Executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate in folosul comunitatii n. (1), nu îsi da consimtamântul la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunitatii, amenda neexecutata se înlocuieste cu pedeapsa închisorii conform art. 63.
Starea de necesitate Art. 20 (1) Este justificata fapta prevazuta de legea penala savârsita în stare de necesitate. (2) Este în stare de necesitate persoana care savârseste fapta pentru a salva de la un pericol imediat si care nu putea fi înlaturat altfel viata, integritatea corporala sau
Desistarea si impiedicarea producerii rezultatului Art. 34
(1) Nu se pedepseste autorul care, înainte de descoperirea faptei, s-a desistat ori a încunostintat autoritatile de comiterea acesteia, astfel încât consumarea sa poata fi împiedicata, sau a împiedicat el însusi consumarea infractiunii.
(2) Daca actele îndeplinite pâna în momentul desistarii sau împiedicarii producerii rezultatului constituie o alta infractiune, se aplica pedeapsa pentru aceasta infractiune.
Condamnari care nu atrag starea de recidiva Art. 42
La stabilirea starii de recidiva nu se tine seama de hotarârile de condamnare privitoare la:
a) faptele care nu mai sunt prevazute de legea penala;
b) infractiunile amnistiate;
c) infractiunile savârsite din culpa.
Asistarea zilnica Art. 120
(1) Masura educativa a asistarii zilnice consta în obligatia minorului de a respecta un program stabilit de serviciul de probatiune, care contine orarul si conditiile de desfasurare a activitatilor, precum si interdictiile impuse minorului.
(2) Masura educativa a asistarii zilnice se ia pe o durata cuprinsa între 3 si 6 luni, iar supravegherea se face sub coordonarea serviciului de probatiune.
Criteriile generale de individualizare a pedepsei jurarile si modul de comitere a infractiunii, precum si mijloacele folosite; b) starea de pericol creata pentru valoarea ocrotita; c) natura si gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinte ale infractiunii; d) motivul savârsirii infractiunii si scopul urmarit; e) natura si frecven
Circumstante agravante un minor; e) savârsirea infractiunii profitând de starea de vadita vulnerabilitate a persoanei vatamate, datorata vârstei, starii de sanatate, infirmitatii sau altor cauze; f) savârsirea infractiunii în stare de intoxicatie voluntara cu alcool sau cu alte substante ps
Savarsirea infractiunii comisive prin omisiune -o actiune sau inactiune anterioara, a creat pentru valoarea sociala protejata o stare de pericol care a înlesnit producerea rezultatului.
Excesul neimputabil Art. 26 (1) Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savârsita de persoana aflata în stare de legitima aparare, care a depasit, din cauza tulburarii sau temerii, limitele unei aparari proportionale cu gravitatea atacului. (2) Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala
Eroarea rezultatul culpei. (3) Nu constituie circumstanta agravanta sau element circumstantial agravant starea, situatia ori împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul savârsirii infractiunii. (4) Prevederile alin. (1) - (3) se aplica în mod corespunzator si &ici
Pedeapsa in caz de recidiva Art. 43 (1) Daca înainte ca pedeapsa anterioara sa fi fost executata sau considerata ca executata se savârseste o noua infractiune în stare de recidiva, pedeapsa stabilita pentru aceasta se adauga la pedeapsa anterioara neexecutata ori la restul ramas neexecutat din aceasta. (2)
Pluralitatea intermediara ;rseste din nou o infractiune si nu sunt întrunite conditiile prevazute de lege pentru starea de recidiva. (2) În caz de pluralitate intermediara, pedeapsa pentru noua infractiune si pedeapsa anterioara se contopesc potrivit dispozitiilor de la concursul de infractiuni.
Obligarea la tratament medical ;na la însanatosire sau pâna la obtinerea unei ameliorari care sa înlature starea de pericol. (2) Când persoana fata de care s-a luat aceasta masura nu urmeaza tratamentul, se poate dispune internarea medicala. (3) Daca persoana obligata la tratament este condamnata la o pe
Internarea medicala ;na la însanatosire sau pâna la obtinerea unei ameliorari care sa înlature starea de pericol.
Masurile educative a; c) consemnarea la sfârsit de saptamâna; d) asistarea zilnica. 2. Masurile educative privative de libertate sunt: a) internarea într-un centru educativ; b) internarea într-un centru de detentie. (2) Alegerea masurii educative care urmeaza sa fie luata fata de minor se
Exploatarea unei persoane Art. 182 Prin exploatarea unei persoane se întelege: a) supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod fortat; b) tinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemanatoare de lipsire de libertate ori de aservire; c) obligarea la practicarea prost
Uciderea ori vatamarea nou-nascutului savarsita de catre mama Art. 200 (1) Uciderea copilului nou-nascut imediat dupa nastere, dar nu mai târziu de 24 de ore, savârsita de catre mama aflata în stare de tulburare psihica se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani. (2) Daca faptele prevazute în art. 193-195 sunt savârsi
Vatamarea fatului lui savârsita în timpul nasterii de catre mama aflata în stare de tulburare psihica se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta în alin. (1) si alin. (2), ale carei limite se reduc la jumatate. (5) Daca faptele prevazute în alin. (1) - (4) au fost savârsite din culpa,
Amenintarea Art. 206 (1) Fapta de a ameninta o persoana cu savârsirea unei infractiuni sau a unei fapte pagubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, daca este de natura sa îi produca o stare de temere, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda, f
Hartuirea Art. 208 (1) Fapta celui care, în mod repetat, urmareste, fara drept sau fara un interes legitim, o persoana ori îi supravegheaza locuinta, locul de munca sau alte locuri frecventate de catre aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere, se pedepseste cu închisoare de la 3 l
Sclavia Art. 209 Punerea sau tinerea unei persoane în stare de sclavie, precum si traficul de sclavi se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
Traficul de persoane ofitând de imposibilitatea de a se apara sau de a-si exprima vointa ori de starea de vadita vulnerabilitate a acelei persoane; c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimtamântului persoanei care are autoritate asupra acelei pers
Supunerea la munca fortata sau obligatorie Art. 212 Fapta de a supune o persoana, în alte cazuri decât cele prevazute de dispozitiile legale, la prestarea unei munci împotriva vointei sale sau la o munca obligatorie se pedepseste cu închisoarea de la unu la 3 ani.
Violul Art. 218 (1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoana, savârsit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apara ori de a-si exprima vointa sau profitând de aceasta stare, se pedepseste cu închisoarea de la 5 la 10 ani si interzicerea exercita
Agresiunea sexuala irc;n imposibilitate de a se apara sau de a-si exprima vointa ori profitând de aceasta stare, se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi. (2) Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi atunci c
Talharia Art. 233 Furtul savârsit prin întrebuintarea de violente sau amenintari ori prin punerea victimei în stare de inconstienta sau neputinta de a se apara, precum si furtul urmat de întrebuintarea unor astfel de mijloace pentru pastrarea bunului furat sau pentru înlaturare
Inselaciunea privind asigurarile Art. 245 (1) Distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuintare, ascunderea sau înstrainarea unui bun asigurat împotriva distrugerii, degradarii, uzurii, pierderii sau furtului, în scopul de a obtine, pentru sine sau pentru altul, suma asigurata, se pedepses
Exploatarea patrimoniala a unei persoane vulnerabile Art. 247 (1) Fapta creditorului care, cu ocazia darii cu împrumut de bani sau bunuri, profitând de starea de vadita vulnerabilitate a debitorului, datorata vârstei, starii de sanatate, infirmitatii ori relatiei de dependenta în care debitorul se afla fata de el, îl fac
Distrugerea Art. 253 (1) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuintare a unui bun apartinând altuia ori împiedicarea luarii masurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum si înlaturarea masurilor luate se pedepsesc cu închisoare de la
Distrugerea din culpa Art. 255 (1) Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuintare, din culpa, a unui bun, chiar daca acesta apartine faptuitorului, în cazul în care fapta este savârsita prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc si daca este de natura sa
Inducerea in eroare a organelor judiciare irc;n eroare a organelor judiciare, daca declara, înainte de retinerea, arestarea sau de punerea în miscare a actiunii penale împotriva celui fata de care s-a facut denuntul sau plângerea ori s-au produs probele, ca denuntul, plângerea sau probele sunt nereale.
Marturia mincinoasa a, în cauzele penale înainte de retinere, arestare ori de punerea în miscare a actiunii penale sau în alte cauze înainte de a se fi pronuntat o hotarâre ori de a se fi dat o alta solutie, ca urmare a marturiei mincinoase.
Supunerea la rele tratamente a. (2) Supunerea la tratamente degradante ori inumane a unei persoane aflate în stare de retinere, detinere ori în executarea unei masuri de siguranta sau educative, privative de libertate, se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a
Tortura nala, oricare ar fi ea, fie ca este vorba de stare de razboi sau de amenintari cu razboiul, de instabilitate politica interna sau de orice alta stare de exceptie, nu poate fi invocata pentru a justifica tortura. De asemenea, nu poate fi invocat ordinul superiorului ori al unei autoritati publice. (
Represiunea nedreapta interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica. (2) Retinerea sau arestarea ori condamnarea unei persoane, stiind ca este nevinovata, se pedepseste cu închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica.
Evadarea Art. 285 (1) Evadarea din starea legala de retinere sau de detinere se pedepseste cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. (2) Când evadarea este savârsita prin folosire de violente sau arme, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani si interzicerea exercitarii unor dreptur
Neexecutarea sanctiunilor penale ori prin neprezentarea dupa expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda. (3) Neexecutarea, de catre mandatar sau administrator, a pedepselor complementare aplicate unei persoane juridice dintre c
Falsul intelectual Art. 321 (1) Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de catre un functionar public aflat în exercitarea atributiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurari necorespunzatoare adevarului ori prin omisiunea cu stiinta de a insera unele
Falsificarea unei inregistrari tehnice c;nregistrare tehnica, în sensul prezentului articol, se întelege atestarea unei valori, greutati, masuri ori a desfasurarii unui eveniment, realizata, în tot sau în parte, în mod automat, prin intermediul unui dispozitiv tehnic omologat si care este destinata a proba u
Distrugerea sau semnalizarea falsa Art. 332 (1) Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuintare a liniei de cale ferata, a materialului rulant, a instalatiilor de cale ferata ori a celor de comunicatii feroviare, precum si a oricaror altor bunuri sau dotari aferente infrastructurii feroviare ori asezarea
Parasirea locului accidentului ori modificarea sau stergerea urmelor acestuia ani. (2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si fapta oricarei persoane de a modifica starea locului sau de a sterge urmele accidentului de circulatie din care a rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane, fara acordul echipei de cercetare l
Actele de diversiune Art. 403 Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuintare, în întregime sau în parte, prin explozii, incendii sau în orice alt mod, a instalatiilor industriale, a cailor de comunicatie, a mijloacelor de transport, a mijloacelor de telecomunicatie,
Dezertarea n timp de razboi sau pe un teritoriu pe care a fost proclamata starea de asediu sau de urgenta, dezertarea oricarui militar de la unitate sau serviciu care a depasit 24 de ore se pedepseste cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
Capitularea Art. 421 Predarea în mâinile inamicului de catre comandant a fortelor armate pe care le comanda, lasarea în mâinile inamicului, distrugerea sau aducerea în stare de neîntrebuintare de catre comandant a mijloacelor de lupta sau a altor mijloace necesare pentru pur
Infractiuni contra umanitatii perioada îndelungata, prin rapire, arestare sau detinere, la ordinul unui stat sau al unei organizatii politice ori cu autorizarea, sprijinul sau asentimentul acestora, urmate de refuzul de a admite ca aceasta persoana este privata de libertate sau de a furniza informatii reale privind soarta