Art. 314
(1) Fabricarea, primirea, deținerea sau transmiterea de instrumente sau materiale cu scopul de a servi la falsificarea valorilor sau titlurilor prevăzute în art. 310, art. 311 alin. (1) și art. 312 se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Fabricarea, producerea, primirea, deţinerea, transmiterea sau punerea la dispoziţie a unui dispozitiv, instrument, unor date informatice, echipamente, inclusiv hardware sau software, sau a oricăror alte mijloace cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată fără numerar se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (2) se sancţionează şi dobândirea pentru sine sau pentru altul, inclusiv prin importul, exportul, vânzarea, transportul sau distribuţia unui dispozitiv, instrument, unor date informatice, echipamente, inclusiv hardware sau software, ori a oricăror alte mijloace cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată fără numerar.
(4) Nu se pedepseşte persoana care, după comiterea vreuneia dintre faptele prevăzute la alin. (1) - (3), înainte de descoperirea acestora şi înainte de a se fi trecut la săvârşirea faptei de falsificare, predă instrumentele, materialele deţinute sau orice alte mijloace autorităţilor judiciare ori încunoştinţează aceste autorităţi despre existenţa lor.