Desemnarea altei instante pentru judecarea cauzei ) În cazul respingerii cererii de desemnare a altei instante pentru judecarea cauzei formulate, în aceeasi cauza nu mai poate fi formulata o noua cerere pentru aceleasi motive.
Procedura de judecare Art. 432 (1) La termenul fixat pentru judecarea contestatiei în anulare, instanta, ascultând partile si concluziile procurorului, daca gaseste contestatia întemeiata, desfiinteaza prin decizie hotarârea a carei anulare se cere si procedeaza fie de îndata, fie acord&aci
Procedura de rejudecare Art. 451 Rejudecarea cauzei dupa casarea hotarârii atacate se desfasoara potrivit dispozitiilor Cap. II sau III din Titlul III al partii speciale, care se aplica în mod corespunzator.
Rejudecarea Art. 461 (1) Rejudecarea cauzei dupa admiterea în principiu a cererii de revizuire se face potrivit regulilor de procedura privind judecarea în prima instanta. (2) Instanta, daca gaseste necesar, administreaza din nou probele din cursul primei judecati. (3) În cazul în car
Judecarea cererii de redeschidere a procesului a în executarea pedepsei cu închisoarea aplicate în cauza a carei rejudecare se cere, instanta poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotarârii si poate dispune respectarea de catre condamnat a uneia dintre obligatiile prevazute la art. 215 alin.
Rejudecarea cauzei Art. 470 Rejudecarea cauzei se face potrivit regulilor de procedura aplicabile etapei procesuale pentru care s-a dispus redeschiderea procesului penal.
Judecarea apelului lpatului, când acesta se afla în stare de detinere. (3) Participarea procurorului la judecarea apelului este obligatorie. (4) Instanta de apel procedeaza la ascultarea inculpatului, când aceasta este posibila, potrivit regulilor de la judecata în fond. (5) Instanta de apel
Persoanele chemate la judecarea minorilor Art. 508 (1) La judecarea cauzei se citeaza serviciul de probatiune, parintii minorului sau, dupa caz, tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea careia se afla temporar minorul. (2) Persoanele aratate la alin. (1) au dreptul si îndatorirea sa dea lamuriri,
Judecarea recursului in casatie Art. 446
(1) Presedintele completului da cuvântul recurentului, apoi intimatului si procurorului. Daca între recursurile în casatie declarate se afla si recursul procurorului, primul cuvânt îl are acesta.
(2) Procurorul si partile au dreptul la replica cu privire la chestiunile noi ivite cu ocazia dezbaterilor.
Solutiile dupa rejudecare Art. 462
(1) Daca se constata ca cererea de revizuire este întemeiata, instanta anuleaza hotarârea, în masura în care a fost admisa revizuirea, sau hotarârile care nu se pot concilia si pronunta o noua hotarâre potrivit dispozitiilor art. 395-399, care se aplica în mod corespunzator.
(2) Instanta rejudeca cauza prin extindere si cu privire la partile care nu au formulat cerere de revizuire, putând hotarî si în privinta lor, fara sa le poata crea acestora o situatie mai grea.
(3) Instanta ia masuri pentru restabilirea situatiei anterioare, dispunând, daca este cazul, restituirea amenzii platite si a bunurilor confiscate, a cheltuielilor judiciare pe care cel în favoarea caruia s-a admis revizuirea nu era tinut sa le suporte sau alte asemenea masuri.
(4) Daca instanta constata ca cererea de revizuire este neîntemeiata, o respinge si dispune obligarea revizuientului la plata cheltuielilor judiciare catre stat, precum si reluarea executarii pedepsei, în cazul în care aceasta a fost suspendata.
Judecarea recursului in interesul legii Art. 473
(1) Recursul în interesul legii se judeca de un complet format din presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie sau, în lipsa acestuia, din vicepresedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintii de sectii din cadrul acesteia, un numar de 14 judecatori din sectia în a carei competenta intra chestiunea de drept care a fost solutionata diferit de instantele judecatoresti, precum si câte 2 judecatori din cadrul celorlalte sectii. Presedintele completului este presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie sau, în lipsa acestuia, vicepresedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie.
(2) În cazul în care chestiunea de drept prezinta interes pentru doua sau mai multe sectii, presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie stabileste sectiile din care provin judecatorii ce vor alcatui completul de judecata.
(3) Dupa sesizarea Înaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintele acesteia va lua masurile necesare pentru desemnarea aleatorie a judecatorilor din cadrul sectiei în a carei competenta intra chestiunea de drept care a fost solutionata diferit de instantele judecatoresti, precum si a judecatorilor din celelalte sectii ce intra în alcatuirea completului prevazut la alin. (1).
(4) La primirea cererii, presedintele completului va desemna un judecator din cadrul sectiei în a carei competenta intra chestiunea de drept care a fost solutionata diferit de instantele judecatoresti, pentru a întocmi un raport asupra recursului în interesul legii. În cazul în care chestiunea de drept prezinta interes pentru doua sau mai multe sectii, presedintele completului va desemna 3 judecatori din cadrul acestor sectii pentru întocmirea raportului. Raportorii nu sunt incompatibili.
(5) În vederea întocmirii raportului, presedintele completului poate solicita unor specialisti recunoscuti opinia scrisa asupra chestiunilor de drept solutionate diferit.
(6) Raportul va cuprinde solutiile diferite date problemei de drept si argumentele pe care se fundamenteaza, jurisprudenta relevanta a Curtii Constitutionale, a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, a Curtii Europene a Drepturilor Omului, a Curtii de Justitie a Uniunii Europene si opinia specialistilor consultati, daca este cazul, precum si doctrina în materie. Totodata, judecatorul sau, dupa caz, judecatorii raportori vor întocmi si vor motiva proiectul solutiei ce se propune a fi data recursului în interesul legii.
(7) Sedinta completului se convoaca de presedintele acestuia, cu cel putin 20 de zile înainte de desfasurarea acesteia. Odata cu convocarea, fiecare judecator va primi o copie a raportului si a solutiei propuse.
(8) La sedinta participa toti judecatorii completului. Daca exista motive obiective, acestia vor fi înlocuiti, cu respectarea regulilor prevazute la alin. (3).
(9) Recursul în interesul legii se sustine în fata completului, dupa caz, de procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie sau de procurorul desemnat de acesta, de judecatorul desemnat de colegiul de conducere al Înaltei Curti de Casatie si Justitie, respectiv al curtii de apel, ori de Avocatul Poporului sau de un reprezentant al acestuia.
(10) Recursul în interesul legii se judeca în cel mult 3 luni de la data sesizarii instantei, iar solutia se adopta cu cel putin doua treimi din numarul judecatorilor completului. Nu se admit abtineri de la vot.
Competenta in caz de schimbare a incadrarii juridice sau a calificarii faptei Art. 49 (1) Instanta sesizata cu judecarea unei infractiuni ramâne competenta a o judeca, chiar daca, dupa schimbarea încadrarii juridice, infractiunea este de competenta instantei inferioare. (2) Schimbarea calificarii faptei printr-o lege noua, intervenita în cursul judecarii c
Incompatibilitatea judecatorului t. 177 din Codul penal. (3) Judecatorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiasi cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei dupa desfiintarea ori casarea hotarârii. (4) Judecatorul de drepturi si libertati nu poate participa, &ici
Incompatibilitatea procurorului, a organului de cercetare penala, a magistratului-asistent si a grefierului te, în aceeasi cauza, sa exercite functia de urmarire penala sau sa puna concluzii la judecarea acelei cauze în prima instanta si în caile de atac.
Temeiul stramutarii Art. 71 Înalta Curte de Casatie si Justitie stramuta judecarea unei cauze de la curtea de apel competenta la o alta curte de apel, iar curtea de apel stramuta judecarea unei cauze de la un tribunal sau, dupa caz, de la o judecatorie din circumscriptia sa la o alta instanta de acelasi grad din
Cererea de stramutare si efectele acesteia a carei stramutare se cere, comunicându-i totodata termenul fixat pentru judecarea cererii de stramutare. Când Înalta Curte de Casatie si Justitie este instanta ierarhic superioara, informatiile se cer presedintelui curtii de apel la care se afla cauza a carei stramutare se cere.
Procedura de solutionare a cererii de stramutare rte de Casatie si Justitie sau curtea de apel competenta poate dispune aducerea acestuia la judecarea stramutarii, daca apreciaza ca prezenta sa este necesara pentru solutionarea cererii. (5) Înalta Curte de Casatie si Justitie sau curtea de apel competenta acorda cuvântul partii care a
Solutionarea cererii (5) Daca instanta de la care a fost stramutata cauza a procedat între timp la judecarea cauzei, hotarârea pronuntata este desfiintata prin efectul admiterii cererii de stramutare. (6) Sentinta prevazuta la alin. (1) nu este supusa niciunei cai de atac.
Alte dispozitii iminara. (3) Când stramutarea se dispune în cursul procedurii de camera preliminara, judecarea cauzei se efectueaza de catre instanta la care s-a stramutat cauza, iar procurorul caruia i-a fost restituit dosarul, daca dispune din nou trimiterea în judecata, va sesiza tot instanta
Procedura de emitere a mandatului de perchezitie domiciliara decatii, perchezitia se dispune, din oficiu sau la cererea procurorului, de catre instanta învestita cu judecarea cauzei. (2) Cererea formulata de procuror trebuie sa cuprinda: a) descrierea locului unde urmeaza a se efectua perchezitia, iar daca sunt suspiciuni rezonabile privind existenta
Procedura in cazul recunoasterii invinuirii le celorlalte parti, se pronunta asupra cererii. (1^1) Inculpatul poate recunoaste faptele si solicita judecarea cauzei în conditiile prevazute la art. 374 alin. (4) si prin înscris autentic. (1^2) În cazurile prevazute la alin. (1) si (1^1), daca inculpatul este minor, este nece
Audierea martorului si a expertului ei date de acesta în cursul urmaririi penale si tine seama de ea la judecarea cauzei. (8) Daca unul sau mai multi martori lipsesc, instanta poate dispune motivat fie continuarea judecatii, fie amânarea cauzei. Martorul a carui lipsa nu este justificata poate fi adus cu mandat de aducere
Renuntarea la probe si imposibilitatea administrarii probelor icirc;n discutia partilor, a persoanei vatamate si a procurorului si se tine seama de ea la judecarea cauzei.
Amanarea pentru probe noi Art. 385 Daca din cercetarea judecatoreasca rezulta ca pentru lamurirea faptelor sau împrejurarilor cauzei este necesara administrarea de probe noi, instanta dispune fie judecarea cauzei în continuare, fie amânarea ei pentru administrarea probelor.
Luarea hotararii adrul completului de judecata nu se poate întruni majoritatea ori unanimitatea, judecarea cauzei se reia în complet de divergenta.
Scopul recursului in casatie si instanta competenta Art. 433 Recursul în casatie urmareste sa supuna Înaltei Curti de Casatie si Justitie judecarea, în conditiile legii, a conformitatii hotarârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Hotararile supuse recursului in casatie Art. 434 (1) Pot fi atacate cu recurs în casatie deciziile pronuntate de curtile de apel si de Înalta Curte de Casatie si Justitie, ca instante de apel, cu exceptia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor. (2) Nu pot fi atacate cu recurs în casatie: a) hotarâr
Procedura de comunicare easi instanta. (3) Nedepunerea de catre parti si procuror de concluzii scrise nu împiedica judecarea recursului în casatie. (4) În termen de 5 zile de la depunerea concluziilor scrise sau de la expirarea termenului de depunere a acestora, presedintele instantei sau judecatorul de
Prezenta partilor si a procurorului Art. 445 (1) Judecarea recursului în casatie admis în principiu se face cu citarea partilor. Dispozitiile art. 90 si art. 93 alin. (5) se aplica în mod corespunzator. (2) Participarea procurorului la judecarea recursului în casatie este obligatorie.
Solutiile la judecata recursului in casatie ;ncetarea procesului penal ori înlatura gresita aplicare a legii; b) dispune rejudecarea de catre instanta de apel ori de catre instanta competenta material sau dupa calitatea persoanei, daca sunt incidente celelalte cazuri de casare prevazute la art. 438. (2) Daca recursul în casatie
Desfiintarea hotararii si continutul deciziei i mentiunea ca pronuntarea s-a facut în sedinta publica. (4) Când s-a dispus rejudecarea, decizia trebuie sa indice care este ultimul act procedural ramas valabil de la care procesul penal trebuie sa îsi reia cursul.
Limitele judecarii Art. 450 (1) Instanta de rejudecare trebuie sa se conformeze hotarârii instantei de recurs în casatie, în masura în care situatia de fapt ramâne cea avuta în vedere la admiterea recursului în casatie. (2) Când hotarârea este desfiintata numai c
Calea de atac Art. 463 Sentinta prin care instanta se pronunta asupra cererii de revizuire, dupa rejudecarea cauzei, este supusa aceleiasi cai de atac ca si hotarârea la care se refera revizuirea.
Revizuirea in cazul hotararilor Curtii Europene a Drepturilor Omului (6) Participarea procurorului este obligatorie. (7) La judecarea cererii de revizuire, partile se citeaza. Partea aflata în stare de detinere este adusa la judecata. (8) Atunci când partile sunt prezente la judecarea cererii de revizuire, instanta asculta si concluziile acestora. (9)
Redeschiderea procesului penal in cazul judecarii in lipsa persoanei condamnate cial despre acesta, respectiv, desi a avut cunostinta de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei si nu a putut încunostinta instanta. Nu se considera judecata în lipsa persoana condamnata care si-a desemnat un aparator ales ori un mandatar, daca acestia s-au preze
Inlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa inchisorii ta amenda. (3) Condamnatul este citat la judecarea sesizarii, iar daca nu are avocat instanta numeste unul din oficiu. (4) Condamnatul privat de libertate va fi adus la judecata. (5) Hotarârea de înlocuire, ramasa definitiva, se pune în executare potrivit dispozitiilor art. 555-
Avocatul din oficiu paratorului din oficiu înceteaza la prezentarea aparatorului ales. (5) Daca la judecarea cauzei avocatul lipseste si nu poate fi înlocuit în conditiile alin. (2), cauza se amâna.
Expertiza medico-legala psihiatrica tatiei si le acorda posibilitatea de a depune observatii scrise pâna la acea data, în afara de cazul când apreciaza ca prezenta suspectului sau inculpatului, participarea procurorului si formularea de concluzii orale de catre acestia sunt necesare pentru justa solutionare a contest
Valorificarea bunurilor mobile sechestrate in cursul urmaririi penale Art. 252^2
(1) În cursul urmaririi penale, atunci când nu exista acordul proprietarului, daca procurorul care a instituit sechestrul apreciaza ca se impune valorificarea bunurilor mobile sechestrate, îl sesizeaza cu o propunere motivata de valorificare a bunurilor sechestrate pe judecatorul de drepturi si libertati.
(2) Judecatorul de drepturi si libertati sesizat în conditiile alin. (1) fixeaza un termen, care nu poate fi mai scurt de 10 zile, la care sunt chemate partile, precum si custodele bunurilor, atunci când a fost desemnat unul. Participarea procurorului este obligatorie.
(3) La termenul fixat, în camera de consiliu, se aduce la cunostinta partilor si a custodelui faptul ca se intentioneaza valorificarea bunurilor mobile sechestrate si li se pune în vedere ca au dreptul de face observatii sau cereri legate de bunurile ce urmeaza a fi valorificate. Dupa examinarea obiectiilor si cererilor facute de parti sau custode, judecatorul de drepturi si libertati dispune prin încheiere motivata asupra valorificarii bunurilor mobile prevazute la art. 252^1 alin. (2). Lipsa partilor legal citate nu împiedica desfasurarea procedurii.
(4) Împotriva încheierii judecatorului de drepturi si libertati prevazute la alin. (2) se poate face contestatie la judecatorul de drepturi si libertati de la instanta ierarhic superioara de catre parti, custode, procuror, precum si de catre orice alta persoana interesata în termen de 10 zile.
(5) Termenul prevazut la alin. (4) curge de la comunicare pentru procuror, parti sau custode sau de la data când au luat la cunostinta de încheiere în cazul altor persoane interesate.
(6) Partile sau custodele pot face contestatie numai împotriva încheierii prin care judecatorul de drepturi si libertati a dispus valorificarea bunurilor mobile sechestrate. Procurorul poate face contestatie numai împotriva încheierii prin care judecatorul de drepturi si libertati a respins propunerea de valorificare a bunurilor mobile sechestrate.
(7) Contestatia prevazuta la alin. (4) este suspensiva de executare. Judecarea cauzei se face de urgenta si cu precadere, iar hotarârea prin care se solutioneaza contestatia este definitiva.
Solutionarea plangerii de catre judecatorul de camera preliminara uzei.
Publicitatea sedintei de judecata um si persoanele înarmate, cu exceptia personalului care asigura paza si ordinea. (3) Daca judecarea în sedinta publica ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnitatii sau vietii intime a unei persoane, intereselor minorilor sau ale justitiei, instanta, la cererea pro
Citarea la judecata udecatoresti. (4) Neprezentarea persoanei vatamate si a partilor citate nu împiedica judecarea cauzei. Când instanta considera ca este necesara prezenta uneia dintre partile lipsa, poate lua masuri pentru prezentarea acesteia, amânând în acest scop judecata. (5) Perso
Strigarea cauzei si apelul celor citati Art. 358 (1) Presedintele completului anunta, potrivit ordinii de pe lista de sedinta, cauza a carei judecare este la rând, dispune a se face apelul partilor si al celorlalte persoane citate si constata care dintre ele s-au prezentat. În cazul participantilor care lipsesc verifica daca
Pregatirea sedintei de judecata ta are îndatorirea sa ia din timp toate masurile necesare pentru ca la termenul de judecata fixat judecarea cauzei sa nu sufere amânare. (3) În acest scop, dosarele repartizate pe complete în mod aleatoriu vor fi preluate de presedintele completului, care va lua masurile nec
Participarea inculpatului la judecata si drepturile acestuia circ;n lipsa inculpatului daca, desi legal citat, acesta lipseste în mod nejustificat de la judecarea cauzei. (4) Pe tot parcursul judecatii, inculpatul, inclusiv în cazul în care este privat de libertate, poate cere, în scris, sa fie judecat în lipsa, fiind reprezenta
Suspendarea judecatii nei exceptii de neconstitutionalitate nu suspenda judecarea cauzei.
Solutiile la judecata in apel mod corespunzator; b) desfiinteaza sentinta primei instante si dispune rejudecarea de catre instanta a carei hotarâre a fost desfiintata pentru motivul ca judecarea cauzei la acea instanta a avut loc în lipsa unei parti nelegal citate sau care, legal citata, a fost în imposibilita
Continutul deciziei instantei de apel si comunicarea acesteia rivit dispozitiilor referitoare la continutul sentintei; când s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante sau instantei competente, instanta de apel poate face aplicarea corespunzatoare a art. 399 alin. (10). (3) În cazul în care inculpatul se afla în stare
Limitele rejudecarii Art. 425 (1) Instanta de rejudecare trebuie sa se conformeze hotarârii instantei de apel, în masura în care situatia de fapt ramâne cea avuta în vedere la solutionarea apelului. (2) Daca hotarârea a fost desfiintata în apelul procurorului, declarat î
Dispozitii generale Art. 504 Urmarirea si judecarea infractiunilor savârsite de minori, precum si punerea în executare a hotarârilor privitoare la acestia se fac potrivit procedurii obisnuite, cu completarile si derogarile prevazute în prezentul capitol si în sectiunea a 8-a a cap. I din
Informarea suspectului sau inculpatului minor i, în conditiile legii; h) dreptul de a fi prezenti la judecarea cauzei; i) dreptul la exercitarea cailor de atac, în conditiile legii. (2) Toate comunicarile catre suspectul sau inculpatul minor se fac într-un limbaj simplu si accesibil, adaptat vârstei acestuia. (3) Inf
Contestatia Art. 535
Sentinta prin care instanta rezolva cererea de reabilitare este supusa contestatiei în termen de 10 zile de la comunicare, care se solutioneaza de instanta ierarhic superioara. Judecarea contestatiei la hotarârea primei instante se face în sedinta nepublica, cu citarea petentului. Participarea procurorului este obligatorie. Decizia instantei prin care se solutioneaza contestatia este definitiva.
Dreptul la repararea pagubei in caz de eroare judiciara rc;n cazul redeschiderii procesului penal cu privire la condamnatul judecat în lipsa, daca dupa rejudecare s-a pronuntat o hotarâre definitiva de achitare. (3) Persoana prevazuta la alin. (1) si persoana prevazuta la alin. (2) nu vor fi îndreptatite sa ceara repararea de catre sta
Dreptul la repararea pagubei in cazul privarii nelegale de libertate n încheierea definitiva sau hotarârea definitiva a instantei de judecata învestita cu judecarea cauzei.
Reconstituirea inscrisului sau dosarului estora si a procurorului. (5) Neprezentarea partilor legal citate nu împiedica judecarea cauzei. (6) Hotarârea de reconstituire este supusa apelului. (7) Împotriva ordonantei procurorului privind rezultatul reconstituirii orice persoana care justifica un interes legitim poate fa
Procedura la instanta de executare interesate si, în cazurile prevazute la art. 90, ia masuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu. La judecarea cazurilor de întrerupere a executarii pedepsei închisorii sau a detentiunii pe viata se citeaza si administratia penitenciarului în care executa pedeapsa condamna