Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Partea GENERALĂ

• Titlul I - Principiile și limitele aplicării legii procesuale penale • Titlul II - Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal Capitolul I - Actiunea penala Capitolul II - Actiunea civila • Titlul III - Participanții în procesul penal Capitolul I - Dispoziții generale Capitolul II - Competența organelor judiciare SECȚIUNEA 1 - Competența funcțională, după materie și după calitatea persoanei a instanțelor judecătorești SECȚIUNEA a 2-a - Competența teritorială a instanțelor judecătorești SECȚIUNEA a 3-a - Dispoziții speciale privind competența instanțelor judecătorești SECȚIUNEA a 4-a - Competența judecătorului de drepturi și libertăți și a judecătorului de cameră preliminară SECȚIUNEA a 5-a - Organele de urmărire penală și competența acestora SECȚIUNEA a 6-a - Incompatibilitatea și strămutarea Capitolul III - Subiecții procesuali principali și drepturile acestora Capitolul IV - Inculpatul și drepturile acestuia Capitolul V - Partea civilă și drepturile acesteia Capitolul VI - Partea responsabilă civilmente și drepturile acesteia Capitolul VII - Avocatul. Asistența juridică și reprezentarea • Titlul IV - Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii Capitolul I - Reguli generale Capitolul II - Audierea persoanelor SECȚIUNEA 1 - Reguli generale în materia audierii persoanelor SECȚIUNEA a 2-a - Audierea suspectului sau a inculpatului SECȚIUNEA a 3-a - Audierea persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente SECȚIUNEA a 4-a - Audierea martorilor SECȚIUNEA a 5-a - Protecția martorilor SECȚIUNEA a 6-a - Confruntarea Capitolul III - Identificarea persoanelor și a obiectelor Capitolul IV - Metode speciale de supraveghere sau cercetare Capitolul V - Conservarea datelor informatice Capitolul VI - Percheziția și ridicarea de obiecte și înscrisuri SECȚIUNEA 1 - Percheziția domiciliară SECȚIUNEA a 2-a - Alte forme de percheziție SECȚIUNEA a 3-a - Ridicarea de obiecte și înscrisuri Capitolul VII - Expertiza și constatarea Capitolul VIII - Cercetarea locului faptei și reconstituirea Capitolul IX - Fotografierea și luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane Capitolul X - Mijloace materiale de probă Capitolul XI - Înscrisurile • Titlul V - Măsurile preventive și alte măsuri procesuale Capitolul I - Măsurile preventive SECȚIUNEA 1 - Dispoziții generale SECȚIUNEA a 2-a - Reținerea SECȚIUNEA a 3-a - Controlul judiciar SECȚIUNEA a 4-a - Controlul judiciar pe cauțiune SECȚIUNEA a 5-a - Arestul la domiciliu SECȚIUNEA a 6-a - Arestarea preventivă SECȚIUNEA a 7-a - Încetarea de drept, revocarea și înlocuirea măsurilor preventive SECȚIUNEA a 8-a - Dispoziții speciale privind măsurile preventive aplicate minorilor Capitolul II - Aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical SECȚIUNEA 1 - Obligarea provizorie la tratament medical SECȚIUNEA a 2-a - Internarea medicală provizorie Capitolul III - Măsurile asigurătorii, restituirea lucrurilor și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii • Titlul VI - Acte procesuale și procedurale comune Capitolul I - Citarea, comunicarea actelor procedurale și mandatul de aducere Capitolul II - Termenele Capitolul III - Cheltuielile judiciare Capitolul IV - Modificarea actelor procedurale, îndreptarea erorilor materiale și înlăturarea unor omisiuni vădite Capitolul V - Nulitățile Capitolul VI - Amenda judiciară

Partea SPECIALĂ

• Titlul I - Urmărirea penală Capitolul I - Dispoziții generale Capitolul II - Sesizarea organelor de urmărire penală SECȚIUNEA 1 - Reglementări generale SECȚIUNEA a 2-a - Plângerea prealabilă Capitolul III - Conducerea și supravegherea activității organelor de cercetare penală de către procuror Capitolul IV - Efectuarea urmăririi penale SECȚIUNEA 1 - Desfășurarea urmăririi penale SECȚIUNEA a 2-a - Suspendarea urmăririi penale SECȚIUNEA a 3-a - Clasarea și renunțarea la urmărirea penală SECȚIUNEA a 4-a - Terminarea urmăririi penale SECȚIUNEA a 5-a - Dispoziții privind efectuarea urmăririi penale de către procuror Capitolul V - Rezolvarea cauzelor și sesizarea instanței Capitolul VI - Reluarea urmăririi penale Capitolul VII - Plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală • Titlul II - Camera preliminară • Titlul III - Judecata Capitolul I - Dispoziții generale Capitolul II - Judecata în primă instanță SECȚIUNEA 1 - Desfășurarea judecării cauzelor SECȚIUNEA a 2-a - Deliberarea și hotărârea instanței Capitolul III - Apelul Capitolul III^1 - Contestația Capitolul V - Căile extraordinare de atac SECȚIUNEA 1 - Contestația în anulare SECȚIUNEA a 2-a - Recursul în casație SECȚIUNEA a 3-a - Revizuirea SECȚIUNEA a 4-a - Redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate Capitolul VI - Dispoziții privind asigurarea unei practici judiciare unitare SECȚIUNEA 1 - Recursul în interesul legii SECȚIUNEA a 2-a - Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept • Titlul IV - Proceduri speciale Capitolul I - Acordul de recunoaștere a vinovăției Capitolul I^1 Contestația privind durata procesului penal Capitolul II - Procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice Capitolul III - Procedura în cauzele cu infractori minori Capitolul IV - Procedura dării în urmărire Capitolul V - Procedura reabilitării Capitolul VI - Procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciară sau în caz de privare nelegală de libertate ori în alte cazuri Capitolul VII - Procedura în caz de dispariție a dosarelor judiciare și a înscrisurilor judiciare Capitolul VIII - Procedura privind cooperarea judiciară internațională și punerea în aplicare a tratatelor internaționale în materie penală SECȚIUNEA 1 - Dispoziții generale SECȚIUNEA a 2-a - Recunoașterea unor acte judiciare străine Capitolul IX - Procedura de confiscare sau desființare a unui înscris în cazul clasării • Titlul V - Executarea hotărârilor penale Capitolul I - Dispoziții generale Capitolul II - Punerea în executare a hotărârilor SECȚIUNEA 1 - Punerea în executare a pedepselor principale SECȚIUNEA a 2-a - Punerea în executare a pedepselor complementare SECȚIUNEA a 3-a - Punerea în executare a măsurilor de siguranță SECȚIUNEA a 4-a - Punerea în executare a altor dispoziții SECȚIUNEA a 5-a - Punerea în executare a amenzii judiciare și a cheltuielilor judiciare avansate de stat SECȚIUNEA a 6-a - Punerea în executare a dispozițiilor civile din hotărâre Capitolul III - Alte dispoziții privind executarea SECȚIUNEA 1 - Condamnarea în cazul anulării sau revocării renunțării la aplicarea pedepsei sau a amânării aplicării pedepsei SECȚIUNEA 1^1 - Schimbări în executarea unor hotărâri SECȚIUNEA a 2-a - Amânarea executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață SECȚIUNEA a 3-a - Întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață SECȚIUNEA a 4-a - Înlăturarea sau modificarea pedepsei Capitolul IV - Dispoziții comune • Titlul VI - Dispoziții finale
Inlocuirea pedepsei amenzii cu prestarea unei munci neremunerate in folosul comunitatii
Art. 560
(1) Instanta competenta sa dispuna înlocuirea obligatiei de plata a amenzii neexecutate cu obligatia de a presta o munca neremunerata în folosul comunitatii, potrivit art. 64 alin. (1) din Codul penal, este instanta de executare.
(2) Sesizarea instantei se face din oficiu sau de catre organul care, potrivit legii, executa amenda ori de catre persoana condamnata. Când dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunitatii, instanta va mentiona în dispozitiv doua entitati din comunitate unde urmeaza a se executa munca neremunerata în folosul comunitatii. Consilierul de probatiune, pe baza evaluarii initiale, va decide în care din cele doua institutii din comunitate mentionate în hotarârea judecatoreasca urmeaza a se executa obligatia si tipul de activitate.
(3) Obligatia de a presta o munca neremunerata în folosul comunitatii se pune în executare prin trimiterea unei copii de pe hotarâre serviciului de probatiune.

Inlocuirea muncii neremunerate in folosul comunitatii cu inchisoarea
Art. 561
(1) Instanta competenta sa dispuna, potrivit art. 64 alin. (5) lit. a) din Codul penal, înlocuirea muncii în folosul comunitatii cu închisoarea este instanta de executare, iar în cazul prevazut la art. 64 alin. (5) lit. b) din Codul penal, instanta care judeca în prima instanta infractiunea savârsita înainte de executarea integrala a muncii în folosul comunitatii.
(2) Sesizarea instantei se face din oficiu sau de catre organul care, potrivit legii, executa amenda ori la sesizarea serviciului de probatiune.
(3) Punerea în executare a hotarârii se face potrivit art. 555-557.

Protectia persoanei vatamate si a partii civile
Art. 113
(1) Atunci când sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege referitoare la statutul de martor amenintat sau vulnerabil ori pentru protectia vietii private sau a demnitatii, organul de urmarire penala poate dispune fata de persoana vatamata ori fata de partea civila masurile de protectie prevazute la art. 124-130, care se aplica în mod corespunzator.
(2) Sunt prezumate vulnerabile victimele copii, victimele care sunt în relatie de dependenta fata de autorul infractiunii, victimele terorismului, ale criminalitatii organizate, ale traficului de persoane, ale violentei în cadrul relatiilor apropiate, ale violentei sexuale sau ale exploatarii, victimele infractiunilor savârsite din ura si victimele afectate de o infractiune din cauza prejudecatilor sau din motive de discriminare care ar putea avea legatura în special cu caracteristicile lor personale, victimele cu dizabilitati, precum si victimele care au suferit un prejudiciu considerabil ca urmare a gravitatii infractiunii.
(3) Daca persoana vatamata sau partea civila se afla în vreuna dintre situatiile prevazute la alin. (2), organul de urmarire penala îi aduce la cunostinta masurile de protectie care pot fi luate, continutul lor si posibilitatea de a renunta la acestea. Renuntarea persoanei vatamate sau a partii civile la luarea masurilor de protectie se consemneaza în scris si se semneaza de catre aceasta, în prezenta reprezentantului legal, daca este cazul.
(4) Reaudierea persoanei vatamate se face numai daca acest lucru este strict necesar pentru desfasurarea procesului penal.
(5) La audiere, persoana vatamata poate fi însotita, la cererea sa, de catre reprezentantul sau legal si de catre o alta persoana desemnata de catre persoana vatamata, cu exceptia cazului în care organul judiciar decide motivat în sens contrar.
(6) Ori de câte ori organul judiciar nu poate stabili vârsta persoanei vatamate si exista motive pentru a se considera ca aceasta este minor, persoana vatamata va fi prezumata a fi minor.

Cazurile speciale de audiere a martorului
Art. 124
(1) Audierea martorului minor în vârsta de pâna la 14 ani are loc în prezenta unuia dintre parinti, a tutorelui sau a persoanei ori a reprezentantului institutiei careia îi este încredintat minorul spre crestere si educare.
(2) Daca persoanele aratate la alin. (1) nu pot fi prezente sau au calitatea de suspect, inculpat, persoana vatamata, parte civila, parte responsabila civilmente ori martor în cauza ori exista suspiciunea rezonabila ca pot influenta declaratia minorului, audierea acestuia are loc în prezenta unui reprezentant al autoritatii tutelare sau a unei rude cu capacitate deplina de exercitiu, stabilite de organul judiciar.
(3) Daca se considera necesar, la cerere sau din oficiu, organul de urmarire penala sau instanta dispune ca la audierea martorului minor sa asiste un psiholog.
(4) Audierea martorului minor trebuie sa evite producerea oricarui efect negativ asupra starii psihice a acestuia.
(5) Martorului minor care la data audierii nu a împlinit vârsta de 14 ani nu i se comunica obligatiile prevazute la art. 120 alin. (2) lit. d) si nu depune juramânt, dar i se atrage atentia sa spuna adevarul.
(6) Persoanele care au avut calitatea de suspect sau inculpat în aceeasi cauza si cu privire la aceeasi fapta ori cu privire la fapte diferite aflate în strânsa legatura, daca ulterior s-a dispus disjungerea cauzelor, pot fi audiate în calitate de martor, iar declaratia nu poate fi folosita în cursul unui proces penal desfasurat împotriva lor. Organele judiciare au obligatia consemnarii calitatii lor procesuale anterioare.
(7) Dispozitiile alin. (6) se aplica în mod corespunzator si persoanelor care au calitatea de suspect sau inculpat în cauze diferite, cu privire la care nu a fost dispusa reunirea.

Efectuarea perchezitiei domiciliare
Art. 159
(1) Mandatul de perchezitie se comunica procurorului, care ia masuri pentru executarea acestuia.
(2) Perchezitia se efectueaza de procuror sau de organul de cercetare penala, însotit, dupa caz, de lucratori operativi.
(3) Perchezitia domiciliara nu poate fi începuta înainte de ora 6,00 sau dupa ora 20,00, cu exceptia infractiunii flagrante sau când perchezitia urmeaza sa se efectueze într-un local deschis publicului la acea ora.
(4) În cazul în care este necesar, organele judiciare pot restrictiona libertatea de miscare a persoanelor prezente sau accesul altor persoane în locul unde se efectueaza perchezitia, pe durata efectuarii acesteia.
(5) Înainte de începerea perchezitiei, organul judiciar se legitimeaza si înmâneaza o copie a mandatului emis de judecator persoanei la care se va efectua perchezitia, reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar în lipsa, oricarei alte persoane cu capacitate deplina de exercitiu care cunoaste persoana la care se va efectua perchezitia si, daca este cazul, custodelui.
(6) În cazul perchezitiei efectuate la sediul unei persoane juridice, mandatul de perchezitie se înmâneaza reprezentantului acesteia sau, în lipsa reprezentantului, oricarei alte persoane cu capacitate deplina de exercitiu care se afla în sediu ori este angajat al persoanei juridice respective.
(7) În cazul în care efectuarea perchezitiei este extinsa în locuintele învecinate în conditiile art. 158 alin. (3), persoanele din aceste spatii vor fi înstiintate cu privire la extinderea efectuarii perchezitiei.
(8) Persoanelor prevazute la alin. (5) si (6) li se solicita, înainte de începerea perchezitiei, predarea de bunavoie a persoanelor sau a obiectelor cautate. Perchezitia nu se mai efectueaza daca persoanele sau obiectele indicate în mandat sunt predate.
(9) Persoanelor prevazute la alin. (5) si (6) li se aduce la cunostinta ca au dreptul ca la efectuarea perchezitiei sa participe un avocat. Daca se solicita prezenta unui avocat, începerea perchezitiei este amânata pâna la sosirea acestuia, dar nu mai mult de doua ore de la momentul la care acest drept este comunicat, luându-se masuri de conservare a locului ce urmeaza a fi perchezitionat. În cazuri exceptionale, ce impun efectuarea perchezitiei de urgenta, sau în cazul în care avocatul nu poate fi contactat, perchezitia poate începe si înainte de expirarea termenului de doua ore.
(10) De asemenea, persoanei perchezitionate i se va permite sa fie asistata ori reprezentata de o persoana de încredere.
(11) Când persoana la care se face perchezitia este retinuta ori arestata, va fi adusa la perchezitie. În cazul în care nu poate fi adusa, ridicarea de obiecte si înscrisuri, precum si perchezitia domiciliara se fac în prezenta unui reprezentant ori martor asistent.
(12) Organul judiciar care efectueaza perchezitia are dreptul sa deschida, prin folosirea fortei, încaperile, spatiile, mobilierul si alte obiecte în care s-ar putea gasi obiectele, înscrisurile, urmele infractiunii sau persoanele cautate, în cazul în care posesorul acestora nu este prezent sau nu doreste sa le deschida de bunavoie. La deschiderea acestora, organele judiciare ce efectueaza perchezitia trebuie sa evite daunele nejustificate.
(13) Organul judiciar este obligat sa se limiteze la ridicarea numai a obiectelor si înscrisurilor care au legatura cu fapta pentru care se efectueaza urmarirea penala. Obiectele sau înscrisurile a caror circulatie ori detinere este interzisa sau în privinta carora exista suspiciunea ca pot avea o legatura cu savârsirea unei infractiuni pentru care actiunea penala se pune în miscare din oficiu se ridica întotdeauna.
(14) În mod exceptional, perchezitia poate începe fara înmânarea copiei mandatului de perchezitie, fara solicitarea prealabila de predare a persoanei sau a obiectelor, precum si fara informarea prealabila privind posibilitatea solicitarii prezentei unui avocat ori a unei persoane de încredere, în urmatoarele cazuri:
a) când este evident faptul ca se fac pregatiri pentru acoperirea urmelor sau distrugerea probelor ori a elementelor ce prezinta importanta pentru cauza;
b) daca exista suspiciunea ca în spatiul în care urmeaza a se efectua perchezitia se afla o persoana a carei viata sau integritate fizica este pusa în pericol;
c) daca exista suspiciunea ca persoana cautata s-ar putea sustrage procedurii.
(15) În cazul în care în spatiul unde urmeaza a fi efectuata perchezitia nu se afla nicio persoana, aceasta se efectueaza în prezenta unui martor asistent.
(16) În cazurile prevazute la alin. (14) si (15), copia mandatului de perchezitie se înmâneaza de îndata ce este posibil.
(17) Organele judiciare care efectueaza perchezitia pot folosi forta, în mod adecvat si proportional, pentru a patrunde într-un domiciliu:
a) daca exista motive temeinice pentru a anticipa rezistenta armata sau alte tipuri de violenta ori exista un pericol cu privire la distrugerea probelor;
b) în cazul unui refuz sau daca nu a fost primit niciun raspuns la solicitarile organelor judiciare de a patrunde în domiciliu.
(18) Este interzisa efectuarea în acelasi timp cu perchezitia a oricaror acte procedurale în aceeasi cauza, care prin natura lor împiedica persoana la care se face perchezitia sa participe la efectuarea acesteia, cu exceptia situatiei în care se desfasoara, în aceeasi cauza, simultan mai multe perchezitii.
(19) Locul în care se desfasoara perchezitia, precum si persoanele sau obiectele gasite pe parcursul perchezitionarii pot fi fotografiate ori înregistrate audiovideo.
(20) Înregistrarea audiovideo sau fotografiile efectuate sunt anexate procesului-verbal de perchezitie si fac parte integranta din acesta.

Dispozitii speciale privind perchezitiile efectuate la o autoritate publica, institutie publica sau la alte persoane juridice de drept public
Art. 164
Perchezitia la o autoritate publica, institutie publica sau la alte persoane juridice de drept public se efectueaza potrivit prevederilor prezentei sectiuni, dupa cum urmeaza:
a) organul judiciar se legitimeaza si înmâneaza o copie a mandatului de perchezitie reprezentantului autoritatii, institutiei sau persoanei juridice de drept public;
b) perchezitia se efectueaza în prezenta reprezentantului autoritatii, institutiei sau persoanei juridice de drept public ori a altei persoane cu capacitate deplina de exercitiu;
c) o copie de pe procesul-verbal de perchezitie se lasa reprezentantului autoritatii, institutiei sau persoanei juridice de drept public.

Continutul controlului judiciar
Art. 215
(1) Pe timpul cât se afla sub control judiciar, inculpatul trebuie sa respecte urmatoarele obligatii:
a) sa se prezinte la organul de urmarire penala, la judecatorul de camera preliminara sau la instanta de judecata ori de câte ori este chemat;
b) sa informeze de îndata organul judiciar care a dispus masura sau în fata caruia se afla cauza cu privire la schimbarea locuintei;
c) sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea sa de catre organul judiciar care a dispus masura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de câte ori este chemat.
(2) Organul judiciar care a dispus masura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, sa respecte una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii:
a) sa nu depaseasca o anumita limita teritoriala, fixata de organul judiciar, decât cu încuviintarea prealabila a acestuia;
b) sa nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau sa se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta;
c) sa poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;
d) sa nu revina în locuinta familiei, sa nu se apropie de persoana vatamata sau de membrii familiei acesteia, de alti participanti la comiterea infractiunii, de martori ori experti sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar si sa nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;
e) sa nu exercite profesia, meseria sau sa nu desfasoare activitatea în exercitarea careia a savârsit fapta;
f) sa comunice periodic informatii relevante despre mijloacele sale de existenta;
g) sa se supuna unor masuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul dezintoxicarii;
h) sa nu participe la manifestari sportive sau culturale ori la alte adunari publice;
i) sa nu conduca vehicule anume stabilite de organul judiciar;
j) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte arme;
k) sa nu emita cecuri.
(3) În cuprinsul actului prin care se dispune luarea masurii controlului judiciar sunt prevazute în mod expres obligatiile pe care inculpatul trebuie sa le respecte pe durata acestuia si i se atrage atentia ca, în caz de încalcare cu rea-credinta a obligatiilor care îi revin, masura controlului judiciar se poate înlocui cu masura arestului la domiciliu sau masura arestarii preventive.
(4) Supravegherea respectarii de catre inculpat a obligatiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se realizeaza de catre institutia, organul sau autoritatea anume desemnate de organul judiciar care a dispus masura, în conditiile legii.
(5) Daca s-a impus inculpatului obligatia prevazuta la alin. (2) lit. a), câte o copie a ordonantei procurorului ori, dupa caz, a minutei, se comunica, în ziua emiterii ordonantei sau a pronuntarii încheierii, inculpatului, unitatii de politie în a carei circumscriptie locuieste, precum si serviciului public comunitar de evidenta a persoanelor, Politiei de Frontiera Române si Inspectoratului General pentru Imigrari, în situatia celui care nu este cetatean român, în vederea asigurarii respectarii de catre inculpat a obligatiei care îi revine. Organele în drept dispun darea inculpatului în consemn la punctele de trecere a frontierei.
(6) Institutia, organul sau autoritatea prevazute la alin. (4) verifica periodic respectarea obligatiilor de catre inculpat, iar în cazul în care constata încalcari ale acestora, sesizeaza de îndata procurorul, în cursul urmaririi penale, judecatorul de camera preliminara, în procedura de camera preliminara, sau instanta de judecata, în cursul judecatii.
(7) În cazul în care, pe durata masurii controlului judiciar, inculpatul încalca, cu rea-credinta, obligatiile care îi revin sau exista suspiciunea rezonabila ca a savârsit cu intentie o noua infractiune pentru care s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale împotriva sa, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei masuri cu masura arestului la domiciliu sau a arestarii preventive, în conditiile prevazute de lege.
(8) În cursul urmaririi penale, procurorul poate dispune, din oficiu sau la cererea motivata a inculpatului, prin ordonanta, impunerea unor noi obligatii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse initial, daca apar motive temeinice care justifica aceasta, dupa ascultarea inculpatului. Împotriva ordonantei procurorului, inculpatul poate face plângere la judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în fond, dispozitiile art. 213 aplicându-se în mod corespunzator.
(8^1) Dispozitiile alin. (8) sunt aplicabile si în cazul în care masura a fost luata de catre judecatorul de drepturi si libertati.
(9) Dispozitiile alin. (8) teza I se aplica în mod corespunzator si în procedura de camera preliminara sau în cursul judecatii, când judecatorul de camera preliminara ori instanta de judecata dispune, prin încheiere, la cererea motivata a procurorului sau a inculpatului ori din oficiu, dupa ascultarea inculpatului. Încheierea poate fi contestata în conditiile art. 205 si, respectiv, art. 206, care se aplica în mod corespunzator.
(10) În cazul prevazut la alin. (8), judecatorul de drepturi si libertati fixeaza termen de solutionare în camera de consiliu în termen de 5 zile de la înregistrarea propunerii sau a cererii, comunicând procurorului si inculpatului termenul fixat.
(11) Procurorul înainteaza dosarul cauzei judecatorului de drepturi si libertati în termen de cel mult 24 de ore de la solicitarea acestuia.
(12) Propunerea procurorului se comunica inculpatului, iar cererea inculpatului se comunica procurorului.
(13) Judecatorul de drepturi si libertati solutioneaza propunerea sau cererea în lipsa inculpatului si a procurorului. Inculpatul si procurorul au dreptul de a depune concluzii scrise, care sunt prezentate judecatorului de drepturi si libertati cu cel putin 24 de ore înainte de expirarea termenului stabilit pentru solutionarea propunerii sau a cererii.
(14) Daca, în cursul urmaririi penale, s-a impus inculpatului obligatia prevazuta la alin. (2) lit. a), judecatorul de drepturi si libertati care a luat masura verifica din oficiu, prin încheiere, la fiecare 60 de zile, daca subzista temeiurile care au determinat stabilirea acestei obligatii, dispunând, dupa caz, înlocuirea ori încetarea ei.
(15) În cazul prevazut în alin. (14), judecatorul de drepturi si libertati se pronunta în camera de consiliu, prin încheiere, în lipsa inculpatului si a procurorului. Inculpatul si procurorul au dreptul de a depune concluzii scrise, care sunt prezentate judecatorului de drepturi si libertati cu cel putin 3 zile înainte de expirarea termenului de verificare stabilit si comunicat de acesta.

Executarea mandatului de arestare preventiva emis in lipsa inculpatului
Art. 231
(1) Când masura arestarii preventive a fost dispusa în lipsa inculpatului, doua exemplare originale ale mandatului emis se înainteaza organului de politie de la domiciliul sau resedinta inculpatului în vederea executarii. În cazul în care inculpatul nu are domiciliul sau resedinta în România, exemplarele se înainteaza organului de politie în raza teritoriala a caruia se afla instanta de judecata.
(2) Mandatul de arestare poate fi transmis organului de politie si prin fax, posta electronica sau prin orice mijloc în masura sa produca un document scris în conditii care sa permita autoritatilor destinatare sa îi stabileasca autenticitatea.
(3) În situatia în care mandatul de arestare contine erori materiale, dar permite identificarea persoanei si stabilirea masurii dispuse în raport cu datele de identificare ale persoanei existente în evidentele organelor de politie si hotarârea instantei de judecata, organul de politie executa masura, solicitând în acelasi timp instantei de judecata îndreptarea erorilor materiale sesizate.
(4) Organul de politie procedeaza la arestarea persoanei aratate în mandat, careia îi preda un exemplar al acestuia, într-una din formele prevazute la alin. (1) sau (2), dupa care o conduce în cel mult 24 de ore la judecatorul de drepturi si libertati care a dispus masura arestarii preventive sau, dupa caz, la judecatorul de camera preliminara ori completul la care se afla spre solutionare dosarul cauzei.
(5) În vederea executarii mandatului de arestare preventiva, organul de politie poate patrunde în domiciliul sau resedinta oricarei persoane fizice, fara învoirea acesteia, precum si în sediul oricarei persoane juridice, fara învoirea reprezentantului legal al acesteia, daca exista indicii temeinice din care sa rezulte banuiala rezonabila ca persoana din mandat se afla în domiciliul sau resedinta respectiva.
(6) În cazul în care arestarea preventiva a inculpatului a fost dispusa în lipsa din cauza starii sanatatii, din cauza de forta majora sau stare de necesitate, inculpatul este prezentat, la încetarea acestor motive, judecatorului de drepturi si libertati care a luat masura ori, dupa caz, judecatorului de camera preliminara sau completului la care se afla spre solutionare dosarul cauzei.
(7) Judecatorul de drepturi si libertati procedeaza la audierea inculpatului conform art. 225 alin. (7) si (8), în prezenta avocatului acestuia, si, evaluând declaratia inculpatului în contextul probelor administrate si al motivelor avute în vedere la luarea masurii, dispune prin încheiere, dupa audierea concluziilor procurorului, confirmarea arestarii preventive si a executarii mandatului ori, dupa caz, în conditiile prevazute de lege, revocarea arestarii preventive sau înlocuirea acesteia cu una dintre masurile preventive prevazute la art. 202 alin. (4) lit. b) -d) si punerea în libertate a inculpatului, daca nu este arestat în alta cauza.

Plangerea
Art. 289
(1) Plângerea este încunostintarea facuta de o persoana fizica sau juridica, referitoare la o vatamare ce i s-a cauzat prin infractiune.
(2) Plângerea trebuie sa cuprinda: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea si domiciliul petitionarului ori, pentru persoane juridice, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare, codul de identificare fiscala, numarul de înmatriculare în registrul comertului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice si contul bancar, indicarea reprezentantului legal ori conventional, descrierea faptei care formeaza obiectul plângerii, precum si indicarea faptuitorului si a mijloacelor de proba, daca sunt cunoscute.
(3) Plângerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie sa fie special, iar procura ramâne atasata plângerii.
(4) Daca este facuta în scris, plângerea trebuie semnata de persoana vatamata sau de mandatar.
(5) Plângerea în forma electronica îndeplineste conditiile de forma numai daca este certificata prin semnatura electronica, în conformitate cu prevederile legale.
(6) Plângerea formulata oral se consemneaza într-un proces-verbal de catre organul care o primeste.
(7) Plângerea se poate face si de catre unul dintre soti pentru celalalt sot sau de catre copilul major pentru parinti. Persoana vatamata poate sa declare ca nu îsi însuseste plângerea.
(8) Pentru persoana lipsita de capacitatea de exercitiu, plângerea se face de reprezentantul sau legal. Persoana cu capacitate de exercitiu restrânsa poate face plângere cu încuviintarea persoanelor prevazute de legea civila. În cazul în care faptuitorul este persoana care reprezinta legal sau încuviinteaza actele persoanei vatamate, sesizarea organelor de urmarire penala se face din oficiu.
(9) Plângerea gresit îndreptata la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata se trimite, pe cale administrativa, organului judiciar competent.
(10) În cazul în care plângerea este întocmita de catre o persoana care locuieste pe teritoriul României, cetatean român, strain sau persoana fara cetatenie, si prin aceasta se sesizeaza savârsirea unei infractiuni pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul judiciar este obligat sa primeasca plângerea si sa o transmita organului competent din tara pe teritoriul careia a fost comisa infractiunea. Regulile privind cooperarea judiciara în materie penala se aplica în mod corespunzator.
(11) Persoana care nu vorbeste sau nu întelege limba româna poate depune plângerea în limba pe care o întelege. Odata cu depunerea plângerii aceasta poate solicita ca, atunci când este citata, sa primeasca si o traducere a citatiei.

Renuntarea la urmarire penala
Art. 318
(1) În cazul infractiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunta la urmarirea penala când constata ca nu exista un interes public în urmarirea faptei.
(2) Interesul public se analizeaza în raport cu:
a) continutul faptei si împrejurarile concrete de savârsire a faptei;
b) modul si mijloacele de savârsire a faptei;
c) scopul urmarit;
d) urmarile produse sau care s-ar fi putut produce prin savârsirea infractiunii;
e) eforturile organelor de urmarire penala necesare pentru desfasurarea procesului penal prin raportare la gravitatea faptei si la timpul scurs de la data savârsirii acesteia;
f) atitudinea procesuala a persoanei vatamate;
g) existenta unei disproportii vadite între cheltuielile pe care le-ar implica desfasurarea procesului penal si gravitatea urmarilor produse sau care s-ar fi putut produce prin savârsirea infractiunii.
(3) Când autorul faptei este cunoscut, la aprecierea interesului public sunt avute în vedere si persoana suspectului sau a inculpatului, conduita avuta anterior savârsirii infractiunii, atitudinea suspectului sau a inculpatului dupa savârsirea infractiunii si eforturile depuse pentru înlaturarea sau diminuarea consecintelor infractiunii.
(4) Atunci când autorul faptei nu este identificat, se poate dispune renuntarea la urmarirea penala prin raportare doar la criteriile prevazute la alin. (2) lit. a), b), e) si g).
(5) Nu se poate dispune renuntarea la urmarirea penala pentru infractiunile care au avut ca urmare moartea victimei.
(6) Procurorul poate dispune, dupa consultarea suspectului sau a inculpatului, ca acesta sa îndeplineasca una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii:
a) sa înlature consecintele faptei penale sau sa repare paguba produsa ori sa convina cu partea civila o modalitate de reparare a acesteia;
b) sa ceara public scuze persoanei vatamate;
c) sa presteze o munca neremunerata în folosul comunitatii, pe o perioada cuprinsa între 30 si 60 de zile, în afara de cazul în care, din cauza starii de sanatate, persoana nu poate presta aceasta munca;
d) sa frecventeze un program de consiliere.
(7) În cazul în care procurorul dispune ca suspectul sau inculpatul sa îndeplineasca obligatiile prevazute la alin. (6), stabileste prin ordonanta termenul pâna la care acestea urmeaza a fi îndeplinite, care nu poate fi mai mare de 6 luni sau de 9 luni pentru obligatii asumate prin acord de mediere încheiat cu partea civila si care curge de la comunicarea ordonantei.
(8) Ordonanta de renuntare la urmarire cuprinde, dupa caz, mentiunile prevazute la art. 286 alin. (2), precum si dispozitii privind masurile dispuse conform alin. (6) din prezentul articol si art. 315 alin. (2) - (4), termenul pâna la care trebuie îndeplinite obligatiile prevazute la alin. (6) din prezentul articol si sanctiunea nedepunerii dovezilor la procuror, precum si cheltuielile judiciare.
(9) În cazul neîndeplinirii cu rea-credinta a obligatiilor în termenul prevazut la alin. (7), procurorul revoca ordonanta. Sarcina de a face dovada îndeplinirii obligatiilor sau prezentarea motivelor de neîndeplinire a acestora revine suspectului ori inculpatului.
(10) Ordonanta prin care s-a dispus renuntarea la urmarirea penala este verificata sub aspectul legalitatii si temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, dupa caz, de procurorul general al parchetului de pe lânga curtea de apel, iar când a fost întocmita de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când a fost întocmita de un procuror de la Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, ordonanta este verificata de procurorul-sef de sectie, iar când a fost întocmita de acesta, verificarea se face de catre procurorul general al acestui parchet.
(11) Dispozitiile alin. (10) se aplica în mod corespunzator atunci când ierarhia functiilor într-o structura a parchetului e stabilita prin lege speciala.
(12) Ordonanta prin care s-a dispus renuntarea la urmarirea penala, verificata potrivit alin. (10), se comunica în copie, dupa caz, persoanei care a facut sesizarea, partilor, suspectului, persoanei vatamate si altor persoane interesate si se transmite, spre confirmare, în termen de 10 zile de la data la care a fost emisa, judecatorului de camera preliminara de la instanta careia i-ar reveni, potrivit legii, competenta sa judece cauza în prima instanta.
(13) Judecatorul de camera preliminara stabileste termenul de solutionare si dispune citarea persoanelor prevazute la alin. (12).
(14) Judecatorul de camera preliminara hotaraste prin încheiere motivata, în camera de consiliu, cu citarea persoanelor prevazute la alin. (12), precum si cu participarea procurorului, asupra legalitatii si temeiniciei solutiei de renuntare la urmarirea penala. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedica solutionarea cererii de confirmare.
(15) Judecatorul de camera preliminara verifica legalitatea si temeinicia solutiei de renuntare la urmarirea penala pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul de urmarire penala si a înscrisurilor noi prezentate si, prin încheiere, admite sau respinge cererea de confirmare formulata de procuror. În cazul în care respinge cererea de confirmare, judecatorul de camera preliminara:
a) desfiinteaza solutia de renuntare la urmarire penala si trimite cauza la procuror pentru a începe sau a completa urmarirea penala ori, dupa caz, pentru a pune în miscare actiunea penala si a completa urmarirea penala;
b) desfiinteaza solutia de renuntare la urmarirea penala si dispune clasarea.
(16) Încheierea prin care s-a pronuntat una dintre solutiile prevazute la alin. (15) este definitiva. În cazul în care judecatorul a respins cererea de confirmare a solutiei de renuntare la urmarirea penala, o noua renuntare nu mai poate fi dispusa, indiferent de motivul invocat.

Procedura in cazul recunoasterii invinuirii
Art. 375
(1) Daca inculpatul solicita ca judecata sa aiba loc în conditiile prevazute la art. 374 alin. (4), instanta procedeaza la ascultarea acestuia, dupa care, luând concluziile procurorului si ale celorlalte parti, se pronunta asupra cererii.
(1^1) Inculpatul poate recunoaste faptele si solicita judecarea cauzei în conditiile prevazute la art. 374 alin. (4) si prin înscris autentic.
(1^2) În cazurile prevazute la alin. (1) si (1^1), daca inculpatul este minor, este necesara si încuviintarea reprezentantului sau legal.
(2) Daca admite cererea, instanta întreaba partile si persoana vatamata daca propun administrarea de probe cu înscrisuri.
(3) Daca respinge cererea, instanta procedeaza potrivit art. 374 alin. (5) - (10).

Audierea inculpatului
Art. 378
(1) Inculpatul este lasat sa arate tot ce stie despre fapta pentru care a fost trimis în judecata, apoi i se pot pune întrebari în mod nemijlocit de catre procuror, de persoana vatamata, de partea civila, de partea responsabila civilmente, de ceilalti inculpati, precum si de avocatii acestora si de avocatul inculpatului a carui audiere se face. Presedintele si ceilalti membri ai completului pot, de asemenea, pune întrebari, daca apreciaza necesar, pentru justa solutionare a cauzei.
(2) Instanta poate respinge întrebarile care nu sunt concludente si utile cauzei. Întrebarile respinse se consemneaza în încheierea de sedinta.
(3) În situatiile în care legea prevede posibilitatea ca inculpatul sa fie obligat la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunitatii, acesta va fi întrebat daca îsi manifesta acordul în acest sens, în cazul în care va fi gasit vinovat.
(4) Când inculpatul nu îsi mai aminteste anumite fapte sau împrejurari ori când exista contraziceri între declaratiile facute de inculpat în instanta si cele date anterior, presedintele îi cere acestuia explicatii si poate da citire, în întregime sau în parte, declaratiilor anterioare.
(5) Când inculpatul refuza sa dea declaratii, instanta dispune citirea declaratiilor pe care acesta le-a dat anterior.
(6) Inculpatul poate fi reascultat ori de câte ori este necesar.

Continutul dispozitivului
Art. 404
(1) Dispozitivul trebuie sa cuprinda datele prevazute la art. 107 privitoare la persoana inculpatului, solutia data de instanta cu privire la infractiune, indicându-se denumirea acesteia si textul de lege în care se încadreaza, iar în caz de achitare sau de încetare a procesului penal, si cauza pe care se întemeiaza potrivit art. 16, precum si solutia data cu privire la solutionarea actiunii civile.
(2) Când instanta dispune condamnarea, în dispozitiv se mentioneaza pedeapsa principala aplicata. În cazul în care dispune suspendarea executarii acesteia, în dispozitiv se mentioneaza si masurile de supraveghere si obligatiile, prevazute la art. 93 alin. (1) - (3) din Codul penal, pe care trebuie sa le respecte condamnatul, se pun în vedere acestuia consecintele nerespectarii lor si ale savârsirii de noi infractiuni si se indica doua entitati din comunitate unde urmeaza a se executa obligatia de a presta o munca neremunerata în folosul comunitatii, prevazuta la art. 93 alin. (3) din Codul penal, dupa consultarea listei privind posibilitatile concrete de executare existente la nivelul fiecarui serviciu de probatiune. Consilierul de probatiune, pe baza evaluarii initiale, va decide în care din cele doua institutii din comunitate mentionate în hotarârea judecatoreasca urmeaza a se executa obligatia si tipul de activitate. Când instanta dispune masura educativa a supravegherii, în dispozitiv se mentioneaza persoana care realizeaza supravegherea si îndrumarea minorului.
(3) Când instanta dispune renuntarea la aplicarea pedepsei, în dispozitiv se face mentiune despre aplicarea avertismentului, potrivit art. 81 din Codul penal, iar când dispune amânarea aplicarii pedepsei, în dispozitiv se mentioneaza pedeapsa stabilita a carei aplicare se amâna, precum si masurile de supraveghere si obligatiile, prevazute la art. 85 alin. (1) si (2) din Codul penal, pe care trebuie sa le respecte inculpatul, se pun în vedere acestuia consecintele nerespectarii lor si ale savârsirii de noi infractiuni, iar daca a impus obligatia de a presta o munca neremunerata în folosul comunitatii, se mentioneaza doua entitati din comunitate unde urmeaza a se executa aceasta obligatie, dupa consultarea listei privind posibilitatile concrete de executare existente la nivelul fiecarui serviciu de probatiune. Consilierul de probatiune, pe baza evaluarii initiale, va decide în care din cele doua institutii din comunitate mentionate în hotarârea judecatoreasca urmeaza a se executa obligatia si tipul de activitate si îndrumarea minorului.
(4) Dispozitivul trebuie sa mai cuprinda, dupa caz, cele hotarâte de instanta cu privire la:
a) deducerea duratei masurii preventive privative de libertate si a internarii medicale, indicându-se partea din pedeapsa executata în acest mod;
b) masurile preventive;
c) masurile asiguratorii;
d) masurile de siguranta;
e) cheltuielile judiciare;
f) restituirea lucrurilor;
g) restabilirea situatiei anterioare;
h) cautiune;
i) rezolvarea oricarei alte probleme privind justa solutionare a cauzei.
(5) Când instanta pronunta pedeapsa închisorii, în dispozitiv se face mentiune ca persoana condamnata este lipsita de drepturile sau, dupa caz, unele dintre drepturile prevazute la art. 65 din Codul penal, pe durata prevazuta în acelasi articol.
(6) Când instanta a pronuntat pedeapsa închisorii, iar persoana vatamata a solicitat înstiintarea cu privire la eliberarea în orice mod sau evadarea condamnatului, instanta face o mentiune în acest sens în dispozitivul hotarârii.
(6^1) Când instanta a dispus amânarea aplicarii pedepsei sau interzicerea unuia sau mai multora dintre drepturile prevazute la art. 66 alin. (1) lit. l) -o) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificarile si completarile ulterioare, odata cu aplicarea pedepsei accesorii sau a pedepsei complementare a interzicerii exercitarii unor drepturi, dispozitivul va cuprinde mentiunea ca persoana sau persoanele beneficiare ale masurilor de protectie pot solicita emiterea unui ordin european de protectie în conditiile legii.
(7) Dispozitivul trebuie sa cuprinda mentiunea ca hotarârea este supusa apelului, cu aratarea termenului în care acesta poate fi exercitat, indicarea datei în care hotarârea a fost pronuntata si a faptului ca pronuntarea s-a facut în sedinta publica.

Executarea mandatului de executare a pedepsei si a ordinului de interzicere a parasirii tarii. Acordul instantei de parasire a tarii
Art. 557
(1) Pe baza mandatului de executare, organul de politie procedeaza la arestarea condamnatului. Celui arestat i se înmâneaza un exemplar al mandatului si este dus la locul de detinere cel mai apropiat, unde organul de politie preda celalalt exemplar al mandatului de executare. În termen de cel mult 10 zile de la arestare, persoanei private de libertate i se comunica o copie de pe hotarâre.
(1^1) Odata cu înmânarea mandatului de executare, persoanei condamnate i se aduce la cunostinta, sub semnatura, în scris, dreptul prevazut de art. 466 alin. (1), iar în cazul în care persoana nu poate ori refuza sa semneze, se va încheia un proces-verbal.
(1^2) Odata cu înmânarea mandatului de executare, persoanei condamnate i se aduce la cunostinta, sub semnatura, în scris, dreptul prevazut la art. 466 alin. (1), iar în cazul în care persoana nu poate ori refuza sa semneze, se va încheia un proces-verbal.
(2) În vederea punerii în executare a mandatului emis în executarea unei hotarâri definitive de condamnare, organul de politie poate patrunde în domiciliul sau resedinta unei persoane fara învoirea acesteia, precum si în sediul unei persoane juridice fara învoirea reprezentantului legal al acesteia.
(3) Dispozitiile art. 229 privind luarea masurilor de ocrotire sunt aplicabile în mod corespunzator, obligatia de încunostintare revenind organului de politie.
(4) Daca persoana împotriva careia s-a emis mandatul nu este gasita, organul de politie constata aceasta printr-un proces-verbal si ia masuri pentru darea în urmarire, precum si pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar de pe procesul-verbal împreuna cu un exemplar al mandatului de executare se trimit instantei care a emis mandatul.
(5) Daca persoana condamnata refuza sa se supuna mandatului sau încearca sa fuga, va fi constrânsa la aceasta.
(6) Când condamnatul se afla în stare de detinere, un exemplar al mandatului de executare i se înmâneaza de catre comandantul locului de detinere.
(7) Comandantul locului de detinere consemneaza într-un proces-verbal data de la care condamnatul a început executarea pedepsei.
(8) O copie de pe procesul-verbal se trimite de îndata instantei de executare.
(9) Pe baza ordinului de interzicere a parasirii tarii, organele în drept refuza celui condamnat eliberarea pasaportului sau, dupa caz, procedeaza la ridicarea acestuia si iau masuri pentru darea condamnatului în consemn la punctele de trecere a frontierei.
(10) Pe durata termenului de supraveghere, persoana supravegheata poate solicita motivat instantei de executare sa încuviinteze parasirea teritoriului României potrivit art. 85 alin. (2) lit. i) sau art. 93 alin. (2) lit. d) din Codul penal. Instanta de executare solutioneaza cererea în camera de consiliu, dupa ascultarea persoanei supravegheate si a consilierului de probatiune, prin încheiere definitiva. În cazul în care admite cererea, instanta stabileste perioada pentru care persoana supravegheata poate parasi teritoriul României.

Interzicerea strainului de a se afla pe teritoriul Romaniei
Art. 563
(1) Când prin hotarârea de condamnare la pedeapsa închisorii s-a aplicat pedeapsa complementara a interzicerii dreptului strainului de a se afla pe teritoriul României, se face mentiune în mandatul de executare a pedepsei închisorii ca la data liberarii condamnatul sa fie predat organului de politie, care va proceda la îndepartarea sa de pe teritoriul României.
(2) Daca pedeapsa complementara nu însoteste pedeapsa închisorii, comunicarea se face organului de politie, imediat ce hotarârea a ramas definitiva.
(3) În vederea punerii în executare a pedepsei interzicerii strainului de a se afla pe teritoriul României, organul de politie poate patrunde în domiciliul sau resedinta unei persoane fara învoirea acesteia, precum si în sediul unei persoane juridice fara învoirea reprezentantului legal al acesteia.
(4) Daca persoana fata de care s-a luat pedeapsa complementara a interzicerii de a se afla pe teritoriul României nu este gasita, organul de politie constata aceasta printr-un proces-verbal si ia masuri pentru darea în urmarire, precum si pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar al procesului-verbal se trimite instantei de executare.

Degradarea militara
Art. 564
Pedeapsa degradarii militare se pune în executare prin trimiterea de catre judecatorul delegat cu executarea a unei copii de pe dispozitivul hotarârii comandantului unitatii militare în a carei evidenta este luata persoana condamnata, respectiv centrului militar judetean sau zonal de la domiciliul condamnatului.

Obligatiile in legatura cu internarea medicala
Art. 570
(1) Autoritatea de sanatate publica este obligata sa asigure internarea, încunostintând despre aceasta instanta de executare.
(2) În cazul în care persoana fata de care s-a luat masura internarii medicale refuza sa se supuna internarii, executarea acestei masuri se va face cu sprijinul organelor de politie. În vederea executarii masurii internarii medicale, organul de politie poate patrunde în domiciliul sau resedinta unei persoane fara învoirea acesteia, precum si în sediul unei persoane juridice fara învoirea reprezentantului legal al acesteia.
(3) Daca persoana fata de care s-a luat masura internarii medicale nu este gasita, autoritatea de sanatate publica sesizeaza organele de politie pentru darea în urmarire, precum si pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar al sesizarii adresate organelor de politie se trimite instantei de executare.
(4) Unitatea sanitara la care s-a facut internarea are obligatia, în cazul în care considera ca internarea nu mai este necesara, sa încunostinteze judecatoria în a carei circumscriptie se gaseste unitatea sanitara.

Liberarea conditionata
Art. 587
(1) Liberarea conditionata se dispune, la cererea sau la propunerea facuta potrivit dispozitiilor legii privind executarea pedepselor, de catre judecatoria în a carei circumscriptie se afla locul de detinere.
(2) Când instanta constata ca nu sunt îndeplinite conditiile pentru acordarea liberarii conditionate, prin hotarârea de respingere fixeaza termenul dupa expirarea caruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoita. Termenul nu poate fi mai mare de un an si curge de la ramânerea definitiva a hotarârii.
(3) Hotarârea judecatoriei poate fi atacata cu contestatie la tribunalul în a carei circumscriptie se afla locul de detinere, în termen de 3 zile de la comunicare. Contestatia formulata de procuror este suspensiva de executare.
(4) O copie de pe hotarârea ramasa definitiva se comunica serviciului de probatiune competent, precum si unitatii de politie în a carei circumscriptie locuieste cel eliberat.

Instanta competenta
Art. 591
(1) Instanta competenta sa se pronunte asupra acordarii amânarii executarii pedepsei este instanta de executare.
(2) În cazul prevazut la art. 589 alin. (1) lit. a), cererea de amânare a executarii pedepsei se depune la judecatorul delegat cu executarea, însotita de înscrisuri medicale. Judecatorul delegat cu executarea verifica competenta instantei si dispune, dupa caz, prin încheiere, declinarea competentei de solutionare a cauzei sau efectuarea expertizei medico-legale. Dupa primirea raportului de expertiza medico- legala cauza se solutioneaza de instanta de executare, potrivit dispozitiilor prezentului capitol.
(3) Instanta de executare comunica hotarârea prin care s-a dispus amânarea executarii pedepsei, în ziua pronuntarii, organului de politie desemnat în cuprinsul hotarârii de amânare a executarii pedepsei închisorii pentru a lua în evidenta persoana, jandarmeriei, unitatii de politie în a carei circumscriptie locuieste condamnatul, organelor competente sa elibereze pasaportul, organelor de frontiera, precum si altor institutii, în vederea asigurarii respectarii obligatiilor impuse. Organele în drept refuza eliberarea pasaportului sau, dupa caz, ridica provizoriu pasaportul pe durata amânarii.
(4) În caz de încalcare cu rea-credinta a obligatiilor stabilite potrivit art. 590, instanta de executare revoca amânarea si dispune punerea în executare a pedepsei privative de libertate. Organul de politie desemnat de instanta în cuprinsul hotarârii cu supravegherea celui fata de care s-a dispus amânarea executarii pedepsei verifica periodic respectarea obligatiilor de catre condamnat si întocmeste lunar un raport în acest sens catre instanta de executare.
(5) În cazul în care constata încalcari ale obligatiilor stabilite potrivit art. 590, organul de politie sesizeaza, de îndata, instanta de executare.
(6) Instanta de executare tine evidenta amânarilor acordate si, la expirarea termenului, ia masuri pentru emiterea mandatului de executare, iar daca mandatul a fost emis, ia masuri pentru aducerea lui la îndeplinire. Daca nu s-a stabilit un termen de amânare, judecatorul delegat cu executarea al instantei de executare este obligat sa sesizeze instanta de executare în vederea verificarii subzistentei temeiurilor amânarii, iar când se constata ca acestea au încetat, sa ia masuri pentru emiterea mandatului de executare ori pentru aducerea lui la îndeplinire.

Constituirea ca parte civila
Art. 20
(1) Constituirea ca parte civila se poate face pâna la începerea cercetarii judecatoresti. Organele judiciare au obligatia de a aduce la cunostinta persoanei vatamate acest drept.
(2) Constituirea ca parte civila se face în scris sau oral, cu indicarea naturii si a întinderii pretentiilor, a motivelor si a probelor pe care acestea se întemeiaza.
(3) În cazul în care constituirea ca parte civila se face oral, organele judiciare au obligatia de a consemna aceasta într-un proces-verbal sau, dupa caz, în încheiere.
(4) În cazul nerespectarii vreuneia dintre conditiile prevazute la alin. (1) si (2), persoana vatamata sau succesorii acesteia nu se mai pot constitui parte civila în cadrul procesului penal, putând introduce actiunea la instanta civila.
(5) Pâna la terminarea cercetarii judecatoresti, partea civila poate:
a) îndrepta erorile materiale din cuprinsul cererii de constituire ca parte civila;
b) mari sau micsora întinderea pretentiilor;
c) solicita repararea prejudiciului material prin plata unei despagubiri banesti, daca repararea în natura nu mai este posibila.
(6) În cazul în care un numar mare de persoane care nu au interese contrarii s-au constituit parte civila, acestea pot desemna o persoana care sa le reprezinte interesele în cadrul procesului penal. În cazul în care partile civile nu si-au desemnat un reprezentant comun, pentru buna desfasurare a procesului penal, procurorul sau instanta de judecata poate desemna, prin ordonanta, respectiv prin încheiere motivata, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele. Încheierea sau ordonanta va fi comunicata partilor civile, care trebuie sa încunostinteze procurorul sau instanta în cazul în care refuza sa fie reprezentati prin avocatul desemnat din oficiu. Toate actele de procedura comunicate reprezentantului sau de care reprezentantul a luat cunostinta sunt prezumate a fi cunoscute de catre persoanele reprezentate.
(7) Daca dreptul la repararea prejudiciului a fost transmis pe cale conventionala unei alte persoane, aceasta nu poate exercita actiunea civila în cadrul procesului penal. Daca transmiterea acestui drept are loc dupa constituirea ca parte civila, actiunea civila poate fi disjunsa.
(8) Actiunea civila care are ca obiect tragerea la raspundere civila a inculpatului si partii responsabile civilmente, exercitata la instanta penala sau la instanta civila, este scutita de taxa de timbru.

Desemnarea unui reprezentant al persoanelor vatamate
Art. 80
(1) În situatia în care în cauza exista un numar mare de persoane vatamate care nu au interese contrarii, acestea pot desemna o persoana care sa le reprezinte interesele în cadrul procesului penal. În cazul în care persoanele vatamate nu si-au desemnat un reprezentant comun, pentru buna desfasurare a procesului penal, procurorul sau instanta de judecata poate desemna, prin ordonanta, respectiv prin încheiere motivata, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele. Încheierea sau ordonanta va fi comunicata persoanelor vatamate, care trebuie sa încunostinteze, în termen de 3 zile de la primirea comunicarii, procurorul sau instanta în cazul în care refuza sa fie reprezentati prin avocatul desemnat din oficiu. Toate actele de procedura comunicate reprezentantului sau de care reprezentantul a luat cunostinta sunt prezumate a fi cunoscute de catre persoanele reprezentate.
(2) Reprezentantul persoanelor vatamate exercita toate drepturile recunoscute de lege acestora.

Examinarea fizica
Art. 190
(1) Examinarea fizica a unei persoane presupune examinarea externa si interna a corpului acesteia, precum si prelevarea de probe biologice. Organul de urmarire penala trebuie sa solicite, în prealabil, consimtamântul scris al persoanei care urmeaza a fi examinata. În cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu, consimtamântul la examinarea fizica este solicitat reprezentantului legal, iar în cazul celor cu capacitate restrânsa de exercitiu, consimtamântul scris al acestora trebuie exprimat în prezenta ocrotitorilor legali.
(2) În lipsa consimtamântului scris al persoanei care urmeaza a fi examinata, al reprezentantului legal ori a încuviintarii din partea ocrotitorului legal, judecatorul de drepturi si libertati dispune, prin încheiere, la cererea motivata a procurorului, examinarea fizica a persoanei, daca aceasta masura este necesara pentru stabilirea unor fapte sau împrejurari care sa asigure buna desfasurare a urmaririi penale ori pentru a se determina daca o anumita urma sau consecinta a infractiunii poate fi gasita pe corpul sau în interiorul corpului acesteia.
(3) Cererea organului de urmarire penala trebuie sa cuprinda: numele persoanei a carei examinare fizica este ceruta, motivarea îndeplinirii conditiilor prevazute la alin. (2), modalitatea în care examinarea fizica urmeaza a fi efectuata, infractiunea de care este acuzat suspectul sau inculpatul.
(4) Judecatorul de drepturi si libertati solutioneaza cererea de efectuare a examinarii fizice în camera de consiliu, prin încheiere ce nu este supusa niciunei cai de atac.
(5) În cazul în care persoana examinata nu îsi exprima în scris consimtamântul si exista urgenta, iar obtinerea autorizarii judecatorului în conditiile alin. (4) ar conduce la o întârziere substantiala a cercetarilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor, organul de urmarire penala poate dispune, prin ordonanta, efectuarea examinarii fizice. Ordonanta organului de urmarire penala, precum si procesul- verbal în care sunt consemnate activitatile desfasurate cu ocazia examinarii fizice sunt înaintate de îndata judecatorului de drepturi si libertati. În cazul în care judecatorul constata ca au fost respectate conditiile prevazute la alin. (2), dispune, prin încheiere motivata, validarea examinarii fizice efectuate de organele de urmarire penala. Încalcarea de catre organele de urmarire penala a conditiilor prevazute la alin. (2) atrage excluderea probelor obtinute prin examinarea fizica.
(6) Validarea examinarii fizice efectuate de organele de urmarire penala se efectueaza potrivit alin. (4).
(7) Examinarea fizica interna a corpului unei persoane sau recoltarea de probe biologice trebuie efectuata de un medic, asistent medical sau de o persoana cu pregatire medicala de specialitate, cu respectarea vietii private si a demnitatii umane. Examinarea fizica interna a minorului care nu a împlinit 14 ani se poate face în prezenta unuia dintre parinti, la solicitarea parintelui. Recoltarea prin metode noninvazive de probe biologice în vederea efectuarii expertizei genetice judiciare se poate efectua si de catre personalul de specialitate al Politiei Române.
(8) În cazul conducerii unui vehicul de catre o persoana aflata sub influenta bauturilor alcoolice sau a altor substante, recoltarea de probe biologice se efectueaza din dispozitia organelor de constatare si cu consimtamântul celui supus examinarii, de catre un medic, asistent medical sau de o persoana cu pregatire medicala de specialitate, în cel mai scurt timp, într-o institutie medicala, în conditiile stabilite de legile speciale.
(9) Activitatile efectuate cu ocazia examinarii fizice sunt consemnate de organele de urmarire penala într-un proces-verbal ce trebuie sa cuprinda: numele si prenumele organului de urmarire penala care îl încheie, ordonanta sau încheierea prin care s-a dispus masura, locul unde a fost încheiat, data, ora la care a început si ora la care s-a terminat activitatea, numele si prenumele persoanei examinate, natura examinarii fizice, descrierea activitatilor desfasurate, lista probelor recoltate în urma examinarii fizice.
(10) Rezultatele obtinute din analiza probelor biologice pot fi folosite si în alta cauza penala, daca servesc la aflarea adevarului.
(11) Probele biologice care nu au fost consumate cu ocazia analizelor efectuate sunt conservate si pastrate în institutia unde au fost prelucrate, pe o perioada de cel putin 10 ani de la epuizarea cailor ordinare de atac ale hotarârii judecatoresti.

Locul de citare
Art. 259
(1) Suspectul, inculpatul, partile în proces, precum si alte persoane se citeaza la adresa unde locuiesc, iar daca aceasta nu este cunoscuta, la adresa locului lor de munca, prin serviciul de personal al unitatii la care lucreaza.
(2) Suspectul sau inculpatul are obligatia de a comunica în termen de cel mult 3 zile organului judiciar schimbarea adresei unde locuieste. Suspectul sau inculpatul este informat cu privire la aceasta obligatie în cadrul audierii si cu privire la consecintele nerespectarii obligatiei.
(3) Suspectul sau inculpatul care a indicat, printr-o declaratie data în cursul procesului penal, un alt loc pentru a fi citat este citat la locul indicat.
(4) Suspectul sau inculpatul poate fi citat la sediul avocatului ales, daca nu s-a prezentat dupa prima citare legal îndeplinita.
(5) Daca nu se cunosc nici adresa unde locuieste suspectul sau inculpatul si nici locul sau de munca, la sediul organului judiciar se afiseaza o înstiintare care trebuie sa cuprinda:
a) anul, luna, ziua si ora când a fost facuta;
b) numele si prenumele celui care a facut afisarea si functia acestuia;
c) numele, prenumele si domiciliul sau, dupa caz, resedinta, respectiv sediul celui citat;
d) numarul dosarului în legatura cu care se face înstiintarea si denumirea organului judiciar pe rolul caruia se afla dosarul;
e) mentiunea ca înstiintarea se refera la actul procedural al citatiei;
f) mentiunea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citatia în care destinatarul este în drept sa se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citatia;
g) mentiunea ca, în cazul în care destinatarul nu se prezinta pentru comunicarea citatiei în interiorul termenului prevazut la lit. f), citatia se considera comunicata la împlinirea acestui termen;
h) semnatura celui care a afisat înstiintarea.
(6) Bolnavii sau persoanele aflate, dupa caz, în spitale, asezaminte medicale ori de asistenta sociala se citeaza prin administratia acestora.
(7) Persoanele private de libertate se citeaza la locul de detinere, prin administratia acestuia. O copie a citatiei se comunica si administratiei locului de detinere.
(7^1) Militarii se citeaza la unitatea din care fac parte, prin comandantul acesteia.
(8) Pentru persoanele care alcatuiesc echipajul unei nave maritime sau fluviale, aflate în cursa, citarea se face la capitania portului unde este înregistrata nava.
(9) Daca suspectul sau inculpatul locuieste în strainatate, citarea se face, pentru primul termen, potrivit normelor de drept international penal aplicabile în relatia cu statul solicitat, în conditiile legii. În absenta unei asemenea norme sau în cazul în care instrumentul juridic international aplicabil o permite, citarea se face prin scrisoare recomandata. În acest caz, avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar, sau refuzul de primire a acesteia tine loc de dovada a îndeplinirii procedurii de citare. Pentru primul termen de judecata, suspectul sau inculpatul va fi înstiintat prin citatie ca are obligatia de a indica o adresa pe teritoriul României, o adresa de posta electronica sau mesagerie electronica, unde urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind procesul. În cazul în care nu se conformeaza, comunicarile i se vor face prin scrisoare recomandata, recipisa de predare la posta româna a scrisorii, în cuprinsul careia vor fi mentionate actele care se expediaza, tinând loc de dovada de îndeplinire a procedurii.
(10) Personalul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare si cetatenii români trimisi sa lucreze în cadrul organizatiilor internationale, membrii de familie care locuiesc cu ei, cât timp se afla în strainatate, precum si cetatenii români aflati în strainatate în interes de serviciu, inclusiv membrii de familie care îi însotesc, se citeaza prin intermediul unitatilor care i-au trimis în strainatate.
(11) La stabilirea termenului pentru înfatisarea suspectului sau inculpatului aflat în strainatate se tine seama de normele internationale aplicabile în relatia cu statul pe teritoriul caruia se afla suspectul sau inculpatul, iar în lipsa unor asemenea norme, de necesitatea ca citatia în vederea înfatisarii sa fie primita cel mai târziu cu 30 de zile înainte de ziua stabilita pentru înfatisare.
(12) Institutiile, autoritatile publice si alte persoane juridice se citeaza la sediul acestora, iar în cazul neidentificarii sediului, se aplica în mod corespunzator dispozitiile alin. (5).
(13) Citarea prin intermediul postei electronice sau al unui sistem de mesagerie electronica se face la adresa electronica ori la coordonatele care au fost indicate în acest scop organului judiciar de catre persoana citata sau de catre reprezentantul ei.

Executarea mandatului de aducere
Art. 266
(1) Mandatul de aducere se executa prin organele de cercetare penala ale politiei judiciare si organele de ordine publica. Persoana careia i se încredinteaza executarea mandatului transmite mandatul persoanei pentru care acesta a fost emis si îi solicita sa o însoteasca. În cazul în care persoana indicata în mandat refuza sa însoteasca persoana care executa mandatul sau încearca sa fuga, aceasta va fi adusa prin constrângere.
(2) În vederea executarii mandatului emis de judecatorul de drepturi si libertati sau de instanta de judecata, organele prevazute la alin. (1) pot patrunde în locuinta sau sediul oricarei persoane, în care exista indicii ca se afla cel cautat, în cazul în care acesta refuza sa coopereze, împiedica executarea mandatului sau pentru orice alt motiv temeinic justificat si proportional cu scopul urmarit.
(3) Daca persoana aratata în mandatul de aducere nu poate fi adusa din motive de boala, cel însarcinat cu executarea mandatului constata aceasta într-un proces- verbal, care se înainteaza de îndata organului de urmarire penala sau, dupa caz, instantei de judecata.
(4) Daca cel însarcinat cu executarea mandatului de aducere nu gaseste persoana prevazuta în mandat la adresa indicata, face cercetari si, daca acestea au ramas fara rezultat, încheie un proces-verbal care va cuprinde mentiuni despre cercetarile facute. Procesul-verbal se înainteaza, de îndata, organului de urmarire penala sau, dupa caz, instantei de judecata.
(5) Executarea mandatelor de aducere privind pe militari se face prin comandantul unitatii militare sau prin politia militara.
(6) Activitatile desfasurate cu ocazia executarii mandatului de aducere sunt consemnate într-un proces-verbal, care trebuie sa cuprinda:
a) numele, prenumele si calitatea celui care îl încheie;
b) locul unde este încheiat;
c) mentiuni despre activitatile desfasurate.

Plangerea impotriva solutiilor de neurmarire sau netrimitere in judecata
Art. 340
(1) Persoana a carei plângere împotriva solutiei de clasare, dispusa prin ordonanta sau rechizitoriu, a fost respinsa conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecatorul de camera preliminara de la instanta careia i-ar reveni, potrivit legii, competenta sa judece cauza în prima instanta.
(2) Daca plângerea nu a fost rezolvata în termenul prevazut la art. 338, dreptul de a face plângere poate fi exercitat oricând dupa împlinirea termenului de 20 de zile în care trebuia solutionata plângerea, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comunicarii modului de rezolvare.
(3) Plângerea trebuie sa cuprinda: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea si domiciliul petitionarului ori, pentru persoana juridica, denumirea, sediul, indicarea reprezentantului legal ori conventional, data ordonantei sau a rechizitoriului atacat, numarul de dosar si denumirea parchetului, indicarea motivelor plângerii.
(4) Dispozitiile art. 289 alin. (3) - (5) se aplica în mod corespunzator.
(5) În cazul în care nu cuprinde data ordonantei sau a rechizitoriului atacate, numarul de dosar si denumirea parchetului, plângerea se restituie pe cale administrativa, situatie în care completarea plângerii poate fi efectuata nu mai târziu de 20 de zile de la data restituirii.

Titularii acordului de recunoastere a vinovatiei si limitele acestuia
Art. 478
(1) În cursul urmaririi penale, dupa punerea în miscare a actiunii penale, inculpatul si procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoasterii vinovatiei de catre inculpat.
(2) Efectele acordului de recunoastere a vinovatiei sunt supuse avizului procurorului ierarhic superior.
(3) Acordul de recunoastere a vinovatiei poate fi initiat atât de catre procuror, cât si de catre inculpat.
(4) Limitele încheierii acordului de recunoastere a vinovatiei se stabilesc prin avizul prealabil si scris al procurorului ierarhic superior.
(5) Daca actiunea penala s-a pus în miscare fata de mai multi inculpati, se poate încheia un acord de recunoastere a vinovatiei distinct cu fiecare dintre acestia, fara a fi adusa atingere prezumtiei de nevinovatie a inculpatilor pentru care nu s-a încheiat acord.
(6) Inculpatii minori pot încheia acorduri de recunoastere a vinovatiei, cu încuviintarea reprezentantului lor legal, în conditiile prezentului capitol.

Reprezentarea persoanei juridice
Art. 491
(1) Persoana juridica este reprezentata la îndeplinirea actelor procesuale si procedurale de reprezentantul sau legal.
(2) Daca pentru aceeasi fapta sau pentru fapte conexe s-a pus în miscare actiunea penala si împotriva reprezentantului legal al persoanei juridice, aceasta îsi numeste un mandatar pentru a o reprezenta.
(3) În cazul prevazut la alin. (2), daca persoana juridica nu si-a numit un mandatar, acesta este desemnat, dupa caz, de catre procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala, de catre judecatorul de camera preliminara sau de catre instanta, din rândul practicienilor în insolventa, autorizati potrivit legii. Practicienilor în insolventa astfel desemnati li se aplica, în mod corespunzator, dispozitiile art. 273 alin. (1), (2), (4) si (5).

Masurile preventive
Art. 493
(1) Judecatorul de drepturi si libertati, în cursul urmaririi penale, la propunerea procurorului, sau, dupa caz, judecatorul de camera preliminara ori instanta poate dispune, daca exista motive temeinice care justifica suspiciunea rezonabila ca persoana juridica a savârsit o fapta prevazuta de legea penala si numai pentru a se asigura buna desfasurare a procesului penal, una sau mai multe dintre urmatoarele masuri:
a) interdictia initierii ori, dupa caz, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice;
b) interdictia initierii ori, dupa caz, suspendarea fuziunii, a divizarii sau a reducerii capitalului social al persoanei juridice, începuta anterior sau în cursul urmaririi penale;
c) interzicerea unor operatiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolventa persoanei juridice;
d) interzicerea încheierii anumitor acte juridice, stabilite de organul judiciar;
e) interzicerea desfasurarii activitatilor de natura celor cu ocazia carora a fost comisa infractiunea.
(2) Pentru a asigura respectarea masurilor prevazute la alin. (1), persoana juridica poate fi obligata la depunerea unei cautiuni constând într-o suma de bani care nu poate fi mai mica de 10.000 lei. Cautiunea se restituie la data ramânerii definitive a hotarârii de condamnare, de amânare a aplicarii pedepsei, de renuntare la aplicarea pedepsei sau de încetare a procesului penal, pronuntate în cauza, daca persoana juridica a respectat masura sau masurile preventive, precum si în cazul în care, prin hotarâre definitiva, s-a dispus achitarea persoanei juridice.
(3) Cautiunea nu se restituie în cazul nerespectarii de catre persoana juridica a masurii sau a masurilor preventive luate, facându-se venit la bugetul de stat la data ramânerii definitive a hotarârii pronuntate în cauza, precum si daca s-a dispus plata din cautiune, în ordinea urmatoare, a despagubirilor banesti acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infractiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii.
(4) Masurile preventive prevazute la alin. (1) pot fi dispuse pe o perioada de cel mult 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii în cursul urmaririi penale si a mentinerii în cursul procedurii de camera preliminara si al judecatii, daca se mentin temeiurile care au determinat luarea acestora, fiecare prelungire neputând depasi 60 de zile.
(5) În cursul urmaririi penale, masurile preventive se dispun de judecatorul de drepturi si libertati prin încheiere motivata data în camera de consiliu, cu citarea persoanei juridice.
(6) Participarea procurorului este obligatorie.
(7) Împotriva încheierii se poate face contestatie la judecatorul de drepturi si libertati sau, dupa caz, la judecatorul de camera preliminara ori instanta ierarhic superioara, de catre persoana juridica si procuror, în termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenti, si de la comunicare, pentru persoana juridica lipsa.
(8) Masurile preventive se revoca de catre judecatorul de drepturi si libertati la cererea procurorului sau a persoanei juridice, iar de catre judecatorul de camera preliminara si de catre instanta si din oficiu, numai când se constata ca nu mai exista temeiurile care au justificat luarea sau mentinerea acestora. Dispozitiile alin. (5) - (7) se aplica în mod corespunzator.
(9) Împotriva reprezentantului persoanei juridice sau a mandatarului acesteia pot fi luate masurile prevazute la art. 265 si art. 283 alin. (2), iar fata de practicianul în insolventa, masura prevazuta la art. 283 alin. (2).
(10) Luarea masurilor preventive nu împiedica luarea masurilor asiguratorii conform art. 249-256.

Punerea in executare a masurilor educative neprivative de libertate
Art. 511
În cazul în care s-a luat fata de minor vreuna dintre masurile educative neprivative de libertate, dupa ramânerea definitiva a hotarârii se fixeaza un termen pentru când se dispune aducerea minorului, chemarea reprezentantului legal al acestuia, a reprezentantului serviciului de probatiune pentru punerea în executare a masurii luate si a persoanelor desemnate cu supravegherea acesteia.

Punerea in executare a internarii intr-un centru educativ
Art. 514
(1) În cazul în care s-a luat fata de minor masura educativa a internarii într-un centru educativ, punerea în executare se face prin trimiterea unei copii de pe dispozitivul hotarârii organului de politie de la locul unde se afla minorul, dupa ramânerea definitiva a hotarârii.
(2) Organul de politie ia masuri pentru internarea minorului.
(3) Cu ocazia punerii în executare a masurii educative a internarii într-un centru educativ, organul de politie poate patrunde în domiciliul sau resedinta unei persoane fara învoirea acesteia, precum si în sediul unei persoane juridice fara învoirea reprezentantului legal al acesteia.
(4) Daca minorul fata de care s-a luat masura educativa a internarii într-un centru educativ nu este gasit, organul de politie constata aceasta printr-un proces-verbal si sesizeaza de îndata organele competente pentru darea în urmarire, precum si pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar al procesului-verbal se înainteaza centrului educativ în care se va face internarea.
(5) Copia de pe hotarâre se preda cu ocazia executarii masurii centrului educativ în care minorul este internat.
(6) Conducatorul centrului educativ comunica de îndata instantei care a dispus masura despre efectuarea internarii.