Regimul detentiunii pe viata Art. 56
Detentiunea pe viata consta în privarea de libertate pe durata nedeterminata si se executa potrivit legii privind executarea pedepselor.
Regimul inchisorii Art. 60
Închisoarea consta în privarea de libertate pe durata determinata, cuprinsa între 15 zile si 30 de ani, si se executa potrivit legii privind executarea pedepselor.
Schimbarea regimului de executare Art. 126
Daca în cursul executarii unei masuri educative privative de libertate persoana internata, care a împlinit vârsta de 18 ani, are un comportament prin care influenteaza negativ sau împiedica procesul de recuperare si reintegrare a celorlalte persoane internate, instanta poate dispune continuarea executarii masurii educative într-un penitenciar.
Nerespectarea regimului armelor si al munitiilor Art. 342
(1) Detinerea, portul, confectionarea, precum si orice operatiune privind circulatia armelor letale, a munitiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau functionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fara drept, se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Detinerea sau portul fara drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizarii se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
(3) Sustragerea armelor sau munitiilor prevazute în alin. (1) si alin. (2) se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(4) Portul armelor prevazute în alin. (1) si alin. (2), fara drept, în sediul autoritatilor publice, institutiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spatiile rezervate desfasurarii procesului electoral, se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani si interzicerea unor drepturi.
(5) Daca faptele prevazute în alin. (1) si alin. (3) au ca obiect arme interzise sau munitii, mecanisme ori dispozitive ale acestora, limitele speciale ale pedepsei se majoreaza cu o treime.
(6) Nedepunerea armei si a munitiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de arma constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
(7) Fabricarea sau asamblarea de arme letale, de piese sau de munitie pentru acestea:
a) din orice componente esentiale traficate ilicit;
b) fara o autorizatie eliberata de catre o autoritate competenta a statului membru în care are loc fabricarea sau asamblarea;
c) fara marcarea armelor letale asamblate la data producerii lor, în conformitate cu prevederile legale, se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive Art. 345
(1) Primirea, detinerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrainarea, dispersarea, expunerea, productia, procesarea, manipularea, depozitarea intermediara, importul, exportul ori depozitarea finala, transportul sau deturnarea materialelor nucleare ori a altor materii radioactive, precum si orice operatie privind circulatia acestora, fara drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(2) Sustragerea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive se pedepseste cu închisoarea de la 5 la 12 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(3) Daca faptele prevazute la alin. (1) si (2) au pus în pericol alte persoane sau bunuri, au produs vatamarea corporala a uneia ori mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(4) În cazul în care faptele prevazute la alin. (1) si (2) au avut ca urmare moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(5) Daca faptele prevazute la alin. (1), (3) si (4) au fost savârsite din culpa, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumatate.
(6) Prin exceptie de la dispozitiile art. 137 alin. (2), în cazul infractiunii prevazute în prezentul articol, suma corespunzatoare unei zile-amenda pentru persoana juridica este cuprinsa între 500 lei si 25.000 lei.
Nerespectarea regimului materiilor explozive Art. 346
(1) Producerea, experimentarea, prelucrarea, detinerea, transportul ori folosirea materiilor explozive sau orice alte operatiuni privind circulatia acestora, fara drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Sustragerea materiilor explozive se pedepseste cu închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(3) Când faptele prevazute în alin. (1) si alin. (2) privesc o cantitate mai mare de 1 kg echivalent trotil sau când cantitatea exploziva este însotita de materiale de initiere, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(4) În cazul în care faptele prevazute în alin. (1) - (3) au avut ca urmare moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
Nerespectarea regimului precursorilor de explozivi restrictionati Art. 3461
(1) Producerea, experimentarea, prelucrarea, detinerea, transportul, punerea la dispozitie sau utilizarea de precursori de explozivi restrictionati, fara drept, constituie infractiune si se sanctioneaza cu închisoare de la unu la 5 ani.
(2) Punerea la dispozitie cu orice titlu de precursori de explozivi restrictionati persoanelor din rândul publicului larg de catre operatori economici constituie infractiune si se sanctioneaza cu închisoare de la 2 la 7 ani.
(3) Sustragerea precursorilor de explozivi restrictionati se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
Nerespectarea regimului urnei de vot Art. 390
(1) Deschiderea urnelor, înainte de ora stabilita pentru închiderea votarii, se pedepseste cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amenda si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(2) Încredintarea urnei speciale altor persoane decât membrilor biroului electoral al sectiei de votare ori transportarea acesteia de catre alte persoane sau în alte conditii decât cele prevazute de lege se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda si interzicerea exercitarii unor drepturi.
Circumstante atenuante Art. 75
(1) Urmatoarele împrejurari constituie circumstante atenuante legale:
a) savârsirea infractiunii sub stapânirea unei puternice tulburari sau emotii, determinata de o provocare din partea persoanei vatamate, produsa prin violenta, printr-o atingere grava a demnitatii persoanei sau printr-o alta actiune ilicita grava;
b) depasirea limitelor legitimei aparari;
c) depasirea limitelor starii de necesitate.
d) acoperirea integrala a prejudiciului material cauzat prin infractiune, în cursul urmaririi penale sau al judecatii, pâna la primul termen de judecata, daca faptuitorul nu a mai beneficiat de aceasta circumstanta într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei. Circumstanta atenuanta nu se aplica în cazul savârsirii urmatoarelor infractiuni: contra persoanei, furt calificat, tâlharie, piraterie, fraude comise prin sisteme informatice si mijloace de plata electronice, ultraj, ultraj judiciar, purtare abuziva, infractiuni contra sigurantei publice, infractiuni contra sanatatii publice, infractiuni contra libertatii religioase si respectului datorat persoanelor decedate, contra securitatii nationale, contra capacitatii de lupta a fortelor armate, infractiunilor de genocid, contra umanitatii si de razboi, a infractiunilor privind frontiera de stat a României, a infractiunilor la legislatia privind prevenirea si combaterea terorismului, a infractiunilor de coruptie, infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie, a celor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, a infractiunilor privitoare la nerespectarea regimului materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, privind regimul juridic al drogurilor, privind regimul juridic al substantelor dopante, privind regimul juridic al precursorilor de droguri, a celor privind spalarea banilor, privind activitatile aeronautice civile si cele care pot pune în pericol siguranta zborurilor si securitatea aeronautica, privind protectia martorilor, privind interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii cultului persoanelor vinovate de savârsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii, a celor privind traficul de organe, tesuturi sau celule de origine umana, privind prevenirea si combaterea pornografiei si a celor la regimul adoptiilor.
(2) Pot constitui circumstante atenuante judiciare:
a) eforturile depuse de infractor pentru înlaturarea sau diminuarea consecintelor infractiunii;
b) împrejurarile legate de fapta comisa, care diminueaza gravitatea infractiunii sau periculozitatea infractorului.
Atenuarea si agravarea raspunderii penale a persoanei juridice Art. 147
(1) În caz de concurs de infractiuni, de pluralitate intermediara sau de cauze de atenuare ori agravare a raspunderii penale, persoanei juridice i se aplica regimul amenzii prevazut de lege pentru persoana fizica.
(2) În caz de pluralitate de infractiuni, pedepsele complementare de natura diferita, cu exceptia dizolvarii, sau cele de aceeasi natura, dar cu continut diferit, se cumuleaza, iar dintre pedepsele complementare de aceeasi natura si cu acelasi continut se aplica cea mai grea.
(3) În caz de pluralitate de infractiuni, masurile de siguranta luate conform art. 112 se cumuleaza.