Masurile de supraveghere si obligatiile Art. 85
(1) Pe durata termenului de supraveghere, persoana fata de care s-a dispus amânarea aplicarii pedepsei trebuie sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere:
a) sa se prezinte la serviciul de probatiune, la datele fixate de acesta;
b) sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa;
c) sa anunte, în prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile, precum si întoarcerea;
d) sa comunice schimbarea locului de munca;
e) sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.
(2) Instanta poate impune persoanei fata de care s-a dispus amânarea aplicarii pedepsei sa execute una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii:
a) sa urmeze un curs de pregatire scolara ori de calificare profesionala;
b) sa presteze o munca neremunerata în folosul comunitatii, pe o perioada cuprinsa între 30 si 60 de zile, în conditiile stabilite de instanta, afara de cazul în care, din cauza starii de sanatate, persoana nu poate presta aceasta munca. Numarul zilnic de ore se stabileste prin legea de executare a pedepselor;
c) sa frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare sociala derulate de catre serviciul de probatiune sau organizate în colaborare cu institutii din comunitate;
d) sa se supuna masurilor de control, tratament sau îngrijire medicala;
e) sa nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infractiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanta, ori sa nu se apropie de acestea;
f) sa nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestari sportive, culturale ori la alte adunari publice, stabilite de instanta;
g) sa nu conduca anumite vehicule stabilite de instanta;
h) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme;
i) sa nu paraseasca teritoriul României fara acordul instantei;
j) sa nu ocupe sau sa nu exercite functia, profesia, meseria ori activitatea de care s-a folosit pentru savârsirea infractiunii.
(3) Pentru stabilirea obligatiei prevazute la alin. (2) lit. b), instanta va consulta informatiile puse la dispozitie periodic de catre serviciul de probatiune cu privire la posibilitatile concrete de executare existente la nivelul serviciului de probatiune si la nivelul institutiilor din comunitate.
(4) Când stabileste obligatia prevazuta la alin. (2) lit. e) -g), instanta individualizeaza, în concret, continutul acestei obligatii, tinând seama de împrejurarile cauzei.
(5) Persoana supravegheata trebuie sa îndeplineasca integral obligatiile civile stabilite prin hotarâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
Masurile de supraveghere si obligatiile Art. 93
(1) Pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere:
a) sa se prezinte la serviciul de probatiune, la datele fixate de acesta;
b) sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa;
c) sa anunte, în prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile;
d) sa comunice schimbarea locului de munca;
e) sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.
(2) Instanta impune condamnatului sa execute una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii:
a) sa urmeze un curs de pregatire scolara ori de calificare profesionala;
b) sa frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare sociala derulate de catre serviciul de probatiune sau organizate în colaborare cu institutii din comunitate;
c) sa se supuna masurilor de control, tratament sau îngrijire medicala;
d) sa nu paraseasca teritoriul României, fara acordul instantei.
(3) Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o munca neremunerata în folosul comunitatii pe o perioada cuprinsa între 60 si 120 de zile, în conditiile stabilite de instanta, afara de cazul în care, din cauza starii de sanatate, nu poate presta aceasta munca. Numarul zilnic de ore se stabileste prin legea de executare a pedepselor.
(4) Pentru stabilirea continutului obligatiei prevazute la alin. (3), instanta va consulta informatiile puse la dispozitie periodic de catre serviciul de probatiune cu privire la posibilitatile concrete de executare existente la nivelul serviciului de probatiune si la nivelul institutiilor din comunitate.
(5) Condamnatul trebuie sa îndeplineasca integral obligatiile civile stabilite prin hotarârea de condamnare, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
Masurile de supraveghere si obligatiile Art. 101
(1) Daca restul de pedeapsa ramas neexecutat la data liberarii este de 2 ani sau mai mare, condamnatul trebuie sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere:
a) sa se prezinte la serviciul de probatiune, la datele fixate de acesta;
b) sa primeasca vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa;
c) sa anunte, în prealabil, orice schimbare a locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile;
d) sa comunice schimbarea locului de munca;
e) sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.
(2) În cazul prevazut în alin. (1), instanta poate impune condamnatului sa execute una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii:
a) sa urmeze un curs de pregatire scolara ori de calificare profesionala;
b) sa frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare sociala derulate de catre serviciul de probatiune sau organizate în colaborare cu institutii din comunitate;
c) sa nu paraseasca teritoriul României;
d) sa nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestari sportive, culturale ori la alte adunari publice, stabilite de instanta;
e) sa nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participantii la savârsirea infractiunii sau cu alte persoane, stabilite de instanta, ori sa nu se apropie de acestea;
f) sa nu conduca anumite vehicule stabilite de instanta;
g) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme.
(3) Obligatiile prevazute în alin. (2) lit. c) -g) pot fi impuse în masura în care nu au fost aplicate în continutul pedepsei complementare a interzicerii exercitarii unor drepturi.
(4) Când stabileste obligatia prevazuta la alin. (2) lit. d) -f), instanta individualizeaza, în concret, continutul acestei obligatii, tinând seama de împrejurarile cauzei.
(5) Masurile de supraveghere si obligatiile prevazute în alin. (2) lit. a) si lit. b) se executa din momentul acordarii liberarii, pe o perioada egala cu o treime din durata termenului de supraveghere, dar nu mai mult de 2 ani, iar obligatiile prevazute în alin. (2) lit. c) -g) se executa pe toata durata termenului de supraveghere.
(6) Abrogat(a)
Infractiuni de razboi contra persoanelor Art. 440
(1) Savârsirea, în cadrul unui conflict armat, cu sau fara caracter international, asupra uneia sau mai multor persoane protejate de dreptul international umanitar, a uneia dintre urmatoarele fapte:
a) uciderea;
b) luarea de ostatici;
c) aplicarea de tratamente cu cruzime sau inumane, cauzându-i vatamari ale integritatii fizice sau psihice ori suferinte fizice sau psihice grave, în special prin tortura sau mutilare;
d) violul sau agresiunea sexuala, constrângerea la prostitutie, sterilizarea fortata sau detentia ilegala a unei femei ramase gravida în mod fortat, în scopul modificarii compozitiei etnice a unei populatii;
e) deportarea sau transferarea fortata, cu încalcarea regulilor generale de drept international, a unor persoane aflate în mod legal pe un anumit teritoriu, prin expulzarea acestora spre un alt stat sau un alt teritoriu ori prin folosirea altor masuri de constrângere;
f) aplicarea sau executarea unei pedepse severe, în special pedeapsa cu moartea sau o pedeapsa privativa de libertate, împotriva unei persoane care nu a fost judecata în cadrul unei proceduri legale si impartiale, care sa ofere garantiile impuse de dreptul international;
g) expunerea unei persoane la un pericol de moarte sau atingere grava adusa sanatatii prin:
1. efectuarea asupra acesteia de experiente cu privire la care ea nu a consimtit în mod voluntar, expres si prealabil sau care nu sunt necesare pentru sanatatea acesteia ori nu sunt efectuate în interesul sau;
2. prelevarea de tesuturi sau organe de la aceasta în scopul transplantului, cu exceptia prelevarii de sânge sau piele efectuate în scop terapeutic, în conformitate cu principiile medicale general recunoscute si cu consimtamântul voluntar, expres si prealabil al persoanei;
3. supunerea acesteia la metode de tratament nerecunoscute medical, fara ca acestea sa fie necesare pentru sanatatea persoanei si fara ca ea sa fi consimtit, în mod voluntar, expres si prealabil;
h) supunerea unei persoane la un tratament degradant, se pedepseste cu detentiune pe viata sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza recrutarea sau încorporarea minorilor care nu au împlinit vârsta de 15 ani în fortele armate sau în grupuri armate, precum si determinarea acestora, prin orice mijloace, sa participe activ la ostilitati.
(3) Ranirea, în cadrul unui conflict armat cu sau fara caracter international, a unui membru al fortelor armate inamice sau a unui combatant al partii inamice, dupa ce acesta s-a predat fara conditii sau care a fost scos din lupta în orice mod, se pedepseste cu închisoarea de la 5 la 12 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(4) Savârsirea, în cadrul unui conflict armat cu caracter international, a uneia dintre urmatoarele fapte:
a) mentinerea ilegala în detentie sau întârzierea nejustificata a repatrierii uneia sau mai multor persoane dintre cele prevazute în alin. (5) lit. a);
b) transferarea, în mod direct sau indirect, de catre un agent al puterii ocupante, a unei parti a populatiei civile careia el îi apartine, în teritoriul ocupat;
c) constrângerea, prin violenta sau amenintare, a uneia sau mai multor persoane dintre cele prevazute în alin. (5) lit. a) sa serveasca în fortele armate ale inamicului;
d) constrângerea resortisantilor puterii inamice sa ia parte la operatiunile de razboi îndreptate împotriva tarii lor, se pedepseste cu închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(5) Persoanele protejate de dreptul international umanitar sunt:
a) într-un conflict armat cu caracter international: persoanele protejate în sensul Conventiilor de la Geneva din 12 august 1949 si al Protocolului Aditional I din 8 iunie 1977, în special ranitii, bolnavii, naufragiatii, prizonierii de razboi si civilii;
b) într-un conflict armat fara caracter international: ranitii, bolnavii, naufragiatii si persoanele care nu participa direct la ostilitati si care se gasesc sub puterea partii inamice;
c) într-un conflict armat cu sau fara caracter international: membrii fortelor armate si combatantii partii inamice, care au depus armele sau care, din orice alta cauza, nu se mai pot apara si care nu se afla sub puterea partii inamice.