Operatiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice Art. 365
(1) Fapta persoanei care, fara drept, produce, importa, distribuie sau pune la dispozitie sub orice forma:
a) dispozitive sau programe informatice concepute sau adaptate în scopul comiterii uneia dintre infractiunile prevazute în art. 360-364;
b) parole, coduri de acces sau alte asemenea date informatice care permit accesul total sau partial la un sistem informatic, în scopul savârsirii uneia dintre infractiunile prevazute în art. 360-364, se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
(2) Detinerea, fara drept, a unui dispozitiv, a unui program informatic, a unei parole, a unui cod de acces sau a altor date informatice dintre cele prevazute în alin. (1), în scopul savârsirii uneia dintre infractiunile prevazute în art. 360-364, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
Arme Art. 179
(1) Arme sunt instrumentele, dispozitivele sau piesele declarate astfel prin dispozitii legale.
(2) Sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natura a putea fi folosite ca arme si care au fost întrebuintate pentru atac.
Sistem informatic si date informatice Art. 181
(1) Prin sistem informatic se întelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relatie functionala, dintre care unul sau mai multe asigura prelucrarea automata a datelor, cu ajutorul unui program informatic.
(2) Prin date informatice se întelege orice reprezentare a unor fapte, informatii sau concepte într-o forma care poate fi prelucrata printr-un sistem informatic.
Nerespectarea regimului armelor si al munitiilor Art. 342
(1) Detinerea, portul, confectionarea, precum si orice operatiune privind circulatia armelor letale, a munitiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau functionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fara drept, se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Detinerea sau portul fara drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizarii se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
(3) Sustragerea armelor sau munitiilor prevazute în alin. (1) si alin. (2) se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(4) Portul armelor prevazute în alin. (1) si alin. (2), fara drept, în sediul autoritatilor publice, institutiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spatiile rezervate desfasurarii procesului electoral, se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani si interzicerea unor drepturi.
(5) Daca faptele prevazute în alin. (1) si alin. (3) au ca obiect arme interzise sau munitii, mecanisme ori dispozitive ale acestora, limitele speciale ale pedepsei se majoreaza cu o treime.
(6) Nedepunerea armei si a munitiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de arma constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
(7) Fabricarea sau asamblarea de arme letale, de piese sau de munitie pentru acestea:
a) din orice componente esentiale traficate ilicit;
b) fara o autorizatie eliberata de catre o autoritate competenta a statului membru în care are loc fabricarea sau asamblarea;
c) fara marcarea armelor letale asamblate la data producerii lor, în conformitate cu prevederile legale, se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Accesul ilegal la un sistem informatic Art. 360
(1) Accesul, fara drept, la un sistem informatic se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda.
(2) Fapta prevazuta în alin. (1), savârsita în scopul obtinerii de date informatice, se pedepseste cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
(3) Daca fapta prevazuta în alin. (1) a fost savârsita cu privire la un sistem informatic la care, prin intermediul unor proceduri, dispozitive sau programe specializate, accesul este restrictionat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Portul sau folosirea fara drept de obiecte periculoase Art. 372
(1) Fapta de a purta fara drept, la adunari publice, manifestari culturalsportive, în locuri special amenajate si autorizate pentru distractie ori agrement sau în mijloace de transport în comun:
a) cutitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confectionate anume pentru taiere, întepare sau lovire;
b) arme neletale care nu sunt supuse autorizarii ori dispozitive pentru socuri electrice;
c) substante iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
(2) Folosirea, fara drept, la adunari publice, manifestari cultural-sportive, în locuri de distractie ori agrement sau în mijloace de transport în comun a obiectelor sau substantelor prevazute în alin. (1) se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda.
(3) Portul, fara drept, al obiectelor sau substantelor prevazute în alin. (1) în sediul autoritatilor publice, institutiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spatiile rezervate desfasurarii procesului electoral se pedepseste cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amenda.