Intrebarile privind persoana suspectului sau a inculpatului Art. 107
(1) La începutul primei audieri, organul judiciar adreseaza întrebari suspectului sau inculpatului cu privire la nume, prenume, porecla, data si locul nasterii, codul numeric personal, numele si prenumele parintilor, cetatenia, starea civila, situatia militara, studiile, profesia ori ocupatia, locul de munca, domiciliul si adresa unde locuieste efectiv si adresa la care doreste sa îi fie comunicate actele de procedura, antecedentele penale sau daca împotriva sa se desfasoara un alt proces penal, daca solicita un interpret în cazul în care nu vorbeste sau nu întelege limba româna ori nu se poate exprima, precum si cu privire la orice alte date pentru stabilirea situatiei sale personale.
(2) Întrebarile prevazute la alin. (1) se repeta la audierile ulterioare doar atunci când organul judiciar considera necesar.
Protectia persoanei vatamate si a partii civile Art. 113
(1) Atunci când sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege referitoare la statutul de martor amenintat sau vulnerabil ori pentru protectia vietii private sau a demnitatii, organul de urmarire penala poate dispune fata de persoana vatamata ori fata de partea civila masurile de protectie prevazute la art. 124-130, care se aplica în mod corespunzator.
(2) Sunt prezumate vulnerabile victimele copii, victimele care sunt în relatie de dependenta fata de autorul infractiunii, victimele terorismului, ale criminalitatii organizate, ale traficului de persoane, ale violentei în cadrul relatiilor apropiate, ale violentei sexuale sau ale exploatarii, victimele infractiunilor savârsite din ura si victimele afectate de o infractiune din cauza prejudecatilor sau din motive de discriminare care ar putea avea legatura în special cu caracteristicile lor personale, victimele cu dizabilitati, precum si victimele care au suferit un prejudiciu considerabil ca urmare a gravitatii infractiunii.
(3) Daca persoana vatamata sau partea civila se afla în vreuna dintre situatiile prevazute la alin. (2), organul de urmarire penala îi aduce la cunostinta masurile de protectie care pot fi luate, continutul lor si posibilitatea de a renunta la acestea. Renuntarea persoanei vatamate sau a partii civile la luarea masurilor de protectie se consemneaza în scris si se semneaza de catre aceasta, în prezenta reprezentantului legal, daca este cazul.
(4) Reaudierea persoanei vatamate se face numai daca acest lucru este strict necesar pentru desfasurarea procesului penal.
(5) La audiere, persoana vatamata poate fi însotita, la cererea sa, de catre reprezentantul sau legal si de catre o alta persoana desemnata de catre persoana vatamata, cu exceptia cazului în care organul judiciar decide motivat în sens contrar.
(6) Ori de câte ori organul judiciar nu poate stabili vârsta persoanei vatamate si exista motive pentru a se considera ca aceasta este minor, persoana vatamata va fi prezumata a fi minor.
Modul de audiere a martorului Art. 122
(1) Fiecare martor este audiat separat si fara prezenta altor martori.
(2) Martorul este lasat sa declare tot ceea ce stie în legatura cu faptele sau împrejurarile de fapt pentru dovedirea carora a fost propus, apoi i se pot adresa întrebari.
(3) Martorului nu i se pot adresa întrebari privind optiunile politice, ideologice sau religioase ori alte circumstante personale si de familie, cu exceptia cazului în care acestea sunt strict necesare pentru aflarea adevarului în cauza sau pentru verificarea credibilitatii martorului.
Continutul cautiunii Art. 217
(1) Consemnarea cautiunii se face pe numele inculpatului, prin depunerea unei sume de bani determinate la dispozitia organului judiciar ori prin constituirea unei garantii reale, mobiliare ori imobiliare, în limita unei sume de bani determinate, în favoarea aceluiasi organ judiciar.
(2) Valoarea cautiunii este de cel putin 1.000 lei si se determina în raport cu gravitatea acuzatiei aduse inculpatului, situatia materiala si obligatiile legale ale acestuia.
(3) Pe perioada masurii, inculpatul trebuie sa respecte obligatiile prevazute la art. 215 alin. (1) si i se poate impune respectarea uneia ori mai multora dintre obligatiile prevazute la art. 215 alin. (2). Dispozitiile art. 215 alin. (3) - (9) se aplica în mod corespunzator.
(4) Cautiunea garanteaza participarea inculpatului la procesul penal si respectarea de catre acesta a obligatiilor prevazute la alin. (3).
(5) Instanta de judecata dispune prin hotarâre confiscarea cautiunii, daca masura controlului judiciar pe cautiune a fost înlocuita cu masura arestului la domiciliu sau a arestarii preventive, pentru motivele prevazute la alin. (9).
(6) În celelalte cazuri, instanta de judecata, prin hotarâre, dispune restituirea cautiunii.
(7) Dispozitiile alin. (5) si (6) se aplica în masura în care nu s-a dispus plata din cautiune, în ordinea urmatoare, a despagubirilor banesti acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infractiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii.
(8) În cazul în care dispune o solutie de netrimitere în judecata, procurorul dispune si restituirea cautiunii.
(9) În cazul în care, pe durata masurii controlului judiciar pe cautiune, inculpatul încalca, cu rea-credinta, obligatiile care îi revin sau exista suspiciunea rezonabila ca a savârsit cu intentie o noua infractiune pentru care s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale împotriva sa, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, la cererea motivata a procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei masuri cu masura arestului la domiciliu sau a arestarii preventive, în conditiile prevazute de lege.
Caracterul echitabil si termenul rezonabil al procesului penal Art. 8
Organele judiciare au obligatia de a desfasura urmarirea penala si judecata cu respectarea garantiilor procesuale si a drepturilor partilor si ale subiectilor procesuali, astfel încât sa fie constatate la timp si în mod complet faptele care constituie infractiuni, nicio persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala, iar orice persoana care a savârsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit legii, într-un termen rezonabil.
Expertiza genetica judiciara Art. 191
(1) Expertiza genetica judiciara se poate dispune de catre organul de urmarire penala, prin ordonanta, în cursul urmaririi penale, sau de instanta, prin încheiere, în cursul judecatii, cu privire la probele biologice recoltate de la persoane sau orice alte probe ce au fost gasite ori ridicate.
(2) Expertiza genetica judiciara se efectueaza în cadrul institutiilor medico-legale, al unei institutii ori unui laborator de specialitate sau al oricarei alte institutii de specialitate certificate si acreditate în acest tip de analize.
(3) Probele biologice recoltate cu ocazia examinarii corporale pot fi folosite numai la identificarea profilului genetic judiciar.
(4) Profilul genetic judiciar obtinut în conditiile alin. (3) poate fi folosit si în alta cauza penala, daca serveste la aflarea adevarului.
(5) Datele obtinute ca urmare a expertizei genetice judiciare constituie date personale si sunt protejate conform legii.
Mijloacele de proba scrise Art. 198
(1) Înscrisurile pot servi ca mijloace de proba, daca, din continutul lor, rezulta fapte sau împrejurari de natura sa contribuie la aflarea adevarului.
(2) Procesul-verbal ce cuprinde constatarile personale ale organului de urmarire penala sau ale instantei de judecata este mijloc de proba. Procesele-verbale întocmite de organele prevazute la art. 61 alin. (1) lit. a) -c) constituie acte de sesizare a organului de urmarire penala si nu au valoarea unor constatari de specialitate în procesul penal.