Art. 146^1
(1) Obtinerea datelor privind tranzactiile financiare efectuate se poate dispune de judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta sau de la instanta corespunzatoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea, cu privire la tranzactiile financiare ale faptuitorului, suspectului, inculpatului sau ale oricarei persoane care este banuita ca realizeaza asemenea operatiuni cu faptuitorul, suspectul sau inculpatul, daca:
a) exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savârsirea unei infractiuni;
b) masura este necesara si proportionala cu restrângerea drepturilor si libertatilor fundamentale, date fiind particularitatile cauzei, importanta informatiilor sau a probelor ce urmeaza a fi obtinute ori gravitatea infractiunii;
c) probele nu ar putea fi obtinute în alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultati deosebite ce ar prejudicia ancheta ori exista un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Obtinerea datelor privind tranzactiile financiare ce urmeaza a fi efectuate poate fi dispusa pe o durata de cel mult 30 de zile de judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta sau de la instanta corespunzatoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea, daca sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (1).
(3) Dispozitiile art. 140 alin. (2) - (9) se aplica în mod corespunzator.
(4) Mandatul prin care este autorizata obtinerea datelor privind tranzactiile financiare ce urmeaza a fi efectuate poate fi prelungit în conditiile art. 144, durata totala a masurii neputând depasi, în aceeasi cauza si cu privire la aceeasi persoana, 6 luni.
(5) În cazurile în care exista urgenta, iar obtinerea mandatului în conditiile alin. (1) sau (2) ar conduce la o întârziere substantiala a cercetarilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranta victimei sau a altor persoane si sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (1) sau, dupa caz, alin. (2), procurorul poate dispune obtinerea datelor privind tranzactiile financiare efectuate sau care urmeaza a fi efectuate. Dispozitiile art. 141 se aplica în mod corespunzator.
(6) Este interzisa obtinerea datelor privind tranzactiile financiare dintre avocat si suspect, inculpat sau orice alta persoana pe care acesta o apara, cu exceptia situatiilor în care exista date ca avocatul savârseste sau pregateste savârsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la art. 139 alin. (2).
(7) Institutiile de credit sau entitatile financiare care efectueaza tranzactiile financiare sunt obligate sa predea înscrisurile sau informatiile la care se face referire în mandatul dispus de judecator sau în autorizatia emisa de procuror.
(8) Dupa efectuarea activitatilor autorizate, procurorul îl informeaza, în cel mult 10 zile, în scris, pe fiecare subiect al unui mandat despre masura ce a fost luata în privinta sa. Dupa momentul informarii, persoana ale carei tranzactii financiare au fost vizate de aceasta masura are dreptul de a lua cunostinta de activitatile efectuate.
(9) Dispozitiile art. 145 alin. (4) si (5) se aplica în mod corespunzator.
Art. 259
(1) Suspectul, inculpatul, partile în proces, precum si alte persoane se citeaza la adresa unde locuiesc, iar daca aceasta nu este cunoscuta, la adresa locului lor de munca, prin serviciul de personal al unitatii la care lucreaza.
(2) Suspectul sau inculpatul are obligatia de a comunica în termen de cel mult 3 zile organului judiciar schimbarea adresei unde locuieste. Suspectul sau inculpatul este informat cu privire la aceasta obligatie în cadrul audierii si cu privire la consecintele nerespectarii obligatiei.
(3) Suspectul sau inculpatul care a indicat, printr-o declaratie data în cursul procesului penal, un alt loc pentru a fi citat este citat la locul indicat.
(4) Suspectul sau inculpatul poate fi citat la sediul avocatului ales, daca nu s-a prezentat dupa prima citare legal îndeplinita.
(5) Daca nu se cunosc nici adresa unde locuieste suspectul sau inculpatul si nici locul sau de munca, la sediul organului judiciar se afiseaza o înstiintare care trebuie sa cuprinda:
a) anul, luna, ziua si ora când a fost facuta;
b) numele si prenumele celui care a facut afisarea si functia acestuia;
c) numele, prenumele si domiciliul sau, dupa caz, resedinta, respectiv sediul celui citat;
d) numarul dosarului în legatura cu care se face înstiintarea si denumirea organului judiciar pe rolul caruia se afla dosarul;
e) mentiunea ca înstiintarea se refera la actul procedural al citatiei;
f) mentiunea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citatia în care destinatarul este în drept sa se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citatia;
g) mentiunea ca, în cazul în care destinatarul nu se prezinta pentru comunicarea citatiei în interiorul termenului prevazut la lit. f), citatia se considera comunicata la împlinirea acestui termen;
h) semnatura celui care a afisat înstiintarea.
(6) Bolnavii sau persoanele aflate, dupa caz, în spitale, asezaminte medicale ori de asistenta sociala se citeaza prin administratia acestora.
(7) Persoanele private de libertate se citeaza la locul de detinere, prin administratia acestuia. O copie a citatiei se comunica si administratiei locului de detinere.
(7^1) Militarii se citeaza la unitatea din care fac parte, prin comandantul acesteia.
(8) Pentru persoanele care alcatuiesc echipajul unei nave maritime sau fluviale, aflate în cursa, citarea se face la capitania portului unde este înregistrata nava.
(9) Daca suspectul sau inculpatul locuieste în strainatate, citarea se face, pentru primul termen, potrivit normelor de drept international penal aplicabile în relatia cu statul solicitat, în conditiile legii. În absenta unei asemenea norme sau în cazul în care instrumentul juridic international aplicabil o permite, citarea se face prin scrisoare recomandata. În acest caz, avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar, sau refuzul de primire a acesteia tine loc de dovada a îndeplinirii procedurii de citare. Pentru primul termen de judecata, suspectul sau inculpatul va fi înstiintat prin citatie ca are obligatia de a indica o adresa pe teritoriul României, o adresa de posta electronica sau mesagerie electronica, unde urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind procesul. În cazul în care nu se conformeaza, comunicarile i se vor face prin scrisoare recomandata, recipisa de predare la posta româna a scrisorii, în cuprinsul careia vor fi mentionate actele care se expediaza, tinând loc de dovada de îndeplinire a procedurii.
(10) Personalul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare si cetatenii români trimisi sa lucreze în cadrul organizatiilor internationale, membrii de familie care locuiesc cu ei, cât timp se afla în strainatate, precum si cetatenii români aflati în strainatate în interes de serviciu, inclusiv membrii de familie care îi însotesc, se citeaza prin intermediul unitatilor care i-au trimis în strainatate.
(11) La stabilirea termenului pentru înfatisarea suspectului sau inculpatului aflat în strainatate se tine seama de normele internationale aplicabile în relatia cu statul pe teritoriul caruia se afla suspectul sau inculpatul, iar în lipsa unor asemenea norme, de necesitatea ca citatia în vederea înfatisarii sa fie primita cel mai târziu cu 30 de zile înainte de ziua stabilita pentru înfatisare.
(12) Institutiile, autoritatile publice si alte persoane juridice se citeaza la sediul acestora, iar în cazul neidentificarii sediului, se aplica în mod corespunzator dispozitiile alin. (5).
(13) Citarea prin intermediul postei electronice sau al unui sistem de mesagerie electronica se face la adresa electronica ori la coordonatele care au fost indicate în acest scop organului judiciar de catre persoana citata sau de catre reprezentantul ei.
Art. 522
(1) Ordinul de dare în urmarire se pune în executare de îndata de catre structurile competente ale Ministerului Administratiei si Internelor care vor desfasura, la nivel national, activitati de identificare, cautare, localizare si prindere a persoanei urmarite.
(2) Institutiile publice sunt obligate sa sprijine, în conditiile legii si conform competentelor legale, organele de politie care efectueaza urmarirea unei persoane date în urmarire.
(3) Activitatea de urmarire a unei persoane arestate preventiv, desfasurata de organele de politie, este supravegheata de procurori anume desemnati din cadrul parchetului de pe lânga curtea de apel în a carui circumscriptie se afla sediul instantei competente care a solutionat în fond propunerea de arestare preventiva. Când mandatul de arestare preventiva a fost emis într-o cauza de competenta Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, supravegherea activitatii de urmarire revine procurorului care efectueaza sau a efectuat urmarirea penala în cauza.
(4) În celelalte cazuri, activitatea de urmarire a persoanelor date în urmarire este supravegheata de procurori anume desemnati din cadrul parchetului de pe lânga curtea de apel în a carui circumscriptie se afla sediul instantei de executare ori al altei instante competente potrivit legii speciale.