Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Partea GENERALĂ

• Titlul I - Principiile și limitele aplicării legii procesuale penale • Titlul II - Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal Capitolul I - Actiunea penala Capitolul II - Actiunea civila • Titlul III - Participanții în procesul penal Capitolul I - Dispoziții generale Capitolul II - Competența organelor judiciare SECȚIUNEA 1 - Competența funcțională, după materie și după calitatea persoanei a instanțelor judecătorești SECȚIUNEA a 2-a - Competența teritorială a instanțelor judecătorești SECȚIUNEA a 3-a - Dispoziții speciale privind competența instanțelor judecătorești SECȚIUNEA a 4-a - Competența judecătorului de drepturi și libertăți și a judecătorului de cameră preliminară SECȚIUNEA a 5-a - Organele de urmărire penală și competența acestora SECȚIUNEA a 6-a - Incompatibilitatea și strămutarea Capitolul III - Subiecții procesuali principali și drepturile acestora Capitolul IV - Inculpatul și drepturile acestuia Capitolul V - Partea civilă și drepturile acesteia Capitolul VI - Partea responsabilă civilmente și drepturile acesteia Capitolul VII - Avocatul. Asistența juridică și reprezentarea • Titlul IV - Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii Capitolul I - Reguli generale Capitolul II - Audierea persoanelor SECȚIUNEA 1 - Reguli generale în materia audierii persoanelor SECȚIUNEA a 2-a - Audierea suspectului sau a inculpatului SECȚIUNEA a 3-a - Audierea persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente SECȚIUNEA a 4-a - Audierea martorilor SECȚIUNEA a 5-a - Protecția martorilor SECȚIUNEA a 6-a - Confruntarea Capitolul III - Identificarea persoanelor și a obiectelor Capitolul IV - Metode speciale de supraveghere sau cercetare Capitolul V - Conservarea datelor informatice Capitolul VI - Percheziția și ridicarea de obiecte și înscrisuri SECȚIUNEA 1 - Percheziția domiciliară SECȚIUNEA a 2-a - Alte forme de percheziție SECȚIUNEA a 3-a - Ridicarea de obiecte și înscrisuri Capitolul VII - Expertiza și constatarea Capitolul VIII - Cercetarea locului faptei și reconstituirea Capitolul IX - Fotografierea și luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane Capitolul X - Mijloace materiale de probă Capitolul XI - Înscrisurile • Titlul V - Măsurile preventive și alte măsuri procesuale Capitolul I - Măsurile preventive SECȚIUNEA 1 - Dispoziții generale SECȚIUNEA a 2-a - Reținerea SECȚIUNEA a 3-a - Controlul judiciar SECȚIUNEA a 4-a - Controlul judiciar pe cauțiune SECȚIUNEA a 5-a - Arestul la domiciliu SECȚIUNEA a 6-a - Arestarea preventivă SECȚIUNEA a 7-a - Încetarea de drept, revocarea și înlocuirea măsurilor preventive SECȚIUNEA a 8-a - Dispoziții speciale privind măsurile preventive aplicate minorilor Capitolul II - Aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical SECȚIUNEA 1 - Obligarea provizorie la tratament medical SECȚIUNEA a 2-a - Internarea medicală provizorie Capitolul III - Măsurile asigurătorii, restituirea lucrurilor și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii • Titlul VI - Acte procesuale și procedurale comune Capitolul I - Citarea, comunicarea actelor procedurale și mandatul de aducere Capitolul II - Termenele Capitolul III - Cheltuielile judiciare Capitolul IV - Modificarea actelor procedurale, îndreptarea erorilor materiale și înlăturarea unor omisiuni vădite Capitolul V - Nulitățile Capitolul VI - Amenda judiciară

Partea SPECIALĂ

• Titlul I - Urmărirea penală Capitolul I - Dispoziții generale Capitolul II - Sesizarea organelor de urmărire penală SECȚIUNEA 1 - Reglementări generale SECȚIUNEA a 2-a - Plângerea prealabilă Capitolul III - Conducerea și supravegherea activității organelor de cercetare penală de către procuror Capitolul IV - Efectuarea urmăririi penale SECȚIUNEA 1 - Desfășurarea urmăririi penale SECȚIUNEA a 2-a - Suspendarea urmăririi penale SECȚIUNEA a 3-a - Clasarea și renunțarea la urmărirea penală SECȚIUNEA a 4-a - Terminarea urmăririi penale SECȚIUNEA a 5-a - Dispoziții privind efectuarea urmăririi penale de către procuror Capitolul V - Rezolvarea cauzelor și sesizarea instanței Capitolul VI - Reluarea urmăririi penale Capitolul VII - Plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală • Titlul II - Camera preliminară • Titlul III - Judecata Capitolul I - Dispoziții generale Capitolul II - Judecata în primă instanță SECȚIUNEA 1 - Desfășurarea judecării cauzelor SECȚIUNEA a 2-a - Deliberarea și hotărârea instanței Capitolul III - Apelul Capitolul III^1 - Contestația Capitolul V - Căile extraordinare de atac SECȚIUNEA 1 - Contestația în anulare SECȚIUNEA a 2-a - Recursul în casație SECȚIUNEA a 3-a - Revizuirea SECȚIUNEA a 4-a - Redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate Capitolul VI - Dispoziții privind asigurarea unei practici judiciare unitare SECȚIUNEA 1 - Recursul în interesul legii SECȚIUNEA a 2-a - Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept • Titlul IV - Proceduri speciale Capitolul I - Acordul de recunoaștere a vinovăției Capitolul I^1 Contestația privind durata procesului penal Capitolul II - Procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice Capitolul III - Procedura în cauzele cu infractori minori Capitolul IV - Procedura dării în urmărire Capitolul V - Procedura reabilitării Capitolul VI - Procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciară sau în caz de privare nelegală de libertate ori în alte cazuri Capitolul VII - Procedura în caz de dispariție a dosarelor judiciare și a înscrisurilor judiciare Capitolul VIII - Procedura privind cooperarea judiciară internațională și punerea în aplicare a tratatelor internaționale în materie penală SECȚIUNEA 1 - Dispoziții generale SECȚIUNEA a 2-a - Recunoașterea unor acte judiciare străine Capitolul IX - Procedura de confiscare sau desființare a unui înscris în cazul clasării • Titlul V - Executarea hotărârilor penale Capitolul I - Dispoziții generale Capitolul II - Punerea în executare a hotărârilor SECȚIUNEA 1 - Punerea în executare a pedepselor principale SECȚIUNEA a 2-a - Punerea în executare a pedepselor complementare SECȚIUNEA a 3-a - Punerea în executare a măsurilor de siguranță SECȚIUNEA a 4-a - Punerea în executare a altor dispoziții SECȚIUNEA a 5-a - Punerea în executare a amenzii judiciare și a cheltuielilor judiciare avansate de stat SECȚIUNEA a 6-a - Punerea în executare a dispozițiilor civile din hotărâre Capitolul III - Alte dispoziții privind executarea SECȚIUNEA 1 - Condamnarea în cazul anulării sau revocării renunțării la aplicarea pedepsei sau a amânării aplicării pedepsei SECȚIUNEA 1^1 - Schimbări în executarea unor hotărâri SECȚIUNEA a 2-a - Amânarea executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață SECȚIUNEA a 3-a - Întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață SECȚIUNEA a 4-a - Înlăturarea sau modificarea pedepsei Capitolul IV - Dispoziții comune • Titlul VI - Dispoziții finale
Competenta tribunalului
Art. 36
(1) Tribunalul judeca în prima instanta:
a) infractiunile prevazute de Codul penal la art. 188-191, art. 209-211, art. 254, 2561, 263, 282, art. 289-294, art. 303, 304, 306, 307, 309, 345, 346, 354 si art. 360-367;
b) infractiunile savârsite cu intentie depasita care au avut ca urmare moartea unei persoane;
c) infractiunile cu privire la care urmarirea penala a fost efectuata de catre Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism sau Directia Nationala Anticoruptie, daca nu sunt date prin lege în competenta altor instante ierarhic superioare;
 
c^1) infractiunile de spalare a banilor si infractiunile de evaziune fiscala prevazute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu modificarile ulterioare;
c^2) infractiunile cu privire la care urmarirea penala a fost efectuata de catre Parchetul European, potrivit Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidata în ceea ce priveste instituirea Parchetului European (EPPO);
d) alte infractiuni date prin lege în competenta sa.
(2) Tribunalul solutioneaza conflictele de competenta ivite între judecatoriile din circumscriptia sa, precum si contestatiile formulate împotriva hotarârilor pronuntate de judecatorie în cazurile prevazute de lege.
(3) Tribunalul solutioneaza si alte cauze anume prevazute de lege.

Competenta curtii de apel
Art. 38
(1) Curtea de apel judeca în prima instanta:
a) infractiunile prevazute de Codul penal la art. 394-397, 399-412 si 438-445;
b) infractiunile privind securitatea nationala a României, prevazute în legi speciale;
c) infractiunile savârsite de judecatorii de la judecatorii, tribunale si de procurorii de la parchetele care functioneaza pe lânga aceste instante;
d) infractiunile savârsite de avocati, notari publici, executori judecatoresti, de controlorii financiari ai Curtii de Conturi, precum si auditori publici externi;
e) infractiunile savârsite de sefii cultelor religioase organizate în conditiile legii si de ceilalti membri ai înaltului cler, care au cel putin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia;
f) infractiunile savârsite de magistratii-asistenti de la Înalta Curte de Casatie si Justitie, de judecatorii de la curtile de apel si Curtea Militara de Apel, precum si de procurorii de la parchetele de pe lânga aceste instante;
g) infractiunile savârsite de membrii Curtii de Conturi, de presedintele Consiliului Legislativ, de Avocatul Poporului, de adjunctii Avocatului Poporului si de chestori;
h) cererile de stramutare, în cazurile prevazute de lege.
(2) Curtea de apel judeca apelurile împotriva hotarârilor penale pronuntate în prima instanta de judecatorii si de tribunale.
(3) Curtea de apel solutioneaza conflictele de competenta ivite între instantele din circumscriptia sa, altele decât cele prevazute la art. 36 alin. (2), precum si contestatiile formulate împotriva hotarârilor pronuntate de tribunale în cazurile prevazute de lege.
(4) Curtea de apel solutioneaza si alte cauze anume prevazute de lege.

Competenta pentru infractiunile savarsite pe teritoriul Romaniei
Art. 41
(1) Competenta dupa teritoriu este determinata, în ordine, de:
a) locul savârsirii infractiunii;
b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul;
c) locuinta suspectului sau inculpatului persoana fizica ori, dupa caz, sediul inculpatului persoana juridica, la momentul la care a savârsit fapta;
d) locuinta sau, dupa caz, sediul persoanei vatamate.
(2) Prin locul savârsirii infractiunii se întelege locul unde s-a desfasurat activitatea infractionala, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.
(3) În cazul în care, potrivit alin. (2), o infractiune a fost savârsita în circumscriptia mai multor instante, oricare dintre acestea este competenta sa o judece.
(4) Când niciunul dintre locurile prevazute la alin. (1) nu este cunoscut sau când sunt sesizate succesiv doua sau mai multe instante dintre cele prevazute la alin. (1), competenta revine instantei mai întâi sesizate.
(5) Ordinea de prioritate prevazuta la alin. (1) se aplica în cazul în care doua sau mai multe instante sunt sesizate simultan ori urmarirea penala s-a efectuat cu nerespectarea acestei ordini.
(6) Infractiunea savârsita pe o nava sub pavilion românesc este de competenta instantei în a carei circumscriptie se afla primul port român în care ancoreaza nava, în afara de cazul în care prin lege se dispune altfel.
(7) Infractiunea savârsita pe o aeronava înmatriculata în România este de competenta instantei în a carei circumscriptie se afla primul loc de aterizare pe teritoriul român.
(8) Daca nava nu ancoreaza într-un port român sau daca aeronava nu aterizeaza pe teritoriul român, iar competenta nu se poate determina potrivit alin. (1), competenta este cea prevazuta la alin. (4).

Competenta procurorului
Art. 56
(1) Procurorul conduce si controleaza nemijlocit activitatea de urmarire penala a politiei judiciare si a organelor de cercetare penala speciale, prevazute de lege. De asemenea, procurorul supravegheaza ca actele de urmarire penala sa fie efectuate cu respectarea dispozitiilor legale.
(2) Procurorul poate sa efectueze orice act de urmarire penala în cauzele pe care le conduce si le supravegheaza.
(3) Urmarirea penala se efectueaza, în mod obligatoriu, de catre procuror:
a) în cazul infractiunilor pentru care competenta de judecata în prima instanta apartine Înaltei Curti de Casatie si Justitie sau curtii de apel;
b) în cazul infractiunilor prevazute la art. 188-191, art. 257, 277, art. 279-283 si art. 289-294 din Codul penal;
c) în cazul infractiunilor savârsite cu intentie depasita, care au avut ca urmare moartea unei persoane;
d) în cazul infractiunilor pentru care competenta de a efectua urmarirea penala apartine Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism sau Directiei Nationale Anticoruptie;
e) în alte cazuri prevazute de lege.
(4) Urmarirea penala în cazul infractiunilor savârsite de militari se efectueaza, în mod obligatoriu, de procurorul militar.
(5) Procurorii militari din cadrul parchetelor militare sau sectiilor militare ale parchetelor efectueaza urmarirea penala potrivit competentei parchetului din care fac parte, fata de toti participantii la savârsirea infractiunilor comise de militari, urmând a fi sesizata instanta competenta potrivit art. 44.
(6) Este competent sa efectueze ori, dupa caz, sa conduca si sa supravegheze urmarirea penala procurorul de la parchetul corespunzator instantei care, potrivit legii, judeca în prima instanta cauza cu exceptia cazurilor în care legea prevede altfel.

Procedura de solutionare a abtinerii sau recuzarii
Art. 68
(1) Abtinerea sau recuzarea judecatorului de drepturi si libertati si a judecatorului de camera preliminara se solutioneaza de un judecator de la aceeasi instanta.
(2) Abtinerea sau recuzarea judecatorului care face parte din completul de judecata se solutioneaza de un alt complet de judecata.
(3) Abtinerea sau recuzarea magistratului-asistent se solutioneaza de completul de judecata.
(4) Abtinerea sau recuzarea grefierului se solutioneaza de judecatorul de drepturi si libertati, de judecatorul de camera preliminara sau, dupa caz, de completul de judecata.
(5) Solutionarea abtinerii sau recuzarii se face, în cel mult 24 de ore, în camera de consiliu. Daca apreciaza necesar pentru solutionarea cererii, judecatorul sau completul de judecata, dupa caz, poate efectua orice verificari si poate asculta procurorul, subiectii procesuali principali, partile si persoana care se abtine sau a carei recuzare se solicita.
(6) În caz de admitere a abtinerii sau a recuzarii, se va stabili în ce masura actele îndeplinite ori masurile dispuse se mentin.
(7) Încheierea prin care se solutioneaza abtinerea ori recuzarea nu este supusa niciunei cai de atac.
(8) Când pentru solutionarea abtinerii sau a recuzarii nu poate fi desemnat un judecator din cadrul aceleiasi instante sau, în cazul instantelor organizate pe sectii, din cadrul aceleiasi sectii si nici din cadrul unei sectii cu aceeasi specializare, cererea se solutioneaza de un judecator de la instanta ierarhic superioara.
(9) La instantele care nu sunt organizate pe sectii, în cazul în care se admite abtinerea sau recuzarea si nu se poate desemna un judecator de la instanta competenta pentru solutionarea cauzei, judecatorul de la instanta ierarhic superioara desemneaza o alta instanta egala în grad cu instanta în fata careia s-a formulat declaratia de abtinere sau cererea de recuzare, din circumscriptia aceleiasi curti de apel sau din circumscriptia unei curti de apel învecinate.
(9^1) În cazul în care se admite abtinerea sau recuzarea, daca instanta competenta pentru solutionarea cauzei este organizata pe sectii si nu se poate desemna un judecator de la sectia corespunzatoare a acestei instante, solutionarea cauzei se realizeaza de o alta sectie a aceleiasi instante, care are aceeasi specializare. Daca nu exista o sectie cu aceeasi specializare, judecatorul de la instanta ierarhic superioara desemneaza o alta instanta egala în grad cu instanta în fata careia s-a formulat declaratia de abtinere sau cererea de recuzare, din circumscriptia aceleiasi curti de apel sau din circumscriptia unei curti de apel învecinate.
(10) Dispozitiile alin. (8) - (9^1) se aplica în mod corespunzator si în cazul solutionarii abtinerii sau recuzarii judecatorului care face parte din completul de judecata.

Protectia persoanei vatamate si a partii civile
Art. 113
(1) Atunci când sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege referitoare la statutul de martor amenintat sau vulnerabil ori pentru protectia vietii private sau a demnitatii, organul de urmarire penala poate dispune fata de persoana vatamata ori fata de partea civila masurile de protectie prevazute la art. 124-130, care se aplica în mod corespunzator.
(2) Sunt prezumate vulnerabile victimele copii, victimele care sunt în relatie de dependenta fata de autorul infractiunii, victimele terorismului, ale criminalitatii organizate, ale traficului de persoane, ale violentei în cadrul relatiilor apropiate, ale violentei sexuale sau ale exploatarii, victimele infractiunilor savârsite din ura si victimele afectate de o infractiune din cauza prejudecatilor sau din motive de discriminare care ar putea avea legatura în special cu caracteristicile lor personale, victimele cu dizabilitati, precum si victimele care au suferit un prejudiciu considerabil ca urmare a gravitatii infractiunii.
(3) Daca persoana vatamata sau partea civila se afla în vreuna dintre situatiile prevazute la alin. (2), organul de urmarire penala îi aduce la cunostinta masurile de protectie care pot fi luate, continutul lor si posibilitatea de a renunta la acestea. Renuntarea persoanei vatamate sau a partii civile la luarea masurilor de protectie se consemneaza în scris si se semneaza de catre aceasta, în prezenta reprezentantului legal, daca este cazul.
(4) Reaudierea persoanei vatamate se face numai daca acest lucru este strict necesar pentru desfasurarea procesului penal.
(5) La audiere, persoana vatamata poate fi însotita, la cererea sa, de catre reprezentantul sau legal si de catre o alta persoana desemnata de catre persoana vatamata, cu exceptia cazului în care organul judiciar decide motivat în sens contrar.
(6) Ori de câte ori organul judiciar nu poate stabili vârsta persoanei vatamate si exista motive pentru a se considera ca aceasta este minor, persoana vatamata va fi prezumata a fi minor.

Incunostintarea despre retinere
Art. 210
(1) Imediat dupa retinere, persoana retinuta are dreptul de a încunostinta personal sau de a solicita organului judiciar care a dispus masura sa încunostinteze un membru al familiei sale ori o alta persoana desemnata de aceasta despre luarea masurii retinerii si despre locul unde este retinuta.
(2) Daca persoana retinuta nu este cetatean român, aceasta are si dreptul de a încunostinta sau de a solicita încunostintarea misiunii diplomatice ori oficiului consular al statului al carui cetatean este sau, dupa caz, a unei organizatii internationale umanitare, daca nu doreste sa beneficieze de asistenta autoritatilor din tara sa de origine, ori a reprezentantei organizatiei internationale competente, daca este refugiat sau, din orice alt motiv, se afla sub protectia unei astfel de organizatii. Inspectoratul General pentru Imigrari este informat în toate situatiile cu privire la dispunerea masurii preventive fata de aceasta categorie de persoane.
(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplica în mod corespunzator si în cazul schimbarii ulterioare a locului de retinere.
(4) Organul judiciar care a dispus masura retinerii are obligatia de a aduce la cunostinta celui retinut, în scris si în limba pe care o întelege, dispozitiile alin. (1) - (3) si de a consemna într-un proces-verbal modul în care s-a realizat încunostintarea.
(5) Persoanei retinute nu i se poate refuza exercitarea dreptului de a face personal încunostintarea decât pentru motive temeinice, care vor fi consemnate în procesul- verbal.
(6) În mod exceptional, pentru motive temeinice, încunostintarea poate fi întârziata cel mult 4 ore.

Identificarea persoanelor
Art. 134
(1) Persoana care urmeaza sa fie identificata este prezentata împreuna cu alte 4-6 persoane necunoscute, cu trasaturi asemanatoare celor descrise de persoana care face identificarea.
(2) Dispozitiile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzator si în situatia identificarii persoanelor dupa fotografii.
(3) Identificarea se desfasoara astfel încât persoanele care urmeaza sa fie identificate sa nu o vada pe cea care le identifica.
(4) Desfasurarea activitatii de identificare a persoanelor, precum si declaratiile persoanei care face identificarea sunt consemnate într-un proces-verbal.
(5) Procesul-verbal trebuie sa cuprinda, pe lânga mentiunile prevazute la art. 135 alin. (2), numele, prenumele si adresa persoanelor care au fost introduse în grupul de identificare sau ale caror fotografii au fost prezentate persoanei care face identificarea, numele si prenumele persoanei identificate, precum si ordonanta sau încheierea prin care s-a dispus efectuarea identificarii de persoane.
(6) În cursul urmaririi penale, în situatia în care organul de urmarire penala considera necesar, activitatea de identificare este înregistrata audiovideo. Înregistrarea identificarii este anexata procesului-verbal ca parte integranta a acestuia si poate fi folosita ca mijloc de proba.

Utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reala si a colaboratorilor
Art. 148
(1) Autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire se poate dispune de procurorul care supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala, pe o perioada de maximum 60 de zile, daca:
a) exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savârsirea unei infractiuni contra securitatii nationale prevazute de Codul penal si de alte legi speciale, precum si în cazul infractiunilor de trafic de droguri, de efectuare de operatiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infractiunilor privind nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, trafic si exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism sau asimilate acestora, de finantare a terorismului, spalare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, falsificare de instrumente de plata electronica, în cazul infractiunilor care se savârsesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronica, santaj, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscala, în cazul infractiunilor de coruptie, al infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie, al infractiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori în cazul altor infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori exista o suspiciune rezonabila ca o persoana este implicata în activitati infractionale ce au legatura cu infractiunile enumerate mai sus;
b) masura este necesara si proportionala cu restrângerea drepturilor si libertatilor fundamentale, date fiind particularitatile cauzei, importanta informatiilor sau a probelor ce urmeaza a fi obtinute ori gravitatea infractiunii;
c) probele sau localizarea si identificarea faptuitorului, suspectului ori inculpatului nu ar putea fi obtinute în alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultati deosebite ce ar prejudicia ancheta ori exista un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Masura se dispune de procuror, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penala, prin ordonanta care trebuie sa cuprinda, în afara mentiunilor prevazute la art. 286 alin. (2):
a) indicarea activitatilor pe care investigatorul sub acoperire este autorizat sa le desfasoare;
b) perioada pentru care s-a autorizat masura;
c) identitatea atribuita investigatorului sub acoperire.
(3) În cazul în care procurorul apreciaza ca este necesar ca investigatorul sub acoperire sa poata folosi dispozitive tehnice pentru a obtine fotografii sau înregistrari audio si video, sesizeaza judecatorul de drepturi si libertati în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnica. Dispozitiile art. 141 se aplica în mod corespunzator.
(4) Investigatorii sub acoperire sunt lucratori operativi din cadrul politiei judiciare. În cazul investigarii infractiunilor contra securitatii nationale si infractiunilor de terorism pot fi folositi ca investigatori sub acoperire si lucratori operativi din cadrul organelor de stat care desfasoara, potrivit legii, activitati de informatii în vederea asigurarii securitatii nationale.
(5) Investigatorul sub acoperire culege date si informatii în baza ordonantei emise potrivit alin. (1) - (3), pe care le pune, în totalitate, la dispozitia procurorului care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala, întocmind un proces-verbal.
(6) În cazul în care desfasurarea activitatii investigatorului impune participarea autorizata la anumite activitati, procurorul procedeaza potrivit dispozitiilor art. 150.
(7) Organele judiciare pot folosi sau pune la dispozitia investigatorului sub acoperire orice înscrisuri ori obiecte necesare pentru desfasurarea activitatii autorizate. Activitatea persoanei care pune la dispozitie sau foloseste înscrisurile ori obiectele nu constituie infractiune.
(8) Investigatorii sub acoperire pot fi audiati ca martori în cadrul procesului penal în aceleasi conditii ca si martorii amenintati.
(9) Durata masurii poate fi prelungita pentru motive temeinic justificate, în cazul în care sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (1), fiecare prelungire neputând depasi 60 de zile. Durata totala a masurii, în aceeasi cauza si cu privire la aceeasi persoana, nu poate depasi un an, cu exceptia infractiunilor contra vietii, securitatii nationale, infractiunilor de trafic de droguri, nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, trafic si exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism sau asimilate acestora, de finantare a terorismului, spalare a banilor, precum si infractiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.
(10) În situatii exceptionale, daca sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (1), iar folosirea investigatorului sub acoperire nu este suficienta pentru obtinerea datelor sau informatiilor ori nu este posibila, procurorul care supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala poate autoriza folosirea unui colaborator, caruia îi poate fi atribuita o alta identitate decât cea reala. Dispozitiile alin. (2) - (3) si (5) - (9) se aplica în mod corespunzator.

Participarea autorizata la anumite activitati
Art. 150
(1) Participarea autorizata la anumite activitati în conditiile art. 138 alin. (11) se poate dispune de catre procurorul care supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala, pe o perioada de maximum 60 de zile, daca:
a) exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savârsirea unei infractiuni de trafic de droguri, de efectuare de operatiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infractiuni privind nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, trafic si exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism sau asimilate acestora, de finantare a terorismului, spalare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, unei infractiuni care se savârseste prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronica, santaj, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscala, în cazul infractiunilor de coruptie, al infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie si al infractiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene sau în cazul altor infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori daca exista o suspiciune rezonabila ca o persoana este implicata în activitati infractionale care au legatura, potrivit art. 43, cu infractiunile enumerate mai sus;
b) masura este necesara si proportionala cu restrângerea drepturilor si libertatilor fundamentale, date fiind particularitatile cauzei, importanta informatiilor sau a probelor ce urmeaza a fi obtinute ori gravitatea infractiunii;
c) probele nu ar putea fi obtinute în alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultati deosebite ce ar prejudicia ancheta ori un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Masura se dispune de catre procuror, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penala, prin ordonanta care trebuie sa cuprinda, în afara mentiunilor prevazute la art. 286 alin. (2):
a) indicarea activitatilor autorizate;
b) perioada pentru care s-a autorizat masura;
c) persoana care desfasoara activitatile autorizate.
(3) Activitatile autorizate pot fi desfasurate de un organ de cercetare penala, de un investigator cu identitate reala, de un investigator sub acoperire sau de un colaborator.
(4) Desfasurarea activitatilor autorizate de catre persoana prevazuta la alin. (2) lit. c) nu constituie contraventie sau infractiune.
(5) Punerea în executare a acestor masuri se consemneaza într-un proces-verbal care contine: datele la care masura a început si s-a încheiat, date cu privire la persoanele care au desfasurat activitatile autorizate, descrierea dispozitivelor tehnice utilizate în cazul în care s-a autorizat de catre judecatorul de drepturi si libertati, folosirea mijloacelor tehnice de supraveghere, identitatea persoanelor cu privire la care a fost pusa în aplicare masura.
(6) Persoana care a desfasurat activitatile autorizate poate fi audiata ca martor în cadrul procesului penal, cu respectarea dispozitiilor privind audierea martorilor amenintati, daca organul judiciar apreciaza ca audierea este necesara.
(7) Organele judiciare pot folosi sau pune la dispozitia persoanei care desfasoara activitatile autorizate orice înscrisuri sau obiecte necesare pentru desfasurarea activitatii autorizate. Persoana care pune la dispozitie sau foloseste înscrisurile ori obiectele nu va comite o infractiune prin desfasurarea acestor activitati, în cazul în care acestea constituie infractiuni.
(8) Masura dispusa poate fi prelungita de catre procuror, pentru motive temeinic justificate, în cazul în care sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (1), fiecare prelungire neputând depasi 60 de zile.
(9) Durata totala a masurii, cu privire la aceeasi persoana si aceeasi fapta, nu poate depasi un an.

Locul de citare
Art. 259
(1) Suspectul, inculpatul, partile în proces, precum si alte persoane se citeaza la adresa unde locuiesc, iar daca aceasta nu este cunoscuta, la adresa locului lor de munca, prin serviciul de personal al unitatii la care lucreaza.
(2) Suspectul sau inculpatul are obligatia de a comunica în termen de cel mult 3 zile organului judiciar schimbarea adresei unde locuieste. Suspectul sau inculpatul este informat cu privire la aceasta obligatie în cadrul audierii si cu privire la consecintele nerespectarii obligatiei.
(3) Suspectul sau inculpatul care a indicat, printr-o declaratie data în cursul procesului penal, un alt loc pentru a fi citat este citat la locul indicat.
(4) Suspectul sau inculpatul poate fi citat la sediul avocatului ales, daca nu s-a prezentat dupa prima citare legal îndeplinita.
(5) Daca nu se cunosc nici adresa unde locuieste suspectul sau inculpatul si nici locul sau de munca, la sediul organului judiciar se afiseaza o înstiintare care trebuie sa cuprinda:
a) anul, luna, ziua si ora când a fost facuta;
b) numele si prenumele celui care a facut afisarea si functia acestuia;
c) numele, prenumele si domiciliul sau, dupa caz, resedinta, respectiv sediul celui citat;
d) numarul dosarului în legatura cu care se face înstiintarea si denumirea organului judiciar pe rolul caruia se afla dosarul;
e) mentiunea ca înstiintarea se refera la actul procedural al citatiei;
f) mentiunea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citatia în care destinatarul este în drept sa se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citatia;
g) mentiunea ca, în cazul în care destinatarul nu se prezinta pentru comunicarea citatiei în interiorul termenului prevazut la lit. f), citatia se considera comunicata la împlinirea acestui termen;
h) semnatura celui care a afisat înstiintarea.
(6) Bolnavii sau persoanele aflate, dupa caz, în spitale, asezaminte medicale ori de asistenta sociala se citeaza prin administratia acestora.
(7) Persoanele private de libertate se citeaza la locul de detinere, prin administratia acestuia. O copie a citatiei se comunica si administratiei locului de detinere.
(7^1) Militarii se citeaza la unitatea din care fac parte, prin comandantul acesteia.
(8) Pentru persoanele care alcatuiesc echipajul unei nave maritime sau fluviale, aflate în cursa, citarea se face la capitania portului unde este înregistrata nava.
(9) Daca suspectul sau inculpatul locuieste în strainatate, citarea se face, pentru primul termen, potrivit normelor de drept international penal aplicabile în relatia cu statul solicitat, în conditiile legii. În absenta unei asemenea norme sau în cazul în care instrumentul juridic international aplicabil o permite, citarea se face prin scrisoare recomandata. În acest caz, avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar, sau refuzul de primire a acesteia tine loc de dovada a îndeplinirii procedurii de citare. Pentru primul termen de judecata, suspectul sau inculpatul va fi înstiintat prin citatie ca are obligatia de a indica o adresa pe teritoriul României, o adresa de posta electronica sau mesagerie electronica, unde urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind procesul. În cazul în care nu se conformeaza, comunicarile i se vor face prin scrisoare recomandata, recipisa de predare la posta româna a scrisorii, în cuprinsul careia vor fi mentionate actele care se expediaza, tinând loc de dovada de îndeplinire a procedurii.
(10) Personalul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare si cetatenii români trimisi sa lucreze în cadrul organizatiilor internationale, membrii de familie care locuiesc cu ei, cât timp se afla în strainatate, precum si cetatenii români aflati în strainatate în interes de serviciu, inclusiv membrii de familie care îi însotesc, se citeaza prin intermediul unitatilor care i-au trimis în strainatate.
(11) La stabilirea termenului pentru înfatisarea suspectului sau inculpatului aflat în strainatate se tine seama de normele internationale aplicabile în relatia cu statul pe teritoriul caruia se afla suspectul sau inculpatul, iar în lipsa unor asemenea norme, de necesitatea ca citatia în vederea înfatisarii sa fie primita cel mai târziu cu 30 de zile înainte de ziua stabilita pentru înfatisare.
(12) Institutiile, autoritatile publice si alte persoane juridice se citeaza la sediul acestora, iar în cazul neidentificarii sediului, se aplica în mod corespunzator dispozitiile alin. (5).
(13) Citarea prin intermediul postei electronice sau al unui sistem de mesagerie electronica se face la adresa electronica ori la coordonatele care au fost indicate în acest scop organului judiciar de catre persoana citata sau de catre reprezentantul ei.