Comunicarea altor acte procedurale Art. 264 (1) Comunicarea celorlalte acte de procedura se face potrivit dispozitiilor prevazute în prezentul capitol. (2) În cazul persoanelor private de libertate, comunicarea celorlalte acte de procedura se face prin fax sau prin orice alt mijloc de comunicare electronica disponibil l
Comunicarea drepturilor si a obligatiilor Art. 108
(1) Organul judiciar comunica suspectului sau inculpatului calitatea în care este audiat, fapta prevazuta de legea penala pentru savârsirea careia este suspectat sau pentru care a fost pusa în miscare actiunea penala si încadrarea juridica a acesteia.
(2) Suspectului sau inculpatului i se aduc la cunostinta drepturile prevazute la art. 83, precum si urmatoarele obligatii:
a) obligatia de a se prezenta la chemarile organelor judiciare, atragându-i-se atentia ca, în cazul neîndeplinirii acestei obligatii, se poate emite mandat de aducere împotriva sa, iar în cazul sustragerii, judecatorul poate dispune arestarea sa preventiva;
b) obligatia de a comunica în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a adresei, atragându-i-se atentia ca, în cazul neîndeplinirii acestei obligatii, citatiile si orice alte acte comunicate la prima adresa ramân valabile si se considera ca le-a luat la cunostinta.
(3) În cursul urmaririi penale, înainte de prima audiere a suspectului sau inculpatului, i se aduc la cunostinta drepturile si obligatiile prevazute la alin. (2). Aceste drepturi si obligatii i se comunica si în scris, sub semnatura, iar în cazul în care nu poate ori refuza sa semneze, se va încheia un proces-verbal.
(4) Organul judiciar trebuie sa aduca la cunostinta inculpatului posibilitatea încheierii, în cursul urmaririi penale, a unui acord, ca urmare a recunoasterii vinovatiei, iar în cursul judecatii posibilitatea de a beneficia de reducerea pedepsei prevazute de lege, ca urmare a recunoasterii învinuirii.
Comunicarea drepturilor si obligatiilor Art. 120
(1) Organul judiciar comunica martorului calitatea în care este audiat si faptele sau împrejurarile de fapt pentru dovedirea carora a fost propus ca martor.
(2) Martorului i se aduc apoi la cunostinta urmatoarele drepturi si obligatii:
a) dreptul de a fi supus masurilor de protectie si de a beneficia de restituirea cheltuielilor prilejuite de chemarea în fata organelor judiciare, atunci când sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege;
b) obligatia de a se prezenta la chemarile organelor judiciare, atragându-i-se atentia ca, în cazul neîndeplinirii acestei obligatii, se poate emite mandat de aducere împotriva sa;
c) obligatia de a comunica în scris, în termen de 5 zile, orice schimbare a adresei la care este citat, atragându-i-se atentia ca, în cazul neîndeplinirii acestei obligatii, se poate dispune împotriva sa sanctiunea prevazuta de art. 283 alin. (1);
d) obligatia de a da declaratii conforme cu realitatea, atragându-i-se atentia ca legea pedepseste infractiunea de marturie mincinoasa.
Comunicarea hotararii Art. 407
(1) Dupa pronuntare, o copie a hotarârii sau, dupa caz, a minutei se comunica procurorului, partilor, persoanei vatamate si, în cazul în care inculpatul este arestat, administratiei locului de detinere, în vederea exercitarii caii de atac. În cazurile în care rezultatul deliberarii se consemneaza într-o minuta, dupa redactarea hotarârii, aceasta se comunica procurorului, partilor si persoanei vatamate în întregul sau. În cazul în care partile ori persoana vatamata nu înteleg limba româna, hotarârea sau, dupa caz, minuta se comunica acestora într-o limba pe care o înteleg.
(1^1) Daca persoanele prevazute la alin. (1) se prezinta la pronuntarea facuta în sedinta, înmânarea, la cerere, sub luare de dovada, a hotarârii sau, dupa caz, a minutei se considera comunicare. De asemenea, se considera comunicare si înmânarea, sub luare de dovada, a hotarârii sau, dupa caz, a minutei, prin mijlocirea grefei instantei.
(2) În cazul în care instanta a dispus amânarea aplicarii pedepsei sau suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, hotarârea se comunica serviciului de probatiune si, dupa caz, organului sau autoritatii competente sa verifice respectarea obligatiilor dispuse de instanta.
Continutul deciziei instantei de apel si comunicarea acesteia Art. 424
(1) Decizia instantei de apel trebuie sa cuprinda în partea introductiva mentiunile prevazute la art. 402, iar în expunere temeiurile de fapt si de drept care au dus, dupa caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum si temeiurile care au dus la adoptarea oricareia dintre solutiile prevazute la art. 421. Dispozitivul cuprinde solutia data de instanta de apel, data pronuntarii deciziei si mentiunea ca pronuntarea s-a facut în sedinta publica.
(2) Instanta de apel se pronunta asupra masurilor preventive potrivit dispozitiilor referitoare la continutul sentintei; când s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante sau instantei competente, instanta de apel poate face aplicarea corespunzatoare a art. 399 alin. (10).
(3) În cazul în care inculpatul se afla în stare de arest preventiv sau de arest la domiciliu, în expunere si dispozitiv se arata timpul care se deduce din pedeapsa.
(4) Când s-a dispus rejudecarea, decizia trebuie sa indice care este ultimul act procedural ramas valabil de la care procesul penal trebuie sa îsi reia cursul, în caz contrar toate actele procedurale fiind desfiintate de drept.
(5) Decizia instantei de apel se comunica procurorului, partilor, persoanei vatamate si administratiei locului de detinere.
Audierea prin interpret unei persoane care are capacitatea de a comunica prin limbajul special. În aceasta situatie comunicarea se poate face si în scris. (4) În cazuri exceptionale, daca nu este prezenta o persoana autorizata care poate comunica prin limbajul special, iar comunicarea nu se poate realiza
Persoanele care au dreptul de a refuza sa dea declaratii in calitate de martor b) persoanele care au avut calitatea de sot al suspectului sau al inculpatului. (2) Dupa comunicarea drepturilor si obligatiilor potrivit art. 120, organele judiciare comunica persoanelor prevazute la alin. (1) dreptul de a nu da declaratii în calitate de martor. (3) Daca persoanele prevaz
Punerea in miscare a actiunii penale circ;nd considera necesar, procurorul poate proceda personal la audierea inculpatului si la comunicarea prevazute la alin. (2). (5) Organul de urmarire penala continua urmarirea si fara a-l audia pe inculpat atunci când acesta lipseste nejustificat, se sustrage sau este disparut.
Clasarea introduce actiune în fata instantei civile, în termen de 30 de zile de la comunicarea solutiei; b) restituirea bunurilor ridicate sau a cautiunii; c) sesizarea judecatorului de camera preliminara cu propunerea de luare a masurii de siguranta a confiscarii speciale; d) sesizarea judeca
Renuntarea la urmarire penala e de la comunicarea ordonantei. (8) Ordonanta de renuntare la urmarire cuprinde, dupa caz, mentiunile prevazute la art. 286 alin. (2), precum si dispozitii privind masurile dispuse conform alin. (6) din prezentul articol si art. 315 alin. (2) - (4), termenul pâna la care trebuie îndepli
Redeschiderea procesului penal in cazul judecarii in lipsa persoanei condamnate atar, daca acestia s-au prezentat oricând în cursul procesului, si nici persoana care, dupa comunicarea, potrivit legii, a sentintei de condamnare, nu a declarat apel, a renuntat la declararea lui ori si-a retras apelul. (3) Pentru persoana condamnata definitiv judecata în lipsa f
Interzicerea strainului de a se afla pe teritoriul Romaniei ritoriul României. (2) Daca pedeapsa complementara nu însoteste pedeapsa închisorii, comunicarea se face organului de politie, imediat ce hotarârea a ramas definitiva. (3) În vederea punerii în executare a pedepsei interzicerii strainului de a se afla pe teritor
Obligarea la tratament medical Art. 566 (1) Masura de siguranta a obligarii la tratament medical luata printr-o hotarâre definitiva se pune în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv si a copiei de pe raportul de expertiza medico-legala autoritatii de sanatate publica din judetul pe teritoriul caruia locui
Obligatiile in legatura cu tratamentul medical sanitara nu se afla în circumscriptia instantei care a dispus executarea, comunicarea prevazuta la alin. (1) lit. b)-d) se face judecatoriei în a carei circumscriptie se afla unitatea sanitara. (3) Dispozitiile alin. (1) lit. b)-d) si ale alin. (2) se aplica în mod corespunzator s
Inlocuirea sau incetarea obligarii la tratament medical Art. 568 (1) Primind comunicarea, instanta de executare sau instanta prevazuta la art. 567 alin. (2) dispune internarea medicala, în situatiile prevazute la art. 567 alin. (1) lit. a) si b), iar în situatiile prevazute la art. 567 alin. (1) lit. c) si d) efectuarea unei expertize medico
Internarea medicala Art. 569 (1) Masura de siguranta a internarii medicale luata printr-o hotarâre definitiva se pune în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv si a unei copii de pe raportul de expertiza medico-legala autoritatii de sanatate publica din judetul pe teritoriul caruia locuieste pe
Interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie ori o alta activitate Art. 573 (1) Masura de siguranta a interzicerii unei functii, profesii sau activitati se pune în executare prin comunicarea unei copii de pe dispozitiv organului în drept sa aduca la îndeplinire aceste masuri si sa supravegheze respectarea lor. (2) Acest organ are îndatorir
Avertismentul re, punerea în executare a acestuia se face la ramânerea definitiva a hotarârii, prin comunicarea unei copii de pe aceasta persoanei careia i se aplica.
Pluralitatea de identificari Art. 137 (1) În cazul în care mai multe persoane sunt chemate sa identifice aceeasi persoana sau acelasi obiect, organele judiciare competente iau masuri prin care sa fie evitata comunicarea între cei care au facut identificarea si cei care urmeaza sa o efectueze. (2) Daca aceeas
Obtinerea de date privind situatia financiara a unei persoane Art. 153 (1) Procurorul poate solicita unei institutii de credit sau oricarei altei institutii care detine date privind situatia financiara a unei persoane comunicarea datelor privind existenta si continutul conturilor unei persoane, în cazul în care exista indicii temeinice cu privire
Modul de citare , care se semneaza de catre persoana astfel citata. (8) Citarea si comunicarea actelor procedurale se fac în plic închis, care va purta mentiunea «Pentru justitie. A se înmâna cu prioritate».
Locul de citare c;n care destinatarul nu se prezinta pentru comunicarea citatiei în interiorul termenului prevazut la lit. f), citatia se considera comunicata la împlinirea acestui termen; h) semnatura celui care a afisat înstiintarea. (6) Bolnavii sau persoanele aflate, dupa caz, în spita
Inmanarea citatiei circ;n cazul în care destinatarul nu se prezinta pentru comunicarea citatiei în interiorul termenului prevazut la lit. f), citatia se considera comunicata la împlinirea acestui termen; h) semnatura celui care a afisat înstiintarea. (2^1) Daca persoana citata, primind citati
Inmanarea citatiei altor persoane în care destinatarul nu se prezinta pentru comunicarea citatiei în interiorul termenului prevazut la lit. f), citatia se considera comunicata la împlinirea acestui termen; h) semnatura celui care a afisat înstiintarea. (5) În cazul când persoana citata locuiest
Imposibilitatea de a comunica citatia Art. 261^1 Când comunicarea citatiei nu se poate face, deoarece imobilul nu exista, este nelocuit ori destinatarul nu mai locuieste în imobilul respectiv, sau atunci când comunicarea nu poate fi facuta din alte motive asemanatoare, agentul întocmeste un proces-verbal î
Mandatul de aducere ezentat, în mod nejustificat, iar ascultarea ori prezenta ei este necesara, sau daca nu a fost posibila comunicarea corespunzatoare a citatiei si împrejurarile indica fara echivoc ca persoana se sustrage de la primirea citatiei. (2) Suspectul sau inculpatul poate fi adus cu mandat de ad
Procedura privitoare la amenda judiciara ri reducerea amenzii. Cererea de anulare sau de reducere se poate face în termen de 10 zile de la comunicarea ordonantei ori a încheierii de amendare. (3) Daca persoana amendata justifica de ce nu si-a putut îndeplini obligatia, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de
Plangerea impotriva actelor procurorului ;n cazul solutiilor de clasare, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus solutia. (5) Ordonantele prin care se solutioneaza plângerile împotriva solutiilor, actelor sau masurilor nu mai pot fi atacate cu plângere l
Solutionarea plangerii de catre judecatorul de camera preliminara nicarea încheierii procurorul, petentul si intimatii pot face, motivat, contestatie cu privire la modul de solutionare a exceptiilor privind legalitatea administrarii probelor si a efectuarii urmaririi penale. Contestatia nemotivata este inadmisibila. (10) Contestatia se depune la judecatorul
Masurile premergatoare lpatului la locul de detinere ori, dupa caz, la adresa unde locuieste sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedura. Inculpatului, celorlalte parti si persoanei vatamate li se aduc la cunostinta obiectul procedurii în camera preliminara, dreptul de a-si angaja un aparator
Procedura in camera preliminara area legii ori daca exclude una sau mai multe probe administrate, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, procurorul remediaza neregularitatile actului de sesizare si comunica judecatorului de camera preliminara daca mentine dispozitia de trimitere în judecata ori solicit
Contestatia Art. 347 (1) În termen de 3 zile de la comunicarea încheierilor prevazute la art. 346 alin. (1) - (42), procurorul, partile si persoana vatamata pot face contestatie. Contestatia poate privi si modul de solutionare a cererilor si a exceptiilor. (2) Contestatia se judeca de catre judeca
Termenul de declarare a apelului la pronuntarea sentintei prin care s-a solutionat cauza sau, dupa caz, în termen de 10 zile de la comunicarea sentintei prin care a fost aplicata amenda judiciara sau prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare sau indemnizatiilor. (3) Pentru persoanele prevazute la art. 409 alin. (1)
Punerea in executare a pedepsei complementare a afisarii sau publicarii hotararii de condamnare , dovada executarii publicarii hotarârii de condamnare, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotarârii, dar nu mai târziu de 10 zile de la începerea executarii ori, dupa caz, de la executarea pedepsei principale. (4) O copie de pe hotarârea de condamnare, &i
Informarea suspectului sau inculpatului minor a alin. (3) nu au putut fi gasite sau comunicarea catre acestea ar fi contrara interesului superior al minorului sau ar afecta desfasurarea procesului penal, comunicarea informatiilor prevazute la art. 108, precum si a celor prevazute la alin. (1) se face catre un alt adult desemnat de minor si acce
Procedura de confiscare sau de desfiintare a unui inscris in cazul clasarii esfiintarea înscrisului. (6) În termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, procurorul si persoanele prevazute la alin. (3) pot face, motivat, contestatie. Contestatia nemotivata este inadmisibila. (7) Contestatia se solutioneaza potrivit procedurii prevazute la alin. (4) de c