Competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie Art. 40
(1) Înalta Curte de Casatie si Justitie judeca în prima instanta infractiunile de înalta tradare, infractiunile savârsite de senatori, deputati si membri din România în Parlamentul European, de membrii Guvernului, de judecatorii Curtii Constitutionale, de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de judecatorii Înaltei Curti de Casatie si Justitie si de procurorii de la Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie.
(2) Înalta Curte de Casatie si Justitie judeca apelurile împotriva hotarârilor penale pronuntate în prima instanta de curtile de apel, de curtile militare de apel si de Sectia penala a Înaltei Curti de Casatie si Justitie.
(3) Înalta Curte de Casatie si Justitie judeca recursurile în casatie împotriva hotarârilor penale definitive, precum si recursurile în interesul legii.
(4) Înalta Curte de Casatie si Justitie solutioneaza conflictele de competenta în cazurile în care este instanta superioara comuna instantelor aflate în conflict, cazurile în care cursul justitiei este întrerupt, cererile de stramutare în cazurile prevazute de lege, precum si contestatiile formulate împotriva hotarârilor pronuntate de curtile de apel în cazurile prevazute de lege.
(5) Înalta Curte de Casatie si Justitie solutioneaza si alte cauze anume prevazute de lege.
Organele de urmarire penala Art. 55
(1) Organele de urmarire penala sunt:
a) procurorul;
b) organele de cercetare penala ale politiei judiciare;
c) organele de cercetare penala speciale.
(2) Procurorii sunt constituiti în parchete care functioneaza pe lânga instantele judecatoresti si îsi exercita atributiile în cadrul Ministerului Public.
(3) În cadrul procesului penal procurorul are urmatoarele atributii:
a) supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala;
b) sesizeaza judecatorul de drepturi si libertati si instanta de judecata;
c) exercita actiunea penala;
d) exercita actiunea civila, în cazurile prevazute de lege:
e) încheie acordul de recunoastere a vinovatiei, în conditiile legii;
f) formuleaza si exercita contestatiile si caile de atac prevazute de lege împotriva hotarârilor judecatoresti;
g) îndeplineste orice alte atributii prevazute de lege.
(4) Atributiile organelor de cercetare penala ale politiei judiciare sunt îndeplinite de lucratori specializati din Ministerul Administratiei si Internelor anume desemnati în conditiile legii speciale, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie ori avizul procurorului desemnat în acest sens.
(5) Atributiile organelor de cercetare penala speciale sunt îndeplinite de ofiteri anume desemnati în conditiile legii, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie.
(6) Organele de cercetare penala ale politiei judiciare si organele de cercetare penala speciale îsi desfasoara activitatea de urmarire penala sub conducerea si supravegherea procurorului.
Numirea expertului Art. 173
(1) Expertul este numit prin ordonanta organului de urmarire penala sau prin încheierea instantei.
(2) Organul de urmarire penala sau instanta desemneaza, de regula, un singur expert, cu exceptia situatiilor în care, ca urmare a complexitatii expertizei, sunt necesare cunostinte specializate din discipline distincte, situatie în care desemneaza doi sau mai multi experti.
(3) Când expertiza urmeaza sa fie efectuata de o institutie medico-legala, de un institut sau laborator de specialitate, desemnarea unuia sau a mai multor experti se face de catre acea institutie, potrivit legii.
(4) Partile si subiectii procesuali principali au dreptul sa solicite ca la efectuarea expertizei sa participe un expert recomandat de acestea. În cazul în care expertiza este dispusa de instanta, procurorul poate solicita ca un expert recomandat de acesta sa participe la efectuarea expertizei.
(5) Expertul, institutia medico-legala, institutul sau laboratorul de specialitate, la cererea expertului, poate solicita, atunci când considera necesar, participarea specialistilor de la alte institutii sau avizul acestora.
(6) Institutia medico-legala, institutul sau laboratorul de specialitate comunica organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei numele expertilor desemnati.
Locul de citare Art. 259
(1) Suspectul, inculpatul, partile în proces, precum si alte persoane se citeaza la adresa unde locuiesc, iar daca aceasta nu este cunoscuta, la adresa locului lor de munca, prin serviciul de personal al unitatii la care lucreaza.
(2) Suspectul sau inculpatul are obligatia de a comunica în termen de cel mult 3 zile organului judiciar schimbarea adresei unde locuieste. Suspectul sau inculpatul este informat cu privire la aceasta obligatie în cadrul audierii si cu privire la consecintele nerespectarii obligatiei.
(3) Suspectul sau inculpatul care a indicat, printr-o declaratie data în cursul procesului penal, un alt loc pentru a fi citat este citat la locul indicat.
(4) Suspectul sau inculpatul poate fi citat la sediul avocatului ales, daca nu s-a prezentat dupa prima citare legal îndeplinita.
(5) Daca nu se cunosc nici adresa unde locuieste suspectul sau inculpatul si nici locul sau de munca, la sediul organului judiciar se afiseaza o înstiintare care trebuie sa cuprinda:
a) anul, luna, ziua si ora când a fost facuta;
b) numele si prenumele celui care a facut afisarea si functia acestuia;
c) numele, prenumele si domiciliul sau, dupa caz, resedinta, respectiv sediul celui citat;
d) numarul dosarului în legatura cu care se face înstiintarea si denumirea organului judiciar pe rolul caruia se afla dosarul;
e) mentiunea ca înstiintarea se refera la actul procedural al citatiei;
f) mentiunea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citatia în care destinatarul este în drept sa se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citatia;
g) mentiunea ca, în cazul în care destinatarul nu se prezinta pentru comunicarea citatiei în interiorul termenului prevazut la lit. f), citatia se considera comunicata la împlinirea acestui termen;
h) semnatura celui care a afisat înstiintarea.
(6) Bolnavii sau persoanele aflate, dupa caz, în spitale, asezaminte medicale ori de asistenta sociala se citeaza prin administratia acestora.
(7) Persoanele private de libertate se citeaza la locul de detinere, prin administratia acestuia. O copie a citatiei se comunica si administratiei locului de detinere.
(7^1) Militarii se citeaza la unitatea din care fac parte, prin comandantul acesteia.
(8) Pentru persoanele care alcatuiesc echipajul unei nave maritime sau fluviale, aflate în cursa, citarea se face la capitania portului unde este înregistrata nava.
(9) Daca suspectul sau inculpatul locuieste în strainatate, citarea se face, pentru primul termen, potrivit normelor de drept international penal aplicabile în relatia cu statul solicitat, în conditiile legii. În absenta unei asemenea norme sau în cazul în care instrumentul juridic international aplicabil o permite, citarea se face prin scrisoare recomandata. În acest caz, avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar, sau refuzul de primire a acesteia tine loc de dovada a îndeplinirii procedurii de citare. Pentru primul termen de judecata, suspectul sau inculpatul va fi înstiintat prin citatie ca are obligatia de a indica o adresa pe teritoriul României, o adresa de posta electronica sau mesagerie electronica, unde urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind procesul. În cazul în care nu se conformeaza, comunicarile i se vor face prin scrisoare recomandata, recipisa de predare la posta româna a scrisorii, în cuprinsul careia vor fi mentionate actele care se expediaza, tinând loc de dovada de îndeplinire a procedurii.
(10) Personalul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare si cetatenii români trimisi sa lucreze în cadrul organizatiilor internationale, membrii de familie care locuiesc cu ei, cât timp se afla în strainatate, precum si cetatenii români aflati în strainatate în interes de serviciu, inclusiv membrii de familie care îi însotesc, se citeaza prin intermediul unitatilor care i-au trimis în strainatate.
(11) La stabilirea termenului pentru înfatisarea suspectului sau inculpatului aflat în strainatate se tine seama de normele internationale aplicabile în relatia cu statul pe teritoriul caruia se afla suspectul sau inculpatul, iar în lipsa unor asemenea norme, de necesitatea ca citatia în vederea înfatisarii sa fie primita cel mai târziu cu 30 de zile înainte de ziua stabilita pentru înfatisare.
(12) Institutiile, autoritatile publice si alte persoane juridice se citeaza la sediul acestora, iar în cazul neidentificarii sediului, se aplica în mod corespunzator dispozitiile alin. (5).
(13) Citarea prin intermediul postei electronice sau al unui sistem de mesagerie electronica se face la adresa electronica ori la coordonatele care au fost indicate în acest scop organului judiciar de catre persoana citata sau de catre reprezentantul ei.
Dispozitiile date de procuror Art. 303
(1) Procurorul poate sa dispuna cu privire la efectuarea oricarui act de urmarire penala de organele de cercetare penala ale politiei judiciare sau de organele de cercetare penala speciale, dupa caz.
(2) Dispozitiile date de procuror în legatura cu efectuarea actelor de cercetare penala sunt obligatorii si prioritare pentru organul de cercetare, precum si pentru alte organe ce au atributii prevazute de lege în constatarea infractiunilor. Organele ierarhic superioare ale politiei judiciare sau ale organelor de cercetare penala speciale nu pot da îndrumari sau dispozitii privind cercetarea penala.
(3) În cazul neîndeplinirii sau al îndeplinirii în mod defectuos de catre organul de cercetare penala a dispozitiilor date de procuror, acesta poate sesiza conducatorul organului de cercetare penala, care are obligatia ca în termen de 3 zile de la sesizare sa comunice procurorului masurile dispuse, ori poate aplica sanctiunea amenzii judiciare pentru abaterile judiciare prevazute la art. 283 alin. (1) lit. a) sau, dupa caz, alin. (4) lit. m) ori poate solicita retragerea avizului prevazut la art. 55 alin. (4) si (5).
Titularii acordului de recunoastere a vinovatiei si limitele acestuia Art. 478
(1) În cursul urmaririi penale, dupa punerea în miscare a actiunii penale, inculpatul si procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoasterii vinovatiei de catre inculpat.
(2) Efectele acordului de recunoastere a vinovatiei sunt supuse avizului procurorului ierarhic superior.
(3) Acordul de recunoastere a vinovatiei poate fi initiat atât de catre procuror, cât si de catre inculpat.
(4) Limitele încheierii acordului de recunoastere a vinovatiei se stabilesc prin avizul prealabil si scris al procurorului ierarhic superior.
(5) Daca actiunea penala s-a pus în miscare fata de mai multi inculpati, se poate încheia un acord de recunoastere a vinovatiei distinct cu fiecare dintre acestia, fara a fi adusa atingere prezumtiei de nevinovatie a inculpatilor pentru care nu s-a încheiat acord.
(6) Inculpatii minori pot încheia acorduri de recunoastere a vinovatiei, cu încuviintarea reprezentantului lor legal, în conditiile prezentului capitol.