Ramanerea definitiva a hotararii primei instante Art. 551
Hotarârile primei instante ramân definitive:
1. la data pronuntarii, când hotarârea nu este supusa contestatiei sau apelului;
2. la data expirarii termenului de apel sau de introducere a contestatiei:
a) când nu s-a declarat apel sau contestatie în termen;
b) când apelul sau, dupa caz, contestatia declarata a fost retrasa înauntrul termenului;
3. la data retragerii apelului sau, dupa caz, a contestatiei, daca aceasta s-a produs dupa expirarea termenului de apel sau de introducere a contestatiei;
4. la data pronuntarii hotarârii prin care s-a respins apelul sau, dupa caz, contestatia.
Procedura de reunire a cauzelor Art. 45
(1) Reunirea cauzelor se poate dispune la cererea procurorului, a partilor, a persoanei vatamate si din oficiu de catre instanta competenta.
(2) Cauzele se pot reuni daca ele se afla în fata primei instante, chiar dupa desfiintarea sau casarea hotarârii, sau în fata instantei de apel.
(3) Instanta se pronunta prin încheiere care poate fi atacata numai odata cu fondul.
Intrebarile privind persoana suspectului sau a inculpatului Art. 107
(1) La începutul primei audieri, organul judiciar adreseaza întrebari suspectului sau inculpatului cu privire la nume, prenume, porecla, data si locul nasterii, codul numeric personal, numele si prenumele parintilor, cetatenia, starea civila, situatia militara, studiile, profesia ori ocupatia, locul de munca, domiciliul si adresa unde locuieste efectiv si adresa la care doreste sa îi fie comunicate actele de procedura, antecedentele penale sau daca împotriva sa se desfasoara un alt proces penal, daca solicita un interpret în cazul în care nu vorbeste sau nu întelege limba româna ori nu se poate exprima, precum si cu privire la orice alte date pentru stabilirea situatiei sale personale.
(2) Întrebarile prevazute la alin. (1) se repeta la audierile ulterioare doar atunci când organul judiciar considera necesar.
Modul de audiere a persoanei vatamate Art. 111
(1) La începutul primei audieri, organul judiciar adreseaza persoanei vatamate întrebarile prevazute la art. 107, care se aplica în mod corespunzator.
(2) Persoanei vatamate i se aduc la cunostinta urmatoarele drepturi si obligatii:
a) dreptul de a fi asistata de avocat, iar în cazurile de asistenta obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;
b) dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege;
c) dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica exceptii si de a pune concluzii, în conditiile prevazute de lege;
d) dreptul de a fi încunostintata cu privire la desfasurarea procedurii, dreptul de a formula plângere prealabila, precum si dreptul de a se constitui parte civila;
e) obligatia de a se prezenta la chemarile organelor judiciare;
f) obligatia de a comunica orice schimbare de adresa;
g) obligatia de a spune adevarul.
(3) Dispozitiile art. 109 alin. (1) si (2) si ale art. 110 se aplica în mod corespunzator.
(4) În cursul urmaririi penale, audierea persoanei vatamate se înregistreaza prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, atunci când organul de urmarire penala considera necesar sau atunci când persoana vatamata a solicitat aceasta în mod expres, iar înregistrarea este posibila.
(5) Persoanei vatamate i se aduce la cunostinta cu ocazia primei audieri faptul ca, în cazul în care inculpatul va fi privat de libertate, respectiv condamnat la o pedeapsa privativa de libertate, poate sa fie informata cu privire la punerea în libertate în orice mod sau evadarea acestuia.
(6) În cazul persoanelor vatamate pentru care a fost stabilita în conditiile legii existenta unor nevoi specifice de protectie, organul judiciar poate dispune una sau mai multe dintre urmatoarele masuri, atunci când este posibil si când acesta apreciaza ca nu se aduce atingere bunei desfasurari a procesului ori drepturilor si intereselor partilor:
a) audierea acestora în incinte concepute sau adaptate acestui scop;
b) audierea acestora prin intermediul sau în prezenta unui psiholog sau a altui specialist în consilierea victimelor;
c) audierea acestora, cât si eventuala lor reaudiere se realizeaza de aceeasi persoana, daca acest lucru este posibil si daca organul judiciar apreciaza ca aceasta nu aduce atingere bunei desfasurari a procesului ori drepturilor si intereselor partilor.
(7) Audierea de catre organele de cercetare penala a persoanelor vatamate care au fost victime ale infractiunii de violenta în familie, prevazuta de art. 199 din
Codul penal, ale infractiunilor de viol, agresiune sexuala, act sexual cu un minor si corupere sexuala a minorilor, prevazute la art. 218-221 din
Codul penal, ale infractiunii de rele tratamente aplicate minorului, prevazuta la art. 197 din
Codul penal, hartuire, prevazuta de art. 208 din
Codul penal, si hartuire sexuala, prevazuta de art. 223 din
Codul penal, precum si în alte cazuri în care, din cauza împrejurarilor comiterii faptei, acest lucru se apreciaza ca fiind necesar, se efectueaza numai de catre o persoana de acelasi sex cu persoana vatamata, la cererea acesteia, cu exceptia cazului când organul judiciar apreciaza ca aceasta aduce atingere bunei desfasurari a procesului ori drepturilor si intereselor partilor.
(8) Daca persoana vatamata este minor, înregistrarea audierii acesteia prin mijloace tehnice audio sau audiovideo este obligatorie în toate cazurile. Atunci când înregistrarea nu este posibila, acest lucru se consemneaza în declaratia persoanei vatamate, cu indicarea concreta a motivului pentru care înregistrarea nu a fost posibila.
(9) Audierea persoanei vatamate de catre organul judiciar care a înregistrat o plângere cu privire la savârsirea unei infractiuni se desfasoara de îndata, iar, daca acest lucru nu este posibil, se va realiza ulterior depunerii plângerii, fara întârzieri nejustificate.
(10) Declaratia data de persoana vatamata în conditiile alin. (9) constituie mijloc de proba chiar daca a fost administrata înainte de începerea urmaririi penale.
Predarea obiectelor, inscrisurilor sau a datelor informatice Art. 170
(1) În cazul în care exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savârsirea unei infractiuni si sunt temeiuri de a se crede ca un obiect ori un înscris poate servi ca mijloc de proba în cauza, organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate dispune persoanei fizice sau juridice în posesia careia se afla sa le prezinte si sa le predea, sub luare de dovada.
(2) De asemenea, în conditiile alin. (1), organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate dispune ca:
a) orice persoana fizica sau juridica de pe teritoriul României sa comunice anumite date informatice aflate în posesia sau sub controlul sau, care sunt stocate într-un sistem informatic ori pe un suport de stocare a datelor informatice;
b) orice furnizor de retele publice de comunicatii electronice sau furnizor de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sa comunice anumite date referitoare la abonati, utilizatori si la serviciile prestate, aflate în posesia sau sub controlul sau, altele decât continutul comunicatiilor si decât cele prevazute la art. 138 alin. (1) lit. j).
(2^1) Persoanele fizice sau juridice, inclusiv furnizorii de retele publice de comunicatii electronice sau furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului, au posibilitatea sa asigure semnarea datelor solicitate în baza alin. (2), utilizând o semnatura electronica extinsa bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat.
(2^2) Orice persoana autorizata care transmite date solicitate în baza alin. (2) are posibilitatea sa semneze datele transmise utilizând o semnatura electronica extinsa bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat si care permite identificarea neambigua a persoanei autorizate, aceasta asumându-si astfel responsabilitatea în ceea ce priveste integritatea datelor transmise.
(2^3) Orice persoana autorizata care primeste date solicitate în baza alin. (2) are posibilitatea sa verifice integritatea datelor primite si sa certifice aceasta integritate prin semnarea datelor, utilizând o semnatura electronica extinsa bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat si care permite identificarea neambigua a persoanei autorizate.
(2^4) Fiecare persoana care certifica datele sub semnatura electronica raspunde potrivit legii pentru integritatea si securitatea acestor date.
(2^5) Aplicarea prevederilor alin. (2^1) - (2^4) se face cu respectarea procedurilor stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(3) Prin notiunea de date referitoare la abonati sau utilizatori se întelege orice informatie, sub forma de date informatice sau sub orice alta forma, detinuta de un furnizor de servicii, referitoare la abonatii sau utilizatorii acestor servicii, altele decât datele referitoare la trafic sau continut, si care permite stabilirea:
a) tipului de serviciu de comunicatii utilizat, dispozitiilor tehnice luate în aceasta privinta si perioadei serviciului;
b) identitatii, adresei postale sau geografice, numarului de telefon al abonatului sau utilizatorului si oricarui alt numar de contact, precum si a datelor referitoare la facturare si plata, disponibile în baza unui contract sau a unui aranjament de servicii;
c) oricarei alte informatii referitoare la locul în care se gasesc echipamentele de comunicatie, disponibile în baza unui contract sau a unui aranjament de servicii.
(4) Ordonanta organului de urmarire penala sau încheierea instantei trebuie sa cuprinda: numele si semnatura persoanei care a dispus predarea, numele persoanei ce este obligata sa predea obiectul, înscrisul ori datele informatice, descrierea obiectului, înscrisului sau a datelor informatice ce trebuie predate, precum si data si locul unde trebuie sa fie predate.
(5) Daca organul de urmarire penala sau instanta de judecata apreciaza ca si o copie a unui înscris sau a datelor informatice poate servi ca mijloc de proba, retine numai copia.
(6) Daca obiectul, înscrisul sau datele informatice au caracter secret ori confidential, prezentarea sau predarea se face în conditii care sa asigure pastrarea secretului ori a confidentialitatii.
Plangerea Art. 289
(1) Plângerea este încunostintarea facuta de o persoana fizica sau juridica, referitoare la o vatamare ce i s-a cauzat prin infractiune.
(2) Plângerea trebuie sa cuprinda: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea si domiciliul petitionarului ori, pentru persoane juridice, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare, codul de identificare fiscala, numarul de înmatriculare în registrul comertului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice si contul bancar, indicarea reprezentantului legal ori conventional, descrierea faptei care formeaza obiectul plângerii, precum si indicarea faptuitorului si a mijloacelor de proba, daca sunt cunoscute.
(3) Plângerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie sa fie special, iar procura ramâne atasata plângerii.
(4) Daca este facuta în scris, plângerea trebuie semnata de persoana vatamata sau de mandatar.
(5) Plângerea în forma electronica îndeplineste conditiile de forma numai daca este certificata prin semnatura electronica, în conformitate cu prevederile legale.
(6) Plângerea formulata oral se consemneaza într-un proces-verbal de catre organul care o primeste.
(7) Plângerea se poate face si de catre unul dintre soti pentru celalalt sot sau de catre copilul major pentru parinti. Persoana vatamata poate sa declare ca nu îsi însuseste plângerea.
(8) Pentru persoana lipsita de capacitatea de exercitiu, plângerea se face de reprezentantul sau legal. Persoana cu capacitate de exercitiu restrânsa poate face plângere cu încuviintarea persoanelor prevazute de legea civila. În cazul în care faptuitorul este persoana care reprezinta legal sau încuviinteaza actele persoanei vatamate, sesizarea organelor de urmarire penala se face din oficiu.
(9) Plângerea gresit îndreptata la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata se trimite, pe cale administrativa, organului judiciar competent.
(10) În cazul în care plângerea este întocmita de catre o persoana care locuieste pe teritoriul României, cetatean român, strain sau persoana fara cetatenie, si prin aceasta se sesizeaza savârsirea unei infractiuni pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul judiciar este obligat sa primeasca plângerea si sa o transmita organului competent din tara pe teritoriul careia a fost comisa infractiunea. Regulile privind cooperarea judiciara în materie penala se aplica în mod corespunzator.
(11) Persoana care nu vorbeste sau nu întelege limba româna poate depune plângerea în limba pe care o întelege. Odata cu depunerea plângerii aceasta poate solicita ca, atunci când este citata, sa primeasca si o traducere a citatiei.
Solutiile la judecata recursului in casatie Art. 448
(1) Instanta, judecând recursul în casatie, pronunta una dintre urmatoarele solutii:
1. respinge recursul în casatie, mentinând hotarârea atacata, daca recursul în casatie este nefondat;
2. admite recursul în casatie, casând hotarârea atacata, si:
a) îl achita pe inculpat sau dispune încetarea procesului penal ori înlatura gresita aplicare a legii;
b) dispune rejudecarea de catre instanta de apel ori de catre instanta competenta material sau dupa calitatea persoanei, daca sunt incidente celelalte cazuri de casare prevazute la art. 438.
(2) Daca recursul în casatie vizeaza gresita solutionare a laturii civile, instanta, dupa admiterea recursului, înlatura nelegalitatea constatata sau dispune rejudecarea de catre instanta a carei hotarâre a fost casata, în conditiile alin. (1) pct. 2 lit. b).
(3) În cazul prevazut la alin. (1) pct. 2 lit. a) instanta de recurs în casatie desfiinteaza si hotarârea primei instante, daca se constata aceleasi încalcari de lege ca în decizia recurata.
(4) În cazul în care condamnatul se gaseste în cursul executarii pedepsei, instanta, admitând recursul în casatie si pronuntând casarea cu trimitere, dispune asupra starii de libertate a acestuia, putând lua o masura preventiva.
Rejudecarea Art. 461
(1) Rejudecarea cauzei dupa admiterea în principiu a cererii de revizuire se face potrivit regulilor de procedura privind judecarea în prima instanta.
(2) Instanta, daca gaseste necesar, administreaza din nou probele din cursul primei judecati.
(3) În cazul în care instanta constata ca situatia de fapt nu poate fi stabilita în mod nemijlocit sau aceasta nu s-ar putea face decât cu mare întârziere, dispune efectuarea cercetarilor necesare de catre procurorul de la parchetul de pe lânga aceasta instanta, într-un interval ce nu poate depasi 3 luni.
(4) Dupa efectuarea cercetarilor, procurorul înainteaza întregul material instantei competente.
(5) Persoanele prevazute la art. 453 alin. (1) lit. b) si d) nu pot fi audiate ca martori în cauza supusa revizuirii, daca dovada acestor cazuri de revizuire s-a facut prin hotarâre judecatoreasca.
Limba oficiala si dreptul la interpret Art. 12
(1) Limba oficiala în procesul penal este limba româna.
(2) Cetatenii români apartinând minoritatilor nationale au dreptul sa se exprime în limba materna în fata instantelor de judecata, actele procedurale întocmindu-se în limba româna.
(3) Partilor si subiectilor procesuali care nu vorbesc sau nu înteleg limba româna ori nu se pot exprima li se asigura, în mod gratuit, posibilitatea de a lua cunostinta de piesele dosarului, de a vorbi, precum si de a pune concluzii în instanta, prin interpret. În cazurile în care asistenta juridica este obligatorie, suspectului sau inculpatului i se asigura în mod gratuit posibilitatea de a comunica, prin interpret, cu avocatul în vederea pregatirii audierii, a introducerii unei cai de atac sau a oricarei altei cereri ce tine de solutionarea cauzei.
(4) În cadrul procedurilor judiciare se folosesc interpreti autorizati, potrivit legii. Sunt inclusi în categoria interpretilor si traducatorii autorizati, potrivit legii.
INTRODUS IN COD FARA TITLU DE ARTICOL Art. 142^1
(1) Orice persoana autorizata care realizeaza activitati de supraveghere tehnica, în baza prezentei legi, are posibilitatea de a asigura semnarea electronica a datelor rezultate din activitatile de supraveghere tehnica, utilizând o semnatura electronica extinsa bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat.
(2) Orice persoana autorizata care transmite date rezultate din activitatile de supraveghere tehnica, în baza prezentei legi, are posibilitatea sa semneze datele transmise, utilizând si o semnatura electronica extinsa bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat si care permite identificarea neambigua a persoanei autorizate, aceasta asumându-si astfel responsabilitatea în ceea ce priveste integritatea datelor transmise.
(3) Orice persoana autorizata care primeste date rezultate din activitatile de supraveghere tehnica, în baza prezentei legi, are posibilitatea sa verifice integritatea datelor primite si sa certifice aceasta integritate prin semnarea datelor, utilizând o semnatura electronica extinsa bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat si care permite identificarea neambigua a persoanei autorizate.
(4) Fiecare persoana care certifica datele sub semnatura electronica raspunde potrivit legii pentru securitatea si integritatea acestor date.
Retinerea, predarea si perchezitionarea trimiterilor postale Art. 147
(1) Retinerea, predarea si perchezitionarea trimiterilor postale se poate dispune de judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta sau de la instanta corespunzatoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea, cu privire la scrisorile, trimiterile postale sau obiectele trimise ori primite de faptuitor, suspect, inculpat sau de orice persoana care este banuita ca primeste ori trimite prin orice mijloc aceste bunuri de la faptuitor, suspect sau inculpat ori bunuri destinate acestuia, daca:
a) exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savârsirea unei infractiuni;
b) masura este necesara si proportionala cu restrângerea drepturilor si libertatilor fundamentale, date fiind particularitatile cauzei, importanta informatiilor sau a probelor ce urmeaza a fi obtinute ori gravitatea infractiunii;
c) probele nu ar putea fi obtinute în alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultati deosebite ce ar prejudicia ancheta ori exista un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Este interzisa retinerea, predarea si perchezitionarea corespondentei sau a trimiterilor postale trimise ori primite în raporturile dintre avocat si suspectul, inculpatul sau orice alta persoana pe care acesta o apara, cu exceptia situatiilor în care exista date ca avocatul savârseste sau pregateste savârsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la art. 139 alin. (2).
(3) Dispozitiile art. 140 se aplica în mod corespunzator.
(4) În cazurile în care exista urgenta, iar obtinerea mandatului de retinere, predare si perchezitionare a trimiterilor postale în conditiile art. 140 ar conduce la o întârziere substantiala a cercetarilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranta victimei sau a altor persoane si sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (1) si (2), procurorul poate dispune, pe o durata de maximum 48 de ore, masurile prevazute la alin. (1). Dispozitiile art. 141 alin. (2) - (8) se aplica în mod corespunzator.
(5) Unitatile postale sau de transport si orice alte persoane fizice sau juridice care efectueaza activitati de transport sau transfer de informatii sunt obligate sa retina si sa predea procurorului scrisorile, trimiterile postale ori obiectele la care se face referire în mandatul dispus de judecator sau în autorizatia emisa de procuror.
(6) Corespondenta, trimiterile postale sau obiectele ridicate si perchezitionate care nu au legatura cu cauza se restituie destinatarului.
(7) Dupa efectuarea activitatilor autorizate, procurorul îl informeaza, în cel mult 10 zile, în scris, pe fiecare subiect al unui mandat despre masura ce a fost luata în privinta sa. Dupa momentul informarii, persoana ale carei corespondenta, trimiteri postale sau obiecte au fost ridicate si perchezitionate are dreptul de a lua cunostinta de activitatile efectuate.
(8) Dispozitiile art. 145 alin. (4) si (5) se aplica în mod corespunzator.
(9) Masura poate fi prelungita în conditiile art. 144, durata totala a masurii neputând depasi, în aceeasi cauza si cu privire la aceeasi persoana, 6 luni.
Procedura sechestrului Art. 252
(1) Organul care procedeaza la aplicarea sechestrului este obligat sa identifice si sa evalueze bunurile sechestrate, putând recurge, daca este cazul, la evaluatori sau experti.
(2) Bunurile perisabile, obiectele din metale sau pietre pretioase, mijloacele de plata straine, titlurile de valoare interne, obiectele de arta si de muzeu, colectiile de valoare, precum si sumele de bani care fac obiectul sechestrului vor fi ridicate în mod obligatoriu.
(3) Bunurile perisabile se predau autoritatilor competente, potrivit profilului de activitate, care sunt obligate sa le primeasca si sa le valorifice de îndata.
(4) Metalele sau pietrele pretioase ori obiectele confectionate cu acestea si mijloacele de plata straine se depun la cea mai apropiata institutie bancara.
(5) Titlurile de valoare interne, obiectele de arta sau de muzeu si colectiile de valoare se predau spre pastrare institutiilor de specialitate.
(6) Obiectele prevazute la alin. (4) si (5) se predau în termen de 48 de ore de la ridicare. Daca obiectele sunt strict necesare urmaririi penale, procedurii de camera preliminara sau judecatii, depunerea se face ulterior, dar nu mai târziu de 48 de ore de la pronuntarea în cauza a unei solutii definitive.
(7) Obiectele sechestrate se pastreaza pâna la ridicarea sechestrului.
(8) Sumele de bani rezultate din valorificarea facuta potrivit alin. (3), precum si sumele de bani ridicate potrivit alin. (2) se depun în contul constituit potrivit legii speciale, în termen de cel mult 3 zile de la ridicarea banilor ori de la valorificarea bunurilor.
(9) Celelalte bunuri mobile sechestrate sunt puse sub sigiliu sau ridicate, putându-se numi un custode.
Inmanarea citatiei Art. 260
(1) Citatia se înmâneaza, oriunde este gasit, personal celui citat, care va semna dovada de primire.
(2) Daca persoana citata refuza sa primeasca citatia, persoana însarcinata sa comunice citatia va afisa pe usa destinatarului o înstiintare, încheind un proces-verbal cu privire la împrejurarile constatate. Înstiintarea trebuie sa cuprinda:
a) anul, luna, ziua si ora când afisarea a fost facuta;
b) numele si prenumele celui care a facut afisarea si functia acestuia;
c) numele, prenumele si domiciliul sau, dupa caz, resedinta, respectiv sediul celui înstiintat;
d) numarul dosarului în legatura cu care se face înstiintarea si denumirea organului judiciar pe rolul caruia se afla dosarul, cu indicarea sediului acestuia;
e) mentiunea ca înstiintarea se refera la actul procedural al citatiei;
f) mentiunea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citatia în care destinatarul este în drept sa se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citatia;
g) mentiunea ca, în cazul în care destinatarul nu se prezinta pentru comunicarea citatiei în interiorul termenului prevazut la lit. f), citatia se considera comunicata la împlinirea acestui termen;
h) semnatura celui care a afisat înstiintarea.
(2^1) Daca persoana citata, primind citatia, refuza sau nu poate sa semneze dovada de primire, persoana însarcinata sa comunice citatia încheie despre aceasta proces-verbal.
(3) În cazul în care scrisoarea recomandata prin care se citeaza un suspect sau inculpat care locuieste în strainatate nu poate fi înmânata, precum si în cazul în care statul destinatarului nu permite citarea prin posta, citatia se va afisa la sediul parchetului sau al instantei, dupa caz.
(4) Citarea se poate realiza si prin intermediul autoritatilor competente ale statului strain daca:
a) adresa celui citat este necunoscuta sau inexacta;
b) nu a fost posibila trimiterea citatiei prin intermediul postei;
c) daca citarea prin posta a fost ineficienta sau necorespunzatoare.
(5) Când citarea se face potrivit art. 259 alin. (6) - (8), unitatile acolo aratate sunt obligate a înmâna de îndata citatia persoanei citate sub luare de dovada, certificându-i semnatura sau aratând motivul pentru care nu s-a putut obtine semnatura acesteia. Dovada este predata agentului procedural, iar acesta o înainteaza organului de urmarire penala sau instantei de judecata care a emis citatia.
(6) Citatia destinata unei institutii sau autoritati publice ori altei persoane juridice se preda la registratura sau functionarului însarcinat cu primirea corespondentei. Dispozitiile alin. (2) se aplica în mod corespunzator.
(7) Când citarea se realizeaza potrivit art. 257 alin. (5), persoana care realizeaza citarea întocmeste un proces-verbal.
Inmanarea citatiei altor persoane Art. 261
(1) Daca persoana citata nu se afla acasa, agentul înmâneaza citatia sotului, unei rude sau oricarei persoane care locuieste cu ea ori care în mod obisnuit îi primeste corespondenta. Citatia nu poate fi înmânata unui minor sub 14 ani sau unei persoane lipsite de discernamânt.
(2) Daca persoana citata locuieste într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, în lipsa persoanelor aratate la alin. (1), citatia se preda administratorului, portarului ori celui care în mod obisnuit îl înlocuieste.
(3) Persoana care primeste citatia semneaza dovada de primire, iar agentul, certificând identitatea si semnatura, încheie proces-verbal. Daca aceasta refuza sau nu poate semna dovada de primire, agentul afiseaza citatia pe usa locuintei, încheind proces-verbal.
(4) În lipsa persoanelor aratate la alin. (1) si (2), agentul este obligat sa se intereseze când poate gasi persoana citata pentru a-i înmâna citatia. Când persoana citata nu poate fi gasita, agentul afiseaza pe usa locuintei persoanei citate o înstiintare care trebuie sa cuprinda:
a) anul, luna, ziua si ora când depunerea sau, dupa caz, afisarea a fost facuta;
b) numele si prenumele celui care a facut afisarea si functia acestuia;
c) numele, prenumele si domiciliul sau, dupa caz, resedinta, respectiv sediul celui înstiintat;
d) numarul dosarului în legatura cu care se face înstiintarea si denumirea organului judiciar pe rolul caruia se afla dosarul, cu indicarea sediului acestuia;
e) mentiunea ca înstiintarea se refera la actul procedural al citatiei;
f) mentiunea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citatia în care destinatarul este în drept sa se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citatia;
g) mentiunea ca, în cazul în care destinatarul nu se prezinta pentru comunicarea citatiei în interiorul termenului prevazut la lit. f), citatia se considera comunicata la împlinirea acestui termen;
h) semnatura celui care a afisat înstiintarea.
(5) În cazul când persoana citata locuieste într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, daca în citatie nu s-a indicat apartamentul ori camera în care locuieste, agentul este obligat sa faca investigatii pentru a afla aceasta. Daca investigatiile au ramas fara rezultat, agentul afiseaza citatia pe usa principala a cladirii, încheind proces-verbal si facând mentiune despre împrejurarile care au facut imposibila înmânarea citatiei.
(6) Când comunicarea citatiei nu se poate face, deoarece imobilul a fost demolat, a devenit nelocuibil sau de neîntrebuintat ori destinatarul actului nu mai locuieste în imobilul respectiv, agentul întocmeste un proces-verbal care mentioneaza situatiile constatate, pe care îl trimite organului judiciar care a dispus citarea.
Calculul termenelor procedurale Art. 269
(1) La calcularea termenelor procedurale se porneste de la ora, ziua, luna sau anul prevazut în actul care a provocat curgerea termenului, în afara de cazul când legea dispune altfel.
(2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteste ora sau ziua de la care începe sa curga termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineste.
(3) Termenele socotite pe luni sau pe ani expira, dupa caz, la sfârsitul zilei corespunzatoare a ultimei luni ori la sfârsitul zilei si lunii corespunzatoare din ultimul an. Daca aceasta zi cade într-o luna care nu are zi corespunzatoare, termenul expira în ultima zi a acelei luni.
(4) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucratoare, termenul expira la sfârsitul primei zile lucratoare care urmeaza.
Sumele cuvenite martorului, expertului si interpretului Art. 273
(1) Martorul, expertul si interpretul chemati de organul de urmarire penala ori de instanta au dreptul la restituirea cheltuielilor de transport, întretinere, locuinta si a altor cheltuieli necesare, prilejuite de chemarea lor.
(2) Martorul, expertul si interpretul care sunt salariati au dreptul la venitul de la locul de munca, pe durata lipsei de la serviciu pricinuite de chemarea la organul de urmarire penala sau la instanta.
(3) Martorul care nu este salariat, dar are venit din munca, este îndreptatit sa primeasca o compensare.
(4) Expertul si interpretul au dreptul la o retributie pentru îndeplinirea însarcinarii date, în cazurile si în conditiile prevazute prin dispozitii legale.
(5) Sumele acordate potrivit alin. (1), (3) si (4) se platesc pe baza dispozitiilor luate de organul care a dispus chemarea si în fata caruia s-a prezentat martorul, expertul sau interpretul, din fondul cheltuielilor judiciare special alocat.
Notele privind desfasurarea sedintei de judecata Art. 369
(1) Desfasurarea sedintei de judecata se înregistreaza cu mijloace tehnice audio.
(2) În cursul sedintei de judecata grefierul ia note cu privire la desfasurarea procesului. Procurorul si partile pot cere citirea notelor si vizarea lor de catre presedinte.
(3) Dupa terminarea sedintei de judecata, participantii la proces primesc, la cerere, câte o copie de pe notele grefierului.
(4) Notele grefierului pot fi contestate cel mai târziu la termenul urmator.
(5) În caz de contestare de catre participantii la proces a notelor grefierului, acestea vor fi verificate si, eventual, completate ori rectificate pe baza înregistrarilor din sedinta de judecata.
(6) La cerere, partile, pe cheltuiala acestora, pot obtine o copie electronica a înregistrarii sedintei de judecata în ceea ce priveste cauza lor, cu exceptia situatiilor în care sedinta nu a fost publica în tot sau în parte.
Solutiile la judecata in apel Art. 421
Instanta, judecând apelul, pronunta una dintre urmatoarele solutii:
1. respinge apelul, mentinând hotarârea atacata:
a) daca apelul este tardiv sau inadmisibil;
b) daca apelul este nefondat;
2. admite apelul si:
a) desfiinteaza sentinta primei instante si pronunta o noua hotarâre, procedând potrivit regulilor referitoare la solutionarea actiunii penale si a actiunii civile la judecata în fond. Instanta de apel readministreaza declaratiile pe care prima instanta si-a întemeiat solutia de achitare, dispozitiile art. 374 alin. (7) - (10) si ale art. 383 alin. (3) si (4) aplicându-se în mod corespunzator;
b) desfiinteaza sentinta primei instante si dispune rejudecarea de catre instanta a carei hotarâre a fost desfiintata pentru motivul ca judecarea cauzei la acea instanta a avut loc în lipsa unei parti nelegal citate sau care, legal citata, a fost în imposibilitate de a se prezenta si de a înstiinta instanta despre aceasta imposibilitate, invocata de acea parte. Rejudecarea de catre instanta a carei hotarâre a fost desfiintata se dispune si atunci când instanta nu s-a pronuntat asupra unei fapte retinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra actiunii civile ori când exista vreunul dintre cazurile de nulitate absoluta, cu exceptia cazului de necompetenta, când se dispune rejudecarea de catre instanta competenta.
(2) Dispozitiile art. 406 alin. (1), (2) si (5) sunt aplicabile.
Continutul deciziei instantei de apel si comunicarea acesteia Art. 424
(1) Decizia instantei de apel trebuie sa cuprinda în partea introductiva mentiunile prevazute la art. 402, iar în expunere temeiurile de fapt si de drept care au dus, dupa caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum si temeiurile care au dus la adoptarea oricareia dintre solutiile prevazute la art. 421. Dispozitivul cuprinde solutia data de instanta de apel, data pronuntarii deciziei si mentiunea ca pronuntarea s-a facut în sedinta publica.
(2) Instanta de apel se pronunta asupra masurilor preventive potrivit dispozitiilor referitoare la continutul sentintei; când s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante sau instantei competente, instanta de apel poate face aplicarea corespunzatoare a art. 399 alin. (10).
(3) În cazul în care inculpatul se afla în stare de arest preventiv sau de arest la domiciliu, în expunere si dispozitiv se arata timpul care se deduce din pedeapsa.
(4) Când s-a dispus rejudecarea, decizia trebuie sa indice care este ultimul act procedural ramas valabil de la care procesul penal trebuie sa îsi reia cursul, în caz contrar toate actele procedurale fiind desfiintate de drept.
(5) Decizia instantei de apel se comunica procurorului, partilor, persoanei vatamate si administratiei locului de detinere.
Informarea suspectului sau inculpatului minor Art. 505^1
(1) În cauzele cu suspecti sau inculpati minori, înainte de prima audiere, acestora li se aduc la cunostinta, pe lânga cele prevazute la art. 108, si urmatoarele:
a) informatii cu privire la principalele etape ale procesului penal;
b) dreptul ca parintii sau, dupa caz, tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea careia se afla temporar minorul sau un alt adult care este desemnat de minor si acceptat în aceasta calitate de organul judiciar sa primeasca aceleasi informatii comunicate minorului;
c) dreptul la protectia vietii private, în conditiile legii;
d) dreptul de a fi însotiti de parinti sau, dupa caz, tutore, curator ori persoana în îngrijirea sau supravegherea careia se afla temporar minorul sau de un alt adult care este desemnat de minor si acceptat în aceasta calitate de organul judiciar, în timpul diferitelor etape ale procedurii conform prezentei legi;
e) dreptul de a fi evaluati prin intermediul referatului de evaluare;
f) dreptul la evaluare medicala si asistenta medicala în cazul în care vor fi supusi unei masuri preventive privative de libertate;
g) masurile preventive ce li se pot aplica, precum si dreptul ca masura preventiva privativa de libertate sa fie aplicata cu caracter exceptional, potrivit art. 243, perioada pentru care poate fi dispusa si durata maxima a masurii preventive privative de libertate, conditiile pentru prelungirea si mentinerea acesteia, precum si dreptul la verificarea periodica a masurii, în conditiile legii;
h) dreptul de a fi prezenti la judecarea cauzei;
i) dreptul la exercitarea cailor de atac, în conditiile legii.
(2) Toate comunicarile catre suspectul sau inculpatul minor se fac într-un limbaj simplu si accesibil, adaptat vârstei acestuia.
(3) Informatiile prevazute la art. 108, precum si cele prevazute la alin. (1) se comunica si parintilor sau, dupa caz, tutorelui, curatorului ori persoanei în îngrijirea sau supravegherea careia se afla temporar minorul.
(4) În cazul în care persoanele prevazute la alin. (3) nu au putut fi gasite sau comunicarea catre acestea ar fi contrara interesului superior al minorului sau ar afecta desfasurarea procesului penal, comunicarea informatiilor prevazute la art. 108, precum si a celor prevazute la alin. (1) se face catre un alt adult desemnat de minor si acceptat de organul judiciar.
(5) În cazul în care minorul nu desemneaza un alt adult conform alin. (4) sau adultul desemnat nu este acceptat de organul judiciar, comunicarea informatiilor se va face catre o alta persoana aleasa de organul judiciar, tinând seama de interesul superior al minorului.
(6) În cazul în care circumstantele prevazute la alin. (4) înceteaza, comunicarea se va face catre parinti, tutore, curator ori persoana în îngrijirea sau supravegherea careia se afla temporar minorul.
Contestatia Art. 535
Sentinta prin care instanta rezolva cererea de reabilitare este supusa contestatiei în termen de 10 zile de la comunicare, care se solutioneaza de instanta ierarhic superioara. Judecarea contestatiei la hotarârea primei instante se face în sedinta nepublica, cu citarea petentului. Participarea procurorului este obligatorie. Decizia instantei prin care se solutioneaza contestatia este definitiva.
Procedura la instanta de executare Art. 597
(1) Când rezolvarea situatiilor reglementate în prezentul titlu este data în competenta instantei de executare, presedintele completului de judecata dispune citarea partilor interesate si, în cazurile prevazute la art. 90, ia masuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu. La judecarea cazurilor de întrerupere a executarii pedepsei închisorii sau a detentiunii pe viata se citeaza si administratia penitenciarului în care executa pedeapsa condamnatul.
(2) Condamnatul aflat în stare de detentie sau internat într-un centru educativ este adus la judecata.
(2^1) Condamnatul aflat în stare de detentie sau internat într-un centru educativ poate participa la judecata în vederea rezolvarii situatiilor reglementate în prezentul titlu si prin intermediul videoconferintei, la locul de detinere, cu acordul sau si în prezenta aparatorului ales sau numit din oficiu si, dupa caz, si a interpretului.
(3) Participarea procurorului este obligatorie.
(4) Dupa ascultarea concluziilor procurorului si a partilor, instanta se pronunta prin sentinta.
(5) Dispozitiile cuprinse în titlul III al partii speciale privind judecata care nu sunt contrare dispozitiilor prezentului capitol se aplica în mod corespunzator.
(6) Dispozitiile alin. (1) - (5) se aplica si în cazul în care rezolvarea uneia dintre situatiile reglementate în prezentul titlu este data în competenta instantei în a carei circumscriptie se afla locul de detinere. În acest caz, solutia se comunica instantei de executare.
(7) Hotarârile pronuntate în prima instanta în materia executarii potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestatie la instanta ierarhic superioara, în termen de 3 zile de la comunicare.
(8) Judecarea contestatiei la hotarârea primei instante se face în sedinta publica, cu citarea persoanei condamnate. Condamnatul aflat în stare de detentie sau internat într-un centru educativ este adus la judecata. Participarea procurorului este obligatorie. Decizia instantei prin care se solutioneaza contestatia este definitiva. Prevederile alin. (5) se aplica în mod corespunzator.