Extinderea competentei teritoriale Art. 59
(1) Când anumite acte de urmarire penala trebuie sa fie efectuate în afara razei teritoriale în care se face urmarirea, procurorul sau, dupa caz, organul de cercetare penala poate sa le efectueze ori poate dispune efectuarea lor prin comisie rogatorie sau prin delegare.
(2) În cuprinsul aceleiasi localitati, procurorul sau organul de cercetare penala, dupa caz, efectueaza toate actele de urmarire, chiar daca unele dintre acestea trebuie îndeplinite în afara razei sale teritoriale.
Schimbarile privind masura educativa a internarii intr-un centru educativ Art. 516
(1) Mentinerea masurii internarii minorului într-un centru educativ, prelungirea ori înlocuirea acesteia cu internarea într-un centru de detentie în cazurile prevazute la art. 125 alin. (3) din
Codul penal se dispune de instanta careia îi revine competenta sa judece noua infractiune sau infractiunea concurenta savârsita anterior.
(2) Înlocuirea internarii minorului cu masura educativa a asistarii zilnice si liberarea din centrul educativ la împlinirea vârstei de 18 ani se dispun, potrivit dispozitiilor legii privind executarea pedepselor, de catre instanta în a carei circumscriptie teritoriala se afla centrul educativ, corespunzatoare în grad instantei de executare. Revenirea asupra înlocuirii sau liberarii, în cazul în care acesta nu respecta, cu rea-credinta, conditiile de executare a masurii educative ori obligatiile impuse, se dispune, din oficiu sau la sesizarea serviciului de probatiune, de instanta care a judecat cauza în prima instanta.
(3) În cazul prevazut la art. 125 alin. (7) din
Codul penal, revenirea asupra înlocuirii se dispune de instanta careia îi revine competenta sa judece noua infractiune savârsita de minor.
Schimbarile privind masura educativa a internarii intr-un centru de detentie Art. 517
(1) Prelungirea masurii internarii minorului în centrul de detentie în cazurile prevazute la art. 125 alin. (3) din
Codul penal se dispune de instanta careia îi revine competenta sa judece noua infractiune sau infractiunea concurenta savârsita anterior.
(2) Înlocuirea internarii minorului cu masura educativa a asistarii zilnice, liberarea din centrul de detentie la împlinirea vârstei de 18 ani se dispun, potrivit dispozitiilor legii privind executarea pedepselor, de instanta în a carei circumscriptie teritoriala se afla centrul de detentie, corespunzatoare în grad instantei de executare. Revenirea asupra înlocuirii sau liberarii, în cazul în care acesta nu respecta cu rea-credinta conditiile de executare a masurii educative ori obligatiile impuse, se dispune, din oficiu sau la sesizarea serviciului de probatiune, de instanta care a judecat în prima instanta pe minor.
(3) În cazul prevazut la art. 125 alin. (7) din
Codul penal, revenirea asupra înlocuirii si prelungirea duratei internarii se dispun de instanta careia îi revine competenta sa judece noua infractiune savârsita de minor.
Schimbarea regimului de executare Art. 518
În cazurile prevazute la art. 126 din
Codul penal, continuarea executarii masurii educative privative de libertate într-un penitenciar de catre persoana internata care a împlinit vârsta de 18 ani se poate dispune potrivit dispozitiilor legii privind executarea pedepselor de instanta în a carei circumscriptie teritoriala se afla centrul educativ sau centrul de detentie, corespunzatoare în grad instantei de executare.
Exceptiile de necompetenta Art. 47
(1) Exceptia de necompetenta materiala sau dupa calitatea persoanei a instantei inferioare celei competente potrivit legii poate fi invocata în tot cursul judecatii, pâna la pronuntarea hotarârii definitive.
(2) Exceptia de necompetenta materiala sau dupa calitatea persoanei a instantei superioare celei competente potrivit legii poate fi invocata pâna la începerea cercetarii judecatoresti.
(3) Exceptia de necompetenta teritoriala poate fi invocata în conditiile alin. (2).
(4) Exceptiile de necompetenta pot fi invocate din oficiu, de catre procuror, de catre persoana vatamata sau de catre parti.
Declinarea de competenta Art. 50
(1) Instanta care îsi declina competenta trimite, de îndata, dosarul instantei de judecata desemnate ca fiind competenta prin hotarârea de declinare.
(2) Daca declinarea a fost determinata de competenta materiala sau dupa calitatea persoanei, instanta careia i s-a trimis cauza poate mentine, motivat, probele administrate, actele îndeplinite si masurile dispuse de instanta care si-a declinat competenta.
(3) În cazul declinarii pentru necompetenta teritoriala, probele administrate, actele îndeplinite si masurile dispuse se mentin.
(4) Hotarârea de declinare a competentei nu este supusa cailor de atac.
Continutul controlului judiciar Art. 215
(1) Pe timpul cât se afla sub control judiciar, inculpatul trebuie sa respecte urmatoarele obligatii:
a) sa se prezinte la organul de urmarire penala, la judecatorul de camera preliminara sau la instanta de judecata ori de câte ori este chemat;
b) sa informeze de îndata organul judiciar care a dispus masura sau în fata caruia se afla cauza cu privire la schimbarea locuintei;
c) sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea sa de catre organul judiciar care a dispus masura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de câte ori este chemat.
(2) Organul judiciar care a dispus masura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, sa respecte una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii:
a) sa nu depaseasca o anumita limita teritoriala, fixata de organul judiciar, decât cu încuviintarea prealabila a acestuia;
b) sa nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau sa se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta;
c) sa poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;
d) sa nu revina în locuinta familiei, sa nu se apropie de persoana vatamata sau de membrii familiei acesteia, de alti participanti la comiterea infractiunii, de martori ori experti sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar si sa nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;
e) sa nu exercite profesia, meseria sau sa nu desfasoare activitatea în exercitarea careia a savârsit fapta;
f) sa comunice periodic informatii relevante despre mijloacele sale de existenta;
g) sa se supuna unor masuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul dezintoxicarii;
h) sa nu participe la manifestari sportive sau culturale ori la alte adunari publice;
i) sa nu conduca vehicule anume stabilite de organul judiciar;
j) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte arme;
k) sa nu emita cecuri.
(3) În cuprinsul actului prin care se dispune luarea masurii controlului judiciar sunt prevazute în mod expres obligatiile pe care inculpatul trebuie sa le respecte pe durata acestuia si i se atrage atentia ca, în caz de încalcare cu rea-credinta a obligatiilor care îi revin, masura controlului judiciar se poate înlocui cu masura arestului la domiciliu sau masura arestarii preventive.
(4) Supravegherea respectarii de catre inculpat a obligatiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se realizeaza de catre institutia, organul sau autoritatea anume desemnate de organul judiciar care a dispus masura, în conditiile legii.
(5) Daca s-a impus inculpatului obligatia prevazuta la alin. (2) lit. a), câte o copie a ordonantei procurorului ori, dupa caz, a minutei, se comunica, în ziua emiterii ordonantei sau a pronuntarii încheierii, inculpatului, unitatii de politie în a carei circumscriptie locuieste, precum si serviciului public comunitar de evidenta a persoanelor, Politiei de Frontiera Române si Inspectoratului General pentru Imigrari, în situatia celui care nu este cetatean român, în vederea asigurarii respectarii de catre inculpat a obligatiei care îi revine. Organele în drept dispun darea inculpatului în consemn la punctele de trecere a frontierei.
(6) Institutia, organul sau autoritatea prevazute la alin. (4) verifica periodic respectarea obligatiilor de catre inculpat, iar în cazul în care constata încalcari ale acestora, sesizeaza de îndata procurorul, în cursul urmaririi penale, judecatorul de camera preliminara, în procedura de camera preliminara, sau instanta de judecata, în cursul judecatii.
(7) În cazul în care, pe durata masurii controlului judiciar, inculpatul încalca, cu rea-credinta, obligatiile care îi revin sau exista suspiciunea rezonabila ca a savârsit cu intentie o noua infractiune pentru care s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale împotriva sa, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei masuri cu masura arestului la domiciliu sau a arestarii preventive, în conditiile prevazute de lege.
(8) În cursul urmaririi penale, procurorul poate dispune, din oficiu sau la cererea motivata a inculpatului, prin ordonanta, impunerea unor noi obligatii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse initial, daca apar motive temeinice care justifica aceasta, dupa ascultarea inculpatului. Împotriva ordonantei procurorului, inculpatul poate face plângere la judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în fond, dispozitiile art. 213 aplicându-se în mod corespunzator.
(8^1) Dispozitiile alin. (8) sunt aplicabile si în cazul în care masura a fost luata de catre judecatorul de drepturi si libertati.
(9) Dispozitiile alin. (8) teza I se aplica în mod corespunzator si în procedura de camera preliminara sau în cursul judecatii, când judecatorul de camera preliminara ori instanta de judecata dispune, prin încheiere, la cererea motivata a procurorului sau a inculpatului ori din oficiu, dupa ascultarea inculpatului. Încheierea poate fi contestata în conditiile art. 205 si, respectiv, art. 206, care se aplica în mod corespunzator.
(10) În cazul prevazut la alin. (8), judecatorul de drepturi si libertati fixeaza termen de solutionare în camera de consiliu în termen de 5 zile de la înregistrarea propunerii sau a cererii, comunicând procurorului si inculpatului termenul fixat.
(11) Procurorul înainteaza dosarul cauzei judecatorului de drepturi si libertati în termen de cel mult 24 de ore de la solicitarea acestuia.
(12) Propunerea procurorului se comunica inculpatului, iar cererea inculpatului se comunica procurorului.
(13) Judecatorul de drepturi si libertati solutioneaza propunerea sau cererea în lipsa inculpatului si a procurorului. Inculpatul si procurorul au dreptul de a depune concluzii scrise, care sunt prezentate judecatorului de drepturi si libertati cu cel putin 24 de ore înainte de expirarea termenului stabilit pentru solutionarea propunerii sau a cererii.
(14) Daca, în cursul urmaririi penale, s-a impus inculpatului obligatia prevazuta la alin. (2) lit. a), judecatorul de drepturi si libertati care a luat masura verifica din oficiu, prin încheiere, la fiecare 60 de zile, daca subzista temeiurile care au determinat stabilirea acestei obligatii, dispunând, dupa caz, înlocuirea ori încetarea ei.
(15) În cazul prevazut în alin. (14), judecatorul de drepturi si libertati se pronunta în camera de consiliu, prin încheiere, în lipsa inculpatului si a procurorului. Inculpatul si procurorul au dreptul de a depune concluzii scrise, care sunt prezentate judecatorului de drepturi si libertati cu cel putin 3 zile înainte de expirarea termenului de verificare stabilit si comunicat de acesta.
Executarea mandatului de arestare preventiva emis in lipsa inculpatului Art. 231
(1) Când masura arestarii preventive a fost dispusa în lipsa inculpatului, doua exemplare originale ale mandatului emis se înainteaza organului de politie de la domiciliul sau resedinta inculpatului în vederea executarii. În cazul în care inculpatul nu are domiciliul sau resedinta în România, exemplarele se înainteaza organului de politie în raza teritoriala a caruia se afla instanta de judecata.
(2) Mandatul de arestare poate fi transmis organului de politie si prin fax, posta electronica sau prin orice mijloc în masura sa produca un document scris în conditii care sa permita autoritatilor destinatare sa îi stabileasca autenticitatea.
(3) În situatia în care mandatul de arestare contine erori materiale, dar permite identificarea persoanei si stabilirea masurii dispuse în raport cu datele de identificare ale persoanei existente în evidentele organelor de politie si hotarârea instantei de judecata, organul de politie executa masura, solicitând în acelasi timp instantei de judecata îndreptarea erorilor materiale sesizate.
(4) Organul de politie procedeaza la arestarea persoanei aratate în mandat, careia îi preda un exemplar al acestuia, într-una din formele prevazute la alin. (1) sau (2), dupa care o conduce în cel mult 24 de ore la judecatorul de drepturi si libertati care a dispus masura arestarii preventive sau, dupa caz, la judecatorul de camera preliminara ori completul la care se afla spre solutionare dosarul cauzei.
(5) În vederea executarii mandatului de arestare preventiva, organul de politie poate patrunde în domiciliul sau resedinta oricarei persoane fizice, fara învoirea acesteia, precum si în sediul oricarei persoane juridice, fara învoirea reprezentantului legal al acesteia, daca exista indicii temeinice din care sa rezulte banuiala rezonabila ca persoana din mandat se afla în domiciliul sau resedinta respectiva.
(6) În cazul în care arestarea preventiva a inculpatului a fost dispusa în lipsa din cauza starii sanatatii, din cauza de forta majora sau stare de necesitate, inculpatul este prezentat, la încetarea acestor motive, judecatorului de drepturi si libertati care a luat masura ori, dupa caz, judecatorului de camera preliminara sau completului la care se afla spre solutionare dosarul cauzei.
(7) Judecatorul de drepturi si libertati procedeaza la audierea inculpatului conform art. 225 alin. (7) si (8), în prezenta avocatului acestuia, si, evaluând declaratia inculpatului în contextul probelor administrate si al motivelor avute în vedere la luarea masurii, dispune prin încheiere, dupa audierea concluziilor procurorului, confirmarea arestarii preventive si a executarii mandatului ori, dupa caz, în conditiile prevazute de lege, revocarea arestarii preventive sau înlocuirea acesteia cu una dintre masurile preventive prevazute la art. 202 alin. (4) lit. b) -d) si punerea în libertate a inculpatului, daca nu este arestat în alta cauza.
Trimiterea spre executare a mandatului Art. 556
(1) Pentru ducerea la îndeplinire a mandatului de executare se trimit doua exemplare organului de politie de la domiciliul sau resedinta condamnatului, iar în cazul în care acesta nu are domiciliul sau resedinta în România, organului de politie în raza teritoriala a caruia se afla instanta de executare, când condamnatul este liber, sau, dupa caz, când condamnatul este arestat, comandantului la locul de detinere.
(1^1) În situatia în care mandatul de executare contine erori materiale, însa permite identificarea persoanei în vederea punerii în executare, în raport cu datele de identificare ale persoanei existente în evidentele organelor de politie si hotarârea instantei de judecata, organul de politie executa hotarârea, solicitând, în acelasi timp, instantei de judecata îndreptarea erorilor materiale sesizate.
(2) Pentru aducerea la îndeplinire a ordinului de interzicere a parasirii tarii se trimite de îndata câte un exemplar organului competent sa elibereze pasaportul si Inspectoratului General al Politiei de Frontiera.
(2^1) Mandatul de executare sau ordinul de interzicere a parasirii tarii poate fi transmis organelor competente si prin fax, posta electronica sau prin orice mijloc în masura sa produca un document scris în conditii care sa permita autoritatilor destinatare sa îi stabileasca autenticitatea.
(3) În cazul în care cel condamnat se afla în stare de libertate, organele de executare prevazute la alin. (1) si (2) au obligatia de a lua masurile prevazute de lege în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei si a ordinului de interzicere a parasirii tarii, în ziua primirii acestora.
Degradarea militara Art. 564
Pedeapsa degradarii militare se pune în executare prin trimiterea de catre judecatorul delegat cu executarea a unei copii de pe dispozitivul hotarârii comandantului unitatii militare în a carei evidenta este luata persoana condamnata, respectiv centrului militar judetean sau zonal de la domiciliul condamnatului.
Obligatiile condamnatului in cazul amanarii executarii Art. 590
(1) Pe durata amânarii executarii pedepsei, condamnatul trebuie sa respecte urmatoarele obligatii:
a) sa nu depaseasca limita teritoriala fixata decât în conditiile stabilite de instanta;
b) sa ia legatura, în termenul stabilit de instanta, cu organul de politie desemnat de aceasta în cuprinsul hotarârii de amânare a executarii pedepsei închisorii pentru a fi luat în evidenta si a stabili mijlocul de comunicare permanenta cu organul de supraveghere, precum si sa se prezinte la instanta ori de câte ori este chemat;
c) sa nu îsi schimbe locuinta fara informarea prealabila a instantei care a dispus amânarea;
d) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme;
e) pentru cazul prevazut la art. 589 alin. (1) lit. a), sa se prezinte de îndata la unitatea sanitara la care urmeaza sa faca tratamentul, iar pentru cazul prevazut la art. 589 alin. (1) lit. b), sa îngrijeasca copilul mai mic de un an.
(2) Pe durata amânarii executarii pedepsei, instanta poate impune condamnatului sa respecte una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii:
a) sa nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestari sportive, culturale ori la alte adunari publice, stabilite de instanta;
b) sa nu comunice cu persoana vatamata sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infractiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanta, ori sa nu se apropie de acestea;
c) sa nu conduca niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite.
(3) Obligatiile prevazute la alin. (2) pot fi impuse în masura în care au fost aplicate în continutul pedepsei complementare a interzicerii exercitarii unor drepturi.
Intervenirea unei legi penale noi Art. 595
(1) Când dupa ramânerea definitiva a hotarârii de condamnare sau a hotarârii prin care s-a aplicat o masura educativa intervine o lege ce nu mai prevede ca infractiune fapta pentru care s-a pronuntat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsa sau o masura educativa mai usoara decât cea care se executa ori urmeaza a se executa, instanta ia masuri pentru aducerea la îndeplinire, dupa caz, a dispozitiilor art. 4 si 6 din
Codul penal.
(2) Aplicarea dispozitiilor alin. (1) se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a persoanei condamnate de catre instanta de executare, iar daca persoana condamnata se afla în executarea pedepsei sau a unei masuri educative, de catre instanta corespunzatoare în grad în a carei circumscriptie se afla locul de detinere sau, dupa caz, centrul educativ ori centrul de detentie.
Referatul de evaluare a minorului Art. 506
(1) În cauzele cu inculpati minori, organele de urmarire penala pot sa solicite, atunci când considera necesar, efectuarea referatului de evaluare de catre serviciul de probatiune de pe lânga tribunalul în a carui circumscriptie teritoriala îsi are locuinta minorul, potrivit legii.
(1^1) În cazul în care minorul este trimis în judecata, solicitarea referatului de evaluare este obligatorie, cu exceptia cazului în care acest lucru ar fi contrar interesului superior al minorului.
(2) În cursul judecatii, instanta poate solicita efectuarea referatului de evaluare de catre serviciul de probatiune de pe lânga tribunalul în a carui circumscriptie îsi are locuinta minorul, potrivit legii. În situatia în care efectuarea referatului de evaluare nu a fost solicitata în cursul urmaririi penale, potrivit dispozitiilor alin. (1) sau (1^1), dispunerea efectuarii referatului de catre instanta este obligatorie.
(3) Referatul de evaluare are rolul de a furniza organului judiciar date privind persoana minorului din perspectiva psihocomportamentala.
(4) Prin referatul de evaluare, serviciul de probatiune solicitat poate face propuneri motivate cu privire la masurile educative ce pot fi luate fata de minor.
(4^1) În cazul în care elementele care constituie baza referatului de evaluare se schimba considerabil, organul de urmarire penala sau, dupa caz, instanta va solicita întocmirea unui nou referat de evaluare. Solicitarea se poate face din oficiu sau în urma sesizarii facute de serviciul de probatiune, de minor ori de catre parinti sau, dupa caz, tutore, curator ori persoana în îngrijirea sau supravegherea careia se afla temporar minorul, cu privire la schimbarile intervenite.
(5) Prin referatul de evaluare, serviciul de probatiune solicitat poate face propuneri motivate cu privire la masurile educative ce pot fi luate fata de minor.
Punerea in executare a internarii intr-un centru educativ Art. 514
(1) În cazul în care s-a luat fata de minor masura educativa a internarii într-un centru educativ, punerea în executare se face prin trimiterea unei copii de pe dispozitivul hotarârii organului de politie de la locul unde se afla minorul, dupa ramânerea definitiva a hotarârii.
(2) Organul de politie ia masuri pentru internarea minorului.
(3) Cu ocazia punerii în executare a masurii educative a internarii într-un centru educativ, organul de politie poate patrunde în domiciliul sau resedinta unei persoane fara învoirea acesteia, precum si în sediul unei persoane juridice fara învoirea reprezentantului legal al acesteia.
(4) Daca minorul fata de care s-a luat masura educativa a internarii într-un centru educativ nu este gasit, organul de politie constata aceasta printr-un proces-verbal si sesizeaza de îndata organele competente pentru darea în urmarire, precum si pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar al procesului-verbal se înainteaza centrului educativ în care se va face internarea.
(5) Copia de pe hotarâre se preda cu ocazia executarii masurii centrului educativ în care minorul este internat.
(6) Conducatorul centrului educativ comunica de îndata instantei care a dispus masura despre efectuarea internarii.
Punerea in executare a internarii intr-un centru de detentie Art. 515
(1) Masura educativa a internarii minorului într-un centru de detentie se pune în executare prin trimiterea unei copii de pe dispozitivul hotarârii prin care s-a luat aceasta masura organului de politie de la locul unde se afla minorul, când acesta este liber, ori comandantului locului de detinere, când acesta este arestat preventiv.
(2) Odata cu punerea în executare a masurii educative a internarii minorului într-un centru de detentie, judecatorul delegat va emite si ordinul prin care interzice minorului sa paraseasca tara. Dispozitiile privind întocmirea si continutul ordinului în cazul punerii în executare a pedepsei închisorii se aplica în mod corespunzator.
(3) Daca executarea masurii revine organului de politie, dispozitiile art. 514 alin. (2) - (4) se aplica în mod corespunzator.
(4) Copia de pe hotarâre se preda cu ocazia executarii masurii centrului de detentie în care minorul este internat.
(5) Conducatorul centrului de detentie comunica de îndata instantei care a dispus masura despre efectuarea internarii.
Darea in urmarire Art. 521
(1) Darea în urmarire se solicita si se dispune pentru identificarea, cautarea, localizarea si prinderea unei persoane în scopul aducerii acesteia în fata organelor judiciare ori punerii în executare a anumitor hotarâri judecatoresti.
(2) Darea în urmarire se solicita si se dispune în urmatoarele cazuri:
a) nu s-a putut executa un mandat de arestare preventiva, un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, o masura educativa privativa de libertate, masura internarii medicale sau masura expulzarii, întrucât persoana fata de care s-a luat una dintre aceste masuri nu a fost gasita;
b) persoana a evadat din starea legala de retinere sau detinere ori a fugit dintr-un centru educativ, centru de detentie sau din unitatea în care executa masura internarii medicale;
c) în vederea depistarii unei persoane urmarite international despre care exista date ca se afla în România.
(3) Darea în urmarire se solicita de:
a) organul de politie care a constatat imposibilitatea executarii masurii prevazute la alin. (2) lit. a);
b) administratia locului de detinere, centrul educativ sau unitatea medicala prevazuta la alin. (2) lit. b);
c) organul judiciar competent potrivit legii speciale, în cazul prevazut la alin. (2) lit. c);
(4) Darea în urmarire se dispune prin ordin de Inspectoratul General al Politiei Române.
(5) Ordinul de dare în urmarire se comunica în cel mai scurt timp organelor competente sa elibereze pasaportul, care au obligatia sa refuze eliberarea pasaportului sau, dupa caz, sa ridice provizoriu pasaportul pe durata masurii, precum si organelor de frontiera pentru darea în consemn.
(6) De asemenea, ordinul de dare în urmarire se comunica în copie:
a) celui în fata caruia urmeaza sa fie adusa persoana urmarita în momentul prinderii;
b) organului judiciar competent care supravegheaza activitatea de urmarire a persoanei date în urmarire.