Codul Penal 2024 actualizat

Partea GENERALA

• Titlul I - Legea penala si limitele ei de aplicare art. 1 - 14 Capitolul I - Principii generale art. 1-2 Capitolul II - Aplicarea legii penale art. 3-14 Sectiunea 1 - Aplicarea legii penale in timp art. 3-7 Sectiunea a 2-a - Aplicarea legii penale in spatiu art. 8-14 • Titlul II - Infractiunea art. 15 - 52 Capitolul I - Dispozitii generale art. 15-17 Capitolul II - Cauzele justificative art. 18-22 Capitolul III - Cauzele de neimputabilitate art. 23-31 Capitolul IV - Tentativa art. 32-34 Capitolul V - Unitatea și pluralitatea de infracțiuni art. 35-45 Capitolul VI - Autorul și participanții art. 46-52 • Titlul III - Pedepsele art. 53 - 106 Capitolul I - Categoriile pedepselor art. 53-55 Capitolul II - Pedepsele principale art. 56-64 Secțiunea 1 - Detențiunea pe viață art. 56-59 Secțiunea a 2-a - Închisoarea art. 60 Secțiunea a 3-a - Amenda art. 61-64 Capitolul III - Pedeapsa accesorie și pedepsele complementare art. 65-70 Secțiunea 1 - Pedeapsa accesorie art. 65 Secțiunea a 2-a - Pedepsele complementare art. 66-70 Capitolul IV - Calculul duratei pedepselor art. 71-73 Capitolul V - Individualizarea pedepselor art. 74-106 Secțiunea 1 - Dispoziții generale art. 74 Secțiunea a 2-a - Circumstanțele atenuante și circumstanțele agravante art. 75-79 Secțiunea a 3-a - Renunțarea la aplicarea pedepsei art. 80-82 Secțiunea a 4-a - Amânarea aplicării pedepsei art. 83-90 Secțiunea a 5-a - Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere art. 91-98 Secțiunea a 6-a - Liberarea condiționată art. 99-106 • Titlul IV - Masurile de siguranta art. 107 - 112 Capitolul I - Dispoziții generale art. 107-108 Capitolul II - Regimul măsurilor de siguranță art. 109-112 • Titlul V - Minoritatea art. 113 - 134 Capitolul I - Regimul răspunderii penale a minorului art. 113-116 Capitolul II - Regimul măsurilor educative neprivative de libertate art. 117-123 Capitolul III - Regimul măsurilor educative privative de libertate art. 124-127 Capitolul IV - Dispoziții comune art. 128-134 • Titlul VI - Raspunderea penala a persoanei juridice art. 135 - 151 Capitolul I - Dispoziții generale art. 135-137 Capitolul II - Regimul pedepselor complementare aplicate persoanei juridice art. 138-145 Capitolul III - Dispoziții comune art. 146-151 • Titlul VII - Cauzele care inlatura raspunderea penala art. 152 - 159 • Titlul VIII - Cauzele care inlatura sau modifica executarea pedepsei art. 160 - 164 • Titlul IX - Cauzele care inlatura consecintele condamnarii art. 165 - 171 • Titlul X - Intelesul unor termeni sau expresii in legea penala art. 172 - 187

Partea SPECIALA

• Titlul I - Infractiuni contra persoanei art. 188 - 227 Capitolul I - Infracțiuni contra vieții art. 188-192 Capitolul II - Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății art. 193-198 Capitolul III - Infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie art. 199-200 Capitolul IV - Agresiuni asupra fătului art. 201-202 Capitolul V - Infracțiuni privind obligația de asistență a celor în primejdie art. 203-204 Capitolul VI - Infracțiuni contra libertății persoanei art. 205-208 Capitolul VII - Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile art. 209-217 Capitolul VIII - Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale art. 218-223 Capitolul IX - Infracțiuni ce aduc atingere domiciliului și vieții private art. 224-227 • Titlul II - Infractiuni contra patrimoniului art. 228 - 256 Capitolul I - Furtul art. 228-232 Capitolul II - Tâlhăria și pirateria art. 233-237 Capitolul III - Infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii art. 238-248 Capitolul IV - Fraude comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice art. 249-252 Capitolul V - Distrugerea și tulburarea de posesie art. 253-256 • Titlul III - Infractiuni privind autoritatea si frontiera de stat art. 257 - 265 Capitolul I - Infracțiuni contra autorității art. 257-261 Capitolul II - Infracțiuni privind frontiera de stat art. 262-265 • Titlul IV - Infractiuni contra infaptuirii justitiei art. 266 - 288 • Titlul V - Infractiuni de coruptie si de serviciu art. 289 - 309 Capitolul I - Infracțiuni de corupție art. 289-294 Capitolul II - Infracțiuni de serviciu art. 295-309 • Titlul VI - Infractiuni de fals art. 310 - 328 Capitolul I - Falsificarea de monede, timbre sau de alte valori art. 310-316 Capitolul II - Falsificarea instrumentelor de autentificare sau de marcare art. 317-319 Capitolul III - Falsuri în înscrisuri art. 320-328 • Titlul VII - Infractuni contra sigurantei publice art. 329 - 366 Capitolul I - Infracțiuni contra siguranței circulației pe căile ferate art. 329-333 Capitolul II - Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice art. 334-341 Capitolul III - Nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare și al materiilor explozive art. 342-347 Capitolul IV - Infracțiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte activități reglementate de lege art. 348-351 Capitolul V - Infracțiuni contra sănătății publice art. 352-359 Capitolul VI - Infracțiuni contra siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice art. 360-366 • Titlul VIII - Infractiuni care aduc atingere unor relatii privind convietuirea sociala art. 367 - 384 Capitolul I - Infracțiuni contra ordinii și liniștii publice art. 367-375 Capitolul II - Infracțiuni contra familiei art. 376-380 Capitolul III - Infracțiuni contra libertății religioase și respectului datorat persoanelor decedate art. 381-384 • Titlul IX - Infractiuni electorale art. 385 - 393 • Titlul X - Infractiuni contra securitatii nationale art. 394 - 412 • Titlul XI - Infractiuni contra capacitatii de lupta a fortelor armate art. 413 - 437 Capitolul I - Infracțiuni săvârșite de militari art. 413-431 Capitolul II - Infracțiuni săvârșite de militari sau de civili art. 432-437 • Titlul XII - Infractiuni de genocid, contra umanitatii si de razboi art. 438 - 445 Capitolul I - Infracțiuni de genocid și contra umanității art. 438-439 Capitolul II - Infracțiuni de război art. 440-445 • Titlul XIII - Dispozitii finale art. 446
Criteriile generale de individualizare a pedepsei
Art. 74
(1) Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infractiunii savârsite si cu periculozitatea infractorului, care se evalueaza dupa urmatoarele criterii:
a) împrejurarile si modul de comitere a infractiunii, precum si mijloacele folosite;
b) starea de pericol creata pentru valoarea ocrotita;
c) natura si gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinte ale infractiunii;
d) motivul savârsirii infractiunii si scopul urmarit;
e) natura si frecventa infractiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;
f) conduita dupa savârsirea infractiunii si în cursul procesului penal;
g) nivelul de educatie, vârsta, starea de sanatate, situatia familiala si sociala.
(2) Când pentru infractiunea savârsita legea prevede pedepse alternative, se tine seama de criteriile prevazute în alin. (1) si pentru alegerea uneia dintre acestea.

Traficul de minori
Art. 211
(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adapostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatarii acestuia, se pedepseste cu închisoarea de la 5 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(2) Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 12 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi atunci când:
a) fapta a fost savârsita în conditiile art. 210 alin. (1);
b) fapta a fost savârsita de catre un functionar public în exercitiul atributiilor de serviciu;
c) fapta a pus în pericol viata minorului;
d) fapta a fost comisa de catre un membru de familie sau de catre o persoana care convietuieste cu victima;
e) fapta a fost savârsita de catre o persoana în a carei îngrijire, ocrotire, educare, paza sau tratament se afla minorul sau faptuitorul a abuzat de pozitia sa recunoscuta de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situatia vadit vulnerabila a acestuia, datorata unui handicap psihic sau fizic, unei situatii de dependenta, unei stari de incapacitate fizica sau psihica ori altei cauze.
(3) Consimtamântul persoanei victima a traficului nu constituie cauza justificativa.

Proxenetismul
Art. 213
(1) Determinarea sau înlesnirea practicarii prostitutiei ori obtinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicarii prostitutiei de catre una sau mai multe persoane se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(2) În cazul în care determinarea la începerea sau continuarea practicarii prostitutiei s-a realizat prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(3) Daca faptele sunt savârsite fata de un minor, limitele speciale ale pedepsei se majoreaza cu jumatate.
(31) Daca fapta prevazuta la alin. (3) a fost savârsita în una dintre urmatoarele împrejurari:
a) fapta a fost comisa de catre un membru de familie sau de catre o persoana care convietuieste cu victima;
b) minorul se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul faptuitorului sau acesta a abuzat de pozitia sa recunoscuta de încredere sau de autoritate asupra minorului;
c) de catre o persoana care a mai comis anterior o infractiune contra libertatii si integritatii sexuale asupra unui minor, o infractiune de pornografie infantila sau proxenetism asupra unui minor, limitele speciale ale pedepsei prevazute la alin. (3) se majoreaza cu înca o patrime.
(4) Prin practicarea prostitutiei se întelege întretinerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obtinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.

Violul
Art. 218
(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoana, savârsit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apara ori de a-si exprima vointa sau profitând de aceasta stare, se pedepseste cu închisoarea de la 5 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza orice alte acte de penetrare vaginala sau anala comise în conditiile alin. (1).
(3) Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 12 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi atunci când:
a) victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul faptuitorului;
b) fapta a fost comisa de catre un membru de familie sau de catre o persoana care convietuieste cu victima;
c) victima este un minor;
d) fapta a fost comisa în scopul producerii de materiale pornografice;
e) fapta a avut ca urmare vatamarea corporala sau a pus în pericol viata victimei în orice alt mod;
f) fapta a fost savârsita de doua sau mai multe persoane împreuna.
(31) Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi atunci când faptele prevazute la alin. (1) si (2) au fost comise fata de un minor în circumstantele prevazute la alin. (3) lit. a), b) si d)-f) sau de catre o persoana care a mai comis anterior o infractiune contra libertatii si integritatii sexuale asupra unui minor, o infractiune de pornografie infantila sau proxenetism asupra unui minor.
(4) Daca fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 9 la 18 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(5) Actiunea penala pentru fapta prevazuta în alin. (1) si alin. (2) se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.
(6) Tentativa la infractiunile prevazute în alin. (1) - (3) se pedepseste.

Agresiunea sexuala
Art. 219
(1) Actul de natura sexuala, altul decât cele prevazute în art. 218, cu o persoana, savârsit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apara sau de a-si exprima vointa ori profitând de aceasta stare, se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(2) Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi atunci când:
a) victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul faptuitorului;
b) fapta a fost comisa de catre un membru de familie sau de catre o persoana care convietuieste cu victima;
c) victima este un minor;
d) fapta a fost comisa în scopul producerii de materiale pornografice;
e) fapta a avut ca urmare vatamarea corporala sau a pus în pericol viata victimei în orice alt mod;
f) fapta a fost savârsita de doua sau mai multe persoane împreuna.
(21) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi atunci când faptele prevazute la alin. (1) au fost comise fata de un minor în circumstantele prevazute la alin. (2) lit. a), b) si d)-f) sau de catre o persoana care a mai comis anterior o infractiune contra libertatii si integritatii sexuale asupra unui minor, o infractiune de pornografie infantila sau proxenetism asupra unui minor.
(3) Daca fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(4) Daca actele de agresiune sexuala au fost precedate sau urmate de savârsirea actelor sexuale prevazute în art. 218 alin. (1) si alin. (2), fapta constituie viol.
(5) Actiunea penala pentru fapta prevazuta în alin. (1) se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.
(6) Tentativa la infractiunile prevazute în alin. (1) si alin. (2) se pedepseste.

Actul sexual cu un minor
Art. 220
(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum si orice alte acte de penetrare vaginala sau anala comise cu un minor cu vârsta între 14 si 16 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Fapta prevazuta la alin. (1), savârsita asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 9 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(3) Fapta prevazuta la alin. (1), comisa de un major cu un minor cu vârsta între 16 si 18 ani, se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 9 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi daca:
a) minorul este membru de familie al majorului;
b) minorul se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul faptuitorului sau acesta a abuzat de pozitia sa recunoscuta de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situatia vadit vulnerabila a acestuia, datorata unui handicap psihic sau fizic, unei situatii de dependenta, unei stari de incapacitate fizica sau psihica ori altei cauze;
c) fapta a pus în pericol viata minorului;
d) a fost comisa în scopul producerii de materiale pornografice.
(4) Fapta prevazuta la alin. (1) se pedepseste cu închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi atunci când:
a) fapta a fost comisa de un membru de familie al minorului sau de o persoana care convietuieste cu acesta;
b) minorul se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul faptuitorului sau acesta a abuzat de pozitia sa recunoscuta de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situatia vadit vulnerabila a acestuia, datorata unui handicap psihic sau fizic, unei situatii de dependenta, unei stari de incapacitate fizica sau psihica ori altei cauze;
c) fapta a pus în pericol viata minorului;
d) a fost comisa în scopul producerii de materiale pornografice;
e) faptuitorul a împlinit vârsta de 18 ani.
(5) Fapta prevazuta la alin. (2) se pedepseste cu închisoarea de la 5 la 12 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi atunci când:
a) fapta a fost comisa de un membru de familie al minorului sau de o persoana care convietuieste cu acesta;
b) minorul se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul faptuitorului sau acesta a abuzat de pozitia sa recunoscuta de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situatia vadit vulnerabila a acestuia, datorata unui handicap psihic sau fizic, unei situatii de dependenta, unei stari de incapacitate fizica sau psihica ori altei cauze;
c) fapta a pus în pericol viata minorului;
d) a fost comisa în scopul producerii de materiale pornografice;
e) faptuitorul a împlinit vârsta de 18 ani.
(6) Faptele prevazute la alin. (1) si (2), precum si la alin. (4) lit. e) nu se sanctioneaza daca diferenta de vârsta nu depaseste 3 ani.
(7) Tentativa la infractiunile prevazute la alin. (1)-(5) se pedepseste.

Coruperea sexuala a minorilor
Art. 221
(1) Comiterea unui act de natura sexuala, altul decât cel prevazut în art. 220, împotriva unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, precum si determinarea minorului sa suporte ori sa efectueze un astfel de act se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Pedeapsa este închisoarea de la 2 la 8 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi, atunci când:
a) fapta a fost comisa de un membru de familie al minorului sau de o persoana care convietuieste cu acesta;
b) minorul se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul faptuitorului sau acesta a abuzat de pozitia sa recunoscuta de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situatia vadit vulnerabila a acestuia, datorata unui handicap psihic sau fizic, unei situatii de dependenta, unei stari de incapacitate fizica sau psihica ori altei cauze;
c) fapta a fost comisa în scopul producerii de materiale pornografice.
d) fapta a pus în pericol viata minorului.
(21) Fapta prevazuta la alin. (1), comisa de un major cu un minor cu vârsta între 14 si 18 ani, se pedepseste cu închisoarea de la doua luni la 3 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi daca:
a) minorul este membru de familie al majorului;
b) minorul se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul faptuitorului sau acesta a abuzat de pozitia sa recunoscuta de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situatia vadit vulnerabila a acestuia, datorata unui handicap psihic sau fizic, unei situatii de dependenta, unei stari de incapacitate fizica sau psihica ori altei cauze;
c) fapta a pus în pericol viata minorului;
d) a fost comisa în scopul producerii de materiale pornografice.
(3) Actul sexual de orice natura savârsit de un major în prezenta unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
(4) Determinarea de catre un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani sa asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibitionist ori la spectacole sau reprezentatii în cadrul carora se comit acte sexuale de orice natura, precum si punerea la dispozitia acestuia de materiale cu caracter pornografic se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
(5) Faptele prevazute la alin. (1) nu se sanctioneaza daca diferenta de vârsta nu depaseste 3 ani.
(6) Tentativa la infractiunile prevazute la alin. (1), (2) si (21) se pedepseste.

Nerespectarea regimului materiilor explozive
Art. 346
(1) Producerea, experimentarea, prelucrarea, detinerea, transportul ori folosirea materiilor explozive sau orice alte operatiuni privind circulatia acestora, fara drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Sustragerea materiilor explozive se pedepseste cu închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(3) Când faptele prevazute în alin. (1) si alin. (2) privesc o cantitate mai mare de 1 kg echivalent trotil sau când cantitatea exploziva este însotita de materiale de initiere, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(4) În cazul în care faptele prevazute în alin. (1) - (3) au avut ca urmare moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.

Pornografia infantila
Art. 374
(1) Producerea, detinerea, procurarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum si punerea la dispozitie, în orice mod, de materiale pornografice cu minori se pedepsesc cu închisoarea de la un an la 5 ani.
(11) Cu pedeapsa prevazuta la alin. (1) se pedepseste si îndemnarea sau recrutarea unui minor în scopul participarii lui în cadrul unui spectacol pornografic, obtinerea de foloase de pe urma unui astfel de spectacol în cadrul caruia participa minori sau exploatarea unui minor în orice alt fel pentru realizarea de spectacole pornografice.
(12) Vizionarea de spectacole pornografice în cadrul carora participa minori se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda.
(2) Daca faptele prevazute în alin. (1) au fost savârsite printr-un sistem informatic sau alt mijloc de stocare a datelor informatice, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Accesarea, fara drept, de materiale pornografice cu minori, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicatii electronice, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda.
(31) Daca faptele prevazute la alin. (1), (11), (12) si (2) au fost savârsite în urmatoarele împrejurari:
a) de catre un membru de familie sau de catre o persoana care convietuieste cu victima;
b) de catre o persoana în a carei îngrijire, ocrotire, educare, paza sau tratament se afla minorul sau de o persoana care a abuzat de pozitia sa recunoscuta de încredere sau de autoritate asupra minorului;
c) fapta a pus în pericol viata minorului;
d) de catre o persoana care a mai comis anterior o infractiune contra libertatii si integritatii sexuale asupra unui minor, o infractiune de pornografie infantila sau proxenetism asupra unui minor, limitele speciale ale pedepselor se majoreaza cu o treime.
(4) Prin materiale pornografice cu minori se întelege orice material care prezinta un minor ori o persoana majora drept un minor, având un comportament sexual explicit sau care, desi nu prezinta o persoana reala, simuleaza, în mod credibil, un minor având un astfel de comportament, precum si orice reprezentare a organelor genitale ale unui copil cu scop sexual.
(41) Prin spectacol pornografic se întelege expunerea în direct adresata unui public, inclusiv prin tehnologia informatiilor si comunicatiilor, a unui copil implicat într-un comportament sexual explicit ori a organelor genitale ale unui copil, cu scop sexual.
(5) Tentativa se pedepseste.