Termenul de introducere a plangerii prealabile legal al persoanelor prevazute la alin. (2), termenul de 3 luni curge de la data numirii unui nou reprezentant legal. (4) Plângerea prealabila gresit îndreptata se considera valabila, daca a fost introdusa în termen la organul judiciar necompetent. (5) Plângerea prealabila
Verificarea legalitatii hotararii Art. 447
Instanta este obligata sa se pronunte asupra tuturor cazurilor de recurs în casatie invocate prin cerere de procuror sau de parti, verificând exclusiv legalitatea hotarârii atacate.
Desemnarea unui reprezentant al persoanelor vatamate Art. 80
(1) În situatia în care în cauza exista un numar mare de persoane vatamate care nu au interese contrarii, acestea pot desemna o persoana care sa le reprezinte interesele în cadrul procesului penal. În cazul în care persoanele vatamate nu si-au desemnat un reprezentant comun, pentru buna desfasurare a procesului penal, procurorul sau instanta de judecata poate desemna, prin ordonanta, respectiv prin încheiere motivata, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele. Încheierea sau ordonanta va fi comunicata persoanelor vatamate, care trebuie sa încunostinteze, în termen de 3 zile de la primirea comunicarii, procurorul sau instanta în cazul în care refuza sa fie reprezentati prin avocatul desemnat din oficiu. Toate actele de procedura comunicate reprezentantului sau de care reprezentantul a luat cunostinta sunt prezumate a fi cunoscute de catre persoanele reprezentate.
(2) Reprezentantul persoanelor vatamate exercita toate drepturile recunoscute de lege acestora.
Excluderea probelor obtinute in mod nelegal Art. 102
(1) Probele obtinute prin tortura, precum si probele derivate din acestea nu pot fi folosite în cadrul procesului penal.
(2) Probele obtinute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal.
(3) Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrata determina excluderea probei.
(4) Probele derivate se exclud daca au fost obtinute în mod direct din probele obtinute în mod nelegal si nu puteau fi obtinute în alt mod.
(5) Probele derivate din probele prevazute la alin. (2) nu se exclud daca probele obtinute în mod nelegal sunt folosite în conditiile alin. (3).
Expertiza medico-legala psihiatrica Art. 184
(1) În cazul infractiunilor comise de minorii cu vârsta între 14 si 16 ani, în cazul uciderii sau vatamarii copilului nou-nascut ori a fatului de catre mama, precum si atunci când organul de urmarire penala sau instanta are o îndoiala asupra discernamântului suspectului ori inculpatului în momentul savârsirii infractiunii ce face obiectul acuzatiei, se dispune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, stabilindu-se totodata termenul de prezentare în vederea examinarii.
(2) Expertiza se efectueaza în cadrul institutiei medico-legale de catre o comisie, constituita potrivit legii.
(3) Expertiza medico-legala psihiatrica se efectueaza dupa obtinerea consimtamântului scris al persoanei ce urmeaza a fi supusa expertizei, exprimat, în prezenta unui avocat ales sau din oficiu, în fata organului judiciar, iar în cazul minorului, si în prezenta ocrotitorului legal.
(4) În cazul în care suspectul sau inculpatul refuza în cursul urmaririi penale efectuarea expertizei ori nu se prezinta în vederea examinarii la comisia medico-legala psihiatrica, organul de cercetare penala sesizeaza procurorul sau judecatorul de drepturi si libertati în vederea emiterii unui mandat de aducere în scopul prezentarii la comisia medico-legala psihiatrica. Dispozitiile art. 265 alin. (4) - (9) se aplica în mod corespunzator.
(5) În cazul în care considera ca este necesara o examinare complexa, ce necesita internarea medicala a suspectului sau a inculpatului într-o institutie sanitara de specialitate, iar acesta refuza internarea, comisia medico-legala sesizeaza organul de urmarire penala sau instanta cu privire la necesitatea luarii masurii internarii nevoluntare.
(6) În cursul urmaririi penale, procurorul, daca apreciaza ca solicitarea comisiei medico-legale este întemeiata, poate cere judecatorului de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta sau de la instanta corespunzatoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla locul de internare ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea luarea masurii internarii nevoluntare, pentru maximum 30 de zile, în vederea efectuarii expertizei psihiatrice.
(7) Propunerea procurorului de luare a masurii internarii nevoluntare trebuie sa cuprinda, dupa caz, mentiuni cu privire la: fapta pentru care se efectueaza cercetarea penala, încadrarea juridica, denumirea infractiunii; faptele si împrejurarile din care rezulta îndoiala asupra discernamântului suspectului sau inculpatului, sesizarea comisiei medico-legale psihiatrice cu privire la refuzul suspectului sau inculpatului de a se interna, motivarea necesitatii luarii masurii internarii si a proportionalitatii acesteia cu scopul urmarit. Propunerea împreuna cu dosarul cauzei se prezinta judecatorului de drepturi si libertati.
(8) Judecatorul de drepturi si libertati fixeaza ziua si ora de solutionare a propunerii de luare a masurii internarii nevoluntare, în cel mult 3 zile de la data sesizarii, având obligatia de a-l cita pe suspect sau inculpat pentru termenul fixat. Termenul se comunica procurorului, precum si avocatului suspectului sau inculpatului, caruia i se acorda, la cerere, dreptul de a studia dosarul cauzei si propunerea formulata de procuror.
(9) Solutionarea propunerii de luare a masurii internarii nevoluntare se face numai în prezenta suspectului sau inculpatului, în afara de cazul când acesta este disparut, se sustrage sau când din cauza starii sanatatii sau din cauza de forta majora ori stare de necesitate nu se poate prezenta.
(10) Participarea procurorului si a avocatului ales sau numit din oficiu al suspectului ori inculpatului este obligatorie.
(11) În cazul admiterii propunerii de internare nevoluntara, încheierea judecatorului trebuie sa cuprinda:
a) datele de identitate ale suspectului sau inculpatului;
b) descrierea faptei de care este acuzat suspectul sau inculpatul, încadrarea juridica si denumirea infractiunii;
c) faptele si împrejurarile din care rezulta îndoiala asupra starii psihice a suspectului sau inculpatului;
d) motivarea necesitatii luarii masurii internarii nevoluntare în vederea efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice si a proportionalitatii acesteia cu scopul urmarit;
e) durata masurii internarii.
(12) Dupa luarea masurii, suspectului sau inculpatului i se aduc la cunostinta, de îndata, în limba pe care o întelege, motivele internarii, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.
(13) Dupa dispunerea internarii, daca suspectul sau inculpatul se afla în stare de detinere, judecatorul de drepturi si libertati informeaza administratia locului de detinere despre masura internarii si dispune transferul arestatului într-o sectie de psihiatrie a unui penitenciar-spital.
(14) Împotriva încheierii judecatorului de drepturi si libertati se poate face contestatie la judecatorul de drepturi si libertati de la instanta ierarhic superioara de catre suspect, inculpat sau de procuror în termen de 24 de ore de la pronuntare. Contestatia împotriva încheierii prin care se dispune internarea nevoluntara nu suspenda executarea.
(15) Contestatia formulata de suspect sau inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus internarea nevoluntara se solutioneaza în termen de 3 zile de la data înregistrarii acesteia si nu este suspensiva de executare.
(16) În vederea solutionarii contestatiei formulate de procuror, judecatorul de la instanta ierarhic superioara dispune citarea suspectului sau inculpatului. Participarea avocatului ales sau numit din oficiu al suspectului ori inculpatului este obligatorie.
(17) În vederea solutionarii contestatiei formulate de suspect sau de inculpat, judecatorul de la instanta ierarhic superioara comunica acestuia si procurorului data stabilita pentru judecarea contestatiei si le acorda posibilitatea de a depune observatii scrise pâna la acea data, în afara de cazul când apreciaza ca prezenta suspectului sau inculpatului, participarea procurorului si formularea de concluzii orale de catre acestia sunt necesare pentru justa solutionare a contestatiei.
(18) În cazul admiterii contestatiei formulate de suspect sau inculpat, judecatorul de la instanta ierarhic superioara dispune respingerea propunerii de internare si externarea, daca este cazul, de îndata, a suspectului sau inculpatului, daca acesta nu este detinut sau arestat chiar si în alta cauza.
(19) Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 24 de ore de la solutionarea contestatiei. Daca încheierea judecatorului de drepturi si libertati nu este atacata cu contestatie, acesta restituie dosarul procurorului în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de contestatie.
(20) În cursul judecatii, daca inculpatul refuza efectuarea expertizei ori nu se prezinta în vederea examinarii la comisia medico-legala psihiatrica, instanta, din oficiu sau la cererea procurorului, dispune emiterea unui mandat de aducere în conditiile art. 265.
(21) Masura internarii nevoluntare poate fi luata de instanta în cursul judecatii la propunerea comisiei medico-legale psihiatrice. Dispozitiile alin. (6) - (19) se aplica în mod corespunzator.
(22) Imediat dupa luarea masurii internarii nevoluntare sau în cazul schimbarii ulterioare a locului de internare, judecatorul de drepturi si libertati sau, dupa caz, presedintele completului de judecata care a dispus masura încunostinteaza despre aceasta si despre locul internarii un membru al familiei suspectului sau inculpatului ori o alta persoana desemnata de acesta, precum si institutia medico-legala care efectueaza expertiza, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. Institutia de specialitate are obligatia de a informa organele judiciare despre schimbarea locului internarii.
(23) Hotarârea prin care dispune internarea nevoluntara se pune în executare de procuror prin intermediul organelor de politie.
(24) În cazul în care suspectul sau inculpatul se afla în stare de detinere, judecatorul de drepturi si libertati sau instanta ce a dispus masura internarii într-o institutie de specialitate în vederea efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice informeaza, de îndata, administratia locului de detinere sau arestare despre masura dispusa.
(25) Masura internarii medicale în vederea efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice poate fi prelungita o singura data, pe o durata de cel mult 30 de zile. Comisia de expertiza medico-legala psihiatrica sesizeaza procurorul sau, dupa caz, instanta asupra necesitatii prelungirii masurii internarii cu cel putin 7 zile înainte de expirarea acesteia. Sesizarea trebuie sa contina descrierea activitatilor efectuate, motivele pentru care examinarea nu a fost finalizata pe parcursul internarii, examinarile ce urmeaza a fi efectuate, precizarea perioadei pentru care este necesara prelungirea. Dispozitiile alin. (6) - (24) se aplica în mod corespunzator.
(26) În cazul în care înainte de expirarea duratei internarii nevoluntare se constata ca aceasta nu mai este necesara, comisia de expertiza medico-legala psihiatrica sau persoana internata sesizeaza de îndata organul care a dispus masura, în vederea revocarii acesteia. Sesizarea se solutioneaza de urgenta, în camera de consiliu, cu participarea procurorului, dupa audierea avocatului ales sau din oficiu al persoanei internate. Încheierea pronuntata de judecatorul de drepturi si libertati sau de instanta nu este supusa niciunei cai de atac.
(27) Daca în cursul efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice se constata ca sunt îndeplinite conditiile prevazute la art. 247, comisia de expertiza medico-legala psihiatrica sesizeaza organele judiciare în vederea luarii masurii de siguranta a internarii medicale provizorii.
(28) Perioada în care suspectul sau inculpatul a fost internat într-o institutie de specialitate în vederea efectuarii expertizei psihiatrice se deduce din durata pedepsei, în conditiile art. 72 din
Codul penal.
Autopsia medico-legala Art. 185
(1) Autopsia medico-legala se dispune de catre organul de urmarire penala sau de catre instanta de judecata, în caz de moarte violenta ori când aceasta este suspecta de a fi violenta sau când nu se cunoaste cauza mortii ori exista o suspiciune rezonabila ca decesul a fost cauzat direct sau indirect printr-o infractiune ori în legatura cu comiterea unei infractiuni. În cazul în care corpul victimei a fost înhumat, este dispusa exhumarea pentru examinarea cadavrului prin autopsie.
(2) Procurorul dispune de îndata efectuarea unei autopsii medico-legale daca decesul s-a produs în perioada în care persoana se afla în custodia politiei, a Administratiei Nationale a Penitenciarelor, în timpul internarii medicale nevoluntare sau în cazul oricarui deces care ridica suspiciunea nerespectarii drepturilor omului, a aplicarii torturii sau a oricarui tratament inuman.
(3) Pentru a constata daca exista motive pentru a efectua autopsia medico-legala, organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate solicita opinia medicului legist.
(4) Autopsia se efectueaza în cadrul institutiei medico-legale, potrivit legii speciale.
(5) La efectuarea autopsiei medico-legale pot fi cooptati si specialisti din alte domenii medicale, în vederea stabilirii cauzei decesului, la solicitarea medicului legist, cu exceptia medicului care a tratat persoana decedata.
(6) Cu ocazia efectuarii autopsiei medico-legale pot fi utilizate orice metode legale pentru stabilirea identitatii, inclusiv prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii profilului genetic judiciar.
(7) Organul de urmarire penala trebuie sa încunostinteze un membru de familie despre data autopsiei si despre dreptul de a desemna un expert independent autorizat care sa asiste la efectuarea autopsiei.
(8) Medicul legist care a efectuat autopsia întocmeste un raport de expertiza, care cuprinde constatarile si concluziile sale cu privire la:
a) identitatea persoanei decedate sau elemente de identificare, daca identitatea nu este cunoscuta;
b) felul mortii;
c) cauza medicala a mortii;
d) existenta leziunilor traumatice, mecanismul de producere a acestora, natura agentului vulnerant si legatura de cauzalitate dintre leziunile traumatice si deces;
e) rezultatele investigatiilor de laborator efectuate asupra probelor biologice prelevate de la cadavru si a substantelor suspecte descoperite;
f) urmele biologice gasite pe corpul persoanei decedate;
g) data probabila a mortii;
h) orice alte elemente care pot contribui la lamurirea împrejurarilor producerii mortii.
Autopsia medico-legala a fetusului sau a nou-nascutului Art. 187
(1) Autopsia medico-legala a unui fetus se dispune pentru a se stabili vârsta intrauterina, capacitatea de supravietuire extrauterina, felul si cauza mortii, precum si pentru stabilirea filiatiei, când este cazul.
(2) Autopsia medico-legala a unui nou-nascut se dispune pentru a se stabili daca copilul a fost nascut viu, viabilitatea, durata supravietuirii extrauterine, felul si cauza medicala a mortii, data mortii, daca i s-au acordat îngrijiri medicale dupa nastere, precum si pentru stabilirea filiatiei, când este cazul.
Examinarea medico-legala a persoanei Art. 189
(1) Examinarea medico-legala a persoanei în vederea constatarii urmelor si a consecintelor unei infractiuni se efectueaza conform legii speciale.
(2) Medicul legist care a efectuat examinarea medico-legala întocmeste un certificat medico-legal sau, dupa caz, un raport de expertiza.
(3) Constatarea leziunilor traumatice este efectuata, de regula, printr-o examinare fizica. În cazul în care nu este posibila sau necesara examinarea fizica, expertiza este efectuata în baza documentatiei medicale puse la dispozitia expertului.
(4) Raportul de expertiza sau certificatul medico-legal trebuie sa cuprinda: descrierea leziunilor traumatice, precum si opinia expertului cu privire la natura si gravitatea leziunilor, mecanismul si data producerii acestora, urmarile pe care acestea le-au produs.
Dreptul la repararea pagubei in cazul privarii nelegale de libertate Art. 539
(1) Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, în cursul procesului penal, a fost privata nelegal de libertate.
(2) Privarea nelegala de libertate trebuie sa fie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului, prin încheierea definitiva a judecatorului de drepturi si libertati sau a judecatorului de camera preliminara, precum si prin încheierea definitiva sau hotarârea definitiva a instantei de judecata învestita cu judecarea cauzei.
Protectia persoanei vatamate si a partii civile Art. 113
(1) Atunci când sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege referitoare la statutul de martor amenintat sau vulnerabil ori pentru protectia vietii private sau a demnitatii, organul de urmarire penala poate dispune fata de persoana vatamata ori fata de partea civila masurile de protectie prevazute la art. 124-130, care se aplica în mod corespunzator.
(2) Sunt prezumate vulnerabile victimele copii, victimele care sunt în relatie de dependenta fata de autorul infractiunii, victimele terorismului, ale criminalitatii organizate, ale traficului de persoane, ale violentei în cadrul relatiilor apropiate, ale violentei sexuale sau ale exploatarii, victimele infractiunilor savârsite din ura si victimele afectate de o infractiune din cauza prejudecatilor sau din motive de discriminare care ar putea avea legatura în special cu caracteristicile lor personale, victimele cu dizabilitati, precum si victimele care au suferit un prejudiciu considerabil ca urmare a gravitatii infractiunii.
(3) Daca persoana vatamata sau partea civila se afla în vreuna dintre situatiile prevazute la alin. (2), organul de urmarire penala îi aduce la cunostinta masurile de protectie care pot fi luate, continutul lor si posibilitatea de a renunta la acestea. Renuntarea persoanei vatamate sau a partii civile la luarea masurilor de protectie se consemneaza în scris si se semneaza de catre aceasta, în prezenta reprezentantului legal, daca este cazul.
(4) Reaudierea persoanei vatamate se face numai daca acest lucru este strict necesar pentru desfasurarea procesului penal.
(5) La audiere, persoana vatamata poate fi însotita, la cererea sa, de catre reprezentantul sau legal si de catre o alta persoana desemnata de catre persoana vatamata, cu exceptia cazului în care organul judiciar decide motivat în sens contrar.
(6) Ori de câte ori organul judiciar nu poate stabili vârsta persoanei vatamate si exista motive pentru a se considera ca aceasta este minor, persoana vatamata va fi prezumata a fi minor.
Executarea mandatului de arestare preventiva emis in lipsa inculpatului Art. 231
(1) Când masura arestarii preventive a fost dispusa în lipsa inculpatului, doua exemplare originale ale mandatului emis se înainteaza organului de politie de la domiciliul sau resedinta inculpatului în vederea executarii. În cazul în care inculpatul nu are domiciliul sau resedinta în România, exemplarele se înainteaza organului de politie în raza teritoriala a caruia se afla instanta de judecata.
(2) Mandatul de arestare poate fi transmis organului de politie si prin fax, posta electronica sau prin orice mijloc în masura sa produca un document scris în conditii care sa permita autoritatilor destinatare sa îi stabileasca autenticitatea.
(3) În situatia în care mandatul de arestare contine erori materiale, dar permite identificarea persoanei si stabilirea masurii dispuse în raport cu datele de identificare ale persoanei existente în evidentele organelor de politie si hotarârea instantei de judecata, organul de politie executa masura, solicitând în acelasi timp instantei de judecata îndreptarea erorilor materiale sesizate.
(4) Organul de politie procedeaza la arestarea persoanei aratate în mandat, careia îi preda un exemplar al acestuia, într-una din formele prevazute la alin. (1) sau (2), dupa care o conduce în cel mult 24 de ore la judecatorul de drepturi si libertati care a dispus masura arestarii preventive sau, dupa caz, la judecatorul de camera preliminara ori completul la care se afla spre solutionare dosarul cauzei.
(5) În vederea executarii mandatului de arestare preventiva, organul de politie poate patrunde în domiciliul sau resedinta oricarei persoane fizice, fara învoirea acesteia, precum si în sediul oricarei persoane juridice, fara învoirea reprezentantului legal al acesteia, daca exista indicii temeinice din care sa rezulte banuiala rezonabila ca persoana din mandat se afla în domiciliul sau resedinta respectiva.
(6) În cazul în care arestarea preventiva a inculpatului a fost dispusa în lipsa din cauza starii sanatatii, din cauza de forta majora sau stare de necesitate, inculpatul este prezentat, la încetarea acestor motive, judecatorului de drepturi si libertati care a luat masura ori, dupa caz, judecatorului de camera preliminara sau completului la care se afla spre solutionare dosarul cauzei.
(7) Judecatorul de drepturi si libertati procedeaza la audierea inculpatului conform art. 225 alin. (7) si (8), în prezenta avocatului acestuia, si, evaluând declaratia inculpatului în contextul probelor administrate si al motivelor avute în vedere la luarea masurii, dispune prin încheiere, dupa audierea concluziilor procurorului, confirmarea arestarii preventive si a executarii mandatului ori, dupa caz, în conditiile prevazute de lege, revocarea arestarii preventive sau înlocuirea acesteia cu una dintre masurile preventive prevazute la art. 202 alin. (4) lit. b) -d) si punerea în libertate a inculpatului, daca nu este arestat în alta cauza.
Conditii speciale de aplicare fata de minori a masurilor preventive Art. 243
(1) Fata de suspectul si inculpatul minor se pot dispune masuri preventive potrivit dispozitiilor prevazute în sectiunile 1-7 din prezentul capitol, cu derogarile si completarile prevazute în prezentul articol.
(2) Retinerea si arestarea preventiva pot fi dispuse fata de un minor, în mod exceptional, numai daca efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalitatii si dezvoltarii acestuia nu sunt disproportionate fata de scopul urmarit prin luarea masurii.
(3) La stabilirea duratei pentru care se ia masura arestarii preventive se are în vedere vârsta inculpatului de la data când se dispune asupra luarii, prelungirii sau mentinerii acestei masuri.
(4) Când s-a dispus retinerea sau arestarea preventiva a unui minor, încunostintarea prevazuta la art. 210 si 228 se face, în mod obligatoriu, si catre reprezentantul legal al acestuia sau, dupa caz, catre persoana în îngrijirea ori supravegherea careia se afla minorul.
Plangerea Art. 289
(1) Plângerea este încunostintarea facuta de o persoana fizica sau juridica, referitoare la o vatamare ce i s-a cauzat prin infractiune.
(2) Plângerea trebuie sa cuprinda: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea si domiciliul petitionarului ori, pentru persoane juridice, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare, codul de identificare fiscala, numarul de înmatriculare în registrul comertului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice si contul bancar, indicarea reprezentantului legal ori conventional, descrierea faptei care formeaza obiectul plângerii, precum si indicarea faptuitorului si a mijloacelor de proba, daca sunt cunoscute.
(3) Plângerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie sa fie special, iar procura ramâne atasata plângerii.
(4) Daca este facuta în scris, plângerea trebuie semnata de persoana vatamata sau de mandatar.
(5) Plângerea în forma electronica îndeplineste conditiile de forma numai daca este certificata prin semnatura electronica, în conformitate cu prevederile legale.
(6) Plângerea formulata oral se consemneaza într-un proces-verbal de catre organul care o primeste.
(7) Plângerea se poate face si de catre unul dintre soti pentru celalalt sot sau de catre copilul major pentru parinti. Persoana vatamata poate sa declare ca nu îsi însuseste plângerea.
(8) Pentru persoana lipsita de capacitatea de exercitiu, plângerea se face de reprezentantul sau legal. Persoana cu capacitate de exercitiu restrânsa poate face plângere cu încuviintarea persoanelor prevazute de legea civila. În cazul în care faptuitorul este persoana care reprezinta legal sau încuviinteaza actele persoanei vatamate, sesizarea organelor de urmarire penala se face din oficiu.
(9) Plângerea gresit îndreptata la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata se trimite, pe cale administrativa, organului judiciar competent.
(10) În cazul în care plângerea este întocmita de catre o persoana care locuieste pe teritoriul României, cetatean român, strain sau persoana fara cetatenie, si prin aceasta se sesizeaza savârsirea unei infractiuni pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul judiciar este obligat sa primeasca plângerea si sa o transmita organului competent din tara pe teritoriul careia a fost comisa infractiunea. Regulile privind cooperarea judiciara în materie penala se aplica în mod corespunzator.
(11) Persoana care nu vorbeste sau nu întelege limba româna poate depune plângerea în limba pe care o întelege. Odata cu depunerea plângerii aceasta poate solicita ca, atunci când este citata, sa primeasca si o traducere a citatiei.
Procedura in cazul recunoasterii invinuirii Art. 375
(1) Daca inculpatul solicita ca judecata sa aiba loc în conditiile prevazute la art. 374 alin. (4), instanta procedeaza la ascultarea acestuia, dupa care, luând concluziile procurorului si ale celorlalte parti, se pronunta asupra cererii.
(1^1) Inculpatul poate recunoaste faptele si solicita judecarea cauzei în conditiile prevazute la art. 374 alin. (4) si prin înscris autentic.
(1^2) În cazurile prevazute la alin. (1) si (1^1), daca inculpatul este minor, este necesara si încuviintarea reprezentantului sau legal.
(2) Daca admite cererea, instanta întreaba partile si persoana vatamata daca propun administrarea de probe cu înscrisuri.
(3) Daca respinge cererea, instanta procedeaza potrivit art. 374 alin. (5) - (10).
Declararea recursului in casatie Art. 436
(1) Pot formula cerere de recurs în casatie:
a) procurorul, în ceea ce priveste latura penala si latura civila;
b) inculpatul, în ceea ce priveste latura penala si latura civila, împotriva hotarârilor prin care s-a dispus condamnarea, renuntarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicarii pedepsei ori încetarea procesului penal;
c) partea civila si partea responsabila civilmente, în ceea ce priveste latura civila, iar referitor la latura penala, în masura în care solutia din aceasta latura a influentat solutia în latura civila.
(2) Inculpatul, partea civila si partea responsabila civilmente pot formula cerere de recurs în casatie numai prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii în fata Înaltei Curti de Casatie si Justitie.
(3) Pâna la închiderea dezbaterilor la instanta de recurs, partile si procurorul îsi pot retrage recursul în casatie declarat. Retragerea trebuie sa fie facuta personal de parte sau prin mandatar special, iar daca partea se afla în stare de detinere, printr-o declaratie atestata sau consemnata într-un proces-verbal de catre conducerea locului de detinere. Declaratia de retragere se poate face fie la instanta a carei hotarâre a fost atacata, fie la instanta de recurs.
(4) Reprezentantii legali pot retrage recursul în casatie cu respectarea, în ceea ce priveste latura civila, a conditiilor prevazute de legea civila. Inculpatul minor nu poate retrage recursul în casatie declarat personal sau de reprezentantul sau legal.
(5) Recursul în casatie declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic superior.
(6) Decizia instantei de apel prin care a fost respins apelul nu poate fi atacata cu recurs în casatie de persoanele care nu au exercitat calea de atac a apelului ori când apelul acestora a fost retras.
Executarea mandatului de executare a pedepsei si a ordinului de interzicere a parasirii tarii. Acordul instantei de parasire a tarii Art. 557
(1) Pe baza mandatului de executare, organul de politie procedeaza la arestarea condamnatului. Celui arestat i se înmâneaza un exemplar al mandatului si este dus la locul de detinere cel mai apropiat, unde organul de politie preda celalalt exemplar al mandatului de executare. În termen de cel mult 10 zile de la arestare, persoanei private de libertate i se comunica o copie de pe hotarâre.
(1^1) Odata cu înmânarea mandatului de executare, persoanei condamnate i se aduce la cunostinta, sub semnatura, în scris, dreptul prevazut de art. 466 alin. (1), iar în cazul în care persoana nu poate ori refuza sa semneze, se va încheia un proces-verbal.
(1^2) Odata cu înmânarea mandatului de executare, persoanei condamnate i se aduce la cunostinta, sub semnatura, în scris, dreptul prevazut la art. 466 alin. (1), iar în cazul în care persoana nu poate ori refuza sa semneze, se va încheia un proces-verbal.
(2) În vederea punerii în executare a mandatului emis în executarea unei hotarâri definitive de condamnare, organul de politie poate patrunde în domiciliul sau resedinta unei persoane fara învoirea acesteia, precum si în sediul unei persoane juridice fara învoirea reprezentantului legal al acesteia.
(3) Dispozitiile art. 229 privind luarea masurilor de ocrotire sunt aplicabile în mod corespunzator, obligatia de încunostintare revenind organului de politie.
(4) Daca persoana împotriva careia s-a emis mandatul nu este gasita, organul de politie constata aceasta printr-un proces-verbal si ia masuri pentru darea în urmarire, precum si pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar de pe procesul-verbal împreuna cu un exemplar al mandatului de executare se trimit instantei care a emis mandatul.
(5) Daca persoana condamnata refuza sa se supuna mandatului sau încearca sa fuga, va fi constrânsa la aceasta.
(6) Când condamnatul se afla în stare de detinere, un exemplar al mandatului de executare i se înmâneaza de catre comandantul locului de detinere.
(7) Comandantul locului de detinere consemneaza într-un proces-verbal data de la care condamnatul a început executarea pedepsei.
(8) O copie de pe procesul-verbal se trimite de îndata instantei de executare.
(9) Pe baza ordinului de interzicere a parasirii tarii, organele în drept refuza celui condamnat eliberarea pasaportului sau, dupa caz, procedeaza la ridicarea acestuia si iau masuri pentru darea condamnatului în consemn la punctele de trecere a frontierei.
(10) Pe durata termenului de supraveghere, persoana supravegheata poate solicita motivat instantei de executare sa încuviinteze parasirea teritoriului României potrivit art. 85 alin. (2) lit. i) sau art. 93 alin. (2) lit. d) din
Codul penal. Instanta de executare solutioneaza cererea în camera de consiliu, dupa ascultarea persoanei supravegheate si a consilierului de probatiune, prin încheiere definitiva. În cazul în care admite cererea, instanta stabileste perioada pentru care persoana supravegheata poate parasi teritoriul României.
Interzicerea strainului de a se afla pe teritoriul Romaniei Art. 563
(1) Când prin hotarârea de condamnare la pedeapsa închisorii s-a aplicat pedeapsa complementara a interzicerii dreptului strainului de a se afla pe teritoriul României, se face mentiune în mandatul de executare a pedepsei închisorii ca la data liberarii condamnatul sa fie predat organului de politie, care va proceda la îndepartarea sa de pe teritoriul României.
(2) Daca pedeapsa complementara nu însoteste pedeapsa închisorii, comunicarea se face organului de politie, imediat ce hotarârea a ramas definitiva.
(3) În vederea punerii în executare a pedepsei interzicerii strainului de a se afla pe teritoriul României, organul de politie poate patrunde în domiciliul sau resedinta unei persoane fara învoirea acesteia, precum si în sediul unei persoane juridice fara învoirea reprezentantului legal al acesteia.
(4) Daca persoana fata de care s-a luat pedeapsa complementara a interzicerii de a se afla pe teritoriul României nu este gasita, organul de politie constata aceasta printr-un proces-verbal si ia masuri pentru darea în urmarire, precum si pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar al procesului-verbal se trimite instantei de executare.
Obligatiile in legatura cu internarea medicala Art. 570
(1) Autoritatea de sanatate publica este obligata sa asigure internarea, încunostintând despre aceasta instanta de executare.
(2) În cazul în care persoana fata de care s-a luat masura internarii medicale refuza sa se supuna internarii, executarea acestei masuri se va face cu sprijinul organelor de politie. În vederea executarii masurii internarii medicale, organul de politie poate patrunde în domiciliul sau resedinta unei persoane fara învoirea acesteia, precum si în sediul unei persoane juridice fara învoirea reprezentantului legal al acesteia.
(3) Daca persoana fata de care s-a luat masura internarii medicale nu este gasita, autoritatea de sanatate publica sesizeaza organele de politie pentru darea în urmarire, precum si pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar al sesizarii adresate organelor de politie se trimite instantei de executare.
(4) Unitatea sanitara la care s-a facut internarea are obligatia, în cazul în care considera ca internarea nu mai este necesara, sa încunostinteze judecatoria în a carei circumscriptie se gaseste unitatea sanitara.
Legalitatea procesului penal Art. 2
Procesul penal se desfasoara potrivit dispozitiilor prevazute de lege.
Obiectul si exercitarea actiunii civile Art. 19
(1) Actiunea civila exercitata în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la raspundere civila delictuala a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul actiunii penale.
(2) Actiunea civila se exercita de persoana vatamata sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civila împotriva inculpatului si, dupa caz, a partii responsabile civilmente.
(3) Când persoana vatamata este lipsita de capacitate de exercitiu sau are capacitate de exercitiu restrânsa, actiunea civila se exercita în numele acesteia de catre reprezentantul legal sau, dupa caz, de catre procuror, în conditiile art. 20 alin. (1) si (2), si are ca obiect, în functie de interesele persoanei pentru care se exercita, tragerea la raspundere civila delictuala.
(4) Actiunea civila se solutioneaza în cadrul procesului penal, daca prin aceasta nu se depaseste durata rezonabila a procesului.
(5) Repararea prejudiciului material si moral se face potrivit dispozitiilor legii civile.
Examinarea fizica Art. 190
(1) Examinarea fizica a unei persoane presupune examinarea externa si interna a corpului acesteia, precum si prelevarea de probe biologice. Organul de urmarire penala trebuie sa solicite, în prealabil, consimtamântul scris al persoanei care urmeaza a fi examinata. În cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu, consimtamântul la examinarea fizica este solicitat reprezentantului legal, iar în cazul celor cu capacitate restrânsa de exercitiu, consimtamântul scris al acestora trebuie exprimat în prezenta ocrotitorilor legali.
(2) În lipsa consimtamântului scris al persoanei care urmeaza a fi examinata, al reprezentantului legal ori a încuviintarii din partea ocrotitorului legal, judecatorul de drepturi si libertati dispune, prin încheiere, la cererea motivata a procurorului, examinarea fizica a persoanei, daca aceasta masura este necesara pentru stabilirea unor fapte sau împrejurari care sa asigure buna desfasurare a urmaririi penale ori pentru a se determina daca o anumita urma sau consecinta a infractiunii poate fi gasita pe corpul sau în interiorul corpului acesteia.
(3) Cererea organului de urmarire penala trebuie sa cuprinda: numele persoanei a carei examinare fizica este ceruta, motivarea îndeplinirii conditiilor prevazute la alin. (2), modalitatea în care examinarea fizica urmeaza a fi efectuata, infractiunea de care este acuzat suspectul sau inculpatul.
(4) Judecatorul de drepturi si libertati solutioneaza cererea de efectuare a examinarii fizice în camera de consiliu, prin încheiere ce nu este supusa niciunei cai de atac.
(5) În cazul în care persoana examinata nu îsi exprima în scris consimtamântul si exista urgenta, iar obtinerea autorizarii judecatorului în conditiile alin. (4) ar conduce la o întârziere substantiala a cercetarilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor, organul de urmarire penala poate dispune, prin ordonanta, efectuarea examinarii fizice. Ordonanta organului de urmarire penala, precum si procesul- verbal în care sunt consemnate activitatile desfasurate cu ocazia examinarii fizice sunt înaintate de îndata judecatorului de drepturi si libertati. În cazul în care judecatorul constata ca au fost respectate conditiile prevazute la alin. (2), dispune, prin încheiere motivata, validarea examinarii fizice efectuate de organele de urmarire penala. Încalcarea de catre organele de urmarire penala a conditiilor prevazute la alin. (2) atrage excluderea probelor obtinute prin examinarea fizica.
(6) Validarea examinarii fizice efectuate de organele de urmarire penala se efectueaza potrivit alin. (4).
(7) Examinarea fizica interna a corpului unei persoane sau recoltarea de probe biologice trebuie efectuata de un medic, asistent medical sau de o persoana cu pregatire medicala de specialitate, cu respectarea vietii private si a demnitatii umane. Examinarea fizica interna a minorului care nu a împlinit 14 ani se poate face în prezenta unuia dintre parinti, la solicitarea parintelui. Recoltarea prin metode noninvazive de probe biologice în vederea efectuarii expertizei genetice judiciare se poate efectua si de catre personalul de specialitate al Politiei Române.
(8) În cazul conducerii unui vehicul de catre o persoana aflata sub influenta bauturilor alcoolice sau a altor substante, recoltarea de probe biologice se efectueaza din dispozitia organelor de constatare si cu consimtamântul celui supus examinarii, de catre un medic, asistent medical sau de o persoana cu pregatire medicala de specialitate, în cel mai scurt timp, într-o institutie medicala, în conditiile stabilite de legile speciale.
(9) Activitatile efectuate cu ocazia examinarii fizice sunt consemnate de organele de urmarire penala într-un proces-verbal ce trebuie sa cuprinda: numele si prenumele organului de urmarire penala care îl încheie, ordonanta sau încheierea prin care s-a dispus masura, locul unde a fost încheiat, data, ora la care a început si ora la care s-a terminat activitatea, numele si prenumele persoanei examinate, natura examinarii fizice, descrierea activitatilor desfasurate, lista probelor recoltate în urma examinarii fizice.
(10) Rezultatele obtinute din analiza probelor biologice pot fi folosite si în alta cauza penala, daca servesc la aflarea adevarului.
(11) Probele biologice care nu au fost consumate cu ocazia analizelor efectuate sunt conservate si pastrate în institutia unde au fost prelucrate, pe o perioada de cel putin 10 ani de la epuizarea cailor ordinare de atac ale hotarârii judecatoresti.
Modul de citare Art. 257
(1) Chemarea unei persoane în fata organului de urmarire penala sau a instantei de judecata se face prin citatie scrisa. Citarea se poate face si prin nota telefonica sau telegrafica, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.
(2) Comunicarea citatiilor si a tuturor actelor de procedura se va face, din oficiu, prin agentii procedurali ai organelor judiciare sau prin orice alt salariat al acestora, prin intermediul politiei locale ori prin serviciul postal sau de curierat.
(3) Persoanele prevazute la alin. (2) sunt obligate sa îndeplineasca procedura de citare si sa comunice dovezile de îndeplinire a acesteia înainte de termenul de citare stabilit de organul judiciar.
(4) În cazul prevazut la art. 80, persoanele vatamate si partile civile pot fi citate prin reprezentantul legal sau printr-o publicatie de circulatie nationala.
(5) Citarea se poate realiza si prin intermediul postei electronice sau prin orice alt sistem de mesagerie electronica, cu acordul persoanei citate.
(6) Minorul cu o vârsta mai mica de 16 ani va fi citat, prin intermediul parintilor sau al tutorelui, cu exceptia cazului în care acest lucru nu este posibil.
(7) Organul judiciar poate comunica si oral persoanei prezente termenul urmator, aducându-i la cunostinta consecintele neprezentarii. În cursul urmaririi penale, aducerea la cunostinta a termenului se mentioneaza într-un proces-verbal, care se semneaza de catre persoana astfel citata.
(8) Citarea si comunicarea actelor procedurale se fac în plic închis, care va purta mentiunea «Pentru justitie. A se înmâna cu prioritate».
Locul de citare Art. 259
(1) Suspectul, inculpatul, partile în proces, precum si alte persoane se citeaza la adresa unde locuiesc, iar daca aceasta nu este cunoscuta, la adresa locului lor de munca, prin serviciul de personal al unitatii la care lucreaza.
(2) Suspectul sau inculpatul are obligatia de a comunica în termen de cel mult 3 zile organului judiciar schimbarea adresei unde locuieste. Suspectul sau inculpatul este informat cu privire la aceasta obligatie în cadrul audierii si cu privire la consecintele nerespectarii obligatiei.
(3) Suspectul sau inculpatul care a indicat, printr-o declaratie data în cursul procesului penal, un alt loc pentru a fi citat este citat la locul indicat.
(4) Suspectul sau inculpatul poate fi citat la sediul avocatului ales, daca nu s-a prezentat dupa prima citare legal îndeplinita.
(5) Daca nu se cunosc nici adresa unde locuieste suspectul sau inculpatul si nici locul sau de munca, la sediul organului judiciar se afiseaza o înstiintare care trebuie sa cuprinda:
a) anul, luna, ziua si ora când a fost facuta;
b) numele si prenumele celui care a facut afisarea si functia acestuia;
c) numele, prenumele si domiciliul sau, dupa caz, resedinta, respectiv sediul celui citat;
d) numarul dosarului în legatura cu care se face înstiintarea si denumirea organului judiciar pe rolul caruia se afla dosarul;
e) mentiunea ca înstiintarea se refera la actul procedural al citatiei;
f) mentiunea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citatia în care destinatarul este în drept sa se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citatia;
g) mentiunea ca, în cazul în care destinatarul nu se prezinta pentru comunicarea citatiei în interiorul termenului prevazut la lit. f), citatia se considera comunicata la împlinirea acestui termen;
h) semnatura celui care a afisat înstiintarea.
(6) Bolnavii sau persoanele aflate, dupa caz, în spitale, asezaminte medicale ori de asistenta sociala se citeaza prin administratia acestora.
(7) Persoanele private de libertate se citeaza la locul de detinere, prin administratia acestuia. O copie a citatiei se comunica si administratiei locului de detinere.
(7^1) Militarii se citeaza la unitatea din care fac parte, prin comandantul acesteia.
(8) Pentru persoanele care alcatuiesc echipajul unei nave maritime sau fluviale, aflate în cursa, citarea se face la capitania portului unde este înregistrata nava.
(9) Daca suspectul sau inculpatul locuieste în strainatate, citarea se face, pentru primul termen, potrivit normelor de drept international penal aplicabile în relatia cu statul solicitat, în conditiile legii. În absenta unei asemenea norme sau în cazul în care instrumentul juridic international aplicabil o permite, citarea se face prin scrisoare recomandata. În acest caz, avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar, sau refuzul de primire a acesteia tine loc de dovada a îndeplinirii procedurii de citare. Pentru primul termen de judecata, suspectul sau inculpatul va fi înstiintat prin citatie ca are obligatia de a indica o adresa pe teritoriul României, o adresa de posta electronica sau mesagerie electronica, unde urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind procesul. În cazul în care nu se conformeaza, comunicarile i se vor face prin scrisoare recomandata, recipisa de predare la posta româna a scrisorii, în cuprinsul careia vor fi mentionate actele care se expediaza, tinând loc de dovada de îndeplinire a procedurii.
(10) Personalul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare si cetatenii români trimisi sa lucreze în cadrul organizatiilor internationale, membrii de familie care locuiesc cu ei, cât timp se afla în strainatate, precum si cetatenii români aflati în strainatate în interes de serviciu, inclusiv membrii de familie care îi însotesc, se citeaza prin intermediul unitatilor care i-au trimis în strainatate.
(11) La stabilirea termenului pentru înfatisarea suspectului sau inculpatului aflat în strainatate se tine seama de normele internationale aplicabile în relatia cu statul pe teritoriul caruia se afla suspectul sau inculpatul, iar în lipsa unor asemenea norme, de necesitatea ca citatia în vederea înfatisarii sa fie primita cel mai târziu cu 30 de zile înainte de ziua stabilita pentru înfatisare.
(12) Institutiile, autoritatile publice si alte persoane juridice se citeaza la sediul acestora, iar în cazul neidentificarii sediului, se aplica în mod corespunzator dispozitiile alin. (5).
(13) Citarea prin intermediul postei electronice sau al unui sistem de mesagerie electronica se face la adresa electronica ori la coordonatele care au fost indicate în acest scop organului judiciar de catre persoana citata sau de catre reprezentantul ei.
Abateri judiciare Art. 283
(1) Urmatoarele abateri savârsite în cursul procesului penal se sanctioneaza cu amenda judiciara de la 100 lei la 1.000 lei:
a) neîndeplinirea în mod nejustificat sau îndeplinirea gresita ori cu întârziere a lucrarilor de citare sau de comunicare a actelor procedurale, de transmitere a dosarelor, precum si a oricaror alte lucrari, daca prin aceasta s-au provocat întârzieri în desfasurarea procesului penal;
b) neîndeplinirea ori îndeplinirea gresita a îndatoririlor de înmânare a citatiilor sau a celorlalte acte procedurale, precum si neexecutarea mandatelor de aducere.
(2) Lipsa nejustificata a martorului, precum si a persoanei vatamate, partii civile sau partii civilmente responsabile, chemate sa dea declaratii, sau parasirea, fara permisiune ori fara un motiv întemeiat, a locului unde urmeaza a fi audiate se sanctioneaza cu amenda judiciara de la 250 lei la 5.000 lei.
(3) Lipsa nejustificata a avocatului ales sau desemnat din oficiu, fara a asigura substituirea, în conditiile legii, sau refuzul nejustificat al acestuia de a asigura apararea, în conditiile în care s-a asigurat exercitarea deplina a tuturor drepturilor procesuale, se sanctioneaza cu amenda judiciara de la 500 lei la 5.000 lei. Baroul de avocati este informat cu privire la amendarea unui membru al baroului.
(4) Urmatoarele abateri savârsite în cursul procesului penal se sanctioneaza cu amenda judiciara de la 500 lei la 5.000 lei:
a) împiedicarea în orice mod a exercitarii, în legatura cu procesul, a atributiilor care revin organelor judiciare, personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor, expertilor desemnati de organul judiciar în conditiile legii, agentilor procedurali, precum si altor salariati ai instantelor si parchetelor;
b) lipsa nejustificata a expertului sau interpretului legal citat;
c) tergiversarea de catre expert sau interpret a îndeplinirii însarcinarilor primite;
d) neîndeplinirea de catre orice persoana a obligatiei de prezentare, la cererea organului de urmarire penala sau a instantei de judecata, a obiectelor ori înscrisurilor cerute de acestea, precum si neîndeplinirea aceleiasi obligatii de catre reprezentantul legal al persoanei juridice sau de cel însarcinat cu aducerea la îndeplinire a acestei obligatii;
e) nerespectarea obligatiei de pastrare, prevazuta la art. 160 alin. (3);
f) neluarea de catre reprezentantul legal al persoanei juridice în cadrul careia urmeaza a se efectua o expertiza a masurilor necesare pentru efectuarea acesteia sau pentru efectuarea la timp a expertizei, precum si împiedicarea de catre orice persoana a efectuarii expertizei în conditiile legii;
g) nerespectarea de catre parti, avocatii acestora, martori, experti, interpreti sau orice alte persoane a masurilor luate de catre presedintele completului de judecata potrivit art. 352 alin. (9) sau art. 359;
h) nerespectarea de catre avocatii partilor a masurilor luate de catre presedintele completului de judecata potrivit art. 359, cu exceptia situatiilor când acestia sustin cereri, exceptii, concluzii pe fondul cauzei, precum si atunci când procedeaza la audierea partilor, martorilor si expertilor;
i) manifestarile ireverentioase ale partilor, martorilor, expertilor, interpretilor sau ale oricaror alte persoane fata de judecator sau procuror;
j) manifestarile ireverentioase ale avocatilor fata de judecator sau procuror, dupa avertizarea în acest sens, cu exceptia situatiilor când acestia sustin cereri, exceptii, concluzii pe fondul cauzei, precum si atunci când procedeaza la audierea partilor, martorilor si expertilor;
k) nerespectarea de catre suspect sau inculpat a obligatiei de a încunostinta în scris, în termen de cel mult 3 zile, organele judiciare despre orice schimbare a locuintei pe parcursul procesului penal;
l) neîndeplinirea de catre martor a obligatiei de a încunostinta organele judiciare, în termen de cel mult 5 zile, despre schimbarea locuintei pe parcursul procesului penal, potrivit art. 120 alin. (2) lit. c);
m) neîndeplinirea în mod nejustificat de catre organul de cercetare penala a dispozitiilor scrise ale procurorului, în termenul stabilit de acesta;
n) abuzul de drept constând în exercitarea cu rea-credinta a drepturilor procesuale si procedurale de catre parti, reprezentantii legali ai acestora ori consilierii juridici;
o) neîndeplinirea obligatiei prevazute la art. 142 alin. (2) sau a obligatiei prevazute la art. 152 alin. (3) de catre furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului;
o1) neîndeplinirea obligatiei prevazute la art. 1461 alin. (7) de catre institutiile de credit sau entitatile financiare care efectueaza tranzactiile financiare;
p) neîndeplinirea obligatiei prevazute la art. 147 alin. (5) de catre unitatile postale ori de transport sau orice alte persoane fizice ori juridice care efectueaza activitati de transport sau transfer de informatii;
q) neîndeplinirea obligatiei prevazute la art. 153 alin. (3) de catre furnizorul de servicii sau de persoana în posesia careia sunt sau care are sub control datele prevazute la art. 153 alin. (1).
(5) Amenzile judiciare aplicate constituie venituri la bugetul de stat, cuprinzându-se distinct în bugetul Ministerului Public sau al Ministerului Administratiei si Internelor, al Ministerului Justitiei, dupa caz, potrivit legii.
(6) Aplicarea amenzii judiciare nu înlatura raspunderea penala, în cazul în care fapta constituie infractiune.
Plangerea impotriva solutiilor de neurmarire sau netrimitere in judecata Art. 340
(1) Persoana a carei plângere împotriva solutiei de clasare, dispusa prin ordonanta sau rechizitoriu, a fost respinsa conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecatorul de camera preliminara de la instanta careia i-ar reveni, potrivit legii, competenta sa judece cauza în prima instanta.
(2) Daca plângerea nu a fost rezolvata în termenul prevazut la art. 338, dreptul de a face plângere poate fi exercitat oricând dupa împlinirea termenului de 20 de zile în care trebuia solutionata plângerea, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comunicarii modului de rezolvare.
(3) Plângerea trebuie sa cuprinda: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea si domiciliul petitionarului ori, pentru persoana juridica, denumirea, sediul, indicarea reprezentantului legal ori conventional, data ordonantei sau a rechizitoriului atacat, numarul de dosar si denumirea parchetului, indicarea motivelor plângerii.
(4) Dispozitiile art. 289 alin. (3) - (5) se aplica în mod corespunzator.
(5) În cazul în care nu cuprinde data ordonantei sau a rechizitoriului atacate, numarul de dosar si denumirea parchetului, plângerea se restituie pe cale administrativa, situatie în care completarea plângerii poate fi efectuata nu mai târziu de 20 de zile de la data restituirii.
Citarea la judecata Art. 353
(1) Judecata poate avea loc numai daca persoana vatamata si partile sunt legal citate si procedura este îndeplinita. Inculpatul, partea civila, partea responsabila civilmente si, dupa caz, reprezentantii legali ai acestora se citeaza din oficiu de catre instanta. Instanta poate dispune citarea altor subiecti procesuali atunci când prezenta acestora este necesara pentru solutionarea cauzei. Înfatisarea persoanei vatamate sau a partii în instanta, în persoana sau prin reprezentant ori avocat ales sau avocat din oficiu, daca acesta din urma a luat legatura cu persoana reprezentata, acopera orice nelegalitate survenita în procedura de citare.
(2) Partea sau alt subiect procesual principal prezent personal, prin reprezentant sau prin aparator ales la un termen, precum si acela caruia, personal, prin reprezentant sau aparator ales ori prin functionarul sau persoana însarcinata cu primirea corespondentei, i s-a înmânat în mod legal citatia pentru un termen de judecata nu mai sunt citati pentru termenele ulterioare, chiar daca ar lipsi la vreunul dintre aceste termene, cu exceptia situatiilor în care prezenta acestora este obligatorie. Militarii si detinutii sunt citati din oficiu la fiecare termen.
(3) Pentru primul termen de judecata, persoana vatamata se citeaza cu mentiunea ca se poate constitui parte civila pâna la începerea cercetarii judecatoresti.
(4) Neprezentarea persoanei vatamate si a partilor citate nu împiedica judecarea cauzei. Când instanta considera ca este necesara prezenta uneia dintre partile lipsa, poate lua masuri pentru prezentarea acesteia, amânând în acest scop judecata.
(5) Persoana vatamata si partea prezenta la un termen nu mai sunt citate pentru termenele ulterioare, chiar daca ar lipsi la vreunul dintre aceste termene. Militarii si detinutii sunt citati din oficiu la fiecare termen.
(6) Pe tot parcursul judecatii, persoana vatamata si partile pot solicita, oral sau în scris, ca judecata sa se desfasoare în lipsa, în acest caz nemaifiind citate pentru termenele urmatoare.
(7) Când judecata se amâna, partile si celelalte persoane care participa la proces iau cunostinta de noul termen de judecata.
(8) La cererea persoanelor care iau termenul în cunostinta, instanta le înmâneaza citatii, spre a le servi drept justificare la locul de munca, în vederea prezentarii la noul termen.
(9) Participarea procurorului la judecata cauzei este obligatorie.
(10) Completul învestit cu judecarea unei cauze penale poate, din oficiu sau la cererea partilor ori a persoanei vatamate, sa preschimbe primul termen sau termenul luat în cunostinta, cu respectarea principiului continuitatii completului, în situatia în care din motive obiective instanta nu îsi poate desfasura activitatea de judecata la termenul fixat ori în vederea solutionarii cu celeritate a cauzei. Preschimbarea termenului se dispune prin rezolutia judecatorului în camera de consiliu si fara citarea partilor. Partile vor fi citate de îndata pentru noul termen fixat.
Pregatirea sedintei de judecata Art. 361
(1) În vederea repartizarii pe complete si a stabilirii primului termen de judecata, dupa ramânerea definitiva a hotarârii pronuntate în camera preliminara, dosarele nou-formate vor fi transmise, dupa înregistrare în registratura instantei, persoanei desemnate cu repartizarea aleatorie a cauzelor.
(2) Presedintele completului de judecata are îndatorirea sa ia din timp toate masurile necesare pentru ca la termenul de judecata fixat judecarea cauzei sa nu sufere amânare.
(3) În acest scop, dosarele repartizate pe complete în mod aleatoriu vor fi preluate de presedintele completului, care va lua masurile necesare în scopul pregatirii judecatii, astfel încât sa se asigure solutionarea cu celeritate a cauzei.
(4) În cazurile în care asistenta juridica este obligatorie, presedintele completului va lua masuri pentru desemnarea avocatului din oficiu.
(5) În situatia în care în aceeasi cauza au calitatea de inculpat atât persoana juridica, cât si reprezentantii legali ai acesteia, presedintele verifica daca inculpatul persoana juridica si-a desemnat un reprezentant, iar în caz contrar, procedeaza la desemnarea unui reprezentant, din rândul practicienilor în insolventa.
(6) De asemenea, presedintele verifica îndeplinirea dispozitiilor privind citarea si, dupa caz, procedeaza la completarea ori refacerea acestora.
(7) Presedintele completului se îngrijeste ca lista cauzelor fixate pentru judecata sa fie întocmita si afisata la instanta, cu 24 de ore înaintea termenului de judecata.
(8) La întocmirea listei se tine seama de data intrarii cauzelor la instanta, dându-se întâietate cauzelor în care sunt detinuti sau arestati la domiciliu si celor cu privire la care legea prevede ca judecata se face de urgenta.
Persoanele care pot face apel Art. 409
(1) Pot face apel:
a) procurorul, referitor la latura penala si latura civila;
b) inculpatul, în ceea ce priveste latura penala si latura civila;
c) partea civila, în ceea ce priveste latura penala si latura civila, si partea responsabila civilmente, în ceea ce priveste latura civila, iar referitor la latura penala, în masura în care solutia din aceasta latura a influentat solutia în latura civila;
d) persoana vatamata, în ceea ce priveste latura penala;
e) martorul, expertul, interpretul si avocatul, în ceea ce priveste amenzile judiciare aplicate prin sentinta, precum si în ceea ce priveste cheltuielile judiciare si indemnizatiile cuvenite acestora;
f) orice persoana fizica ori juridica ale carei drepturi legitime au fost vatamate nemijlocit printr-o masura sau printr-un act al instantei, în ceea ce priveste dispozitiile care au provocat asemenea vatamare.
(2) Pentru persoanele prevazute la alin. (1) lit. b) -f), apelul poate fi declarat si de catre reprezentantul legal ori de catre avocat, iar pentru inculpat, si de catre sotul acestuia.
Declararea si motivarea apelului Art. 412
(1) Apelul se declara prin cerere scrisa, care trebuie sa contina urmatoarele:
a) numarul dosarului, data si numarul sentintei sau încheierii atacate;
b) denumirea instantei care a pronuntat hotarârea atacata;
c) numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea si domiciliul, resedinta sau locuinta, precum si semnatura persoanei care declara apelul.
(2) Pentru persoana care nu poate sa semneze, cererea va fi atestata de un grefier de la instanta a carei hotarâre se ataca sau de avocat.
(3) Cererea de apel nesemnata ori neatestata poate fi confirmata în instanta de parte ori de reprezentantul ei la primul termen de judecata cu procedura legal îndeplinita.
(4) Apelul se motiveaza în scris, aratându-se motivele de fapt si de drept pe care se întemeiaza.
Retragerea apelului Art. 415
(1) Pâna la închiderea dezbaterilor la instanta de apel, persoana vatamata si oricare dintre parti îsi pot retrage apelul declarat. Retragerea trebuie sa fie facuta personal de parte sau prin mandatar special, iar daca partea se afla în stare de detinere, printr-o declaratie atestata sau consemnata într-un proces-verbal de catre administratia locului de detinere. Declaratia de retragere se poate face fie la instanta a carei hotarâre a fost atacata, fie la instanta de apel.
(2) Reprezentantii legali pot retrage apelul, cu respectarea, în ceea ce priveste latura civila, a conditiilor prevazute de legea civila. Inculpatul minor nu poate retrage apelul declarat personal sau de reprezentantul sau legal.
(3) Apelul declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic superior.
(4) Apelul declarat de procuror si retras poate fi însusit de partea în favoarea careia a fost declarat.
Titularii acordului de recunoastere a vinovatiei si limitele acestuia Art. 478
(1) În cursul urmaririi penale, dupa punerea în miscare a actiunii penale, inculpatul si procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoasterii vinovatiei de catre inculpat.
(2) Efectele acordului de recunoastere a vinovatiei sunt supuse avizului procurorului ierarhic superior.
(3) Acordul de recunoastere a vinovatiei poate fi initiat atât de catre procuror, cât si de catre inculpat.
(4) Limitele încheierii acordului de recunoastere a vinovatiei se stabilesc prin avizul prealabil si scris al procurorului ierarhic superior.
(5) Daca actiunea penala s-a pus în miscare fata de mai multi inculpati, se poate încheia un acord de recunoastere a vinovatiei distinct cu fiecare dintre acestia, fara a fi adusa atingere prezumtiei de nevinovatie a inculpatilor pentru care nu s-a încheiat acord.
(6) Inculpatii minori pot încheia acorduri de recunoastere a vinovatiei, cu încuviintarea reprezentantului lor legal, în conditiile prezentului capitol.
Reprezentarea persoanei juridice Art. 491
(1) Persoana juridica este reprezentata la îndeplinirea actelor procesuale si procedurale de reprezentantul sau legal.
(2) Daca pentru aceeasi fapta sau pentru fapte conexe s-a pus în miscare actiunea penala si împotriva reprezentantului legal al persoanei juridice, aceasta îsi numeste un mandatar pentru a o reprezenta.
(3) În cazul prevazut la alin. (2), daca persoana juridica nu si-a numit un mandatar, acesta este desemnat, dupa caz, de catre procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala, de catre judecatorul de camera preliminara sau de catre instanta, din rândul practicienilor în insolventa, autorizati potrivit legii. Practicienilor în insolventa astfel desemnati li se aplica, în mod corespunzator, dispozitiile art. 273 alin. (1), (2), (4) si (5).
Punerea in executare a masurilor educative neprivative de libertate Art. 511
În cazul în care s-a luat fata de minor vreuna dintre masurile educative neprivative de libertate, dupa ramânerea definitiva a hotarârii se fixeaza un termen pentru când se dispune aducerea minorului, chemarea reprezentantului legal al acestuia, a reprezentantului serviciului de probatiune pentru punerea în executare a masurii luate si a persoanelor desemnate cu supravegherea acesteia.
Punerea in executare a internarii intr-un centru educativ Art. 514
(1) În cazul în care s-a luat fata de minor masura educativa a internarii într-un centru educativ, punerea în executare se face prin trimiterea unei copii de pe dispozitivul hotarârii organului de politie de la locul unde se afla minorul, dupa ramânerea definitiva a hotarârii.
(2) Organul de politie ia masuri pentru internarea minorului.
(3) Cu ocazia punerii în executare a masurii educative a internarii într-un centru educativ, organul de politie poate patrunde în domiciliul sau resedinta unei persoane fara învoirea acesteia, precum si în sediul unei persoane juridice fara învoirea reprezentantului legal al acesteia.
(4) Daca minorul fata de care s-a luat masura educativa a internarii într-un centru educativ nu este gasit, organul de politie constata aceasta printr-un proces-verbal si sesizeaza de îndata organele competente pentru darea în urmarire, precum si pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar al procesului-verbal se înainteaza centrului educativ în care se va face internarea.
(5) Copia de pe hotarâre se preda cu ocazia executarii masurii centrului educativ în care minorul este internat.
(6) Conducatorul centrului educativ comunica de îndata instantei care a dispus masura despre efectuarea internarii.
Competenta judecatorului de camera preliminara Art. 54
Judecatorul de camera preliminara este judecatorul care, în cadrul instantei, potrivit competentei acesteia:
a) verifica legalitatea trimiterii în judecata dispuse de procuror;
b) verifica legalitatea administrarii probelor si a efectuarii actelor procesuale de catre organele de urmarire penala;
c) solutioneaza plângerile împotriva solutiilor de neurmarire sau de netrimitere în judecata;
d) solutioneaza alte situatii expres prevazute de lege.
Competenta procurorului Art. 56
(1) Procurorul conduce si controleaza nemijlocit activitatea de urmarire penala a politiei judiciare si a organelor de cercetare penala speciale, prevazute de lege. De asemenea, procurorul supravegheaza ca actele de urmarire penala sa fie efectuate cu respectarea dispozitiilor legale.
(2) Procurorul poate sa efectueze orice act de urmarire penala în cauzele pe care le conduce si le supravegheaza.
(3) Urmarirea penala se efectueaza, în mod obligatoriu, de catre procuror:
a) în cazul infractiunilor pentru care competenta de judecata în prima instanta apartine Înaltei Curti de Casatie si Justitie sau curtii de apel;
b) în cazul infractiunilor prevazute la art. 188-191, art. 257, 277, art. 279-283 si art. 289-294 din Codul penal;
c) în cazul infractiunilor savârsite cu intentie depasita, care au avut ca urmare moartea unei persoane;
d) în cazul infractiunilor pentru care competenta de a efectua urmarirea penala apartine Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism sau Directiei Nationale Anticoruptie;
e) în alte cazuri prevazute de lege.
(4) Urmarirea penala în cazul infractiunilor savârsite de militari se efectueaza, în mod obligatoriu, de procurorul militar.
(5) Procurorii militari din cadrul parchetelor militare sau sectiilor militare ale parchetelor efectueaza urmarirea penala potrivit competentei parchetului din care fac parte, fata de toti participantii la savârsirea infractiunilor comise de militari, urmând a fi sesizata instanta competenta potrivit art. 44.
(6) Este competent sa efectueze ori, dupa caz, sa conduca si sa supravegheze urmarirea penala procurorul de la parchetul corespunzator instantei care, potrivit legii, judeca în prima instanta cauza cu exceptia cazurilor în care legea prevede altfel.
Incompatibilitatea judecatorului Art. 64
(1) Judecatorul este incompatibil daca:
a) a fost reprezentant sau avocat al unei parti ori al unui subiect procesual principal, chiar si în alta cauza;
b) este ruda sau afin, pâna la gradul al IV-lea inclusiv, ori se afla într-o alta situatie dintre cele prevazute la art. 177 din Codul penal cu una dintre parti, cu un subiect procesual principal, cu avocatul ori cu reprezentantul acestora;
c) a fost expert sau martor, în cauza;
d) este tutore sau curator al unei parti sau al unui subiect procesual principal;
e) a efectuat, în cauza, acte de urmarire penala sau a participat, în calitate de procuror, la orice procedura desfasurata în fata unui judecator sau a unei instante de judecata;
f) exista o suspiciune rezonabila ca impartialitatea judecatorului este afectata.
(2) Nu pot face parte din acelasi complet de judecata judecatorii care sunt soti, rude sau afini între ei, pâna la gradul al IV-lea inclusiv, ori se afla într-o alta situatie dintre cele prevazute la art. 177 din Codul penal.
(3) Judecatorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiasi cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei dupa desfiintarea ori casarea hotarârii.
(4) Judecatorul de drepturi si libertati nu poate participa, în aceeasi cauza, la procedura de camera preliminara, la judecata în fond sau în caile de atac.
(5) Judecatorul care a participat la solutionarea plângerii împotriva solutiilor de neurmarire sau netrimitere în judecata nu poate participa, în aceeasi cauza, la judecata în fond sau în caile de atac.
(6) Judecatorul care s-a pronuntat cu privire la o masura supusa contestatiei nu poate participa la solutionarea contestatiei.
Persoanele audiate ca martor Art. 114
(1) Poate fi audiata în calitate de martor orice persoana care are cunostinta despre fapte sau împrejurari de fapt care constituie proba în cauza penala.
(2) Orice persoana citata în calitate de martor are urmatoarele obligatii:
a) de a se prezenta în fata organului judiciar care a citat-o la locul, ziua si ora aratate în citatie;
b) de a depune juramânt sau declaratie solemna în fata instantei;
c) de a spune adevarul.
(3) Calitatea de martor are întâietate fata de calitatea de expert sau de avocat, de mediator ori de reprezentant al uneia dintre parti sau al unui subiect procesual principal, cu privire la faptele si împrejurarile de fapt pe care persoana le-a cunoscut înainte de a dobândi aceasta calitate.
(4) Pot fi audiate în calitate de martor si persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 si 62.
Obiectul si limitele declaratiei martorului Art. 116
(1) Martorul este audiat asupra unor fapte sau împrejurari de fapt care constituie obiectul probatiunii în cauza în care a fost citat.
(2) Audierea martorului poate fi extinsa asupra tuturor împrejurarilor necesare pentru verificarea credibilitatii sale.
(3) Nu pot face obiectul declaratiei martorului acele fapte sau împrejurari al caror secret ori confidentialitate poate fi opusa prin lege organelor judiciare.
(4) Faptele sau împrejurarile prevazute la alin. (3) pot face obiectul declaratiei martorului atunci când autoritatea competenta sau persoana îndreptatita îsi exprima acordul în acest sens sau atunci când exista o alta cauza legala de înlaturare a obligatiei de a pastra secretul sau confidentialitatea.
(5) Declaratia data în conditiile alin. (4) nu constituie infractiune.
Cazurile speciale de audiere a martorului Art. 124
(1) Audierea martorului minor în vârsta de pâna la 14 ani are loc în prezenta unuia dintre parinti, a tutorelui sau a persoanei ori a reprezentantului institutiei careia îi este încredintat minorul spre crestere si educare.
(2) Daca persoanele aratate la alin. (1) nu pot fi prezente sau au calitatea de suspect, inculpat, persoana vatamata, parte civila, parte responsabila civilmente ori martor în cauza ori exista suspiciunea rezonabila ca pot influenta declaratia minorului, audierea acestuia are loc în prezenta unui reprezentant al autoritatii tutelare sau a unei rude cu capacitate deplina de exercitiu, stabilite de organul judiciar.
(3) Daca se considera necesar, la cerere sau din oficiu, organul de urmarire penala sau instanta dispune ca la audierea martorului minor sa asiste un psiholog.
(4) Audierea martorului minor trebuie sa evite producerea oricarui efect negativ asupra starii psihice a acestuia.
(5) Martorului minor care la data audierii nu a împlinit vârsta de 14 ani nu i se comunica obligatiile prevazute la art. 120 alin. (2) lit. d) si nu depune juramânt, dar i se atrage atentia sa spuna adevarul.
(6) Persoanele care au avut calitatea de suspect sau inculpat în aceeasi cauza si cu privire la aceeasi fapta ori cu privire la fapte diferite aflate în strânsa legatura, daca ulterior s-a dispus disjungerea cauzelor, pot fi audiate în calitate de martor, iar declaratia nu poate fi folosita în cursul unui proces penal desfasurat împotriva lor. Organele judiciare au obligatia consemnarii calitatii lor procesuale anterioare.
(7) Dispozitiile alin. (6) se aplica în mod corespunzator si persoanelor care au calitatea de suspect sau inculpat în cauze diferite, cu privire la care nu a fost dispusa reunirea.
Efectuarea perchezitiei domiciliare Art. 159
(1) Mandatul de perchezitie se comunica procurorului, care ia masuri pentru executarea acestuia.
(2) Perchezitia se efectueaza de procuror sau de organul de cercetare penala, însotit, dupa caz, de lucratori operativi.
(3) Perchezitia domiciliara nu poate fi începuta înainte de ora 6,00 sau dupa ora 20,00, cu exceptia infractiunii flagrante sau când perchezitia urmeaza sa se efectueze într-un local deschis publicului la acea ora.
(4) În cazul în care este necesar, organele judiciare pot restrictiona libertatea de miscare a persoanelor prezente sau accesul altor persoane în locul unde se efectueaza perchezitia, pe durata efectuarii acesteia.
(5) Înainte de începerea perchezitiei, organul judiciar se legitimeaza si înmâneaza o copie a mandatului emis de judecator persoanei la care se va efectua perchezitia, reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar în lipsa, oricarei alte persoane cu capacitate deplina de exercitiu care cunoaste persoana la care se va efectua perchezitia si, daca este cazul, custodelui.
(6) În cazul perchezitiei efectuate la sediul unei persoane juridice, mandatul de perchezitie se înmâneaza reprezentantului acesteia sau, în lipsa reprezentantului, oricarei alte persoane cu capacitate deplina de exercitiu care se afla în sediu ori este angajat al persoanei juridice respective.
(7) În cazul în care efectuarea perchezitiei este extinsa în locuintele învecinate în conditiile art. 158 alin. (3), persoanele din aceste spatii vor fi înstiintate cu privire la extinderea efectuarii perchezitiei.
(8) Persoanelor prevazute la alin. (5) si (6) li se solicita, înainte de începerea perchezitiei, predarea de bunavoie a persoanelor sau a obiectelor cautate. Perchezitia nu se mai efectueaza daca persoanele sau obiectele indicate în mandat sunt predate.
(9) Persoanelor prevazute la alin. (5) si (6) li se aduce la cunostinta ca au dreptul ca la efectuarea perchezitiei sa participe un avocat. Daca se solicita prezenta unui avocat, începerea perchezitiei este amânata pâna la sosirea acestuia, dar nu mai mult de doua ore de la momentul la care acest drept este comunicat, luându-se masuri de conservare a locului ce urmeaza a fi perchezitionat. În cazuri exceptionale, ce impun efectuarea perchezitiei de urgenta, sau în cazul în care avocatul nu poate fi contactat, perchezitia poate începe si înainte de expirarea termenului de doua ore.
(10) De asemenea, persoanei perchezitionate i se va permite sa fie asistata ori reprezentata de o persoana de încredere.
(11) Când persoana la care se face perchezitia este retinuta ori arestata, va fi adusa la perchezitie. În cazul în care nu poate fi adusa, ridicarea de obiecte si înscrisuri, precum si perchezitia domiciliara se fac în prezenta unui reprezentant ori martor asistent.
(12) Organul judiciar care efectueaza perchezitia are dreptul sa deschida, prin folosirea fortei, încaperile, spatiile, mobilierul si alte obiecte în care s-ar putea gasi obiectele, înscrisurile, urmele infractiunii sau persoanele cautate, în cazul în care posesorul acestora nu este prezent sau nu doreste sa le deschida de bunavoie. La deschiderea acestora, organele judiciare ce efectueaza perchezitia trebuie sa evite daunele nejustificate.
(13) Organul judiciar este obligat sa se limiteze la ridicarea numai a obiectelor si înscrisurilor care au legatura cu fapta pentru care se efectueaza urmarirea penala. Obiectele sau înscrisurile a caror circulatie ori detinere este interzisa sau în privinta carora exista suspiciunea ca pot avea o legatura cu savârsirea unei infractiuni pentru care actiunea penala se pune în miscare din oficiu se ridica întotdeauna.
(14) În mod exceptional, perchezitia poate începe fara înmânarea copiei mandatului de perchezitie, fara solicitarea prealabila de predare a persoanei sau a obiectelor, precum si fara informarea prealabila privind posibilitatea solicitarii prezentei unui avocat ori a unei persoane de încredere, în urmatoarele cazuri:
a) când este evident faptul ca se fac pregatiri pentru acoperirea urmelor sau distrugerea probelor ori a elementelor ce prezinta importanta pentru cauza;
b) daca exista suspiciunea ca în spatiul în care urmeaza a se efectua perchezitia se afla o persoana a carei viata sau integritate fizica este pusa în pericol;
c) daca exista suspiciunea ca persoana cautata s-ar putea sustrage procedurii.
(15) În cazul în care în spatiul unde urmeaza a fi efectuata perchezitia nu se afla nicio persoana, aceasta se efectueaza în prezenta unui martor asistent.
(16) În cazurile prevazute la alin. (14) si (15), copia mandatului de perchezitie se înmâneaza de îndata ce este posibil.
(17) Organele judiciare care efectueaza perchezitia pot folosi forta, în mod adecvat si proportional, pentru a patrunde într-un domiciliu:
a) daca exista motive temeinice pentru a anticipa rezistenta armata sau alte tipuri de violenta ori exista un pericol cu privire la distrugerea probelor;
b) în cazul unui refuz sau daca nu a fost primit niciun raspuns la solicitarile organelor judiciare de a patrunde în domiciliu.
(18) Este interzisa efectuarea în acelasi timp cu perchezitia a oricaror acte procedurale în aceeasi cauza, care prin natura lor împiedica persoana la care se face perchezitia sa participe la efectuarea acesteia, cu exceptia situatiei în care se desfasoara, în aceeasi cauza, simultan mai multe perchezitii.
(19) Locul în care se desfasoara perchezitia, precum si persoanele sau obiectele gasite pe parcursul perchezitionarii pot fi fotografiate ori înregistrate audiovideo.
(20) Înregistrarea audiovideo sau fotografiile efectuate sunt anexate procesului-verbal de perchezitie si fac parte integranta din acesta.
Dispozitii speciale privind perchezitiile efectuate la o autoritate publica, institutie publica sau la alte persoane juridice de drept public Art. 164
Perchezitia la o autoritate publica, institutie publica sau la alte persoane juridice de drept public se efectueaza potrivit prevederilor prezentei sectiuni, dupa cum urmeaza:
a) organul judiciar se legitimeaza si înmâneaza o copie a mandatului de perchezitie reprezentantului autoritatii, institutiei sau persoanei juridice de drept public;
b) perchezitia se efectueaza în prezenta reprezentantului autoritatii, institutiei sau persoanei juridice de drept public ori a altei persoane cu capacitate deplina de exercitiu;
c) o copie de pe procesul-verbal de perchezitie se lasa reprezentantului autoritatii, institutiei sau persoanei juridice de drept public.
Verificarea masurilor preventive in procedura de camera preliminara Art. 207
(1) Când procurorul dispune trimiterea în judecata a inculpatului fata de care s-a dispus o masura preventiva, rechizitoriul, împreuna cu dosarul cauzei, se înainteaza judecatorului de camera preliminara de la instanta competenta, cu cel putin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.
(2) În termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, judecatorul de camera preliminara verifica din oficiu legalitatea si temeinicia masurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului.
(3) Dispozitiile art. 235 alin. (4) - (6) se aplica în mod corespunzator.
(4) Când constata ca temeiurile care au determinat luarea masurii se mentin sau exista temeiuri noi care justifica o masura preventiva, judecatorul de camera preliminara dispune prin încheiere mentinerea masurii preventive fata de inculpat.
(5) Când constata ca au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea masurii arestarii preventive si nu exista temeiuri noi care sa o justifice ori în cazul în care au aparut împrejurari noi din care rezulta nelegalitatea masurii preventive, judecatorul de camera preliminara dispune prin încheiere revocarea acesteia si punerea în libertate a inculpatului, daca nu este arestat în alta cauza.
(6) În tot cursul procedurii de camera preliminara, judecatorul de camera preliminara, din oficiu, verifica periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, daca subzista temeiurile care au determinat luarea masurii arestarii preventive si a masurii arestului la domiciliu sau daca au aparut temeiuri noi, care sa justifice mentinerea acestor masuri. Dispozitiile alin. (2) - (5) se aplica în mod corespunzator.
(7) Judecatorul de camera preliminara, în cursul procedurii de camera preliminara, verifica, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, daca subzista temeiurile care au determinat luarea masurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cautiune sau daca au aparut temeiuri noi, care sa justifice mentinerea acestei masuri. Dispozitiile alin. (2) - (5) se aplica în mod corespunzator.
Retinerea Art. 209
(1) Organul de cercetare penala sau procurorul poate dispune retinerea, daca sunt îndeplinite conditiile prevazute la art. 202.
(2) Persoanei retinute i se aduc la cunostinta, de îndata, în limba pe care o întelege, infractiunea de care este suspectat si motivele retinerii.
(3) Retinerea se poate dispune pentru cel mult 24 de ore. În durata retinerii nu se include timpul strict necesar conducerii suspectului sau inculpatului la sediul organului judiciar, conform legii.
(4) Daca suspectul sau inculpatul a fost adus în fata organului de cercetare penala sau a procurorului pentru a fi audiat, în baza unui mandat de aducere legal emis, în termenul prevazut la alin. (3) nu se include perioada cât suspectul sau inculpatul s-a aflat sub puterea acelui mandat.
(5) Masura retinerii poate fi luata numai dupa audierea suspectului sau inculpatului, în prezenta avocatului ales ori numit din oficiu.
(6) Înainte de audiere, organul de cercetare penala ori procurorul este obligat sa aduca la cunostinta suspectului sau inculpatului ca are dreptul de a fi asistat de un avocat ales ori numit din oficiu si dreptul de a nu face nicio declaratie, cu exceptia furnizarii de informatii referitoare la identitatea sa, atragându-i atentia ca ceea ce declara poate fi folosit împotriva sa.
(7) Suspectul sau inculpatul are dreptul de a-si încunostinta personal avocatul ales sau de a solicita organului de cercetare penala ori procurorului sa îl încunostinteze pe acesta. Modul de realizare a încunostintarii se consemneaza într-un proces- verbal. Exercitarea dreptului de a face personal încunostintarea nu se poate refuza decât pentru motive temeinice, care vor fi consemnate în procesul-verbal.
(8) Avocatul ales are obligatia de a se prezenta la sediul organului judiciar în termen de cel mult doua ore de la încunostintare. În caz de neprezentare a avocatului ales, organul de cercetare penala sau procurorul numeste un avocat din oficiu.
(9) Avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul de a comunica direct cu acesta, în conditii care sa asigure confidentialitatea.
(10) Retinerea se dispune de organul de cercetare penala sau de procuror prin ordonanta, care va cuprinde motivele care au determinat luarea masurii, ziua si ora la care retinerea începe, precum si ziua si ora la care retinerea se sfârseste.
(11) Suspectului sau inculpatului retinut i se înmâneaza un exemplar al ordonantei prevazute la alin. (10).
(12) Pe perioada retinerii suspectului sau inculpatului, organul de cercetare penala sau procurorul care a dispus masura are dreptul de a proceda la fotografierea si luarea amprentelor acestuia.
(13) Daca retinerea a fost dispusa de organul de cercetare penala, acesta are obligatia de a-l informa pe procuror cu privire la luarea masurii preventive, de îndata si prin orice mijloace.
(14) Împotriva ordonantei organului de cercetare penala prin care s-a luat masura retinerii suspectul sau inculpatul poate face plângere la procurorul care supravegheaza urmarirea penala, înainte de expirarea duratei acesteia. Procurorul se pronunta de îndata, prin ordonanta. În cazul când constata ca au fost încalcate dispozitiile legale care reglementeaza conditiile de luare a masurii retinerii, procurorul dispune revocarea ei si punerea de îndata în libertate a celui retinut.
(15) Împotriva ordonantei procurorului prin care s-a luat masura retinerii suspectul sau inculpatul poate face plângere, înainte de expirarea duratei acesteia, la prim-procurorul parchetului sau, dupa caz, la procurorul ierarhic superior. Prim-procurorul sau procurorul ierarhic superior se pronunta de îndata, prin ordonanta. În cazul când constata ca au fost încalcate dispozitiile legale care reglementeaza conditiile de luare a masurii retinerii, prim-procurorul sau procurorul ierarhic superior dispune revocarea ei si punerea de îndata în libertate a inculpatului.
(16) Procurorul sesizeaza judecatorul de drepturi si libertati de la instanta competenta, în vederea luarii masurii arestarii preventive fata de inculpatul retinut, cu cel putin 6 ore înainte de expirarea duratei retinerii acestuia.
(17) Persoanei retinute i se comunica, sub semnatura, în scris, drepturile prevazute la art. 83, la art. 210 alin. (1) si (2), dreptul de acces la asistenta medicala de urgenta, durata maxima pentru care se poate dispune masura retinerii, precum si dreptul de a face plângere împotriva masurii dispuse, iar în cazul în care persoana retinuta nu poate ori refuza sa semneze, se va încheia un proces-verbal.
Incunostintarea despre retinere Art. 210
(1) Imediat dupa retinere, persoana retinuta are dreptul de a încunostinta personal sau de a solicita organului judiciar care a dispus masura sa încunostinteze un membru al familiei sale ori o alta persoana desemnata de aceasta despre luarea masurii retinerii si despre locul unde este retinuta.
(2) Daca persoana retinuta nu este cetatean român, aceasta are si dreptul de a încunostinta sau de a solicita încunostintarea misiunii diplomatice ori oficiului consular al statului al carui cetatean este sau, dupa caz, a unei organizatii internationale umanitare, daca nu doreste sa beneficieze de asistenta autoritatilor din tara sa de origine, ori a reprezentantei organizatiei internationale competente, daca este refugiat sau, din orice alt motiv, se afla sub protectia unei astfel de organizatii. Inspectoratul General pentru Imigrari este informat în toate situatiile cu privire la dispunerea masurii preventive fata de aceasta categorie de persoane.
(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplica în mod corespunzator si în cazul schimbarii ulterioare a locului de retinere.
(4) Organul judiciar care a dispus masura retinerii are obligatia de a aduce la cunostinta celui retinut, în scris si în limba pe care o întelege, dispozitiile alin. (1) - (3) si de a consemna într-un proces-verbal modul în care s-a realizat încunostintarea.
(5) Persoanei retinute nu i se poate refuza exercitarea dreptului de a face personal încunostintarea decât pentru motive temeinice, care vor fi consemnate în procesul- verbal.
(6) În mod exceptional, pentru motive temeinice, încunostintarea poate fi întârziata cel mult 4 ore.
Calea de atac impotriva masurii controlului judiciar dispuse de procuror Art. 213
(1) Împotriva ordonantei procurorului prin care s-a luat masura controlului judiciar, în termen de 48 de ore de la comunicare, inculpatul poate face plângere la judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în fond.
(2) Judecatorul de drepturi si libertati sesizat conform alin. (1) fixeaza termen de solutionare în camera de consiliu si dispune citarea inculpatului.
(3) Neprezentarea inculpatului nu împiedica judecatorul de drepturi si libertati sa dispuna asupra masurii luate de procuror.
(4) Judecatorul de drepturi si libertati îl asculta pe inculpat atunci când acesta este prezent.
(5) Asistenta juridica a inculpatului si participarea procurorului sunt obligatorii.
(6) Judecatorul de drepturi si libertati poate revoca masura, daca au fost încalcate dispozitiile legale care reglementeaza conditiile de luare a acesteia, sau poate modifica obligatiile din continutul controlului judiciar.
(6^1) Încheierea prin care judecatorul de drepturi si libertati solutioneaza plângerea este definitiva.
(7) Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la pronuntarea încheierii.
Continutul cautiunii Art. 217
(1) Consemnarea cautiunii se face pe numele inculpatului, prin depunerea unei sume de bani determinate la dispozitia organului judiciar ori prin constituirea unei garantii reale, mobiliare ori imobiliare, în limita unei sume de bani determinate, în favoarea aceluiasi organ judiciar.
(2) Valoarea cautiunii este de cel putin 1.000 lei si se determina în raport cu gravitatea acuzatiei aduse inculpatului, situatia materiala si obligatiile legale ale acestuia.
(3) Pe perioada masurii, inculpatul trebuie sa respecte obligatiile prevazute la art. 215 alin. (1) si i se poate impune respectarea uneia ori mai multora dintre obligatiile prevazute la art. 215 alin. (2). Dispozitiile art. 215 alin. (3) - (9) se aplica în mod corespunzator.
(4) Cautiunea garanteaza participarea inculpatului la procesul penal si respectarea de catre acesta a obligatiilor prevazute la alin. (3).
(5) Instanta de judecata dispune prin hotarâre confiscarea cautiunii, daca masura controlului judiciar pe cautiune a fost înlocuita cu masura arestului la domiciliu sau a arestarii preventive, pentru motivele prevazute la alin. (9).
(6) În celelalte cazuri, instanta de judecata, prin hotarâre, dispune restituirea cautiunii.
(7) Dispozitiile alin. (5) si (6) se aplica în masura în care nu s-a dispus plata din cautiune, în ordinea urmatoare, a despagubirilor banesti acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infractiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii.
(8) În cazul în care dispune o solutie de netrimitere în judecata, procurorul dispune si restituirea cautiunii.
(9) În cazul în care, pe durata masurii controlului judiciar pe cautiune, inculpatul încalca, cu rea-credinta, obligatiile care îi revin sau exista suspiciunea rezonabila ca a savârsit cu intentie o noua infractiune pentru care s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale împotriva sa, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, la cererea motivata a procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei masuri cu masura arestului la domiciliu sau a arestarii preventive, în conditiile prevazute de lege.
Conditiile si cazurile de aplicare a masurii arestarii preventive Art. 223
(1) Masura arestarii preventive poate fi luata de catre judecatorul de drepturi si libertati, în cursul urmaririi penale, de catre judecatorul de camera preliminara, în procedura de camera preliminara, sau de catre instanta de judecata în fata careia se afla cauza, în cursul judecatii, numai daca din probe rezulta suspiciunea rezonabila ca inculpatul a savârsit o infractiune si exista una dintre urmatoarele situatii:
a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmarirea penala sau de la judecata, ori a facut pregatiri de orice natura pentru astfel de acte;
b) inculpatul încearca sa influenteze un alt participant la comiterea infractiunii, un martor ori un expert sau sa distruga, sa altereze, sa ascunda ori sa sustraga mijloace materiale de proba sau sa determine o alta persoana sa aiba un astfel de comportament;
c) inculpatul exercita presiuni asupra persoanei vatamate sau încearca sa realizeze o întelegere frauduloasa cu aceasta;
d) exista suspiciunea rezonabila ca, dupa punerea în miscare a actiunii penale împotriva sa, inculpatul a savârsit cu intentie o noua infractiune sau pregateste savârsirea unei noi infractiuni.
(2) Masura arestarii preventive a inculpatului poate fi luata si daca din probe rezulta suspiciunea rezonabila ca acesta a savârsit o infractiune intentionata contra vietii, o infractiune prin care s-a cauzat vatamarea corporala sau moartea unei persoane, o infractiune contra securitatii nationale prevazuta de Codul penal si alte legi speciale, o infractiune de trafic de droguri, de efectuare de operatiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, o infractiune privind nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, trafic si exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, spalare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, santaj, viol, act sexual cu un minor, racolarea minorilor în scopuri sexuale, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscala, ultraj, ultraj judiciar, ultrajul contra bunelor moravuri, o infractiune de coruptie, o infractiune savârsita prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronica sau o alta infractiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare si, pe baza evaluarii gravitatii faptei, a modului si a circumstantelor de comitere a acesteia, a anturajului si a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale si a altor împrejurari privitoare la persoana acestuia, se constata ca privarea sa de libertate este necesara pentru înlaturarea unei stari de pericol pentru ordinea publica.
Luarea masurilor de ocrotire in caz de arestare preventiva in cursul urmaririi penale Art. 229
(1) Când masura arestarii preventive a fost luata fata de un inculpat în a carui ocrotire se afla un minor, o persoana pusa sub interdictie, o persoana careia i s-a instituit tutela sau curatela ori o persoana care, datorita vârstei, bolii sau altei cauze, are nevoie de ajutor, autoritatea competenta este încunostintata, de îndata, în vederea luarii masurilor legale de ocrotire pentru persoana respectiva.
(2) Obligatia de încunostintare revine judecatorului de drepturi si libertati de la prima instanta sau de la instanta ierarhic superioara, care a luat masura arestarii preventive, modul de îndeplinire a acestei obligatii fiind consemnat într-un proces- verbal.
Revocarea masurilor preventive si inlocuirea unei masuri preventive cu o alta masura preventiva Art. 242
(1) Masura preventiva se revoca, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au aparut împrejurari noi din care rezulta nelegalitatea masurii, dispunându-se, în cazul retinerii si arestarii preventive, punerea în libertate a suspectului ori a inculpatului, daca nu este arestat în alta cauza.
(2) Masura preventiva se înlocuieste, din oficiu sau la cerere, cu o masura preventiva mai usoara, daca sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege pentru luarea acesteia si, în urma evaluarii împrejurarilor concrete ale cauzei si a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciaza ca masura preventiva mai usoara este suficienta pentru realizarea scopului prevazut la art. 202 alin. (1).
(3) Masura preventiva se înlocuieste, din oficiu sau la cerere, cu o masura preventiva mai grea, daca sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege pentru luarea acesteia si, în urma evaluarii împrejurarilor concrete ale cauzei si a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciaza ca masura preventiva mai grea este necesara pentru realizarea scopului prevazut la art. 202 alin. (1).
(4) În cazul în care masura preventiva a fost luata în cursul urmaririi penale de catre procuror sau de catre judecatorul de drepturi si libertati, organul de cercetare penala are obligatia sa îl informeze de îndata, în scris, pe procuror despre orice împrejurare care ar putea conduce la revocarea sau înlocuirea masurii preventive. Daca apreciaza ca informatiile comunicate justifica revocarea sau înlocuirea masurii preventive, procurorul dispune aceasta sau, dupa caz, sesizeaza judecatorul de drepturi si libertati care a luat masura, în termen de 24 de ore de la primirea informarii. Procurorul este obligat sa sesizeze si din oficiu judecatorul de drepturi si libertati, când constata el însusi existenta vreunei împrejurari care justifica revocarea sau înlocuirea masurii preventive luate de acesta.
(4^1) În cursul urmaririi penale, revocarea masurilor preventive ale controlului judiciar si controlului judiciar pe cautiune, precum si înlocuirea acestor masuri între ele se dispun de procuror, chiar daca masura a fost luata de catre judecatorul de drepturi si libertati. La înlocuirea masurii preventive a controlului judiciar cu masura controlului judiciar pe cautiune, dispozitiile art. 216 alin. (1) si (3) si art. 217 se aplica în mod corespunzator.
(4^2) Împotriva ordonantei procurorului, dispuse potrivit alin. (4^1), se poate formula plângere, în conditiile art. 213.
(5) Cererea de revocare sau înlocuire a masurii preventive formulata de inculpat se adreseaza, în scris, procurorului, judecatorului de drepturi si libertati, judecatorului de camera preliminara sau instantei de judecata, dupa caz.
(6) În cursul urmaririi penale, procurorul înainteaza judecatorului de drepturi si libertati dosarul cauzei sau copie de pe acesta certificata de grefa parchetului, în termen de 24 de ore de la solicitarea acestuia de catre judecator.
(7) În vederea solutionarii cererii, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata fixeaza data de solutionare a acesteia si dispune citarea inculpatului.
(8) Când inculpatul este prezent, solutionarea cererii se face numai dupa ascultarea acestuia asupra tuturor motivelor pe care se întemeiaza cererea, în prezenta unui avocat ales sau numit din oficiu. Cererea se solutioneaza si în lipsa inculpatului, atunci când acesta nu se prezinta, desi a fost legal citat sau când, din cauza starii de sanatate, din cauza de forta majora ori stare de necesitate, nu poate fi adus, dar numai în prezenta avocatului, ales sau numit din oficiu, caruia i se da cuvântul pentru a pune concluzii.
(9) Participarea procurorului este obligatorie.
(10) Daca cererea are ca obiect înlocuirea masurii arestarii preventive sau a masurii arestului la domiciliu cu masura controlului judiciar pe cautiune, daca gaseste cererea întemeiata, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, prin încheiere, data în camera de consiliu, admite în principiu cererea si stabileste valoarea cautiunii, acordând inculpatului termen pentru depunerea ei.
(11) Daca se depune cautiunea în termenul fixat, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, prin încheiere data în camera de consiliu, admite cererea de înlocuire a masurii preventive cu masura controlului judiciar pe cautiune, stabileste obligatiile ce vor reveni inculpatului pe durata masurii si dispune punerea de îndata în libertate a inculpatului, daca nu este arestat în alta cauza.
(12) Daca nu se depune cautiunea în termenul fixat, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, prin încheiere data în camera de consiliu, în lipsa inculpatului si a procurorului, respinge ca neîntemeiata cererea formulata de inculpat.
(13) Termenul prevazut la alin. (10) curge de la data ramânerii definitive a încheierii prin care se stabileste valoarea cautiunii.
Procedura de aplicare si de ridicare a masurii Art. 246
(1) În cursul urmaririi penale sau al procedurii de camera preliminara, daca apreciaza ca sunt întrunite conditiile prevazute de lege, procurorul înainteaza judecatorului de drepturi si libertati sau judecatorului de camera preliminara de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta o propunere motivata de luare fata de inculpat a masurii obligarii provizorii la tratament medical.
(2) Propunerea prevazuta la alin. (1) va fi însotita de expertiza medico-legala din care sa rezulte necesitatea aplicarii masurii obligarii la tratament medical.
(3) Judecatorul sesizat conform alin. (1) fixeaza termen de solutionare a propunerii în cel mult 5 zile de la data înregistrarii acesteia si dispune citarea suspectului sau inculpatului.
(4) Când suspectul sau inculpatul este prezent, solutionarea propunerii se face numai dupa audierea acestuia, în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu. Propunerea se solutioneaza si în lipsa suspectului sau inculpatului, atunci când acesta nu se prezinta, desi a fost legal citat, dar numai în prezenta avocatului, ales sau numit din oficiu, caruia i se da cuvântul pentru a pune concluzii.
(5) Participarea procurorului este obligatorie.
(6) Suspectul sau inculpatul are dreptul ca la solutionarea propunerii de luare a masurii obligarii provizorii la tratament medical sa fie asistat si de catre un medic desemnat de acesta, care poate prezenta concluzii judecatorului de drepturi si libertati. Suspectul sau inculpatul are dreptul sa fie asistat de medicul specialist desemnat de acesta si la alcatuirea planului terapeutic.
(7) Judecatorul se pronunta asupra propunerii printr-o încheiere, care poate fi contestata în 5 zile de la pronuntare. Contestarea nu suspenda punerea în aplicare a masurii de siguranta.
(8) Daca admite propunerea, judecatorul dispune obligarea provizorie la tratament medical a suspectului sau inculpatului si efectuarea unei expertize medico-legale, în cazul în care aceasta nu a fost depusa potrivit alin. (2).
(9) În cazul când dupa dispunerea masurii s-a produs însanatosirea suspectului sau inculpatului ori a intervenit o ameliorare a starii sale de sanatate care înlatura starea de pericol pentru siguranta publica, judecatorul de drepturi si libertati sau judecatorul de camera preliminara care a luat masura dispune, la sesizarea procurorului ori a medicului de specialitate sau la cererea suspectului ori inculpatului sau a unui membru de familie al acestuia, ridicarea masurii luate. Dispozitiile alin. (2) - (7) se aplica în mod corespunzator.
(10) Daca dupa dispunerea masurii a fost sesizata instanta prin rechizitoriu, ridicarea acesteia, potrivit alin. (9), se dispune de catre judecatorul de camera preliminara sau, dupa caz, de catre instanta de judecata în fata careia se afla cauza.
(11) În cursul judecatii în prima instanta si în apel, la propunerea procurorului ori din oficiu, inculpatul poate fi obligat provizoriu la tratament medical de catre instanta de judecata în fata careia se afla cauza, care solicita acte medicale concludente sau efectuarea unei expertize medico-legale. Dispozitiile alin. (4) - (9) se aplica în mod corespunzator.
(12) Daca suspectul sau inculpatul încalca cu rea-credinta masura obligarii provizorii la tratament medical, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta care a luat masura ori în fata careia se afla cauza dispune, la sesizarea procurorului sau a medicului de specialitate ori din oficiu, internarea medicala provizorie a suspectului sau inculpatului, în conditiile prevazute la art. 247.
(13) În cazul în care dispune o solutie de netrimitere în judecata, procurorul sesizeaza judecatorul de camera preliminara pentru confirmarea ori, dupa caz, înlocuirea sau încetarea masurii. Acesta, în camera de consiliu, cu participarea procurorului, asculta, daca este posibil, persoana supusa masurii provizorii, în prezenta avocatului sau, si, dupa efectuarea unei expertize medico-legale, se pronunta prin încheiere motivata. Împotriva încheierii se poate formula contestatie, în termen de 3 zile de la pronuntare, care se solutioneaza de catre judecatorul de camera preliminara de la instanta ierarhic superioara celei sesizate sau, dupa caz, de completul competent de la Înalta Curte de Casatie si Justitie, în camera de consiliu.
Procedura de aplicare si de ridicare a masurii Art. 248
(1) În cursul urmaririi penale sau al procedurii de camera preliminara, daca apreciaza ca sunt întrunite conditiile prevazute de lege, procurorul înainteaza judecatorului de drepturi si libertati sau judecatorului de camera preliminara de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta o propunere motivata de luare fata de suspect sau inculpat a masurii internarii medicale provizorii.
(2) Propunerea prevazuta la alin. (1) va fi însotita de acte medicale concludente sau de expertiza medico-legala psihiatrica.
(3) Judecatorul sesizat conform alin. (1) fixeaza de îndata termen de solutionare a propunerii si dispune aducerea cu mandat a suspectului sau a inculpatului.
(4) Solutionarea propunerii se face numai dupa audierea suspectului sau inculpatului, daca starea sa de sanatate o permite, în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu. Când suspectul sau inculpatul se afla deja internat într-o unitate de asistenta medicala si deplasarea sa nu este posibila, judecatorul de drepturi si libertati procedeaza la audierea acestuia, în prezenta avocatului, în locul unde se afla.
(5) Când propunerea prevazuta la alin. (1) nu este însotita de expertiza medico- legala psihiatrica, instanta sesizata dispune efectuarea acesteia, luând, daca este cazul, si masura internarii necesare pentru efectuarea expertizei.
(6) Participarea procurorului este obligatorie.
(7) Suspectul sau inculpatul are dreptul ca la solutionarea propunerii de luare a masurii internarii medicale ori la alcatuirea concreta a planului terapeutic sa fie asistat si de catre un medic desemnat de acesta, ale carui concluzii sunt înaintate judecatorului de drepturi si libertati.
(8) Judecatorul se pronunta de îndata asupra propunerii, printr-o încheiere care poate fi contestata în 5 zile de la pronuntare. Contestarea nu suspenda punerea în aplicare a masurii de siguranta.
(9) Daca admite propunerea, judecatorul dispune internarea medicala provizorie a suspectului sau inculpatului si ia masuri pentru efectuarea unei expertize medico- legale psihiatrice, daca aceasta nu a fost facuta potrivit alin. (2).
(10) Daca judecatorul dispune internarea medicala provizorie, se iau si masurile prevazute la art. 229.
(11) Daca dupa dispunerea masurii s-a produs însanatosirea suspectului sau inculpatului ori a intervenit o ameliorare a starii sale de sanatate care înlatura starea de pericol, judecatorul de drepturi si libertati sau judecatorul de camera preliminara care a luat masura dispune, prin încheiere, la sesizarea procurorului ori a medicului curant sau la cererea suspectului ori inculpatului sau a unui membru de familie al acestuia, efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice în vederea ridicarii masurii aplicate.
(12) Daca dupa dispunerea masurii a fost sesizata instanta prin rechizitoriu, ridicarea acesteia, potrivit alin. (11), se dispune de catre judecatorul de camera preliminara sau, dupa caz, de catre instanta de judecata în fata careia se afla cauza.
(13) În cursul judecatii în prima instanta si în apel, fata de inculpat se poate dispune internarea medicala provizorie, la propunerea procurorului ori din oficiu, de catre instanta în fata careia se afla cauza, pe baza expertizei medico-legale psihiatrice. Dispozitiile alin. (4) - (11) se aplica în mod corespunzator.
(14) Dispozitiile art. 246 alin. (13) se aplica în mod corespunzator.
Examinarea sesizarii Art. 294
(1) La primirea sesizarii, organul de urmarire penala procedeaza la verificarea competentei sale, iar în cazul prevazut la art. 58 alin. (3) înainteaza procurorului cauza, împreuna cu propunerea de trimitere a sesizarii organului competent.
(2) În situatia în care plângerea sau denuntul nu îndeplineste conditiile de forma prevazute de lege ori descrierea faptei este incompleta ori neclara, se restituie pe cale administrativa petitionarului, cu indicarea elementelor care lipsesc.
(3) Atunci când sesizarea îndeplineste conditiile legale de admisibilitate, dar din cuprinsul acesteia rezulta vreunul dintre cazurile de împiedicare a exercitarii actiunii penale prevazute de art. 16 alin. (1), organele de cercetare penala înainteaza procurorului actele, împreuna cu propunerea de clasare.
(4) În cazul în care procurorul apreciaza propunerea întemeiata, dispune, prin ordonanta, clasarea.
Cazurile de suspendare Art. 312
(1) În cazul când se constata printr-o expertiza medico-legala ca suspectul sau inculpatul sufera de o boala grava, care îl împiedica sa ia parte la procesul penal, organul de cercetare penala înainteaza procurorului propunerile sale împreuna cu dosarul, pentru a dispune suspendarea urmaririi penale.
(1^1) Procurorul dispune suspendarea urmaririi penale numai daca, luând în considerare toate circumstantele cauzei, apreciaza ca suspectul sau inculpatul nu ar putea fi audiat la locul unde se afla sau prin intermediul videoconferintei ori ca audierea lui în acest mod ar aduce atingere drepturilor sale ori bunei desfasurari a urmaririi penale.
(1^2) Daca nu se dispune suspendarea urmaririi penale, audierea suspectului sau inculpatului la locul unde se afla sau prin videoconferinta nu poate avea loc decât în prezenta avocatului.
(2) Suspendarea urmaririi penale se dispune si în situatia în care exista un impediment legal temporar pentru punerea în miscare a actiunii penale fata de o persoana.
(3) Suspendarea urmaririi penale se dispune si pe perioada desfasurarii procedurii de mediere, potrivit legii.
Restituirea dosarului organului de cercetare penala Art. 317
Procurorul sesizat cu propunerea de clasare de catre organul de cercetare penala, atunci când constata ca nu sunt îndeplinite conditiile legale pentru a dispune clasarea sau când dispune clasarea partial si disjunge cauza conform art. 46, restituie dosarul organului de cercetare penala.
Renuntarea la urmarire penala Art. 318
(1) În cazul infractiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunta la urmarirea penala când constata ca nu exista un interes public în urmarirea faptei.
(2) Interesul public se analizeaza în raport cu:
a) continutul faptei si împrejurarile concrete de savârsire a faptei;
b) modul si mijloacele de savârsire a faptei;
c) scopul urmarit;
d) urmarile produse sau care s-ar fi putut produce prin savârsirea infractiunii;
e) eforturile organelor de urmarire penala necesare pentru desfasurarea procesului penal prin raportare la gravitatea faptei si la timpul scurs de la data savârsirii acesteia;
f) atitudinea procesuala a persoanei vatamate;
g) existenta unei disproportii vadite între cheltuielile pe care le-ar implica desfasurarea procesului penal si gravitatea urmarilor produse sau care s-ar fi putut produce prin savârsirea infractiunii.
(3) Când autorul faptei este cunoscut, la aprecierea interesului public sunt avute în vedere si persoana suspectului sau a inculpatului, conduita avuta anterior savârsirii infractiunii, atitudinea suspectului sau a inculpatului dupa savârsirea infractiunii si eforturile depuse pentru înlaturarea sau diminuarea consecintelor infractiunii.
(4) Atunci când autorul faptei nu este identificat, se poate dispune renuntarea la urmarirea penala prin raportare doar la criteriile prevazute la alin. (2) lit. a), b), e) si g).
(5) Nu se poate dispune renuntarea la urmarirea penala pentru infractiunile care au avut ca urmare moartea victimei.
(6) Procurorul poate dispune, dupa consultarea suspectului sau a inculpatului, ca acesta sa îndeplineasca una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii:
a) sa înlature consecintele faptei penale sau sa repare paguba produsa ori sa convina cu partea civila o modalitate de reparare a acesteia;
b) sa ceara public scuze persoanei vatamate;
c) sa presteze o munca neremunerata în folosul comunitatii, pe o perioada cuprinsa între 30 si 60 de zile, în afara de cazul în care, din cauza starii de sanatate, persoana nu poate presta aceasta munca;
d) sa frecventeze un program de consiliere.
(7) În cazul în care procurorul dispune ca suspectul sau inculpatul sa îndeplineasca obligatiile prevazute la alin. (6), stabileste prin ordonanta termenul pâna la care acestea urmeaza a fi îndeplinite, care nu poate fi mai mare de 6 luni sau de 9 luni pentru obligatii asumate prin acord de mediere încheiat cu partea civila si care curge de la comunicarea ordonantei.
(8) Ordonanta de renuntare la urmarire cuprinde, dupa caz, mentiunile prevazute la art. 286 alin. (2), precum si dispozitii privind masurile dispuse conform alin. (6) din prezentul articol si art. 315 alin. (2) - (4), termenul pâna la care trebuie îndeplinite obligatiile prevazute la alin. (6) din prezentul articol si sanctiunea nedepunerii dovezilor la procuror, precum si cheltuielile judiciare.
(9) În cazul neîndeplinirii cu rea-credinta a obligatiilor în termenul prevazut la alin. (7), procurorul revoca ordonanta. Sarcina de a face dovada îndeplinirii obligatiilor sau prezentarea motivelor de neîndeplinire a acestora revine suspectului ori inculpatului.
(10) Ordonanta prin care s-a dispus renuntarea la urmarirea penala este verificata sub aspectul legalitatii si temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, dupa caz, de procurorul general al parchetului de pe lânga curtea de apel, iar când a fost întocmita de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când a fost întocmita de un procuror de la Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, ordonanta este verificata de procurorul-sef de sectie, iar când a fost întocmita de acesta, verificarea se face de catre procurorul general al acestui parchet.
(11) Dispozitiile alin. (10) se aplica în mod corespunzator atunci când ierarhia functiilor într-o structura a parchetului e stabilita prin lege speciala.
(12) Ordonanta prin care s-a dispus renuntarea la urmarirea penala, verificata potrivit alin. (10), se comunica în copie, dupa caz, persoanei care a facut sesizarea, partilor, suspectului, persoanei vatamate si altor persoane interesate si se transmite, spre confirmare, în termen de 10 zile de la data la care a fost emisa, judecatorului de camera preliminara de la instanta careia i-ar reveni, potrivit legii, competenta sa judece cauza în prima instanta.
(13) Judecatorul de camera preliminara stabileste termenul de solutionare si dispune citarea persoanelor prevazute la alin. (12).
(14) Judecatorul de camera preliminara hotaraste prin încheiere motivata, în camera de consiliu, cu citarea persoanelor prevazute la alin. (12), precum si cu participarea procurorului, asupra legalitatii si temeiniciei solutiei de renuntare la urmarirea penala. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedica solutionarea cererii de confirmare.
(15) Judecatorul de camera preliminara verifica legalitatea si temeinicia solutiei de renuntare la urmarirea penala pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul de urmarire penala si a înscrisurilor noi prezentate si, prin încheiere, admite sau respinge cererea de confirmare formulata de procuror. În cazul în care respinge cererea de confirmare, judecatorul de camera preliminara:
a) desfiinteaza solutia de renuntare la urmarire penala si trimite cauza la procuror pentru a începe sau a completa urmarirea penala ori, dupa caz, pentru a pune în miscare actiunea penala si a completa urmarirea penala;
b) desfiinteaza solutia de renuntare la urmarirea penala si dispune clasarea.
(16) Încheierea prin care s-a pronuntat una dintre solutiile prevazute la alin. (15) este definitiva. În cazul în care judecatorul a respins cererea de confirmare a solutiei de renuntare la urmarirea penala, o noua renuntare nu mai poate fi dispusa, indiferent de motivul invocat.
Continuarea urmaririi penale la cererea suspectului sau a inculpatului Art. 319
(1) În caz de clasare ca urmare a constatarii ca a intervenit amnistia, prescriptia, retragerea plângerii prealabile sau a existentei unei cauze de nepedepsire, suspectul sau inculpatul poate cere, în termen de 20 de zile de la primirea copiei de pe ordonanta de solutionare a cauzei, continuarea urmaririi penale.
(2) Daca dupa introducerea cererii în termenul legal se constata un alt caz de netrimitere în judecata decât cele prevazute la alin. (1), procurorul va dispune clasarea cauzei în raport cu acesta.
(3) Daca nu se constata situatia prevazuta la alin. (2), se va adopta prima solutie de netrimitere în judecata.
Restituirea cauzei sau trimiterea la alt organ de urmarire penala Art. 323
(1) În situatia în care procurorul constata ca urmarirea penala nu este completa sau ca nu a fost efectuata cu respectarea dispozitiilor legale, restituie cauza organului care a efectuat urmarirea penala în vederea completarii sau refacerii urmaririi penale sau trimite cauza la alt organ de cercetare penala potrivit dispozitiilor art. 302.
(2) Atunci când completarea sau refacerea urmaririi penale este necesara numai cu privire la unele fapte sau la unii inculpati, iar disjungerea nu este posibila, procurorul dispune restituirea sau trimiterea întregii cauze la organul de cercetare penala.
(3) Ordonanta de restituire sau de trimitere cuprinde, pe lânga mentiunile aratate la art. 286 alin. (2), indicarea actelor de urmarire penala ce trebuie efectuate ori refacute, a faptelor sau împrejurarilor ce urmeaza a fi constatate si a mijloacelor de proba ce urmeaza a fi administrate.
Aducerea la cunostinta a invinuirii, lamuriri si cereri Art. 374
(1) La primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinita si cauza se afla în stare de judecata, presedintele dispune ca grefierul sa dea citire actului prin care s-a dispus trimiterea în judecata ori, dupa caz, a celui prin care s-a dispus începerea judecatii sau sa faca o prezentare succinta a acestuia.
(2) Presedintele explica inculpatului în ce consta învinuirea ce i se aduce, îl înstiinteaza pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declaratie, atragându-i atentia ca ceea ce declara poate fi folosit si împotriva sa, precum si cu privire la dreptul de a pune întrebari coinculpatilor, persoanei vatamate, celorlalte parti, martorilor, expertilor si de a da explicatii în tot cursul cercetarii judecatoresti, când socoteste ca este necesar.
(3) Presedintele încunostinteaza partea civila, partea responsabila civilmente si persoana vatamata cu privire la probele administrate în faza urmaririi penale care au fost excluse si care nu vor fi avute în vedere la solutionarea cauzei si pune în vedere persoanei vatamate ca se poate constitui parte civila pâna la începerea cercetarii judecatoresti.
(4) În cazurile în care actiunea penala nu vizeaza o infractiune care se pedepseste cu detentiune pe viata, presedintele pune în vedere inculpatului ca poate solicita ca judecata sa aiba loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmaririi penale si a înscrisurilor prezentate de parti si de persoana vatamata, daca recunoaste în totalitate faptele retinute în sarcina sa, aducându-i la cunostinta dispozitiile art. 396 alin. (10).
(5) Presedintele întreaba procurorul, partile si persoana vatamata daca propun administrarea de probe.
(6) În cazul în care se propun probe, trebuie sa se arate faptele si împrejurarile ce urmeaza a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se afla aceste mijloace, iar în ceea ce priveste martorii si expertii, identitatea si adresa acestora.
(7) Probele administrate în cursul urmaririi penale si necontestate de catre parti sau de catre persoana vatamata nu se readministreaza în cursul cercetarii judecatoresti. Acestea sunt puse în dezbaterea contradictorie a partilor, a persoanei vatamate si a procurorului si sunt avute în vedere de instanta la deliberare.
(8) Probele prevazute la alin. (7) pot fi administrate din oficiu de catre instanta, daca apreciaza ca este necesar pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei.
(9) Procurorul, persoana vatamata si partile pot cere administrarea de probe noi si în cursul cercetarii judecatoresti.
(10) Instanta poate dispune din oficiu administrarea de probe necesare pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei.
Cazurile de contestatie in anulare Art. 426
Împotriva hotarârilor penale definitive se poate face contestatie în anulare în urmatoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fara citarea legala a unei parti sau când, desi legal citata, a fost în imposibilitate de a se prezenta si de a înstiinta instanta despre aceasta imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, desi existau probe cu privire la o cauza de încetare a procesului penal;
c) când hotarârea din apel a fost pronuntata de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanta de apel nu a fost compusa potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata în apel a avut loc fara participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistenta juridica a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când sedinta de judecata în apel nu a fost publica, în afara de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanta de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, daca audierea era legal posibila;
i) când împotriva unei persoane s-au pronuntat doua hotarâri definitive pentru aceeasi fapta.
Admiterea in principiu Art. 431
(1) Instanta examineaza admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, cu citarea partilor si cu participarea procurorului. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedica examinarea admisibilitatii în principiu.
(2) Instanta, constatând ca cererea de contestatie în anulare este facuta în termenul prevazut de lege, ca motivul pe care se sprijina contestatia este dintre cele prevazute la art. 426 si ca în sprijinul contestatiei se depun ori se invoca dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestatia si dispune citarea partilor interesate.
Cazurile in care se poate face recurs in casatie Art. 438
(1) Hotarârile sunt supuse casarii în urmatoarele cazuri:
1. în cursul judecatii nu au fost respectate dispozitiile privind competenta dupa materie sau dupa calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuata de o instanta inferioara celei legal competente;
2. hotarârea a fost pronuntata de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
3. instanta nu a fost compusa potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
4. judecata a avut loc fara participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
5. judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenta juridica a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
6. sedinta de judecata nu a fost publica, în afara de cazurile când legea prevede altfel;
7. inculpatul a fost condamnat pentru o fapta care nu este prevazuta de legea penala;
8. în mod gresit s-a dispus încetarea procesului penal;
9. hotarârea cuprinde motive contradictorii ori motive straine de natura cauzei sau exista o contradictie între considerentele si dispozitivul hotarârii;
10. instanta nu a procedat la audierea inculpatului prezent, daca audierea era legal posibila;
11. nu s-a constatat gratierea sau în mod gresit s-a constatat ca pedeapsa aplicata inculpatului a fost gratiata;
12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevazute de lege;
13. instanta si-a întemeiat hotarârea pe probe pentru care a fost aplicata sanctiunea excluderii sau în mod gresit s-a aplicat sanctiunea excluderii cu privire la probe legal administrate;
14. instanta nu s-a pronuntat asupra unuia sau mai multor motive de apel.
(2) Cazurile prevazute la alin. (1) pot constitui temei al casarii hotarârii doar daca nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecarii apelului ori daca, desi au fost invocate, au fost respinse sau instanta a omis sa se pronunte asupra lor.
(3) În cazul în care cererea de recurs în casatie a fost respinsa, partea sau procurorul care a declarat recursul în casatie nu mai poate formula o noua cerere împotriva aceleiasi hotarâri, indiferent de motivul invocat.
Admiterea in principiu Art. 440
(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casatie se examineaza în camera de consiliu de un complet format din un judecator, dupa depunerea raportului magistratului-asistent si atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinita, fara citarea partilor si fara participarea procurorului.
(2) Daca cererea de recurs în casatie nu este facuta în termenul prevazut de lege sau daca nu s-au respectat dispozitiile art. 434, art. 436 alin. (1) si (6), art. 437 si art. 438, instanta respinge, prin încheiere definitiva, cererea de recurs în casatie.
(3) Daca cererea de recurs în casatie a fost retrasa, instanta ia act de retragere, prin încheiere.
(4) În cazul în care instanta constata ca cererea îndeplineste conditiile prevazute la art. 434-438, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casatie si trimite cauza în vederea judecarii recursului în casatie.
(5) În cazul recursurilor în casatie declarate împotriva deciziilor pronuntate de completele de 5 judecatori, ca instante de apel, judecatorul care examineaza admisibilitatea cererii de recurs în casatie în conditiile prevazute în alin. (1) - (4) trebuie sa faca parte dintr-un complet de 5 judecatori.
Solutiile la judecata recursului in casatie Art. 448
(1) Instanta, judecând recursul în casatie, pronunta una dintre urmatoarele solutii:
1. respinge recursul în casatie, mentinând hotarârea atacata, daca recursul în casatie este nefondat;
2. admite recursul în casatie, casând hotarârea atacata, si:
a) îl achita pe inculpat sau dispune încetarea procesului penal ori înlatura gresita aplicare a legii;
b) dispune rejudecarea de catre instanta de apel ori de catre instanta competenta material sau dupa calitatea persoanei, daca sunt incidente celelalte cazuri de casare prevazute la art. 438.
(2) Daca recursul în casatie vizeaza gresita solutionare a laturii civile, instanta, dupa admiterea recursului, înlatura nelegalitatea constatata sau dispune rejudecarea de catre instanta a carei hotarâre a fost casata, în conditiile alin. (1) pct. 2 lit. b).
(3) În cazul prevazut la alin. (1) pct. 2 lit. a) instanta de recurs în casatie desfiinteaza si hotarârea primei instante, daca se constata aceleasi încalcari de lege ca în decizia recurata.
(4) În cazul în care condamnatul se gaseste în cursul executarii pedepsei, instanta, admitând recursul în casatie si pronuntând casarea cu trimitere, dispune asupra starii de libertate a acestuia, putând lua o masura preventiva.
Cazurile de revizuire Art. 453
(1) Revizuirea hotarârilor judecatoresti definitive, cu privire la latura penala, poate fi ceruta când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurari ce nu au fost cunoscute la solutionarea cauzei si care dovedesc netemeinicia hotarârii pronuntate în cauza;
b) hotarârea a carei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaratia unui martor, opinia unui expert sau pe situatiile învederate de un interpret, care a savârsit infractiunea de marturie mincinoasa în cauza a carei revizuire se cere, influentând astfel solutia pronuntata;
c) un înscris care a servit ca temei al hotarârii a carei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecatii sau dupa pronuntarea hotarârii, împrejurare care a influentat solutia pronuntata în cauza;
d) un membru al completului de judecata, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmarire penala a comis o infractiune în legatura cu cauza a carei revizuire se cere, împrejurare care a influentat solutia pronuntata în cauza;
e) când doua sau mai multe hotarâri judecatoresti definitive nu se pot concilia;
f) hotarârea s-a întemeiat pe o prevedere legala care, dupa ce hotarârea a devenit definitiva, a fost declarata neconstitutionala ca urmare a admiterii unei exceptii de neconstitutionalitate ridicate în acea cauza, în situatia în care consecintele încalcarii dispozitiei constitutionale continua sa se produca si nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotarârii pronuntate.
(2) Revizuirea hotarârilor judecatoresti penale definitive, exclusiv cu privire la latura civila, poate fi ceruta numai în fata instantei civile, potrivit Codului de procedura civila.
(3) Cazurile prevazute la alin. (1) lit. a) si f) pot fi invocate ca motive de revizuire numai în favoarea persoanei condamnate sau a celei fata de care s-a dispus renuntarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicarii pedepsei.
(4) Cazul prevazut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire daca pe baza faptelor sau împrejurarilor noi se poate dovedi netemeinicia hotarârii de condamnare, de renuntare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicarii pedepsei ori de încetare a procesului penal, iar cazurile prevazute la alin. (1) lit. b) -d) si f) constituie motive de revizuire daca au dus la pronuntarea unei hotarâri nelegale sau netemeinice.
(5) În cazul prevazut la alin. (1) lit. e), toate hotarârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii.
Admiterea in principiu Art. 459
(1) La primirea cererii de revizuire, se fixeaza termen pentru examinarea admisibilitatii în principiu a cererii de revizuire, presedintele dispunând atasarea dosarului cauzei.
(2) Admisibilitatea în principiu se examineaza de catre instanta, în camera de consiliu, cu citarea partilor si cu participarea procurorului. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedica examinarea admisibilitatii în principiu.
(3) Instanta examineaza daca:
a) cererea a fost formulata în termen si de o persoana dintre cele prevazute la art. 455;
b) cererea a fost întocmita cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) si (3);
c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;
d) faptele si mijloacele de proba în baza carora este formulata cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioara de revizuire care a fost judecata definitiv;
e) faptele si mijloacele de proba în baza carora este formulata cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existentei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;
f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerintelor instantei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).
(4) În cazul în care instanta constata ca sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (3), dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire.
(5) În cazul în care instanta constata neîndeplinirea conditiilor prevazute la alin. (3), dispune prin sentinta respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibila.
(6) Când cererea de revizuire a fost facuta pentru un condamnat decedat sau când condamnatul care a facut cererea ori în favoarea caruia s-a facut revizuirea a decedat dupa introducerea cererii, prin exceptie de la dispozitiile art. 16 alin. (1) lit. f), procedura de revizuire îsi va urma cursul, iar în cazul rejudecarii cauzei, dupa admiterea în principiu, instanta va hotarî potrivit dispozitiilor art. 16, care se aplica în mod corespunzator.
(7) Încheierea prin care este admisa în principiu cererea de revizuire este definitiva. Sentinta prin care este respinsa cererea de revizuire, dupa analiza admisibilitatii în principiu, este supusa aceleiasi cai de atac ca si hotarârea la care se refera revizuirea.
Judecarea cererii de redeschidere a procesului Art. 469
(1) Instanta, ascultând concluziile procurorului, ale partilor si ale subiectilor procesuali principali, examineaza daca:
a) cererea a fost formulata în termen si de catre o persoana dintre cele prevazute la art. 466;
b) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procesului penal;
c) motivele în baza carora este formulata cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioara de redeschidere a procesului penal, care a fost judecata definitiv.
(2) Cererea se examineaza de urgenta, iar în cazul în care persoana condamnata se afla în executarea pedepsei cu închisoarea aplicate în cauza a carei rejudecare se cere, instanta poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotarârii si poate dispune respectarea de catre condamnat a uneia dintre obligatiile prevazute la art. 215 alin. (1) si (2). Daca executarea pedepsei cu închisoarea nu a început, instanta poate dispune respectarea de catre condamnat a uneia dintre obligatiile prevazute la art. 215 alin. (1) si (2).
(3) Daca instanta constata îndeplinirea conditiilor prevazute la alin. (1), dispune prin încheiere admiterea cererii de redeschidere a procesului penal.
(4) Daca instanta constata neîndeplinirea conditiilor prevazute la art. 466, dispune prin sentinta respingerea cererii de redeschidere a procesului penal.
(5) Încheierea prin care este admisa cererea de redeschidere a procesului penal poate fi atacata odata cu fondul.
(6) Hotarârea prin care este respinsa cererea de redeschidere a procesului penal este supusa aceleiasi cai de atac ca si hotarârea pronuntata în lipsa persoanei condamnate.
(7) Admiterea cererii de redeschidere a procesului penal atrage desfiintarea de drept a hotarârii pronuntate în lipsa persoanei condamnate.
(8) Instanta redeschide procesul penal prin extindere si cu privire la partile care nu au formulat cerere, putând hotarî si în privinta lor, fara sa le poata crea acestora o situatie mai grea.
(9) Odata cu admiterea cererii de redeschidere a procesului penal, instanta, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune luarea fata de inculpat a uneia dintre masurile preventive prevazute la art. 202 alin. (4), lit. b)-e). Dispozitiile titlului V al partii generale se aplica în mod corespunzator.
Judecarea recursului in interesul legii Art. 473
(1) Recursul în interesul legii se judeca de un complet format din presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie sau, în lipsa acestuia, din vicepresedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintii de sectii din cadrul acesteia, un numar de 14 judecatori din sectia în a carei competenta intra chestiunea de drept care a fost solutionata diferit de instantele judecatoresti, precum si câte 2 judecatori din cadrul celorlalte sectii. Presedintele completului este presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie sau, în lipsa acestuia, vicepresedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie.
(2) În cazul în care chestiunea de drept prezinta interes pentru doua sau mai multe sectii, presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie stabileste sectiile din care provin judecatorii ce vor alcatui completul de judecata.
(3) Dupa sesizarea Înaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintele acesteia va lua masurile necesare pentru desemnarea aleatorie a judecatorilor din cadrul sectiei în a carei competenta intra chestiunea de drept care a fost solutionata diferit de instantele judecatoresti, precum si a judecatorilor din celelalte sectii ce intra în alcatuirea completului prevazut la alin. (1).
(4) La primirea cererii, presedintele completului va desemna un judecator din cadrul sectiei în a carei competenta intra chestiunea de drept care a fost solutionata diferit de instantele judecatoresti, pentru a întocmi un raport asupra recursului în interesul legii. În cazul în care chestiunea de drept prezinta interes pentru doua sau mai multe sectii, presedintele completului va desemna 3 judecatori din cadrul acestor sectii pentru întocmirea raportului. Raportorii nu sunt incompatibili.
(5) În vederea întocmirii raportului, presedintele completului poate solicita unor specialisti recunoscuti opinia scrisa asupra chestiunilor de drept solutionate diferit.
(6) Raportul va cuprinde solutiile diferite date problemei de drept si argumentele pe care se fundamenteaza, jurisprudenta relevanta a Curtii Constitutionale, a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, a Curtii Europene a Drepturilor Omului, a Curtii de Justitie a Uniunii Europene si opinia specialistilor consultati, daca este cazul, precum si doctrina în materie. Totodata, judecatorul sau, dupa caz, judecatorii raportori vor întocmi si vor motiva proiectul solutiei ce se propune a fi data recursului în interesul legii.
(7) Sedinta completului se convoaca de presedintele acestuia, cu cel putin 20 de zile înainte de desfasurarea acesteia. Odata cu convocarea, fiecare judecator va primi o copie a raportului si a solutiei propuse.
(8) La sedinta participa toti judecatorii completului. Daca exista motive obiective, acestia vor fi înlocuiti, cu respectarea regulilor prevazute la alin. (3).
(9) Recursul în interesul legii se sustine în fata completului, dupa caz, de procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie sau de procurorul desemnat de acesta, de judecatorul desemnat de colegiul de conducere al Înaltei Curti de Casatie si Justitie, respectiv al curtii de apel, ori de Avocatul Poporului sau de un reprezentant al acestuia.
(10) Recursul în interesul legii se judeca în cel mult 3 luni de la data sesizarii instantei, iar solutia se adopta cu cel putin doua treimi din numarul judecatorilor completului. Nu se admit abtineri de la vot.
Incetarea sau modificarea efectelor deciziei Art. 474^1
Efectele deciziei înceteaza în cazul abrogarii, constatarii neconstitutionalitatii ori modificarii dispozitiei legale care a generat problema de drept dezlegata, cu exceptia cazului în care aceasta subzista în noua reglementare.
Incetarea sau modificarea efectelor deciziei Art. 477^1
Efectele deciziei înceteaza în cazul abrogarii, constatarii neconstitutionalitatii ori modificarii dispozitiei legale care a generat problema de drept dezlegata, cu exceptia cazului în care aceasta subzista în noua reglementare.
Obligarea la tratament medical Art. 566
(1) Masura de siguranta a obligarii la tratament medical luata printr-o hotarâre definitiva se pune în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv si a copiei de pe raportul de expertiza medico-legala autoritatii de sanatate publica din judetul pe teritoriul caruia locuieste persoana fata de care s-a luat aceasta masura. Autoritatea de sanatate publica va comunica de îndata persoanei fata de care s-a luat masura obligarii la tratament medical unitatea sanitara la care urmeaza sa efectueze tratamentul.
(2) Instanta de executare comunica persoanei fata de care s-a luat masura obligarii la tratament medical ca este obligata sa se prezinte de îndata la unitatea sanitara la care urmeaza sa i se efectueze tratamentul, atragându-i-se atentia ca în caz de nerespectare a masurii luate se va dispune internarea medicala.
(3) În cazul în care obligarea la tratament medical însoteste pedeapsa închisorii ori a detentiunii pe viata sau priveste o persoana aflata în stare de detinere, comunicarea prevazuta la alin. (1) se face administratiei locului de detinere.
Inlocuirea sau incetarea obligarii la tratament medical Art. 568
(1) Primind comunicarea, instanta de executare sau instanta prevazuta la art. 567 alin. (2) dispune internarea medicala, în situatiile prevazute la art. 567 alin. (1) lit. a) si b), iar în situatiile prevazute la art. 567 alin. (1) lit. c) si d) efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la starea de sanatate a persoanei fata de care este luata masura de siguranta.
(2) În cazurile prevazute la art. 567 alin. (1) lit. c) si d), persoana obligata la tratament medical are dreptul de a cere sa fie examinata si de un medic de specialitate desemnat de aceasta, ale carui concluzii sunt înaintate instantei prevazute la alin. (1).
(3) Daca persoana obligata la tratament medical refuza sa se prezinte la examinare în vederea efectuarii expertizei, se vor aplica dispozitiile art. 184 alin. (4).
(4) Dupa primirea raportului de expertiza medico-legala si a concluziilor medicului de specialitate prevazut la alin. (2), instanta, în sedinta publica, asculta concluziile procurorului, ale persoanei fata de care este luata masura de siguranta si ale avocatului acesteia, precum si ale expertului si medicului desemnat de aceasta, atunci când considera necesar, si dispune fie încetarea masurii obligarii la tratament medical, fie internarea medicala.
(5) Daca persoana fata de care s-a luat masura de siguranta nu are avocat, i se asigura un avocat din oficiu.
(6) O copie a dispozitivului hotarârii definitive a instantei prevazute la art. 567 alin. (2) se comunica instantei de executare.
Internarea medicala Art. 569
(1) Masura de siguranta a internarii medicale luata printr-o hotarâre definitiva se pune în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv si a unei copii de pe raportul de expertiza medico-legala autoritatii de sanatate publica din judetul pe teritoriul caruia locuieste persoana fata de care s-a luat aceasta masura.
(2) Judecatorul delegat cu executarea care functioneaza la instanta de executare comunica judecatoriei în a carei circumscriptie se afla unitatea sanitara la care s-a facut internarea data la care aceasta s-a efectuat, în vederea luarii în supraveghere.
(3) Dupa primirea comunicarii, judecatorul delegat cu executarea de la judecatoria în a carei circumscriptie se afla unitatea sanitara verifica periodic, dar nu mai târziu de 12 luni, daca internarea medicala mai este necesara. În acest scop, judecatorul delegat cu executarea dispune efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la starea de sanatate a persoanei fata de care s-a luat masura internarii medicale si, dupa primirea acesteia, sesizeaza judecatoria în a carei circumscriptie se afla unitatea sanitara pentru a dispune asupra mentinerii, înlocuirii sau încetarii masurii.
Mentinerea, inlocuirea sau incetarea masurii internarii medicale Art. 571
(1) Judecatoria, dupa primirea încunostintarii prevazute la art. 570 alin. (4), dispune efectuarea unei expertize medico-legale.
(2) Instanta se pronunta asupra sesizarii prevazute la art. 569 alin. (3) sau a încunostintarii prevazute la art. 570 alin. (4), dupa ascultarea concluziilor procurorului, ale persoanei fata de care este luata masura internarii, atunci când aducerea acesteia în fata instantei este posibila, ale avocatului sau, precum si ale expertului care a întocmit expertiza medico-legala, atunci când considera necesar, si dispune, dupa caz, mentinerea internarii medicale, încetarea acesteia sau înlocuirea cu masura obligarii la tratament medical.
(3) Încetarea sau înlocuirea masurii internarii poate fi ceruta si de persoana internata sau de procuror. În acest caz, judecatoria dispune efectuarea expertizei medico-legale. Dispozitiile art. 568 alin. (4) se aplica în mod corespunzator.
(4) Daca persoana internata nu are avocat, i se asigura un avocat din oficiu.
(5) O copie a dispozitivului hotarârii definitive prin care s-a dispus mentinerea, înlocuirea sau încetarea internarii medicale se comunica instantei de executare.
Cazurile de amanare Art. 589
(1) Executarea pedepsei închisorii sau a detentiunii pe viata poate fi amânata în urmatoarele cazuri:
a) când se constata, pe baza unei expertize medico-legale, ca persoana condamnata sufera de o boala care nu poate fi tratata în reteaua sanitara a Administratiei Nationale a Penitenciarelor si care face imposibila executarea imediata a pedepsei, daca specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reteaua sanitara a Ministerului Sanatatii si daca instanta apreciaza ca amânarea executarii si lasarea în libertate nu prezinta un pericol pentru ordinea publica. În aceasta situatie, executarea pedepsei se amâna pentru o durata determinata;
b) când o condamnata este gravida sau are un copil mai mic de un an. În aceste cazuri, executarea pedepsei se amâna pâna la încetarea cauzei care a determinat amânarea.
(2) În cazul prevazut la alin. (1) lit. a), amânarea executarii pedepsei nu poate fi dispusa daca cel condamnat si-a provocat singur starea de boala, prin refuzul tratamentului medical, al interventiei chirurgicale, prin actiuni de autoagresiune sau prin alte actiuni vatamatoare, sau în situatia în care se sustrage efectuarii expertizei medico-legale.
(3) Cererea de amânare a executarii pedepsei închisorii sau a detentiunii pe viata poate fi facuta de procuror si de condamnat.
(4) Cererea poate fi retrasa de persoana care a formulat-o.
(5) Hotarârile prin care se dispune amânarea executarii pedepsei sunt executorii de la data pronuntarii.
(6) În cazul în care în timpul amânarii executarii pedepsei pe numele condamnatului este emis un alt mandat de executare a pedepsei închisorii, acesta nu poate fi executat pâna la expirarea termenului de amânare stabilit de instanta sau, dupa caz, pâna la încetarea cauzei care a determinat amânarea.
(7) Hotarârea prin care instanta se pronunta asupra cererii de amânare a executarii pedepsei poate fi atacata cu contestatie la instanta ierarhic superioara, în termen de 3 zile de la comunicare.
Instanta competenta Art. 591
(1) Instanta competenta sa se pronunte asupra acordarii amânarii executarii pedepsei este instanta de executare.
(2) În cazul prevazut la art. 589 alin. (1) lit. a), cererea de amânare a executarii pedepsei se depune la judecatorul delegat cu executarea, însotita de înscrisuri medicale. Judecatorul delegat cu executarea verifica competenta instantei si dispune, dupa caz, prin încheiere, declinarea competentei de solutionare a cauzei sau efectuarea expertizei medico-legale. Dupa primirea raportului de expertiza medico- legala cauza se solutioneaza de instanta de executare, potrivit dispozitiilor prezentului capitol.
(3) Instanta de executare comunica hotarârea prin care s-a dispus amânarea executarii pedepsei, în ziua pronuntarii, organului de politie desemnat în cuprinsul hotarârii de amânare a executarii pedepsei închisorii pentru a lua în evidenta persoana, jandarmeriei, unitatii de politie în a carei circumscriptie locuieste condamnatul, organelor competente sa elibereze pasaportul, organelor de frontiera, precum si altor institutii, în vederea asigurarii respectarii obligatiilor impuse. Organele în drept refuza eliberarea pasaportului sau, dupa caz, ridica provizoriu pasaportul pe durata amânarii.
(4) În caz de încalcare cu rea-credinta a obligatiilor stabilite potrivit art. 590, instanta de executare revoca amânarea si dispune punerea în executare a pedepsei privative de libertate. Organul de politie desemnat de instanta în cuprinsul hotarârii cu supravegherea celui fata de care s-a dispus amânarea executarii pedepsei verifica periodic respectarea obligatiilor de catre condamnat si întocmeste lunar un raport în acest sens catre instanta de executare.
(5) În cazul în care constata încalcari ale obligatiilor stabilite potrivit art. 590, organul de politie sesizeaza, de îndata, instanta de executare.
(6) Instanta de executare tine evidenta amânarilor acordate si, la expirarea termenului, ia masuri pentru emiterea mandatului de executare, iar daca mandatul a fost emis, ia masuri pentru aducerea lui la îndeplinire. Daca nu s-a stabilit un termen de amânare, judecatorul delegat cu executarea al instantei de executare este obligat sa sesizeze instanta de executare în vederea verificarii subzistentei temeiurilor amânarii, iar când se constata ca acestea au încetat, sa ia masuri pentru emiterea mandatului de executare ori pentru aducerea lui la îndeplinire.
Separarea functiilor judiciare Art. 3
(1) În procesul penal se exercita urmatoarele functii judiciare:
a) functia de urmarire penala;
b) functia de dispozitie asupra drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanei în faza de urmarire penala;
c) functia de verificare a legalitatii trimiterii ori netrimiterii în judecata;
d) functia de judecata.
(2) Functiile judiciare se exercita din oficiu, în afara de cazul când, prin lege, se dispune altfel.
(3) În desfasurarea aceluiasi proces penal, exercitarea unei functii judiciare este incompatibila cu exercitarea unei alte functii judiciare, cu exceptia celei prevazute la alin. (1) lit. c), care este compatibila cu functia de judecata, mai putin când se dispune începerea judecatii potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c).
(4) În exercitarea functiei de urmarire penala, procurorul si organele de cercetare penala strâng probele necesare pentru a se constata daca exista sau nu temeiuri de trimitere în judecata.
(5) Asupra actelor si masurilor din cadrul urmaririi penale, care restrâng drepturile si libertatile fundamentale ale persoanei, dispune judecatorul desemnat cu atributii în acest sens, cu exceptia cazurilor prevazute de lege.
(6) Asupra legalitatii actului de trimitere în judecata si probelor pe care se bazeaza acesta, precum si asupra legalitatii solutiilor de netrimitere în judecata se pronunta judecatorul de camera preliminara, în conditiile legii.
(7) Judecata se realizeaza de catre instanta, în complete legal constituite.
Obligativitatea punerii in miscare si a exercitarii actiunii penale Art. 7
(1) Procurorul este obligat sa puna în miscare si sa exercite actiunea penala din oficiu atunci când exista probe din care rezulta savârsirea unei infractiuni si nu exista vreo cauza legala de împiedicare, alta decât cele prevazute la alin. (2) si (3).
(2) În cazurile si în conditiile prevazute expres de lege, procurorul poate renunta la exercitarea actiunii penale daca, în raport cu elementele concrete ale cauzei, nu exista un interes public în realizarea obiectului acesteia.
(3) În cazurile prevazute expres de lege, procurorul pune în miscare si exercita actiunea penala dupa introducerea plângerii prealabile a persoanei vatamate sau dupa obtinerea autorizarii ori sesizarii organului competent sau dupa îndeplinirea unei alte conditii prevazuta de lege.
Dreptul la libertate si siguranta Art. 9
(1) În cursul procesului penal este garantat dreptul oricarei persoane la libertate si siguranta.
(2) Orice masura privativa sau restrictiva de libertate se dispune în mod exceptional si doar în cazurile si în conditiile prevazute de lege.
(3) Orice persoana arestata are dreptul de a fi informata în cel mai scurt timp si într-o limba pe care o întelege asupra motivelor arestarii sale si are dreptul de a formula contestatie împotriva dispunerii masurii.
(4) Atunci când se constata ca o masura privativa sau restrictiva de libertate a fost dispusa în mod nelegal, organele judiciare competente au obligatia de a dispune revocarea masurii si, dupa caz, punerea în libertate a celui retinut sau arestat.
(5) Orice persoana fata de care s-a dispus în mod nelegal, în cursul procesului penal, o masura privativa de libertate are dreptul la repararea pagubei suferite, în conditiile prevazute de lege.
Constituirea ca parte civila Art. 20
(1) Constituirea ca parte civila se poate face pâna la începerea cercetarii judecatoresti. Organele judiciare au obligatia de a aduce la cunostinta persoanei vatamate acest drept.
(2) Constituirea ca parte civila se face în scris sau oral, cu indicarea naturii si a întinderii pretentiilor, a motivelor si a probelor pe care acestea se întemeiaza.
(3) În cazul în care constituirea ca parte civila se face oral, organele judiciare au obligatia de a consemna aceasta într-un proces-verbal sau, dupa caz, în încheiere.
(4) În cazul nerespectarii vreuneia dintre conditiile prevazute la alin. (1) si (2), persoana vatamata sau succesorii acesteia nu se mai pot constitui parte civila în cadrul procesului penal, putând introduce actiunea la instanta civila.
(5) Pâna la terminarea cercetarii judecatoresti, partea civila poate:
a) îndrepta erorile materiale din cuprinsul cererii de constituire ca parte civila;
b) mari sau micsora întinderea pretentiilor;
c) solicita repararea prejudiciului material prin plata unei despagubiri banesti, daca repararea în natura nu mai este posibila.
(6) În cazul în care un numar mare de persoane care nu au interese contrarii s-au constituit parte civila, acestea pot desemna o persoana care sa le reprezinte interesele în cadrul procesului penal. În cazul în care partile civile nu si-au desemnat un reprezentant comun, pentru buna desfasurare a procesului penal, procurorul sau instanta de judecata poate desemna, prin ordonanta, respectiv prin încheiere motivata, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele. Încheierea sau ordonanta va fi comunicata partilor civile, care trebuie sa încunostinteze procurorul sau instanta în cazul în care refuza sa fie reprezentati prin avocatul desemnat din oficiu. Toate actele de procedura comunicate reprezentantului sau de care reprezentantul a luat cunostinta sunt prezumate a fi cunoscute de catre persoanele reprezentate.
(7) Daca dreptul la repararea prejudiciului a fost transmis pe cale conventionala unei alte persoane, aceasta nu poate exercita actiunea civila în cadrul procesului penal. Daca transmiterea acestui drept are loc dupa constituirea ca parte civila, actiunea civila poate fi disjunsa.
(8) Actiunea civila care are ca obiect tragerea la raspundere civila a inculpatului si partii responsabile civilmente, exercitata la instanta penala sau la instanta civila, este scutita de taxa de timbru.
Partea responsabila civilmente Art. 86
Persoana care, potrivit legii civile, are obligatia legala sau conventionala de a repara în întregime sau în parte, singura sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infractiune si care este chemata sa raspunda în proces este parte în procesul penal si se numeste parte responsabila civilmente.
Proba si mijloacele de proba Art. 97
(1) Constituie proba orice element de fapt care serveste la constatarea existentei sau inexistentei unei infractiuni, la identificarea persoanei care a savârsit-o si la cunoasterea împrejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei si care contribuie la aflarea adevarului în procesul penal.
(2) Proba se obtine în procesul penal prin urmatoarele mijloace:
a) declaratiile suspectului sau ale inculpatului;
b) declaratiile persoanei vatamate;
c) declaratiile partii civile sau ale partii responsabile civilmente;
d) declaratiile martorilor;
e) înscrisuri, rapoarte de expertiza sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de proba;
f) orice alt mijloc de proba care nu este interzis prin lege.
(3) Procedeul probatoriu este modalitatea legala de obtinere a mijlocului de proba.
Supravegherea tehnica Art. 139
(1) Supravegherea tehnica se dispune de judecatorul de drepturi si libertati atunci când sunt îndeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savârsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la alin. (2);
b) masura sa fie proportionala cu restrângerea drepturilor si libertatilor fundamentale, date fiind particularitatile cauzei, importanta informatiilor ori a probelor ce urmeaza a fi obtinute sau gravitatea infractiunii;
c) probele nu ar putea fi obtinute în alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultati deosebite ce ar prejudicia ancheta ori exista un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Supravegherea tehnica se poate dispune în cazul infractiunilor contra securitatii nationale prevazute de
Codul penal si de legi speciale, precum si în cazul infractiunilor de trafic de droguri, de efectuare de operatiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infractiunilor privind nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, de trafic si exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, de spalare a banilor, de falsificare de monede, timbre sau de alte valori, de falsificare de instrumente de plata electronica, în cazul infractiunilor care se savârsesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronica, contra patrimoniului, de santaj, de viol, de lipsire de libertate în mod ilegal, de evaziune fiscala, în cazul infractiunilor de coruptie si al infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie, infractiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori în cazul altor infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
(3) Înregistrarile prevazute în prezentul capitol, efectuate de parti sau de alte persoane, constituie mijloace de proba când privesc propriile convorbiri sau comunicari pe care le-au purtat cu tertii. Orice alte înregistrari pot constitui mijloace de proba daca nu sunt interzise de lege.
(4) Raportul dintre avocat si persoana pe care o asista sau o reprezinta nu poate forma obiectul supravegherii tehnice decât daca exista date ca avocatul savârseste ori pregateste savârsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la alin. (2). Daca pe parcursul sau dupa executarea masurii rezulta ca activitatile de supraveghere tehnica au vizat si raporturile dintre avocat si suspectul ori inculpatul pe care acesta îl apara, probele obtinute nu pot fi folosite în cadrul niciunui proces penal, urmând a fi distruse, de îndata, de catre procuror. Judecatorul care a dispus masura este informat, de îndata, de catre procuror. Atunci când apreciaza necesar, judecatorul dispune informarea avocatului.
Conservarea materialelor rezultate din supravegherea tehnica Art. 146
(1) Daca în cauza s-a dispus o solutie de clasare, împotriva careia nu a fost formulata plângere în termenul legal prevazut la art. 340 sau plângerea a fost respinsa, procurorul înstiinteaza de îndata despre aceasta pe judecatorul de drepturi si libertati.
(2) Judecatorul de drepturi si libertati dispune conservarea suportului material sau a copiei certificate a acestuia, prin arhivare la sediul instantei în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidentialitatii.
(3) Daca în cauza instanta a pronuntat o hotarâre de condamnare, de renuntare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicarii pedepsei, de achitare ori încetare a procesului penal, ramasa definitiva, suportul material sau copia acestuia se conserva prin arhivare odata cu dosarul cauzei la sediul instantei, în locuri speciale, cu asigurarea confidentialitatii.
Utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reala si a colaboratorilor Art. 148
(1) Autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire se poate dispune de procurorul care supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala, pe o perioada de maximum 60 de zile, daca:
a) exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savârsirea unei infractiuni contra securitatii nationale prevazute de
Codul penal si de alte legi speciale, precum si în cazul infractiunilor de trafic de droguri, de efectuare de operatiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infractiunilor privind nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, trafic si exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism sau asimilate acestora, de finantare a terorismului, spalare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, falsificare de instrumente de plata electronica, în cazul infractiunilor care se savârsesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronica, santaj, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscala, în cazul infractiunilor de coruptie, al infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie, al infractiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori în cazul altor infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori exista o suspiciune rezonabila ca o persoana este implicata în activitati infractionale ce au legatura cu infractiunile enumerate mai sus;
b) masura este necesara si proportionala cu restrângerea drepturilor si libertatilor fundamentale, date fiind particularitatile cauzei, importanta informatiilor sau a probelor ce urmeaza a fi obtinute ori gravitatea infractiunii;
c) probele sau localizarea si identificarea faptuitorului, suspectului ori inculpatului nu ar putea fi obtinute în alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultati deosebite ce ar prejudicia ancheta ori exista un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Masura se dispune de procuror, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penala, prin ordonanta care trebuie sa cuprinda, în afara mentiunilor prevazute la art. 286 alin. (2):
a) indicarea activitatilor pe care investigatorul sub acoperire este autorizat sa le desfasoare;
b) perioada pentru care s-a autorizat masura;
c) identitatea atribuita investigatorului sub acoperire.
(3) În cazul în care procurorul apreciaza ca este necesar ca investigatorul sub acoperire sa poata folosi dispozitive tehnice pentru a obtine fotografii sau înregistrari audio si video, sesizeaza judecatorul de drepturi si libertati în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnica. Dispozitiile art. 141 se aplica în mod corespunzator.
(4) Investigatorii sub acoperire sunt lucratori operativi din cadrul politiei judiciare. În cazul investigarii infractiunilor contra securitatii nationale si infractiunilor de terorism pot fi folositi ca investigatori sub acoperire si lucratori operativi din cadrul organelor de stat care desfasoara, potrivit legii, activitati de informatii în vederea asigurarii securitatii nationale.
(5) Investigatorul sub acoperire culege date si informatii în baza ordonantei emise potrivit alin. (1) - (3), pe care le pune, în totalitate, la dispozitia procurorului care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala, întocmind un proces-verbal.
(6) În cazul în care desfasurarea activitatii investigatorului impune participarea autorizata la anumite activitati, procurorul procedeaza potrivit dispozitiilor art. 150.
(7) Organele judiciare pot folosi sau pune la dispozitia investigatorului sub acoperire orice înscrisuri ori obiecte necesare pentru desfasurarea activitatii autorizate. Activitatea persoanei care pune la dispozitie sau foloseste înscrisurile ori obiectele nu constituie infractiune.
(8) Investigatorii sub acoperire pot fi audiati ca martori în cadrul procesului penal în aceleasi conditii ca si martorii amenintati.
(9) Durata masurii poate fi prelungita pentru motive temeinic justificate, în cazul în care sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (1), fiecare prelungire neputând depasi 60 de zile. Durata totala a masurii, în aceeasi cauza si cu privire la aceeasi persoana, nu poate depasi un an, cu exceptia infractiunilor contra vietii, securitatii nationale, infractiunilor de trafic de droguri, nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, trafic si exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism sau asimilate acestora, de finantare a terorismului, spalare a banilor, precum si infractiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.
(10) În situatii exceptionale, daca sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (1), iar folosirea investigatorului sub acoperire nu este suficienta pentru obtinerea datelor sau informatiilor ori nu este posibila, procurorul care supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala poate autoriza folosirea unui colaborator, caruia îi poate fi atribuita o alta identitate decât cea reala. Dispozitiile alin. (2) - (3) si (5) - (9) se aplica în mod corespunzator.
Participarea autorizata la anumite activitati Art. 150
(1) Participarea autorizata la anumite activitati în conditiile art. 138 alin. (11) se poate dispune de catre procurorul care supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala, pe o perioada de maximum 60 de zile, daca:
a) exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savârsirea unei infractiuni de trafic de droguri, de efectuare de operatiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infractiuni privind nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, trafic si exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism sau asimilate acestora, de finantare a terorismului, spalare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, unei infractiuni care se savârseste prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronica, santaj, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscala, în cazul infractiunilor de coruptie, al infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie si al infractiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene sau în cazul altor infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori daca exista o suspiciune rezonabila ca o persoana este implicata în activitati infractionale care au legatura, potrivit art. 43, cu infractiunile enumerate mai sus;
b) masura este necesara si proportionala cu restrângerea drepturilor si libertatilor fundamentale, date fiind particularitatile cauzei, importanta informatiilor sau a probelor ce urmeaza a fi obtinute ori gravitatea infractiunii;
c) probele nu ar putea fi obtinute în alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultati deosebite ce ar prejudicia ancheta ori un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Masura se dispune de catre procuror, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penala, prin ordonanta care trebuie sa cuprinda, în afara mentiunilor prevazute la art. 286 alin. (2):
a) indicarea activitatilor autorizate;
b) perioada pentru care s-a autorizat masura;
c) persoana care desfasoara activitatile autorizate.
(3) Activitatile autorizate pot fi desfasurate de un organ de cercetare penala, de un investigator cu identitate reala, de un investigator sub acoperire sau de un colaborator.
(4) Desfasurarea activitatilor autorizate de catre persoana prevazuta la alin. (2) lit. c) nu constituie contraventie sau infractiune.
(5) Punerea în executare a acestor masuri se consemneaza într-un proces-verbal care contine: datele la care masura a început si s-a încheiat, date cu privire la persoanele care au desfasurat activitatile autorizate, descrierea dispozitivelor tehnice utilizate în cazul în care s-a autorizat de catre judecatorul de drepturi si libertati, folosirea mijloacelor tehnice de supraveghere, identitatea persoanelor cu privire la care a fost pusa în aplicare masura.
(6) Persoana care a desfasurat activitatile autorizate poate fi audiata ca martor în cadrul procesului penal, cu respectarea dispozitiilor privind audierea martorilor amenintati, daca organul judiciar apreciaza ca audierea este necesara.
(7) Organele judiciare pot folosi sau pune la dispozitia persoanei care desfasoara activitatile autorizate orice înscrisuri sau obiecte necesare pentru desfasurarea activitatii autorizate. Persoana care pune la dispozitie sau foloseste înscrisurile ori obiectele nu va comite o infractiune prin desfasurarea acestor activitati, în cazul în care acestea constituie infractiuni.
(8) Masura dispusa poate fi prelungita de catre procuror, pentru motive temeinic justificate, în cazul în care sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (1), fiecare prelungire neputând depasi 60 de zile.
(9) Durata totala a masurii, cu privire la aceeasi persoana si aceeasi fapta, nu poate depasi un an.
Livrarea supravegheata Art. 151
(1) Livrarea supravegheata poate fi autorizata, prin ordonanta, de catre procurorul care supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala, la solicitarea institutiilor sau organelor competente, cu sau fara sustragerea ori substituirea totala sau partiala a bunurilor care fac obiectul livrarii.
(2) Livrarea supravegheata poate fi autorizata numai în urmatoarele cazuri:
a) daca descoperirea sau arestarea persoanelor implicate în transportul ilegal de droguri, arme, obiecte furate, materiale explozive si precursori de explozivi restrictionati, nucleare, alte materiale radioactive, sume de bani si alte obiecte care rezulta din activitati ilicite ori obiecte utilizate în scopul comiterii de infractiuni nu ar putea fi facuta în alt mod sau ar presupune dificultati deosebite ce ar prejudicia ancheta ori un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare;
b) daca descoperirea ori dovedirea infractiunilor savârsite în legatura cu livrarea de transporturi ilegale sau suspecte ar fi imposibila ori foarte dificila în alt mod.
(2^1) Livrarea supravegheata poate fi realizata pe teritoriul tarii numai daca procurorul care supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala se asigura ca autoritatile care au, potrivit legii, atributii în legatura cu verificarea sau supravegherea intrarii, circulatiei sau iesirii de pe teritoriul tarii a bunurilor vizate:
a) pastreaza confidentialitatea activitatilor desfasurate;
b) garanteaza supravegherea permanenta a transportului ilegal sau suspect.
(3) În situatia în care livrarea supravegheata presupune activitati transfrontaliere, aceasta poate fi realizata numai daca procurorul care supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala ia masuri si se asigura ca autoritatile statelor tranzitate:
a) sa fie de acord cu intrarea pe teritoriul acestora a transportului ilegal sau suspect si cu iesirea acestuia de pe teritoriul statului;
b) sa garanteze faptul ca transportul ilegal sau suspect este supravegheat permanent de catre autoritatile competente;
c) sa garanteze faptul ca procurorul, organele de politie sau alte autoritati de stat competente sunt înstiintate în ceea ce priveste rezultatul urmaririi penale împotriva persoanelor acuzate de infractiuni care au constituit obiectul metodei speciale de cercetare la care se face referire la alin. (1).
(4) Dispozitiile alin. (3) nu se aplica în cazul în care un tratat international la care România este parte are dispozitii contrare.
(5) Pentru fiecare livrare supravegheata procurorul emite câte o ordonanta, care trebuie sa cuprinda, pe lânga mentiunile prevazute la art. 286 alin. (2):
a) numele suspectului sau inculpatului, daca sunt cunoscute;
b) motivele concrete care justifica masura;
c) indicarea bunurilor care fac obiectul livrarii supravegheate si a dovezilor din care rezulta caracterul ilicit al acestora, a bunurilor care urmeaza a fi sustrase sau substituite, precum si a bunurilor care urmeaza a le înlocui pe acestea, dupa caz;
d) timpul si locul efectuarii livrarii sau, dupa caz, itinerarul ce urmeaza a fi parcurs în vederea efectuarii livrarii, daca acestea sunt cunoscute;
e) modalitatile în care va fi efectuata supravegherea;
f) datele de identificare a persoanelor autorizate sa supravegheze livrarea.
(6) Livrarea supravegheata este pusa în aplicare de catre politie sau de alta autoritate competenta. Procurorul stabileste, coordoneaza si controleaza modul de punere în aplicare a livrarii supravegheate.
(7) Punerea în aplicare a livrarii supravegheate nu constituie infractiune.
(8) Organele prevazute la alin. (6) au obligatia de a întocmi, la finalizarea livrarii supravegheate pe teritoriul României, un proces-verbal cu privire la activitatile desfasurate, pe care îl înainteaza procurorului.
Dispunerea efectuarii expertizei sau a constatarii Art. 172
(1) Efectuarea unei expertize se dispune când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurari ce prezinta importanta pentru aflarea adevarului în cauza este necesara si opinia unui expert.
(2) Expertiza se dispune, în conditiile art. 100, la cerere sau din oficiu, de catre organul de urmarire penala, prin ordonanta motivata, iar în cursul judecatii se dispune de catre instanta, prin încheiere motivata.
(3) Cererea de efectuare a expertizei trebuie formulata în scris, cu indicarea faptelor si împrejurarilor supuse evaluarii si a obiectivelor care trebuie lamurite de expert.
(4) Expertiza poate fi efectuata de experti oficiali din laboratoare sau institutii de specialitate ori de experti independenti autorizati din tara sau din strainatate, în conditiile legii.
(5) Expertiza si examinarea medico-legala se efectueaza în cadrul institutiilor medico-legale.
(6) Ordonanta organului de urmarire penala sau încheierea instantei prin care se dispune efectuarea expertizei trebuie sa indice faptele sau împrejurarile pe care expertul trebuie sa le constate, sa le clarifice si sa le evalueze, obiectivele la care trebuie sa raspunda, termenul în care trebuie efectuata expertiza, precum si institutia ori expertii desemnati.
(7) În domeniile strict specializate, daca pentru întelegerea probelor sunt necesare anumite cunostinte specifice sau alte asemenea cunostinte, instanta ori organul de urmarire penala poate solicita opinia unor specialisti care functioneaza în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Dispozitiile relative la audierea martorului sunt aplicabile în mod corespunzator.
(8) La efectuarea expertizei pot participa experti independenti autorizati, numiti la solicitarea partilor sau subiectilor procesuali principali.
(9) Când exista pericol de disparitie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unor situatii de fapt ori este necesara lamurirea urgenta a unor fapte sau împrejurari ale cauzei, organul de urmarire penala poate dispune prin ordonanta efectuarea unei constatari.
(10) Constatarea este efectuata de catre un specialist care functioneaza în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora.
(11) Certificatul medico-legal are valoarea unui raport de constatare.
(12) Dupa finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciaza ca este necesara opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se poate dispune efectuarea unei expertize.
Numirea expertului Art. 173
(1) Expertul este numit prin ordonanta organului de urmarire penala sau prin încheierea instantei.
(2) Organul de urmarire penala sau instanta desemneaza, de regula, un singur expert, cu exceptia situatiilor în care, ca urmare a complexitatii expertizei, sunt necesare cunostinte specializate din discipline distincte, situatie în care desemneaza doi sau mai multi experti.
(3) Când expertiza urmeaza sa fie efectuata de o institutie medico-legala, de un institut sau laborator de specialitate, desemnarea unuia sau a mai multor experti se face de catre acea institutie, potrivit legii.
(4) Partile si subiectii procesuali principali au dreptul sa solicite ca la efectuarea expertizei sa participe un expert recomandat de acestea. În cazul în care expertiza este dispusa de instanta, procurorul poate solicita ca un expert recomandat de acesta sa participe la efectuarea expertizei.
(5) Expertul, institutia medico-legala, institutul sau laboratorul de specialitate, la cererea expertului, poate solicita, atunci când considera necesar, participarea specialistilor de la alte institutii sau avizul acestora.
(6) Institutia medico-legala, institutul sau laboratorul de specialitate comunica organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei numele expertilor desemnati.
Incompatibilitatea expertului Art. 174
(1) Persoana aflata în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevazute de art. 64 nu poate fi desemnata ca expert, iar în cazul în care a fost desemnata, hotarârea judecatoreasca nu se poate întemeia pe constatarile si concluziile acesteia. Motivul de incompatibilitate trebuie dovedit de cel ce îl invoca.
(2) În aceeasi cauza, o persoana nu poate avea atât calitatea de expert desemnat de organul judiciar, cât si pe aceea de expert recomandat de unul dintre subiectii procesuali.
(2^1) Nu poate fi desemnata ca expert recomandat de parti în aceeasi cauza o persoana care functioneaza în cadrul aceleiasi institutii medico-legale, institut sau laborator de specialitate cu expertul desemnat de conducerea institutiei respective la solicitarea organului judiciar.
(3) Nu poate fi desemnata ca expert recomandat de parti în aceeasi cauza o persoana care functioneaza în cadrul aceleiasi institutii medico-legale, institut sau laborator de specialitate cu expertul desemnat de conducerea institutiei respective la solicitarea organului judiciar.
(4) Dispozitiile art. 66-68 se aplica în mod corespunzator.
Drepturile si obligatiile expertului Art. 175
(1) Expertul are dreptul de a refuza efectuarea expertizei pentru aceleasi motive pentru care martorul poate refuza depunerea marturiei.
(2) Expertul are dreptul sa ia cunostinta de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei.
(3) Expertul poate cere lamuriri organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei cu privire la anumite fapte ori împrejurari ale cauzei ce trebuie evaluate.
(4) Expertul poate cere lamuriri partilor si subiectilor procesuali principali, cu încuviintarea si în conditiile stabilite de organele judiciare.
(5) Expertul are dreptul la un onorariu pentru activitatea depusa în vederea efectuarii expertizei, pentru cheltuielile pe care ar trebui sa le suporte sau le-a suportat pentru efectuarea expertizei. Cuantumul onorariului este stabilit de catre organele judiciare în functie de natura si complexitatea cauzei si de cheltuielile suportate sau care urmeaza a fi suportate de catre expert. Daca expertiza este efectuata de institutia medico-legala ori institutul sau laboratorul de specialitate, costul expertizei este stabilit în conditiile prevazute de legea speciala.
(6) Expertul poate beneficia si de masuri de protectie, în conditiile prevazute la art. 125.
(7) Expertul are obligatia de a se prezenta în fata organelor de urmarire penala sau a instantei de judecata ori de câte ori este chemat si de a-si întocmi raportul de expertiza cu respectarea termenului-limita stabilit în ordonanta organului de urmarire penala sau în încheierea instantei. Termenul-limita din ordonanta sau încheiere poate fi prelungit, la cererea expertului, pentru motive întemeiate, fara ca prelungirea totala acordata sa fie mai mare de 6 luni.
(8) Întârzierea sau refuzul nejustificat de efectuare a expertizei atrage aplicarea unei amenzi judiciare, precum si raspunderea civila a expertului sau a institutiei desemnate sa o efectueze pentru prejudiciile cauzate.
Procedura efectuarii expertizei Art. 177
(1) Organul de urmarire penala sau instanta de judecata, când dispune efectuarea unei expertize, fixeaza un termen la care sunt chemate partile, subiectii procesuali principali, precum si expertul, daca acesta a fost desemnat.
(2) La termenul fixat se aduce la cunostinta procurorului, a partilor, a subiectilor procesuali principali si a expertului obiectul expertizei si întrebarile la care expertul trebuie sa raspunda si li se pune în vedere ca au dreptul sa faca observatii cu privire la aceste întrebari si ca pot cere modificarea sau completarea lor. De asemenea, dupa caz, sunt indicate expertului obiectele pe care urmeaza sa le analizeze.
(3) Expertul este înstiintat cu privire la faptul ca are obligatia de a analiza obiectul expertizei, de a indica cu exactitate orice observatie sau constatare si de a expune o opinie impartiala cu privire la faptele sau împrejurarile evaluate, în conformitate cu regulile stiintei si expertizei profesionale.
(4) Partile si subiectii procesuali principali sunt încunostintati ca au dreptul sa ceara numirea câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care sa participe la efectuarea expertizei.
(5) Dupa examinarea obiectiilor si cererilor facute de parti, de subiectii procesuali principali si expert, organul de urmarire penala sau instanta de judecata pune în vedere expertului termenul în care urmeaza a fi efectuata expertiza, încunostintându-l totodata daca la efectuarea acesteia urmeaza sa participe partile sau subiectii procesuali principali.
(6) Atunci când expertiza urmeaza sa fie efectuata de o institutie medico-legala, de un laborator de expertiza criminalistica sau de orice institut de specialitate, sunt aplicabile dispozitiile art. 173 alin. (3), nefiind necesara prezenta expertului în fata organului judiciar.
Audierea expertului Art. 179
(1) În cursul urmaririi penale sau al judecatii, expertul poate fi audiat de organul de urmarire penala sau de instanta, la cererea procurorului, a partilor, a subiectilor procesuali principali sau din oficiu, daca organul judiciar apreciaza ca audierea este necesara pentru lamurirea constatarilor sau concluziilor expertului.
(2) Daca expertiza a fost efectuata de o institutie medico-legala, institut sau laborator de specialitate, institutia va desemna un expert, dintre persoanele care au participat la efectuarea expertizei, ce urmeaza a fi audiat de catre organul de urmarire penala sau de instanta.
(3) Audierea expertului se efectueaza potrivit dispozitiilor privitoare la audierea martorilor.
Suplimentul de expertiza Art. 180
(1) Când organul de urmarire penala sau instanta constata, la cerere sau din oficiu, ca expertiza nu este completa, iar aceasta deficienta nu poate fi suplinita prin audierea expertului, dispune efectuarea unui supliment de expertiza de catre acelasi expert. Când nu este posibila desemnarea aceluiasi expert, se dispune efectuarea unei alte expertize de catre un alt expert.
(2) Când expertiza a fost efectuata în cadrul institutiei medico-legale, unui institut sau laborator de specialitate, organul de urmarire penala sau instanta se adreseaza institutiei respective în vederea efectuarii suplimentului de expertiza.
Efectuarea unei noi expertize Art. 181
(1) Organul de urmarire penala sau instanta dispune efectuarea unei noi expertize atunci când concluziile raportului de expertiza sunt neclare sau contradictorii ori între continutul si concluziile raportului de expertiza exista contradictii, iar aceste deficiente nu pot fi înlaturate prin audierea expertului.
(2) Când organul de urmarire penala sau instanta de judecata dispune efectuarea unei noi expertize de catre o institutie medico-legala, aceasta este efectuata de o comisie, în conditiile legii.
Expertiza toxicologica Art. 188
(1) În cazul în care exista o suspiciune cu privire la producerea unei intoxicatii, se dispune efectuarea unei expertize toxicologice.
(2) Produsele considerate suspecte ca ar fi determinat intoxicatia sunt trimise institutiei medico-legale sau unei alte institutii specializate.
(3) Concluziile expertizei toxicologice cuprind constatari de specialitate cu privire la tipul substantei toxice, cantitatea, calea de administrare, precum si consecintele posibile ale substantei descoperite, cât si alte elemente care sa ajute la stabilirea adevarului.
Expertiza genetica judiciara Art. 191
(1) Expertiza genetica judiciara se poate dispune de catre organul de urmarire penala, prin ordonanta, în cursul urmaririi penale, sau de instanta, prin încheiere, în cursul judecatii, cu privire la probele biologice recoltate de la persoane sau orice alte probe ce au fost gasite ori ridicate.
(2) Expertiza genetica judiciara se efectueaza în cadrul institutiilor medico-legale, al unei institutii ori unui laborator de specialitate sau al oricarei alte institutii de specialitate certificate si acreditate în acest tip de analize.
(3) Probele biologice recoltate cu ocazia examinarii corporale pot fi folosite numai la identificarea profilului genetic judiciar.
(4) Profilul genetic judiciar obtinut în conditiile alin. (3) poate fi folosit si în alta cauza penala, daca serveste la aflarea adevarului.
(5) Datele obtinute ca urmare a expertizei genetice judiciare constituie date personale si sunt protejate conform legii.
Cazuri speciale de valorificare a bunurilor mobile sechestrate Art. 252^1
(1) În cursul procesului penal, înainte de pronuntarea unei hotarâri definitive, procurorul sau instanta de judecata care a instituit sechestrul poate dispune de îndata valorificarea bunurilor mobile sechestrate, la cererea proprietarului bunurilor sau atunci când exista acordul acestuia.
(2) În cursul procesului penal, înainte de pronuntarea unei hotarâri definitive, atunci când nu exista acordul proprietarului, bunurile mobile asupra carora s-a instituit sechestrul asigurator pot fi valorificate, în mod exceptional, în urmatoarele situatii:
a) atunci când, în termen de un an de la data instituirii sechestrului, valoarea bunurilor sechestrate s-a diminuat în mod semnificativ, respectiv cu cel putin 40% în raport cu cea de la momentul dispunerii masurii asiguratorii. Dispozitiile art. 252 alin. (1) se aplica în mod corespunzator si în acest caz;
b) atunci când exista riscul expirarii termenului de garantie sau când sechestrul asigurator s-a aplicat asupra unor animale sau pasari vii;
c) atunci când sechestrul asigurator s-a aplicat asupra produselor inflamabile sau petroliere;
d) atunci când sechestrul asigurator s-a aplicat asupra unor bunuri a caror depozitare sau întretinere necesita cheltuieli disproportionate în raport cu valoarea bunului.
(3) În cursul procesului penal, înainte de pronuntarea unei hotarâri definitive, atunci când sunt îndeplinite cumulativ urmatoarele conditii: proprietarul nu a putut fi identificat si valorificarea nu se poate face potrivit alin. (2), autovehiculele asupra carora s-a instituit sechestrul asigurator pot fi valorificate, în urmatoarele situatii:
a) atunci când acestea au fost folosite, în orice mod, la savârsirea unei infractiuni;
b) daca de la data instituirii masurii asiguratorii asupra acestor bunuri a trecut o perioada de un an sau mai mare.
(4) Sumele de bani rezultate din valorificarea bunurilor mobile facuta potrivit alin. (1), (2) si (3) se depun în contul prevazut de art. 252 alin. (8).
(5) Sumele de bani rezultate din valorificarea bunurilor mobile facuta potrivit alin. (3) se consemneaza pe numele faptuitorului, suspectului, inculpatului sau al persoanei responsabile civilmente ori, dupa caz, într-un cont special constituit în acest sens, potrivit dispozitiilor legale în vigoare, la dispozitia organului judiciar care a dispus sechestrul. Prevederile art. 252 alin. (8) referitoare la depunerea recipisei se aplica în mod corespunzator.
Valorificarea bunurilor mobile sechestrate in cursul urmaririi penale Art. 252^2
(1) În cursul urmaririi penale, atunci când nu exista acordul proprietarului, daca procurorul care a instituit sechestrul apreciaza ca se impune valorificarea bunurilor mobile sechestrate, îl sesizeaza cu o propunere motivata de valorificare a bunurilor sechestrate pe judecatorul de drepturi si libertati.
(2) Judecatorul de drepturi si libertati sesizat în conditiile alin. (1) fixeaza un termen, care nu poate fi mai scurt de 10 zile, la care sunt chemate partile, precum si custodele bunurilor, atunci când a fost desemnat unul. Participarea procurorului este obligatorie.
(3) La termenul fixat, în camera de consiliu, se aduce la cunostinta partilor si a custodelui faptul ca se intentioneaza valorificarea bunurilor mobile sechestrate si li se pune în vedere ca au dreptul de face observatii sau cereri legate de bunurile ce urmeaza a fi valorificate. Dupa examinarea obiectiilor si cererilor facute de parti sau custode, judecatorul de drepturi si libertati dispune prin încheiere motivata asupra valorificarii bunurilor mobile prevazute la art. 252^1 alin. (2). Lipsa partilor legal citate nu împiedica desfasurarea procedurii.
(4) Împotriva încheierii judecatorului de drepturi si libertati prevazute la alin. (2) se poate face contestatie la judecatorul de drepturi si libertati de la instanta ierarhic superioara de catre parti, custode, procuror, precum si de catre orice alta persoana interesata în termen de 10 zile.
(5) Termenul prevazut la alin. (4) curge de la comunicare pentru procuror, parti sau custode sau de la data când au luat la cunostinta de încheiere în cazul altor persoane interesate.
(6) Partile sau custodele pot face contestatie numai împotriva încheierii prin care judecatorul de drepturi si libertati a dispus valorificarea bunurilor mobile sechestrate. Procurorul poate face contestatie numai împotriva încheierii prin care judecatorul de drepturi si libertati a respins propunerea de valorificare a bunurilor mobile sechestrate.
(7) Contestatia prevazuta la alin. (4) este suspensiva de executare. Judecarea cauzei se face de urgenta si cu precadere, iar hotarârea prin care se solutioneaza contestatia este definitiva.
Valorificarea bunurilor mobile sechestrate in cursul judecatii Art. 252^3
(1) În cursul judecatii, instanta de judecata, din oficiu sau la cererea procurorului, a uneia dintre parti sau a custodelui, poate dispune asupra valorificarii bunurilor mobile sechestrate. În acest scop, instanta de judecata fixeaza un termen, care nu poate fi mai scurt de 10 zile, la care sunt citate în camera de consiliu partile, precum si custodele bunurilor, atunci când a fost desemnat unul. Participarea procurorului este obligatorie.
(2) La termenul fixat, se pune în discutia partilor, în camera de consiliu, valorificarea bunurilor mobile sechestrate si li se pune în vedere ca au dreptul de a face observatii sau cereri legate de acestea. Lipsa partilor legal citate nu împiedica desfasurarea procedurii.
(3) Asupra valorificarii bunurilor mobile sechestrate, precum si cu privire la cererile prevazute la alin. (2), instanta de judecata dispune prin încheiere motivata. Încheierea instantei este definitiva.
Incidente privind citarea Art. 263
(1) În cursul judecatii, neregularitatea cu privire la citare este luata în considerare doar daca partea lipsa la termenul la care s-a produs neregularitatea o invoca la termenul urmator la care este prezenta sau legal citata, dispozitiile privind sanctiunea nulitatii aplicându-se în mod corespunzator.
(2) Cu exceptia situatiei în care prezenta inculpatului este obligatorie, neregularitatea privind procedura de citare a unei parti poate fi invocata de catre procuror, de catre celelalte parti ori din oficiu numai la termenul la care ea s-a produs.
Sumele cuvenite martorului, expertului si interpretului Art. 273
(1) Martorul, expertul si interpretul chemati de organul de urmarire penala ori de instanta au dreptul la restituirea cheltuielilor de transport, întretinere, locuinta si a altor cheltuieli necesare, prilejuite de chemarea lor.
(2) Martorul, expertul si interpretul care sunt salariati au dreptul la venitul de la locul de munca, pe durata lipsei de la serviciu pricinuite de chemarea la organul de urmarire penala sau la instanta.
(3) Martorul care nu este salariat, dar are venit din munca, este îndreptatit sa primeasca o compensare.
(4) Expertul si interpretul au dreptul la o retributie pentru îndeplinirea însarcinarii date, în cazurile si în conditiile prevazute prin dispozitii legale.
(5) Sumele acordate potrivit alin. (1), (3) si (4) se platesc pe baza dispozitiilor luate de organul care a dispus chemarea si în fata caruia s-a prezentat martorul, expertul sau interpretul, din fondul cheltuielilor judiciare special alocat.
Efectele nulitatii Art. 280
(1) Încalcarea dispozitiilor legale care reglementeaza desfasurarea procesului penal atrage nulitatea actului în conditiile prevazute expres de prezentul cod.
(2) Actele îndeplinite ulterior actului care a fost declarat nul sunt la rândul lor lovite de nulitate, atunci când exista o legatura directa între acestea si actul declarat nul.
(3) Atunci când constata nulitatea unui act, organul judiciar dispune, când este necesar si daca este posibil, refacerea acelui act cu respectarea dispozitiilor legale.
Nulitatile absolute Art. 281
(1) Determina întotdeauna aplicarea nulitatii încalcarea dispozitiilor privind:
a) compunerea completului de judecata;
b) competenta materiala si competenta personala a instantelor judecatoresti, atunci când judecata a fost efectuata de o instanta inferioara celei legal competente;
c) publicitatea sedintei de judecata;
d) participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;
e) prezenta suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii;
f) asistarea de catre avocat a suspectului sau a inculpatului, precum si a celorlalte parti, atunci când asistenta este obligatorie.
(2) Nulitatea absoluta se constata din oficiu sau la cerere.
(3) Încalcarea dispozitiilor legale prevazute la alin. (1) lit. a) -d) poate fi invocata în orice stare a procesului.
(4) Încalcarea dispozitiilor legale prevazute la alin. (1) lit. e) si f) trebuie invocata:
a) pâna la încheierea procedurii în camera preliminara, daca încalcarea a intervenit în cursul urmaririi penale sau în procedura camerei preliminare;
b) în orice stare a procesului, daca încalcarea a intervenit în cursul judecatii;
c) în orice stare a procesului, indiferent de momentul la care a intervenit încalcarea, când instanta a fost sesizata cu un acord de recunoastere a vinovatiei.
Nulitatile relative Art. 282
(1) Încalcarea oricaror dispozitii legale în afara celor prevazute la art. 281 determina nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerintei legale s-a adus o vatamare drepturilor partilor ori ale subiectilor procesuali principali, care nu poate fi înlaturata altfel decât prin desfiintarea actului.
(2) Nulitatea relativa poate fi invocata de procuror, suspect, inculpat, celelalte parti sau persoana vatamata, atunci când exista un interes procesual propriu în respectarea dispozitiei legale încalcate.
(3) Nulitatea relativa se invoca în cursul sau imediat dupa efectuarea actului ori cel mai târziu în termenele prevazute la alin. (4).
(4) Încalcarea dispozitiilor legale prevazute la alin. (1) poate fi invocata:
a) pâna la închiderea procedurii de camera preliminara, daca încalcarea a intervenit în cursul urmaririi penale sau în aceasta procedura;
b) pâna la primul termen de judecata cu procedura legal îndeplinita, daca încalcarea a intervenit în cursul urmaririi penale, când instanta a fost sesizata cu un acord de recunoastere a vinovatiei;
c) pâna la urmatorul termen de judecata cu procedura completa, daca încalcarea a intervenit în cursul judecatii.
(5) Nulitatea relativa se acopera atunci când:
a) persoana interesata nu a invocat-o în termenul prevazut de lege;
b) persoana interesata a renuntat în mod expres la invocarea nulitatii.
Modalitatile de exercitare a supravegherii Art. 300
(1) Procurorul, în exercitarea atributiei de a conduce si supraveghea activitatea organelor de cercetare penala, vegheaza ca actele de urmarire penala sa fie efectuate cu respectarea dispozitiilor legale.
(2) Organele de cercetare penala sunt obligate dupa sesizare sa îl informeze pe procuror despre activitatile pe care le efectueaza sau urmeaza sa le efectueze.
(3) În exercitarea atributiei de a conduce activitatea de urmarire penala, procurorul ia masurile necesare sau da dispozitii organelor de cercetare penala care iau aceste masuri. Procurorul poate sa asiste la efectuarea oricarui act de cercetare penala sau sa îl efectueze personal.
(4) În exercitarea atributiei de supraveghere a activitatii de urmarire penala, procurorul poate sa ceara spre verificare orice dosar de la organul de cercetare penala, care este obligat sa îl trimita de îndata, cu toate actele, materialele si datele privitoare la fapta care formeaza obiectul cercetarii. Procurorul poate retine orice cauza în vederea efectuarii urmaririi penale.
Trimiterea la organul competent Art. 301
(1) Când procurorul constata ca urmarirea penala nu se efectueaza de organul de cercetare penala prevazut de lege, ia masuri ca urmarirea sa fie facuta de organul competent, procedând potrivit art. 63.
(2) În cazul prevazut la alin. (1), actele sau masurile procesuale legal efectuate ramân valabile.
(3) Când procurorul constata ca exista vreunul dintre cazurile prevazute la art. 43, dispune reunirea cauzelor, trimitând ulterior cauza organului competent.
Infirmarea actelor procesuale sau procedurale Art. 304
(1) Când procurorul constata ca un act sau o masura procesuala a organului de cercetare penala nu este data cu respectarea dispozitiilor legale sau este neîntemeiata, o infirma motivat, din oficiu sau la plângerea persoanei interesate.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplica si în cazul verificarii efectuate de catre procurorul ierarhic superior cu privire la actele procurorului ierarhic inferior.
Rezolvarea cauzelor Art. 327
Atunci când constata ca au fost respectate dispozitiile legale care garanteaza aflarea adevarului, ca urmarirea penala este completa si exista probele necesare si legal administrate, procurorul:
a) emite rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecata, daca din materialul de urmarire penala rezulta ca fapta exista, ca a fost savârsita de inculpat si ca acesta raspunde penal;
b) emite ordonanta prin care claseaza sau renunta la urmarire, potrivit dispozitiilor legale.
Cuprinsul rechizitoriului Art. 328
(1) Rechizitoriul se limiteaza la fapta si persoana pentru care s-a efectuat urmarirea penala si cuprinde în mod corespunzator mentiunile prevazute la art. 286 alin. (2), datele privitoare la fapta retinuta în sarcina inculpatului si încadrarea juridica a acesteia, probele si mijloacele de proba, cheltuielile judiciare, mentiunile prevazute la art. 330 si 331, dispozitia de trimitere în judecata, precum si alte mentiuni necesare pentru solutionarea cauzei. Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalitatii si temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, dupa caz, de procurorul general al parchetului de pe lânga curtea de apel, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când a fost întocmit de un procuror de la Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, rechizitoriul este verificat de procurorul-sef de sectie, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de catre procurorul general al acestui parchet. În cauzele cu arestati, verificarea se face de urgenta si înainte de expirarea duratei arestarii preventive.
(2) În rechizitoriu se arata numele si prenumele persoanelor care trebuie citate în instanta, cu indicarea calitatii lor în proces, si locul unde urmeaza a fi citate.
(3) Procurorul întocmeste un singur rechizitoriu chiar daca lucrarile urmaririi penale privesc mai multe fapte ori mai multi suspecti si inculpati si chiar daca se dau acestora rezolvari diferite, potrivit art. 327.
Reluarea in caz de redeschidere a urmaririi penale Art. 335
(1) Daca procurorul ierarhic superior celui care a dispus solutia constata, ulterior, ca nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirma ordonanta si dispune redeschiderea urmaririi penale. Dispozitiile art. 317 se aplica în mod corespunzator.
(2) În cazul în care au aparut fapte sau împrejurari noi din care rezulta ca a disparut împrejurarea pe care se întemeia clasarea, procurorul revoca ordonanta si dispune redeschiderea urmaririi penale.
(3) Când constata ca suspectul sau inculpatul nu si-a îndeplinit cu rea-credinta obligatiile stabilite conform art. 318 alin. (6), procurorul revoca ordonanta si dispune redeschiderea urmaririi penale.
(4) Redeschiderea urmaririi penale este supusa confirmarii judecatorului de camera preliminara, în termen de cel mult 3 zile, sub sanctiunea nulitatii. Judecatorul de camera preliminara hotaraste prin încheiere motivata, în camera de consiliu, cu citarea suspectului sau, dupa caz, a inculpatului si cu participarea procurorului, asupra legalitatii si temeiniciei ordonantei prin care s-a dispus redeschiderea urmaririi penale. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedica solutionarea cererii de confirmare.
(4^1) Judecatorul de camera preliminara, solutionând cererea de confirmare, verifica legalitatea si temeinicia ordonantei prin care s-a dispus redeschiderea urmaririi penale pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul de urmarire penala si a oricaror înscrisuri noi prezentate. Încheierea judecatorului de camera preliminara este definitiva.
(5) În cazul în care s-a dispus clasarea, redeschiderea urmaririi penale are loc si atunci când judecatorul de camera preliminara a admis plângerea împotriva solutiei si a trimis cauza la procuror în vederea completarii urmaririi penale. Dispozitiile judecatorului de camera preliminara sunt obligatorii pentru organul de urmarire penala.
(6) Daca procurorul ierarhic superior celui care a dispus solutia infirma solutia de netrimitere în judecata si dispune redeschiderea urmaririi penale, anterior comunicarii ordonantei care cuprinde aceasta solutie, redeschiderea urmaririi penale nu este supusa confirmarii judecatorului de camera preliminara.
Solutionarea plangerii de catre judecatorul de camera preliminara Art. 341
(1) Dupa înregistrarea plângerii la instanta competenta, aceasta se trimite în aceeasi zi judecatorului de camera preliminara. Plângerea gresit îndreptata se trimite pe cale administrativa organului judiciar competent.
(2) Judecatorul de camera preliminara stabileste termenul de solutionare si dispune citarea petentului si a intimatilor si încunostintarea procurorului, cu mentiunea ca pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii. Daca în cauza a fost pusa în miscare actiunea penala, petentul si intimatii pot formula cereri si ridica exceptii si cu privire la legalitatea administrarii probelor ori a efectuarii urmaririi penale.
(3) Procurorul, în termen de cel mult 3 zile de la primirea comunicarii prevazute la alin. (2), transmite judecatorului de camera preliminara dosarul cauzei.
(4) În situatia în care plângerea a fost depusa la procuror, acesta o va înainta, împreuna cu dosarul cauzei, instantei competente.
(5) Plângerea se solutioneaza în camera de consiliu, cu participarea procurorului, prin încheiere motivata, pronuntata în camera de consiliu. Neprezentarea persoanelor citate conform alin. (2) nu împiedica solutionarea plângerii.
(5^1) Judecatorul de camera preliminara, solutionând plângerea, verifica solutia atacata pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul de urmarire penala si a oricaror înscrisuri noi prezentate.
(6) În cauzele în care nu s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale, judecatorul de camera preliminara poate dispune una dintre urmatoarele solutii:
a) respinge plângerea, ca tardiva sau inadmisibila ori, dupa caz, ca nefondata;
b) admite plângerea, desfiinteaza solutia atacata si trimite motivat cauza la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmarirea penala ori, dupa caz, pentru a pune în miscare actiunea penala si a completa urmarirea penala;
c) admite plângerea si schimba temeiul de drept al solutiei de clasare atacate, daca prin aceasta nu se creeaza o situatie mai grea pentru persoana care a facut plângerea.
(7) În cauzele în care s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale, judecatorul de camera preliminara:
1. respinge plângerea ca tardiva sau inadmisibila;
2. verifica legalitatea administrarii probelor si a efectuarii urmaririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, dupa caz, sanctioneaza potrivit art. 280-282 actele de urmarire penala efectuate cu încalcarea legii si:
a) respinge plângerea ca nefondata;
b) admite plângerea, desfiinteaza solutia atacata si trimite motivat cauza la procuror pentru a completa urmarirea penala;
c) admite plângerea, desfiinteaza solutia atacata si dispune începerea judecatii cu privire la faptele si persoanele pentru care, în cursul cercetarii penale, a fost pusa în miscare actiunea penala, când probele legal administrate sunt suficiente, trimitând dosarul spre repartizare aleatorie;
d) admite plângerea si schimba temeiul de drept al solutiei de clasare atacate, daca prin aceasta nu se creeaza o situatie mai grea pentru persoana care a facut plângerea.
(7^1) În cazul în care, ulterior sesizarii judecatorului de camera preliminara, procurorul ierarhic superior admite plângerea si dispune infirmarea solutiei atacate, plângerea va fi respinsa ca ramasa fara obiect. Cheltuielile judiciare avansate de stat ramân în sarcina acestuia.
(8) Încheierea prin care s-a pronuntat una dintre solutiile prevazute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) si d) si alin. (7^1) este definitiva.
(9) În cazul prevazut la alin. (7) pct. 2 lit. c), în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii procurorul, petentul si intimatii pot face, motivat, contestatie cu privire la modul de solutionare a exceptiilor privind legalitatea administrarii probelor si a efectuarii urmaririi penale. Contestatia nemotivata este inadmisibila.
(10) Contestatia se depune la judecatorul care a solutionat plângerea si se înainteaza spre solutionare judecatorului de camera preliminara de la instanta ierarhic superioara ori, când instanta sesizata cu plângere este Înalta Curte de Casatie si Justitie, completului competent potrivit legii, care o solutioneaza în camera de consiliu, cu citarea petentului si a intimatilor si cu participarea procurorului, prin încheiere motivata, pronuntata în camera de consiliu, putând dispune una dintre urmatoarele solutii:
a) respinge contestatia ca tardiva, inadmisibila ori, dupa caz, ca nefondata, si mentine dispozitia de începere a judecatii;
b) admite contestatia, desfiinteaza încheierea si rejudeca plângerea potrivit alin. (7) pct. 2, daca exceptiile cu privire la legalitatea administrarii probelor ori a efectuarii urmaririi penale au fost gresit solutionate.
(11) Probele care au fost excluse nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei.
Obiectul procedurii in camera preliminara Art. 342
Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, dupa trimiterea în judecata, a competentei si a legalitatii sesizarii instantei, precum si verificarea legalitatii administrarii probelor si a efectuarii actelor de catre organele de urmarire penala.
Masurile premergatoare Art. 344
(1) Dupa sesizarea instantei prin rechizitoriu, dosarul se repartizeaza aleatoriu judecatorului de camera preliminara.
(2) Copia certificata a rechizitoriului si, dupa caz, traducerea autorizata a acestuia se comunica inculpatului la locul de detinere ori, dupa caz, la adresa unde locuieste sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedura. Inculpatului, celorlalte parti si persoanei vatamate li se aduc la cunostinta obiectul procedurii în camera preliminara, dreptul de a-si angaja un aparator si termenul în care, de la data comunicarii, pot formula în scris cereri si exceptii cu privire la legalitatea sesizarii instantei, legalitatea administrarii probelor si a efectuarii actelor de catre organele de urmarire penala. Termenul este stabilit de catre judecatorul de camera preliminara, în functie de complexitatea si particularitatile cauzei, dar nu poate fi mai scurt de 20 de zile.
(3) În cazurile prevazute la art. 90, judecatorul de camera preliminara ia masuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu si stabileste, în functie de complexitatea si particularitatile cauzei, termenul în care acesta poate formula în scris cereri si exceptii cu privire la legalitatea sesizarii instantei, legalitatea administrarii probelor si a efectuarii actelor de catre organele de urmarire penala, care nu poate fi mai scurt de 20 de zile.
(4) La expirarea termenelor prevazute la alin. (2) si (3), daca s-au formulat cereri sau exceptii ori daca a ridicat exceptii din oficiu, judecatorul de camera preliminara stabileste termenul pentru solutionarea acestora, cu citarea partilor si a persoanei vatamate si cu participarea procurorului.
Solutiile Art. 346
(1) Daca nu s-au formulat cereri si exceptii în termenele prevazute la art. 344 alin. (2) si (3) si nici nu a ridicat din oficiu exceptii, la expirarea acestor termene, judecatorul de camera preliminara constata legalitatea sesizarii instantei, a administrarii probelor si a efectuarii actelor de urmarire penala si dispune începerea judecatii. Judecatorul de camera preliminara se pronunta în camera de consiliu, fara citarea partilor si a persoanei vatamate si fara participarea procurorului, prin încheiere, care se comunica de îndata acestora.
(2) Daca respinge cererile si exceptiile invocate ori ridicate din oficiu, în conditiile art. 345 alin. (1) si (2), prin aceeasi încheiere judecatorul de camera preliminara constata legalitatea sesizarii instantei, a administrarii probelor si a efectuarii actelor de urmarire penala si dispune începerea judecatii.
(3) Judecatorul de camera preliminara restituie cauza la parchet daca:
a) rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediata de procuror în termenul prevazut la art. 345 alin. (3), daca neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecatii;
b) a exclus toate probele administrate în cursul urmaririi penale;
c) procurorul solicita restituirea cauzei, în conditiile art. 345 alin. (3), ori nu raspunde în termenul prevazut de aceleasi dispozitii.
(4) În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularitati ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sanctionat potrivit art. 280-282 actele de urmarire penala efectuate cu încalcarea legii, judecatorul de camera preliminara dispune începerea judecatii.
(4^1) În cazurile prevazute la alin. (3) lit. a) si c) si la alin. (4), judecatorul de camera preliminara se pronunta prin încheiere, în camera de consiliu, cu citarea partilor si a persoanei vatamate si cu participarea procurorului. Încheierea se comunica de îndata procurorului, partilor si persoanei vatamate.
(4^2) În cazul prevazut la alin. (3) lit. b), restituirea cauzei la procuror se dispune prin încheierea prevazuta la art. 345 alin. (2).
(5) Probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei.
(6) Daca apreciaza ca instanta sesizata nu este competenta, judecatorul de camera preliminara procedeaza potrivit art. 50 si 51, care se aplica în mod corespunzator.
(7) Judecatorul de camera preliminara care a dispus începerea judecatii exercita functia de judecata în cauza.
Masurile preventive in procedura de camera preliminara Art. 348
(1) Judecatorul de camera preliminara se pronunta, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, mentinerea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a masurilor preventive.
(2) În cauzele în care fata de inculpat s-a dispus o masura preventiva, judecatorul de camera preliminara de la instanta sesizata cu rechizitoriu sau, dupa caz, judecatorul de camera preliminara de la instanta ierarhic superioara ori completul competent de la Înalta Curte de Casatie si Justitie, învestit cu solutionarea contestatiei, verifica legalitatea si temeinicia masurii preventive, procedând potrivit dispozitiilor art. 207.
Publicitatea sedintei de judecata Art. 352
(1) Sedinta de judecata este publica, cu exceptia cazurilor prevazute de lege. Sedinta desfasurata în camera de consiliu nu este publica.
(2) Nu pot asista la sedinta de judecata minorii sub 18 ani, cu exceptia situatiei în care acestia au calitatea de parti sau martori, precum si persoanele înarmate, cu exceptia personalului care asigura paza si ordinea.
(3) Daca judecarea în sedinta publica ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnitatii sau vietii intime a unei persoane, intereselor minorilor sau ale justitiei, instanta, la cererea procurorului, a partilor ori din oficiu, poate declara sedinta nepublica pentru tot cursul sau pentru o anumita parte a judecarii cauzei.
(4) Instanta poate de asemenea sa declare sedinta nepublica la cererea unui martor, daca prin audierea sa în sedinta publica s-ar aduce atingere sigurantei ori demnitatii sau vietii intime a acestuia sau a membrilor familiei sale, ori la cererea procurorului, a persoanei vatamate sau a partilor, în cazul în care o audiere în public ar pune în pericol confidentialitatea unor informatii.
(5) Declararea sedintei nepublice se face în sedinta publica, dupa ascultarea partilor prezente, a persoanei vatamate si a procurorului. Dispozitia instantei este executorie.
(6) În timpul cât sedinta este nepublica, nu sunt admise în sala de sedinta decât partile, persoana vatamata, reprezentantii acestora, avocatii si celelalte persoane a caror prezenta este autorizata de instanta.
(7) Partile, persoana vatamata, reprezentantii acestora, avocatii si expertii desemnati în cauza au dreptul de a lua cunostinta de actele si continutul dosarului.
(8) Presedintele completului are îndatorirea de a aduce la cunostinta persoanelor ce participa la judecata desfasurata în sedinta nepublica obligatia de a pastra confidentialitatea informatiilor obtinute pe parcursul procesului.
(9) Pe durata judecatii, instanta poate interzice publicarea si difuzarea, prin mijloace scrise sau audiovizuale, de texte, desene, fotografii sau imagini de natura a dezvalui identitatea persoanei vatamate, a partii civile, a partii responsabile civilmente sau a martorilor, în conditiile prevazute la alin. (3) sau (4).
(10) Informatiile de interes public din dosar se comunica în conditiile legii.
(11) În cazul în care informatiile clasificate sunt esentiale pentru solutionarea cauzei, instanta solicita, de urgenta, dupa caz, declasificarea totala, declasificarea partiala sau trecerea într-un alt grad de clasificare ori permiterea accesului la cele clasificate de catre aparatorul inculpatului.
(12) Daca autoritatea emitenta nu permite aparatorului inculpatului accesul la informatiile clasificate, acestea nu pot servi la pronuntarea unei solutii de condamnare, de renuntare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicarii pedepsei în cauza.
Masurile preventive in cursul judecatii Art. 362
(1) În tot cursul judecatii, pâna la pronuntarea hotarârii, instanta se pronunta, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a masurilor preventive.
(2) În cauzele în care fata de inculpat s-a dispus o masura preventiva, instanta este datoare sa verifice, în tot cursul judecatii, pâna la pronuntarea hotarârii, în sedinta publica, legalitatea si temeinicia masurii preventive, procedând potrivit dispozitiilor art. 208.
Participarea procurorului la judecata Art. 363
(1) Participarea procurorului la judecata este obligatorie.
(2) În cursul judecatii, procurorul exercita rol activ, în vederea aflarii adevarului si a respectarii dispozitiilor legale.
(3) În cursul judecatii, procurorul formuleaza cereri, ridica exceptii si pune concluzii. Cererile si concluziile procurorului trebuie sa fie motivate.
(4) Când apreciaza ca exista vreuna dintre cauzele care împiedica exercitarea actiunii penale, procurorul pune, dupa caz, concluzii de achitare sau de încetare a procesului penal.
Participarea inculpatului la judecata si drepturile acestuia Art. 364
(1) Judecata cauzei are loc în prezenta inculpatului. Aducerea inculpatului aflat în stare de detinere la judecata este obligatorie. Se considera ca este prezent si inculpatul privat de libertate care, cu acordul sau si în prezenta aparatorului ales sau numit din oficiu si, dupa caz, si a interpretului, participa la judecata prin videoconferinta, la locul de detinere.
(2) Judecata poate avea loc în lipsa inculpatului daca acesta este disparut, se sustrage de la judecata ori si-a schimbat adresa fara a o aduce la cunostinta organelor judiciare si, în urma verificarilor efectuate, nu i se cunoaste noua adresa.
(3) Judecata poate de asemenea avea loc în lipsa inculpatului daca, desi legal citat, acesta lipseste în mod nejustificat de la judecarea cauzei.
(4) Pe tot parcursul judecatii, inculpatul, inclusiv în cazul în care este privat de libertate, poate cere, în scris, sa fie judecat în lipsa, fiind reprezentat de avocatul sau ales sau din oficiu. În cazul în care inculpatul aflat în stare de detinere a solicitat sa fie judecat în lipsa, instanta poate dispune, la cerere sau din oficiu, ca acesta sa poata puna concluzii în cadrul dezbaterilor si sa i se dea cuvântul prin intermediul videoconferintei, în prezenta aparatorului ales sau din oficiu.
(5) Daca apreciaza necesara prezenta inculpatului, instanta poate dispune aducerea acestuia cu mandat de aducere.
(6) Inculpatul poate formula cereri, ridica exceptii si pune concluzii, inclusiv în situatia prevazuta la alin. (1) teza finala.
Suspendarea judecatii Art. 367
(1) Când se constata pe baza unei expertize medico-legale ca inculpatul sufera de o boala grava, care îl împiedica sa participe la judecata, instanta dispune, prin încheiere, suspendarea judecatii pâna când starea sanatatii inculpatului va permite participarea acestuia la judecata.
(1^1) Instanta dispune suspendarea judecatii numai daca, luând în considerare toate circumstantele cauzei, apreciaza ca suspectul sau inculpatul nu ar putea fi audiat la locul unde se afla sau prin intermediul videoconferintei ori ca audierea lui în acest mod ar aduce atingere drepturilor sale ori bunei desfasurari a judecatii.
(1^2) Daca nu se dispune suspendarea judecatii, audierea suspectului sau inculpatului la locul unde se afla sau prin videoconferinta nu poate avea loc decât în prezenta avocatului.
(2) Daca sunt mai multi inculpati, iar temeiul suspendarii priveste numai pe unul dintre ei si disjungerea nu este posibila, se dispune suspendarea întregii cauze.
(3) Suspendarea judecatii se dispune si pe perioada desfasurarii procedurii de mediere, potrivit legii.
(4) Încheierea data în prima instanta prin care s-a dispus cu privire la suspendarea cauzei poate fi atacata separat cu contestatie la instanta ierarhic superioara în termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru procuror, partile si persoana vatamata prezente, si de la comunicare, pentru partile sau persoana vatamata care lipsesc. Contestatia se depune la instanta care a pronuntat încheierea atacata si se înainteaza, împreuna cu dosarul cauzei, instantei ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.
(5) Contestatia nu suspenda executarea si se judeca în termen de 3 zile de la primirea dosarului.
(6) Procesul penal se reia din oficiu de îndata ce inculpatul poate participa la judecata sau la încheierea procedurii de mediere, potrivit legii.
(7) Instanta de judecata este obligata sa verifice periodic, dar nu mai târziu de 3 luni, daca mai subzista cauza care a determinat suspendarea judecatii.
(8) Daca inculpatul se afla în arest la domiciliu sau este arestat preventiv ori fata de inculpat s-a dispus masura controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cautiune, se aplica în mod corespunzator prevederile art. 208.
(9) Ridicarea unei exceptii de neconstitutionalitate nu suspenda judecarea cauzei.
Solutiile la judecata in apel Art. 421
Instanta, judecând apelul, pronunta una dintre urmatoarele solutii:
1. respinge apelul, mentinând hotarârea atacata:
a) daca apelul este tardiv sau inadmisibil;
b) daca apelul este nefondat;
2. admite apelul si:
a) desfiinteaza sentinta primei instante si pronunta o noua hotarâre, procedând potrivit regulilor referitoare la solutionarea actiunii penale si a actiunii civile la judecata în fond. Instanta de apel readministreaza declaratiile pe care prima instanta si-a întemeiat solutia de achitare, dispozitiile art. 374 alin. (7) - (10) si ale art. 383 alin. (3) si (4) aplicându-se în mod corespunzator;
b) desfiinteaza sentinta primei instante si dispune rejudecarea de catre instanta a carei hotarâre a fost desfiintata pentru motivul ca judecarea cauzei la acea instanta a avut loc în lipsa unei parti nelegal citate sau care, legal citata, a fost în imposibilitate de a se prezenta si de a înstiinta instanta despre aceasta imposibilitate, invocata de acea parte. Rejudecarea de catre instanta a carei hotarâre a fost desfiintata se dispune si atunci când instanta nu s-a pronuntat asupra unei fapte retinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra actiunii civile ori când exista vreunul dintre cazurile de nulitate absoluta, cu exceptia cazului de necompetenta, când se dispune rejudecarea de catre instanta competenta.
(2) Dispozitiile art. 406 alin. (1), (2) si (5) sunt aplicabile.
Solutiile instantei Art. 485
(1) Instanta, analizând acordul, pronunta una dintre urmatoarele solutii:
a) admite acordul de recunoastere a vinovatiei si pronunta solutia cu privire la care s-a ajuns la un acord, daca sunt îndeplinite conditiile prevazute la art. 480-482 cu privire la toate faptele retinute în sarcina inculpatului, care au facut obiectul acordului;
b) respinge acordul de recunoastere a vinovatiei si trimite dosarul procurorului în vederea continuarii urmaririi penale, daca nu sunt îndeplinite conditiile prevazute la art. 480-482 cu privire la toate faptele retinute în sarcina inculpatului, care au facut obiectul acordului, sau daca apreciaza ca solutia cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror si inculpat este nelegala sau nejustificat de blânda în raport cu gravitatea infractiunii sau periculozitatea infractorului.
(2) Instanta poate admite acordul de recunoastere a vinovatiei numai cu privire la unii dintre inculpati.
(3) În situatia prevazuta la alin. (1) lit. b), instanta se pronunta din oficiu cu privire la starea de arest a inculpatilor.
(4) Dispozitiile art. 396 alin. (9), art. 398 si art. 399 se aplica în mod corespunzator.
Procedura de solutionare a contestatiei Art. 488^4
(1) Judecatorul de drepturi si libertati sau instanta, în vederea solutionarii contestatiei, dispune urmatoarele masuri:
a) informarea procurorului, respectiv instantei pe rolul careia se afla cauza, cu privire la contestatia formulata, cu mentiunea posibilitatii de a formula un punct de vedere cu privire la aceasta;
b) transmiterea în cel mult 5 zile a dosarului sau a unei copii certificate a dosarului cauzei de catre procuror, respectiv de catre instanta pe rolul careia se afla cauza;
c) informarea celorlalte parti din proces si, dupa caz, a celorlalte persoane prevazute la art. 4881 alin. (2) cu privire la contestatia formulata si la dreptul de a-si exprima punctul de vedere în termenul acordat în acest scop de judecatorul de drepturi si libertati sau de instanta.
(2) În cazul în care suspectul sau inculpatul este privat de libertate, în cauza respectiva sau în alta cauza, informarea prevazuta la alin. (1) lit. c) se va face atât catre acesta, cât si catre avocatul, ales sau numit din oficiu, al acestuia.
(3) Netransmiterea punctului de vedere prevazut la alin. (1) lit. a) si c) în termenul stabilit de instanta nu împiedica solutionarea contestatiei.
(4) Judecatorul de drepturi si libertati sau instanta solutioneaza contestatia în cel mult 20 zile de la înregistrarea acesteia.
(5) Contestatia se solutioneaza prin încheiere, în camera de consiliu, cu citarea partilor, a subiectilor procesuali principali si cu participarea procurorului. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedica solutionarea contestatiei.
Solutii Art. 488^6
(1) Când apreciaza contestatia ca fiind întemeiata, judecatorul de drepturi si libertati sau instanta admite contestatia si stabileste termenul în care procurorul sa rezolve cauza potrivit art. 327, respectiv instanta de judecata sa solutioneze cauza, precum si termenul în care o noua contestatie nu poate fi formulata.
(2) În toate cazurile, judecatorul de drepturi si libertati sau instanta care solutioneaza contestatia nu va putea da îndrumari si nici nu va putea oferi dezlegari asupra unor probleme de fapt sau de drept care sa anticipeze modul de solutionare a procesului ori care sa aduca atingere libertatii judecatorului cauzei de a hotarî, conform legii, cu privire la solutia ce trebuie data procesului, ori, dupa caz, libertatii procurorului de a pronunta solutia pe care o considera legala si temeinica.
(3) Daca s-a constatat depasirea duratei rezonabile, o noua contestatie în aceeasi cauza se va solutiona cu luarea în considerare exclusiv a motivelor ivite ulterior contestatiei anterioare.
(4) Abuzul de drept constând în formularea cu rea-credinta a contestatiei se sanctioneaza cu amenda judiciara de la 1.000 lei la 7.000 lei si la plata cheltuielilor judiciare ocazionate.
(5) Încheierea se motiveaza în termen de 5 zile de la pronuntare. Dosarul se restituie în ziua motivarii.
(6) Hotarârea se comunica contestatorului si se transmite spre informare tuturor partilor sau persoanelor dintre cele enumerate la art. 4884 alin. (1) lit. c), din dosarul cauzei, care sunt tinute sa respecte termenele cuprinse în aceasta.
(7) Încheierea prin care judecatorul de drepturi si libertati sau instanta solutioneaza contestatia nu este supusa niciunei cai de atac.
(8) Contestatia formulata cu nerespectarea termenelor prevazute de prezentul capitol se restituie administrativ.
Masurile preventive Art. 493
(1) Judecatorul de drepturi si libertati, în cursul urmaririi penale, la propunerea procurorului, sau, dupa caz, judecatorul de camera preliminara ori instanta poate dispune, daca exista motive temeinice care justifica suspiciunea rezonabila ca persoana juridica a savârsit o fapta prevazuta de legea penala si numai pentru a se asigura buna desfasurare a procesului penal, una sau mai multe dintre urmatoarele masuri:
a) interdictia initierii ori, dupa caz, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice;
b) interdictia initierii ori, dupa caz, suspendarea fuziunii, a divizarii sau a reducerii capitalului social al persoanei juridice, începuta anterior sau în cursul urmaririi penale;
c) interzicerea unor operatiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolventa persoanei juridice;
d) interzicerea încheierii anumitor acte juridice, stabilite de organul judiciar;
e) interzicerea desfasurarii activitatilor de natura celor cu ocazia carora a fost comisa infractiunea.
(2) Pentru a asigura respectarea masurilor prevazute la alin. (1), persoana juridica poate fi obligata la depunerea unei cautiuni constând într-o suma de bani care nu poate fi mai mica de 10.000 lei. Cautiunea se restituie la data ramânerii definitive a hotarârii de condamnare, de amânare a aplicarii pedepsei, de renuntare la aplicarea pedepsei sau de încetare a procesului penal, pronuntate în cauza, daca persoana juridica a respectat masura sau masurile preventive, precum si în cazul în care, prin hotarâre definitiva, s-a dispus achitarea persoanei juridice.
(3) Cautiunea nu se restituie în cazul nerespectarii de catre persoana juridica a masurii sau a masurilor preventive luate, facându-se venit la bugetul de stat la data ramânerii definitive a hotarârii pronuntate în cauza, precum si daca s-a dispus plata din cautiune, în ordinea urmatoare, a despagubirilor banesti acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infractiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii.
(4) Masurile preventive prevazute la alin. (1) pot fi dispuse pe o perioada de cel mult 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii în cursul urmaririi penale si a mentinerii în cursul procedurii de camera preliminara si al judecatii, daca se mentin temeiurile care au determinat luarea acestora, fiecare prelungire neputând depasi 60 de zile.
(5) În cursul urmaririi penale, masurile preventive se dispun de judecatorul de drepturi si libertati prin încheiere motivata data în camera de consiliu, cu citarea persoanei juridice.
(6) Participarea procurorului este obligatorie.
(7) Împotriva încheierii se poate face contestatie la judecatorul de drepturi si libertati sau, dupa caz, la judecatorul de camera preliminara ori instanta ierarhic superioara, de catre persoana juridica si procuror, în termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenti, si de la comunicare, pentru persoana juridica lipsa.
(8) Masurile preventive se revoca de catre judecatorul de drepturi si libertati la cererea procurorului sau a persoanei juridice, iar de catre judecatorul de camera preliminara si de catre instanta si din oficiu, numai când se constata ca nu mai exista temeiurile care au justificat luarea sau mentinerea acestora. Dispozitiile alin. (5) - (7) se aplica în mod corespunzator.
(9) Împotriva reprezentantului persoanei juridice sau a mandatarului acesteia pot fi luate masurile prevazute la art. 265 si art. 283 alin. (2), iar fata de practicianul în insolventa, masura prevazuta la art. 283 alin. (2).
(10) Luarea masurilor preventive nu împiedica luarea masurilor asiguratorii conform art. 249-256.
Persoanele chemate la organul de urmarire penala Art. 505
(1) Când suspectul ori inculpatul este un minor care nu a împlinit 16 ani, la orice ascultare sau confruntare a minorului, organul de urmarire penala citeaza parintii acestuia ori, dupa caz, pe tutore, curator sau persoana în îngrijirea ori supravegherea careia se afla temporar minorul, precum si directia generala de asistenta sociala si protectie a copilului din localitatea unde se desfasoara audierea.
(1^1) La efectuarea oricarui alt act de urmarire penala la care este citat suspectul sau inculpatul minor se citeaza parintii sau, dupa caz, tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea careia se afla temporar minorul, daca organul judiciar considera ca prezenta acestora este în interesul superior al minorului si nu este de natura sa aduca atingere bunei desfasurari a procesului penal.
(1^2) Daca parintii sau, dupa caz, tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea careia se afla temporar minorul nu au putut fi gasiti ori prezenta acestora ar afecta interesul superior al minorului sau desfasurarea procesului penal, citarea se va face catre un alt adult care este desemnat de minor si acceptat în aceasta calitate de organul judiciar.
(1^3) În cazul în care minorul nu desemneaza un alt adult potrivit alin. (1^2) sau adultul desemnat nu este acceptat de organul judiciar, citarea se va face catre o alta persoana aleasa de organul judiciar, tinând seama de interesul superior al minorului.
(1^4) În cazul în care circumstantele prevazute la alin. (1^2) sau (1^3) înceteaza, citarea se va face potrivit alin. (1^1).
(2) Când suspectul sau inculpatul este un minor care a împlinit 16 ani, citarea persoanelor prevazute la alin. (1) se dispune numai daca organul de urmarire penala considera necesar.
(3) Neprezentarea persoanelor legal citate la ascultarea sau confruntarea minorului nu împiedica efectuarea acestor acte.
Persoanele chemate la judecarea minorilor Art. 508
(1) La judecarea cauzei se citeaza serviciul de probatiune, parintii minorului sau, dupa caz, tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea careia se afla temporar minorul.
(2) Persoanele aratate la alin. (1) au dreptul si îndatorirea sa dea lamuriri, sa formuleze cereri si sa prezinte propuneri în privinta masurilor ce ar urma sa fie luate.
(3) Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedica judecarea cauzei.
(4) Daca niciuna dintre persoanele prevazute la alin. (1) nu a putut fi gasita ori prezenta acesteia ar afecta interesul superior al minorului sau desfasurarea procesului penal, citarea se va face catre un alt adult corespunzator care este desemnat de minor si acceptat în aceasta calitate de organul judiciar.
(5) În cazul în care minorul nu desemneaza un alt adult conform alin. (4) sau adultul desemnat nu este acceptat de organul judiciar, citarea se va face catre o alta persoana aleasa de organul judiciar, tinând seama de interesul superior al minorului.
(6) În cazul în care circumstantele de la alin. (4) sau (5) înceteaza, citarea se va face potrivit alin. (1).
Darea in urmarire Art. 521
(1) Darea în urmarire se solicita si se dispune pentru identificarea, cautarea, localizarea si prinderea unei persoane în scopul aducerii acesteia în fata organelor judiciare ori punerii în executare a anumitor hotarâri judecatoresti.
(2) Darea în urmarire se solicita si se dispune în urmatoarele cazuri:
a) nu s-a putut executa un mandat de arestare preventiva, un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, o masura educativa privativa de libertate, masura internarii medicale sau masura expulzarii, întrucât persoana fata de care s-a luat una dintre aceste masuri nu a fost gasita;
b) persoana a evadat din starea legala de retinere sau detinere ori a fugit dintr-un centru educativ, centru de detentie sau din unitatea în care executa masura internarii medicale;
c) în vederea depistarii unei persoane urmarite international despre care exista date ca se afla în România.
(3) Darea în urmarire se solicita de:
a) organul de politie care a constatat imposibilitatea executarii masurii prevazute la alin. (2) lit. a);
b) administratia locului de detinere, centrul educativ sau unitatea medicala prevazuta la alin. (2) lit. b);
c) organul judiciar competent potrivit legii speciale, în cazul prevazut la alin. (2) lit. c);
(4) Darea în urmarire se dispune prin ordin de Inspectoratul General al Politiei Române.
(5) Ordinul de dare în urmarire se comunica în cel mai scurt timp organelor competente sa elibereze pasaportul, care au obligatia sa refuze eliberarea pasaportului sau, dupa caz, sa ridice provizoriu pasaportul pe durata masurii, precum si organelor de frontiera pentru darea în consemn.
(6) De asemenea, ordinul de dare în urmarire se comunica în copie:
a) celui în fata caruia urmeaza sa fie adusa persoana urmarita în momentul prinderii;
b) organului judiciar competent care supravegheaza activitatea de urmarire a persoanei date în urmarire.
Urmarirea Art. 522
(1) Ordinul de dare în urmarire se pune în executare de îndata de catre structurile competente ale Ministerului Administratiei si Internelor care vor desfasura, la nivel national, activitati de identificare, cautare, localizare si prindere a persoanei urmarite.
(2) Institutiile publice sunt obligate sa sprijine, în conditiile legii si conform competentelor legale, organele de politie care efectueaza urmarirea unei persoane date în urmarire.
(3) Activitatea de urmarire a unei persoane arestate preventiv, desfasurata de organele de politie, este supravegheata de procurori anume desemnati din cadrul parchetului de pe lânga curtea de apel în a carui circumscriptie se afla sediul instantei competente care a solutionat în fond propunerea de arestare preventiva. Când mandatul de arestare preventiva a fost emis într-o cauza de competenta Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, supravegherea activitatii de urmarire revine procurorului care efectueaza sau a efectuat urmarirea penala în cauza.
(4) În celelalte cazuri, activitatea de urmarire a persoanelor date în urmarire este supravegheata de procurori anume desemnati din cadrul parchetului de pe lânga curtea de apel în a carui circumscriptie se afla sediul instantei de executare ori al altei instante competente potrivit legii speciale.
Respingerea cererii pentru neindeplinirea conditiilor de forma si fond Art. 532
(1) Cererea de reabilitare se respinge pentru neîndeplinirea conditiilor de forma si fond în urmatoarele cazuri:
a) a fost introdusa înainte de termenul legal;
b) lipseste mentiunea prevazuta la art. 530 alin. (3) lit. a) si petitionarul nu s-a prezentat la termenul de înfatisare;
c) lipseste vreuna dintre mentiunile prevazute la art. 530 alin. (3) lit. b)-e) si petitionarul nu a completat cererea la termenul de înfatisare si nici la termenul ce i s-a acordat în vederea completarii.
(2) În cazul prevazut la alin. (1) lit. a), cererea poate fi repetata dupa împlinirea termenului legal, iar în cazurile prevazute la alin. (1) lit. b) si c), oricând.
(3) În cazul prescriptiei executarii pedepsei, nu poate depune cerere de reabilitare persoana prevazuta la art. 530 alin. (1), daca lipsa executarii este imputabila persoanei condamnate.
(4) Cererea de reabilitare în privinta careia rezulta ca nu priveste o persoana condamnata determinata, precum si cererea formulata în numele unei persoane condamnate, fara mandat din partea acesteia, dat în conditiile legii, sunt inadmisibile.
Felul si intinderea reparatiei Art. 540
(1) La stabilirea întinderii reparatiei se tine seama de durata privarii nelegale de libertate, precum si de consecintele produse asupra persoanei, asupra familiei celui privat de libertate ori asupra celui aflat în situatia prevazuta la art. 538.
(2) Reparatia consta în plata unei sume de bani sau în constituirea unei rente viagere ori în obligatia ca, pe cheltuiala statului, cel retinut sau arestat nelegal sa fie încredintat unui institut de asistenta sociala si medicala.
(3) La alegerea felului reparatiei si la întinderea acesteia se va tine seama de situatia celui îndreptatit la repararea pagubei si de natura daunei produse.
(4) Persoanelor îndreptatite la repararea pagubei, care înainte de privarea de libertate ori de încarcerare ca urmare a punerii în executare a unei pedepse ori masuri educative privative de libertate erau încadrate în munca, li se calculeaza, la vechimea în munca stabilita potrivit legii, si timpul cât au fost private de libertate.
(5) Reparatia este în toate cazurile suportata de stat, prin Ministerul Finantelor Publice.
Actiunea pentru repararea pagubei Art. 541
(1) Actiunea pentru repararea pagubei poate fi pornita de persoana îndreptatita, potrivit art. 538 si 539, iar dupa moartea acesteia poate fi continuata sau pornita de catre persoanele care se aflau în întretinerea sa la data decesului.
(2) Actiunea poate fi introdusa în termen de 6 luni de la data ramânerii definitive a hotarârii instantei de judecata, precum si a ordonantei sau încheierilor organelor judiciare, prin care s-a constatat eroarea judiciara, respectiv privarea nelegala de libertate.
(3) Pentru obtinerea repararii pagubei, persoana îndreptatita se poate adresa tribunalului în a carei circumscriptie domiciliaza, chemând în judecata civila statul, care este citat prin Ministerul Finantelor Publice.
(4) Actiunea este scutita de taxa judiciara de timbru.
Actiunea in regres Art. 542
(1) În cazul în care repararea pagubei a fost acordata potrivit art. 541, precum si în situatia în care statul român a fost condamnat de catre o instanta internationala pentru vreunul dintre cazurile prevazute la art. 538 si 539, actiunea în regres pentru recuperarea sumei achitate poate fi îndreptata împotriva persoanei care, cu rea-credinta sau din culpa grava, a provocat situatia generatoare de daune sau împotriva institutiei la care aceasta este asigurata pentru despagubiri în caz de prejudicii provocate în exercitiul profesiunii.
(2) Statul trebuie sa dovedeasca în cadrul actiunii în regres, prin ordonanta procurorului sau hotarâre penala definitiva, ca cel asigurat în conditiile alin. (1) a produs cu rea-credinta sau din culpa grava profesionala eroarea judiciara sau privarea nelegala de libertate cauzatoare de prejudicii.
Reconstituirea inscrisului sau dosarului Art. 547
(1) Când nu exista o copie oficiala de pe înscrisul disparut, se procedeaza la reconstituirea acestuia.
(2) Reconstituirea unui dosar se face prin reconstituirea înscrisurilor pe care le continea.
(3) În vederea reconstituirii pot fi folosite orice mijloace de proba prevazute de lege.
(4) Rezultatul reconstituirii se constata, dupa caz, prin ordonanta procurorului sau prin hotarârea instantei data cu citarea partilor, dupa ascultarea acestora si a procurorului.
(5) Neprezentarea partilor legal citate nu împiedica judecarea cauzei.
(6) Hotarârea de reconstituire este supusa apelului.
(7) Împotriva ordonantei procurorului privind rezultatul reconstituirii orice persoana care justifica un interes legitim poate face plângere, dispozitiile art. 336-339 aplicându-se în mod corespunzator.
Rezolvarea contestatiei la executare Art. 599
(1) Procedura de rezolvare a contestatiei la executare este cea prevazuta la art. 597.
(2) În cazul aratat la art. 598 alin. (1) lit. d), daca din hotarârea pusa în executare nu rezulta datele si situatiile de existenta carora depinde solutionarea contestatiei, constatarea acestora se face de catre instanta competenta sa judece contestatia.
(3) Cererea poate fi retrasa de condamnat sau de procuror, când este formulata de acesta.
(4) Dupa pronuntarea solutiei definitive ca urmare a admiterii contestatiei la executare, se face o noua punere în executare conform procedurii prevazute de prezentul titlu.
(5) Cererile ulterioare de contestatie la executare sunt inadmisibile daca exista identitate de persoana, de temei legal, de motive si de aparari.