Pregatirea sedintei de judecata Art. 361
(1) În vederea repartizarii pe complete si a stabilirii primului termen de judecata, dupa ramânerea definitiva a hotarârii pronuntate în camera preliminara, dosarele nou-formate vor fi transmise, dupa înregistrare în registratura instantei, persoanei desemnate cu repartizarea aleatorie a cauzelor.
(2) Presedintele completului de judecata are îndatorirea sa ia din timp toate masurile necesare pentru ca la termenul de judecata fixat judecarea cauzei sa nu sufere amânare.
(3) În acest scop, dosarele repartizate pe complete în mod aleatoriu vor fi preluate de presedintele completului, care va lua masurile necesare în scopul pregatirii judecatii, astfel încât sa se asigure solutionarea cu celeritate a cauzei.
(4) În cazurile în care asistenta juridica este obligatorie, presedintele completului va lua masuri pentru desemnarea avocatului din oficiu.
(5) În situatia în care în aceeasi cauza au calitatea de inculpat atât persoana juridica, cât si reprezentantii legali ai acesteia, presedintele verifica daca inculpatul persoana juridica si-a desemnat un reprezentant, iar în caz contrar, procedeaza la desemnarea unui reprezentant, din rândul practicienilor în insolventa.
(6) De asemenea, presedintele verifica îndeplinirea dispozitiilor privind citarea si, dupa caz, procedeaza la completarea ori refacerea acestora.
(7) Presedintele completului se îngrijeste ca lista cauzelor fixate pentru judecata sa fie întocmita si afisata la instanta, cu 24 de ore înaintea termenului de judecata.
(8) La întocmirea listei se tine seama de data intrarii cauzelor la instanta, dându-se întâietate cauzelor în care sunt detinuti sau arestati la domiciliu si celor cu privire la care legea prevede ca judecata se face de urgenta.
Predarea obiectelor, inscrisurilor sau a datelor informatice Art. 170
(1) În cazul în care exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savârsirea unei infractiuni si sunt temeiuri de a se crede ca un obiect ori un înscris poate servi ca mijloc de proba în cauza, organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate dispune persoanei fizice sau juridice în posesia careia se afla sa le prezinte si sa le predea, sub luare de dovada.
(2) De asemenea, în conditiile alin. (1), organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate dispune ca:
a) orice persoana fizica sau juridica de pe teritoriul României sa comunice anumite date informatice aflate în posesia sau sub controlul sau, care sunt stocate într-un sistem informatic ori pe un suport de stocare a datelor informatice;
b) orice furnizor de retele publice de comunicatii electronice sau furnizor de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sa comunice anumite date referitoare la abonati, utilizatori si la serviciile prestate, aflate în posesia sau sub controlul sau, altele decât continutul comunicatiilor si decât cele prevazute la art. 138 alin. (1) lit. j).
(2^1) Persoanele fizice sau juridice, inclusiv furnizorii de retele publice de comunicatii electronice sau furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului, au posibilitatea sa asigure semnarea datelor solicitate în baza alin. (2), utilizând o semnatura electronica extinsa bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat.
(2^2) Orice persoana autorizata care transmite date solicitate în baza alin. (2) are posibilitatea sa semneze datele transmise utilizând o semnatura electronica extinsa bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat si care permite identificarea neambigua a persoanei autorizate, aceasta asumându-si astfel responsabilitatea în ceea ce priveste integritatea datelor transmise.
(2^3) Orice persoana autorizata care primeste date solicitate în baza alin. (2) are posibilitatea sa verifice integritatea datelor primite si sa certifice aceasta integritate prin semnarea datelor, utilizând o semnatura electronica extinsa bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat si care permite identificarea neambigua a persoanei autorizate.
(2^4) Fiecare persoana care certifica datele sub semnatura electronica raspunde potrivit legii pentru integritatea si securitatea acestor date.
(2^5) Aplicarea prevederilor alin. (2^1) - (2^4) se face cu respectarea procedurilor stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(3) Prin notiunea de date referitoare la abonati sau utilizatori se întelege orice informatie, sub forma de date informatice sau sub orice alta forma, detinuta de un furnizor de servicii, referitoare la abonatii sau utilizatorii acestor servicii, altele decât datele referitoare la trafic sau continut, si care permite stabilirea:
a) tipului de serviciu de comunicatii utilizat, dispozitiilor tehnice luate în aceasta privinta si perioadei serviciului;
b) identitatii, adresei postale sau geografice, numarului de telefon al abonatului sau utilizatorului si oricarui alt numar de contact, precum si a datelor referitoare la facturare si plata, disponibile în baza unui contract sau a unui aranjament de servicii;
c) oricarei alte informatii referitoare la locul în care se gasesc echipamentele de comunicatie, disponibile în baza unui contract sau a unui aranjament de servicii.
(4) Ordonanta organului de urmarire penala sau încheierea instantei trebuie sa cuprinda: numele si semnatura persoanei care a dispus predarea, numele persoanei ce este obligata sa predea obiectul, înscrisul ori datele informatice, descrierea obiectului, înscrisului sau a datelor informatice ce trebuie predate, precum si data si locul unde trebuie sa fie predate.
(5) Daca organul de urmarire penala sau instanta de judecata apreciaza ca si o copie a unui înscris sau a datelor informatice poate servi ca mijloc de proba, retine numai copia.
(6) Daca obiectul, înscrisul sau datele informatice au caracter secret ori confidential, prezentarea sau predarea se face în conditii care sa asigure pastrarea secretului ori a confidentialitatii.
Continutul controlului judiciar Art. 215
(1) Pe timpul cât se afla sub control judiciar, inculpatul trebuie sa respecte urmatoarele obligatii:
a) sa se prezinte la organul de urmarire penala, la judecatorul de camera preliminara sau la instanta de judecata ori de câte ori este chemat;
b) sa informeze de îndata organul judiciar care a dispus masura sau în fata caruia se afla cauza cu privire la schimbarea locuintei;
c) sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea sa de catre organul judiciar care a dispus masura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de câte ori este chemat.
(2) Organul judiciar care a dispus masura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, sa respecte una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii:
a) sa nu depaseasca o anumita limita teritoriala, fixata de organul judiciar, decât cu încuviintarea prealabila a acestuia;
b) sa nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau sa se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta;
c) sa poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;
d) sa nu revina în locuinta familiei, sa nu se apropie de persoana vatamata sau de membrii familiei acesteia, de alti participanti la comiterea infractiunii, de martori ori experti sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar si sa nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;
e) sa nu exercite profesia, meseria sau sa nu desfasoare activitatea în exercitarea careia a savârsit fapta;
f) sa comunice periodic informatii relevante despre mijloacele sale de existenta;
g) sa se supuna unor masuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul dezintoxicarii;
h) sa nu participe la manifestari sportive sau culturale ori la alte adunari publice;
i) sa nu conduca vehicule anume stabilite de organul judiciar;
j) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte arme;
k) sa nu emita cecuri.
(3) În cuprinsul actului prin care se dispune luarea masurii controlului judiciar sunt prevazute în mod expres obligatiile pe care inculpatul trebuie sa le respecte pe durata acestuia si i se atrage atentia ca, în caz de încalcare cu rea-credinta a obligatiilor care îi revin, masura controlului judiciar se poate înlocui cu masura arestului la domiciliu sau masura arestarii preventive.
(4) Supravegherea respectarii de catre inculpat a obligatiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se realizeaza de catre institutia, organul sau autoritatea anume desemnate de organul judiciar care a dispus masura, în conditiile legii.
(5) Daca s-a impus inculpatului obligatia prevazuta la alin. (2) lit. a), câte o copie a ordonantei procurorului ori, dupa caz, a minutei, se comunica, în ziua emiterii ordonantei sau a pronuntarii încheierii, inculpatului, unitatii de politie în a carei circumscriptie locuieste, precum si serviciului public comunitar de evidenta a persoanelor, Politiei de Frontiera Române si Inspectoratului General pentru Imigrari, în situatia celui care nu este cetatean român, în vederea asigurarii respectarii de catre inculpat a obligatiei care îi revine. Organele în drept dispun darea inculpatului în consemn la punctele de trecere a frontierei.
(6) Institutia, organul sau autoritatea prevazute la alin. (4) verifica periodic respectarea obligatiilor de catre inculpat, iar în cazul în care constata încalcari ale acestora, sesizeaza de îndata procurorul, în cursul urmaririi penale, judecatorul de camera preliminara, în procedura de camera preliminara, sau instanta de judecata, în cursul judecatii.
(7) În cazul în care, pe durata masurii controlului judiciar, inculpatul încalca, cu rea-credinta, obligatiile care îi revin sau exista suspiciunea rezonabila ca a savârsit cu intentie o noua infractiune pentru care s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale împotriva sa, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei masuri cu masura arestului la domiciliu sau a arestarii preventive, în conditiile prevazute de lege.
(8) În cursul urmaririi penale, procurorul poate dispune, din oficiu sau la cererea motivata a inculpatului, prin ordonanta, impunerea unor noi obligatii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse initial, daca apar motive temeinice care justifica aceasta, dupa ascultarea inculpatului. Împotriva ordonantei procurorului, inculpatul poate face plângere la judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în fond, dispozitiile art. 213 aplicându-se în mod corespunzator.
(8^1) Dispozitiile alin. (8) sunt aplicabile si în cazul în care masura a fost luata de catre judecatorul de drepturi si libertati.
(9) Dispozitiile alin. (8) teza I se aplica în mod corespunzator si în procedura de camera preliminara sau în cursul judecatii, când judecatorul de camera preliminara ori instanta de judecata dispune, prin încheiere, la cererea motivata a procurorului sau a inculpatului ori din oficiu, dupa ascultarea inculpatului. Încheierea poate fi contestata în conditiile art. 205 si, respectiv, art. 206, care se aplica în mod corespunzator.
(10) În cazul prevazut la alin. (8), judecatorul de drepturi si libertati fixeaza termen de solutionare în camera de consiliu în termen de 5 zile de la înregistrarea propunerii sau a cererii, comunicând procurorului si inculpatului termenul fixat.
(11) Procurorul înainteaza dosarul cauzei judecatorului de drepturi si libertati în termen de cel mult 24 de ore de la solicitarea acestuia.
(12) Propunerea procurorului se comunica inculpatului, iar cererea inculpatului se comunica procurorului.
(13) Judecatorul de drepturi si libertati solutioneaza propunerea sau cererea în lipsa inculpatului si a procurorului. Inculpatul si procurorul au dreptul de a depune concluzii scrise, care sunt prezentate judecatorului de drepturi si libertati cu cel putin 24 de ore înainte de expirarea termenului stabilit pentru solutionarea propunerii sau a cererii.
(14) Daca, în cursul urmaririi penale, s-a impus inculpatului obligatia prevazuta la alin. (2) lit. a), judecatorul de drepturi si libertati care a luat masura verifica din oficiu, prin încheiere, la fiecare 60 de zile, daca subzista temeiurile care au determinat stabilirea acestei obligatii, dispunând, dupa caz, înlocuirea ori încetarea ei.
(15) În cazul prevazut în alin. (14), judecatorul de drepturi si libertati se pronunta în camera de consiliu, prin încheiere, în lipsa inculpatului si a procurorului. Inculpatul si procurorul au dreptul de a depune concluzii scrise, care sunt prezentate judecatorului de drepturi si libertati cu cel putin 3 zile înainte de expirarea termenului de verificare stabilit si comunicat de acesta.
Continutul masurii arestului la domiciliu Art. 221
(1) Masura arestului la domiciliu consta în obligatia impusa inculpatului, pe o perioada determinata, de a nu parasi imobilul unde locuieste, fara permisiunea organului judiciar care a dispus masura sau în fata caruia se afla cauza si de a se supune unor restrictii stabilite de acesta.
(2) Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are urmatoarele obligatii:
a) sa se prezinte în fata organului de urmarire penala, a judecatorului de drepturi si libertati, a judecatorului de camera preliminara sau a instantei de judecata ori de câte ori este chemat;
b) sa nu comunice cu persoana vatamata sau membrii de familie ai acesteia, cu alti participanti la comiterea infractiunii, cu martorii ori expertii, precum si cu alte persoane stabilite de organul judiciar.
(3) Judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata poate dispune ca pe durata arestului la domiciliu inculpatul sa poarte permanent un sistem electronic de supraveghere.
(4) În cuprinsul încheierii prin care se dispune masura sunt prevazute în mod expres obligatiile pe care inculpatul trebuie sa le respecte si i se atrage atentia ca, în caz de încalcare cu rea-credinta a masurii sau a obligatiilor care îi revin, masura arestului la domiciliu poate fi înlocuita cu masura arestarii preventive.
(5) Pe durata masurii, inculpatul poate parasi imobilul prevazut la alin. (1) pentru prezentarea în fata organelor judiciare, la chemarea acestora.
(6) La cererea scrisa si motivata a inculpatului, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, prin încheiere, îi poate permite acestuia parasirea imobilului pentru prezentarea la locul de munca, la cursuri de învatamânt sau de pregatire profesionala ori la alte activitati similare sau pentru procurarea mijloacelor esentiale de existenta, precum si în alte situatii temeinic justificate, pentru o perioada determinata de timp, daca acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului.
(7) În cazuri urgente, pentru motive întemeiate, inculpatul poate parasi imobilul, fara permisiunea judecatorului de drepturi si libertati, a judecatorului de camera preliminara sau a instantei de judecata, pe durata de timp strict necesara, informând imediat despre aceasta institutia, organul sau autoritatea desemnata cu supravegherea sa si organul judiciar care a luat masura arestului la domiciliu ori în fata caruia se afla cauza.
(8) Copia încheierii judecatorului de drepturi si libertati, a judecatorului de camera preliminara sau a instantei de judecata prin care s-a luat masura arestului la domiciliu se comunica, de îndata, inculpatului si institutiei, organului sau autoritatii desemnate cu supravegherea sa, organului de politie în a carei circumscriptie locuieste acesta, serviciului public comunitar de evidenta a persoanelor si organelor de frontiera.
(9) Institutia, organul sau autoritatea desemnate de organul judiciar care a dispus arestul la domiciliu verifica periodic respectarea masurii si a obligatiilor de catre inculpat, iar în cazul în care constata încalcari ale acestora, sesizeaza de îndata procurorul, în cursul urmaririi penale, judecatorul de camera preliminara, în procedura de camera preliminara, sau instanta de judecata, în cursul judecatii.
(10) Pentru supravegherea respectarii masurii arestului la domiciliu sau a obligatiilor impuse inculpatului pe durata acesteia, organul de politie poate patrunde în imobilul unde se executa masura, fara învoirea inculpatului sau a persoanelor care locuiesc împreuna cu acesta.
(11) În cazul în care inculpatul încalca cu rea-credinta masura arestului la domiciliu sau obligatiile care îi revin ori exista suspiciunea rezonabila ca a savârsit cu intentie o noua infractiune pentru care s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale împotriva sa, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara ori instanta de judecata, la cererea motivata a procurorului sau din oficiu, poate dispune înlocuirea arestului la domiciliu cu masura arestarii preventive, în conditiile prevazute de lege.
Renuntarea la urmarire penala Art. 318
(1) În cazul infractiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunta la urmarirea penala când constata ca nu exista un interes public în urmarirea faptei.
(2) Interesul public se analizeaza în raport cu:
a) continutul faptei si împrejurarile concrete de savârsire a faptei;
b) modul si mijloacele de savârsire a faptei;
c) scopul urmarit;
d) urmarile produse sau care s-ar fi putut produce prin savârsirea infractiunii;
e) eforturile organelor de urmarire penala necesare pentru desfasurarea procesului penal prin raportare la gravitatea faptei si la timpul scurs de la data savârsirii acesteia;
f) atitudinea procesuala a persoanei vatamate;
g) existenta unei disproportii vadite între cheltuielile pe care le-ar implica desfasurarea procesului penal si gravitatea urmarilor produse sau care s-ar fi putut produce prin savârsirea infractiunii.
(3) Când autorul faptei este cunoscut, la aprecierea interesului public sunt avute în vedere si persoana suspectului sau a inculpatului, conduita avuta anterior savârsirii infractiunii, atitudinea suspectului sau a inculpatului dupa savârsirea infractiunii si eforturile depuse pentru înlaturarea sau diminuarea consecintelor infractiunii.
(4) Atunci când autorul faptei nu este identificat, se poate dispune renuntarea la urmarirea penala prin raportare doar la criteriile prevazute la alin. (2) lit. a), b), e) si g).
(5) Nu se poate dispune renuntarea la urmarirea penala pentru infractiunile care au avut ca urmare moartea victimei.
(6) Procurorul poate dispune, dupa consultarea suspectului sau a inculpatului, ca acesta sa îndeplineasca una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii:
a) sa înlature consecintele faptei penale sau sa repare paguba produsa ori sa convina cu partea civila o modalitate de reparare a acesteia;
b) sa ceara public scuze persoanei vatamate;
c) sa presteze o munca neremunerata în folosul comunitatii, pe o perioada cuprinsa între 30 si 60 de zile, în afara de cazul în care, din cauza starii de sanatate, persoana nu poate presta aceasta munca;
d) sa frecventeze un program de consiliere.
(7) În cazul în care procurorul dispune ca suspectul sau inculpatul sa îndeplineasca obligatiile prevazute la alin. (6), stabileste prin ordonanta termenul pâna la care acestea urmeaza a fi îndeplinite, care nu poate fi mai mare de 6 luni sau de 9 luni pentru obligatii asumate prin acord de mediere încheiat cu partea civila si care curge de la comunicarea ordonantei.
(8) Ordonanta de renuntare la urmarire cuprinde, dupa caz, mentiunile prevazute la art. 286 alin. (2), precum si dispozitii privind masurile dispuse conform alin. (6) din prezentul articol si art. 315 alin. (2) - (4), termenul pâna la care trebuie îndeplinite obligatiile prevazute la alin. (6) din prezentul articol si sanctiunea nedepunerii dovezilor la procuror, precum si cheltuielile judiciare.
(9) În cazul neîndeplinirii cu rea-credinta a obligatiilor în termenul prevazut la alin. (7), procurorul revoca ordonanta. Sarcina de a face dovada îndeplinirii obligatiilor sau prezentarea motivelor de neîndeplinire a acestora revine suspectului ori inculpatului.
(10) Ordonanta prin care s-a dispus renuntarea la urmarirea penala este verificata sub aspectul legalitatii si temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, dupa caz, de procurorul general al parchetului de pe lânga curtea de apel, iar când a fost întocmita de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când a fost întocmita de un procuror de la Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, ordonanta este verificata de procurorul-sef de sectie, iar când a fost întocmita de acesta, verificarea se face de catre procurorul general al acestui parchet.
(11) Dispozitiile alin. (10) se aplica în mod corespunzator atunci când ierarhia functiilor într-o structura a parchetului e stabilita prin lege speciala.
(12) Ordonanta prin care s-a dispus renuntarea la urmarirea penala, verificata potrivit alin. (10), se comunica în copie, dupa caz, persoanei care a facut sesizarea, partilor, suspectului, persoanei vatamate si altor persoane interesate si se transmite, spre confirmare, în termen de 10 zile de la data la care a fost emisa, judecatorului de camera preliminara de la instanta careia i-ar reveni, potrivit legii, competenta sa judece cauza în prima instanta.
(13) Judecatorul de camera preliminara stabileste termenul de solutionare si dispune citarea persoanelor prevazute la alin. (12).
(14) Judecatorul de camera preliminara hotaraste prin încheiere motivata, în camera de consiliu, cu citarea persoanelor prevazute la alin. (12), precum si cu participarea procurorului, asupra legalitatii si temeiniciei solutiei de renuntare la urmarirea penala. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedica solutionarea cererii de confirmare.
(15) Judecatorul de camera preliminara verifica legalitatea si temeinicia solutiei de renuntare la urmarirea penala pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul de urmarire penala si a înscrisurilor noi prezentate si, prin încheiere, admite sau respinge cererea de confirmare formulata de procuror. În cazul în care respinge cererea de confirmare, judecatorul de camera preliminara:
a) desfiinteaza solutia de renuntare la urmarire penala si trimite cauza la procuror pentru a începe sau a completa urmarirea penala ori, dupa caz, pentru a pune în miscare actiunea penala si a completa urmarirea penala;
b) desfiinteaza solutia de renuntare la urmarirea penala si dispune clasarea.
(16) Încheierea prin care s-a pronuntat una dintre solutiile prevazute la alin. (15) este definitiva. În cazul în care judecatorul a respins cererea de confirmare a solutiei de renuntare la urmarirea penala, o noua renuntare nu mai poate fi dispusa, indiferent de motivul invocat.
Avocatul din oficiu Art. 91
(1) În cazurile prevazute în art. 90, daca suspectul sau inculpatul nu si-a ales un avocat, organul judiciar ia masuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu.
(2) În tot cursul procesului penal, când asistenta juridica este obligatorie, daca avocatul ales lipseste nejustificat, nu asigura substituirea sau refuza nejustificat sa exercite apararea, desi a fost asigurata exercitarea tuturor drepturilor procesuale, organul judiciar ia masuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu care sa îl înlocuiasca, acordându-i acestuia un termen rezonabil si înlesnirile necesare pentru pregatirea unei aparari efective, facându-se mentiune despre aceasta într-un proces-verbal ori, dupa caz, în încheierea de sedinta. În cursul judecatii, când asistenta juridica este obligatorie, daca avocatul ales lipseste nejustificat la termenul de judecata, nu asigura substituirea sau refuza sa efectueze apararea, desi a fost asigurata exercitarea tuturor drepturilor procesuale, instanta ia masuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu care sa îl înlocuiasca, acordându-i un termen de minimum 3 zile pentru pregatirea apararii.
(3) Avocatul din oficiu desemnat este obligat sa se prezinte ori de câte ori este solicitat de organul judiciar, asigurând o aparare concreta si efectiva în cauza.
(4) Delegatia aparatorului din oficiu înceteaza la prezentarea aparatorului ales.
(5) Daca la judecarea cauzei avocatul lipseste si nu poate fi înlocuit în conditiile alin. (2), cauza se amâna.
Drepturile avocatului suspectului si inculpatului Art. 92
(1) În cursul urmaririi penale, avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala, cu exceptia:
a) situatiei în care se utilizeaza metodele speciale de supraveghere ori cercetare, prevazute în cap. IV din titlul IV;
b) perchezitiei corporale sau a vehiculelor în cazul infractiunilor flagrante.
(2) Avocatul suspectului sau inculpatului poate solicita sa fie încunostintat de data si ora efectuarii actului de urmarire penala ori a audierii realizate de judecatorul de drepturi si libertati. Încunostintarea se face prin notificare telefonica, fax, e-mail sau prin alte asemenea mijloace, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.
(3) Lipsa avocatului nu împiedica efectuarea actului de urmarire penala sau a audierii, daca exista dovada ca acesta a fost încunostintat în conditiile alin. (2).
(4) Avocatul suspectului sau inculpatului are de asemenea dreptul sa participe la audierea oricarei persoane de catre judecatorul de drepturi si libertati, sa formuleze plângeri, cereri si memorii.
(5) În cazul efectuarii perchezitiei domiciliare, încunostintarea prevazuta la alin. (2) se poate face si dupa prezentarea organului de urmarire penala la domiciliul persoanei ce urmeaza sa fie perchezitionata.
(6) În cazul în care avocatul suspectului sau al inculpatului este prezent la efectuarea unui act de urmarire penala, se face mentiune despre aceasta si despre eventualele obiectiuni formulate, iar actul este semnat si de avocat.
(7) În cursul procedurii de camera preliminara si în cursul judecatii, avocatul are dreptul sa consulte actele dosarului, sa îl asiste pe inculpat, sa exercite drepturile procesuale ale acestuia, sa formuleze plângeri, cereri, memorii, exceptii si obiectiuni.
(8) Avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul sa beneficieze de timpul si înlesnirile necesare pentru pregatirea si realizarea unei aparari efective.
Dispozitii generale Art. 138
(1) Constituie metode speciale de supraveghere sau cercetare urmatoarele:
a) interceptarea comunicatiilor ori a oricarui tip de comunicare la distanta;
b) accesul la un sistem informatic;
c) supravegherea video, audio sau prin fotografiere;
d) localizarea sau urmarirea prin mijloace tehnice;
e) obtinerea datelor privind tranzactiile financiare ale unei persoane;
f) retinerea, predarea sau perchezitionarea trimiterilor postale;
g) utilizarea investigatorilor sub acoperire si a colaboratorilor;
h) participarea autorizata la anumite activitati;
i) livrarea supravegheata;
j) obtinerea datelor de trafic si de localizare prelucrate de catre furnizorii de retele publice de comunicatii electronice ori furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului.
(2) Prin interceptarea comunicatiilor ori a oricarui tip de comunicare se întelege interceptarea, accesul, monitorizarea, colectarea sau înregistrarea comunicarilor efectuate prin telefon, sistem informatic ori prin orice alt mijloc de comunicare.
(3) Prin acces la un sistem informatic se întelege patrunderea într-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice fie direct, fie de la distanta, prin intermediul unor programe specializate ori prin intermediul unei retele, în scopul de a identifica probe.
(4) Prin sistem informatic se întelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate ori aflate în relatie functionala, dintre care unul sau mai multe asigura prelucrarea automata a datelor, cu ajutorul unui program informatic.
(5) Prin date informatice se întelege orice reprezentare de fapte, informatii sau concepte sub o forma adecvata prelucrarii într-un sistem informatic, inclusiv un program capabil sa determine executarea unei functii de catre un sistem informatic.
(6) Prin supraveghere video, audio sau prin fotografiere se întelege fotografierea persoanelor, observarea sau înregistrarea conversatiilor, miscarilor ori a altor activitati ale acestora.
(7) Prin localizare sau urmarire prin mijloace tehnice se întelege folosirea unor dispozitive care determina locul unde se afla persoana sau obiectul la care sunt atasate.
(8) Prin perchezitionarea trimiterilor postale se întelege verificarea, prin mijloace fizice sau tehnice, a scrisorilor, a altor trimiteri postale sau a obiectelor transmise prin orice alt mijloc.
(9) Prin obtinerea datelor privind tranzactiile financiare ale unei persoane se întelege operatiunile prin care se asigura cunoasterea continutului tranzactiilor financiare si al altor operatiuni efectuate sau care urmeaza sa fie efectuate prin intermediul unei institutii de credit ori al altei entitati financiare, precum si obtinerea de la o institutie de credit sau de la alta entitate financiara de înscrisuri ori informatii aflate în posesia acesteia referitoare la tranzactiile sau operatiunile unei persoane.
(10) Prin utilizarea investigatorilor sub acoperire si a colaboratorilor se întelege folosirea unei persoane cu o alta identitate decât cea reala în scopul obtinerii de date si informatii cu privire la savârsirea unei infractiuni.
(11) Prin participarea autorizata la anumite activitati se întelege comiterea unei fapte similare laturii obiective a unei infractiuni de coruptie, efectuarea de tranzactii, operatiuni sau orice fel de întelegeri privind un bun sau privind o persoana despre care se banuieste ca ar fi disparuta, ca este victima traficului de persoane ori a unei rapiri, efectuarea de operatiuni privind droguri, precum si prestarea unui serviciu, desfasurate cu autorizarea organului judiciar competent, în scopul obtinerii de mijloace de proba.
(12) Prin livrare supravegheata se întelege tehnica de supraveghere si cercetare prin care se permit intrarea, circulatia sau iesirea de pe teritoriul tarii a unor bunuri în privinta carora exista o suspiciune cu privire la caracterul ilicit al detinerii sau obtinerii acestora, sub supravegherea ori cu autorizarea autoritatilor competente, în scopul investigarii unei infractiuni sau al identificarii persoanelor implicate în savârsirea acesteia.
(13) Prin supraveghere tehnica se întelege utilizarea uneia dintre metodele prevazute la alin. (1) lit. a)-d).
Supravegherea tehnica Art. 139
(1) Supravegherea tehnica se dispune de judecatorul de drepturi si libertati atunci când sunt îndeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savârsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la alin. (2);
b) masura sa fie proportionala cu restrângerea drepturilor si libertatilor fundamentale, date fiind particularitatile cauzei, importanta informatiilor ori a probelor ce urmeaza a fi obtinute sau gravitatea infractiunii;
c) probele nu ar putea fi obtinute în alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultati deosebite ce ar prejudicia ancheta ori exista un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Supravegherea tehnica se poate dispune în cazul infractiunilor contra securitatii nationale prevazute de
Codul penal si de legi speciale, precum si în cazul infractiunilor de trafic de droguri, de efectuare de operatiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infractiunilor privind nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, de trafic si exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, de spalare a banilor, de falsificare de monede, timbre sau de alte valori, de falsificare de instrumente de plata electronica, în cazul infractiunilor care se savârsesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronica, contra patrimoniului, de santaj, de viol, de lipsire de libertate în mod ilegal, de evaziune fiscala, în cazul infractiunilor de coruptie si al infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie, infractiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori în cazul altor infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
(3) Înregistrarile prevazute în prezentul capitol, efectuate de parti sau de alte persoane, constituie mijloace de proba când privesc propriile convorbiri sau comunicari pe care le-au purtat cu tertii. Orice alte înregistrari pot constitui mijloace de proba daca nu sunt interzise de lege.
(4) Raportul dintre avocat si persoana pe care o asista sau o reprezinta nu poate forma obiectul supravegherii tehnice decât daca exista date ca avocatul savârseste ori pregateste savârsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la alin. (2). Daca pe parcursul sau dupa executarea masurii rezulta ca activitatile de supraveghere tehnica au vizat si raporturile dintre avocat si suspectul ori inculpatul pe care acesta îl apara, probele obtinute nu pot fi folosite în cadrul niciunui proces penal, urmând a fi distruse, de îndata, de catre procuror. Judecatorul care a dispus masura este informat, de îndata, de catre procuror. Atunci când apreciaza necesar, judecatorul dispune informarea avocatului.
Punerea in executare a mandatului de supraveghere tehnica Art. 142
(1) Procurorul pune în executare supravegherea tehnica ori poate dispune ca aceasta sa fie efectuata de organul de cercetare penala sau de lucratori specializati din cadrul politiei.
(1^1) Pentru realizarea activitatilor prevazute la art. 138 alin. (1) lit. a) -d), procurorul, organele de cercetare penala sau lucratorii specializati din cadrul politiei folosesc nemijlocit sistemele tehnice si proceduri adecvate, de natura sa asigure integritatea si confidentialitatea datelor si informatiilor colectate.
(2) Furnizorii de retele publice de comunicatii electronice sau furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de orice tip de comunicare sunt obligati sa colaboreze cu procurorul, organele de cercetare penala sau lucratorii specializati din cadrul politiei, în limitele competentelor acestora, pentru punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnica.
(3) Persoanele care sunt chemate sa dea concurs tehnic la executarea masurilor de supraveghere au obligatia sa pastreze secretul operatiunii efectuate, sub sanctiunea legii penale.
(4) Procurorul are obligatia de a înceta imediat supravegherea tehnica înainte de expirarea duratei mandatului daca nu mai exista temeiurile care au justificat masura, informând de îndata despre aceasta judecatorul care a emis mandatul.
(5) Datele rezultate din masurile de supraveghere tehnica pot fi folosite si în alta cauza penala daca din cuprinsul acestora rezulta date sau informatii concludente si utile privitoare la pregatirea ori savârsirea unei alte infractiuni dintre cele prevazute la art. 139 alin. (2).
(6) Datele rezultate din masurile de supraveghere care nu privesc fapta ce formeaza obiectul cercetarii sau care nu contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, daca nu sunt folosite în alte cauze penale potrivit alin. (5), se arhiveaza la sediul parchetului, în locuri speciale, cu asigurarea confidentialitatii. Din oficiu sau la solicitarea partilor, judecatorul ori completul învestit poate solicita datele sigilate daca exista noi probe din care rezulta ca totusi o parte dintre acestea privesc fapta ce formeaza obiectul cercetarii. Dupa un an de la solutionarea definitiva a cauzei, acestea sunt distruse de catre procuror, care întocmeste un proces-verbal în acest sens.
Obtinerea datelor privind tranzactiile financiare ale unei persoane Art. 146^1
(1) Obtinerea datelor privind tranzactiile financiare efectuate se poate dispune de judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta sau de la instanta corespunzatoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea, cu privire la tranzactiile financiare ale faptuitorului, suspectului, inculpatului sau ale oricarei persoane care este banuita ca realizeaza asemenea operatiuni cu faptuitorul, suspectul sau inculpatul, daca:
a) exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savârsirea unei infractiuni;
b) masura este necesara si proportionala cu restrângerea drepturilor si libertatilor fundamentale, date fiind particularitatile cauzei, importanta informatiilor sau a probelor ce urmeaza a fi obtinute ori gravitatea infractiunii;
c) probele nu ar putea fi obtinute în alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultati deosebite ce ar prejudicia ancheta ori exista un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Obtinerea datelor privind tranzactiile financiare ce urmeaza a fi efectuate poate fi dispusa pe o durata de cel mult 30 de zile de judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta sau de la instanta corespunzatoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea, daca sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (1).
(3) Dispozitiile art. 140 alin. (2) - (9) se aplica în mod corespunzator.
(4) Mandatul prin care este autorizata obtinerea datelor privind tranzactiile financiare ce urmeaza a fi efectuate poate fi prelungit în conditiile art. 144, durata totala a masurii neputând depasi, în aceeasi cauza si cu privire la aceeasi persoana, 6 luni.
(5) În cazurile în care exista urgenta, iar obtinerea mandatului în conditiile alin. (1) sau (2) ar conduce la o întârziere substantiala a cercetarilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranta victimei sau a altor persoane si sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (1) sau, dupa caz, alin. (2), procurorul poate dispune obtinerea datelor privind tranzactiile financiare efectuate sau care urmeaza a fi efectuate. Dispozitiile art. 141 se aplica în mod corespunzator.
(6) Este interzisa obtinerea datelor privind tranzactiile financiare dintre avocat si suspect, inculpat sau orice alta persoana pe care acesta o apara, cu exceptia situatiilor în care exista date ca avocatul savârseste sau pregateste savârsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la art. 139 alin. (2).
(7) Institutiile de credit sau entitatile financiare care efectueaza tranzactiile financiare sunt obligate sa predea înscrisurile sau informatiile la care se face referire în mandatul dispus de judecator sau în autorizatia emisa de procuror.
(8) Dupa efectuarea activitatilor autorizate, procurorul îl informeaza, în cel mult 10 zile, în scris, pe fiecare subiect al unui mandat despre masura ce a fost luata în privinta sa. Dupa momentul informarii, persoana ale carei tranzactii financiare au fost vizate de aceasta masura are dreptul de a lua cunostinta de activitatile efectuate.
(9) Dispozitiile art. 145 alin. (4) si (5) se aplica în mod corespunzator.
Retinerea, predarea si perchezitionarea trimiterilor postale Art. 147
(1) Retinerea, predarea si perchezitionarea trimiterilor postale se poate dispune de judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta sau de la instanta corespunzatoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea, cu privire la scrisorile, trimiterile postale sau obiectele trimise ori primite de faptuitor, suspect, inculpat sau de orice persoana care este banuita ca primeste ori trimite prin orice mijloc aceste bunuri de la faptuitor, suspect sau inculpat ori bunuri destinate acestuia, daca:
a) exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savârsirea unei infractiuni;
b) masura este necesara si proportionala cu restrângerea drepturilor si libertatilor fundamentale, date fiind particularitatile cauzei, importanta informatiilor sau a probelor ce urmeaza a fi obtinute ori gravitatea infractiunii;
c) probele nu ar putea fi obtinute în alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultati deosebite ce ar prejudicia ancheta ori exista un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Este interzisa retinerea, predarea si perchezitionarea corespondentei sau a trimiterilor postale trimise ori primite în raporturile dintre avocat si suspectul, inculpatul sau orice alta persoana pe care acesta o apara, cu exceptia situatiilor în care exista date ca avocatul savârseste sau pregateste savârsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la art. 139 alin. (2).
(3) Dispozitiile art. 140 se aplica în mod corespunzator.
(4) În cazurile în care exista urgenta, iar obtinerea mandatului de retinere, predare si perchezitionare a trimiterilor postale în conditiile art. 140 ar conduce la o întârziere substantiala a cercetarilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranta victimei sau a altor persoane si sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (1) si (2), procurorul poate dispune, pe o durata de maximum 48 de ore, masurile prevazute la alin. (1). Dispozitiile art. 141 alin. (2) - (8) se aplica în mod corespunzator.
(5) Unitatile postale sau de transport si orice alte persoane fizice sau juridice care efectueaza activitati de transport sau transfer de informatii sunt obligate sa retina si sa predea procurorului scrisorile, trimiterile postale ori obiectele la care se face referire în mandatul dispus de judecator sau în autorizatia emisa de procuror.
(6) Corespondenta, trimiterile postale sau obiectele ridicate si perchezitionate care nu au legatura cu cauza se restituie destinatarului.
(7) Dupa efectuarea activitatilor autorizate, procurorul îl informeaza, în cel mult 10 zile, în scris, pe fiecare subiect al unui mandat despre masura ce a fost luata în privinta sa. Dupa momentul informarii, persoana ale carei corespondenta, trimiteri postale sau obiecte au fost ridicate si perchezitionate are dreptul de a lua cunostinta de activitatile efectuate.
(8) Dispozitiile art. 145 alin. (4) si (5) se aplica în mod corespunzator.
(9) Masura poate fi prelungita în conditiile art. 144, durata totala a masurii neputând depasi, în aceeasi cauza si cu privire la aceeasi persoana, 6 luni.
Utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reala si a colaboratorilor Art. 148
(1) Autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire se poate dispune de procurorul care supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala, pe o perioada de maximum 60 de zile, daca:
a) exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savârsirea unei infractiuni contra securitatii nationale prevazute de
Codul penal si de alte legi speciale, precum si în cazul infractiunilor de trafic de droguri, de efectuare de operatiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infractiunilor privind nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, trafic si exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism sau asimilate acestora, de finantare a terorismului, spalare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, falsificare de instrumente de plata electronica, în cazul infractiunilor care se savârsesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronica, santaj, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscala, în cazul infractiunilor de coruptie, al infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie, al infractiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori în cazul altor infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori exista o suspiciune rezonabila ca o persoana este implicata în activitati infractionale ce au legatura cu infractiunile enumerate mai sus;
b) masura este necesara si proportionala cu restrângerea drepturilor si libertatilor fundamentale, date fiind particularitatile cauzei, importanta informatiilor sau a probelor ce urmeaza a fi obtinute ori gravitatea infractiunii;
c) probele sau localizarea si identificarea faptuitorului, suspectului ori inculpatului nu ar putea fi obtinute în alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultati deosebite ce ar prejudicia ancheta ori exista un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Masura se dispune de procuror, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penala, prin ordonanta care trebuie sa cuprinda, în afara mentiunilor prevazute la art. 286 alin. (2):
a) indicarea activitatilor pe care investigatorul sub acoperire este autorizat sa le desfasoare;
b) perioada pentru care s-a autorizat masura;
c) identitatea atribuita investigatorului sub acoperire.
(3) În cazul în care procurorul apreciaza ca este necesar ca investigatorul sub acoperire sa poata folosi dispozitive tehnice pentru a obtine fotografii sau înregistrari audio si video, sesizeaza judecatorul de drepturi si libertati în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnica. Dispozitiile art. 141 se aplica în mod corespunzator.
(4) Investigatorii sub acoperire sunt lucratori operativi din cadrul politiei judiciare. În cazul investigarii infractiunilor contra securitatii nationale si infractiunilor de terorism pot fi folositi ca investigatori sub acoperire si lucratori operativi din cadrul organelor de stat care desfasoara, potrivit legii, activitati de informatii în vederea asigurarii securitatii nationale.
(5) Investigatorul sub acoperire culege date si informatii în baza ordonantei emise potrivit alin. (1) - (3), pe care le pune, în totalitate, la dispozitia procurorului care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala, întocmind un proces-verbal.
(6) În cazul în care desfasurarea activitatii investigatorului impune participarea autorizata la anumite activitati, procurorul procedeaza potrivit dispozitiilor art. 150.
(7) Organele judiciare pot folosi sau pune la dispozitia investigatorului sub acoperire orice înscrisuri ori obiecte necesare pentru desfasurarea activitatii autorizate. Activitatea persoanei care pune la dispozitie sau foloseste înscrisurile ori obiectele nu constituie infractiune.
(8) Investigatorii sub acoperire pot fi audiati ca martori în cadrul procesului penal în aceleasi conditii ca si martorii amenintati.
(9) Durata masurii poate fi prelungita pentru motive temeinic justificate, în cazul în care sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (1), fiecare prelungire neputând depasi 60 de zile. Durata totala a masurii, în aceeasi cauza si cu privire la aceeasi persoana, nu poate depasi un an, cu exceptia infractiunilor contra vietii, securitatii nationale, infractiunilor de trafic de droguri, nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, trafic si exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism sau asimilate acestora, de finantare a terorismului, spalare a banilor, precum si infractiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.
(10) În situatii exceptionale, daca sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (1), iar folosirea investigatorului sub acoperire nu este suficienta pentru obtinerea datelor sau informatiilor ori nu este posibila, procurorul care supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala poate autoriza folosirea unui colaborator, caruia îi poate fi atribuita o alta identitate decât cea reala. Dispozitiile alin. (2) - (3) si (5) - (9) se aplica în mod corespunzator.
Participarea autorizata la anumite activitati Art. 150
(1) Participarea autorizata la anumite activitati în conditiile art. 138 alin. (11) se poate dispune de catre procurorul care supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala, pe o perioada de maximum 60 de zile, daca:
a) exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savârsirea unei infractiuni de trafic de droguri, de efectuare de operatiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infractiuni privind nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, trafic si exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism sau asimilate acestora, de finantare a terorismului, spalare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, unei infractiuni care se savârseste prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronica, santaj, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscala, în cazul infractiunilor de coruptie, al infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie si al infractiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene sau în cazul altor infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori daca exista o suspiciune rezonabila ca o persoana este implicata în activitati infractionale care au legatura, potrivit art. 43, cu infractiunile enumerate mai sus;
b) masura este necesara si proportionala cu restrângerea drepturilor si libertatilor fundamentale, date fiind particularitatile cauzei, importanta informatiilor sau a probelor ce urmeaza a fi obtinute ori gravitatea infractiunii;
c) probele nu ar putea fi obtinute în alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultati deosebite ce ar prejudicia ancheta ori un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Masura se dispune de catre procuror, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penala, prin ordonanta care trebuie sa cuprinda, în afara mentiunilor prevazute la art. 286 alin. (2):
a) indicarea activitatilor autorizate;
b) perioada pentru care s-a autorizat masura;
c) persoana care desfasoara activitatile autorizate.
(3) Activitatile autorizate pot fi desfasurate de un organ de cercetare penala, de un investigator cu identitate reala, de un investigator sub acoperire sau de un colaborator.
(4) Desfasurarea activitatilor autorizate de catre persoana prevazuta la alin. (2) lit. c) nu constituie contraventie sau infractiune.
(5) Punerea în executare a acestor masuri se consemneaza într-un proces-verbal care contine: datele la care masura a început si s-a încheiat, date cu privire la persoanele care au desfasurat activitatile autorizate, descrierea dispozitivelor tehnice utilizate în cazul în care s-a autorizat de catre judecatorul de drepturi si libertati, folosirea mijloacelor tehnice de supraveghere, identitatea persoanelor cu privire la care a fost pusa în aplicare masura.
(6) Persoana care a desfasurat activitatile autorizate poate fi audiata ca martor în cadrul procesului penal, cu respectarea dispozitiilor privind audierea martorilor amenintati, daca organul judiciar apreciaza ca audierea este necesara.
(7) Organele judiciare pot folosi sau pune la dispozitia persoanei care desfasoara activitatile autorizate orice înscrisuri sau obiecte necesare pentru desfasurarea activitatii autorizate. Persoana care pune la dispozitie sau foloseste înscrisurile ori obiectele nu va comite o infractiune prin desfasurarea acestor activitati, în cazul în care acestea constituie infractiuni.
(8) Masura dispusa poate fi prelungita de catre procuror, pentru motive temeinic justificate, în cazul în care sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (1), fiecare prelungire neputând depasi 60 de zile.
(9) Durata totala a masurii, cu privire la aceeasi persoana si aceeasi fapta, nu poate depasi un an.
Conservarea datelor informatice Art. 154
(1) Daca exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savârsirea unei infractiuni, în scopul strângerii de probe ori identificarii faptuitorului, suspectului sau a inculpatului, procurorul care supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala poate dispune conservarea imediata a anumitor date informatice, inclusiv a datelor referitoare la traficul informational, care au fost stocate prin intermediul unui sistem informatic si care se afla în posesia sau sub controlul unui furnizor de retele publice de comunicatii electronice ori unui furnizor de servicii de comunicatii electronice destinate publicului, în cazul în care exista pericolul pierderii sau modificarii acestora.
(2) Conservarea se dispune de procuror, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penala, pe o durata de maximum 60 de zile, prin ordonanta care trebuie sa cuprinda, în afara mentiunilor prevazute la art. 286 alin. (2): furnizorii de retele publice de comunicatii electronice ori furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului în posesia carora se afla datele informatice ori care le au sub control, numele faptuitorului, suspectului sau inculpatului, daca este cunoscut, descrierea datelor ce trebuie conservate, motivarea îndeplinirii conditiilor prevazute la alin. (1), durata pentru care a fost emisa, mentionarea obligatiei persoanei sau furnizorilor de retele publice de comunicatii electronice ori furnizorilor de servicii de comunicatii electronice destinate publicului de a conserva imediat datele informatice indicate si de a le mentine integritatea, în conditii de confidentialitate.
(3) Masura conservarii poate fi prelungita, pentru motive temeinic justificate, de procuror, o singura data, pe o durata de maximum 30 de zile.
(4) Ordonanta procurorului se transmite, de îndata, oricarui furnizor de retele publice de comunicatii electronice ori furnizor de servicii de comunicatii electronice destinate publicului în posesia caruia se afla datele prevazute la alin. (1) ori care le are sub control, acesta fiind obligat sa le conserve imediat, în conditii de confidentialitate.
(5) În cazul în care datele referitoare la traficul informational se afla în posesia mai multor furnizori de retele publice de comunicatii electronice ori furnizori de servicii de comunicatii electronice destinate publicului, furnizorul în posesia sau sub controlul caruia se afla datele informatice are obligatia de a pune, de îndata, la dispozitia organului de urmarire penala informatiile necesare identificarii celorlalti furnizori, în vederea cunoasterii tuturor elementelor din lantul de comunicare folosit.
(6) În termenul prevazut la alin. (2) si (3), procurorul care supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala poate, cu autorizarea prealabila a judecatorului de drepturi si libertati, sa solicite unui furnizor de retele publice de comunicatii electronice ori unui furnizor de servicii de comunicatii electronice destinate publicului transmiterea datelor conservate potrivit legii ori poate dispune ridicarea acestei masuri. Dispozitiile art. 170 alin. (2^1) - (2^5), alin. (4) si (5) si ale art. 171 se aplica în mod corespunzator.
(7) Judecatorul de drepturi si libertati se pronunta în termen de 48 de ore cu privire la solicitarea organelor de urmarire penala de transmitere a datelor, prin încheiere motivata, în camera de consiliu.
(7^1) Dispozitiile alin. (1) - (7) se aplica în mod corespunzator si cu privire la datele informatice, inclusiv la datele referitoare la traficul informational, stocate prin intermediul unui sistem informatic care se afla în posesia sau sub controlul altor persoane.
(8) Pâna la terminarea urmaririi penale, procurorul este obligat sa încunostinteze, în scris, persoanele fata de care se efectueaza urmarirea penala si ale caror date au fost conservate.
Raportul de expertiza Art. 178
(1) Dupa efectuarea expertizei, constatarile, clarificarile, evaluarile si opinia expertului sunt consemnate într-un raport.
(2) Când sunt mai multi experti se întocmeste un singur raport de expertiza. Opiniile separate se motiveaza în acelasi raport.
(3) Raportul de expertiza se depune la organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei.
(4) Raportul de expertiza cuprinde:
a) partea introductiva, în care se arata organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei, data când s-a dispus efectuarea acesteia, numele si prenumele expertului, obiectivele la care expertul urmeaza sa raspunda, data la care a fost efectuata, materialul pe baza caruia expertiza a fost efectuata, dovada încunostintarii partilor, daca au participat la aceasta si au dat explicatii în cursul expertizei, data întocmirii raportului de expertiza;
b) partea expozitiva prin care sunt descrise operatiile de efectuare a expertizei, metodele, programele si echipamentele utilizate;
c) concluziile, prin care se raspunde la obiectivele stabilite de organele judiciare, precum si orice alte precizari si constatari rezultate din efectuarea expertizei, în legatura cu obiectivele expertizei.
(5) În situatia în care expertiza a fost efectuata în lipsa partilor ori a subiectilor procesuali principali, acestia sau avocatul lor sunt încunostintati cu privire la întocmirea raportului de expertiza si cu privire la dreptul la studierea raportului.
Obiectul constatarii si raportul de constatare Art. 181^1
(1) Organul de urmarire penala stabileste prin ordonanta obiectul constatarii, întrebarile la care trebuie sa raspunda specialistul si termenul în care urmeaza a fi efectuata lucrarea.
(2) Raportul de constatare cuprinde descrierea operatiilor efectuate de specialist, a metodelor, programelor si echipamentelor utilizate si concluziile constatarii.
Examinarea fizica Art. 190
(1) Examinarea fizica a unei persoane presupune examinarea externa si interna a corpului acesteia, precum si prelevarea de probe biologice. Organul de urmarire penala trebuie sa solicite, în prealabil, consimtamântul scris al persoanei care urmeaza a fi examinata. În cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu, consimtamântul la examinarea fizica este solicitat reprezentantului legal, iar în cazul celor cu capacitate restrânsa de exercitiu, consimtamântul scris al acestora trebuie exprimat în prezenta ocrotitorilor legali.
(2) În lipsa consimtamântului scris al persoanei care urmeaza a fi examinata, al reprezentantului legal ori a încuviintarii din partea ocrotitorului legal, judecatorul de drepturi si libertati dispune, prin încheiere, la cererea motivata a procurorului, examinarea fizica a persoanei, daca aceasta masura este necesara pentru stabilirea unor fapte sau împrejurari care sa asigure buna desfasurare a urmaririi penale ori pentru a se determina daca o anumita urma sau consecinta a infractiunii poate fi gasita pe corpul sau în interiorul corpului acesteia.
(3) Cererea organului de urmarire penala trebuie sa cuprinda: numele persoanei a carei examinare fizica este ceruta, motivarea îndeplinirii conditiilor prevazute la alin. (2), modalitatea în care examinarea fizica urmeaza a fi efectuata, infractiunea de care este acuzat suspectul sau inculpatul.
(4) Judecatorul de drepturi si libertati solutioneaza cererea de efectuare a examinarii fizice în camera de consiliu, prin încheiere ce nu este supusa niciunei cai de atac.
(5) În cazul în care persoana examinata nu îsi exprima în scris consimtamântul si exista urgenta, iar obtinerea autorizarii judecatorului în conditiile alin. (4) ar conduce la o întârziere substantiala a cercetarilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor, organul de urmarire penala poate dispune, prin ordonanta, efectuarea examinarii fizice. Ordonanta organului de urmarire penala, precum si procesul- verbal în care sunt consemnate activitatile desfasurate cu ocazia examinarii fizice sunt înaintate de îndata judecatorului de drepturi si libertati. În cazul în care judecatorul constata ca au fost respectate conditiile prevazute la alin. (2), dispune, prin încheiere motivata, validarea examinarii fizice efectuate de organele de urmarire penala. Încalcarea de catre organele de urmarire penala a conditiilor prevazute la alin. (2) atrage excluderea probelor obtinute prin examinarea fizica.
(6) Validarea examinarii fizice efectuate de organele de urmarire penala se efectueaza potrivit alin. (4).
(7) Examinarea fizica interna a corpului unei persoane sau recoltarea de probe biologice trebuie efectuata de un medic, asistent medical sau de o persoana cu pregatire medicala de specialitate, cu respectarea vietii private si a demnitatii umane. Examinarea fizica interna a minorului care nu a împlinit 14 ani se poate face în prezenta unuia dintre parinti, la solicitarea parintelui. Recoltarea prin metode noninvazive de probe biologice în vederea efectuarii expertizei genetice judiciare se poate efectua si de catre personalul de specialitate al Politiei Române.
(8) În cazul conducerii unui vehicul de catre o persoana aflata sub influenta bauturilor alcoolice sau a altor substante, recoltarea de probe biologice se efectueaza din dispozitia organelor de constatare si cu consimtamântul celui supus examinarii, de catre un medic, asistent medical sau de o persoana cu pregatire medicala de specialitate, în cel mai scurt timp, într-o institutie medicala, în conditiile stabilite de legile speciale.
(9) Activitatile efectuate cu ocazia examinarii fizice sunt consemnate de organele de urmarire penala într-un proces-verbal ce trebuie sa cuprinda: numele si prenumele organului de urmarire penala care îl încheie, ordonanta sau încheierea prin care s-a dispus masura, locul unde a fost încheiat, data, ora la care a început si ora la care s-a terminat activitatea, numele si prenumele persoanei examinate, natura examinarii fizice, descrierea activitatilor desfasurate, lista probelor recoltate în urma examinarii fizice.
(10) Rezultatele obtinute din analiza probelor biologice pot fi folosite si în alta cauza penala, daca servesc la aflarea adevarului.
(11) Probele biologice care nu au fost consumate cu ocazia analizelor efectuate sunt conservate si pastrate în institutia unde au fost prelucrate, pe o perioada de cel putin 10 ani de la epuizarea cailor ordinare de atac ale hotarârii judecatoresti.
Asigurarea apararii Art. 356
(1) Persoana vatamata, inculpatul, celelalte parti si avocatii acestora au dreptul sa ia cunostinta de actele dosarului în tot cursul judecatii.
(2) Când persoana vatamata sau una dintre parti se afla în stare de detinere, presedintele completului ia masuri ca aceasta sa îsi poata exercita dreptul prevazut la alin. (1) si sa poata lua contact cu avocatul sau.
(3) În cursul judecatii, persoana vatamata si partile au dreptul la un singur termen pentru angajarea unui avocat si pentru pregatirea apararii.
(4) În situatia în care persoana vatamata sau una dintre parti nu mai beneficiaza de asistenta juridica acordata de avocatul sau ales, instanta poate acorda un alt termen pentru angajarea unui alt avocat si pregatirea apararii.
(5) În situatiile prevazute la alin. (1) - (4), acordarea înlesnirilor necesare pregatirii apararii efective trebuie sa fie conforma respectarii termenului rezonabil al procesului penal.