Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Partea GENERALĂ

• Titlul I - Principiile și limitele aplicării legii procesuale penale • Titlul II - Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal Capitolul I - Actiunea penala Capitolul II - Actiunea civila • Titlul III - Participanții în procesul penal Capitolul I - Dispoziții generale Capitolul II - Competența organelor judiciare SECȚIUNEA 1 - Competența funcțională, după materie și după calitatea persoanei a instanțelor judecătorești SECȚIUNEA a 2-a - Competența teritorială a instanțelor judecătorești SECȚIUNEA a 3-a - Dispoziții speciale privind competența instanțelor judecătorești SECȚIUNEA a 4-a - Competența judecătorului de drepturi și libertăți și a judecătorului de cameră preliminară SECȚIUNEA a 5-a - Organele de urmărire penală și competența acestora SECȚIUNEA a 6-a - Incompatibilitatea și strămutarea Capitolul III - Subiecții procesuali principali și drepturile acestora Capitolul IV - Inculpatul și drepturile acestuia Capitolul V - Partea civilă și drepturile acesteia Capitolul VI - Partea responsabilă civilmente și drepturile acesteia Capitolul VII - Avocatul. Asistența juridică și reprezentarea • Titlul IV - Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii Capitolul I - Reguli generale Capitolul II - Audierea persoanelor SECȚIUNEA 1 - Reguli generale în materia audierii persoanelor SECȚIUNEA a 2-a - Audierea suspectului sau a inculpatului SECȚIUNEA a 3-a - Audierea persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente SECȚIUNEA a 4-a - Audierea martorilor SECȚIUNEA a 5-a - Protecția martorilor SECȚIUNEA a 6-a - Confruntarea Capitolul III - Identificarea persoanelor și a obiectelor Capitolul IV - Metode speciale de supraveghere sau cercetare Capitolul V - Conservarea datelor informatice Capitolul VI - Percheziția și ridicarea de obiecte și înscrisuri SECȚIUNEA 1 - Percheziția domiciliară SECȚIUNEA a 2-a - Alte forme de percheziție SECȚIUNEA a 3-a - Ridicarea de obiecte și înscrisuri Capitolul VII - Expertiza și constatarea Capitolul VIII - Cercetarea locului faptei și reconstituirea Capitolul IX - Fotografierea și luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane Capitolul X - Mijloace materiale de probă Capitolul XI - Înscrisurile • Titlul V - Măsurile preventive și alte măsuri procesuale Capitolul I - Măsurile preventive SECȚIUNEA 1 - Dispoziții generale SECȚIUNEA a 2-a - Reținerea SECȚIUNEA a 3-a - Controlul judiciar SECȚIUNEA a 4-a - Controlul judiciar pe cauțiune SECȚIUNEA a 5-a - Arestul la domiciliu SECȚIUNEA a 6-a - Arestarea preventivă SECȚIUNEA a 7-a - Încetarea de drept, revocarea și înlocuirea măsurilor preventive SECȚIUNEA a 8-a - Dispoziții speciale privind măsurile preventive aplicate minorilor Capitolul II - Aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical SECȚIUNEA 1 - Obligarea provizorie la tratament medical SECȚIUNEA a 2-a - Internarea medicală provizorie Capitolul III - Măsurile asigurătorii, restituirea lucrurilor și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii • Titlul VI - Acte procesuale și procedurale comune Capitolul I - Citarea, comunicarea actelor procedurale și mandatul de aducere Capitolul II - Termenele Capitolul III - Cheltuielile judiciare Capitolul IV - Modificarea actelor procedurale, îndreptarea erorilor materiale și înlăturarea unor omisiuni vădite Capitolul V - Nulitățile Capitolul VI - Amenda judiciară

Partea SPECIALĂ

• Titlul I - Urmărirea penală Capitolul I - Dispoziții generale Capitolul II - Sesizarea organelor de urmărire penală SECȚIUNEA 1 - Reglementări generale SECȚIUNEA a 2-a - Plângerea prealabilă Capitolul III - Conducerea și supravegherea activității organelor de cercetare penală de către procuror Capitolul IV - Efectuarea urmăririi penale SECȚIUNEA 1 - Desfășurarea urmăririi penale SECȚIUNEA a 2-a - Suspendarea urmăririi penale SECȚIUNEA a 3-a - Clasarea și renunțarea la urmărirea penală SECȚIUNEA a 4-a - Terminarea urmăririi penale SECȚIUNEA a 5-a - Dispoziții privind efectuarea urmăririi penale de către procuror Capitolul V - Rezolvarea cauzelor și sesizarea instanței Capitolul VI - Reluarea urmăririi penale Capitolul VII - Plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală • Titlul II - Camera preliminară • Titlul III - Judecata Capitolul I - Dispoziții generale Capitolul II - Judecata în primă instanță SECȚIUNEA 1 - Desfășurarea judecării cauzelor SECȚIUNEA a 2-a - Deliberarea și hotărârea instanței Capitolul III - Apelul Capitolul III^1 - Contestația Capitolul V - Căile extraordinare de atac SECȚIUNEA 1 - Contestația în anulare SECȚIUNEA a 2-a - Recursul în casație SECȚIUNEA a 3-a - Revizuirea SECȚIUNEA a 4-a - Redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate Capitolul VI - Dispoziții privind asigurarea unei practici judiciare unitare SECȚIUNEA 1 - Recursul în interesul legii SECȚIUNEA a 2-a - Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept • Titlul IV - Proceduri speciale Capitolul I - Acordul de recunoaștere a vinovăției Capitolul I^1 Contestația privind durata procesului penal Capitolul II - Procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice Capitolul III - Procedura în cauzele cu infractori minori Capitolul IV - Procedura dării în urmărire Capitolul V - Procedura reabilitării Capitolul VI - Procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciară sau în caz de privare nelegală de libertate ori în alte cazuri Capitolul VII - Procedura în caz de dispariție a dosarelor judiciare și a înscrisurilor judiciare Capitolul VIII - Procedura privind cooperarea judiciară internațională și punerea în aplicare a tratatelor internaționale în materie penală SECȚIUNEA 1 - Dispoziții generale SECȚIUNEA a 2-a - Recunoașterea unor acte judiciare străine Capitolul IX - Procedura de confiscare sau desființare a unui înscris în cazul clasării • Titlul V - Executarea hotărârilor penale Capitolul I - Dispoziții generale Capitolul II - Punerea în executare a hotărârilor SECȚIUNEA 1 - Punerea în executare a pedepselor principale SECȚIUNEA a 2-a - Punerea în executare a pedepselor complementare SECȚIUNEA a 3-a - Punerea în executare a măsurilor de siguranță SECȚIUNEA a 4-a - Punerea în executare a altor dispoziții SECȚIUNEA a 5-a - Punerea în executare a amenzii judiciare și a cheltuielilor judiciare avansate de stat SECȚIUNEA a 6-a - Punerea în executare a dispozițiilor civile din hotărâre Capitolul III - Alte dispoziții privind executarea SECȚIUNEA 1 - Condamnarea în cazul anulării sau revocării renunțării la aplicarea pedepsei sau a amânării aplicării pedepsei SECȚIUNEA 1^1 - Schimbări în executarea unor hotărâri SECȚIUNEA a 2-a - Amânarea executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață SECȚIUNEA a 3-a - Întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață SECȚIUNEA a 4-a - Înlăturarea sau modificarea pedepsei Capitolul IV - Dispoziții comune • Titlul VI - Dispoziții finale
Renuntarea la probe si imposibilitatea administrarii probelor
Art. 383
(1) Procurorul, persoana vatamata si partile pot renunta la probele pe care le-au propus.
(2) Dupa punerea în discutie a renuntarii, instanta poate dispune ca proba sa nu mai fie administrata, daca apreciaza ca nu mai este necesar.
(3) Daca în cursul cercetarii judecatoresti administrarea unei probe anterior admise apare ca inutila sau nu mai este posibila, instanta, dupa ce asculta procurorul, persoana vatamata si partile, poate dispune ca acea proba sa nu mai fie administrata.
(4) Daca imposibilitatea de administrare se refera la o proba administrata în faza de urmarire penala si încuviintata de instanta, aceasta este pusa în discutia partilor, a persoanei vatamate si a procurorului si se tine seama de ea la judecarea cauzei.

Amnistia si gratierea
Art. 596
(1) Aplicarea amnistiei si a gratierii, atunci când intervin dupa ramânerea definitiva a hotarârii, se face de catre judecatorul delegat cu executarea de la instanta de executare, iar daca cel condamnat se afla în executarea pedepsei, de catre judecatorul delegat cu executarea de la instanta corespunzatoare în a carei circumscriptie se afla locul de detinere.
(2) Judecatorul se pronunta prin încheiere executorie, data în camera de consiliu, cu participarea procurorului.
(3) Împotriva încheierii pronuntate potrivit alin. (2) se poate declara contestatie de catre procuror, în termen de 3 zile de la pronuntare. Contestatia este suspensiva de executare.

Administrarea probelor
Art. 100
(1) În cursul urmaririi penale, organul de urmarire penala strânge si administreaza probe atât în favoarea, cât si în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere.
(2) În cursul judecatii, instanta administreaza probe la cererea procurorului, a persoanei vatamate sau a partilor si, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când considera necesar pentru formarea convingerii sale.
(3) Cererea privitoare la administrarea unor probe formulata în cursul urmaririi penale sau în cursul judecatii se admite ori se respinge, motivat, de catre organele judiciare.
(4) Organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la administrarea unor probe atunci când:
a) proba nu este relevanta în raport cu obiectul probatiunii din cauza;
b) se apreciaza ca pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de proba;
c) proba nu este necesara, întrucât faptul este notoriu;
d) proba este imposibil de obtinut;
e) cererea a fost formulata de o persoana neîndreptatita;
f) administrarea probei este contrara legii.

Principiul loialitatii administrarii probelor
Art. 101
(1) Este oprit a se întrebuinta violente, amenintari ori alte mijloace de constrângere, precum si promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obtine probe.
(2) Nu pot fi folosite metode sau tehnici de ascultare care afecteaza capacitatea persoanei de a-si aminti si de a relata în mod constient si voluntar faptele care constituie obiectul probei. Interdictia se aplica chiar daca persoana ascultata îsi da consimtamântul la utilizarea unei asemenea metode sau tehnici de ascultare.
(3) Este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care actioneaza pentru acestea sa provoace o persoana sa savârseasca ori sa continue savârsirea unei fapte penale, în scopul obtinerii unei probe.

Declinarea de competenta
Art. 50
(1) Instanta care îsi declina competenta trimite, de îndata, dosarul instantei de judecata desemnate ca fiind competenta prin hotarârea de declinare.
(2) Daca declinarea a fost determinata de competenta materiala sau dupa calitatea persoanei, instanta careia i s-a trimis cauza poate mentine, motivat, probele administrate, actele îndeplinite si masurile dispuse de instanta care si-a declinat competenta.
(3) În cazul declinarii pentru necompetenta teritoriala, probele administrate, actele îndeplinite si masurile dispuse se mentin.
(4) Hotarârea de declinare a competentei nu este supusa cailor de atac.

Competenta judecatorului de camera preliminara
Art. 54
Judecatorul de camera preliminara este judecatorul care, în cadrul instantei, potrivit competentei acesteia:
a) verifica legalitatea trimiterii în judecata dispuse de procuror;
b) verifica legalitatea administrarii probelor si a efectuarii actelor procesuale de catre organele de urmarire penala;
c) solutioneaza plângerile împotriva solutiilor de neurmarire sau de netrimitere în judecata;
d) solutioneaza alte situatii expres prevazute de lege.

Organele de urmarire penala
Art. 55
(1) Organele de urmarire penala sunt:
a) procurorul;
b) organele de cercetare penala ale politiei judiciare;
c) organele de cercetare penala speciale.
(2) Procurorii sunt constituiti în parchete care functioneaza pe lânga instantele judecatoresti si îsi exercita atributiile în cadrul Ministerului Public.
(3) În cadrul procesului penal procurorul are urmatoarele atributii:
a) supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala;
b) sesizeaza judecatorul de drepturi si libertati si instanta de judecata;
c) exercita actiunea penala;
d) exercita actiunea civila, în cazurile prevazute de lege:
e) încheie acordul de recunoastere a vinovatiei, în conditiile legii;
f) formuleaza si exercita contestatiile si caile de atac prevazute de lege împotriva hotarârilor judecatoresti;
g) îndeplineste orice alte atributii prevazute de lege.
(4) Atributiile organelor de cercetare penala ale politiei judiciare sunt îndeplinite de lucratori specializati din Ministerul Administratiei si Internelor anume desemnati în conditiile legii speciale, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie ori avizul procurorului desemnat în acest sens.
(5) Atributiile organelor de cercetare penala speciale sunt îndeplinite de ofiteri anume desemnati în conditiile legii, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie.
(6) Organele de cercetare penala ale politiei judiciare si organele de cercetare penala speciale îsi desfasoara activitatea de urmarire penala sub conducerea si supravegherea procurorului.

Actele incheiate de unele organe de constatare
Art. 61
(1) Ori de câte ori exista o suspiciune rezonabila cu privire la savârsirea unei infractiuni, sunt obligate sa întocmeasca un proces-verbal despre împrejurarile constatate:
a) organele inspectiilor de stat, ale altor organe de stat, cât si ale autoritatilor publice, institutiilor publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infractiunile care constituie încalcari ale dispozitiilor si obligatiilor a caror respectare o controleaza, potrivit legii;
b) organele de control si cele de conducere ale autoritatilor administratiei publice, ale altor autoritati publice, institutii publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infractiunile savârsite în legatura cu serviciul de catre cei aflati în subordinea ori sub controlul lor;
c) organele de ordine publica si siguranta nationala, pentru infractiunile constatate în timpul exercitarii atributiilor prevazute de lege.
(2) Organele prevazute la alin. (1) au obligatia sa ia masuri de conservare a locului savârsirii infractiunii si de ridicare sau conservare a mijloacelor materiale de proba. În cazul infractiunilor flagrante, aceleasi organe au dreptul de a face perchezitii corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe faptuitor si de a-l prezenta de îndata organelor de urmarire penala.
(3) Când faptuitorul sau persoanele prezente la locul constatarii au de facut obiectii ori precizari sau au de dat explicatii cu privire la cele consemnate în procesul-verbal, organul de constatare are obligatia de a le consemna în procesul-verbal.
(4) Actele încheiate împreuna cu mijloacele materiale de proba se înainteaza, de îndata, organelor de urmarire penala.
(5) Procesul-verbal încheiat în conformitate cu prevederile alin. (1) constituie act de sesizare a organelor de urmarire penala si nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ.

Actele incheiate de comandantii de nave si aeronave
Art. 62
(1) Comandantii de nave si aeronave sunt competenti sa faca perchezitii corporale sau ale vehiculelor si sa verifice lucrurile pe care faptuitorii le au cu sine sau le folosesc, pe timpul cât navele si aeronavele pe care le comanda se afla în afara porturilor sau aeroporturilor si pentru infractiunile savârsite pe aceste nave sau aeronave, având totodata si obligatiile si drepturile prevazute la art. 61.
(2) Actele încheiate împreuna cu mijloacele materiale de proba se înainteaza organelor de urmarire penala, de îndata ce nava sau aeronava ajunge în primul port sau aeroport românesc.
(3) În cazul infractiunilor flagrante, comandantii de nave si aeronave au dreptul de a face perchezitii corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe faptuitor si de a-l prezenta organelor de urmarire penala.
(4) Procesul-verbal încheiat în conformitate cu prevederile alin. (1) constituie act de sesizare a organelor de urmarire penala si nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ.

Modul de audiere a persoanei vatamate
Art. 111
(1) La începutul primei audieri, organul judiciar adreseaza persoanei vatamate întrebarile prevazute la art. 107, care se aplica în mod corespunzator.
(2) Persoanei vatamate i se aduc la cunostinta urmatoarele drepturi si obligatii:
a) dreptul de a fi asistata de avocat, iar în cazurile de asistenta obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;
b) dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege;
c) dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica exceptii si de a pune concluzii, în conditiile prevazute de lege;
d) dreptul de a fi încunostintata cu privire la desfasurarea procedurii, dreptul de a formula plângere prealabila, precum si dreptul de a se constitui parte civila;
e) obligatia de a se prezenta la chemarile organelor judiciare;
f) obligatia de a comunica orice schimbare de adresa;
g) obligatia de a spune adevarul.
(3) Dispozitiile art. 109 alin. (1) si (2) si ale art. 110 se aplica în mod corespunzator.
(4) În cursul urmaririi penale, audierea persoanei vatamate se înregistreaza prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, atunci când organul de urmarire penala considera necesar sau atunci când persoana vatamata a solicitat aceasta în mod expres, iar înregistrarea este posibila.
(5) Persoanei vatamate i se aduce la cunostinta cu ocazia primei audieri faptul ca, în cazul în care inculpatul va fi privat de libertate, respectiv condamnat la o pedeapsa privativa de libertate, poate sa fie informata cu privire la punerea în libertate în orice mod sau evadarea acestuia.
(6) În cazul persoanelor vatamate pentru care a fost stabilita în conditiile legii existenta unor nevoi specifice de protectie, organul judiciar poate dispune una sau mai multe dintre urmatoarele masuri, atunci când este posibil si când acesta apreciaza ca nu se aduce atingere bunei desfasurari a procesului ori drepturilor si intereselor partilor:
a) audierea acestora în incinte concepute sau adaptate acestui scop;
b) audierea acestora prin intermediul sau în prezenta unui psiholog sau a altui specialist în consilierea victimelor;
c) audierea acestora, cât si eventuala lor reaudiere se realizeaza de aceeasi persoana, daca acest lucru este posibil si daca organul judiciar apreciaza ca aceasta nu aduce atingere bunei desfasurari a procesului ori drepturilor si intereselor partilor.
(7) Audierea de catre organele de cercetare penala a persoanelor vatamate care au fost victime ale infractiunii de violenta în familie, prevazuta de art. 199 din Codul penal, ale infractiunilor de viol, agresiune sexuala, act sexual cu un minor si corupere sexuala a minorilor, prevazute la art. 218-221 din Codul penal, ale infractiunii de rele tratamente aplicate minorului, prevazuta la art. 197 din Codul penal, hartuire, prevazuta de art. 208 din Codul penal, si hartuire sexuala, prevazuta de art. 223 din Codul penal, precum si în alte cazuri în care, din cauza împrejurarilor comiterii faptei, acest lucru se apreciaza ca fiind necesar, se efectueaza numai de catre o persoana de acelasi sex cu persoana vatamata, la cererea acesteia, cu exceptia cazului când organul judiciar apreciaza ca aceasta aduce atingere bunei desfasurari a procesului ori drepturilor si intereselor partilor.
(8) Daca persoana vatamata este minor, înregistrarea audierii acesteia prin mijloace tehnice audio sau audiovideo este obligatorie în toate cazurile. Atunci când înregistrarea nu este posibila, acest lucru se consemneaza în declaratia persoanei vatamate, cu indicarea concreta a motivului pentru care înregistrarea nu a fost posibila.
(9) Audierea persoanei vatamate de catre organul judiciar care a înregistrat o plângere cu privire la savârsirea unei infractiuni se desfasoara de îndata, iar, daca acest lucru nu este posibil, se va realiza ulterior depunerii plângerii, fara întârzieri nejustificate.
(10) Declaratia data de persoana vatamata în conditiile alin. (9) constituie mijloc de proba chiar daca a fost administrata înainte de începerea urmaririi penale.

Modul de audiere a partii civile si a partii responsabile civilmente
Art. 112
(1) Audierea partii civile si a partii responsabile civilmente se face potrivit dispozitiilor art. 111 alin. (1), (3) si (4), care se aplica în mod corespunzator.
(2) Partii civile, precum si partii responsabile civilmente li se aduc la cunostinta urmatoarele drepturi:
a) dreptul de a fi asistate de avocat, iar în cazurile de asistenta obligatorie, dreptul de a li se desemna un avocat din oficiu;
b) dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege;
c) dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica exceptii si de a pune concluzii în legatura cu solutionarea laturii civile a cauzei, în conditiile prevazute de lege.

Incunostintarea despre arestarea preventiva si locul de detinere a inculpatului arestat preventiv
Art. 228
(1) Dupa luarea masurii, inculpatului i se aduc la cunostinta, de îndata, în limba pe care o întelege, motivele pentru care s-a dispus arestarea preventiva.
(2) Persoanei fata de care s-a dispus masura arestarii preventive i se comunica, sub semnatura, în scris, drepturile prevazute la art. 83, dreptul prevazut la art. 210 alin. (1) si (2), precum si dreptul de acces la asistenta medicala de urgenta, dreptul de a contesta masura si dreptul de a solicita revocarea sau înlocuirea arestarii cu o alta masura preventiva, iar în cazul în care nu poate ori refuza sa semneze, se va încheia un proces-verbal.
(3) Imediat dupa luarea masurii arestarii preventive, judecatorul de drepturi si libertati de la prima instanta sau de la instanta ierarhic superioara, care a dispus masura, încunostinteaza despre aceasta un membru al familiei inculpatului ori o alta persoana desemnata de acesta. Dispozitiile art. 210 alin. (2) se aplica în mod corespunzator. Efectuarea încunostintarii se consemneaza într-un proces-verbal.
(4) Îndata dupa introducerea sa într-un loc de detinere, inculpatul are dreptul de a încunostinta personal sau de a solicita administratiei locului respectiv sa încunostinteze persoanele prevazute la alin. (3) despre locul unde este detinut.
(5) Dispozitiile alin. (4) se aplica în mod corespunzator si în cazul schimbarii ulterioare a locului de detinere, imediat dupa producerea schimbarii.
(6) Administratia locului de detinere are obligatia de a aduce la cunostinta inculpatului arestat preventiv dispozitiile alin. (2) - (5), precum si de a consemna într-un proces-verbal modul în care s-a realizat încunostintarea.
(7) Inculpatului arestat preventiv nu i se poate refuza exercitarea dreptului de a face personal încunostintarea decât pentru motive temeinice, care se consemneaza în procesul-verbal întocmit potrivit alin. (6).

Mandatul de arestare preventiva
Art. 230
(1) În baza încheierii prin care s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului, judecatorul de drepturi si libertati de la prima instanta sau, dupa caz, de la instanta ierarhic superioara emite de îndata mandatul de arestare preventiva.
(2) Daca, prin aceeasi încheiere, s-a dispus arestarea preventiva a mai multor inculpati, se emite câte un mandat pentru fiecare dintre ei.
(3) În mandatul de arestare preventiva se arata:
a) instanta din care face parte judecatorul de drepturi si libertati care a dispus luarea masurii arestarii preventive;
b) data emiterii mandatului;
c) numele, prenumele si calitatea judecatorului de drepturi si libertati care a emis mandatul;
d) datele de identitate ale inculpatului;
e) durata pentru care s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului, cu mentionarea datei la care înceteaza;
f) aratarea faptei de care este acuzat inculpatul, cu indicarea datei si locului comiterii acesteia, încadrarea juridica, infractiunea si pedeapsa prevazuta de lege;
g) temeiurile concrete care au determinat arestarea preventiva;
h) ordinul de a fi arestat inculpatul;
i) indicarea locului unde va fi detinut inculpatul arestat preventiv;
j) semnatura judecatorului de drepturi si libertati;
k) semnatura inculpatului prezent. În cazul în care acesta refuza sa semneze, se va face mentiune corespunzatoare în mandat.
(4) Când mandatul de arestare a fost emis dupa ascultarea inculpatului, judecatorul care a emis mandatul înmâneaza un exemplar al mandatului persoanei arestate si organului de politie.
(4^1) Mandatul de arestare poate fi transmis organelor de politie si prin fax, posta electronica sau prin orice mijloc în masura sa produca un document scris în conditii care sa permita autoritatilor destinatare sa îi stabileasca autenticitatea.
(5) Daca persoana vatamata a solicitat înstiintarea sa cu privire la eliberarea în orice mod sau evadarea persoanei arestate, judecatorul care a emis mandatul consemneaza aceasta într-un proces-verbal, pe care îl preda organului de politie.
(6) Organul de politie preda exemplarul original al mandatului de arestare preventiva si procesul-verbal prevazut la alin. (5) administratiei locului de detinere.

Executarea mandatului de arestare preventiva emis in lipsa inculpatului
Art. 231
(1) Când masura arestarii preventive a fost dispusa în lipsa inculpatului, doua exemplare originale ale mandatului emis se înainteaza organului de politie de la domiciliul sau resedinta inculpatului în vederea executarii. În cazul în care inculpatul nu are domiciliul sau resedinta în România, exemplarele se înainteaza organului de politie în raza teritoriala a caruia se afla instanta de judecata.
(2) Mandatul de arestare poate fi transmis organului de politie si prin fax, posta electronica sau prin orice mijloc în masura sa produca un document scris în conditii care sa permita autoritatilor destinatare sa îi stabileasca autenticitatea.
(3) În situatia în care mandatul de arestare contine erori materiale, dar permite identificarea persoanei si stabilirea masurii dispuse în raport cu datele de identificare ale persoanei existente în evidentele organelor de politie si hotarârea instantei de judecata, organul de politie executa masura, solicitând în acelasi timp instantei de judecata îndreptarea erorilor materiale sesizate.
(4) Organul de politie procedeaza la arestarea persoanei aratate în mandat, careia îi preda un exemplar al acestuia, într-una din formele prevazute la alin. (1) sau (2), dupa care o conduce în cel mult 24 de ore la judecatorul de drepturi si libertati care a dispus masura arestarii preventive sau, dupa caz, la judecatorul de camera preliminara ori completul la care se afla spre solutionare dosarul cauzei.
(5) În vederea executarii mandatului de arestare preventiva, organul de politie poate patrunde în domiciliul sau resedinta oricarei persoane fizice, fara învoirea acesteia, precum si în sediul oricarei persoane juridice, fara învoirea reprezentantului legal al acesteia, daca exista indicii temeinice din care sa rezulte banuiala rezonabila ca persoana din mandat se afla în domiciliul sau resedinta respectiva.
(6) În cazul în care arestarea preventiva a inculpatului a fost dispusa în lipsa din cauza starii sanatatii, din cauza de forta majora sau stare de necesitate, inculpatul este prezentat, la încetarea acestor motive, judecatorului de drepturi si libertati care a luat masura ori, dupa caz, judecatorului de camera preliminara sau completului la care se afla spre solutionare dosarul cauzei.
(7) Judecatorul de drepturi si libertati procedeaza la audierea inculpatului conform art. 225 alin. (7) si (8), în prezenta avocatului acestuia, si, evaluând declaratia inculpatului în contextul probelor administrate si al motivelor avute în vedere la luarea masurii, dispune prin încheiere, dupa audierea concluziilor procurorului, confirmarea arestarii preventive si a executarii mandatului ori, dupa caz, în conditiile prevazute de lege, revocarea arestarii preventive sau înlocuirea acesteia cu una dintre masurile preventive prevazute la art. 202 alin. (4) lit. b) -d) si punerea în libertate a inculpatului, daca nu este arestat în alta cauza.

Tratamentul medical sub paza permanenta
Art. 240
(1) În cazul în care, pe baza actelor medicale, se constata ca cel arestat preventiv sufera de o boala care nu poate fi tratata în reteaua medicala a Administratiei Nationale a Penitenciarelor, administratia locului de detinere dispune efectuarea tratamentului sub paza permanenta în reteaua medicala a Ministerului Sanatatii. Motivele care au determinat luarea acestei masuri sunt comunicate de îndata procurorului, în cursul urmaririi penale, judecatorului de camera preliminara, în cursul acestei proceduri, sau instantei de judecata, în cursul judecatii.
(2) Timpul în care inculpatul este internat sub paza permanenta, conform alin. (1), intra în durata arestarii preventive.

Incetarea de drept a masurilor preventive
Art. 241
(1) Masurile preventive înceteaza de drept:
a) la expirarea termenelor prevazute de lege sau stabilite de organele judiciare ori, în cursul urmaririi penale sau în cursul judecatii în prima instanta, la împlinirea duratei maxime prevazute de lege;
b) în cazurile în care procurorul dispune o solutie de netrimitere în judecata ori instanta de judecata pronunta o hotarâre de achitare, de încetare a procesului penal, de renuntare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicarii pedepsei ori o pedeapsa cu amenda, care nu însoteste pedeapsa închisorii, chiar nedefinitiva;
c) la data ramânerii definitive a hotarârii prin care s-a dispus condamnarea inculpatului;
d) în alte cazuri anume prevazute de lege.
e) când au expirat termenele prevazute de lege, fara ca judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata sa fi dispus mentinerea arestarii preventive în acest termen;
f) în apel, daca s-a împlinit durata pedepsei pronuntate în hotarârea de condamnare;
g) în alte cazuri anume prevazute de lege.
(1^1) Arestarea preventiva si arestul la domiciliu înceteaza de drept si în urmatoarele situatii:
a) la pronuntarea în prima instanta a unei hotarâri de condamnare cu suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere sau la o pedeapsa cu închisoare cel mult egala cu durata retinerii, arestului la domiciliu si arestarii preventive ori, dupa caz, a unei hotarâri prin care s-a aplicat o masura educativa neprivativa de libertate;
b) în apel, daca durata masurii a atins durata pedepsei pronuntate în hotarârea de condamnare.
(2) Organul judiciar care a dispus aceasta masura sau, dupa caz, procurorul, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara ori instanta de judecata în fata careia se afla cauza constata, prin ordonanta sau încheiere, din oficiu, la cerere sau la sesizarea administratiei locului de detinere, încetarea de drept a masurii preventive, dispunând, în cazul celui retinut sau arestat preventiv, punerea de îndata în libertate, daca nu este retinut ori arestat în alta cauza.
(3) Judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata se pronunta, prin încheiere motivata, asupra încetarii de drept a masurii preventive chiar si în lipsa inculpatului. Asistenta juridica a inculpatului si participarea procurorului sunt obligatorii.
(4) Persoanei fata de care s-a dispus masura preventiva, precum si tuturor institutiilor cu atributii în executarea masurii li se comunica de îndata câte o copie de pe ordonanta sau încheierea prin care organul judiciar constata încetarea de drept a masurii preventive.

Plangerea
Art. 289
(1) Plângerea este încunostintarea facuta de o persoana fizica sau juridica, referitoare la o vatamare ce i s-a cauzat prin infractiune.
(2) Plângerea trebuie sa cuprinda: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea si domiciliul petitionarului ori, pentru persoane juridice, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare, codul de identificare fiscala, numarul de înmatriculare în registrul comertului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice si contul bancar, indicarea reprezentantului legal ori conventional, descrierea faptei care formeaza obiectul plângerii, precum si indicarea faptuitorului si a mijloacelor de proba, daca sunt cunoscute.
(3) Plângerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie sa fie special, iar procura ramâne atasata plângerii.
(4) Daca este facuta în scris, plângerea trebuie semnata de persoana vatamata sau de mandatar.
(5) Plângerea în forma electronica îndeplineste conditiile de forma numai daca este certificata prin semnatura electronica, în conformitate cu prevederile legale.
(6) Plângerea formulata oral se consemneaza într-un proces-verbal de catre organul care o primeste.
(7) Plângerea se poate face si de catre unul dintre soti pentru celalalt sot sau de catre copilul major pentru parinti. Persoana vatamata poate sa declare ca nu îsi însuseste plângerea.
(8) Pentru persoana lipsita de capacitatea de exercitiu, plângerea se face de reprezentantul sau legal. Persoana cu capacitate de exercitiu restrânsa poate face plângere cu încuviintarea persoanelor prevazute de legea civila. În cazul în care faptuitorul este persoana care reprezinta legal sau încuviinteaza actele persoanei vatamate, sesizarea organelor de urmarire penala se face din oficiu.
(9) Plângerea gresit îndreptata la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata se trimite, pe cale administrativa, organului judiciar competent.
(10) În cazul în care plângerea este întocmita de catre o persoana care locuieste pe teritoriul României, cetatean român, strain sau persoana fara cetatenie, si prin aceasta se sesizeaza savârsirea unei infractiuni pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul judiciar este obligat sa primeasca plângerea si sa o transmita organului competent din tara pe teritoriul careia a fost comisa infractiunea. Regulile privind cooperarea judiciara în materie penala se aplica în mod corespunzator.
(11) Persoana care nu vorbeste sau nu întelege limba româna poate depune plângerea în limba pe care o întelege. Odata cu depunerea plângerii aceasta poate solicita ca, atunci când este citata, sa primeasca si o traducere a citatiei.

Sesizarile facute de persoane cu functii de conducere si de alte persoane
Art. 291
(1) Orice persoana cu functie de conducere în cadrul unei autoritati a administratiei publice sau în cadrul altor autoritati publice, institutii publice ori al altor persoane juridice de drept public, precum si orice persoana cu atributii de control, care, în exercitarea atributiilor lor, au luat cunostinta de savârsirea unei infractiuni pentru care actiunea penala se pune în miscare din oficiu, sunt obligate sa sesizeze de îndata organul de urmarire penala si sa ia masuri pentru ca urmele infractiunii, corpurile delicte si orice alte mijloace de proba sa nu dispara.
(2) Orice persoana care exercita un serviciu de interes public pentru care a fost învestita de autoritatile publice sau care este supusa controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu de interes public, care în exercitarea atributiilor sale a luat cunostinta de savârsirea unei infractiuni pentru care actiunea penala se pune în miscare din oficiu, este obligata sa sesizeze de îndata organul de urmarire penala.

Examinarea sesizarii
Art. 294
(1) La primirea sesizarii, organul de urmarire penala procedeaza la verificarea competentei sale, iar în cazul prevazut la art. 58 alin. (3) înainteaza procurorului cauza, împreuna cu propunerea de trimitere a sesizarii organului competent.
(2) În situatia în care plângerea sau denuntul nu îndeplineste conditiile de forma prevazute de lege ori descrierea faptei este incompleta ori neclara, se restituie pe cale administrativa petitionarului, cu indicarea elementelor care lipsesc.
(3) Atunci când sesizarea îndeplineste conditiile legale de admisibilitate, dar din cuprinsul acesteia rezulta vreunul dintre cazurile de împiedicare a exercitarii actiunii penale prevazute de art. 16 alin. (1), organele de cercetare penala înainteaza procurorului actele, împreuna cu propunerea de clasare.
(4) În cazul în care procurorul apreciaza propunerea întemeiata, dispune, prin ordonanta, clasarea.

Termenul de introducere a plangerii prealabile
Art. 296
(1) Plângerea prealabila trebuie sa fie introdusa în termen de 3 luni din ziua în care persoana vatamata a aflat despre savârsirea faptei.
(2) Când persoana vatamata este un minor sau un incapabil, termenul de 3 luni curge de la data când reprezentantul sau legal a aflat despre savârsirea faptei.
(3) În cazul în care faptuitorul este reprezentantul legal al persoanelor prevazute la alin. (2), termenul de 3 luni curge de la data numirii unui nou reprezentant legal.
(4) Plângerea prealabila gresit îndreptata se considera valabila, daca a fost introdusa în termen la organul judiciar necompetent.
(5) Plângerea prealabila gresit îndreptata la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata se trimite, pe cale administrativa, organului judiciar competent.

Obligatiile organelor de urmarire penala
Art. 306
(1) Pentru realizarea obiectului urmaririi penale, organele de cercetare penala au obligatia ca, dupa sesizare, sa caute si sa strânga datele ori informatiile cu privire la existenta infractiunilor si identificarea persoanelor care au savârsit infractiuni, sa ia masuri pentru limitarea consecintelor acestora, sa strânga si sa administreze probele cu respectarea prevederilor art. 100 si 101.
(2) Organele de cercetare penala au obligatia de a efectua actele de cercetare care nu sufera amânare, chiar daca privesc o cauza pentru care nu au competenta de a efectua urmarirea penala.
(3) Dupa începerea urmaririi penale, organele de cercetare penala strâng si administreaza probele, atât în favoarea, cât si în defavoarea suspectului ori inculpatului.
(4) Organul de urmarire penala se pronunta, prin ordonanta motivata, în conditiile art. 100 alin. (3) si (4), asupra cererilor de administrare a probelor, în limita competentei sale.
(5) Când organul de cercetare penala apreciaza ca este necesara administrarea unor mijloace de proba sau folosirea unor metode speciale de supraveghere, care pot fi autorizate ori dispuse, în faza de urmarire penala, numai de procuror sau, dupa caz, de judecatorul de drepturi si libertati, formuleaza propuneri motivate, care trebuie sa cuprinda datele si informatiile care sunt obligatorii în cadrul acelei proceduri. Referatul este trimis procurorului împreuna cu dosarul cauzei.
(6) Secretul bancar si cel profesional, cu exceptia secretului profesional al avocatului, nu sunt opozabile procurorului, dupa începerea urmaririi penale.
(7) Organul de urmarire penala este obligat sa strânga probele necesare pentru identificarea bunurilor si valorilor supuse confiscarii speciale si confiscarii extinse, potrivit Codului penal.

Instiintarea despre clasare
Art. 316
(1) Ordonanta de clasare se comunica în copie persoanei care a facut sesizarea, suspectului, inculpatului sau, dupa caz, altor persoane interesate. Daca ordonanta nu cuprinde motivele de fapt si de drept, se comunica si o copie a referatului organului de cercetare penala.
(2) În cazul în care inculpatul este arestat preventiv, procurorul înstiinteaza prin adresa administratia locului de detinere cu privire la încetarea de drept a masurii arestarii preventive, în vederea punerii de îndata în libertate a inculpatului.

Continuarea urmaririi penale la cererea suspectului sau a inculpatului
Art. 319
(1) În caz de clasare ca urmare a constatarii ca a intervenit amnistia, prescriptia, retragerea plângerii prealabile sau a existentei unei cauze de nepedepsire, suspectul sau inculpatul poate cere, în termen de 20 de zile de la primirea copiei de pe ordonanta de solutionare a cauzei, continuarea urmaririi penale.
(2) Daca dupa introducerea cererii în termenul legal se constata un alt caz de netrimitere în judecata decât cele prevazute la alin. (1), procurorul va dispune clasarea cauzei în raport cu acesta.
(3) Daca nu se constata situatia prevazuta la alin. (2), se va adopta prima solutie de netrimitere în judecata.

Restituirea cauzei sau trimiterea la alt organ de urmarire penala
Art. 323
(1) În situatia în care procurorul constata ca urmarirea penala nu este completa sau ca nu a fost efectuata cu respectarea dispozitiilor legale, restituie cauza organului care a efectuat urmarirea penala în vederea completarii sau refacerii urmaririi penale sau trimite cauza la alt organ de cercetare penala potrivit dispozitiilor art. 302.
(2) Atunci când completarea sau refacerea urmaririi penale este necesara numai cu privire la unele fapte sau la unii inculpati, iar disjungerea nu este posibila, procurorul dispune restituirea sau trimiterea întregii cauze la organul de cercetare penala.
(3) Ordonanta de restituire sau de trimitere cuprinde, pe lânga mentiunile aratate la art. 286 alin. (2), indicarea actelor de urmarire penala ce trebuie efectuate ori refacute, a faptelor sau împrejurarilor ce urmeaza a fi constatate si a mijloacelor de proba ce urmeaza a fi administrate.

Aducerea la cunostinta a invinuirii, lamuriri si cereri
Art. 374
(1) La primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinita si cauza se afla în stare de judecata, presedintele dispune ca grefierul sa dea citire actului prin care s-a dispus trimiterea în judecata ori, dupa caz, a celui prin care s-a dispus începerea judecatii sau sa faca o prezentare succinta a acestuia.
(2) Presedintele explica inculpatului în ce consta învinuirea ce i se aduce, îl înstiinteaza pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declaratie, atragându-i atentia ca ceea ce declara poate fi folosit si împotriva sa, precum si cu privire la dreptul de a pune întrebari coinculpatilor, persoanei vatamate, celorlalte parti, martorilor, expertilor si de a da explicatii în tot cursul cercetarii judecatoresti, când socoteste ca este necesar.
(3) Presedintele încunostinteaza partea civila, partea responsabila civilmente si persoana vatamata cu privire la probele administrate în faza urmaririi penale care au fost excluse si care nu vor fi avute în vedere la solutionarea cauzei si pune în vedere persoanei vatamate ca se poate constitui parte civila pâna la începerea cercetarii judecatoresti.
(4) În cazurile în care actiunea penala nu vizeaza o infractiune care se pedepseste cu detentiune pe viata, presedintele pune în vedere inculpatului ca poate solicita ca judecata sa aiba loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmaririi penale si a înscrisurilor prezentate de parti si de persoana vatamata, daca recunoaste în totalitate faptele retinute în sarcina sa, aducându-i la cunostinta dispozitiile art. 396 alin. (10).
(5) Presedintele întreaba procurorul, partile si persoana vatamata daca propun administrarea de probe.
(6) În cazul în care se propun probe, trebuie sa se arate faptele si împrejurarile ce urmeaza a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se afla aceste mijloace, iar în ceea ce priveste martorii si expertii, identitatea si adresa acestora.
(7) Probele administrate în cursul urmaririi penale si necontestate de catre parti sau de catre persoana vatamata nu se readministreaza în cursul cercetarii judecatoresti. Acestea sunt puse în dezbaterea contradictorie a partilor, a persoanei vatamate si a procurorului si sunt avute în vedere de instanta la deliberare.
(8) Probele prevazute la alin. (7) pot fi administrate din oficiu de catre instanta, daca apreciaza ca este necesar pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei.
(9) Procurorul, persoana vatamata si partile pot cere administrarea de probe noi si în cursul cercetarii judecatoresti.
(10) Instanta poate dispune din oficiu administrarea de probe necesare pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei.

Procedura in cazul recunoasterii invinuirii
Art. 375
(1) Daca inculpatul solicita ca judecata sa aiba loc în conditiile prevazute la art. 374 alin. (4), instanta procedeaza la ascultarea acestuia, dupa care, luând concluziile procurorului si ale celorlalte parti, se pronunta asupra cererii.
(1^1) Inculpatul poate recunoaste faptele si solicita judecarea cauzei în conditiile prevazute la art. 374 alin. (4) si prin înscris autentic.
(1^2) În cazurile prevazute la alin. (1) si (1^1), daca inculpatul este minor, este necesara si încuviintarea reprezentantului sau legal.
(2) Daca admite cererea, instanta întreaba partile si persoana vatamata daca propun administrarea de probe cu înscrisuri.
(3) Daca respinge cererea, instanta procedeaza potrivit art. 374 alin. (5) - (10).

Ordinea cercetarii judecatoresti
Art. 376
(1) Instanta începe efectuarea cercetarii judecatoresti când cauza se afla în stare de judecata.
(2) Ordinea de efectuare a actelor de cercetare judecatoreasca este cea prevazuta în dispozitiile cuprinse în prezenta sectiune.
(3) Dupa audierea inculpatului, a persoanei vatamate, a partii civile si a partii responsabile civilmente, se procedeaza la administrarea probelor încuviintate.
(4) Administrarea de probe din oficiu poate fi facuta oricând pe parcursul cercetarii judecatoresti.
(5) Instanta poate dispune schimbarea ordinii, când aceasta este necesara.

Cercetarea judecatoreasca in cazul recunoasterii invinuirii
Art. 377
(1) Daca a dispus ca judecata sa aiba loc în conditiile prevazute la art. 375 alin. (1), instanta administreaza proba cu înscrisurile încuviintate.
(2) Înscrisurile pot fi prezentate la termenul la care instanta se pronunta asuprea cererii prevazute la art. 375 alin. (1) sau la un termen ulterior, acordat în acest scop. Pentru prezentarea de înscrisuri instanta nu poate acorda decât un singur termen.
(3) Dispozitiile art. 383 alin. (3) se aplica în mod corespunzator.
(4) Daca instanta constata, din oficiu, la cererea procurorului sau a partilor, ca încadrarea juridica data faptei prin actul de sesizare trebuie schimbata, este obligata sa puna în discutie noua încadrare si sa atraga atentia inculpatului ca are dreptul sa ceara lasarea cauzei mai la urma. Dispozitiile art. 386 alin. (2) se aplica în mod corespunzator.
(5) Daca pentru stabilirea încadrarii juridice, precum si daca, dupa schimbarea încadrarii juridice, este necesara administrarea altor probe, instanta, luând concluziile procurorului si ale partilor, dispune efectuarea cercetarii judecatoresti, dispozitiile art. 374 alin. (5) - (10) aplicându-se în mod corespunzator.

Amanarea pentru probe noi
Art. 385
Daca din cercetarea judecatoreasca rezulta ca pentru lamurirea faptelor sau împrejurarilor cauzei este necesara administrarea de probe noi, instanta dispune fie judecarea cauzei în continuare, fie amânarea ei pentru administrarea probelor.

Reluarea cercetarii judecatoresti sau a dezbaterilor
Art. 395
(1) Daca în cursul deliberarii instanta apreciaza ca o anumita împrejurare trebuie lamurita si este necesara reluarea cercetarii judecatoresti sau a dezbaterilor, repune cauza pe rol. Prevederile privind citarea se aplica în mod corespunzator.
(2) Daca judecata a avut loc în conditiile art. 375 alin. (1) si (2), iar instanta constata ca pentru solutionarea actiunii penale se impune administrarea altor probe în afara înscrisurilor prevazute la art. 377 alin. (1) - (3), repune cauza pe rol si dispune efectuarea cercetarii judecatoresti.

Dispozitiile cu privire la masurile preventive
Art. 399
(1) Instanta are obligatia ca, prin hotarâre, sa se pronunte asupra mentinerii, revocarii, înlocuirii ori încetarii de drept a masurii preventive dispuse pe parcursul procesului penal cu privire la inculpat.
(2) În caz de renuntare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicarii pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului penal, instanta dispune punerea de îndata în libertate a inculpatului arestat preventiv.
(3) De asemenea, instanta dispune punerea de îndata în libertate a inculpatului arestat preventiv atunci când pronunta:
a) o pedeapsa cu închisoare cel mult egala cu durata retinerii, arestului la domiciliu si arestarii preventive;
b) o pedeapsa cu închisoare, cu suspendarea executarii sub supraveghere;
c) o pedeapsa cu amenda, care nu însoteste pedeapsa închisorii;
d) o masura educativa neprivativa de libertate.
(4) Hotarârea pronuntata în conditiile alin. (1) - (3) cu privire la masurile preventive este executorie.
(5) Când, potrivit dispozitiilor prevazute la alin. (1) - (3), inculpatul este pus în libertate, instanta comunica aceasta administratiei locului de detinere.
(6) Inculpatul condamnat de prima instanta si aflat în stare de arest preventiv este liberat de îndata ce durata retinerii si cea a arestarii devin egale cu durata pedepsei pronuntate, desi hotarârea nu este definitiva. Liberarea se dispune de administratia locului de detinere, careia i se comunica, îndata dupa pronuntarea hotarârii, o copie de pe dispozitiv sau extras.
(7) În caz de renuntare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicarii pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului penal, daca în cursul urmaririi penale sau al judecatii fata de inculpat s-a luat masura preventiva a controlului judiciar pe cautiune, instanta va dispune restituirea sumei depuse drept cautiune, daca nu s-a dispus plata din aceasta a despagubirilor acordate pentru repararea pagubelor si daca nu s-a dispus plata din cautiune prevazuta la art. 217 alin. (7).
(8) Instanta dispune confiscarea cautiunii daca masura controlului judiciar pe cautiune a fost înlocuita cu masura arestului la domiciliu sau a arestarii preventive, pentru motivele aratate la art. 217 alin. (9), si nu s-a dispus plata din cautiune a sumelor prevazute la art. 217.
(9) Durata masurii arestului la domiciliu se deduce din pedeapsa aplicata prin echivalarea unei zile de arest la domiciliu cu o zi din pedeapsa.
(10) Dupa pronuntarea hotarârii, pâna la sesizarea instantei de apel, instanta poate dispune, la cerere sau din oficiu, luarea, revocarea, înlocuirea sau mentinerea unei masuri preventive cu privire la inculpatul condamnat, în conditiile legii.

Comunicarea hotararii
Art. 407
(1) Dupa pronuntare, o copie a hotarârii sau, dupa caz, a minutei se comunica procurorului, partilor, persoanei vatamate si, în cazul în care inculpatul este arestat, administratiei locului de detinere, în vederea exercitarii caii de atac. În cazurile în care rezultatul deliberarii se consemneaza într-o minuta, dupa redactarea hotarârii, aceasta se comunica procurorului, partilor si persoanei vatamate în întregul sau. În cazul în care partile ori persoana vatamata nu înteleg limba româna, hotarârea sau, dupa caz, minuta se comunica acestora într-o limba pe care o înteleg.
(1^1) Daca persoanele prevazute la alin. (1) se prezinta la pronuntarea facuta în sedinta, înmânarea, la cerere, sub luare de dovada, a hotarârii sau, dupa caz, a minutei se considera comunicare. De asemenea, se considera comunicare si înmânarea, sub luare de dovada, a hotarârii sau, dupa caz, a minutei, prin mijlocirea grefei instantei.
(2) În cazul în care instanta a dispus amânarea aplicarii pedepsei sau suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, hotarârea se comunica serviciului de probatiune si, dupa caz, organului sau autoritatii competente sa verifice respectarea obligatiilor dispuse de instanta.

Cazurile in care se poate face recurs in casatie
Art. 438
(1) Hotarârile sunt supuse casarii în urmatoarele cazuri:
1. în cursul judecatii nu au fost respectate dispozitiile privind competenta dupa materie sau dupa calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuata de o instanta inferioara celei legal competente;
2. hotarârea a fost pronuntata de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
3. instanta nu a fost compusa potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
4. judecata a avut loc fara participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
5. judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenta juridica a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
6. sedinta de judecata nu a fost publica, în afara de cazurile când legea prevede altfel;
7. inculpatul a fost condamnat pentru o fapta care nu este prevazuta de legea penala;
8. în mod gresit s-a dispus încetarea procesului penal;
9. hotarârea cuprinde motive contradictorii ori motive straine de natura cauzei sau exista o contradictie între considerentele si dispozitivul hotarârii;
10. instanta nu a procedat la audierea inculpatului prezent, daca audierea era legal posibila;
11. nu s-a constatat gratierea sau în mod gresit s-a constatat ca pedeapsa aplicata inculpatului a fost gratiata;
12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevazute de lege;
13. instanta si-a întemeiat hotarârea pe probe pentru care a fost aplicata sanctiunea excluderii sau în mod gresit s-a aplicat sanctiunea excluderii cu privire la probe legal administrate;
14. instanta nu s-a pronuntat asupra unuia sau mai multor motive de apel.
(2) Cazurile prevazute la alin. (1) pot constitui temei al casarii hotarârii doar daca nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecarii apelului ori daca, desi au fost invocate, au fost respinse sau instanta a omis sa se pronunte asupra lor.
(3) În cazul în care cererea de recurs în casatie a fost respinsa, partea sau procurorul care a declarat recursul în casatie nu mai poate formula o noua cerere împotriva aceleiasi hotarâri, indiferent de motivul invocat.

Procedura de comunicare
Art. 439
(1) Cererea de recurs în casatie împreuna cu înscrisurile anexate se depun, însotite de copii pentru procuror si parti, la instanta a carei hotarâre se ataca.
(2) Presedintele instantei a carei hotarâre se ataca ori judecatorul delegat de catre acesta va comunica procurorului si partilor copii de pe cererea de recurs în casatie si celelalte înscrisuri doveditoare, cu mentiunea ca se pot depune concluziile scrise în termen de 10 zile de la primirea comunicarilor, la aceeasi instanta.
(3) Nedepunerea de catre parti si procuror de concluzii scrise nu împiedica judecarea recursului în casatie.
(4) În termen de 5 zile de la depunerea concluziilor scrise sau de la expirarea termenului de depunere a acestora, presedintele instantei sau judecatorul delegat de catre acesta va înainta Înaltei Curti de Casatie si Justitie dosarul cauzei, cererea de recurs în casatie, înscrisurile anexate, dovezile de comunicare efectuate, precum si, dupa caz, concluziile scrise.
(4^1) În cazul în care cererea de recurs în casatie este formulata împotriva unei hotarâri prevazute la art. 434 alin. (2), presedintele instantei sau judecatorul delegat de catre acesta restituie partii, pe cale administrativa, cererea de recurs în casatie.
(5) În cazul în care nu este îndeplinita procedura de comunicare prevazuta la alin. (2) si (4) ori daca aceasta nu este completa, magistratul-asistent de la Înalta Curte de Casatie si Justitie, desemnat cu verificarea îndeplinirii procedurii de comunicare si de întocmire a raportului referitor la cererea de recurs în casatie, va îndeplini sau va completa, dupa caz, procedura.
(6) În cazul recursurilor în casatie declarate împotriva deciziilor pronuntate de Sectia penala a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, ca instanta de apel, procedura de comunicare se realizeaza la nivelul Sectiei penale a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, iar în cazul recursurilor în casatie declarate împotriva deciziilor pronuntate de completele de 5 judecatori, ca instante de apel, procedura de comunicare se realizeaza la nivelul completelor de 5 judecatori.

Rejudecarea
Art. 461
(1) Rejudecarea cauzei dupa admiterea în principiu a cererii de revizuire se face potrivit regulilor de procedura privind judecarea în prima instanta.
(2) Instanta, daca gaseste necesar, administreaza din nou probele din cursul primei judecati.
(3) În cazul în care instanta constata ca situatia de fapt nu poate fi stabilita în mod nemijlocit sau aceasta nu s-ar putea face decât cu mare întârziere, dispune efectuarea cercetarilor necesare de catre procurorul de la parchetul de pe lânga aceasta instanta, într-un interval ce nu poate depasi 3 luni.
(4) Dupa efectuarea cercetarilor, procurorul înainteaza întregul material instantei competente.
(5) Persoanele prevazute la art. 453 alin. (1) lit. b) si d) nu pot fi audiate ca martori în cauza supusa revizuirii, daca dovada acestor cazuri de revizuire s-a facut prin hotarâre judecatoreasca.

Revizuirea in cazul hotararilor Curtii Europene a Drepturilor Omului
Art. 465
(1) Hotarârile definitive pronuntate în cauzele în care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat o încalcare a drepturilor sau libertatilor fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a solutionarii amiabile a litigiului dintre stat si reclamanti, pot fi supuse revizuirii, daca vreuna dintre consecintele grave ale încalcarii Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si a protocoalelor aditionale la aceasta continua sa se produca si nu poate fi remediata decât prin revizuirea hotarârii pronuntate.
(2) Pot cere revizuirea:
a) persoana al carei drept a fost încalcat;
b) membrii de familie ai condamnatului, chiar si dupa moartea acestuia, numai daca cererea este formulata în favoarea condamnatului;
c) procurorul.
(3) Cererea de revizuire se introduce la instanta care a pronuntat hotarârea a carei revizuire se cere.
(4) Cererea de revizuire se poate face cel mai târziu în termen de 3 luni de la data publicarii în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotarârii definitive pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
(5) Dupa sesizare, instanta poate dispune, din oficiu, la propunerea procurorului sau la cererea partii, suspendarea executarii hotarârii atacate. Dispozitiile art. 460 alin. (1) si (3) se aplica în mod corespunzator.
(6) Participarea procurorului este obligatorie.
(7) La judecarea cererii de revizuire, partile se citeaza. Partea aflata în stare de detinere este adusa la judecata.
(8) Atunci când partile sunt prezente la judecarea cererii de revizuire, instanta asculta si concluziile acestora.
(9) Instanta examineaza cererea în baza actelor dosarului si se pronunta prin decizie.
(10) Instanta respinge cererea în cazul în care constata ca este tardiva, inadmisibila sau nefondata.
(11) Atunci când instanta constata ca cererea este fondata:
a) desfiinteaza, în parte, hotarârea atacata sub aspectul dreptului încalcat si, rejudecând cauza, cu aplicarea dispozitiilor sectiunii 1 a cap. V din titlul III al partii speciale, înlatura consecintele încalcarii dreptului;
b) desfiinteaza hotarârea si, când este necesara administrarea de probe, dispune rejudecarea de catre instanta în fata careia s-a produs încalcarea dreptului, aplicându-se dispozitiile sectiunii 1 a cap. V din titlul III al partii speciale.
(12) Hotarârea pronuntata este supusa cailor de atac prevazute de lege pentru hotarârea revizuita.

Cererea de redeschidere a procesului penal
Art. 467
(1) Cererea de redeschidere a procesului penal poate fi formulata de catre persoana judecata în lipsa si se adreseaza instantei care a judecat cauza în prima instanta.
(2) Când persoana judecata în lipsa este privata de libertate, cererea poate fi depusa la administratia locului de detinere, care o va trimite de îndata instantei competente.
(3) Cererea se formuleaza în scris si trebuie motivata cu privire la îndeplinirea conditiilor prevazute la art. 466.
(4) Cererea poate fi însotita de copii de pe înscrisurile de care persoana judecata în lipsa întelege a se folosi în proces, certificate pentru conformitate cu originalul. Când înscrisurile sunt redactate într-o limba straina, ele vor fi însotite de traducere.
(5) În cazul în care cererea nu îndeplineste conditiile prevazute la alin. (3) si (4), instanta pune în vedere celui ce a formulat cererea sa o completeze pâna la primul termen de judecata sau, dupa caz, într-un termen scurt, stabilit de instanta.

Cererea de recurs in interesul legii
Art. 471
(1) Pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti, procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, colegiul de conducere al Înaltei Curti de Casatie si Justitie sau colegiile de conducere ale curtilor de apel, precum si Avocatul Poporului au îndatorirea sa ceara Înaltei Curti de Casatie si Justitie sa se pronunte asupra chestiunilor de drept care au fost solutionate diferit de instantele judecatoresti.
(2) Cererea trebuie sa cuprinda solutiile diferite date problemei de drept si motivarea acestora, jurisprudenta Curtii Constitutionale, a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, a Curtii Europene a Drepturilor Omului sau, dupa caz, a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, opiniile exprimate în doctrina relevante în domeniu, precum si solutia ce se propune a fi pronuntata în recursul în interesul legii.
(3) Cererea de recurs în interesul legii trebuie sa fie însotita, sub sanctiunea respingerii ca inadmisibila, de copii ale hotarârilor judecatoresti definitive din care rezulta ca problemele de drept care formeaza obiectul judecatii au fost solutionate în mod diferit de instantele judecatoresti.

Obligarea la tratament medical
Art. 566
(1) Masura de siguranta a obligarii la tratament medical luata printr-o hotarâre definitiva se pune în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv si a copiei de pe raportul de expertiza medico-legala autoritatii de sanatate publica din judetul pe teritoriul caruia locuieste persoana fata de care s-a luat aceasta masura. Autoritatea de sanatate publica va comunica de îndata persoanei fata de care s-a luat masura obligarii la tratament medical unitatea sanitara la care urmeaza sa efectueze tratamentul.
(2) Instanta de executare comunica persoanei fata de care s-a luat masura obligarii la tratament medical ca este obligata sa se prezinte de îndata la unitatea sanitara la care urmeaza sa i se efectueze tratamentul, atragându-i-se atentia ca în caz de nerespectare a masurii luate se va dispune internarea medicala.
(3) În cazul în care obligarea la tratament medical însoteste pedeapsa închisorii ori a detentiunii pe viata sau priveste o persoana aflata în stare de detinere, comunicarea prevazuta la alin. (1) se face administratiei locului de detinere.

Cazurile de amanare
Art. 589
(1) Executarea pedepsei închisorii sau a detentiunii pe viata poate fi amânata în urmatoarele cazuri:
a) când se constata, pe baza unei expertize medico-legale, ca persoana condamnata sufera de o boala care nu poate fi tratata în reteaua sanitara a Administratiei Nationale a Penitenciarelor si care face imposibila executarea imediata a pedepsei, daca specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reteaua sanitara a Ministerului Sanatatii si daca instanta apreciaza ca amânarea executarii si lasarea în libertate nu prezinta un pericol pentru ordinea publica. În aceasta situatie, executarea pedepsei se amâna pentru o durata determinata;
b) când o condamnata este gravida sau are un copil mai mic de un an. În aceste cazuri, executarea pedepsei se amâna pâna la încetarea cauzei care a determinat amânarea.
(2) În cazul prevazut la alin. (1) lit. a), amânarea executarii pedepsei nu poate fi dispusa daca cel condamnat si-a provocat singur starea de boala, prin refuzul tratamentului medical, al interventiei chirurgicale, prin actiuni de autoagresiune sau prin alte actiuni vatamatoare, sau în situatia în care se sustrage efectuarii expertizei medico-legale.
(3) Cererea de amânare a executarii pedepsei închisorii sau a detentiunii pe viata poate fi facuta de procuror si de condamnat.
(4) Cererea poate fi retrasa de persoana care a formulat-o.
(5) Hotarârile prin care se dispune amânarea executarii pedepsei sunt executorii de la data pronuntarii.
(6) În cazul în care în timpul amânarii executarii pedepsei pe numele condamnatului este emis un alt mandat de executare a pedepsei închisorii, acesta nu poate fi executat pâna la expirarea termenului de amânare stabilit de instanta sau, dupa caz, pâna la încetarea cauzei care a determinat amânarea.
(7) Hotarârea prin care instanta se pronunta asupra cererii de amânare a executarii pedepsei poate fi atacata cu contestatie la instanta ierarhic superioara, în termen de 3 zile de la comunicare.

Cazurile de intrerupere
Art. 592
(1) Executarea pedepsei închisorii sau a detentiunii pe viata poate fi întrerupta în cazurile si în conditiile prevazute la art. 589, la cererea persoanelor aratate la alin. (3) al aceluiasi articol, iar în cazul prevazut la art. 589 alin. (1) lit. a), si la cererea administratiei penitenciarului.
(2) Dispozitiile art. 590 si art. 591 alin. (2) - (5) se aplica în mod corespunzator.
(3) Contestatia formulata de procuror este suspensiva de executare.

Evidenta intreruperii executarii pedepsei
Art. 594
(1) Instanta care a dispus întreruperea executarii pedepsei comunica de îndata aceasta masura instantei de executare, locului de detinere si organului de politie.
(2) Instanta de executare si administratia locului de detinere tin evidenta întreruperilor acordate. Daca la expirarea termenului de întrerupere persoana condamnata la pedeapsa închisorii nu se prezinta la locul de detinere, administratia trimite de îndata o copie de pe mandatul de executare organului de politie, în vederea executarii. Pe copia mandatului de executare se mentioneaza si cât a mai ramas de executat din durata pedepsei.
(3) Administratia locului de detinere comunica instantei de executare data la care a reînceput executarea pedepsei.
(4) Timpul cât executarea a fost întrerupta nu se socoteste în executarea pedepsei.
(5) Pedeapsa accesorie se executa si pe durata întreruperii executarii pedepsei închisorii sau a detentiunii pe viata.

Prezumtia de nevinovatie
Art. 4
(1) Orice persoana este considerata nevinovata pâna la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotarâre penala definitiva.
(2) Dupa administrarea întregului probatoriu, orice îndoiala în formarea convingerii organelor judiciare se interpreteaza în favoarea suspectului sau inculpatului.

Aflarea adevarului
Art. 5
(1) Organele judiciare au obligatia de a asigura, pe baza de probe, aflarea adevarului cu privire la faptele si împrejurarile cauzei, precum si cu privire la persoana suspectului sau inculpatului.
(2) Organele de urmarire penala au obligatia de a strânge si de a administra probe atât în favoarea, cât si în defavoarea suspectului ori inculpatului. Respingerea sau neconsemnarea cu rea-credinta a probelor propuse în favoarea suspectului ori inculpatului se sanctioneaza conform dispozitiilor prezentului cod.

Cazurile care impiedica punerea in miscare si exercitarea actiunii penale
Art. 16
(1) Actiunea penala nu poate fi pusa în miscare, iar când a fost pusa în miscare nu mai poate fi exercitata daca:
a) fapta nu exista;
b) fapta nu este prevazuta de legea penala ori nu a fost savârsita cu vinovatia prevazuta de lege;
c) nu exista probe ca o persoana a savârsit infractiunea;
d) exista o cauza justificativa sau de neimputabilitate;
e) lipseste plângerea prealabila, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o alta conditie prevazuta de lege, necesara pentru punerea în miscare a actiunii penale;
f) a intervenit amnistia sau prescriptia, decesul suspectului ori al inculpatului persoana fizica sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoana juridica;
g) a fost retrasa plângerea prealabila, în cazul infractiunilor pentru care retragerea acesteia înlatura raspunderea penala, a intervenit împacarea ori a fost încheiat un acord de mediere în conditiile legii;
h) exista o cauza de nepedepsire prevazuta de lege;
i) exista autoritate de lucru judecat;
j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
(2) În cazurile prevazute la alin. (1) lit. e) si j), actiunea penala poate fi pusa în miscare ulterior, în conditiile prevazute de lege.

Continuarea procesului penal la cererea suspectului sau inculpatului
Art. 18
În caz de amnistie, de prescriptie, de retragere a plângerii prealabile, de existenta a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renuntarii la urmarirea penala, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.

Tranzactia, medierea si recunoasterea pretentiilor civile
Art. 23
(1) În cursul procesului penal, cu privire la pretentiile civile, inculpatul, partea civila si partea responsabila civilmente pot încheia o tranzactie sau un acord de mediere, potrivit legii.
(2) Inculpatul, cu acordul partii responsabile civilmente, poate recunoaste, în tot sau în parte, pretentiile partii civile.
(3) În cazul recunoasterii pretentiilor civile, instanta obliga la despagubiri în masura recunoasterii. Cu privire la pretentiile civile nerecunoscute pot fi administrate probe.

Disjungerea actiunii civile
Art. 26
(1) Instanta poate dispune disjungerea actiunii civile, când solutionarea acesteia determina depasirea termenului rezonabil de solutionare a actiunii penale. Solutionarea actiunii civile ramâne în competenta instantei penale.
(2) Disjungerea se dispune de catre instanta din oficiu ori la cererea procurorului sau a partilor.
(3) Probele administrate pâna la disjungere vor fi folosite la solutionarea actiunii civile disjunse.
(4) Instanta dispune disjungerea actiunii civile si trimiterea ei la instanta competenta potrivit legii civile si în cazul admiterii acordului de recunoastere a vinovatiei în conditiile art. 486.
(5) Încheierea prin care se disjunge actiunea civila este definitiva.

Cazurile de solutionare a actiunii civile la instanta civila
Art. 27
(1) Daca nu s-au constituit parte civila în procesul penal, persoana vatamata sau succesorii acesteia pot introduce la instanta civila actiune pentru repararea prejudiciului cauzat prin infractiune.
(2) Persoana vatamata sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civila în procesul penal, pot introduce actiune la instanta civila daca, prin hotarâre definitiva, instanta penala a lasat nesolutionata actiunea civila. Probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în fata instantei civile.
(3) Persoana vatamata sau succesorii acesteia care s-au constituit parte civila în procesul penal pot sa introduca actiune în fata instantei civile daca procesul penal a fost suspendat. În caz de reluare a procesului penal, actiunea introdusa la instanta civila se suspenda în conditiile prevazute la alin. (7).
(4) Persoana vatamata sau succesorii acesteia, care au pornit actiunea în fata instantei civile, pot sa paraseasca aceasta instanta si sa se adreseze organului de urmarire penala, judecatorului ori instantei, daca punerea în miscare a actiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat dupa suspendare. Parasirea instantei civile nu poate avea loc daca aceasta a pronuntat o hotarâre, chiar nedefinitiva.
(5) În cazul în care actiunea civila a fost exercitata de procuror, daca se constata din probe noi ca prejudiciul nu a fost integral acoperit prin hotarârea definitiva a instantei penale, diferenta poate fi ceruta pe calea unei actiuni la instanta civila.
(6) Persoana vatamata sau succesorii acesteia pot introduce actiune la instanta civila, pentru repararea prejudiciului nascut ori descoperit dupa constituirea ca parte civila.
(7) În cazul prevazut la alin. (1), judecata în fata instantei civile se suspenda dupa punerea în miscare a actiunii penale si pâna la rezolvarea în prima instanta a cauzei penale, dar nu mai mult de un an.

Drepturile persoanei vatamate
Art. 81
În cadrul procesului penal, persoana vatamata are urmatoarele drepturi:
a) dreptul de a fi informata cu privire la drepturile sale;
b) dreptul de a propune administrarea de probe de catre organele judiciare, de a ridica exceptii si de a pune concluzii;
c) dreptul de a formula orice alte cereri ce tin de solutionarea laturii penale a cauzei;
d) dreptul de a fi informata, într-un termen rezonabil, cu privire la stadiul urmaririi penale, la cererea sa expresa, cu conditia de a indica o adresa pe teritoriul României, o adresa de posta electronica sau mesagerie electronica, la care aceste informatii sa îi fie comunicate;
e) dreptul de a consulta dosarul, în conditiile legii;
f) dreptul de a fi ascultata;
g) dreptul de a adresa întrebari inculpatului, martorilor si expertilor;
g^1) dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu întelege, nu se exprima bine sau nu poate comunica în limba româna. În cazurile urgente se pot folosi mijloace tehnice de comunicare, daca se apreciaza ca acest lucru este necesar si ca nu împiedica exercitarea drepturilor persoanei vatamate;
g^2) dreptul de a i se comunica traducerea într-o limba pe care o întelege a oricarei solutii de netrimitere în judecata, atunci când nu întelege limba româna;
h) dreptul de a fi asistata de avocat sau reprezentata;
i) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;
j) alte drepturi prevazute de lege.
(2) Persoana care a suferit o vatamare fizica, materiala sau morala printr-o fapta penala pentru care actiunea penala se pune în miscare din oficiu si care nu doreste sa participe la procesul penal trebuie sa înstiinteze despre aceasta organul judiciar, care, daca apreciaza necesar, o va putea audia în calitate de martor.

Drepturile inculpatului
Art. 83
În cursul procesului penal, inculpatul are urmatoarele drepturi:
a) dreptul de a nu da nicio declaratie pe parcursul procesului penal, atragându-i-se atentia ca daca refuza sa dea declaratii nu va suferi nicio consecinta defavorabila, iar daca va da declaratii acestea vor putea fi folosite ca mijloace de proba împotriva sa;
a^1) dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat si încadrarea juridica a acesteia;
b) dreptul de a consulta dosarul, în conditiile legii;
c) dreptul de a avea un avocat ales, iar daca nu îsi desemneaza unul, în cazurile de asistenta obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;
d) dreptul de a propune administrarea de probe în conditiile prevazute de lege, de a ridica exceptii si de a pune concluzii;
e) dreptul de a formula orice alte cereri ce tin de solutionarea laturii penale si civile a cauzei;
f) dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu întelege, nu se exprima bine sau nu poate comunica în limba româna;
g) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;
g^1) dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale;
h) alte drepturi prevazute de lege.

Sarcina probei
Art. 99
(1) În actiunea penala sarcina probei apartine în principal procurorului, iar în actiunea civila, partii civile ori, dupa caz, procurorului care exercita actiunea civila în cazul în care persoana vatamata este lipsita de capacitate de exercitiu sau are capacitate de exercitiu restrânsa.
(2) Suspectul sau inculpatul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie, nefiind obligat sa îsi dovedeasca nevinovatia, si are dreptul de a nu contribui la propria acuzare.
(3) În procesul penal, persoana vatamata, suspectul si partile au dreptul de a propune organelor judiciare administrarea de probe.

Excluderea probelor obtinute in mod nelegal
Art. 102
(1) Probele obtinute prin tortura, precum si probele derivate din acestea nu pot fi folosite în cadrul procesului penal.
(2) Probele obtinute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal.
(3) Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrata determina excluderea probei.
(4) Probele derivate se exclud daca au fost obtinute în mod direct din probele obtinute în mod nelegal si nu puteau fi obtinute în alt mod.
(5) Probele derivate din probele prevazute la alin. (2) nu se exclud daca probele obtinute în mod nelegal sunt folosite în conditiile alin. (3).

Aprecierea probelor
Art. 103
(1) Probele nu au o valoare dinainte stabilita prin lege si sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluarii tuturor probelor administrate în cauza.
(2) În luarea deciziei asupra existentei infractiunii si a vinovatiei inculpatului instanta hotaraste motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanta are convingerea ca acuzatia a fost dovedita dincolo de orice îndoiala rezonabila.
(3) Hotarârea de condamnare, de renuntare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicarii pedepsei nu se poate întemeia în masura determinanta pe declaratiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejati.

Expertiza medico-legala psihiatrica
Art. 184
(1) În cazul infractiunilor comise de minorii cu vârsta între 14 si 16 ani, în cazul uciderii sau vatamarii copilului nou-nascut ori a fatului de catre mama, precum si atunci când organul de urmarire penala sau instanta are o îndoiala asupra discernamântului suspectului ori inculpatului în momentul savârsirii infractiunii ce face obiectul acuzatiei, se dispune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, stabilindu-se totodata termenul de prezentare în vederea examinarii.
(2) Expertiza se efectueaza în cadrul institutiei medico-legale de catre o comisie, constituita potrivit legii.
(3) Expertiza medico-legala psihiatrica se efectueaza dupa obtinerea consimtamântului scris al persoanei ce urmeaza a fi supusa expertizei, exprimat, în prezenta unui avocat ales sau din oficiu, în fata organului judiciar, iar în cazul minorului, si în prezenta ocrotitorului legal.
(4) În cazul în care suspectul sau inculpatul refuza în cursul urmaririi penale efectuarea expertizei ori nu se prezinta în vederea examinarii la comisia medico-legala psihiatrica, organul de cercetare penala sesizeaza procurorul sau judecatorul de drepturi si libertati în vederea emiterii unui mandat de aducere în scopul prezentarii la comisia medico-legala psihiatrica. Dispozitiile art. 265 alin. (4) - (9) se aplica în mod corespunzator.
(5) În cazul în care considera ca este necesara o examinare complexa, ce necesita internarea medicala a suspectului sau a inculpatului într-o institutie sanitara de specialitate, iar acesta refuza internarea, comisia medico-legala sesizeaza organul de urmarire penala sau instanta cu privire la necesitatea luarii masurii internarii nevoluntare.
(6) În cursul urmaririi penale, procurorul, daca apreciaza ca solicitarea comisiei medico-legale este întemeiata, poate cere judecatorului de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta sau de la instanta corespunzatoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla locul de internare ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea luarea masurii internarii nevoluntare, pentru maximum 30 de zile, în vederea efectuarii expertizei psihiatrice.
(7) Propunerea procurorului de luare a masurii internarii nevoluntare trebuie sa cuprinda, dupa caz, mentiuni cu privire la: fapta pentru care se efectueaza cercetarea penala, încadrarea juridica, denumirea infractiunii; faptele si împrejurarile din care rezulta îndoiala asupra discernamântului suspectului sau inculpatului, sesizarea comisiei medico-legale psihiatrice cu privire la refuzul suspectului sau inculpatului de a se interna, motivarea necesitatii luarii masurii internarii si a proportionalitatii acesteia cu scopul urmarit. Propunerea împreuna cu dosarul cauzei se prezinta judecatorului de drepturi si libertati.
(8) Judecatorul de drepturi si libertati fixeaza ziua si ora de solutionare a propunerii de luare a masurii internarii nevoluntare, în cel mult 3 zile de la data sesizarii, având obligatia de a-l cita pe suspect sau inculpat pentru termenul fixat. Termenul se comunica procurorului, precum si avocatului suspectului sau inculpatului, caruia i se acorda, la cerere, dreptul de a studia dosarul cauzei si propunerea formulata de procuror.
(9) Solutionarea propunerii de luare a masurii internarii nevoluntare se face numai în prezenta suspectului sau inculpatului, în afara de cazul când acesta este disparut, se sustrage sau când din cauza starii sanatatii sau din cauza de forta majora ori stare de necesitate nu se poate prezenta.
(10) Participarea procurorului si a avocatului ales sau numit din oficiu al suspectului ori inculpatului este obligatorie.
(11) În cazul admiterii propunerii de internare nevoluntara, încheierea judecatorului trebuie sa cuprinda:
a) datele de identitate ale suspectului sau inculpatului;
b) descrierea faptei de care este acuzat suspectul sau inculpatul, încadrarea juridica si denumirea infractiunii;
c) faptele si împrejurarile din care rezulta îndoiala asupra starii psihice a suspectului sau inculpatului;
d) motivarea necesitatii luarii masurii internarii nevoluntare în vederea efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice si a proportionalitatii acesteia cu scopul urmarit;
e) durata masurii internarii.
(12) Dupa luarea masurii, suspectului sau inculpatului i se aduc la cunostinta, de îndata, în limba pe care o întelege, motivele internarii, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.
(13) Dupa dispunerea internarii, daca suspectul sau inculpatul se afla în stare de detinere, judecatorul de drepturi si libertati informeaza administratia locului de detinere despre masura internarii si dispune transferul arestatului într-o sectie de psihiatrie a unui penitenciar-spital.
(14) Împotriva încheierii judecatorului de drepturi si libertati se poate face contestatie la judecatorul de drepturi si libertati de la instanta ierarhic superioara de catre suspect, inculpat sau de procuror în termen de 24 de ore de la pronuntare. Contestatia împotriva încheierii prin care se dispune internarea nevoluntara nu suspenda executarea.
(15) Contestatia formulata de suspect sau inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus internarea nevoluntara se solutioneaza în termen de 3 zile de la data înregistrarii acesteia si nu este suspensiva de executare.
(16) În vederea solutionarii contestatiei formulate de procuror, judecatorul de la instanta ierarhic superioara dispune citarea suspectului sau inculpatului. Participarea avocatului ales sau numit din oficiu al suspectului ori inculpatului este obligatorie.
(17) În vederea solutionarii contestatiei formulate de suspect sau de inculpat, judecatorul de la instanta ierarhic superioara comunica acestuia si procurorului data stabilita pentru judecarea contestatiei si le acorda posibilitatea de a depune observatii scrise pâna la acea data, în afara de cazul când apreciaza ca prezenta suspectului sau inculpatului, participarea procurorului si formularea de concluzii orale de catre acestia sunt necesare pentru justa solutionare a contestatiei.
(18) În cazul admiterii contestatiei formulate de suspect sau inculpat, judecatorul de la instanta ierarhic superioara dispune respingerea propunerii de internare si externarea, daca este cazul, de îndata, a suspectului sau inculpatului, daca acesta nu este detinut sau arestat chiar si în alta cauza.
(19) Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 24 de ore de la solutionarea contestatiei. Daca încheierea judecatorului de drepturi si libertati nu este atacata cu contestatie, acesta restituie dosarul procurorului în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de contestatie.
(20) În cursul judecatii, daca inculpatul refuza efectuarea expertizei ori nu se prezinta în vederea examinarii la comisia medico-legala psihiatrica, instanta, din oficiu sau la cererea procurorului, dispune emiterea unui mandat de aducere în conditiile art. 265.
(21) Masura internarii nevoluntare poate fi luata de instanta în cursul judecatii la propunerea comisiei medico-legale psihiatrice. Dispozitiile alin. (6) - (19) se aplica în mod corespunzator.
(22) Imediat dupa luarea masurii internarii nevoluntare sau în cazul schimbarii ulterioare a locului de internare, judecatorul de drepturi si libertati sau, dupa caz, presedintele completului de judecata care a dispus masura încunostinteaza despre aceasta si despre locul internarii un membru al familiei suspectului sau inculpatului ori o alta persoana desemnata de acesta, precum si institutia medico-legala care efectueaza expertiza, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. Institutia de specialitate are obligatia de a informa organele judiciare despre schimbarea locului internarii.
(23) Hotarârea prin care dispune internarea nevoluntara se pune în executare de procuror prin intermediul organelor de politie.
(24) În cazul în care suspectul sau inculpatul se afla în stare de detinere, judecatorul de drepturi si libertati sau instanta ce a dispus masura internarii într-o institutie de specialitate în vederea efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice informeaza, de îndata, administratia locului de detinere sau arestare despre masura dispusa.
(25) Masura internarii medicale în vederea efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice poate fi prelungita o singura data, pe o durata de cel mult 30 de zile. Comisia de expertiza medico-legala psihiatrica sesizeaza procurorul sau, dupa caz, instanta asupra necesitatii prelungirii masurii internarii cu cel putin 7 zile înainte de expirarea acesteia. Sesizarea trebuie sa contina descrierea activitatilor efectuate, motivele pentru care examinarea nu a fost finalizata pe parcursul internarii, examinarile ce urmeaza a fi efectuate, precizarea perioadei pentru care este necesara prelungirea. Dispozitiile alin. (6) - (24) se aplica în mod corespunzator.
(26) În cazul în care înainte de expirarea duratei internarii nevoluntare se constata ca aceasta nu mai este necesara, comisia de expertiza medico-legala psihiatrica sau persoana internata sesizeaza de îndata organul care a dispus masura, în vederea revocarii acesteia. Sesizarea se solutioneaza de urgenta, în camera de consiliu, cu participarea procurorului, dupa audierea avocatului ales sau din oficiu al persoanei internate. Încheierea pronuntata de judecatorul de drepturi si libertati sau de instanta nu este supusa niciunei cai de atac.
(27) Daca în cursul efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice se constata ca sunt îndeplinite conditiile prevazute la art. 247, comisia de expertiza medico-legala psihiatrica sesizeaza organele judiciare în vederea luarii masurii de siguranta a internarii medicale provizorii.
(28) Perioada în care suspectul sau inculpatul a fost internat într-o institutie de specialitate în vederea efectuarii expertizei psihiatrice se deduce din durata pedepsei, în conditiile art. 72 din Codul penal.

Autopsia medico-legala
Art. 185
(1) Autopsia medico-legala se dispune de catre organul de urmarire penala sau de catre instanta de judecata, în caz de moarte violenta ori când aceasta este suspecta de a fi violenta sau când nu se cunoaste cauza mortii ori exista o suspiciune rezonabila ca decesul a fost cauzat direct sau indirect printr-o infractiune ori în legatura cu comiterea unei infractiuni. În cazul în care corpul victimei a fost înhumat, este dispusa exhumarea pentru examinarea cadavrului prin autopsie.
(2) Procurorul dispune de îndata efectuarea unei autopsii medico-legale daca decesul s-a produs în perioada în care persoana se afla în custodia politiei, a Administratiei Nationale a Penitenciarelor, în timpul internarii medicale nevoluntare sau în cazul oricarui deces care ridica suspiciunea nerespectarii drepturilor omului, a aplicarii torturii sau a oricarui tratament inuman.
(3) Pentru a constata daca exista motive pentru a efectua autopsia medico-legala, organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate solicita opinia medicului legist.
(4) Autopsia se efectueaza în cadrul institutiei medico-legale, potrivit legii speciale.
(5) La efectuarea autopsiei medico-legale pot fi cooptati si specialisti din alte domenii medicale, în vederea stabilirii cauzei decesului, la solicitarea medicului legist, cu exceptia medicului care a tratat persoana decedata.
(6) Cu ocazia efectuarii autopsiei medico-legale pot fi utilizate orice metode legale pentru stabilirea identitatii, inclusiv prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii profilului genetic judiciar.
(7) Organul de urmarire penala trebuie sa încunostinteze un membru de familie despre data autopsiei si despre dreptul de a desemna un expert independent autorizat care sa asiste la efectuarea autopsiei.
(8) Medicul legist care a efectuat autopsia întocmeste un raport de expertiza, care cuprinde constatarile si concluziile sale cu privire la:
a) identitatea persoanei decedate sau elemente de identificare, daca identitatea nu este cunoscuta;
b) felul mortii;
c) cauza medicala a mortii;
d) existenta leziunilor traumatice, mecanismul de producere a acestora, natura agentului vulnerant si legatura de cauzalitate dintre leziunile traumatice si deces;
e) rezultatele investigatiilor de laborator efectuate asupra probelor biologice prelevate de la cadavru si a substantelor suspecte descoperite;
f) urmele biologice gasite pe corpul persoanei decedate;
g) data probabila a mortii;
h) orice alte elemente care pot contribui la lamurirea împrejurarilor producerii mortii.

Expertiza toxicologica
Art. 188
(1) În cazul în care exista o suspiciune cu privire la producerea unei intoxicatii, se dispune efectuarea unei expertize toxicologice.
(2) Produsele considerate suspecte ca ar fi determinat intoxicatia sunt trimise institutiei medico-legale sau unei alte institutii specializate.
(3) Concluziile expertizei toxicologice cuprind constatari de specialitate cu privire la tipul substantei toxice, cantitatea, calea de administrare, precum si consecintele posibile ale substantei descoperite, cât si alte elemente care sa ajute la stabilirea adevarului.

Examinarea medico-legala a persoanei
Art. 189
(1) Examinarea medico-legala a persoanei în vederea constatarii urmelor si a consecintelor unei infractiuni se efectueaza conform legii speciale.
(2) Medicul legist care a efectuat examinarea medico-legala întocmeste un certificat medico-legal sau, dupa caz, un raport de expertiza.
(3) Constatarea leziunilor traumatice este efectuata, de regula, printr-o examinare fizica. În cazul în care nu este posibila sau necesara examinarea fizica, expertiza este efectuata în baza documentatiei medicale puse la dispozitia expertului.
(4) Raportul de expertiza sau certificatul medico-legal trebuie sa cuprinda: descrierea leziunilor traumatice, precum si opinia expertului cu privire la natura si gravitatea leziunilor, mecanismul si data producerii acestora, urmarile pe care acestea le-au produs.

Reconstituirea
Art. 193
(1) Organul de urmarire penala sau instanta de judecata, daca gaseste necesar pentru verificarea si precizarea unor date sau probe administrate ori pentru a stabili împrejurari de fapt ce prezinta importanta pentru solutionarea cauzei, poate sa procedeze la reconstituirea, în întregime sau în parte, a modului si a conditiilor în care s-a comis fapta.
(2) Organele judiciare procedeaza la reconstituirea activitatilor sau a situatiilor, având în vedere împrejurarile în care fapta a avut loc, pe baza probelor administrate. În cazul în care declaratiile martorilor, ale partilor sau ale subiectilor procesuali principali cu privire la activitatile sau situatiile ce trebuie reconstituite sunt diferite, reconstituirea trebuie efectuata separat pentru fiecare varianta a desfasurarii faptei descrise de acestia.
(3) Când suspectul sau inculpatul se afla în vreuna din situatiile prevazute la art. 90, reconstituirea se face în prezenta acestuia, asistat de aparator. Atunci când suspectul sau inculpatul nu poate sau refuza sa participe la reconstituire, aceasta se efectueaza cu participarea altei persoane.
(4) Reconstituirea trebuie sa fie efectuata astfel încât sa nu fie încalcata legea sau ordinea publica, sa nu fie adusa atingere moralei publice si sa nu fie pusa în pericol viata sau sanatatea persoanelor.

Procesul-verbal de sechestru si notarea sau inscrierea ipotecara
Art. 253
(1) Organul care aplica sechestrul încheie un proces-verbal despre toate actele efectuate potrivit art. 252, descriind în amanunt bunurile sechestrate, cu indicarea valorii lor. În procesul-verbal se arata si bunurile exceptate de lege de la urmarire, potrivit dispozitiilor art. 249 alin. (8), gasite la persoana careia i s-a aplicat sechestru. De asemenea, se consemneaza obiectiile suspectului sau inculpatului ori ale partii responsabile civilmente, precum si cele ale altor persoane interesate.
(2) În procesul-verbal prevazut la alin. (1) se mentioneaza si faptul ca partile au fost încunostintate ca:
a) pot solicita valorificarea bunului sau bunurilor sechestrate, în temeiul art. 252^1 alin. (1);
b) în cursul procesului penal, înainte de pronuntarea unei hotarâri definitive, bunurile mobile asupra carora s-a instituit sechestrul asigurator pot fi valorificate de catre organul judiciar, chiar si fara consimtamântul proprietarului, daca sunt îndeplinite conditiile prevazute de art. 252^1 alin. (2).
(3) Un exemplar al procesului-verbal prevazut la alin. (1) se lasa persoanei asupra bunurilor careia s-a aplicat sechestrul, iar în lipsa acesteia, celor cu care locuieste, administratorului, portarului sau celui care în mod obisnuit îl înlocuieste ori unui vecin. În cazul când o parte din bunuri sau totalitatea lor au fost predate unui custode, se lasa acestuia o copie de pe procesul-verbal. Un exemplar se înainteaza si organului judiciar care a dispus luarea masurii asiguratorii, în termen de 24 de ore de la încheierea procesului-verbal.
(4) Pentru bunurile imobile sechestrate, procurorul, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent notarea ipotecara asupra bunurilor sechestrate, anexând copie de pe ordonanta sau încheierea prin care s-a dispus sechestrul si un exemplar al procesului-verbal de sechestru.
(5) Prevederile alin. (4) se aplica în mod corespunzator si cu privire la dispunerea înscrierii ipotecare asupra bunurilor mobile.

Locul de citare
Art. 259
(1) Suspectul, inculpatul, partile în proces, precum si alte persoane se citeaza la adresa unde locuiesc, iar daca aceasta nu este cunoscuta, la adresa locului lor de munca, prin serviciul de personal al unitatii la care lucreaza.
(2) Suspectul sau inculpatul are obligatia de a comunica în termen de cel mult 3 zile organului judiciar schimbarea adresei unde locuieste. Suspectul sau inculpatul este informat cu privire la aceasta obligatie în cadrul audierii si cu privire la consecintele nerespectarii obligatiei.
(3) Suspectul sau inculpatul care a indicat, printr-o declaratie data în cursul procesului penal, un alt loc pentru a fi citat este citat la locul indicat.
(4) Suspectul sau inculpatul poate fi citat la sediul avocatului ales, daca nu s-a prezentat dupa prima citare legal îndeplinita.
(5) Daca nu se cunosc nici adresa unde locuieste suspectul sau inculpatul si nici locul sau de munca, la sediul organului judiciar se afiseaza o înstiintare care trebuie sa cuprinda:
a) anul, luna, ziua si ora când a fost facuta;
b) numele si prenumele celui care a facut afisarea si functia acestuia;
c) numele, prenumele si domiciliul sau, dupa caz, resedinta, respectiv sediul celui citat;
d) numarul dosarului în legatura cu care se face înstiintarea si denumirea organului judiciar pe rolul caruia se afla dosarul;
e) mentiunea ca înstiintarea se refera la actul procedural al citatiei;
f) mentiunea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citatia în care destinatarul este în drept sa se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citatia;
g) mentiunea ca, în cazul în care destinatarul nu se prezinta pentru comunicarea citatiei în interiorul termenului prevazut la lit. f), citatia se considera comunicata la împlinirea acestui termen;
h) semnatura celui care a afisat înstiintarea.
(6) Bolnavii sau persoanele aflate, dupa caz, în spitale, asezaminte medicale ori de asistenta sociala se citeaza prin administratia acestora.
(7) Persoanele private de libertate se citeaza la locul de detinere, prin administratia acestuia. O copie a citatiei se comunica si administratiei locului de detinere.
(7^1) Militarii se citeaza la unitatea din care fac parte, prin comandantul acesteia.
(8) Pentru persoanele care alcatuiesc echipajul unei nave maritime sau fluviale, aflate în cursa, citarea se face la capitania portului unde este înregistrata nava.
(9) Daca suspectul sau inculpatul locuieste în strainatate, citarea se face, pentru primul termen, potrivit normelor de drept international penal aplicabile în relatia cu statul solicitat, în conditiile legii. În absenta unei asemenea norme sau în cazul în care instrumentul juridic international aplicabil o permite, citarea se face prin scrisoare recomandata. În acest caz, avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar, sau refuzul de primire a acesteia tine loc de dovada a îndeplinirii procedurii de citare. Pentru primul termen de judecata, suspectul sau inculpatul va fi înstiintat prin citatie ca are obligatia de a indica o adresa pe teritoriul României, o adresa de posta electronica sau mesagerie electronica, unde urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind procesul. În cazul în care nu se conformeaza, comunicarile i se vor face prin scrisoare recomandata, recipisa de predare la posta româna a scrisorii, în cuprinsul careia vor fi mentionate actele care se expediaza, tinând loc de dovada de îndeplinire a procedurii.
(10) Personalul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare si cetatenii români trimisi sa lucreze în cadrul organizatiilor internationale, membrii de familie care locuiesc cu ei, cât timp se afla în strainatate, precum si cetatenii români aflati în strainatate în interes de serviciu, inclusiv membrii de familie care îi însotesc, se citeaza prin intermediul unitatilor care i-au trimis în strainatate.
(11) La stabilirea termenului pentru înfatisarea suspectului sau inculpatului aflat în strainatate se tine seama de normele internationale aplicabile în relatia cu statul pe teritoriul caruia se afla suspectul sau inculpatul, iar în lipsa unor asemenea norme, de necesitatea ca citatia în vederea înfatisarii sa fie primita cel mai târziu cu 30 de zile înainte de ziua stabilita pentru înfatisare.
(12) Institutiile, autoritatile publice si alte persoane juridice se citeaza la sediul acestora, iar în cazul neidentificarii sediului, se aplica în mod corespunzator dispozitiile alin. (5).
(13) Citarea prin intermediul postei electronice sau al unui sistem de mesagerie electronica se face la adresa electronica ori la coordonatele care au fost indicate în acest scop organului judiciar de catre persoana citata sau de catre reprezentantul ei.

Inmanarea citatiei altor persoane
Art. 261
(1) Daca persoana citata nu se afla acasa, agentul înmâneaza citatia sotului, unei rude sau oricarei persoane care locuieste cu ea ori care în mod obisnuit îi primeste corespondenta. Citatia nu poate fi înmânata unui minor sub 14 ani sau unei persoane lipsite de discernamânt.
(2) Daca persoana citata locuieste într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, în lipsa persoanelor aratate la alin. (1), citatia se preda administratorului, portarului ori celui care în mod obisnuit îl înlocuieste.
(3) Persoana care primeste citatia semneaza dovada de primire, iar agentul, certificând identitatea si semnatura, încheie proces-verbal. Daca aceasta refuza sau nu poate semna dovada de primire, agentul afiseaza citatia pe usa locuintei, încheind proces-verbal.
(4) În lipsa persoanelor aratate la alin. (1) si (2), agentul este obligat sa se intereseze când poate gasi persoana citata pentru a-i înmâna citatia. Când persoana citata nu poate fi gasita, agentul afiseaza pe usa locuintei persoanei citate o înstiintare care trebuie sa cuprinda:
a) anul, luna, ziua si ora când depunerea sau, dupa caz, afisarea a fost facuta;
b) numele si prenumele celui care a facut afisarea si functia acestuia;
c) numele, prenumele si domiciliul sau, dupa caz, resedinta, respectiv sediul celui înstiintat;
d) numarul dosarului în legatura cu care se face înstiintarea si denumirea organului judiciar pe rolul caruia se afla dosarul, cu indicarea sediului acestuia;
e) mentiunea ca înstiintarea se refera la actul procedural al citatiei;
f) mentiunea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citatia în care destinatarul este în drept sa se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citatia;
g) mentiunea ca, în cazul în care destinatarul nu se prezinta pentru comunicarea citatiei în interiorul termenului prevazut la lit. f), citatia se considera comunicata la împlinirea acestui termen;
h) semnatura celui care a afisat înstiintarea.
(5) În cazul când persoana citata locuieste într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, daca în citatie nu s-a indicat apartamentul ori camera în care locuieste, agentul este obligat sa faca investigatii pentru a afla aceasta. Daca investigatiile au ramas fara rezultat, agentul afiseaza citatia pe usa principala a cladirii, încheind proces-verbal si facând mentiune despre împrejurarile care au facut imposibila înmânarea citatiei.
(6) Când comunicarea citatiei nu se poate face, deoarece imobilul a fost demolat, a devenit nelocuibil sau de neîntrebuintat ori destinatarul actului nu mai locuieste în imobilul respectiv, agentul întocmeste un proces-verbal care mentioneaza situatiile constatate, pe care îl trimite organului judiciar care a dispus citarea.

Accesul la bazele electronice de date
Art. 267
(1) În vederea realizarii procedurii de citare, a comunicarii actelor de procedura sau a aducerii cu mandat la desfasurarea procedurilor, procurorul sau instanta au drept de acces direct la bazele electronice de date detinute de organele administratiei de stat.
(2) Organele administratiei de stat care detin baze electronice de date sunt obligate sa colaboreze cu procurorul sau cu instanta de judecata în vederea asigurarii accesului direct al acestora la informatiile existente în bazele electronice de date, în conditiile legii.

Acte considerate ca facute in termen
Art. 270
(1) Actul depus înauntrul termenului prevazut de lege la administratia locului de detinere ori la unitatea militara sau la oficiul postal prin scrisoare recomandata este considerat ca facut în termen. Înregistrarea sau atestarea facuta de catre administratia locului de detinere pe actul depus, recipisa oficiului postal, precum si înregistrarea ori atestarea facuta de unitatea militara pe actul depus servesc ca dovada a datei depunerii actului.
(2) Daca un act care trebuia facut într-un anumit termen a fost comunicat sau transmis, din necunoastere ori dintr-o greseala vadita a expeditorului, înainte de expirarea termenului, unui organ judiciar care nu are competenta, se considera ca a fost depus în termen, chiar daca actul ajunge la organul judiciar competent dupa expirarea termenului fixat.
(3) Cu exceptia cailor de atac, actul efectuat de procuror este considerat ca facut în termen daca data la care a fost trecut în registrul de iesire al parchetului este înauntrul termenului cerut de lege pentru efectuarea actului.

Acoperirea cheltuielilor judiciare
Art. 272
(1) Cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedura, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de proba, administrarea si, dupa caz, valorificarea în cursul procesului penal a bunurilor indisponibilizate, onorariile avocatilor, precum si orice alte cheltuieli ocazionate de desfasurarea procesului penal se acopera din sumele avansate de stat sau platite de parti.
(2) Cheltuielile judiciare prevazute la alin. (1), avansate de stat, sunt cuprinse distinct, dupa caz, în bugetul de venituri si cheltuieli al Ministerului Justitiei, al Ministerului Public, precum si al altor ministere de resort.

Plata cheltuielilor avansate de stat in celelalte cazuri
Art. 275
(1) Cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate dupa cum urmeaza:
1. în caz de achitare, de catre:
a) persoana vatamata, în masura în care i se retine o culpa procesuala;
b) partea civila careia i s-au respins în totul pretentiile civile, în masura în care i se retine o culpa procesuala;
c) inculpatul care a fost obligat la repararea prejudiciului;
 
2. în caz de încetare a procesului penal, de catre:
a) inculpat, daca exista o cauza de nepedepsire;
b) persoana vatamata, în caz de retragere a plângerii prealabile sau în cazul în care plângerea prealabila a fost tardiv introdusa;
c) partea prevazuta în acordul de mediere, în cazul în care a intervenit medierea penala;
d) inculpatul si persoana vatamata, în caz de împacare.
 
3. daca inculpatul cere continuarea procesului penal, cheltuielile judiciare sunt suportate de catre:
a) persoana vatamata, atunci când aceasta si-a retras plângerea prealabila ori s-a dispus clasarea în temeiul dispozitiilor art. 16 alin. (1) lit. a) -c) sau achitarea inculpatului, în masura în care i se retine o culpa procesuala;
b) inculpat, atunci când se dispune clasarea pentru alte situatii decât cele prevazute în dispozitiile art. 16 alin. (1) lit. a) -c) ori încetarea procesului penal;
 
4. în caz de restituire a cauzei la parchet în procedura camerei preliminare, cheltuielile judiciare sunt suportate de catre stat.
 
(2) În cazul declararii apelului, recursului în casatie ori al introducerii unei contestatii sau oricarei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de catre persoana careia i s-a respins ori care si-a retras apelul, recursul în casatie, contestatia sau cererea.
(3) În toate celelalte cazuri, cheltuielile judiciare avansate de stat ramân în sarcina acestuia.
(4) În cazul când mai multe parti sau persoane vatamate sunt obligate la suportarea cheltuielilor judiciare, instanta hotaraste partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare.
(5) Dispozitiile alin. (1) pct. 1 si 2 si ale alin. (2) - (4) se aplica în mod corespunzator în cazul dispunerii în cursul urmaririi penale a unei solutii de clasare si în situatia respingerii unei plângeri formulate împotriva actelor si masurilor dispuse de organele de urmarire penala.
(6) Cheltuielile privind avocatii din oficiu si interpretii desemnati de organele judiciare, potrivit legii, ramân în sarcina statului.
(7) În situatia contestatiilor formulate de catre administratia penitenciarului în cazurile prevazute de Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificarile si completarile ulterioare, cheltuielile judiciare ramân în sarcina statului.

Abateri judiciare
Art. 283
(1) Urmatoarele abateri savârsite în cursul procesului penal se sanctioneaza cu amenda judiciara de la 100 lei la 1.000 lei:
a) neîndeplinirea în mod nejustificat sau îndeplinirea gresita ori cu întârziere a lucrarilor de citare sau de comunicare a actelor procedurale, de transmitere a dosarelor, precum si a oricaror alte lucrari, daca prin aceasta s-au provocat întârzieri în desfasurarea procesului penal;
b) neîndeplinirea ori îndeplinirea gresita a îndatoririlor de înmânare a citatiilor sau a celorlalte acte procedurale, precum si neexecutarea mandatelor de aducere.
(2) Lipsa nejustificata a martorului, precum si a persoanei vatamate, partii civile sau partii civilmente responsabile, chemate sa dea declaratii, sau parasirea, fara permisiune ori fara un motiv întemeiat, a locului unde urmeaza a fi audiate se sanctioneaza cu amenda judiciara de la 250 lei la 5.000 lei.
(3) Lipsa nejustificata a avocatului ales sau desemnat din oficiu, fara a asigura substituirea, în conditiile legii, sau refuzul nejustificat al acestuia de a asigura apararea, în conditiile în care s-a asigurat exercitarea deplina a tuturor drepturilor procesuale, se sanctioneaza cu amenda judiciara de la 500 lei la 5.000 lei. Baroul de avocati este informat cu privire la amendarea unui membru al baroului.
(4) Urmatoarele abateri savârsite în cursul procesului penal se sanctioneaza cu amenda judiciara de la 500 lei la 5.000 lei:
a) împiedicarea în orice mod a exercitarii, în legatura cu procesul, a atributiilor care revin organelor judiciare, personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor, expertilor desemnati de organul judiciar în conditiile legii, agentilor procedurali, precum si altor salariati ai instantelor si parchetelor;
b) lipsa nejustificata a expertului sau interpretului legal citat;
c) tergiversarea de catre expert sau interpret a îndeplinirii însarcinarilor primite;
d) neîndeplinirea de catre orice persoana a obligatiei de prezentare, la cererea organului de urmarire penala sau a instantei de judecata, a obiectelor ori înscrisurilor cerute de acestea, precum si neîndeplinirea aceleiasi obligatii de catre reprezentantul legal al persoanei juridice sau de cel însarcinat cu aducerea la îndeplinire a acestei obligatii;
e) nerespectarea obligatiei de pastrare, prevazuta la art. 160 alin. (3);
f) neluarea de catre reprezentantul legal al persoanei juridice în cadrul careia urmeaza a se efectua o expertiza a masurilor necesare pentru efectuarea acesteia sau pentru efectuarea la timp a expertizei, precum si împiedicarea de catre orice persoana a efectuarii expertizei în conditiile legii;
g) nerespectarea de catre parti, avocatii acestora, martori, experti, interpreti sau orice alte persoane a masurilor luate de catre presedintele completului de judecata potrivit art. 352 alin. (9) sau art. 359;
h) nerespectarea de catre avocatii partilor a masurilor luate de catre presedintele completului de judecata potrivit art. 359, cu exceptia situatiilor când acestia sustin cereri, exceptii, concluzii pe fondul cauzei, precum si atunci când procedeaza la audierea partilor, martorilor si expertilor;
i) manifestarile ireverentioase ale partilor, martorilor, expertilor, interpretilor sau ale oricaror alte persoane fata de judecator sau procuror;
j) manifestarile ireverentioase ale avocatilor fata de judecator sau procuror, dupa avertizarea în acest sens, cu exceptia situatiilor când acestia sustin cereri, exceptii, concluzii pe fondul cauzei, precum si atunci când procedeaza la audierea partilor, martorilor si expertilor;
k) nerespectarea de catre suspect sau inculpat a obligatiei de a încunostinta în scris, în termen de cel mult 3 zile, organele judiciare despre orice schimbare a locuintei pe parcursul procesului penal;
l) neîndeplinirea de catre martor a obligatiei de a încunostinta organele judiciare, în termen de cel mult 5 zile, despre schimbarea locuintei pe parcursul procesului penal, potrivit art. 120 alin. (2) lit. c);
m) neîndeplinirea în mod nejustificat de catre organul de cercetare penala a dispozitiilor scrise ale procurorului, în termenul stabilit de acesta;
n) abuzul de drept constând în exercitarea cu rea-credinta a drepturilor procesuale si procedurale de catre parti, reprezentantii legali ai acestora ori consilierii juridici;
o) neîndeplinirea obligatiei prevazute la art. 142 alin. (2) sau a obligatiei prevazute la art. 152 alin. (3) de catre furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului;
o1) neîndeplinirea obligatiei prevazute la art. 1461 alin. (7) de catre institutiile de credit sau entitatile financiare care efectueaza tranzactiile financiare;
p) neîndeplinirea obligatiei prevazute la art. 147 alin. (5) de catre unitatile postale ori de transport sau orice alte persoane fizice ori juridice care efectueaza activitati de transport sau transfer de informatii;
q) neîndeplinirea obligatiei prevazute la art. 153 alin. (3) de catre furnizorul de servicii sau de persoana în posesia careia sunt sau care are sub control datele prevazute la art. 153 alin. (1).
(5) Amenzile judiciare aplicate constituie venituri la bugetul de stat, cuprinzându-se distinct în bugetul Ministerului Public sau al Ministerului Administratiei si Internelor, al Ministerului Justitiei, dupa caz, potrivit legii.
(6) Aplicarea amenzii judiciare nu înlatura raspunderea penala, în cazul în care fapta constituie infractiune.

Rezolvarea cauzelor
Art. 327
Atunci când constata ca au fost respectate dispozitiile legale care garanteaza aflarea adevarului, ca urmarirea penala este completa si exista probele necesare si legal administrate, procurorul:
a) emite rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecata, daca din materialul de urmarire penala rezulta ca fapta exista, ca a fost savârsita de inculpat si ca acesta raspunde penal;
b) emite ordonanta prin care claseaza sau renunta la urmarire, potrivit dispozitiilor legale.

Plangerea impotriva solutiilor de neurmarire sau netrimitere in judecata
Art. 340
(1) Persoana a carei plângere împotriva solutiei de clasare, dispusa prin ordonanta sau rechizitoriu, a fost respinsa conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecatorul de camera preliminara de la instanta careia i-ar reveni, potrivit legii, competenta sa judece cauza în prima instanta.
(2) Daca plângerea nu a fost rezolvata în termenul prevazut la art. 338, dreptul de a face plângere poate fi exercitat oricând dupa împlinirea termenului de 20 de zile în care trebuia solutionata plângerea, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comunicarii modului de rezolvare.
(3) Plângerea trebuie sa cuprinda: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea si domiciliul petitionarului ori, pentru persoana juridica, denumirea, sediul, indicarea reprezentantului legal ori conventional, data ordonantei sau a rechizitoriului atacat, numarul de dosar si denumirea parchetului, indicarea motivelor plângerii.
(4) Dispozitiile art. 289 alin. (3) - (5) se aplica în mod corespunzator.
(5) În cazul în care nu cuprinde data ordonantei sau a rechizitoriului atacate, numarul de dosar si denumirea parchetului, plângerea se restituie pe cale administrativa, situatie în care completarea plângerii poate fi efectuata nu mai târziu de 20 de zile de la data restituirii.

Solutionarea plangerii de catre judecatorul de camera preliminara
Art. 341
(1) Dupa înregistrarea plângerii la instanta competenta, aceasta se trimite în aceeasi zi judecatorului de camera preliminara. Plângerea gresit îndreptata se trimite pe cale administrativa organului judiciar competent.
(2) Judecatorul de camera preliminara stabileste termenul de solutionare si dispune citarea petentului si a intimatilor si încunostintarea procurorului, cu mentiunea ca pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii. Daca în cauza a fost pusa în miscare actiunea penala, petentul si intimatii pot formula cereri si ridica exceptii si cu privire la legalitatea administrarii probelor ori a efectuarii urmaririi penale.
(3) Procurorul, în termen de cel mult 3 zile de la primirea comunicarii prevazute la alin. (2), transmite judecatorului de camera preliminara dosarul cauzei.
(4) În situatia în care plângerea a fost depusa la procuror, acesta o va înainta, împreuna cu dosarul cauzei, instantei competente.
(5) Plângerea se solutioneaza în camera de consiliu, cu participarea procurorului, prin încheiere motivata, pronuntata în camera de consiliu. Neprezentarea persoanelor citate conform alin. (2) nu împiedica solutionarea plângerii.
(5^1) Judecatorul de camera preliminara, solutionând plângerea, verifica solutia atacata pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul de urmarire penala si a oricaror înscrisuri noi prezentate.
(6) În cauzele în care nu s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale, judecatorul de camera preliminara poate dispune una dintre urmatoarele solutii:
a) respinge plângerea, ca tardiva sau inadmisibila ori, dupa caz, ca nefondata;
b) admite plângerea, desfiinteaza solutia atacata si trimite motivat cauza la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmarirea penala ori, dupa caz, pentru a pune în miscare actiunea penala si a completa urmarirea penala;
c) admite plângerea si schimba temeiul de drept al solutiei de clasare atacate, daca prin aceasta nu se creeaza o situatie mai grea pentru persoana care a facut plângerea.
(7) În cauzele în care s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale, judecatorul de camera preliminara:
1. respinge plângerea ca tardiva sau inadmisibila;
2. verifica legalitatea administrarii probelor si a efectuarii urmaririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, dupa caz, sanctioneaza potrivit art. 280-282 actele de urmarire penala efectuate cu încalcarea legii si:
a) respinge plângerea ca nefondata;
b) admite plângerea, desfiinteaza solutia atacata si trimite motivat cauza la procuror pentru a completa urmarirea penala;
c) admite plângerea, desfiinteaza solutia atacata si dispune începerea judecatii cu privire la faptele si persoanele pentru care, în cursul cercetarii penale, a fost pusa în miscare actiunea penala, când probele legal administrate sunt suficiente, trimitând dosarul spre repartizare aleatorie;
d) admite plângerea si schimba temeiul de drept al solutiei de clasare atacate, daca prin aceasta nu se creeaza o situatie mai grea pentru persoana care a facut plângerea.
(7^1) În cazul în care, ulterior sesizarii judecatorului de camera preliminara, procurorul ierarhic superior admite plângerea si dispune infirmarea solutiei atacate, plângerea va fi respinsa ca ramasa fara obiect. Cheltuielile judiciare avansate de stat ramân în sarcina acestuia.
(8) Încheierea prin care s-a pronuntat una dintre solutiile prevazute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) si d) si alin. (7^1) este definitiva.
(9) În cazul prevazut la alin. (7) pct. 2 lit. c), în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii procurorul, petentul si intimatii pot face, motivat, contestatie cu privire la modul de solutionare a exceptiilor privind legalitatea administrarii probelor si a efectuarii urmaririi penale. Contestatia nemotivata este inadmisibila.
(10) Contestatia se depune la judecatorul care a solutionat plângerea si se înainteaza spre solutionare judecatorului de camera preliminara de la instanta ierarhic superioara ori, când instanta sesizata cu plângere este Înalta Curte de Casatie si Justitie, completului competent potrivit legii, care o solutioneaza în camera de consiliu, cu citarea petentului si a intimatilor si cu participarea procurorului, prin încheiere motivata, pronuntata în camera de consiliu, putând dispune una dintre urmatoarele solutii:
a) respinge contestatia ca tardiva, inadmisibila ori, dupa caz, ca nefondata, si mentine dispozitia de începere a judecatii;
b) admite contestatia, desfiinteaza încheierea si rejudeca plângerea potrivit alin. (7) pct. 2, daca exceptiile cu privire la legalitatea administrarii probelor ori a efectuarii urmaririi penale au fost gresit solutionate.
(11) Probele care au fost excluse nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei.

Obiectul procedurii in camera preliminara
Art. 342
Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, dupa trimiterea în judecata, a competentei si a legalitatii sesizarii instantei, precum si verificarea legalitatii administrarii probelor si a efectuarii actelor de catre organele de urmarire penala.

Masurile premergatoare
Art. 344
(1) Dupa sesizarea instantei prin rechizitoriu, dosarul se repartizeaza aleatoriu judecatorului de camera preliminara.
(2) Copia certificata a rechizitoriului si, dupa caz, traducerea autorizata a acestuia se comunica inculpatului la locul de detinere ori, dupa caz, la adresa unde locuieste sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedura. Inculpatului, celorlalte parti si persoanei vatamate li se aduc la cunostinta obiectul procedurii în camera preliminara, dreptul de a-si angaja un aparator si termenul în care, de la data comunicarii, pot formula în scris cereri si exceptii cu privire la legalitatea sesizarii instantei, legalitatea administrarii probelor si a efectuarii actelor de catre organele de urmarire penala. Termenul este stabilit de catre judecatorul de camera preliminara, în functie de complexitatea si particularitatile cauzei, dar nu poate fi mai scurt de 20 de zile.
(3) În cazurile prevazute la art. 90, judecatorul de camera preliminara ia masuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu si stabileste, în functie de complexitatea si particularitatile cauzei, termenul în care acesta poate formula în scris cereri si exceptii cu privire la legalitatea sesizarii instantei, legalitatea administrarii probelor si a efectuarii actelor de catre organele de urmarire penala, care nu poate fi mai scurt de 20 de zile.
(4) La expirarea termenelor prevazute la alin. (2) si (3), daca s-au formulat cereri sau exceptii ori daca a ridicat exceptii din oficiu, judecatorul de camera preliminara stabileste termenul pentru solutionarea acestora, cu citarea partilor si a persoanei vatamate si cu participarea procurorului.

Procedura in camera preliminara
Art. 345
(1) La termenul stabilit conform art. 344 alin. (4), judecatorul de camera preliminara solutioneaza cererile si exceptiile formulate ori exceptiile ridicate din oficiu, în camera de consiliu, pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul de urmarire penala si a oricaror înscrisuri noi prezentate, ascultând concluziile partilor si ale persoanei vatamate, daca sunt prezente, precum si ale procurorului.
(2) Judecatorul de camera preliminara se pronunta în camera de consiliu, prin încheiere, care se comunica de îndata procurorului, partilor si persoanei vatamate.
(3) În cazul în care judecatorul de camera preliminara constata neregularitati ale actului de sesizare sau în cazul în care sanctioneaza potrivit art. 280-282 actele de urmarire penala efectuate cu încalcarea legii ori daca exclude una sau mai multe probe administrate, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, procurorul remediaza neregularitatile actului de sesizare si comunica judecatorului de camera preliminara daca mentine dispozitia de trimitere în judecata ori solicita restituirea cauzei.

Solutiile
Art. 346
(1) Daca nu s-au formulat cereri si exceptii în termenele prevazute la art. 344 alin. (2) si (3) si nici nu a ridicat din oficiu exceptii, la expirarea acestor termene, judecatorul de camera preliminara constata legalitatea sesizarii instantei, a administrarii probelor si a efectuarii actelor de urmarire penala si dispune începerea judecatii. Judecatorul de camera preliminara se pronunta în camera de consiliu, fara citarea partilor si a persoanei vatamate si fara participarea procurorului, prin încheiere, care se comunica de îndata acestora.
(2) Daca respinge cererile si exceptiile invocate ori ridicate din oficiu, în conditiile art. 345 alin. (1) si (2), prin aceeasi încheiere judecatorul de camera preliminara constata legalitatea sesizarii instantei, a administrarii probelor si a efectuarii actelor de urmarire penala si dispune începerea judecatii.
(3) Judecatorul de camera preliminara restituie cauza la parchet daca:
a) rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediata de procuror în termenul prevazut la art. 345 alin. (3), daca neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecatii;
b) a exclus toate probele administrate în cursul urmaririi penale;
c) procurorul solicita restituirea cauzei, în conditiile art. 345 alin. (3), ori nu raspunde în termenul prevazut de aceleasi dispozitii.
(4) În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularitati ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sanctionat potrivit art. 280-282 actele de urmarire penala efectuate cu încalcarea legii, judecatorul de camera preliminara dispune începerea judecatii.
(4^1) În cazurile prevazute la alin. (3) lit. a) si c) si la alin. (4), judecatorul de camera preliminara se pronunta prin încheiere, în camera de consiliu, cu citarea partilor si a persoanei vatamate si cu participarea procurorului. Încheierea se comunica de îndata procurorului, partilor si persoanei vatamate.
(4^2) În cazul prevazut la alin. (3) lit. b), restituirea cauzei la procuror se dispune prin încheierea prevazuta la art. 345 alin. (2).
(5) Probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei.
(6) Daca apreciaza ca instanta sesizata nu este competenta, judecatorul de camera preliminara procedeaza potrivit art. 50 si 51, care se aplica în mod corespunzator.
(7) Judecatorul de camera preliminara care a dispus începerea judecatii exercita functia de judecata în cauza.

Rolul instantei de judecata
Art. 349
(1) Instanta de judecata solutioneaza cauza dedusa judecatii cu garantarea respectarii drepturilor subiectilor procesuali si asigurarea administrarii probelor pentru lamurirea completa a împrejurarilor cauzei în scopul aflarii adevarului, cu respectarea deplina a legii.
(2) Instanta poate solutiona cauza numai pe baza probelor administrate în faza urmaririi penale, daca inculpatul solicita aceasta si recunoaste în totalitate faptele retinute în sarcina sa si daca instanta apreciaza ca probele sunt suficiente pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei, cu exceptia cazului în care actiunea penala vizeaza o infractiune care se pedepseste cu detentiune pe viata.

Instanta la care se depune apelul
Art. 413
(1) Cererea de apel întocmita în conditiile prevazute la art. 412 se depune la instanta a carei hotarâre se ataca.
(2) Persoana care se afla în stare de detinere poate depune cererea de apel si la administratia locului de detinere.
(3) Cererea de apel înregistrata sau atestata în conditiile alin. (2) ori procesul-verbal întocmit de administratia locului de detinere se înainteaza de îndata instantei a carei hotarâre este atacata.

Retragerea apelului
Art. 415
(1) Pâna la închiderea dezbaterilor la instanta de apel, persoana vatamata si oricare dintre parti îsi pot retrage apelul declarat. Retragerea trebuie sa fie facuta personal de parte sau prin mandatar special, iar daca partea se afla în stare de detinere, printr-o declaratie atestata sau consemnata într-un proces-verbal de catre administratia locului de detinere. Declaratia de retragere se poate face fie la instanta a carei hotarâre a fost atacata, fie la instanta de apel.
(2) Reprezentantii legali pot retrage apelul, cu respectarea, în ceea ce priveste latura civila, a conditiilor prevazute de legea civila. Inculpatul minor nu poate retrage apelul declarat personal sau de reprezentantul sau legal.
(3) Apelul declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic superior.
(4) Apelul declarat de procuror si retras poate fi însusit de partea în favoarea careia a fost declarat.

Judecarea apelului
Art. 420
(1) Judecarea apelului se face cu citarea partilor si a persoanei vatamate.
(2) Judecarea apelului nu poate avea loc decât în prezenta inculpatului, când acesta se afla în stare de detinere.
(3) Participarea procurorului la judecarea apelului este obligatorie.
(4) Instanta de apel procedeaza la ascultarea inculpatului, când aceasta este posibila, potrivit regulilor de la judecata în fond.
(5) Instanta de apel poate readministra probele administrate la prima instanta si poate administra probe noi, în conditiile art. 100.
(6) Când apelul este în stare de judecata, presedintele completului da cuvântul apelantului, apoi intimatului si pe urma procurorului. Daca între apelurile declarate se afla si apelul procurorului, primul cuvânt îl are acesta.
(7) Procurorul si partile au dreptul la replica cu privire la chestiunile noi ivite cu ocazia dezbaterilor. Inculpatului i se acorda ultimul cuvânt.
(8) Instanta verifica hotarârea atacata pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul cauzei, precum si a oricaror probe administrate în fata instantei de apel.
(9) În vederea solutionarii apelului, instanta, motivat, poate da o noua apreciere probelor.
(10) Instanta se pronunta asupra tuturor motivelor de apel invocate.
(11) La judecarea apelului se aplica regulile de la judecata în fond, în masura în care în prezentul titlu nu exista dispozitii contrare.
(12) Apelul împotriva încheierilor care, potrivit legii, pot fi atacate separat se judeca în camera de consiliu fara prezenta partilor, care pot depune concluzii scrise, cu exceptia cazurilor în care legea dispune altfel ori a celor în care instanta apreciaza ca este necesara judecata în sedinta publica.

Solutiile la judecata in apel
Art. 421
Instanta, judecând apelul, pronunta una dintre urmatoarele solutii:
1. respinge apelul, mentinând hotarârea atacata:
a) daca apelul este tardiv sau inadmisibil;
b) daca apelul este nefondat;
2. admite apelul si:
a) desfiinteaza sentinta primei instante si pronunta o noua hotarâre, procedând potrivit regulilor referitoare la solutionarea actiunii penale si a actiunii civile la judecata în fond. Instanta de apel readministreaza declaratiile pe care prima instanta si-a întemeiat solutia de achitare, dispozitiile art. 374 alin. (7) - (10) si ale art. 383 alin. (3) si (4) aplicându-se în mod corespunzator;
b) desfiinteaza sentinta primei instante si dispune rejudecarea de catre instanta a carei hotarâre a fost desfiintata pentru motivul ca judecarea cauzei la acea instanta a avut loc în lipsa unei parti nelegal citate sau care, legal citata, a fost în imposibilitate de a se prezenta si de a înstiinta instanta despre aceasta imposibilitate, invocata de acea parte. Rejudecarea de catre instanta a carei hotarâre a fost desfiintata se dispune si atunci când instanta nu s-a pronuntat asupra unei fapte retinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra actiunii civile ori când exista vreunul dintre cazurile de nulitate absoluta, cu exceptia cazului de necompetenta, când se dispune rejudecarea de catre instanta competenta.
(2) Dispozitiile art. 406 alin. (1), (2) si (5) sunt aplicabile.

Continutul deciziei instantei de apel si comunicarea acesteia
Art. 424
(1) Decizia instantei de apel trebuie sa cuprinda în partea introductiva mentiunile prevazute la art. 402, iar în expunere temeiurile de fapt si de drept care au dus, dupa caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum si temeiurile care au dus la adoptarea oricareia dintre solutiile prevazute la art. 421. Dispozitivul cuprinde solutia data de instanta de apel, data pronuntarii deciziei si mentiunea ca pronuntarea s-a facut în sedinta publica.
(2) Instanta de apel se pronunta asupra masurilor preventive potrivit dispozitiilor referitoare la continutul sentintei; când s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante sau instantei competente, instanta de apel poate face aplicarea corespunzatoare a art. 399 alin. (10).
(3) În cazul în care inculpatul se afla în stare de arest preventiv sau de arest la domiciliu, în expunere si dispozitiv se arata timpul care se deduce din pedeapsa.
(4) Când s-a dispus rejudecarea, decizia trebuie sa indice care este ultimul act procedural ramas valabil de la care procesul penal trebuie sa îsi reia cursul, în caz contrar toate actele procedurale fiind desfiintate de drept.
(5) Decizia instantei de apel se comunica procurorului, partilor, persoanei vatamate si administratiei locului de detinere.

Conditiile incheierii acordului de recunoastere a vinovatiei
Art. 480
(1) Acordul de recunoastere a vinovatiei se poate încheia numai cu privire la infractiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 15 ani.
(2) Acordul de recunoastere a vinovatiei se încheie atunci când, din probele administrate, rezulta suficiente date cu privire la existenta faptei pentru care s-a pus în miscare actiunea penala si cu privire la vinovatia inculpatului. La încheierea acordului de recunoastere a vinovatiei, asistenta juridica este obligatorie.
(3) Inculpatul beneficiaza de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege în cazul pedepsei închisorii si de reducerea cu o patrime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege în cazul pedepsei amenzii.
(4) Inculpatul beneficiaza de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege în cazul pedepsei închisorii si de reducerea cu o patrime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege în cazul pedepsei amenzii. Pentru inculpatii minori se va tine seama de aceste aspecte la alegerea masurii educative; în cazul masurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste masuri, prevazute de lege, se reduc cu o treime.

Solutionarea contestatiei
Art. 488^5
(1) Judecatorul de drepturi si libertati sau instanta, solutionând contestatia, verifica durata procedurilor pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul cauzei si a punctelor de vedere prezentate si se pronunta prin încheiere.
(2) Judecatorul de drepturi si libertati sau instanta, în aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii judiciare, va lua în considerare urmatoarele elemente:
a) natura si obiectul cauzei;
b) complexitatea cauzei, inclusiv prin luarea în considerare a numarului de participanti si a dificultatilor de administrare a probelor;
c) elementele de extraneitate ale cauzei;
d) faza procesuala în care se afla cauza si durata fazelor procesuale anterioare;
e) comportamentul contestatorului în procedura judiciara analizata, inclusiv din perspectiva exercitarii drepturilor sale procesuale si procedurale si din perspectiva îndeplinirii obligatiilor sale în cadrul procesului;
f) comportamentul celorlalti participanti în cauza, inclusiv al autoritatilor implicate;
g) interventia unor modificari legislative aplicabile cauzei;
h) alte elemente de natura sa influenteze durata procedurii.

Solutii
Art. 488^6
(1) Când apreciaza contestatia ca fiind întemeiata, judecatorul de drepturi si libertati sau instanta admite contestatia si stabileste termenul în care procurorul sa rezolve cauza potrivit art. 327, respectiv instanta de judecata sa solutioneze cauza, precum si termenul în care o noua contestatie nu poate fi formulata.
(2) În toate cazurile, judecatorul de drepturi si libertati sau instanta care solutioneaza contestatia nu va putea da îndrumari si nici nu va putea oferi dezlegari asupra unor probleme de fapt sau de drept care sa anticipeze modul de solutionare a procesului ori care sa aduca atingere libertatii judecatorului cauzei de a hotarî, conform legii, cu privire la solutia ce trebuie data procesului, ori, dupa caz, libertatii procurorului de a pronunta solutia pe care o considera legala si temeinica.
(3) Daca s-a constatat depasirea duratei rezonabile, o noua contestatie în aceeasi cauza se va solutiona cu luarea în considerare exclusiv a motivelor ivite ulterior contestatiei anterioare.
(4) Abuzul de drept constând în formularea cu rea-credinta a contestatiei se sanctioneaza cu amenda judiciara de la 1.000 lei la 7.000 lei si la plata cheltuielilor judiciare ocazionate.
(5) Încheierea se motiveaza în termen de 5 zile de la pronuntare. Dosarul se restituie în ziua motivarii.
(6) Hotarârea se comunica contestatorului si se transmite spre informare tuturor partilor sau persoanelor dintre cele enumerate la art. 4884 alin. (1) lit. c), din dosarul cauzei, care sunt tinute sa respecte termenele cuprinse în aceasta.
(7) Încheierea prin care judecatorul de drepturi si libertati sau instanta solutioneaza contestatia nu este supusa niciunei cai de atac.
(8) Contestatia formulata cu nerespectarea termenelor prevazute de prezentul capitol se restituie administrativ.

Punerea in executare a pedepsei complementare a interzicerii persoanei juridice de a participa la procedurile de achizitii publice
Art. 501
(1) O copie de pe dispozitivul hotarârii prin care s-a aplicat persoanei juridice pedeapsa interzicerii de a participa la procedurile de achizitii publice se comunica, la data ramânerii definitive:
a) oficiului registrului comertului, în vederea efectuarii formalitatilor de publicitate în registrul comertului;
b) Ministerului Justitiei, în vederea efectuarii formalitatilor de publicitate în Registrul national al persoanelor juridice fara scop patrimonial;
c) oricarei autoritati care tine evidenta persoanelor juridice, în vederea efectuarii formalitatilor de publicitate.
d) administratorului sistemului electronic de achizitii publice.
(2) O copie de pe dispozitivul hotarârii de condamnare prin care s-a aplicat persoanei juridice pedeapsa interzicerii de a participa la procedurile de achizitii publice se comunica, la data ramânerii definitive, organului care a autorizat înfiintarea persoanei juridice si organului care a înregistrat persoana juridica, pentru a lua masurile necesare.

Compunerea instantei
Art. 507
(1) Cauzele în care inculpatul este minor se judeca potrivit regulilor de competenta obisnuite de catre judecatori anume desemnati potrivit legii.
(2) Instanta compusa potrivit dispozitiilor alin. (1) ramâne competenta sa judece potrivit dispozitiilor procedurale speciale privitoare la minori, chiar daca între timp inculpatul a împlinit vârsta de 18 ani.
(3) Inculpatul care a savârsit infractiunea în timpul când era minor este judecat potrivit procedurii aplicabile în cauzele cu infractori minori, daca la data sesizarii instantei nu a împlinit 18 ani. Daca la data sesizarii instantei inculpatul împlinise vârsta de 18 ani, dar la data dobândirii calitatii de suspect era minor, instanta învestita, retinând cauza, poate decide aplicarea procedurii pentru cauzele cu infractori minori, atunci când considera necesar, tinând cont de toate circumstantele cauzei, inclusiv gradul de maturitate si gradul de vulnerabilitate ale persoanei vizate.

Desfasurarea judecatii
Art. 509
(1) Cauzele cu inculpati minori se judeca de urgenta si cu precadere.
(2) Sedinta de judecata este nepublica. Cu încuviintarea instantei, la desfasurarea judecatii pot asista, în afara de persoanele aratate la art. 508, si alte persoane.
(3) Când inculpatul este minor cu vârsta mai mica de 16 ani, instanta, daca apreciaza ca administrarea anumitor probe poate avea o influenta negativa asupra sa, poate dispune îndepartarea lui din sedinta. În aceleasi conditii pot fi îndepartati temporar din sala de judecata si parintii ori tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea careia se afla temporar minorul.
(4) La rechemarea în sala a persoanelor prevazute la alin. (3) presedintele completului le aduce la cunostinta actele esentiale efectuate în lipsa lor.
(5) Ascultarea minorului va avea loc o singura data, iar reascultarea sa va fi admisa de judecator doar în cazuri temeinic justificate.

Punerea in executare a pedepsei complementare a plasarii sub supraveghere judiciara
Art. 512
(1) Mandatarul judiciar si atributiile acestuia privind supravegherea activitatii persoanei juridice sunt cuprinse în dispozitivul hotarârii de condamnare prin care s-a aplicat pedeapsa plasarii sub supraveghere judiciara.
(2) Instanta desemneaza un administrator judiciar atunci când apreciaza ca se impune implementarea unui plan de masuri speciale pentru a preveni comiterea de noi infractiuni. În acest caz, administratorul judiciar, desemnat prin hotarârea de condamnare, asista persoana juridica în elaborarea planului de masuri, ce va fi supus aprobarii judecatorului delegat cu executarea, si va supraveghea respectarea acestuia de catre persoana juridica.
(3) Hotarârea de condamnare prevazuta la alin. (1) si (2) este comunicata, la data ramânerii definitive, administratorului judiciar sau mandatarului judiciar.
(4) Mandatarul judiciar sau administratorul judiciar nu se poate substitui organelor statutare în gestionarea activitatilor persoanei juridice.

Darea in urmarire
Art. 521
(1) Darea în urmarire se solicita si se dispune pentru identificarea, cautarea, localizarea si prinderea unei persoane în scopul aducerii acesteia în fata organelor judiciare ori punerii în executare a anumitor hotarâri judecatoresti.
(2) Darea în urmarire se solicita si se dispune în urmatoarele cazuri:
a) nu s-a putut executa un mandat de arestare preventiva, un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, o masura educativa privativa de libertate, masura internarii medicale sau masura expulzarii, întrucât persoana fata de care s-a luat una dintre aceste masuri nu a fost gasita;
b) persoana a evadat din starea legala de retinere sau detinere ori a fugit dintr-un centru educativ, centru de detentie sau din unitatea în care executa masura internarii medicale;
c) în vederea depistarii unei persoane urmarite international despre care exista date ca se afla în România.
(3) Darea în urmarire se solicita de:
a) organul de politie care a constatat imposibilitatea executarii masurii prevazute la alin. (2) lit. a);
b) administratia locului de detinere, centrul educativ sau unitatea medicala prevazuta la alin. (2) lit. b);
c) organul judiciar competent potrivit legii speciale, în cazul prevazut la alin. (2) lit. c);
(4) Darea în urmarire se dispune prin ordin de Inspectoratul General al Politiei Române.
(5) Ordinul de dare în urmarire se comunica în cel mai scurt timp organelor competente sa elibereze pasaportul, care au obligatia sa refuze eliberarea pasaportului sau, dupa caz, sa ridice provizoriu pasaportul pe durata masurii, precum si organelor de frontiera pentru darea în consemn.
(6) De asemenea, ordinul de dare în urmarire se comunica în copie:
a) celui în fata caruia urmeaza sa fie adusa persoana urmarita în momentul prinderii;
b) organului judiciar competent care supravegheaza activitatea de urmarire a persoanei date în urmarire.

Urmarirea
Art. 522
(1) Ordinul de dare în urmarire se pune în executare de îndata de catre structurile competente ale Ministerului Administratiei si Internelor care vor desfasura, la nivel national, activitati de identificare, cautare, localizare si prindere a persoanei urmarite.
(2) Institutiile publice sunt obligate sa sprijine, în conditiile legii si conform competentelor legale, organele de politie care efectueaza urmarirea unei persoane date în urmarire.
(3) Activitatea de urmarire a unei persoane arestate preventiv, desfasurata de organele de politie, este supravegheata de procurori anume desemnati din cadrul parchetului de pe lânga curtea de apel în a carui circumscriptie se afla sediul instantei competente care a solutionat în fond propunerea de arestare preventiva. Când mandatul de arestare preventiva a fost emis într-o cauza de competenta Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, supravegherea activitatii de urmarire revine procurorului care efectueaza sau a efectuat urmarirea penala în cauza.
(4) În celelalte cazuri, activitatea de urmarire a persoanelor date în urmarire este supravegheata de procurori anume desemnati din cadrul parchetului de pe lânga curtea de apel în a carui circumscriptie se afla sediul instantei de executare ori al altei instante competente potrivit legii speciale.

Felul si intinderea reparatiei
Art. 540
(1) La stabilirea întinderii reparatiei se tine seama de durata privarii nelegale de libertate, precum si de consecintele produse asupra persoanei, asupra familiei celui privat de libertate ori asupra celui aflat în situatia prevazuta la art. 538.
(2) Reparatia consta în plata unei sume de bani sau în constituirea unei rente viagere ori în obligatia ca, pe cheltuiala statului, cel retinut sau arestat nelegal sa fie încredintat unui institut de asistenta sociala si medicala.
(3) La alegerea felului reparatiei si la întinderea acesteia se va tine seama de situatia celui îndreptatit la repararea pagubei si de natura daunei produse.
(4) Persoanelor îndreptatite la repararea pagubei, care înainte de privarea de libertate ori de încarcerare ca urmare a punerii în executare a unei pedepse ori masuri educative privative de libertate erau încadrate în munca, li se calculeaza, la vechimea în munca stabilita potrivit legii, si timpul cât au fost private de libertate.
(5) Reparatia este în toate cazurile suportata de stat, prin Ministerul Finantelor Publice.

Actiunea pentru repararea pagubei
Art. 541
(1) Actiunea pentru repararea pagubei poate fi pornita de persoana îndreptatita, potrivit art. 538 si 539, iar dupa moartea acesteia poate fi continuata sau pornita de catre persoanele care se aflau în întretinerea sa la data decesului.
(2) Actiunea poate fi introdusa în termen de 6 luni de la data ramânerii definitive a hotarârii instantei de judecata, precum si a ordonantei sau încheierilor organelor judiciare, prin care s-a constatat eroarea judiciara, respectiv privarea nelegala de libertate.
(3) Pentru obtinerea repararii pagubei, persoana îndreptatita se poate adresa tribunalului în a carei circumscriptie domiciliaza, chemând în judecata civila statul, care este citat prin Ministerul Finantelor Publice.
(4) Actiunea este scutita de taxa judiciara de timbru.

Procedura la instanta de executare
Art. 597
(1) Când rezolvarea situatiilor reglementate în prezentul titlu este data în competenta instantei de executare, presedintele completului de judecata dispune citarea partilor interesate si, în cazurile prevazute la art. 90, ia masuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu. La judecarea cazurilor de întrerupere a executarii pedepsei închisorii sau a detentiunii pe viata se citeaza si administratia penitenciarului în care executa pedeapsa condamnatul.
 
(2) Condamnatul aflat în stare de detentie sau internat într-un centru educativ este adus la judecata.
(2^1) Condamnatul aflat în stare de detentie sau internat într-un centru educativ poate participa la judecata în vederea rezolvarii situatiilor reglementate în prezentul titlu si prin intermediul videoconferintei, la locul de detinere, cu acordul sau si în prezenta aparatorului ales sau numit din oficiu si, dupa caz, si a interpretului.
(3) Participarea procurorului este obligatorie.
(4) Dupa ascultarea concluziilor procurorului si a partilor, instanta se pronunta prin sentinta.
(5) Dispozitiile cuprinse în titlul III al partii speciale privind judecata care nu sunt contrare dispozitiilor prezentului capitol se aplica în mod corespunzator.
(6) Dispozitiile alin. (1) - (5) se aplica si în cazul în care rezolvarea uneia dintre situatiile reglementate în prezentul titlu este data în competenta instantei în a carei circumscriptie se afla locul de detinere. În acest caz, solutia se comunica instantei de executare.
(7) Hotarârile pronuntate în prima instanta în materia executarii potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestatie la instanta ierarhic superioara, în termen de 3 zile de la comunicare.
(8) Judecarea contestatiei la hotarârea primei instante se face în sedinta publica, cu citarea persoanei condamnate. Condamnatul aflat în stare de detentie sau internat într-un centru educativ este adus la judecata. Participarea procurorului este obligatorie. Decizia instantei prin care se solutioneaza contestatia este definitiva. Prevederile alin. (5) se aplica în mod corespunzator.

Contestatia la executare
Art. 598
(1) Contestatia împotriva executarii hotarârii penale se poate face în urmatoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotarâre care nu era definitiva;
b) când executarea este îndreptata împotriva altei persoane decât cea prevazuta în hotarârea de condamnare;
c) când se iveste vreo nelamurire cu privire la hotarârea care se executa sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invoca amnistia, prescriptia, gratierea sau orice alta cauza de stingere ori de micsorare a pedepsei.
(2) În cazurile prevazute la alin. (1) lit. a), b) si d), contestatia se face, dupa caz, la instanta prevazuta la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevazut la alin. (1) lit. c), la instanta care a pronuntat hotarârea ce se executa. În cazul în care nelamurirea priveste o dispozitie dintr-o hotarâre pronuntata în apel sau în recurs în casatie, competenta revine, dupa caz, instantei de apel sau Înaltei Curti de Casatie si Justitie.