Publicitatea sedintei de judecata Art. 352
(1) Sedinta de judecata este publica, cu exceptia cazurilor prevazute de lege. Sedinta desfasurata în camera de consiliu nu este publica.
(2) Nu pot asista la sedinta de judecata minorii sub 18 ani, cu exceptia situatiei în care acestia au calitatea de parti sau martori, precum si persoanele înarmate, cu exceptia personalului care asigura paza si ordinea.
(3) Daca judecarea în sedinta publica ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnitatii sau vietii intime a unei persoane, intereselor minorilor sau ale justitiei, instanta, la cererea procurorului, a partilor ori din oficiu, poate declara sedinta nepublica pentru tot cursul sau pentru o anumita parte a judecarii cauzei.
(4) Instanta poate de asemenea sa declare sedinta nepublica la cererea unui martor, daca prin audierea sa în sedinta publica s-ar aduce atingere sigurantei ori demnitatii sau vietii intime a acestuia sau a membrilor familiei sale, ori la cererea procurorului, a persoanei vatamate sau a partilor, în cazul în care o audiere în public ar pune în pericol confidentialitatea unor informatii.
(5) Declararea sedintei nepublice se face în sedinta publica, dupa ascultarea partilor prezente, a persoanei vatamate si a procurorului. Dispozitia instantei este executorie.
(6) În timpul cât sedinta este nepublica, nu sunt admise în sala de sedinta decât partile, persoana vatamata, reprezentantii acestora, avocatii si celelalte persoane a caror prezenta este autorizata de instanta.
(7) Partile, persoana vatamata, reprezentantii acestora, avocatii si expertii desemnati în cauza au dreptul de a lua cunostinta de actele si continutul dosarului.
(8) Presedintele completului are îndatorirea de a aduce la cunostinta persoanelor ce participa la judecata desfasurata în sedinta nepublica obligatia de a pastra confidentialitatea informatiilor obtinute pe parcursul procesului.
(9) Pe durata judecatii, instanta poate interzice publicarea si difuzarea, prin mijloace scrise sau audiovizuale, de texte, desene, fotografii sau imagini de natura a dezvalui identitatea persoanei vatamate, a partii civile, a partii responsabile civilmente sau a martorilor, în conditiile prevazute la alin. (3) sau (4).
(10) Informatiile de interes public din dosar se comunica în conditiile legii.
(11) În cazul în care informatiile clasificate sunt esentiale pentru solutionarea cauzei, instanta solicita, de urgenta, dupa caz, declasificarea totala, declasificarea partiala sau trecerea într-un alt grad de clasificare ori permiterea accesului la cele clasificate de catre aparatorul inculpatului.
(12) Daca autoritatea emitenta nu permite aparatorului inculpatului accesul la informatiile clasificate, acestea nu pot servi la pronuntarea unei solutii de condamnare, de renuntare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicarii pedepsei în cauza.
Masurile de protectie dispuse in cursul judecatii §1. Protectia martorilor amenintati
Art. 127
În cursul judecatii, odata cu acordarea statutului de martor amenintat, instanta dispune aplicarea uneia sau a mai multora dintre urmatoarele masuri:
a) supravegherea si paza locuintei martorului sau asigurarea unei locuinte temporare;
b) însotirea si asigurarea protectiei martorului sau a membrilor de familie ai acestuia în cursul deplasarilor;
c) nepublicitatea sedintei de judecata pe durata ascultarii martorului;
d) ascultarea martorului fara ca acesta sa fie prezent în sala de judecata, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea si imaginea distorsionate, atunci când celelalte masuri nu sunt suficiente;
e) protectia datelor de identitate ale martorului si acordarea unui pseudonim sub care acesta va depune marturie.
Predarea obiectelor, inscrisurilor sau a datelor informatice Art. 170
(1) În cazul în care exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savârsirea unei infractiuni si sunt temeiuri de a se crede ca un obiect ori un înscris poate servi ca mijloc de proba în cauza, organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate dispune persoanei fizice sau juridice în posesia careia se afla sa le prezinte si sa le predea, sub luare de dovada.
(2) De asemenea, în conditiile alin. (1), organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate dispune ca:
a) orice persoana fizica sau juridica de pe teritoriul României sa comunice anumite date informatice aflate în posesia sau sub controlul sau, care sunt stocate într-un sistem informatic ori pe un suport de stocare a datelor informatice;
b) orice furnizor de retele publice de comunicatii electronice sau furnizor de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sa comunice anumite date referitoare la abonati, utilizatori si la serviciile prestate, aflate în posesia sau sub controlul sau, altele decât continutul comunicatiilor si decât cele prevazute la art. 138 alin. (1) lit. j).
(2^1) Persoanele fizice sau juridice, inclusiv furnizorii de retele publice de comunicatii electronice sau furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului, au posibilitatea sa asigure semnarea datelor solicitate în baza alin. (2), utilizând o semnatura electronica extinsa bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat.
(2^2) Orice persoana autorizata care transmite date solicitate în baza alin. (2) are posibilitatea sa semneze datele transmise utilizând o semnatura electronica extinsa bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat si care permite identificarea neambigua a persoanei autorizate, aceasta asumându-si astfel responsabilitatea în ceea ce priveste integritatea datelor transmise.
(2^3) Orice persoana autorizata care primeste date solicitate în baza alin. (2) are posibilitatea sa verifice integritatea datelor primite si sa certifice aceasta integritate prin semnarea datelor, utilizând o semnatura electronica extinsa bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat si care permite identificarea neambigua a persoanei autorizate.
(2^4) Fiecare persoana care certifica datele sub semnatura electronica raspunde potrivit legii pentru integritatea si securitatea acestor date.
(2^5) Aplicarea prevederilor alin. (2^1) - (2^4) se face cu respectarea procedurilor stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(3) Prin notiunea de date referitoare la abonati sau utilizatori se întelege orice informatie, sub forma de date informatice sau sub orice alta forma, detinuta de un furnizor de servicii, referitoare la abonatii sau utilizatorii acestor servicii, altele decât datele referitoare la trafic sau continut, si care permite stabilirea:
a) tipului de serviciu de comunicatii utilizat, dispozitiilor tehnice luate în aceasta privinta si perioadei serviciului;
b) identitatii, adresei postale sau geografice, numarului de telefon al abonatului sau utilizatorului si oricarui alt numar de contact, precum si a datelor referitoare la facturare si plata, disponibile în baza unui contract sau a unui aranjament de servicii;
c) oricarei alte informatii referitoare la locul în care se gasesc echipamentele de comunicatie, disponibile în baza unui contract sau a unui aranjament de servicii.
(4) Ordonanta organului de urmarire penala sau încheierea instantei trebuie sa cuprinda: numele si semnatura persoanei care a dispus predarea, numele persoanei ce este obligata sa predea obiectul, înscrisul ori datele informatice, descrierea obiectului, înscrisului sau a datelor informatice ce trebuie predate, precum si data si locul unde trebuie sa fie predate.
(5) Daca organul de urmarire penala sau instanta de judecata apreciaza ca si o copie a unui înscris sau a datelor informatice poate servi ca mijloc de proba, retine numai copia.
(6) Daca obiectul, înscrisul sau datele informatice au caracter secret ori confidential, prezentarea sau predarea se face în conditii care sa asigure pastrarea secretului ori a confidentialitatii.
Nulitatile absolute Art. 281
(1) Determina întotdeauna aplicarea nulitatii încalcarea dispozitiilor privind:
a) compunerea completului de judecata;
b) competenta materiala si competenta personala a instantelor judecatoresti, atunci când judecata a fost efectuata de o instanta inferioara celei legal competente;
c) publicitatea sedintei de judecata;
d) participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;
e) prezenta suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;
f) asistarea de catre avocat a suspectului sau a inculpatului, precum si a celorlalte parti, atunci când asistenta este obligatorie.
(2) Nulitatea absoluta se constata din oficiu sau la cerere.
(3) Încalcarea dispozitiilor legale prevazute la alin. (1) lit. a) -d) poate fi invocata în orice stare a procesului.
(4) Încalcarea dispozitiilor legale prevazute la alin. (1) lit. e) si f) trebuie invocata:
a) pâna la încheierea procedurii în camera preliminara, daca încalcarea a intervenit în cursul urmaririi penale sau în procedura camerei preliminare;
b) în orice stare a procesului, daca încalcarea a intervenit în cursul judecatii;
c) în orice stare a procesului, indiferent de momentul la care a intervenit încalcarea, când instanta a fost sesizata cu un acord de recunoastere a vinovatiei.
Punerea in executare a pedepsei complementare a interzicerii persoanei juridice de a participa la procedurile de achizitii publice Art. 501
(1) O copie de pe dispozitivul hotarârii prin care s-a aplicat persoanei juridice pedeapsa interzicerii de a participa la procedurile de achizitii publice se comunica, la data ramânerii definitive:
a) oficiului registrului comertului, în vederea efectuarii formalitatilor de publicitate în registrul comertului;
b) Ministerului Justitiei, în vederea efectuarii formalitatilor de publicitate în Registrul national al persoanelor juridice fara scop patrimonial;
c) oricarei autoritati care tine evidenta persoanelor juridice, în vederea efectuarii formalitatilor de publicitate.
d) administratorului sistemului electronic de achizitii publice.
(2) O copie de pe dispozitivul hotarârii de condamnare prin care s-a aplicat persoanei juridice pedeapsa interzicerii de a participa la procedurile de achizitii publice se comunica, la data ramânerii definitive, organului care a autorizat înfiintarea persoanei juridice si organului care a înregistrat persoana juridica, pentru a lua masurile necesare.