Persoanele care au dreptul de a refuza sa dea declaratii in calitate de martor Art. 117
(1) Au dreptul de a refuza sa fie audiate în calitate de martor urmatoarele persoane:
a) sotul, ascendentii si descendentii în linie directa, precum si fratii si surorile suspectului sau inculpatului;
b) persoanele care au avut calitatea de sot al suspectului sau al inculpatului.
(2) Dupa comunicarea drepturilor si obligatiilor potrivit art. 120, organele judiciare comunica persoanelor prevazute la alin. (1) dreptul de a nu da declaratii în calitate de martor.
(3) Daca persoanele prevazute la alin. (1) sunt de acord sa dea declaratii, în privinta acestora sunt aplicabile dispozitiile privitoare la drepturile si obligatiile martorilor.
(4) Persoana care îndeplineste una dintre calitatile prevazute la alin. (1) în raport cu unul dintre suspecti sau inculpati este scutita de obligatia de a depune marturie si împotriva celorlalti suspecti sau inculpati, în cazul în care declaratia sa nu poate fi limitata doar la acestia din urma.
Inlocuirea muncii neremunerate in folosul comunitatii cu inchisoarea Art. 561
(1) Instanta competenta sa dispuna, potrivit art. 64 alin. (5) lit. a) din
Codul penal, înlocuirea muncii în folosul comunitatii cu închisoarea este instanta de executare, iar în cazul prevazut la art. 64 alin. (5) lit. b) din Codul penal, instanta care judeca în prima instanta infractiunea savârsita înainte de executarea integrala a muncii în folosul comunitatii.
(2) Sesizarea instantei se face din oficiu sau de catre organul care, potrivit legii, executa amenda ori la sesizarea serviciului de probatiune.
(3) Punerea în executare a hotarârii se face potrivit art. 555-557.
Dreptul la libertate si siguranta Art. 9
(1) În cursul procesului penal este garantat dreptul oricarei persoane la libertate si siguranta.
(2) Orice masura privativa sau restrictiva de libertate se dispune în mod exceptional si doar în cazurile si în conditiile prevazute de lege.
(3) Orice persoana arestata are dreptul de a fi informata în cel mai scurt timp si într-o limba pe care o întelege asupra motivelor arestarii sale si are dreptul de a formula contestatie împotriva dispunerii masurii.
(4) Atunci când se constata ca o masura privativa sau restrictiva de libertate a fost dispusa în mod nelegal, organele judiciare competente au obligatia de a dispune revocarea masurii si, dupa caz, punerea în libertate a celui retinut sau arestat.
(5) Orice persoana fata de care s-a dispus în mod nelegal, în cursul procesului penal, o masura privativa de libertate are dreptul la repararea pagubei suferite, în conditiile prevazute de lege.
Dreptul la aparare Art. 10
(1) Partile si subiectii procesuali principali au dreptul de a se apara ei însisi sau de a fi asistati de avocat.
(2) Partile, subiectii procesuali principali si avocatul au dreptul sa beneficieze de timpul si înlesnirile necesare pregatirii apararii.
(3) Suspectul are dreptul de a fi informat de îndata si înainte de a fi ascultat despre fapta pentru care se efectueaza urmarirea penala si încadrarea juridica a acesteia. Inculpatul are dreptul de a fi informat de îndata despre fapta pentru care s-a pus în miscare actiunea penala împotriva lui si încadrarea juridica a acesteia.
(4) Înainte de a fi ascultati, suspectului si inculpatului trebuie sa li se puna în vedere ca au dreptul de a nu face nicio declaratie.
(5) Organele judiciare au obligatia de a asigura exercitarea deplina si efectiva a dreptului la aparare de catre parti si subiectii procesuali principali în tot cursul procesului penal.
(6) Dreptul la aparare trebuie exercitat cu buna-credinta, potrivit scopului pentru care a fost recunoscut de lege.
Limba oficiala si dreptul la interpret Art. 12
(1) Limba oficiala în procesul penal este limba româna.
(2) Cetatenii români apartinând minoritatilor nationale au dreptul sa se exprime în limba materna în fata instantelor de judecata, actele procedurale întocmindu-se în limba româna.
(3) Partilor si subiectilor procesuali care nu vorbesc sau nu înteleg limba româna ori nu se pot exprima li se asigura, în mod gratuit, posibilitatea de a lua cunostinta de piesele dosarului, de a vorbi, precum si de a pune concluzii în instanta, prin interpret. În cazurile în care asistenta juridica este obligatorie, suspectului sau inculpatului i se asigura în mod gratuit posibilitatea de a comunica, prin interpret, cu avocatul în vederea pregatirii audierii, a introducerii unei cai de atac sau a oricarei altei cereri ce tine de solutionarea cauzei.
(4) În cadrul procedurilor judiciare se folosesc interpreti autorizati, potrivit legii. Sunt inclusi în categoria interpretilor si traducatorii autorizati, potrivit legii.
Dreptul de a formula plangere Art. 95
(1) Avocatul are dreptul de a formula plângere, potrivit art. 336-339.
(2) În situatiile prevazute la art. 89 alin. (2), art. 92 alin. (2) si art. 94, procurorul ierarhic superior este obligat sa rezolve plângerea si sa comunice solutia, precum si motivarea acesteia, în cel mult 48 de ore.
Dreptul la repararea pagubei in caz de eroare judiciara Art. 538
(1) Persoana care a fost condamnata definitiv, indiferent daca pedeapsa aplicata sau masura educativa privativa de libertate a fost sau nu pusa în executare, are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite în cazul în care, în urma rejudecarii cauzei, dupa anularea sau desfiintarea hotarârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedeste ca s-a produs o eroare judiciara, s-a pronuntat o hotarâre definitiva de achitare.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplica si în cazul redeschiderii procesului penal cu privire la condamnatul judecat în lipsa, daca dupa rejudecare s-a pronuntat o hotarâre definitiva de achitare.
(3) Persoana prevazuta la alin. (1) si persoana prevazuta la alin. (2) nu vor fi îndreptatite sa ceara repararea de catre stat a pagubei suferite daca, prin declaratii mincinoase ori în orice alt fel, au determinat condamnarea, în afara cazurilor în care au fost obligate sa procedeze astfel.
(4) Nu este îndreptatita la repararea pagubei nici persoana condamnata careia îi este imputabila în tot sau în parte nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut sau recent descoperit.
Dreptul la repararea pagubei in cazul privarii nelegale de libertate Art. 539
(1) Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, în cursul procesului penal, a fost privata nelegal de libertate.
(2) Privarea nelegala de libertate trebuie sa fie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului, prin încheierea definitiva a judecatorului de drepturi si libertati sau a judecatorului de camera preliminara, precum si prin încheierea definitiva sau hotarârea definitiva a instantei de judecata învestita cu judecarea cauzei.
Dreptul martorului de a nu se acuza Art. 118
Declaratia de martor data de o persoana care, în aceeasi cauza, anterior declaratiei a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosita împotriva sa. Organele judiciare au obligatia sa mentioneze, cu ocazia consemnarii declaratiei, calitatea procesuala anterioara.
Interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie ori o alta activitate Art. 573
(1) Masura de siguranta a interzicerii unei functii, profesii sau activitati se pune în executare prin comunicarea unei copii de pe dispozitiv organului în drept sa aduca la îndeplinire aceste masuri si sa supravegheze respectarea lor.
(2) Acest organ are îndatorirea sa asigure executarea masurii luate si sa sesizeze organul de urmarire penala în caz de sustragere de la executarea masurii de siguranta.
(3) Persoana cu privire la care s-a luat masura prevazuta la art. 111 alin. (1) din
Codul penal poate cere instantei de executare revocarea masurii, în conditiile art. 111 alin. (2) din Codul penal.
(4) Solutionarea cererii se face cu citarea persoanei fata de care este luata masura, dupa ascultarea concluziilor avocatului acesteia si ale procurorului.
Dreptul de a face plangere Art. 336
(1) Orice persoana poate face plângere împotriva masurilor si actelor de urmarire penala, daca prin acestea s-a adus o vatamare intereselor sale legitime.
(2) Plângerea se adreseaza procurorului care supravegheaza activitatea organului de cercetare penala si se depune fie direct la acesta, fie la organul de cercetare penala.
(3) Introducerea plângerii nu suspenda aducerea la îndeplinire a masurii sau a actului care formeaza obiectul plângerii.
Actele incheiate de unele organe de constatare Art. 61
(1) Ori de câte ori exista o suspiciune rezonabila cu privire la savârsirea unei infractiuni, sunt obligate sa întocmeasca un proces-verbal despre împrejurarile constatate:
a) organele inspectiilor de stat, ale altor organe de stat, cât si ale autoritatilor publice, institutiilor publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infractiunile care constituie încalcari ale dispozitiilor si obligatiilor a caror respectare o controleaza, potrivit legii;
b) organele de control si cele de conducere ale autoritatilor administratiei publice, ale altor autoritati publice, institutii publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infractiunile savârsite în legatura cu serviciul de catre cei aflati în subordinea ori sub controlul lor;
c) organele de ordine publica si siguranta nationala, pentru infractiunile constatate în timpul exercitarii atributiilor prevazute de lege.
(2) Organele prevazute la alin. (1) au obligatia sa ia masuri de conservare a locului savârsirii infractiunii si de ridicare sau conservare a mijloacelor materiale de proba. În cazul infractiunilor flagrante, aceleasi organe au dreptul de a face perchezitii corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe faptuitor si de a-l prezenta de îndata organelor de urmarire penala.
(3) Când faptuitorul sau persoanele prezente la locul constatarii au de facut obiectii ori precizari sau au de dat explicatii cu privire la cele consemnate în procesul-verbal, organul de constatare are obligatia de a le consemna în procesul-verbal.
(4) Actele încheiate împreuna cu mijloacele materiale de proba se înainteaza, de îndata, organelor de urmarire penala.
(5) Procesul-verbal încheiat în conformitate cu prevederile alin. (1) constituie act de sesizare a organelor de urmarire penala si nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ.
Actele incheiate de comandantii de nave si aeronave Art. 62
(1) Comandantii de nave si aeronave sunt competenti sa faca perchezitii corporale sau ale vehiculelor si sa verifice lucrurile pe care faptuitorii le au cu sine sau le folosesc, pe timpul cât navele si aeronavele pe care le comanda se afla în afara porturilor sau aeroporturilor si pentru infractiunile savârsite pe aceste nave sau aeronave, având totodata si obligatiile si drepturile prevazute la art. 61.
(2) Actele încheiate împreuna cu mijloacele materiale de proba se înainteaza organelor de urmarire penala, de îndata ce nava sau aeronava ajunge în primul port sau aeroport românesc.
(3) În cazul infractiunilor flagrante, comandantii de nave si aeronave au dreptul de a face perchezitii corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe faptuitor si de a-l prezenta organelor de urmarire penala.
(4) Procesul-verbal încheiat în conformitate cu prevederile alin. (1) constituie act de sesizare a organelor de urmarire penala si nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ.
Modul de ascultare Art. 109
(1) Dupa îndeplinirea dispozitiilor art. 107 si 108, suspectul sau inculpatul este lasat sa declare tot ceea ce doreste referitor la fapta prevazuta de legea penala care i-a fost comunicata, dupa care i se pot pune întrebari.
(2) Suspectul sau inculpatul are dreptul sa se consulte cu avocatul atât înainte, cât si în cursul audierii, iar organul judiciar, când considera necesar, poate permite acestuia sa utilizeze însemnari si notite proprii.
(3) În cursul audierii, suspectul sau inculpatul îsi poate exercita dreptul la tacere cu privire la oricare dintre faptele ori împrejurarile despre care este întrebat.
Modul de audiere a persoanei vatamate Art. 111
(1) La începutul primei audieri, organul judiciar adreseaza persoanei vatamate întrebarile prevazute la art. 107, care se aplica în mod corespunzator.
(2) Persoanei vatamate i se aduc la cunostinta urmatoarele drepturi si obligatii:
a) dreptul de a fi asistata de avocat, iar în cazurile de asistenta obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;
b) dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege;
c) dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica exceptii si de a pune concluzii, în conditiile prevazute de lege;
d) dreptul de a fi încunostintata cu privire la desfasurarea procedurii, dreptul de a formula plângere prealabila, precum si dreptul de a se constitui parte civila;
e) obligatia de a se prezenta la chemarile organelor judiciare;
f) obligatia de a comunica orice schimbare de adresa;
g) obligatia de a spune adevarul.
(3) Dispozitiile art. 109 alin. (1) si (2) si ale art. 110 se aplica în mod corespunzator.
(4) În cursul urmaririi penale, audierea persoanei vatamate se înregistreaza prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, atunci când organul de urmarire penala considera necesar sau atunci când persoana vatamata a solicitat aceasta în mod expres, iar înregistrarea este posibila.
(5) Persoanei vatamate i se aduce la cunostinta cu ocazia primei audieri faptul ca, în cazul în care inculpatul va fi privat de libertate, respectiv condamnat la o pedeapsa privativa de libertate, poate sa fie informata cu privire la punerea în libertate în orice mod sau evadarea acestuia.
(6) În cazul persoanelor vatamate pentru care a fost stabilita în conditiile legii existenta unor nevoi specifice de protectie, organul judiciar poate dispune una sau mai multe dintre urmatoarele masuri, atunci când este posibil si când acesta apreciaza ca nu se aduce atingere bunei desfasurari a procesului ori drepturilor si intereselor partilor:
a) audierea acestora în incinte concepute sau adaptate acestui scop;
b) audierea acestora prin intermediul sau în prezenta unui psiholog sau a altui specialist în consilierea victimelor;
c) audierea acestora, cât si eventuala lor reaudiere se realizeaza de aceeasi persoana, daca acest lucru este posibil si daca organul judiciar apreciaza ca aceasta nu aduce atingere bunei desfasurari a procesului ori drepturilor si intereselor partilor.
(7) Audierea de catre organele de cercetare penala a persoanelor vatamate care au fost victime ale infractiunii de violenta în familie, prevazuta de art. 199 din
Codul penal, ale infractiunilor de viol, agresiune sexuala, act sexual cu un minor si corupere sexuala a minorilor, prevazute la art. 218-221 din
Codul penal, ale infractiunii de rele tratamente aplicate minorului, prevazuta la art. 197 din
Codul penal, hartuire, prevazuta de art. 208 din
Codul penal, si hartuire sexuala, prevazuta de art. 223 din
Codul penal, precum si în alte cazuri în care, din cauza împrejurarilor comiterii faptei, acest lucru se apreciaza ca fiind necesar, se efectueaza numai de catre o persoana de acelasi sex cu persoana vatamata, la cererea acesteia, cu exceptia cazului când organul judiciar apreciaza ca aceasta aduce atingere bunei desfasurari a procesului ori drepturilor si intereselor partilor.
(8) Daca persoana vatamata este minor, înregistrarea audierii acesteia prin mijloace tehnice audio sau audiovideo este obligatorie în toate cazurile. Atunci când înregistrarea nu este posibila, acest lucru se consemneaza în declaratia persoanei vatamate, cu indicarea concreta a motivului pentru care înregistrarea nu a fost posibila.
(9) Audierea persoanei vatamate de catre organul judiciar care a înregistrat o plângere cu privire la savârsirea unei infractiuni se desfasoara de îndata, iar, daca acest lucru nu este posibil, se va realiza ulterior depunerii plângerii, fara întârzieri nejustificate.
(10) Declaratia data de persoana vatamata în conditiile alin. (9) constituie mijloc de proba chiar daca a fost administrata înainte de începerea urmaririi penale.
Modul de audiere a partii civile si a partii responsabile civilmente Art. 112
(1) Audierea partii civile si a partii responsabile civilmente se face potrivit dispozitiilor art. 111 alin. (1), (3) si (4), care se aplica în mod corespunzator.
(2) Partii civile, precum si partii responsabile civilmente li se aduc la cunostinta urmatoarele drepturi:
a) dreptul de a fi asistate de avocat, iar în cazurile de asistenta obligatorie, dreptul de a li se desemna un avocat din oficiu;
b) dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege;
c) dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica exceptii si de a pune concluzii în legatura cu solutionarea laturii civile a cauzei, în conditiile prevazute de lege.
Comunicarea drepturilor si obligatiilor Art. 120
(1) Organul judiciar comunica martorului calitatea în care este audiat si faptele sau împrejurarile de fapt pentru dovedirea carora a fost propus ca martor.
(2) Martorului i se aduc apoi la cunostinta urmatoarele drepturi si obligatii:
a) dreptul de a fi supus masurilor de protectie si de a beneficia de restituirea cheltuielilor prilejuite de chemarea în fata organelor judiciare, atunci când sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege;
b) obligatia de a se prezenta la chemarile organelor judiciare, atragându-i-se atentia ca, în cazul neîndeplinirii acestei obligatii, se poate emite mandat de aducere împotriva sa;
c) obligatia de a comunica în scris, în termen de 5 zile, orice schimbare a adresei la care este citat, atragându-i-se atentia ca, în cazul neîndeplinirii acestei obligatii, se poate dispune împotriva sa sanctiunea prevazuta de art. 283 alin. (1);
d) obligatia de a da declaratii conforme cu realitatea, atragându-i-se atentia ca legea pedepseste infractiunea de marturie mincinoasa.
Audierea martorului protejat §1. Protectia martorilor amenintati
Art. 129
(1) În situatiile prevazute la art. 126 alin. (1) lit. d) si art. 127 lit. d), audierea martorului se poate efectua prin intermediul mijloacelor audiovideo, fara ca martorul sa fie prezent fizic în locul unde se afla organul judiciar.
(2) La solicitarea organului judiciar sau a martorului audiat în conditiile alin. (1), la luarea declaratiei poate participa un consilier de probatiune, care are obligatia de a pastra secretul profesional cu privire la datele de care a luat cunostinta în timpul audierii. Organul judiciar are obligatia sa aduca la cunostinta martorului dreptul de a solicita audierea în prezenta unui psiholog.
(3) Subiectii procesuali principali, partile si avocatii acestora pot adresa întrebari martorului audiat în conditiile alin. (1). Organul judiciar respinge întrebarile care ar putea conduce la identificarea martorului.
(4) Declaratia martorului protejat se înregistreaza prin mijloace tehnice video si audio si se reda integral în forma scrisa.
(5) În cursul urmaririi penale declaratia se semneaza de organul de urmarire penala ori, dupa caz, de judecatorul de drepturi si libertati si de procurorul care a fost prezent la audierea martorului si se depune la dosarul cauzei. Declaratia martorului, transcrisa, va fi semnata si de acesta si va fi pastrata în dosarul depus la parchet, într-un loc special, în conditii de confidentialitate.
(6) În cursul judecatii, declaratia martorului se semneaza de presedintele completului de judecata.
(7) Suportul pe care a fost înregistrata declaratia martorului, în original, sigilat cu sigiliul parchetului sau, dupa caz, al instantei de judecata în fata careia s-a facut declaratia, se pastreaza în conditii de confidentialitate. Suportul care contine înregistrarile efectuate în cursul urmaririi penale este înaintat la terminarea urmaririi penale instantei competente, împreuna cu dosarul cauzei, si este pastrat în aceleasi conditii privind confidentialitatea.
Efectuarea perchezitiei domiciliare Art. 159
(1) Mandatul de perchezitie se comunica procurorului, care ia masuri pentru executarea acestuia.
(2) Perchezitia se efectueaza de procuror sau de organul de cercetare penala, însotit, dupa caz, de lucratori operativi.
(3) Perchezitia domiciliara nu poate fi începuta înainte de ora 6,00 sau dupa ora 20,00, cu exceptia infractiunii flagrante sau când perchezitia urmeaza sa se efectueze într-un local deschis publicului la acea ora.
(4) În cazul în care este necesar, organele judiciare pot restrictiona libertatea de miscare a persoanelor prezente sau accesul altor persoane în locul unde se efectueaza perchezitia, pe durata efectuarii acesteia.
(5) Înainte de începerea perchezitiei, organul judiciar se legitimeaza si înmâneaza o copie a mandatului emis de judecator persoanei la care se va efectua perchezitia, reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar în lipsa, oricarei alte persoane cu capacitate deplina de exercitiu care cunoaste persoana la care se va efectua perchezitia si, daca este cazul, custodelui.
(6) În cazul perchezitiei efectuate la sediul unei persoane juridice, mandatul de perchezitie se înmâneaza reprezentantului acesteia sau, în lipsa reprezentantului, oricarei alte persoane cu capacitate deplina de exercitiu care se afla în sediu ori este angajat al persoanei juridice respective.
(7) În cazul în care efectuarea perchezitiei este extinsa în locuintele învecinate în conditiile art. 158 alin. (3), persoanele din aceste spatii vor fi înstiintate cu privire la extinderea efectuarii perchezitiei.
(8) Persoanelor prevazute la alin. (5) si (6) li se solicita, înainte de începerea perchezitiei, predarea de bunavoie a persoanelor sau a obiectelor cautate. Perchezitia nu se mai efectueaza daca persoanele sau obiectele indicate în mandat sunt predate.
(9) Persoanelor prevazute la alin. (5) si (6) li se aduce la cunostinta ca au dreptul ca la efectuarea perchezitiei sa participe un avocat. Daca se solicita prezenta unui avocat, începerea perchezitiei este amânata pâna la sosirea acestuia, dar nu mai mult de doua ore de la momentul la care acest drept este comunicat, luându-se masuri de conservare a locului ce urmeaza a fi perchezitionat. În cazuri exceptionale, ce impun efectuarea perchezitiei de urgenta, sau în cazul în care avocatul nu poate fi contactat, perchezitia poate începe si înainte de expirarea termenului de doua ore.
(10) De asemenea, persoanei perchezitionate i se va permite sa fie asistata ori reprezentata de o persoana de încredere.
(11) Când persoana la care se face perchezitia este retinuta ori arestata, va fi adusa la perchezitie. În cazul în care nu poate fi adusa, ridicarea de obiecte si înscrisuri, precum si perchezitia domiciliara se fac în prezenta unui reprezentant ori martor asistent.
(12) Organul judiciar care efectueaza perchezitia are dreptul sa deschida, prin folosirea fortei, încaperile, spatiile, mobilierul si alte obiecte în care s-ar putea gasi obiectele, înscrisurile, urmele infractiunii sau persoanele cautate, în cazul în care posesorul acestora nu este prezent sau nu doreste sa le deschida de bunavoie. La deschiderea acestora, organele judiciare ce efectueaza perchezitia trebuie sa evite daunele nejustificate.
(13) Organul judiciar este obligat sa se limiteze la ridicarea numai a obiectelor si înscrisurilor care au legatura cu fapta pentru care se efectueaza urmarirea penala. Obiectele sau înscrisurile a caror circulatie ori detinere este interzisa sau în privinta carora exista suspiciunea ca pot avea o legatura cu savârsirea unei infractiuni pentru care actiunea penala se pune în miscare din oficiu se ridica întotdeauna.
(14) În mod exceptional, perchezitia poate începe fara înmânarea copiei mandatului de perchezitie, fara solicitarea prealabila de predare a persoanei sau a obiectelor, precum si fara informarea prealabila privind posibilitatea solicitarii prezentei unui avocat ori a unei persoane de încredere, în urmatoarele cazuri:
a) când este evident faptul ca se fac pregatiri pentru acoperirea urmelor sau distrugerea probelor ori a elementelor ce prezinta importanta pentru cauza;
b) daca exista suspiciunea ca în spatiul în care urmeaza a se efectua perchezitia se afla o persoana a carei viata sau integritate fizica este pusa în pericol;
c) daca exista suspiciunea ca persoana cautata s-ar putea sustrage procedurii.
(15) În cazul în care în spatiul unde urmeaza a fi efectuata perchezitia nu se afla nicio persoana, aceasta se efectueaza în prezenta unui martor asistent.
(16) În cazurile prevazute la alin. (14) si (15), copia mandatului de perchezitie se înmâneaza de îndata ce este posibil.
(17) Organele judiciare care efectueaza perchezitia pot folosi forta, în mod adecvat si proportional, pentru a patrunde într-un domiciliu:
a) daca exista motive temeinice pentru a anticipa rezistenta armata sau alte tipuri de violenta ori exista un pericol cu privire la distrugerea probelor;
b) în cazul unui refuz sau daca nu a fost primit niciun raspuns la solicitarile organelor judiciare de a patrunde în domiciliu.
(18) Este interzisa efectuarea în acelasi timp cu perchezitia a oricaror acte procedurale în aceeasi cauza, care prin natura lor împiedica persoana la care se face perchezitia sa participe la efectuarea acesteia, cu exceptia situatiei în care se desfasoara, în aceeasi cauza, simultan mai multe perchezitii.
(19) Locul în care se desfasoara perchezitia, precum si persoanele sau obiectele gasite pe parcursul perchezitionarii pot fi fotografiate ori înregistrate audiovideo.
(20) Înregistrarea audiovideo sau fotografiile efectuate sunt anexate procesului-verbal de perchezitie si fac parte integranta din acesta.
Procesul-verbal de perchezitie Art. 161
(1) Activitatile desfasurate cu ocazia efectuarii perchezitiei sunt consemnate într-un proces-verbal.
(2) Procesul-verbal trebuie sa cuprinda:
a) numele, prenumele si calitatea celui care îl încheie;
b) numarul si data mandatului de perchezitie;
c) locul unde este încheiat;
d) data si ora la care a început si ora la care s-a terminat efectuarea perchezitiei, cu mentionarea oricarei întreruperi intervenite;
e) numele, prenumele, ocupatia si adresa persoanelor ce au fost prezente la efectuarea perchezitiei, cu mentionarea calitatii acestora;
f) efectuarea informarii persoanei la care se va efectua perchezitia cu privire la dreptul de a contacta un avocat care sa participe la perchezitie;
g) descrierea amanuntita a locului si conditiilor în care înscrisurile, obiectele sau urmele infractiunii au fost descoperite si ridicate, enumerarea si descrierea lor amanuntita, pentru a putea fi recunoscute; mentiuni cu privire la locul si conditiile în care suspectul sau inculpatul a fost prins;
h) obiectiile si explicatiile persoanelor care au participat la efectuarea perchezitiei, precum si mentiunile referitoare la înregistrarea audiovideo sau fotografiile efectuate;
i) mentiuni despre obiectele care nu au fost ridicate, dar au fost lasate în pastrare;
j) mentiunile prevazute de lege pentru cazurile speciale.
(3) Procesul-verbal se semneaza pe fiecare pagina si la sfârsit de cel care îl încheie, de persoana la care s-a facut perchezitia, de avocatul acesteia, daca a fost prezent, precum si de persoanele aratate la alin. (2) lit. e). Daca vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuza sa semneze, se face mentiune despre aceasta, precum si despre motivele imposibilitatii sau refuzului de a semna.
(4) O copie de pe procesul-verbal se lasa persoanei la care s-a facut perchezitia sau de la care s-au ridicat obiectele si înscrisurile ori uneia dintre persoanele prevazute la art. 159 alin. (5) sau (6) care au participat la perchezitie.
Retinerea Art. 209
(1) Organul de cercetare penala sau procurorul poate dispune retinerea, daca sunt îndeplinite conditiile prevazute la art. 202.
(2) Persoanei retinute i se aduc la cunostinta, de îndata, în limba pe care o întelege, infractiunea de care este suspectat si motivele retinerii.
(3) Retinerea se poate dispune pentru cel mult 24 de ore. În durata retinerii nu se include timpul strict necesar conducerii suspectului sau inculpatului la sediul organului judiciar, conform legii.
(4) Daca suspectul sau inculpatul a fost adus în fata organului de cercetare penala sau a procurorului pentru a fi audiat, în baza unui mandat de aducere legal emis, în termenul prevazut la alin. (3) nu se include perioada cât suspectul sau inculpatul s-a aflat sub puterea acelui mandat.
(5) Masura retinerii poate fi luata numai dupa audierea suspectului sau inculpatului, în prezenta avocatului ales ori numit din oficiu.
(6) Înainte de audiere, organul de cercetare penala ori procurorul este obligat sa aduca la cunostinta suspectului sau inculpatului ca are dreptul de a fi asistat de un avocat ales ori numit din oficiu si dreptul de a nu face nicio declaratie, cu exceptia furnizarii de informatii referitoare la identitatea sa, atragându-i atentia ca ceea ce declara poate fi folosit împotriva sa.
(7) Suspectul sau inculpatul are dreptul de a-si încunostinta personal avocatul ales sau de a solicita organului de cercetare penala ori procurorului sa îl încunostinteze pe acesta. Modul de realizare a încunostintarii se consemneaza într-un proces- verbal. Exercitarea dreptului de a face personal încunostintarea nu se poate refuza decât pentru motive temeinice, care vor fi consemnate în procesul-verbal.
(8) Avocatul ales are obligatia de a se prezenta la sediul organului judiciar în termen de cel mult doua ore de la încunostintare. În caz de neprezentare a avocatului ales, organul de cercetare penala sau procurorul numeste un avocat din oficiu.
(9) Avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul de a comunica direct cu acesta, în conditii care sa asigure confidentialitatea.
(10) Retinerea se dispune de organul de cercetare penala sau de procuror prin ordonanta, care va cuprinde motivele care au determinat luarea masurii, ziua si ora la care retinerea începe, precum si ziua si ora la care retinerea se sfârseste.
(11) Suspectului sau inculpatului retinut i se înmâneaza un exemplar al ordonantei prevazute la alin. (10).
(12) Pe perioada retinerii suspectului sau inculpatului, organul de cercetare penala sau procurorul care a dispus masura are dreptul de a proceda la fotografierea si luarea amprentelor acestuia.
(13) Daca retinerea a fost dispusa de organul de cercetare penala, acesta are obligatia de a-l informa pe procuror cu privire la luarea masurii preventive, de îndata si prin orice mijloace.
(14) Împotriva ordonantei organului de cercetare penala prin care s-a luat masura retinerii suspectul sau inculpatul poate face plângere la procurorul care supravegheaza urmarirea penala, înainte de expirarea duratei acesteia. Procurorul se pronunta de îndata, prin ordonanta. În cazul când constata ca au fost încalcate dispozitiile legale care reglementeaza conditiile de luare a masurii retinerii, procurorul dispune revocarea ei si punerea de îndata în libertate a celui retinut.
(15) Împotriva ordonantei procurorului prin care s-a luat masura retinerii suspectul sau inculpatul poate face plângere, înainte de expirarea duratei acesteia, la prim-procurorul parchetului sau, dupa caz, la procurorul ierarhic superior. Prim-procurorul sau procurorul ierarhic superior se pronunta de îndata, prin ordonanta. În cazul când constata ca au fost încalcate dispozitiile legale care reglementeaza conditiile de luare a masurii retinerii, prim-procurorul sau procurorul ierarhic superior dispune revocarea ei si punerea de îndata în libertate a inculpatului.
(16) Procurorul sesizeaza judecatorul de drepturi si libertati de la instanta competenta, în vederea luarii masurii arestarii preventive fata de inculpatul retinut, cu cel putin 6 ore înainte de expirarea duratei retinerii acestuia.
(17) Persoanei retinute i se comunica, sub semnatura, în scris, drepturile prevazute la art. 83, la art. 210 alin. (1) si (2), dreptul de acces la asistenta medicala de urgenta, durata maxima pentru care se poate dispune masura retinerii, precum si dreptul de a face plângere împotriva masurii dispuse, iar în cazul în care persoana retinuta nu poate ori refuza sa semneze, se va încheia un proces-verbal.
Incunostintarea despre retinere Art. 210
(1) Imediat dupa retinere, persoana retinuta are dreptul de a încunostinta personal sau de a solicita organului judiciar care a dispus masura sa încunostinteze un membru al familiei sale ori o alta persoana desemnata de aceasta despre luarea masurii retinerii si despre locul unde este retinuta.
(2) Daca persoana retinuta nu este cetatean român, aceasta are si dreptul de a încunostinta sau de a solicita încunostintarea misiunii diplomatice ori oficiului consular al statului al carui cetatean este sau, dupa caz, a unei organizatii internationale umanitare, daca nu doreste sa beneficieze de asistenta autoritatilor din tara sa de origine, ori a reprezentantei organizatiei internationale competente, daca este refugiat sau, din orice alt motiv, se afla sub protectia unei astfel de organizatii. Inspectoratul General pentru Imigrari este informat în toate situatiile cu privire la dispunerea masurii preventive fata de aceasta categorie de persoane.
(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplica în mod corespunzator si în cazul schimbarii ulterioare a locului de retinere.
(4) Organul judiciar care a dispus masura retinerii are obligatia de a aduce la cunostinta celui retinut, în scris si în limba pe care o întelege, dispozitiile alin. (1) - (3) si de a consemna într-un proces-verbal modul în care s-a realizat încunostintarea.
(5) Persoanei retinute nu i se poate refuza exercitarea dreptului de a face personal încunostintarea decât pentru motive temeinice, care vor fi consemnate în procesul- verbal.
(6) În mod exceptional, pentru motive temeinice, încunostintarea poate fi întârziata cel mult 4 ore.
Continutul controlului judiciar Art. 215
(1) Pe timpul cât se afla sub control judiciar, inculpatul trebuie sa respecte urmatoarele obligatii:
a) sa se prezinte la organul de urmarire penala, la judecatorul de camera preliminara sau la instanta de judecata ori de câte ori este chemat;
b) sa informeze de îndata organul judiciar care a dispus masura sau în fata caruia se afla cauza cu privire la schimbarea locuintei;
c) sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea sa de catre organul judiciar care a dispus masura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de câte ori este chemat.
(2) Organul judiciar care a dispus masura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, sa respecte una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii:
a) sa nu depaseasca o anumita limita teritoriala, fixata de organul judiciar, decât cu încuviintarea prealabila a acestuia;
b) sa nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau sa se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta;
c) sa poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;
d) sa nu revina în locuinta familiei, sa nu se apropie de persoana vatamata sau de membrii familiei acesteia, de alti participanti la comiterea infractiunii, de martori ori experti sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar si sa nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;
e) sa nu exercite profesia, meseria sau sa nu desfasoare activitatea în exercitarea careia a savârsit fapta;
f) sa comunice periodic informatii relevante despre mijloacele sale de existenta;
g) sa se supuna unor masuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul dezintoxicarii;
h) sa nu participe la manifestari sportive sau culturale ori la alte adunari publice;
i) sa nu conduca vehicule anume stabilite de organul judiciar;
j) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte arme;
k) sa nu emita cecuri.
(3) În cuprinsul actului prin care se dispune luarea masurii controlului judiciar sunt prevazute în mod expres obligatiile pe care inculpatul trebuie sa le respecte pe durata acestuia si i se atrage atentia ca, în caz de încalcare cu rea-credinta a obligatiilor care îi revin, masura controlului judiciar se poate înlocui cu masura arestului la domiciliu sau masura arestarii preventive.
(4) Supravegherea respectarii de catre inculpat a obligatiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se realizeaza de catre institutia, organul sau autoritatea anume desemnate de organul judiciar care a dispus masura, în conditiile legii.
(5) Daca s-a impus inculpatului obligatia prevazuta la alin. (2) lit. a), câte o copie a ordonantei procurorului ori, dupa caz, a minutei, se comunica, în ziua emiterii ordonantei sau a pronuntarii încheierii, inculpatului, unitatii de politie în a carei circumscriptie locuieste, precum si serviciului public comunitar de evidenta a persoanelor, Politiei de Frontiera Române si Inspectoratului General pentru Imigrari, în situatia celui care nu este cetatean român, în vederea asigurarii respectarii de catre inculpat a obligatiei care îi revine. Organele în drept dispun darea inculpatului în consemn la punctele de trecere a frontierei.
(6) Institutia, organul sau autoritatea prevazute la alin. (4) verifica periodic respectarea obligatiilor de catre inculpat, iar în cazul în care constata încalcari ale acestora, sesizeaza de îndata procurorul, în cursul urmaririi penale, judecatorul de camera preliminara, în procedura de camera preliminara, sau instanta de judecata, în cursul judecatii.
(7) În cazul în care, pe durata masurii controlului judiciar, inculpatul încalca, cu rea-credinta, obligatiile care îi revin sau exista suspiciunea rezonabila ca a savârsit cu intentie o noua infractiune pentru care s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale împotriva sa, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei masuri cu masura arestului la domiciliu sau a arestarii preventive, în conditiile prevazute de lege.
(8) În cursul urmaririi penale, procurorul poate dispune, din oficiu sau la cererea motivata a inculpatului, prin ordonanta, impunerea unor noi obligatii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse initial, daca apar motive temeinice care justifica aceasta, dupa ascultarea inculpatului. Împotriva ordonantei procurorului, inculpatul poate face plângere la judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în fond, dispozitiile art. 213 aplicându-se în mod corespunzator.
(8^1) Dispozitiile alin. (8) sunt aplicabile si în cazul în care masura a fost luata de catre judecatorul de drepturi si libertati.
(9) Dispozitiile alin. (8) teza I se aplica în mod corespunzator si în procedura de camera preliminara sau în cursul judecatii, când judecatorul de camera preliminara ori instanta de judecata dispune, prin încheiere, la cererea motivata a procurorului sau a inculpatului ori din oficiu, dupa ascultarea inculpatului. Încheierea poate fi contestata în conditiile art. 205 si, respectiv, art. 206, care se aplica în mod corespunzator.
(10) În cazul prevazut la alin. (8), judecatorul de drepturi si libertati fixeaza termen de solutionare în camera de consiliu în termen de 5 zile de la înregistrarea propunerii sau a cererii, comunicând procurorului si inculpatului termenul fixat.
(11) Procurorul înainteaza dosarul cauzei judecatorului de drepturi si libertati în termen de cel mult 24 de ore de la solicitarea acestuia.
(12) Propunerea procurorului se comunica inculpatului, iar cererea inculpatului se comunica procurorului.
(13) Judecatorul de drepturi si libertati solutioneaza propunerea sau cererea în lipsa inculpatului si a procurorului. Inculpatul si procurorul au dreptul de a depune concluzii scrise, care sunt prezentate judecatorului de drepturi si libertati cu cel putin 24 de ore înainte de expirarea termenului stabilit pentru solutionarea propunerii sau a cererii.
(14) Daca, în cursul urmaririi penale, s-a impus inculpatului obligatia prevazuta la alin. (2) lit. a), judecatorul de drepturi si libertati care a luat masura verifica din oficiu, prin încheiere, la fiecare 60 de zile, daca subzista temeiurile care au determinat stabilirea acestei obligatii, dispunând, dupa caz, înlocuirea ori încetarea ei.
(15) În cazul prevazut în alin. (14), judecatorul de drepturi si libertati se pronunta în camera de consiliu, prin încheiere, în lipsa inculpatului si a procurorului. Inculpatul si procurorul au dreptul de a depune concluzii scrise, care sunt prezentate judecatorului de drepturi si libertati cu cel putin 3 zile înainte de expirarea termenului de verificare stabilit si comunicat de acesta.
Conditiile generale de luare a masurii arestului la domiciliu Art. 218
(1) Arestul la domiciliu se dispune de catre judecatorul de drepturi si libertati, de catre judecatorul de camera preliminara sau de catre instanta de judecata, daca sunt îndeplinite conditiile prevazute la art. 223 si luarea acestei masuri este necesara si suficienta pentru realizarea unuia dintre scopurile prevazute la art. 202 alin. (1).
(2) Aprecierea îndeplinirii conditiilor prevazute la alin. (1) se face tinându-se seama de gradul de pericol al infractiunii, de scopul masurii, de sanatatea, vârsta, situatia familiala si alte împrejurari privind persoana fata de care se ia masura.
(3) Masura nu poate fi dispusa cu privire la inculpatul fata de care exista suspiciunea rezonabila ca a savârsit o infractiune asupra unui membru de familie si cu privire la inculpatul care a fost anterior condamnat definitiv pentru infractiunea de evadare.
(4) Persoanei fata de care s-a dispus masura arestului la domiciliu i se comunica, sub semnatura, în scris, drepturile prevazute la art. 83, dreptul prevazut la art. 210 alin. (1) si (2), dreptul de acces la asistenta medicala de urgenta, dreptul de a contesta masura si dreptul de a solicita revocarea sau înlocuirea acestei masuri cu o alta masura preventiva, iar în cazul în care persoana nu poate ori refuza sa semneze, se va încheia un proces-verbal.
Solutionarea propunerii de arestare preventiva in cursul urmaririi penale Art. 225
(1) Judecatorul de drepturi si libertati sesizat conform art. 224 alin. (2) stabileste termenul de solutionare a propunerii de arestare preventiva, fixând data si ora la care solutionarea va avea loc.
(2) În cazul inculpatului aflat în stare de retinere, termenul de solutionare a propunerii de arestare preventiva trebuie fixat înainte de expirarea duratei retinerii. Ziua si ora se comunica procurorului, care are obligatia de a asigura prezenta inculpatului în fata judecatorului de drepturi si libertati. De asemenea, ziua si ora se aduc la cunostinta avocatului inculpatului, caruia, la cerere, i se pune la dispozitie dosarul cauzei pentru studiu.
(3) Inculpatul aflat în stare de libertate se citeaza pentru termenul fixat. Termenul se aduce la cunostinta procurorului si avocatului inculpatului, acestuia din urma acordându-i-se, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei.
(4) Solutionarea propunerii de arestare preventiva se face numai în prezenta inculpatului, în afara de cazul când acesta lipseste nejustificat, este disparut, se sustrage ori din cauza starii sanatatii, din cauza de forta majora sau stare de necesitate nu se prezinta sau nu poate fi adus în fata judecatorului.
(5) În toate cazurile, este obligatorie asistenta juridica a inculpatului de catre un avocat, ales sau numit din oficiu.
(6) Participarea procurorului este obligatorie.
(7) Judecatorul de drepturi si libertati îl audiaza pe inculpatul prezent despre fapta de care este acuzat si despre motivele pe care se întemeiaza propunerea de arestare preventiva formulata de procuror.
(8) Înainte de a proceda la ascultarea inculpatului, judecatorul de drepturi si libertati îi aduce la cunostinta infractiunea de care este acuzat si dreptul de a nu face nicio declaratie, atragându-i atentia ca ceea ce declara poate fi folosit împotriva sa.
Incunostintarea despre arestarea preventiva si locul de detinere a inculpatului arestat preventiv Art. 228
(1) Dupa luarea masurii, inculpatului i se aduc la cunostinta, de îndata, în limba pe care o întelege, motivele pentru care s-a dispus arestarea preventiva.
(2) Persoanei fata de care s-a dispus masura arestarii preventive i se comunica, sub semnatura, în scris, drepturile prevazute la art. 83, dreptul prevazut la art. 210 alin. (1) si (2), precum si dreptul de acces la asistenta medicala de urgenta, dreptul de a contesta masura si dreptul de a solicita revocarea sau înlocuirea arestarii cu o alta masura preventiva, iar în cazul în care nu poate ori refuza sa semneze, se va încheia un proces-verbal.
(3) Imediat dupa luarea masurii arestarii preventive, judecatorul de drepturi si libertati de la prima instanta sau de la instanta ierarhic superioara, care a dispus masura, încunostinteaza despre aceasta un membru al familiei inculpatului ori o alta persoana desemnata de acesta. Dispozitiile art. 210 alin. (2) se aplica în mod corespunzator. Efectuarea încunostintarii se consemneaza într-un proces-verbal.
(4) Îndata dupa introducerea sa într-un loc de detinere, inculpatul are dreptul de a încunostinta personal sau de a solicita administratiei locului respectiv sa încunostinteze persoanele prevazute la alin. (3) despre locul unde este detinut.
(5) Dispozitiile alin. (4) se aplica în mod corespunzator si în cazul schimbarii ulterioare a locului de detinere, imediat dupa producerea schimbarii.
(6) Administratia locului de detinere are obligatia de a aduce la cunostinta inculpatului arestat preventiv dispozitiile alin. (2) - (5), precum si de a consemna într-un proces-verbal modul în care s-a realizat încunostintarea.
(7) Inculpatului arestat preventiv nu i se poate refuza exercitarea dreptului de a face personal încunostintarea decât pentru motive temeinice, care se consemneaza în procesul-verbal întocmit potrivit alin. (6).
Informarea privind conditiile speciale de executare a retinerii si arestarii preventive dispuse fata de minor Art. 244^1
(1) Daca persoana retinuta sau arestata este minor, odata cu informarea prevazuta la art. 209 alin. (17) si art. 228 alin. (2), acesteia i se comunica si dreptul la conditii speciale de executare, potrivit art. 244.
(2) Informarea prevazuta la alin. (1) se face si catre parinti sau, dupa caz, tutore, curator ori persoana în îngrijirea sau supravegherea careia se afla temporar minorul.
(3) Daca parintii sau, dupa caz, tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea careia se afla temporar minorul nu au putut fi gasiti ori informarea acestora ar afecta interesul superior al minorului sau desfasurarea procesului penal, informarea se va face catre un alt adult care este desemnat de minor si acceptat în aceasta calitate de organul judiciar.
(4) În cazul în care minorul nu desemneaza un alt adult conform alin. (3) sau adultul desemnat nu este acceptat de organul judiciar, informarea se va face catre o alta persoana aleasa de organul judiciar, tinând seama de interesul superior al minorului.
(5) În cazul în care circumstantele prevazute la alin. (3) sau (4) înceteaza, informarea se va face potrivit alin. (2).
Procedura de aplicare si de ridicare a masurii Art. 246
(1) În cursul urmaririi penale sau al procedurii de camera preliminara, daca apreciaza ca sunt întrunite conditiile prevazute de lege, procurorul înainteaza judecatorului de drepturi si libertati sau judecatorului de camera preliminara de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta o propunere motivata de luare fata de inculpat a masurii obligarii provizorii la tratament medical.
(2) Propunerea prevazuta la alin. (1) va fi însotita de expertiza medico-legala din care sa rezulte necesitatea aplicarii masurii obligarii la tratament medical.
(3) Judecatorul sesizat conform alin. (1) fixeaza termen de solutionare a propunerii în cel mult 5 zile de la data înregistrarii acesteia si dispune citarea suspectului sau inculpatului.
(4) Când suspectul sau inculpatul este prezent, solutionarea propunerii se face numai dupa audierea acestuia, în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu. Propunerea se solutioneaza si în lipsa suspectului sau inculpatului, atunci când acesta nu se prezinta, desi a fost legal citat, dar numai în prezenta avocatului, ales sau numit din oficiu, caruia i se da cuvântul pentru a pune concluzii.
(5) Participarea procurorului este obligatorie.
(6) Suspectul sau inculpatul are dreptul ca la solutionarea propunerii de luare a masurii obligarii provizorii la tratament medical sa fie asistat si de catre un medic desemnat de acesta, care poate prezenta concluzii judecatorului de drepturi si libertati. Suspectul sau inculpatul are dreptul sa fie asistat de medicul specialist desemnat de acesta si la alcatuirea planului terapeutic.
(7) Judecatorul se pronunta asupra propunerii printr-o încheiere, care poate fi contestata în 5 zile de la pronuntare. Contestarea nu suspenda punerea în aplicare a masurii de siguranta.
(8) Daca admite propunerea, judecatorul dispune obligarea provizorie la tratament medical a suspectului sau inculpatului si efectuarea unei expertize medico-legale, în cazul în care aceasta nu a fost depusa potrivit alin. (2).
(9) În cazul când dupa dispunerea masurii s-a produs însanatosirea suspectului sau inculpatului ori a intervenit o ameliorare a starii sale de sanatate care înlatura starea de pericol pentru siguranta publica, judecatorul de drepturi si libertati sau judecatorul de camera preliminara care a luat masura dispune, la sesizarea procurorului ori a medicului de specialitate sau la cererea suspectului ori inculpatului sau a unui membru de familie al acestuia, ridicarea masurii luate. Dispozitiile alin. (2) - (7) se aplica în mod corespunzator.
(10) Daca dupa dispunerea masurii a fost sesizata instanta prin rechizitoriu, ridicarea acesteia, potrivit alin. (9), se dispune de catre judecatorul de camera preliminara sau, dupa caz, de catre instanta de judecata în fata careia se afla cauza.
(11) În cursul judecatii în prima instanta si în apel, la propunerea procurorului ori din oficiu, inculpatul poate fi obligat provizoriu la tratament medical de catre instanta de judecata în fata careia se afla cauza, care solicita acte medicale concludente sau efectuarea unei expertize medico-legale. Dispozitiile alin. (4) - (9) se aplica în mod corespunzator.
(12) Daca suspectul sau inculpatul încalca cu rea-credinta masura obligarii provizorii la tratament medical, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta care a luat masura ori în fata careia se afla cauza dispune, la sesizarea procurorului sau a medicului de specialitate ori din oficiu, internarea medicala provizorie a suspectului sau inculpatului, în conditiile prevazute la art. 247.
(13) În cazul în care dispune o solutie de netrimitere în judecata, procurorul sesizeaza judecatorul de camera preliminara pentru confirmarea ori, dupa caz, înlocuirea sau încetarea masurii. Acesta, în camera de consiliu, cu participarea procurorului, asculta, daca este posibil, persoana supusa masurii provizorii, în prezenta avocatului sau, si, dupa efectuarea unei expertize medico-legale, se pronunta prin încheiere motivata. Împotriva încheierii se poate formula contestatie, în termen de 3 zile de la pronuntare, care se solutioneaza de catre judecatorul de camera preliminara de la instanta ierarhic superioara celei sesizate sau, dupa caz, de completul competent de la Înalta Curte de Casatie si Justitie, în camera de consiliu.
Procedura de aplicare si de ridicare a masurii Art. 248
(1) În cursul urmaririi penale sau al procedurii de camera preliminara, daca apreciaza ca sunt întrunite conditiile prevazute de lege, procurorul înainteaza judecatorului de drepturi si libertati sau judecatorului de camera preliminara de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta o propunere motivata de luare fata de suspect sau inculpat a masurii internarii medicale provizorii.
(2) Propunerea prevazuta la alin. (1) va fi însotita de acte medicale concludente sau de expertiza medico-legala psihiatrica.
(3) Judecatorul sesizat conform alin. (1) fixeaza de îndata termen de solutionare a propunerii si dispune aducerea cu mandat a suspectului sau a inculpatului.
(4) Solutionarea propunerii se face numai dupa audierea suspectului sau inculpatului, daca starea sa de sanatate o permite, în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu. Când suspectul sau inculpatul se afla deja internat într-o unitate de asistenta medicala si deplasarea sa nu este posibila, judecatorul de drepturi si libertati procedeaza la audierea acestuia, în prezenta avocatului, în locul unde se afla.
(5) Când propunerea prevazuta la alin. (1) nu este însotita de expertiza medico- legala psihiatrica, instanta sesizata dispune efectuarea acesteia, luând, daca este cazul, si masura internarii necesare pentru efectuarea expertizei.
(6) Participarea procurorului este obligatorie.
(7) Suspectul sau inculpatul are dreptul ca la solutionarea propunerii de luare a masurii internarii medicale ori la alcatuirea concreta a planului terapeutic sa fie asistat si de catre un medic desemnat de acesta, ale carui concluzii sunt înaintate judecatorului de drepturi si libertati.
(8) Judecatorul se pronunta de îndata asupra propunerii, printr-o încheiere care poate fi contestata în 5 zile de la pronuntare. Contestarea nu suspenda punerea în aplicare a masurii de siguranta.
(9) Daca admite propunerea, judecatorul dispune internarea medicala provizorie a suspectului sau inculpatului si ia masuri pentru efectuarea unei expertize medico- legale psihiatrice, daca aceasta nu a fost facuta potrivit alin. (2).
(10) Daca judecatorul dispune internarea medicala provizorie, se iau si masurile prevazute la art. 229.
(11) Daca dupa dispunerea masurii s-a produs însanatosirea suspectului sau inculpatului ori a intervenit o ameliorare a starii sale de sanatate care înlatura starea de pericol, judecatorul de drepturi si libertati sau judecatorul de camera preliminara care a luat masura dispune, prin încheiere, la sesizarea procurorului ori a medicului curant sau la cererea suspectului ori inculpatului sau a unui membru de familie al acestuia, efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice în vederea ridicarii masurii aplicate.
(12) Daca dupa dispunerea masurii a fost sesizata instanta prin rechizitoriu, ridicarea acesteia, potrivit alin. (11), se dispune de catre judecatorul de camera preliminara sau, dupa caz, de catre instanta de judecata în fata careia se afla cauza.
(13) În cursul judecatii în prima instanta si în apel, fata de inculpat se poate dispune internarea medicala provizorie, la propunerea procurorului ori din oficiu, de catre instanta în fata careia se afla cauza, pe baza expertizei medico-legale psihiatrice. Dispozitiile alin. (4) - (11) se aplica în mod corespunzator.
(14) Dispozitiile art. 246 alin. (13) se aplica în mod corespunzator.
Dispozitii privind luarea unor masuri fata de faptuitor Art. 310
(1) În cazul infractiunii flagrante, orice persoana are dreptul sa îl prinda pe faptuitor.
(2) Daca faptuitorul a fost prins în conditiile alin. (1), persoana care l-a retinut trebuie sa îl predea de îndata, împreuna cu corpurile delicte, precum si cu obiectele si înscrisurile ridicate, organelor de urmarire penala, care întocmesc un proces-verbal.
Sarcina organului de urmarire pe timpul suspendarii Art. 313
(1) Dupa suspendarea urmaririi penale, procurorul restituie dosarul cauzei organului de cercetare penala ori poate dispune preluarea sa.
(2) Ordonanta de suspendare a urmaririi penale se comunica partilor si subiectilor procesuali principali.
(3) În timpul cât urmarirea este suspendata, organele de cercetare penala continua sa efectueze toate actele a caror îndeplinire nu este împiedicata de situatia suspectului sau inculpatului, cu respectarea dreptului la aparare al partilor sau subiectilor procesuali. La reluarea urmaririi penale, actele efectuate în timpul suspendarii pot fi refacute, daca este posibil, la cererea suspectului sau inculpatului.
(4) Organul de cercetare penala este obligat sa verifice periodic, dar nu mai târziu de 3 luni de la data dispunerii suspendarii, daca mai subzista cauza care a determinat suspendarea urmaririi penale.
Aducerea la cunostinta a invinuirii, lamuriri si cereri Art. 374
(1) La primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinita si cauza se afla în stare de judecata, presedintele dispune ca grefierul sa dea citire actului prin care s-a dispus trimiterea în judecata ori, dupa caz, a celui prin care s-a dispus începerea judecatii sau sa faca o prezentare succinta a acestuia.
(2) Presedintele explica inculpatului în ce consta învinuirea ce i se aduce, îl înstiinteaza pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declaratie, atragându-i atentia ca ceea ce declara poate fi folosit si împotriva sa, precum si cu privire la dreptul de a pune întrebari coinculpatilor, persoanei vatamate, celorlalte parti, martorilor, expertilor si de a da explicatii în tot cursul cercetarii judecatoresti, când socoteste ca este necesar.
(3) Presedintele încunostinteaza partea civila, partea responsabila civilmente si persoana vatamata cu privire la probele administrate în faza urmaririi penale care au fost excluse si care nu vor fi avute în vedere la solutionarea cauzei si pune în vedere persoanei vatamate ca se poate constitui parte civila pâna la începerea cercetarii judecatoresti.
(4) În cazurile în care actiunea penala nu vizeaza o infractiune care se pedepseste cu detentiune pe viata, presedintele pune în vedere inculpatului ca poate solicita ca judecata sa aiba loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmaririi penale si a înscrisurilor prezentate de parti si de persoana vatamata, daca recunoaste în totalitate faptele retinute în sarcina sa, aducându-i la cunostinta dispozitiile art. 396 alin. (10).
(5) Presedintele întreaba procurorul, partile si persoana vatamata daca propun administrarea de probe.
(6) În cazul în care se propun probe, trebuie sa se arate faptele si împrejurarile ce urmeaza a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se afla aceste mijloace, iar în ceea ce priveste martorii si expertii, identitatea si adresa acestora.
(7) Probele administrate în cursul urmaririi penale si necontestate de catre parti sau de catre persoana vatamata nu se readministreaza în cursul cercetarii judecatoresti. Acestea sunt puse în dezbaterea contradictorie a partilor, a persoanei vatamate si a procurorului si sunt avute în vedere de instanta la deliberare.
(8) Probele prevazute la alin. (7) pot fi administrate din oficiu de catre instanta, daca apreciaza ca este necesar pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei.
(9) Procurorul, persoana vatamata si partile pot cere administrarea de probe noi si în cursul cercetarii judecatoresti.
(10) Instanta poate dispune din oficiu administrarea de probe necesare pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei.
Cercetarea judecatoreasca in cazul recunoasterii invinuirii Art. 377
(1) Daca a dispus ca judecata sa aiba loc în conditiile prevazute la art. 375 alin. (1), instanta administreaza proba cu înscrisurile încuviintate.
(2) Înscrisurile pot fi prezentate la termenul la care instanta se pronunta asuprea cererii prevazute la art. 375 alin. (1) sau la un termen ulterior, acordat în acest scop. Pentru prezentarea de înscrisuri instanta nu poate acorda decât un singur termen.
(3) Dispozitiile art. 383 alin. (3) se aplica în mod corespunzator.
(4) Daca instanta constata, din oficiu, la cererea procurorului sau a partilor, ca încadrarea juridica data faptei prin actul de sesizare trebuie schimbata, este obligata sa puna în discutie noua încadrare si sa atraga atentia inculpatului ca are dreptul sa ceara lasarea cauzei mai la urma. Dispozitiile art. 386 alin. (2) se aplica în mod corespunzator.
(5) Daca pentru stabilirea încadrarii juridice, precum si daca, dupa schimbarea încadrarii juridice, este necesara administrarea altor probe, instanta, luând concluziile procurorului si ale partilor, dispune efectuarea cercetarii judecatoresti, dispozitiile art. 374 alin. (5) - (10) aplicându-se în mod corespunzator.
Audierea martorului si a expertului Art. 381
(1) Audierea martorului se face potrivit dispozitiilor art. 119-124, care se aplica în mod corespunzator.
(2) Daca martorul a fost propus de catre procuror, acestuia i se pot pune în mod nemijlocit întrebari de catre procuror, inculpat, persoana vatamata, partea civila, partea responsabila civilmente. Daca martorul sau expertul a fost propus de catre una dintre parti, i se pot pune întrebari de catre aceasta, de catre procuror, persoana vatamata si de catre celelalte parti.
(3) Presedintele si ceilalti membri ai completului pot adresa întrebari martorului ori de câte ori considera necesar, pentru justa solutionare a cauzei.
(4) Instanta poate respinge întrebarile care nu sunt concludente si utile cauzei. Întrebarile respinse se consemneaza în încheierea de sedinta.
(5) Martorul care poseda un înscris în legatura cu depozitia facuta poate sa îl citeasca în instanta. Procurorul si partile au dreptul sa examineze înscrisul, iar instanta poate dispune retinerea înscrisului la dosar, în original sau în copie.
(6) Când martorul nu îsi mai aminteste anumite fapte sau împrejurari ori când exista contraziceri între declaratiile facute în instanta si cele date anterior, dupa ce martorul a fost lasat sa declare tot ceea ce stie, presedintele poate da citire, în întregime sau în parte, declaratiilor anterioare.
(7) Daca audierea vreunuia dintre martori nu mai este posibila, iar în faza de urmarire penala acesta a dat declaratii în fata organelor de urmarire penala sau a fost ascultat de catre judecatorul de drepturi si libertati în conditiile art. 308, instanta dispune citirea depozitiei date de acesta în cursul urmaririi penale si tine seama de ea la judecarea cauzei.
(8) Daca unul sau mai multi martori lipsesc, instanta poate dispune motivat fie continuarea judecatii, fie amânarea cauzei. Martorul a carui lipsa nu este justificata poate fi adus cu mandat de aducere.
(9) Martorii audiati ramân în sala, la dispozitia instantei, pâna la terminarea actelor de cercetare judecatoreasca care se efectueaza în sedinta respectiva. Daca instanta gaseste necesar, poate dispune retragerea lor sau a unora dintre ei din sala de sedinta, în vederea reaudierii ori a confruntarii lor.
(10) Instanta, luând concluziile procurorului, persoanei vatamate si ale partilor, poate încuviinta plecarea martorilor, dupa audierea lor.
(11) Dispozitiile alin. (1) - (10) se aplica în mod corespunzator si în caz de audiere a expertului sau interpretului.
(12) Dispozitiile art. 130-134 si art. 306 alin. (6) se aplica în mod corespunzator.
Schimbarea incadrarii juridice Art. 386
(1) Daca în cursul judecatii se considera ca încadrarea juridica data faptei prin actul de sesizare urmeaza a fi schimbata, instanta este obligata sa puna în discutie noua încadrare si sa atraga atentia inculpatului ca are dreptul sa ceara lasarea cauzei mai la urma sau amânarea judecatii, pentru a-si pregati apararea.
(2) Daca noua încadrare juridica vizeaza o infractiune pentru care este necesara plângerea prealabila a persoanei vatamate, instanta de judecata cheama persoana vatamata si o întreaba daca întelege sa faca plângere prealabila. În situatia în care persoana vatamata formuleaza plângere prealabila, instanta continua cercetarea judecatoreasca, în caz contrar dispunând încetarea procesului penal.
Dezbaterile si ordinea in care se da cuvantul Art. 388
(1) Dupa terminarea cercetarii judecatoresti se trece la dezbateri, dându-se cuvântul în urmatoarea ordine: procurorului, persoanei vatamate, partii civile, partii responsabile civilmente si inculpatului.
(2) Presedintele poate da cuvântul si în replica.
(3) Durata concluziilor procurorului, ale partilor, ale persoanei vatamate si ale avocatilor acestora poate fi limitata. Presedintele completului poate hotarî ca acestea trebuie sa aiba o durata similara.
(4) Presedintele are dreptul sa îi întrerupa pe cei care au cuvântul, daca în sustinerile lor depasesc limitele cauzei ce se judeca.
(5) Când vreuna dintre parti are mai multi avocati, doar unul dintre acestia, la alegerea partii, are dreptul de a pune concluzii.
(6) Pentru motive temeinice dezbaterile pot fi întrerupte. Întreruperea nu poate fi mai mare de 3 zile.
Judecarea recursului in casatie Art. 446
(1) Presedintele completului da cuvântul recurentului, apoi intimatului si procurorului. Daca între recursurile în casatie declarate se afla si recursul procurorului, primul cuvânt îl are acesta.
(2) Procurorul si partile au dreptul la replica cu privire la chestiunile noi ivite cu ocazia dezbaterilor.
Revizuirea in cazul hotararilor Curtii Europene a Drepturilor Omului Art. 465
(1) Hotarârile definitive pronuntate în cauzele în care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat o încalcare a drepturilor sau libertatilor fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a solutionarii amiabile a litigiului dintre stat si reclamanti, pot fi supuse revizuirii, daca vreuna dintre consecintele grave ale încalcarii Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si a protocoalelor aditionale la aceasta continua sa se produca si nu poate fi remediata decât prin revizuirea hotarârii pronuntate.
(2) Pot cere revizuirea:
a) persoana al carei drept a fost încalcat;
b) membrii de familie ai condamnatului, chiar si dupa moartea acestuia, numai daca cererea este formulata în favoarea condamnatului;
c) procurorul.
(3) Cererea de revizuire se introduce la instanta care a pronuntat hotarârea a carei revizuire se cere.
(4) Cererea de revizuire se poate face cel mai târziu în termen de 3 luni de la data publicarii în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotarârii definitive pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
(5) Dupa sesizare, instanta poate dispune, din oficiu, la propunerea procurorului sau la cererea partii, suspendarea executarii hotarârii atacate. Dispozitiile art. 460 alin. (1) si (3) se aplica în mod corespunzator.
(6) Participarea procurorului este obligatorie.
(7) La judecarea cererii de revizuire, partile se citeaza. Partea aflata în stare de detinere este adusa la judecata.
(8) Atunci când partile sunt prezente la judecarea cererii de revizuire, instanta asculta si concluziile acestora.
(9) Instanta examineaza cererea în baza actelor dosarului si se pronunta prin decizie.
(10) Instanta respinge cererea în cazul în care constata ca este tardiva, inadmisibila sau nefondata.
(11) Atunci când instanta constata ca cererea este fondata:
a) desfiinteaza, în parte, hotarârea atacata sub aspectul dreptului încalcat si, rejudecând cauza, cu aplicarea dispozitiilor sectiunii 1 a cap. V din titlul III al partii speciale, înlatura consecintele încalcarii dreptului;
b) desfiinteaza hotarârea si, când este necesara administrarea de probe, dispune rejudecarea de catre instanta în fata careia s-a produs încalcarea dreptului, aplicându-se dispozitiile sectiunii 1 a cap. V din titlul III al partii speciale.
(12) Hotarârea pronuntata este supusa cailor de atac prevazute de lege pentru hotarârea revizuita.
Executarea mandatului de executare a pedepsei si a ordinului de interzicere a parasirii tarii. Acordul instantei de parasire a tarii Art. 557
(1) Pe baza mandatului de executare, organul de politie procedeaza la arestarea condamnatului. Celui arestat i se înmâneaza un exemplar al mandatului si este dus la locul de detinere cel mai apropiat, unde organul de politie preda celalalt exemplar al mandatului de executare. În termen de cel mult 10 zile de la arestare, persoanei private de libertate i se comunica o copie de pe hotarâre.
(1^1) Odata cu înmânarea mandatului de executare, persoanei condamnate i se aduce la cunostinta, sub semnatura, în scris, dreptul prevazut de art. 466 alin. (1), iar în cazul în care persoana nu poate ori refuza sa semneze, se va încheia un proces-verbal.
(1^2) Odata cu înmânarea mandatului de executare, persoanei condamnate i se aduce la cunostinta, sub semnatura, în scris, dreptul prevazut la art. 466 alin. (1), iar în cazul în care persoana nu poate ori refuza sa semneze, se va încheia un proces-verbal.
(2) În vederea punerii în executare a mandatului emis în executarea unei hotarâri definitive de condamnare, organul de politie poate patrunde în domiciliul sau resedinta unei persoane fara învoirea acesteia, precum si în sediul unei persoane juridice fara învoirea reprezentantului legal al acesteia.
(3) Dispozitiile art. 229 privind luarea masurilor de ocrotire sunt aplicabile în mod corespunzator, obligatia de încunostintare revenind organului de politie.
(4) Daca persoana împotriva careia s-a emis mandatul nu este gasita, organul de politie constata aceasta printr-un proces-verbal si ia masuri pentru darea în urmarire, precum si pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar de pe procesul-verbal împreuna cu un exemplar al mandatului de executare se trimit instantei care a emis mandatul.
(5) Daca persoana condamnata refuza sa se supuna mandatului sau încearca sa fuga, va fi constrânsa la aceasta.
(6) Când condamnatul se afla în stare de detinere, un exemplar al mandatului de executare i se înmâneaza de catre comandantul locului de detinere.
(7) Comandantul locului de detinere consemneaza într-un proces-verbal data de la care condamnatul a început executarea pedepsei.
(8) O copie de pe procesul-verbal se trimite de îndata instantei de executare.
(9) Pe baza ordinului de interzicere a parasirii tarii, organele în drept refuza celui condamnat eliberarea pasaportului sau, dupa caz, procedeaza la ridicarea acestuia si iau masuri pentru darea condamnatului în consemn la punctele de trecere a frontierei.
(10) Pe durata termenului de supraveghere, persoana supravegheata poate solicita motivat instantei de executare sa încuviinteze parasirea teritoriului României potrivit art. 85 alin. (2) lit. i) sau art. 93 alin. (2) lit. d) din
Codul penal. Instanta de executare solutioneaza cererea în camera de consiliu, dupa ascultarea persoanei supravegheate si a consilierului de probatiune, prin încheiere definitiva. În cazul în care admite cererea, instanta stabileste perioada pentru care persoana supravegheata poate parasi teritoriul României.
Interzicerea exercitarii unor drepturi Art. 562
Pedeapsa interzicerii exercitarii unor drepturi se pune în executare prin trimiterea de catre judecatorul delegat al instantei de executare a unei copii de pe dispozitivul hotarârii, în functie de drepturile a caror exercitare a fost interzisa, persoanei juridice de drept public sau de drept privat autorizate sa supravegheze exercitarea dreptului respectiv.
Interzicerea strainului de a se afla pe teritoriul Romaniei Art. 563
(1) Când prin hotarârea de condamnare la pedeapsa închisorii s-a aplicat pedeapsa complementara a interzicerii dreptului strainului de a se afla pe teritoriul României, se face mentiune în mandatul de executare a pedepsei închisorii ca la data liberarii condamnatul sa fie predat organului de politie, care va proceda la îndepartarea sa de pe teritoriul României.
(2) Daca pedeapsa complementara nu însoteste pedeapsa închisorii, comunicarea se face organului de politie, imediat ce hotarârea a ramas definitiva.
(3) În vederea punerii în executare a pedepsei interzicerii strainului de a se afla pe teritoriul României, organul de politie poate patrunde în domiciliul sau resedinta unei persoane fara învoirea acesteia, precum si în sediul unei persoane juridice fara învoirea reprezentantului legal al acesteia.
(4) Daca persoana fata de care s-a luat pedeapsa complementara a interzicerii de a se afla pe teritoriul României nu este gasita, organul de politie constata aceasta printr-un proces-verbal si ia masuri pentru darea în urmarire, precum si pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar al procesului-verbal se trimite instantei de executare.
Inlocuirea sau incetarea obligarii la tratament medical Art. 568
(1) Primind comunicarea, instanta de executare sau instanta prevazuta la art. 567 alin. (2) dispune internarea medicala, în situatiile prevazute la art. 567 alin. (1) lit. a) si b), iar în situatiile prevazute la art. 567 alin. (1) lit. c) si d) efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la starea de sanatate a persoanei fata de care este luata masura de siguranta.
(2) În cazurile prevazute la art. 567 alin. (1) lit. c) si d), persoana obligata la tratament medical are dreptul de a cere sa fie examinata si de un medic de specialitate desemnat de aceasta, ale carui concluzii sunt înaintate instantei prevazute la alin. (1).
(3) Daca persoana obligata la tratament medical refuza sa se prezinte la examinare în vederea efectuarii expertizei, se vor aplica dispozitiile art. 184 alin. (4).
(4) Dupa primirea raportului de expertiza medico-legala si a concluziilor medicului de specialitate prevazut la alin. (2), instanta, în sedinta publica, asculta concluziile procurorului, ale persoanei fata de care este luata masura de siguranta si ale avocatului acesteia, precum si ale expertului si medicului desemnat de aceasta, atunci când considera necesar, si dispune fie încetarea masurii obligarii la tratament medical, fie internarea medicala.
(5) Daca persoana fata de care s-a luat masura de siguranta nu are avocat, i se asigura un avocat din oficiu.
(6) O copie a dispozitivului hotarârii definitive a instantei prevazute la art. 567 alin. (2) se comunica instantei de executare.
Constituirea ca parte civila Art. 20
(1) Constituirea ca parte civila se poate face pâna la începerea cercetarii judecatoresti. Organele judiciare au obligatia de a aduce la cunostinta persoanei vatamate acest drept.
(2) Constituirea ca parte civila se face în scris sau oral, cu indicarea naturii si a întinderii pretentiilor, a motivelor si a probelor pe care acestea se întemeiaza.
(3) În cazul în care constituirea ca parte civila se face oral, organele judiciare au obligatia de a consemna aceasta într-un proces-verbal sau, dupa caz, în încheiere.
(4) În cazul nerespectarii vreuneia dintre conditiile prevazute la alin. (1) si (2), persoana vatamata sau succesorii acesteia nu se mai pot constitui parte civila în cadrul procesului penal, putând introduce actiunea la instanta civila.
(5) Pâna la terminarea cercetarii judecatoresti, partea civila poate:
a) îndrepta erorile materiale din cuprinsul cererii de constituire ca parte civila;
b) mari sau micsora întinderea pretentiilor;
c) solicita repararea prejudiciului material prin plata unei despagubiri banesti, daca repararea în natura nu mai este posibila.
(6) În cazul în care un numar mare de persoane care nu au interese contrarii s-au constituit parte civila, acestea pot desemna o persoana care sa le reprezinte interesele în cadrul procesului penal. În cazul în care partile civile nu si-au desemnat un reprezentant comun, pentru buna desfasurare a procesului penal, procurorul sau instanta de judecata poate desemna, prin ordonanta, respectiv prin încheiere motivata, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele. Încheierea sau ordonanta va fi comunicata partilor civile, care trebuie sa încunostinteze procurorul sau instanta în cazul în care refuza sa fie reprezentati prin avocatul desemnat din oficiu. Toate actele de procedura comunicate reprezentantului sau de care reprezentantul a luat cunostinta sunt prezumate a fi cunoscute de catre persoanele reprezentate.
(7) Daca dreptul la repararea prejudiciului a fost transmis pe cale conventionala unei alte persoane, aceasta nu poate exercita actiunea civila în cadrul procesului penal. Daca transmiterea acestui drept are loc dupa constituirea ca parte civila, actiunea civila poate fi disjunsa.
(8) Actiunea civila care are ca obiect tragerea la raspundere civila a inculpatului si partii responsabile civilmente, exercitata la instanta penala sau la instanta civila, este scutita de taxa de timbru.
Drepturile persoanei vatamate Art. 81
În cadrul procesului penal, persoana vatamata are urmatoarele drepturi:
a) dreptul de a fi informata cu privire la drepturile sale;
b) dreptul de a propune administrarea de probe de catre organele judiciare, de a ridica exceptii si de a pune concluzii;
c) dreptul de a formula orice alte cereri ce tin de solutionarea laturii penale a cauzei;
d) dreptul de a fi informata, într-un termen rezonabil, cu privire la stadiul urmaririi penale, la cererea sa expresa, cu conditia de a indica o adresa pe teritoriul României, o adresa de posta electronica sau mesagerie electronica, la care aceste informatii sa îi fie comunicate;
e) dreptul de a consulta dosarul, în conditiile legii;
f) dreptul de a fi ascultata;
g) dreptul de a adresa întrebari inculpatului, martorilor si expertilor;
g^1) dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu întelege, nu se exprima bine sau nu poate comunica în limba româna. În cazurile urgente se pot folosi mijloace tehnice de comunicare, daca se apreciaza ca acest lucru este necesar si ca nu împiedica exercitarea drepturilor persoanei vatamate;
g^2) dreptul de a i se comunica traducerea într-o limba pe care o întelege a oricarei solutii de netrimitere în judecata, atunci când nu întelege limba româna;
h) dreptul de a fi asistata de avocat sau reprezentata;
i) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;
j) alte drepturi prevazute de lege.
(2) Persoana care a suferit o vatamare fizica, materiala sau morala printr-o fapta penala pentru care actiunea penala se pune în miscare din oficiu si care nu doreste sa participe la procesul penal trebuie sa înstiinteze despre aceasta organul judiciar, care, daca apreciaza necesar, o va putea audia în calitate de martor.
Drepturile inculpatului Art. 83
În cursul procesului penal, inculpatul are urmatoarele drepturi:
a) dreptul de a nu da nicio declaratie pe parcursul procesului penal, atragându-i-se atentia ca daca refuza sa dea declaratii nu va suferi nicio consecinta defavorabila, iar daca va da declaratii acestea vor putea fi folosite ca mijloace de proba împotriva sa;
a^1) dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat si încadrarea juridica a acesteia;
b) dreptul de a consulta dosarul, în conditiile legii;
c) dreptul de a avea un avocat ales, iar daca nu îsi desemneaza unul, în cazurile de asistenta obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;
d) dreptul de a propune administrarea de probe în conditiile prevazute de lege, de a ridica exceptii si de a pune concluzii;
e) dreptul de a formula orice alte cereri ce tin de solutionarea laturii penale si civile a cauzei;
f) dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu întelege, nu se exprima bine sau nu poate comunica în limba româna;
g) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;
g^1) dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale;
h) alte drepturi prevazute de lege.
Drepturile partii civile Art. 85
(1) În cursul procesului penal, partea civila are drepturile prevazute la art. 81.
(2) Calitatea de parte civila a persoanei care a suferit o vatamare prin infractiune nu înlatura dreptul acestei persoane de a participa în calitate de persoana vatamata în aceeasi cauza.
(3) Dispozitiile art. 80 se aplica în mod corespunzator în cazul în care exista un numar foarte mare de parti civile.
Asistenta juridica a suspectului sau a inculpatului Art. 89
(1) Suspectul sau inculpatul are dreptul sa fie asistat de unul ori de mai multi avocati în tot cursul urmaririi penale, al procedurii de camera preliminara si al judecatii, iar organele judiciare sunt obligate sa îi aduca la cunostinta acest drept. Asistenta juridica este asigurata atunci când cel putin unul dintre avocati este prezent.
(2) Persoana retinuta sau arestata are dreptul sa ia contact cu avocatul, asigurându-i-se confidentialitatea comunicarilor, cu respectarea masurilor necesare de supraveghere vizuala, de paza si securitate, fara sa fie interceptata sau înregistrata convorbirea dintre ei. Probele obtinute cu încalcarea prezentului alineat se exclud.
Drepturile avocatului suspectului si inculpatului Art. 92
(1) În cursul urmaririi penale, avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala, cu exceptia:
a) situatiei în care se utilizeaza metodele speciale de supraveghere ori cercetare, prevazute în cap. IV din titlul IV;
b) perchezitiei corporale sau a vehiculelor în cazul infractiunilor flagrante.
(2) Avocatul suspectului sau inculpatului poate solicita sa fie încunostintat de data si ora efectuarii actului de urmarire penala ori a audierii realizate de judecatorul de drepturi si libertati. Încunostintarea se face prin notificare telefonica, fax, e-mail sau prin alte asemenea mijloace, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.
(3) Lipsa avocatului nu împiedica efectuarea actului de urmarire penala sau a audierii, daca exista dovada ca acesta a fost încunostintat în conditiile alin. (2).
(4) Avocatul suspectului sau inculpatului are de asemenea dreptul sa participe la audierea oricarei persoane de catre judecatorul de drepturi si libertati, sa formuleze plângeri, cereri si memorii.
(5) În cazul efectuarii perchezitiei domiciliare, încunostintarea prevazuta la alin. (2) se poate face si dupa prezentarea organului de urmarire penala la domiciliul persoanei ce urmeaza sa fie perchezitionata.
(6) În cazul în care avocatul suspectului sau al inculpatului este prezent la efectuarea unui act de urmarire penala, se face mentiune despre aceasta si despre eventualele obiectiuni formulate, iar actul este semnat si de avocat.
(7) În cursul procedurii de camera preliminara si în cursul judecatii, avocatul are dreptul sa consulte actele dosarului, sa îl asiste pe inculpat, sa exercite drepturile procesuale ale acestuia, sa formuleze plângeri, cereri, memorii, exceptii si obiectiuni.
(8) Avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul sa beneficieze de timpul si înlesnirile necesare pentru pregatirea si realizarea unei aparari efective.
Asistenta juridica a persoanei vatamate, a partii civile si a partii responsabile civilmente Art. 93
(1) În cursul urmaririi penale, avocatul persoanei vatamate, al partii civile sau al partii responsabile civilmente are dreptul sa fie încunostintat în conditiile art. 92 alin. (2), sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala în conditiile art. 92, dreptul de a consulta actele dosarului si de a formula cereri si a depune memorii. Dispozitiile art. 89 alin. (1) se aplica în mod corespunzator.
(2) Avocatul persoanei vatamate, al partii civile sau al partii responsabile civilmente are dreptul prevazut la art. 92 alin. (8).
(3) În cursul judecatii, avocatul persoanei vatamate, al partii civile sau al partii responsabile civilmente exercita drepturile persoanei asistate, cu exceptia celor pe care aceasta le exercita personal, si dreptul de a consulta actele dosarului.
(4) Asistenta juridica este obligatorie când persoana vatamata sau partea civila este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu ori cu capacitate de exercitiu restrânsa.
(5) Când organul judiciar apreciaza ca din anumite motive persoana vatamata, partea civila sau partea responsabila civilmente nu si-ar putea face singura apararea, dispune luarea masurilor pentru desemnarea unui avocat din oficiu.
Consultarea dosarului Art. 94
(1) Avocatul partilor si al subiectilor procesuali principali are dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal. Acest drept nu poate fi exercitat, nici restrâns în mod abuziv.
(2) Consultarea dosarului presupune dreptul de a studia actele acestuia, dreptul de a nota date sau informatii din dosar, precum si de a obtine fotocopii pe cheltuiala clientului.
(3) În cursul urmaririi penale, procurorul stabileste data si durata consultarii într-un termen rezonabil. Acest drept poate fi delegat organului de cercetare penala.
(4) În cursul urmaririi penale, procurorul poate restrictiona motivat consultarea dosarului, daca prin aceasta s-ar putea aduce atingere bunei desfasurari a urmaririi penale. Dupa punerea în miscare a actiunii penale, restrictionarea se poate dispune pentru cel mult 10 zile.
(5) În cursul urmaririi penale, avocatul are obligatia de a pastra confidentialitatea sau secretul datelor si actelor de care a luat cunostinta cu ocazia consultarii dosarului.
(6) În toate cazurile, avocatului nu îi poate fi restrictionat dreptul de a consulta declaratiile partii sau ale subiectului procesual principal pe care îl asista ori îl reprezinta.
(7) În vederea pregatirii apararii, avocatul inculpatului are dreptul de a lua cunostinta de întreg materialul dosarului de urmarire penala în procedurile desfasurate în fata judecatorului de drepturi si libertati privind masurile privative sau restrictive de drepturi, la care avocatul participa.
(8) Dispozitiile prezentului articol se aplica în mod corespunzator cu privire la dreptul partilor si al subiectilor procesuali principali de a consulta dosarul.
Sarcina probei Art. 99
(1) În actiunea penala sarcina probei apartine în principal procurorului, iar în actiunea civila, partii civile ori, dupa caz, procurorului care exercita actiunea civila în cazul în care persoana vatamata este lipsita de capacitate de exercitiu sau are capacitate de exercitiu restrânsa.
(2) Suspectul sau inculpatul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie, nefiind obligat sa îsi dovedeasca nevinovatia, si are dreptul de a nu contribui la propria acuzare.
(3) În procesul penal, persoana vatamata, suspectul si partile au dreptul de a propune organelor judiciare administrarea de probe.
Informarea persoanei supravegheate Art. 145
(1) Dupa încetarea masurii de supraveghere tehnica, procurorul informeaza, în scris, în cel mult 10 zile, pe fiecare subiect al unui mandat despre masura de supraveghere tehnica ce a fost luata în privinta sa.
(2) Dupa momentul informarii, persoana supravegheata are dreptul de a lua cunostinta, la cerere, de continutul proceselor-verbale în care sunt consemnate activitatile de supraveghere tehnica efectuate. De asemenea, procurorul trebuie sa asigure, la cerere, ascultarea convorbirilor, comunicarilor sau conversatiilor ori vizionarea imaginilor rezultate din activitatea de supraveghere tehnica.
(3) Termenul de formulare a cererii este de 20 de zile de la data comunicarii informarii scrise prevazute la alin. (1).
(4) Procurorul poate sa amâne motivat efectuarea informarii sau a prezentarii suporturilor pe care sunt stocate activitatile de supraveghere tehnica ori a proceselor- verbale de redare, daca aceasta ar putea conduce la:
a) perturbarea sau periclitarea bunei desfasurari a urmaririi penale în cauza;
b) punerea în pericol a sigurantei victimei, a martorilor sau a membrilor familiilor acestora;
c) dificultati în supravegherea tehnica asupra altor persoane implicate în cauza.
(5) Amânarea prevazuta la alin. (4) se poate dispune cel mai târziu pâna la terminarea urmaririi penale sau pâna la clasarea cauzei.
Obtinerea datelor privind tranzactiile financiare ale unei persoane Art. 146^1
(1) Obtinerea datelor privind tranzactiile financiare efectuate se poate dispune de judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta sau de la instanta corespunzatoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea, cu privire la tranzactiile financiare ale faptuitorului, suspectului, inculpatului sau ale oricarei persoane care este banuita ca realizeaza asemenea operatiuni cu faptuitorul, suspectul sau inculpatul, daca:
a) exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savârsirea unei infractiuni;
b) masura este necesara si proportionala cu restrângerea drepturilor si libertatilor fundamentale, date fiind particularitatile cauzei, importanta informatiilor sau a probelor ce urmeaza a fi obtinute ori gravitatea infractiunii;
c) probele nu ar putea fi obtinute în alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultati deosebite ce ar prejudicia ancheta ori exista un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Obtinerea datelor privind tranzactiile financiare ce urmeaza a fi efectuate poate fi dispusa pe o durata de cel mult 30 de zile de judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta sau de la instanta corespunzatoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea, daca sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (1).
(3) Dispozitiile art. 140 alin. (2) - (9) se aplica în mod corespunzator.
(4) Mandatul prin care este autorizata obtinerea datelor privind tranzactiile financiare ce urmeaza a fi efectuate poate fi prelungit în conditiile art. 144, durata totala a masurii neputând depasi, în aceeasi cauza si cu privire la aceeasi persoana, 6 luni.
(5) În cazurile în care exista urgenta, iar obtinerea mandatului în conditiile alin. (1) sau (2) ar conduce la o întârziere substantiala a cercetarilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranta victimei sau a altor persoane si sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (1) sau, dupa caz, alin. (2), procurorul poate dispune obtinerea datelor privind tranzactiile financiare efectuate sau care urmeaza a fi efectuate. Dispozitiile art. 141 se aplica în mod corespunzator.
(6) Este interzisa obtinerea datelor privind tranzactiile financiare dintre avocat si suspect, inculpat sau orice alta persoana pe care acesta o apara, cu exceptia situatiilor în care exista date ca avocatul savârseste sau pregateste savârsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la art. 139 alin. (2).
(7) Institutiile de credit sau entitatile financiare care efectueaza tranzactiile financiare sunt obligate sa predea înscrisurile sau informatiile la care se face referire în mandatul dispus de judecator sau în autorizatia emisa de procuror.
(8) Dupa efectuarea activitatilor autorizate, procurorul îl informeaza, în cel mult 10 zile, în scris, pe fiecare subiect al unui mandat despre masura ce a fost luata în privinta sa. Dupa momentul informarii, persoana ale carei tranzactii financiare au fost vizate de aceasta masura are dreptul de a lua cunostinta de activitatile efectuate.
(9) Dispozitiile art. 145 alin. (4) si (5) se aplica în mod corespunzator.
Retinerea, predarea si perchezitionarea trimiterilor postale Art. 147
(1) Retinerea, predarea si perchezitionarea trimiterilor postale se poate dispune de judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta sau de la instanta corespunzatoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea, cu privire la scrisorile, trimiterile postale sau obiectele trimise ori primite de faptuitor, suspect, inculpat sau de orice persoana care este banuita ca primeste ori trimite prin orice mijloc aceste bunuri de la faptuitor, suspect sau inculpat ori bunuri destinate acestuia, daca:
a) exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savârsirea unei infractiuni;
b) masura este necesara si proportionala cu restrângerea drepturilor si libertatilor fundamentale, date fiind particularitatile cauzei, importanta informatiilor sau a probelor ce urmeaza a fi obtinute ori gravitatea infractiunii;
c) probele nu ar putea fi obtinute în alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultati deosebite ce ar prejudicia ancheta ori exista un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Este interzisa retinerea, predarea si perchezitionarea corespondentei sau a trimiterilor postale trimise ori primite în raporturile dintre avocat si suspectul, inculpatul sau orice alta persoana pe care acesta o apara, cu exceptia situatiilor în care exista date ca avocatul savârseste sau pregateste savârsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la art. 139 alin. (2).
(3) Dispozitiile art. 140 se aplica în mod corespunzator.
(4) În cazurile în care exista urgenta, iar obtinerea mandatului de retinere, predare si perchezitionare a trimiterilor postale în conditiile art. 140 ar conduce la o întârziere substantiala a cercetarilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranta victimei sau a altor persoane si sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (1) si (2), procurorul poate dispune, pe o durata de maximum 48 de ore, masurile prevazute la alin. (1). Dispozitiile art. 141 alin. (2) - (8) se aplica în mod corespunzator.
(5) Unitatile postale sau de transport si orice alte persoane fizice sau juridice care efectueaza activitati de transport sau transfer de informatii sunt obligate sa retina si sa predea procurorului scrisorile, trimiterile postale ori obiectele la care se face referire în mandatul dispus de judecator sau în autorizatia emisa de procuror.
(6) Corespondenta, trimiterile postale sau obiectele ridicate si perchezitionate care nu au legatura cu cauza se restituie destinatarului.
(7) Dupa efectuarea activitatilor autorizate, procurorul îl informeaza, în cel mult 10 zile, în scris, pe fiecare subiect al unui mandat despre masura ce a fost luata în privinta sa. Dupa momentul informarii, persoana ale carei corespondenta, trimiteri postale sau obiecte au fost ridicate si perchezitionate are dreptul de a lua cunostinta de activitatile efectuate.
(8) Dispozitiile art. 145 alin. (4) si (5) se aplica în mod corespunzator.
(9) Masura poate fi prelungita în conditiile art. 144, durata totala a masurii neputând depasi, în aceeasi cauza si cu privire la aceeasi persoana, 6 luni.
Masurile de protectie a investigatorilor sub acoperire si a colaboratorilor Art. 149
(1) Identitatea reala a investigatorilor sub acoperire si a colaboratorilor cu o alta identitate decât cea reala nu poate fi dezvaluita.
(2) Procurorul, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata are dreptul de a cunoaste adevarata identitate a investigatorului sub acoperire si a colaboratorului, cu respectarea secretului profesional.
(3) Investigatorul sub acoperire, colaboratorul, informatorul, precum si membrii de familie ai acestora sau alte persoane supuse amenintarilor, intimidarilor sau actelor de violenta, în legatura cu activitatea desfasurata de investigatorul sub acoperire, informator sau colaborator, pot beneficia de masuri specifice de protectie a martorilor, potrivit legii.
Numirea expertului Art. 173
(1) Expertul este numit prin ordonanta organului de urmarire penala sau prin încheierea instantei.
(2) Organul de urmarire penala sau instanta desemneaza, de regula, un singur expert, cu exceptia situatiilor în care, ca urmare a complexitatii expertizei, sunt necesare cunostinte specializate din discipline distincte, situatie în care desemneaza doi sau mai multi experti.
(3) Când expertiza urmeaza sa fie efectuata de o institutie medico-legala, de un institut sau laborator de specialitate, desemnarea unuia sau a mai multor experti se face de catre acea institutie, potrivit legii.
(4) Partile si subiectii procesuali principali au dreptul sa solicite ca la efectuarea expertizei sa participe un expert recomandat de acestea. În cazul în care expertiza este dispusa de instanta, procurorul poate solicita ca un expert recomandat de acesta sa participe la efectuarea expertizei.
(5) Expertul, institutia medico-legala, institutul sau laboratorul de specialitate, la cererea expertului, poate solicita, atunci când considera necesar, participarea specialistilor de la alte institutii sau avizul acestora.
(6) Institutia medico-legala, institutul sau laboratorul de specialitate comunica organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei numele expertilor desemnati.
Drepturile si obligatiile expertului Art. 175
(1) Expertul are dreptul de a refuza efectuarea expertizei pentru aceleasi motive pentru care martorul poate refuza depunerea marturiei.
(2) Expertul are dreptul sa ia cunostinta de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei.
(3) Expertul poate cere lamuriri organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei cu privire la anumite fapte ori împrejurari ale cauzei ce trebuie evaluate.
(4) Expertul poate cere lamuriri partilor si subiectilor procesuali principali, cu încuviintarea si în conditiile stabilite de organele judiciare.
(5) Expertul are dreptul la un onorariu pentru activitatea depusa în vederea efectuarii expertizei, pentru cheltuielile pe care ar trebui sa le suporte sau le-a suportat pentru efectuarea expertizei. Cuantumul onorariului este stabilit de catre organele judiciare în functie de natura si complexitatea cauzei si de cheltuielile suportate sau care urmeaza a fi suportate de catre expert. Daca expertiza este efectuata de institutia medico-legala ori institutul sau laboratorul de specialitate, costul expertizei este stabilit în conditiile prevazute de legea speciala.
(6) Expertul poate beneficia si de masuri de protectie, în conditiile prevazute la art. 125.
(7) Expertul are obligatia de a se prezenta în fata organelor de urmarire penala sau a instantei de judecata ori de câte ori este chemat si de a-si întocmi raportul de expertiza cu respectarea termenului-limita stabilit în ordonanta organului de urmarire penala sau în încheierea instantei. Termenul-limita din ordonanta sau încheiere poate fi prelungit, la cererea expertului, pentru motive întemeiate, fara ca prelungirea totala acordata sa fie mai mare de 6 luni.
(8) Întârzierea sau refuzul nejustificat de efectuare a expertizei atrage aplicarea unei amenzi judiciare, precum si raspunderea civila a expertului sau a institutiei desemnate sa o efectueze pentru prejudiciile cauzate.
Procedura efectuarii expertizei Art. 177
(1) Organul de urmarire penala sau instanta de judecata, când dispune efectuarea unei expertize, fixeaza un termen la care sunt chemate partile, subiectii procesuali principali, precum si expertul, daca acesta a fost desemnat.
(2) La termenul fixat se aduce la cunostinta procurorului, a partilor, a subiectilor procesuali principali si a expertului obiectul expertizei si întrebarile la care expertul trebuie sa raspunda si li se pune în vedere ca au dreptul sa faca observatii cu privire la aceste întrebari si ca pot cere modificarea sau completarea lor. De asemenea, dupa caz, sunt indicate expertului obiectele pe care urmeaza sa le analizeze.
(3) Expertul este înstiintat cu privire la faptul ca are obligatia de a analiza obiectul expertizei, de a indica cu exactitate orice observatie sau constatare si de a expune o opinie impartiala cu privire la faptele sau împrejurarile evaluate, în conformitate cu regulile stiintei si expertizei profesionale.
(4) Partile si subiectii procesuali principali sunt încunostintati ca au dreptul sa ceara numirea câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care sa participe la efectuarea expertizei.
(5) Dupa examinarea obiectiilor si cererilor facute de parti, de subiectii procesuali principali si expert, organul de urmarire penala sau instanta de judecata pune în vedere expertului termenul în care urmeaza a fi efectuata expertiza, încunostintându-l totodata daca la efectuarea acesteia urmeaza sa participe partile sau subiectii procesuali principali.
(6) Atunci când expertiza urmeaza sa fie efectuata de o institutie medico-legala, de un laborator de expertiza criminalistica sau de orice institut de specialitate, sunt aplicabile dispozitiile art. 173 alin. (3), nefiind necesara prezenta expertului în fata organului judiciar.
Raportul de expertiza Art. 178
(1) Dupa efectuarea expertizei, constatarile, clarificarile, evaluarile si opinia expertului sunt consemnate într-un raport.
(2) Când sunt mai multi experti se întocmeste un singur raport de expertiza. Opiniile separate se motiveaza în acelasi raport.
(3) Raportul de expertiza se depune la organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei.
(4) Raportul de expertiza cuprinde:
a) partea introductiva, în care se arata organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei, data când s-a dispus efectuarea acesteia, numele si prenumele expertului, obiectivele la care expertul urmeaza sa raspunda, data la care a fost efectuata, materialul pe baza caruia expertiza a fost efectuata, dovada încunostintarii partilor, daca au participat la aceasta si au dat explicatii în cursul expertizei, data întocmirii raportului de expertiza;
b) partea expozitiva prin care sunt descrise operatiile de efectuare a expertizei, metodele, programele si echipamentele utilizate;
c) concluziile, prin care se raspunde la obiectivele stabilite de organele judiciare, precum si orice alte precizari si constatari rezultate din efectuarea expertizei, în legatura cu obiectivele expertizei.
(5) În situatia în care expertiza a fost efectuata în lipsa partilor ori a subiectilor procesuali principali, acestia sau avocatul lor sunt încunostintati cu privire la întocmirea raportului de expertiza si cu privire la dreptul la studierea raportului.
Expertiza medico-legala psihiatrica Art. 184
(1) În cazul infractiunilor comise de minorii cu vârsta între 14 si 16 ani, în cazul uciderii sau vatamarii copilului nou-nascut ori a fatului de catre mama, precum si atunci când organul de urmarire penala sau instanta are o îndoiala asupra discernamântului suspectului ori inculpatului în momentul savârsirii infractiunii ce face obiectul acuzatiei, se dispune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, stabilindu-se totodata termenul de prezentare în vederea examinarii.
(2) Expertiza se efectueaza în cadrul institutiei medico-legale de catre o comisie, constituita potrivit legii.
(3) Expertiza medico-legala psihiatrica se efectueaza dupa obtinerea consimtamântului scris al persoanei ce urmeaza a fi supusa expertizei, exprimat, în prezenta unui avocat ales sau din oficiu, în fata organului judiciar, iar în cazul minorului, si în prezenta ocrotitorului legal.
(4) În cazul în care suspectul sau inculpatul refuza în cursul urmaririi penale efectuarea expertizei ori nu se prezinta în vederea examinarii la comisia medico-legala psihiatrica, organul de cercetare penala sesizeaza procurorul sau judecatorul de drepturi si libertati în vederea emiterii unui mandat de aducere în scopul prezentarii la comisia medico-legala psihiatrica. Dispozitiile art. 265 alin. (4) - (9) se aplica în mod corespunzator.
(5) În cazul în care considera ca este necesara o examinare complexa, ce necesita internarea medicala a suspectului sau a inculpatului într-o institutie sanitara de specialitate, iar acesta refuza internarea, comisia medico-legala sesizeaza organul de urmarire penala sau instanta cu privire la necesitatea luarii masurii internarii nevoluntare.
(6) În cursul urmaririi penale, procurorul, daca apreciaza ca solicitarea comisiei medico-legale este întemeiata, poate cere judecatorului de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta sau de la instanta corespunzatoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla locul de internare ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea luarea masurii internarii nevoluntare, pentru maximum 30 de zile, în vederea efectuarii expertizei psihiatrice.
(7) Propunerea procurorului de luare a masurii internarii nevoluntare trebuie sa cuprinda, dupa caz, mentiuni cu privire la: fapta pentru care se efectueaza cercetarea penala, încadrarea juridica, denumirea infractiunii; faptele si împrejurarile din care rezulta îndoiala asupra discernamântului suspectului sau inculpatului, sesizarea comisiei medico-legale psihiatrice cu privire la refuzul suspectului sau inculpatului de a se interna, motivarea necesitatii luarii masurii internarii si a proportionalitatii acesteia cu scopul urmarit. Propunerea împreuna cu dosarul cauzei se prezinta judecatorului de drepturi si libertati.
(8) Judecatorul de drepturi si libertati fixeaza ziua si ora de solutionare a propunerii de luare a masurii internarii nevoluntare, în cel mult 3 zile de la data sesizarii, având obligatia de a-l cita pe suspect sau inculpat pentru termenul fixat. Termenul se comunica procurorului, precum si avocatului suspectului sau inculpatului, caruia i se acorda, la cerere, dreptul de a studia dosarul cauzei si propunerea formulata de procuror.
(9) Solutionarea propunerii de luare a masurii internarii nevoluntare se face numai în prezenta suspectului sau inculpatului, în afara de cazul când acesta este disparut, se sustrage sau când din cauza starii sanatatii sau din cauza de forta majora ori stare de necesitate nu se poate prezenta.
(10) Participarea procurorului si a avocatului ales sau numit din oficiu al suspectului ori inculpatului este obligatorie.
(11) În cazul admiterii propunerii de internare nevoluntara, încheierea judecatorului trebuie sa cuprinda:
a) datele de identitate ale suspectului sau inculpatului;
b) descrierea faptei de care este acuzat suspectul sau inculpatul, încadrarea juridica si denumirea infractiunii;
c) faptele si împrejurarile din care rezulta îndoiala asupra starii psihice a suspectului sau inculpatului;
d) motivarea necesitatii luarii masurii internarii nevoluntare în vederea efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice si a proportionalitatii acesteia cu scopul urmarit;
e) durata masurii internarii.
(12) Dupa luarea masurii, suspectului sau inculpatului i se aduc la cunostinta, de îndata, în limba pe care o întelege, motivele internarii, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.
(13) Dupa dispunerea internarii, daca suspectul sau inculpatul se afla în stare de detinere, judecatorul de drepturi si libertati informeaza administratia locului de detinere despre masura internarii si dispune transferul arestatului într-o sectie de psihiatrie a unui penitenciar-spital.
(14) Împotriva încheierii judecatorului de drepturi si libertati se poate face contestatie la judecatorul de drepturi si libertati de la instanta ierarhic superioara de catre suspect, inculpat sau de procuror în termen de 24 de ore de la pronuntare. Contestatia împotriva încheierii prin care se dispune internarea nevoluntara nu suspenda executarea.
(15) Contestatia formulata de suspect sau inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus internarea nevoluntara se solutioneaza în termen de 3 zile de la data înregistrarii acesteia si nu este suspensiva de executare.
(16) În vederea solutionarii contestatiei formulate de procuror, judecatorul de la instanta ierarhic superioara dispune citarea suspectului sau inculpatului. Participarea avocatului ales sau numit din oficiu al suspectului ori inculpatului este obligatorie.
(17) În vederea solutionarii contestatiei formulate de suspect sau de inculpat, judecatorul de la instanta ierarhic superioara comunica acestuia si procurorului data stabilita pentru judecarea contestatiei si le acorda posibilitatea de a depune observatii scrise pâna la acea data, în afara de cazul când apreciaza ca prezenta suspectului sau inculpatului, participarea procurorului si formularea de concluzii orale de catre acestia sunt necesare pentru justa solutionare a contestatiei.
(18) În cazul admiterii contestatiei formulate de suspect sau inculpat, judecatorul de la instanta ierarhic superioara dispune respingerea propunerii de internare si externarea, daca este cazul, de îndata, a suspectului sau inculpatului, daca acesta nu este detinut sau arestat chiar si în alta cauza.
(19) Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 24 de ore de la solutionarea contestatiei. Daca încheierea judecatorului de drepturi si libertati nu este atacata cu contestatie, acesta restituie dosarul procurorului în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de contestatie.
(20) În cursul judecatii, daca inculpatul refuza efectuarea expertizei ori nu se prezinta în vederea examinarii la comisia medico-legala psihiatrica, instanta, din oficiu sau la cererea procurorului, dispune emiterea unui mandat de aducere în conditiile art. 265.
(21) Masura internarii nevoluntare poate fi luata de instanta în cursul judecatii la propunerea comisiei medico-legale psihiatrice. Dispozitiile alin. (6) - (19) se aplica în mod corespunzator.
(22) Imediat dupa luarea masurii internarii nevoluntare sau în cazul schimbarii ulterioare a locului de internare, judecatorul de drepturi si libertati sau, dupa caz, presedintele completului de judecata care a dispus masura încunostinteaza despre aceasta si despre locul internarii un membru al familiei suspectului sau inculpatului ori o alta persoana desemnata de acesta, precum si institutia medico-legala care efectueaza expertiza, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. Institutia de specialitate are obligatia de a informa organele judiciare despre schimbarea locului internarii.
(23) Hotarârea prin care dispune internarea nevoluntara se pune în executare de procuror prin intermediul organelor de politie.
(24) În cazul în care suspectul sau inculpatul se afla în stare de detinere, judecatorul de drepturi si libertati sau instanta ce a dispus masura internarii într-o institutie de specialitate în vederea efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice informeaza, de îndata, administratia locului de detinere sau arestare despre masura dispusa.
(25) Masura internarii medicale în vederea efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice poate fi prelungita o singura data, pe o durata de cel mult 30 de zile. Comisia de expertiza medico-legala psihiatrica sesizeaza procurorul sau, dupa caz, instanta asupra necesitatii prelungirii masurii internarii cu cel putin 7 zile înainte de expirarea acesteia. Sesizarea trebuie sa contina descrierea activitatilor efectuate, motivele pentru care examinarea nu a fost finalizata pe parcursul internarii, examinarile ce urmeaza a fi efectuate, precizarea perioadei pentru care este necesara prelungirea. Dispozitiile alin. (6) - (24) se aplica în mod corespunzator.
(26) În cazul în care înainte de expirarea duratei internarii nevoluntare se constata ca aceasta nu mai este necesara, comisia de expertiza medico-legala psihiatrica sau persoana internata sesizeaza de îndata organul care a dispus masura, în vederea revocarii acesteia. Sesizarea se solutioneaza de urgenta, în camera de consiliu, cu participarea procurorului, dupa audierea avocatului ales sau din oficiu al persoanei internate. Încheierea pronuntata de judecatorul de drepturi si libertati sau de instanta nu este supusa niciunei cai de atac.
(27) Daca în cursul efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice se constata ca sunt îndeplinite conditiile prevazute la art. 247, comisia de expertiza medico-legala psihiatrica sesizeaza organele judiciare în vederea luarii masurii de siguranta a internarii medicale provizorii.
(28) Perioada în care suspectul sau inculpatul a fost internat într-o institutie de specialitate în vederea efectuarii expertizei psihiatrice se deduce din durata pedepsei, în conditiile art. 72 din
Codul penal.
Autopsia medico-legala Art. 185
(1) Autopsia medico-legala se dispune de catre organul de urmarire penala sau de catre instanta de judecata, în caz de moarte violenta ori când aceasta este suspecta de a fi violenta sau când nu se cunoaste cauza mortii ori exista o suspiciune rezonabila ca decesul a fost cauzat direct sau indirect printr-o infractiune ori în legatura cu comiterea unei infractiuni. În cazul în care corpul victimei a fost înhumat, este dispusa exhumarea pentru examinarea cadavrului prin autopsie.
(2) Procurorul dispune de îndata efectuarea unei autopsii medico-legale daca decesul s-a produs în perioada în care persoana se afla în custodia politiei, a Administratiei Nationale a Penitenciarelor, în timpul internarii medicale nevoluntare sau în cazul oricarui deces care ridica suspiciunea nerespectarii drepturilor omului, a aplicarii torturii sau a oricarui tratament inuman.
(3) Pentru a constata daca exista motive pentru a efectua autopsia medico-legala, organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate solicita opinia medicului legist.
(4) Autopsia se efectueaza în cadrul institutiei medico-legale, potrivit legii speciale.
(5) La efectuarea autopsiei medico-legale pot fi cooptati si specialisti din alte domenii medicale, în vederea stabilirii cauzei decesului, la solicitarea medicului legist, cu exceptia medicului care a tratat persoana decedata.
(6) Cu ocazia efectuarii autopsiei medico-legale pot fi utilizate orice metode legale pentru stabilirea identitatii, inclusiv prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii profilului genetic judiciar.
(7) Organul de urmarire penala trebuie sa încunostinteze un membru de familie despre data autopsiei si despre dreptul de a desemna un expert independent autorizat care sa asiste la efectuarea autopsiei.
(8) Medicul legist care a efectuat autopsia întocmeste un raport de expertiza, care cuprinde constatarile si concluziile sale cu privire la:
a) identitatea persoanei decedate sau elemente de identificare, daca identitatea nu este cunoscuta;
b) felul mortii;
c) cauza medicala a mortii;
d) existenta leziunilor traumatice, mecanismul de producere a acestora, natura agentului vulnerant si legatura de cauzalitate dintre leziunile traumatice si deces;
e) rezultatele investigatiilor de laborator efectuate asupra probelor biologice prelevate de la cadavru si a substantelor suspecte descoperite;
f) urmele biologice gasite pe corpul persoanei decedate;
g) data probabila a mortii;
h) orice alte elemente care pot contribui la lamurirea împrejurarilor producerii mortii.
Valorificarea bunurilor mobile sechestrate in cursul urmaririi penale Art. 252^2
(1) În cursul urmaririi penale, atunci când nu exista acordul proprietarului, daca procurorul care a instituit sechestrul apreciaza ca se impune valorificarea bunurilor mobile sechestrate, îl sesizeaza cu o propunere motivata de valorificare a bunurilor sechestrate pe judecatorul de drepturi si libertati.
(2) Judecatorul de drepturi si libertati sesizat în conditiile alin. (1) fixeaza un termen, care nu poate fi mai scurt de 10 zile, la care sunt chemate partile, precum si custodele bunurilor, atunci când a fost desemnat unul. Participarea procurorului este obligatorie.
(3) La termenul fixat, în camera de consiliu, se aduce la cunostinta partilor si a custodelui faptul ca se intentioneaza valorificarea bunurilor mobile sechestrate si li se pune în vedere ca au dreptul de face observatii sau cereri legate de bunurile ce urmeaza a fi valorificate. Dupa examinarea obiectiilor si cererilor facute de parti sau custode, judecatorul de drepturi si libertati dispune prin încheiere motivata asupra valorificarii bunurilor mobile prevazute la art. 252^1 alin. (2). Lipsa partilor legal citate nu împiedica desfasurarea procedurii.
(4) Împotriva încheierii judecatorului de drepturi si libertati prevazute la alin. (2) se poate face contestatie la judecatorul de drepturi si libertati de la instanta ierarhic superioara de catre parti, custode, procuror, precum si de catre orice alta persoana interesata în termen de 10 zile.
(5) Termenul prevazut la alin. (4) curge de la comunicare pentru procuror, parti sau custode sau de la data când au luat la cunostinta de încheiere în cazul altor persoane interesate.
(6) Partile sau custodele pot face contestatie numai împotriva încheierii prin care judecatorul de drepturi si libertati a dispus valorificarea bunurilor mobile sechestrate. Procurorul poate face contestatie numai împotriva încheierii prin care judecatorul de drepturi si libertati a respins propunerea de valorificare a bunurilor mobile sechestrate.
(7) Contestatia prevazuta la alin. (4) este suspensiva de executare. Judecarea cauzei se face de urgenta si cu precadere, iar hotarârea prin care se solutioneaza contestatia este definitiva.
Valorificarea bunurilor mobile sechestrate in cursul judecatii Art. 252^3
(1) În cursul judecatii, instanta de judecata, din oficiu sau la cererea procurorului, a uneia dintre parti sau a custodelui, poate dispune asupra valorificarii bunurilor mobile sechestrate. În acest scop, instanta de judecata fixeaza un termen, care nu poate fi mai scurt de 10 zile, la care sunt citate în camera de consiliu partile, precum si custodele bunurilor, atunci când a fost desemnat unul. Participarea procurorului este obligatorie.
(2) La termenul fixat, se pune în discutia partilor, în camera de consiliu, valorificarea bunurilor mobile sechestrate si li se pune în vedere ca au dreptul de a face observatii sau cereri legate de acestea. Lipsa partilor legal citate nu împiedica desfasurarea procedurii.
(3) Asupra valorificarii bunurilor mobile sechestrate, precum si cu privire la cererile prevazute la alin. (2), instanta de judecata dispune prin încheiere motivata. Încheierea instantei este definitiva.
Continutul citatiei Art. 258
(1) Citatia este individuala si trebuie sa cuprinda urmatoarele:
a) denumirea organului de urmarire penala sau a instantei de judecata care emite citatia, sediul sau, data emiterii si numarul dosarului;
b) numele si prenumele celui citat, calitatea în care este citat si indicarea obiectului cauzei;
c) adresa celui citat;
d) ora, ziua, luna si anul, locul de înfatisare, precum si invitarea celui citat sa se prezinte la data si locul indicate;
e) mentiunea ca partea citata are dreptul la un avocat cu care sa se prezinte la termenul fixat;
f) daca este cazul, mentiunea ca, potrivit art. 90 sau art. 93 alin. (4), apararea este obligatorie, iar în cazul în care partea nu îsi alege un avocat, care sa se prezinte la termenul fixat, i se va desemna un avocat din oficiu;
g) mentiunea ca partea citata poate, în vederea exercitarii dreptului la aparare, sa consulte dosarul aflat la arhiva instantei sau a parchetului;
h) consecintele neprezentarii în fata organului judiciar.
(2) Citatia transmisa suspectului sau inculpatului trebuie sa cuprinda încadrarea juridica si denumirea infractiunii de care este acuzat, atentionarea ca, în caz de neprezentare, poate fi adus cu mandat de aducere.
(3) Citatia se semneaza de cel care o emite.
Consecintele nerespectarii termenului Art. 268
(1) Când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decaderea din exercitiul dreptului si nulitatea actului facut peste termen.
(2) Când o masura procesuala nu poate fi luata decât pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului masurii.
(3) Pentru celelalte termene procedurale se aplica, în caz de nerespectare, dispozitiile privitoare la nulitati.
Sumele cuvenite martorului, expertului si interpretului Art. 273
(1) Martorul, expertul si interpretul chemati de organul de urmarire penala ori de instanta au dreptul la restituirea cheltuielilor de transport, întretinere, locuinta si a altor cheltuieli necesare, prilejuite de chemarea lor.
(2) Martorul, expertul si interpretul care sunt salariati au dreptul la venitul de la locul de munca, pe durata lipsei de la serviciu pricinuite de chemarea la organul de urmarire penala sau la instanta.
(3) Martorul care nu este salariat, dar are venit din munca, este îndreptatit sa primeasca o compensare.
(4) Expertul si interpretul au dreptul la o retributie pentru îndeplinirea însarcinarii date, în cazurile si în conditiile prevazute prin dispozitii legale.
(5) Sumele acordate potrivit alin. (1), (3) si (4) se platesc pe baza dispozitiilor luate de organul care a dispus chemarea si în fata caruia s-a prezentat martorul, expertul sau interpretul, din fondul cheltuielilor judiciare special alocat.
Plangerea impotriva solutiilor de neurmarire sau netrimitere in judecata Art. 340
(1) Persoana a carei plângere împotriva solutiei de clasare, dispusa prin ordonanta sau rechizitoriu, a fost respinsa conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecatorul de camera preliminara de la instanta careia i-ar reveni, potrivit legii, competenta sa judece cauza în prima instanta.
(2) Daca plângerea nu a fost rezolvata în termenul prevazut la art. 338, dreptul de a face plângere poate fi exercitat oricând dupa împlinirea termenului de 20 de zile în care trebuia solutionata plângerea, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comunicarii modului de rezolvare.
(3) Plângerea trebuie sa cuprinda: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea si domiciliul petitionarului ori, pentru persoana juridica, denumirea, sediul, indicarea reprezentantului legal ori conventional, data ordonantei sau a rechizitoriului atacat, numarul de dosar si denumirea parchetului, indicarea motivelor plângerii.
(4) Dispozitiile art. 289 alin. (3) - (5) se aplica în mod corespunzator.
(5) În cazul în care nu cuprinde data ordonantei sau a rechizitoriului atacate, numarul de dosar si denumirea parchetului, plângerea se restituie pe cale administrativa, situatie în care completarea plângerii poate fi efectuata nu mai târziu de 20 de zile de la data restituirii.
Masurile premergatoare Art. 344
(1) Dupa sesizarea instantei prin rechizitoriu, dosarul se repartizeaza aleatoriu judecatorului de camera preliminara.
(2) Copia certificata a rechizitoriului si, dupa caz, traducerea autorizata a acestuia se comunica inculpatului la locul de detinere ori, dupa caz, la adresa unde locuieste sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedura. Inculpatului, celorlalte parti si persoanei vatamate li se aduc la cunostinta obiectul procedurii în camera preliminara, dreptul de a-si angaja un aparator si termenul în care, de la data comunicarii, pot formula în scris cereri si exceptii cu privire la legalitatea sesizarii instantei, legalitatea administrarii probelor si a efectuarii actelor de catre organele de urmarire penala. Termenul este stabilit de catre judecatorul de camera preliminara, în functie de complexitatea si particularitatile cauzei, dar nu poate fi mai scurt de 20 de zile.
(3) În cazurile prevazute la art. 90, judecatorul de camera preliminara ia masuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu si stabileste, în functie de complexitatea si particularitatile cauzei, termenul în care acesta poate formula în scris cereri si exceptii cu privire la legalitatea sesizarii instantei, legalitatea administrarii probelor si a efectuarii actelor de catre organele de urmarire penala, care nu poate fi mai scurt de 20 de zile.
(4) La expirarea termenelor prevazute la alin. (2) si (3), daca s-au formulat cereri sau exceptii ori daca a ridicat exceptii din oficiu, judecatorul de camera preliminara stabileste termenul pentru solutionarea acestora, cu citarea partilor si a persoanei vatamate si cu participarea procurorului.
Publicitatea sedintei de judecata Art. 352
(1) Sedinta de judecata este publica, cu exceptia cazurilor prevazute de lege. Sedinta desfasurata în camera de consiliu nu este publica.
(2) Nu pot asista la sedinta de judecata minorii sub 18 ani, cu exceptia situatiei în care acestia au calitatea de parti sau martori, precum si persoanele înarmate, cu exceptia personalului care asigura paza si ordinea.
(3) Daca judecarea în sedinta publica ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnitatii sau vietii intime a unei persoane, intereselor minorilor sau ale justitiei, instanta, la cererea procurorului, a partilor ori din oficiu, poate declara sedinta nepublica pentru tot cursul sau pentru o anumita parte a judecarii cauzei.
(4) Instanta poate de asemenea sa declare sedinta nepublica la cererea unui martor, daca prin audierea sa în sedinta publica s-ar aduce atingere sigurantei ori demnitatii sau vietii intime a acestuia sau a membrilor familiei sale, ori la cererea procurorului, a persoanei vatamate sau a partilor, în cazul în care o audiere în public ar pune în pericol confidentialitatea unor informatii.
(5) Declararea sedintei nepublice se face în sedinta publica, dupa ascultarea partilor prezente, a persoanei vatamate si a procurorului. Dispozitia instantei este executorie.
(6) În timpul cât sedinta este nepublica, nu sunt admise în sala de sedinta decât partile, persoana vatamata, reprezentantii acestora, avocatii si celelalte persoane a caror prezenta este autorizata de instanta.
(7) Partile, persoana vatamata, reprezentantii acestora, avocatii si expertii desemnati în cauza au dreptul de a lua cunostinta de actele si continutul dosarului.
(8) Presedintele completului are îndatorirea de a aduce la cunostinta persoanelor ce participa la judecata desfasurata în sedinta nepublica obligatia de a pastra confidentialitatea informatiilor obtinute pe parcursul procesului.
(9) Pe durata judecatii, instanta poate interzice publicarea si difuzarea, prin mijloace scrise sau audiovizuale, de texte, desene, fotografii sau imagini de natura a dezvalui identitatea persoanei vatamate, a partii civile, a partii responsabile civilmente sau a martorilor, în conditiile prevazute la alin. (3) sau (4).
(10) Informatiile de interes public din dosar se comunica în conditiile legii.
(11) În cazul în care informatiile clasificate sunt esentiale pentru solutionarea cauzei, instanta solicita, de urgenta, dupa caz, declasificarea totala, declasificarea partiala sau trecerea într-un alt grad de clasificare ori permiterea accesului la cele clasificate de catre aparatorul inculpatului.
(12) Daca autoritatea emitenta nu permite aparatorului inculpatului accesul la informatiile clasificate, acestea nu pot servi la pronuntarea unei solutii de condamnare, de renuntare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicarii pedepsei în cauza.
Asigurarea apararii Art. 356
(1) Persoana vatamata, inculpatul, celelalte parti si avocatii acestora au dreptul sa ia cunostinta de actele dosarului în tot cursul judecatii.
(2) Când persoana vatamata sau una dintre parti se afla în stare de detinere, presedintele completului ia masuri ca aceasta sa îsi poata exercita dreptul prevazut la alin. (1) si sa poata lua contact cu avocatul sau.
(3) În cursul judecatii, persoana vatamata si partile au dreptul la un singur termen pentru angajarea unui avocat si pentru pregatirea apararii.
(4) În situatia în care persoana vatamata sau una dintre parti nu mai beneficiaza de asistenta juridica acordata de avocatul sau ales, instanta poate acorda un alt termen pentru angajarea unui alt avocat si pregatirea apararii.
(5) În situatiile prevazute la alin. (1) - (4), acordarea înlesnirilor necesare pregatirii apararii efective trebuie sa fie conforma respectarii termenului rezonabil al procesului penal.
Judecarea apelului Art. 420
(1) Judecarea apelului se face cu citarea partilor si a persoanei vatamate.
(2) Judecarea apelului nu poate avea loc decât în prezenta inculpatului, când acesta se afla în stare de detinere.
(3) Participarea procurorului la judecarea apelului este obligatorie.
(4) Instanta de apel procedeaza la ascultarea inculpatului, când aceasta este posibila, potrivit regulilor de la judecata în fond.
(5) Instanta de apel poate readministra probele administrate la prima instanta si poate administra probe noi, în conditiile art. 100.
(6) Când apelul este în stare de judecata, presedintele completului da cuvântul apelantului, apoi intimatului si pe urma procurorului. Daca între apelurile declarate se afla si apelul procurorului, primul cuvânt îl are acesta.
(7) Procurorul si partile au dreptul la replica cu privire la chestiunile noi ivite cu ocazia dezbaterilor. Inculpatului i se acorda ultimul cuvânt.
(8) Instanta verifica hotarârea atacata pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul cauzei, precum si a oricaror probe administrate în fata instantei de apel.
(9) În vederea solutionarii apelului, instanta, motivat, poate da o noua apreciere probelor.
(10) Instanta se pronunta asupra tuturor motivelor de apel invocate.
(11) La judecarea apelului se aplica regulile de la judecata în fond, în masura în care în prezentul titlu nu exista dispozitii contrare.
(12) Apelul împotriva încheierilor care, potrivit legii, pot fi atacate separat se judeca în camera de consiliu fara prezenta partilor, care pot depune concluzii scrise, cu exceptia cazurilor în care legea dispune altfel ori a celor în care instanta apreciaza ca este necesara judecata în sedinta publica.
Procedura de solutionare a contestatiei Art. 488^4
(1) Judecatorul de drepturi si libertati sau instanta, în vederea solutionarii contestatiei, dispune urmatoarele masuri:
a) informarea procurorului, respectiv instantei pe rolul careia se afla cauza, cu privire la contestatia formulata, cu mentiunea posibilitatii de a formula un punct de vedere cu privire la aceasta;
b) transmiterea în cel mult 5 zile a dosarului sau a unei copii certificate a dosarului cauzei de catre procuror, respectiv de catre instanta pe rolul careia se afla cauza;
c) informarea celorlalte parti din proces si, dupa caz, a celorlalte persoane prevazute la art. 4881 alin. (2) cu privire la contestatia formulata si la dreptul de a-si exprima punctul de vedere în termenul acordat în acest scop de judecatorul de drepturi si libertati sau de instanta.
(2) În cazul în care suspectul sau inculpatul este privat de libertate, în cauza respectiva sau în alta cauza, informarea prevazuta la alin. (1) lit. c) se va face atât catre acesta, cât si catre avocatul, ales sau numit din oficiu, al acestuia.
(3) Netransmiterea punctului de vedere prevazut la alin. (1) lit. a) si c) în termenul stabilit de instanta nu împiedica solutionarea contestatiei.
(4) Judecatorul de drepturi si libertati sau instanta solutioneaza contestatia în cel mult 20 zile de la înregistrarea acesteia.
(5) Contestatia se solutioneaza prin încheiere, în camera de consiliu, cu citarea partilor, a subiectilor procesuali principali si cu participarea procurorului. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedica solutionarea contestatiei.
Informarea suspectului sau inculpatului minor Art. 505^1
(1) În cauzele cu suspecti sau inculpati minori, înainte de prima audiere, acestora li se aduc la cunostinta, pe lânga cele prevazute la art. 108, si urmatoarele:
a) informatii cu privire la principalele etape ale procesului penal;
b) dreptul ca parintii sau, dupa caz, tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea careia se afla temporar minorul sau un alt adult care este desemnat de minor si acceptat în aceasta calitate de organul judiciar sa primeasca aceleasi informatii comunicate minorului;
c) dreptul la protectia vietii private, în conditiile legii;
d) dreptul de a fi însotiti de parinti sau, dupa caz, tutore, curator ori persoana în îngrijirea sau supravegherea careia se afla temporar minorul sau de un alt adult care este desemnat de minor si acceptat în aceasta calitate de organul judiciar, în timpul diferitelor etape ale procedurii conform prezentei legi;
e) dreptul de a fi evaluati prin intermediul referatului de evaluare;
f) dreptul la evaluare medicala si asistenta medicala în cazul în care vor fi supusi unei masuri preventive privative de libertate;
g) masurile preventive ce li se pot aplica, precum si dreptul ca masura preventiva privativa de libertate sa fie aplicata cu caracter exceptional, potrivit art. 243, perioada pentru care poate fi dispusa si durata maxima a masurii preventive privative de libertate, conditiile pentru prelungirea si mentinerea acesteia, precum si dreptul la verificarea periodica a masurii, în conditiile legii;
h) dreptul de a fi prezenti la judecarea cauzei;
i) dreptul la exercitarea cailor de atac, în conditiile legii.
(2) Toate comunicarile catre suspectul sau inculpatul minor se fac într-un limbaj simplu si accesibil, adaptat vârstei acestuia.
(3) Informatiile prevazute la art. 108, precum si cele prevazute la alin. (1) se comunica si parintilor sau, dupa caz, tutorelui, curatorului ori persoanei în îngrijirea sau supravegherea careia se afla temporar minorul.
(4) În cazul în care persoanele prevazute la alin. (3) nu au putut fi gasite sau comunicarea catre acestea ar fi contrara interesului superior al minorului sau ar afecta desfasurarea procesului penal, comunicarea informatiilor prevazute la art. 108, precum si a celor prevazute la alin. (1) se face catre un alt adult desemnat de minor si acceptat de organul judiciar.
(5) În cazul în care minorul nu desemneaza un alt adult conform alin. (4) sau adultul desemnat nu este acceptat de organul judiciar, comunicarea informatiilor se va face catre o alta persoana aleasa de organul judiciar, tinând seama de interesul superior al minorului.
(6) În cazul în care circumstantele prevazute la alin. (4) înceteaza, comunicarea se va face catre parinti, tutore, curator ori persoana în îngrijirea sau supravegherea careia se afla temporar minorul.
Persoanele chemate la judecarea minorilor Art. 508
(1) La judecarea cauzei se citeaza serviciul de probatiune, parintii minorului sau, dupa caz, tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea careia se afla temporar minorul.
(2) Persoanele aratate la alin. (1) au dreptul si îndatorirea sa dea lamuriri, sa formuleze cereri si sa prezinte propuneri în privinta masurilor ce ar urma sa fie luate.
(3) Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedica judecarea cauzei.
(4) Daca niciuna dintre persoanele prevazute la alin. (1) nu a putut fi gasita ori prezenta acesteia ar afecta interesul superior al minorului sau desfasurarea procesului penal, citarea se va face catre un alt adult corespunzator care este desemnat de minor si acceptat în aceasta calitate de organul judiciar.
(5) În cazul în care minorul nu desemneaza un alt adult conform alin. (4) sau adultul desemnat nu este acceptat de organul judiciar, citarea se va face catre o alta persoana aleasa de organul judiciar, tinând seama de interesul superior al minorului.
(6) În cazul în care circumstantele de la alin. (4) sau (5) înceteaza, citarea se va face potrivit alin. (1).