Redeschiderea procesului penal in cazul judecarii in lipsa persoanei condamnate Art. 466
(1) Persoana condamnata definitiv care a fost judecata în lipsa poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o luna din ziua în care a luat cunostinta, prin orice notificare oficiala, ca s-a desfasurat un proces penal împotriva sa.
(2) Este considerata judecata în lipsa persoana condamnata care nu a fost citata la proces si nu a luat cunostinta în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, desi a avut cunostinta de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei si nu a putut încunostinta instanta. Nu se considera judecata în lipsa persoana condamnata care si-a desemnat un aparator ales ori un mandatar, daca acestia s-au prezentat oricând în cursul procesului, si nici persoana care, dupa comunicarea, potrivit legii, a sentintei de condamnare, nu a declarat apel, a renuntat la declararea lui ori si-a retras apelul.
(3) Pentru persoana condamnata definitiv judecata în lipsa fata de care un stat strain a dispus extradarea sau predarea în baza mandatului european de arestare, termenul prevazut la alin. (1) curge de la data la care, dupa aducerea în tara, i-a fost comunicata hotarârea de condamnare.
(4) Procesul penal nu poate fi redeschis în cazul în care persoana condamnata a solicitat sa fie judecata în lipsa.
(5) Dispozitiile alineatelor precedente se aplica în mod corespunzator persoanei fata de care s-a pronuntat o hotarâre de renuntare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicarii pedepsei.
Cererea de redeschidere a procesului penal Art. 467
(1) Cererea de redeschidere a procesului penal poate fi formulata de catre persoana judecata în lipsa si se adreseaza instantei care a judecat cauza în prima instanta.
(2) Când persoana judecata în lipsa este privata de libertate, cererea poate fi depusa la administratia locului de detinere, care o va trimite de îndata instantei competente.
(3) Cererea se formuleaza în scris si trebuie motivata cu privire la îndeplinirea conditiilor prevazute la art. 466.
(4) Cererea poate fi însotita de copii de pe înscrisurile de care persoana judecata în lipsa întelege a se folosi în proces, certificate pentru conformitate cu originalul. Când înscrisurile sunt redactate într-o limba straina, ele vor fi însotite de traducere.
(5) În cazul în care cererea nu îndeplineste conditiile prevazute la alin. (3) si (4), instanta pune în vedere celui ce a formulat cererea sa o completeze pâna la primul termen de judecata sau, dupa caz, într-un termen scurt, stabilit de instanta.
Judecarea cererii de redeschidere a procesului Art. 469
(1) Instanta, ascultând concluziile procurorului, ale partilor si ale subiectilor procesuali principali, examineaza daca:
a) cererea a fost formulata în termen si de catre o persoana dintre cele prevazute la art. 466;
b) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procesului penal;
c) motivele în baza carora este formulata cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioara de redeschidere a procesului penal, care a fost judecata definitiv.
(2) Cererea se examineaza de urgenta, iar în cazul în care persoana condamnata se afla în executarea pedepsei cu închisoarea aplicate în cauza a carei rejudecare se cere, instanta poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotarârii si poate dispune respectarea de catre condamnat a uneia dintre obligatiile prevazute la art. 215 alin. (1) si (2). Daca executarea pedepsei cu închisoarea nu a început, instanta poate dispune respectarea de catre condamnat a uneia dintre obligatiile prevazute la art. 215 alin. (1) si (2).
(3) Daca instanta constata îndeplinirea conditiilor prevazute la alin. (1), dispune prin încheiere admiterea cererii de redeschidere a procesului penal.
(4) Daca instanta constata neîndeplinirea conditiilor prevazute la art. 466, dispune prin sentinta respingerea cererii de redeschidere a procesului penal.
(5) Încheierea prin care este admisa cererea de redeschidere a procesului penal poate fi atacata odata cu fondul.
(6) Hotarârea prin care este respinsa cererea de redeschidere a procesului penal este supusa aceleiasi cai de atac ca si hotarârea pronuntata în lipsa persoanei condamnate.
(7) Admiterea cererii de redeschidere a procesului penal atrage desfiintarea de drept a hotarârii pronuntate în lipsa persoanei condamnate.
(8) Instanta redeschide procesul penal prin extindere si cu privire la partile care nu au formulat cerere, putând hotarî si în privinta lor, fara sa le poata crea acestora o situatie mai grea.
(9) Odata cu admiterea cererii de redeschidere a procesului penal, instanta, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune luarea fata de inculpat a uneia dintre masurile preventive prevazute la art. 202 alin. (4), lit. b)-e). Dispozitiile titlului V al partii generale se aplica în mod corespunzator.
Reluarea in caz de redeschidere a urmaririi penale Art. 335
(1) Daca procurorul ierarhic superior celui care a dispus solutia constata, ulterior, ca nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirma ordonanta si dispune redeschiderea urmaririi penale. Dispozitiile art. 317 se aplica în mod corespunzator.
(2) În cazul în care au aparut fapte sau împrejurari noi din care rezulta ca a disparut împrejurarea pe care se întemeia clasarea, procurorul revoca ordonanta si dispune redeschiderea urmaririi penale.
(3) Când constata ca suspectul sau inculpatul nu si-a îndeplinit cu rea-credinta obligatiile stabilite conform art. 318 alin. (6), procurorul revoca ordonanta si dispune redeschiderea urmaririi penale.
(4) Redeschiderea urmaririi penale este supusa confirmarii judecatorului de camera preliminara, în termen de cel mult 3 zile, sub sanctiunea nulitatii. Judecatorul de camera preliminara hotaraste prin încheiere motivata, în camera de consiliu, cu citarea suspectului sau, dupa caz, a inculpatului si cu participarea procurorului, asupra legalitatii si temeiniciei ordonantei prin care s-a dispus redeschiderea urmaririi penale. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedica solutionarea cererii de confirmare.
(4^1) Judecatorul de camera preliminara, solutionând cererea de confirmare, verifica legalitatea si temeinicia ordonantei prin care s-a dispus redeschiderea urmaririi penale pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul de urmarire penala si a oricaror înscrisuri noi prezentate. Încheierea judecatorului de camera preliminara este definitiva.
(5) În cazul în care s-a dispus clasarea, redeschiderea urmaririi penale are loc si atunci când judecatorul de camera preliminara a admis plângerea împotriva solutiei si a trimis cauza la procuror în vederea completarii urmaririi penale. Dispozitiile judecatorului de camera preliminara sunt obligatorii pentru organul de urmarire penala.
(6) Daca procurorul ierarhic superior celui care a dispus solutia infirma solutia de netrimitere în judecata si dispune redeschiderea urmaririi penale, anterior comunicarii ordonantei care cuprinde aceasta solutie, redeschiderea urmaririi penale nu este supusa confirmarii judecatorului de camera preliminara.
Efectuarea perchezitiei domiciliare Art. 159
(1) Mandatul de perchezitie se comunica procurorului, care ia masuri pentru executarea acestuia.
(2) Perchezitia se efectueaza de procuror sau de organul de cercetare penala, însotit, dupa caz, de lucratori operativi.
(3) Perchezitia domiciliara nu poate fi începuta înainte de ora 6,00 sau dupa ora 20,00, cu exceptia infractiunii flagrante sau când perchezitia urmeaza sa se efectueze într-un local deschis publicului la acea ora.
(4) În cazul în care este necesar, organele judiciare pot restrictiona libertatea de miscare a persoanelor prezente sau accesul altor persoane în locul unde se efectueaza perchezitia, pe durata efectuarii acesteia.
(5) Înainte de începerea perchezitiei, organul judiciar se legitimeaza si înmâneaza o copie a mandatului emis de judecator persoanei la care se va efectua perchezitia, reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar în lipsa, oricarei alte persoane cu capacitate deplina de exercitiu care cunoaste persoana la care se va efectua perchezitia si, daca este cazul, custodelui.
(6) În cazul perchezitiei efectuate la sediul unei persoane juridice, mandatul de perchezitie se înmâneaza reprezentantului acesteia sau, în lipsa reprezentantului, oricarei alte persoane cu capacitate deplina de exercitiu care se afla în sediu ori este angajat al persoanei juridice respective.
(7) În cazul în care efectuarea perchezitiei este extinsa în locuintele învecinate în conditiile art. 158 alin. (3), persoanele din aceste spatii vor fi înstiintate cu privire la extinderea efectuarii perchezitiei.
(8) Persoanelor prevazute la alin. (5) si (6) li se solicita, înainte de începerea perchezitiei, predarea de bunavoie a persoanelor sau a obiectelor cautate. Perchezitia nu se mai efectueaza daca persoanele sau obiectele indicate în mandat sunt predate.
(9) Persoanelor prevazute la alin. (5) si (6) li se aduce la cunostinta ca au dreptul ca la efectuarea perchezitiei sa participe un avocat. Daca se solicita prezenta unui avocat, începerea perchezitiei este amânata pâna la sosirea acestuia, dar nu mai mult de doua ore de la momentul la care acest drept este comunicat, luându-se masuri de conservare a locului ce urmeaza a fi perchezitionat. În cazuri exceptionale, ce impun efectuarea perchezitiei de urgenta, sau în cazul în care avocatul nu poate fi contactat, perchezitia poate începe si înainte de expirarea termenului de doua ore.
(10) De asemenea, persoanei perchezitionate i se va permite sa fie asistata ori reprezentata de o persoana de încredere.
(11) Când persoana la care se face perchezitia este retinuta ori arestata, va fi adusa la perchezitie. În cazul în care nu poate fi adusa, ridicarea de obiecte si înscrisuri, precum si perchezitia domiciliara se fac în prezenta unui reprezentant ori martor asistent.
(12) Organul judiciar care efectueaza perchezitia are dreptul sa deschida, prin folosirea fortei, încaperile, spatiile, mobilierul si alte obiecte în care s-ar putea gasi obiectele, înscrisurile, urmele infractiunii sau persoanele cautate, în cazul în care posesorul acestora nu este prezent sau nu doreste sa le deschida de bunavoie. La deschiderea acestora, organele judiciare ce efectueaza perchezitia trebuie sa evite daunele nejustificate.
(13) Organul judiciar este obligat sa se limiteze la ridicarea numai a obiectelor si înscrisurilor care au legatura cu fapta pentru care se efectueaza urmarirea penala. Obiectele sau înscrisurile a caror circulatie ori detinere este interzisa sau în privinta carora exista suspiciunea ca pot avea o legatura cu savârsirea unei infractiuni pentru care actiunea penala se pune în miscare din oficiu se ridica întotdeauna.
(14) În mod exceptional, perchezitia poate începe fara înmânarea copiei mandatului de perchezitie, fara solicitarea prealabila de predare a persoanei sau a obiectelor, precum si fara informarea prealabila privind posibilitatea solicitarii prezentei unui avocat ori a unei persoane de încredere, în urmatoarele cazuri:
a) când este evident faptul ca se fac pregatiri pentru acoperirea urmelor sau distrugerea probelor ori a elementelor ce prezinta importanta pentru cauza;
b) daca exista suspiciunea ca în spatiul în care urmeaza a se efectua perchezitia se afla o persoana a carei viata sau integritate fizica este pusa în pericol;
c) daca exista suspiciunea ca persoana cautata s-ar putea sustrage procedurii.
(15) În cazul în care în spatiul unde urmeaza a fi efectuata perchezitia nu se afla nicio persoana, aceasta se efectueaza în prezenta unui martor asistent.
(16) În cazurile prevazute la alin. (14) si (15), copia mandatului de perchezitie se înmâneaza de îndata ce este posibil.
(17) Organele judiciare care efectueaza perchezitia pot folosi forta, în mod adecvat si proportional, pentru a patrunde într-un domiciliu:
a) daca exista motive temeinice pentru a anticipa rezistenta armata sau alte tipuri de violenta ori exista un pericol cu privire la distrugerea probelor;
b) în cazul unui refuz sau daca nu a fost primit niciun raspuns la solicitarile organelor judiciare de a patrunde în domiciliu.
(18) Este interzisa efectuarea în acelasi timp cu perchezitia a oricaror acte procedurale în aceeasi cauza, care prin natura lor împiedica persoana la care se face perchezitia sa participe la efectuarea acesteia, cu exceptia situatiei în care se desfasoara, în aceeasi cauza, simultan mai multe perchezitii.
(19) Locul în care se desfasoara perchezitia, precum si persoanele sau obiectele gasite pe parcursul perchezitionarii pot fi fotografiate ori înregistrate audiovideo.
(20) Înregistrarea audiovideo sau fotografiile efectuate sunt anexate procesului-verbal de perchezitie si fac parte integranta din acesta.
Hotararile supuse recursului in casatie Art. 434
(1) Pot fi atacate cu recurs în casatie deciziile pronuntate de curtile de apel si de Înalta Curte de Casatie si Justitie, ca instante de apel, cu exceptia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.
(2) Nu pot fi atacate cu recurs în casatie:
a) hotarârile de respingere ca inadmisibila a cererii de revizuire;
b) hotarârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecarii în lipsa;
c) hotarârile pronuntate în materia executarii pedepselor;
d) hotarârile pronuntate în materia reabilitarii;
e) solutiile pronuntate cu privire la infractiuni pentru care actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate;
f) solutiile pronuntate ca urmare a aplicarii procedurii privind recunoasterea învinuirii;
g) hotarârile pronuntate ca urmare a admiterii acordului de recunoastere a vinovatiei.
(3) Recursul în casatie exercitat de procuror împotriva hotarârilor prin care s-a dispus achitarea inculpatului nu poate avea ca scop obtinerea condamnarii acestuia de catre instanta de recurs în casatie.
Admiterea in principiu Art. 459
(1) La primirea cererii de revizuire, se fixeaza termen pentru examinarea admisibilitatii în principiu a cererii de revizuire, presedintele dispunând atasarea dosarului cauzei.
(2) Admisibilitatea în principiu se examineaza de catre instanta, în camera de consiliu, cu citarea partilor si cu participarea procurorului. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedica examinarea admisibilitatii în principiu.
(3) Instanta examineaza daca:
a) cererea a fost formulata în termen si de o persoana dintre cele prevazute la art. 455;
b) cererea a fost întocmita cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) si (3);
c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;
d) faptele si mijloacele de proba în baza carora este formulata cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioara de revizuire care a fost judecata definitiv;
e) faptele si mijloacele de proba în baza carora este formulata cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existentei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;
f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerintelor instantei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).
(4) În cazul în care instanta constata ca sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (3), dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire.
(5) În cazul în care instanta constata neîndeplinirea conditiilor prevazute la alin. (3), dispune prin sentinta respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibila.
(6) Când cererea de revizuire a fost facuta pentru un condamnat decedat sau când condamnatul care a facut cererea ori în favoarea caruia s-a facut revizuirea a decedat dupa introducerea cererii, prin exceptie de la dispozitiile art. 16 alin. (1) lit. f), procedura de revizuire îsi va urma cursul, iar în cazul rejudecarii cauzei, dupa admiterea în principiu, instanta va hotarî potrivit dispozitiilor art. 16, care se aplica în mod corespunzator.
(7) Încheierea prin care este admisa în principiu cererea de revizuire este definitiva. Sentinta prin care este respinsa cererea de revizuire, dupa analiza admisibilitatii în principiu, este supusa aceleiasi cai de atac ca si hotarârea la care se refera revizuirea.
Masurile premergatoare Art. 468
(1) La primirea cererii de redeschidere a procesului penal, se fixeaza termen pentru examinarea admisibilitatii în principiu, presedintele dispunând atasarea dosarului cauzei, precum si citarea partilor si a subiectilor procesuali principali interesati.
(2) Când persoana care a solicitat redeschiderea procesului penal este privata de libertate, chiar într-o alta cauza, presedintele dispune încunostintarea acesteia despre termen si ia masuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu.
(3) Persoana privata de libertate este adusa la judecata.
Rejudecarea cauzei Art. 470
Rejudecarea cauzei se face potrivit regulilor de procedura aplicabile etapei procesuale pentru care s-a dispus redeschiderea procesului penal.
Cazurile de reluare a urmaririi penale Art. 332
(1) Urmarirea penala este reluata în caz de:
a) încetare a cauzei de suspendare;
b) restituire a cauzei de catre judecatorul de camera preliminara;
c) redeschidere a urmaririi penale.
(2) Reluarea urmaririi penale nu poate avea loc daca a intervenit o cauza care împiedica punerea în miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal.