Competenta pentru infractiunile savarsite pe teritoriul Romaniei Art. 41
(1) Competenta dupa teritoriu este determinata, în ordine, de:
a) locul savârsirii infractiunii;
b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul;
c) locuinta suspectului sau inculpatului persoana fizica ori, dupa caz, sediul inculpatului persoana juridica, la momentul la care a savârsit fapta;
d) locuinta sau, dupa caz, sediul persoanei vatamate.
(2) Prin locul savârsirii infractiunii se întelege locul unde s-a desfasurat activitatea infractionala, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.
(3) În cazul în care, potrivit alin. (2), o infractiune a fost savârsita în circumscriptia mai multor instante, oricare dintre acestea este competenta sa o judece.
(4) Când niciunul dintre locurile prevazute la alin. (1) nu este cunoscut sau când sunt sesizate succesiv doua sau mai multe instante dintre cele prevazute la alin. (1), competenta revine instantei mai întâi sesizate.
(5) Ordinea de prioritate prevazuta la alin. (1) se aplica în cazul în care doua sau mai multe instante sunt sesizate simultan ori urmarirea penala s-a efectuat cu nerespectarea acestei ordini.
(6) Infractiunea savârsita pe o nava sub pavilion românesc este de competenta instantei în a carei circumscriptie se afla primul port român în care ancoreaza nava, în afara de cazul în care prin lege se dispune altfel.
(7) Infractiunea savârsita pe o aeronava înmatriculata în România este de competenta instantei în a carei circumscriptie se afla primul loc de aterizare pe teritoriul român.
(8) Daca nava nu ancoreaza într-un port român sau daca aeronava nu aterizeaza pe teritoriul român, iar competenta nu se poate determina potrivit alin. (1), competenta este cea prevazuta la alin. (4).
Competenta pentru infractiunile savarsite in afara teritoriului Romaniei Art. 42
(1) Infractiunile savârsite în afara teritoriului României se judeca de catre instantele în a caror circumscriptie se afla locuinta suspectului sau inculpatului persoana fizica ori, dupa caz, sediul inculpatului persoana juridica.
(2) Daca inculpatul nu locuieste sau, dupa caz, nu are sediul în România, iar infractiunea este de competenta judecatoriei, aceasta se judeca de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, iar în celelalte cazuri, de instanta competenta dupa materie ori dupa calitatea persoanei din municipiul Bucuresti, în afara de cazul când prin lege se dispune altfel.
(3) Infractiunea savârsita pe o nava este de competenta instantei în a carei circumscriptie se afla primul port român în care ancoreaza nava, în afara de cazul în care prin lege se dispune altfel.
(4) Infractiunea savârsita pe o aeronava este de competenta instantei în a carei circumscriptie se afla primul loc de aterizare pe teritoriul român.
(5) Daca nava nu ancoreaza într-un port român sau daca aeronava nu aterizeaza pe teritoriul român, competenta este cea prevazuta la alin. (1) si (2), în afara de cazul în care prin lege se dispune altfel.
Interzicerea strainului de a se afla pe teritoriul Romaniei Art. 563
(1) Când prin hotarârea de condamnare la pedeapsa închisorii s-a aplicat pedeapsa complementara a interzicerii dreptului strainului de a se afla pe teritoriul României, se face mentiune în mandatul de executare a pedepsei închisorii ca la data liberarii condamnatul sa fie predat organului de politie, care va proceda la îndepartarea sa de pe teritoriul României.
(2) Daca pedeapsa complementara nu însoteste pedeapsa închisorii, comunicarea se face organului de politie, imediat ce hotarârea a ramas definitiva.
(3) În vederea punerii în executare a pedepsei interzicerii strainului de a se afla pe teritoriul României, organul de politie poate patrunde în domiciliul sau resedinta unei persoane fara învoirea acesteia, precum si în sediul unei persoane juridice fara învoirea reprezentantului legal al acesteia.
(4) Daca persoana fata de care s-a luat pedeapsa complementara a interzicerii de a se afla pe teritoriul României nu este gasita, organul de politie constata aceasta printr-un proces-verbal si ia masuri pentru darea în urmarire, precum si pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar al procesului-verbal se trimite instantei de executare.
Redeschiderea procesului penal in cazul judecarii in lipsa persoanei condamnate Art. 466
(1) Persoana condamnata definitiv care a fost judecata în lipsa poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o luna din ziua în care a luat cunostinta, prin orice notificare oficiala, ca s-a desfasurat un proces penal împotriva sa.
(2) Este considerata judecata în lipsa persoana condamnata care nu a fost citata la proces si nu a luat cunostinta în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, desi a avut cunostinta de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei si nu a putut încunostinta instanta. Nu se considera judecata în lipsa persoana condamnata care si-a desemnat un aparator ales ori un mandatar, daca acestia s-au prezentat oricând în cursul procesului, si nici persoana care, dupa comunicarea, potrivit legii, a sentintei de condamnare, nu a declarat apel, a renuntat la declararea lui ori si-a retras apelul.
(3) Pentru persoana condamnata definitiv judecata în lipsa fata de care un stat strain a dispus extradarea sau predarea în baza mandatului european de arestare, termenul prevazut la alin. (1) curge de la data la care, dupa aducerea în tara, i-a fost comunicata hotarârea de condamnare.
(4) Procesul penal nu poate fi redeschis în cazul în care persoana condamnata a solicitat sa fie judecata în lipsa.
(5) Dispozitiile alineatelor precedente se aplica în mod corespunzator persoanei fata de care s-a pronuntat o hotarâre de renuntare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicarii pedepsei.
Suspendarea judecatii in caz de extradare activa Art. 368
(1) În cazul în care, potrivit legii, se cere extradarea unei persoane în vederea judecarii într-o cauza penala, instanta pe rolul careia se afla cauza poate dispune, prin încheiere motivata, suspendarea judecatii pâna la data la care statul solicitat va comunica hotarârea sa asupra cererii de extradare. Încheierea instantei este supusa contestatiei în termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenti, si de la comunicare, pentru cei lipsa, la instanta ierarhic superioara.
(2) Daca se solicita extradarea unui inculpat judecat într-o cauza cu mai multi inculpati, instanta poate dispune, în interesul unei bune judecati, disjungerea cauzei.
(3) Contestatia se depune la instanta care a pronuntat încheierea atacata si se înainteaza, împreuna cu dosarul cauzei, instantei ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.
(4) Contestatia nu suspenda executarea si se judeca în sedinta publica, în termen de 5 zile de la primirea dosarului, cu citarea partilor si a persoanei vatamate si cu participarea procurorului.