Intrebarile privind persoana martorului Art. 119
(1) Dispozitiile art. 107 se aplica în mod corespunzator în cazul audierii martorului.
(2) Martorului i se comunica obiectul cauzei si apoi este întrebat daca este membru de familie sau fost sot al suspectului, inculpatului, persoanei vatamate ori al celorlalte parti din procesul penal, daca se afla în relatii de prietenie sau de dusmanie cu aceste persoane, precum si daca a suferit vreo paguba în urma savârsirii infractiunii.
(3) Martorului nu i se adreseaza întrebarile privind persoana sa atunci când fata de acesta s-a dispus o masura de protectie a datelor de identitate.
Autorizari sau alte conditii prealabile efectuarii in continuare a urmaririi penale fata de o persoana Art. 294^1
Ori de câte ori este necesara o autorizare sau îndeplinirea unei alte conditii prealabile pentru a se dispune efectuarea în continuare a urmaririi penale fata de o anumita persoana, parchetul, odata cu sesizarea institutiei competente, înainteaza un referat întocmit de procuror, care va cuprinde date si informatii cu privire la savârsirea unor fapte prevazute de legea penala de catre persoana cu privire la care se solicita autorizarea.
Revocarea sau anularea amanarii aplicarii pedepsei Art. 582
(1) Asupra revocarii sau anularii amânarii aplicarii pedepsei se pronunta, din oficiu sau la sesizarea procurorului sau a consilierului de probatiune, instanta care judeca ori a judecat în prima instanta infractiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea.
(2) Daca pâna la expirarea termenului prevazut la art. 86 alin. (4) lit. c) din
Codul penal persoana cu privire la care s-a dispus amânarea aplicarii pedepsei nu a respectat obligatiile civile stabilite prin hotarârea prin care s-a dispus amânarea, serviciul de probatiune competent sesizeaza instanta care a pronuntat în prima instanta amânarea, în vederea revocarii acesteia. Sesizarea poate fi facuta si de procuror sau de partea interesata, pâna la expirarea termenului de supraveghere.
(3) Daca constata ca sunt îndeplinite conditiile art. 88 sau 89 din Codul penal, instanta, anulând sau, dupa caz, revocând amânarea aplicarii pedepsei, dispune condamnarea inculpatului si executarea pedepsei stabilite prin hotarârea de amânare, aplicând apoi, dupa caz, dispozitiile cu privire la concursul de infractiuni, recidiva sau pluralitate intermediara.
Cazurile de amanare Art. 589
(1) Executarea pedepsei închisorii sau a detentiunii pe viata poate fi amânata în urmatoarele cazuri:
a) când se constata, pe baza unei expertize medico-legale, ca persoana condamnata sufera de o boala care nu poate fi tratata în reteaua sanitara a Administratiei Nationale a Penitenciarelor si care face imposibila executarea imediata a pedepsei, daca specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reteaua sanitara a Ministerului Sanatatii si daca instanta apreciaza ca amânarea executarii si lasarea în libertate nu prezinta un pericol pentru ordinea publica. În aceasta situatie, executarea pedepsei se amâna pentru o durata determinata;
b) când o condamnata este gravida sau are un copil mai mic de un an. În aceste cazuri, executarea pedepsei se amâna pâna la încetarea cauzei care a determinat amânarea.
(2) În cazul prevazut la alin. (1) lit. a), amânarea executarii pedepsei nu poate fi dispusa daca cel condamnat si-a provocat singur starea de boala, prin refuzul tratamentului medical, al interventiei chirurgicale, prin actiuni de autoagresiune sau prin alte actiuni vatamatoare, sau în situatia în care se sustrage efectuarii expertizei medico-legale.
(3) Cererea de amânare a executarii pedepsei închisorii sau a detentiunii pe viata poate fi facuta de procuror si de condamnat.
(4) Cererea poate fi retrasa de persoana care a formulat-o.
(5) Hotarârile prin care se dispune amânarea executarii pedepsei sunt executorii de la data pronuntarii.
(6) În cazul în care în timpul amânarii executarii pedepsei pe numele condamnatului este emis un alt mandat de executare a pedepsei închisorii, acesta nu poate fi executat pâna la expirarea termenului de amânare stabilit de instanta sau, dupa caz, pâna la încetarea cauzei care a determinat amânarea.
(7) Hotarârea prin care instanta se pronunta asupra cererii de amânare a executarii pedepsei poate fi atacata cu contestatie la instanta ierarhic superioara, în termen de 3 zile de la comunicare.
Obligatiile condamnatului in cazul amanarii executarii Art. 590
(1) Pe durata amânarii executarii pedepsei, condamnatul trebuie sa respecte urmatoarele obligatii:
a) sa nu depaseasca limita teritoriala fixata decât în conditiile stabilite de instanta;
b) sa ia legatura, în termenul stabilit de instanta, cu organul de politie desemnat de aceasta în cuprinsul hotarârii de amânare a executarii pedepsei închisorii pentru a fi luat în evidenta si a stabili mijlocul de comunicare permanenta cu organul de supraveghere, precum si sa se prezinte la instanta ori de câte ori este chemat;
c) sa nu îsi schimbe locuinta fara informarea prealabila a instantei care a dispus amânarea;
d) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme;
e) pentru cazul prevazut la art. 589 alin. (1) lit. a), sa se prezinte de îndata la unitatea sanitara la care urmeaza sa faca tratamentul, iar pentru cazul prevazut la art. 589 alin. (1) lit. b), sa îngrijeasca copilul mai mic de un an.
(2) Pe durata amânarii executarii pedepsei, instanta poate impune condamnatului sa respecte una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii:
a) sa nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestari sportive, culturale ori la alte adunari publice, stabilite de instanta;
b) sa nu comunice cu persoana vatamata sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infractiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanta, ori sa nu se apropie de acestea;
c) sa nu conduca niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite.
(3) Obligatiile prevazute la alin. (2) pot fi impuse în masura în care au fost aplicate în continutul pedepsei complementare a interzicerii exercitarii unor drepturi.
Persoana vatamata Art. 79
Persoana care a suferit o vatamare fizica, materiala sau morala prin fapta penala se numeste persoana vatamata.
Inmanarea citatiei Art. 260
(1) Citatia se înmâneaza, oriunde este gasit, personal celui citat, care va semna dovada de primire.
(2) Daca persoana citata refuza sa primeasca citatia, persoana însarcinata sa comunice citatia va afisa pe usa destinatarului o înstiintare, încheind un proces-verbal cu privire la împrejurarile constatate. Înstiintarea trebuie sa cuprinda:
a) anul, luna, ziua si ora când afisarea a fost facuta;
b) numele si prenumele celui care a facut afisarea si functia acestuia;
c) numele, prenumele si domiciliul sau, dupa caz, resedinta, respectiv sediul celui înstiintat;
d) numarul dosarului în legatura cu care se face înstiintarea si denumirea organului judiciar pe rolul caruia se afla dosarul, cu indicarea sediului acestuia;
e) mentiunea ca înstiintarea se refera la actul procedural al citatiei;
f) mentiunea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citatia în care destinatarul este în drept sa se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citatia;
g) mentiunea ca, în cazul în care destinatarul nu se prezinta pentru comunicarea citatiei în interiorul termenului prevazut la lit. f), citatia se considera comunicata la împlinirea acestui termen;
h) semnatura celui care a afisat înstiintarea.
(2^1) Daca persoana citata, primind citatia, refuza sau nu poate sa semneze dovada de primire, persoana însarcinata sa comunice citatia încheie despre aceasta proces-verbal.
(3) În cazul în care scrisoarea recomandata prin care se citeaza un suspect sau inculpat care locuieste în strainatate nu poate fi înmânata, precum si în cazul în care statul destinatarului nu permite citarea prin posta, citatia se va afisa la sediul parchetului sau al instantei, dupa caz.
(4) Citarea se poate realiza si prin intermediul autoritatilor competente ale statului strain daca:
a) adresa celui citat este necunoscuta sau inexacta;
b) nu a fost posibila trimiterea citatiei prin intermediul postei;
c) daca citarea prin posta a fost ineficienta sau necorespunzatoare.
(5) Când citarea se face potrivit art. 259 alin. (6) - (8), unitatile acolo aratate sunt obligate a înmâna de îndata citatia persoanei citate sub luare de dovada, certificându-i semnatura sau aratând motivul pentru care nu s-a putut obtine semnatura acesteia. Dovada este predata agentului procedural, iar acesta o înainteaza organului de urmarire penala sau instantei de judecata care a emis citatia.
(6) Citatia destinata unei institutii sau autoritati publice ori altei persoane juridice se preda la registratura sau functionarului însarcinat cu primirea corespondentei. Dispozitiile alin. (2) se aplica în mod corespunzator.
(7) Când citarea se realizeaza potrivit art. 257 alin. (5), persoana care realizeaza citarea întocmeste un proces-verbal.
Inmanarea citatiei altor persoane Art. 261
(1) Daca persoana citata nu se afla acasa, agentul înmâneaza citatia sotului, unei rude sau oricarei persoane care locuieste cu ea ori care în mod obisnuit îi primeste corespondenta. Citatia nu poate fi înmânata unui minor sub 14 ani sau unei persoane lipsite de discernamânt.
(2) Daca persoana citata locuieste într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, în lipsa persoanelor aratate la alin. (1), citatia se preda administratorului, portarului ori celui care în mod obisnuit îl înlocuieste.
(3) Persoana care primeste citatia semneaza dovada de primire, iar agentul, certificând identitatea si semnatura, încheie proces-verbal. Daca aceasta refuza sau nu poate semna dovada de primire, agentul afiseaza citatia pe usa locuintei, încheind proces-verbal.
(4) În lipsa persoanelor aratate la alin. (1) si (2), agentul este obligat sa se intereseze când poate gasi persoana citata pentru a-i înmâna citatia. Când persoana citata nu poate fi gasita, agentul afiseaza pe usa locuintei persoanei citate o înstiintare care trebuie sa cuprinda:
a) anul, luna, ziua si ora când depunerea sau, dupa caz, afisarea a fost facuta;
b) numele si prenumele celui care a facut afisarea si functia acestuia;
c) numele, prenumele si domiciliul sau, dupa caz, resedinta, respectiv sediul celui înstiintat;
d) numarul dosarului în legatura cu care se face înstiintarea si denumirea organului judiciar pe rolul caruia se afla dosarul, cu indicarea sediului acestuia;
e) mentiunea ca înstiintarea se refera la actul procedural al citatiei;
f) mentiunea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citatia în care destinatarul este în drept sa se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citatia;
g) mentiunea ca, în cazul în care destinatarul nu se prezinta pentru comunicarea citatiei în interiorul termenului prevazut la lit. f), citatia se considera comunicata la împlinirea acestui termen;
h) semnatura celui care a afisat înstiintarea.
(5) În cazul când persoana citata locuieste într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, daca în citatie nu s-a indicat apartamentul ori camera în care locuieste, agentul este obligat sa faca investigatii pentru a afla aceasta. Daca investigatiile au ramas fara rezultat, agentul afiseaza citatia pe usa principala a cladirii, încheind proces-verbal si facând mentiune despre împrejurarile care au facut imposibila înmânarea citatiei.
(6) Când comunicarea citatiei nu se poate face, deoarece imobilul a fost demolat, a devenit nelocuibil sau de neîntrebuintat ori destinatarul actului nu mai locuieste în imobilul respectiv, agentul întocmeste un proces-verbal care mentioneaza situatiile constatate, pe care îl trimite organului judiciar care a dispus citarea.
Intrebarile privind persoana suspectului sau a inculpatului Art. 107
(1) La începutul primei audieri, organul judiciar adreseaza întrebari suspectului sau inculpatului cu privire la nume, prenume, porecla, data si locul nasterii, codul numeric personal, numele si prenumele parintilor, cetatenia, starea civila, situatia militara, studiile, profesia ori ocupatia, locul de munca, domiciliul si adresa unde locuieste efectiv si adresa la care doreste sa îi fie comunicate actele de procedura, antecedentele penale sau daca împotriva sa se desfasoara un alt proces penal, daca solicita un interpret în cazul în care nu vorbeste sau nu întelege limba româna ori nu se poate exprima, precum si cu privire la orice alte date pentru stabilirea situatiei sale personale.
(2) Întrebarile prevazute la alin. (1) se repeta la audierile ulterioare doar atunci când organul judiciar considera necesar.
Amanarea pentru probe noi Art. 385
Daca din cercetarea judecatoreasca rezulta ca pentru lamurirea faptelor sau împrejurarilor cauzei este necesara administrarea de probe noi, instanta dispune fie judecarea cauzei în continuare, fie amânarea ei pentru administrarea probelor.
Plata cheltuielilor avansate de stat in caz de renuntare la urmarirea penala, condamnare, amanarea aplicarii pedepsei sau renuntarea la aplicarea pedepsei Art. 274
(1) În caz de renuntare la urmarirea penala, condamnare, amânare a aplicarii pedepsei sau renuntare la aplicarea pedepsei, suspectul sau, dupa caz, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu exceptia cheltuielilor privind avocatii din oficiu si interpretii desemnati de organele judiciare, care ramân in sarcina statului.
(2) Când sunt mai multi suspecti sau, dupa caz, inculpati, procurorul sau, dupa caz, instanta hotaraste partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare. La stabilirea acestei parti se tine seama, pentru fiecare dintre suspecti sau, dupa caz, inculpati, de masura în care a provocat cheltuielile judiciare.
(3) Partea responsabila civilmente, în masura în care este obligata solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligata în mod solidar cu acesta si la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Amanarea sau intreruperea executarii masurilor privative de libertate Art. 519
Executarea masurii educative a internarii într-un centru educativ sau a masurii educative a internarii într-un centru de detentie poate fi amânata sau întrerupta în cazurile si în conditiile prevazute de lege.
Competenta tribunalului Art. 36
(1) Tribunalul judeca în prima instanta:
a) infractiunile prevazute de
Codul penal la art. 188-191, art. 209-211, art. 254, 2561, 263, 282, art. 289-294, art. 303, 304, 306, 307, 309, 345, 346, 354 si art. 360-367;
b) infractiunile savârsite cu intentie depasita care au avut ca urmare moartea unei persoane;
c) infractiunile cu privire la care urmarirea penala a fost efectuata de catre Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism sau Directia Nationala Anticoruptie, daca nu sunt date prin lege în competenta altor instante ierarhic superioare;
c^1) infractiunile de spalare a banilor si infractiunile de evaziune fiscala prevazute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu modificarile ulterioare;
c^2) infractiunile cu privire la care urmarirea penala a fost efectuata de catre Parchetul European, potrivit Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidata în ceea ce priveste instituirea Parchetului European (
EPPO);
d) alte infractiuni date prin lege în competenta sa.
(2) Tribunalul solutioneaza conflictele de competenta ivite între judecatoriile din circumscriptia sa, precum si contestatiile formulate împotriva hotarârilor pronuntate de judecatorie în cazurile prevazute de lege.
(3) Tribunalul solutioneaza si alte cauze anume prevazute de lege.
Competenta curtii de apel Art. 38
(1) Curtea de apel judeca în prima instanta:
a) infractiunile prevazute de
Codul penal la art. 394-397, 399-412 si 438-445;
b) infractiunile privind securitatea nationala a României, prevazute în legi speciale;
c) infractiunile savârsite de judecatorii de la judecatorii, tribunale si de procurorii de la parchetele care functioneaza pe lânga aceste instante;
d) infractiunile savârsite de avocati, notari publici, executori judecatoresti, de controlorii financiari ai Curtii de Conturi, precum si auditori publici externi;
e) infractiunile savârsite de sefii cultelor religioase organizate în conditiile legii si de ceilalti membri ai înaltului cler, care au cel putin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia;
f) infractiunile savârsite de magistratii-asistenti de la Înalta Curte de Casatie si Justitie, de judecatorii de la curtile de apel si Curtea Militara de Apel, precum si de procurorii de la parchetele de pe lânga aceste instante;
g) infractiunile savârsite de membrii Curtii de Conturi, de presedintele Consiliului Legislativ, de Avocatul Poporului, de adjunctii Avocatului Poporului si de chestori;
h) cererile de stramutare, în cazurile prevazute de lege.
(2) Curtea de apel judeca apelurile împotriva hotarârilor penale pronuntate în prima instanta de judecatorii si de tribunale.
(3) Curtea de apel solutioneaza conflictele de competenta ivite între instantele din circumscriptia sa, altele decât cele prevazute la art. 36 alin. (2), precum si contestatiile formulate împotriva hotarârilor pronuntate de tribunale în cazurile prevazute de lege.
(4) Curtea de apel solutioneaza si alte cauze anume prevazute de lege.
Competenta pentru infractiunile savarsite pe teritoriul Romaniei Art. 41
(1) Competenta dupa teritoriu este determinata, în ordine, de:
a) locul savârsirii infractiunii;
b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul;
c) locuinta suspectului sau inculpatului persoana fizica ori, dupa caz, sediul inculpatului persoana juridica, la momentul la care a savârsit fapta;
d) locuinta sau, dupa caz, sediul persoanei vatamate.
(2) Prin locul savârsirii infractiunii se întelege locul unde s-a desfasurat activitatea infractionala, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.
(3) În cazul în care, potrivit alin. (2), o infractiune a fost savârsita în circumscriptia mai multor instante, oricare dintre acestea este competenta sa o judece.
(4) Când niciunul dintre locurile prevazute la alin. (1) nu este cunoscut sau când sunt sesizate succesiv doua sau mai multe instante dintre cele prevazute la alin. (1), competenta revine instantei mai întâi sesizate.
(5) Ordinea de prioritate prevazuta la alin. (1) se aplica în cazul în care doua sau mai multe instante sunt sesizate simultan ori urmarirea penala s-a efectuat cu nerespectarea acestei ordini.
(6) Infractiunea savârsita pe o nava sub pavilion românesc este de competenta instantei în a carei circumscriptie se afla primul port român în care ancoreaza nava, în afara de cazul în care prin lege se dispune altfel.
(7) Infractiunea savârsita pe o aeronava înmatriculata în România este de competenta instantei în a carei circumscriptie se afla primul loc de aterizare pe teritoriul român.
(8) Daca nava nu ancoreaza într-un port român sau daca aeronava nu aterizeaza pe teritoriul român, iar competenta nu se poate determina potrivit alin. (1), competenta este cea prevazuta la alin. (4).
Competenta pentru infractiunile savarsite in afara teritoriului Romaniei Art. 42
(1) Infractiunile savârsite în afara teritoriului României se judeca de catre instantele în a caror circumscriptie se afla locuinta suspectului sau inculpatului persoana fizica ori, dupa caz, sediul inculpatului persoana juridica.
(2) Daca inculpatul nu locuieste sau, dupa caz, nu are sediul în România, iar infractiunea este de competenta judecatoriei, aceasta se judeca de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, iar în celelalte cazuri, de instanta competenta dupa materie ori dupa calitatea persoanei din municipiul Bucuresti, în afara de cazul când prin lege se dispune altfel.
(3) Infractiunea savârsita pe o nava este de competenta instantei în a carei circumscriptie se afla primul port român în care ancoreaza nava, în afara de cazul în care prin lege se dispune altfel.
(4) Infractiunea savârsita pe o aeronava este de competenta instantei în a carei circumscriptie se afla primul loc de aterizare pe teritoriul român.
(5) Daca nava nu ancoreaza într-un port român sau daca aeronava nu aterizeaza pe teritoriul român, competenta este cea prevazuta la alin. (1) si (2), în afara de cazul în care prin lege se dispune altfel.
Reunirea cauzelor Art. 43
(1) Instanta dispune reunirea cauzelor în cazul infractiunii continuate, al concursului formal de infractiuni sau în orice alte cazuri când doua sau mai multe acte materiale alcatuiesc o singura infractiune.
(2) Instanta poate dispune reunirea cauzelor, daca prin aceasta nu se întârzie judecata, în urmatoarele situatii:
a) când doua sau mai multe infractiuni au fost savârsite de aceeasi persoana;
b) când la savârsirea unei infractiuni au participat doua sau mai multe persoane;
c) când între doua sau mai multe infractiuni exista legatura si reunirea cauzelor se impune pentru buna înfaptuire a justitiei.
(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) sunt aplicabile si în cazurile în care în fata aceleiasi instante sunt mai multe cauze cu acelasi obiect.
Exceptiile de necompetenta Art. 47
(1) Exceptia de necompetenta materiala sau dupa calitatea persoanei a instantei inferioare celei competente potrivit legii poate fi invocata în tot cursul judecatii, pâna la pronuntarea hotarârii definitive.
(2) Exceptia de necompetenta materiala sau dupa calitatea persoanei a instantei superioare celei competente potrivit legii poate fi invocata pâna la începerea cercetarii judecatoresti.
(3) Exceptia de necompetenta teritoriala poate fi invocata în conditiile alin. (2).
(4) Exceptiile de necompetenta pot fi invocate din oficiu, de catre procuror, de catre persoana vatamata sau de catre parti.
Competenta organelor de cercetare penala Art. 57
(1) Organele de cercetare penala ale politiei judiciare efectueaza urmarirea penala pentru orice infractiune care nu este data, prin lege, în competenta organelor de cercetare penala speciale sau procurorului, precum si în alte cazuri prevazute de lege.
(2) Organele de cercetare penala speciale efectueaza acte de urmarire penala numai în conditiile art. 55 alin. (5) si (6), corespunzator specializarii structurii din care fac parte, în cazul savârsirii infractiunilor de catre militari sau în cazul savârsirii infractiunilor de coruptie si de serviciu prevazute de
Codul penal savârsite de catre personalul navigant al marinei civile, daca fapta a pus sau a putut pune în pericol siguranta navei sau navigatiei ori a personalului. De asemenea, organele de cercetare penala speciale pot efectua, în cazul infractiunilor contra securitatii nationale prevazute în titlul X din Codul penal si infractiunilor de terorism, din dispozitia procurorului, punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnica.
Dispozitii comune Art. 63
(1) Dispozitiile prevazute la art. 41-46 si 48 se aplica în mod corespunzator si în cursul urmaririi penale.
(2) Prevederile art. 44 alin. (2) nu se aplica în faza de urmarire penala.
(3) Urmarirea penala a infractiunilor savârsite în conditiile prevazute la art. 41 se efectueaza de catre organul de urmarire penala din circumscriptia instantei competente sa judece cauza, daca legea nu dispune altfel.
(4) Conflictul de competenta dintre 2 sau mai multi procurori se rezolva de catre procurorul ierarhic superior comun acestora. Când conflictul se iveste între doua sau mai multe organe de cercetare penala, competenta se stabileste de catre procurorul care exercita supravegherea activitatii de cercetare penala a acestor organe. În cazul în care procurorul nu exercita supravegherea activitatii tuturor organelor de cercetare penala între care s-a ivit conflictul, competenta se stabileste de catre prim-procurorul parchetului în circumscriptia caruia se afla organele de cercetare penala.
Abtinerea Art. 66
(1) Persoana incompatibila este obligata sa declare, dupa caz, presedintelui instantei, procurorului care supravegheaza urmarirea penala sau procurorului ierarhic superior ca se abtine de a participa la procesul penal, cu aratarea cazului de incompatibilitate si a temeiurilor de fapt care constituie motivul abtinerii.
(2) Declaratia de abtinere se face de îndata ce persoana obligata la aceasta a luat cunostinta de existenta cazului de incompatibilitate.
Recuzarea Art. 67
(1) În cazul în care persoana incompatibila nu a facut declaratie de abtinere, partile, subiectii procesuali principali sau procurorul pot face cerere de recuzare, de îndata ce au aflat despre existenta cazului de incompatibilitate.
(2) Cererea de recuzare se formuleaza doar împotriva persoanei din cadrul organului de cercetare penala, a procurorului sau a judecatorului care efectueaza activitati judiciare în cauza. Este inadmisibila recuzarea judecatorului sau a procurorului chemat sa decida asupra recuzarii.
(3) Dispozitiile alin. (2) se aplica în mod corespunzator în cazul recuzarii magistratului-asistent si grefierului.
(4) Cererea de recuzare se formuleaza oral sau în scris, cu aratarea, pentru fiecare persoana în parte, a cazului de incompatibilitate invocat si a temeiurilor de fapt cunoscute la momentul formularii cererii. Cererea de recuzare formulata oral se consemneaza într-un proces-verbal sau, dupa caz, în încheierea de sedinta.
(5) Nerespectarea conditiilor prevazute la alin. (2) - (4) sau formularea unei cereri de recuzare împotriva aceleiasi persoane pentru acelasi caz de incompatibilitate cu aceleasi temeiuri de fapt invocate într-o cerere anterioara de recuzare, care a fost respinsa, atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare. Inadmisibilitatea se constata de procurorul sau de completul în fata caruia s-a formulat cererea de recuzare.
(6) Judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau completul în fata caruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecatorului recuzat, se pronunta asupra masurilor preventive.
Procedura de solutionare a abtinerii sau recuzarii Art. 68
(1) Abtinerea sau recuzarea judecatorului de drepturi si libertati si a judecatorului de camera preliminara se solutioneaza de un judecator de la aceeasi instanta.
(2) Abtinerea sau recuzarea judecatorului care face parte din completul de judecata se solutioneaza de un alt complet de judecata.
(3) Abtinerea sau recuzarea magistratului-asistent se solutioneaza de completul de judecata.
(4) Abtinerea sau recuzarea grefierului se solutioneaza de judecatorul de drepturi si libertati, de judecatorul de camera preliminara sau, dupa caz, de completul de judecata.
(5) Solutionarea abtinerii sau recuzarii se face, în cel mult 24 de ore, în camera de consiliu. Daca apreciaza necesar pentru solutionarea cererii, judecatorul sau completul de judecata, dupa caz, poate efectua orice verificari si poate asculta procurorul, subiectii procesuali principali, partile si persoana care se abtine sau a carei recuzare se solicita.
(6) În caz de admitere a abtinerii sau a recuzarii, se va stabili în ce masura actele îndeplinite ori masurile dispuse se mentin.
(7) Încheierea prin care se solutioneaza abtinerea ori recuzarea nu este supusa niciunei cai de atac.
(8) Când pentru solutionarea abtinerii sau a recuzarii nu poate fi desemnat un judecator din cadrul aceleiasi instante sau, în cazul instantelor organizate pe sectii, din cadrul aceleiasi sectii si nici din cadrul unei sectii cu aceeasi specializare, cererea se solutioneaza de un judecator de la instanta ierarhic superioara.
(9) La instantele care nu sunt organizate pe sectii, în cazul în care se admite abtinerea sau recuzarea si nu se poate desemna un judecator de la instanta competenta pentru solutionarea cauzei, judecatorul de la instanta ierarhic superioara desemneaza o alta instanta egala în grad cu instanta în fata careia s-a formulat declaratia de abtinere sau cererea de recuzare, din circumscriptia aceleiasi curti de apel sau din circumscriptia unei curti de apel învecinate.
(9^1) În cazul în care se admite abtinerea sau recuzarea, daca instanta competenta pentru solutionarea cauzei este organizata pe sectii si nu se poate desemna un judecator de la sectia corespunzatoare a acestei instante, solutionarea cauzei se realizeaza de o alta sectie a aceleiasi instante, care are aceeasi specializare. Daca nu exista o sectie cu aceeasi specializare, judecatorul de la instanta ierarhic superioara desemneaza o alta instanta egala în grad cu instanta în fata careia s-a formulat declaratia de abtinere sau cererea de recuzare, din circumscriptia aceleiasi curti de apel sau din circumscriptia unei curti de apel învecinate.
(10) Dispozitiile alin. (8) - (9^1) se aplica în mod corespunzator si în cazul solutionarii abtinerii sau recuzarii judecatorului care face parte din completul de judecata.
Cererea de stramutare si efectele acesteia Art. 72
(1) Stramutarea poate fi ceruta de parti, de persoana vatamata sau de procuror.
(2) Cererea se depune la instanta de unde se solicita stramutarea si trebuie sa cuprinda indicarea temeiului de stramutare, precum si motivarea în fapt si în drept.
(3) La cerere se anexeaza înscrisurile pe care aceasta se întemeiaza.
(4) În cerere se face mentiune daca inculpatul este supus unei masuri preventive.
(5) Cererea se înainteaza de îndata Înaltei Curti de Casatie si Justitie sau curtii de apel competente împreuna cu înscrisurile anexate.
(6) Înalta Curte de Casatie si Justitie sau curtea de apel competenta poate solicita informatii de la presedintele instantei de unde se solicita stramutarea sau de la presedintele instantei ierarhic superioare celei la care se afla cauza a carei stramutare se cere, comunicându-i totodata termenul fixat pentru judecarea cererii de stramutare. Când Înalta Curte de Casatie si Justitie este instanta ierarhic superioara, informatiile se cer presedintelui curtii de apel la care se afla cauza a carei stramutare se cere. Când curtea de apel competenta este instanta ierarhic superioara, informatiile se cer presedintelui tribunalului la care se afla cauza a carei stramutare se cere.
(7) În cazul respingerii cererii de stramutare, în aceeasi cauza nu mai poate fi formulata o noua cerere pentru aceleasi motive.
(8) Introducerea unei cereri de stramutare nu suspenda judecarea cauzei.
Persoanele audiate in cursul procesului penal Art. 104
În cursul procesului penal, în conditiile prevazute de lege, pot fi audiate urmatoarele persoane: suspectul, inculpatul, persoana vatamata, partea civila, partea responsabila civilmente, martorii si expertii.
Audierea prin interpret Art. 105
(1) Ori de câte ori persoana audiata nu întelege, nu vorbeste sau nu se exprima bine în limba româna, audierea se face prin interpret. Interpretul poate fi desemnat de organele judiciare sau ales de parti ori persoana vatamata, dintre interpretii autorizati, potrivit legii.
(2) În mod exceptional, în situatia în care se impune luarea urgenta a unei masuri procesuale sau daca nu se poate asigura un interpret autorizat, audierea poate avea loc în prezenta oricarei persoane care poate comunica cu cel ascultat, organul judiciar având însa obligatia de a relua audierea prin interpret imediat ce aceasta este posibila.
(3) Daca persoana audiata este surda, muta sau surdo-muta, audierea se face cu participarea unei persoane care are capacitatea de a comunica prin limbajul special. În aceasta situatie comunicarea se poate face si în scris.
(4) În cazuri exceptionale, daca nu este prezenta o persoana autorizata care poate comunica prin limbajul special, iar comunicarea nu se poate realiza în scris, audierea persoanelor prevazute la alin. (3) se va face cu ajutorul oricarei persoane care are aptitudini de comunicare, dispozitiile alin. (2) aplicându-se în mod corespunzator.
Reguli speciale privind ascultarea Art. 106
(1) Daca, în timpul audierii unei persoane, aceasta prezinta semne vizibile de oboseala excesiva sau simptomele unei boli care îi afecteaza capacitatea fizica ori psihica de a participa la ascultare, organul judiciar dispune întreruperea ascultarii si, daca este cazul, ia masuri pentru ca persoana sa fie consultata de un medic.
(2) Persoana aflata în detentie poate fi audiata la locul de detinere prin videoconferinta, în cazuri exceptionale si daca organul judiciar apreciaza ca aceasta nu aduce atingere bunei desfasurari a procesului ori drepturilor si intereselor partilor.
(3) În cazul prevazut la alin. (2), daca persoana audiata se afla în vreuna dintre situatiile prevazute la art. 90, ascultarea nu poate avea loc decât în prezenta avocatului la locul de detinere.
Modul de audiere a persoanei vatamate Art. 111
(1) La începutul primei audieri, organul judiciar adreseaza persoanei vatamate întrebarile prevazute la art. 107, care se aplica în mod corespunzator.
(2) Persoanei vatamate i se aduc la cunostinta urmatoarele drepturi si obligatii:
a) dreptul de a fi asistata de avocat, iar în cazurile de asistenta obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;
b) dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege;
c) dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica exceptii si de a pune concluzii, în conditiile prevazute de lege;
d) dreptul de a fi încunostintata cu privire la desfasurarea procedurii, dreptul de a formula plângere prealabila, precum si dreptul de a se constitui parte civila;
e) obligatia de a se prezenta la chemarile organelor judiciare;
f) obligatia de a comunica orice schimbare de adresa;
g) obligatia de a spune adevarul.
(3) Dispozitiile art. 109 alin. (1) si (2) si ale art. 110 se aplica în mod corespunzator.
(4) În cursul urmaririi penale, audierea persoanei vatamate se înregistreaza prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, atunci când organul de urmarire penala considera necesar sau atunci când persoana vatamata a solicitat aceasta în mod expres, iar înregistrarea este posibila.
(5) Persoanei vatamate i se aduce la cunostinta cu ocazia primei audieri faptul ca, în cazul în care inculpatul va fi privat de libertate, respectiv condamnat la o pedeapsa privativa de libertate, poate sa fie informata cu privire la punerea în libertate în orice mod sau evadarea acestuia.
(6) În cazul persoanelor vatamate pentru care a fost stabilita în conditiile legii existenta unor nevoi specifice de protectie, organul judiciar poate dispune una sau mai multe dintre urmatoarele masuri, atunci când este posibil si când acesta apreciaza ca nu se aduce atingere bunei desfasurari a procesului ori drepturilor si intereselor partilor:
a) audierea acestora în incinte concepute sau adaptate acestui scop;
b) audierea acestora prin intermediul sau în prezenta unui psiholog sau a altui specialist în consilierea victimelor;
c) audierea acestora, cât si eventuala lor reaudiere se realizeaza de aceeasi persoana, daca acest lucru este posibil si daca organul judiciar apreciaza ca aceasta nu aduce atingere bunei desfasurari a procesului ori drepturilor si intereselor partilor.
(7) Audierea de catre organele de cercetare penala a persoanelor vatamate care au fost victime ale infractiunii de violenta în familie, prevazuta de art. 199 din
Codul penal, ale infractiunilor de viol, agresiune sexuala, act sexual cu un minor si corupere sexuala a minorilor, prevazute la art. 218-221 din
Codul penal, ale infractiunii de rele tratamente aplicate minorului, prevazuta la art. 197 din
Codul penal, hartuire, prevazuta de art. 208 din
Codul penal, si hartuire sexuala, prevazuta de art. 223 din
Codul penal, precum si în alte cazuri în care, din cauza împrejurarilor comiterii faptei, acest lucru se apreciaza ca fiind necesar, se efectueaza numai de catre o persoana de acelasi sex cu persoana vatamata, la cererea acesteia, cu exceptia cazului când organul judiciar apreciaza ca aceasta aduce atingere bunei desfasurari a procesului ori drepturilor si intereselor partilor.
(8) Daca persoana vatamata este minor, înregistrarea audierii acesteia prin mijloace tehnice audio sau audiovideo este obligatorie în toate cazurile. Atunci când înregistrarea nu este posibila, acest lucru se consemneaza în declaratia persoanei vatamate, cu indicarea concreta a motivului pentru care înregistrarea nu a fost posibila.
(9) Audierea persoanei vatamate de catre organul judiciar care a înregistrat o plângere cu privire la savârsirea unei infractiuni se desfasoara de îndata, iar, daca acest lucru nu este posibil, se va realiza ulterior depunerii plângerii, fara întârzieri nejustificate.
(10) Declaratia data de persoana vatamata în conditiile alin. (9) constituie mijloc de proba chiar daca a fost administrata înainte de începerea urmaririi penale.
Protectia persoanei vatamate si a partii civile Art. 113
(1) Atunci când sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege referitoare la statutul de martor amenintat sau vulnerabil ori pentru protectia vietii private sau a demnitatii, organul de urmarire penala poate dispune fata de persoana vatamata ori fata de partea civila masurile de protectie prevazute la art. 124-130, care se aplica în mod corespunzator.
(2) Sunt prezumate vulnerabile victimele copii, victimele care sunt în relatie de dependenta fata de autorul infractiunii, victimele terorismului, ale criminalitatii organizate, ale traficului de persoane, ale violentei în cadrul relatiilor apropiate, ale violentei sexuale sau ale exploatarii, victimele infractiunilor savârsite din ura si victimele afectate de o infractiune din cauza prejudecatilor sau din motive de discriminare care ar putea avea legatura în special cu caracteristicile lor personale, victimele cu dizabilitati, precum si victimele care au suferit un prejudiciu considerabil ca urmare a gravitatii infractiunii.
(3) Daca persoana vatamata sau partea civila se afla în vreuna dintre situatiile prevazute la alin. (2), organul de urmarire penala îi aduce la cunostinta masurile de protectie care pot fi luate, continutul lor si posibilitatea de a renunta la acestea. Renuntarea persoanei vatamate sau a partii civile la luarea masurilor de protectie se consemneaza în scris si se semneaza de catre aceasta, în prezenta reprezentantului legal, daca este cazul.
(4) Reaudierea persoanei vatamate se face numai daca acest lucru este strict necesar pentru desfasurarea procesului penal.
(5) La audiere, persoana vatamata poate fi însotita, la cererea sa, de catre reprezentantul sau legal si de catre o alta persoana desemnata de catre persoana vatamata, cu exceptia cazului în care organul judiciar decide motivat în sens contrar.
(6) Ori de câte ori organul judiciar nu poate stabili vârsta persoanei vatamate si exista motive pentru a se considera ca aceasta este minor, persoana vatamata va fi prezumata a fi minor.
Persoanele audiate ca martor Art. 114
(1) Poate fi audiata în calitate de martor orice persoana care are cunostinta despre fapte sau împrejurari de fapt care constituie proba în cauza penala.
(2) Orice persoana citata în calitate de martor are urmatoarele obligatii:
a) de a se prezenta în fata organului judiciar care a citat-o la locul, ziua si ora aratate în citatie;
b) de a depune juramânt sau declaratie solemna în fata instantei;
c) de a spune adevarul.
(3) Calitatea de martor are întâietate fata de calitatea de expert sau de avocat, de mediator ori de reprezentant al uneia dintre parti sau al unui subiect procesual principal, cu privire la faptele si împrejurarile de fapt pe care persoana le-a cunoscut înainte de a dobândi aceasta calitate.
(4) Pot fi audiate în calitate de martor si persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 si 62.
Capacitatea de a fi martor Art. 115
(1) Orice persoana poate fi citata si audiata în calitate de martor, cu exceptia partilor si a subiectilor procesuali principali.
(2) Persoanele care se afla într-o situatie ce pune la îndoiala, în mod rezonabil, capacitatea de a fi martor pot fi audiate doar atunci când organul judiciar constata ca persoana este capabila sa relateze în mod constient fapte si împrejurari de fapt conforme cu realitatea.
(3) Pentru a decide cu privire la capacitatea unei persoane de a fi martor, organul judiciar dispune, la cerere sau din oficiu, orice examinare necesara, prin mijloacele prevazute de lege.
Obiectul si limitele declaratiei martorului Art. 116
(1) Martorul este audiat asupra unor fapte sau împrejurari de fapt care constituie obiectul probatiunii în cauza în care a fost citat.
(2) Audierea martorului poate fi extinsa asupra tuturor împrejurarilor necesare pentru verificarea credibilitatii sale.
(3) Nu pot face obiectul declaratiei martorului acele fapte sau împrejurari al caror secret ori confidentialitate poate fi opusa prin lege organelor judiciare.
(4) Faptele sau împrejurarile prevazute la alin. (3) pot face obiectul declaratiei martorului atunci când autoritatea competenta sau persoana îndreptatita îsi exprima acordul în acest sens sau atunci când exista o alta cauza legala de înlaturare a obligatiei de a pastra secretul sau confidentialitatea.
(5) Declaratia data în conditiile alin. (4) nu constituie infractiune.
Persoanele care au dreptul de a refuza sa dea declaratii in calitate de martor Art. 117
(1) Au dreptul de a refuza sa fie audiate în calitate de martor urmatoarele persoane:
a) sotul, ascendentii si descendentii în linie directa, precum si fratii si surorile suspectului sau inculpatului;
b) persoanele care au avut calitatea de sot al suspectului sau al inculpatului.
(2) Dupa comunicarea drepturilor si obligatiilor potrivit art. 120, organele judiciare comunica persoanelor prevazute la alin. (1) dreptul de a nu da declaratii în calitate de martor.
(3) Daca persoanele prevazute la alin. (1) sunt de acord sa dea declaratii, în privinta acestora sunt aplicabile dispozitiile privitoare la drepturile si obligatiile martorilor.
(4) Persoana care îndeplineste una dintre calitatile prevazute la alin. (1) în raport cu unul dintre suspecti sau inculpati este scutita de obligatia de a depune marturie si împotriva celorlalti suspecti sau inculpati, în cazul în care declaratia sa nu poate fi limitata doar la acestia din urma.
Dreptul martorului de a nu se acuza Art. 118
Declaratia de martor data de o persoana care, în aceeasi cauza, anterior declaratiei a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosita împotriva sa. Organele judiciare au obligatia sa mentioneze, cu ocazia consemnarii declaratiei, calitatea procesuala anterioara.
Cazurile speciale de audiere a martorului Art. 124
(1) Audierea martorului minor în vârsta de pâna la 14 ani are loc în prezenta unuia dintre parinti, a tutorelui sau a persoanei ori a reprezentantului institutiei careia îi este încredintat minorul spre crestere si educare.
(2) Daca persoanele aratate la alin. (1) nu pot fi prezente sau au calitatea de suspect, inculpat, persoana vatamata, parte civila, parte responsabila civilmente ori martor în cauza ori exista suspiciunea rezonabila ca pot influenta declaratia minorului, audierea acestuia are loc în prezenta unui reprezentant al autoritatii tutelare sau a unei rude cu capacitate deplina de exercitiu, stabilite de organul judiciar.
(3) Daca se considera necesar, la cerere sau din oficiu, organul de urmarire penala sau instanta dispune ca la audierea martorului minor sa asiste un psiholog.
(4) Audierea martorului minor trebuie sa evite producerea oricarui efect negativ asupra starii psihice a acestuia.
(5) Martorului minor care la data audierii nu a împlinit vârsta de 14 ani nu i se comunica obligatiile prevazute la art. 120 alin. (2) lit. d) si nu depune juramânt, dar i se atrage atentia sa spuna adevarul.
(6) Persoanele care au avut calitatea de suspect sau inculpat în aceeasi cauza si cu privire la aceeasi fapta ori cu privire la fapte diferite aflate în strânsa legatura, daca ulterior s-a dispus disjungerea cauzelor, pot fi audiate în calitate de martor, iar declaratia nu poate fi folosita în cursul unui proces penal desfasurat împotriva lor. Organele judiciare au obligatia consemnarii calitatii lor procesuale anterioare.
(7) Dispozitiile alin. (6) se aplica în mod corespunzator si persoanelor care au calitatea de suspect sau inculpat în cauze diferite, cu privire la care nu a fost dispusa reunirea.
Cazurile si conditiile in care se poate dispune perchezitia domiciliara Art. 157
(1) Perchezitia domiciliara ori a bunurilor aflate în domiciliu poate fi dispusa daca exista o suspiciune rezonabila cu privire la savârsirea unei infractiuni de catre o persoana ori la detinerea unor obiecte sau înscrisuri ce au legatura cu o infractiune si se presupune ca perchezitia poate conduce la descoperirea si strângerea probelor cu privire la aceasta infractiune, la conservarea urmelor savârsirii infractiunii sau la prinderea suspectului ori inculpatului.
(2) Prin domiciliu se întelege o locuinta sau orice spatiu delimitat în orice mod ce apartine ori este folosit de o persoana fizica sau juridica.
Efectuarea perchezitiei domiciliare Art. 159
(1) Mandatul de perchezitie se comunica procurorului, care ia masuri pentru executarea acestuia.
(2) Perchezitia se efectueaza de procuror sau de organul de cercetare penala, însotit, dupa caz, de lucratori operativi.
(3) Perchezitia domiciliara nu poate fi începuta înainte de ora 6,00 sau dupa ora 20,00, cu exceptia infractiunii flagrante sau când perchezitia urmeaza sa se efectueze într-un local deschis publicului la acea ora.
(4) În cazul în care este necesar, organele judiciare pot restrictiona libertatea de miscare a persoanelor prezente sau accesul altor persoane în locul unde se efectueaza perchezitia, pe durata efectuarii acesteia.
(5) Înainte de începerea perchezitiei, organul judiciar se legitimeaza si înmâneaza o copie a mandatului emis de judecator persoanei la care se va efectua perchezitia, reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar în lipsa, oricarei alte persoane cu capacitate deplina de exercitiu care cunoaste persoana la care se va efectua perchezitia si, daca este cazul, custodelui.
(6) În cazul perchezitiei efectuate la sediul unei persoane juridice, mandatul de perchezitie se înmâneaza reprezentantului acesteia sau, în lipsa reprezentantului, oricarei alte persoane cu capacitate deplina de exercitiu care se afla în sediu ori este angajat al persoanei juridice respective.
(7) În cazul în care efectuarea perchezitiei este extinsa în locuintele învecinate în conditiile art. 158 alin. (3), persoanele din aceste spatii vor fi înstiintate cu privire la extinderea efectuarii perchezitiei.
(8) Persoanelor prevazute la alin. (5) si (6) li se solicita, înainte de începerea perchezitiei, predarea de bunavoie a persoanelor sau a obiectelor cautate. Perchezitia nu se mai efectueaza daca persoanele sau obiectele indicate în mandat sunt predate.
(9) Persoanelor prevazute la alin. (5) si (6) li se aduce la cunostinta ca au dreptul ca la efectuarea perchezitiei sa participe un avocat. Daca se solicita prezenta unui avocat, începerea perchezitiei este amânata pâna la sosirea acestuia, dar nu mai mult de doua ore de la momentul la care acest drept este comunicat, luându-se masuri de conservare a locului ce urmeaza a fi perchezitionat. În cazuri exceptionale, ce impun efectuarea perchezitiei de urgenta, sau în cazul în care avocatul nu poate fi contactat, perchezitia poate începe si înainte de expirarea termenului de doua ore.
(10) De asemenea, persoanei perchezitionate i se va permite sa fie asistata ori reprezentata de o persoana de încredere.
(11) Când persoana la care se face perchezitia este retinuta ori arestata, va fi adusa la perchezitie. În cazul în care nu poate fi adusa, ridicarea de obiecte si înscrisuri, precum si perchezitia domiciliara se fac în prezenta unui reprezentant ori martor asistent.
(12) Organul judiciar care efectueaza perchezitia are dreptul sa deschida, prin folosirea fortei, încaperile, spatiile, mobilierul si alte obiecte în care s-ar putea gasi obiectele, înscrisurile, urmele infractiunii sau persoanele cautate, în cazul în care posesorul acestora nu este prezent sau nu doreste sa le deschida de bunavoie. La deschiderea acestora, organele judiciare ce efectueaza perchezitia trebuie sa evite daunele nejustificate.
(13) Organul judiciar este obligat sa se limiteze la ridicarea numai a obiectelor si înscrisurilor care au legatura cu fapta pentru care se efectueaza urmarirea penala. Obiectele sau înscrisurile a caror circulatie ori detinere este interzisa sau în privinta carora exista suspiciunea ca pot avea o legatura cu savârsirea unei infractiuni pentru care actiunea penala se pune în miscare din oficiu se ridica întotdeauna.
(14) În mod exceptional, perchezitia poate începe fara înmânarea copiei mandatului de perchezitie, fara solicitarea prealabila de predare a persoanei sau a obiectelor, precum si fara informarea prealabila privind posibilitatea solicitarii prezentei unui avocat ori a unei persoane de încredere, în urmatoarele cazuri:
a) când este evident faptul ca se fac pregatiri pentru acoperirea urmelor sau distrugerea probelor ori a elementelor ce prezinta importanta pentru cauza;
b) daca exista suspiciunea ca în spatiul în care urmeaza a se efectua perchezitia se afla o persoana a carei viata sau integritate fizica este pusa în pericol;
c) daca exista suspiciunea ca persoana cautata s-ar putea sustrage procedurii.
(15) În cazul în care în spatiul unde urmeaza a fi efectuata perchezitia nu se afla nicio persoana, aceasta se efectueaza în prezenta unui martor asistent.
(16) În cazurile prevazute la alin. (14) si (15), copia mandatului de perchezitie se înmâneaza de îndata ce este posibil.
(17) Organele judiciare care efectueaza perchezitia pot folosi forta, în mod adecvat si proportional, pentru a patrunde într-un domiciliu:
a) daca exista motive temeinice pentru a anticipa rezistenta armata sau alte tipuri de violenta ori exista un pericol cu privire la distrugerea probelor;
b) în cazul unui refuz sau daca nu a fost primit niciun raspuns la solicitarile organelor judiciare de a patrunde în domiciliu.
(18) Este interzisa efectuarea în acelasi timp cu perchezitia a oricaror acte procedurale în aceeasi cauza, care prin natura lor împiedica persoana la care se face perchezitia sa participe la efectuarea acesteia, cu exceptia situatiei în care se desfasoara, în aceeasi cauza, simultan mai multe perchezitii.
(19) Locul în care se desfasoara perchezitia, precum si persoanele sau obiectele gasite pe parcursul perchezitionarii pot fi fotografiate ori înregistrate audiovideo.
(20) Înregistrarea audiovideo sau fotografiile efectuate sunt anexate procesului-verbal de perchezitie si fac parte integranta din acesta.
Identificarea si pastrarea obiectelor Art. 160
(1) Dupa identificare, obiectele sau înscrisurile se prezinta persoanei de la care sunt ridicate si persoanelor prezente, pentru a fi recunoscute si a fi însemnate de catre acestea spre neschimbare, dupa care se eticheteaza si se sigileaza.
(2) Obiectele care nu pot fi însemnate ori pe care nu se pot aplica etichete si sigilii se împacheteaza sau se închid, pe cât posibil împreuna, dupa care se aplica sigilii.
(3) Obiectele care nu pot fi ridicate se lasa în pastrarea celui la care se afla sau a unui custode. Persoanei careia i se lasa spre pastrare obiectele i se pune în vedere ca are obligatia de a le pastra si conserva, precum si de a le pune la dispozitia organelor de urmarire penala, la cererea acestora, sub sanctiunea prevazuta la art. 275 din
Codul penal.
(4) Probele pentru analiza se iau cel putin în dublu si se sigileaza. Una dintre probe se lasa celui de la care se ridica, iar în lipsa acestuia, uneia dintre persoanele prevazute la art. 159 alin. (11).
Procesul-verbal de perchezitie Art. 161
(1) Activitatile desfasurate cu ocazia efectuarii perchezitiei sunt consemnate într-un proces-verbal.
(2) Procesul-verbal trebuie sa cuprinda:
a) numele, prenumele si calitatea celui care îl încheie;
b) numarul si data mandatului de perchezitie;
c) locul unde este încheiat;
d) data si ora la care a început si ora la care s-a terminat efectuarea perchezitiei, cu mentionarea oricarei întreruperi intervenite;
e) numele, prenumele, ocupatia si adresa persoanelor ce au fost prezente la efectuarea perchezitiei, cu mentionarea calitatii acestora;
f) efectuarea informarii persoanei la care se va efectua perchezitia cu privire la dreptul de a contacta un avocat care sa participe la perchezitie;
g) descrierea amanuntita a locului si conditiilor în care înscrisurile, obiectele sau urmele infractiunii au fost descoperite si ridicate, enumerarea si descrierea lor amanuntita, pentru a putea fi recunoscute; mentiuni cu privire la locul si conditiile în care suspectul sau inculpatul a fost prins;
h) obiectiile si explicatiile persoanelor care au participat la efectuarea perchezitiei, precum si mentiunile referitoare la înregistrarea audiovideo sau fotografiile efectuate;
i) mentiuni despre obiectele care nu au fost ridicate, dar au fost lasate în pastrare;
j) mentiunile prevazute de lege pentru cazurile speciale.
(3) Procesul-verbal se semneaza pe fiecare pagina si la sfârsit de cel care îl încheie, de persoana la care s-a facut perchezitia, de avocatul acesteia, daca a fost prezent, precum si de persoanele aratate la alin. (2) lit. e). Daca vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuza sa semneze, se face mentiune despre aceasta, precum si despre motivele imposibilitatii sau refuzului de a semna.
(4) O copie de pe procesul-verbal se lasa persoanei la care s-a facut perchezitia sau de la care s-au ridicat obiectele si înscrisurile ori uneia dintre persoanele prevazute la art. 159 alin. (5) sau (6) care au participat la perchezitie.
Cazurile si conditiile in care se efectueaza perchezitia corporala Art. 165
(1) Perchezitia corporala presupune examinarea corporala externa a unei persoane, a cavitatii bucale, a nasului, a urechilor, a parului, a îmbracamintei, a obiectelor pe care o persoana le are asupra sa sau sub controlul sau, la momentul efectuarii perchezitiei.
(2) În cazul în care exista o suspiciune rezonabila ca prin efectuarea unei perchezitii corporale vor fi descoperite urme ale infractiunii, corpuri delicte ori alte obiecte ce prezinta importanta pentru aflarea adevarului în cauza, organele judiciare sau orice autoritate cu atributii în asigurarea ordinii si securitatii publice procedeaza la efectuarea acesteia.
Efectuarea perchezitiei corporale Art. 166
(1) Organul judiciar trebuie sa ia masuri ca perchezitia sa fie efectuata cu respectarea demnitatii umane.
(2) Perchezitia se efectueaza de o persoana de acelasi sex cu persoana perchezitionata.
(3) Înainte de începerea perchezitiei, persoanei perchezitionate i se solicita predarea de bunavoie a obiectelor cautate. Daca obiectele cautate sunt predate, nu se mai efectueaza perchezitia, cu exceptia cazului când se considera util sa se procedeze la aceasta, pentru cautarea altor obiecte sau urme.
(4) Procesul-verbal de perchezitie trebuie sa cuprinda:
a) numele si prenumele persoanei perchezitionate;
b) numele, prenumele si calitatea persoanei care a efectuat perchezitia;
c) enumerarea obiectelor gasite cu ocazia perchezitiei;
d) locul unde este încheiat;
e) data si ora la care a început si ora la care s-a terminat efectuarea perchezitiei, cu mentionarea oricarei întreruperi intervenite;
f) descrierea amanuntita a locului si conditiilor în care înscrisurile, obiectele sau urmele infractiunii au fost descoperite si ridicate, enumerarea si descrierea lor amanuntita, pentru a putea fi recunoscute; mentiuni cu privire la locul si conditiile în care suspectul sau inculpatul a fost gasit.
(5) Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagina si la sfârsit de cel care îl încheie si de persoana perchezitionata. Daca persoana perchezitionata nu poate sau refuza sa semneze, se face mentiune despre aceasta, precum si despre motivele imposibilitatii sau refuzului de a semna.
(6) O copie a procesului-verbal se lasa persoanei perchezitionate.
(7) Dispozitiile art. 162 se aplica în mod corespunzator.
Predarea obiectelor, inscrisurilor sau a datelor informatice Art. 170
(1) În cazul în care exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savârsirea unei infractiuni si sunt temeiuri de a se crede ca un obiect ori un înscris poate servi ca mijloc de proba în cauza, organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate dispune persoanei fizice sau juridice în posesia careia se afla sa le prezinte si sa le predea, sub luare de dovada.
(2) De asemenea, în conditiile alin. (1), organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate dispune ca:
a) orice persoana fizica sau juridica de pe teritoriul României sa comunice anumite date informatice aflate în posesia sau sub controlul sau, care sunt stocate într-un sistem informatic ori pe un suport de stocare a datelor informatice;
b) orice furnizor de retele publice de comunicatii electronice sau furnizor de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sa comunice anumite date referitoare la abonati, utilizatori si la serviciile prestate, aflate în posesia sau sub controlul sau, altele decât continutul comunicatiilor si decât cele prevazute la art. 138 alin. (1) lit. j).
(2^1) Persoanele fizice sau juridice, inclusiv furnizorii de retele publice de comunicatii electronice sau furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului, au posibilitatea sa asigure semnarea datelor solicitate în baza alin. (2), utilizând o semnatura electronica extinsa bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat.
(2^2) Orice persoana autorizata care transmite date solicitate în baza alin. (2) are posibilitatea sa semneze datele transmise utilizând o semnatura electronica extinsa bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat si care permite identificarea neambigua a persoanei autorizate, aceasta asumându-si astfel responsabilitatea în ceea ce priveste integritatea datelor transmise.
(2^3) Orice persoana autorizata care primeste date solicitate în baza alin. (2) are posibilitatea sa verifice integritatea datelor primite si sa certifice aceasta integritate prin semnarea datelor, utilizând o semnatura electronica extinsa bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat si care permite identificarea neambigua a persoanei autorizate.
(2^4) Fiecare persoana care certifica datele sub semnatura electronica raspunde potrivit legii pentru integritatea si securitatea acestor date.
(2^5) Aplicarea prevederilor alin. (2^1) - (2^4) se face cu respectarea procedurilor stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(3) Prin notiunea de date referitoare la abonati sau utilizatori se întelege orice informatie, sub forma de date informatice sau sub orice alta forma, detinuta de un furnizor de servicii, referitoare la abonatii sau utilizatorii acestor servicii, altele decât datele referitoare la trafic sau continut, si care permite stabilirea:
a) tipului de serviciu de comunicatii utilizat, dispozitiilor tehnice luate în aceasta privinta si perioadei serviciului;
b) identitatii, adresei postale sau geografice, numarului de telefon al abonatului sau utilizatorului si oricarui alt numar de contact, precum si a datelor referitoare la facturare si plata, disponibile în baza unui contract sau a unui aranjament de servicii;
c) oricarei alte informatii referitoare la locul în care se gasesc echipamentele de comunicatie, disponibile în baza unui contract sau a unui aranjament de servicii.
(4) Ordonanta organului de urmarire penala sau încheierea instantei trebuie sa cuprinda: numele si semnatura persoanei care a dispus predarea, numele persoanei ce este obligata sa predea obiectul, înscrisul ori datele informatice, descrierea obiectului, înscrisului sau a datelor informatice ce trebuie predate, precum si data si locul unde trebuie sa fie predate.
(5) Daca organul de urmarire penala sau instanta de judecata apreciaza ca si o copie a unui înscris sau a datelor informatice poate servi ca mijloc de proba, retine numai copia.
(6) Daca obiectul, înscrisul sau datele informatice au caracter secret ori confidential, prezentarea sau predarea se face în conditii care sa asigure pastrarea secretului ori a confidentialitatii.
Ridicarea silita de obiecte si inscrisuri Art. 171
(1) Daca obiectul sau înscrisul cerut nu este predat de bunavoie, organul de urmarire penala, prin ordonanta, sau instanta de judecata, prin încheiere, dispune ridicarea silita. În cursul judecatii dispozitia de ridicare silita a obiectelor sau înscrisurilor se comunica procurorului, care ia masuri de aducere la îndeplinire, prin organul de cercetare penala.
(2) Împotriva masurii dispuse potrivit alin. (1) sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia se poate face plângere de catre orice persoana interesata. Dispozitiile art. 250 se aplica în mod corespunzator.
(3) Ordonanta organului de urmarire penala sau încheierea instantei trebuie sa cuprinda: numele si semnatura persoanei care a dispus predarea, numele persoanei care este obligata sa predea obiectul, înscrisul ori datele informatice, descrierea obiectului, înscrisului sau a datelor informatice ce trebuie predate, precum si data si locul unde trebuie sa fie predate.
(4) Daca organul de urmarire penala sau instanta de judecata apreciaza ca si o copie a unui înscris sau a datelor informatice poate servi ca mijloc de proba, retine numai copia.
(5) Daca obiectul, înscrisul sau datele informatice au caracter secret ori confidential, prezentarea sau predarea se face în conditii care sa asigure pastrarea secretului ori a confidentialitatii.
Scopul, conditiile generale de aplicare si categoriile masurilor preventive Art. 202
(1) Masurile preventive pot fi dispuse daca exista probe sau indicii temeinice din care rezulta suspiciunea rezonabila ca o persoana a savârsit o infractiune si daca sunt necesare în scopul asigurarii bunei desfasurari a procesului penal, al împiedicarii sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmarirea penala sau de la judecata ori al prevenirii savârsirii unei alte infractiuni.
(2) Nicio masura preventiva nu poate fi dispusa, confirmata, prelungita sau mentinuta daca exista o cauza care împiedica punerea în miscare sau exercitarea actiunii penale.
(3) Orice masura preventiva trebuie sa fie proportionala cu gravitatea acuzatiei aduse persoanei fata de care este luata si necesara pentru realizarea scopului urmarit prin dispunerea acesteia.
(4) Masurile preventive sunt:
a) retinerea;
b) controlul judiciar;
c) controlul judiciar pe cautiune;
d) arestul la domiciliu;
e) arestarea preventiva.
Calea de atac impotriva incheierilor prin care se dispune asupra masurilor preventive in cursul urmaririi penale Art. 204
(1) Împotriva încheierilor prin care judecatorul de drepturi si libertati dispune asupra masurilor preventive, inculpatul si procurorul pot formula contestatie, în termen de 48 de ore de la pronuntare sau, dupa caz, de la comunicare. Contestatia se depune la judecatorul de drepturi si libertati care a pronuntat încheierea atacata si se înainteaza, împreuna cu dosarul cauzei, judecatorului de drepturi si libertati de la instanta ierarhic superioara, în termen de 48 de ore de la înregistrare.
(2) Contestatiile împotriva încheierilor prin care judecatorul de drepturi si libertati de la Înalta Curte de Casatie si Justitie dispune asupra masurilor preventive se solutioneaza de un complet compus din judecatori de drepturi si libertati de la Înalta Curte de Casatie si Justitie, dispozitiile prezentului articol aplicându-se în mod corespunzator.
(3) Contestatia formulata împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea unei masuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a acesteia nu este suspensiva de executare.
(4) Contestatia formulata de inculpat se solutioneaza în termen de 5 zile de la înregistrare.
(5) Contestatia formulata de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea propunerii de prelungire a arestarii preventive, revocarea unei masuri preventive sau înlocuirea unei masuri preventive cu o alta masura preventiva se solutioneaza înainte de expirarea duratei masurii preventive dispuse anterior.
(6) În vederea solutionarii contestatiei, inculpatul se citeaza.
(7) Solutionarea contestatiei se face în prezenta inculpatului, în afara de cazul când acesta lipseste nejustificat, este disparut, se sustrage ori din cauza starii sanatatii, din cauza de forta majora sau stare de necesitate nu poate fi adus în fata judecatorului. Se considera ca este prezent si inculpatul privat de libertate care, cu acordul sau si în prezenta aparatorului ales sau numit din oficiu si, dupa caz, si a interpretului, participa la solutionarea contestatiei prin videoconferinta, la locul de detinere.
(8) În toate cazurile, este obligatorie acordarea asistentei juridice pentru inculpat de catre un avocat, ales sau numit din oficiu.
(9) Participarea procurorului este obligatorie.
(10) În cazul admiterii contestatiei formulate de procuror si dispunerii arestarii preventive a inculpatului, dispozitiile art. 226 se aplica în mod corespunzator. În cazul admiterii contestatiei formulate de procuror si dispunerii prelungirii arestarii preventive a inculpatului, dispozitiile art. 236 alin. (1) si (2) se aplica în mod corespunzator.
(11) Daca sunt întrunite conditiile prevazute de lege, se poate dispune luarea uneia dintre masurile preventive prevazute la art. 202 alin. (4) lit. b) -d) sau majorarea cuantumului cautiunii.
(12) În cazul admiterii contestatiei formulate de inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea masurii arestarii preventive, se poate dispune, în conditiile prevazute de lege, respingerea propunerii de luare sau de prelungire a masurii preventive ori, dupa caz, înlocuirea acesteia cu o alta masura preventiva mai usoara si, dupa caz, punerea de îndata în libertate a inculpatului, daca nu este arestat în alta cauza.
(13) Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la solutionarea contestatiei.
(14) Daca încheierea judecatorului de drepturi si libertati de la prima instanta nu este atacata cu contestatie, acesta restituie dosarul procurorului în termen de 48 de ore de la expirarea termenului de contestatie.
Retinerea Art. 209
(1) Organul de cercetare penala sau procurorul poate dispune retinerea, daca sunt îndeplinite conditiile prevazute la art. 202.
(2) Persoanei retinute i se aduc la cunostinta, de îndata, în limba pe care o întelege, infractiunea de care este suspectat si motivele retinerii.
(3) Retinerea se poate dispune pentru cel mult 24 de ore. În durata retinerii nu se include timpul strict necesar conducerii suspectului sau inculpatului la sediul organului judiciar, conform legii.
(4) Daca suspectul sau inculpatul a fost adus în fata organului de cercetare penala sau a procurorului pentru a fi audiat, în baza unui mandat de aducere legal emis, în termenul prevazut la alin. (3) nu se include perioada cât suspectul sau inculpatul s-a aflat sub puterea acelui mandat.
(5) Masura retinerii poate fi luata numai dupa audierea suspectului sau inculpatului, în prezenta avocatului ales ori numit din oficiu.
(6) Înainte de audiere, organul de cercetare penala ori procurorul este obligat sa aduca la cunostinta suspectului sau inculpatului ca are dreptul de a fi asistat de un avocat ales ori numit din oficiu si dreptul de a nu face nicio declaratie, cu exceptia furnizarii de informatii referitoare la identitatea sa, atragându-i atentia ca ceea ce declara poate fi folosit împotriva sa.
(7) Suspectul sau inculpatul are dreptul de a-si încunostinta personal avocatul ales sau de a solicita organului de cercetare penala ori procurorului sa îl încunostinteze pe acesta. Modul de realizare a încunostintarii se consemneaza într-un proces- verbal. Exercitarea dreptului de a face personal încunostintarea nu se poate refuza decât pentru motive temeinice, care vor fi consemnate în procesul-verbal.
(8) Avocatul ales are obligatia de a se prezenta la sediul organului judiciar în termen de cel mult doua ore de la încunostintare. În caz de neprezentare a avocatului ales, organul de cercetare penala sau procurorul numeste un avocat din oficiu.
(9) Avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul de a comunica direct cu acesta, în conditii care sa asigure confidentialitatea.
(10) Retinerea se dispune de organul de cercetare penala sau de procuror prin ordonanta, care va cuprinde motivele care au determinat luarea masurii, ziua si ora la care retinerea începe, precum si ziua si ora la care retinerea se sfârseste.
(11) Suspectului sau inculpatului retinut i se înmâneaza un exemplar al ordonantei prevazute la alin. (10).
(12) Pe perioada retinerii suspectului sau inculpatului, organul de cercetare penala sau procurorul care a dispus masura are dreptul de a proceda la fotografierea si luarea amprentelor acestuia.
(13) Daca retinerea a fost dispusa de organul de cercetare penala, acesta are obligatia de a-l informa pe procuror cu privire la luarea masurii preventive, de îndata si prin orice mijloace.
(14) Împotriva ordonantei organului de cercetare penala prin care s-a luat masura retinerii suspectul sau inculpatul poate face plângere la procurorul care supravegheaza urmarirea penala, înainte de expirarea duratei acesteia. Procurorul se pronunta de îndata, prin ordonanta. În cazul când constata ca au fost încalcate dispozitiile legale care reglementeaza conditiile de luare a masurii retinerii, procurorul dispune revocarea ei si punerea de îndata în libertate a celui retinut.
(15) Împotriva ordonantei procurorului prin care s-a luat masura retinerii suspectul sau inculpatul poate face plângere, înainte de expirarea duratei acesteia, la prim-procurorul parchetului sau, dupa caz, la procurorul ierarhic superior. Prim-procurorul sau procurorul ierarhic superior se pronunta de îndata, prin ordonanta. În cazul când constata ca au fost încalcate dispozitiile legale care reglementeaza conditiile de luare a masurii retinerii, prim-procurorul sau procurorul ierarhic superior dispune revocarea ei si punerea de îndata în libertate a inculpatului.
(16) Procurorul sesizeaza judecatorul de drepturi si libertati de la instanta competenta, în vederea luarii masurii arestarii preventive fata de inculpatul retinut, cu cel putin 6 ore înainte de expirarea duratei retinerii acestuia.
(17) Persoanei retinute i se comunica, sub semnatura, în scris, drepturile prevazute la art. 83, la art. 210 alin. (1) si (2), dreptul de acces la asistenta medicala de urgenta, durata maxima pentru care se poate dispune masura retinerii, precum si dreptul de a face plângere împotriva masurii dispuse, iar în cazul în care persoana retinuta nu poate ori refuza sa semneze, se va încheia un proces-verbal.
Incunostintarea despre retinere Art. 210
(1) Imediat dupa retinere, persoana retinuta are dreptul de a încunostinta personal sau de a solicita organului judiciar care a dispus masura sa încunostinteze un membru al familiei sale ori o alta persoana desemnata de aceasta despre luarea masurii retinerii si despre locul unde este retinuta.
(2) Daca persoana retinuta nu este cetatean român, aceasta are si dreptul de a încunostinta sau de a solicita încunostintarea misiunii diplomatice ori oficiului consular al statului al carui cetatean este sau, dupa caz, a unei organizatii internationale umanitare, daca nu doreste sa beneficieze de asistenta autoritatilor din tara sa de origine, ori a reprezentantei organizatiei internationale competente, daca este refugiat sau, din orice alt motiv, se afla sub protectia unei astfel de organizatii. Inspectoratul General pentru Imigrari este informat în toate situatiile cu privire la dispunerea masurii preventive fata de aceasta categorie de persoane.
(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplica în mod corespunzator si în cazul schimbarii ulterioare a locului de retinere.
(4) Organul judiciar care a dispus masura retinerii are obligatia de a aduce la cunostinta celui retinut, în scris si în limba pe care o întelege, dispozitiile alin. (1) - (3) si de a consemna într-un proces-verbal modul în care s-a realizat încunostintarea.
(5) Persoanei retinute nu i se poate refuza exercitarea dreptului de a face personal încunostintarea decât pentru motive temeinice, care vor fi consemnate în procesul- verbal.
(6) În mod exceptional, pentru motive temeinice, încunostintarea poate fi întârziata cel mult 4 ore.
Continutul controlului judiciar Art. 215
(1) Pe timpul cât se afla sub control judiciar, inculpatul trebuie sa respecte urmatoarele obligatii:
a) sa se prezinte la organul de urmarire penala, la judecatorul de camera preliminara sau la instanta de judecata ori de câte ori este chemat;
b) sa informeze de îndata organul judiciar care a dispus masura sau în fata caruia se afla cauza cu privire la schimbarea locuintei;
c) sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea sa de catre organul judiciar care a dispus masura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de câte ori este chemat.
(2) Organul judiciar care a dispus masura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, sa respecte una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii:
a) sa nu depaseasca o anumita limita teritoriala, fixata de organul judiciar, decât cu încuviintarea prealabila a acestuia;
b) sa nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau sa se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta;
c) sa poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;
d) sa nu revina în locuinta familiei, sa nu se apropie de persoana vatamata sau de membrii familiei acesteia, de alti participanti la comiterea infractiunii, de martori ori experti sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar si sa nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;
e) sa nu exercite profesia, meseria sau sa nu desfasoare activitatea în exercitarea careia a savârsit fapta;
f) sa comunice periodic informatii relevante despre mijloacele sale de existenta;
g) sa se supuna unor masuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul dezintoxicarii;
h) sa nu participe la manifestari sportive sau culturale ori la alte adunari publice;
i) sa nu conduca vehicule anume stabilite de organul judiciar;
j) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte arme;
k) sa nu emita cecuri.
(3) În cuprinsul actului prin care se dispune luarea masurii controlului judiciar sunt prevazute în mod expres obligatiile pe care inculpatul trebuie sa le respecte pe durata acestuia si i se atrage atentia ca, în caz de încalcare cu rea-credinta a obligatiilor care îi revin, masura controlului judiciar se poate înlocui cu masura arestului la domiciliu sau masura arestarii preventive.
(4) Supravegherea respectarii de catre inculpat a obligatiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se realizeaza de catre institutia, organul sau autoritatea anume desemnate de organul judiciar care a dispus masura, în conditiile legii.
(5) Daca s-a impus inculpatului obligatia prevazuta la alin. (2) lit. a), câte o copie a ordonantei procurorului ori, dupa caz, a minutei, se comunica, în ziua emiterii ordonantei sau a pronuntarii încheierii, inculpatului, unitatii de politie în a carei circumscriptie locuieste, precum si serviciului public comunitar de evidenta a persoanelor, Politiei de Frontiera Române si Inspectoratului General pentru Imigrari, în situatia celui care nu este cetatean român, în vederea asigurarii respectarii de catre inculpat a obligatiei care îi revine. Organele în drept dispun darea inculpatului în consemn la punctele de trecere a frontierei.
(6) Institutia, organul sau autoritatea prevazute la alin. (4) verifica periodic respectarea obligatiilor de catre inculpat, iar în cazul în care constata încalcari ale acestora, sesizeaza de îndata procurorul, în cursul urmaririi penale, judecatorul de camera preliminara, în procedura de camera preliminara, sau instanta de judecata, în cursul judecatii.
(7) În cazul în care, pe durata masurii controlului judiciar, inculpatul încalca, cu rea-credinta, obligatiile care îi revin sau exista suspiciunea rezonabila ca a savârsit cu intentie o noua infractiune pentru care s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale împotriva sa, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei masuri cu masura arestului la domiciliu sau a arestarii preventive, în conditiile prevazute de lege.
(8) În cursul urmaririi penale, procurorul poate dispune, din oficiu sau la cererea motivata a inculpatului, prin ordonanta, impunerea unor noi obligatii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse initial, daca apar motive temeinice care justifica aceasta, dupa ascultarea inculpatului. Împotriva ordonantei procurorului, inculpatul poate face plângere la judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în fond, dispozitiile art. 213 aplicându-se în mod corespunzator.
(8^1) Dispozitiile alin. (8) sunt aplicabile si în cazul în care masura a fost luata de catre judecatorul de drepturi si libertati.
(9) Dispozitiile alin. (8) teza I se aplica în mod corespunzator si în procedura de camera preliminara sau în cursul judecatii, când judecatorul de camera preliminara ori instanta de judecata dispune, prin încheiere, la cererea motivata a procurorului sau a inculpatului ori din oficiu, dupa ascultarea inculpatului. Încheierea poate fi contestata în conditiile art. 205 si, respectiv, art. 206, care se aplica în mod corespunzator.
(10) În cazul prevazut la alin. (8), judecatorul de drepturi si libertati fixeaza termen de solutionare în camera de consiliu în termen de 5 zile de la înregistrarea propunerii sau a cererii, comunicând procurorului si inculpatului termenul fixat.
(11) Procurorul înainteaza dosarul cauzei judecatorului de drepturi si libertati în termen de cel mult 24 de ore de la solicitarea acestuia.
(12) Propunerea procurorului se comunica inculpatului, iar cererea inculpatului se comunica procurorului.
(13) Judecatorul de drepturi si libertati solutioneaza propunerea sau cererea în lipsa inculpatului si a procurorului. Inculpatul si procurorul au dreptul de a depune concluzii scrise, care sunt prezentate judecatorului de drepturi si libertati cu cel putin 24 de ore înainte de expirarea termenului stabilit pentru solutionarea propunerii sau a cererii.
(14) Daca, în cursul urmaririi penale, s-a impus inculpatului obligatia prevazuta la alin. (2) lit. a), judecatorul de drepturi si libertati care a luat masura verifica din oficiu, prin încheiere, la fiecare 60 de zile, daca subzista temeiurile care au determinat stabilirea acestei obligatii, dispunând, dupa caz, înlocuirea ori încetarea ei.
(15) În cazul prevazut în alin. (14), judecatorul de drepturi si libertati se pronunta în camera de consiliu, prin încheiere, în lipsa inculpatului si a procurorului. Inculpatul si procurorul au dreptul de a depune concluzii scrise, care sunt prezentate judecatorului de drepturi si libertati cu cel putin 3 zile înainte de expirarea termenului de verificare stabilit si comunicat de acesta.
Conditiile generale de luare a masurii arestului la domiciliu Art. 218
(1) Arestul la domiciliu se dispune de catre judecatorul de drepturi si libertati, de catre judecatorul de camera preliminara sau de catre instanta de judecata, daca sunt îndeplinite conditiile prevazute la art. 223 si luarea acestei masuri este necesara si suficienta pentru realizarea unuia dintre scopurile prevazute la art. 202 alin. (1).
(2) Aprecierea îndeplinirii conditiilor prevazute la alin. (1) se face tinându-se seama de gradul de pericol al infractiunii, de scopul masurii, de sanatatea, vârsta, situatia familiala si alte împrejurari privind persoana fata de care se ia masura.
(3) Masura nu poate fi dispusa cu privire la inculpatul fata de care exista suspiciunea rezonabila ca a savârsit o infractiune asupra unui membru de familie si cu privire la inculpatul care a fost anterior condamnat definitiv pentru infractiunea de evadare.
(4) Persoanei fata de care s-a dispus masura arestului la domiciliu i se comunica, sub semnatura, în scris, drepturile prevazute la art. 83, dreptul prevazut la art. 210 alin. (1) si (2), dreptul de acces la asistenta medicala de urgenta, dreptul de a contesta masura si dreptul de a solicita revocarea sau înlocuirea acestei masuri cu o alta masura preventiva, iar în cazul în care persoana nu poate ori refuza sa semneze, se va încheia un proces-verbal.
Continutul masurii arestului la domiciliu Art. 221
(1) Masura arestului la domiciliu consta în obligatia impusa inculpatului, pe o perioada determinata, de a nu parasi imobilul unde locuieste, fara permisiunea organului judiciar care a dispus masura sau în fata caruia se afla cauza si de a se supune unor restrictii stabilite de acesta.
(2) Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are urmatoarele obligatii:
a) sa se prezinte în fata organului de urmarire penala, a judecatorului de drepturi si libertati, a judecatorului de camera preliminara sau a instantei de judecata ori de câte ori este chemat;
b) sa nu comunice cu persoana vatamata sau membrii de familie ai acesteia, cu alti participanti la comiterea infractiunii, cu martorii ori expertii, precum si cu alte persoane stabilite de organul judiciar.
(3) Judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata poate dispune ca pe durata arestului la domiciliu inculpatul sa poarte permanent un sistem electronic de supraveghere.
(4) În cuprinsul încheierii prin care se dispune masura sunt prevazute în mod expres obligatiile pe care inculpatul trebuie sa le respecte si i se atrage atentia ca, în caz de încalcare cu rea-credinta a masurii sau a obligatiilor care îi revin, masura arestului la domiciliu poate fi înlocuita cu masura arestarii preventive.
(5) Pe durata masurii, inculpatul poate parasi imobilul prevazut la alin. (1) pentru prezentarea în fata organelor judiciare, la chemarea acestora.
(6) La cererea scrisa si motivata a inculpatului, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, prin încheiere, îi poate permite acestuia parasirea imobilului pentru prezentarea la locul de munca, la cursuri de învatamânt sau de pregatire profesionala ori la alte activitati similare sau pentru procurarea mijloacelor esentiale de existenta, precum si în alte situatii temeinic justificate, pentru o perioada determinata de timp, daca acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului.
(7) În cazuri urgente, pentru motive întemeiate, inculpatul poate parasi imobilul, fara permisiunea judecatorului de drepturi si libertati, a judecatorului de camera preliminara sau a instantei de judecata, pe durata de timp strict necesara, informând imediat despre aceasta institutia, organul sau autoritatea desemnata cu supravegherea sa si organul judiciar care a luat masura arestului la domiciliu ori în fata caruia se afla cauza.
(8) Copia încheierii judecatorului de drepturi si libertati, a judecatorului de camera preliminara sau a instantei de judecata prin care s-a luat masura arestului la domiciliu se comunica, de îndata, inculpatului si institutiei, organului sau autoritatii desemnate cu supravegherea sa, organului de politie în a carei circumscriptie locuieste acesta, serviciului public comunitar de evidenta a persoanelor si organelor de frontiera.
(9) Institutia, organul sau autoritatea desemnate de organul judiciar care a dispus arestul la domiciliu verifica periodic respectarea masurii si a obligatiilor de catre inculpat, iar în cazul în care constata încalcari ale acestora, sesizeaza de îndata procurorul, în cursul urmaririi penale, judecatorul de camera preliminara, în procedura de camera preliminara, sau instanta de judecata, în cursul judecatii.
(10) Pentru supravegherea respectarii masurii arestului la domiciliu sau a obligatiilor impuse inculpatului pe durata acesteia, organul de politie poate patrunde în imobilul unde se executa masura, fara învoirea inculpatului sau a persoanelor care locuiesc împreuna cu acesta.
(11) În cazul în care inculpatul încalca cu rea-credinta masura arestului la domiciliu sau obligatiile care îi revin ori exista suspiciunea rezonabila ca a savârsit cu intentie o noua infractiune pentru care s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale împotriva sa, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara ori instanta de judecata, la cererea motivata a procurorului sau din oficiu, poate dispune înlocuirea arestului la domiciliu cu masura arestarii preventive, în conditiile prevazute de lege.
Conditiile si cazurile de aplicare a masurii arestarii preventive Art. 223
(1) Masura arestarii preventive poate fi luata de catre judecatorul de drepturi si libertati, în cursul urmaririi penale, de catre judecatorul de camera preliminara, în procedura de camera preliminara, sau de catre instanta de judecata în fata careia se afla cauza, în cursul judecatii, numai daca din probe rezulta suspiciunea rezonabila ca inculpatul a savârsit o infractiune si exista una dintre urmatoarele situatii:
a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmarirea penala sau de la judecata, ori a facut pregatiri de orice natura pentru astfel de acte;
b) inculpatul încearca sa influenteze un alt participant la comiterea infractiunii, un martor ori un expert sau sa distruga, sa altereze, sa ascunda ori sa sustraga mijloace materiale de proba sau sa determine o alta persoana sa aiba un astfel de comportament;
c) inculpatul exercita presiuni asupra persoanei vatamate sau încearca sa realizeze o întelegere frauduloasa cu aceasta;
d) exista suspiciunea rezonabila ca, dupa punerea în miscare a actiunii penale împotriva sa, inculpatul a savârsit cu intentie o noua infractiune sau pregateste savârsirea unei noi infractiuni.
(2) Masura arestarii preventive a inculpatului poate fi luata si daca din probe rezulta suspiciunea rezonabila ca acesta a savârsit o infractiune intentionata contra vietii, o infractiune prin care s-a cauzat vatamarea corporala sau moartea unei persoane, o infractiune contra securitatii nationale prevazuta de Codul penal si alte legi speciale, o infractiune de trafic de droguri, de efectuare de operatiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, o infractiune privind nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, trafic si exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, spalare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, santaj, viol, act sexual cu un minor, racolarea minorilor în scopuri sexuale, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscala, ultraj, ultraj judiciar, ultrajul contra bunelor moravuri, o infractiune de coruptie, o infractiune savârsita prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronica sau o alta infractiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare si, pe baza evaluarii gravitatii faptei, a modului si a circumstantelor de comitere a acesteia, a anturajului si a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale si a altor împrejurari privitoare la persoana acestuia, se constata ca privarea sa de libertate este necesara pentru înlaturarea unei stari de pericol pentru ordinea publica.
Solutionarea propunerii de arestare preventiva in cursul urmaririi penale Art. 225
(1) Judecatorul de drepturi si libertati sesizat conform art. 224 alin. (2) stabileste termenul de solutionare a propunerii de arestare preventiva, fixând data si ora la care solutionarea va avea loc.
(2) În cazul inculpatului aflat în stare de retinere, termenul de solutionare a propunerii de arestare preventiva trebuie fixat înainte de expirarea duratei retinerii. Ziua si ora se comunica procurorului, care are obligatia de a asigura prezenta inculpatului în fata judecatorului de drepturi si libertati. De asemenea, ziua si ora se aduc la cunostinta avocatului inculpatului, caruia, la cerere, i se pune la dispozitie dosarul cauzei pentru studiu.
(3) Inculpatul aflat în stare de libertate se citeaza pentru termenul fixat. Termenul se aduce la cunostinta procurorului si avocatului inculpatului, acestuia din urma acordându-i-se, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei.
(4) Solutionarea propunerii de arestare preventiva se face numai în prezenta inculpatului, în afara de cazul când acesta lipseste nejustificat, este disparut, se sustrage ori din cauza starii sanatatii, din cauza de forta majora sau stare de necesitate nu se prezinta sau nu poate fi adus în fata judecatorului.
(5) În toate cazurile, este obligatorie asistenta juridica a inculpatului de catre un avocat, ales sau numit din oficiu.
(6) Participarea procurorului este obligatorie.
(7) Judecatorul de drepturi si libertati îl audiaza pe inculpatul prezent despre fapta de care este acuzat si despre motivele pe care se întemeiaza propunerea de arestare preventiva formulata de procuror.
(8) Înainte de a proceda la ascultarea inculpatului, judecatorul de drepturi si libertati îi aduce la cunostinta infractiunea de care este acuzat si dreptul de a nu face nicio declaratie, atragându-i atentia ca ceea ce declara poate fi folosit împotriva sa.
Incunostintarea despre arestarea preventiva si locul de detinere a inculpatului arestat preventiv Art. 228
(1) Dupa luarea masurii, inculpatului i se aduc la cunostinta, de îndata, în limba pe care o întelege, motivele pentru care s-a dispus arestarea preventiva.
(2) Persoanei fata de care s-a dispus masura arestarii preventive i se comunica, sub semnatura, în scris, drepturile prevazute la art. 83, dreptul prevazut la art. 210 alin. (1) si (2), precum si dreptul de acces la asistenta medicala de urgenta, dreptul de a contesta masura si dreptul de a solicita revocarea sau înlocuirea arestarii cu o alta masura preventiva, iar în cazul în care nu poate ori refuza sa semneze, se va încheia un proces-verbal.
(3) Imediat dupa luarea masurii arestarii preventive, judecatorul de drepturi si libertati de la prima instanta sau de la instanta ierarhic superioara, care a dispus masura, încunostinteaza despre aceasta un membru al familiei inculpatului ori o alta persoana desemnata de acesta. Dispozitiile art. 210 alin. (2) se aplica în mod corespunzator. Efectuarea încunostintarii se consemneaza într-un proces-verbal.
(4) Îndata dupa introducerea sa într-un loc de detinere, inculpatul are dreptul de a încunostinta personal sau de a solicita administratiei locului respectiv sa încunostinteze persoanele prevazute la alin. (3) despre locul unde este detinut.
(5) Dispozitiile alin. (4) se aplica în mod corespunzator si în cazul schimbarii ulterioare a locului de detinere, imediat dupa producerea schimbarii.
(6) Administratia locului de detinere are obligatia de a aduce la cunostinta inculpatului arestat preventiv dispozitiile alin. (2) - (5), precum si de a consemna într-un proces-verbal modul în care s-a realizat încunostintarea.
(7) Inculpatului arestat preventiv nu i se poate refuza exercitarea dreptului de a face personal încunostintarea decât pentru motive temeinice, care se consemneaza în procesul-verbal întocmit potrivit alin. (6).
Luarea masurilor de ocrotire in caz de arestare preventiva in cursul urmaririi penale Art. 229
(1) Când masura arestarii preventive a fost luata fata de un inculpat în a carui ocrotire se afla un minor, o persoana pusa sub interdictie, o persoana careia i s-a instituit tutela sau curatela ori o persoana care, datorita vârstei, bolii sau altei cauze, are nevoie de ajutor, autoritatea competenta este încunostintata, de îndata, în vederea luarii masurilor legale de ocrotire pentru persoana respectiva.
(2) Obligatia de încunostintare revine judecatorului de drepturi si libertati de la prima instanta sau de la instanta ierarhic superioara, care a luat masura arestarii preventive, modul de îndeplinire a acestei obligatii fiind consemnat într-un proces- verbal.
Mandatul de arestare preventiva Art. 230
(1) În baza încheierii prin care s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului, judecatorul de drepturi si libertati de la prima instanta sau, dupa caz, de la instanta ierarhic superioara emite de îndata mandatul de arestare preventiva.
(2) Daca, prin aceeasi încheiere, s-a dispus arestarea preventiva a mai multor inculpati, se emite câte un mandat pentru fiecare dintre ei.
(3) În mandatul de arestare preventiva se arata:
a) instanta din care face parte judecatorul de drepturi si libertati care a dispus luarea masurii arestarii preventive;
b) data emiterii mandatului;
c) numele, prenumele si calitatea judecatorului de drepturi si libertati care a emis mandatul;
d) datele de identitate ale inculpatului;
e) durata pentru care s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului, cu mentionarea datei la care înceteaza;
f) aratarea faptei de care este acuzat inculpatul, cu indicarea datei si locului comiterii acesteia, încadrarea juridica, infractiunea si pedeapsa prevazuta de lege;
g) temeiurile concrete care au determinat arestarea preventiva;
h) ordinul de a fi arestat inculpatul;
i) indicarea locului unde va fi detinut inculpatul arestat preventiv;
j) semnatura judecatorului de drepturi si libertati;
k) semnatura inculpatului prezent. În cazul în care acesta refuza sa semneze, se va face mentiune corespunzatoare în mandat.
(4) Când mandatul de arestare a fost emis dupa ascultarea inculpatului, judecatorul care a emis mandatul înmâneaza un exemplar al mandatului persoanei arestate si organului de politie.
(4^1) Mandatul de arestare poate fi transmis organelor de politie si prin fax, posta electronica sau prin orice mijloc în masura sa produca un document scris în conditii care sa permita autoritatilor destinatare sa îi stabileasca autenticitatea.
(5) Daca persoana vatamata a solicitat înstiintarea sa cu privire la eliberarea în orice mod sau evadarea persoanei arestate, judecatorul care a emis mandatul consemneaza aceasta într-un proces-verbal, pe care îl preda organului de politie.
(6) Organul de politie preda exemplarul original al mandatului de arestare preventiva si procesul-verbal prevazut la alin. (5) administratiei locului de detinere.
Executarea mandatului de arestare preventiva emis in lipsa inculpatului Art. 231
(1) Când masura arestarii preventive a fost dispusa în lipsa inculpatului, doua exemplare originale ale mandatului emis se înainteaza organului de politie de la domiciliul sau resedinta inculpatului în vederea executarii. În cazul în care inculpatul nu are domiciliul sau resedinta în România, exemplarele se înainteaza organului de politie în raza teritoriala a caruia se afla instanta de judecata.
(2) Mandatul de arestare poate fi transmis organului de politie si prin fax, posta electronica sau prin orice mijloc în masura sa produca un document scris în conditii care sa permita autoritatilor destinatare sa îi stabileasca autenticitatea.
(3) În situatia în care mandatul de arestare contine erori materiale, dar permite identificarea persoanei si stabilirea masurii dispuse în raport cu datele de identificare ale persoanei existente în evidentele organelor de politie si hotarârea instantei de judecata, organul de politie executa masura, solicitând în acelasi timp instantei de judecata îndreptarea erorilor materiale sesizate.
(4) Organul de politie procedeaza la arestarea persoanei aratate în mandat, careia îi preda un exemplar al acestuia, într-una din formele prevazute la alin. (1) sau (2), dupa care o conduce în cel mult 24 de ore la judecatorul de drepturi si libertati care a dispus masura arestarii preventive sau, dupa caz, la judecatorul de camera preliminara ori completul la care se afla spre solutionare dosarul cauzei.
(5) În vederea executarii mandatului de arestare preventiva, organul de politie poate patrunde în domiciliul sau resedinta oricarei persoane fizice, fara învoirea acesteia, precum si în sediul oricarei persoane juridice, fara învoirea reprezentantului legal al acesteia, daca exista indicii temeinice din care sa rezulte banuiala rezonabila ca persoana din mandat se afla în domiciliul sau resedinta respectiva.
(6) În cazul în care arestarea preventiva a inculpatului a fost dispusa în lipsa din cauza starii sanatatii, din cauza de forta majora sau stare de necesitate, inculpatul este prezentat, la încetarea acestor motive, judecatorului de drepturi si libertati care a luat masura ori, dupa caz, judecatorului de camera preliminara sau completului la care se afla spre solutionare dosarul cauzei.
(7) Judecatorul de drepturi si libertati procedeaza la audierea inculpatului conform art. 225 alin. (7) si (8), în prezenta avocatului acestuia, si, evaluând declaratia inculpatului în contextul probelor administrate si al motivelor avute în vedere la luarea masurii, dispune prin încheiere, dupa audierea concluziilor procurorului, confirmarea arestarii preventive si a executarii mandatului ori, dupa caz, în conditiile prevazute de lege, revocarea arestarii preventive sau înlocuirea acesteia cu una dintre masurile preventive prevazute la art. 202 alin. (4) lit. b) -d) si punerea în libertate a inculpatului, daca nu este arestat în alta cauza.
Negasirea persoanei prevazute in mandatul de arestare preventiva Art. 232
Când persoana mentionata în mandatul de arestare preventiva nu a fost gasita, organul de politie însarcinat cu executarea mandatului încheie un proces- verbal prin care constata aceasta si înstiinteaza judecatorul de drepturi si libertati care a dispus masura arestarii preventive, precum si organele competente pentru darea în urmarire si în consemn la punctele de trecere a frontierei.
Procedura prelungirii arestarii preventive in cursul urmaririi penale Art. 235
(1) Propunerea de prelungire a arestarii preventive împreuna cu dosarul cauzei se depun la judecatorul de drepturi si libertati cu cel putin 5 zile înainte de expirarea duratei arestarii preventive.
(2) Judecatorul de drepturi si libertati fixeaza termen pentru solutionarea propunerii de prelungire a arestarii preventive înainte de expirarea masurii. Ziua si ora stabilite se comunica procurorului, care are obligatia de a asigura prezenta în fata judecatorului de drepturi si libertati a inculpatului arestat preventiv. Avocatul inculpatului este încunostintat si i se acorda, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei.
(3) Inculpatul este ascultat de judecatorul de drepturi si libertati asupra tuturor motivelor pe care se întemeiaza propunerea de prelungire a arestarii preventive, în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu. Ascultarea inculpatului se poate face cu acordul acestuia si în prezenta unui aparator ales sau numit din oficiu si, dupa caz, si a unui interpret, si prin videoconferinta, la locul de detinere.
(4) În cazul în care inculpatul arestat preventiv se afla internat în spital si din cauza starii sanatatii nu poate fi adus în fata judecatorului de drepturi si libertati sau când, din cauza de forta majora ori stare de necesitate, deplasarea sa nu este posibila, propunerea va fi examinata în lipsa inculpatului, dar numai în prezenta avocatului acestuia, caruia i se da cuvântul pentru a pune concluzii. Dispozitiile art. 204 alin. (7) teza finala se aplica în mod corespunzator.
(5) Participarea procurorului este obligatorie.
(6) Judecatorul de drepturi si libertati se pronunta asupra propunerii de prelungire a arestarii preventive înainte de expirarea duratei acesteia.
Tratamentul medical sub paza permanenta Art. 240
(1) În cazul în care, pe baza actelor medicale, se constata ca cel arestat preventiv sufera de o boala care nu poate fi tratata în reteaua medicala a Administratiei Nationale a Penitenciarelor, administratia locului de detinere dispune efectuarea tratamentului sub paza permanenta în reteaua medicala a Ministerului Sanatatii. Motivele care au determinat luarea acestei masuri sunt comunicate de îndata procurorului, în cursul urmaririi penale, judecatorului de camera preliminara, în cursul acestei proceduri, sau instantei de judecata, în cursul judecatii.
(2) Timpul în care inculpatul este internat sub paza permanenta, conform alin. (1), intra în durata arestarii preventive.
Revocarea masurilor preventive si inlocuirea unei masuri preventive cu o alta masura preventiva Art. 242
(1) Masura preventiva se revoca, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au aparut împrejurari noi din care rezulta nelegalitatea masurii, dispunându-se, în cazul retinerii si arestarii preventive, punerea în libertate a suspectului ori a inculpatului, daca nu este arestat în alta cauza.
(2) Masura preventiva se înlocuieste, din oficiu sau la cerere, cu o masura preventiva mai usoara, daca sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege pentru luarea acesteia si, în urma evaluarii împrejurarilor concrete ale cauzei si a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciaza ca masura preventiva mai usoara este suficienta pentru realizarea scopului prevazut la art. 202 alin. (1).
(3) Masura preventiva se înlocuieste, din oficiu sau la cerere, cu o masura preventiva mai grea, daca sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege pentru luarea acesteia si, în urma evaluarii împrejurarilor concrete ale cauzei si a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciaza ca masura preventiva mai grea este necesara pentru realizarea scopului prevazut la art. 202 alin. (1).
(4) În cazul în care masura preventiva a fost luata în cursul urmaririi penale de catre procuror sau de catre judecatorul de drepturi si libertati, organul de cercetare penala are obligatia sa îl informeze de îndata, în scris, pe procuror despre orice împrejurare care ar putea conduce la revocarea sau înlocuirea masurii preventive. Daca apreciaza ca informatiile comunicate justifica revocarea sau înlocuirea masurii preventive, procurorul dispune aceasta sau, dupa caz, sesizeaza judecatorul de drepturi si libertati care a luat masura, în termen de 24 de ore de la primirea informarii. Procurorul este obligat sa sesizeze si din oficiu judecatorul de drepturi si libertati, când constata el însusi existenta vreunei împrejurari care justifica revocarea sau înlocuirea masurii preventive luate de acesta.
(4^1) În cursul urmaririi penale, revocarea masurilor preventive ale controlului judiciar si controlului judiciar pe cautiune, precum si înlocuirea acestor masuri între ele se dispun de procuror, chiar daca masura a fost luata de catre judecatorul de drepturi si libertati. La înlocuirea masurii preventive a controlului judiciar cu masura controlului judiciar pe cautiune, dispozitiile art. 216 alin. (1) si (3) si art. 217 se aplica în mod corespunzator.
(4^2) Împotriva ordonantei procurorului, dispuse potrivit alin. (4^1), se poate formula plângere, în conditiile art. 213.
(5) Cererea de revocare sau înlocuire a masurii preventive formulata de inculpat se adreseaza, în scris, procurorului, judecatorului de drepturi si libertati, judecatorului de camera preliminara sau instantei de judecata, dupa caz.
(6) În cursul urmaririi penale, procurorul înainteaza judecatorului de drepturi si libertati dosarul cauzei sau copie de pe acesta certificata de grefa parchetului, în termen de 24 de ore de la solicitarea acestuia de catre judecator.
(7) În vederea solutionarii cererii, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata fixeaza data de solutionare a acesteia si dispune citarea inculpatului.
(8) Când inculpatul este prezent, solutionarea cererii se face numai dupa ascultarea acestuia asupra tuturor motivelor pe care se întemeiaza cererea, în prezenta unui avocat ales sau numit din oficiu. Cererea se solutioneaza si în lipsa inculpatului, atunci când acesta nu se prezinta, desi a fost legal citat sau când, din cauza starii de sanatate, din cauza de forta majora ori stare de necesitate, nu poate fi adus, dar numai în prezenta avocatului, ales sau numit din oficiu, caruia i se da cuvântul pentru a pune concluzii.
(9) Participarea procurorului este obligatorie.
(10) Daca cererea are ca obiect înlocuirea masurii arestarii preventive sau a masurii arestului la domiciliu cu masura controlului judiciar pe cautiune, daca gaseste cererea întemeiata, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, prin încheiere, data în camera de consiliu, admite în principiu cererea si stabileste valoarea cautiunii, acordând inculpatului termen pentru depunerea ei.
(11) Daca se depune cautiunea în termenul fixat, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, prin încheiere data în camera de consiliu, admite cererea de înlocuire a masurii preventive cu masura controlului judiciar pe cautiune, stabileste obligatiile ce vor reveni inculpatului pe durata masurii si dispune punerea de îndata în libertate a inculpatului, daca nu este arestat în alta cauza.
(12) Daca nu se depune cautiunea în termenul fixat, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, prin încheiere data în camera de consiliu, în lipsa inculpatului si a procurorului, respinge ca neîntemeiata cererea formulata de inculpat.
(13) Termenul prevazut la alin. (10) curge de la data ramânerii definitive a încheierii prin care se stabileste valoarea cautiunii.
Conditii speciale de aplicare fata de minori a masurilor preventive Art. 243
(1) Fata de suspectul si inculpatul minor se pot dispune masuri preventive potrivit dispozitiilor prevazute în sectiunile 1-7 din prezentul capitol, cu derogarile si completarile prevazute în prezentul articol.
(2) Retinerea si arestarea preventiva pot fi dispuse fata de un minor, în mod exceptional, numai daca efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalitatii si dezvoltarii acestuia nu sunt disproportionate fata de scopul urmarit prin luarea masurii.
(3) La stabilirea duratei pentru care se ia masura arestarii preventive se are în vedere vârsta inculpatului de la data când se dispune asupra luarii, prelungirii sau mentinerii acestei masuri.
(4) Când s-a dispus retinerea sau arestarea preventiva a unui minor, încunostintarea prevazuta la art. 210 si 228 se face, în mod obligatoriu, si catre reprezentantul legal al acestuia sau, dupa caz, catre persoana în îngrijirea ori supravegherea careia se afla minorul.
Informarea privind conditiile speciale de executare a retinerii si arestarii preventive dispuse fata de minor Art. 244^1
(1) Daca persoana retinuta sau arestata este minor, odata cu informarea prevazuta la art. 209 alin. (17) si art. 228 alin. (2), acesteia i se comunica si dreptul la conditii speciale de executare, potrivit art. 244.
(2) Informarea prevazuta la alin. (1) se face si catre parinti sau, dupa caz, tutore, curator ori persoana în îngrijirea sau supravegherea careia se afla temporar minorul.
(3) Daca parintii sau, dupa caz, tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea careia se afla temporar minorul nu au putut fi gasiti ori informarea acestora ar afecta interesul superior al minorului sau desfasurarea procesului penal, informarea se va face catre un alt adult care este desemnat de minor si acceptat în aceasta calitate de organul judiciar.
(4) În cazul în care minorul nu desemneaza un alt adult conform alin. (3) sau adultul desemnat nu este acceptat de organul judiciar, informarea se va face catre o alta persoana aleasa de organul judiciar, tinând seama de interesul superior al minorului.
(5) În cazul în care circumstantele prevazute la alin. (3) sau (4) înceteaza, informarea se va face potrivit alin. (2).
Conditiile de aplicare si continutul masurii Art. 245
(1) Judecatorul de drepturi si libertati, pe durata urmaririi penale, judecatorul de camera preliminara, în cursul procedurii de camera preliminara, sau instanta, în cursul judecatii, poate dispune obligarea provizorie la tratament medical a suspectului sau inculpatului, daca se afla în situatia prevazuta de art. 109 alin. (1) din
Codul penal.
(2) Masura prevazuta la alin. (1) consta în obligarea suspectului sau inculpatului sa urmeze în mod regulat tratamentul medical prescris de un medic de specialitate, pâna la însanatosire sau pâna la obtinerea unei ameliorari care sa înlature starea de pericol.
(3) Judecatorul de drepturi si libertati si judecatorul de camera preliminara se pronunta asupra masurii prevazute la alin. (1) în camera de consiliu, prin încheiere motivata. Instanta se pronunta asupra masurii prin încheiere motivata.
Procedura de aplicare si de ridicare a masurii Art. 246
(1) În cursul urmaririi penale sau al procedurii de camera preliminara, daca apreciaza ca sunt întrunite conditiile prevazute de lege, procurorul înainteaza judecatorului de drepturi si libertati sau judecatorului de camera preliminara de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta o propunere motivata de luare fata de inculpat a masurii obligarii provizorii la tratament medical.
(2) Propunerea prevazuta la alin. (1) va fi însotita de expertiza medico-legala din care sa rezulte necesitatea aplicarii masurii obligarii la tratament medical.
(3) Judecatorul sesizat conform alin. (1) fixeaza termen de solutionare a propunerii în cel mult 5 zile de la data înregistrarii acesteia si dispune citarea suspectului sau inculpatului.
(4) Când suspectul sau inculpatul este prezent, solutionarea propunerii se face numai dupa audierea acestuia, în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu. Propunerea se solutioneaza si în lipsa suspectului sau inculpatului, atunci când acesta nu se prezinta, desi a fost legal citat, dar numai în prezenta avocatului, ales sau numit din oficiu, caruia i se da cuvântul pentru a pune concluzii.
(5) Participarea procurorului este obligatorie.
(6) Suspectul sau inculpatul are dreptul ca la solutionarea propunerii de luare a masurii obligarii provizorii la tratament medical sa fie asistat si de catre un medic desemnat de acesta, care poate prezenta concluzii judecatorului de drepturi si libertati. Suspectul sau inculpatul are dreptul sa fie asistat de medicul specialist desemnat de acesta si la alcatuirea planului terapeutic.
(7) Judecatorul se pronunta asupra propunerii printr-o încheiere, care poate fi contestata în 5 zile de la pronuntare. Contestarea nu suspenda punerea în aplicare a masurii de siguranta.
(8) Daca admite propunerea, judecatorul dispune obligarea provizorie la tratament medical a suspectului sau inculpatului si efectuarea unei expertize medico-legale, în cazul în care aceasta nu a fost depusa potrivit alin. (2).
(9) În cazul când dupa dispunerea masurii s-a produs însanatosirea suspectului sau inculpatului ori a intervenit o ameliorare a starii sale de sanatate care înlatura starea de pericol pentru siguranta publica, judecatorul de drepturi si libertati sau judecatorul de camera preliminara care a luat masura dispune, la sesizarea procurorului ori a medicului de specialitate sau la cererea suspectului ori inculpatului sau a unui membru de familie al acestuia, ridicarea masurii luate. Dispozitiile alin. (2) - (7) se aplica în mod corespunzator.
(10) Daca dupa dispunerea masurii a fost sesizata instanta prin rechizitoriu, ridicarea acesteia, potrivit alin. (9), se dispune de catre judecatorul de camera preliminara sau, dupa caz, de catre instanta de judecata în fata careia se afla cauza.
(11) În cursul judecatii în prima instanta si în apel, la propunerea procurorului ori din oficiu, inculpatul poate fi obligat provizoriu la tratament medical de catre instanta de judecata în fata careia se afla cauza, care solicita acte medicale concludente sau efectuarea unei expertize medico-legale. Dispozitiile alin. (4) - (9) se aplica în mod corespunzator.
(12) Daca suspectul sau inculpatul încalca cu rea-credinta masura obligarii provizorii la tratament medical, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta care a luat masura ori în fata careia se afla cauza dispune, la sesizarea procurorului sau a medicului de specialitate ori din oficiu, internarea medicala provizorie a suspectului sau inculpatului, în conditiile prevazute la art. 247.
(13) În cazul în care dispune o solutie de netrimitere în judecata, procurorul sesizeaza judecatorul de camera preliminara pentru confirmarea ori, dupa caz, înlocuirea sau încetarea masurii. Acesta, în camera de consiliu, cu participarea procurorului, asculta, daca este posibil, persoana supusa masurii provizorii, în prezenta avocatului sau, si, dupa efectuarea unei expertize medico-legale, se pronunta prin încheiere motivata. Împotriva încheierii se poate formula contestatie, în termen de 3 zile de la pronuntare, care se solutioneaza de catre judecatorul de camera preliminara de la instanta ierarhic superioara celei sesizate sau, dupa caz, de completul competent de la Înalta Curte de Casatie si Justitie, în camera de consiliu.
Conditiile de aplicare si continutul masurii Art. 247
(1) Judecatorul de drepturi si libertati, în cursul urmaririi penale, judecatorul de camera preliminara, pe durata procedurii de camera preliminara, sau instanta, în cursul judecatii, poate dispune internarea medicala provizorie a suspectului sau inculpatului care este bolnav mintal ori consumator cronic de substante psihoactive, daca luarea masurii este necesara pentru înlaturarea unui pericol concret si actual pentru siguranta publica.
(2) Masura prevazuta la alin. (1) consta în internarea medicala nevoluntara a suspectului sau inculpatului într-o unitate specializata de asistenta medicala, pâna la însanatosire sau pâna la ameliorarea care înlatura starea de pericol ce a determinat luarea masurii.
(3) Dispozitiile art. 245 alin. (3) se aplica în mod corespunzator.
Procedura de aplicare si de ridicare a masurii Art. 248
(1) În cursul urmaririi penale sau al procedurii de camera preliminara, daca apreciaza ca sunt întrunite conditiile prevazute de lege, procurorul înainteaza judecatorului de drepturi si libertati sau judecatorului de camera preliminara de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta o propunere motivata de luare fata de suspect sau inculpat a masurii internarii medicale provizorii.
(2) Propunerea prevazuta la alin. (1) va fi însotita de acte medicale concludente sau de expertiza medico-legala psihiatrica.
(3) Judecatorul sesizat conform alin. (1) fixeaza de îndata termen de solutionare a propunerii si dispune aducerea cu mandat a suspectului sau a inculpatului.
(4) Solutionarea propunerii se face numai dupa audierea suspectului sau inculpatului, daca starea sa de sanatate o permite, în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu. Când suspectul sau inculpatul se afla deja internat într-o unitate de asistenta medicala si deplasarea sa nu este posibila, judecatorul de drepturi si libertati procedeaza la audierea acestuia, în prezenta avocatului, în locul unde se afla.
(5) Când propunerea prevazuta la alin. (1) nu este însotita de expertiza medico- legala psihiatrica, instanta sesizata dispune efectuarea acesteia, luând, daca este cazul, si masura internarii necesare pentru efectuarea expertizei.
(6) Participarea procurorului este obligatorie.
(7) Suspectul sau inculpatul are dreptul ca la solutionarea propunerii de luare a masurii internarii medicale ori la alcatuirea concreta a planului terapeutic sa fie asistat si de catre un medic desemnat de acesta, ale carui concluzii sunt înaintate judecatorului de drepturi si libertati.
(8) Judecatorul se pronunta de îndata asupra propunerii, printr-o încheiere care poate fi contestata în 5 zile de la pronuntare. Contestarea nu suspenda punerea în aplicare a masurii de siguranta.
(9) Daca admite propunerea, judecatorul dispune internarea medicala provizorie a suspectului sau inculpatului si ia masuri pentru efectuarea unei expertize medico- legale psihiatrice, daca aceasta nu a fost facuta potrivit alin. (2).
(10) Daca judecatorul dispune internarea medicala provizorie, se iau si masurile prevazute la art. 229.
(11) Daca dupa dispunerea masurii s-a produs însanatosirea suspectului sau inculpatului ori a intervenit o ameliorare a starii sale de sanatate care înlatura starea de pericol, judecatorul de drepturi si libertati sau judecatorul de camera preliminara care a luat masura dispune, prin încheiere, la sesizarea procurorului ori a medicului curant sau la cererea suspectului ori inculpatului sau a unui membru de familie al acestuia, efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice în vederea ridicarii masurii aplicate.
(12) Daca dupa dispunerea masurii a fost sesizata instanta prin rechizitoriu, ridicarea acesteia, potrivit alin. (11), se dispune de catre judecatorul de camera preliminara sau, dupa caz, de catre instanta de judecata în fata careia se afla cauza.
(13) În cursul judecatii în prima instanta si în apel, fata de inculpat se poate dispune internarea medicala provizorie, la propunerea procurorului ori din oficiu, de catre instanta în fata careia se afla cauza, pe baza expertizei medico-legale psihiatrice. Dispozitiile alin. (4) - (11) se aplica în mod corespunzator.
(14) Dispozitiile art. 246 alin. (13) se aplica în mod corespunzator.
Modurile de sesizare Art. 288
(1) Organul de urmarire penala este sesizat prin plângere sau denunt, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevazute de lege ori se sesizeaza din oficiu.
(2) Când, potrivit legii, punerea în miscare a actiunii penale se face numai la plângerea prealabila a persoanei vatamate, la sesizarea formulata de persoana prevazuta de lege ori cu autorizarea organului prevazut de lege, actiunea penala nu poate fi pusa în miscare în lipsa acestora.
(3) În cazul infractiunilor savârsite de militari, sesizarea comandantului este necesara numai în ceea ce priveste infractiunile prevazute la art. 413-417 din
Codul penal.
Plangerea Art. 289
(1) Plângerea este încunostintarea facuta de o persoana fizica sau juridica, referitoare la o vatamare ce i s-a cauzat prin infractiune.
(2) Plângerea trebuie sa cuprinda: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea si domiciliul petitionarului ori, pentru persoane juridice, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare, codul de identificare fiscala, numarul de înmatriculare în registrul comertului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice si contul bancar, indicarea reprezentantului legal ori conventional, descrierea faptei care formeaza obiectul plângerii, precum si indicarea faptuitorului si a mijloacelor de proba, daca sunt cunoscute.
(3) Plângerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie sa fie special, iar procura ramâne atasata plângerii.
(4) Daca este facuta în scris, plângerea trebuie semnata de persoana vatamata sau de mandatar.
(5) Plângerea în forma electronica îndeplineste conditiile de forma numai daca este certificata prin semnatura electronica, în conformitate cu prevederile legale.
(6) Plângerea formulata oral se consemneaza într-un proces-verbal de catre organul care o primeste.
(7) Plângerea se poate face si de catre unul dintre soti pentru celalalt sot sau de catre copilul major pentru parinti. Persoana vatamata poate sa declare ca nu îsi însuseste plângerea.
(8) Pentru persoana lipsita de capacitatea de exercitiu, plângerea se face de reprezentantul sau legal. Persoana cu capacitate de exercitiu restrânsa poate face plângere cu încuviintarea persoanelor prevazute de legea civila. În cazul în care faptuitorul este persoana care reprezinta legal sau încuviinteaza actele persoanei vatamate, sesizarea organelor de urmarire penala se face din oficiu.
(9) Plângerea gresit îndreptata la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata se trimite, pe cale administrativa, organului judiciar competent.
(10) În cazul în care plângerea este întocmita de catre o persoana care locuieste pe teritoriul României, cetatean român, strain sau persoana fara cetatenie, si prin aceasta se sesizeaza savârsirea unei infractiuni pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul judiciar este obligat sa primeasca plângerea si sa o transmita organului competent din tara pe teritoriul careia a fost comisa infractiunea. Regulile privind cooperarea judiciara în materie penala se aplica în mod corespunzator.
(11) Persoana care nu vorbeste sau nu întelege limba româna poate depune plângerea în limba pe care o întelege. Odata cu depunerea plângerii aceasta poate solicita ca, atunci când este citata, sa primeasca si o traducere a citatiei.
Denuntul Art. 290
(1) Denuntul este încunostintarea facuta de catre o persoana fizica sau juridica despre savârsirea unei infractiuni.
(2) Denuntul se poate face numai personal, dispozitiile art. 289 alin. (2), (4) - (6) si (8) - (10) aplicându-se în mod corespunzator.
(3) Denuntul se depune la organul de urmarire penala competent în termen de 6 luni de la data savârsirii faptei prevazute de legea penala.
Sesizarile facute de persoane cu functii de conducere si de alte persoane Art. 291
(1) Orice persoana cu functie de conducere în cadrul unei autoritati a administratiei publice sau în cadrul altor autoritati publice, institutii publice ori al altor persoane juridice de drept public, precum si orice persoana cu atributii de control, care, în exercitarea atributiilor lor, au luat cunostinta de savârsirea unei infractiuni pentru care actiunea penala se pune în miscare din oficiu, sunt obligate sa sesizeze de îndata organul de urmarire penala si sa ia masuri pentru ca urmele infractiunii, corpurile delicte si orice alte mijloace de proba sa nu dispara.
(2) Orice persoana care exercita un serviciu de interes public pentru care a fost învestita de autoritatile publice sau care este supusa controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu de interes public, care în exercitarea atributiilor sale a luat cunostinta de savârsirea unei infractiuni pentru care actiunea penala se pune în miscare din oficiu, este obligata sa sesizeze de îndata organul de urmarire penala.
Constatarea infractiunii flagrante Art. 293
(1) Este flagranta infractiunea descoperita în momentul savârsirii sau imediat dupa savârsire.
(2) Este de asemenea considerata flagranta si infractiunea al carei faptuitor, imediat dupa savârsire, este urmarit de organele de ordine publica si de siguranta nationala, de persoana vatamata, de martorii oculari sau de strigatul public ori prezinta urme care justifica suspiciunea rezonabila ca ar fi savârsit infractiunea sau este surprins aproape de locul comiterii infractiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natura a-l presupune participant la infractiune.
(3) În cazul infractiunii flagrante, organele de ordine publica si siguranta nationala întocmesc un proces-verbal, în care consemneaza toate aspectele constatate si activitatile desfasurate, pe care îl înainteaza de îndata organului de urmarire penala.
(4) Plângerile si cererile prezentate în scris, corpul delict, precum si obiectele si înscrisurile ridicate cu ocazia constatarii infractiunii sunt puse la dispozitia organului de urmarire penala.
Termenul de introducere a plangerii prealabile Art. 296
(1) Plângerea prealabila trebuie sa fie introdusa în termen de 3 luni din ziua în care persoana vatamata a aflat despre savârsirea faptei.
(2) Când persoana vatamata este un minor sau un incapabil, termenul de 3 luni curge de la data când reprezentantul sau legal a aflat despre savârsirea faptei.
(3) În cazul în care faptuitorul este reprezentantul legal al persoanelor prevazute la alin. (2), termenul de 3 luni curge de la data numirii unui nou reprezentant legal.
(4) Plângerea prealabila gresit îndreptata se considera valabila, daca a fost introdusa în termen la organul judiciar necompetent.
(5) Plângerea prealabila gresit îndreptata la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata se trimite, pe cale administrativa, organului judiciar competent.
Obligatiile organului de urmarire penala in procedura plangerii prealabile Art. 297
(1) La primirea plângerii prealabile, organul de urmarire penala verifica daca aceasta îndeplineste conditiile de forma si daca a fost depusa în termenul prevazut de lege. În cazul în care constata ca este tardiva, organul de cercetare penala înainteaza procurorului actele încheiate împreuna cu propunerea de clasare.
(2) Daca într-o cauza în care s-au facut acte de urmarire penala se constata ca este necesara plângerea prealabila, organul de urmarire penala cheama persoana vatamata si o întreaba daca întelege sa faca plângere. În caz afirmativ, organul de urmarire penala continua cercetarea. În caz contrar, înainteaza procurorului actele încheiate si propunerea de clasare.
Procedura in cazul infractiunii flagrante Art. 298
(1) În caz de infractiune flagranta, organul de cercetare penala este obligat sa constate savârsirea acesteia, chiar în lipsa plângerii prealabile.
(2) Dupa constatarea infractiunii flagrante, organul de urmarire penala cheama persoana vatamata si, daca aceasta declara ca face plângere prealabila, începe urmarirea penala. În caz contrar, organul de cercetare penala înainteaza procurorului actele încheiate si propunerea de clasare.
Inceperea urmaririi penale Art. 305
(1) Când actul de sesizare îndeplineste conditiile prevazute de lege, organul de urmarire penala dispune începerea urmaririi penale cu privire la fapta savârsita ori a carei savârsire se pregateste, chiar daca autorul este indicat sau cunoscut.
(2) Începerea urmaririi penale si respectiv continuarea efectuarii urmaririi penale se dispun prin ordonanta care cuprinde, dupa caz, mentiunile prevazute la art. 286 alin. (2) lit. a)-c) si g).
(3) Atunci când exista probe din care sa rezulte banuiala rezonabila ca o anumita persoana a savârsit fapta pentru care s-a început urmarirea penala si nu exista vreunul dintre cazurile prevazute la art. 16 alin. (1), organul de urmarire penala dispune ca urmarirea penala sa se efectueze în continuare fata de aceasta, care dobândeste calitatea de suspect. Masura dispusa de organul de cercetare penala se supune, în termen de 3 zile, confirmarii procurorului care supravegheaza urmarirea penala, organul de cercetare penala fiind obligat sa prezinte acestuia si dosarul cauzei.
(4) Fata de persoanele pentru care urmarirea penala este conditionata de obtinerea unei autorizatii prealabile sau de îndeplinirea unei alte conditii prealabile, efectuarea urmaririi penale se poate dispune numai dupa obtinerea autorizatiei ori dupa îndeplinirea conditiei.
Procedura audierii anticipate Art. 308
(1) Atunci când exista riscul ca persoana vatamata, partea civila, partea responsabila civilmente sau un martor sa nu mai poata fi audiat în cursul judecatii, procurorul poate sesiza judecatorul de drepturi si libertati în vederea audierii anticipate a acestuia.
(2) Judecatorul de drepturi si libertati, daca apreciaza cererea întemeiata, stabileste de îndata data si locul audierii, dispunându-se citarea partilor si subiectilor procesuali principali. Când audierea are loc la sediul instantei, aceasta se desfasoara în camera de consiliu.
(3) Participarea procurorului este obligatorie.
(4) Dispozitiile alin. (1) - (3) se aplica în mod corespunzator cu privire la audierea minorului martor sau parte civila, precum si cu privire la audierea persoanei vatamate daca, în raport cu persoana acestora sau cu natura cauzei, procurorul apreciaza ca evitarea audierii repetate pe parcursul procesului este în interesul acestora.
Punerea in miscare a actiunii penale Art. 309
(1) Actiunea penala se pune în miscare de procuror, prin ordonanta, în cursul urmaririi penale, când acesta constata ca exista probe din care rezulta ca o persoana a savârsit o infractiune si nu exista vreunul dintre cazurile de împiedicare prevazute la art. 16 alin. (1).
(2) Punerea în miscare a actiunii penale este comunicata inculpatului de catre organul de urmarire penala care îl cheama pentru a-l audia. Dispozitiile art. 108 se aplica în mod corespunzator, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.
(3) La cerere, inculpatului i se elibereaza o copie a ordonantei prin care a fost dispusa masura.
(4) Atunci când considera necesar, procurorul poate proceda personal la audierea inculpatului si la comunicarea prevazute la alin. (2).
(5) Organul de urmarire penala continua urmarirea si fara a-l audia pe inculpat atunci când acesta lipseste nejustificat, se sustrage sau este disparut.
Dispozitii privind luarea unor masuri fata de faptuitor Art. 310
(1) În cazul infractiunii flagrante, orice persoana are dreptul sa îl prinda pe faptuitor.
(2) Daca faptuitorul a fost prins în conditiile alin. (1), persoana care l-a retinut trebuie sa îl predea de îndata, împreuna cu corpurile delicte, precum si cu obiectele si înscrisurile ridicate, organelor de urmarire penala, care întocmesc un proces-verbal.
Extinderea urmaririi penale sau schimbarea incadrarii juridice Art. 311
(1) În cazul în care, dupa începerea urmaririi penale, organul de urmarire penala constata fapte noi, date cu privire la participarea unor alte persoane sau împrejurari, care pot duce la schimbarea încadrarii juridice a faptei, dispune extinderea urmaririi penale sau schimbarea încadrarii juridice.
(2) Când urmarirea penala se efectueaza fata de o persoana, extinderea dispusa de organul de cercetare penala se supune confirmarii motivate a procurorului care supravegheaza urmarirea penala, în termen de cel mult 3 zile de la data emiterii ordonantei, organul de cercetare penala fiind obligat sa prezinte totodata si dosarul cauzei.
(3) Organul judiciar care a dispus extinderea urmaririi penale sau schimbarea încadrarii juridice este obligat sa îl informeze pe suspect despre faptele noi cu privire la care s-a dispus extinderea ori cu privire la schimbarea încadrarii juridice.
(4) În cazul în care extinderea urmaririi penale s-a dispus cu privire la mai multe persoane, organul de urmarire penala are obligatia sa procedeze fata de aceste persoane potrivit art. 307.
(5) Procurorul sesizat de organul de cercetare în urma extinderii urmaririi penale sau din oficiu cu privire la ipotezele prevazute la alin. (1) poate dispune extinderea actiunii penale cu privire la aspectele noi.
Cazurile de suspendare Art. 312
(1) În cazul când se constata printr-o expertiza medico-legala ca suspectul sau inculpatul sufera de o boala grava, care îl împiedica sa ia parte la procesul penal, organul de cercetare penala înainteaza procurorului propunerile sale împreuna cu dosarul, pentru a dispune suspendarea urmaririi penale.
(1^1) Procurorul dispune suspendarea urmaririi penale numai daca, luând în considerare toate circumstantele cauzei, apreciaza ca suspectul sau inculpatul nu ar putea fi audiat la locul unde se afla sau prin intermediul videoconferintei ori ca audierea lui în acest mod ar aduce atingere drepturilor sale ori bunei desfasurari a urmaririi penale.
(1^2) Daca nu se dispune suspendarea urmaririi penale, audierea suspectului sau inculpatului la locul unde se afla sau prin videoconferinta nu poate avea loc decât în prezenta avocatului.
(2) Suspendarea urmaririi penale se dispune si în situatia în care exista un impediment legal temporar pentru punerea în miscare a actiunii penale fata de o persoana.
(3) Suspendarea urmaririi penale se dispune si pe perioada desfasurarii procedurii de mediere, potrivit legii.
Clasarea Art. 315
(1) Clasarea se dispune când:
a) nu se poate începe urmarirea penala, întrucât nu sunt întrunite conditiile de fond si forma esentiale ale sesizarii;
b) exista unul dintre cazurile prevazute la art. 16 alin. (1).
(2) Ordonanta de clasare cuprinde mentiunile prevazute la art. 286 alin. (2), precum si dispozitii privind:
a) ridicarea sau mentinerea masurilor asiguratorii; aceste masuri înceteaza de drept daca persoana vatamata nu introduce actiune în fata instantei civile, în termen de 30 de zile de la comunicarea solutiei;
b) restituirea bunurilor ridicate sau a cautiunii;
c) sesizarea judecatorului de camera preliminara cu propunerea de luare a masurii de siguranta a confiscarii speciale;
d) sesizarea judecatorului de camera preliminara cu propunerea de desfiintare totala sau partiala a unui înscris;
e) sesizarea judecatorului de camera preliminara cu propunerea de luare ori, dupa caz, de confirmare, de înlocuire sau de încetare a masurilor de siguranta prevazute de art. 109 sau 110 din
Codul penal, dispozitiile art. 246 alin. (13) aplicându-se în mod corespunzator;
f) cheltuielile judiciare.
(3) Daca în cursul urmaririi penale s-a luat una dintre masurile de siguranta prevazute de lege, se va face mentiune despre aceasta.
(4) În ordonanta se va face mentiune si cu privire la încetarea de drept a masurii preventive dispuse în cauza.
(5) Mentionarea motivelor de fapt si de drept este obligatorie numai daca procurorul nu îsi însuseste argumentele cuprinse în propunerea organului de cercetare penala ori daca a existat un suspect în cauza.
Renuntarea la urmarire penala Art. 318
(1) În cazul infractiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunta la urmarirea penala când constata ca nu exista un interes public în urmarirea faptei.
(2) Interesul public se analizeaza în raport cu:
a) continutul faptei si împrejurarile concrete de savârsire a faptei;
b) modul si mijloacele de savârsire a faptei;
c) scopul urmarit;
d) urmarile produse sau care s-ar fi putut produce prin savârsirea infractiunii;
e) eforturile organelor de urmarire penala necesare pentru desfasurarea procesului penal prin raportare la gravitatea faptei si la timpul scurs de la data savârsirii acesteia;
f) atitudinea procesuala a persoanei vatamate;
g) existenta unei disproportii vadite între cheltuielile pe care le-ar implica desfasurarea procesului penal si gravitatea urmarilor produse sau care s-ar fi putut produce prin savârsirea infractiunii.
(3) Când autorul faptei este cunoscut, la aprecierea interesului public sunt avute în vedere si persoana suspectului sau a inculpatului, conduita avuta anterior savârsirii infractiunii, atitudinea suspectului sau a inculpatului dupa savârsirea infractiunii si eforturile depuse pentru înlaturarea sau diminuarea consecintelor infractiunii.
(4) Atunci când autorul faptei nu este identificat, se poate dispune renuntarea la urmarirea penala prin raportare doar la criteriile prevazute la alin. (2) lit. a), b), e) si g).
(5) Nu se poate dispune renuntarea la urmarirea penala pentru infractiunile care au avut ca urmare moartea victimei.
(6) Procurorul poate dispune, dupa consultarea suspectului sau a inculpatului, ca acesta sa îndeplineasca una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii:
a) sa înlature consecintele faptei penale sau sa repare paguba produsa ori sa convina cu partea civila o modalitate de reparare a acesteia;
b) sa ceara public scuze persoanei vatamate;
c) sa presteze o munca neremunerata în folosul comunitatii, pe o perioada cuprinsa între 30 si 60 de zile, în afara de cazul în care, din cauza starii de sanatate, persoana nu poate presta aceasta munca;
d) sa frecventeze un program de consiliere.
(7) În cazul în care procurorul dispune ca suspectul sau inculpatul sa îndeplineasca obligatiile prevazute la alin. (6), stabileste prin ordonanta termenul pâna la care acestea urmeaza a fi îndeplinite, care nu poate fi mai mare de 6 luni sau de 9 luni pentru obligatii asumate prin acord de mediere încheiat cu partea civila si care curge de la comunicarea ordonantei.
(8) Ordonanta de renuntare la urmarire cuprinde, dupa caz, mentiunile prevazute la art. 286 alin. (2), precum si dispozitii privind masurile dispuse conform alin. (6) din prezentul articol si art. 315 alin. (2) - (4), termenul pâna la care trebuie îndeplinite obligatiile prevazute la alin. (6) din prezentul articol si sanctiunea nedepunerii dovezilor la procuror, precum si cheltuielile judiciare.
(9) În cazul neîndeplinirii cu rea-credinta a obligatiilor în termenul prevazut la alin. (7), procurorul revoca ordonanta. Sarcina de a face dovada îndeplinirii obligatiilor sau prezentarea motivelor de neîndeplinire a acestora revine suspectului ori inculpatului.
(10) Ordonanta prin care s-a dispus renuntarea la urmarirea penala este verificata sub aspectul legalitatii si temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, dupa caz, de procurorul general al parchetului de pe lânga curtea de apel, iar când a fost întocmita de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când a fost întocmita de un procuror de la Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, ordonanta este verificata de procurorul-sef de sectie, iar când a fost întocmita de acesta, verificarea se face de catre procurorul general al acestui parchet.
(11) Dispozitiile alin. (10) se aplica în mod corespunzator atunci când ierarhia functiilor într-o structura a parchetului e stabilita prin lege speciala.
(12) Ordonanta prin care s-a dispus renuntarea la urmarirea penala, verificata potrivit alin. (10), se comunica în copie, dupa caz, persoanei care a facut sesizarea, partilor, suspectului, persoanei vatamate si altor persoane interesate si se transmite, spre confirmare, în termen de 10 zile de la data la care a fost emisa, judecatorului de camera preliminara de la instanta careia i-ar reveni, potrivit legii, competenta sa judece cauza în prima instanta.
(13) Judecatorul de camera preliminara stabileste termenul de solutionare si dispune citarea persoanelor prevazute la alin. (12).
(14) Judecatorul de camera preliminara hotaraste prin încheiere motivata, în camera de consiliu, cu citarea persoanelor prevazute la alin. (12), precum si cu participarea procurorului, asupra legalitatii si temeiniciei solutiei de renuntare la urmarirea penala. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedica solutionarea cererii de confirmare.
(15) Judecatorul de camera preliminara verifica legalitatea si temeinicia solutiei de renuntare la urmarirea penala pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul de urmarire penala si a înscrisurilor noi prezentate si, prin încheiere, admite sau respinge cererea de confirmare formulata de procuror. În cazul în care respinge cererea de confirmare, judecatorul de camera preliminara:
a) desfiinteaza solutia de renuntare la urmarire penala si trimite cauza la procuror pentru a începe sau a completa urmarirea penala ori, dupa caz, pentru a pune în miscare actiunea penala si a completa urmarirea penala;
b) desfiinteaza solutia de renuntare la urmarirea penala si dispune clasarea.
(16) Încheierea prin care s-a pronuntat una dintre solutiile prevazute la alin. (15) este definitiva. În cazul în care judecatorul a respins cererea de confirmare a solutiei de renuntare la urmarirea penala, o noua renuntare nu mai poate fi dispusa, indiferent de motivul invocat.
Verificarile privitoare la inculpat Art. 372
(1) La termenul de judecata, dupa strigarea cauzei si apelul partilor, presedintele verifica identitatea inculpatului.
(2) În cazul inculpatului persoana juridica, presedintele face verificari cu privire la denumire, sediul social si sediile secundare, codul unic de identificare, identitatea si calitatea persoanelor abilitate sa îl reprezinte.
Aducerea la cunostinta a invinuirii, lamuriri si cereri Art. 374
(1) La primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinita si cauza se afla în stare de judecata, presedintele dispune ca grefierul sa dea citire actului prin care s-a dispus trimiterea în judecata ori, dupa caz, a celui prin care s-a dispus începerea judecatii sau sa faca o prezentare succinta a acestuia.
(2) Presedintele explica inculpatului în ce consta învinuirea ce i se aduce, îl înstiinteaza pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declaratie, atragându-i atentia ca ceea ce declara poate fi folosit si împotriva sa, precum si cu privire la dreptul de a pune întrebari coinculpatilor, persoanei vatamate, celorlalte parti, martorilor, expertilor si de a da explicatii în tot cursul cercetarii judecatoresti, când socoteste ca este necesar.
(3) Presedintele încunostinteaza partea civila, partea responsabila civilmente si persoana vatamata cu privire la probele administrate în faza urmaririi penale care au fost excluse si care nu vor fi avute în vedere la solutionarea cauzei si pune în vedere persoanei vatamate ca se poate constitui parte civila pâna la începerea cercetarii judecatoresti.
(4) În cazurile în care actiunea penala nu vizeaza o infractiune care se pedepseste cu detentiune pe viata, presedintele pune în vedere inculpatului ca poate solicita ca judecata sa aiba loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmaririi penale si a înscrisurilor prezentate de parti si de persoana vatamata, daca recunoaste în totalitate faptele retinute în sarcina sa, aducându-i la cunostinta dispozitiile art. 396 alin. (10).
(5) Presedintele întreaba procurorul, partile si persoana vatamata daca propun administrarea de probe.
(6) În cazul în care se propun probe, trebuie sa se arate faptele si împrejurarile ce urmeaza a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se afla aceste mijloace, iar în ceea ce priveste martorii si expertii, identitatea si adresa acestora.
(7) Probele administrate în cursul urmaririi penale si necontestate de catre parti sau de catre persoana vatamata nu se readministreaza în cursul cercetarii judecatoresti. Acestea sunt puse în dezbaterea contradictorie a partilor, a persoanei vatamate si a procurorului si sunt avute în vedere de instanta la deliberare.
(8) Probele prevazute la alin. (7) pot fi administrate din oficiu de catre instanta, daca apreciaza ca este necesar pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei.
(9) Procurorul, persoana vatamata si partile pot cere administrarea de probe noi si în cursul cercetarii judecatoresti.
(10) Instanta poate dispune din oficiu administrarea de probe necesare pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei.
Procedura in cazul recunoasterii invinuirii Art. 375
(1) Daca inculpatul solicita ca judecata sa aiba loc în conditiile prevazute la art. 374 alin. (4), instanta procedeaza la ascultarea acestuia, dupa care, luând concluziile procurorului si ale celorlalte parti, se pronunta asupra cererii.
(1^1) Inculpatul poate recunoaste faptele si solicita judecarea cauzei în conditiile prevazute la art. 374 alin. (4) si prin înscris autentic.
(1^2) În cazurile prevazute la alin. (1) si (1^1), daca inculpatul este minor, este necesara si încuviintarea reprezentantului sau legal.
(2) Daca admite cererea, instanta întreaba partile si persoana vatamata daca propun administrarea de probe cu înscrisuri.
(3) Daca respinge cererea, instanta procedeaza potrivit art. 374 alin. (5) - (10).
Audierea inculpatului Art. 378
(1) Inculpatul este lasat sa arate tot ce stie despre fapta pentru care a fost trimis în judecata, apoi i se pot pune întrebari în mod nemijlocit de catre procuror, de persoana vatamata, de partea civila, de partea responsabila civilmente, de ceilalti inculpati, precum si de avocatii acestora si de avocatul inculpatului a carui audiere se face. Presedintele si ceilalti membri ai completului pot, de asemenea, pune întrebari, daca apreciaza necesar, pentru justa solutionare a cauzei.
(2) Instanta poate respinge întrebarile care nu sunt concludente si utile cauzei. Întrebarile respinse se consemneaza în încheierea de sedinta.
(3) În situatiile în care legea prevede posibilitatea ca inculpatul sa fie obligat la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunitatii, acesta va fi întrebat daca îsi manifesta acordul în acest sens, în cazul în care va fi gasit vinovat.
(4) Când inculpatul nu îsi mai aminteste anumite fapte sau împrejurari ori când exista contraziceri între declaratiile facute de inculpat în instanta si cele date anterior, presedintele îi cere acestuia explicatii si poate da citire, în întregime sau în parte, declaratiilor anterioare.
(5) Când inculpatul refuza sa dea declaratii, instanta dispune citirea declaratiilor pe care acesta le-a dat anterior.
(6) Inculpatul poate fi reascultat ori de câte ori este necesar.
Audierea persoanei vatamate, a partii civile si a partii responsabile civilmente Art. 380
(1) Instanta procedeaza la audierea persoanei vatamate, a partii civile si a partii responsabile civilmente potrivit dispozitiilor art. 111 si 112, dupa ascultarea inculpatului si, dupa caz, a coinculpatilor.
(2) Persoanele mentionate sunt lasate sa arate tot ce stiu despre fapta care face obiectul judecatii, apoi li se pot pune în mod nemijlocit întrebari de catre procuror, inculpat, avocatul inculpatului, persoana vatamata, partea civila, partea responsabila civilmente si avocatii acestora. Presedintele si ceilalti membri ai completului pot de asemenea pune întrebari, daca apreciaza necesar, pentru justa solutionare a cauzei.
(3) Instanta poate respinge întrebarile care nu sunt concludente si utile cauzei. Întrebarile respinse se consemneaza în încheierea de sedinta.
(4) Persoana vatamata, partea civila si partea responsabila civilmente pot fi reascultate ori de câte ori este necesar.
Audierea martorului si a expertului Art. 381
(1) Audierea martorului se face potrivit dispozitiilor art. 119-124, care se aplica în mod corespunzator.
(2) Daca martorul a fost propus de catre procuror, acestuia i se pot pune în mod nemijlocit întrebari de catre procuror, inculpat, persoana vatamata, partea civila, partea responsabila civilmente. Daca martorul sau expertul a fost propus de catre una dintre parti, i se pot pune întrebari de catre aceasta, de catre procuror, persoana vatamata si de catre celelalte parti.
(3) Presedintele si ceilalti membri ai completului pot adresa întrebari martorului ori de câte ori considera necesar, pentru justa solutionare a cauzei.
(4) Instanta poate respinge întrebarile care nu sunt concludente si utile cauzei. Întrebarile respinse se consemneaza în încheierea de sedinta.
(5) Martorul care poseda un înscris în legatura cu depozitia facuta poate sa îl citeasca în instanta. Procurorul si partile au dreptul sa examineze înscrisul, iar instanta poate dispune retinerea înscrisului la dosar, în original sau în copie.
(6) Când martorul nu îsi mai aminteste anumite fapte sau împrejurari ori când exista contraziceri între declaratiile facute în instanta si cele date anterior, dupa ce martorul a fost lasat sa declare tot ceea ce stie, presedintele poate da citire, în întregime sau în parte, declaratiilor anterioare.
(7) Daca audierea vreunuia dintre martori nu mai este posibila, iar în faza de urmarire penala acesta a dat declaratii în fata organelor de urmarire penala sau a fost ascultat de catre judecatorul de drepturi si libertati în conditiile art. 308, instanta dispune citirea depozitiei date de acesta în cursul urmaririi penale si tine seama de ea la judecarea cauzei.
(8) Daca unul sau mai multi martori lipsesc, instanta poate dispune motivat fie continuarea judecatii, fie amânarea cauzei. Martorul a carui lipsa nu este justificata poate fi adus cu mandat de aducere.
(9) Martorii audiati ramân în sala, la dispozitia instantei, pâna la terminarea actelor de cercetare judecatoreasca care se efectueaza în sedinta respectiva. Daca instanta gaseste necesar, poate dispune retragerea lor sau a unora dintre ei din sala de sedinta, în vederea reaudierii ori a confruntarii lor.
(10) Instanta, luând concluziile procurorului, persoanei vatamate si ale partilor, poate încuviinta plecarea martorilor, dupa audierea lor.
(11) Dispozitiile alin. (1) - (10) se aplica în mod corespunzator si în caz de audiere a expertului sau interpretului.
(12) Dispozitiile art. 130-134 si art. 306 alin. (6) se aplica în mod corespunzator.
Renuntarea la probe si imposibilitatea administrarii probelor Art. 383
(1) Procurorul, persoana vatamata si partile pot renunta la probele pe care le-au propus.
(2) Dupa punerea în discutie a renuntarii, instanta poate dispune ca proba sa nu mai fie administrata, daca apreciaza ca nu mai este necesar.
(3) Daca în cursul cercetarii judecatoresti administrarea unei probe anterior admise apare ca inutila sau nu mai este posibila, instanta, dupa ce asculta procurorul, persoana vatamata si partile, poate dispune ca acea proba sa nu mai fie administrata.
(4) Daca imposibilitatea de administrare se refera la o proba administrata în faza de urmarire penala si încuviintata de instanta, aceasta este pusa în discutia partilor, a persoanei vatamate si a procurorului si se tine seama de ea la judecarea cauzei.
Schimbarea incadrarii juridice Art. 386
(1) Daca în cursul judecatii se considera ca încadrarea juridica data faptei prin actul de sesizare urmeaza a fi schimbata, instanta este obligata sa puna în discutie noua încadrare si sa atraga atentia inculpatului ca are dreptul sa ceara lasarea cauzei mai la urma sau amânarea judecatii, pentru a-si pregati apararea.
(2) Daca noua încadrare juridica vizeaza o infractiune pentru care este necesara plângerea prealabila a persoanei vatamate, instanta de judecata cheama persoana vatamata si o întreaba daca întelege sa faca plângere prealabila. În situatia în care persoana vatamata formuleaza plângere prealabila, instanta continua cercetarea judecatoreasca, în caz contrar dispunând încetarea procesului penal.
Terminarea cercetarii judecatoresti Art. 387
(1) Înainte de a declara terminata cercetarea judecatoreasca, presedintele întreaba procurorul, persoana vatamata si partile daca mai au de dat explicatii ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetarii judecatoresti.
(2) Daca nu s-au formulat cereri sau daca cererile formulate au fost respinse ori daca s-au efectuat completarile cerute, presedintele declara terminata cercetarea judecatoreasca.
Concluziile scrise Art. 390
(1) Instanta poate cere partilor, dupa închiderea dezbaterilor, sa depuna concluzii scrise.
(2) Procurorul, persoana vatamata si partile pot depune concluzii scrise, chiar daca nu au fost cerute de instanta.
Solutionarea cauzei Art. 391
(1) Deliberarea, redactarea si pronuntarea hotarârii se fac într-un termen de maximum 60 de zile de la închiderea dezbaterilor.
(2) La închiderea dezbaterilor, presedintele completului informeaza partile si persoana vatamata prezente asupra datei si modalitatii de pronuntare a hotarârii.
(3) În cazuri temeinic justificate, daca deliberarea, redactarea si pronuntarea hotarârii nu pot avea loc în termenul prevazut la alin. (1), instanta poate amâna succesiv pronuntarea, fiecare amânare neputând depasi 30 de zile. În toate cazurile, deliberarea, redactarea si pronuntarea hotarârii nu pot avea loc mai târziu de 120 de zile de la închiderea dezbaterilor.
Rezolvarea actiunii penale Art. 396
(1) Instanta hotaraste asupra învinuirii aduse inculpatului, pronuntând, dupa caz, condamnarea, renuntarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicarii pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.
(2) Condamnarea se pronunta daca instanta constata, dincolo de orice îndoiala rezonabila, ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savârsita de inculpat.
(3) Renuntarea la aplicarea pedepsei se pronunta daca instanta constata, dincolo de orice îndoiala rezonabila, ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savârsita de inculpat, în conditiile art. 80-82 din
Codul penal.
(4) Amânarea aplicarii pedepsei se pronunta daca instanta constata, dincolo de orice îndoiala rezonabila, ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savârsita de inculpat, în conditiile art. 83-90 din
Codul penal.
(5) Achitarea inculpatului se pronunta în cazurile prevazute la art. 16 alin. (1) lit. a) -d).
(6) Încetarea procesului penal se pronunta în cazurile prevazute la art. 16 alin. (1) lit. e) -j).
(7) Daca inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 si se constata, ca urmare a continuarii procesului, ca sunt incidente cazurile prevazute la art. 16 alin. (1) lit. a) -d), instanta de judecata pronunta achitarea.
(8) Daca inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 si se constata ca nu sunt incidente cazurile prevazute la art. 16 alin. (1) lit. a) -d), instanta de judecata pronunta încetarea procesului penal.
(9) În cazul în care, în cursul urmaririi penale, al procedurii de camera preliminara sau al judecatii, fata de inculpat s-a luat masura preventiva a controlului judiciar pe cautiune sau s-a dispus înlocuirea unei alte masuri preventive cu masura preventiva a controlului judiciar pe cautiune si inculpatul este condamnat la pedeapsa amenzii, instanta dispune plata acesteia din cautiune, potrivit dispozitiilor art. 217.
(10) Când judecata s-a desfasurat în conditiile art. 375 alin. (1), (1^1) si (2), când cererea inculpatului ca judecata sa aiba loc în aceste conditii a fost respinsa sau când cercetarea judecatoreasca a avut loc în conditiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanta retine aceeasi situatie de fapt ca cea recunoscuta de catre inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicarii pedepsei, limitele de pedeapsa prevazute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o patrime. Pentru inculpatii minori, instanta va avea în vedere aceste aspecte la alegerea masurii educative; în cazul masurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste masuri, prevazute de lege, se reduc cu o treime.
Rezolvarea actiunii civile Art. 397
(1) Instanta se pronunta prin aceeasi hotarâre si asupra actiunii civile.
(2) În cazul când admite actiunea civila, instanta examineaza, potrivit art. 249-254, necesitatea luarii masurilor asiguratorii privind reparatiile civile, daca asemenea masuri nu au fost luate anterior.
(3) De asemenea, instanta se pronunta prin hotarâre si asupra restituirii lucrurilor si restabilirii situatiei anterioare, potrivit dispozitiilor art. 255 si 256.
(4) Dispozitiile din hotarâre privind luarea masurilor asiguratorii si restituirea lucrurilor sunt executorii.
(5) În cazul în care, potrivit dispozitiilor art. 25 alin. (5), instanta lasa nesolutionata actiunea civila, masurile asiguratorii se mentin. Aceste masuri înceteaza de drept daca persoana vatamata nu introduce actiune în fata instantei civile în termen de 30 de zile de la ramânerea definitiva a hotarârii.
(6) În cazul în care, în cursul urmaririi penale, al procedurii de camera preliminara sau al judecatii, fata de inculpat s-a luat masura preventiva a controlului judiciar pe cautiune sau s-a dispus înlocuirea unei alte masuri preventive cu masura preventiva a controlului judiciar pe cautiune si este admisa actiunea civila, instanta dispune plata din cautiune a despagubirilor acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infractiune, potrivit dispozitiilor art. 217.
Continutul expunerii Art. 403
(1) Expunerea trebuie sa cuprinda:
a) datele privind identitatea partilor;
b) descrierea faptei ce face obiectul trimiterii în judecata, cu aratarea timpului si locului unde a fost savârsita, precum si încadrarea juridica data acesteia prin actul de sesizare;
c) motivarea solutiei cu privire la latura penala, prin analiza probelor care au servit ca temei pentru solutionarea laturii penale a cauzei si a celor care au fost înlaturate, si motivarea solutiei cu privire la latura civila a cauzei, precum si analiza oricaror elemente de fapt pe care se sprijina solutia data în cauza;
d) aratarea temeiurilor de drept care justifica solutiile date în cauza.
(2) În caz de condamnare, renuntare la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicarii pedepsei, expunerea trebuie sa cuprinda fiecare fapta retinuta de instanta în sarcina inculpatului, forma si gradul de vinovatie, circumstantele agravante sau atenuante, starea de recidiva, timpul ce se deduce din pedeapsa pronuntata, respectiv timpul care se va deduce din pedeapsa stabilita în caz de anulare sau revocare a renuntarii la aplicarea pedepsei ori a amânarii aplicarii pedepsei, precum si actele din care rezulta perioada ce urmeaza a fi dedusa.
(3) Daca instanta retine în sarcina inculpatului numai o parte dintre faptele ce formeaza obiectul trimiterii în judecata, se va arata în hotarâre pentru care anume fapte s-a pronuntat condamnarea ori, dupa caz, renuntarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicarii pedepsei si pentru care anume fapte, încetarea procesului penal sau achitarea.
(4) În cazul renuntarii la aplicarea pedepsei si al amânarii aplicarii pedepsei, precum si în cazul suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere, se vor prezenta în hotarâre motivele care au determinat renuntarea sau amânarea ori, dupa caz, suspendarea si se vor arata consecintele la care persoana fata de care s-au dispus aceste solutii se expune daca va mai comite infractiuni sau, dupa caz, daca nu va respecta masurile de supraveghere ori nu va executa obligatiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
Continutul dispozitivului Art. 404
(1) Dispozitivul trebuie sa cuprinda datele prevazute la art. 107 privitoare la persoana inculpatului, solutia data de instanta cu privire la infractiune, indicându-se denumirea acesteia si textul de lege în care se încadreaza, iar în caz de achitare sau de încetare a procesului penal, si cauza pe care se întemeiaza potrivit art. 16, precum si solutia data cu privire la solutionarea actiunii civile.
(2) Când instanta dispune condamnarea, în dispozitiv se mentioneaza pedeapsa principala aplicata. În cazul în care dispune suspendarea executarii acesteia, în dispozitiv se mentioneaza si masurile de supraveghere si obligatiile, prevazute la art. 93 alin. (1) - (3) din
Codul penal, pe care trebuie sa le respecte condamnatul, se pun în vedere acestuia consecintele nerespectarii lor si ale savârsirii de noi infractiuni si se indica doua entitati din comunitate unde urmeaza a se executa obligatia de a presta o munca neremunerata în folosul comunitatii, prevazuta la art. 93 alin. (3) din Codul penal, dupa consultarea listei privind posibilitatile concrete de executare existente la nivelul fiecarui serviciu de probatiune. Consilierul de probatiune, pe baza evaluarii initiale, va decide în care din cele doua institutii din comunitate mentionate în hotarârea judecatoreasca urmeaza a se executa obligatia si tipul de activitate. Când instanta dispune masura educativa a supravegherii, în dispozitiv se mentioneaza persoana care realizeaza supravegherea si îndrumarea minorului.
(3) Când instanta dispune renuntarea la aplicarea pedepsei, în dispozitiv se face mentiune despre aplicarea avertismentului, potrivit art. 81 din
Codul penal, iar când dispune amânarea aplicarii pedepsei, în dispozitiv se mentioneaza pedeapsa stabilita a carei aplicare se amâna, precum si masurile de supraveghere si obligatiile, prevazute la art. 85 alin. (1) si (2) din Codul penal, pe care trebuie sa le respecte inculpatul, se pun în vedere acestuia consecintele nerespectarii lor si ale savârsirii de noi infractiuni, iar daca a impus obligatia de a presta o munca neremunerata în folosul comunitatii, se mentioneaza doua entitati din comunitate unde urmeaza a se executa aceasta obligatie, dupa consultarea listei privind posibilitatile concrete de executare existente la nivelul fiecarui serviciu de probatiune. Consilierul de probatiune, pe baza evaluarii initiale, va decide în care din cele doua institutii din comunitate mentionate în hotarârea judecatoreasca urmeaza a se executa obligatia si tipul de activitate si îndrumarea minorului.
(4) Dispozitivul trebuie sa mai cuprinda, dupa caz, cele hotarâte de instanta cu privire la:
a) deducerea duratei masurii preventive privative de libertate si a internarii medicale, indicându-se partea din pedeapsa executata în acest mod;
b) masurile preventive;
c) masurile asiguratorii;
d) masurile de siguranta;
e) cheltuielile judiciare;
f) restituirea lucrurilor;
g) restabilirea situatiei anterioare;
h) cautiune;
i) rezolvarea oricarei alte probleme privind justa solutionare a cauzei.
(5) Când instanta pronunta pedeapsa închisorii, în dispozitiv se face mentiune ca persoana condamnata este lipsita de drepturile sau, dupa caz, unele dintre drepturile prevazute la art. 65 din
Codul penal, pe durata prevazuta în acelasi articol.
(6) Când instanta a pronuntat pedeapsa închisorii, iar persoana vatamata a solicitat înstiintarea cu privire la eliberarea în orice mod sau evadarea condamnatului, instanta face o mentiune în acest sens în dispozitivul hotarârii.
(6^1) Când instanta a dispus amânarea aplicarii pedepsei sau interzicerea unuia sau mai multora dintre drepturile prevazute la art. 66 alin. (1) lit. l) -o) din Legea nr. 286/2009 privind
Codul penal, cu modificarile si completarile ulterioare, odata cu aplicarea pedepsei accesorii sau a pedepsei complementare a interzicerii exercitarii unor drepturi, dispozitivul va cuprinde mentiunea ca persoana sau persoanele beneficiare ale masurilor de protectie pot solicita emiterea unui ordin european de protectie în conditiile legii.
(7) Dispozitivul trebuie sa cuprinda mentiunea ca hotarârea este supusa apelului, cu aratarea termenului în care acesta poate fi exercitat, indicarea datei în care hotarârea a fost pronuntata si a faptului ca pronuntarea s-a facut în sedinta publica.
Pronuntarea hotararii Art. 405
(1) Hotarârea se pronunta, dupa redactare, în sedinta publica de catre presedinte sau de catre alt membru al completului de judecata desemnat de presedinte, asistat de grefier, care va citi dispozitivul hotarârii sau se pronunta prin punerea acesteia la dispozitia partilor, a persoanei vatamate si a procurorului, prin mijlocirea grefei instantei.
(2) În cazurile în care rezultatul deliberarii se consemneaza într-o minuta, deliberarea si pronuntarea hotarârii au loc în termen de cel mult 15 zile de la închiderea dezbaterilor, daca legea nu prevede altfel. În cazuri temeinic justificate, daca deliberarea si pronuntarea hotarârii nu pot avea loc în acest termen, instanta poate amâna pronuntarea o singura data, pentru o durata de cel mult 15 zile. Presedintele sau, dupa caz, alt membru al completului pronunta minuta hotarârii, în conditiile alin. (1), daca legea nu prevede altfel.
(3) La pronuntarea hotarârii partile si persoana vatamata nu se citeaza.
Comunicarea hotararii Art. 407
(1) Dupa pronuntare, o copie a hotarârii sau, dupa caz, a minutei se comunica procurorului, partilor, persoanei vatamate si, în cazul în care inculpatul este arestat, administratiei locului de detinere, în vederea exercitarii caii de atac. În cazurile în care rezultatul deliberarii se consemneaza într-o minuta, dupa redactarea hotarârii, aceasta se comunica procurorului, partilor si persoanei vatamate în întregul sau. În cazul în care partile ori persoana vatamata nu înteleg limba româna, hotarârea sau, dupa caz, minuta se comunica acestora într-o limba pe care o înteleg.
(1^1) Daca persoanele prevazute la alin. (1) se prezinta la pronuntarea facuta în sedinta, înmânarea, la cerere, sub luare de dovada, a hotarârii sau, dupa caz, a minutei se considera comunicare. De asemenea, se considera comunicare si înmânarea, sub luare de dovada, a hotarârii sau, dupa caz, a minutei, prin mijlocirea grefei instantei.
(2) În cazul în care instanta a dispus amânarea aplicarii pedepsei sau suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, hotarârea se comunica serviciului de probatiune si, dupa caz, organului sau autoritatii competente sa verifice respectarea obligatiilor dispuse de instanta.
Cererea de contestatie in anulare Art. 427
(1) Contestatia în anulare poate fi facuta de oricare dintre parti, de persoana vatamata sau de catre procuror.
(2) În cererea de contestatie în anulare contestatorul trebuie sa arate cazurile de contestatie pe care le invoca, precum si motivele aduse în sprijinul acestora.
Suspendarea executarii Art. 441
(1) Instanta care admite în principiu cererea de recurs în casatie sau completul care judeca recursul în casatie poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotarârii, putând impune respectarea de catre condamnat a unora dintre obligatiile prevazute la art. 215 alin. (1) si (2).
(2) În cazul în care persoana condamnata nu respecta obligatiile impuse prin încheiere, completul care va judeca recursul în casatie, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune revocarea masurii suspendarii si reluarea executarii pedepsei.
(3) Aducerea la îndeplinire a dispozitiilor de suspendare a executarii hotarârii si supravegherea respectarii obligatiilor impuse se fac prin instanta de executare.
Efectul devolutiv si limitele sale Art. 442
(1) Instanta judeca recursul în casatie numai cu privire la persoana care l-a declarat si la persoana la care se refera declaratia de recurs în casatie si numai în raport cu calitatea pe care recurentul o are în proces.
(2) Instanta de recurs în casatie examineaza cauza numai în limitele motivelor de casare prevazute la art. 438, invocate în cererea de recurs în casatie.
Cazurile de revizuire Art. 453
(1) Revizuirea hotarârilor judecatoresti definitive, cu privire la latura penala, poate fi ceruta când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurari ce nu au fost cunoscute la solutionarea cauzei si care dovedesc netemeinicia hotarârii pronuntate în cauza;
b) hotarârea a carei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaratia unui martor, opinia unui expert sau pe situatiile învederate de un interpret, care a savârsit infractiunea de marturie mincinoasa în cauza a carei revizuire se cere, influentând astfel solutia pronuntata;
c) un înscris care a servit ca temei al hotarârii a carei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecatii sau dupa pronuntarea hotarârii, împrejurare care a influentat solutia pronuntata în cauza;
d) un membru al completului de judecata, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmarire penala a comis o infractiune în legatura cu cauza a carei revizuire se cere, împrejurare care a influentat solutia pronuntata în cauza;
e) când doua sau mai multe hotarâri judecatoresti definitive nu se pot concilia;
f) hotarârea s-a întemeiat pe o prevedere legala care, dupa ce hotarârea a devenit definitiva, a fost declarata neconstitutionala ca urmare a admiterii unei exceptii de neconstitutionalitate ridicate în acea cauza, în situatia în care consecintele încalcarii dispozitiei constitutionale continua sa se produca si nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotarârii pronuntate.
(2) Revizuirea hotarârilor judecatoresti penale definitive, exclusiv cu privire la latura civila, poate fi ceruta numai în fata instantei civile, potrivit Codului de procedura civila.
(3) Cazurile prevazute la alin. (1) lit. a) si f) pot fi invocate ca motive de revizuire numai în favoarea persoanei condamnate sau a celei fata de care s-a dispus renuntarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicarii pedepsei.
(4) Cazul prevazut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire daca pe baza faptelor sau împrejurarilor noi se poate dovedi netemeinicia hotarârii de condamnare, de renuntare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicarii pedepsei ori de încetare a procesului penal, iar cazurile prevazute la alin. (1) lit. b) -d) si f) constituie motive de revizuire daca au dus la pronuntarea unei hotarâri nelegale sau netemeinice.
(5) În cazul prevazut la alin. (1) lit. e), toate hotarârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii.
Termenul de introducere a cererii Art. 457
(1) Cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar dupa ce pedeapsa a fost executata sau considerata executata ori dupa moartea condamnatului, cu exceptia cazului prevazut la art. 453 alin. (1) lit. f), când cererea de revizuire poate fi formulata în termen de un an de la data publicarii deciziei Curtii Constitutionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Cererea de revizuire în defavoarea condamnatului, a celui achitat sau a celui fata de care s-a încetat procesul penal se poate face în termen de 3 luni, care curge:
a) în cazurile prevazute la art. 453 alin. (1) lit. b) -d), când nu sunt constatate prin hotarâre definitiva, de la data când faptele sau împrejurarile au fost cunoscute de persoana care face cererea sau de la data când aceasta a luat cunostinta de împrejurarile pentru care constatarea infractiunii nu se poate face printr-o hotarâre penala, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora;
b) în cazurile prevazute la art. 453 alin. (1) lit. b) -d), daca sunt constatate prin hotarâre definitiva, de la data când hotarârea a fost cunoscuta de persoana care face cererea, dar nu mai târziu de un an de la data ramânerii definitive a hotarârii penale;
c) în cazul prevazut la art. 453 alin. (1) lit. e), de la data când hotarârile ce nu se conciliaza au fost cunoscute de persoana care face cererea.
(3) Dispozitiile alin. (2) se aplica si în cazul când procurorul se sesizeaza din oficiu.
(4) Revizuirea în defavoarea inculpatului nu se poate face când a intervenit o cauza care împiedica punerea în miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal.
Admiterea in principiu Art. 459
(1) La primirea cererii de revizuire, se fixeaza termen pentru examinarea admisibilitatii în principiu a cererii de revizuire, presedintele dispunând atasarea dosarului cauzei.
(2) Admisibilitatea în principiu se examineaza de catre instanta, în camera de consiliu, cu citarea partilor si cu participarea procurorului. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedica examinarea admisibilitatii în principiu.
(3) Instanta examineaza daca:
a) cererea a fost formulata în termen si de o persoana dintre cele prevazute la art. 455;
b) cererea a fost întocmita cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) si (3);
c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;
d) faptele si mijloacele de proba în baza carora este formulata cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioara de revizuire care a fost judecata definitiv;
e) faptele si mijloacele de proba în baza carora este formulata cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existentei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;
f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerintelor instantei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).
(4) În cazul în care instanta constata ca sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (3), dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire.
(5) În cazul în care instanta constata neîndeplinirea conditiilor prevazute la alin. (3), dispune prin sentinta respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibila.
(6) Când cererea de revizuire a fost facuta pentru un condamnat decedat sau când condamnatul care a facut cererea ori în favoarea caruia s-a facut revizuirea a decedat dupa introducerea cererii, prin exceptie de la dispozitiile art. 16 alin. (1) lit. f), procedura de revizuire îsi va urma cursul, iar în cazul rejudecarii cauzei, dupa admiterea în principiu, instanta va hotarî potrivit dispozitiilor art. 16, care se aplica în mod corespunzator.
(7) Încheierea prin care este admisa în principiu cererea de revizuire este definitiva. Sentinta prin care este respinsa cererea de revizuire, dupa analiza admisibilitatii în principiu, este supusa aceleiasi cai de atac ca si hotarârea la care se refera revizuirea.
Masurile care pot fi luate odata cu sau ulterior admiterii in principiu Art. 460
(1) Odata cu admiterea în principiu a cererii de revizuire sau ulterior acesteia, instanta poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotarârii supuse revizuirii si poate dispune respectarea de catre condamnat a unora dintre obligatiile prevazute la art. 215 alin. (1) si (2).
(2) Împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea hotarârii supuse revizuirii, prevazuta la alin. (1), procurorul sau persoana interesata poate formula contestatie în termen de 48 de ore de la pronuntare pentru cei prezenti si de la comunicare pentru cei lipsa. Contestatia formulata de procuror este suspensiva de executare. Dispozitiile art. 597 alin. (2) - (5) se aplica în mod corespunzator.
(3) În cazul în care persoana condamnata nu respecta obligatiile stabilite prin încheiere, instanta, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune revocarea masurii suspendarii si reluarea executarii pedepsei.
(4) În cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire pentru existenta unor hotarâri ce nu se pot concilia, cauzele în care aceste hotarâri au fost pronuntate se reunesc în vederea rejudecarii.
Revizuirea in cazul hotararilor Curtii Europene a Drepturilor Omului Art. 465
(1) Hotarârile definitive pronuntate în cauzele în care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat o încalcare a drepturilor sau libertatilor fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a solutionarii amiabile a litigiului dintre stat si reclamanti, pot fi supuse revizuirii, daca vreuna dintre consecintele grave ale încalcarii Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si a protocoalelor aditionale la aceasta continua sa se produca si nu poate fi remediata decât prin revizuirea hotarârii pronuntate.
(2) Pot cere revizuirea:
a) persoana al carei drept a fost încalcat;
b) membrii de familie ai condamnatului, chiar si dupa moartea acestuia, numai daca cererea este formulata în favoarea condamnatului;
c) procurorul.
(3) Cererea de revizuire se introduce la instanta care a pronuntat hotarârea a carei revizuire se cere.
(4) Cererea de revizuire se poate face cel mai târziu în termen de 3 luni de la data publicarii în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotarârii definitive pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
(5) Dupa sesizare, instanta poate dispune, din oficiu, la propunerea procurorului sau la cererea partii, suspendarea executarii hotarârii atacate. Dispozitiile art. 460 alin. (1) si (3) se aplica în mod corespunzator.
(6) Participarea procurorului este obligatorie.
(7) La judecarea cererii de revizuire, partile se citeaza. Partea aflata în stare de detinere este adusa la judecata.
(8) Atunci când partile sunt prezente la judecarea cererii de revizuire, instanta asculta si concluziile acestora.
(9) Instanta examineaza cererea în baza actelor dosarului si se pronunta prin decizie.
(10) Instanta respinge cererea în cazul în care constata ca este tardiva, inadmisibila sau nefondata.
(11) Atunci când instanta constata ca cererea este fondata:
a) desfiinteaza, în parte, hotarârea atacata sub aspectul dreptului încalcat si, rejudecând cauza, cu aplicarea dispozitiilor sectiunii 1 a cap. V din titlul III al partii speciale, înlatura consecintele încalcarii dreptului;
b) desfiinteaza hotarârea si, când este necesara administrarea de probe, dispune rejudecarea de catre instanta în fata careia s-a produs încalcarea dreptului, aplicându-se dispozitiile sectiunii 1 a cap. V din titlul III al partii speciale.
(12) Hotarârea pronuntata este supusa cailor de atac prevazute de lege pentru hotarârea revizuita.
Redeschiderea procesului penal in cazul judecarii in lipsa persoanei condamnate Art. 466
(1) Persoana condamnata definitiv care a fost judecata în lipsa poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o luna din ziua în care a luat cunostinta, prin orice notificare oficiala, ca s-a desfasurat un proces penal împotriva sa.
(2) Este considerata judecata în lipsa persoana condamnata care nu a fost citata la proces si nu a luat cunostinta în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, desi a avut cunostinta de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei si nu a putut încunostinta instanta. Nu se considera judecata în lipsa persoana condamnata care si-a desemnat un aparator ales ori un mandatar, daca acestia s-au prezentat oricând în cursul procesului, si nici persoana care, dupa comunicarea, potrivit legii, a sentintei de condamnare, nu a declarat apel, a renuntat la declararea lui ori si-a retras apelul.
(3) Pentru persoana condamnata definitiv judecata în lipsa fata de care un stat strain a dispus extradarea sau predarea în baza mandatului european de arestare, termenul prevazut la alin. (1) curge de la data la care, dupa aducerea în tara, i-a fost comunicata hotarârea de condamnare.
(4) Procesul penal nu poate fi redeschis în cazul în care persoana condamnata a solicitat sa fie judecata în lipsa.
(5) Dispozitiile alineatelor precedente se aplica în mod corespunzator persoanei fata de care s-a pronuntat o hotarâre de renuntare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicarii pedepsei.
Cererea de redeschidere a procesului penal Art. 467
(1) Cererea de redeschidere a procesului penal poate fi formulata de catre persoana judecata în lipsa si se adreseaza instantei care a judecat cauza în prima instanta.
(2) Când persoana judecata în lipsa este privata de libertate, cererea poate fi depusa la administratia locului de detinere, care o va trimite de îndata instantei competente.
(3) Cererea se formuleaza în scris si trebuie motivata cu privire la îndeplinirea conditiilor prevazute la art. 466.
(4) Cererea poate fi însotita de copii de pe înscrisurile de care persoana judecata în lipsa întelege a se folosi în proces, certificate pentru conformitate cu originalul. Când înscrisurile sunt redactate într-o limba straina, ele vor fi însotite de traducere.
(5) În cazul în care cererea nu îndeplineste conditiile prevazute la alin. (3) si (4), instanta pune în vedere celui ce a formulat cererea sa o completeze pâna la primul termen de judecata sau, dupa caz, într-un termen scurt, stabilit de instanta.
Masurile premergatoare Art. 468
(1) La primirea cererii de redeschidere a procesului penal, se fixeaza termen pentru examinarea admisibilitatii în principiu, presedintele dispunând atasarea dosarului cauzei, precum si citarea partilor si a subiectilor procesuali principali interesati.
(2) Când persoana care a solicitat redeschiderea procesului penal este privata de libertate, chiar într-o alta cauza, presedintele dispune încunostintarea acesteia despre termen si ia masuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu.
(3) Persoana privata de libertate este adusa la judecata.
Judecarea cererii de redeschidere a procesului Art. 469
(1) Instanta, ascultând concluziile procurorului, ale partilor si ale subiectilor procesuali principali, examineaza daca:
a) cererea a fost formulata în termen si de catre o persoana dintre cele prevazute la art. 466;
b) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procesului penal;
c) motivele în baza carora este formulata cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioara de redeschidere a procesului penal, care a fost judecata definitiv.
(2) Cererea se examineaza de urgenta, iar în cazul în care persoana condamnata se afla în executarea pedepsei cu închisoarea aplicate în cauza a carei rejudecare se cere, instanta poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotarârii si poate dispune respectarea de catre condamnat a uneia dintre obligatiile prevazute la art. 215 alin. (1) si (2). Daca executarea pedepsei cu închisoarea nu a început, instanta poate dispune respectarea de catre condamnat a uneia dintre obligatiile prevazute la art. 215 alin. (1) si (2).
(3) Daca instanta constata îndeplinirea conditiilor prevazute la alin. (1), dispune prin încheiere admiterea cererii de redeschidere a procesului penal.
(4) Daca instanta constata neîndeplinirea conditiilor prevazute la art. 466, dispune prin sentinta respingerea cererii de redeschidere a procesului penal.
(5) Încheierea prin care este admisa cererea de redeschidere a procesului penal poate fi atacata odata cu fondul.
(6) Hotarârea prin care este respinsa cererea de redeschidere a procesului penal este supusa aceleiasi cai de atac ca si hotarârea pronuntata în lipsa persoanei condamnate.
(7) Admiterea cererii de redeschidere a procesului penal atrage desfiintarea de drept a hotarârii pronuntate în lipsa persoanei condamnate.
(8) Instanta redeschide procesul penal prin extindere si cu privire la partile care nu au formulat cerere, putând hotarî si în privinta lor, fara sa le poata crea acestora o situatie mai grea.
(9) Odata cu admiterea cererii de redeschidere a procesului penal, instanta, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune luarea fata de inculpat a uneia dintre masurile preventive prevazute la art. 202 alin. (4), lit. b)-e). Dispozitiile titlului V al partii generale se aplica în mod corespunzator.
Procedura de judecata Art. 476
(1) Sesizarea Înaltei Curti de Casatie si Justitie se face de catre completul de judecata dupa dezbateri contradictorii, daca sunt îndeplinite conditiile prevazute la art. 475, prin încheiere care nu este supusa niciunei cai de atac. Daca prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care sustin admisibilitatea sesizarii potrivit dispozitiilor art. 475, punctul de vedere al completului de judecata si al partilor.
(2) Prin încheierea prevazuta la alin. (1), cauza poate fi suspendata pâna la pronuntarea hotarârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept. În cazul în care nu s-a dispus suspendarea odata cu sesizarea, iar cercetarea judecatoreasca este finalizata înainte ca Înalta Curte de Casatie si Justitie sa se pronunte asupra sesizarii, instanta suspenda dezbaterile pâna la pronuntarea deciziei prevazute la art. 477 alin. (1). În cazul în care inculpatul se afla în arest la domiciliu sau este arestat preventiv ori daca fata de acesta s-a dispus masura controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cautiune, se aplica în mod corespunzator prevederile art. 208 pe toata durata suspendarii.
(3) Dupa înregistrarea cauzei la Înalta Curte de Casatie si Justitie, încheierea de sesizare se publica pe pagina de internet a acestei instante.
(4) Cauzele similare, aflate pe rolul instantelor judecatoresti, pot fi suspendate pâna la solutionarea sesizarii.
(5) Repartizarea sesizarii este facuta de presedintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre vicepresedintii Înaltei Curti de Casatie si Justitie ori de persoana desemnata de acestia.
(6) Sesizarea se judeca de un complet format din presedintele sectiei corespunzatoare a Înaltei Curti de Casatie si Justitie sau de un judecator desemnat de acesta si 8 judecatori din cadrul sectiei respective. Presedintele sectiei sau, în caz de imposibilitate, judecatorul desemnat de acesta este presedintele de complet si va lua masurile necesare pentru desemnarea aleatorie a judecatorilor.
(7) Dupa alcatuirea completului potrivit alin. (6), presedintele acestuia va desemna un judecator pentru a întocmi un raport asupra chestiunii de drept supuse judecatii. Judecatorul desemnat raportor nu devine incompatibil.
(8) Atunci când chestiunea de drept priveste activitatea mai multor sectii ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepresedintii Înaltei Curti de Casatie si Justitie va transmite sesizarea presedintilor sectiilor interesate în solutionarea chestiunii de drept. În acest caz, completul va fi alcatuit din presedintele sau, în lipsa acestuia, din vicepresedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie, care va prezida completul, din presedintii sectiilor interesate în solutionarea chestiunii de drept, precum si câte 5 judecatori din cadrul sectiilor respective, desemnati aleatoriu de presedintele completului. Dupa alcatuirea completului, pentru întocmirea raportului, presedintele completului va desemna câte un judecator din cadrul fiecarei sectii. Raportorii nu sunt incompatibili.
(9) Raportul va fi comunicat partilor, care, în termen de cel mult 15 zile de la comunicare, pot depune, în scris, prin avocat sau, dupa caz, prin consilier juridic, punctele lor de vedere privind chestiunea de drept supusa judecatii.
(10) Dispozitiile art. 473 alin. (5) - (8) se aplica în mod corespunzator.
(11) Sesizarea se judeca fara citarea partilor, în cel mult 3 luni de la data învestirii, iar solutia se adopta cu cel putin doua treimi din numarul judecatorilor completului. Nu se admit abtineri de la vot.
Punerea in executare a pedepsei inchisorii sau a detentiunii pe viata si a pedepsei accesorii Art. 555
(1) Pedeapsa închisorii si pedeapsa detentiunii pe viata se pun în executare prin emiterea mandatului de executare. Mandatul de executare se emite de judecatorul delegat cu executarea în ziua ramânerii definitive a hotarârii la instanta de fond sau, dupa caz, în ziua primirii extrasului prevazut la art. 553 alin. (3), se întocmeste în 3 exemplare si cuprinde: denumirea instantei de executare, data emiterii, datele privitoare la persoana condamnatului, numarul si data hotarârii care se executa si denumirea instantei care a pronuntat-o, pedeapsa pronuntata si textul de lege aplicat, pedeapsa accesorie aplicata, timpul retinerii si arestarii preventive ori al arestului la domiciliu, care s-a dedus din durata pedepsei, mentiunea daca cel condamnat este recidivist, precum si, dupa caz, mentiunea prevazuta la art. 404 alin. (6), ordinul de arestare si de detinere, semnatura judecatorului delegat, precum si stampila instantei de executare.
(2) În cazul în care cel condamnat se afla în stare de libertate, odata cu emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii sau a pedepsei detentiunii pe viata, judecatorul delegat cu executarea emite si un ordin prin care interzice condamnatului sa paraseasca tara. Ordinul se întocmeste în 3 exemplare si cuprinde: denumirea instantei de executare, data emiterii, datele privitoare la persoana condamnatului, pedeapsa pronuntata împotriva acestuia, numarul si data hotarârii de condamnare, denumirea instantei care a pronuntat-o, numarul mandatului de executare a pedepsei emis pe numele condamnatului, dispozitia de interzicere a parasirii tarii, semnatura judecatorului delegat, precum si stampila instantei de executare.
Executarea mandatului de executare a pedepsei si a ordinului de interzicere a parasirii tarii. Acordul instantei de parasire a tarii Art. 557
(1) Pe baza mandatului de executare, organul de politie procedeaza la arestarea condamnatului. Celui arestat i se înmâneaza un exemplar al mandatului si este dus la locul de detinere cel mai apropiat, unde organul de politie preda celalalt exemplar al mandatului de executare. În termen de cel mult 10 zile de la arestare, persoanei private de libertate i se comunica o copie de pe hotarâre.
(1^1) Odata cu înmânarea mandatului de executare, persoanei condamnate i se aduce la cunostinta, sub semnatura, în scris, dreptul prevazut de art. 466 alin. (1), iar în cazul în care persoana nu poate ori refuza sa semneze, se va încheia un proces-verbal.
(1^2) Odata cu înmânarea mandatului de executare, persoanei condamnate i se aduce la cunostinta, sub semnatura, în scris, dreptul prevazut la art. 466 alin. (1), iar în cazul în care persoana nu poate ori refuza sa semneze, se va încheia un proces-verbal.
(2) În vederea punerii în executare a mandatului emis în executarea unei hotarâri definitive de condamnare, organul de politie poate patrunde în domiciliul sau resedinta unei persoane fara învoirea acesteia, precum si în sediul unei persoane juridice fara învoirea reprezentantului legal al acesteia.
(3) Dispozitiile art. 229 privind luarea masurilor de ocrotire sunt aplicabile în mod corespunzator, obligatia de încunostintare revenind organului de politie.
(4) Daca persoana împotriva careia s-a emis mandatul nu este gasita, organul de politie constata aceasta printr-un proces-verbal si ia masuri pentru darea în urmarire, precum si pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar de pe procesul-verbal împreuna cu un exemplar al mandatului de executare se trimit instantei care a emis mandatul.
(5) Daca persoana condamnata refuza sa se supuna mandatului sau încearca sa fuga, va fi constrânsa la aceasta.
(6) Când condamnatul se afla în stare de detinere, un exemplar al mandatului de executare i se înmâneaza de catre comandantul locului de detinere.
(7) Comandantul locului de detinere consemneaza într-un proces-verbal data de la care condamnatul a început executarea pedepsei.
(8) O copie de pe procesul-verbal se trimite de îndata instantei de executare.
(9) Pe baza ordinului de interzicere a parasirii tarii, organele în drept refuza celui condamnat eliberarea pasaportului sau, dupa caz, procedeaza la ridicarea acestuia si iau masuri pentru darea condamnatului în consemn la punctele de trecere a frontierei.
(10) Pe durata termenului de supraveghere, persoana supravegheata poate solicita motivat instantei de executare sa încuviinteze parasirea teritoriului României potrivit art. 85 alin. (2) lit. i) sau art. 93 alin. (2) lit. d) din
Codul penal. Instanta de executare solutioneaza cererea în camera de consiliu, dupa ascultarea persoanei supravegheate si a consilierului de probatiune, prin încheiere definitiva. În cazul în care admite cererea, instanta stabileste perioada pentru care persoana supravegheata poate parasi teritoriul României.
Punerea in executare a amenzii penale Art. 559
(1) Persoana condamnata la pedeapsa amenzii este obligata sa depuna recipisa de plata integrala a amenzii la judecatorul delegat cu executarea, în termen de 3 luni de la ramânerea definitiva a hotarârii.
(2) Când cel condamnat se afla în imposibilitate de a achita integral amenda în termenul prevazut la alin. (1), judecatorul delegat cu executarea, la cererea condamnatului, poate dispune esalonarea platii amenzii pe o perioada de cel mult 2 ani, în rate lunare.
Inlocuirea pedepsei amenzii cu prestarea unei munci neremunerate in folosul comunitatii Art. 560
(1) Instanta competenta sa dispuna înlocuirea obligatiei de plata a amenzii neexecutate cu obligatia de a presta o munca neremunerata în folosul comunitatii, potrivit art. 64 alin. (1) din
Codul penal, este instanta de executare.
(2) Sesizarea instantei se face din oficiu sau de catre organul care, potrivit legii, executa amenda ori de catre persoana condamnata. Când dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunitatii, instanta va mentiona în dispozitiv doua entitati din comunitate unde urmeaza a se executa munca neremunerata în folosul comunitatii. Consilierul de probatiune, pe baza evaluarii initiale, va decide în care din cele doua institutii din comunitate mentionate în hotarârea judecatoreasca urmeaza a se executa obligatia si tipul de activitate.
(3) Obligatia de a presta o munca neremunerata în folosul comunitatii se pune în executare prin trimiterea unei copii de pe hotarâre serviciului de probatiune.
Inlocuirea muncii neremunerate in folosul comunitatii cu inchisoarea Art. 561
(1) Instanta competenta sa dispuna, potrivit art. 64 alin. (5) lit. a) din
Codul penal, înlocuirea muncii în folosul comunitatii cu închisoarea este instanta de executare, iar în cazul prevazut la art. 64 alin. (5) lit. b) din Codul penal, instanta care judeca în prima instanta infractiunea savârsita înainte de executarea integrala a muncii în folosul comunitatii.
(2) Sesizarea instantei se face din oficiu sau de catre organul care, potrivit legii, executa amenda ori la sesizarea serviciului de probatiune.
(3) Punerea în executare a hotarârii se face potrivit art. 555-557.
Interzicerea strainului de a se afla pe teritoriul Romaniei Art. 563
(1) Când prin hotarârea de condamnare la pedeapsa închisorii s-a aplicat pedeapsa complementara a interzicerii dreptului strainului de a se afla pe teritoriul României, se face mentiune în mandatul de executare a pedepsei închisorii ca la data liberarii condamnatul sa fie predat organului de politie, care va proceda la îndepartarea sa de pe teritoriul României.
(2) Daca pedeapsa complementara nu însoteste pedeapsa închisorii, comunicarea se face organului de politie, imediat ce hotarârea a ramas definitiva.
(3) În vederea punerii în executare a pedepsei interzicerii strainului de a se afla pe teritoriul României, organul de politie poate patrunde în domiciliul sau resedinta unei persoane fara învoirea acesteia, precum si în sediul unei persoane juridice fara învoirea reprezentantului legal al acesteia.
(4) Daca persoana fata de care s-a luat pedeapsa complementara a interzicerii de a se afla pe teritoriul României nu este gasita, organul de politie constata aceasta printr-un proces-verbal si ia masuri pentru darea în urmarire, precum si pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar al procesului-verbal se trimite instantei de executare.
Degradarea militara Art. 564
Pedeapsa degradarii militare se pune în executare prin trimiterea de catre judecatorul delegat cu executarea a unei copii de pe dispozitivul hotarârii comandantului unitatii militare în a carei evidenta este luata persoana condamnata, respectiv centrului militar judetean sau zonal de la domiciliul condamnatului.
Obligarea la tratament medical Art. 566
(1) Masura de siguranta a obligarii la tratament medical luata printr-o hotarâre definitiva se pune în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv si a copiei de pe raportul de expertiza medico-legala autoritatii de sanatate publica din judetul pe teritoriul caruia locuieste persoana fata de care s-a luat aceasta masura. Autoritatea de sanatate publica va comunica de îndata persoanei fata de care s-a luat masura obligarii la tratament medical unitatea sanitara la care urmeaza sa efectueze tratamentul.
(2) Instanta de executare comunica persoanei fata de care s-a luat masura obligarii la tratament medical ca este obligata sa se prezinte de îndata la unitatea sanitara la care urmeaza sa i se efectueze tratamentul, atragându-i-se atentia ca în caz de nerespectare a masurii luate se va dispune internarea medicala.
(3) În cazul în care obligarea la tratament medical însoteste pedeapsa închisorii ori a detentiunii pe viata sau priveste o persoana aflata în stare de detinere, comunicarea prevazuta la alin. (1) se face administratiei locului de detinere.
Obligatiile in legatura cu tratamentul medical Art. 567
(1) Unitatea sanitara la care faptuitorul a fost repartizat pentru efectuarea tratamentului medical este obligata sa comunice instantei:
a) daca persoana obligata la tratament s-a prezentat pentru a urma tratamentul;
b) daca persoana obligata la tratament se sustrage de la efectuarea tratamentului dupa prezentare;
c) daca, din cauza înrautatirii starii de sanatate a persoanei fata de care s-a luat masura obligarii la tratament medical, este necesara internarea medicala;
d) daca, datorita ameliorarii starii de sanatate a persoanei fata de care s-a luat masura de siguranta a obligarii la tratament medical, efectuarea tratamentului medical nu se mai impune.
(2) În cazul când unitatea sanitara nu se afla în circumscriptia instantei care a dispus executarea, comunicarea prevazuta la alin. (1) lit. b)-d) se face judecatoriei în a carei circumscriptie se afla unitatea sanitara.
(3) Dispozitiile alin. (1) lit. b)-d) si ale alin. (2) se aplica în mod corespunzator si în cazul prevazut la art. 566 alin. (3).
Inlocuirea sau incetarea obligarii la tratament medical Art. 568
(1) Primind comunicarea, instanta de executare sau instanta prevazuta la art. 567 alin. (2) dispune internarea medicala, în situatiile prevazute la art. 567 alin. (1) lit. a) si b), iar în situatiile prevazute la art. 567 alin. (1) lit. c) si d) efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la starea de sanatate a persoanei fata de care este luata masura de siguranta.
(2) În cazurile prevazute la art. 567 alin. (1) lit. c) si d), persoana obligata la tratament medical are dreptul de a cere sa fie examinata si de un medic de specialitate desemnat de aceasta, ale carui concluzii sunt înaintate instantei prevazute la alin. (1).
(3) Daca persoana obligata la tratament medical refuza sa se prezinte la examinare în vederea efectuarii expertizei, se vor aplica dispozitiile art. 184 alin. (4).
(4) Dupa primirea raportului de expertiza medico-legala si a concluziilor medicului de specialitate prevazut la alin. (2), instanta, în sedinta publica, asculta concluziile procurorului, ale persoanei fata de care este luata masura de siguranta si ale avocatului acesteia, precum si ale expertului si medicului desemnat de aceasta, atunci când considera necesar, si dispune fie încetarea masurii obligarii la tratament medical, fie internarea medicala.
(5) Daca persoana fata de care s-a luat masura de siguranta nu are avocat, i se asigura un avocat din oficiu.
(6) O copie a dispozitivului hotarârii definitive a instantei prevazute la art. 567 alin. (2) se comunica instantei de executare.
Internarea medicala Art. 569
(1) Masura de siguranta a internarii medicale luata printr-o hotarâre definitiva se pune în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv si a unei copii de pe raportul de expertiza medico-legala autoritatii de sanatate publica din judetul pe teritoriul caruia locuieste persoana fata de care s-a luat aceasta masura.
(2) Judecatorul delegat cu executarea care functioneaza la instanta de executare comunica judecatoriei în a carei circumscriptie se afla unitatea sanitara la care s-a facut internarea data la care aceasta s-a efectuat, în vederea luarii în supraveghere.
(3) Dupa primirea comunicarii, judecatorul delegat cu executarea de la judecatoria în a carei circumscriptie se afla unitatea sanitara verifica periodic, dar nu mai târziu de 12 luni, daca internarea medicala mai este necesara. În acest scop, judecatorul delegat cu executarea dispune efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la starea de sanatate a persoanei fata de care s-a luat masura internarii medicale si, dupa primirea acesteia, sesizeaza judecatoria în a carei circumscriptie se afla unitatea sanitara pentru a dispune asupra mentinerii, înlocuirii sau încetarii masurii.
Obligatiile in legatura cu internarea medicala Art. 570
(1) Autoritatea de sanatate publica este obligata sa asigure internarea, încunostintând despre aceasta instanta de executare.
(2) În cazul în care persoana fata de care s-a luat masura internarii medicale refuza sa se supuna internarii, executarea acestei masuri se va face cu sprijinul organelor de politie. În vederea executarii masurii internarii medicale, organul de politie poate patrunde în domiciliul sau resedinta unei persoane fara învoirea acesteia, precum si în sediul unei persoane juridice fara învoirea reprezentantului legal al acesteia.
(3) Daca persoana fata de care s-a luat masura internarii medicale nu este gasita, autoritatea de sanatate publica sesizeaza organele de politie pentru darea în urmarire, precum si pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar al sesizarii adresate organelor de politie se trimite instantei de executare.
(4) Unitatea sanitara la care s-a facut internarea are obligatia, în cazul în care considera ca internarea nu mai este necesara, sa încunostinteze judecatoria în a carei circumscriptie se gaseste unitatea sanitara.
Mentinerea, inlocuirea sau incetarea masurii internarii medicale Art. 571
(1) Judecatoria, dupa primirea încunostintarii prevazute la art. 570 alin. (4), dispune efectuarea unei expertize medico-legale.
(2) Instanta se pronunta asupra sesizarii prevazute la art. 569 alin. (3) sau a încunostintarii prevazute la art. 570 alin. (4), dupa ascultarea concluziilor procurorului, ale persoanei fata de care este luata masura internarii, atunci când aducerea acesteia în fata instantei este posibila, ale avocatului sau, precum si ale expertului care a întocmit expertiza medico-legala, atunci când considera necesar, si dispune, dupa caz, mentinerea internarii medicale, încetarea acesteia sau înlocuirea cu masura obligarii la tratament medical.
(3) Încetarea sau înlocuirea masurii internarii poate fi ceruta si de persoana internata sau de procuror. În acest caz, judecatoria dispune efectuarea expertizei medico-legale. Dispozitiile art. 568 alin. (4) se aplica în mod corespunzator.
(4) Daca persoana internata nu are avocat, i se asigura un avocat din oficiu.
(5) O copie a dispozitivului hotarârii definitive prin care s-a dispus mentinerea, înlocuirea sau încetarea internarii medicale se comunica instantei de executare.
Interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie ori o alta activitate Art. 573
(1) Masura de siguranta a interzicerii unei functii, profesii sau activitati se pune în executare prin comunicarea unei copii de pe dispozitiv organului în drept sa aduca la îndeplinire aceste masuri si sa supravegheze respectarea lor.
(2) Acest organ are îndatorirea sa asigure executarea masurii luate si sa sesizeze organul de urmarire penala în caz de sustragere de la executarea masurii de siguranta.
(3) Persoana cu privire la care s-a luat masura prevazuta la art. 111 alin. (1) din
Codul penal poate cere instantei de executare revocarea masurii, în conditiile art. 111 alin. (2) din Codul penal.
(4) Solutionarea cererii se face cu citarea persoanei fata de care este luata masura, dupa ascultarea concluziilor avocatului acesteia si ale procurorului.
Cheltuielile judiciare avansate de stat Art. 578
(1) Dispozitia din hotarârea penala sau din ordonanta procurorului privind obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat se pune în executare prin trimiterea unui extras de pe acea parte din dispozitiv care priveste aplicarea cheltuielilor judiciare organului care, potrivit legii, executa amenda penala.
(2) În situatia în care persoana obligata la plata cheltuielilor judiciare catre stat nu depune recipisa de plata integrala a acestora la instanta de executare sau la unitatea de parchet, în termen de 3 luni de la ramânerea definitiva a hotarârii sau a ordonantei procurorului, executarea cheltuielilor judiciare se face de organul aratat la alin. (1).
Anularea renuntarii la aplicarea pedepsei Art. 581^1
(1) Anularea renuntarii la aplicarea pedepsei se dispune, din oficiu sau la sesizarea procurorului, de instanta care judeca ori a judecat în prima instanta infractiunea ce atrage anularea.
(2) Daca constata ca sunt îndeplinite conditiile art. 82 alin. (3) din
Codul penal, instanta, anulând renuntarea la aplicarea pedepsei, dispune condamnarea inculpatului pentru infractiunea cu privire la care se renuntase la aplicarea pedepsei, stabileste pedeapsa pentru aceasta, aplicând apoi, dupa caz, dispozitiile cu privire la concursul de infractiuni, recidiva sau pluralitate intermediara.
(3) La stabilirea pedepsei pentru infractiunea cu privire la care se anuleaza renuntarea la aplicarea pedepsei, instanta va avea în vedere exclusiv criteriile de individualizare si circumstantele din cauza în care s-a pronuntat initial solutia de renuntare la aplicarea pedepsei. Dispozitiile art. 396 alin. (10) se aplica în mod corespunzator.
Revocarea sau anularea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere Art. 583
(1) Asupra revocarii sau anularii suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere prevazute la art. 96 sau 97 din
Codul penal se pronunta, din oficiu, la sesizarea procurorului sau a consilierului de probatiune, instanta care judeca ori a judecat în prima instanta infractiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea.
(2) Daca, pâna la expirarea termenului prevazut la art. 93 alin. (5) din Codul penal, condamnatul nu a respectat obligatiile civile stabilite prin hotarârea de condamnare, serviciul de probatiune competent sesizeaza instanta care a pronuntat în prima instanta suspendarea, în vederea revocarii acesteia. Sesizarea poate fi facuta si de procuror, de consilierul de probatiune sau de partea interesata, pâna la expirarea termenului de supraveghere.
Inlocuirea pedepsei detentiunii pe viata Art. 584
(1) Înlocuirea pedepsei detentiunii pe viata cu pedeapsa închisorii se dispune, la cererea procurorului ori a persoanei condamnate, de catre instanta de executare, iar daca persoana condamnata se afla în stare de detinere, de catre instanta corespunzatoare în a carei circumscriptie se afla locul de detinere.
(2) Hotarârea de înlocuire, ramasa definitiva, se pune în executare potrivit dispozitiilor art. 555-557.
Alte modificari de pedepse Art. 585
(1) Pedeapsa pronuntata poate fi modificata, daca la punerea în executare a hotarârii sau în cursul executarii pedepsei se constata, pe baza unei alte hotarâri definitive, existenta vreuneia dintre urmatoarele situatii:
a) concursul de infractiuni;
b) recidiva;
c) pluralitatea intermediara;
d) acte care intra în continutul aceleiasi infractiuni.
(2) Instanta competenta sa dispuna asupra modificarii pedepsei este instanta de executare a ultimei hotarâri sau, în cazul în care persoana condamnata se afla în stare de detinere, instanta corespunzatoare în a carei circumscriptie se afla locul de detinere.
(3) Sesizarea instantei se face din oficiu, la cererea procurorului ori a celui condamnat.
(4) La primirea cererii, presedintele completului de judecata dispune atasarea la dosar a înscrisurilor si luarea tuturor masurilor necesare solutionarii cauzei.
Inlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa inchisorii Art. 586
(1) Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în cazul prevazut la art. 63 din
Codul penal, se dispune de instanta de executare.
(2) Sesizarea instantei se face din oficiu sau de catre organul care, potrivit legii, executa amenda.
(3) Condamnatul este citat la judecarea sesizarii, iar daca nu are avocat instanta numeste unul din oficiu.
(4) Condamnatul privat de libertate va fi adus la judecata.
(5) Hotarârea de înlocuire, ramasa definitiva, se pune în executare potrivit dispozitiilor art. 555-557. În situatia în care amenda a însotit pedeapsa închisorii, se va emite un nou mandat de executare pentru pedeapsa rezultata potrivit art. 63 alin. (2) din Codul penal.
(6) Daca persoana condamnata achita amenda pe parcursul solutionarii cauzei, sesizarea va fi respinsa ca neîntemeiata.
Anularea si revocarea liberarii conditionate Art. 588
(1) Asupra anularii liberarii conditionate prevazute la art. 105 alin. (1) din
Codul penal se pronunta, din oficiu sau la sesizarea procurorului sau a consilierului de probatiune, instanta care judeca ori a judecat în prima instanta infractiunea care atrage anularea.
(2) Instanta prevazuta la alin. (1) se pronunta si asupra revocarii liberarii conditionate, în situatia prevazuta la art. 104 alin. (2) din Codul penal.
(3) Instanta prevazuta la art. 587 alin. (1) se pronunta si asupra revocarii liberarii conditionate, în situatia prevazuta la art. 104 alin. (1) din Codul penal, la sesizarea serviciului de probatiune, precum si în cazul când instanta care l-a judecat pe condamnat pentru o alta infractiune nu s-a pronuntat în aceasta privinta.
(4) Instanta în fata careia hotarârea a ramas definitiva este obligata sa comunice locului de detinere si serviciului de probatiune, atunci când este cazul, o copie de pe dispozitivul prin care s-a dispus revocarea liberarii conditionate.
Instanta competenta Art. 591
(1) Instanta competenta sa se pronunte asupra acordarii amânarii executarii pedepsei este instanta de executare.
(2) În cazul prevazut la art. 589 alin. (1) lit. a), cererea de amânare a executarii pedepsei se depune la judecatorul delegat cu executarea, însotita de înscrisuri medicale. Judecatorul delegat cu executarea verifica competenta instantei si dispune, dupa caz, prin încheiere, declinarea competentei de solutionare a cauzei sau efectuarea expertizei medico-legale. Dupa primirea raportului de expertiza medico- legala cauza se solutioneaza de instanta de executare, potrivit dispozitiilor prezentului capitol.
(3) Instanta de executare comunica hotarârea prin care s-a dispus amânarea executarii pedepsei, în ziua pronuntarii, organului de politie desemnat în cuprinsul hotarârii de amânare a executarii pedepsei închisorii pentru a lua în evidenta persoana, jandarmeriei, unitatii de politie în a carei circumscriptie locuieste condamnatul, organelor competente sa elibereze pasaportul, organelor de frontiera, precum si altor institutii, în vederea asigurarii respectarii obligatiilor impuse. Organele în drept refuza eliberarea pasaportului sau, dupa caz, ridica provizoriu pasaportul pe durata amânarii.
(4) În caz de încalcare cu rea-credinta a obligatiilor stabilite potrivit art. 590, instanta de executare revoca amânarea si dispune punerea în executare a pedepsei privative de libertate. Organul de politie desemnat de instanta în cuprinsul hotarârii cu supravegherea celui fata de care s-a dispus amânarea executarii pedepsei verifica periodic respectarea obligatiilor de catre condamnat si întocmeste lunar un raport în acest sens catre instanta de executare.
(5) În cazul în care constata încalcari ale obligatiilor stabilite potrivit art. 590, organul de politie sesizeaza, de îndata, instanta de executare.
(6) Instanta de executare tine evidenta amânarilor acordate si, la expirarea termenului, ia masuri pentru emiterea mandatului de executare, iar daca mandatul a fost emis, ia masuri pentru aducerea lui la îndeplinire. Daca nu s-a stabilit un termen de amânare, judecatorul delegat cu executarea al instantei de executare este obligat sa sesizeze instanta de executare în vederea verificarii subzistentei temeiurilor amânarii, iar când se constata ca acestea au încetat, sa ia masuri pentru emiterea mandatului de executare ori pentru aducerea lui la îndeplinire.
Evidenta intreruperii executarii pedepsei Art. 594
(1) Instanta care a dispus întreruperea executarii pedepsei comunica de îndata aceasta masura instantei de executare, locului de detinere si organului de politie.
(2) Instanta de executare si administratia locului de detinere tin evidenta întreruperilor acordate. Daca la expirarea termenului de întrerupere persoana condamnata la pedeapsa închisorii nu se prezinta la locul de detinere, administratia trimite de îndata o copie de pe mandatul de executare organului de politie, în vederea executarii. Pe copia mandatului de executare se mentioneaza si cât a mai ramas de executat din durata pedepsei.
(3) Administratia locului de detinere comunica instantei de executare data la care a reînceput executarea pedepsei.
(4) Timpul cât executarea a fost întrerupta nu se socoteste în executarea pedepsei.
(5) Pedeapsa accesorie se executa si pe durata întreruperii executarii pedepsei închisorii sau a detentiunii pe viata.
Intervenirea unei legi penale noi Art. 595
(1) Când dupa ramânerea definitiva a hotarârii de condamnare sau a hotarârii prin care s-a aplicat o masura educativa intervine o lege ce nu mai prevede ca infractiune fapta pentru care s-a pronuntat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsa sau o masura educativa mai usoara decât cea care se executa ori urmeaza a se executa, instanta ia masuri pentru aducerea la îndeplinire, dupa caz, a dispozitiilor art. 4 si 6 din
Codul penal.
(2) Aplicarea dispozitiilor alin. (1) se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a persoanei condamnate de catre instanta de executare, iar daca persoana condamnata se afla în executarea pedepsei sau a unei masuri educative, de catre instanta corespunzatoare în grad în a carei circumscriptie se afla locul de detinere sau, dupa caz, centrul educativ ori centrul de detentie.
Prezumtia de nevinovatie Art. 4
(1) Orice persoana este considerata nevinovata pâna la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotarâre penala definitiva.
(2) Dupa administrarea întregului probatoriu, orice îndoiala în formarea convingerii organelor judiciare se interpreteaza în favoarea suspectului sau inculpatului.
Aflarea adevarului Art. 5
(1) Organele judiciare au obligatia de a asigura, pe baza de probe, aflarea adevarului cu privire la faptele si împrejurarile cauzei, precum si cu privire la persoana suspectului sau inculpatului.
(2) Organele de urmarire penala au obligatia de a strânge si de a administra probe atât în favoarea, cât si în defavoarea suspectului ori inculpatului. Respingerea sau neconsemnarea cu rea-credinta a probelor propuse în favoarea suspectului ori inculpatului se sanctioneaza conform dispozitiilor prezentului cod.
Ne bis in idem Art. 6
Nicio persoana nu poate fi urmarita sau judecata pentru savârsirea unei infractiuni atunci când fata de acea persoana s-a pronuntat anterior o hotarâre penala definitiva cu privire la aceeasi fapta, chiar si sub alta încadrare juridica.
Caracterul echitabil si termenul rezonabil al procesului penal Art. 8
Organele judiciare au obligatia de a desfasura urmarirea penala si judecata cu respectarea garantiilor procesuale si a drepturilor partilor si ale subiectilor procesuali, astfel încât sa fie constatate la timp si în mod complet faptele care constituie infractiuni, nicio persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala, iar orice persoana care a savârsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit legii, într-un termen rezonabil.
Dreptul la libertate si siguranta Art. 9
(1) În cursul procesului penal este garantat dreptul oricarei persoane la libertate si siguranta.
(2) Orice masura privativa sau restrictiva de libertate se dispune în mod exceptional si doar în cazurile si în conditiile prevazute de lege.
(3) Orice persoana arestata are dreptul de a fi informata în cel mai scurt timp si într-o limba pe care o întelege asupra motivelor arestarii sale si are dreptul de a formula contestatie împotriva dispunerii masurii.
(4) Atunci când se constata ca o masura privativa sau restrictiva de libertate a fost dispusa în mod nelegal, organele judiciare competente au obligatia de a dispune revocarea masurii si, dupa caz, punerea în libertate a celui retinut sau arestat.
(5) Orice persoana fata de care s-a dispus în mod nelegal, în cursul procesului penal, o masura privativa de libertate are dreptul la repararea pagubei suferite, în conditiile prevazute de lege.
Respectarea demnitatii umane si a vietii private Art. 11
(1) Orice persoana care se afla în curs de urmarire penala sau de judecata trebuie tratata cu respectarea demnitatii umane.
(2) Respectarea vietii private, a inviolabilitatii domiciliului si a secretului corespondentei sunt garantate. Restrângerea exercitarii acestor drepturi nu este admisa decât în conditiile legii si daca aceasta este necesara într-o societate democratica.
Conditiile de punere in miscare sau de exercitare a actiunii penale Art. 15
Actiunea penala se pune în miscare si se exercita când exista probe din care rezulta presupunerea rezonabila ca o persoana a savârsit o infractiune si nu exista cazuri care împiedica punerea în miscare sau exercitarea acesteia.
Cazurile care impiedica punerea in miscare si exercitarea actiunii penale Art. 16
(1) Actiunea penala nu poate fi pusa în miscare, iar când a fost pusa în miscare nu mai poate fi exercitata daca:
a) fapta nu exista;
b) fapta nu este prevazuta de legea penala ori nu a fost savârsita cu vinovatia prevazuta de lege;
c) nu exista probe ca o persoana a savârsit infractiunea;
d) exista o cauza justificativa sau de neimputabilitate;
e) lipseste plângerea prealabila, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o alta conditie prevazuta de lege, necesara pentru punerea în miscare a actiunii penale;
f) a intervenit amnistia sau prescriptia, decesul suspectului ori al inculpatului persoana fizica sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoana juridica;
g) a fost retrasa plângerea prealabila, în cazul infractiunilor pentru care retragerea acesteia înlatura raspunderea penala, a intervenit împacarea ori a fost încheiat un acord de mediere în conditiile legii;
h) exista o cauza de nepedepsire prevazuta de lege;
i) exista autoritate de lucru judecat;
j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
(2) În cazurile prevazute la alin. (1) lit. e) si j), actiunea penala poate fi pusa în miscare ulterior, în conditiile prevazute de lege.
Obiectul si exercitarea actiunii civile Art. 19
(1) Actiunea civila exercitata în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la raspundere civila delictuala a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul actiunii penale.
(2) Actiunea civila se exercita de persoana vatamata sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civila împotriva inculpatului si, dupa caz, a partii responsabile civilmente.
(3) Când persoana vatamata este lipsita de capacitate de exercitiu sau are capacitate de exercitiu restrânsa, actiunea civila se exercita în numele acesteia de catre reprezentantul legal sau, dupa caz, de catre procuror, în conditiile art. 20 alin. (1) si (2), si are ca obiect, în functie de interesele persoanei pentru care se exercita, tragerea la raspundere civila delictuala.
(4) Actiunea civila se solutioneaza în cadrul procesului penal, daca prin aceasta nu se depaseste durata rezonabila a procesului.
(5) Repararea prejudiciului material si moral se face potrivit dispozitiilor legii civile.
Constituirea ca parte civila Art. 20
(1) Constituirea ca parte civila se poate face pâna la începerea cercetarii judecatoresti. Organele judiciare au obligatia de a aduce la cunostinta persoanei vatamate acest drept.
(2) Constituirea ca parte civila se face în scris sau oral, cu indicarea naturii si a întinderii pretentiilor, a motivelor si a probelor pe care acestea se întemeiaza.
(3) În cazul în care constituirea ca parte civila se face oral, organele judiciare au obligatia de a consemna aceasta într-un proces-verbal sau, dupa caz, în încheiere.
(4) În cazul nerespectarii vreuneia dintre conditiile prevazute la alin. (1) si (2), persoana vatamata sau succesorii acesteia nu se mai pot constitui parte civila în cadrul procesului penal, putând introduce actiunea la instanta civila.
(5) Pâna la terminarea cercetarii judecatoresti, partea civila poate:
a) îndrepta erorile materiale din cuprinsul cererii de constituire ca parte civila;
b) mari sau micsora întinderea pretentiilor;
c) solicita repararea prejudiciului material prin plata unei despagubiri banesti, daca repararea în natura nu mai este posibila.
(6) În cazul în care un numar mare de persoane care nu au interese contrarii s-au constituit parte civila, acestea pot desemna o persoana care sa le reprezinte interesele în cadrul procesului penal. În cazul în care partile civile nu si-au desemnat un reprezentant comun, pentru buna desfasurare a procesului penal, procurorul sau instanta de judecata poate desemna, prin ordonanta, respectiv prin încheiere motivata, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele. Încheierea sau ordonanta va fi comunicata partilor civile, care trebuie sa încunostinteze procurorul sau instanta în cazul în care refuza sa fie reprezentati prin avocatul desemnat din oficiu. Toate actele de procedura comunicate reprezentantului sau de care reprezentantul a luat cunostinta sunt prezumate a fi cunoscute de catre persoanele reprezentate.
(7) Daca dreptul la repararea prejudiciului a fost transmis pe cale conventionala unei alte persoane, aceasta nu poate exercita actiunea civila în cadrul procesului penal. Daca transmiterea acestui drept are loc dupa constituirea ca parte civila, actiunea civila poate fi disjunsa.
(8) Actiunea civila care are ca obiect tragerea la raspundere civila a inculpatului si partii responsabile civilmente, exercitata la instanta penala sau la instanta civila, este scutita de taxa de timbru.
Cazurile de solutionare a actiunii civile la instanta civila Art. 27
(1) Daca nu s-au constituit parte civila în procesul penal, persoana vatamata sau succesorii acesteia pot introduce la instanta civila actiune pentru repararea prejudiciului cauzat prin infractiune.
(2) Persoana vatamata sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civila în procesul penal, pot introduce actiune la instanta civila daca, prin hotarâre definitiva, instanta penala a lasat nesolutionata actiunea civila. Probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în fata instantei civile.
(3) Persoana vatamata sau succesorii acesteia care s-au constituit parte civila în procesul penal pot sa introduca actiune în fata instantei civile daca procesul penal a fost suspendat. În caz de reluare a procesului penal, actiunea introdusa la instanta civila se suspenda în conditiile prevazute la alin. (7).
(4) Persoana vatamata sau succesorii acesteia, care au pornit actiunea în fata instantei civile, pot sa paraseasca aceasta instanta si sa se adreseze organului de urmarire penala, judecatorului ori instantei, daca punerea în miscare a actiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat dupa suspendare. Parasirea instantei civile nu poate avea loc daca aceasta a pronuntat o hotarâre, chiar nedefinitiva.
(5) În cazul în care actiunea civila a fost exercitata de procuror, daca se constata din probe noi ca prejudiciul nu a fost integral acoperit prin hotarârea definitiva a instantei penale, diferenta poate fi ceruta pe calea unei actiuni la instanta civila.
(6) Persoana vatamata sau succesorii acesteia pot introduce actiune la instanta civila, pentru repararea prejudiciului nascut ori descoperit dupa constituirea ca parte civila.
(7) În cazul prevazut la alin. (1), judecata în fata instantei civile se suspenda dupa punerea în miscare a actiunii penale si pâna la rezolvarea în prima instanta a cauzei penale, dar nu mai mult de un an.
Subiectii procesuali principali Art. 33
(1) Subiectii procesuali principali sunt suspectul si persoana vatamata.
(2) Subiectii procesuali principali au aceleasi drepturi si obligatii ca si partile, cu exceptia celor pe care legea le acorda numai acestora.
Suspectul Art. 77
Persoana cu privire la care, din datele si probele existente în cauza, rezulta banuiala rezonabila ca a savârsit o fapta prevazuta de legea penala se numeste suspect.
Desemnarea unui reprezentant al persoanelor vatamate Art. 80
(1) În situatia în care în cauza exista un numar mare de persoane vatamate care nu au interese contrarii, acestea pot desemna o persoana care sa le reprezinte interesele în cadrul procesului penal. În cazul în care persoanele vatamate nu si-au desemnat un reprezentant comun, pentru buna desfasurare a procesului penal, procurorul sau instanta de judecata poate desemna, prin ordonanta, respectiv prin încheiere motivata, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele. Încheierea sau ordonanta va fi comunicata persoanelor vatamate, care trebuie sa încunostinteze, în termen de 3 zile de la primirea comunicarii, procurorul sau instanta în cazul în care refuza sa fie reprezentati prin avocatul desemnat din oficiu. Toate actele de procedura comunicate reprezentantului sau de care reprezentantul a luat cunostinta sunt prezumate a fi cunoscute de catre persoanele reprezentate.
(2) Reprezentantul persoanelor vatamate exercita toate drepturile recunoscute de lege acestora.
Drepturile persoanei vatamate Art. 81
În cadrul procesului penal, persoana vatamata are urmatoarele drepturi:
a) dreptul de a fi informata cu privire la drepturile sale;
b) dreptul de a propune administrarea de probe de catre organele judiciare, de a ridica exceptii si de a pune concluzii;
c) dreptul de a formula orice alte cereri ce tin de solutionarea laturii penale a cauzei;
d) dreptul de a fi informata, într-un termen rezonabil, cu privire la stadiul urmaririi penale, la cererea sa expresa, cu conditia de a indica o adresa pe teritoriul României, o adresa de posta electronica sau mesagerie electronica, la care aceste informatii sa îi fie comunicate;
e) dreptul de a consulta dosarul, în conditiile legii;
f) dreptul de a fi ascultata;
g) dreptul de a adresa întrebari inculpatului, martorilor si expertilor;
g^1) dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu întelege, nu se exprima bine sau nu poate comunica în limba româna. În cazurile urgente se pot folosi mijloace tehnice de comunicare, daca se apreciaza ca acest lucru este necesar si ca nu împiedica exercitarea drepturilor persoanei vatamate;
g^2) dreptul de a i se comunica traducerea într-o limba pe care o întelege a oricarei solutii de netrimitere în judecata, atunci când nu întelege limba româna;
h) dreptul de a fi asistata de avocat sau reprezentata;
i) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;
j) alte drepturi prevazute de lege.
(2) Persoana care a suferit o vatamare fizica, materiala sau morala printr-o fapta penala pentru care actiunea penala se pune în miscare din oficiu si care nu doreste sa participe la procesul penal trebuie sa înstiinteze despre aceasta organul judiciar, care, daca apreciaza necesar, o va putea audia în calitate de martor.
Inculpatul Art. 82
Persoana împotriva careia s-a pus în miscare actiunea penala devine parte în procesul penal si se numeste inculpat.
Partea civila Art. 84
(1) Persoana vatamata care exercita actiunea civila în cadrul procesului penal este parte în procesul penal si se numeste parte civila.
(2) Au calitatea de parte civila si succesorii persoanei prejudiciate, daca exercita actiunea civila în cadrul procesului penal.
Drepturile partii civile Art. 85
(1) În cursul procesului penal, partea civila are drepturile prevazute la art. 81.
(2) Calitatea de parte civila a persoanei care a suferit o vatamare prin infractiune nu înlatura dreptul acestei persoane de a participa în calitate de persoana vatamata în aceeasi cauza.
(3) Dispozitiile art. 80 se aplica în mod corespunzator în cazul în care exista un numar foarte mare de parti civile.
Partea responsabila civilmente Art. 86
Persoana care, potrivit legii civile, are obligatia legala sau conventionala de a repara în întregime sau în parte, singura sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infractiune si care este chemata sa raspunda în proces este parte în procesul penal si se numeste parte responsabila civilmente.
Asistenta juridica a suspectului sau a inculpatului Art. 89
(1) Suspectul sau inculpatul are dreptul sa fie asistat de unul ori de mai multi avocati în tot cursul urmaririi penale, al procedurii de camera preliminara si al judecatii, iar organele judiciare sunt obligate sa îi aduca la cunostinta acest drept. Asistenta juridica este asigurata atunci când cel putin unul dintre avocati este prezent.
(2) Persoana retinuta sau arestata are dreptul sa ia contact cu avocatul, asigurându-i-se confidentialitatea comunicarilor, cu respectarea masurilor necesare de supraveghere vizuala, de paza si securitate, fara sa fie interceptata sau înregistrata convorbirea dintre ei. Probele obtinute cu încalcarea prezentului alineat se exclud.
Asistenta juridica a persoanei vatamate, a partii civile si a partii responsabile civilmente Art. 93
(1) În cursul urmaririi penale, avocatul persoanei vatamate, al partii civile sau al partii responsabile civilmente are dreptul sa fie încunostintat în conditiile art. 92 alin. (2), sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala în conditiile art. 92, dreptul de a consulta actele dosarului si de a formula cereri si a depune memorii. Dispozitiile art. 89 alin. (1) se aplica în mod corespunzator.
(2) Avocatul persoanei vatamate, al partii civile sau al partii responsabile civilmente are dreptul prevazut la art. 92 alin. (8).
(3) În cursul judecatii, avocatul persoanei vatamate, al partii civile sau al partii responsabile civilmente exercita drepturile persoanei asistate, cu exceptia celor pe care aceasta le exercita personal, si dreptul de a consulta actele dosarului.
(4) Asistenta juridica este obligatorie când persoana vatamata sau partea civila este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu ori cu capacitate de exercitiu restrânsa.
(5) Când organul judiciar apreciaza ca din anumite motive persoana vatamata, partea civila sau partea responsabila civilmente nu si-ar putea face singura apararea, dispune luarea masurilor pentru desemnarea unui avocat din oficiu.
Reprezentarea Art. 96
În cursul procesului penal, suspectul, inculpatul, celelalte parti, precum si persoana vatamata pot fi reprezentati, cu exceptia cazurilor în care prezenta acestora este obligatorie sau este apreciata ca fiind necesara de procuror, judecator sau instanta de judecata, dupa caz.
Sarcina probei Art. 99
(1) În actiunea penala sarcina probei apartine în principal procurorului, iar în actiunea civila, partii civile ori, dupa caz, procurorului care exercita actiunea civila în cazul în care persoana vatamata este lipsita de capacitate de exercitiu sau are capacitate de exercitiu restrânsa.
(2) Suspectul sau inculpatul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie, nefiind obligat sa îsi dovedeasca nevinovatia, si are dreptul de a nu contribui la propria acuzare.
(3) În procesul penal, persoana vatamata, suspectul si partile au dreptul de a propune organelor judiciare administrarea de probe.
Administrarea probelor Art. 100
(1) În cursul urmaririi penale, organul de urmarire penala strânge si administreaza probe atât în favoarea, cât si în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere.
(2) În cursul judecatii, instanta administreaza probe la cererea procurorului, a persoanei vatamate sau a partilor si, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când considera necesar pentru formarea convingerii sale.
(3) Cererea privitoare la administrarea unor probe formulata în cursul urmaririi penale sau în cursul judecatii se admite ori se respinge, motivat, de catre organele judiciare.
(4) Organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la administrarea unor probe atunci când:
a) proba nu este relevanta în raport cu obiectul probatiunii din cauza;
b) se apreciaza ca pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de proba;
c) proba nu este necesara, întrucât faptul este notoriu;
d) proba este imposibil de obtinut;
e) cererea a fost formulata de o persoana neîndreptatita;
f) administrarea probei este contrara legii.
Principiul loialitatii administrarii probelor Art. 101
(1) Este oprit a se întrebuinta violente, amenintari ori alte mijloace de constrângere, precum si promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obtine probe.
(2) Nu pot fi folosite metode sau tehnici de ascultare care afecteaza capacitatea persoanei de a-si aminti si de a relata în mod constient si voluntar faptele care constituie obiectul probei. Interdictia se aplica chiar daca persoana ascultata îsi da consimtamântul la utilizarea unei asemenea metode sau tehnici de ascultare.
(3) Este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care actioneaza pentru acestea sa provoace o persoana sa savârseasca ori sa continue savârsirea unei fapte penale, în scopul obtinerii unei probe.
Audierea prealabila a persoanei care face identificarea Art. 133
(1) Dupa dispunerea masurii si înainte ca identificarea sa fie realizata, persoana care face identificarea trebuie audiata cu privire la persoana sau obiectul pe care urmeaza sa îl identifice.
(2) Audierea consta în descrierea tuturor caracteristicilor persoanei sau ale obiectului, precum si a împrejurarilor în care au fost vazute. Persoana care face identificarea este întrebata daca a mai participat anterior la o alta procedura de identificare privind aceeasi persoana sau acelasi obiect ori daca persoana sau obiectul de identificat i-au fost indicate ori descrise anterior.
Identificarea persoanelor Art. 134
(1) Persoana care urmeaza sa fie identificata este prezentata împreuna cu alte 4-6 persoane necunoscute, cu trasaturi asemanatoare celor descrise de persoana care face identificarea.
(2) Dispozitiile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzator si în situatia identificarii persoanelor dupa fotografii.
(3) Identificarea se desfasoara astfel încât persoanele care urmeaza sa fie identificate sa nu o vada pe cea care le identifica.
(4) Desfasurarea activitatii de identificare a persoanelor, precum si declaratiile persoanei care face identificarea sunt consemnate într-un proces-verbal.
(5) Procesul-verbal trebuie sa cuprinda, pe lânga mentiunile prevazute la art. 135 alin. (2), numele, prenumele si adresa persoanelor care au fost introduse în grupul de identificare sau ale caror fotografii au fost prezentate persoanei care face identificarea, numele si prenumele persoanei identificate, precum si ordonanta sau încheierea prin care s-a dispus efectuarea identificarii de persoane.
(6) În cursul urmaririi penale, în situatia în care organul de urmarire penala considera necesar, activitatea de identificare este înregistrata audiovideo. Înregistrarea identificarii este anexata procesului-verbal ca parte integranta a acestuia si poate fi folosita ca mijloc de proba.
Identificarea obiectelor Art. 135
(1) Obiectele despre care se presupune ca pot contribui la aflarea adevarului în legatura cu savârsirea unei infractiuni sunt prezentate în vederea identificarii, dupa ce persoana care face identificarea le-a descris în prealabil. Daca aceste obiecte nu pot fi aduse pentru a fi prezentate, persoana care face identificarea poate fi condusa la locul unde se afla obiectele.
(2) Desfasurarea activitatii de identificare a obiectelor, precum si declaratiile persoanei care face identificarea sunt consemnate într-un proces-verbal ce trebuie sa cuprinda mentiuni cu privire la: ordonanta sau încheierea prin care s-a dispus masura, locul unde a fost încheiat, data, ora la care a început si ora la care s-a terminat activitatea, cu mentionarea oricarui moment de întrerupere, numele, prenumele persoanelor prezente si calitatea în care acestea participa, numele si prenumele persoanei care face identificarea, descrierea amanuntita a obiectelor identificate.
(3) În cursul urmaririi penale, în situatia în care organul de urmarire considera necesar, activitatea de identificare si declaratia persoanei care face identificarea sunt înregistrate audiovideo. Înregistrarea identificarii este anexata procesului-verbal ca parte integranta a acestuia si poate fi folosita ca mijloc de proba.
Pluralitatea de identificari Art. 137
(1) În cazul în care mai multe persoane sunt chemate sa identifice aceeasi persoana sau acelasi obiect, organele judiciare competente iau masuri prin care sa fie evitata comunicarea între cei care au facut identificarea si cei care urmeaza sa o efectueze.
(2) Daca aceeasi persoana urmeaza sa participe la mai multe proceduri de identificare a unor persoane sau a unor obiecte, organele judiciare competente iau masuri ca persoana supusa identificarii sa fie situata între persoane diferite de cele ce au participat la procedurile anterioare, respectiv obiectul supus identificarii sa fie plasat printre obiecte diferite de cele utilizate anterior.
Dispozitii generale Art. 138
(1) Constituie metode speciale de supraveghere sau cercetare urmatoarele:
a) interceptarea comunicatiilor ori a oricarui tip de comunicare la distanta;
b) accesul la un sistem informatic;
c) supravegherea video, audio sau prin fotografiere;
d) localizarea sau urmarirea prin mijloace tehnice;
e) obtinerea datelor privind tranzactiile financiare ale unei persoane;
f) retinerea, predarea sau perchezitionarea trimiterilor postale;
g) utilizarea investigatorilor sub acoperire si a colaboratorilor;
h) participarea autorizata la anumite activitati;
i) livrarea supravegheata;
j) obtinerea datelor de trafic si de localizare prelucrate de catre furnizorii de retele publice de comunicatii electronice ori furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului.
(2) Prin interceptarea comunicatiilor ori a oricarui tip de comunicare se întelege interceptarea, accesul, monitorizarea, colectarea sau înregistrarea comunicarilor efectuate prin telefon, sistem informatic ori prin orice alt mijloc de comunicare.
(3) Prin acces la un sistem informatic se întelege patrunderea într-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice fie direct, fie de la distanta, prin intermediul unor programe specializate ori prin intermediul unei retele, în scopul de a identifica probe.
(4) Prin sistem informatic se întelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate ori aflate în relatie functionala, dintre care unul sau mai multe asigura prelucrarea automata a datelor, cu ajutorul unui program informatic.
(5) Prin date informatice se întelege orice reprezentare de fapte, informatii sau concepte sub o forma adecvata prelucrarii într-un sistem informatic, inclusiv un program capabil sa determine executarea unei functii de catre un sistem informatic.
(6) Prin supraveghere video, audio sau prin fotografiere se întelege fotografierea persoanelor, observarea sau înregistrarea conversatiilor, miscarilor ori a altor activitati ale acestora.
(7) Prin localizare sau urmarire prin mijloace tehnice se întelege folosirea unor dispozitive care determina locul unde se afla persoana sau obiectul la care sunt atasate.
(8) Prin perchezitionarea trimiterilor postale se întelege verificarea, prin mijloace fizice sau tehnice, a scrisorilor, a altor trimiteri postale sau a obiectelor transmise prin orice alt mijloc.
(9) Prin obtinerea datelor privind tranzactiile financiare ale unei persoane se întelege operatiunile prin care se asigura cunoasterea continutului tranzactiilor financiare si al altor operatiuni efectuate sau care urmeaza sa fie efectuate prin intermediul unei institutii de credit ori al altei entitati financiare, precum si obtinerea de la o institutie de credit sau de la alta entitate financiara de înscrisuri ori informatii aflate în posesia acesteia referitoare la tranzactiile sau operatiunile unei persoane.
(10) Prin utilizarea investigatorilor sub acoperire si a colaboratorilor se întelege folosirea unei persoane cu o alta identitate decât cea reala în scopul obtinerii de date si informatii cu privire la savârsirea unei infractiuni.
(11) Prin participarea autorizata la anumite activitati se întelege comiterea unei fapte similare laturii obiective a unei infractiuni de coruptie, efectuarea de tranzactii, operatiuni sau orice fel de întelegeri privind un bun sau privind o persoana despre care se banuieste ca ar fi disparuta, ca este victima traficului de persoane ori a unei rapiri, efectuarea de operatiuni privind droguri, precum si prestarea unui serviciu, desfasurate cu autorizarea organului judiciar competent, în scopul obtinerii de mijloace de proba.
(12) Prin livrare supravegheata se întelege tehnica de supraveghere si cercetare prin care se permit intrarea, circulatia sau iesirea de pe teritoriul tarii a unor bunuri în privinta carora exista o suspiciune cu privire la caracterul ilicit al detinerii sau obtinerii acestora, sub supravegherea ori cu autorizarea autoritatilor competente, în scopul investigarii unei infractiuni sau al identificarii persoanelor implicate în savârsirea acesteia.
(13) Prin supraveghere tehnica se întelege utilizarea uneia dintre metodele prevazute la alin. (1) lit. a)-d).
Supravegherea tehnica Art. 139
(1) Supravegherea tehnica se dispune de judecatorul de drepturi si libertati atunci când sunt îndeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savârsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la alin. (2);
b) masura sa fie proportionala cu restrângerea drepturilor si libertatilor fundamentale, date fiind particularitatile cauzei, importanta informatiilor ori a probelor ce urmeaza a fi obtinute sau gravitatea infractiunii;
c) probele nu ar putea fi obtinute în alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultati deosebite ce ar prejudicia ancheta ori exista un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Supravegherea tehnica se poate dispune în cazul infractiunilor contra securitatii nationale prevazute de
Codul penal si de legi speciale, precum si în cazul infractiunilor de trafic de droguri, de efectuare de operatiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infractiunilor privind nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, de trafic si exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, de spalare a banilor, de falsificare de monede, timbre sau de alte valori, de falsificare de instrumente de plata electronica, în cazul infractiunilor care se savârsesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronica, contra patrimoniului, de santaj, de viol, de lipsire de libertate în mod ilegal, de evaziune fiscala, în cazul infractiunilor de coruptie si al infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie, infractiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori în cazul altor infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
(3) Înregistrarile prevazute în prezentul capitol, efectuate de parti sau de alte persoane, constituie mijloace de proba când privesc propriile convorbiri sau comunicari pe care le-au purtat cu tertii. Orice alte înregistrari pot constitui mijloace de proba daca nu sunt interzise de lege.
(4) Raportul dintre avocat si persoana pe care o asista sau o reprezinta nu poate forma obiectul supravegherii tehnice decât daca exista date ca avocatul savârseste ori pregateste savârsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la alin. (2). Daca pe parcursul sau dupa executarea masurii rezulta ca activitatile de supraveghere tehnica au vizat si raporturile dintre avocat si suspectul ori inculpatul pe care acesta îl apara, probele obtinute nu pot fi folosite în cadrul niciunui proces penal, urmând a fi distruse, de îndata, de catre procuror. Judecatorul care a dispus masura este informat, de îndata, de catre procuror. Atunci când apreciaza necesar, judecatorul dispune informarea avocatului.
INTRODUS IN COD FARA TITLU DE ARTICOL Art. 142^1
(1) Orice persoana autorizata care realizeaza activitati de supraveghere tehnica, în baza prezentei legi, are posibilitatea de a asigura semnarea electronica a datelor rezultate din activitatile de supraveghere tehnica, utilizând o semnatura electronica extinsa bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat.
(2) Orice persoana autorizata care transmite date rezultate din activitatile de supraveghere tehnica, în baza prezentei legi, are posibilitatea sa semneze datele transmise, utilizând si o semnatura electronica extinsa bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat si care permite identificarea neambigua a persoanei autorizate, aceasta asumându-si astfel responsabilitatea în ceea ce priveste integritatea datelor transmise.
(3) Orice persoana autorizata care primeste date rezultate din activitatile de supraveghere tehnica, în baza prezentei legi, are posibilitatea sa verifice integritatea datelor primite si sa certifice aceasta integritate prin semnarea datelor, utilizând o semnatura electronica extinsa bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat si care permite identificarea neambigua a persoanei autorizate.
(4) Fiecare persoana care certifica datele sub semnatura electronica raspunde potrivit legii pentru securitatea si integritatea acestor date.
Consemnarea activitatilor de supraveghere tehnica Art. 143
(1) Procurorul sau organul de cercetare penala întocmeste un proces-verbal pentru fiecare activitate de supraveghere tehnica, în care sunt consemnate rezultatele activitatilor efectuate care privesc fapta ce formeaza obiectul cercetarii sau contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, datele de identificare ale suportului care contine rezultatul activitatilor de supraveghere tehnica, numele persoanelor la care se refera, daca sunt cunoscute, sau alte date de identificare, precum si, dupa caz, data si ora la care a început activitatea de supraveghere si data si ora la care s-a încheiat.
(2) La procesul-verbal se ataseaza, în plic sigilat, o copie a suportului care contine rezultatul activitatilor de supraveghere tehnica. Suportul sau o copie certificata a acestuia se pastreaza la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat si va fi pus la dispozitia instantei, la solicitarea acesteia. Dupa sesizarea instantei, copia suportului care contine activitatile de supraveghere tehnica si copii de pe procesele-verbale se pastreaza la grefa instantei, în locuri speciale, în plic sigilat, la dispozitia exclusiva a judecatorului sau completului învestit cu solutionarea cauzei.
(2^1) Orice persoana autorizata care realizeaza copii ale unui suport de stocare a datelor informatice care contine rezultatul activitatilor de supraveghere tehnica are posibilitatea sa verifice integritatea datelor incluse în suportul original si, dupa efectuarea copiei, sa semneze datele incluse în aceasta, utilizând o semnatura electronica extinsa bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat si care permite identificarea neambigua a persoanei autorizate, aceasta asumându-si astfel responsabilitatea în ceea ce priveste integritatea datelor.
(3) Convorbirile, comunicarile sau conversatiile purtate într-o alta limba decât cea româna sunt transcrise în limba româna, prin intermediul unui interpret, care are obligatia de a pastra confidentialitatea.
(4) Convorbirile, comunicarile sau conversatiile interceptate si înregistrate, care privesc fapta ce formeaza obiectul cercetarii ori contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, sunt redate de catre procuror sau organul de cercetare penala într-un proces-verbal în care se mentioneaza mandatul emis pentru efectuarea acestora, numerele posturilor telefonice, datele de identificare ale sistemelor informatice ori ale punctelor de acces, numele persoanelor ce au efectuat comunicarile, daca sunt cunoscute, data si ora fiecarei convorbiri sau comunicari. Procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de catre procuror.
(5) Dupa încetarea masurii de supraveghere, procurorul informeaza judecatorul de drepturi si libertati despre activitatile efectuate.
Prelungirea masurii supravegherii tehnice Art. 144
(1) Masura supravegherii tehnice poate fi prelungita, pentru motive temeinic justificate, de catre judecatorul de drepturi si libertati de la instanta competenta, la cererea motivata a procurorului, în cazul în care sunt îndeplinite conditiile prevazute la art. 139, fiecare prelungire neputând depasi 30 de zile.
(2) Judecatorul de drepturi si libertati se pronunta în camera de consiliu, fara citarea partilor, prin încheiere care nu este supusa cailor de atac. Întocmirea minutei este obligatorie.
(3) Durata totala a masurilor de supraveghere tehnica, cu privire la aceeasi persoana si aceeasi fapta, nu poate depasi, în aceeasi cauza, 6 luni, cu exceptia masurii de supraveghere video, audio sau prin fotografiere în spatii private, care nu poate depasi 120 de zile.
Informarea persoanei supravegheate Art. 145
(1) Dupa încetarea masurii de supraveghere tehnica, procurorul informeaza, în scris, în cel mult 10 zile, pe fiecare subiect al unui mandat despre masura de supraveghere tehnica ce a fost luata în privinta sa.
(2) Dupa momentul informarii, persoana supravegheata are dreptul de a lua cunostinta, la cerere, de continutul proceselor-verbale în care sunt consemnate activitatile de supraveghere tehnica efectuate. De asemenea, procurorul trebuie sa asigure, la cerere, ascultarea convorbirilor, comunicarilor sau conversatiilor ori vizionarea imaginilor rezultate din activitatea de supraveghere tehnica.
(3) Termenul de formulare a cererii este de 20 de zile de la data comunicarii informarii scrise prevazute la alin. (1).
(4) Procurorul poate sa amâne motivat efectuarea informarii sau a prezentarii suporturilor pe care sunt stocate activitatile de supraveghere tehnica ori a proceselor- verbale de redare, daca aceasta ar putea conduce la:
a) perturbarea sau periclitarea bunei desfasurari a urmaririi penale în cauza;
b) punerea în pericol a sigurantei victimei, a martorilor sau a membrilor familiilor acestora;
c) dificultati în supravegherea tehnica asupra altor persoane implicate în cauza.
(5) Amânarea prevazuta la alin. (4) se poate dispune cel mai târziu pâna la terminarea urmaririi penale sau pâna la clasarea cauzei.
Obtinerea datelor privind tranzactiile financiare ale unei persoane Art. 146^1
(1) Obtinerea datelor privind tranzactiile financiare efectuate se poate dispune de judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta sau de la instanta corespunzatoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea, cu privire la tranzactiile financiare ale faptuitorului, suspectului, inculpatului sau ale oricarei persoane care este banuita ca realizeaza asemenea operatiuni cu faptuitorul, suspectul sau inculpatul, daca:
a) exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savârsirea unei infractiuni;
b) masura este necesara si proportionala cu restrângerea drepturilor si libertatilor fundamentale, date fiind particularitatile cauzei, importanta informatiilor sau a probelor ce urmeaza a fi obtinute ori gravitatea infractiunii;
c) probele nu ar putea fi obtinute în alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultati deosebite ce ar prejudicia ancheta ori exista un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Obtinerea datelor privind tranzactiile financiare ce urmeaza a fi efectuate poate fi dispusa pe o durata de cel mult 30 de zile de judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta sau de la instanta corespunzatoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea, daca sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (1).
(3) Dispozitiile art. 140 alin. (2) - (9) se aplica în mod corespunzator.
(4) Mandatul prin care este autorizata obtinerea datelor privind tranzactiile financiare ce urmeaza a fi efectuate poate fi prelungit în conditiile art. 144, durata totala a masurii neputând depasi, în aceeasi cauza si cu privire la aceeasi persoana, 6 luni.
(5) În cazurile în care exista urgenta, iar obtinerea mandatului în conditiile alin. (1) sau (2) ar conduce la o întârziere substantiala a cercetarilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranta victimei sau a altor persoane si sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (1) sau, dupa caz, alin. (2), procurorul poate dispune obtinerea datelor privind tranzactiile financiare efectuate sau care urmeaza a fi efectuate. Dispozitiile art. 141 se aplica în mod corespunzator.
(6) Este interzisa obtinerea datelor privind tranzactiile financiare dintre avocat si suspect, inculpat sau orice alta persoana pe care acesta o apara, cu exceptia situatiilor în care exista date ca avocatul savârseste sau pregateste savârsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la art. 139 alin. (2).
(7) Institutiile de credit sau entitatile financiare care efectueaza tranzactiile financiare sunt obligate sa predea înscrisurile sau informatiile la care se face referire în mandatul dispus de judecator sau în autorizatia emisa de procuror.
(8) Dupa efectuarea activitatilor autorizate, procurorul îl informeaza, în cel mult 10 zile, în scris, pe fiecare subiect al unui mandat despre masura ce a fost luata în privinta sa. Dupa momentul informarii, persoana ale carei tranzactii financiare au fost vizate de aceasta masura are dreptul de a lua cunostinta de activitatile efectuate.
(9) Dispozitiile art. 145 alin. (4) si (5) se aplica în mod corespunzator.
Retinerea, predarea si perchezitionarea trimiterilor postale Art. 147
(1) Retinerea, predarea si perchezitionarea trimiterilor postale se poate dispune de judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta sau de la instanta corespunzatoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea, cu privire la scrisorile, trimiterile postale sau obiectele trimise ori primite de faptuitor, suspect, inculpat sau de orice persoana care este banuita ca primeste ori trimite prin orice mijloc aceste bunuri de la faptuitor, suspect sau inculpat ori bunuri destinate acestuia, daca:
a) exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savârsirea unei infractiuni;
b) masura este necesara si proportionala cu restrângerea drepturilor si libertatilor fundamentale, date fiind particularitatile cauzei, importanta informatiilor sau a probelor ce urmeaza a fi obtinute ori gravitatea infractiunii;
c) probele nu ar putea fi obtinute în alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultati deosebite ce ar prejudicia ancheta ori exista un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Este interzisa retinerea, predarea si perchezitionarea corespondentei sau a trimiterilor postale trimise ori primite în raporturile dintre avocat si suspectul, inculpatul sau orice alta persoana pe care acesta o apara, cu exceptia situatiilor în care exista date ca avocatul savârseste sau pregateste savârsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la art. 139 alin. (2).
(3) Dispozitiile art. 140 se aplica în mod corespunzator.
(4) În cazurile în care exista urgenta, iar obtinerea mandatului de retinere, predare si perchezitionare a trimiterilor postale în conditiile art. 140 ar conduce la o întârziere substantiala a cercetarilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranta victimei sau a altor persoane si sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (1) si (2), procurorul poate dispune, pe o durata de maximum 48 de ore, masurile prevazute la alin. (1). Dispozitiile art. 141 alin. (2) - (8) se aplica în mod corespunzator.
(5) Unitatile postale sau de transport si orice alte persoane fizice sau juridice care efectueaza activitati de transport sau transfer de informatii sunt obligate sa retina si sa predea procurorului scrisorile, trimiterile postale ori obiectele la care se face referire în mandatul dispus de judecator sau în autorizatia emisa de procuror.
(6) Corespondenta, trimiterile postale sau obiectele ridicate si perchezitionate care nu au legatura cu cauza se restituie destinatarului.
(7) Dupa efectuarea activitatilor autorizate, procurorul îl informeaza, în cel mult 10 zile, în scris, pe fiecare subiect al unui mandat despre masura ce a fost luata în privinta sa. Dupa momentul informarii, persoana ale carei corespondenta, trimiteri postale sau obiecte au fost ridicate si perchezitionate are dreptul de a lua cunostinta de activitatile efectuate.
(8) Dispozitiile art. 145 alin. (4) si (5) se aplica în mod corespunzator.
(9) Masura poate fi prelungita în conditiile art. 144, durata totala a masurii neputând depasi, în aceeasi cauza si cu privire la aceeasi persoana, 6 luni.
Utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reala si a colaboratorilor Art. 148
(1) Autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire se poate dispune de procurorul care supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala, pe o perioada de maximum 60 de zile, daca:
a) exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savârsirea unei infractiuni contra securitatii nationale prevazute de
Codul penal si de alte legi speciale, precum si în cazul infractiunilor de trafic de droguri, de efectuare de operatiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infractiunilor privind nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, trafic si exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism sau asimilate acestora, de finantare a terorismului, spalare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, falsificare de instrumente de plata electronica, în cazul infractiunilor care se savârsesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronica, santaj, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscala, în cazul infractiunilor de coruptie, al infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie, al infractiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori în cazul altor infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori exista o suspiciune rezonabila ca o persoana este implicata în activitati infractionale ce au legatura cu infractiunile enumerate mai sus;
b) masura este necesara si proportionala cu restrângerea drepturilor si libertatilor fundamentale, date fiind particularitatile cauzei, importanta informatiilor sau a probelor ce urmeaza a fi obtinute ori gravitatea infractiunii;
c) probele sau localizarea si identificarea faptuitorului, suspectului ori inculpatului nu ar putea fi obtinute în alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultati deosebite ce ar prejudicia ancheta ori exista un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Masura se dispune de procuror, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penala, prin ordonanta care trebuie sa cuprinda, în afara mentiunilor prevazute la art. 286 alin. (2):
a) indicarea activitatilor pe care investigatorul sub acoperire este autorizat sa le desfasoare;
b) perioada pentru care s-a autorizat masura;
c) identitatea atribuita investigatorului sub acoperire.
(3) În cazul în care procurorul apreciaza ca este necesar ca investigatorul sub acoperire sa poata folosi dispozitive tehnice pentru a obtine fotografii sau înregistrari audio si video, sesizeaza judecatorul de drepturi si libertati în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnica. Dispozitiile art. 141 se aplica în mod corespunzator.
(4) Investigatorii sub acoperire sunt lucratori operativi din cadrul politiei judiciare. În cazul investigarii infractiunilor contra securitatii nationale si infractiunilor de terorism pot fi folositi ca investigatori sub acoperire si lucratori operativi din cadrul organelor de stat care desfasoara, potrivit legii, activitati de informatii în vederea asigurarii securitatii nationale.
(5) Investigatorul sub acoperire culege date si informatii în baza ordonantei emise potrivit alin. (1) - (3), pe care le pune, în totalitate, la dispozitia procurorului care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala, întocmind un proces-verbal.
(6) În cazul în care desfasurarea activitatii investigatorului impune participarea autorizata la anumite activitati, procurorul procedeaza potrivit dispozitiilor art. 150.
(7) Organele judiciare pot folosi sau pune la dispozitia investigatorului sub acoperire orice înscrisuri ori obiecte necesare pentru desfasurarea activitatii autorizate. Activitatea persoanei care pune la dispozitie sau foloseste înscrisurile ori obiectele nu constituie infractiune.
(8) Investigatorii sub acoperire pot fi audiati ca martori în cadrul procesului penal în aceleasi conditii ca si martorii amenintati.
(9) Durata masurii poate fi prelungita pentru motive temeinic justificate, în cazul în care sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (1), fiecare prelungire neputând depasi 60 de zile. Durata totala a masurii, în aceeasi cauza si cu privire la aceeasi persoana, nu poate depasi un an, cu exceptia infractiunilor contra vietii, securitatii nationale, infractiunilor de trafic de droguri, nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, trafic si exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism sau asimilate acestora, de finantare a terorismului, spalare a banilor, precum si infractiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.
(10) În situatii exceptionale, daca sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (1), iar folosirea investigatorului sub acoperire nu este suficienta pentru obtinerea datelor sau informatiilor ori nu este posibila, procurorul care supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala poate autoriza folosirea unui colaborator, caruia îi poate fi atribuita o alta identitate decât cea reala. Dispozitiile alin. (2) - (3) si (5) - (9) se aplica în mod corespunzator.
Participarea autorizata la anumite activitati Art. 150
(1) Participarea autorizata la anumite activitati în conditiile art. 138 alin. (11) se poate dispune de catre procurorul care supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala, pe o perioada de maximum 60 de zile, daca:
a) exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savârsirea unei infractiuni de trafic de droguri, de efectuare de operatiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infractiuni privind nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, trafic si exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism sau asimilate acestora, de finantare a terorismului, spalare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, unei infractiuni care se savârseste prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronica, santaj, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscala, în cazul infractiunilor de coruptie, al infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie si al infractiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene sau în cazul altor infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori daca exista o suspiciune rezonabila ca o persoana este implicata în activitati infractionale care au legatura, potrivit art. 43, cu infractiunile enumerate mai sus;
b) masura este necesara si proportionala cu restrângerea drepturilor si libertatilor fundamentale, date fiind particularitatile cauzei, importanta informatiilor sau a probelor ce urmeaza a fi obtinute ori gravitatea infractiunii;
c) probele nu ar putea fi obtinute în alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultati deosebite ce ar prejudicia ancheta ori un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Masura se dispune de catre procuror, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penala, prin ordonanta care trebuie sa cuprinda, în afara mentiunilor prevazute la art. 286 alin. (2):
a) indicarea activitatilor autorizate;
b) perioada pentru care s-a autorizat masura;
c) persoana care desfasoara activitatile autorizate.
(3) Activitatile autorizate pot fi desfasurate de un organ de cercetare penala, de un investigator cu identitate reala, de un investigator sub acoperire sau de un colaborator.
(4) Desfasurarea activitatilor autorizate de catre persoana prevazuta la alin. (2) lit. c) nu constituie contraventie sau infractiune.
(5) Punerea în executare a acestor masuri se consemneaza într-un proces-verbal care contine: datele la care masura a început si s-a încheiat, date cu privire la persoanele care au desfasurat activitatile autorizate, descrierea dispozitivelor tehnice utilizate în cazul în care s-a autorizat de catre judecatorul de drepturi si libertati, folosirea mijloacelor tehnice de supraveghere, identitatea persoanelor cu privire la care a fost pusa în aplicare masura.
(6) Persoana care a desfasurat activitatile autorizate poate fi audiata ca martor în cadrul procesului penal, cu respectarea dispozitiilor privind audierea martorilor amenintati, daca organul judiciar apreciaza ca audierea este necesara.
(7) Organele judiciare pot folosi sau pune la dispozitia persoanei care desfasoara activitatile autorizate orice înscrisuri sau obiecte necesare pentru desfasurarea activitatii autorizate. Persoana care pune la dispozitie sau foloseste înscrisurile ori obiectele nu va comite o infractiune prin desfasurarea acestor activitati, în cazul în care acestea constituie infractiuni.
(8) Masura dispusa poate fi prelungita de catre procuror, pentru motive temeinic justificate, în cazul în care sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (1), fiecare prelungire neputând depasi 60 de zile.
(9) Durata totala a masurii, cu privire la aceeasi persoana si aceeasi fapta, nu poate depasi un an.
Obtinerea datelor de trafic si de localizare prelucrate de catre furnizorii de retele publice de comunicatii electronice ori furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului Art. 152
(1) Organele de urmarire penala, cu autorizarea prealabila a judecatorului de drepturi si libertati, pot solicita date de trafic si localizare prelucrate de catre furnizorii de retele publice de comunicatii electronice ori furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului daca sunt îndeplinite, cumulativ, urmatoarele conditii:
a) exista o suspiciune rezonabila cu privire la savârsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la art. 139 alin. (2) sau a unei infractiuni de concurenta neloiala, de evadare, de fals în înscrisuri, infractiuni privind nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, a unei infractiuni privind nerespectarea dispozitiilor privind introducerea în tara de deseuri si reziduuri, a unei infractiuni privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc ori a unei infractiuni privind regimul juridic al precursorilor de droguri, si infractiuni referitoare la operatiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive asemanatoare celor determinate de substantele si produsele stupefiante sau psihotrope;
b) exista temeiuri justificate pentru a se crede ca datele solicitate constituie probe;
c) probele nu ar putea fi obtinute în alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultati deosebite ce ar prejudicia ancheta ori exista un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare;
d) masura este proportionala cu restrângerea drepturilor si libertatilor fundamentale, date fiind particularitatile cauzei, importanta informatiilor ori a probelor ce urmeaza a fi obtinute sau gravitatea infractiunii.
(2) Judecatorul de drepturi si libertati se pronunta în termen de 48 de ore cu privire la solicitarea organelor de urmarire penala de transmitere a datelor, prin încheiere motivata, în camera de consiliu.
(3) Furnizorii de retele publice de comunicatii electronice si furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului care colaboreaza cu organele de urmarire penala au obligatia de a pastra secretul operatiunii efectuate.
Incompatibilitatea expertului Art. 174
(1) Persoana aflata în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevazute de art. 64 nu poate fi desemnata ca expert, iar în cazul în care a fost desemnata, hotarârea judecatoreasca nu se poate întemeia pe constatarile si concluziile acesteia. Motivul de incompatibilitate trebuie dovedit de cel ce îl invoca.
(2) În aceeasi cauza, o persoana nu poate avea atât calitatea de expert desemnat de organul judiciar, cât si pe aceea de expert recomandat de unul dintre subiectii procesuali.
(2^1) Nu poate fi desemnata ca expert recomandat de parti în aceeasi cauza o persoana care functioneaza în cadrul aceleiasi institutii medico-legale, institut sau laborator de specialitate cu expertul desemnat de conducerea institutiei respective la solicitarea organului judiciar.
(3) Nu poate fi desemnata ca expert recomandat de parti în aceeasi cauza o persoana care functioneaza în cadrul aceleiasi institutii medico-legale, institut sau laborator de specialitate cu expertul desemnat de conducerea institutiei respective la solicitarea organului judiciar.
(4) Dispozitiile art. 66-68 se aplica în mod corespunzator.
Procedura efectuarii expertizei Art. 177
(1) Organul de urmarire penala sau instanta de judecata, când dispune efectuarea unei expertize, fixeaza un termen la care sunt chemate partile, subiectii procesuali principali, precum si expertul, daca acesta a fost desemnat.
(2) La termenul fixat se aduce la cunostinta procurorului, a partilor, a subiectilor procesuali principali si a expertului obiectul expertizei si întrebarile la care expertul trebuie sa raspunda si li se pune în vedere ca au dreptul sa faca observatii cu privire la aceste întrebari si ca pot cere modificarea sau completarea lor. De asemenea, dupa caz, sunt indicate expertului obiectele pe care urmeaza sa le analizeze.
(3) Expertul este înstiintat cu privire la faptul ca are obligatia de a analiza obiectul expertizei, de a indica cu exactitate orice observatie sau constatare si de a expune o opinie impartiala cu privire la faptele sau împrejurarile evaluate, în conformitate cu regulile stiintei si expertizei profesionale.
(4) Partile si subiectii procesuali principali sunt încunostintati ca au dreptul sa ceara numirea câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care sa participe la efectuarea expertizei.
(5) Dupa examinarea obiectiilor si cererilor facute de parti, de subiectii procesuali principali si expert, organul de urmarire penala sau instanta de judecata pune în vedere expertului termenul în care urmeaza a fi efectuata expertiza, încunostintându-l totodata daca la efectuarea acesteia urmeaza sa participe partile sau subiectii procesuali principali.
(6) Atunci când expertiza urmeaza sa fie efectuata de o institutie medico-legala, de un laborator de expertiza criminalistica sau de orice institut de specialitate, sunt aplicabile dispozitiile art. 173 alin. (3), nefiind necesara prezenta expertului în fata organului judiciar.
Prezentarea scriptelor de comparatie Art. 183
(1) În cauzele privind infractiuni de fals în înscrisuri, organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate dispune sa fie prezentate scripte de comparatie.
(2) Daca scriptele se gasesc în depozite publice, autoritatile în drept sunt obligate a le elibera.
(3) Daca scriptele se gasesc la o persoana, organul de urmarire penala sau instanta îi pune în vedere sa le prezinte.
(4) Scriptele se introduc într-un plic sigilat care se vizeaza de organul de urmarire penala sau de presedintele completului de judecata si se semneaza de acela care le prezinta.
(5) Organul de urmarire penala ori instanta poate solicita suspectului sau inculpatului sa prezinte o piesa scrisa cu mâna sa ori sa scrie dupa dictare.
(6) Daca suspectul sau inculpatul refuza, se face mentiune în procesul-verbal. Refuzul de a se conforma solicitarii organului de urmarire penala sau instantei nu poate fi interpretat în defavoarea suspectului sau inculpatului.
Expertiza medico-legala psihiatrica Art. 184
(1) În cazul infractiunilor comise de minorii cu vârsta între 14 si 16 ani, în cazul uciderii sau vatamarii copilului nou-nascut ori a fatului de catre mama, precum si atunci când organul de urmarire penala sau instanta are o îndoiala asupra discernamântului suspectului ori inculpatului în momentul savârsirii infractiunii ce face obiectul acuzatiei, se dispune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, stabilindu-se totodata termenul de prezentare în vederea examinarii.
(2) Expertiza se efectueaza în cadrul institutiei medico-legale de catre o comisie, constituita potrivit legii.
(3) Expertiza medico-legala psihiatrica se efectueaza dupa obtinerea consimtamântului scris al persoanei ce urmeaza a fi supusa expertizei, exprimat, în prezenta unui avocat ales sau din oficiu, în fata organului judiciar, iar în cazul minorului, si în prezenta ocrotitorului legal.
(4) În cazul în care suspectul sau inculpatul refuza în cursul urmaririi penale efectuarea expertizei ori nu se prezinta în vederea examinarii la comisia medico-legala psihiatrica, organul de cercetare penala sesizeaza procurorul sau judecatorul de drepturi si libertati în vederea emiterii unui mandat de aducere în scopul prezentarii la comisia medico-legala psihiatrica. Dispozitiile art. 265 alin. (4) - (9) se aplica în mod corespunzator.
(5) În cazul în care considera ca este necesara o examinare complexa, ce necesita internarea medicala a suspectului sau a inculpatului într-o institutie sanitara de specialitate, iar acesta refuza internarea, comisia medico-legala sesizeaza organul de urmarire penala sau instanta cu privire la necesitatea luarii masurii internarii nevoluntare.
(6) În cursul urmaririi penale, procurorul, daca apreciaza ca solicitarea comisiei medico-legale este întemeiata, poate cere judecatorului de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta sau de la instanta corespunzatoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla locul de internare ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea luarea masurii internarii nevoluntare, pentru maximum 30 de zile, în vederea efectuarii expertizei psihiatrice.
(7) Propunerea procurorului de luare a masurii internarii nevoluntare trebuie sa cuprinda, dupa caz, mentiuni cu privire la: fapta pentru care se efectueaza cercetarea penala, încadrarea juridica, denumirea infractiunii; faptele si împrejurarile din care rezulta îndoiala asupra discernamântului suspectului sau inculpatului, sesizarea comisiei medico-legale psihiatrice cu privire la refuzul suspectului sau inculpatului de a se interna, motivarea necesitatii luarii masurii internarii si a proportionalitatii acesteia cu scopul urmarit. Propunerea împreuna cu dosarul cauzei se prezinta judecatorului de drepturi si libertati.
(8) Judecatorul de drepturi si libertati fixeaza ziua si ora de solutionare a propunerii de luare a masurii internarii nevoluntare, în cel mult 3 zile de la data sesizarii, având obligatia de a-l cita pe suspect sau inculpat pentru termenul fixat. Termenul se comunica procurorului, precum si avocatului suspectului sau inculpatului, caruia i se acorda, la cerere, dreptul de a studia dosarul cauzei si propunerea formulata de procuror.
(9) Solutionarea propunerii de luare a masurii internarii nevoluntare se face numai în prezenta suspectului sau inculpatului, în afara de cazul când acesta este disparut, se sustrage sau când din cauza starii sanatatii sau din cauza de forta majora ori stare de necesitate nu se poate prezenta.
(10) Participarea procurorului si a avocatului ales sau numit din oficiu al suspectului ori inculpatului este obligatorie.
(11) În cazul admiterii propunerii de internare nevoluntara, încheierea judecatorului trebuie sa cuprinda:
a) datele de identitate ale suspectului sau inculpatului;
b) descrierea faptei de care este acuzat suspectul sau inculpatul, încadrarea juridica si denumirea infractiunii;
c) faptele si împrejurarile din care rezulta îndoiala asupra starii psihice a suspectului sau inculpatului;
d) motivarea necesitatii luarii masurii internarii nevoluntare în vederea efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice si a proportionalitatii acesteia cu scopul urmarit;
e) durata masurii internarii.
(12) Dupa luarea masurii, suspectului sau inculpatului i se aduc la cunostinta, de îndata, în limba pe care o întelege, motivele internarii, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.
(13) Dupa dispunerea internarii, daca suspectul sau inculpatul se afla în stare de detinere, judecatorul de drepturi si libertati informeaza administratia locului de detinere despre masura internarii si dispune transferul arestatului într-o sectie de psihiatrie a unui penitenciar-spital.
(14) Împotriva încheierii judecatorului de drepturi si libertati se poate face contestatie la judecatorul de drepturi si libertati de la instanta ierarhic superioara de catre suspect, inculpat sau de procuror în termen de 24 de ore de la pronuntare. Contestatia împotriva încheierii prin care se dispune internarea nevoluntara nu suspenda executarea.
(15) Contestatia formulata de suspect sau inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus internarea nevoluntara se solutioneaza în termen de 3 zile de la data înregistrarii acesteia si nu este suspensiva de executare.
(16) În vederea solutionarii contestatiei formulate de procuror, judecatorul de la instanta ierarhic superioara dispune citarea suspectului sau inculpatului. Participarea avocatului ales sau numit din oficiu al suspectului ori inculpatului este obligatorie.
(17) În vederea solutionarii contestatiei formulate de suspect sau de inculpat, judecatorul de la instanta ierarhic superioara comunica acestuia si procurorului data stabilita pentru judecarea contestatiei si le acorda posibilitatea de a depune observatii scrise pâna la acea data, în afara de cazul când apreciaza ca prezenta suspectului sau inculpatului, participarea procurorului si formularea de concluzii orale de catre acestia sunt necesare pentru justa solutionare a contestatiei.
(18) În cazul admiterii contestatiei formulate de suspect sau inculpat, judecatorul de la instanta ierarhic superioara dispune respingerea propunerii de internare si externarea, daca este cazul, de îndata, a suspectului sau inculpatului, daca acesta nu este detinut sau arestat chiar si în alta cauza.
(19) Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 24 de ore de la solutionarea contestatiei. Daca încheierea judecatorului de drepturi si libertati nu este atacata cu contestatie, acesta restituie dosarul procurorului în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de contestatie.
(20) În cursul judecatii, daca inculpatul refuza efectuarea expertizei ori nu se prezinta în vederea examinarii la comisia medico-legala psihiatrica, instanta, din oficiu sau la cererea procurorului, dispune emiterea unui mandat de aducere în conditiile art. 265.
(21) Masura internarii nevoluntare poate fi luata de instanta în cursul judecatii la propunerea comisiei medico-legale psihiatrice. Dispozitiile alin. (6) - (19) se aplica în mod corespunzator.
(22) Imediat dupa luarea masurii internarii nevoluntare sau în cazul schimbarii ulterioare a locului de internare, judecatorul de drepturi si libertati sau, dupa caz, presedintele completului de judecata care a dispus masura încunostinteaza despre aceasta si despre locul internarii un membru al familiei suspectului sau inculpatului ori o alta persoana desemnata de acesta, precum si institutia medico-legala care efectueaza expertiza, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. Institutia de specialitate are obligatia de a informa organele judiciare despre schimbarea locului internarii.
(23) Hotarârea prin care dispune internarea nevoluntara se pune în executare de procuror prin intermediul organelor de politie.
(24) În cazul în care suspectul sau inculpatul se afla în stare de detinere, judecatorul de drepturi si libertati sau instanta ce a dispus masura internarii într-o institutie de specialitate în vederea efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice informeaza, de îndata, administratia locului de detinere sau arestare despre masura dispusa.
(25) Masura internarii medicale în vederea efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice poate fi prelungita o singura data, pe o durata de cel mult 30 de zile. Comisia de expertiza medico-legala psihiatrica sesizeaza procurorul sau, dupa caz, instanta asupra necesitatii prelungirii masurii internarii cu cel putin 7 zile înainte de expirarea acesteia. Sesizarea trebuie sa contina descrierea activitatilor efectuate, motivele pentru care examinarea nu a fost finalizata pe parcursul internarii, examinarile ce urmeaza a fi efectuate, precizarea perioadei pentru care este necesara prelungirea. Dispozitiile alin. (6) - (24) se aplica în mod corespunzator.
(26) În cazul în care înainte de expirarea duratei internarii nevoluntare se constata ca aceasta nu mai este necesara, comisia de expertiza medico-legala psihiatrica sau persoana internata sesizeaza de îndata organul care a dispus masura, în vederea revocarii acesteia. Sesizarea se solutioneaza de urgenta, în camera de consiliu, cu participarea procurorului, dupa audierea avocatului ales sau din oficiu al persoanei internate. Încheierea pronuntata de judecatorul de drepturi si libertati sau de instanta nu este supusa niciunei cai de atac.
(27) Daca în cursul efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice se constata ca sunt îndeplinite conditiile prevazute la art. 247, comisia de expertiza medico-legala psihiatrica sesizeaza organele judiciare în vederea luarii masurii de siguranta a internarii medicale provizorii.
(28) Perioada în care suspectul sau inculpatul a fost internat într-o institutie de specialitate în vederea efectuarii expertizei psihiatrice se deduce din durata pedepsei, în conditiile art. 72 din
Codul penal.
Autopsia medico-legala Art. 185
(1) Autopsia medico-legala se dispune de catre organul de urmarire penala sau de catre instanta de judecata, în caz de moarte violenta ori când aceasta este suspecta de a fi violenta sau când nu se cunoaste cauza mortii ori exista o suspiciune rezonabila ca decesul a fost cauzat direct sau indirect printr-o infractiune ori în legatura cu comiterea unei infractiuni. În cazul în care corpul victimei a fost înhumat, este dispusa exhumarea pentru examinarea cadavrului prin autopsie.
(2) Procurorul dispune de îndata efectuarea unei autopsii medico-legale daca decesul s-a produs în perioada în care persoana se afla în custodia politiei, a Administratiei Nationale a Penitenciarelor, în timpul internarii medicale nevoluntare sau în cazul oricarui deces care ridica suspiciunea nerespectarii drepturilor omului, a aplicarii torturii sau a oricarui tratament inuman.
(3) Pentru a constata daca exista motive pentru a efectua autopsia medico-legala, organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate solicita opinia medicului legist.
(4) Autopsia se efectueaza în cadrul institutiei medico-legale, potrivit legii speciale.
(5) La efectuarea autopsiei medico-legale pot fi cooptati si specialisti din alte domenii medicale, în vederea stabilirii cauzei decesului, la solicitarea medicului legist, cu exceptia medicului care a tratat persoana decedata.
(6) Cu ocazia efectuarii autopsiei medico-legale pot fi utilizate orice metode legale pentru stabilirea identitatii, inclusiv prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii profilului genetic judiciar.
(7) Organul de urmarire penala trebuie sa încunostinteze un membru de familie despre data autopsiei si despre dreptul de a desemna un expert independent autorizat care sa asiste la efectuarea autopsiei.
(8) Medicul legist care a efectuat autopsia întocmeste un raport de expertiza, care cuprinde constatarile si concluziile sale cu privire la:
a) identitatea persoanei decedate sau elemente de identificare, daca identitatea nu este cunoscuta;
b) felul mortii;
c) cauza medicala a mortii;
d) existenta leziunilor traumatice, mecanismul de producere a acestora, natura agentului vulnerant si legatura de cauzalitate dintre leziunile traumatice si deces;
e) rezultatele investigatiilor de laborator efectuate asupra probelor biologice prelevate de la cadavru si a substantelor suspecte descoperite;
f) urmele biologice gasite pe corpul persoanei decedate;
g) data probabila a mortii;
h) orice alte elemente care pot contribui la lamurirea împrejurarilor producerii mortii.
Examinarea fizica Art. 190
(1) Examinarea fizica a unei persoane presupune examinarea externa si interna a corpului acesteia, precum si prelevarea de probe biologice. Organul de urmarire penala trebuie sa solicite, în prealabil, consimtamântul scris al persoanei care urmeaza a fi examinata. În cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu, consimtamântul la examinarea fizica este solicitat reprezentantului legal, iar în cazul celor cu capacitate restrânsa de exercitiu, consimtamântul scris al acestora trebuie exprimat în prezenta ocrotitorilor legali.
(2) În lipsa consimtamântului scris al persoanei care urmeaza a fi examinata, al reprezentantului legal ori a încuviintarii din partea ocrotitorului legal, judecatorul de drepturi si libertati dispune, prin încheiere, la cererea motivata a procurorului, examinarea fizica a persoanei, daca aceasta masura este necesara pentru stabilirea unor fapte sau împrejurari care sa asigure buna desfasurare a urmaririi penale ori pentru a se determina daca o anumita urma sau consecinta a infractiunii poate fi gasita pe corpul sau în interiorul corpului acesteia.
(3) Cererea organului de urmarire penala trebuie sa cuprinda: numele persoanei a carei examinare fizica este ceruta, motivarea îndeplinirii conditiilor prevazute la alin. (2), modalitatea în care examinarea fizica urmeaza a fi efectuata, infractiunea de care este acuzat suspectul sau inculpatul.
(4) Judecatorul de drepturi si libertati solutioneaza cererea de efectuare a examinarii fizice în camera de consiliu, prin încheiere ce nu este supusa niciunei cai de atac.
(5) În cazul în care persoana examinata nu îsi exprima în scris consimtamântul si exista urgenta, iar obtinerea autorizarii judecatorului în conditiile alin. (4) ar conduce la o întârziere substantiala a cercetarilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor, organul de urmarire penala poate dispune, prin ordonanta, efectuarea examinarii fizice. Ordonanta organului de urmarire penala, precum si procesul- verbal în care sunt consemnate activitatile desfasurate cu ocazia examinarii fizice sunt înaintate de îndata judecatorului de drepturi si libertati. În cazul în care judecatorul constata ca au fost respectate conditiile prevazute la alin. (2), dispune, prin încheiere motivata, validarea examinarii fizice efectuate de organele de urmarire penala. Încalcarea de catre organele de urmarire penala a conditiilor prevazute la alin. (2) atrage excluderea probelor obtinute prin examinarea fizica.
(6) Validarea examinarii fizice efectuate de organele de urmarire penala se efectueaza potrivit alin. (4).
(7) Examinarea fizica interna a corpului unei persoane sau recoltarea de probe biologice trebuie efectuata de un medic, asistent medical sau de o persoana cu pregatire medicala de specialitate, cu respectarea vietii private si a demnitatii umane. Examinarea fizica interna a minorului care nu a împlinit 14 ani se poate face în prezenta unuia dintre parinti, la solicitarea parintelui. Recoltarea prin metode noninvazive de probe biologice în vederea efectuarii expertizei genetice judiciare se poate efectua si de catre personalul de specialitate al Politiei Române.
(8) În cazul conducerii unui vehicul de catre o persoana aflata sub influenta bauturilor alcoolice sau a altor substante, recoltarea de probe biologice se efectueaza din dispozitia organelor de constatare si cu consimtamântul celui supus examinarii, de catre un medic, asistent medical sau de o persoana cu pregatire medicala de specialitate, în cel mai scurt timp, într-o institutie medicala, în conditiile stabilite de legile speciale.
(9) Activitatile efectuate cu ocazia examinarii fizice sunt consemnate de organele de urmarire penala într-un proces-verbal ce trebuie sa cuprinda: numele si prenumele organului de urmarire penala care îl încheie, ordonanta sau încheierea prin care s-a dispus masura, locul unde a fost încheiat, data, ora la care a început si ora la care s-a terminat activitatea, numele si prenumele persoanei examinate, natura examinarii fizice, descrierea activitatilor desfasurate, lista probelor recoltate în urma examinarii fizice.
(10) Rezultatele obtinute din analiza probelor biologice pot fi folosite si în alta cauza penala, daca servesc la aflarea adevarului.
(11) Probele biologice care nu au fost consumate cu ocazia analizelor efectuate sunt conservate si pastrate în institutia unde au fost prelucrate, pe o perioada de cel putin 10 ani de la epuizarea cailor ordinare de atac ale hotarârii judecatoresti.
Expertiza genetica judiciara Art. 191
(1) Expertiza genetica judiciara se poate dispune de catre organul de urmarire penala, prin ordonanta, în cursul urmaririi penale, sau de instanta, prin încheiere, în cursul judecatii, cu privire la probele biologice recoltate de la persoane sau orice alte probe ce au fost gasite ori ridicate.
(2) Expertiza genetica judiciara se efectueaza în cadrul institutiilor medico-legale, al unei institutii ori unui laborator de specialitate sau al oricarei alte institutii de specialitate certificate si acreditate în acest tip de analize.
(3) Probele biologice recoltate cu ocazia examinarii corporale pot fi folosite numai la identificarea profilului genetic judiciar.
(4) Profilul genetic judiciar obtinut în conditiile alin. (3) poate fi folosit si în alta cauza penala, daca serveste la aflarea adevarului.
(5) Datele obtinute ca urmare a expertizei genetice judiciare constituie date personale si sunt protejate conform legii.
Reconstituirea Art. 193
(1) Organul de urmarire penala sau instanta de judecata, daca gaseste necesar pentru verificarea si precizarea unor date sau probe administrate ori pentru a stabili împrejurari de fapt ce prezinta importanta pentru solutionarea cauzei, poate sa procedeze la reconstituirea, în întregime sau în parte, a modului si a conditiilor în care s-a comis fapta.
(2) Organele judiciare procedeaza la reconstituirea activitatilor sau a situatiilor, având în vedere împrejurarile în care fapta a avut loc, pe baza probelor administrate. În cazul în care declaratiile martorilor, ale partilor sau ale subiectilor procesuali principali cu privire la activitatile sau situatiile ce trebuie reconstituite sunt diferite, reconstituirea trebuie efectuata separat pentru fiecare varianta a desfasurarii faptei descrise de acestia.
(3) Când suspectul sau inculpatul se afla în vreuna din situatiile prevazute la art. 90, reconstituirea se face în prezenta acestuia, asistat de aparator. Atunci când suspectul sau inculpatul nu poate sau refuza sa participe la reconstituire, aceasta se efectueaza cu participarea altei persoane.
(4) Reconstituirea trebuie sa fie efectuata astfel încât sa nu fie încalcata legea sau ordinea publica, sa nu fie adusa atingere moralei publice si sa nu fie pusa în pericol viata sau sanatatea persoanelor.
Comisia rogatorie Art. 200
(1) Când un organ de urmarire penala sau instanta de judecata nu are posibilitatea sa asculte un martor, sa faca o cercetare la fata locului, sa procedeze la ridicarea unor obiecte sau sa efectueze orice alt act procedural, se poate adresa unui alt organ de urmarire penala ori unei alte instante, care are posibilitatea sa le efectueze.
(2) Punerea în miscare a actiunii penale, luarea masurilor preventive, încuviintarea de probatorii, precum si dispunerea celorlalte acte procesuale sau masuri procesuale nu pot forma obiectul comisiei rogatorii.
(3) Comisia rogatorie se poate adresa numai unui organ sau unei instante egale în grad.
(4) Ordonanta sau încheierea prin care s-a dispus comisia rogatorie trebuie sa contina toate lamuririle referitoare la îndeplinirea actului care face obiectul acesteia, iar în cazul când urmeaza sa fie ascultata o persoana, se vor arata si întrebarile ce trebuie sa i se puna.
(5) Organul de urmarire penala sau instanta de judecata care efectueaza comisia rogatorie poate pune si alte întrebari, daca necesitatea acestora rezulta în cursul ascultarii.
(6) Când comisia rogatorie s-a dispus de instanta de judecata, partile pot formula în fata acesteia întrebari, care vor fi transmise instantei ce urmeaza a efectua comisia rogatorie.
(7) Totodata, oricare dintre parti poate cere sa fie citata la efectuarea comisiei rogatorii.
(8) Când inculpatul este arestat, instanta care urmeaza a efectua comisia rogatorie dispune desemnarea unui avocat din oficiu, care îl va reprezenta, în absenta avocatului ales.
Conditiile generale de luare a masurilor asiguratorii Art. 249
(1) Procurorul, în cursul urmaririi penale, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de camera preliminara ori în cursul judecatii, poate lua masuri asiguratorii, prin ordonanta sau, dupa caz, prin încheiere motivata, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrainarea sau sustragerea de la urmarire a bunurilor care pot face obiectul confiscarii speciale sau al confiscarii extinse ori care pot servi la garantarea executarii pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a repararii pagubei produse prin infractiune.
(2) Masurile asiguratorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.
(3) Masurile asiguratorii pentru garantarea executarii pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului.
(4) Masurile asiguratorii în vederea confiscarii speciale sau confiscarii extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia carora se afla bunurile ce urmeaza a fi confiscate.
(4^1) În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscarii speciale sau al confiscarii extinse, luarea de catre procuror a masurilor asiguratorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrainarea sau sustragerea de la urmarire a acestor bunuri este obligatorie.
(5) Masurile asiguratorii în vederea repararii pagubei produse prin infractiune si pentru garantarea executarii cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului si ale persoanei responsabile civilmente, pâna la concurenta valorii probabile a acestora.
(6) Masurile asiguratorii prevazute la alin. (5) se pot lua, în cursul urmaririi penale, al procedurii de camera preliminara si al judecatii, si la cererea partii civile. Masurile asiguratorii luate din oficiu de catre organele judiciare prevazute la alin. (1) pot folosi si partii civile.
(7) Masurile asiguratorii luate în conditiile alin. (1) sunt obligatorii în cazul în care persoana vatamata este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsa.
(8) Nu pot fi sechestrate bunuri care apartin unei autoritati sau institutii publice ori unei alte persoane de drept public si nici bunurile exceptate de lege.
Contestarea masurilor asiguratorii Art. 250
(1) Împotriva masurii asiguratorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice alta persoana interesata poate face contestatie, în termen de 3 zile de la data comunicarii ordonantei de luare a masurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în fond.
(2) Contestatia nu este suspensiva de executare.
(3) Procurorul înainteaza judecatorului de drepturi si libertati dosarul cauzei, în termen de 24 de ore de la solicitarea dosarului de catre acesta.
(4) Solutionarea contestatiei se face în camera de consiliu, cu citarea celui care a facut contestatia si a persoanelor interesate, prin încheiere motivata, care este definitiva. Participarea procurorului este obligatorie.
(5) Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la solutionarea contestatiei.
(5^1) Daca, pâna la solutionarea contestatiei formulate conform alin. (1), a fost sesizata instanta prin rechizitoriu, contestatia se înainteaza, spre competenta solutionare, judecatorului de camera preliminara. Dispozitiile alin. (4) se aplica în mod corespunzator.
(6) Împotriva modului de aducere la îndeplinire a masurii asiguratorii luate de catre judecatorul de camera preliminara ori de catre instanta de judecata, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice alta persoana interesata poate face contestatie la acest judecator ori la aceasta instanta, în termen de 3 zile de la data punerii în executare a masurii.
(7) Contestatia nu suspenda executarea si se solutioneaza, în sedinta publica, prin încheiere motivata, cu citarea partilor, în termen de 5 zile de la înregistrarea acesteia. Participarea procurorului este obligatorie.
(8) Dupa ramânerea definitiva a hotarârii, se poate face contestatie potrivit legii civile numai asupra modului de aducere la îndeplinire a masurii asiguratorii.
(9) Întocmirea minutei este obligatorie.
Contestarea masurilor asiguratorii dispuse in cursul judecatii Art. 250^1
(1) Împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei masuri asiguratorii de catre judecatorul de camera preliminara, de instanta de judecata sau de instanta de apel, inculpatul, procurorul sau orice alta persoana interesata poate face contestatie, în termen de 48 de ore de la pronuntare sau, dupa caz, de la comunicare. Contestatia se depune, dupa caz, la judecatorul de camera preliminara, instanta de judecata sau instanta de apel care a pronuntat încheierea atacata si se înainteaza, împreuna cu dosarul cauzei, dupa caz, judecatorului de camera preliminara de la instanta ierarhic superioara, respectiv instantei ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.
(2) Contestatia împotriva încheierii prin care judecatorul de camera preliminara de la Sectia penala a Înaltei Curte de Casatie si Justitie a luat o masura asiguratorie se solutioneaza de un complet format din 2 judecatori de camera preliminara, iar contestatia împotriva încheierii prin care Sectia penala a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, în prima instanta sau în apel, a luat o masura asiguratorie se solutioneaza de Completul de 5 judecatori.
(3) Contestatia formulata potrivit alin. (1) nu este suspensiva de executare. Contestatia se solutioneaza în termen de 5 zile de la înregistrare, în sedinta publica, cu participarea procurorului si cu citarea inculpatului si a partilor interesate care au formulat-o. Prevederile art. 425^1 si urmatoarele se aplica în mod corespunzator.
(4) În cazul în care masura asiguratorie s-a dispus direct prin hotarârea instantei de apel, dispozitiile alin. (1) - (3) se aplica în mod corespunzator.
Valorificarea bunurilor mobile sechestrate in cursul urmaririi penale Art. 252^2
(1) În cursul urmaririi penale, atunci când nu exista acordul proprietarului, daca procurorul care a instituit sechestrul apreciaza ca se impune valorificarea bunurilor mobile sechestrate, îl sesizeaza cu o propunere motivata de valorificare a bunurilor sechestrate pe judecatorul de drepturi si libertati.
(2) Judecatorul de drepturi si libertati sesizat în conditiile alin. (1) fixeaza un termen, care nu poate fi mai scurt de 10 zile, la care sunt chemate partile, precum si custodele bunurilor, atunci când a fost desemnat unul. Participarea procurorului este obligatorie.
(3) La termenul fixat, în camera de consiliu, se aduce la cunostinta partilor si a custodelui faptul ca se intentioneaza valorificarea bunurilor mobile sechestrate si li se pune în vedere ca au dreptul de face observatii sau cereri legate de bunurile ce urmeaza a fi valorificate. Dupa examinarea obiectiilor si cererilor facute de parti sau custode, judecatorul de drepturi si libertati dispune prin încheiere motivata asupra valorificarii bunurilor mobile prevazute la art. 252^1 alin. (2). Lipsa partilor legal citate nu împiedica desfasurarea procedurii.
(4) Împotriva încheierii judecatorului de drepturi si libertati prevazute la alin. (2) se poate face contestatie la judecatorul de drepturi si libertati de la instanta ierarhic superioara de catre parti, custode, procuror, precum si de catre orice alta persoana interesata în termen de 10 zile.
(5) Termenul prevazut la alin. (4) curge de la comunicare pentru procuror, parti sau custode sau de la data când au luat la cunostinta de încheiere în cazul altor persoane interesate.
(6) Partile sau custodele pot face contestatie numai împotriva încheierii prin care judecatorul de drepturi si libertati a dispus valorificarea bunurilor mobile sechestrate. Procurorul poate face contestatie numai împotriva încheierii prin care judecatorul de drepturi si libertati a respins propunerea de valorificare a bunurilor mobile sechestrate.
(7) Contestatia prevazuta la alin. (4) este suspensiva de executare. Judecarea cauzei se face de urgenta si cu precadere, iar hotarârea prin care se solutioneaza contestatia este definitiva.
Contestarea modului de valorificare a bunurilor mobile sechestrate Art. 252^4
(1) Împotriva modului de aducere la îndeplinire a încheierii prevazute de art. 2522 alin. (3) sau a hotarârii judecatoresti de valorificare a bunurilor mobile sechestrate, prevazuta de art. 2522 alin. (7) sau art. 2523 alin. (3), suspectul sau inculpatul, partea responsabila civilmente, custodele, orice alta persoana interesata, precum si procurorul pot formula, în cursul procesului penal, contestatie la instanta competenta sa solutioneze cauza în prima instanta.
(2) Contestatia prevazuta la alin. (1) se face în termen de 15 zile de la îndeplinirea actului contestat.
(3) Instanta solutioneaza contestatia de urgenta si cu precadere, în sedinta publica, cu citarea partilor, prin încheiere definitiva.
(4) Dupa solutionarea definitiva a procesului penal, daca nu s-a facut contestatie împotriva modului de aducere la îndeplinire a încheierii sau a hotarârii judecatoresti de valorificare a bunurilor mobile sechestrate prevazute la alin. (1), se poate face contestatie potrivit legii civile.
Procesul-verbal de sechestru si notarea sau inscrierea ipotecara Art. 253
(1) Organul care aplica sechestrul încheie un proces-verbal despre toate actele efectuate potrivit art. 252, descriind în amanunt bunurile sechestrate, cu indicarea valorii lor. În procesul-verbal se arata si bunurile exceptate de lege de la urmarire, potrivit dispozitiilor art. 249 alin. (8), gasite la persoana careia i s-a aplicat sechestru. De asemenea, se consemneaza obiectiile suspectului sau inculpatului ori ale partii responsabile civilmente, precum si cele ale altor persoane interesate.
(2) În procesul-verbal prevazut la alin. (1) se mentioneaza si faptul ca partile au fost încunostintate ca:
a) pot solicita valorificarea bunului sau bunurilor sechestrate, în temeiul art. 252^1 alin. (1);
b) în cursul procesului penal, înainte de pronuntarea unei hotarâri definitive, bunurile mobile asupra carora s-a instituit sechestrul asigurator pot fi valorificate de catre organul judiciar, chiar si fara consimtamântul proprietarului, daca sunt îndeplinite conditiile prevazute de art. 252^1 alin. (2).
(3) Un exemplar al procesului-verbal prevazut la alin. (1) se lasa persoanei asupra bunurilor careia s-a aplicat sechestrul, iar în lipsa acesteia, celor cu care locuieste, administratorului, portarului sau celui care în mod obisnuit îl înlocuieste ori unui vecin. În cazul când o parte din bunuri sau totalitatea lor au fost predate unui custode, se lasa acestuia o copie de pe procesul-verbal. Un exemplar se înainteaza si organului judiciar care a dispus luarea masurii asiguratorii, în termen de 24 de ore de la încheierea procesului-verbal.
(4) Pentru bunurile imobile sechestrate, procurorul, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent notarea ipotecara asupra bunurilor sechestrate, anexând copie de pe ordonanta sau încheierea prin care s-a dispus sechestrul si un exemplar al procesului-verbal de sechestru.
(5) Prevederile alin. (4) se aplica în mod corespunzator si cu privire la dispunerea înscrierii ipotecare asupra bunurilor mobile.
Poprirea Art. 254
(1) Sumele de bani datorate cu orice titlu suspectului ori inculpatului sau partii responsabile civilmente de catre o a treia persoana ori de catre cel pagubit sunt poprite în mâinile acestora, în limitele prevazute de lege, de la data primirii ordonantei sau încheierii prin care se înfiinteaza sechestrul.
(2) Sumele de bani prevazute la alin. (1) vor fi consemnate de catre debitori, dupa caz, la dispozitia organului judiciar care a dispus poprirea sau a organului de executare, în termen de 5 zile de la scadenta, recipisele urmând a fi predate procurorului, judecatorului de camera preliminara ori instantei de judecata în termen de 24 de ore de la consemnare.
Restituirea lucrurilor Art. 255
(1) Daca procurorul sau judecatorul de drepturi si libertati, în cursul urmaririi penale, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, în procedura de camera preliminara ori în cursul judecatii, constata, la cerere sau din oficiu, ca lucrurile ridicate de la suspect ori inculpat sau de la orice persoana care le-a primit spre a le pastra sunt proprietatea persoanei vatamate sau a altei persoane ori au fost luate pe nedrept din posesia sau detinerea acestora, dispune restituirea acestor lucruri. Dispozitiile art. 250 se aplica în mod corespunzator.
(2) Restituirea lucrurilor ridicate are loc numai daca prin aceasta nu sunt îngreunate stabilirea situatiei de fapt si justa solutionare a cauzei si cu obligatia pentru cel caruia îi sunt restituite sa le pastreze pâna la pronuntarea unei solutii definitive în procesul penal.
Modul de citare Art. 257
(1) Chemarea unei persoane în fata organului de urmarire penala sau a instantei de judecata se face prin citatie scrisa. Citarea se poate face si prin nota telefonica sau telegrafica, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.
(2) Comunicarea citatiilor si a tuturor actelor de procedura se va face, din oficiu, prin agentii procedurali ai organelor judiciare sau prin orice alt salariat al acestora, prin intermediul politiei locale ori prin serviciul postal sau de curierat.
(3) Persoanele prevazute la alin. (2) sunt obligate sa îndeplineasca procedura de citare si sa comunice dovezile de îndeplinire a acesteia înainte de termenul de citare stabilit de organul judiciar.
(4) În cazul prevazut la art. 80, persoanele vatamate si partile civile pot fi citate prin reprezentantul legal sau printr-o publicatie de circulatie nationala.
(5) Citarea se poate realiza si prin intermediul postei electronice sau prin orice alt sistem de mesagerie electronica, cu acordul persoanei citate.
(6) Minorul cu o vârsta mai mica de 16 ani va fi citat, prin intermediul parintilor sau al tutorelui, cu exceptia cazului în care acest lucru nu este posibil.
(7) Organul judiciar poate comunica si oral persoanei prezente termenul urmator, aducându-i la cunostinta consecintele neprezentarii. În cursul urmaririi penale, aducerea la cunostinta a termenului se mentioneaza într-un proces-verbal, care se semneaza de catre persoana astfel citata.
(8) Citarea si comunicarea actelor procedurale se fac în plic închis, care va purta mentiunea «Pentru justitie. A se înmâna cu prioritate».
Locul de citare Art. 259
(1) Suspectul, inculpatul, partile în proces, precum si alte persoane se citeaza la adresa unde locuiesc, iar daca aceasta nu este cunoscuta, la adresa locului lor de munca, prin serviciul de personal al unitatii la care lucreaza.
(2) Suspectul sau inculpatul are obligatia de a comunica în termen de cel mult 3 zile organului judiciar schimbarea adresei unde locuieste. Suspectul sau inculpatul este informat cu privire la aceasta obligatie în cadrul audierii si cu privire la consecintele nerespectarii obligatiei.
(3) Suspectul sau inculpatul care a indicat, printr-o declaratie data în cursul procesului penal, un alt loc pentru a fi citat este citat la locul indicat.
(4) Suspectul sau inculpatul poate fi citat la sediul avocatului ales, daca nu s-a prezentat dupa prima citare legal îndeplinita.
(5) Daca nu se cunosc nici adresa unde locuieste suspectul sau inculpatul si nici locul sau de munca, la sediul organului judiciar se afiseaza o înstiintare care trebuie sa cuprinda:
a) anul, luna, ziua si ora când a fost facuta;
b) numele si prenumele celui care a facut afisarea si functia acestuia;
c) numele, prenumele si domiciliul sau, dupa caz, resedinta, respectiv sediul celui citat;
d) numarul dosarului în legatura cu care se face înstiintarea si denumirea organului judiciar pe rolul caruia se afla dosarul;
e) mentiunea ca înstiintarea se refera la actul procedural al citatiei;
f) mentiunea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citatia în care destinatarul este în drept sa se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citatia;
g) mentiunea ca, în cazul în care destinatarul nu se prezinta pentru comunicarea citatiei în interiorul termenului prevazut la lit. f), citatia se considera comunicata la împlinirea acestui termen;
h) semnatura celui care a afisat înstiintarea.
(6) Bolnavii sau persoanele aflate, dupa caz, în spitale, asezaminte medicale ori de asistenta sociala se citeaza prin administratia acestora.
(7) Persoanele private de libertate se citeaza la locul de detinere, prin administratia acestuia. O copie a citatiei se comunica si administratiei locului de detinere.
(7^1) Militarii se citeaza la unitatea din care fac parte, prin comandantul acesteia.
(8) Pentru persoanele care alcatuiesc echipajul unei nave maritime sau fluviale, aflate în cursa, citarea se face la capitania portului unde este înregistrata nava.
(9) Daca suspectul sau inculpatul locuieste în strainatate, citarea se face, pentru primul termen, potrivit normelor de drept international penal aplicabile în relatia cu statul solicitat, în conditiile legii. În absenta unei asemenea norme sau în cazul în care instrumentul juridic international aplicabil o permite, citarea se face prin scrisoare recomandata. În acest caz, avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar, sau refuzul de primire a acesteia tine loc de dovada a îndeplinirii procedurii de citare. Pentru primul termen de judecata, suspectul sau inculpatul va fi înstiintat prin citatie ca are obligatia de a indica o adresa pe teritoriul României, o adresa de posta electronica sau mesagerie electronica, unde urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind procesul. În cazul în care nu se conformeaza, comunicarile i se vor face prin scrisoare recomandata, recipisa de predare la posta româna a scrisorii, în cuprinsul careia vor fi mentionate actele care se expediaza, tinând loc de dovada de îndeplinire a procedurii.
(10) Personalul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare si cetatenii români trimisi sa lucreze în cadrul organizatiilor internationale, membrii de familie care locuiesc cu ei, cât timp se afla în strainatate, precum si cetatenii români aflati în strainatate în interes de serviciu, inclusiv membrii de familie care îi însotesc, se citeaza prin intermediul unitatilor care i-au trimis în strainatate.
(11) La stabilirea termenului pentru înfatisarea suspectului sau inculpatului aflat în strainatate se tine seama de normele internationale aplicabile în relatia cu statul pe teritoriul caruia se afla suspectul sau inculpatul, iar în lipsa unor asemenea norme, de necesitatea ca citatia în vederea înfatisarii sa fie primita cel mai târziu cu 30 de zile înainte de ziua stabilita pentru înfatisare.
(12) Institutiile, autoritatile publice si alte persoane juridice se citeaza la sediul acestora, iar în cazul neidentificarii sediului, se aplica în mod corespunzator dispozitiile alin. (5).
(13) Citarea prin intermediul postei electronice sau al unui sistem de mesagerie electronica se face la adresa electronica ori la coordonatele care au fost indicate în acest scop organului judiciar de catre persoana citata sau de catre reprezentantul ei.
Imposibilitatea de a comunica citatia Art. 261^1
Când comunicarea citatiei nu se poate face, deoarece imobilul nu exista, este nelocuit ori destinatarul nu mai locuieste în imobilul respectiv, sau atunci când comunicarea nu poate fi facuta din alte motive asemanatoare, agentul întocmeste un proces-verbal în care mentioneaza situatiile constatate, pe care îl trimite organului judiciar care a dispus citarea.
Mandatul de aducere Art. 265
(1) O persoana poate fi adusa în fata organului de urmarire penala sau a instantei de judecata pe baza unui mandat de aducere, daca, fiind anterior citata, nu s-a prezentat, în mod nejustificat, iar ascultarea ori prezenta ei este necesara, sau daca nu a fost posibila comunicarea corespunzatoare a citatiei si împrejurarile indica fara echivoc ca persoana se sustrage de la primirea citatiei.
(2) Suspectul sau inculpatul poate fi adus cu mandat de aducere, chiar înainte de a fi fost chemat prin citatie, daca aceasta masura se impune în interesul rezolvarii cauzei.
(3) În cursul urmaririi penale mandatul de aducere se emite de catre organul de urmarire penala, iar în cursul judecatii de catre instanta.
(4) În cazul în care pentru executarea mandatului de aducere este necesara patrunderea fara consimtamânt într-un domiciliu sau sediu, în cursul urmaririi penale mandatul de aducere poate fi dispus, la cererea motivata a procurorului, de judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta sau de la instanta corespunzatoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul.
(5) Cererea formulata de procuror, în cursul urmaririi penale, trebuie sa cuprinda:
a) motivarea îndeplinirii conditiilor prevazute la alin. (1) si (2);
b) indicarea infractiunii care constituie obiectul urmaririi penale si numele suspectului sau al inculpatului;
c) indicarea adresei unde se afla persoana pentru care se solicita emiterea mandatului de aducere.
(6) Cererea prin care se solicita, în cursul urmaririi penale, emiterea unui mandat de aducere se solutioneaza în camera de consiliu, fara citarea partilor.
(7) În cazul în care apreciaza ca cererea este întemeiata, judecatorul de drepturi si libertati dispune motivat, prin încheiere definitiva, admiterea solicitarii parchetului si încuviintarea aducerii persoanei solicitate, emitând de îndata mandatul de aducere.
(8) Mandatul de aducere emis de judecatorul de drepturi si libertati trebuie sa cuprinda:
a) denumirea instantei;
b) data, ora si locul emiterii;
c) numele, prenumele si calitatea persoanei care a emis mandatul de aducere;
d) scopul pentru care a fost emis;
e) numele persoanei care urmeaza a fi adusa cu mandat si adresa unde locuieste. În cazul suspectului sau inculpatului, mandatul de aducere trebuie sa mentioneze infractiunea care constituie obiectul urmaririi penale;
f) indicarea temeiului si motivarea necesitatii emiterii mandatului de aducere;
g) mentiunea ca mandatul de aducere poate fi folosit o singura data;
h) semnatura judecatorului si stampila instantei.
(9) În cazul în care judecatorul de drepturi si libertati apreciaza ca nu sunt satisfacute conditiile prevazute la alin. (1), (2) si (4), dispune, prin încheiere definitiva, respingerea cererii, ca neîntemeiata.
(10) Mandatul de aducere emis de organul de urmarire penala, în cursul urmaririi penale, sau de instanta, în cursul judecatii, trebuie sa cuprinda, în mod corespunzator, mentiunile prevazute la alin. (8).
(11) Organul judiciar asculta, de îndata, persoana adusa cu mandat de aducere sau, dupa caz, efectueaza de îndata actul care a necesitat prezenta acesteia.
(12) Persoanele aduse cu mandat ramân la dispozitia organului judiciar numai pe durata impusa de audiere sau de îndeplinirea actului procesual care a facut necesara prezenta lor, dar nu mai mult de 8 ore, în afara de cazul când s-a dispus retinerea ori arestarea preventiva a acestora.
Executarea mandatului de aducere Art. 266
(1) Mandatul de aducere se executa prin organele de cercetare penala ale politiei judiciare si organele de ordine publica. Persoana careia i se încredinteaza executarea mandatului transmite mandatul persoanei pentru care acesta a fost emis si îi solicita sa o însoteasca. În cazul în care persoana indicata în mandat refuza sa însoteasca persoana care executa mandatul sau încearca sa fuga, aceasta va fi adusa prin constrângere.
(2) În vederea executarii mandatului emis de judecatorul de drepturi si libertati sau de instanta de judecata, organele prevazute la alin. (1) pot patrunde în locuinta sau sediul oricarei persoane, în care exista indicii ca se afla cel cautat, în cazul în care acesta refuza sa coopereze, împiedica executarea mandatului sau pentru orice alt motiv temeinic justificat si proportional cu scopul urmarit.
(3) Daca persoana aratata în mandatul de aducere nu poate fi adusa din motive de boala, cel însarcinat cu executarea mandatului constata aceasta într-un proces- verbal, care se înainteaza de îndata organului de urmarire penala sau, dupa caz, instantei de judecata.
(4) Daca cel însarcinat cu executarea mandatului de aducere nu gaseste persoana prevazuta în mandat la adresa indicata, face cercetari si, daca acestea au ramas fara rezultat, încheie un proces-verbal care va cuprinde mentiuni despre cercetarile facute. Procesul-verbal se înainteaza, de îndata, organului de urmarire penala sau, dupa caz, instantei de judecata.
(5) Executarea mandatelor de aducere privind pe militari se face prin comandantul unitatii militare sau prin politia militara.
(6) Activitatile desfasurate cu ocazia executarii mandatului de aducere sunt consemnate într-un proces-verbal, care trebuie sa cuprinda:
a) numele, prenumele si calitatea celui care îl încheie;
b) locul unde este încheiat;
c) mentiuni despre activitatile desfasurate.
Plata cheltuielilor avansate de stat in celelalte cazuri Art. 275
(1) Cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate dupa cum urmeaza:
1. în caz de achitare, de catre:
a) persoana vatamata, în masura în care i se retine o culpa procesuala;
b) partea civila careia i s-au respins în totul pretentiile civile, în masura în care i se retine o culpa procesuala;
c) inculpatul care a fost obligat la repararea prejudiciului;
2. în caz de încetare a procesului penal, de catre:
a) inculpat, daca exista o cauza de nepedepsire;
b) persoana vatamata, în caz de retragere a plângerii prealabile sau în cazul în care plângerea prealabila a fost tardiv introdusa;
c) partea prevazuta în acordul de mediere, în cazul în care a intervenit medierea penala;
d) inculpatul si persoana vatamata, în caz de împacare.
3. daca inculpatul cere continuarea procesului penal, cheltuielile judiciare sunt suportate de catre:
a) persoana vatamata, atunci când aceasta si-a retras plângerea prealabila ori s-a dispus clasarea în temeiul dispozitiilor art. 16 alin. (1) lit. a) -c) sau achitarea inculpatului, în masura în care i se retine o culpa procesuala;
b) inculpat, atunci când se dispune clasarea pentru alte situatii decât cele prevazute în dispozitiile art. 16 alin. (1) lit. a) -c) ori încetarea procesului penal;
4. în caz de restituire a cauzei la parchet în procedura camerei preliminare, cheltuielile judiciare sunt suportate de catre stat.
(2) În cazul declararii apelului, recursului în casatie ori al introducerii unei contestatii sau oricarei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de catre persoana careia i s-a respins ori care si-a retras apelul, recursul în casatie, contestatia sau cererea.
(3) În toate celelalte cazuri, cheltuielile judiciare avansate de stat ramân în sarcina acestuia.
(4) În cazul când mai multe parti sau persoane vatamate sunt obligate la suportarea cheltuielilor judiciare, instanta hotaraste partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare.
(5) Dispozitiile alin. (1) pct. 1 si 2 si ale alin. (2) - (4) se aplica în mod corespunzator în cazul dispunerii în cursul urmaririi penale a unei solutii de clasare si în situatia respingerii unei plângeri formulate împotriva actelor si masurilor dispuse de organele de urmarire penala.
(6) Cheltuielile privind avocatii din oficiu si interpretii desemnati de organele judiciare, potrivit legii, ramân în sarcina statului.
(7) În situatia contestatiilor formulate de catre administratia penitenciarului în cazurile prevazute de Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificarile si completarile ulterioare, cheltuielile judiciare ramân în sarcina statului.
Plata cheltuielilor judiciare facute de parti Art. 276
(1) În caz de condamnare, renuntare la urmarirea penala, renuntare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicarii pedepsei, inculpatul este obligat sa plateasca persoanei vatamate, precum si partii civile careia i s-a admis actiunea civila cheltuielile judiciare facute de acestea.
(2) Când actiunea civila este admisa numai în parte, instanta îl poate obliga pe inculpat la plata totala sau partiala a cheltuielilor judiciare.
(3) În caz de renuntare la pretentiile civile, precum si în caz de tranzactie, mediere ori recunoastere a pretentiilor civile, instanta dispune asupra cheltuielilor conform întelegerii partilor.
(4) În situatiile prevazute la alin. (1) si (2), când sunt mai multi inculpati ori daca exista si parte responsabila civilmente, se aplica în mod corespunzator dispozitiile art. 274 alin. (2) si (3).
(5) În caz de achitare, persoana vatamata sau partea civila este obligata sa plateasca inculpatului si, dupa caz, partii responsabile civilmente cheltuielile judiciare facute de acestia, în masura în care au fost provocate de persoana vatamata sau de partea civila.
(6) În celelalte cazuri instanta stabileste obligatia de restituire potrivit legii civile.
Nulitatile relative Art. 282
(1) Încalcarea oricaror dispozitii legale în afara celor prevazute la art. 281 determina nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerintei legale s-a adus o vatamare drepturilor partilor ori ale subiectilor procesuali principali, care nu poate fi înlaturata altfel decât prin desfiintarea actului.
(2) Nulitatea relativa poate fi invocata de procuror, suspect, inculpat, celelalte parti sau persoana vatamata, atunci când exista un interes procesual propriu în respectarea dispozitiei legale încalcate.
(3) Nulitatea relativa se invoca în cursul sau imediat dupa efectuarea actului ori cel mai târziu în termenele prevazute la alin. (4).
(4) Încalcarea dispozitiilor legale prevazute la alin. (1) poate fi invocata:
a) pâna la închiderea procedurii de camera preliminara, daca încalcarea a intervenit în cursul urmaririi penale sau în aceasta procedura;
b) pâna la primul termen de judecata cu procedura legal îndeplinita, daca încalcarea a intervenit în cursul urmaririi penale, când instanta a fost sesizata cu un acord de recunoastere a vinovatiei;
c) pâna la urmatorul termen de judecata cu procedura completa, daca încalcarea a intervenit în cursul judecatii.
(5) Nulitatea relativa se acopera atunci când:
a) persoana interesata nu a invocat-o în termenul prevazut de lege;
b) persoana interesata a renuntat în mod expres la invocarea nulitatii.
Abateri judiciare Art. 283
(1) Urmatoarele abateri savârsite în cursul procesului penal se sanctioneaza cu amenda judiciara de la 100 lei la 1.000 lei:
a) neîndeplinirea în mod nejustificat sau îndeplinirea gresita ori cu întârziere a lucrarilor de citare sau de comunicare a actelor procedurale, de transmitere a dosarelor, precum si a oricaror alte lucrari, daca prin aceasta s-au provocat întârzieri în desfasurarea procesului penal;
b) neîndeplinirea ori îndeplinirea gresita a îndatoririlor de înmânare a citatiilor sau a celorlalte acte procedurale, precum si neexecutarea mandatelor de aducere.
(2) Lipsa nejustificata a martorului, precum si a persoanei vatamate, partii civile sau partii civilmente responsabile, chemate sa dea declaratii, sau parasirea, fara permisiune ori fara un motiv întemeiat, a locului unde urmeaza a fi audiate se sanctioneaza cu amenda judiciara de la 250 lei la 5.000 lei.
(3) Lipsa nejustificata a avocatului ales sau desemnat din oficiu, fara a asigura substituirea, în conditiile legii, sau refuzul nejustificat al acestuia de a asigura apararea, în conditiile în care s-a asigurat exercitarea deplina a tuturor drepturilor procesuale, se sanctioneaza cu amenda judiciara de la 500 lei la 5.000 lei. Baroul de avocati este informat cu privire la amendarea unui membru al baroului.
(4) Urmatoarele abateri savârsite în cursul procesului penal se sanctioneaza cu amenda judiciara de la 500 lei la 5.000 lei:
a) împiedicarea în orice mod a exercitarii, în legatura cu procesul, a atributiilor care revin organelor judiciare, personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor, expertilor desemnati de organul judiciar în conditiile legii, agentilor procedurali, precum si altor salariati ai instantelor si parchetelor;
b) lipsa nejustificata a expertului sau interpretului legal citat;
c) tergiversarea de catre expert sau interpret a îndeplinirii însarcinarilor primite;
d) neîndeplinirea de catre orice persoana a obligatiei de prezentare, la cererea organului de urmarire penala sau a instantei de judecata, a obiectelor ori înscrisurilor cerute de acestea, precum si neîndeplinirea aceleiasi obligatii de catre reprezentantul legal al persoanei juridice sau de cel însarcinat cu aducerea la îndeplinire a acestei obligatii;
e) nerespectarea obligatiei de pastrare, prevazuta la art. 160 alin. (3);
f) neluarea de catre reprezentantul legal al persoanei juridice în cadrul careia urmeaza a se efectua o expertiza a masurilor necesare pentru efectuarea acesteia sau pentru efectuarea la timp a expertizei, precum si împiedicarea de catre orice persoana a efectuarii expertizei în conditiile legii;
g) nerespectarea de catre parti, avocatii acestora, martori, experti, interpreti sau orice alte persoane a masurilor luate de catre presedintele completului de judecata potrivit art. 352 alin. (9) sau art. 359;
h) nerespectarea de catre avocatii partilor a masurilor luate de catre presedintele completului de judecata potrivit art. 359, cu exceptia situatiilor când acestia sustin cereri, exceptii, concluzii pe fondul cauzei, precum si atunci când procedeaza la audierea partilor, martorilor si expertilor;
i) manifestarile ireverentioase ale partilor, martorilor, expertilor, interpretilor sau ale oricaror alte persoane fata de judecator sau procuror;
j) manifestarile ireverentioase ale avocatilor fata de judecator sau procuror, dupa avertizarea în acest sens, cu exceptia situatiilor când acestia sustin cereri, exceptii, concluzii pe fondul cauzei, precum si atunci când procedeaza la audierea partilor, martorilor si expertilor;
k) nerespectarea de catre suspect sau inculpat a obligatiei de a încunostinta în scris, în termen de cel mult 3 zile, organele judiciare despre orice schimbare a locuintei pe parcursul procesului penal;
l) neîndeplinirea de catre martor a obligatiei de a încunostinta organele judiciare, în termen de cel mult 5 zile, despre schimbarea locuintei pe parcursul procesului penal, potrivit art. 120 alin. (2) lit. c);
m) neîndeplinirea în mod nejustificat de catre organul de cercetare penala a dispozitiilor scrise ale procurorului, în termenul stabilit de acesta;
n) abuzul de drept constând în exercitarea cu rea-credinta a drepturilor procesuale si procedurale de catre parti, reprezentantii legali ai acestora ori consilierii juridici;
o) neîndeplinirea obligatiei prevazute la art. 142 alin. (2) sau a obligatiei prevazute la art. 152 alin. (3) de catre furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului;
o1) neîndeplinirea obligatiei prevazute la art. 1461 alin. (7) de catre institutiile de credit sau entitatile financiare care efectueaza tranzactiile financiare;
p) neîndeplinirea obligatiei prevazute la art. 147 alin. (5) de catre unitatile postale ori de transport sau orice alte persoane fizice ori juridice care efectueaza activitati de transport sau transfer de informatii;
q) neîndeplinirea obligatiei prevazute la art. 153 alin. (3) de catre furnizorul de servicii sau de persoana în posesia careia sunt sau care are sub control datele prevazute la art. 153 alin. (1).
(5) Amenzile judiciare aplicate constituie venituri la bugetul de stat, cuprinzându-se distinct în bugetul Ministerului Public sau al Ministerului Administratiei si Internelor, al Ministerului Justitiei, dupa caz, potrivit legii.
(6) Aplicarea amenzii judiciare nu înlatura raspunderea penala, în cazul în care fapta constituie infractiune.
Procedura privitoare la amenda judiciara Art. 284
(1) Amenda se aplica de organul de urmarire penala prin ordonanta, iar de judecatorul de drepturi si libertati, de judecatorul de camera preliminara si de instanta de judecata, prin încheiere.
(2) Persoana amendata poate cere anularea ori reducerea amenzii. Cererea de anulare sau de reducere se poate face în termen de 10 zile de la comunicarea ordonantei ori a încheierii de amendare.
(3) Daca persoana amendata justifica de ce nu si-a putut îndeplini obligatia, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata poate dispune anularea ori reducerea amenzii.
(4) Cererea de anulare sau de reducere a amenzii aplicate prin ordonanta va fi solutionata de judecatorul de drepturi si libertati, prin încheiere.
(5) Cererea de anulare sau de reducere a amenzii aplicate prin încheiere va fi solutionata de un alt judecator de drepturi si libertati, respectiv de un alt judecator de camera preliminara ori de un alt complet, prin încheiere.
Actele organelor de urmarire penala Art. 286
(1) Procurorul dispune asupra actelor sau masurilor procesuale si solutioneaza cauza prin ordonanta, daca legea nu prevede altfel.
(2) Ordonanta trebuie sa cuprinda:
a) denumirea parchetului si data emiterii;
b) numele, prenumele si calitatea celui care o întocmeste;
c) fapta care face obiectul urmaririi penale, încadrarea juridica a acesteia si, dupa caz, datele privitoare la persoana suspectului sau inculpatului;
d) obiectul actului sau masurii procesuale ori, dupa caz, tipul solutiei, precum si motivele de fapt si de drept ale acestora;
d^1) atunci când este cazul, mentiunea caii de atac disponibile, cu aratarea termenului în care aceasta poate fi exercitata;
e) date referitoare la masurile asiguratorii, masurile de siguranta cu caracter medical si masurile preventive luate în cursul urmaririi;
f) alte mentiuni prevazute de lege;
g) semnatura celui care a întocmit-o.
(3) Procurorul confirma un act sau o masura procesuala prin înscrierea acestei mentiuni si a temeiului de drept pe actul în cauza.
(4) Organele de cercetare penala dispun, prin ordonanta, asupra actelor si masurilor procesuale si formuleaza propuneri prin referat. Dispozitiile alin. (2) se aplica în mod corespunzator.
Obiectul supravegherii Art. 299
(1) Procurorul supravegheaza activitatea organelor de cercetare penala, astfel ca orice infractiune sa fie descoperita si orice persoana care a savârsit o infractiune sa fie trasa la raspundere penala.
(2) De asemenea, procurorul exercita supravegherea activitatii organelor de cercetare penala astfel ca niciun suspect sau inculpat sa nu fie retinut decât în cazurile si în conditiile prevazute de lege.
Cuprinsul rechizitoriului Art. 328
(1) Rechizitoriul se limiteaza la fapta si persoana pentru care s-a efectuat urmarirea penala si cuprinde în mod corespunzator mentiunile prevazute la art. 286 alin. (2), datele privitoare la fapta retinuta în sarcina inculpatului si încadrarea juridica a acesteia, probele si mijloacele de proba, cheltuielile judiciare, mentiunile prevazute la art. 330 si 331, dispozitia de trimitere în judecata, precum si alte mentiuni necesare pentru solutionarea cauzei. Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalitatii si temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, dupa caz, de procurorul general al parchetului de pe lânga curtea de apel, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când a fost întocmit de un procuror de la Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, rechizitoriul este verificat de procurorul-sef de sectie, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de catre procurorul general al acestui parchet. În cauzele cu arestati, verificarea se face de urgenta si înainte de expirarea duratei arestarii preventive.
(2) În rechizitoriu se arata numele si prenumele persoanelor care trebuie citate în instanta, cu indicarea calitatii lor în proces, si locul unde urmeaza a fi citate.
(3) Procurorul întocmeste un singur rechizitoriu chiar daca lucrarile urmaririi penale privesc mai multe fapte ori mai multi suspecti si inculpati si chiar daca se dau acestora rezolvari diferite, potrivit art. 327.
Actul de sesizare a instantei Art. 329
(1) Rechizitoriul constituie actul de sesizare a instantei de judecata.
(2) Rechizitoriul însotit de dosarul cauzei si de un numar necesar de copii certificate ale rechizitoriului, pentru a fi comunicate inculpatilor, se trimit instantei competente sa judece cauza în fond.
(3) În situatia în care inculpatul nu cunoaste limba româna, se vor lua masuri pentru traducerea autorizata a rechizitoriului, care va fi atasata actelor mentionate la alin. (2). Când nu exista traducatori autorizati, traducerea rechizitoriului se face de o persoana care poate comunica cu inculpatul.
(4) Inculpatul, cetatean român apartinând unei minoritati nationale, poate solicita sa îi fie comunicata o traducere a rechizitoriului în limba materna.
Dreptul de a face plangere Art. 336
(1) Orice persoana poate face plângere împotriva masurilor si actelor de urmarire penala, daca prin acestea s-a adus o vatamare intereselor sale legitime.
(2) Plângerea se adreseaza procurorului care supravegheaza activitatea organului de cercetare penala si se depune fie direct la acesta, fie la organul de cercetare penala.
(3) Introducerea plângerii nu suspenda aducerea la îndeplinire a masurii sau a actului care formeaza obiectul plângerii.
Plangerea impotriva solutiilor de neurmarire sau netrimitere in judecata Art. 340
(1) Persoana a carei plângere împotriva solutiei de clasare, dispusa prin ordonanta sau rechizitoriu, a fost respinsa conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecatorul de camera preliminara de la instanta careia i-ar reveni, potrivit legii, competenta sa judece cauza în prima instanta.
(2) Daca plângerea nu a fost rezolvata în termenul prevazut la art. 338, dreptul de a face plângere poate fi exercitat oricând dupa împlinirea termenului de 20 de zile în care trebuia solutionata plângerea, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comunicarii modului de rezolvare.
(3) Plângerea trebuie sa cuprinda: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea si domiciliul petitionarului ori, pentru persoana juridica, denumirea, sediul, indicarea reprezentantului legal ori conventional, data ordonantei sau a rechizitoriului atacat, numarul de dosar si denumirea parchetului, indicarea motivelor plângerii.
(4) Dispozitiile art. 289 alin. (3) - (5) se aplica în mod corespunzator.
(5) În cazul în care nu cuprinde data ordonantei sau a rechizitoriului atacate, numarul de dosar si denumirea parchetului, plângerea se restituie pe cale administrativa, situatie în care completarea plângerii poate fi efectuata nu mai târziu de 20 de zile de la data restituirii.
Solutionarea plangerii de catre judecatorul de camera preliminara Art. 341
(1) Dupa înregistrarea plângerii la instanta competenta, aceasta se trimite în aceeasi zi judecatorului de camera preliminara. Plângerea gresit îndreptata se trimite pe cale administrativa organului judiciar competent.
(2) Judecatorul de camera preliminara stabileste termenul de solutionare si dispune citarea petentului si a intimatilor si încunostintarea procurorului, cu mentiunea ca pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii. Daca în cauza a fost pusa în miscare actiunea penala, petentul si intimatii pot formula cereri si ridica exceptii si cu privire la legalitatea administrarii probelor ori a efectuarii urmaririi penale.
(3) Procurorul, în termen de cel mult 3 zile de la primirea comunicarii prevazute la alin. (2), transmite judecatorului de camera preliminara dosarul cauzei.
(4) În situatia în care plângerea a fost depusa la procuror, acesta o va înainta, împreuna cu dosarul cauzei, instantei competente.
(5) Plângerea se solutioneaza în camera de consiliu, cu participarea procurorului, prin încheiere motivata, pronuntata în camera de consiliu. Neprezentarea persoanelor citate conform alin. (2) nu împiedica solutionarea plângerii.
(5^1) Judecatorul de camera preliminara, solutionând plângerea, verifica solutia atacata pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul de urmarire penala si a oricaror înscrisuri noi prezentate.
(6) În cauzele în care nu s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale, judecatorul de camera preliminara poate dispune una dintre urmatoarele solutii:
a) respinge plângerea, ca tardiva sau inadmisibila ori, dupa caz, ca nefondata;
b) admite plângerea, desfiinteaza solutia atacata si trimite motivat cauza la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmarirea penala ori, dupa caz, pentru a pune în miscare actiunea penala si a completa urmarirea penala;
c) admite plângerea si schimba temeiul de drept al solutiei de clasare atacate, daca prin aceasta nu se creeaza o situatie mai grea pentru persoana care a facut plângerea.
(7) În cauzele în care s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale, judecatorul de camera preliminara:
1. respinge plângerea ca tardiva sau inadmisibila;
2. verifica legalitatea administrarii probelor si a efectuarii urmaririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, dupa caz, sanctioneaza potrivit art. 280-282 actele de urmarire penala efectuate cu încalcarea legii si:
a) respinge plângerea ca nefondata;
b) admite plângerea, desfiinteaza solutia atacata si trimite motivat cauza la procuror pentru a completa urmarirea penala;
c) admite plângerea, desfiinteaza solutia atacata si dispune începerea judecatii cu privire la faptele si persoanele pentru care, în cursul cercetarii penale, a fost pusa în miscare actiunea penala, când probele legal administrate sunt suficiente, trimitând dosarul spre repartizare aleatorie;
d) admite plângerea si schimba temeiul de drept al solutiei de clasare atacate, daca prin aceasta nu se creeaza o situatie mai grea pentru persoana care a facut plângerea.
(7^1) În cazul în care, ulterior sesizarii judecatorului de camera preliminara, procurorul ierarhic superior admite plângerea si dispune infirmarea solutiei atacate, plângerea va fi respinsa ca ramasa fara obiect. Cheltuielile judiciare avansate de stat ramân în sarcina acestuia.
(8) Încheierea prin care s-a pronuntat una dintre solutiile prevazute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) si d) si alin. (7^1) este definitiva.
(9) În cazul prevazut la alin. (7) pct. 2 lit. c), în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii procurorul, petentul si intimatii pot face, motivat, contestatie cu privire la modul de solutionare a exceptiilor privind legalitatea administrarii probelor si a efectuarii urmaririi penale. Contestatia nemotivata este inadmisibila.
(10) Contestatia se depune la judecatorul care a solutionat plângerea si se înainteaza spre solutionare judecatorului de camera preliminara de la instanta ierarhic superioara ori, când instanta sesizata cu plângere este Înalta Curte de Casatie si Justitie, completului competent potrivit legii, care o solutioneaza în camera de consiliu, cu citarea petentului si a intimatilor si cu participarea procurorului, prin încheiere motivata, pronuntata în camera de consiliu, putând dispune una dintre urmatoarele solutii:
a) respinge contestatia ca tardiva, inadmisibila ori, dupa caz, ca nefondata, si mentine dispozitia de începere a judecatii;
b) admite contestatia, desfiinteaza încheierea si rejudeca plângerea potrivit alin. (7) pct. 2, daca exceptiile cu privire la legalitatea administrarii probelor ori a efectuarii urmaririi penale au fost gresit solutionate.
(11) Probele care au fost excluse nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei.
Contestatia Art. 347
(1) În termen de 3 zile de la comunicarea încheierilor prevazute la art. 346 alin. (1) - (42), procurorul, partile si persoana vatamata pot face contestatie. Contestatia poate privi si modul de solutionare a cererilor si a exceptiilor.
(2) Contestatia se judeca de catre judecatorul de camera preliminara de la instanta ierarhic superioara celei sesizate. Când instanta sesizata este Înalta Curte de Casatie si Justitie, contestatia se judeca de catre completul competent, potrivit legii.
(3) Contestatia se solutioneaza în camera de consiliu, cu citarea partilor si a persoanei vatamate si cu participarea procurorului. Dispozitiile art. 345 si 346 se aplica în mod corespunzator.
(4) În solutionarea contestatiei nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau exceptii decât cele invocate sau ridicate din oficiu în fata judecatorului de camera preliminara în procedura desfasurata în fata instantei sesizate cu rechizitoriu, cu exceptia cazurilor de nulitate absoluta.
Publicitatea sedintei de judecata Art. 352
(1) Sedinta de judecata este publica, cu exceptia cazurilor prevazute de lege. Sedinta desfasurata în camera de consiliu nu este publica.
(2) Nu pot asista la sedinta de judecata minorii sub 18 ani, cu exceptia situatiei în care acestia au calitatea de parti sau martori, precum si persoanele înarmate, cu exceptia personalului care asigura paza si ordinea.
(3) Daca judecarea în sedinta publica ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnitatii sau vietii intime a unei persoane, intereselor minorilor sau ale justitiei, instanta, la cererea procurorului, a partilor ori din oficiu, poate declara sedinta nepublica pentru tot cursul sau pentru o anumita parte a judecarii cauzei.
(4) Instanta poate de asemenea sa declare sedinta nepublica la cererea unui martor, daca prin audierea sa în sedinta publica s-ar aduce atingere sigurantei ori demnitatii sau vietii intime a acestuia sau a membrilor familiei sale, ori la cererea procurorului, a persoanei vatamate sau a partilor, în cazul în care o audiere în public ar pune în pericol confidentialitatea unor informatii.
(5) Declararea sedintei nepublice se face în sedinta publica, dupa ascultarea partilor prezente, a persoanei vatamate si a procurorului. Dispozitia instantei este executorie.
(6) În timpul cât sedinta este nepublica, nu sunt admise în sala de sedinta decât partile, persoana vatamata, reprezentantii acestora, avocatii si celelalte persoane a caror prezenta este autorizata de instanta.
(7) Partile, persoana vatamata, reprezentantii acestora, avocatii si expertii desemnati în cauza au dreptul de a lua cunostinta de actele si continutul dosarului.
(8) Presedintele completului are îndatorirea de a aduce la cunostinta persoanelor ce participa la judecata desfasurata în sedinta nepublica obligatia de a pastra confidentialitatea informatiilor obtinute pe parcursul procesului.
(9) Pe durata judecatii, instanta poate interzice publicarea si difuzarea, prin mijloace scrise sau audiovizuale, de texte, desene, fotografii sau imagini de natura a dezvalui identitatea persoanei vatamate, a partii civile, a partii responsabile civilmente sau a martorilor, în conditiile prevazute la alin. (3) sau (4).
(10) Informatiile de interes public din dosar se comunica în conditiile legii.
(11) În cazul în care informatiile clasificate sunt esentiale pentru solutionarea cauzei, instanta solicita, de urgenta, dupa caz, declasificarea totala, declasificarea partiala sau trecerea într-un alt grad de clasificare ori permiterea accesului la cele clasificate de catre aparatorul inculpatului.
(12) Daca autoritatea emitenta nu permite aparatorului inculpatului accesul la informatiile clasificate, acestea nu pot servi la pronuntarea unei solutii de condamnare, de renuntare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicarii pedepsei în cauza.
Citarea la judecata Art. 353
(1) Judecata poate avea loc numai daca persoana vatamata si partile sunt legal citate si procedura este îndeplinita. Inculpatul, partea civila, partea responsabila civilmente si, dupa caz, reprezentantii legali ai acestora se citeaza din oficiu de catre instanta. Instanta poate dispune citarea altor subiecti procesuali atunci când prezenta acestora este necesara pentru solutionarea cauzei. Înfatisarea persoanei vatamate sau a partii în instanta, în persoana sau prin reprezentant ori avocat ales sau avocat din oficiu, daca acesta din urma a luat legatura cu persoana reprezentata, acopera orice nelegalitate survenita în procedura de citare.
(2) Partea sau alt subiect procesual principal prezent personal, prin reprezentant sau prin aparator ales la un termen, precum si acela caruia, personal, prin reprezentant sau aparator ales ori prin functionarul sau persoana însarcinata cu primirea corespondentei, i s-a înmânat în mod legal citatia pentru un termen de judecata nu mai sunt citati pentru termenele ulterioare, chiar daca ar lipsi la vreunul dintre aceste termene, cu exceptia situatiilor în care prezenta acestora este obligatorie. Militarii si detinutii sunt citati din oficiu la fiecare termen.
(3) Pentru primul termen de judecata, persoana vatamata se citeaza cu mentiunea ca se poate constitui parte civila pâna la începerea cercetarii judecatoresti.
(4) Neprezentarea persoanei vatamate si a partilor citate nu împiedica judecarea cauzei. Când instanta considera ca este necesara prezenta uneia dintre partile lipsa, poate lua masuri pentru prezentarea acesteia, amânând în acest scop judecata.
(5) Persoana vatamata si partea prezenta la un termen nu mai sunt citate pentru termenele ulterioare, chiar daca ar lipsi la vreunul dintre aceste termene. Militarii si detinutii sunt citati din oficiu la fiecare termen.
(6) Pe tot parcursul judecatii, persoana vatamata si partile pot solicita, oral sau în scris, ca judecata sa se desfasoare în lipsa, în acest caz nemaifiind citate pentru termenele urmatoare.
(7) Când judecata se amâna, partile si celelalte persoane care participa la proces iau cunostinta de noul termen de judecata.
(8) La cererea persoanelor care iau termenul în cunostinta, instanta le înmâneaza citatii, spre a le servi drept justificare la locul de munca, în vederea prezentarii la noul termen.
(9) Participarea procurorului la judecata cauzei este obligatorie.
(10) Completul învestit cu judecarea unei cauze penale poate, din oficiu sau la cererea partilor ori a persoanei vatamate, sa preschimbe primul termen sau termenul luat în cunostinta, cu respectarea principiului continuitatii completului, în situatia în care din motive obiective instanta nu îsi poate desfasura activitatea de judecata la termenul fixat ori în vederea solutionarii cu celeritate a cauzei. Preschimbarea termenului se dispune prin rezolutia judecatorului în camera de consiliu si fara citarea partilor. Partile vor fi citate de îndata pentru noul termen fixat.
Asigurarea apararii Art. 356
(1) Persoana vatamata, inculpatul, celelalte parti si avocatii acestora au dreptul sa ia cunostinta de actele dosarului în tot cursul judecatii.
(2) Când persoana vatamata sau una dintre parti se afla în stare de detinere, presedintele completului ia masuri ca aceasta sa îsi poata exercita dreptul prevazut la alin. (1) si sa poata lua contact cu avocatul sau.
(3) În cursul judecatii, persoana vatamata si partile au dreptul la un singur termen pentru angajarea unui avocat si pentru pregatirea apararii.
(4) În situatia în care persoana vatamata sau una dintre parti nu mai beneficiaza de asistenta juridica acordata de avocatul sau ales, instanta poate acorda un alt termen pentru angajarea unui alt avocat si pregatirea apararii.
(5) În situatiile prevazute la alin. (1) - (4), acordarea înlesnirilor necesare pregatirii apararii efective trebuie sa fie conforma respectarii termenului rezonabil al procesului penal.
Atributiile presedintelui completului Art. 357
(1) Presedintele completului conduce sedinta, îndeplinind toate îndatoririle prevazute de lege, si decide asupra cererilor formulate de procuror, persoana vatamata si de parti, daca rezolvarea acestora nu este data în caderea completului.
(2) În cursul judecatii, presedintele, dupa consultarea celorlalti membri ai completului, poate respinge întrebarile formulate de parti, persoana vatamata si de procuror, daca acestea nu sunt concludente si utile solutionarii cauzei.
(3) Dispozitiile presedintelui completului sunt obligatorii pentru toate persoanele prezente în sala de sedinta.
Strigarea cauzei si apelul celor citati Art. 358
(1) Presedintele completului anunta, potrivit ordinii de pe lista de sedinta, cauza a carei judecare este la rând, dispune a se face apelul partilor si al celorlalte persoane citate si constata care dintre ele s-au prezentat. În cazul participantilor care lipsesc verifica daca le-a fost înmânata citatia în conditiile art. 260 si daca si-au justificat în vreun fel absenta.
(2) Partile si persoana vatamata se pot prezenta si participa la judecata chiar daca nu au fost citate sau nu au primit citatia, presedintele având îndatorirea sa stabileasca identitatea acestora.
Asigurarea ordinii si solemnitatii sedintei Art. 359
(1) Presedintele vegheaza asupra mentinerii ordinii si solemnitatii sedintei, putând lua masurile necesare în acest scop.
(2) Presedintele poate limita accesul publicului la sedinta de judecata, tinând seama de marimea salii de sedinta.
(3) Partile si persoanele care asista sau participa la sedinta de judecata sunt obligate sa pastreze disciplina sedintei.
(4) Când o parte sau oricare alta persoana tulbura sedinta ori nesocoteste masurile luate, presedintele îi atrage atentia sa respecte disciplina, iar în caz de repetare ori de abateri grave, dispune îndepartarea ei din sala.
(5) Partea sau persoana îndepartata este chemata în sala înainte de începerea dezbaterilor. Presedintele îi aduce la cunostinta actele esentiale efectuate în lipsa si îi citeste declaratiile celor audiati. Daca partea sau persoana continua sa tulbure sedinta, presedintele poate dispune din nou îndepartarea ei din sala, dezbaterile urmând a avea loc în lipsa acesteia.
(6) Daca partea continua sa tulbure sedinta si cu ocazia pronuntarii hotarârii, presedintele completului poate dispune îndepartarea ei din sala, în acest caz hotarârea urmând a-i fi comunicata.
Pregatirea sedintei de judecata Art. 361
(1) În vederea repartizarii pe complete si a stabilirii primului termen de judecata, dupa ramânerea definitiva a hotarârii pronuntate în camera preliminara, dosarele nou-formate vor fi transmise, dupa înregistrare în registratura instantei, persoanei desemnate cu repartizarea aleatorie a cauzelor.
(2) Presedintele completului de judecata are îndatorirea sa ia din timp toate masurile necesare pentru ca la termenul de judecata fixat judecarea cauzei sa nu sufere amânare.
(3) În acest scop, dosarele repartizate pe complete în mod aleatoriu vor fi preluate de presedintele completului, care va lua masurile necesare în scopul pregatirii judecatii, astfel încât sa se asigure solutionarea cu celeritate a cauzei.
(4) În cazurile în care asistenta juridica este obligatorie, presedintele completului va lua masuri pentru desemnarea avocatului din oficiu.
(5) În situatia în care în aceeasi cauza au calitatea de inculpat atât persoana juridica, cât si reprezentantii legali ai acesteia, presedintele verifica daca inculpatul persoana juridica si-a desemnat un reprezentant, iar în caz contrar, procedeaza la desemnarea unui reprezentant, din rândul practicienilor în insolventa.
(6) De asemenea, presedintele verifica îndeplinirea dispozitiilor privind citarea si, dupa caz, procedeaza la completarea ori refacerea acestora.
(7) Presedintele completului se îngrijeste ca lista cauzelor fixate pentru judecata sa fie întocmita si afisata la instanta, cu 24 de ore înaintea termenului de judecata.
(8) La întocmirea listei se tine seama de data intrarii cauzelor la instanta, dându-se întâietate cauzelor în care sunt detinuti sau arestati la domiciliu si celor cu privire la care legea prevede ca judecata se face de urgenta.
Participarea persoanei vatamate si a altor subiecti procesuali la judecata si drepturile acestora Art. 366
(1) Persoana vatamata poate fi reprezentata de avocat.
(2) Persoana vatamata poate formula cereri, ridica exceptii si pune concluzii în latura penala a cauzei.
(3) Persoanele ale caror bunuri sunt supuse confiscarii pot fi reprezentate de avocat si pot formula cereri, ridica exceptii si pune concluzii cu privire la masura confiscarii.
Suspendarea judecatii Art. 367
(1) Când se constata pe baza unei expertize medico-legale ca inculpatul sufera de o boala grava, care îl împiedica sa participe la judecata, instanta dispune, prin încheiere, suspendarea judecatii pâna când starea sanatatii inculpatului va permite participarea acestuia la judecata.
(1^1) Instanta dispune suspendarea judecatii numai daca, luând în considerare toate circumstantele cauzei, apreciaza ca suspectul sau inculpatul nu ar putea fi audiat la locul unde se afla sau prin intermediul videoconferintei ori ca audierea lui în acest mod ar aduce atingere drepturilor sale ori bunei desfasurari a judecatii.
(1^2) Daca nu se dispune suspendarea judecatii, audierea suspectului sau inculpatului la locul unde se afla sau prin videoconferinta nu poate avea loc decât în prezenta avocatului.
(2) Daca sunt mai multi inculpati, iar temeiul suspendarii priveste numai pe unul dintre ei si disjungerea nu este posibila, se dispune suspendarea întregii cauze.
(3) Suspendarea judecatii se dispune si pe perioada desfasurarii procedurii de mediere, potrivit legii.
(4) Încheierea data în prima instanta prin care s-a dispus cu privire la suspendarea cauzei poate fi atacata separat cu contestatie la instanta ierarhic superioara în termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru procuror, partile si persoana vatamata prezente, si de la comunicare, pentru partile sau persoana vatamata care lipsesc. Contestatia se depune la instanta care a pronuntat încheierea atacata si se înainteaza, împreuna cu dosarul cauzei, instantei ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.
(5) Contestatia nu suspenda executarea si se judeca în termen de 3 zile de la primirea dosarului.
(6) Procesul penal se reia din oficiu de îndata ce inculpatul poate participa la judecata sau la încheierea procedurii de mediere, potrivit legii.
(7) Instanta de judecata este obligata sa verifice periodic, dar nu mai târziu de 3 luni, daca mai subzista cauza care a determinat suspendarea judecatii.
(8) Daca inculpatul se afla în arest la domiciliu sau este arestat preventiv ori fata de inculpat s-a dispus masura controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cautiune, se aplica în mod corespunzator prevederile art. 208.
(9) Ridicarea unei exceptii de neconstitutionalitate nu suspenda judecarea cauzei.
Felul hotararilor Art. 370
(1) Hotarârea prin care cauza este solutionata de prima instanta de judecata sau prin care aceasta se dezînvesteste fara a solutiona cauza se numeste sentinta. Instanta se pronunta prin sentinta si în alte situatii prevazute de lege.
(2) Hotarârea prin care instanta se pronunta asupra apelului, recursului în casatie si recursului în interesul legii se numeste decizie. Instanta se pronunta prin decizie si în alte situatii prevazute de lege.
(3) Toate celelalte hotarâri pronuntate de instante în cursul judecatii se numesc încheieri.
(4) Desfasurarea procesului în sedinta de judecata se consemneaza într-o încheiere care cuprinde:
a) ziua, luna, anul si denumirea instantei;
b) mentiunea daca sedinta a fost sau nu publica;
c) numele si prenumele judecatorilor, procurorului si grefierului;
d) numele si prenumele partilor, avocatilor si ale celorlalte persoane care participa în proces si care au fost prezente la judecata, precum si ale celor care au lipsit, cu aratarea calitatii lor procesuale si cu mentiunea privitoare la îndeplinirea procedurii;
e) fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecata si textele de lege în care a fost încadrata fapta;
f) mijloacele de proba care au fost supuse dezbaterii contradictorii;
g) cererile de orice natura formulate de procuror, de persoana vatamata, de parti si de ceilalti participanti la proces;
h) concluziile procurorului, ale persoanei vatamate si ale partilor;
i) masurile luate în cursul sedintei.
(5) Încheierea se întocmeste de grefier în termen de cel mult 72 de ore de la terminarea sedintei si se semneaza de presedintele completului de judecata si de grefier.
(6) Când hotarârea se pronunta în ziua în care a avut loc judecata, nu se întocmeste încheierea.
Persoanele care pot face apel Art. 409
(1) Pot face apel:
a) procurorul, referitor la latura penala si latura civila;
b) inculpatul, în ceea ce priveste latura penala si latura civila;
c) partea civila, în ceea ce priveste latura penala si latura civila, si partea responsabila civilmente, în ceea ce priveste latura civila, iar referitor la latura penala, în masura în care solutia din aceasta latura a influentat solutia în latura civila;
d) persoana vatamata, în ceea ce priveste latura penala;
e) martorul, expertul, interpretul si avocatul, în ceea ce priveste amenzile judiciare aplicate prin sentinta, precum si în ceea ce priveste cheltuielile judiciare si indemnizatiile cuvenite acestora;
f) orice persoana fizica ori juridica ale carei drepturi legitime au fost vatamate nemijlocit printr-o masura sau printr-un act al instantei, în ceea ce priveste dispozitiile care au provocat asemenea vatamare.
(2) Pentru persoanele prevazute la alin. (1) lit. b) -f), apelul poate fi declarat si de catre reprezentantul legal ori de catre avocat, iar pentru inculpat, si de catre sotul acestuia.
Termenul de declarare a apelului Art. 410
(1) Pentru procuror, persoana vatamata si parti, termenul de apel este de 10 zile, daca legea nu dispune altfel, si curge de la data comunicarii hotarârii, în cazurile prevazute la art. 406 alin. (1), sau, dupa caz, de la data comunicarii copiei minutei, în celelalte cazuri.
(2) În cazul prevazut la art. 409 alin. (1) lit. e), apelul poate fi exercitat de îndata dupa pronuntarea încheierii prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare si indemnizatiilor si cel mai târziu în 10 zile de la pronuntarea sentintei prin care s-a solutionat cauza sau, dupa caz, în termen de 10 zile de la comunicarea sentintei prin care a fost aplicata amenda judiciara sau prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare sau indemnizatiilor.
(3) Pentru persoanele prevazute la art. 409 alin. (1) lit. f), termenul de apel este de 10 zile si curge de la data la care acestea au aflat despre actul sau masura care a provocat vatamarea.
Repunerea in termen Art. 411
(1) Apelul declarat dupa expirarea termenului prevazut de lege este considerat ca fiind facut în termen daca instanta de apel constata ca întârzierea a fost determinata de o cauza temeinica de împiedicare, iar cererea de apel a fost facuta în cel mult 10 zile de la încetarea acesteia.
(2) Hotarârea este definitiva pâna la momentul în care instanta de apel admite cererea de repunere în termen.
(3) Pâna la solutionarea repunerii în termen, instanta de apel poate suspenda executarea hotarârii atacate.
(4) Dispozitiile alin. (1) si (3) nu se aplica în situatia redeschiderii procesului penal cerute de persoana condamnata în lipsa.
Declararea si motivarea apelului Art. 412
(1) Apelul se declara prin cerere scrisa, care trebuie sa contina urmatoarele:
a) numarul dosarului, data si numarul sentintei sau încheierii atacate;
b) denumirea instantei care a pronuntat hotarârea atacata;
c) numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea si domiciliul, resedinta sau locuinta, precum si semnatura persoanei care declara apelul.
(2) Pentru persoana care nu poate sa semneze, cererea va fi atestata de un grefier de la instanta a carei hotarâre se ataca sau de avocat.
(3) Cererea de apel nesemnata ori neatestata poate fi confirmata în instanta de parte ori de reprezentantul ei la primul termen de judecata cu procedura legal îndeplinita.
(4) Apelul se motiveaza în scris, aratându-se motivele de fapt si de drept pe care se întemeiaza.
Instanta la care se depune apelul Art. 413
(1) Cererea de apel întocmita în conditiile prevazute la art. 412 se depune la instanta a carei hotarâre se ataca.
(2) Persoana care se afla în stare de detinere poate depune cererea de apel si la administratia locului de detinere.
(3) Cererea de apel înregistrata sau atestata în conditiile alin. (2) ori procesul-verbal întocmit de administratia locului de detinere se înainteaza de îndata instantei a carei hotarâre este atacata.
Renuntarea la apel Art. 414
(1) Dupa pronuntarea hotarârii si pâna la expirarea termenului de declarare a apelului, partile si persoana vatamata pot renunta în mod expres la aceasta cale de atac.
(2) Asupra renuntarii, cu exceptia apelului care priveste latura civila a cauzei, se poate reveni înauntrul termenului pentru declararea apelului.
(3) Renuntarea sau revenirea asupra renuntarii poate sa fie facuta personal sau prin mandatar special.
Retragerea apelului Art. 415
(1) Pâna la închiderea dezbaterilor la instanta de apel, persoana vatamata si oricare dintre parti îsi pot retrage apelul declarat. Retragerea trebuie sa fie facuta personal de parte sau prin mandatar special, iar daca partea se afla în stare de detinere, printr-o declaratie atestata sau consemnata într-un proces-verbal de catre administratia locului de detinere. Declaratia de retragere se poate face fie la instanta a carei hotarâre a fost atacata, fie la instanta de apel.
(2) Reprezentantii legali pot retrage apelul, cu respectarea, în ceea ce priveste latura civila, a conditiilor prevazute de legea civila. Inculpatul minor nu poate retrage apelul declarat personal sau de reprezentantul sau legal.
(3) Apelul declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic superior.
(4) Apelul declarat de procuror si retras poate fi însusit de partea în favoarea careia a fost declarat.
Efectul devolutiv al apelului si limitele sale Art. 417
(1) Instanta judeca apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat si la persoana la care se refera declaratia de apel si numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces.
(2) În cadrul limitelor prevazute la alin. (1), instanta este obligata ca, în afara de temeiurile invocate si cererile formulate de apelant, sa examineze cauza sub toate aspectele de fapt si de drept.
Declararea si solutionarea contestatiei Art. 425^1
(1) Calea de atac a contestatiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
(2) Pot face contestatie procurorul si subiectii procesuali la care hotarârea atacata se refera, precum si persoanele ale caror interese legitime au fost vatamate prin aceasta, în termen de 3 zile, care curge de la pronuntare pentru procuror si de la comunicare pentru celelalte persoane, dispozitiile art. 411 alin. (1) aplicându-se în mod corespunzator.
(3) Contestatia se depune la judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau, dupa caz, la instanta care a pronuntat hotarârea care se ataca si se motiveaza pâna la termenul stabilit pentru solutionare, dispozitiile art. 415 aplicându-se în mod corespunzator.
(4) La solutionarea contestatiei, dispozitiile art. 416 si art. 418 se aplica în mod corespunzator; în cadrul acestor limite, la solutionarea contestatiei împotriva încheierii privind o masura preventiva se poate dispune o masura mai putin grava decât cea solicitata sau decât cea dispusa prin încheierea contestata ori se pot modifica obligatiile din continutul masurii contestate.
(5) Contestatia se solutioneaza de catre judecatorul de drepturi si libertati, respectiv de catre judecatorul de camera preliminara de la instanta superioara celei sesizate sau, dupa caz, de catre instanta superioara celei sesizate, respectiv de completul competent al Înaltei Curti de Casatie si Justitie, în sedinta publica, cu participarea procurorului.
(6) La solutionarea contestatiei se citeaza persoana care a facut contestatia, precum si subiectii procesuali la care hotarârea atacata se refera, dispozitiile art. 90 si art. 91 aplicându-se în mod corespunzator.
(7) Contestatia se solutioneaza prin decizie, care nu este supusa niciunei cai de atac, putându-se pronunta una dintre urmatoarele solutii:
1. respingerea contestatiei, cu mentinerea hotarârii atacate:
a) când contestatia este tardiva sau inadmisibila;
b) când contestatia este nefondata;
2. admiterea contestatiei si:
a) desfiintarea hotarârii atacate si solutionarea cauzei;
b) desfiintarea hotarârii atacate si dispunerea rejudecarii cauzei de catre judecatorul sau completul care a pronuntat-o, atunci când se constata ca nu au fost respectate dispozitiile privind citarea.
Continutul acordului de recunoastere a vinovatiei Art. 482
Acordul de recunoastere a vinovatiei cuprinde:
a) data si locul încheierii;
b) numele, prenumele si calitatea celor între care se încheie;
c) date privitoare la persoana inculpatului, prevazute la art. 107 alin. (1);
d) descrierea faptei ce formeaza obiectul acordului;
e) încadrarea juridica a faptei si pedeapsa prevazuta de lege;
f) probele si mijloacele de proba;
g) declaratia expresa a inculpatului prin care recunoaste comiterea faptei si accepta încadrarea juridica pentru care a fost pusa în miscare actiunea penala;
h) felul si cuantumul, precum si forma de executare a pedepsei ori solutia de renuntare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicarii pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror si inculpat;
i) semnaturile procurorului, ale inculpatului si ale avocatului.
Procedura in fata instantei Art. 484
(1) Daca acordului de recunoastere a vinovatiei îi lipseste vreuna dintre mentiunile prevazute la art. 482 sau daca nu au fost respectate conditiile prevazute la art. 483, instanta dispune acoperirea omisiunilor în cel mult 5 zile si sesizeaza în acest sens conducatorul parchetului care a emis acordul.
(2) La termenul fixat se citeaza inculpatul, celelalte parti si persoana vatamata. Instanta se pronunta asupra acordului de recunoastere a vinovatiei prin sentinta, în sedinta publica, dupa ascultarea procurorului, a inculpatului si avocatului acestuia, precum si, daca sunt prezente, a celorlalte parti si a persoanei vatamate.
(3) Dispozitiile cuprinse în titlul III al partii speciale privind judecata care nu sunt contrare dispozitiilor prezentului capitol se aplica în mod corespunzator.
Solutiile instantei Art. 485
(1) Instanta, analizând acordul, pronunta una dintre urmatoarele solutii:
a) admite acordul de recunoastere a vinovatiei si pronunta solutia cu privire la care s-a ajuns la un acord, daca sunt îndeplinite conditiile prevazute la art. 480-482 cu privire la toate faptele retinute în sarcina inculpatului, care au facut obiectul acordului;
b) respinge acordul de recunoastere a vinovatiei si trimite dosarul procurorului în vederea continuarii urmaririi penale, daca nu sunt îndeplinite conditiile prevazute la art. 480-482 cu privire la toate faptele retinute în sarcina inculpatului, care au facut obiectul acordului, sau daca apreciaza ca solutia cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror si inculpat este nelegala sau nejustificat de blânda în raport cu gravitatea infractiunii sau periculozitatea infractorului.
(2) Instanta poate admite acordul de recunoastere a vinovatiei numai cu privire la unii dintre inculpati.
(3) În situatia prevazuta la alin. (1) lit. b), instanta se pronunta din oficiu cu privire la starea de arest a inculpatilor.
(4) Dispozitiile art. 396 alin. (9), art. 398 si art. 399 se aplica în mod corespunzator.
Calea de atac Art. 488
(1) Împotriva sentintei pronuntate potrivit art. 485 si 486, procurorul, inculpatul, celelalte parti si persoana vatamata pot declara apel, în termen de 10 zile de la comunicare.
(2) Apelul poate fi declarat în conditiile art. 409, care se aplica în mod corespunzator.
(3) La solutionarea apelului se citeaza partile si persoana vatamata.
(4) Instanta de apel pronunta una dintre urmatoarele solutii:
a) respinge apelul, mentinând hotarârea atacata, daca apelul este tardiv sau inadmisibil ori nefondat;
b) admite apelul, desfiinteaza sentinta prin care acordul de recunoastere a fost admis si pronunta o noua hotarâre, procedând potrivit art. 485 si 486, care se aplica în mod corespunzator;
c) admite apelul, desfiinteaza sentinta prin care acordul de recunoastere a fost respins, admite acordul de recunoastere a vinovatiei, dispozitiile art. 485 alin. (1) lit. a) si art. 486 aplicându-se în mod corespunzator.
Introducerea contestatiei Art. 488^1
(1) Daca activitatea de urmarire penala sau de judecata nu se îndeplineste într-o durata rezonabila, se poate face contestatie, solicitându-se accelerarea procedurii.
(2) Contestatia poate fi introdusa de catre suspect, inculpat, persoana vatamata, partea civila si partea responsabila civilmente. În cursul judecatii, contestatia poate fi introdusa si de catre procuror.
(3) Contestatia poate fi formulata dupa cum urmeaza:
a) dupa cel putin un an de la începerea urmaririi penale, pentru cauzele aflate în cursul urmaririi penale;
b) dupa cel putin un an de la trimiterea în judecata, pentru cauzele aflate în cursul judecatii în prima instanta;
c) dupa cel putin 6 luni de la sesizarea instantei cu o cale de atac, pentru cauzele aflate în caile de atac ordinare sau extraordinare.
(4) Contestatia poate fi retrasa oricând pâna la solutionarea acesteia. Contestatia nu mai poate fi reiterata în cadrul aceleiasi faze procesuale în care a fost retrasa.
Solutionarea contestatiei Art. 488^5
(1) Judecatorul de drepturi si libertati sau instanta, solutionând contestatia, verifica durata procedurilor pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul cauzei si a punctelor de vedere prezentate si se pronunta prin încheiere.
(2) Judecatorul de drepturi si libertati sau instanta, în aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii judiciare, va lua în considerare urmatoarele elemente:
a) natura si obiectul cauzei;
b) complexitatea cauzei, inclusiv prin luarea în considerare a numarului de participanti si a dificultatilor de administrare a probelor;
c) elementele de extraneitate ale cauzei;
d) faza procesuala în care se afla cauza si durata fazelor procesuale anterioare;
e) comportamentul contestatorului în procedura judiciara analizata, inclusiv din perspectiva exercitarii drepturilor sale procesuale si procedurale si din perspectiva îndeplinirii obligatiilor sale în cadrul procesului;
f) comportamentul celorlalti participanti în cauza, inclusiv al autoritatilor implicate;
g) interventia unor modificari legislative aplicabile cauzei;
h) alte elemente de natura sa influenteze durata procedurii.
Dispozitii generale Art. 489
(1) În cazul infractiunilor savârsite de persoanele juridice prevazute la art. 135 alin. (1) din
Codul penal în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dispozitiile prezentului cod se aplica în mod corespunzator, cu derogarile si completarile prevazute în prezentul capitol.
(2) Sunt aplicabile în procedura privind tragerea la raspundere penala a persoanei juridice si dispozitiile procedurii de camera preliminara, care se aplica în mod corespunzator.
Reprezentarea persoanei juridice Art. 491
(1) Persoana juridica este reprezentata la îndeplinirea actelor procesuale si procedurale de reprezentantul sau legal.
(2) Daca pentru aceeasi fapta sau pentru fapte conexe s-a pus în miscare actiunea penala si împotriva reprezentantului legal al persoanei juridice, aceasta îsi numeste un mandatar pentru a o reprezenta.
(3) În cazul prevazut la alin. (2), daca persoana juridica nu si-a numit un mandatar, acesta este desemnat, dupa caz, de catre procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala, de catre judecatorul de camera preliminara sau de catre instanta, din rândul practicienilor în insolventa, autorizati potrivit legii. Practicienilor în insolventa astfel desemnati li se aplica, în mod corespunzator, dispozitiile art. 273 alin. (1), (2), (4) si (5).
Locul de citare a persoanei juridice Art. 492
(1) Persoana juridica se citeaza la sediul acesteia. Daca sediul este fictiv ori persoana juridica nu mai functioneaza la sediul declarat, iar noul sediu nu este cunoscut, la sediul organului judiciar se afiseaza o înstiintare, dispozitiile art. 259 alin. (5) aplicându-se în mod corespunzator.
(2) Daca persoana juridica este reprezentata prin mandatar, numit în conditiile art. 491 alin. (2) si (3), citarea se face la locuinta mandatarului ori la sediul practicianului în insolventa desemnat în calitatea de mandatar.
Masurile preventive Art. 493
(1) Judecatorul de drepturi si libertati, în cursul urmaririi penale, la propunerea procurorului, sau, dupa caz, judecatorul de camera preliminara ori instanta poate dispune, daca exista motive temeinice care justifica suspiciunea rezonabila ca persoana juridica a savârsit o fapta prevazuta de legea penala si numai pentru a se asigura buna desfasurare a procesului penal, una sau mai multe dintre urmatoarele masuri:
a) interdictia initierii ori, dupa caz, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice;
b) interdictia initierii ori, dupa caz, suspendarea fuziunii, a divizarii sau a reducerii capitalului social al persoanei juridice, începuta anterior sau în cursul urmaririi penale;
c) interzicerea unor operatiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolventa persoanei juridice;
d) interzicerea încheierii anumitor acte juridice, stabilite de organul judiciar;
e) interzicerea desfasurarii activitatilor de natura celor cu ocazia carora a fost comisa infractiunea.
(2) Pentru a asigura respectarea masurilor prevazute la alin. (1), persoana juridica poate fi obligata la depunerea unei cautiuni constând într-o suma de bani care nu poate fi mai mica de 10.000 lei. Cautiunea se restituie la data ramânerii definitive a hotarârii de condamnare, de amânare a aplicarii pedepsei, de renuntare la aplicarea pedepsei sau de încetare a procesului penal, pronuntate în cauza, daca persoana juridica a respectat masura sau masurile preventive, precum si în cazul în care, prin hotarâre definitiva, s-a dispus achitarea persoanei juridice.
(3) Cautiunea nu se restituie în cazul nerespectarii de catre persoana juridica a masurii sau a masurilor preventive luate, facându-se venit la bugetul de stat la data ramânerii definitive a hotarârii pronuntate în cauza, precum si daca s-a dispus plata din cautiune, în ordinea urmatoare, a despagubirilor banesti acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infractiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii.
(4) Masurile preventive prevazute la alin. (1) pot fi dispuse pe o perioada de cel mult 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii în cursul urmaririi penale si a mentinerii în cursul procedurii de camera preliminara si al judecatii, daca se mentin temeiurile care au determinat luarea acestora, fiecare prelungire neputând depasi 60 de zile.
(5) În cursul urmaririi penale, masurile preventive se dispun de judecatorul de drepturi si libertati prin încheiere motivata data în camera de consiliu, cu citarea persoanei juridice.
(6) Participarea procurorului este obligatorie.
(7) Împotriva încheierii se poate face contestatie la judecatorul de drepturi si libertati sau, dupa caz, la judecatorul de camera preliminara ori instanta ierarhic superioara, de catre persoana juridica si procuror, în termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenti, si de la comunicare, pentru persoana juridica lipsa.
(8) Masurile preventive se revoca de catre judecatorul de drepturi si libertati la cererea procurorului sau a persoanei juridice, iar de catre judecatorul de camera preliminara si de catre instanta si din oficiu, numai când se constata ca nu mai exista temeiurile care au justificat luarea sau mentinerea acestora. Dispozitiile alin. (5) - (7) se aplica în mod corespunzator.
(9) Împotriva reprezentantului persoanei juridice sau a mandatarului acesteia pot fi luate masurile prevazute la art. 265 si art. 283 alin. (2), iar fata de practicianul în insolventa, masura prevazuta la art. 283 alin. (2).
(10) Luarea masurilor preventive nu împiedica luarea masurilor asiguratorii conform art. 249-256.
Masurile asiguratorii Art. 494
Fata de persoana juridica se pot lua masuri asiguratorii, dispozitiile art. 249-256 si ale art. 5491 aplicându-se în mod corespunzator.
Procedura de informare Art. 495
(1) Procurorul, în cursul urmaririi penale, comunica organului care a autorizat înfiintarea persoanei juridice si organului care a înregistrat persoana juridica punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a persoanei juridice, la data dispunerii acestor masuri, în vederea efectuarii mentiunilor corespunzatoare.
(2) În cazul institutiilor care nu sunt supuse conditiei înregistrarii sau autorizarii pentru a dobândi personalitate juridica, informarea prevazuta la alin. (1) se face catre organul care a înfiintat acea institutie.
(3) Organele prevazute la alin. (1) si (2) sunt obligate sa comunice organului judiciar, în termen de 24 de ore de la data înregistrarii, în copie certificata, orice mentiune înregistrata de acestea cu privire la persoana juridica.
(4) Persoana juridica este obligata sa comunice organului judiciar, în termen de 24 de ore, intentia de fuziune, divizare, dizolvare, reorganizare, lichidare sau reducere a capitalului social.
(5) Dispozitiile alin. (1) - (3) se aplica în mod corespunzator si în cazul luarii masurilor preventive fata de persoana juridica.
(6) Dupa ramânerea definitiva a hotarârii de condamnare la pedeapsa amenzii, instanta de executare comunica o copie de pe dispozitivul hotarârii organului care a autorizat înfiintarea persoanei juridice, organului care a înregistrat persoana juridica, organului care a înfiintat institutia nesupusa autorizarii sau înregistrarii, precum si organelor cu atributii de control si supraveghere a persoanei juridice, în vederea efectuarii mentiunilor corespunzatoare.
(7) Neîndeplinirea, de îndata sau pâna la împlinirea termenelor prevazute, a obligatiilor prevazute la alin. (3) - (5) constituie abatere judiciara si se sanctioneaza cu amenda judiciara prevazuta la art. 283 alin. (4).
Efectele fuziunii, absorbtiei, divizarii, reducerii capitalului social, ale dizolvarii sau lichidarii persoanei juridice condamnate Art. 496
(1) Daca, dupa ramânerea definitiva a hotarârii de condamnare a persoanei juridice si pâna la executarea pedepselor aplicate, intervine un caz de fuziune, absorbtie, divizare, dizolvare, lichidare sau reducere a capitalului social al acesteia, autoritatea ori institutia careia îi revine competenta de a autoriza sau înregistra aceasta operatiune este obligata sa sesizeze instanta de executare cu privire la acesta si sa informeze cu privire la persoana juridica creata prin fuziune, absorbtie sau care a dobândit fractiuni din patrimoniul persoanei divizate.
(2) Persoana juridica rezultata prin fuziune, absorbtie sau care a dobândit fractiuni din patrimoniul persoanei divizate preia obligatiile si interdictiile persoanei juridice condamnate, dispozitiile art. 151 din
Codul penal aplicându-se în mod corespunzator.
Punerea in executare a pedepsei amenzii Art. 497
(1) Persoana juridica condamnata la pedeapsa amenzii este obligata sa depuna recipisa de plata integrala a amenzii la judecatorul delegat cu executarea, în termen de 3 luni de la ramânerea definitiva a hotarârii de condamnare.
(2) Când persoana juridica condamnata se gaseste în imposibilitatea de a achita integral amenda în termenul prevazut la alin. (1), judecatorul delegat cu executarea, la cererea persoanei juridice, poate dispune esalonarea platii amenzii pe cel mult 2 ani, în rate lunare.
(3) În cazul neîndeplinirii obligatiei de plata a amenzii în termenul aratat la alin. (1) sau de neplata a unei rate potrivit esalonarii, instanta de executare comunica un extras de pe acea parte din dispozitiv care priveste aplicarea sau esalonarea amenzii organelor competente, în vederea executarii acesteia potrivit procedurii de executare silita a creantelor fiscale.
Punerea in executare a pedepsei complementare a dizolvarii persoanei juridice Art. 498
(1) Copia dispozitivului hotarârii de condamnare se comunica, la data ramânerii definitive, de catre judecatorul delegat cu executarea persoanei juridice respective, precum si organului care a autorizat înfiintarea persoanei juridice, respectiv organului care a înregistrat persoana juridica, solicitându-se totodata informarea cu privire la modul de ducere la îndeplinire a masurii.
(2) La data ramânerii definitive a hotarârii de condamnare la pedeapsa complementara a dizolvarii, persoana juridica intra în lichidare.
Punerea in executare a pedepsei complementare a suspendarii activitatii persoanei juridice Art. 499
O copie de pe dispozitivul hotarârii de condamnare prin care s-a aplicat pedeapsa suspendarii activitatii sau a uneia dintre activitatile persoanei juridice se comunica, la data ramânerii definitive, organului care a autorizat înfiintarea persoanei juridice, organului care a înregistrat persoana juridica, organului care a înfiintat institutia nesupusa autorizarii sau înregistrarii, precum si organelor cu atributii de control si supraveghere a persoanei juridice, pentru a lua masurile necesare.
Punerea in executare a pedepsei complementare a inchiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice Art. 500
O copie de pe dispozitivul hotarârii de condamnare prin care s-a aplicat persoanei juridice pedeapsa închiderii unor puncte de lucru se comunica, la data ramânerii definitive, organului care a autorizat înfiintarea persoanei juridice si organului care a înregistrat persoana juridica, organului care a înfiintat institutia nesupusa autorizarii sau înregistrarii, precum si organelor cu atributii de control si supraveghere a persoanei juridice, pentru a lua masurile necesare.
Punerea in executare a pedepsei complementare a interzicerii persoanei juridice de a participa la procedurile de achizitii publice Art. 501
(1) O copie de pe dispozitivul hotarârii prin care s-a aplicat persoanei juridice pedeapsa interzicerii de a participa la procedurile de achizitii publice se comunica, la data ramânerii definitive:
a) oficiului registrului comertului, în vederea efectuarii formalitatilor de publicitate în registrul comertului;
b) Ministerului Justitiei, în vederea efectuarii formalitatilor de publicitate în Registrul national al persoanelor juridice fara scop patrimonial;
c) oricarei autoritati care tine evidenta persoanelor juridice, în vederea efectuarii formalitatilor de publicitate.
d) administratorului sistemului electronic de achizitii publice.
(2) O copie de pe dispozitivul hotarârii de condamnare prin care s-a aplicat persoanei juridice pedeapsa interzicerii de a participa la procedurile de achizitii publice se comunica, la data ramânerii definitive, organului care a autorizat înfiintarea persoanei juridice si organului care a înregistrat persoana juridica, pentru a lua masurile necesare.
Punerea in executare a pedepsei complementare a afisarii sau publicarii hotararii de condamnare Art. 502
(1) Un extras al hotarârii de condamnare care priveste aplicarea pedepsei complementare a afisarii hotarârii de condamnare se comunica, la data ramânerii definitive, persoanei juridice condamnate, pentru a-l afisa în forma, locul si pentru perioada stabilite de instanta de judecata.
(2) Un extras al hotarârii de condamnare care priveste aplicarea pedepsei complementare a publicarii hotarârii de condamnare se comunica, la data ramânerii definitive, persoanei juridice condamnate, pentru a publica hotarârea în forma stabilita de instanta, pe cheltuiala proprie, prin intermediul presei scrise sau audiovizuale ori prin alte mijloace de comunicare audiovizuale, desemnate de instanta.
(3) Persoana juridica condamnata înainteaza instantei de executare dovada începerii executarii afisarii sau, dupa caz, dovada executarii publicarii hotarârii de condamnare, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotarârii, dar nu mai târziu de 10 zile de la începerea executarii ori, dupa caz, de la executarea pedepsei principale.
(4) O copie de pe hotarârea de condamnare, în întregime sau în extras al acesteia, se comunica la data ramânerii definitive organului care a autorizat înfiintarea persoanei juridice, organului care a înregistrat persoana juridica, organului care a înfiintat institutia nesupusa autorizarii sau înregistrarii, precum si organelor cu atributii de control si supraveghere a persoanei juridice, pentru a lua masurile necesare.
Supravegherea executarii pedepselor complementare aplicate persoanelor juridice Art. 503
(1) În caz de neexecutare cu rea-credinta a pedepselor complementare aplicate persoanei juridice, instanta de executare aplica dispozitiile art. 139 alin. (2) sau, dupa caz, art. 140 alin. (2) ori (3) din
Codul penal.
(2) Sesizarea instantei se face din oficiu de catre judecatorul delegat al instantei de executare, potrivit art. 499-502.
(3) Persoana juridica este citata la judecata.
(4) Participarea procurorului este obligatorie.
(5) Dupa concluziile procurorului si ascultarea persoanei juridice condamnate, instanta se pronunta prin sentinta.
Dispozitii generale Art. 504
Urmarirea si judecarea infractiunilor savârsite de minori, precum si punerea în executare a hotarârilor privitoare la acestia se fac potrivit procedurii obisnuite, cu completarile si derogarile prevazute în prezentul capitol si în sectiunea a 8-a a cap. I din titlul V al partii generale.
(2) În cursul urmaririi penale, procedura în cauzele cu infractori minori se aplica si persoanelor care au împlinit 18 ani, pâna la împlinirea vârstei de 21 de ani, daca la data dobândirii calitatii de suspect erau minore, atunci când organul judiciar considera necesar, tinând seama de toate circumstantele cauzei, inclusiv gradul de maturitate si gradul de vulnerabilitate ale persoanei vizate.
(3) Ori de câte ori organul judiciar nu poate stabili vârsta suspectului sau a inculpatului si exista motive pentru a se considera ca acesta este minor, persoana respectiva va fi prezumata a fi minor.
(4) Rezultatele examinarii medicale a minorului suspect sau inculpat asupra caruia s-a dispus o masura preventiva privativa de libertate, efectuate în locul de detinere, potrivit legii privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului, sunt avute în vedere pentru a aprecia capacitatea acestuia de a fi supus actelor sau masurilor dispuse în cursul procesului penal.
Persoanele chemate la organul de urmarire penala Art. 505
(1) Când suspectul ori inculpatul este un minor care nu a împlinit 16 ani, la orice ascultare sau confruntare a minorului, organul de urmarire penala citeaza parintii acestuia ori, dupa caz, pe tutore, curator sau persoana în îngrijirea ori supravegherea careia se afla temporar minorul, precum si directia generala de asistenta sociala si protectie a copilului din localitatea unde se desfasoara audierea.
(1^1) La efectuarea oricarui alt act de urmarire penala la care este citat suspectul sau inculpatul minor se citeaza parintii sau, dupa caz, tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea careia se afla temporar minorul, daca organul judiciar considera ca prezenta acestora este în interesul superior al minorului si nu este de natura sa aduca atingere bunei desfasurari a procesului penal.
(1^2) Daca parintii sau, dupa caz, tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea careia se afla temporar minorul nu au putut fi gasiti ori prezenta acestora ar afecta interesul superior al minorului sau desfasurarea procesului penal, citarea se va face catre un alt adult care este desemnat de minor si acceptat în aceasta calitate de organul judiciar.
(1^3) În cazul în care minorul nu desemneaza un alt adult potrivit alin. (1^2) sau adultul desemnat nu este acceptat de organul judiciar, citarea se va face catre o alta persoana aleasa de organul judiciar, tinând seama de interesul superior al minorului.
(1^4) În cazul în care circumstantele prevazute la alin. (1^2) sau (1^3) înceteaza, citarea se va face potrivit alin. (1^1).
(2) Când suspectul sau inculpatul este un minor care a împlinit 16 ani, citarea persoanelor prevazute la alin. (1) se dispune numai daca organul de urmarire penala considera necesar.
(3) Neprezentarea persoanelor legal citate la ascultarea sau confruntarea minorului nu împiedica efectuarea acestor acte.
Informarea suspectului sau inculpatului minor Art. 505^1
(1) În cauzele cu suspecti sau inculpati minori, înainte de prima audiere, acestora li se aduc la cunostinta, pe lânga cele prevazute la art. 108, si urmatoarele:
a) informatii cu privire la principalele etape ale procesului penal;
b) dreptul ca parintii sau, dupa caz, tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea careia se afla temporar minorul sau un alt adult care este desemnat de minor si acceptat în aceasta calitate de organul judiciar sa primeasca aceleasi informatii comunicate minorului;
c) dreptul la protectia vietii private, în conditiile legii;
d) dreptul de a fi însotiti de parinti sau, dupa caz, tutore, curator ori persoana în îngrijirea sau supravegherea careia se afla temporar minorul sau de un alt adult care este desemnat de minor si acceptat în aceasta calitate de organul judiciar, în timpul diferitelor etape ale procedurii conform prezentei legi;
e) dreptul de a fi evaluati prin intermediul referatului de evaluare;
f) dreptul la evaluare medicala si asistenta medicala în cazul în care vor fi supusi unei masuri preventive privative de libertate;
g) masurile preventive ce li se pot aplica, precum si dreptul ca masura preventiva privativa de libertate sa fie aplicata cu caracter exceptional, potrivit art. 243, perioada pentru care poate fi dispusa si durata maxima a masurii preventive privative de libertate, conditiile pentru prelungirea si mentinerea acesteia, precum si dreptul la verificarea periodica a masurii, în conditiile legii;
h) dreptul de a fi prezenti la judecarea cauzei;
i) dreptul la exercitarea cailor de atac, în conditiile legii.
(2) Toate comunicarile catre suspectul sau inculpatul minor se fac într-un limbaj simplu si accesibil, adaptat vârstei acestuia.
(3) Informatiile prevazute la art. 108, precum si cele prevazute la alin. (1) se comunica si parintilor sau, dupa caz, tutorelui, curatorului ori persoanei în îngrijirea sau supravegherea careia se afla temporar minorul.
(4) În cazul în care persoanele prevazute la alin. (3) nu au putut fi gasite sau comunicarea catre acestea ar fi contrara interesului superior al minorului sau ar afecta desfasurarea procesului penal, comunicarea informatiilor prevazute la art. 108, precum si a celor prevazute la alin. (1) se face catre un alt adult desemnat de minor si acceptat de organul judiciar.
(5) În cazul în care minorul nu desemneaza un alt adult conform alin. (4) sau adultul desemnat nu este acceptat de organul judiciar, comunicarea informatiilor se va face catre o alta persoana aleasa de organul judiciar, tinând seama de interesul superior al minorului.
(6) În cazul în care circumstantele prevazute la alin. (4) înceteaza, comunicarea se va face catre parinti, tutore, curator ori persoana în îngrijirea sau supravegherea careia se afla temporar minorul.
Referatul de evaluare a minorului Art. 506
(1) În cauzele cu inculpati minori, organele de urmarire penala pot sa solicite, atunci când considera necesar, efectuarea referatului de evaluare de catre serviciul de probatiune de pe lânga tribunalul în a carui circumscriptie teritoriala îsi are locuinta minorul, potrivit legii.
(1^1) În cazul în care minorul este trimis în judecata, solicitarea referatului de evaluare este obligatorie, cu exceptia cazului în care acest lucru ar fi contrar interesului superior al minorului.
(2) În cursul judecatii, instanta poate solicita efectuarea referatului de evaluare de catre serviciul de probatiune de pe lânga tribunalul în a carui circumscriptie îsi are locuinta minorul, potrivit legii. În situatia în care efectuarea referatului de evaluare nu a fost solicitata în cursul urmaririi penale, potrivit dispozitiilor alin. (1) sau (1^1), dispunerea efectuarii referatului de catre instanta este obligatorie.
(3) Referatul de evaluare are rolul de a furniza organului judiciar date privind persoana minorului din perspectiva psihocomportamentala.
(4) Prin referatul de evaluare, serviciul de probatiune solicitat poate face propuneri motivate cu privire la masurile educative ce pot fi luate fata de minor.
(4^1) În cazul în care elementele care constituie baza referatului de evaluare se schimba considerabil, organul de urmarire penala sau, dupa caz, instanta va solicita întocmirea unui nou referat de evaluare. Solicitarea se poate face din oficiu sau în urma sesizarii facute de serviciul de probatiune, de minor ori de catre parinti sau, dupa caz, tutore, curator ori persoana în îngrijirea sau supravegherea careia se afla temporar minorul, cu privire la schimbarile intervenite.
(5) Prin referatul de evaluare, serviciul de probatiune solicitat poate face propuneri motivate cu privire la masurile educative ce pot fi luate fata de minor.
Persoanele chemate la judecarea minorilor Art. 508
(1) La judecarea cauzei se citeaza serviciul de probatiune, parintii minorului sau, dupa caz, tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea careia se afla temporar minorul.
(2) Persoanele aratate la alin. (1) au dreptul si îndatorirea sa dea lamuriri, sa formuleze cereri si sa prezinte propuneri în privinta masurilor ce ar urma sa fie luate.
(3) Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedica judecarea cauzei.
(4) Daca niciuna dintre persoanele prevazute la alin. (1) nu a putut fi gasita ori prezenta acesteia ar afecta interesul superior al minorului sau desfasurarea procesului penal, citarea se va face catre un alt adult corespunzator care este desemnat de minor si acceptat în aceasta calitate de organul judiciar.
(5) În cazul în care minorul nu desemneaza un alt adult conform alin. (4) sau adultul desemnat nu este acceptat de organul judiciar, citarea se va face catre o alta persoana aleasa de organul judiciar, tinând seama de interesul superior al minorului.
(6) În cazul în care circumstantele de la alin. (4) sau (5) înceteaza, citarea se va face potrivit alin. (1).
Desfasurarea judecatii Art. 509
(1) Cauzele cu inculpati minori se judeca de urgenta si cu precadere.
(2) Sedinta de judecata este nepublica. Cu încuviintarea instantei, la desfasurarea judecatii pot asista, în afara de persoanele aratate la art. 508, si alte persoane.
(3) Când inculpatul este minor cu vârsta mai mica de 16 ani, instanta, daca apreciaza ca administrarea anumitor probe poate avea o influenta negativa asupra sa, poate dispune îndepartarea lui din sedinta. În aceleasi conditii pot fi îndepartati temporar din sala de judecata si parintii ori tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea careia se afla temporar minorul.
(4) La rechemarea în sala a persoanelor prevazute la alin. (3) presedintele completului le aduce la cunostinta actele esentiale efectuate în lipsa lor.
(5) Ascultarea minorului va avea loc o singura data, iar reascultarea sa va fi admisa de judecator doar în cazuri temeinic justificate.
Punerea in executare a pedepsei complementare a plasarii sub supraveghere judiciara Art. 512
(1) Mandatarul judiciar si atributiile acestuia privind supravegherea activitatii persoanei juridice sunt cuprinse în dispozitivul hotarârii de condamnare prin care s-a aplicat pedeapsa plasarii sub supraveghere judiciara.
(2) Instanta desemneaza un administrator judiciar atunci când apreciaza ca se impune implementarea unui plan de masuri speciale pentru a preveni comiterea de noi infractiuni. În acest caz, administratorul judiciar, desemnat prin hotarârea de condamnare, asista persoana juridica în elaborarea planului de masuri, ce va fi supus aprobarii judecatorului delegat cu executarea, si va supraveghea respectarea acestuia de catre persoana juridica.
(3) Hotarârea de condamnare prevazuta la alin. (1) si (2) este comunicata, la data ramânerii definitive, administratorului judiciar sau mandatarului judiciar.
(4) Mandatarul judiciar sau administratorul judiciar nu se poate substitui organelor statutare în gestionarea activitatilor persoanei juridice.
Prelungirea sau inlocuirea masurilor educative neprivative de libertate Art. 513
(1) Prelungirea masurii educative neprivative de libertate în cazul în care minorul nu respecta, cu rea-credinta, conditiile de executare si obligatiile impuse se dispune de instanta care a pronuntat aceasta masura.
(2) Înlocuirea masurii luate initial cu o alta masura educativa neprivativa de libertate mai severa ori înlocuirea masurii luate initial cu o masura educativa privativa de libertate pentru vreuna dintre cauzele prevazute la art. 123 din
Codul penal se dispune de instanta care a pronuntat aceasta masura.
Schimbarile privind masura educativa a internarii intr-un centru educativ Art. 516
(1) Mentinerea masurii internarii minorului într-un centru educativ, prelungirea ori înlocuirea acesteia cu internarea într-un centru de detentie în cazurile prevazute la art. 125 alin. (3) din
Codul penal se dispune de instanta careia îi revine competenta sa judece noua infractiune sau infractiunea concurenta savârsita anterior.
(2) Înlocuirea internarii minorului cu masura educativa a asistarii zilnice si liberarea din centrul educativ la împlinirea vârstei de 18 ani se dispun, potrivit dispozitiilor legii privind executarea pedepselor, de catre instanta în a carei circumscriptie teritoriala se afla centrul educativ, corespunzatoare în grad instantei de executare. Revenirea asupra înlocuirii sau liberarii, în cazul în care acesta nu respecta, cu rea-credinta, conditiile de executare a masurii educative ori obligatiile impuse, se dispune, din oficiu sau la sesizarea serviciului de probatiune, de instanta care a judecat cauza în prima instanta.
(3) În cazul prevazut la art. 125 alin. (7) din
Codul penal, revenirea asupra înlocuirii se dispune de instanta careia îi revine competenta sa judece noua infractiune savârsita de minor.
Schimbarile privind masura educativa a internarii intr-un centru de detentie Art. 517
(1) Prelungirea masurii internarii minorului în centrul de detentie în cazurile prevazute la art. 125 alin. (3) din
Codul penal se dispune de instanta careia îi revine competenta sa judece noua infractiune sau infractiunea concurenta savârsita anterior.
(2) Înlocuirea internarii minorului cu masura educativa a asistarii zilnice, liberarea din centrul de detentie la împlinirea vârstei de 18 ani se dispun, potrivit dispozitiilor legii privind executarea pedepselor, de instanta în a carei circumscriptie teritoriala se afla centrul de detentie, corespunzatoare în grad instantei de executare. Revenirea asupra înlocuirii sau liberarii, în cazul în care acesta nu respecta cu rea-credinta conditiile de executare a masurii educative ori obligatiile impuse, se dispune, din oficiu sau la sesizarea serviciului de probatiune, de instanta care a judecat în prima instanta pe minor.
(3) În cazul prevazut la art. 125 alin. (7) din
Codul penal, revenirea asupra înlocuirii si prelungirea duratei internarii se dispun de instanta careia îi revine competenta sa judece noua infractiune savârsita de minor.
Schimbarea regimului de executare Art. 518
În cazurile prevazute la art. 126 din
Codul penal, continuarea executarii masurii educative privative de libertate într-un penitenciar de catre persoana internata care a împlinit vârsta de 18 ani se poate dispune potrivit dispozitiilor legii privind executarea pedepselor de instanta în a carei circumscriptie teritoriala se afla centrul educativ sau centrul de detentie, corespunzatoare în grad instantei de executare.
Darea in urmarire Art. 521
(1) Darea în urmarire se solicita si se dispune pentru identificarea, cautarea, localizarea si prinderea unei persoane în scopul aducerii acesteia în fata organelor judiciare ori punerii în executare a anumitor hotarâri judecatoresti.
(2) Darea în urmarire se solicita si se dispune în urmatoarele cazuri:
a) nu s-a putut executa un mandat de arestare preventiva, un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, o masura educativa privativa de libertate, masura internarii medicale sau masura expulzarii, întrucât persoana fata de care s-a luat una dintre aceste masuri nu a fost gasita;
b) persoana a evadat din starea legala de retinere sau detinere ori a fugit dintr-un centru educativ, centru de detentie sau din unitatea în care executa masura internarii medicale;
c) în vederea depistarii unei persoane urmarite international despre care exista date ca se afla în România.
(3) Darea în urmarire se solicita de:
a) organul de politie care a constatat imposibilitatea executarii masurii prevazute la alin. (2) lit. a);
b) administratia locului de detinere, centrul educativ sau unitatea medicala prevazuta la alin. (2) lit. b);
c) organul judiciar competent potrivit legii speciale, în cazul prevazut la alin. (2) lit. c);
(4) Darea în urmarire se dispune prin ordin de Inspectoratul General al Politiei Române.
(5) Ordinul de dare în urmarire se comunica în cel mai scurt timp organelor competente sa elibereze pasaportul, care au obligatia sa refuze eliberarea pasaportului sau, dupa caz, sa ridice provizoriu pasaportul pe durata masurii, precum si organelor de frontiera pentru darea în consemn.
(6) De asemenea, ordinul de dare în urmarire se comunica în copie:
a) celui în fata caruia urmeaza sa fie adusa persoana urmarita în momentul prinderii;
b) organului judiciar competent care supravegheaza activitatea de urmarire a persoanei date în urmarire.
Reabilitarea Art. 527
Reabilitarea are loc fie de drept, în cazurile prevazute la art. 150 sau 165 din
Codul penal, fie la cerere, acordata de instanta de judecata, în conditiile prevazute în prezentul capitol.
Reabilitarea de drept Art. 528
(1) La împlinirea termenului de 3 ani prevazut la art. 165 din
Codul penal, daca persoana condamnata nu a mai savârsit o alta infractiune, autoritatea care tine evidenta cazierului judiciar va sterge din oficiu mentiunile privind pedeapsa aplicata condamnatului.
(2) La împlinirea termenului de 3 ani prevazut la art. 150 din Codul penal, daca persoana condamnata nu a mai savârsit o alta infractiune, organul care a autorizat înfiintarea persoanei juridice si organul care a înregistrat persoana juridica vor sterge din oficiu mentiunile privind pedeapsa aplicata persoanei juridice.
Cererea de reabilitare Art. 530
(1) Cererea de reabilitare judecatoreasca se formuleaza de catre condamnat, iar dupa moartea acestuia, de sot sau de rudele apropiate. Sotul sau rudele apropiate pot continua procedura de reabilitare pornita anterior decesului.
(2) Reabilitarea judecatoreasca se dispune în cazurile si conditiile prevazute la art. 166 si 168 din
Codul penal.
(3) În cerere trebuie sa se mentioneze:
a) adresa condamnatului, iar când cererea este facuta de alta persoana, adresa acesteia;
b) condamnarea pentru care se cere reabilitarea si fapta pentru care a fost pronuntata acea condamnare;
c) localitatile unde condamnatul a locuit si locurile de munca din tot intervalul de timp de la executarea pedepsei si pâna la introducerea cererii, iar în cazul când executarea pedepsei a fost prescrisa, de la data ramânerii definitive a hotarârii si pâna la introducerea cererii;
d) temeiurile cererii;
e) indicatii utile pentru identificarea dosarului si orice alte date pentru solutionarea cererii.
(4) La cerere se anexeaza actele din care reiese ca sunt îndeplinite conditiile reabilitarii.
Respingerea cererii pentru neindeplinirea conditiilor de forma si fond Art. 532
(1) Cererea de reabilitare se respinge pentru neîndeplinirea conditiilor de forma si fond în urmatoarele cazuri:
a) a fost introdusa înainte de termenul legal;
b) lipseste mentiunea prevazuta la art. 530 alin. (3) lit. a) si petitionarul nu s-a prezentat la termenul de înfatisare;
c) lipseste vreuna dintre mentiunile prevazute la art. 530 alin. (3) lit. b)-e) si petitionarul nu a completat cererea la termenul de înfatisare si nici la termenul ce i s-a acordat în vederea completarii.
(2) În cazul prevazut la alin. (1) lit. a), cererea poate fi repetata dupa împlinirea termenului legal, iar în cazurile prevazute la alin. (1) lit. b) si c), oricând.
(3) În cazul prescriptiei executarii pedepsei, nu poate depune cerere de reabilitare persoana prevazuta la art. 530 alin. (1), daca lipsa executarii este imputabila persoanei condamnate.
(4) Cererea de reabilitare în privinta careia rezulta ca nu priveste o persoana condamnata determinata, precum si cererea formulata în numele unei persoane condamnate, fara mandat din partea acesteia, dat în conditiile legii, sunt inadmisibile.
Situatiile privind despagubirile civile Art. 534
(1) Când condamnatul sau persoana care a facut cererea de reabilitare dovedeste ca nu i-a fost cu putinta sa achite despagubirile civile si cheltuielile judiciare, instanta, apreciind împrejurarile, poate dispune reabilitarea sau poate sa acorde un termen pentru achitarea în întregime sau în parte a sumei datorate.
(2) Termenul prevazut la alin. (1) nu poate depasi 6 luni.
(3) În caz de obligatie solidara, instanta fixeaza suma ce trebuie achitata, în vederea reabilitarii, de condamnat sau de urmasii sai.
(4) Drepturile acordate partii civile prin hotarârea de condamnare nu se modifica prin hotarârea data asupra reabilitarii.
Anularea reabilitarii Art. 536
(1) În cazul prevazut la art. 171 din
Codul penal, instanta prevazuta la art. 529 dispune anularea reabilitarii, din oficiu sau la cererea procurorului.
(2) Dispozitiile art. 533 se aplica în mod corespunzator.
Dreptul la repararea pagubei in caz de eroare judiciara Art. 538
(1) Persoana care a fost condamnata definitiv, indiferent daca pedeapsa aplicata sau masura educativa privativa de libertate a fost sau nu pusa în executare, are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite în cazul în care, în urma rejudecarii cauzei, dupa anularea sau desfiintarea hotarârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedeste ca s-a produs o eroare judiciara, s-a pronuntat o hotarâre definitiva de achitare.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplica si în cazul redeschiderii procesului penal cu privire la condamnatul judecat în lipsa, daca dupa rejudecare s-a pronuntat o hotarâre definitiva de achitare.
(3) Persoana prevazuta la alin. (1) si persoana prevazuta la alin. (2) nu vor fi îndreptatite sa ceara repararea de catre stat a pagubei suferite daca, prin declaratii mincinoase ori în orice alt fel, au determinat condamnarea, în afara cazurilor în care au fost obligate sa procedeze astfel.
(4) Nu este îndreptatita la repararea pagubei nici persoana condamnata careia îi este imputabila în tot sau în parte nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut sau recent descoperit.
Dreptul la repararea pagubei in cazul privarii nelegale de libertate Art. 539
(1) Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, în cursul procesului penal, a fost privata nelegal de libertate.
(2) Privarea nelegala de libertate trebuie sa fie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului, prin încheierea definitiva a judecatorului de drepturi si libertati sau a judecatorului de camera preliminara, precum si prin încheierea definitiva sau hotarârea definitiva a instantei de judecata învestita cu judecarea cauzei.
Actiunea pentru repararea pagubei Art. 541
(1) Actiunea pentru repararea pagubei poate fi pornita de persoana îndreptatita, potrivit art. 538 si 539, iar dupa moartea acesteia poate fi continuata sau pornita de catre persoanele care se aflau în întretinerea sa la data decesului.
(2) Actiunea poate fi introdusa în termen de 6 luni de la data ramânerii definitive a hotarârii instantei de judecata, precum si a ordonantei sau încheierilor organelor judiciare, prin care s-a constatat eroarea judiciara, respectiv privarea nelegala de libertate.
(3) Pentru obtinerea repararii pagubei, persoana îndreptatita se poate adresa tribunalului în a carei circumscriptie domiciliaza, chemând în judecata civila statul, care este citat prin Ministerul Finantelor Publice.
(4) Actiunea este scutita de taxa judiciara de timbru.
Reconstituirea inscrisului sau dosarului Art. 547
(1) Când nu exista o copie oficiala de pe înscrisul disparut, se procedeaza la reconstituirea acestuia.
(2) Reconstituirea unui dosar se face prin reconstituirea înscrisurilor pe care le continea.
(3) În vederea reconstituirii pot fi folosite orice mijloace de proba prevazute de lege.
(4) Rezultatul reconstituirii se constata, dupa caz, prin ordonanta procurorului sau prin hotarârea instantei data cu citarea partilor, dupa ascultarea acestora si a procurorului.
(5) Neprezentarea partilor legal citate nu împiedica judecarea cauzei.
(6) Hotarârea de reconstituire este supusa apelului.
(7) Împotriva ordonantei procurorului privind rezultatul reconstituirii orice persoana care justifica un interes legitim poate face plângere, dispozitiile art. 336-339 aplicându-se în mod corespunzator.
Instanta de executare Art. 553
(1) Hotarârea instantei penale, ramasa definitiva la prima instanta de judecata sau la instanta ierarhic superioara ori la instanta de apel, se pune în executare de catre prima instanta de judecata.
(2) Hotarârile pronuntate în prima instanta de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie se pun în executare, dupa caz, de Tribunalul Bucuresti sau de tribunalul militar.
(3) Când hotarârea ramâne definitiva în fata instantei de apel sau în fata instantei ierarhic superioare, aceasta trimite instantei de executare un extras din acea hotarâre, cu datele necesare punerii în executare, în ziua pronuntarii hotarârii de catre instanta de apel sau, dupa caz, de catre instanta ierarhic superioara.
(4) Dispozitiile alin. (1) - (3) sunt aplicabile si în cazul hotarârilor nedefinitive, dar executorii, cu exceptia celor privind masurile de siguranta, masurile asiguratorii si masurile preventive, care se pun în executare, dupa caz, de judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau de instanta care le-a dispus.
(5) Când hotarârea instantei de apel a fost modificata prin hotarârea Înaltei Curti de Casatie si Justitie, pronuntata în recurs în casatie, Înalta Curte de Casatie si Justitie procedeaza potrivit alin. (3).
(6) În cazul pedepselor si masurilor neprivative de libertate, judecatorul delegat cu executarea din cadrul instantei de executare poate delega unele atributii judecatorului delegat cu executarea de la instanta corespunzatoare în grad instantei de executare în circumscriptia careia locuieste persoana aflata în executare.
Rezolvarea contestatiei la executare Art. 599
(1) Procedura de rezolvare a contestatiei la executare este cea prevazuta la art. 597.
(2) În cazul aratat la art. 598 alin. (1) lit. d), daca din hotarârea pusa în executare nu rezulta datele si situatiile de existenta carora depinde solutionarea contestatiei, constatarea acestora se face de catre instanta competenta sa judece contestatia.
(3) Cererea poate fi retrasa de condamnat sau de procuror, când este formulata de acesta.
(4) Dupa pronuntarea solutiei definitive ca urmare a admiterii contestatiei la executare, se face o noua punere în executare conform procedurii prevazute de prezentul titlu.
(5) Cererile ulterioare de contestatie la executare sunt inadmisibile daca exista identitate de persoana, de temei legal, de motive si de aparari.
Solutionarea cererilor fictive Art. 601^1
Cererile prevazute de prezentul titlu în privinta carora rezulta ca nu privesc o persoana condamnata determinata ori formulate împotriva unei persoane care nu poate fi determinata, precum si cererile formulate în numele unei persoane condamnate, fara mandat din partea acesteia, dat în conditiile legii, sunt inadmisibile.