Cererea de recurs in interesul legii Art. 471
(1) Pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti, procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, colegiul de conducere al Înaltei Curti de Casatie si Justitie sau colegiile de conducere ale curtilor de apel, precum si Avocatul Poporului au îndatorirea sa ceara Înaltei Curti de Casatie si Justitie sa se pronunte asupra chestiunilor de drept care au fost solutionate diferit de instantele judecatoresti.
(2) Cererea trebuie sa cuprinda solutiile diferite date problemei de drept si motivarea acestora, jurisprudenta Curtii Constitutionale, a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, a Curtii Europene a Drepturilor Omului sau, dupa caz, a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, opiniile exprimate în doctrina relevante în domeniu, precum si solutia ce se propune a fi pronuntata în recursul în interesul legii.
(3) Cererea de recurs în interesul legii trebuie sa fie însotita, sub sanctiunea respingerii ca inadmisibila, de copii ale hotarârilor judecatoresti definitive din care rezulta ca problemele de drept care formeaza obiectul judecatii au fost solutionate în mod diferit de instantele judecatoresti.
Judecarea recursului in interesul legii Art. 473
(1) Recursul în interesul legii se judeca de un complet format din presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie sau, în lipsa acestuia, din vicepresedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintii de sectii din cadrul acesteia, un numar de 14 judecatori din sectia în a carei competenta intra chestiunea de drept care a fost solutionata diferit de instantele judecatoresti, precum si câte 2 judecatori din cadrul celorlalte sectii. Presedintele completului este presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie sau, în lipsa acestuia, vicepresedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie.
(2) În cazul în care chestiunea de drept prezinta interes pentru doua sau mai multe sectii, presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie stabileste sectiile din care provin judecatorii ce vor alcatui completul de judecata.
(3) Dupa sesizarea Înaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintele acesteia va lua masurile necesare pentru desemnarea aleatorie a judecatorilor din cadrul sectiei în a carei competenta intra chestiunea de drept care a fost solutionata diferit de instantele judecatoresti, precum si a judecatorilor din celelalte sectii ce intra în alcatuirea completului prevazut la alin. (1).
(4) La primirea cererii, presedintele completului va desemna un judecator din cadrul sectiei în a carei competenta intra chestiunea de drept care a fost solutionata diferit de instantele judecatoresti, pentru a întocmi un raport asupra recursului în interesul legii. În cazul în care chestiunea de drept prezinta interes pentru doua sau mai multe sectii, presedintele completului va desemna 3 judecatori din cadrul acestor sectii pentru întocmirea raportului. Raportorii nu sunt incompatibili.
(5) În vederea întocmirii raportului, presedintele completului poate solicita unor specialisti recunoscuti opinia scrisa asupra chestiunilor de drept solutionate diferit.
(6) Raportul va cuprinde solutiile diferite date problemei de drept si argumentele pe care se fundamenteaza, jurisprudenta relevanta a Curtii Constitutionale, a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, a Curtii Europene a Drepturilor Omului, a Curtii de Justitie a Uniunii Europene si opinia specialistilor consultati, daca este cazul, precum si doctrina în materie. Totodata, judecatorul sau, dupa caz, judecatorii raportori vor întocmi si vor motiva proiectul solutiei ce se propune a fi data recursului în interesul legii.
(7) Sedinta completului se convoaca de presedintele acestuia, cu cel putin 20 de zile înainte de desfasurarea acesteia. Odata cu convocarea, fiecare judecator va primi o copie a raportului si a solutiei propuse.
(8) La sedinta participa toti judecatorii completului. Daca exista motive obiective, acestia vor fi înlocuiti, cu respectarea regulilor prevazute la alin. (3).
(9) Recursul în interesul legii se sustine în fata completului, dupa caz, de procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie sau de procurorul desemnat de acesta, de judecatorul desemnat de colegiul de conducere al Înaltei Curti de Casatie si Justitie, respectiv al curtii de apel, ori de Avocatul Poporului sau de un reprezentant al acestuia.
(10) Recursul în interesul legii se judeca în cel mult 3 luni de la data sesizarii instantei, iar solutia se adopta cu cel putin doua treimi din numarul judecatorilor completului. Nu se admit abtineri de la vot.
Plata cheltuielilor avansate de stat in celelalte cazuri Art. 275
(1) Cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate dupa cum urmeaza:
1. în caz de achitare, de catre:
a) persoana vatamata, în masura în care i se retine o culpa procesuala;
b) partea civila careia i s-au respins în totul pretentiile civile, în masura în care i se retine o culpa procesuala;
c) inculpatul care a fost obligat la repararea prejudiciului;
2. în caz de încetare a procesului penal, de catre:
a) inculpat, daca exista o cauza de nepedepsire;
b) persoana vatamata, în caz de retragere a plângerii prealabile sau în cazul în care plângerea prealabila a fost tardiv introdusa;
c) partea prevazuta în acordul de mediere, în cazul în care a intervenit medierea penala;
d) inculpatul si persoana vatamata, în caz de împacare.
3. daca inculpatul cere continuarea procesului penal, cheltuielile judiciare sunt suportate de catre:
a) persoana vatamata, atunci când aceasta si-a retras plângerea prealabila ori s-a dispus clasarea în temeiul dispozitiilor art. 16 alin. (1) lit. a) -c) sau achitarea inculpatului, în masura în care i se retine o culpa procesuala;
b) inculpat, atunci când se dispune clasarea pentru alte situatii decât cele prevazute în dispozitiile art. 16 alin. (1) lit. a) -c) ori încetarea procesului penal;
4. în caz de restituire a cauzei la parchet în procedura camerei preliminare, cheltuielile judiciare sunt suportate de catre stat.
(2) În cazul declararii apelului, recursului în casatie ori al introducerii unei contestatii sau oricarei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de catre persoana careia i s-a respins ori care si-a retras apelul, recursul în casatie, contestatia sau cererea.
(3) În toate celelalte cazuri, cheltuielile judiciare avansate de stat ramân în sarcina acestuia.
(4) În cazul când mai multe parti sau persoane vatamate sunt obligate la suportarea cheltuielilor judiciare, instanta hotaraste partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare.
(5) Dispozitiile alin. (1) pct. 1 si 2 si ale alin. (2) - (4) se aplica în mod corespunzator în cazul dispunerii în cursul urmaririi penale a unei solutii de clasare si în situatia respingerii unei plângeri formulate împotriva actelor si masurilor dispuse de organele de urmarire penala.
(6) Cheltuielile privind avocatii din oficiu si interpretii desemnati de organele judiciare, potrivit legii, ramân în sarcina statului.
(7) În situatia contestatiilor formulate de catre administratia penitenciarului în cazurile prevazute de Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificarile si completarile ulterioare, cheltuielile judiciare ramân în sarcina statului.