Art. 190
(1) Examinarea fizica a unei persoane presupune examinarea externa si interna a corpului acesteia, precum si prelevarea de probe biologice. Organul de urmarire penala trebuie sa solicite, în prealabil, consimtamântul scris al persoanei care urmeaza a fi examinata. În cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu, consimtamântul la examinarea fizica este solicitat reprezentantului legal, iar în cazul celor cu capacitate restrânsa de exercitiu, consimtamântul scris al acestora trebuie exprimat în prezenta ocrotitorilor legali.
(2) În lipsa consimtamântului scris al persoanei care urmeaza a fi examinata, al reprezentantului legal ori a încuviintarii din partea ocrotitorului legal, judecatorul de drepturi si libertati dispune, prin încheiere, la cererea motivata a procurorului, examinarea fizica a persoanei, daca aceasta masura este necesara pentru stabilirea unor fapte sau împrejurari care sa asigure buna desfasurare a urmaririi penale ori pentru a se determina daca o anumita urma sau consecinta a infractiunii poate fi gasita pe corpul sau în interiorul corpului acesteia.
(3) Cererea organului de urmarire penala trebuie sa cuprinda: numele persoanei a carei examinare fizica este ceruta, motivarea îndeplinirii conditiilor prevazute la alin. (2), modalitatea în care examinarea fizica urmeaza a fi efectuata, infractiunea de care este acuzat suspectul sau inculpatul.
(4) Judecatorul de drepturi si libertati solutioneaza cererea de efectuare a examinarii fizice în camera de consiliu, prin încheiere ce nu este supusa niciunei cai de atac.
(5) În cazul în care persoana examinata nu îsi exprima în scris consimtamântul si exista urgenta, iar obtinerea autorizarii judecatorului în conditiile alin. (4) ar conduce la o întârziere substantiala a cercetarilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor, organul de urmarire penala poate dispune, prin ordonanta, efectuarea examinarii fizice. Ordonanta organului de urmarire penala, precum si procesul- verbal în care sunt consemnate activitatile desfasurate cu ocazia examinarii fizice sunt înaintate de îndata judecatorului de drepturi si libertati. În cazul în care judecatorul constata ca au fost respectate conditiile prevazute la alin. (2), dispune, prin încheiere motivata, validarea examinarii fizice efectuate de organele de urmarire penala. Încalcarea de catre organele de urmarire penala a conditiilor prevazute la alin. (2) atrage excluderea probelor obtinute prin examinarea fizica.
(6) Validarea examinarii fizice efectuate de organele de urmarire penala se efectueaza potrivit alin. (4).
(7) Examinarea fizica interna a corpului unei persoane sau recoltarea de probe biologice trebuie efectuata de un medic, asistent medical sau de o persoana cu pregatire medicala de specialitate, cu respectarea vietii private si a demnitatii umane. Examinarea fizica interna a minorului care nu a împlinit 14 ani se poate face în prezenta unuia dintre parinti, la solicitarea parintelui. Recoltarea prin metode noninvazive de probe biologice în vederea efectuarii expertizei genetice judiciare se poate efectua si de catre personalul de specialitate al Politiei Române.
(8) În cazul conducerii unui vehicul de catre o persoana aflata sub influenta bauturilor alcoolice sau a altor substante, recoltarea de probe biologice se efectueaza din dispozitia organelor de constatare si cu consimtamântul celui supus examinarii, de catre un medic, asistent medical sau de o persoana cu pregatire medicala de specialitate, în cel mai scurt timp, într-o institutie medicala, în conditiile stabilite de legile speciale.
(9) Activitatile efectuate cu ocazia examinarii fizice sunt consemnate de organele de urmarire penala într-un proces-verbal ce trebuie sa cuprinda: numele si prenumele organului de urmarire penala care îl încheie, ordonanta sau încheierea prin care s-a dispus masura, locul unde a fost încheiat, data, ora la care a început si ora la care s-a terminat activitatea, numele si prenumele persoanei examinate, natura examinarii fizice, descrierea activitatilor desfasurate, lista probelor recoltate în urma examinarii fizice.
(10) Rezultatele obtinute din analiza probelor biologice pot fi folosite si în alta cauza penala, daca servesc la aflarea adevarului.
(11) Probele biologice care nu au fost consumate cu ocazia analizelor efectuate sunt conservate si pastrate în institutia unde au fost prelucrate, pe o perioada de cel putin 10 ani de la epuizarea cailor ordinare de atac ale hotarârii judecatoresti.
Art. 361
(1) În vederea repartizarii pe complete si a stabilirii primului termen de judecata, dupa ramânerea definitiva a hotarârii pronuntate în camera preliminara, dosarele nou-formate vor fi transmise, dupa înregistrare în registratura instantei, persoanei desemnate cu repartizarea aleatorie a cauzelor.
(2) Presedintele completului de judecata are îndatorirea sa ia din timp toate masurile necesare pentru ca la termenul de judecata fixat judecarea cauzei sa nu sufere amânare.
(3) În acest scop, dosarele repartizate pe complete în mod aleatoriu vor fi preluate de presedintele completului, care va lua masurile necesare în scopul pregatirii judecatii, astfel încât sa se asigure solutionarea cu celeritate a cauzei.
(4) În cazurile în care asistenta juridica este obligatorie, presedintele completului va lua masuri pentru desemnarea avocatului din oficiu.
(5) În situatia în care în aceeasi cauza au calitatea de inculpat atât persoana juridica, cât si reprezentantii legali ai acesteia, presedintele verifica daca inculpatul persoana juridica si-a desemnat un reprezentant, iar în caz contrar, procedeaza la desemnarea unui reprezentant, din rândul practicienilor în insolventa.
(6) De asemenea, presedintele verifica îndeplinirea dispozitiilor privind citarea si, dupa caz, procedeaza la completarea ori refacerea acestora.
(7) Presedintele completului se îngrijeste ca lista cauzelor fixate pentru judecata sa fie întocmita si afisata la instanta, cu 24 de ore înaintea termenului de judecata.
(8) La întocmirea listei se tine seama de data intrarii cauzelor la instanta, dându-se întâietate cauzelor în care sunt detinuti sau arestati la domiciliu si celor cu privire la care legea prevede ca judecata se face de urgenta.