Expertiza genetica judiciara Art. 191
(1) Expertiza genetica judiciara se poate dispune de catre organul de urmarire penala, prin ordonanta, în cursul urmaririi penale, sau de instanta, prin încheiere, în cursul judecatii, cu privire la probele biologice recoltate de la persoane sau orice alte probe ce au fost gasite ori ridicate.
(2) Expertiza genetica judiciara se efectueaza în cadrul institutiilor medico-legale, al unei institutii ori unui laborator de specialitate sau al oricarei alte institutii de specialitate certificate si acreditate în acest tip de analize.
(3) Probele biologice recoltate cu ocazia examinarii corporale pot fi folosite numai la identificarea profilului genetic judiciar.
(4) Profilul genetic judiciar obtinut în conditiile alin. (3) poate fi folosit si în alta cauza penala, daca serveste la aflarea adevarului.
(5) Datele obtinute ca urmare a expertizei genetice judiciare constituie date personale si sunt protejate conform legii.
Dispozitii privind asistenta judiciara internationala Art. 548
(1) Cooperarea judiciara internationala va fi solicitata sau acordata în conformitate cu dispozitiile actelor juridice ale Uniunii Europene, tratatelor internationale din domeniul cooperarii judiciare internationale în materie penala la care România este parte, precum si cu dispozitiile cuprinse în legea speciala si în prezentul capitol, daca în tratatele internationale nu se prevede altfel.
(2) Actele membrilor straini detasati ai unei echipe comune de ancheta efectuate în baza si conform acordului încheiat si dispozitiilor conducatorului echipei au o valoare similara actelor efectuate de catre organele de urmarire penala române.
Supravegherea tehnica Art. 139
(1) Supravegherea tehnica se dispune de judecatorul de drepturi si libertati atunci când sunt îndeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savârsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la alin. (2);
b) masura sa fie proportionala cu restrângerea drepturilor si libertatilor fundamentale, date fiind particularitatile cauzei, importanta informatiilor ori a probelor ce urmeaza a fi obtinute sau gravitatea infractiunii;
c) probele nu ar putea fi obtinute în alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultati deosebite ce ar prejudicia ancheta ori exista un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Supravegherea tehnica se poate dispune în cazul infractiunilor contra securitatii nationale prevazute de
Codul penal si de legi speciale, precum si în cazul infractiunilor de trafic de droguri, de efectuare de operatiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infractiunilor privind nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, de trafic si exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, de spalare a banilor, de falsificare de monede, timbre sau de alte valori, de falsificare de instrumente de plata electronica, în cazul infractiunilor care se savârsesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronica, contra patrimoniului, de santaj, de viol, de lipsire de libertate în mod ilegal, de evaziune fiscala, în cazul infractiunilor de coruptie si al infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie, infractiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori în cazul altor infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
(3) Înregistrarile prevazute în prezentul capitol, efectuate de parti sau de alte persoane, constituie mijloace de proba când privesc propriile convorbiri sau comunicari pe care le-au purtat cu tertii. Orice alte înregistrari pot constitui mijloace de proba daca nu sunt interzise de lege.
(4) Raportul dintre avocat si persoana pe care o asista sau o reprezinta nu poate forma obiectul supravegherii tehnice decât daca exista date ca avocatul savârseste ori pregateste savârsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la alin. (2). Daca pe parcursul sau dupa executarea masurii rezulta ca activitatile de supraveghere tehnica au vizat si raporturile dintre avocat si suspectul ori inculpatul pe care acesta îl apara, probele obtinute nu pot fi folosite în cadrul niciunui proces penal, urmând a fi distruse, de îndata, de catre procuror. Judecatorul care a dispus masura este informat, de îndata, de catre procuror. Atunci când apreciaza necesar, judecatorul dispune informarea avocatului.
Procedura de emitere a mandatului de supraveghere tehnica Art. 140
(1) Supravegherea tehnica poate fi dispusa în cursul urmaririi penale, pe o durata de cel mult 30 de zile, la cererea procurorului, de judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta sau de la instanta corespunzatoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care a formulat cererea.
(2) Cererea formulata de procuror trebuie sa cuprinda: indicarea masurilor de supraveghere tehnica care se solicita a fi dispuse, numele sau alte date de identificare a persoanei împotriva careia se dispune masura, daca sunt cunoscute, indicarea probelor ori a datelor din care rezulta suspiciunea rezonabila cu privire la savârsirea unei infractiuni pentru care se poate dispune masura, indicarea faptei si a încadrarii juridice, iar, în cazul masurii supravegherii video, audio sau prin fotografiere, daca se solicita si încuviintarea ca organele de urmarire penala sa patrunda în spatii private indicate pentru a activa sau a dezactiva mijloacele tehnice ce urmeaza a fi folosite pentru executarea masurii supravegherii tehnice, motivarea caracterului proportional si subsidiar al masurii. Procurorul trebuie sa înainteze dosarul judecatorului de drepturi si libertati.
(3) Cererea prin care se solicita încuviintarea supravegherii tehnice se solutioneaza în aceeasi zi, în camera de consiliu, fara citarea partilor. Participarea procurorului este obligatorie.
(4) În cazul în care apreciaza ca cererea este întemeiata, judecatorul de drepturi si libertati dispune, prin încheiere, admiterea cererii procurorului si emite de îndata mandatul de supraveghere tehnica. Întocmirea minutei este obligatorie.
(5) Încheierea judecatorului de drepturi si libertati si mandatul trebuie sa cuprinda:
a) denumirea instantei;
b) data, ora si locul emiterii;
c) numele, prenumele si calitatea persoanei care a dat încheierea si a emis mandatul;
d) indicarea masurii concrete încuviintate;
e) perioada si scopul pentru care s-a autorizat masura;
f) numele persoanei supuse masurii de supraveghere tehnica ori datele de identificare ale acesteia, daca sunt cunoscute;
g) indicarea, în cazul în care este necesar fata de natura masurii încuviintate, a elementelor de identificare a fiecarui telefon, a punctului de acces la un sistem informatic, a oricaror date cunoscute pentru identificarea caii de comunicare sau a numarului de cont;
h) în cazul masurii supravegherii video, audio sau prin fotografiere în spatii private, mentiunea privind încuviintarea solicitarii ca organele de urmarire penala sa patrunda în spatii private pentru a activa sau dezactiva mijloacele tehnice ce urmeaza a fi folosite pentru executarea masurii supravegherii tehnice;
i) semnatura judecatorului si stampila instantei.
(6) În cazul în care judecatorul de drepturi si libertati apreciaza ca nu sunt îndeplinite conditiile prevazute la art. 139 si prevederile alin. (1) din prezentul articol, dispune, prin încheiere, respingerea cererii de încuviintare a masurii supravegherii tehnice.
(7) Încheierea prin care judecatorul de drepturi si libertati se pronunta asupra masurilor de supraveghere tehnica nu este supusa cailor de atac.
(8) O noua cerere de încuviintare a aceleiasi masuri poate fi formulata numai daca au aparut ori s-au descoperit fapte sau împrejurari noi, necunoscute la momentul solutionarii cererii anterioare de catre judecatorul de drepturi si libertati.
(9) La cererea motivata a persoanei vatamate, procurorul poate solicita judecatorului autorizarea interceptarii comunicatiilor ori înregistrarii acestora, precum si a oricaror tipuri de comunicari efectuate de aceasta prin orice mijloc de comunicare, indiferent de natura infractiunii ce formeaza obiectul cercetarii. Dispozitiile alin. (1) - (8) se aplica în mod corespunzator.
Autorizarea unor masuri de supraveghere tehnica de catre procuror Art. 141
(1) Procurorul poate autoriza, pe o durata de maximum 48 de ore, masurile de supraveghere tehnica atunci când:
a) exista urgenta, iar obtinerea mandatului de supraveghere tehnica în conditiile art. 140 ar conduce la o întârziere substantiala a cercetarilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranta persoanei vatamate, a martorului sau membrilor familiilor acestora; si
b) sunt îndeplinite conditiile prevazute la art. 139 alin. (1) si (2).
(2) Ordonanta procurorului prin care se autorizeaza masura de supraveghere tehnica trebuie sa cuprinda mentiunile prevazute la art. 140 alin. (5).
(3) Procurorul are obligatia de a sesiza, în termen de cel mult 24 de ore de la expirarea masurii, judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta sau de la instanta corespunzatoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care a emis ordonanta, în vederea confirmarii masurii, înaintând totodata un proces-verbal de redare rezumativa a activitatilor de supraveghere tehnica efectuate si dosarul cauzei.
(4) În cazul în care judecatorul de drepturi si libertati apreciaza ca au fost îndeplinite conditiile prevazute la alin. (1), confirma în termen de 24 de ore masura dispusa de procuror, prin încheiere, pronuntata în camera de consiliu, fara citarea partilor.
(5) Cu privire la datele informatice identificate prin accesul la un sistem informatic, procurorul poate dispune, prin ordonanta:
a) realizarea si conservarea unei copii a acestor date informatice;
b) suprimarea accesarii sau îndepartarea acestor date informatice din sistemul informatic.
Copiile se realizeaza cu mijloace tehnice si proceduri adecvate, de natura sa asigure integritatea informatiilor continute de acestea.
(6) În cazul în care judecatorul de drepturi si libertati apreciaza ca nu au fost respectate conditiile prevazute la alin. (1), infirma masura luata de catre procuror si dispune distrugerea probelor obtinute în temeiul acesteia. Procurorul distruge probele astfel obtinute si întocmeste un proces-verbal în acest sens.
(7) Odata cu cererea de confirmare a masurii sau separat, procurorul poate solicita judecatorului de drepturi si libertati luarea masurii supravegherii tehnice în conditiile art. 140.
(8) Încheierea prin care judecatorul de drepturi si libertati se pronunta asupra masurilor dispuse de procuror nu este supusa cailor de atac.
Punerea in executare a mandatului de supraveghere tehnica Art. 142
(1) Procurorul pune în executare supravegherea tehnica ori poate dispune ca aceasta sa fie efectuata de organul de cercetare penala sau de lucratori specializati din cadrul politiei.
(1^1) Pentru realizarea activitatilor prevazute la art. 138 alin. (1) lit. a) -d), procurorul, organele de cercetare penala sau lucratorii specializati din cadrul politiei folosesc nemijlocit sistemele tehnice si proceduri adecvate, de natura sa asigure integritatea si confidentialitatea datelor si informatiilor colectate.
(2) Furnizorii de retele publice de comunicatii electronice sau furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de orice tip de comunicare sunt obligati sa colaboreze cu procurorul, organele de cercetare penala sau lucratorii specializati din cadrul politiei, în limitele competentelor acestora, pentru punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnica.
(3) Persoanele care sunt chemate sa dea concurs tehnic la executarea masurilor de supraveghere au obligatia sa pastreze secretul operatiunii efectuate, sub sanctiunea legii penale.
(4) Procurorul are obligatia de a înceta imediat supravegherea tehnica înainte de expirarea duratei mandatului daca nu mai exista temeiurile care au justificat masura, informând de îndata despre aceasta judecatorul care a emis mandatul.
(5) Datele rezultate din masurile de supraveghere tehnica pot fi folosite si în alta cauza penala daca din cuprinsul acestora rezulta date sau informatii concludente si utile privitoare la pregatirea ori savârsirea unei alte infractiuni dintre cele prevazute la art. 139 alin. (2).
(6) Datele rezultate din masurile de supraveghere care nu privesc fapta ce formeaza obiectul cercetarii sau care nu contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, daca nu sunt folosite în alte cauze penale potrivit alin. (5), se arhiveaza la sediul parchetului, în locuri speciale, cu asigurarea confidentialitatii. Din oficiu sau la solicitarea partilor, judecatorul ori completul învestit poate solicita datele sigilate daca exista noi probe din care rezulta ca totusi o parte dintre acestea privesc fapta ce formeaza obiectul cercetarii. Dupa un an de la solutionarea definitiva a cauzei, acestea sunt distruse de catre procuror, care întocmeste un proces-verbal în acest sens.
Consemnarea activitatilor de supraveghere tehnica Art. 143
(1) Procurorul sau organul de cercetare penala întocmeste un proces-verbal pentru fiecare activitate de supraveghere tehnica, în care sunt consemnate rezultatele activitatilor efectuate care privesc fapta ce formeaza obiectul cercetarii sau contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, datele de identificare ale suportului care contine rezultatul activitatilor de supraveghere tehnica, numele persoanelor la care se refera, daca sunt cunoscute, sau alte date de identificare, precum si, dupa caz, data si ora la care a început activitatea de supraveghere si data si ora la care s-a încheiat.
(2) La procesul-verbal se ataseaza, în plic sigilat, o copie a suportului care contine rezultatul activitatilor de supraveghere tehnica. Suportul sau o copie certificata a acestuia se pastreaza la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat si va fi pus la dispozitia instantei, la solicitarea acesteia. Dupa sesizarea instantei, copia suportului care contine activitatile de supraveghere tehnica si copii de pe procesele-verbale se pastreaza la grefa instantei, în locuri speciale, în plic sigilat, la dispozitia exclusiva a judecatorului sau completului învestit cu solutionarea cauzei.
(2^1) Orice persoana autorizata care realizeaza copii ale unui suport de stocare a datelor informatice care contine rezultatul activitatilor de supraveghere tehnica are posibilitatea sa verifice integritatea datelor incluse în suportul original si, dupa efectuarea copiei, sa semneze datele incluse în aceasta, utilizând o semnatura electronica extinsa bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat si care permite identificarea neambigua a persoanei autorizate, aceasta asumându-si astfel responsabilitatea în ceea ce priveste integritatea datelor.
(3) Convorbirile, comunicarile sau conversatiile purtate într-o alta limba decât cea româna sunt transcrise în limba româna, prin intermediul unui interpret, care are obligatia de a pastra confidentialitatea.
(4) Convorbirile, comunicarile sau conversatiile interceptate si înregistrate, care privesc fapta ce formeaza obiectul cercetarii ori contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, sunt redate de catre procuror sau organul de cercetare penala într-un proces-verbal în care se mentioneaza mandatul emis pentru efectuarea acestora, numerele posturilor telefonice, datele de identificare ale sistemelor informatice ori ale punctelor de acces, numele persoanelor ce au efectuat comunicarile, daca sunt cunoscute, data si ora fiecarei convorbiri sau comunicari. Procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de catre procuror.
(5) Dupa încetarea masurii de supraveghere, procurorul informeaza judecatorul de drepturi si libertati despre activitatile efectuate.
Raportul de expertiza Art. 178
(1) Dupa efectuarea expertizei, constatarile, clarificarile, evaluarile si opinia expertului sunt consemnate într-un raport.
(2) Când sunt mai multi experti se întocmeste un singur raport de expertiza. Opiniile separate se motiveaza în acelasi raport.
(3) Raportul de expertiza se depune la organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei.
(4) Raportul de expertiza cuprinde:
a) partea introductiva, în care se arata organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei, data când s-a dispus efectuarea acesteia, numele si prenumele expertului, obiectivele la care expertul urmeaza sa raspunda, data la care a fost efectuata, materialul pe baza caruia expertiza a fost efectuata, dovada încunostintarii partilor, daca au participat la aceasta si au dat explicatii în cursul expertizei, data întocmirii raportului de expertiza;
b) partea expozitiva prin care sunt descrise operatiile de efectuare a expertizei, metodele, programele si echipamentele utilizate;
c) concluziile, prin care se raspunde la obiectivele stabilite de organele judiciare, precum si orice alte precizari si constatari rezultate din efectuarea expertizei, în legatura cu obiectivele expertizei.
(5) În situatia în care expertiza a fost efectuata în lipsa partilor ori a subiectilor procesuali principali, acestia sau avocatul lor sunt încunostintati cu privire la întocmirea raportului de expertiza si cu privire la dreptul la studierea raportului.
Suplimentul de expertiza Art. 180
(1) Când organul de urmarire penala sau instanta constata, la cerere sau din oficiu, ca expertiza nu este completa, iar aceasta deficienta nu poate fi suplinita prin audierea expertului, dispune efectuarea unui supliment de expertiza de catre acelasi expert. Când nu este posibila desemnarea aceluiasi expert, se dispune efectuarea unei alte expertize de catre un alt expert.
(2) Când expertiza a fost efectuata în cadrul institutiei medico-legale, unui institut sau laborator de specialitate, organul de urmarire penala sau instanta se adreseaza institutiei respective în vederea efectuarii suplimentului de expertiza.
Expertiza medico-legala psihiatrica Art. 184
(1) În cazul infractiunilor comise de minorii cu vârsta între 14 si 16 ani, în cazul uciderii sau vatamarii copilului nou-nascut ori a fatului de catre mama, precum si atunci când organul de urmarire penala sau instanta are o îndoiala asupra discernamântului suspectului ori inculpatului în momentul savârsirii infractiunii ce face obiectul acuzatiei, se dispune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, stabilindu-se totodata termenul de prezentare în vederea examinarii.
(2) Expertiza se efectueaza în cadrul institutiei medico-legale de catre o comisie, constituita potrivit legii.
(3) Expertiza medico-legala psihiatrica se efectueaza dupa obtinerea consimtamântului scris al persoanei ce urmeaza a fi supusa expertizei, exprimat, în prezenta unui avocat ales sau din oficiu, în fata organului judiciar, iar în cazul minorului, si în prezenta ocrotitorului legal.
(4) În cazul în care suspectul sau inculpatul refuza în cursul urmaririi penale efectuarea expertizei ori nu se prezinta în vederea examinarii la comisia medico-legala psihiatrica, organul de cercetare penala sesizeaza procurorul sau judecatorul de drepturi si libertati în vederea emiterii unui mandat de aducere în scopul prezentarii la comisia medico-legala psihiatrica. Dispozitiile art. 265 alin. (4) - (9) se aplica în mod corespunzator.
(5) În cazul în care considera ca este necesara o examinare complexa, ce necesita internarea medicala a suspectului sau a inculpatului într-o institutie sanitara de specialitate, iar acesta refuza internarea, comisia medico-legala sesizeaza organul de urmarire penala sau instanta cu privire la necesitatea luarii masurii internarii nevoluntare.
(6) În cursul urmaririi penale, procurorul, daca apreciaza ca solicitarea comisiei medico-legale este întemeiata, poate cere judecatorului de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta sau de la instanta corespunzatoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla locul de internare ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea luarea masurii internarii nevoluntare, pentru maximum 30 de zile, în vederea efectuarii expertizei psihiatrice.
(7) Propunerea procurorului de luare a masurii internarii nevoluntare trebuie sa cuprinda, dupa caz, mentiuni cu privire la: fapta pentru care se efectueaza cercetarea penala, încadrarea juridica, denumirea infractiunii; faptele si împrejurarile din care rezulta îndoiala asupra discernamântului suspectului sau inculpatului, sesizarea comisiei medico-legale psihiatrice cu privire la refuzul suspectului sau inculpatului de a se interna, motivarea necesitatii luarii masurii internarii si a proportionalitatii acesteia cu scopul urmarit. Propunerea împreuna cu dosarul cauzei se prezinta judecatorului de drepturi si libertati.
(8) Judecatorul de drepturi si libertati fixeaza ziua si ora de solutionare a propunerii de luare a masurii internarii nevoluntare, în cel mult 3 zile de la data sesizarii, având obligatia de a-l cita pe suspect sau inculpat pentru termenul fixat. Termenul se comunica procurorului, precum si avocatului suspectului sau inculpatului, caruia i se acorda, la cerere, dreptul de a studia dosarul cauzei si propunerea formulata de procuror.
(9) Solutionarea propunerii de luare a masurii internarii nevoluntare se face numai în prezenta suspectului sau inculpatului, în afara de cazul când acesta este disparut, se sustrage sau când din cauza starii sanatatii sau din cauza de forta majora ori stare de necesitate nu se poate prezenta.
(10) Participarea procurorului si a avocatului ales sau numit din oficiu al suspectului ori inculpatului este obligatorie.
(11) În cazul admiterii propunerii de internare nevoluntara, încheierea judecatorului trebuie sa cuprinda:
a) datele de identitate ale suspectului sau inculpatului;
b) descrierea faptei de care este acuzat suspectul sau inculpatul, încadrarea juridica si denumirea infractiunii;
c) faptele si împrejurarile din care rezulta îndoiala asupra starii psihice a suspectului sau inculpatului;
d) motivarea necesitatii luarii masurii internarii nevoluntare în vederea efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice si a proportionalitatii acesteia cu scopul urmarit;
e) durata masurii internarii.
(12) Dupa luarea masurii, suspectului sau inculpatului i se aduc la cunostinta, de îndata, în limba pe care o întelege, motivele internarii, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.
(13) Dupa dispunerea internarii, daca suspectul sau inculpatul se afla în stare de detinere, judecatorul de drepturi si libertati informeaza administratia locului de detinere despre masura internarii si dispune transferul arestatului într-o sectie de psihiatrie a unui penitenciar-spital.
(14) Împotriva încheierii judecatorului de drepturi si libertati se poate face contestatie la judecatorul de drepturi si libertati de la instanta ierarhic superioara de catre suspect, inculpat sau de procuror în termen de 24 de ore de la pronuntare. Contestatia împotriva încheierii prin care se dispune internarea nevoluntara nu suspenda executarea.
(15) Contestatia formulata de suspect sau inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus internarea nevoluntara se solutioneaza în termen de 3 zile de la data înregistrarii acesteia si nu este suspensiva de executare.
(16) În vederea solutionarii contestatiei formulate de procuror, judecatorul de la instanta ierarhic superioara dispune citarea suspectului sau inculpatului. Participarea avocatului ales sau numit din oficiu al suspectului ori inculpatului este obligatorie.
(17) În vederea solutionarii contestatiei formulate de suspect sau de inculpat, judecatorul de la instanta ierarhic superioara comunica acestuia si procurorului data stabilita pentru judecarea contestatiei si le acorda posibilitatea de a depune observatii scrise pâna la acea data, în afara de cazul când apreciaza ca prezenta suspectului sau inculpatului, participarea procurorului si formularea de concluzii orale de catre acestia sunt necesare pentru justa solutionare a contestatiei.
(18) În cazul admiterii contestatiei formulate de suspect sau inculpat, judecatorul de la instanta ierarhic superioara dispune respingerea propunerii de internare si externarea, daca este cazul, de îndata, a suspectului sau inculpatului, daca acesta nu este detinut sau arestat chiar si în alta cauza.
(19) Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 24 de ore de la solutionarea contestatiei. Daca încheierea judecatorului de drepturi si libertati nu este atacata cu contestatie, acesta restituie dosarul procurorului în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de contestatie.
(20) În cursul judecatii, daca inculpatul refuza efectuarea expertizei ori nu se prezinta în vederea examinarii la comisia medico-legala psihiatrica, instanta, din oficiu sau la cererea procurorului, dispune emiterea unui mandat de aducere în conditiile art. 265.
(21) Masura internarii nevoluntare poate fi luata de instanta în cursul judecatii la propunerea comisiei medico-legale psihiatrice. Dispozitiile alin. (6) - (19) se aplica în mod corespunzator.
(22) Imediat dupa luarea masurii internarii nevoluntare sau în cazul schimbarii ulterioare a locului de internare, judecatorul de drepturi si libertati sau, dupa caz, presedintele completului de judecata care a dispus masura încunostinteaza despre aceasta si despre locul internarii un membru al familiei suspectului sau inculpatului ori o alta persoana desemnata de acesta, precum si institutia medico-legala care efectueaza expertiza, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. Institutia de specialitate are obligatia de a informa organele judiciare despre schimbarea locului internarii.
(23) Hotarârea prin care dispune internarea nevoluntara se pune în executare de procuror prin intermediul organelor de politie.
(24) În cazul în care suspectul sau inculpatul se afla în stare de detinere, judecatorul de drepturi si libertati sau instanta ce a dispus masura internarii într-o institutie de specialitate în vederea efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice informeaza, de îndata, administratia locului de detinere sau arestare despre masura dispusa.
(25) Masura internarii medicale în vederea efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice poate fi prelungita o singura data, pe o durata de cel mult 30 de zile. Comisia de expertiza medico-legala psihiatrica sesizeaza procurorul sau, dupa caz, instanta asupra necesitatii prelungirii masurii internarii cu cel putin 7 zile înainte de expirarea acesteia. Sesizarea trebuie sa contina descrierea activitatilor efectuate, motivele pentru care examinarea nu a fost finalizata pe parcursul internarii, examinarile ce urmeaza a fi efectuate, precizarea perioadei pentru care este necesara prelungirea. Dispozitiile alin. (6) - (24) se aplica în mod corespunzator.
(26) În cazul în care înainte de expirarea duratei internarii nevoluntare se constata ca aceasta nu mai este necesara, comisia de expertiza medico-legala psihiatrica sau persoana internata sesizeaza de îndata organul care a dispus masura, în vederea revocarii acesteia. Sesizarea se solutioneaza de urgenta, în camera de consiliu, cu participarea procurorului, dupa audierea avocatului ales sau din oficiu al persoanei internate. Încheierea pronuntata de judecatorul de drepturi si libertati sau de instanta nu este supusa niciunei cai de atac.
(27) Daca în cursul efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice se constata ca sunt îndeplinite conditiile prevazute la art. 247, comisia de expertiza medico-legala psihiatrica sesizeaza organele judiciare în vederea luarii masurii de siguranta a internarii medicale provizorii.
(28) Perioada în care suspectul sau inculpatul a fost internat într-o institutie de specialitate în vederea efectuarii expertizei psihiatrice se deduce din durata pedepsei, în conditiile art. 72 din
Codul penal.
Punerea in executare a pedepsei complementare a plasarii sub supraveghere judiciara Art. 501^1
(1) Atributiile mandatarului judiciar privind supravegherea activitatii persoanei juridice sunt cuprinse în dispozitivul hotarârii de condamnare prin care s-a aplicat pedeapsa plasarii sub supraveghere judiciara.
(2) Mandatarul judiciar nu se poate substitui organelor statutare în gestionarea activitatilor persoanei juridice.
Punerea in executare a pedepsei complementare a plasarii sub supraveghere judiciara Art. 512
(1) Mandatarul judiciar si atributiile acestuia privind supravegherea activitatii persoanei juridice sunt cuprinse în dispozitivul hotarârii de condamnare prin care s-a aplicat pedeapsa plasarii sub supraveghere judiciara.
(2) Instanta desemneaza un administrator judiciar atunci când apreciaza ca se impune implementarea unui plan de masuri speciale pentru a preveni comiterea de noi infractiuni. În acest caz, administratorul judiciar, desemnat prin hotarârea de condamnare, asista persoana juridica în elaborarea planului de masuri, ce va fi supus aprobarii judecatorului delegat cu executarea, si va supraveghea respectarea acestuia de catre persoana juridica.
(3) Hotarârea de condamnare prevazuta la alin. (1) si (2) este comunicata, la data ramânerii definitive, administratorului judiciar sau mandatarului judiciar.
(4) Mandatarul judiciar sau administratorul judiciar nu se poate substitui organelor statutare în gestionarea activitatilor persoanei juridice.
Supravegherea tehnica, retinerea, predarea si perchezitionarea corespondentei si a obiectelor, perchezitia si obtinerea datelor de trafic si de localizare prelucrate de catre furnizorii de retele publice de comunicatii electronice ori furnizorii de servic Art. 524
(1) Supravegherea tehnica, retinerea, predarea si perchezitionarea corespondentei si a obiectelor, perchezitia si obtinerea datelor de trafic si de localizare prelucrate de catre furnizorii de retele publice de comunicatii electronice ori furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului pot fi dispuse, la cererea procurorului care supravegheaza activitatea organelor de politie care efectueaza urmarirea persoanei date în urmarire de judecatorul de drepturi si libertati de la instanta competenta, daca acesta apreciaza ca identificarea, cautarea, localizarea si prinderea persoanelor date în urmarire nu pot fi facute prin alte mijloace ori ar fi mult întârziate.
(2) Dispozitiile art. 138-144, respectiv art. 147, art. 152 si art. 157-160 se aplica în mod corespunzator.
Dreptul la repararea pagubei in caz de eroare judiciara Art. 538
(1) Persoana care a fost condamnata definitiv, indiferent daca pedeapsa aplicata sau masura educativa privativa de libertate a fost sau nu pusa în executare, are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite în cazul în care, în urma rejudecarii cauzei, dupa anularea sau desfiintarea hotarârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedeste ca s-a produs o eroare judiciara, s-a pronuntat o hotarâre definitiva de achitare.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplica si în cazul redeschiderii procesului penal cu privire la condamnatul judecat în lipsa, daca dupa rejudecare s-a pronuntat o hotarâre definitiva de achitare.
(3) Persoana prevazuta la alin. (1) si persoana prevazuta la alin. (2) nu vor fi îndreptatite sa ceara repararea de catre stat a pagubei suferite daca, prin declaratii mincinoase ori în orice alt fel, au determinat condamnarea, în afara cazurilor în care au fost obligate sa procedeze astfel.
(4) Nu este îndreptatita la repararea pagubei nici persoana condamnata careia îi este imputabila în tot sau în parte nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut sau recent descoperit.
Conservarea materialelor rezultate din supravegherea tehnica Art. 146
(1) Daca în cauza s-a dispus o solutie de clasare, împotriva careia nu a fost formulata plângere în termenul legal prevazut la art. 340 sau plângerea a fost respinsa, procurorul înstiinteaza de îndata despre aceasta pe judecatorul de drepturi si libertati.
(2) Judecatorul de drepturi si libertati dispune conservarea suportului material sau a copiei certificate a acestuia, prin arhivare la sediul instantei în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidentialitatii.
(3) Daca în cauza instanta a pronuntat o hotarâre de condamnare, de renuntare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicarii pedepsei, de achitare ori încetare a procesului penal, ramasa definitiva, suportul material sau copia acestuia se conserva prin arhivare odata cu dosarul cauzei la sediul instantei, în locuri speciale, cu asigurarea confidentialitatii.
Expertiza toxicologica Art. 188
(1) În cazul în care exista o suspiciune cu privire la producerea unei intoxicatii, se dispune efectuarea unei expertize toxicologice.
(2) Produsele considerate suspecte ca ar fi determinat intoxicatia sunt trimise institutiei medico-legale sau unei alte institutii specializate.
(3) Concluziile expertizei toxicologice cuprind constatari de specialitate cu privire la tipul substantei toxice, cantitatea, calea de administrare, precum si consecintele posibile ale substantei descoperite, cât si alte elemente care sa ajute la stabilirea adevarului.
Abateri judiciare Art. 283
(1) Urmatoarele abateri savârsite în cursul procesului penal se sanctioneaza cu amenda judiciara de la 100 lei la 1.000 lei:
a) neîndeplinirea în mod nejustificat sau îndeplinirea gresita ori cu întârziere a lucrarilor de citare sau de comunicare a actelor procedurale, de transmitere a dosarelor, precum si a oricaror alte lucrari, daca prin aceasta s-au provocat întârzieri în desfasurarea procesului penal;
b) neîndeplinirea ori îndeplinirea gresita a îndatoririlor de înmânare a citatiilor sau a celorlalte acte procedurale, precum si neexecutarea mandatelor de aducere.
(2) Lipsa nejustificata a martorului, precum si a persoanei vatamate, partii civile sau partii civilmente responsabile, chemate sa dea declaratii, sau parasirea, fara permisiune ori fara un motiv întemeiat, a locului unde urmeaza a fi audiate se sanctioneaza cu amenda judiciara de la 250 lei la 5.000 lei.
(3) Lipsa nejustificata a avocatului ales sau desemnat din oficiu, fara a asigura substituirea, în conditiile legii, sau refuzul nejustificat al acestuia de a asigura apararea, în conditiile în care s-a asigurat exercitarea deplina a tuturor drepturilor procesuale, se sanctioneaza cu amenda judiciara de la 500 lei la 5.000 lei. Baroul de avocati este informat cu privire la amendarea unui membru al baroului.
(4) Urmatoarele abateri savârsite în cursul procesului penal se sanctioneaza cu amenda judiciara de la 500 lei la 5.000 lei:
a) împiedicarea în orice mod a exercitarii, în legatura cu procesul, a atributiilor care revin organelor judiciare, personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor, expertilor desemnati de organul judiciar în conditiile legii, agentilor procedurali, precum si altor salariati ai instantelor si parchetelor;
b) lipsa nejustificata a expertului sau interpretului legal citat;
c) tergiversarea de catre expert sau interpret a îndeplinirii însarcinarilor primite;
d) neîndeplinirea de catre orice persoana a obligatiei de prezentare, la cererea organului de urmarire penala sau a instantei de judecata, a obiectelor ori înscrisurilor cerute de acestea, precum si neîndeplinirea aceleiasi obligatii de catre reprezentantul legal al persoanei juridice sau de cel însarcinat cu aducerea la îndeplinire a acestei obligatii;
e) nerespectarea obligatiei de pastrare, prevazuta la art. 160 alin. (3);
f) neluarea de catre reprezentantul legal al persoanei juridice în cadrul careia urmeaza a se efectua o expertiza a masurilor necesare pentru efectuarea acesteia sau pentru efectuarea la timp a expertizei, precum si împiedicarea de catre orice persoana a efectuarii expertizei în conditiile legii;
g) nerespectarea de catre parti, avocatii acestora, martori, experti, interpreti sau orice alte persoane a masurilor luate de catre presedintele completului de judecata potrivit art. 352 alin. (9) sau art. 359;
h) nerespectarea de catre avocatii partilor a masurilor luate de catre presedintele completului de judecata potrivit art. 359, cu exceptia situatiilor când acestia sustin cereri, exceptii, concluzii pe fondul cauzei, precum si atunci când procedeaza la audierea partilor, martorilor si expertilor;
i) manifestarile ireverentioase ale partilor, martorilor, expertilor, interpretilor sau ale oricaror alte persoane fata de judecator sau procuror;
j) manifestarile ireverentioase ale avocatilor fata de judecator sau procuror, dupa avertizarea în acest sens, cu exceptia situatiilor când acestia sustin cereri, exceptii, concluzii pe fondul cauzei, precum si atunci când procedeaza la audierea partilor, martorilor si expertilor;
k) nerespectarea de catre suspect sau inculpat a obligatiei de a încunostinta în scris, în termen de cel mult 3 zile, organele judiciare despre orice schimbare a locuintei pe parcursul procesului penal;
l) neîndeplinirea de catre martor a obligatiei de a încunostinta organele judiciare, în termen de cel mult 5 zile, despre schimbarea locuintei pe parcursul procesului penal, potrivit art. 120 alin. (2) lit. c);
m) neîndeplinirea în mod nejustificat de catre organul de cercetare penala a dispozitiilor scrise ale procurorului, în termenul stabilit de acesta;
n) abuzul de drept constând în exercitarea cu rea-credinta a drepturilor procesuale si procedurale de catre parti, reprezentantii legali ai acestora ori consilierii juridici;
o) neîndeplinirea obligatiei prevazute la art. 142 alin. (2) sau a obligatiei prevazute la art. 152 alin. (3) de catre furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului;
o1) neîndeplinirea obligatiei prevazute la art. 1461 alin. (7) de catre institutiile de credit sau entitatile financiare care efectueaza tranzactiile financiare;
p) neîndeplinirea obligatiei prevazute la art. 147 alin. (5) de catre unitatile postale ori de transport sau orice alte persoane fizice ori juridice care efectueaza activitati de transport sau transfer de informatii;
q) neîndeplinirea obligatiei prevazute la art. 153 alin. (3) de catre furnizorul de servicii sau de persoana în posesia careia sunt sau care are sub control datele prevazute la art. 153 alin. (1).
(5) Amenzile judiciare aplicate constituie venituri la bugetul de stat, cuprinzându-se distinct în bugetul Ministerului Public sau al Ministerului Administratiei si Internelor, al Ministerului Justitiei, dupa caz, potrivit legii.
(6) Aplicarea amenzii judiciare nu înlatura raspunderea penala, în cazul în care fapta constituie infractiune.
Procedura privitoare la amenda judiciara Art. 284
(1) Amenda se aplica de organul de urmarire penala prin ordonanta, iar de judecatorul de drepturi si libertati, de judecatorul de camera preliminara si de instanta de judecata, prin încheiere.
(2) Persoana amendata poate cere anularea ori reducerea amenzii. Cererea de anulare sau de reducere se poate face în termen de 10 zile de la comunicarea ordonantei ori a încheierii de amendare.
(3) Daca persoana amendata justifica de ce nu si-a putut îndeplini obligatia, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata poate dispune anularea ori reducerea amenzii.
(4) Cererea de anulare sau de reducere a amenzii aplicate prin ordonanta va fi solutionata de judecatorul de drepturi si libertati, prin încheiere.
(5) Cererea de anulare sau de reducere a amenzii aplicate prin încheiere va fi solutionata de un alt judecator de drepturi si libertati, respectiv de un alt judecator de camera preliminara ori de un alt complet, prin încheiere.
Competenta organelor de cercetare penala Art. 57
(1) Organele de cercetare penala ale politiei judiciare efectueaza urmarirea penala pentru orice infractiune care nu este data, prin lege, în competenta organelor de cercetare penala speciale sau procurorului, precum si în alte cazuri prevazute de lege.
(2) Organele de cercetare penala speciale efectueaza acte de urmarire penala numai în conditiile art. 55 alin. (5) si (6), corespunzator specializarii structurii din care fac parte, în cazul savârsirii infractiunilor de catre militari sau în cazul savârsirii infractiunilor de coruptie si de serviciu prevazute de
Codul penal savârsite de catre personalul navigant al marinei civile, daca fapta a pus sau a putut pune în pericol siguranta navei sau navigatiei ori a personalului. De asemenea, organele de cercetare penala speciale pot efectua, în cazul infractiunilor contra securitatii nationale prevazute în titlul X din Codul penal si infractiunilor de terorism, din dispozitia procurorului, punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnica.
Procedura de aplicare si de ridicare a masurii Art. 246
(1) În cursul urmaririi penale sau al procedurii de camera preliminara, daca apreciaza ca sunt întrunite conditiile prevazute de lege, procurorul înainteaza judecatorului de drepturi si libertati sau judecatorului de camera preliminara de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta o propunere motivata de luare fata de inculpat a masurii obligarii provizorii la tratament medical.
(2) Propunerea prevazuta la alin. (1) va fi însotita de expertiza medico-legala din care sa rezulte necesitatea aplicarii masurii obligarii la tratament medical.
(3) Judecatorul sesizat conform alin. (1) fixeaza termen de solutionare a propunerii în cel mult 5 zile de la data înregistrarii acesteia si dispune citarea suspectului sau inculpatului.
(4) Când suspectul sau inculpatul este prezent, solutionarea propunerii se face numai dupa audierea acestuia, în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu. Propunerea se solutioneaza si în lipsa suspectului sau inculpatului, atunci când acesta nu se prezinta, desi a fost legal citat, dar numai în prezenta avocatului, ales sau numit din oficiu, caruia i se da cuvântul pentru a pune concluzii.
(5) Participarea procurorului este obligatorie.
(6) Suspectul sau inculpatul are dreptul ca la solutionarea propunerii de luare a masurii obligarii provizorii la tratament medical sa fie asistat si de catre un medic desemnat de acesta, care poate prezenta concluzii judecatorului de drepturi si libertati. Suspectul sau inculpatul are dreptul sa fie asistat de medicul specialist desemnat de acesta si la alcatuirea planului terapeutic.
(7) Judecatorul se pronunta asupra propunerii printr-o încheiere, care poate fi contestata în 5 zile de la pronuntare. Contestarea nu suspenda punerea în aplicare a masurii de siguranta.
(8) Daca admite propunerea, judecatorul dispune obligarea provizorie la tratament medical a suspectului sau inculpatului si efectuarea unei expertize medico-legale, în cazul în care aceasta nu a fost depusa potrivit alin. (2).
(9) În cazul când dupa dispunerea masurii s-a produs însanatosirea suspectului sau inculpatului ori a intervenit o ameliorare a starii sale de sanatate care înlatura starea de pericol pentru siguranta publica, judecatorul de drepturi si libertati sau judecatorul de camera preliminara care a luat masura dispune, la sesizarea procurorului ori a medicului de specialitate sau la cererea suspectului ori inculpatului sau a unui membru de familie al acestuia, ridicarea masurii luate. Dispozitiile alin. (2) - (7) se aplica în mod corespunzator.
(10) Daca dupa dispunerea masurii a fost sesizata instanta prin rechizitoriu, ridicarea acesteia, potrivit alin. (9), se dispune de catre judecatorul de camera preliminara sau, dupa caz, de catre instanta de judecata în fata careia se afla cauza.
(11) În cursul judecatii în prima instanta si în apel, la propunerea procurorului ori din oficiu, inculpatul poate fi obligat provizoriu la tratament medical de catre instanta de judecata în fata careia se afla cauza, care solicita acte medicale concludente sau efectuarea unei expertize medico-legale. Dispozitiile alin. (4) - (9) se aplica în mod corespunzator.
(12) Daca suspectul sau inculpatul încalca cu rea-credinta masura obligarii provizorii la tratament medical, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta care a luat masura ori în fata careia se afla cauza dispune, la sesizarea procurorului sau a medicului de specialitate ori din oficiu, internarea medicala provizorie a suspectului sau inculpatului, în conditiile prevazute la art. 247.
(13) În cazul în care dispune o solutie de netrimitere în judecata, procurorul sesizeaza judecatorul de camera preliminara pentru confirmarea ori, dupa caz, înlocuirea sau încetarea masurii. Acesta, în camera de consiliu, cu participarea procurorului, asculta, daca este posibil, persoana supusa masurii provizorii, în prezenta avocatului sau, si, dupa efectuarea unei expertize medico-legale, se pronunta prin încheiere motivata. Împotriva încheierii se poate formula contestatie, în termen de 3 zile de la pronuntare, care se solutioneaza de catre judecatorul de camera preliminara de la instanta ierarhic superioara celei sesizate sau, dupa caz, de completul competent de la Înalta Curte de Casatie si Justitie, în camera de consiliu.
Procedura de aplicare si de ridicare a masurii Art. 248
(1) În cursul urmaririi penale sau al procedurii de camera preliminara, daca apreciaza ca sunt întrunite conditiile prevazute de lege, procurorul înainteaza judecatorului de drepturi si libertati sau judecatorului de camera preliminara de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta o propunere motivata de luare fata de suspect sau inculpat a masurii internarii medicale provizorii.
(2) Propunerea prevazuta la alin. (1) va fi însotita de acte medicale concludente sau de expertiza medico-legala psihiatrica.
(3) Judecatorul sesizat conform alin. (1) fixeaza de îndata termen de solutionare a propunerii si dispune aducerea cu mandat a suspectului sau a inculpatului.
(4) Solutionarea propunerii se face numai dupa audierea suspectului sau inculpatului, daca starea sa de sanatate o permite, în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu. Când suspectul sau inculpatul se afla deja internat într-o unitate de asistenta medicala si deplasarea sa nu este posibila, judecatorul de drepturi si libertati procedeaza la audierea acestuia, în prezenta avocatului, în locul unde se afla.
(5) Când propunerea prevazuta la alin. (1) nu este însotita de expertiza medico- legala psihiatrica, instanta sesizata dispune efectuarea acesteia, luând, daca este cazul, si masura internarii necesare pentru efectuarea expertizei.
(6) Participarea procurorului este obligatorie.
(7) Suspectul sau inculpatul are dreptul ca la solutionarea propunerii de luare a masurii internarii medicale ori la alcatuirea concreta a planului terapeutic sa fie asistat si de catre un medic desemnat de acesta, ale carui concluzii sunt înaintate judecatorului de drepturi si libertati.
(8) Judecatorul se pronunta de îndata asupra propunerii, printr-o încheiere care poate fi contestata în 5 zile de la pronuntare. Contestarea nu suspenda punerea în aplicare a masurii de siguranta.
(9) Daca admite propunerea, judecatorul dispune internarea medicala provizorie a suspectului sau inculpatului si ia masuri pentru efectuarea unei expertize medico- legale psihiatrice, daca aceasta nu a fost facuta potrivit alin. (2).
(10) Daca judecatorul dispune internarea medicala provizorie, se iau si masurile prevazute la art. 229.
(11) Daca dupa dispunerea masurii s-a produs însanatosirea suspectului sau inculpatului ori a intervenit o ameliorare a starii sale de sanatate care înlatura starea de pericol, judecatorul de drepturi si libertati sau judecatorul de camera preliminara care a luat masura dispune, prin încheiere, la sesizarea procurorului ori a medicului curant sau la cererea suspectului ori inculpatului sau a unui membru de familie al acestuia, efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice în vederea ridicarii masurii aplicate.
(12) Daca dupa dispunerea masurii a fost sesizata instanta prin rechizitoriu, ridicarea acesteia, potrivit alin. (11), se dispune de catre judecatorul de camera preliminara sau, dupa caz, de catre instanta de judecata în fata careia se afla cauza.
(13) În cursul judecatii în prima instanta si în apel, fata de inculpat se poate dispune internarea medicala provizorie, la propunerea procurorului ori din oficiu, de catre instanta în fata careia se afla cauza, pe baza expertizei medico-legale psihiatrice. Dispozitiile alin. (4) - (11) se aplica în mod corespunzator.
(14) Dispozitiile art. 246 alin. (13) se aplica în mod corespunzator.
Plangerea Art. 289
(1) Plângerea este încunostintarea facuta de o persoana fizica sau juridica, referitoare la o vatamare ce i s-a cauzat prin infractiune.
(2) Plângerea trebuie sa cuprinda: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea si domiciliul petitionarului ori, pentru persoane juridice, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare, codul de identificare fiscala, numarul de înmatriculare în registrul comertului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice si contul bancar, indicarea reprezentantului legal ori conventional, descrierea faptei care formeaza obiectul plângerii, precum si indicarea faptuitorului si a mijloacelor de proba, daca sunt cunoscute.
(3) Plângerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie sa fie special, iar procura ramâne atasata plângerii.
(4) Daca este facuta în scris, plângerea trebuie semnata de persoana vatamata sau de mandatar.
(5) Plângerea în forma electronica îndeplineste conditiile de forma numai daca este certificata prin semnatura electronica, în conformitate cu prevederile legale.
(6) Plângerea formulata oral se consemneaza într-un proces-verbal de catre organul care o primeste.
(7) Plângerea se poate face si de catre unul dintre soti pentru celalalt sot sau de catre copilul major pentru parinti. Persoana vatamata poate sa declare ca nu îsi însuseste plângerea.
(8) Pentru persoana lipsita de capacitatea de exercitiu, plângerea se face de reprezentantul sau legal. Persoana cu capacitate de exercitiu restrânsa poate face plângere cu încuviintarea persoanelor prevazute de legea civila. În cazul în care faptuitorul este persoana care reprezinta legal sau încuviinteaza actele persoanei vatamate, sesizarea organelor de urmarire penala se face din oficiu.
(9) Plângerea gresit îndreptata la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata se trimite, pe cale administrativa, organului judiciar competent.
(10) În cazul în care plângerea este întocmita de catre o persoana care locuieste pe teritoriul României, cetatean român, strain sau persoana fara cetatenie, si prin aceasta se sesizeaza savârsirea unei infractiuni pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul judiciar este obligat sa primeasca plângerea si sa o transmita organului competent din tara pe teritoriul careia a fost comisa infractiunea. Regulile privind cooperarea judiciara în materie penala se aplica în mod corespunzator.
(11) Persoana care nu vorbeste sau nu întelege limba româna poate depune plângerea în limba pe care o întelege. Odata cu depunerea plângerii aceasta poate solicita ca, atunci când este citata, sa primeasca si o traducere a citatiei.
Cazurile de suspendare Art. 312
(1) În cazul când se constata printr-o expertiza medico-legala ca suspectul sau inculpatul sufera de o boala grava, care îl împiedica sa ia parte la procesul penal, organul de cercetare penala înainteaza procurorului propunerile sale împreuna cu dosarul, pentru a dispune suspendarea urmaririi penale.
(1^1) Procurorul dispune suspendarea urmaririi penale numai daca, luând în considerare toate circumstantele cauzei, apreciaza ca suspectul sau inculpatul nu ar putea fi audiat la locul unde se afla sau prin intermediul videoconferintei ori ca audierea lui în acest mod ar aduce atingere drepturilor sale ori bunei desfasurari a urmaririi penale.
(1^2) Daca nu se dispune suspendarea urmaririi penale, audierea suspectului sau inculpatului la locul unde se afla sau prin videoconferinta nu poate avea loc decât în prezenta avocatului.
(2) Suspendarea urmaririi penale se dispune si în situatia în care exista un impediment legal temporar pentru punerea în miscare a actiunii penale fata de o persoana.
(3) Suspendarea urmaririi penale se dispune si pe perioada desfasurarii procedurii de mediere, potrivit legii.
Minuta Art. 400
(1) În afara cazurilor în care sunt aplicabile dispozitiile art. 406 alin. (1), rezultatul deliberarii instantei sau, dupa caz, judecatorului, indiferent de functia judiciara pe care o exercita, se consemneaza într-o minuta, care trebuie sa aiba continutul prevazut pentru dispozitivul hotarârii.
(2) Minuta se semneaza de membrii completului de judecata.
(3) Minuta se întocmeste în doua exemplare originale, dintre care unul se ataseaza la dosarul cauzei, iar celalalt se depune, spre conservare, la dosarul de minute al instantei.
Obligarea la tratament medical Art. 566
(1) Masura de siguranta a obligarii la tratament medical luata printr-o hotarâre definitiva se pune în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv si a copiei de pe raportul de expertiza medico-legala autoritatii de sanatate publica din judetul pe teritoriul caruia locuieste persoana fata de care s-a luat aceasta masura. Autoritatea de sanatate publica va comunica de îndata persoanei fata de care s-a luat masura obligarii la tratament medical unitatea sanitara la care urmeaza sa efectueze tratamentul.
(2) Instanta de executare comunica persoanei fata de care s-a luat masura obligarii la tratament medical ca este obligata sa se prezinte de îndata la unitatea sanitara la care urmeaza sa i se efectueze tratamentul, atragându-i-se atentia ca în caz de nerespectare a masurii luate se va dispune internarea medicala.
(3) În cazul în care obligarea la tratament medical însoteste pedeapsa închisorii ori a detentiunii pe viata sau priveste o persoana aflata în stare de detinere, comunicarea prevazuta la alin. (1) se face administratiei locului de detinere.
Inlocuirea sau incetarea obligarii la tratament medical Art. 568
(1) Primind comunicarea, instanta de executare sau instanta prevazuta la art. 567 alin. (2) dispune internarea medicala, în situatiile prevazute la art. 567 alin. (1) lit. a) si b), iar în situatiile prevazute la art. 567 alin. (1) lit. c) si d) efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la starea de sanatate a persoanei fata de care este luata masura de siguranta.
(2) În cazurile prevazute la art. 567 alin. (1) lit. c) si d), persoana obligata la tratament medical are dreptul de a cere sa fie examinata si de un medic de specialitate desemnat de aceasta, ale carui concluzii sunt înaintate instantei prevazute la alin. (1).
(3) Daca persoana obligata la tratament medical refuza sa se prezinte la examinare în vederea efectuarii expertizei, se vor aplica dispozitiile art. 184 alin. (4).
(4) Dupa primirea raportului de expertiza medico-legala si a concluziilor medicului de specialitate prevazut la alin. (2), instanta, în sedinta publica, asculta concluziile procurorului, ale persoanei fata de care este luata masura de siguranta si ale avocatului acesteia, precum si ale expertului si medicului desemnat de aceasta, atunci când considera necesar, si dispune fie încetarea masurii obligarii la tratament medical, fie internarea medicala.
(5) Daca persoana fata de care s-a luat masura de siguranta nu are avocat, i se asigura un avocat din oficiu.
(6) O copie a dispozitivului hotarârii definitive a instantei prevazute la art. 567 alin. (2) se comunica instantei de executare.
Internarea medicala Art. 569
(1) Masura de siguranta a internarii medicale luata printr-o hotarâre definitiva se pune în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv si a unei copii de pe raportul de expertiza medico-legala autoritatii de sanatate publica din judetul pe teritoriul caruia locuieste persoana fata de care s-a luat aceasta masura.
(2) Judecatorul delegat cu executarea care functioneaza la instanta de executare comunica judecatoriei în a carei circumscriptie se afla unitatea sanitara la care s-a facut internarea data la care aceasta s-a efectuat, în vederea luarii în supraveghere.
(3) Dupa primirea comunicarii, judecatorul delegat cu executarea de la judecatoria în a carei circumscriptie se afla unitatea sanitara verifica periodic, dar nu mai târziu de 12 luni, daca internarea medicala mai este necesara. În acest scop, judecatorul delegat cu executarea dispune efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la starea de sanatate a persoanei fata de care s-a luat masura internarii medicale si, dupa primirea acesteia, sesizeaza judecatoria în a carei circumscriptie se afla unitatea sanitara pentru a dispune asupra mentinerii, înlocuirii sau încetarii masurii.
Mentinerea, inlocuirea sau incetarea masurii internarii medicale Art. 571
(1) Judecatoria, dupa primirea încunostintarii prevazute la art. 570 alin. (4), dispune efectuarea unei expertize medico-legale.
(2) Instanta se pronunta asupra sesizarii prevazute la art. 569 alin. (3) sau a încunostintarii prevazute la art. 570 alin. (4), dupa ascultarea concluziilor procurorului, ale persoanei fata de care este luata masura internarii, atunci când aducerea acesteia în fata instantei este posibila, ale avocatului sau, precum si ale expertului care a întocmit expertiza medico-legala, atunci când considera necesar, si dispune, dupa caz, mentinerea internarii medicale, încetarea acesteia sau înlocuirea cu masura obligarii la tratament medical.
(3) Încetarea sau înlocuirea masurii internarii poate fi ceruta si de persoana internata sau de procuror. În acest caz, judecatoria dispune efectuarea expertizei medico-legale. Dispozitiile art. 568 alin. (4) se aplica în mod corespunzator.
(4) Daca persoana internata nu are avocat, i se asigura un avocat din oficiu.
(5) O copie a dispozitivului hotarârii definitive prin care s-a dispus mentinerea, înlocuirea sau încetarea internarii medicale se comunica instantei de executare.
Amenzile judiciare Art. 577
(1) Amenda judiciara se pune în executare de catre organul judiciar care a aplicat-o.
(2) Punerea în executare se face prin trimiterea unui extras de pe acea parte din dispozitiv care priveste aplicarea amenzii judiciare organului care, potrivit legii, executa amenda penala.
(3) Executarea amenzilor judiciare se face de organul aratat la alin. (2).
Instanta competenta Art. 591
(1) Instanta competenta sa se pronunte asupra acordarii amânarii executarii pedepsei este instanta de executare.
(2) În cazul prevazut la art. 589 alin. (1) lit. a), cererea de amânare a executarii pedepsei se depune la judecatorul delegat cu executarea, însotita de înscrisuri medicale. Judecatorul delegat cu executarea verifica competenta instantei si dispune, dupa caz, prin încheiere, declinarea competentei de solutionare a cauzei sau efectuarea expertizei medico-legale. Dupa primirea raportului de expertiza medico- legala cauza se solutioneaza de instanta de executare, potrivit dispozitiilor prezentului capitol.
(3) Instanta de executare comunica hotarârea prin care s-a dispus amânarea executarii pedepsei, în ziua pronuntarii, organului de politie desemnat în cuprinsul hotarârii de amânare a executarii pedepsei închisorii pentru a lua în evidenta persoana, jandarmeriei, unitatii de politie în a carei circumscriptie locuieste condamnatul, organelor competente sa elibereze pasaportul, organelor de frontiera, precum si altor institutii, în vederea asigurarii respectarii obligatiilor impuse. Organele în drept refuza eliberarea pasaportului sau, dupa caz, ridica provizoriu pasaportul pe durata amânarii.
(4) În caz de încalcare cu rea-credinta a obligatiilor stabilite potrivit art. 590, instanta de executare revoca amânarea si dispune punerea în executare a pedepsei privative de libertate. Organul de politie desemnat de instanta în cuprinsul hotarârii cu supravegherea celui fata de care s-a dispus amânarea executarii pedepsei verifica periodic respectarea obligatiilor de catre condamnat si întocmeste lunar un raport în acest sens catre instanta de executare.
(5) În cazul în care constata încalcari ale obligatiilor stabilite potrivit art. 590, organul de politie sesizeaza, de îndata, instanta de executare.
(6) Instanta de executare tine evidenta amânarilor acordate si, la expirarea termenului, ia masuri pentru emiterea mandatului de executare, iar daca mandatul a fost emis, ia masuri pentru aducerea lui la îndeplinire. Daca nu s-a stabilit un termen de amânare, judecatorul delegat cu executarea al instantei de executare este obligat sa sesizeze instanta de executare în vederea verificarii subzistentei temeiurilor amânarii, iar când se constata ca acestea au încetat, sa ia masuri pentru emiterea mandatului de executare ori pentru aducerea lui la îndeplinire.
Organele judiciare Art. 30
Organele specializate ale statului care realizeaza activitatea judiciara sunt:
a) organele de cercetare penala;
b) procurorul;
c) judecatorul de drepturi si libertati;
d) judecatorul de camera preliminara;
e) instantele judecatoresti.
Partile Art. 32
(1) Partile sunt subiectii procesuali care exercita sau împotriva carora se exercita o actiune judiciara.
(2) Partile din procesul penal sunt inculpatul, partea civila si partea responsabila civilmente.
Proba si mijloacele de proba Art. 97
(1) Constituie proba orice element de fapt care serveste la constatarea existentei sau inexistentei unei infractiuni, la identificarea persoanei care a savârsit-o si la cunoasterea împrejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei si care contribuie la aflarea adevarului în procesul penal.
(2) Proba se obtine în procesul penal prin urmatoarele mijloace:
a) declaratiile suspectului sau ale inculpatului;
b) declaratiile persoanei vatamate;
c) declaratiile partii civile sau ale partii responsabile civilmente;
d) declaratiile martorilor;
e) înscrisuri, rapoarte de expertiza sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de proba;
f) orice alt mijloc de proba care nu este interzis prin lege.
(3) Procedeul probatoriu este modalitatea legala de obtinere a mijlocului de proba.
Dispozitii generale Art. 138
(1) Constituie metode speciale de supraveghere sau cercetare urmatoarele:
a) interceptarea comunicatiilor ori a oricarui tip de comunicare la distanta;
b) accesul la un sistem informatic;
c) supravegherea video, audio sau prin fotografiere;
d) localizarea sau urmarirea prin mijloace tehnice;
e) obtinerea datelor privind tranzactiile financiare ale unei persoane;
f) retinerea, predarea sau perchezitionarea trimiterilor postale;
g) utilizarea investigatorilor sub acoperire si a colaboratorilor;
h) participarea autorizata la anumite activitati;
i) livrarea supravegheata;
j) obtinerea datelor de trafic si de localizare prelucrate de catre furnizorii de retele publice de comunicatii electronice ori furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului.
(2) Prin interceptarea comunicatiilor ori a oricarui tip de comunicare se întelege interceptarea, accesul, monitorizarea, colectarea sau înregistrarea comunicarilor efectuate prin telefon, sistem informatic ori prin orice alt mijloc de comunicare.
(3) Prin acces la un sistem informatic se întelege patrunderea într-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice fie direct, fie de la distanta, prin intermediul unor programe specializate ori prin intermediul unei retele, în scopul de a identifica probe.
(4) Prin sistem informatic se întelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate ori aflate în relatie functionala, dintre care unul sau mai multe asigura prelucrarea automata a datelor, cu ajutorul unui program informatic.
(5) Prin date informatice se întelege orice reprezentare de fapte, informatii sau concepte sub o forma adecvata prelucrarii într-un sistem informatic, inclusiv un program capabil sa determine executarea unei functii de catre un sistem informatic.
(6) Prin supraveghere video, audio sau prin fotografiere se întelege fotografierea persoanelor, observarea sau înregistrarea conversatiilor, miscarilor ori a altor activitati ale acestora.
(7) Prin localizare sau urmarire prin mijloace tehnice se întelege folosirea unor dispozitive care determina locul unde se afla persoana sau obiectul la care sunt atasate.
(8) Prin perchezitionarea trimiterilor postale se întelege verificarea, prin mijloace fizice sau tehnice, a scrisorilor, a altor trimiteri postale sau a obiectelor transmise prin orice alt mijloc.
(9) Prin obtinerea datelor privind tranzactiile financiare ale unei persoane se întelege operatiunile prin care se asigura cunoasterea continutului tranzactiilor financiare si al altor operatiuni efectuate sau care urmeaza sa fie efectuate prin intermediul unei institutii de credit ori al altei entitati financiare, precum si obtinerea de la o institutie de credit sau de la alta entitate financiara de înscrisuri ori informatii aflate în posesia acesteia referitoare la tranzactiile sau operatiunile unei persoane.
(10) Prin utilizarea investigatorilor sub acoperire si a colaboratorilor se întelege folosirea unei persoane cu o alta identitate decât cea reala în scopul obtinerii de date si informatii cu privire la savârsirea unei infractiuni.
(11) Prin participarea autorizata la anumite activitati se întelege comiterea unei fapte similare laturii obiective a unei infractiuni de coruptie, efectuarea de tranzactii, operatiuni sau orice fel de întelegeri privind un bun sau privind o persoana despre care se banuieste ca ar fi disparuta, ca este victima traficului de persoane ori a unei rapiri, efectuarea de operatiuni privind droguri, precum si prestarea unui serviciu, desfasurate cu autorizarea organului judiciar competent, în scopul obtinerii de mijloace de proba.
(12) Prin livrare supravegheata se întelege tehnica de supraveghere si cercetare prin care se permit intrarea, circulatia sau iesirea de pe teritoriul tarii a unor bunuri în privinta carora exista o suspiciune cu privire la caracterul ilicit al detinerii sau obtinerii acestora, sub supravegherea ori cu autorizarea autoritatilor competente, în scopul investigarii unei infractiuni sau al identificarii persoanelor implicate în savârsirea acesteia.
(13) Prin supraveghere tehnica se întelege utilizarea uneia dintre metodele prevazute la alin. (1) lit. a)-d).
INTRODUS IN COD FARA TITLU DE ARTICOL Art. 142^1
(1) Orice persoana autorizata care realizeaza activitati de supraveghere tehnica, în baza prezentei legi, are posibilitatea de a asigura semnarea electronica a datelor rezultate din activitatile de supraveghere tehnica, utilizând o semnatura electronica extinsa bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat.
(2) Orice persoana autorizata care transmite date rezultate din activitatile de supraveghere tehnica, în baza prezentei legi, are posibilitatea sa semneze datele transmise, utilizând si o semnatura electronica extinsa bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat si care permite identificarea neambigua a persoanei autorizate, aceasta asumându-si astfel responsabilitatea în ceea ce priveste integritatea datelor transmise.
(3) Orice persoana autorizata care primeste date rezultate din activitatile de supraveghere tehnica, în baza prezentei legi, are posibilitatea sa verifice integritatea datelor primite si sa certifice aceasta integritate prin semnarea datelor, utilizând o semnatura electronica extinsa bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat si care permite identificarea neambigua a persoanei autorizate.
(4) Fiecare persoana care certifica datele sub semnatura electronica raspunde potrivit legii pentru securitatea si integritatea acestor date.
Prelungirea masurii supravegherii tehnice Art. 144
(1) Masura supravegherii tehnice poate fi prelungita, pentru motive temeinic justificate, de catre judecatorul de drepturi si libertati de la instanta competenta, la cererea motivata a procurorului, în cazul în care sunt îndeplinite conditiile prevazute la art. 139, fiecare prelungire neputând depasi 30 de zile.
(2) Judecatorul de drepturi si libertati se pronunta în camera de consiliu, fara citarea partilor, prin încheiere care nu este supusa cailor de atac. Întocmirea minutei este obligatorie.
(3) Durata totala a masurilor de supraveghere tehnica, cu privire la aceeasi persoana si aceeasi fapta, nu poate depasi, în aceeasi cauza, 6 luni, cu exceptia masurii de supraveghere video, audio sau prin fotografiere în spatii private, care nu poate depasi 120 de zile.
Informarea persoanei supravegheate Art. 145
(1) Dupa încetarea masurii de supraveghere tehnica, procurorul informeaza, în scris, în cel mult 10 zile, pe fiecare subiect al unui mandat despre masura de supraveghere tehnica ce a fost luata în privinta sa.
(2) Dupa momentul informarii, persoana supravegheata are dreptul de a lua cunostinta, la cerere, de continutul proceselor-verbale în care sunt consemnate activitatile de supraveghere tehnica efectuate. De asemenea, procurorul trebuie sa asigure, la cerere, ascultarea convorbirilor, comunicarilor sau conversatiilor ori vizionarea imaginilor rezultate din activitatea de supraveghere tehnica.
(3) Termenul de formulare a cererii este de 20 de zile de la data comunicarii informarii scrise prevazute la alin. (1).
(4) Procurorul poate sa amâne motivat efectuarea informarii sau a prezentarii suporturilor pe care sunt stocate activitatile de supraveghere tehnica ori a proceselor- verbale de redare, daca aceasta ar putea conduce la:
a) perturbarea sau periclitarea bunei desfasurari a urmaririi penale în cauza;
b) punerea în pericol a sigurantei victimei, a martorilor sau a membrilor familiilor acestora;
c) dificultati în supravegherea tehnica asupra altor persoane implicate în cauza.
(5) Amânarea prevazuta la alin. (4) se poate dispune cel mai târziu pâna la terminarea urmaririi penale sau pâna la clasarea cauzei.
Utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reala si a colaboratorilor Art. 148
(1) Autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire se poate dispune de procurorul care supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala, pe o perioada de maximum 60 de zile, daca:
a) exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savârsirea unei infractiuni contra securitatii nationale prevazute de
Codul penal si de alte legi speciale, precum si în cazul infractiunilor de trafic de droguri, de efectuare de operatiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infractiunilor privind nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, trafic si exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism sau asimilate acestora, de finantare a terorismului, spalare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, falsificare de instrumente de plata electronica, în cazul infractiunilor care se savârsesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronica, santaj, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscala, în cazul infractiunilor de coruptie, al infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie, al infractiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori în cazul altor infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori exista o suspiciune rezonabila ca o persoana este implicata în activitati infractionale ce au legatura cu infractiunile enumerate mai sus;
b) masura este necesara si proportionala cu restrângerea drepturilor si libertatilor fundamentale, date fiind particularitatile cauzei, importanta informatiilor sau a probelor ce urmeaza a fi obtinute ori gravitatea infractiunii;
c) probele sau localizarea si identificarea faptuitorului, suspectului ori inculpatului nu ar putea fi obtinute în alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultati deosebite ce ar prejudicia ancheta ori exista un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Masura se dispune de procuror, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penala, prin ordonanta care trebuie sa cuprinda, în afara mentiunilor prevazute la art. 286 alin. (2):
a) indicarea activitatilor pe care investigatorul sub acoperire este autorizat sa le desfasoare;
b) perioada pentru care s-a autorizat masura;
c) identitatea atribuita investigatorului sub acoperire.
(3) În cazul în care procurorul apreciaza ca este necesar ca investigatorul sub acoperire sa poata folosi dispozitive tehnice pentru a obtine fotografii sau înregistrari audio si video, sesizeaza judecatorul de drepturi si libertati în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnica. Dispozitiile art. 141 se aplica în mod corespunzator.
(4) Investigatorii sub acoperire sunt lucratori operativi din cadrul politiei judiciare. În cazul investigarii infractiunilor contra securitatii nationale si infractiunilor de terorism pot fi folositi ca investigatori sub acoperire si lucratori operativi din cadrul organelor de stat care desfasoara, potrivit legii, activitati de informatii în vederea asigurarii securitatii nationale.
(5) Investigatorul sub acoperire culege date si informatii în baza ordonantei emise potrivit alin. (1) - (3), pe care le pune, în totalitate, la dispozitia procurorului care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala, întocmind un proces-verbal.
(6) În cazul în care desfasurarea activitatii investigatorului impune participarea autorizata la anumite activitati, procurorul procedeaza potrivit dispozitiilor art. 150.
(7) Organele judiciare pot folosi sau pune la dispozitia investigatorului sub acoperire orice înscrisuri ori obiecte necesare pentru desfasurarea activitatii autorizate. Activitatea persoanei care pune la dispozitie sau foloseste înscrisurile ori obiectele nu constituie infractiune.
(8) Investigatorii sub acoperire pot fi audiati ca martori în cadrul procesului penal în aceleasi conditii ca si martorii amenintati.
(9) Durata masurii poate fi prelungita pentru motive temeinic justificate, în cazul în care sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (1), fiecare prelungire neputând depasi 60 de zile. Durata totala a masurii, în aceeasi cauza si cu privire la aceeasi persoana, nu poate depasi un an, cu exceptia infractiunilor contra vietii, securitatii nationale, infractiunilor de trafic de droguri, nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, trafic si exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism sau asimilate acestora, de finantare a terorismului, spalare a banilor, precum si infractiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.
(10) În situatii exceptionale, daca sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (1), iar folosirea investigatorului sub acoperire nu este suficienta pentru obtinerea datelor sau informatiilor ori nu este posibila, procurorul care supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala poate autoriza folosirea unui colaborator, caruia îi poate fi atribuita o alta identitate decât cea reala. Dispozitiile alin. (2) - (3) si (5) - (9) se aplica în mod corespunzator.
Dispunerea efectuarii expertizei sau a constatarii Art. 172
(1) Efectuarea unei expertize se dispune când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurari ce prezinta importanta pentru aflarea adevarului în cauza este necesara si opinia unui expert.
(2) Expertiza se dispune, în conditiile art. 100, la cerere sau din oficiu, de catre organul de urmarire penala, prin ordonanta motivata, iar în cursul judecatii se dispune de catre instanta, prin încheiere motivata.
(3) Cererea de efectuare a expertizei trebuie formulata în scris, cu indicarea faptelor si împrejurarilor supuse evaluarii si a obiectivelor care trebuie lamurite de expert.
(4) Expertiza poate fi efectuata de experti oficiali din laboratoare sau institutii de specialitate ori de experti independenti autorizati din tara sau din strainatate, în conditiile legii.
(5) Expertiza si examinarea medico-legala se efectueaza în cadrul institutiilor medico-legale.
(6) Ordonanta organului de urmarire penala sau încheierea instantei prin care se dispune efectuarea expertizei trebuie sa indice faptele sau împrejurarile pe care expertul trebuie sa le constate, sa le clarifice si sa le evalueze, obiectivele la care trebuie sa raspunda, termenul în care trebuie efectuata expertiza, precum si institutia ori expertii desemnati.
(7) În domeniile strict specializate, daca pentru întelegerea probelor sunt necesare anumite cunostinte specifice sau alte asemenea cunostinte, instanta ori organul de urmarire penala poate solicita opinia unor specialisti care functioneaza în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Dispozitiile relative la audierea martorului sunt aplicabile în mod corespunzator.
(8) La efectuarea expertizei pot participa experti independenti autorizati, numiti la solicitarea partilor sau subiectilor procesuali principali.
(9) Când exista pericol de disparitie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unor situatii de fapt ori este necesara lamurirea urgenta a unor fapte sau împrejurari ale cauzei, organul de urmarire penala poate dispune prin ordonanta efectuarea unei constatari.
(10) Constatarea este efectuata de catre un specialist care functioneaza în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora.
(11) Certificatul medico-legal are valoarea unui raport de constatare.
(12) Dupa finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciaza ca este necesara opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se poate dispune efectuarea unei expertize.
Numirea expertului Art. 173
(1) Expertul este numit prin ordonanta organului de urmarire penala sau prin încheierea instantei.
(2) Organul de urmarire penala sau instanta desemneaza, de regula, un singur expert, cu exceptia situatiilor în care, ca urmare a complexitatii expertizei, sunt necesare cunostinte specializate din discipline distincte, situatie în care desemneaza doi sau mai multi experti.
(3) Când expertiza urmeaza sa fie efectuata de o institutie medico-legala, de un institut sau laborator de specialitate, desemnarea unuia sau a mai multor experti se face de catre acea institutie, potrivit legii.
(4) Partile si subiectii procesuali principali au dreptul sa solicite ca la efectuarea expertizei sa participe un expert recomandat de acestea. În cazul în care expertiza este dispusa de instanta, procurorul poate solicita ca un expert recomandat de acesta sa participe la efectuarea expertizei.
(5) Expertul, institutia medico-legala, institutul sau laboratorul de specialitate, la cererea expertului, poate solicita, atunci când considera necesar, participarea specialistilor de la alte institutii sau avizul acestora.
(6) Institutia medico-legala, institutul sau laboratorul de specialitate comunica organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei numele expertilor desemnati.
Drepturile si obligatiile expertului Art. 175
(1) Expertul are dreptul de a refuza efectuarea expertizei pentru aceleasi motive pentru care martorul poate refuza depunerea marturiei.
(2) Expertul are dreptul sa ia cunostinta de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei.
(3) Expertul poate cere lamuriri organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei cu privire la anumite fapte ori împrejurari ale cauzei ce trebuie evaluate.
(4) Expertul poate cere lamuriri partilor si subiectilor procesuali principali, cu încuviintarea si în conditiile stabilite de organele judiciare.
(5) Expertul are dreptul la un onorariu pentru activitatea depusa în vederea efectuarii expertizei, pentru cheltuielile pe care ar trebui sa le suporte sau le-a suportat pentru efectuarea expertizei. Cuantumul onorariului este stabilit de catre organele judiciare în functie de natura si complexitatea cauzei si de cheltuielile suportate sau care urmeaza a fi suportate de catre expert. Daca expertiza este efectuata de institutia medico-legala ori institutul sau laboratorul de specialitate, costul expertizei este stabilit în conditiile prevazute de legea speciala.
(6) Expertul poate beneficia si de masuri de protectie, în conditiile prevazute la art. 125.
(7) Expertul are obligatia de a se prezenta în fata organelor de urmarire penala sau a instantei de judecata ori de câte ori este chemat si de a-si întocmi raportul de expertiza cu respectarea termenului-limita stabilit în ordonanta organului de urmarire penala sau în încheierea instantei. Termenul-limita din ordonanta sau încheiere poate fi prelungit, la cererea expertului, pentru motive întemeiate, fara ca prelungirea totala acordata sa fie mai mare de 6 luni.
(8) Întârzierea sau refuzul nejustificat de efectuare a expertizei atrage aplicarea unei amenzi judiciare, precum si raspunderea civila a expertului sau a institutiei desemnate sa o efectueze pentru prejudiciile cauzate.
Inlocuirea expertului Art. 176
(1) Expertul poate fi înlocuit daca refuza sau, în mod nejustificat, nu finalizeaza raportul de expertiza pâna la termenul fixat.
(2) Înlocuirea se dispune prin ordonanta de catre organul de urmarire penala sau prin încheiere de catre instanta, dupa citarea expertului, si se comunica asociatiei sau corpului profesional de care apartine acesta.
(3) Expertul este, de asemenea, înlocuit când este admisa declaratia sa de abtinere sau cererea de recuzare ori în cazul în care se afla în imposibilitate obiectiva de a efectua sau finaliza expertiza.
(4) Expertul înlocuit trebuie, sub sanctiunea prevazuta la art. 283 alin. (4), sa puna de îndata la dispozitia organului judiciar toate actele sau obiectele încredintate, precum si observatiile cu privire la activitatile desfasurate pâna la momentul înlocuirii sale.
Procedura efectuarii expertizei Art. 177
(1) Organul de urmarire penala sau instanta de judecata, când dispune efectuarea unei expertize, fixeaza un termen la care sunt chemate partile, subiectii procesuali principali, precum si expertul, daca acesta a fost desemnat.
(2) La termenul fixat se aduce la cunostinta procurorului, a partilor, a subiectilor procesuali principali si a expertului obiectul expertizei si întrebarile la care expertul trebuie sa raspunda si li se pune în vedere ca au dreptul sa faca observatii cu privire la aceste întrebari si ca pot cere modificarea sau completarea lor. De asemenea, dupa caz, sunt indicate expertului obiectele pe care urmeaza sa le analizeze.
(3) Expertul este înstiintat cu privire la faptul ca are obligatia de a analiza obiectul expertizei, de a indica cu exactitate orice observatie sau constatare si de a expune o opinie impartiala cu privire la faptele sau împrejurarile evaluate, în conformitate cu regulile stiintei si expertizei profesionale.
(4) Partile si subiectii procesuali principali sunt încunostintati ca au dreptul sa ceara numirea câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care sa participe la efectuarea expertizei.
(5) Dupa examinarea obiectiilor si cererilor facute de parti, de subiectii procesuali principali si expert, organul de urmarire penala sau instanta de judecata pune în vedere expertului termenul în care urmeaza a fi efectuata expertiza, încunostintându-l totodata daca la efectuarea acesteia urmeaza sa participe partile sau subiectii procesuali principali.
(6) Atunci când expertiza urmeaza sa fie efectuata de o institutie medico-legala, de un laborator de expertiza criminalistica sau de orice institut de specialitate, sunt aplicabile dispozitiile art. 173 alin. (3), nefiind necesara prezenta expertului în fata organului judiciar.
Audierea expertului Art. 179
(1) În cursul urmaririi penale sau al judecatii, expertul poate fi audiat de organul de urmarire penala sau de instanta, la cererea procurorului, a partilor, a subiectilor procesuali principali sau din oficiu, daca organul judiciar apreciaza ca audierea este necesara pentru lamurirea constatarilor sau concluziilor expertului.
(2) Daca expertiza a fost efectuata de o institutie medico-legala, institut sau laborator de specialitate, institutia va desemna un expert, dintre persoanele care au participat la efectuarea expertizei, ce urmeaza a fi audiat de catre organul de urmarire penala sau de instanta.
(3) Audierea expertului se efectueaza potrivit dispozitiilor privitoare la audierea martorilor.
Efectuarea unei noi expertize Art. 181
(1) Organul de urmarire penala sau instanta dispune efectuarea unei noi expertize atunci când concluziile raportului de expertiza sunt neclare sau contradictorii ori între continutul si concluziile raportului de expertiza exista contradictii, iar aceste deficiente nu pot fi înlaturate prin audierea expertului.
(2) Când organul de urmarire penala sau instanta de judecata dispune efectuarea unei noi expertize de catre o institutie medico-legala, aceasta este efectuata de o comisie, în conditiile legii.
Autopsia medico-legala Art. 185
(1) Autopsia medico-legala se dispune de catre organul de urmarire penala sau de catre instanta de judecata, în caz de moarte violenta ori când aceasta este suspecta de a fi violenta sau când nu se cunoaste cauza mortii ori exista o suspiciune rezonabila ca decesul a fost cauzat direct sau indirect printr-o infractiune ori în legatura cu comiterea unei infractiuni. În cazul în care corpul victimei a fost înhumat, este dispusa exhumarea pentru examinarea cadavrului prin autopsie.
(2) Procurorul dispune de îndata efectuarea unei autopsii medico-legale daca decesul s-a produs în perioada în care persoana se afla în custodia politiei, a Administratiei Nationale a Penitenciarelor, în timpul internarii medicale nevoluntare sau în cazul oricarui deces care ridica suspiciunea nerespectarii drepturilor omului, a aplicarii torturii sau a oricarui tratament inuman.
(3) Pentru a constata daca exista motive pentru a efectua autopsia medico-legala, organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate solicita opinia medicului legist.
(4) Autopsia se efectueaza în cadrul institutiei medico-legale, potrivit legii speciale.
(5) La efectuarea autopsiei medico-legale pot fi cooptati si specialisti din alte domenii medicale, în vederea stabilirii cauzei decesului, la solicitarea medicului legist, cu exceptia medicului care a tratat persoana decedata.
(6) Cu ocazia efectuarii autopsiei medico-legale pot fi utilizate orice metode legale pentru stabilirea identitatii, inclusiv prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii profilului genetic judiciar.
(7) Organul de urmarire penala trebuie sa încunostinteze un membru de familie despre data autopsiei si despre dreptul de a desemna un expert independent autorizat care sa asiste la efectuarea autopsiei.
(8) Medicul legist care a efectuat autopsia întocmeste un raport de expertiza, care cuprinde constatarile si concluziile sale cu privire la:
a) identitatea persoanei decedate sau elemente de identificare, daca identitatea nu este cunoscuta;
b) felul mortii;
c) cauza medicala a mortii;
d) existenta leziunilor traumatice, mecanismul de producere a acestora, natura agentului vulnerant si legatura de cauzalitate dintre leziunile traumatice si deces;
e) rezultatele investigatiilor de laborator efectuate asupra probelor biologice prelevate de la cadavru si a substantelor suspecte descoperite;
f) urmele biologice gasite pe corpul persoanei decedate;
g) data probabila a mortii;
h) orice alte elemente care pot contribui la lamurirea împrejurarilor producerii mortii.
Examinarea medico-legala a persoanei Art. 189
(1) Examinarea medico-legala a persoanei în vederea constatarii urmelor si a consecintelor unei infractiuni se efectueaza conform legii speciale.
(2) Medicul legist care a efectuat examinarea medico-legala întocmeste un certificat medico-legal sau, dupa caz, un raport de expertiza.
(3) Constatarea leziunilor traumatice este efectuata, de regula, printr-o examinare fizica. În cazul în care nu este posibila sau necesara examinarea fizica, expertiza este efectuata în baza documentatiei medicale puse la dispozitia expertului.
(4) Raportul de expertiza sau certificatul medico-legal trebuie sa cuprinda: descrierea leziunilor traumatice, precum si opinia expertului cu privire la natura si gravitatea leziunilor, mecanismul si data producerii acestora, urmarile pe care acestea le-au produs.
Termenul de declarare a apelului Art. 410
(1) Pentru procuror, persoana vatamata si parti, termenul de apel este de 10 zile, daca legea nu dispune altfel, si curge de la data comunicarii hotarârii, în cazurile prevazute la art. 406 alin. (1), sau, dupa caz, de la data comunicarii copiei minutei, în celelalte cazuri.
(2) În cazul prevazut la art. 409 alin. (1) lit. e), apelul poate fi exercitat de îndata dupa pronuntarea încheierii prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare si indemnizatiilor si cel mai târziu în 10 zile de la pronuntarea sentintei prin care s-a solutionat cauza sau, dupa caz, în termen de 10 zile de la comunicarea sentintei prin care a fost aplicata amenda judiciara sau prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare sau indemnizatiilor.
(3) Pentru persoanele prevazute la art. 409 alin. (1) lit. f), termenul de apel este de 10 zile si curge de la data la care acestea au aflat despre actul sau masura care a provocat vatamarea.
Competenta de solutionare Art. 488^2
(1) Competenta de solutionare a contestatiei apartine dupa cum urmeaza:
a) în cauzele penale aflate în cursul urmaririi penale, judecatorului de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta;
b) în cauzele penale aflate în cursul judecatii sau în caile de atac, ordinare ori extraordinare, instantei ierarhic superioare celei pe rolul careia se afla cauza.
(2) Când procedura judiciara cu privire la care se formuleaza contestatia se afla pe rolul Înaltei Curti de Casatie si Justitie, competenta de solutionare a contestatiei apartine unui alt complet din cadrul aceleiasi sectii.
Solutionarea contestatiei Art. 488^5
(1) Judecatorul de drepturi si libertati sau instanta, solutionând contestatia, verifica durata procedurilor pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul cauzei si a punctelor de vedere prezentate si se pronunta prin încheiere.
(2) Judecatorul de drepturi si libertati sau instanta, în aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii judiciare, va lua în considerare urmatoarele elemente:
a) natura si obiectul cauzei;
b) complexitatea cauzei, inclusiv prin luarea în considerare a numarului de participanti si a dificultatilor de administrare a probelor;
c) elementele de extraneitate ale cauzei;
d) faza procesuala în care se afla cauza si durata fazelor procesuale anterioare;
e) comportamentul contestatorului în procedura judiciara analizata, inclusiv din perspectiva exercitarii drepturilor sale procesuale si procedurale si din perspectiva îndeplinirii obligatiilor sale în cadrul procesului;
f) comportamentul celorlalti participanti în cauza, inclusiv al autoritatilor implicate;
g) interventia unor modificari legislative aplicabile cauzei;
h) alte elemente de natura sa influenteze durata procedurii.
Solutii Art. 488^6
(1) Când apreciaza contestatia ca fiind întemeiata, judecatorul de drepturi si libertati sau instanta admite contestatia si stabileste termenul în care procurorul sa rezolve cauza potrivit art. 327, respectiv instanta de judecata sa solutioneze cauza, precum si termenul în care o noua contestatie nu poate fi formulata.
(2) În toate cazurile, judecatorul de drepturi si libertati sau instanta care solutioneaza contestatia nu va putea da îndrumari si nici nu va putea oferi dezlegari asupra unor probleme de fapt sau de drept care sa anticipeze modul de solutionare a procesului ori care sa aduca atingere libertatii judecatorului cauzei de a hotarî, conform legii, cu privire la solutia ce trebuie data procesului, ori, dupa caz, libertatii procurorului de a pronunta solutia pe care o considera legala si temeinica.
(3) Daca s-a constatat depasirea duratei rezonabile, o noua contestatie în aceeasi cauza se va solutiona cu luarea în considerare exclusiv a motivelor ivite ulterior contestatiei anterioare.
(4) Abuzul de drept constând în formularea cu rea-credinta a contestatiei se sanctioneaza cu amenda judiciara de la 1.000 lei la 7.000 lei si la plata cheltuielilor judiciare ocazionate.
(5) Încheierea se motiveaza în termen de 5 zile de la pronuntare. Dosarul se restituie în ziua motivarii.
(6) Hotarârea se comunica contestatorului si se transmite spre informare tuturor partilor sau persoanelor dintre cele enumerate la art. 4884 alin. (1) lit. c), din dosarul cauzei, care sunt tinute sa respecte termenele cuprinse în aceasta.
(7) Încheierea prin care judecatorul de drepturi si libertati sau instanta solutioneaza contestatia nu este supusa niciunei cai de atac.
(8) Contestatia formulata cu nerespectarea termenelor prevazute de prezentul capitol se restituie administrativ.
Procedura de informare Art. 495
(1) Procurorul, în cursul urmaririi penale, comunica organului care a autorizat înfiintarea persoanei juridice si organului care a înregistrat persoana juridica punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a persoanei juridice, la data dispunerii acestor masuri, în vederea efectuarii mentiunilor corespunzatoare.
(2) În cazul institutiilor care nu sunt supuse conditiei înregistrarii sau autorizarii pentru a dobândi personalitate juridica, informarea prevazuta la alin. (1) se face catre organul care a înfiintat acea institutie.
(3) Organele prevazute la alin. (1) si (2) sunt obligate sa comunice organului judiciar, în termen de 24 de ore de la data înregistrarii, în copie certificata, orice mentiune înregistrata de acestea cu privire la persoana juridica.
(4) Persoana juridica este obligata sa comunice organului judiciar, în termen de 24 de ore, intentia de fuziune, divizare, dizolvare, reorganizare, lichidare sau reducere a capitalului social.
(5) Dispozitiile alin. (1) - (3) se aplica în mod corespunzator si în cazul luarii masurilor preventive fata de persoana juridica.
(6) Dupa ramânerea definitiva a hotarârii de condamnare la pedeapsa amenzii, instanta de executare comunica o copie de pe dispozitivul hotarârii organului care a autorizat înfiintarea persoanei juridice, organului care a înregistrat persoana juridica, organului care a înfiintat institutia nesupusa autorizarii sau înregistrarii, precum si organelor cu atributii de control si supraveghere a persoanei juridice, în vederea efectuarii mentiunilor corespunzatoare.
(7) Neîndeplinirea, de îndata sau pâna la împlinirea termenelor prevazute, a obligatiilor prevazute la alin. (3) - (5) constituie abatere judiciara si se sanctioneaza cu amenda judiciara prevazuta la art. 283 alin. (4).
Activitatile ce pot fi efectuate in procedura urmaririi Art. 523
(1) În vederea identificarii, cautarii, localizarii si prinderii persoanelor date în urmarire pot fi efectuate, în conditiile prevazute de lege, urmatoarele activitati:
a) supravegherea tehnica;
b) retinerea, predarea si perchezitionarea corespondentei si a obiectelor;
b^1) obtinerea datelor de trafic si de localizare prelucrate de catre furnizorii de retele publice de comunicatii electronice ori furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului;
c) perchezitia;
d) ridicarea de obiecte sau înscrisuri;
e) monitorizarea tranzactiilor financiare si dezvaluirea datelor financiare.
(2) Activitatile prevazute la alin. (1) lit. a)-c) pot fi efectuate numai în baza mandatului emis de judecatorul de drepturi si libertati de la instanta competenta sa judece cauza în prima instanta sau de la instanta de executare ori de judecatorul de drepturi si libertati de la instanta competenta potrivit legii speciale în cazul prevazut la art. 521 alin. (2) lit. c).
(3) Activitatile prevazute la alin. (1) lit. d) pot fi efectuate numai cu autorizarea procurorului care supravegheaza activitatea organelor de politie care efectueaza urmarirea persoanei date în urmarire.
Actiunea pentru repararea pagubei Art. 541
(1) Actiunea pentru repararea pagubei poate fi pornita de persoana îndreptatita, potrivit art. 538 si 539, iar dupa moartea acesteia poate fi continuata sau pornita de catre persoanele care se aflau în întretinerea sa la data decesului.
(2) Actiunea poate fi introdusa în termen de 6 luni de la data ramânerii definitive a hotarârii instantei de judecata, precum si a ordonantei sau încheierilor organelor judiciare, prin care s-a constatat eroarea judiciara, respectiv privarea nelegala de libertate.
(3) Pentru obtinerea repararii pagubei, persoana îndreptatita se poate adresa tribunalului în a carei circumscriptie domiciliaza, chemând în judecata civila statul, care este citat prin Ministerul Finantelor Publice.
(4) Actiunea este scutita de taxa judiciara de timbru.
Actiunea in regres Art. 542
(1) În cazul în care repararea pagubei a fost acordata potrivit art. 541, precum si în situatia în care statul român a fost condamnat de catre o instanta internationala pentru vreunul dintre cazurile prevazute la art. 538 si 539, actiunea în regres pentru recuperarea sumei achitate poate fi îndreptata împotriva persoanei care, cu rea-credinta sau din culpa grava, a provocat situatia generatoare de daune sau împotriva institutiei la care aceasta este asigurata pentru despagubiri în caz de prejudicii provocate în exercitiul profesiunii.
(2) Statul trebuie sa dovedeasca în cadrul actiunii în regres, prin ordonanta procurorului sau hotarâre penala definitiva, ca cel asigurat în conditiile alin. (1) a produs cu rea-credinta sau din culpa grava profesionala eroarea judiciara sau privarea nelegala de libertate cauzatoare de prejudicii.