Nerespectarea regimului armelor si al munitiilor Art. 342
(1) Detinerea, portul, confectionarea, precum si orice operatiune privind circulatia armelor letale, a munitiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau functionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fara drept, se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Detinerea sau portul fara drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizarii se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
(3) Sustragerea armelor sau munitiilor prevazute în alin. (1) si alin. (2) se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(4) Portul armelor prevazute în alin. (1) si alin. (2), fara drept, în sediul autoritatilor publice, institutiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spatiile rezervate desfasurarii procesului electoral, se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani si interzicerea unor drepturi.
(5) Daca faptele prevazute în alin. (1) si alin. (3) au ca obiect arme interzise sau munitii, mecanisme ori dispozitive ale acestora, limitele speciale ale pedepsei se majoreaza cu o treime.
(6) Nedepunerea armei si a munitiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de arma constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
(7) Fabricarea sau asamblarea de arme letale, de piese sau de munitie pentru acestea:
a) din orice componente esentiale traficate ilicit;
b) fara o autorizatie eliberata de catre o autoritate competenta a statului membru în care are loc fabricarea sau asamblarea;
c) fara marcarea armelor letale asamblate la data producerii lor, în conformitate cu prevederile legale, se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Uzul de arma fara drept Art. 343
(1) Uzul de arma letala sau interzisa, fara drept, se pedepseste cu închisoarea de la unu la 3 ani.
(2) Uzul de arma neletala din categoria celor supuse autorizarii, fara drept, se pedepseste cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani.
Coruperea alegatorilor Art. 386
(1) Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinarii alegatorului sa voteze sau sa nu voteze o anumita lista de candidati ori un anumit candidat se pedepseste cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(2) Nu intra în categoria bunurilor prevazute în alin. (1) bunurile cu valoare simbolica, inscriptionate cu însemnele unei formatiuni politice.