Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Partea GENERALĂ

• Titlul I - Principiile și limitele aplicării legii procesuale penale • Titlul II - Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal Capitolul I - Actiunea penala Capitolul II - Actiunea civila • Titlul III - Participanții în procesul penal Capitolul I - Dispoziții generale Capitolul II - Competența organelor judiciare SECȚIUNEA 1 - Competența funcțională, după materie și după calitatea persoanei a instanțelor judecătorești SECȚIUNEA a 2-a - Competența teritorială a instanțelor judecătorești SECȚIUNEA a 3-a - Dispoziții speciale privind competența instanțelor judecătorești SECȚIUNEA a 4-a - Competența judecătorului de drepturi și libertăți și a judecătorului de cameră preliminară SECȚIUNEA a 5-a - Organele de urmărire penală și competența acestora SECȚIUNEA a 6-a - Incompatibilitatea și strămutarea Capitolul III - Subiecții procesuali principali și drepturile acestora Capitolul IV - Inculpatul și drepturile acestuia Capitolul V - Partea civilă și drepturile acesteia Capitolul VI - Partea responsabilă civilmente și drepturile acesteia Capitolul VII - Avocatul. Asistența juridică și reprezentarea • Titlul IV - Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii Capitolul I - Reguli generale Capitolul II - Audierea persoanelor SECȚIUNEA 1 - Reguli generale în materia audierii persoanelor SECȚIUNEA a 2-a - Audierea suspectului sau a inculpatului SECȚIUNEA a 3-a - Audierea persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente SECȚIUNEA a 4-a - Audierea martorilor SECȚIUNEA a 5-a - Protecția martorilor SECȚIUNEA a 6-a - Confruntarea Capitolul III - Identificarea persoanelor și a obiectelor Capitolul IV - Metode speciale de supraveghere sau cercetare Capitolul V - Conservarea datelor informatice Capitolul VI - Percheziția și ridicarea de obiecte și înscrisuri SECȚIUNEA 1 - Percheziția domiciliară SECȚIUNEA a 2-a - Alte forme de percheziție SECȚIUNEA a 3-a - Ridicarea de obiecte și înscrisuri Capitolul VII - Expertiza și constatarea Capitolul VIII - Cercetarea locului faptei și reconstituirea Capitolul IX - Fotografierea și luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane Capitolul X - Mijloace materiale de probă Capitolul XI - Înscrisurile • Titlul V - Măsurile preventive și alte măsuri procesuale Capitolul I - Măsurile preventive SECȚIUNEA 1 - Dispoziții generale SECȚIUNEA a 2-a - Reținerea SECȚIUNEA a 3-a - Controlul judiciar SECȚIUNEA a 4-a - Controlul judiciar pe cauțiune SECȚIUNEA a 5-a - Arestul la domiciliu SECȚIUNEA a 6-a - Arestarea preventivă SECȚIUNEA a 7-a - Încetarea de drept, revocarea și înlocuirea măsurilor preventive SECȚIUNEA a 8-a - Dispoziții speciale privind măsurile preventive aplicate minorilor Capitolul II - Aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical SECȚIUNEA 1 - Obligarea provizorie la tratament medical SECȚIUNEA a 2-a - Internarea medicală provizorie Capitolul III - Măsurile asigurătorii, restituirea lucrurilor și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii • Titlul VI - Acte procesuale și procedurale comune Capitolul I - Citarea, comunicarea actelor procedurale și mandatul de aducere Capitolul II - Termenele Capitolul III - Cheltuielile judiciare Capitolul IV - Modificarea actelor procedurale, îndreptarea erorilor materiale și înlăturarea unor omisiuni vădite Capitolul V - Nulitățile Capitolul VI - Amenda judiciară

Partea SPECIALĂ

• Titlul I - Urmărirea penală Capitolul I - Dispoziții generale Capitolul II - Sesizarea organelor de urmărire penală SECȚIUNEA 1 - Reglementări generale SECȚIUNEA a 2-a - Plângerea prealabilă Capitolul III - Conducerea și supravegherea activității organelor de cercetare penală de către procuror Capitolul IV - Efectuarea urmăririi penale SECȚIUNEA 1 - Desfășurarea urmăririi penale SECȚIUNEA a 2-a - Suspendarea urmăririi penale SECȚIUNEA a 3-a - Clasarea și renunțarea la urmărirea penală SECȚIUNEA a 4-a - Terminarea urmăririi penale SECȚIUNEA a 5-a - Dispoziții privind efectuarea urmăririi penale de către procuror Capitolul V - Rezolvarea cauzelor și sesizarea instanței Capitolul VI - Reluarea urmăririi penale Capitolul VII - Plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală • Titlul II - Camera preliminară • Titlul III - Judecata Capitolul I - Dispoziții generale Capitolul II - Judecata în primă instanță SECȚIUNEA 1 - Desfășurarea judecării cauzelor SECȚIUNEA a 2-a - Deliberarea și hotărârea instanței Capitolul III - Apelul Capitolul III^1 - Contestația Capitolul V - Căile extraordinare de atac SECȚIUNEA 1 - Contestația în anulare SECȚIUNEA a 2-a - Recursul în casație SECȚIUNEA a 3-a - Revizuirea SECȚIUNEA a 4-a - Redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate Capitolul VI - Dispoziții privind asigurarea unei practici judiciare unitare SECȚIUNEA 1 - Recursul în interesul legii SECȚIUNEA a 2-a - Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept • Titlul IV - Proceduri speciale Capitolul I - Acordul de recunoaștere a vinovăției Capitolul I^1 Contestația privind durata procesului penal Capitolul II - Procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice Capitolul III - Procedura în cauzele cu infractori minori Capitolul IV - Procedura dării în urmărire Capitolul V - Procedura reabilitării Capitolul VI - Procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciară sau în caz de privare nelegală de libertate ori în alte cazuri Capitolul VII - Procedura în caz de dispariție a dosarelor judiciare și a înscrisurilor judiciare Capitolul VIII - Procedura privind cooperarea judiciară internațională și punerea în aplicare a tratatelor internaționale în materie penală SECȚIUNEA 1 - Dispoziții generale SECȚIUNEA a 2-a - Recunoașterea unor acte judiciare străine Capitolul IX - Procedura de confiscare sau desființare a unui înscris în cazul clasării • Titlul V - Executarea hotărârilor penale Capitolul I - Dispoziții generale Capitolul II - Punerea în executare a hotărârilor SECȚIUNEA 1 - Punerea în executare a pedepselor principale SECȚIUNEA a 2-a - Punerea în executare a pedepselor complementare SECȚIUNEA a 3-a - Punerea în executare a măsurilor de siguranță SECȚIUNEA a 4-a - Punerea în executare a altor dispoziții SECȚIUNEA a 5-a - Punerea în executare a amenzii judiciare și a cheltuielilor judiciare avansate de stat SECȚIUNEA a 6-a - Punerea în executare a dispozițiilor civile din hotărâre Capitolul III - Alte dispoziții privind executarea SECȚIUNEA 1 - Condamnarea în cazul anulării sau revocării renunțării la aplicarea pedepsei sau a amânării aplicării pedepsei SECȚIUNEA 1^1 - Schimbări în executarea unor hotărâri SECȚIUNEA a 2-a - Amânarea executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață SECȚIUNEA a 3-a - Întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață SECȚIUNEA a 4-a - Înlăturarea sau modificarea pedepsei Capitolul IV - Dispoziții comune • Titlul VI - Dispoziții finale
Martorul vulnerabil
§2. Protectia martorilor vulnerabili
Martorul vulnerabil
Art. 130
(1) Procurorul sau, dupa caz, instanta poate decide acordarea statutului de martor vulnerabil urmatoarelor categorii de persoane:
a) martorului care a suferit o trauma ca urmare a savârsirii infractiunii ori ca urmare a comportamentului ulterior al suspectului sau inculpatului;
b) martorului minor.
(2) Odata cu acordarea statutului de martor vulnerabil, procurorul si instanta pot dispune masurile de protectie prevazute la art. 126 alin. (1) lit. b) si d) sau, dupa caz, art. 127 lit. b)-e), care se aplica în mod corespunzator. Distorsionarea vocii si a imaginii nu este obligatorie.
(3) Dispozitiile art. 126 si 128 se aplica în mod corespunzator.

Protectia persoanei vatamate si a partii civile
Art. 113
(1) Atunci când sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege referitoare la statutul de martor amenintat sau vulnerabil ori pentru protectia vietii private sau a demnitatii, organul de urmarire penala poate dispune fata de persoana vatamata ori fata de partea civila masurile de protectie prevazute la art. 124-130, care se aplica în mod corespunzator.
(2) Sunt prezumate vulnerabile victimele copii, victimele care sunt în relatie de dependenta fata de autorul infractiunii, victimele terorismului, ale criminalitatii organizate, ale traficului de persoane, ale violentei în cadrul relatiilor apropiate, ale violentei sexuale sau ale exploatarii, victimele infractiunilor savârsite din ura si victimele afectate de o infractiune din cauza prejudecatilor sau din motive de discriminare care ar putea avea legatura în special cu caracteristicile lor personale, victimele cu dizabilitati, precum si victimele care au suferit un prejudiciu considerabil ca urmare a gravitatii infractiunii.
(3) Daca persoana vatamata sau partea civila se afla în vreuna dintre situatiile prevazute la alin. (2), organul de urmarire penala îi aduce la cunostinta masurile de protectie care pot fi luate, continutul lor si posibilitatea de a renunta la acestea. Renuntarea persoanei vatamate sau a partii civile la luarea masurilor de protectie se consemneaza în scris si se semneaza de catre aceasta, în prezenta reprezentantului legal, daca este cazul.
(4) Reaudierea persoanei vatamate se face numai daca acest lucru este strict necesar pentru desfasurarea procesului penal.
(5) La audiere, persoana vatamata poate fi însotita, la cererea sa, de catre reprezentantul sau legal si de catre o alta persoana desemnata de catre persoana vatamata, cu exceptia cazului în care organul judiciar decide motivat în sens contrar.
(6) Ori de câte ori organul judiciar nu poate stabili vârsta persoanei vatamate si exista motive pentru a se considera ca aceasta este minor, persoana vatamata va fi prezumata a fi minor.

Conditiile si cazurile de aplicare a masurii arestarii preventive
Art. 223
(1) Masura arestarii preventive poate fi luata de catre judecatorul de drepturi si libertati, în cursul urmaririi penale, de catre judecatorul de camera preliminara, în procedura de camera preliminara, sau de catre instanta de judecata în fata careia se afla cauza, în cursul judecatii, numai daca din probe rezulta suspiciunea rezonabila ca inculpatul a savârsit o infractiune si exista una dintre urmatoarele situatii:
a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmarirea penala sau de la judecata, ori a facut pregatiri de orice natura pentru astfel de acte;
b) inculpatul încearca sa influenteze un alt participant la comiterea infractiunii, un martor ori un expert sau sa distruga, sa altereze, sa ascunda ori sa sustraga mijloace materiale de proba sau sa determine o alta persoana sa aiba un astfel de comportament;
c) inculpatul exercita presiuni asupra persoanei vatamate sau încearca sa realizeze o întelegere frauduloasa cu aceasta;
d) exista suspiciunea rezonabila ca, dupa punerea în miscare a actiunii penale împotriva sa, inculpatul a savârsit cu intentie o noua infractiune sau pregateste savârsirea unei noi infractiuni.
(2) Masura arestarii preventive a inculpatului poate fi luata si daca din probe rezulta suspiciunea rezonabila ca acesta a savârsit o infractiune intentionata contra vietii, o infractiune prin care s-a cauzat vatamarea corporala sau moartea unei persoane, o infractiune contra securitatii nationale prevazuta de Codul penal si alte legi speciale, o infractiune de trafic de droguri, de efectuare de operatiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, o infractiune privind nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, trafic si exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, spalare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, santaj, viol, act sexual cu un minor, racolarea minorilor în scopuri sexuale, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscala, ultraj, ultraj judiciar, ultrajul contra bunelor moravuri, o infractiune de coruptie, o infractiune savârsita prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronica sau o alta infractiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare si, pe baza evaluarii gravitatii faptei, a modului si a circumstantelor de comitere a acesteia, a anturajului si a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale si a altor împrejurari privitoare la persoana acestuia, se constata ca privarea sa de libertate este necesara pentru înlaturarea unei stari de pericol pentru ordinea publica.

Supravegherea tehnica
Art. 139
(1) Supravegherea tehnica se dispune de judecatorul de drepturi si libertati atunci când sunt îndeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savârsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la alin. (2);
b) masura sa fie proportionala cu restrângerea drepturilor si libertatilor fundamentale, date fiind particularitatile cauzei, importanta informatiilor ori a probelor ce urmeaza a fi obtinute sau gravitatea infractiunii;
c) probele nu ar putea fi obtinute în alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultati deosebite ce ar prejudicia ancheta ori exista un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Supravegherea tehnica se poate dispune în cazul infractiunilor contra securitatii nationale prevazute de Codul penal si de legi speciale, precum si în cazul infractiunilor de trafic de droguri, de efectuare de operatiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infractiunilor privind nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, de trafic si exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, de spalare a banilor, de falsificare de monede, timbre sau de alte valori, de falsificare de instrumente de plata electronica, în cazul infractiunilor care se savârsesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronica, contra patrimoniului, de santaj, de viol, de lipsire de libertate în mod ilegal, de evaziune fiscala, în cazul infractiunilor de coruptie si al infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie, infractiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori în cazul altor infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
(3) Înregistrarile prevazute în prezentul capitol, efectuate de parti sau de alte persoane, constituie mijloace de proba când privesc propriile convorbiri sau comunicari pe care le-au purtat cu tertii. Orice alte înregistrari pot constitui mijloace de proba daca nu sunt interzise de lege.
(4) Raportul dintre avocat si persoana pe care o asista sau o reprezinta nu poate forma obiectul supravegherii tehnice decât daca exista date ca avocatul savârseste ori pregateste savârsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la alin. (2). Daca pe parcursul sau dupa executarea masurii rezulta ca activitatile de supraveghere tehnica au vizat si raporturile dintre avocat si suspectul ori inculpatul pe care acesta îl apara, probele obtinute nu pot fi folosite în cadrul niciunui proces penal, urmând a fi distruse, de îndata, de catre procuror. Judecatorul care a dispus masura este informat, de îndata, de catre procuror. Atunci când apreciaza necesar, judecatorul dispune informarea avocatului.

Utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reala si a colaboratorilor
Art. 148
(1) Autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire se poate dispune de procurorul care supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala, pe o perioada de maximum 60 de zile, daca:
a) exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savârsirea unei infractiuni contra securitatii nationale prevazute de Codul penal si de alte legi speciale, precum si în cazul infractiunilor de trafic de droguri, de efectuare de operatiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infractiunilor privind nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, trafic si exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism sau asimilate acestora, de finantare a terorismului, spalare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, falsificare de instrumente de plata electronica, în cazul infractiunilor care se savârsesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronica, santaj, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscala, în cazul infractiunilor de coruptie, al infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie, al infractiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori în cazul altor infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori exista o suspiciune rezonabila ca o persoana este implicata în activitati infractionale ce au legatura cu infractiunile enumerate mai sus;
b) masura este necesara si proportionala cu restrângerea drepturilor si libertatilor fundamentale, date fiind particularitatile cauzei, importanta informatiilor sau a probelor ce urmeaza a fi obtinute ori gravitatea infractiunii;
c) probele sau localizarea si identificarea faptuitorului, suspectului ori inculpatului nu ar putea fi obtinute în alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultati deosebite ce ar prejudicia ancheta ori exista un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Masura se dispune de procuror, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penala, prin ordonanta care trebuie sa cuprinda, în afara mentiunilor prevazute la art. 286 alin. (2):
a) indicarea activitatilor pe care investigatorul sub acoperire este autorizat sa le desfasoare;
b) perioada pentru care s-a autorizat masura;
c) identitatea atribuita investigatorului sub acoperire.
(3) În cazul în care procurorul apreciaza ca este necesar ca investigatorul sub acoperire sa poata folosi dispozitive tehnice pentru a obtine fotografii sau înregistrari audio si video, sesizeaza judecatorul de drepturi si libertati în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnica. Dispozitiile art. 141 se aplica în mod corespunzator.
(4) Investigatorii sub acoperire sunt lucratori operativi din cadrul politiei judiciare. În cazul investigarii infractiunilor contra securitatii nationale si infractiunilor de terorism pot fi folositi ca investigatori sub acoperire si lucratori operativi din cadrul organelor de stat care desfasoara, potrivit legii, activitati de informatii în vederea asigurarii securitatii nationale.
(5) Investigatorul sub acoperire culege date si informatii în baza ordonantei emise potrivit alin. (1) - (3), pe care le pune, în totalitate, la dispozitia procurorului care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala, întocmind un proces-verbal.
(6) În cazul în care desfasurarea activitatii investigatorului impune participarea autorizata la anumite activitati, procurorul procedeaza potrivit dispozitiilor art. 150.
(7) Organele judiciare pot folosi sau pune la dispozitia investigatorului sub acoperire orice înscrisuri ori obiecte necesare pentru desfasurarea activitatii autorizate. Activitatea persoanei care pune la dispozitie sau foloseste înscrisurile ori obiectele nu constituie infractiune.
(8) Investigatorii sub acoperire pot fi audiati ca martori în cadrul procesului penal în aceleasi conditii ca si martorii amenintati.
(9) Durata masurii poate fi prelungita pentru motive temeinic justificate, în cazul în care sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (1), fiecare prelungire neputând depasi 60 de zile. Durata totala a masurii, în aceeasi cauza si cu privire la aceeasi persoana, nu poate depasi un an, cu exceptia infractiunilor contra vietii, securitatii nationale, infractiunilor de trafic de droguri, nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, trafic si exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism sau asimilate acestora, de finantare a terorismului, spalare a banilor, precum si infractiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.
(10) În situatii exceptionale, daca sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (1), iar folosirea investigatorului sub acoperire nu este suficienta pentru obtinerea datelor sau informatiilor ori nu este posibila, procurorul care supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala poate autoriza folosirea unui colaborator, caruia îi poate fi atribuita o alta identitate decât cea reala. Dispozitiile alin. (2) - (3) si (5) - (9) se aplica în mod corespunzator.

Participarea autorizata la anumite activitati
Art. 150
(1) Participarea autorizata la anumite activitati în conditiile art. 138 alin. (11) se poate dispune de catre procurorul care supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala, pe o perioada de maximum 60 de zile, daca:
a) exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savârsirea unei infractiuni de trafic de droguri, de efectuare de operatiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infractiuni privind nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, trafic si exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism sau asimilate acestora, de finantare a terorismului, spalare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, unei infractiuni care se savârseste prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronica, santaj, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscala, în cazul infractiunilor de coruptie, al infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie si al infractiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene sau în cazul altor infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori daca exista o suspiciune rezonabila ca o persoana este implicata în activitati infractionale care au legatura, potrivit art. 43, cu infractiunile enumerate mai sus;
b) masura este necesara si proportionala cu restrângerea drepturilor si libertatilor fundamentale, date fiind particularitatile cauzei, importanta informatiilor sau a probelor ce urmeaza a fi obtinute ori gravitatea infractiunii;
c) probele nu ar putea fi obtinute în alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultati deosebite ce ar prejudicia ancheta ori un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Masura se dispune de catre procuror, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penala, prin ordonanta care trebuie sa cuprinda, în afara mentiunilor prevazute la art. 286 alin. (2):
a) indicarea activitatilor autorizate;
b) perioada pentru care s-a autorizat masura;
c) persoana care desfasoara activitatile autorizate.
(3) Activitatile autorizate pot fi desfasurate de un organ de cercetare penala, de un investigator cu identitate reala, de un investigator sub acoperire sau de un colaborator.
(4) Desfasurarea activitatilor autorizate de catre persoana prevazuta la alin. (2) lit. c) nu constituie contraventie sau infractiune.
(5) Punerea în executare a acestor masuri se consemneaza într-un proces-verbal care contine: datele la care masura a început si s-a încheiat, date cu privire la persoanele care au desfasurat activitatile autorizate, descrierea dispozitivelor tehnice utilizate în cazul în care s-a autorizat de catre judecatorul de drepturi si libertati, folosirea mijloacelor tehnice de supraveghere, identitatea persoanelor cu privire la care a fost pusa în aplicare masura.
(6) Persoana care a desfasurat activitatile autorizate poate fi audiata ca martor în cadrul procesului penal, cu respectarea dispozitiilor privind audierea martorilor amenintati, daca organul judiciar apreciaza ca audierea este necesara.
(7) Organele judiciare pot folosi sau pune la dispozitia persoanei care desfasoara activitatile autorizate orice înscrisuri sau obiecte necesare pentru desfasurarea activitatii autorizate. Persoana care pune la dispozitie sau foloseste înscrisurile ori obiectele nu va comite o infractiune prin desfasurarea acestor activitati, în cazul în care acestea constituie infractiuni.
(8) Masura dispusa poate fi prelungita de catre procuror, pentru motive temeinic justificate, în cazul în care sunt îndeplinite conditiile prevazute la alin. (1), fiecare prelungire neputând depasi 60 de zile.
(9) Durata totala a masurii, cu privire la aceeasi persoana si aceeasi fapta, nu poate depasi un an.

Competenta judecatoriei
Art. 35
(1) Judecatoria judeca în prima instanta toate infractiunile, cu exceptia celor date prin lege în competenta altor instante.
(2) Judecatoria solutioneaza si alte cauze anume prevazute de lege.

Competenta tribunalului
Art. 36
(1) Tribunalul judeca în prima instanta:
a) infractiunile prevazute de Codul penal la art. 188-191, art. 209-211, art. 254, 2561, 263, 282, art. 289-294, art. 303, 304, 306, 307, 309, 345, 346, 354 si art. 360-367;
b) infractiunile savârsite cu intentie depasita care au avut ca urmare moartea unei persoane;
c) infractiunile cu privire la care urmarirea penala a fost efectuata de catre Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism sau Directia Nationala Anticoruptie, daca nu sunt date prin lege în competenta altor instante ierarhic superioare;
 
c^1) infractiunile de spalare a banilor si infractiunile de evaziune fiscala prevazute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu modificarile ulterioare;
c^2) infractiunile cu privire la care urmarirea penala a fost efectuata de catre Parchetul European, potrivit Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidata în ceea ce priveste instituirea Parchetului European (EPPO);
d) alte infractiuni date prin lege în competenta sa.
(2) Tribunalul solutioneaza conflictele de competenta ivite între judecatoriile din circumscriptia sa, precum si contestatiile formulate împotriva hotarârilor pronuntate de judecatorie în cazurile prevazute de lege.
(3) Tribunalul solutioneaza si alte cauze anume prevazute de lege.

Competenta tribunalului militar
Art. 37
(1) Tribunalul militar judeca în prima instanta toate infractiunile comise de militari pâna la gradul de colonel inclusiv, cu exceptia celor date prin lege în competenta altor instante.
(2) Tribunalul militar solutioneaza si alte cauze anume prevazute de lege.

Competenta curtii de apel
Art. 38
(1) Curtea de apel judeca în prima instanta:
a) infractiunile prevazute de Codul penal la art. 394-397, 399-412 si 438-445;
b) infractiunile privind securitatea nationala a României, prevazute în legi speciale;
c) infractiunile savârsite de judecatorii de la judecatorii, tribunale si de procurorii de la parchetele care functioneaza pe lânga aceste instante;
d) infractiunile savârsite de avocati, notari publici, executori judecatoresti, de controlorii financiari ai Curtii de Conturi, precum si auditori publici externi;
e) infractiunile savârsite de sefii cultelor religioase organizate în conditiile legii si de ceilalti membri ai înaltului cler, care au cel putin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia;
f) infractiunile savârsite de magistratii-asistenti de la Înalta Curte de Casatie si Justitie, de judecatorii de la curtile de apel si Curtea Militara de Apel, precum si de procurorii de la parchetele de pe lânga aceste instante;
g) infractiunile savârsite de membrii Curtii de Conturi, de presedintele Consiliului Legislativ, de Avocatul Poporului, de adjunctii Avocatului Poporului si de chestori;
h) cererile de stramutare, în cazurile prevazute de lege.
(2) Curtea de apel judeca apelurile împotriva hotarârilor penale pronuntate în prima instanta de judecatorii si de tribunale.
(3) Curtea de apel solutioneaza conflictele de competenta ivite între instantele din circumscriptia sa, altele decât cele prevazute la art. 36 alin. (2), precum si contestatiile formulate împotriva hotarârilor pronuntate de tribunale în cazurile prevazute de lege.
(4) Curtea de apel solutioneaza si alte cauze anume prevazute de lege.

Competenta curtii militare de apel
Art. 39
(1) Curtea militara de apel judeca în prima instanta:
a) infractiunile prevazute de Codul penal la art. 394-397, 399-412 si 438-445, savârsite de militari;
b) infractiunile privind securitatea nationala a României, prevazute în legi speciale, savârsite de militari;
c) infractiunile savârsite de judecatorii tribunalelor militare si de procurorii militari de la parchetele militare care functioneaza pe lânga aceste instante.
d) infractiunile savârsite de generali, maresali si amirali;
e) cererile de stramutare, în cazurile prevazute de lege.
(2) Curtea militara de apel judeca apelurile împotriva hotarârilor penale pronuntate de tribunalele militare.
(3) Curtea militara de apel solutioneaza conflictele de competenta ivite între tribunalele militare din circumscriptia sa, precum si contestatiile formulate împotriva hotarârilor pronuntate de acestea în cazurile prevazute de lege.
(4) Curtea militara de apel solutioneaza si alte cauze anume prevazute de lege.

Competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie
Art. 40
(1) Înalta Curte de Casatie si Justitie judeca în prima instanta infractiunile de înalta tradare, infractiunile savârsite de senatori, deputati si membri din România în Parlamentul European, de membrii Guvernului, de judecatorii Curtii Constitutionale, de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de judecatorii Înaltei Curti de Casatie si Justitie si de procurorii de la Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie.
(2) Înalta Curte de Casatie si Justitie judeca apelurile împotriva hotarârilor penale pronuntate în prima instanta de curtile de apel, de curtile militare de apel si de Sectia penala a Înaltei Curti de Casatie si Justitie.
(3) Înalta Curte de Casatie si Justitie judeca recursurile în casatie împotriva hotarârilor penale definitive, precum si recursurile în interesul legii.
(4) Înalta Curte de Casatie si Justitie solutioneaza conflictele de competenta în cazurile în care este instanta superioara comuna instantelor aflate în conflict, cazurile în care cursul justitiei este întrerupt, cererile de stramutare în cazurile prevazute de lege, precum si contestatiile formulate împotriva hotarârilor pronuntate de curtile de apel în cazurile prevazute de lege.
(5) Înalta Curte de Casatie si Justitie solutioneaza si alte cauze anume prevazute de lege.

Competenta pentru infractiunile savarsite pe teritoriul Romaniei
Art. 41
(1) Competenta dupa teritoriu este determinata, în ordine, de:
a) locul savârsirii infractiunii;
b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul;
c) locuinta suspectului sau inculpatului persoana fizica ori, dupa caz, sediul inculpatului persoana juridica, la momentul la care a savârsit fapta;
d) locuinta sau, dupa caz, sediul persoanei vatamate.
(2) Prin locul savârsirii infractiunii se întelege locul unde s-a desfasurat activitatea infractionala, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.
(3) În cazul în care, potrivit alin. (2), o infractiune a fost savârsita în circumscriptia mai multor instante, oricare dintre acestea este competenta sa o judece.
(4) Când niciunul dintre locurile prevazute la alin. (1) nu este cunoscut sau când sunt sesizate succesiv doua sau mai multe instante dintre cele prevazute la alin. (1), competenta revine instantei mai întâi sesizate.
(5) Ordinea de prioritate prevazuta la alin. (1) se aplica în cazul în care doua sau mai multe instante sunt sesizate simultan ori urmarirea penala s-a efectuat cu nerespectarea acestei ordini.
(6) Infractiunea savârsita pe o nava sub pavilion românesc este de competenta instantei în a carei circumscriptie se afla primul port român în care ancoreaza nava, în afara de cazul în care prin lege se dispune altfel.
(7) Infractiunea savârsita pe o aeronava înmatriculata în România este de competenta instantei în a carei circumscriptie se afla primul loc de aterizare pe teritoriul român.
(8) Daca nava nu ancoreaza într-un port român sau daca aeronava nu aterizeaza pe teritoriul român, iar competenta nu se poate determina potrivit alin. (1), competenta este cea prevazuta la alin. (4).

Competenta pentru infractiunile savarsite in afara teritoriului Romaniei
Art. 42
(1) Infractiunile savârsite în afara teritoriului României se judeca de catre instantele în a caror circumscriptie se afla locuinta suspectului sau inculpatului persoana fizica ori, dupa caz, sediul inculpatului persoana juridica.
(2) Daca inculpatul nu locuieste sau, dupa caz, nu are sediul în România, iar infractiunea este de competenta judecatoriei, aceasta se judeca de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, iar în celelalte cazuri, de instanta competenta dupa materie ori dupa calitatea persoanei din municipiul Bucuresti, în afara de cazul când prin lege se dispune altfel.
(3) Infractiunea savârsita pe o nava este de competenta instantei în a carei circumscriptie se afla primul port român în care ancoreaza nava, în afara de cazul în care prin lege se dispune altfel.
(4) Infractiunea savârsita pe o aeronava este de competenta instantei în a carei circumscriptie se afla primul loc de aterizare pe teritoriul român.
(5) Daca nava nu ancoreaza într-un port român sau daca aeronava nu aterizeaza pe teritoriul român, competenta este cea prevazuta la alin. (1) si (2), în afara de cazul în care prin lege se dispune altfel.

Competenta in caz de schimbare a incadrarii juridice sau a calificarii faptei
Art. 49
(1) Instanta sesizata cu judecarea unei infractiuni ramâne competenta a o judeca, chiar daca, dupa schimbarea încadrarii juridice, infractiunea este de competenta instantei inferioare.
(2) Schimbarea calificarii faptei printr-o lege noua, intervenita în cursul judecarii cauzei, nu atrage necompetenta instantei, în afara de cazul când prin acea lege s-ar dispune altfel.

Competenta judecatorului de drepturi si libertati
Art. 53
Judecatorul de drepturi si libertati este judecatorul care, în cadrul instantei, potrivit competentei acesteia, solutioneaza, în cursul urmaririi penale, cererile, propunerile, plângerile, contestatiile sau orice alte sesizari privind:
a) masurile preventive;
b) masurile asiguratorii;
c) masurile de siguranta cu caracter provizoriu;
d) actele procurorului, în cazurile expres prevazute de lege;
e) încuviintarea perchezitiilor, a folosirii metodelor si tehnicilor speciale de supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii;
f) procedura audierii anticipate;
g) alte situatii expres prevazute de lege.

Competenta judecatorului de camera preliminara
Art. 54
Judecatorul de camera preliminara este judecatorul care, în cadrul instantei, potrivit competentei acesteia:
a) verifica legalitatea trimiterii în judecata dispuse de procuror;
b) verifica legalitatea administrarii probelor si a efectuarii actelor procesuale de catre organele de urmarire penala;
c) solutioneaza plângerile împotriva solutiilor de neurmarire sau de netrimitere în judecata;
d) solutioneaza alte situatii expres prevazute de lege.

Organele de urmarire penala
Art. 55
(1) Organele de urmarire penala sunt:
a) procurorul;
b) organele de cercetare penala ale politiei judiciare;
c) organele de cercetare penala speciale.
(2) Procurorii sunt constituiti în parchete care functioneaza pe lânga instantele judecatoresti si îsi exercita atributiile în cadrul Ministerului Public.
(3) În cadrul procesului penal procurorul are urmatoarele atributii:
a) supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala;
b) sesizeaza judecatorul de drepturi si libertati si instanta de judecata;
c) exercita actiunea penala;
d) exercita actiunea civila, în cazurile prevazute de lege:
e) încheie acordul de recunoastere a vinovatiei, în conditiile legii;
f) formuleaza si exercita contestatiile si caile de atac prevazute de lege împotriva hotarârilor judecatoresti;
g) îndeplineste orice alte atributii prevazute de lege.
(4) Atributiile organelor de cercetare penala ale politiei judiciare sunt îndeplinite de lucratori specializati din Ministerul Administratiei si Internelor anume desemnati în conditiile legii speciale, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie ori avizul procurorului desemnat în acest sens.
(5) Atributiile organelor de cercetare penala speciale sunt îndeplinite de ofiteri anume desemnati în conditiile legii, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie.
(6) Organele de cercetare penala ale politiei judiciare si organele de cercetare penala speciale îsi desfasoara activitatea de urmarire penala sub conducerea si supravegherea procurorului.

Competenta procurorului
Art. 56
(1) Procurorul conduce si controleaza nemijlocit activitatea de urmarire penala a politiei judiciare si a organelor de cercetare penala speciale, prevazute de lege. De asemenea, procurorul supravegheaza ca actele de urmarire penala sa fie efectuate cu respectarea dispozitiilor legale.
(2) Procurorul poate sa efectueze orice act de urmarire penala în cauzele pe care le conduce si le supravegheaza.
(3) Urmarirea penala se efectueaza, în mod obligatoriu, de catre procuror:
a) în cazul infractiunilor pentru care competenta de judecata în prima instanta apartine Înaltei Curti de Casatie si Justitie sau curtii de apel;
b) în cazul infractiunilor prevazute la art. 188-191, art. 257, 277, art. 279-283 si art. 289-294 din Codul penal;
c) în cazul infractiunilor savârsite cu intentie depasita, care au avut ca urmare moartea unei persoane;
d) în cazul infractiunilor pentru care competenta de a efectua urmarirea penala apartine Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism sau Directiei Nationale Anticoruptie;
e) în alte cazuri prevazute de lege.
(4) Urmarirea penala în cazul infractiunilor savârsite de militari se efectueaza, în mod obligatoriu, de procurorul militar.
(5) Procurorii militari din cadrul parchetelor militare sau sectiilor militare ale parchetelor efectueaza urmarirea penala potrivit competentei parchetului din care fac parte, fata de toti participantii la savârsirea infractiunilor comise de militari, urmând a fi sesizata instanta competenta potrivit art. 44.
(6) Este competent sa efectueze ori, dupa caz, sa conduca si sa supravegheze urmarirea penala procurorul de la parchetul corespunzator instantei care, potrivit legii, judeca în prima instanta cauza cu exceptia cazurilor în care legea prevede altfel.

Competenta organelor de cercetare penala
Art. 57
(1) Organele de cercetare penala ale politiei judiciare efectueaza urmarirea penala pentru orice infractiune care nu este data, prin lege, în competenta organelor de cercetare penala speciale sau procurorului, precum si în alte cazuri prevazute de lege.
(2) Organele de cercetare penala speciale efectueaza acte de urmarire penala numai în conditiile art. 55 alin. (5) si (6), corespunzator specializarii structurii din care fac parte, în cazul savârsirii infractiunilor de catre militari sau în cazul savârsirii infractiunilor de coruptie si de serviciu prevazute de Codul penal savârsite de catre personalul navigant al marinei civile, daca fapta a pus sau a putut pune în pericol siguranta navei sau navigatiei ori a personalului. De asemenea, organele de cercetare penala speciale pot efectua, în cazul infractiunilor contra securitatii nationale prevazute în titlul X din Codul penal si infractiunilor de terorism, din dispozitia procurorului, punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnica.

Actele incheiate de unele organe de constatare
Art. 61
(1) Ori de câte ori exista o suspiciune rezonabila cu privire la savârsirea unei infractiuni, sunt obligate sa întocmeasca un proces-verbal despre împrejurarile constatate:
a) organele inspectiilor de stat, ale altor organe de stat, cât si ale autoritatilor publice, institutiilor publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infractiunile care constituie încalcari ale dispozitiilor si obligatiilor a caror respectare o controleaza, potrivit legii;
b) organele de control si cele de conducere ale autoritatilor administratiei publice, ale altor autoritati publice, institutii publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infractiunile savârsite în legatura cu serviciul de catre cei aflati în subordinea ori sub controlul lor;
c) organele de ordine publica si siguranta nationala, pentru infractiunile constatate în timpul exercitarii atributiilor prevazute de lege.
(2) Organele prevazute la alin. (1) au obligatia sa ia masuri de conservare a locului savârsirii infractiunii si de ridicare sau conservare a mijloacelor materiale de proba. În cazul infractiunilor flagrante, aceleasi organe au dreptul de a face perchezitii corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe faptuitor si de a-l prezenta de îndata organelor de urmarire penala.
(3) Când faptuitorul sau persoanele prezente la locul constatarii au de facut obiectii ori precizari sau au de dat explicatii cu privire la cele consemnate în procesul-verbal, organul de constatare are obligatia de a le consemna în procesul-verbal.
(4) Actele încheiate împreuna cu mijloacele materiale de proba se înainteaza, de îndata, organelor de urmarire penala.
(5) Procesul-verbal încheiat în conformitate cu prevederile alin. (1) constituie act de sesizare a organelor de urmarire penala si nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ.

Dispozitii comune
Art. 63
(1) Dispozitiile prevazute la art. 41-46 si 48 se aplica în mod corespunzator si în cursul urmaririi penale.
(2) Prevederile art. 44 alin. (2) nu se aplica în faza de urmarire penala.
(3) Urmarirea penala a infractiunilor savârsite în conditiile prevazute la art. 41 se efectueaza de catre organul de urmarire penala din circumscriptia instantei competente sa judece cauza, daca legea nu dispune altfel.
(4) Conflictul de competenta dintre 2 sau mai multi procurori se rezolva de catre procurorul ierarhic superior comun acestora. Când conflictul se iveste între doua sau mai multe organe de cercetare penala, competenta se stabileste de catre procurorul care exercita supravegherea activitatii de cercetare penala a acestor organe. În cazul în care procurorul nu exercita supravegherea activitatii tuturor organelor de cercetare penala între care s-a ivit conflictul, competenta se stabileste de catre prim-procurorul parchetului în circumscriptia caruia se afla organele de cercetare penala.

Persoanele audiate in cursul procesului penal
Art. 104
În cursul procesului penal, în conditiile prevazute de lege, pot fi audiate urmatoarele persoane: suspectul, inculpatul, persoana vatamata, partea civila, partea responsabila civilmente, martorii si expertii.

Audierea prin interpret
Art. 105
(1) Ori de câte ori persoana audiata nu întelege, nu vorbeste sau nu se exprima bine în limba româna, audierea se face prin interpret. Interpretul poate fi desemnat de organele judiciare sau ales de parti ori persoana vatamata, dintre interpretii autorizati, potrivit legii.
(2) În mod exceptional, în situatia în care se impune luarea urgenta a unei masuri procesuale sau daca nu se poate asigura un interpret autorizat, audierea poate avea loc în prezenta oricarei persoane care poate comunica cu cel ascultat, organul judiciar având însa obligatia de a relua audierea prin interpret imediat ce aceasta este posibila.
(3) Daca persoana audiata este surda, muta sau surdo-muta, audierea se face cu participarea unei persoane care are capacitatea de a comunica prin limbajul special. În aceasta situatie comunicarea se poate face si în scris.
(4) În cazuri exceptionale, daca nu este prezenta o persoana autorizata care poate comunica prin limbajul special, iar comunicarea nu se poate realiza în scris, audierea persoanelor prevazute la alin. (3) se va face cu ajutorul oricarei persoane care are aptitudini de comunicare, dispozitiile alin. (2) aplicându-se în mod corespunzator.

Intrebarile privind persoana suspectului sau a inculpatului
Art. 107
(1) La începutul primei audieri, organul judiciar adreseaza întrebari suspectului sau inculpatului cu privire la nume, prenume, porecla, data si locul nasterii, codul numeric personal, numele si prenumele parintilor, cetatenia, starea civila, situatia militara, studiile, profesia ori ocupatia, locul de munca, domiciliul si adresa unde locuieste efectiv si adresa la care doreste sa îi fie comunicate actele de procedura, antecedentele penale sau daca împotriva sa se desfasoara un alt proces penal, daca solicita un interpret în cazul în care nu vorbeste sau nu întelege limba româna ori nu se poate exprima, precum si cu privire la orice alte date pentru stabilirea situatiei sale personale.
(2) Întrebarile prevazute la alin. (1) se repeta la audierile ulterioare doar atunci când organul judiciar considera necesar.

Comunicarea drepturilor si a obligatiilor
Art. 108
(1) Organul judiciar comunica suspectului sau inculpatului calitatea în care este audiat, fapta prevazuta de legea penala pentru savârsirea careia este suspectat sau pentru care a fost pusa în miscare actiunea penala si încadrarea juridica a acesteia.
(2) Suspectului sau inculpatului i se aduc la cunostinta drepturile prevazute la art. 83, precum si urmatoarele obligatii:
a) obligatia de a se prezenta la chemarile organelor judiciare, atragându-i-se atentia ca, în cazul neîndeplinirii acestei obligatii, se poate emite mandat de aducere împotriva sa, iar în cazul sustragerii, judecatorul poate dispune arestarea sa preventiva;
b) obligatia de a comunica în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a adresei, atragându-i-se atentia ca, în cazul neîndeplinirii acestei obligatii, citatiile si orice alte acte comunicate la prima adresa ramân valabile si se considera ca le-a luat la cunostinta.
(3) În cursul urmaririi penale, înainte de prima audiere a suspectului sau inculpatului, i se aduc la cunostinta drepturile si obligatiile prevazute la alin. (2). Aceste drepturi si obligatii i se comunica si în scris, sub semnatura, iar în cazul în care nu poate ori refuza sa semneze, se va încheia un proces-verbal.
(4) Organul judiciar trebuie sa aduca la cunostinta inculpatului posibilitatea încheierii, în cursul urmaririi penale, a unui acord, ca urmare a recunoasterii vinovatiei, iar în cursul judecatii posibilitatea de a beneficia de reducerea pedepsei prevazute de lege, ca urmare a recunoasterii învinuirii.

Modul de ascultare
Art. 109
(1) Dupa îndeplinirea dispozitiilor art. 107 si 108, suspectul sau inculpatul este lasat sa declare tot ceea ce doreste referitor la fapta prevazuta de legea penala care i-a fost comunicata, dupa care i se pot pune întrebari.
(2) Suspectul sau inculpatul are dreptul sa se consulte cu avocatul atât înainte, cât si în cursul audierii, iar organul judiciar, când considera necesar, poate permite acestuia sa utilizeze însemnari si notite proprii.
(3) În cursul audierii, suspectul sau inculpatul îsi poate exercita dreptul la tacere cu privire la oricare dintre faptele ori împrejurarile despre care este întrebat.

Modul de audiere a persoanei vatamate
Art. 111
(1) La începutul primei audieri, organul judiciar adreseaza persoanei vatamate întrebarile prevazute la art. 107, care se aplica în mod corespunzator.
(2) Persoanei vatamate i se aduc la cunostinta urmatoarele drepturi si obligatii:
a) dreptul de a fi asistata de avocat, iar în cazurile de asistenta obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;
b) dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege;
c) dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica exceptii si de a pune concluzii, în conditiile prevazute de lege;
d) dreptul de a fi încunostintata cu privire la desfasurarea procedurii, dreptul de a formula plângere prealabila, precum si dreptul de a se constitui parte civila;
e) obligatia de a se prezenta la chemarile organelor judiciare;
f) obligatia de a comunica orice schimbare de adresa;
g) obligatia de a spune adevarul.
(3) Dispozitiile art. 109 alin. (1) si (2) si ale art. 110 se aplica în mod corespunzator.
(4) În cursul urmaririi penale, audierea persoanei vatamate se înregistreaza prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, atunci când organul de urmarire penala considera necesar sau atunci când persoana vatamata a solicitat aceasta în mod expres, iar înregistrarea este posibila.
(5) Persoanei vatamate i se aduce la cunostinta cu ocazia primei audieri faptul ca, în cazul în care inculpatul va fi privat de libertate, respectiv condamnat la o pedeapsa privativa de libertate, poate sa fie informata cu privire la punerea în libertate în orice mod sau evadarea acestuia.
(6) În cazul persoanelor vatamate pentru care a fost stabilita în conditiile legii existenta unor nevoi specifice de protectie, organul judiciar poate dispune una sau mai multe dintre urmatoarele masuri, atunci când este posibil si când acesta apreciaza ca nu se aduce atingere bunei desfasurari a procesului ori drepturilor si intereselor partilor:
a) audierea acestora în incinte concepute sau adaptate acestui scop;
b) audierea acestora prin intermediul sau în prezenta unui psiholog sau a altui specialist în consilierea victimelor;
c) audierea acestora, cât si eventuala lor reaudiere se realizeaza de aceeasi persoana, daca acest lucru este posibil si daca organul judiciar apreciaza ca aceasta nu aduce atingere bunei desfasurari a procesului ori drepturilor si intereselor partilor.
(7) Audierea de catre organele de cercetare penala a persoanelor vatamate care au fost victime ale infractiunii de violenta în familie, prevazuta de art. 199 din Codul penal, ale infractiunilor de viol, agresiune sexuala, act sexual cu un minor si corupere sexuala a minorilor, prevazute la art. 218-221 din Codul penal, ale infractiunii de rele tratamente aplicate minorului, prevazuta la art. 197 din Codul penal, hartuire, prevazuta de art. 208 din Codul penal, si hartuire sexuala, prevazuta de art. 223 din Codul penal, precum si în alte cazuri în care, din cauza împrejurarilor comiterii faptei, acest lucru se apreciaza ca fiind necesar, se efectueaza numai de catre o persoana de acelasi sex cu persoana vatamata, la cererea acesteia, cu exceptia cazului când organul judiciar apreciaza ca aceasta aduce atingere bunei desfasurari a procesului ori drepturilor si intereselor partilor.
(8) Daca persoana vatamata este minor, înregistrarea audierii acesteia prin mijloace tehnice audio sau audiovideo este obligatorie în toate cazurile. Atunci când înregistrarea nu este posibila, acest lucru se consemneaza în declaratia persoanei vatamate, cu indicarea concreta a motivului pentru care înregistrarea nu a fost posibila.
(9) Audierea persoanei vatamate de catre organul judiciar care a înregistrat o plângere cu privire la savârsirea unei infractiuni se desfasoara de îndata, iar, daca acest lucru nu este posibil, se va realiza ulterior depunerii plângerii, fara întârzieri nejustificate.
(10) Declaratia data de persoana vatamata în conditiile alin. (9) constituie mijloc de proba chiar daca a fost administrata înainte de începerea urmaririi penale.

Modul de audiere a partii civile si a partii responsabile civilmente
Art. 112
(1) Audierea partii civile si a partii responsabile civilmente se face potrivit dispozitiilor art. 111 alin. (1), (3) si (4), care se aplica în mod corespunzator.
(2) Partii civile, precum si partii responsabile civilmente li se aduc la cunostinta urmatoarele drepturi:
a) dreptul de a fi asistate de avocat, iar în cazurile de asistenta obligatorie, dreptul de a li se desemna un avocat din oficiu;
b) dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege;
c) dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica exceptii si de a pune concluzii în legatura cu solutionarea laturii civile a cauzei, în conditiile prevazute de lege.

Capacitatea de a fi martor
Art. 115
(1) Orice persoana poate fi citata si audiata în calitate de martor, cu exceptia partilor si a subiectilor procesuali principali.
(2) Persoanele care se afla într-o situatie ce pune la îndoiala, în mod rezonabil, capacitatea de a fi martor pot fi audiate doar atunci când organul judiciar constata ca persoana este capabila sa relateze în mod constient fapte si împrejurari de fapt conforme cu realitatea.
(3) Pentru a decide cu privire la capacitatea unei persoane de a fi martor, organul judiciar dispune, la cerere sau din oficiu, orice examinare necesara, prin mijloacele prevazute de lege.

Obiectul si limitele declaratiei martorului
Art. 116
(1) Martorul este audiat asupra unor fapte sau împrejurari de fapt care constituie obiectul probatiunii în cauza în care a fost citat.
(2) Audierea martorului poate fi extinsa asupra tuturor împrejurarilor necesare pentru verificarea credibilitatii sale.
(3) Nu pot face obiectul declaratiei martorului acele fapte sau împrejurari al caror secret ori confidentialitate poate fi opusa prin lege organelor judiciare.
(4) Faptele sau împrejurarile prevazute la alin. (3) pot face obiectul declaratiei martorului atunci când autoritatea competenta sau persoana îndreptatita îsi exprima acordul în acest sens sau atunci când exista o alta cauza legala de înlaturare a obligatiei de a pastra secretul sau confidentialitatea.
(5) Declaratia data în conditiile alin. (4) nu constituie infractiune.

Comunicarea drepturilor si obligatiilor
Art. 120
(1) Organul judiciar comunica martorului calitatea în care este audiat si faptele sau împrejurarile de fapt pentru dovedirea carora a fost propus ca martor.
(2) Martorului i se aduc apoi la cunostinta urmatoarele drepturi si obligatii:
a) dreptul de a fi supus masurilor de protectie si de a beneficia de restituirea cheltuielilor prilejuite de chemarea în fata organelor judiciare, atunci când sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege;
b) obligatia de a se prezenta la chemarile organelor judiciare, atragându-i-se atentia ca, în cazul neîndeplinirii acestei obligatii, se poate emite mandat de aducere împotriva sa;
c) obligatia de a comunica în scris, în termen de 5 zile, orice schimbare a adresei la care este citat, atragându-i-se atentia ca, în cazul neîndeplinirii acestei obligatii, se poate dispune împotriva sa sanctiunea prevazuta de art. 283 alin. (1);
d) obligatia de a da declaratii conforme cu realitatea, atragându-i-se atentia ca legea pedepseste infractiunea de marturie mincinoasa.

Juramantul si declaratia solemna a martorului
Art. 121
(1) În cursul urmaririi penale si judecatii, dupa îndeplinirea dispozitiilor art. 119 si 120, organul de urmarire penala si presedintele completului solicita martorului depunerea juramântului sau a declaratiei solemne.
(2) Organul de urmarire penala si presedintele completului îl întreaba pe martor daca doreste sa depuna juramânt religios sau declaratie solemna.
(3) Textul juramântului este urmatorul: "Jur ca voi spune adevarul si nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!". Referirea la divinitate din formula juramântului se schimba în functie de credinta religioasa a martorului.
(4) În timpul depunerii juramântului, cu exceptiile impuse de credinta religioasa, martorul tine mâna dreapta pe cruce sau pe Biblie.
(5) În cazul în care martorul alege sa faca o declaratie solemna, textul acesteia este urmatorul: "Ma oblig ca voi spune adevarul si nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu."
(6) Dispozitiile alin. (1) - (5) se aplica în mod corespunzator în procedura audierii anticipate, în fata judecatorului de drepturi si libertati.

Dispunerea masurii protectiei martorului in cursul judecatii
§1. Protectia martorilor amenintati
Art. 128
(1) Instanta dispune aplicarea unei masuri de protectie din oficiu, la cererea procurorului, a martorului, a partilor sau a persoanei vatamate.
(2) Propunerea formulata de procuror cuprinde:
a) numele martorului care urmeaza a fi ascultat în faza de judecata si fata de care se doreste dispunerea masurii de protectie;
b) motivarea concreta a gravitatii pericolului si a necesitatii masurii.
(3) Atunci când cererea este formulata de celelalte persoane prevazute la alin. (1), instanta poate dispune ca procurorul sa efectueze de urgenta verificari cu privire la temeinicia cererii de protectie.
(4) Cererea se solutioneaza în camera de consiliu, fara participarea persoanei care a formulat cererea.
(5) Participarea procurorului este obligatorie.
(6) Instanta se pronunta prin încheiere motivata, care nu este supusa cailor de atac.
(7) Încheierea prin care se dispune masura de protectie se pastreaza în conditii de confidentialitate. Daca protectia martorului este necesara si dupa ramânerea definitiva a hotarârii, sunt aplicabile dispozitiile legii speciale.
(8) Masurile de protectie prevazute la art. 127 lit. a) si b) se comunica autoritatii desemnate de lege cu punerea în executare a masurilor.

Cazurile si conditiile in care se poate dispune perchezitia domiciliara
Art. 157
(1) Perchezitia domiciliara ori a bunurilor aflate în domiciliu poate fi dispusa daca exista o suspiciune rezonabila cu privire la savârsirea unei infractiuni de catre o persoana ori la detinerea unor obiecte sau înscrisuri ce au legatura cu o infractiune si se presupune ca perchezitia poate conduce la descoperirea si strângerea probelor cu privire la aceasta infractiune, la conservarea urmelor savârsirii infractiunii sau la prinderea suspectului ori inculpatului.
(2) Prin domiciliu se întelege o locuinta sau orice spatiu delimitat în orice mod ce apartine ori este folosit de o persoana fizica sau juridica.

Procesul-verbal de perchezitie
Art. 161
(1) Activitatile desfasurate cu ocazia efectuarii perchezitiei sunt consemnate într-un proces-verbal.
(2) Procesul-verbal trebuie sa cuprinda:
a) numele, prenumele si calitatea celui care îl încheie;
b) numarul si data mandatului de perchezitie;
c) locul unde este încheiat;
d) data si ora la care a început si ora la care s-a terminat efectuarea perchezitiei, cu mentionarea oricarei întreruperi intervenite;
e) numele, prenumele, ocupatia si adresa persoanelor ce au fost prezente la efectuarea perchezitiei, cu mentionarea calitatii acestora;
f) efectuarea informarii persoanei la care se va efectua perchezitia cu privire la dreptul de a contacta un avocat care sa participe la perchezitie;
g) descrierea amanuntita a locului si conditiilor în care înscrisurile, obiectele sau urmele infractiunii au fost descoperite si ridicate, enumerarea si descrierea lor amanuntita, pentru a putea fi recunoscute; mentiuni cu privire la locul si conditiile în care suspectul sau inculpatul a fost prins;
h) obiectiile si explicatiile persoanelor care au participat la efectuarea perchezitiei, precum si mentiunile referitoare la înregistrarea audiovideo sau fotografiile efectuate;
i) mentiuni despre obiectele care nu au fost ridicate, dar au fost lasate în pastrare;
j) mentiunile prevazute de lege pentru cazurile speciale.
(3) Procesul-verbal se semneaza pe fiecare pagina si la sfârsit de cel care îl încheie, de persoana la care s-a facut perchezitia, de avocatul acesteia, daca a fost prezent, precum si de persoanele aratate la alin. (2) lit. e). Daca vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuza sa semneze, se face mentiune despre aceasta, precum si despre motivele imposibilitatii sau refuzului de a semna.
(4) O copie de pe procesul-verbal se lasa persoanei la care s-a facut perchezitia sau de la care s-au ridicat obiectele si înscrisurile ori uneia dintre persoanele prevazute la art. 159 alin. (5) sau (6) care au participat la perchezitie.

Perchezitia informatica
Art. 168
(1) Prin perchezitie în sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice se întelege procedeul de cercetare, descoperire, identificare si strângere a probelor stocate într-un sistem informatic sau suport de stocare a datelor informatice, realizat prin intermediul unor mijloace tehnice si proceduri adecvate, de natura sa asigure integritatea informatiilor continute de acestea.
(2) În cursul urmaririi penale, judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta sau de la instanta corespunzatoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala poate dispune efectuarea unei perchezitii informatice, la cererea procurorului, atunci când pentru descoperirea si strângerea probelor este necesara cercetarea unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice.
(3) Procurorul înainteaza cererea prin care se solicita încuviintarea efectuarii perchezitiei informatice împreuna cu dosarul cauzei judecatorului de drepturi si libertati.
(4) Cererea se solutioneaza în camera de consiliu, fara citarea partilor. Participarea procurorului este obligatorie.
(5) Judecatorul dispune prin încheiere admiterea cererii, atunci când aceasta este întemeiata, încuviintarea efectuarii perchezitiei informatice si emite de îndata mandatul de perchezitie.
(6) Încheierea instantei trebuie sa cuprinda:
a) denumirea instantei;
b) data, ora si locul emiterii;
c) numele, prenumele si calitatea persoanei care a emis mandatul;
d) perioada pentru care s-a emis mandatul si în cadrul careia trebuie efectuata activitatea dispusa;
e) scopul pentru care a fost emis;
f) sistemul informatic sau suportul de stocare a datelor informatice care urmeaza a fi perchezitionat, precum si numele suspectului sau inculpatului, daca este cunoscut;
g) semnatura judecatorului si stampila instantei.
(7) Încheierea prin care judecatorul de drepturi si libertati se pronunta asupra cererii de încuviintare a efectuarii perchezitiei informatice nu este supusa cailor de atac.
(8) În cazul în care, cu ocazia efectuarii perchezitiei unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice, se constata ca datele informatice cautate sunt cuprinse într-un alt sistem informatic ori suport de stocare a datelor informatice si sunt accesibile din sistemul sau suportul initial, procurorul dispune de îndata conservarea, copierea datelor informatice identificate si va solicita de urgenta completarea mandatului, dispozitiile alin. (1) - (7) aplicându-se în mod corespunzator.
(9) În vederea executarii perchezitiei dispuse, pentru asigurarea integritatii datelor informatice stocate pe obiectele ridicate, procurorul dispune efectuarea de copii.
(10) Daca ridicarea obiectelor care contin datele informatice prevazute la alin. (1) ar afecta grav desfasurarea activitatii persoanelor care detin aceste obiecte, procurorul poate dispune efectuarea de copii, care servesc ca mijloc de proba. Copiile se realizeaza cu mijloace tehnice si proceduri adecvate, de natura sa asigure integritatea informatiilor continute de acestea.
(11) Perchezitia în sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice se efectueaza în prezenta suspectului ori a inculpatului, dispozitiile art. 159 alin. (10) si (11) aplicându-se în mod corespunzator.
(12) Perchezitia în sistem informatic ori a unui suport de stocare a datelor informatice se efectueaza de un specialist care functioneaza în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora, în prezenta procurorului sau a organului de cercetare penala.
(13) Procesul-verbal de perchezitie informatica trebuie sa cuprinda:
a) numele persoanei de la care a fost ridicat sistemul informatic sau suporturile de stocare a datelor informatice ori numele persoanei al carei sistem informatic este cercetat;
b) numele persoanei care a efectuat perchezitia;
c) numele persoanelor prezente la efectuarea perchezitiei;
d) descrierea si enumerarea sistemelor informatice ori suporturilor de stocare a datelor informatice fata de care s-a dispus perchezitia;
e) descrierea si enumerarea activitatilor desfasurate;
f) descrierea si enumerarea datelor informatice descoperite cu ocazia perchezitiei;
g) semnatura sau stampila persoanei care a efectuat perchezitia;
h) semnatura persoanelor prezente la efectuarea perchezitiei.
(14) Organele de urmarire penala trebuie sa ia masuri ca perchezitia informatica sa fie efectuata fara ca faptele si împrejurarile din viata personala a celui la care se efectueaza perchezitia sa devina, în mod nejustificat, publice.
(15) Datele informatice identificate cu caracter secret se pastreaza în conditiile legii.
(16) În cursul judecatii, perchezitia informatica se dispune de catre instanta, din oficiu sau la cererea procurorului, a partilor ori a persoanei vatamate, în cazurile prevazute la alin. (2). Mandatul de efectuare a perchezitiei informatice dispuse de instanta se comunica procurorului, care procedeaza potrivit alin. (8) - (15).

Predarea obiectelor, inscrisurilor sau a datelor informatice
Art. 170
(1) În cazul în care exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savârsirea unei infractiuni si sunt temeiuri de a se crede ca un obiect ori un înscris poate servi ca mijloc de proba în cauza, organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate dispune persoanei fizice sau juridice în posesia careia se afla sa le prezinte si sa le predea, sub luare de dovada.
(2) De asemenea, în conditiile alin. (1), organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate dispune ca:
a) orice persoana fizica sau juridica de pe teritoriul României sa comunice anumite date informatice aflate în posesia sau sub controlul sau, care sunt stocate într-un sistem informatic ori pe un suport de stocare a datelor informatice;
b) orice furnizor de retele publice de comunicatii electronice sau furnizor de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sa comunice anumite date referitoare la abonati, utilizatori si la serviciile prestate, aflate în posesia sau sub controlul sau, altele decât continutul comunicatiilor si decât cele prevazute la art. 138 alin. (1) lit. j).
(2^1) Persoanele fizice sau juridice, inclusiv furnizorii de retele publice de comunicatii electronice sau furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului, au posibilitatea sa asigure semnarea datelor solicitate în baza alin. (2), utilizând o semnatura electronica extinsa bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat.
(2^2) Orice persoana autorizata care transmite date solicitate în baza alin. (2) are posibilitatea sa semneze datele transmise utilizând o semnatura electronica extinsa bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat si care permite identificarea neambigua a persoanei autorizate, aceasta asumându-si astfel responsabilitatea în ceea ce priveste integritatea datelor transmise.
(2^3) Orice persoana autorizata care primeste date solicitate în baza alin. (2) are posibilitatea sa verifice integritatea datelor primite si sa certifice aceasta integritate prin semnarea datelor, utilizând o semnatura electronica extinsa bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat si care permite identificarea neambigua a persoanei autorizate.
(2^4) Fiecare persoana care certifica datele sub semnatura electronica raspunde potrivit legii pentru integritatea si securitatea acestor date.
(2^5) Aplicarea prevederilor alin. (2^1) - (2^4) se face cu respectarea procedurilor stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(3) Prin notiunea de date referitoare la abonati sau utilizatori se întelege orice informatie, sub forma de date informatice sau sub orice alta forma, detinuta de un furnizor de servicii, referitoare la abonatii sau utilizatorii acestor servicii, altele decât datele referitoare la trafic sau continut, si care permite stabilirea:
a) tipului de serviciu de comunicatii utilizat, dispozitiilor tehnice luate în aceasta privinta si perioadei serviciului;
b) identitatii, adresei postale sau geografice, numarului de telefon al abonatului sau utilizatorului si oricarui alt numar de contact, precum si a datelor referitoare la facturare si plata, disponibile în baza unui contract sau a unui aranjament de servicii;
c) oricarei alte informatii referitoare la locul în care se gasesc echipamentele de comunicatie, disponibile în baza unui contract sau a unui aranjament de servicii.
(4) Ordonanta organului de urmarire penala sau încheierea instantei trebuie sa cuprinda: numele si semnatura persoanei care a dispus predarea, numele persoanei ce este obligata sa predea obiectul, înscrisul ori datele informatice, descrierea obiectului, înscrisului sau a datelor informatice ce trebuie predate, precum si data si locul unde trebuie sa fie predate.
(5) Daca organul de urmarire penala sau instanta de judecata apreciaza ca si o copie a unui înscris sau a datelor informatice poate servi ca mijloc de proba, retine numai copia.
(6) Daca obiectul, înscrisul sau datele informatice au caracter secret ori confidential, prezentarea sau predarea se face în conditii care sa asigure pastrarea secretului ori a confidentialitatii.

Calea de atac impotriva incheierilor prin care se dispune asupra masurilor preventive in cursul urmaririi penale
Art. 204
(1) Împotriva încheierilor prin care judecatorul de drepturi si libertati dispune asupra masurilor preventive, inculpatul si procurorul pot formula contestatie, în termen de 48 de ore de la pronuntare sau, dupa caz, de la comunicare. Contestatia se depune la judecatorul de drepturi si libertati care a pronuntat încheierea atacata si se înainteaza, împreuna cu dosarul cauzei, judecatorului de drepturi si libertati de la instanta ierarhic superioara, în termen de 48 de ore de la înregistrare.
(2) Contestatiile împotriva încheierilor prin care judecatorul de drepturi si libertati de la Înalta Curte de Casatie si Justitie dispune asupra masurilor preventive se solutioneaza de un complet compus din judecatori de drepturi si libertati de la Înalta Curte de Casatie si Justitie, dispozitiile prezentului articol aplicându-se în mod corespunzator.
(3) Contestatia formulata împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea unei masuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a acesteia nu este suspensiva de executare.
(4) Contestatia formulata de inculpat se solutioneaza în termen de 5 zile de la înregistrare.
(5) Contestatia formulata de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea propunerii de prelungire a arestarii preventive, revocarea unei masuri preventive sau înlocuirea unei masuri preventive cu o alta masura preventiva se solutioneaza înainte de expirarea duratei masurii preventive dispuse anterior.
(6) În vederea solutionarii contestatiei, inculpatul se citeaza.
(7) Solutionarea contestatiei se face în prezenta inculpatului, în afara de cazul când acesta lipseste nejustificat, este disparut, se sustrage ori din cauza starii sanatatii, din cauza de forta majora sau stare de necesitate nu poate fi adus în fata judecatorului. Se considera ca este prezent si inculpatul privat de libertate care, cu acordul sau si în prezenta aparatorului ales sau numit din oficiu si, dupa caz, si a interpretului, participa la solutionarea contestatiei prin videoconferinta, la locul de detinere.
(8) În toate cazurile, este obligatorie acordarea asistentei juridice pentru inculpat de catre un avocat, ales sau numit din oficiu.
(9) Participarea procurorului este obligatorie.
(10) În cazul admiterii contestatiei formulate de procuror si dispunerii arestarii preventive a inculpatului, dispozitiile art. 226 se aplica în mod corespunzator. În cazul admiterii contestatiei formulate de procuror si dispunerii prelungirii arestarii preventive a inculpatului, dispozitiile art. 236 alin. (1) si (2) se aplica în mod corespunzator.
(11) Daca sunt întrunite conditiile prevazute de lege, se poate dispune luarea uneia dintre masurile preventive prevazute la art. 202 alin. (4) lit. b) -d) sau majorarea cuantumului cautiunii.
(12) În cazul admiterii contestatiei formulate de inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea masurii arestarii preventive, se poate dispune, în conditiile prevazute de lege, respingerea propunerii de luare sau de prelungire a masurii preventive ori, dupa caz, înlocuirea acesteia cu o alta masura preventiva mai usoara si, dupa caz, punerea de îndata în libertate a inculpatului, daca nu este arestat în alta cauza.
(13) Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la solutionarea contestatiei.
(14) Daca încheierea judecatorului de drepturi si libertati de la prima instanta nu este atacata cu contestatie, acesta restituie dosarul procurorului în termen de 48 de ore de la expirarea termenului de contestatie.

Calea de atac impotriva incheierilor prin care se dispune asupra masurilor preventive in procedura camerei preliminare
Art. 205
(1) Împotriva încheierilor prin care judecatorul de camera preliminara de la instanta sesizata cu rechizitoriu dispune asupra masurilor preventive, inculpatul si procurorul pot formula contestatie, în termen de 48 de ore de la pronuntare sau, dupa caz, de la comunicare. Contestatia se depune la judecatorul de camera preliminara care a pronuntat încheierea atacata si se înainteaza, împreuna cu dosarul cauzei, judecatorului de camera preliminara de la instanta ierarhic superioara, în termen de 48 de ore de la înregistrare.
(2) Contestatiile împotriva încheierilor prin care judecatorul de camera preliminara de la Înalta Curte de Casatie si Justitie dispune în procedura camerei preliminare asupra masurilor preventive se solutioneaza de un alt complet al aceleiasi instante, în conditiile legii.
(3) Contestatia formulata împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau mentinerea unei masuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a acesteia nu este suspensiva de executare.
(4) Contestatia formulata de inculpat se solutioneaza în termen de 5 zile de la înregistrare.
(5) Contestatia formulata de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus revocarea unei masuri preventive sau înlocuirea unei masuri preventive cu o alta masura preventiva se solutioneaza înainte de expirarea duratei masurii preventive dispuse anterior.
(6) În vederea solutionarii contestatiei, inculpatul se citeaza.
(7) Dispozitiile art. 204 alin. (7) se aplica în mod corespunzator.
(8) În toate cazurile, este obligatorie acordarea asistentei juridice pentru inculpat de catre un avocat, ales sau numit din oficiu.
(9) Participarea procurorului este obligatorie.
(10) Daca sunt întrunite conditiile prevazute de lege, odata cu solutionarea contestatiei se poate dispune luarea uneia dintre masurile preventive prevazute la art. 202 alin. (4) lit. b) -d) sau majorarea cuantumului cautiunii.

Calea de atac impotriva incheierilor prin care se dispune asupra masurilor preventive in cursul judecatii
Art. 206
(1) Împotriva încheierilor prin care instanta dispune, în prima instanta, asupra masurilor preventive inculpatul si procurorul pot formula contestatie, în termen de 48 de ore de la pronuntare sau, dupa caz, de la comunicare. Contestatia se depune la instanta care a pronuntat încheierea atacata si se înainteaza, împreuna cu dosarul cauzei, instantei ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.
(2) Încheierile prin care Înalta Curte de Casatie si Justitie dispune în prima instanta asupra masurilor preventive pot fi contestate la completul competent de la Înalta Curte de Casatie si Justitie.
(3) Contestatia se solutioneaza în sedinta publica, cu participarea procurorului si cu citarea inculpatului.
(4) Contestatia formulata împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau mentinerea unei masuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a acesteia nu este suspensiva de executare.
(5) Contestatia formulata de inculpat se solutioneaza în termen de 5 zile de la înregistrare.
(6) Contestatia formulata de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus revocarea unei masuri preventive sau înlocuirea unei masuri preventive cu o alta masura preventiva se solutioneaza înainte de expirarea duratei masurii preventive dispuse anterior.
(7) Daca sunt întrunite conditiile prevazute de lege, instanta poate dispune luarea uneia dintre masurile preventive prevazute la art. 202 alin. (4) lit. b) -d) sau majorarea cuantumului cautiunii.

Retinerea
Art. 209
(1) Organul de cercetare penala sau procurorul poate dispune retinerea, daca sunt îndeplinite conditiile prevazute la art. 202.
(2) Persoanei retinute i se aduc la cunostinta, de îndata, în limba pe care o întelege, infractiunea de care este suspectat si motivele retinerii.
(3) Retinerea se poate dispune pentru cel mult 24 de ore. În durata retinerii nu se include timpul strict necesar conducerii suspectului sau inculpatului la sediul organului judiciar, conform legii.
(4) Daca suspectul sau inculpatul a fost adus în fata organului de cercetare penala sau a procurorului pentru a fi audiat, în baza unui mandat de aducere legal emis, în termenul prevazut la alin. (3) nu se include perioada cât suspectul sau inculpatul s-a aflat sub puterea acelui mandat.
(5) Masura retinerii poate fi luata numai dupa audierea suspectului sau inculpatului, în prezenta avocatului ales ori numit din oficiu.
(6) Înainte de audiere, organul de cercetare penala ori procurorul este obligat sa aduca la cunostinta suspectului sau inculpatului ca are dreptul de a fi asistat de un avocat ales ori numit din oficiu si dreptul de a nu face nicio declaratie, cu exceptia furnizarii de informatii referitoare la identitatea sa, atragându-i atentia ca ceea ce declara poate fi folosit împotriva sa.
(7) Suspectul sau inculpatul are dreptul de a-si încunostinta personal avocatul ales sau de a solicita organului de cercetare penala ori procurorului sa îl încunostinteze pe acesta. Modul de realizare a încunostintarii se consemneaza într-un proces- verbal. Exercitarea dreptului de a face personal încunostintarea nu se poate refuza decât pentru motive temeinice, care vor fi consemnate în procesul-verbal.
(8) Avocatul ales are obligatia de a se prezenta la sediul organului judiciar în termen de cel mult doua ore de la încunostintare. În caz de neprezentare a avocatului ales, organul de cercetare penala sau procurorul numeste un avocat din oficiu.
(9) Avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul de a comunica direct cu acesta, în conditii care sa asigure confidentialitatea.
(10) Retinerea se dispune de organul de cercetare penala sau de procuror prin ordonanta, care va cuprinde motivele care au determinat luarea masurii, ziua si ora la care retinerea începe, precum si ziua si ora la care retinerea se sfârseste.
(11) Suspectului sau inculpatului retinut i se înmâneaza un exemplar al ordonantei prevazute la alin. (10).
(12) Pe perioada retinerii suspectului sau inculpatului, organul de cercetare penala sau procurorul care a dispus masura are dreptul de a proceda la fotografierea si luarea amprentelor acestuia.
(13) Daca retinerea a fost dispusa de organul de cercetare penala, acesta are obligatia de a-l informa pe procuror cu privire la luarea masurii preventive, de îndata si prin orice mijloace.
(14) Împotriva ordonantei organului de cercetare penala prin care s-a luat masura retinerii suspectul sau inculpatul poate face plângere la procurorul care supravegheaza urmarirea penala, înainte de expirarea duratei acesteia. Procurorul se pronunta de îndata, prin ordonanta. În cazul când constata ca au fost încalcate dispozitiile legale care reglementeaza conditiile de luare a masurii retinerii, procurorul dispune revocarea ei si punerea de îndata în libertate a celui retinut.
(15) Împotriva ordonantei procurorului prin care s-a luat masura retinerii suspectul sau inculpatul poate face plângere, înainte de expirarea duratei acesteia, la prim-procurorul parchetului sau, dupa caz, la procurorul ierarhic superior. Prim-procurorul sau procurorul ierarhic superior se pronunta de îndata, prin ordonanta. În cazul când constata ca au fost încalcate dispozitiile legale care reglementeaza conditiile de luare a masurii retinerii, prim-procurorul sau procurorul ierarhic superior dispune revocarea ei si punerea de îndata în libertate a inculpatului.
(16) Procurorul sesizeaza judecatorul de drepturi si libertati de la instanta competenta, în vederea luarii masurii arestarii preventive fata de inculpatul retinut, cu cel putin 6 ore înainte de expirarea duratei retinerii acestuia.
(17) Persoanei retinute i se comunica, sub semnatura, în scris, drepturile prevazute la art. 83, la art. 210 alin. (1) si (2), dreptul de acces la asistenta medicala de urgenta, durata maxima pentru care se poate dispune masura retinerii, precum si dreptul de a face plângere împotriva masurii dispuse, iar în cazul în care persoana retinuta nu poate ori refuza sa semneze, se va încheia un proces-verbal.

Incunostintarea despre retinere
Art. 210
(1) Imediat dupa retinere, persoana retinuta are dreptul de a încunostinta personal sau de a solicita organului judiciar care a dispus masura sa încunostinteze un membru al familiei sale ori o alta persoana desemnata de aceasta despre luarea masurii retinerii si despre locul unde este retinuta.
(2) Daca persoana retinuta nu este cetatean român, aceasta are si dreptul de a încunostinta sau de a solicita încunostintarea misiunii diplomatice ori oficiului consular al statului al carui cetatean este sau, dupa caz, a unei organizatii internationale umanitare, daca nu doreste sa beneficieze de asistenta autoritatilor din tara sa de origine, ori a reprezentantei organizatiei internationale competente, daca este refugiat sau, din orice alt motiv, se afla sub protectia unei astfel de organizatii. Inspectoratul General pentru Imigrari este informat în toate situatiile cu privire la dispunerea masurii preventive fata de aceasta categorie de persoane.
(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplica în mod corespunzator si în cazul schimbarii ulterioare a locului de retinere.
(4) Organul judiciar care a dispus masura retinerii are obligatia de a aduce la cunostinta celui retinut, în scris si în limba pe care o întelege, dispozitiile alin. (1) - (3) si de a consemna într-un proces-verbal modul în care s-a realizat încunostintarea.
(5) Persoanei retinute nu i se poate refuza exercitarea dreptului de a face personal încunostintarea decât pentru motive temeinice, care vor fi consemnate în procesul- verbal.
(6) În mod exceptional, pentru motive temeinice, încunostintarea poate fi întârziata cel mult 4 ore.

Luarea masurii controlului judiciar de catre procuror
Art. 212
(1) Procurorul dispune citarea inculpatului aflat în stare de libertate sau aducerea inculpatului aflat în stare de retinere.
(2) Inculpatului prezent i se aduc la cunostinta, de îndata, în limba pe care o întelege, infractiunea de care este suspectat si motivele luarii masurii controlului judiciar.
(3) Masura controlului judiciar poate fi luata numai dupa audierea inculpatului, în prezenta avocatului ales ori numit din oficiu. Dispozitiile art. 209 alin. (6) - (9) se aplica în mod corespunzator.
(4) Procurorul dispune luarea masurii controlului judiciar prin ordonanta motivata, care se comunica inculpatului.

Continutul controlului judiciar
Art. 215
(1) Pe timpul cât se afla sub control judiciar, inculpatul trebuie sa respecte urmatoarele obligatii:
a) sa se prezinte la organul de urmarire penala, la judecatorul de camera preliminara sau la instanta de judecata ori de câte ori este chemat;
b) sa informeze de îndata organul judiciar care a dispus masura sau în fata caruia se afla cauza cu privire la schimbarea locuintei;
c) sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea sa de catre organul judiciar care a dispus masura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de câte ori este chemat.
(2) Organul judiciar care a dispus masura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, sa respecte una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii:
a) sa nu depaseasca o anumita limita teritoriala, fixata de organul judiciar, decât cu încuviintarea prealabila a acestuia;
b) sa nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau sa se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta;
c) sa poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;
d) sa nu revina în locuinta familiei, sa nu se apropie de persoana vatamata sau de membrii familiei acesteia, de alti participanti la comiterea infractiunii, de martori ori experti sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar si sa nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;
e) sa nu exercite profesia, meseria sau sa nu desfasoare activitatea în exercitarea careia a savârsit fapta;
f) sa comunice periodic informatii relevante despre mijloacele sale de existenta;
g) sa se supuna unor masuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul dezintoxicarii;
h) sa nu participe la manifestari sportive sau culturale ori la alte adunari publice;
i) sa nu conduca vehicule anume stabilite de organul judiciar;
j) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte arme;
k) sa nu emita cecuri.
(3) În cuprinsul actului prin care se dispune luarea masurii controlului judiciar sunt prevazute în mod expres obligatiile pe care inculpatul trebuie sa le respecte pe durata acestuia si i se atrage atentia ca, în caz de încalcare cu rea-credinta a obligatiilor care îi revin, masura controlului judiciar se poate înlocui cu masura arestului la domiciliu sau masura arestarii preventive.
(4) Supravegherea respectarii de catre inculpat a obligatiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se realizeaza de catre institutia, organul sau autoritatea anume desemnate de organul judiciar care a dispus masura, în conditiile legii.
(5) Daca s-a impus inculpatului obligatia prevazuta la alin. (2) lit. a), câte o copie a ordonantei procurorului ori, dupa caz, a minutei, se comunica, în ziua emiterii ordonantei sau a pronuntarii încheierii, inculpatului, unitatii de politie în a carei circumscriptie locuieste, precum si serviciului public comunitar de evidenta a persoanelor, Politiei de Frontiera Române si Inspectoratului General pentru Imigrari, în situatia celui care nu este cetatean român, în vederea asigurarii respectarii de catre inculpat a obligatiei care îi revine. Organele în drept dispun darea inculpatului în consemn la punctele de trecere a frontierei.
(6) Institutia, organul sau autoritatea prevazute la alin. (4) verifica periodic respectarea obligatiilor de catre inculpat, iar în cazul în care constata încalcari ale acestora, sesizeaza de îndata procurorul, în cursul urmaririi penale, judecatorul de camera preliminara, în procedura de camera preliminara, sau instanta de judecata, în cursul judecatii.
(7) În cazul în care, pe durata masurii controlului judiciar, inculpatul încalca, cu rea-credinta, obligatiile care îi revin sau exista suspiciunea rezonabila ca a savârsit cu intentie o noua infractiune pentru care s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale împotriva sa, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei masuri cu masura arestului la domiciliu sau a arestarii preventive, în conditiile prevazute de lege.
(8) În cursul urmaririi penale, procurorul poate dispune, din oficiu sau la cererea motivata a inculpatului, prin ordonanta, impunerea unor noi obligatii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse initial, daca apar motive temeinice care justifica aceasta, dupa ascultarea inculpatului. Împotriva ordonantei procurorului, inculpatul poate face plângere la judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în fond, dispozitiile art. 213 aplicându-se în mod corespunzator.
(8^1) Dispozitiile alin. (8) sunt aplicabile si în cazul în care masura a fost luata de catre judecatorul de drepturi si libertati.
(9) Dispozitiile alin. (8) teza I se aplica în mod corespunzator si în procedura de camera preliminara sau în cursul judecatii, când judecatorul de camera preliminara ori instanta de judecata dispune, prin încheiere, la cererea motivata a procurorului sau a inculpatului ori din oficiu, dupa ascultarea inculpatului. Încheierea poate fi contestata în conditiile art. 205 si, respectiv, art. 206, care se aplica în mod corespunzator.
(10) În cazul prevazut la alin. (8), judecatorul de drepturi si libertati fixeaza termen de solutionare în camera de consiliu în termen de 5 zile de la înregistrarea propunerii sau a cererii, comunicând procurorului si inculpatului termenul fixat.
(11) Procurorul înainteaza dosarul cauzei judecatorului de drepturi si libertati în termen de cel mult 24 de ore de la solicitarea acestuia.
(12) Propunerea procurorului se comunica inculpatului, iar cererea inculpatului se comunica procurorului.
(13) Judecatorul de drepturi si libertati solutioneaza propunerea sau cererea în lipsa inculpatului si a procurorului. Inculpatul si procurorul au dreptul de a depune concluzii scrise, care sunt prezentate judecatorului de drepturi si libertati cu cel putin 24 de ore înainte de expirarea termenului stabilit pentru solutionarea propunerii sau a cererii.
(14) Daca, în cursul urmaririi penale, s-a impus inculpatului obligatia prevazuta la alin. (2) lit. a), judecatorul de drepturi si libertati care a luat masura verifica din oficiu, prin încheiere, la fiecare 60 de zile, daca subzista temeiurile care au determinat stabilirea acestei obligatii, dispunând, dupa caz, înlocuirea ori încetarea ei.
(15) În cazul prevazut în alin. (14), judecatorul de drepturi si libertati se pronunta în camera de consiliu, prin încheiere, în lipsa inculpatului si a procurorului. Inculpatul si procurorul au dreptul de a depune concluzii scrise, care sunt prezentate judecatorului de drepturi si libertati cu cel putin 3 zile înainte de expirarea termenului de verificare stabilit si comunicat de acesta.

Durata controlului judiciar
Art. 215^1
(1) În cursul urmaririi penale, masura controlului judiciar se poate dispune de catre procuror sau de catre judecatorul de drepturi si libertati pe o durata de cel mult 60 de zile.
(2) În cursul urmaririi penale, controlul judiciar poate fi prelungit de catre procuror, prin ordonanta, daca se mentin temeiurile care au determinat luarea masurii sau au aparut temeiuri noi care sa justifice prelungirea acestuia, fiecare prelungire neputând sa depaseasca 60 de zile. Prevederile art. 212 alin. (1) si (3) se aplica în mod corespunzator.
(3) Dispozitiile alin. (2) sunt aplicabile si în cazul în care masura a fost luata de catre judecatorul de drepturi si libertati.
(4) Ordonanta procurorului prin care, în conditiile alin. (2) sau (3), s-a prelungit masura controlului judiciar se comunica în aceeasi zi inculpatului.
(5) Împotriva ordonantei procurorului prin care, în conditiile prevazute la alin. (2) si (3), s-a prelungit masura controlului judiciar, inculpatul poate face plângere la judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în fond, dispozitiile art. 213 aplicându-se în mod corespunzator.
(6) În cursul urmaririi penale, durata masurii controlului judiciar nu poate sa depaseasca un an, daca pedeapsa prevazuta de lege este amenda sau închisoarea de cel mult 5 ani, respectiv 2 ani, daca pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau închisoarea mai mare de 5 ani.
(7) Judecatorul de camera preliminara, în procedura de camera preliminara, sau instanta, în cursul judecatii, poate dispune luarea masurii controlului judiciar fata de inculpat pe o durata ce nu poate depasi 60 de zile.
(8) În cursul judecatii în prima instanta, durata totala a controlului judiciar nu poate depasi un termen rezonabil si, în toate cazurile, nu poate depasi 5 ani de la momentul trimiterii în judecata.
(9) La expirarea termenelor prevazute la alin. (8), instanta de judecata poate dispune luarea unei alte masuri preventive, în conditiile legii.

Continutul cautiunii
Art. 217
(1) Consemnarea cautiunii se face pe numele inculpatului, prin depunerea unei sume de bani determinate la dispozitia organului judiciar ori prin constituirea unei garantii reale, mobiliare ori imobiliare, în limita unei sume de bani determinate, în favoarea aceluiasi organ judiciar.
(2) Valoarea cautiunii este de cel putin 1.000 lei si se determina în raport cu gravitatea acuzatiei aduse inculpatului, situatia materiala si obligatiile legale ale acestuia.
(3) Pe perioada masurii, inculpatul trebuie sa respecte obligatiile prevazute la art. 215 alin. (1) si i se poate impune respectarea uneia ori mai multora dintre obligatiile prevazute la art. 215 alin. (2). Dispozitiile art. 215 alin. (3) - (9) se aplica în mod corespunzator.
(4) Cautiunea garanteaza participarea inculpatului la procesul penal si respectarea de catre acesta a obligatiilor prevazute la alin. (3).
(5) Instanta de judecata dispune prin hotarâre confiscarea cautiunii, daca masura controlului judiciar pe cautiune a fost înlocuita cu masura arestului la domiciliu sau a arestarii preventive, pentru motivele prevazute la alin. (9).
(6) În celelalte cazuri, instanta de judecata, prin hotarâre, dispune restituirea cautiunii.
(7) Dispozitiile alin. (5) si (6) se aplica în masura în care nu s-a dispus plata din cautiune, în ordinea urmatoare, a despagubirilor banesti acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infractiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii.
(8) În cazul în care dispune o solutie de netrimitere în judecata, procurorul dispune si restituirea cautiunii.
(9) În cazul în care, pe durata masurii controlului judiciar pe cautiune, inculpatul încalca, cu rea-credinta, obligatiile care îi revin sau exista suspiciunea rezonabila ca a savârsit cu intentie o noua infractiune pentru care s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale împotriva sa, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, la cererea motivata a procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei masuri cu masura arestului la domiciliu sau a arestarii preventive, în conditiile prevazute de lege.

Luarea masurii arestului la domiciliu de catre judecatorul de drepturi si libertati
Art. 219
(1) Judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta sau de la instanta corespunzatoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla locul unde s-a constatat savârsirea infractiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala poate dispune, la propunerea motivata a procurorului, arestul la domiciliu al inculpatului.
(2) Procurorul înainteaza judecatorului de drepturi si libertati propunerea prevazuta la alin. (1) împreuna cu dosarul cauzei.
(3) Judecatorul de drepturi si libertati, sesizat conform alin. (1), fixeaza termen de solutionare în camera de consiliu în termen de 24 de ore de la înregistrarea propunerii si dispune citarea inculpatului.
(4) Neprezentarea inculpatului nu împiedica judecatorul de drepturi si libertati sa solutioneze propunerea înaintata de procuror.
(5) Judecatorul de drepturi si libertati îl audiaza pe inculpat atunci când acesta este prezent.
(6) Asistenta juridica a inculpatului si participarea procurorului sunt obligatorii.
(7) Judecatorul de drepturi si libertati admite sau respinge propunerea procurorului prin încheiere motivata.
(8) Dosarul cauzei se restituie organului de urmarire penala, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de formulare a contestatiei.
(9) Judecatorul de drepturi si libertati care respinge propunerea de luare a masurii arestului la domiciliu fata de inculpat poate dispune, prin aceeasi încheiere, luarea uneia dintre masurile preventive prevazute la art. 202 alin. (4) lit. b) si c), daca sunt întrunite conditiile prevazute de lege.

Continutul masurii arestului la domiciliu
Art. 221
(1) Masura arestului la domiciliu consta în obligatia impusa inculpatului, pe o perioada determinata, de a nu parasi imobilul unde locuieste, fara permisiunea organului judiciar care a dispus masura sau în fata caruia se afla cauza si de a se supune unor restrictii stabilite de acesta.
(2) Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are urmatoarele obligatii:
a) sa se prezinte în fata organului de urmarire penala, a judecatorului de drepturi si libertati, a judecatorului de camera preliminara sau a instantei de judecata ori de câte ori este chemat;
b) sa nu comunice cu persoana vatamata sau membrii de familie ai acesteia, cu alti participanti la comiterea infractiunii, cu martorii ori expertii, precum si cu alte persoane stabilite de organul judiciar.
(3) Judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata poate dispune ca pe durata arestului la domiciliu inculpatul sa poarte permanent un sistem electronic de supraveghere.
(4) În cuprinsul încheierii prin care se dispune masura sunt prevazute în mod expres obligatiile pe care inculpatul trebuie sa le respecte si i se atrage atentia ca, în caz de încalcare cu rea-credinta a masurii sau a obligatiilor care îi revin, masura arestului la domiciliu poate fi înlocuita cu masura arestarii preventive.
(5) Pe durata masurii, inculpatul poate parasi imobilul prevazut la alin. (1) pentru prezentarea în fata organelor judiciare, la chemarea acestora.
(6) La cererea scrisa si motivata a inculpatului, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, prin încheiere, îi poate permite acestuia parasirea imobilului pentru prezentarea la locul de munca, la cursuri de învatamânt sau de pregatire profesionala ori la alte activitati similare sau pentru procurarea mijloacelor esentiale de existenta, precum si în alte situatii temeinic justificate, pentru o perioada determinata de timp, daca acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului.
(7) În cazuri urgente, pentru motive întemeiate, inculpatul poate parasi imobilul, fara permisiunea judecatorului de drepturi si libertati, a judecatorului de camera preliminara sau a instantei de judecata, pe durata de timp strict necesara, informând imediat despre aceasta institutia, organul sau autoritatea desemnata cu supravegherea sa si organul judiciar care a luat masura arestului la domiciliu ori în fata caruia se afla cauza.
(8) Copia încheierii judecatorului de drepturi si libertati, a judecatorului de camera preliminara sau a instantei de judecata prin care s-a luat masura arestului la domiciliu se comunica, de îndata, inculpatului si institutiei, organului sau autoritatii desemnate cu supravegherea sa, organului de politie în a carei circumscriptie locuieste acesta, serviciului public comunitar de evidenta a persoanelor si organelor de frontiera.
(9) Institutia, organul sau autoritatea desemnate de organul judiciar care a dispus arestul la domiciliu verifica periodic respectarea masurii si a obligatiilor de catre inculpat, iar în cazul în care constata încalcari ale acestora, sesizeaza de îndata procurorul, în cursul urmaririi penale, judecatorul de camera preliminara, în procedura de camera preliminara, sau instanta de judecata, în cursul judecatii.
(10) Pentru supravegherea respectarii masurii arestului la domiciliu sau a obligatiilor impuse inculpatului pe durata acesteia, organul de politie poate patrunde în imobilul unde se executa masura, fara învoirea inculpatului sau a persoanelor care locuiesc împreuna cu acesta.
(11) În cazul în care inculpatul încalca cu rea-credinta masura arestului la domiciliu sau obligatiile care îi revin ori exista suspiciunea rezonabila ca a savârsit cu intentie o noua infractiune pentru care s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale împotriva sa, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara ori instanta de judecata, la cererea motivata a procurorului sau din oficiu, poate dispune înlocuirea arestului la domiciliu cu masura arestarii preventive, în conditiile prevazute de lege.

Propunerea de arestare preventiva a inculpatului in cursul urmaririi penale
Art. 224
(1) Procurorul, daca apreciaza ca sunt întrunite conditiile prevazute de lege, întocmeste o propunere motivata de luare a masurii arestarii preventive fata de inculpat, cu indicarea temeiului de drept.
(2) Propunerea prevazuta la alin. (1), împreuna cu dosarul cauzei, se prezinta judecatorului de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta sau de la instanta corespunzatoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla locul de retinere, locul unde s-a constatat savârsirea infractiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea.

Admiterea propunerii de arestare preventiva in cursul urmaririi penale
Art. 226
(1) Judecatorul de drepturi si libertati, daca apreciaza ca sunt întrunite conditiile prevazute de lege, admite propunerea procurorului si dispune arestarea preventiva a inculpatului, prin încheiere motivata.
(2) Arestarea preventiva a inculpatului poate fi dispusa pentru cel mult 30 de zile. Durata retinerii nu se deduce din durata arestarii preventive.
(3) Dupa luarea masurii, inculpatului i se aduc la cunostinta, de îndata, în limba pe care o întelege, motivele pentru care s-a dispus arestarea preventiva.

Respingerea propunerii de arestare preventiva in cursul urmaririi penale
Art. 227
(1) Judecatorul de drepturi si libertati, daca apreciaza ca nu sunt întrunite conditiile prevazute de lege pentru arestarea preventiva a inculpatului, respinge, prin încheiere motivata, propunerea procurorului, dispunând punerea în libertate a inculpatului retinut.
(2) Daca sunt întrunite conditiile prevazute de lege, judecatorul de drepturi si libertati poate dispune aplicarea uneia dintre masurile preventive prevazute la art. 202 alin. (4) lit. b) -d).
(3) Dispozitiile art. 215 alin. (9) se aplica în mod corespunzator.

Incunostintarea despre arestarea preventiva si locul de detinere a inculpatului arestat preventiv
Art. 228
(1) Dupa luarea masurii, inculpatului i se aduc la cunostinta, de îndata, în limba pe care o întelege, motivele pentru care s-a dispus arestarea preventiva.
(2) Persoanei fata de care s-a dispus masura arestarii preventive i se comunica, sub semnatura, în scris, drepturile prevazute la art. 83, dreptul prevazut la art. 210 alin. (1) si (2), precum si dreptul de acces la asistenta medicala de urgenta, dreptul de a contesta masura si dreptul de a solicita revocarea sau înlocuirea arestarii cu o alta masura preventiva, iar în cazul în care nu poate ori refuza sa semneze, se va încheia un proces-verbal.
(3) Imediat dupa luarea masurii arestarii preventive, judecatorul de drepturi si libertati de la prima instanta sau de la instanta ierarhic superioara, care a dispus masura, încunostinteaza despre aceasta un membru al familiei inculpatului ori o alta persoana desemnata de acesta. Dispozitiile art. 210 alin. (2) se aplica în mod corespunzator. Efectuarea încunostintarii se consemneaza într-un proces-verbal.
(4) Îndata dupa introducerea sa într-un loc de detinere, inculpatul are dreptul de a încunostinta personal sau de a solicita administratiei locului respectiv sa încunostinteze persoanele prevazute la alin. (3) despre locul unde este detinut.
(5) Dispozitiile alin. (4) se aplica în mod corespunzator si în cazul schimbarii ulterioare a locului de detinere, imediat dupa producerea schimbarii.
(6) Administratia locului de detinere are obligatia de a aduce la cunostinta inculpatului arestat preventiv dispozitiile alin. (2) - (5), precum si de a consemna într-un proces-verbal modul în care s-a realizat încunostintarea.
(7) Inculpatului arestat preventiv nu i se poate refuza exercitarea dreptului de a face personal încunostintarea decât pentru motive temeinice, care se consemneaza în procesul-verbal întocmit potrivit alin. (6).

Mandatul de arestare preventiva
Art. 230
(1) În baza încheierii prin care s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului, judecatorul de drepturi si libertati de la prima instanta sau, dupa caz, de la instanta ierarhic superioara emite de îndata mandatul de arestare preventiva.
(2) Daca, prin aceeasi încheiere, s-a dispus arestarea preventiva a mai multor inculpati, se emite câte un mandat pentru fiecare dintre ei.
(3) În mandatul de arestare preventiva se arata:
a) instanta din care face parte judecatorul de drepturi si libertati care a dispus luarea masurii arestarii preventive;
b) data emiterii mandatului;
c) numele, prenumele si calitatea judecatorului de drepturi si libertati care a emis mandatul;
d) datele de identitate ale inculpatului;
e) durata pentru care s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului, cu mentionarea datei la care înceteaza;
f) aratarea faptei de care este acuzat inculpatul, cu indicarea datei si locului comiterii acesteia, încadrarea juridica, infractiunea si pedeapsa prevazuta de lege;
g) temeiurile concrete care au determinat arestarea preventiva;
h) ordinul de a fi arestat inculpatul;
i) indicarea locului unde va fi detinut inculpatul arestat preventiv;
j) semnatura judecatorului de drepturi si libertati;
k) semnatura inculpatului prezent. În cazul în care acesta refuza sa semneze, se va face mentiune corespunzatoare în mandat.
(4) Când mandatul de arestare a fost emis dupa ascultarea inculpatului, judecatorul care a emis mandatul înmâneaza un exemplar al mandatului persoanei arestate si organului de politie.
(4^1) Mandatul de arestare poate fi transmis organelor de politie si prin fax, posta electronica sau prin orice mijloc în masura sa produca un document scris în conditii care sa permita autoritatilor destinatare sa îi stabileasca autenticitatea.
(5) Daca persoana vatamata a solicitat înstiintarea sa cu privire la eliberarea în orice mod sau evadarea persoanei arestate, judecatorul care a emis mandatul consemneaza aceasta într-un proces-verbal, pe care îl preda organului de politie.
(6) Organul de politie preda exemplarul original al mandatului de arestare preventiva si procesul-verbal prevazut la alin. (5) administratiei locului de detinere.

Executarea mandatului de arestare preventiva emis in lipsa inculpatului
Art. 231
(1) Când masura arestarii preventive a fost dispusa în lipsa inculpatului, doua exemplare originale ale mandatului emis se înainteaza organului de politie de la domiciliul sau resedinta inculpatului în vederea executarii. În cazul în care inculpatul nu are domiciliul sau resedinta în România, exemplarele se înainteaza organului de politie în raza teritoriala a caruia se afla instanta de judecata.
(2) Mandatul de arestare poate fi transmis organului de politie si prin fax, posta electronica sau prin orice mijloc în masura sa produca un document scris în conditii care sa permita autoritatilor destinatare sa îi stabileasca autenticitatea.
(3) În situatia în care mandatul de arestare contine erori materiale, dar permite identificarea persoanei si stabilirea masurii dispuse în raport cu datele de identificare ale persoanei existente în evidentele organelor de politie si hotarârea instantei de judecata, organul de politie executa masura, solicitând în acelasi timp instantei de judecata îndreptarea erorilor materiale sesizate.
(4) Organul de politie procedeaza la arestarea persoanei aratate în mandat, careia îi preda un exemplar al acestuia, într-una din formele prevazute la alin. (1) sau (2), dupa care o conduce în cel mult 24 de ore la judecatorul de drepturi si libertati care a dispus masura arestarii preventive sau, dupa caz, la judecatorul de camera preliminara ori completul la care se afla spre solutionare dosarul cauzei.
(5) În vederea executarii mandatului de arestare preventiva, organul de politie poate patrunde în domiciliul sau resedinta oricarei persoane fizice, fara învoirea acesteia, precum si în sediul oricarei persoane juridice, fara învoirea reprezentantului legal al acesteia, daca exista indicii temeinice din care sa rezulte banuiala rezonabila ca persoana din mandat se afla în domiciliul sau resedinta respectiva.
(6) În cazul în care arestarea preventiva a inculpatului a fost dispusa în lipsa din cauza starii sanatatii, din cauza de forta majora sau stare de necesitate, inculpatul este prezentat, la încetarea acestor motive, judecatorului de drepturi si libertati care a luat masura ori, dupa caz, judecatorului de camera preliminara sau completului la care se afla spre solutionare dosarul cauzei.
(7) Judecatorul de drepturi si libertati procedeaza la audierea inculpatului conform art. 225 alin. (7) si (8), în prezenta avocatului acestuia, si, evaluând declaratia inculpatului în contextul probelor administrate si al motivelor avute în vedere la luarea masurii, dispune prin încheiere, dupa audierea concluziilor procurorului, confirmarea arestarii preventive si a executarii mandatului ori, dupa caz, în conditiile prevazute de lege, revocarea arestarii preventive sau înlocuirea acesteia cu una dintre masurile preventive prevazute la art. 202 alin. (4) lit. b) -d) si punerea în libertate a inculpatului, daca nu este arestat în alta cauza.

Admiterea propunerii de prelungire a arestarii preventive in cursul urmaririi penale
Art. 236
(1) Judecatorul de drepturi si libertati, daca apreciaza ca sunt întrunite conditiile prevazute de lege, admite propunerea procurorului si dispune prelungirea arestarii preventive a inculpatului, prin încheiere motivata.
(2) Prelungirea arestarii preventive a inculpatului se poate dispune pentru o durata de cel mult 30 de zile.
(3) Judecatorul de drepturi si libertati poate acorda în cursul urmaririi penale si alte prelungiri, fiecare neputând depasi 30 de zile. Dispozitiile alin. (1) se aplica în mod corespunzator.
(4) Durata totala a arestarii preventive a inculpatului în cursul urmaririi penale nu poate depasi un termen rezonabil si nu poate fi mai mare de 180 de zile.

Respingerea propunerii de prelungire a arestarii preventive in cursul urmaririi penale
Art. 237
(1) Judecatorul de drepturi si libertati, daca apreciaza ca nu sunt întrunite conditiile prevazute de lege pentru prelungirea arestarii preventive a inculpatului, respinge, prin încheiere motivata, propunerea procurorului, dispunând punerea în libertate a inculpatului la expirarea duratei acesteia, daca nu este arestat în alta cauza.
(2) Daca sunt întrunite conditiile prevazute de lege, judecatorul de drepturi si libertati poate dispune înlocuirea arestarii preventive cu una dintre masurile preventive prevazute la art. 202 alin. (4) lit. b)-d).

Arestarea preventiva a inculpatului in procedura de camera preliminara si in cursul judecatii
Art. 238
(1) Arestarea preventiva a inculpatului poate fi dispusa în procedura de camera preliminara si în cursul judecatii, de catre judecatorul de camera preliminara sau de catre instanta de judecata în fata careia se afla cauza, din oficiu ori la propunerea motivata a procurorului, pentru o perioada de cel mult 30 de zile, pentru aceleasi temeiuri si în aceleasi conditii ca si arestarea preventiva dispusa de catre judecatorul de drepturi si libertati în cursul urmaririi penale. Dispozitiile art. 225-232 se aplica în mod corespunzator.
(2) În cursul judecatii, masura prevazuta la alin. (1) se poate dispune de catre instanta de judecata în compunerea prevazuta de lege. În acest caz, mandatul de arestare preventiva este emis de catre presedintele completului.
(3) Fata de inculpatul care a mai fost anterior arestat preventiv în aceeasi cauza, în cursul urmaririi penale, al procedurii de camera preliminara sau al judecatii, se poate dispune din nou aceasta masura numai daca au intervenit temeiuri noi care fac necesara privarea sa de libertate.

Durata maxima a arestarii preventive a inculpatului in cursul judecatii in prima instanta
Art. 239
(1) În cursul judecatii în prima instanta, durata totala a arestarii preventive a inculpatului nu poate depasi un termen rezonabil si nu poate fi mai mare de jumatatea maximului special prevazut de lege pentru infractiunea care face obiectul sesizarii instantei de judecata. În toate cazurile, durata arestarii preventive în prima instanta nu poate depasi 5 ani.
(2) Termenele prevazute la alin. (1) curg de la data sesizarii instantei de judecata, în cazul în care inculpatul se afla în stare de arest preventiv, si, respectiv, de la data punerii în executare a masurii, când fata de acesta s-a dispus arestarea preventiva în procedura de camera preliminara sau în cursul judecatii sau în lipsa.
(3) La expirarea termenelor prevazute la alin. (1), instanta de judecata poate dispune luarea unei alte masuri preventive, în conditiile legii.

Incetarea de drept a masurilor preventive
Art. 241
(1) Masurile preventive înceteaza de drept:
a) la expirarea termenelor prevazute de lege sau stabilite de organele judiciare ori, în cursul urmaririi penale sau în cursul judecatii în prima instanta, la împlinirea duratei maxime prevazute de lege;
b) în cazurile în care procurorul dispune o solutie de netrimitere în judecata ori instanta de judecata pronunta o hotarâre de achitare, de încetare a procesului penal, de renuntare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicarii pedepsei ori o pedeapsa cu amenda, care nu însoteste pedeapsa închisorii, chiar nedefinitiva;
c) la data ramânerii definitive a hotarârii prin care s-a dispus condamnarea inculpatului;
d) în alte cazuri anume prevazute de lege.
e) când au expirat termenele prevazute de lege, fara ca judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata sa fi dispus mentinerea arestarii preventive în acest termen;
f) în apel, daca s-a împlinit durata pedepsei pronuntate în hotarârea de condamnare;
g) în alte cazuri anume prevazute de lege.
(1^1) Arestarea preventiva si arestul la domiciliu înceteaza de drept si în urmatoarele situatii:
a) la pronuntarea în prima instanta a unei hotarâri de condamnare cu suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere sau la o pedeapsa cu închisoare cel mult egala cu durata retinerii, arestului la domiciliu si arestarii preventive ori, dupa caz, a unei hotarâri prin care s-a aplicat o masura educativa neprivativa de libertate;
b) în apel, daca durata masurii a atins durata pedepsei pronuntate în hotarârea de condamnare.
(2) Organul judiciar care a dispus aceasta masura sau, dupa caz, procurorul, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara ori instanta de judecata în fata careia se afla cauza constata, prin ordonanta sau încheiere, din oficiu, la cerere sau la sesizarea administratiei locului de detinere, încetarea de drept a masurii preventive, dispunând, în cazul celui retinut sau arestat preventiv, punerea de îndata în libertate, daca nu este retinut ori arestat în alta cauza.
(3) Judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata se pronunta, prin încheiere motivata, asupra încetarii de drept a masurii preventive chiar si în lipsa inculpatului. Asistenta juridica a inculpatului si participarea procurorului sunt obligatorii.
(4) Persoanei fata de care s-a dispus masura preventiva, precum si tuturor institutiilor cu atributii în executarea masurii li se comunica de îndata câte o copie de pe ordonanta sau încheierea prin care organul judiciar constata încetarea de drept a masurii preventive.

Revocarea masurilor preventive si inlocuirea unei masuri preventive cu o alta masura preventiva
Art. 242
(1) Masura preventiva se revoca, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au aparut împrejurari noi din care rezulta nelegalitatea masurii, dispunându-se, în cazul retinerii si arestarii preventive, punerea în libertate a suspectului ori a inculpatului, daca nu este arestat în alta cauza.
(2) Masura preventiva se înlocuieste, din oficiu sau la cerere, cu o masura preventiva mai usoara, daca sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege pentru luarea acesteia si, în urma evaluarii împrejurarilor concrete ale cauzei si a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciaza ca masura preventiva mai usoara este suficienta pentru realizarea scopului prevazut la art. 202 alin. (1).
(3) Masura preventiva se înlocuieste, din oficiu sau la cerere, cu o masura preventiva mai grea, daca sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege pentru luarea acesteia si, în urma evaluarii împrejurarilor concrete ale cauzei si a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciaza ca masura preventiva mai grea este necesara pentru realizarea scopului prevazut la art. 202 alin. (1).
(4) În cazul în care masura preventiva a fost luata în cursul urmaririi penale de catre procuror sau de catre judecatorul de drepturi si libertati, organul de cercetare penala are obligatia sa îl informeze de îndata, în scris, pe procuror despre orice împrejurare care ar putea conduce la revocarea sau înlocuirea masurii preventive. Daca apreciaza ca informatiile comunicate justifica revocarea sau înlocuirea masurii preventive, procurorul dispune aceasta sau, dupa caz, sesizeaza judecatorul de drepturi si libertati care a luat masura, în termen de 24 de ore de la primirea informarii. Procurorul este obligat sa sesizeze si din oficiu judecatorul de drepturi si libertati, când constata el însusi existenta vreunei împrejurari care justifica revocarea sau înlocuirea masurii preventive luate de acesta.
(4^1) În cursul urmaririi penale, revocarea masurilor preventive ale controlului judiciar si controlului judiciar pe cautiune, precum si înlocuirea acestor masuri între ele se dispun de procuror, chiar daca masura a fost luata de catre judecatorul de drepturi si libertati. La înlocuirea masurii preventive a controlului judiciar cu masura controlului judiciar pe cautiune, dispozitiile art. 216 alin. (1) si (3) si art. 217 se aplica în mod corespunzator.
(4^2) Împotriva ordonantei procurorului, dispuse potrivit alin. (4^1), se poate formula plângere, în conditiile art. 213.
(5) Cererea de revocare sau înlocuire a masurii preventive formulata de inculpat se adreseaza, în scris, procurorului, judecatorului de drepturi si libertati, judecatorului de camera preliminara sau instantei de judecata, dupa caz.
(6) În cursul urmaririi penale, procurorul înainteaza judecatorului de drepturi si libertati dosarul cauzei sau copie de pe acesta certificata de grefa parchetului, în termen de 24 de ore de la solicitarea acestuia de catre judecator.
(7) În vederea solutionarii cererii, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata fixeaza data de solutionare a acesteia si dispune citarea inculpatului.
(8) Când inculpatul este prezent, solutionarea cererii se face numai dupa ascultarea acestuia asupra tuturor motivelor pe care se întemeiaza cererea, în prezenta unui avocat ales sau numit din oficiu. Cererea se solutioneaza si în lipsa inculpatului, atunci când acesta nu se prezinta, desi a fost legal citat sau când, din cauza starii de sanatate, din cauza de forta majora ori stare de necesitate, nu poate fi adus, dar numai în prezenta avocatului, ales sau numit din oficiu, caruia i se da cuvântul pentru a pune concluzii.
(9) Participarea procurorului este obligatorie.
(10) Daca cererea are ca obiect înlocuirea masurii arestarii preventive sau a masurii arestului la domiciliu cu masura controlului judiciar pe cautiune, daca gaseste cererea întemeiata, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, prin încheiere, data în camera de consiliu, admite în principiu cererea si stabileste valoarea cautiunii, acordând inculpatului termen pentru depunerea ei.
(11) Daca se depune cautiunea în termenul fixat, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, prin încheiere data în camera de consiliu, admite cererea de înlocuire a masurii preventive cu masura controlului judiciar pe cautiune, stabileste obligatiile ce vor reveni inculpatului pe durata masurii si dispune punerea de îndata în libertate a inculpatului, daca nu este arestat în alta cauza.
(12) Daca nu se depune cautiunea în termenul fixat, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, prin încheiere data în camera de consiliu, în lipsa inculpatului si a procurorului, respinge ca neîntemeiata cererea formulata de inculpat.
(13) Termenul prevazut la alin. (10) curge de la data ramânerii definitive a încheierii prin care se stabileste valoarea cautiunii.

Conditii speciale de executare a retinerii si arestarii preventive dispuse fata de minori
Art. 244
Regimul special de detentie al minorilor, în raport cu particularitatile vârstei, astfel încât masurile preventive luate fata de acestia sa nu prejudicieze dezvoltarea lor fizica, psihica sau morala, va fi stabilit prin legea privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Procedura de aplicare si de ridicare a masurii
Art. 246
(1) În cursul urmaririi penale sau al procedurii de camera preliminara, daca apreciaza ca sunt întrunite conditiile prevazute de lege, procurorul înainteaza judecatorului de drepturi si libertati sau judecatorului de camera preliminara de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta o propunere motivata de luare fata de inculpat a masurii obligarii provizorii la tratament medical.
(2) Propunerea prevazuta la alin. (1) va fi însotita de expertiza medico-legala din care sa rezulte necesitatea aplicarii masurii obligarii la tratament medical.
(3) Judecatorul sesizat conform alin. (1) fixeaza termen de solutionare a propunerii în cel mult 5 zile de la data înregistrarii acesteia si dispune citarea suspectului sau inculpatului.
(4) Când suspectul sau inculpatul este prezent, solutionarea propunerii se face numai dupa audierea acestuia, în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu. Propunerea se solutioneaza si în lipsa suspectului sau inculpatului, atunci când acesta nu se prezinta, desi a fost legal citat, dar numai în prezenta avocatului, ales sau numit din oficiu, caruia i se da cuvântul pentru a pune concluzii.
(5) Participarea procurorului este obligatorie.
(6) Suspectul sau inculpatul are dreptul ca la solutionarea propunerii de luare a masurii obligarii provizorii la tratament medical sa fie asistat si de catre un medic desemnat de acesta, care poate prezenta concluzii judecatorului de drepturi si libertati. Suspectul sau inculpatul are dreptul sa fie asistat de medicul specialist desemnat de acesta si la alcatuirea planului terapeutic.
(7) Judecatorul se pronunta asupra propunerii printr-o încheiere, care poate fi contestata în 5 zile de la pronuntare. Contestarea nu suspenda punerea în aplicare a masurii de siguranta.
(8) Daca admite propunerea, judecatorul dispune obligarea provizorie la tratament medical a suspectului sau inculpatului si efectuarea unei expertize medico-legale, în cazul în care aceasta nu a fost depusa potrivit alin. (2).
(9) În cazul când dupa dispunerea masurii s-a produs însanatosirea suspectului sau inculpatului ori a intervenit o ameliorare a starii sale de sanatate care înlatura starea de pericol pentru siguranta publica, judecatorul de drepturi si libertati sau judecatorul de camera preliminara care a luat masura dispune, la sesizarea procurorului ori a medicului de specialitate sau la cererea suspectului ori inculpatului sau a unui membru de familie al acestuia, ridicarea masurii luate. Dispozitiile alin. (2) - (7) se aplica în mod corespunzator.
(10) Daca dupa dispunerea masurii a fost sesizata instanta prin rechizitoriu, ridicarea acesteia, potrivit alin. (9), se dispune de catre judecatorul de camera preliminara sau, dupa caz, de catre instanta de judecata în fata careia se afla cauza.
(11) În cursul judecatii în prima instanta si în apel, la propunerea procurorului ori din oficiu, inculpatul poate fi obligat provizoriu la tratament medical de catre instanta de judecata în fata careia se afla cauza, care solicita acte medicale concludente sau efectuarea unei expertize medico-legale. Dispozitiile alin. (4) - (9) se aplica în mod corespunzator.
(12) Daca suspectul sau inculpatul încalca cu rea-credinta masura obligarii provizorii la tratament medical, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta care a luat masura ori în fata careia se afla cauza dispune, la sesizarea procurorului sau a medicului de specialitate ori din oficiu, internarea medicala provizorie a suspectului sau inculpatului, în conditiile prevazute la art. 247.
(13) În cazul în care dispune o solutie de netrimitere în judecata, procurorul sesizeaza judecatorul de camera preliminara pentru confirmarea ori, dupa caz, înlocuirea sau încetarea masurii. Acesta, în camera de consiliu, cu participarea procurorului, asculta, daca este posibil, persoana supusa masurii provizorii, în prezenta avocatului sau, si, dupa efectuarea unei expertize medico-legale, se pronunta prin încheiere motivata. Împotriva încheierii se poate formula contestatie, în termen de 3 zile de la pronuntare, care se solutioneaza de catre judecatorul de camera preliminara de la instanta ierarhic superioara celei sesizate sau, dupa caz, de completul competent de la Înalta Curte de Casatie si Justitie, în camera de consiliu.

Conditiile de aplicare si continutul masurii
Art. 247
(1) Judecatorul de drepturi si libertati, în cursul urmaririi penale, judecatorul de camera preliminara, pe durata procedurii de camera preliminara, sau instanta, în cursul judecatii, poate dispune internarea medicala provizorie a suspectului sau inculpatului care este bolnav mintal ori consumator cronic de substante psihoactive, daca luarea masurii este necesara pentru înlaturarea unui pericol concret si actual pentru siguranta publica.
(2) Masura prevazuta la alin. (1) consta în internarea medicala nevoluntara a suspectului sau inculpatului într-o unitate specializata de asistenta medicala, pâna la însanatosire sau pâna la ameliorarea care înlatura starea de pericol ce a determinat luarea masurii.
(3) Dispozitiile art. 245 alin. (3) se aplica în mod corespunzator.

Procedura de aplicare si de ridicare a masurii
Art. 248
(1) În cursul urmaririi penale sau al procedurii de camera preliminara, daca apreciaza ca sunt întrunite conditiile prevazute de lege, procurorul înainteaza judecatorului de drepturi si libertati sau judecatorului de camera preliminara de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta o propunere motivata de luare fata de suspect sau inculpat a masurii internarii medicale provizorii.
(2) Propunerea prevazuta la alin. (1) va fi însotita de acte medicale concludente sau de expertiza medico-legala psihiatrica.
(3) Judecatorul sesizat conform alin. (1) fixeaza de îndata termen de solutionare a propunerii si dispune aducerea cu mandat a suspectului sau a inculpatului.
(4) Solutionarea propunerii se face numai dupa audierea suspectului sau inculpatului, daca starea sa de sanatate o permite, în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu. Când suspectul sau inculpatul se afla deja internat într-o unitate de asistenta medicala si deplasarea sa nu este posibila, judecatorul de drepturi si libertati procedeaza la audierea acestuia, în prezenta avocatului, în locul unde se afla.
(5) Când propunerea prevazuta la alin. (1) nu este însotita de expertiza medico- legala psihiatrica, instanta sesizata dispune efectuarea acesteia, luând, daca este cazul, si masura internarii necesare pentru efectuarea expertizei.
(6) Participarea procurorului este obligatorie.
(7) Suspectul sau inculpatul are dreptul ca la solutionarea propunerii de luare a masurii internarii medicale ori la alcatuirea concreta a planului terapeutic sa fie asistat si de catre un medic desemnat de acesta, ale carui concluzii sunt înaintate judecatorului de drepturi si libertati.
(8) Judecatorul se pronunta de îndata asupra propunerii, printr-o încheiere care poate fi contestata în 5 zile de la pronuntare. Contestarea nu suspenda punerea în aplicare a masurii de siguranta.
(9) Daca admite propunerea, judecatorul dispune internarea medicala provizorie a suspectului sau inculpatului si ia masuri pentru efectuarea unei expertize medico- legale psihiatrice, daca aceasta nu a fost facuta potrivit alin. (2).
(10) Daca judecatorul dispune internarea medicala provizorie, se iau si masurile prevazute la art. 229.
(11) Daca dupa dispunerea masurii s-a produs însanatosirea suspectului sau inculpatului ori a intervenit o ameliorare a starii sale de sanatate care înlatura starea de pericol, judecatorul de drepturi si libertati sau judecatorul de camera preliminara care a luat masura dispune, prin încheiere, la sesizarea procurorului ori a medicului curant sau la cererea suspectului ori inculpatului sau a unui membru de familie al acestuia, efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice în vederea ridicarii masurii aplicate.
(12) Daca dupa dispunerea masurii a fost sesizata instanta prin rechizitoriu, ridicarea acesteia, potrivit alin. (11), se dispune de catre judecatorul de camera preliminara sau, dupa caz, de catre instanta de judecata în fata careia se afla cauza.
(13) În cursul judecatii în prima instanta si în apel, fata de inculpat se poate dispune internarea medicala provizorie, la propunerea procurorului ori din oficiu, de catre instanta în fata careia se afla cauza, pe baza expertizei medico-legale psihiatrice. Dispozitiile alin. (4) - (11) se aplica în mod corespunzator.
(14) Dispozitiile art. 246 alin. (13) se aplica în mod corespunzator.

Modurile de sesizare
Art. 288
(1) Organul de urmarire penala este sesizat prin plângere sau denunt, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevazute de lege ori se sesizeaza din oficiu.
(2) Când, potrivit legii, punerea în miscare a actiunii penale se face numai la plângerea prealabila a persoanei vatamate, la sesizarea formulata de persoana prevazuta de lege ori cu autorizarea organului prevazut de lege, actiunea penala nu poate fi pusa în miscare în lipsa acestora.
(3) În cazul infractiunilor savârsite de militari, sesizarea comandantului este necesara numai în ceea ce priveste infractiunile prevazute la art. 413-417 din Codul penal.

Plangerea
Art. 289
(1) Plângerea este încunostintarea facuta de o persoana fizica sau juridica, referitoare la o vatamare ce i s-a cauzat prin infractiune.
(2) Plângerea trebuie sa cuprinda: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea si domiciliul petitionarului ori, pentru persoane juridice, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare, codul de identificare fiscala, numarul de înmatriculare în registrul comertului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice si contul bancar, indicarea reprezentantului legal ori conventional, descrierea faptei care formeaza obiectul plângerii, precum si indicarea faptuitorului si a mijloacelor de proba, daca sunt cunoscute.
(3) Plângerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie sa fie special, iar procura ramâne atasata plângerii.
(4) Daca este facuta în scris, plângerea trebuie semnata de persoana vatamata sau de mandatar.
(5) Plângerea în forma electronica îndeplineste conditiile de forma numai daca este certificata prin semnatura electronica, în conformitate cu prevederile legale.
(6) Plângerea formulata oral se consemneaza într-un proces-verbal de catre organul care o primeste.
(7) Plângerea se poate face si de catre unul dintre soti pentru celalalt sot sau de catre copilul major pentru parinti. Persoana vatamata poate sa declare ca nu îsi însuseste plângerea.
(8) Pentru persoana lipsita de capacitatea de exercitiu, plângerea se face de reprezentantul sau legal. Persoana cu capacitate de exercitiu restrânsa poate face plângere cu încuviintarea persoanelor prevazute de legea civila. În cazul în care faptuitorul este persoana care reprezinta legal sau încuviinteaza actele persoanei vatamate, sesizarea organelor de urmarire penala se face din oficiu.
(9) Plângerea gresit îndreptata la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata se trimite, pe cale administrativa, organului judiciar competent.
(10) În cazul în care plângerea este întocmita de catre o persoana care locuieste pe teritoriul României, cetatean român, strain sau persoana fara cetatenie, si prin aceasta se sesizeaza savârsirea unei infractiuni pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul judiciar este obligat sa primeasca plângerea si sa o transmita organului competent din tara pe teritoriul careia a fost comisa infractiunea. Regulile privind cooperarea judiciara în materie penala se aplica în mod corespunzator.
(11) Persoana care nu vorbeste sau nu întelege limba româna poate depune plângerea în limba pe care o întelege. Odata cu depunerea plângerii aceasta poate solicita ca, atunci când este citata, sa primeasca si o traducere a citatiei.

Denuntul
Art. 290
(1) Denuntul este încunostintarea facuta de catre o persoana fizica sau juridica despre savârsirea unei infractiuni.
(2) Denuntul se poate face numai personal, dispozitiile art. 289 alin. (2), (4) - (6) si (8) - (10) aplicându-se în mod corespunzator.
(3) Denuntul se depune la organul de urmarire penala competent în termen de 6 luni de la data savârsirii faptei prevazute de legea penala.

Examinarea sesizarii
Art. 294
(1) La primirea sesizarii, organul de urmarire penala procedeaza la verificarea competentei sale, iar în cazul prevazut la art. 58 alin. (3) înainteaza procurorului cauza, împreuna cu propunerea de trimitere a sesizarii organului competent.
(2) În situatia în care plângerea sau denuntul nu îndeplineste conditiile de forma prevazute de lege ori descrierea faptei este incompleta ori neclara, se restituie pe cale administrativa petitionarului, cu indicarea elementelor care lipsesc.
(3) Atunci când sesizarea îndeplineste conditiile legale de admisibilitate, dar din cuprinsul acesteia rezulta vreunul dintre cazurile de împiedicare a exercitarii actiunii penale prevazute de art. 16 alin. (1), organele de cercetare penala înainteaza procurorului actele, împreuna cu propunerea de clasare.
(4) În cazul în care procurorul apreciaza propunerea întemeiata, dispune, prin ordonanta, clasarea.

Autorizari sau alte conditii prealabile efectuarii in continuare a urmaririi penale fata de o persoana
Art. 294^1
Ori de câte ori este necesara o autorizare sau îndeplinirea unei alte conditii prealabile pentru a se dispune efectuarea în continuare a urmaririi penale fata de o anumita persoana, parchetul, odata cu sesizarea institutiei competente, înainteaza un referat întocmit de procuror, care va cuprinde date si informatii cu privire la savârsirea unor fapte prevazute de legea penala de catre persoana cu privire la care se solicita autorizarea.

Plangerea prealabila
Art. 295
(1) Punerea în miscare a actiunii penale se face numai la plângerea prealabila a persoanei vatamate, în cazul infractiunilor pentru care legea prevede ca este necesara o astfel de plângere.
(2) Plângerea prealabila se adreseaza organului de cercetare penala sau procurorului, potrivit legii.
(3) Dispozitiile art. 289 alin. (1) - (6) si (8) se aplica în mod corespunzator.

Obligatiile organului de urmarire penala in procedura plangerii prealabile
Art. 297
(1) La primirea plângerii prealabile, organul de urmarire penala verifica daca aceasta îndeplineste conditiile de forma si daca a fost depusa în termenul prevazut de lege. În cazul în care constata ca este tardiva, organul de cercetare penala înainteaza procurorului actele încheiate împreuna cu propunerea de clasare.
(2) Daca într-o cauza în care s-au facut acte de urmarire penala se constata ca este necesara plângerea prealabila, organul de urmarire penala cheama persoana vatamata si o întreaba daca întelege sa faca plângere. În caz afirmativ, organul de urmarire penala continua cercetarea. În caz contrar, înainteaza procurorului actele încheiate si propunerea de clasare.

Inceperea urmaririi penale
Art. 305
(1) Când actul de sesizare îndeplineste conditiile prevazute de lege, organul de urmarire penala dispune începerea urmaririi penale cu privire la fapta savârsita ori a carei savârsire se pregateste, chiar daca autorul este indicat sau cunoscut.
(2) Începerea urmaririi penale si respectiv continuarea efectuarii urmaririi penale se dispun prin ordonanta care cuprinde, dupa caz, mentiunile prevazute la art. 286 alin. (2) lit. a)-c) si g).
(3) Atunci când exista probe din care sa rezulte banuiala rezonabila ca o anumita persoana a savârsit fapta pentru care s-a început urmarirea penala si nu exista vreunul dintre cazurile prevazute la art. 16 alin. (1), organul de urmarire penala dispune ca urmarirea penala sa se efectueze în continuare fata de aceasta, care dobândeste calitatea de suspect. Masura dispusa de organul de cercetare penala se supune, în termen de 3 zile, confirmarii procurorului care supravegheaza urmarirea penala, organul de cercetare penala fiind obligat sa prezinte acestuia si dosarul cauzei.
(4) Fata de persoanele pentru care urmarirea penala este conditionata de obtinerea unei autorizatii prealabile sau de îndeplinirea unei alte conditii prealabile, efectuarea urmaririi penale se poate dispune numai dupa obtinerea autorizatiei ori dupa îndeplinirea conditiei.

Clasarea
Art. 315
(1) Clasarea se dispune când:
a) nu se poate începe urmarirea penala, întrucât nu sunt întrunite conditiile de fond si forma esentiale ale sesizarii;
b) exista unul dintre cazurile prevazute la art. 16 alin. (1).
(2) Ordonanta de clasare cuprinde mentiunile prevazute la art. 286 alin. (2), precum si dispozitii privind:
a) ridicarea sau mentinerea masurilor asiguratorii; aceste masuri înceteaza de drept daca persoana vatamata nu introduce actiune în fata instantei civile, în termen de 30 de zile de la comunicarea solutiei;
b) restituirea bunurilor ridicate sau a cautiunii;
c) sesizarea judecatorului de camera preliminara cu propunerea de luare a masurii de siguranta a confiscarii speciale;
d) sesizarea judecatorului de camera preliminara cu propunerea de desfiintare totala sau partiala a unui înscris;
e) sesizarea judecatorului de camera preliminara cu propunerea de luare ori, dupa caz, de confirmare, de înlocuire sau de încetare a masurilor de siguranta prevazute de art. 109 sau 110 din Codul penal, dispozitiile art. 246 alin. (13) aplicându-se în mod corespunzator;
f) cheltuielile judiciare.
(3) Daca în cursul urmaririi penale s-a luat una dintre masurile de siguranta prevazute de lege, se va face mentiune despre aceasta.
(4) În ordonanta se va face mentiune si cu privire la încetarea de drept a masurii preventive dispuse în cauza.
(5) Mentionarea motivelor de fapt si de drept este obligatorie numai daca procurorul nu îsi însuseste argumentele cuprinse în propunerea organului de cercetare penala ori daca a existat un suspect în cauza.

Renuntarea la urmarire penala
Art. 318
(1) În cazul infractiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunta la urmarirea penala când constata ca nu exista un interes public în urmarirea faptei.
(2) Interesul public se analizeaza în raport cu:
a) continutul faptei si împrejurarile concrete de savârsire a faptei;
b) modul si mijloacele de savârsire a faptei;
c) scopul urmarit;
d) urmarile produse sau care s-ar fi putut produce prin savârsirea infractiunii;
e) eforturile organelor de urmarire penala necesare pentru desfasurarea procesului penal prin raportare la gravitatea faptei si la timpul scurs de la data savârsirii acesteia;
f) atitudinea procesuala a persoanei vatamate;
g) existenta unei disproportii vadite între cheltuielile pe care le-ar implica desfasurarea procesului penal si gravitatea urmarilor produse sau care s-ar fi putut produce prin savârsirea infractiunii.
(3) Când autorul faptei este cunoscut, la aprecierea interesului public sunt avute în vedere si persoana suspectului sau a inculpatului, conduita avuta anterior savârsirii infractiunii, atitudinea suspectului sau a inculpatului dupa savârsirea infractiunii si eforturile depuse pentru înlaturarea sau diminuarea consecintelor infractiunii.
(4) Atunci când autorul faptei nu este identificat, se poate dispune renuntarea la urmarirea penala prin raportare doar la criteriile prevazute la alin. (2) lit. a), b), e) si g).
(5) Nu se poate dispune renuntarea la urmarirea penala pentru infractiunile care au avut ca urmare moartea victimei.
(6) Procurorul poate dispune, dupa consultarea suspectului sau a inculpatului, ca acesta sa îndeplineasca una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii:
a) sa înlature consecintele faptei penale sau sa repare paguba produsa ori sa convina cu partea civila o modalitate de reparare a acesteia;
b) sa ceara public scuze persoanei vatamate;
c) sa presteze o munca neremunerata în folosul comunitatii, pe o perioada cuprinsa între 30 si 60 de zile, în afara de cazul în care, din cauza starii de sanatate, persoana nu poate presta aceasta munca;
d) sa frecventeze un program de consiliere.
(7) În cazul în care procurorul dispune ca suspectul sau inculpatul sa îndeplineasca obligatiile prevazute la alin. (6), stabileste prin ordonanta termenul pâna la care acestea urmeaza a fi îndeplinite, care nu poate fi mai mare de 6 luni sau de 9 luni pentru obligatii asumate prin acord de mediere încheiat cu partea civila si care curge de la comunicarea ordonantei.
(8) Ordonanta de renuntare la urmarire cuprinde, dupa caz, mentiunile prevazute la art. 286 alin. (2), precum si dispozitii privind masurile dispuse conform alin. (6) din prezentul articol si art. 315 alin. (2) - (4), termenul pâna la care trebuie îndeplinite obligatiile prevazute la alin. (6) din prezentul articol si sanctiunea nedepunerii dovezilor la procuror, precum si cheltuielile judiciare.
(9) În cazul neîndeplinirii cu rea-credinta a obligatiilor în termenul prevazut la alin. (7), procurorul revoca ordonanta. Sarcina de a face dovada îndeplinirii obligatiilor sau prezentarea motivelor de neîndeplinire a acestora revine suspectului ori inculpatului.
(10) Ordonanta prin care s-a dispus renuntarea la urmarirea penala este verificata sub aspectul legalitatii si temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, dupa caz, de procurorul general al parchetului de pe lânga curtea de apel, iar când a fost întocmita de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când a fost întocmita de un procuror de la Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, ordonanta este verificata de procurorul-sef de sectie, iar când a fost întocmita de acesta, verificarea se face de catre procurorul general al acestui parchet.
(11) Dispozitiile alin. (10) se aplica în mod corespunzator atunci când ierarhia functiilor într-o structura a parchetului e stabilita prin lege speciala.
(12) Ordonanta prin care s-a dispus renuntarea la urmarirea penala, verificata potrivit alin. (10), se comunica în copie, dupa caz, persoanei care a facut sesizarea, partilor, suspectului, persoanei vatamate si altor persoane interesate si se transmite, spre confirmare, în termen de 10 zile de la data la care a fost emisa, judecatorului de camera preliminara de la instanta careia i-ar reveni, potrivit legii, competenta sa judece cauza în prima instanta.
(13) Judecatorul de camera preliminara stabileste termenul de solutionare si dispune citarea persoanelor prevazute la alin. (12).
(14) Judecatorul de camera preliminara hotaraste prin încheiere motivata, în camera de consiliu, cu citarea persoanelor prevazute la alin. (12), precum si cu participarea procurorului, asupra legalitatii si temeiniciei solutiei de renuntare la urmarirea penala. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedica solutionarea cererii de confirmare.
(15) Judecatorul de camera preliminara verifica legalitatea si temeinicia solutiei de renuntare la urmarirea penala pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul de urmarire penala si a înscrisurilor noi prezentate si, prin încheiere, admite sau respinge cererea de confirmare formulata de procuror. În cazul în care respinge cererea de confirmare, judecatorul de camera preliminara:
a) desfiinteaza solutia de renuntare la urmarire penala si trimite cauza la procuror pentru a începe sau a completa urmarirea penala ori, dupa caz, pentru a pune în miscare actiunea penala si a completa urmarirea penala;
b) desfiinteaza solutia de renuntare la urmarirea penala si dispune clasarea.
(16) Încheierea prin care s-a pronuntat una dintre solutiile prevazute la alin. (15) este definitiva. În cazul în care judecatorul a respins cererea de confirmare a solutiei de renuntare la urmarirea penala, o noua renuntare nu mai poate fi dispusa, indiferent de motivul invocat.

Efectuarea urmaririi penale de catre procuror
Art. 324
(1) Urmarirea penala se efectueaza în mod obligatoriu de catre procuror în cazurile prevazute de lege.
(2) Procurorul poate dispune preluarea oricarei cauze în care exercita supravegherea, indiferent de stadiul acesteia, pentru a efectua urmarirea penala.
(3) În cazurile în care procurorul efectueaza urmarirea penala, poate delega, prin ordonanta, organelor de cercetare penala efectuarea unor acte de urmarire penala.
(4) Punerea în miscare a actiunii penale, luarea sau propunerea masurilor restrictive de drepturi si libertati, încuviintarea de probatorii ori dispunerea celorlalte acte sau masuri procesuale nu pot forma obiectul delegarii prevazute la alin. (3).

Preluarea cauzelor de la alte parchete
Art. 325
(1) Procurorii din cadrul parchetului ierarhic superior pot prelua, în vederea efectuarii sau supravegherii urmaririi penale, cauze de competenta parchetelor ierarhic inferioare, prin dispozitia motivata a conducatorului parchetului ierarhic superior.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplica în mod corespunzator si când legea prevede o alta subordonare ierarhica.

Audierea inculpatului
Art. 378
(1) Inculpatul este lasat sa arate tot ce stie despre fapta pentru care a fost trimis în judecata, apoi i se pot pune întrebari în mod nemijlocit de catre procuror, de persoana vatamata, de partea civila, de partea responsabila civilmente, de ceilalti inculpati, precum si de avocatii acestora si de avocatul inculpatului a carui audiere se face. Presedintele si ceilalti membri ai completului pot, de asemenea, pune întrebari, daca apreciaza necesar, pentru justa solutionare a cauzei.
(2) Instanta poate respinge întrebarile care nu sunt concludente si utile cauzei. Întrebarile respinse se consemneaza în încheierea de sedinta.
(3) În situatiile în care legea prevede posibilitatea ca inculpatul sa fie obligat la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunitatii, acesta va fi întrebat daca îsi manifesta acordul în acest sens, în cazul în care va fi gasit vinovat.
(4) Când inculpatul nu îsi mai aminteste anumite fapte sau împrejurari ori când exista contraziceri între declaratiile facute de inculpat în instanta si cele date anterior, presedintele îi cere acestuia explicatii si poate da citire, în întregime sau în parte, declaratiilor anterioare.
(5) Când inculpatul refuza sa dea declaratii, instanta dispune citirea declaratiilor pe care acesta le-a dat anterior.
(6) Inculpatul poate fi reascultat ori de câte ori este necesar.

Schimbarea incadrarii juridice
Art. 386
(1) Daca în cursul judecatii se considera ca încadrarea juridica data faptei prin actul de sesizare urmeaza a fi schimbata, instanta este obligata sa puna în discutie noua încadrare si sa atraga atentia inculpatului ca are dreptul sa ceara lasarea cauzei mai la urma sau amânarea judecatii, pentru a-si pregati apararea.
(2) Daca noua încadrare juridica vizeaza o infractiune pentru care este necesara plângerea prealabila a persoanei vatamate, instanta de judecata cheama persoana vatamata si o întreaba daca întelege sa faca plângere prealabila. În situatia în care persoana vatamata formuleaza plângere prealabila, instanta continua cercetarea judecatoreasca, în caz contrar dispunând încetarea procesului penal.

Dezbaterile si ordinea in care se da cuvantul
Art. 388
(1) Dupa terminarea cercetarii judecatoresti se trece la dezbateri, dându-se cuvântul în urmatoarea ordine: procurorului, persoanei vatamate, partii civile, partii responsabile civilmente si inculpatului.
(2) Presedintele poate da cuvântul si în replica.
(3) Durata concluziilor procurorului, ale partilor, ale persoanei vatamate si ale avocatilor acestora poate fi limitata. Presedintele completului poate hotarî ca acestea trebuie sa aiba o durata similara.
(4) Presedintele are dreptul sa îi întrerupa pe cei care au cuvântul, daca în sustinerile lor depasesc limitele cauzei ce se judeca.
(5) Când vreuna dintre parti are mai multi avocati, doar unul dintre acestia, la alegerea partii, are dreptul de a pune concluzii.
(6) Pentru motive temeinice dezbaterile pot fi întrerupte. Întreruperea nu poate fi mai mare de 3 zile.

Rezolvarea actiunii penale
Art. 396
(1) Instanta hotaraste asupra învinuirii aduse inculpatului, pronuntând, dupa caz, condamnarea, renuntarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicarii pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.
(2) Condamnarea se pronunta daca instanta constata, dincolo de orice îndoiala rezonabila, ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savârsita de inculpat.
(3) Renuntarea la aplicarea pedepsei se pronunta daca instanta constata, dincolo de orice îndoiala rezonabila, ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savârsita de inculpat, în conditiile art. 80-82 din Codul penal.
(4) Amânarea aplicarii pedepsei se pronunta daca instanta constata, dincolo de orice îndoiala rezonabila, ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savârsita de inculpat, în conditiile art. 83-90 din Codul penal.
(5) Achitarea inculpatului se pronunta în cazurile prevazute la art. 16 alin. (1) lit. a) -d).
(6) Încetarea procesului penal se pronunta în cazurile prevazute la art. 16 alin. (1) lit. e) -j).
(7) Daca inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 si se constata, ca urmare a continuarii procesului, ca sunt incidente cazurile prevazute la art. 16 alin. (1) lit. a) -d), instanta de judecata pronunta achitarea.
(8) Daca inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 si se constata ca nu sunt incidente cazurile prevazute la art. 16 alin. (1) lit. a) -d), instanta de judecata pronunta încetarea procesului penal.
(9) În cazul în care, în cursul urmaririi penale, al procedurii de camera preliminara sau al judecatii, fata de inculpat s-a luat masura preventiva a controlului judiciar pe cautiune sau s-a dispus înlocuirea unei alte masuri preventive cu masura preventiva a controlului judiciar pe cautiune si inculpatul este condamnat la pedeapsa amenzii, instanta dispune plata acesteia din cautiune, potrivit dispozitiilor art. 217.
(10) Când judecata s-a desfasurat în conditiile art. 375 alin. (1), (1^1) si (2), când cererea inculpatului ca judecata sa aiba loc în aceste conditii a fost respinsa sau când cercetarea judecatoreasca a avut loc în conditiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanta retine aceeasi situatie de fapt ca cea recunoscuta de catre inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicarii pedepsei, limitele de pedeapsa prevazute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o patrime. Pentru inculpatii minori, instanta va avea în vedere aceste aspecte la alegerea masurii educative; în cazul masurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste masuri, prevazute de lege, se reduc cu o treime.

Continutul dispozitivului
Art. 404
(1) Dispozitivul trebuie sa cuprinda datele prevazute la art. 107 privitoare la persoana inculpatului, solutia data de instanta cu privire la infractiune, indicându-se denumirea acesteia si textul de lege în care se încadreaza, iar în caz de achitare sau de încetare a procesului penal, si cauza pe care se întemeiaza potrivit art. 16, precum si solutia data cu privire la solutionarea actiunii civile.
(2) Când instanta dispune condamnarea, în dispozitiv se mentioneaza pedeapsa principala aplicata. În cazul în care dispune suspendarea executarii acesteia, în dispozitiv se mentioneaza si masurile de supraveghere si obligatiile, prevazute la art. 93 alin. (1) - (3) din Codul penal, pe care trebuie sa le respecte condamnatul, se pun în vedere acestuia consecintele nerespectarii lor si ale savârsirii de noi infractiuni si se indica doua entitati din comunitate unde urmeaza a se executa obligatia de a presta o munca neremunerata în folosul comunitatii, prevazuta la art. 93 alin. (3) din Codul penal, dupa consultarea listei privind posibilitatile concrete de executare existente la nivelul fiecarui serviciu de probatiune. Consilierul de probatiune, pe baza evaluarii initiale, va decide în care din cele doua institutii din comunitate mentionate în hotarârea judecatoreasca urmeaza a se executa obligatia si tipul de activitate. Când instanta dispune masura educativa a supravegherii, în dispozitiv se mentioneaza persoana care realizeaza supravegherea si îndrumarea minorului.
(3) Când instanta dispune renuntarea la aplicarea pedepsei, în dispozitiv se face mentiune despre aplicarea avertismentului, potrivit art. 81 din Codul penal, iar când dispune amânarea aplicarii pedepsei, în dispozitiv se mentioneaza pedeapsa stabilita a carei aplicare se amâna, precum si masurile de supraveghere si obligatiile, prevazute la art. 85 alin. (1) si (2) din Codul penal, pe care trebuie sa le respecte inculpatul, se pun în vedere acestuia consecintele nerespectarii lor si ale savârsirii de noi infractiuni, iar daca a impus obligatia de a presta o munca neremunerata în folosul comunitatii, se mentioneaza doua entitati din comunitate unde urmeaza a se executa aceasta obligatie, dupa consultarea listei privind posibilitatile concrete de executare existente la nivelul fiecarui serviciu de probatiune. Consilierul de probatiune, pe baza evaluarii initiale, va decide în care din cele doua institutii din comunitate mentionate în hotarârea judecatoreasca urmeaza a se executa obligatia si tipul de activitate si îndrumarea minorului.
(4) Dispozitivul trebuie sa mai cuprinda, dupa caz, cele hotarâte de instanta cu privire la:
a) deducerea duratei masurii preventive privative de libertate si a internarii medicale, indicându-se partea din pedeapsa executata în acest mod;
b) masurile preventive;
c) masurile asiguratorii;
d) masurile de siguranta;
e) cheltuielile judiciare;
f) restituirea lucrurilor;
g) restabilirea situatiei anterioare;
h) cautiune;
i) rezolvarea oricarei alte probleme privind justa solutionare a cauzei.
(5) Când instanta pronunta pedeapsa închisorii, în dispozitiv se face mentiune ca persoana condamnata este lipsita de drepturile sau, dupa caz, unele dintre drepturile prevazute la art. 65 din Codul penal, pe durata prevazuta în acelasi articol.
(6) Când instanta a pronuntat pedeapsa închisorii, iar persoana vatamata a solicitat înstiintarea cu privire la eliberarea în orice mod sau evadarea condamnatului, instanta face o mentiune în acest sens în dispozitivul hotarârii.
(6^1) Când instanta a dispus amânarea aplicarii pedepsei sau interzicerea unuia sau mai multora dintre drepturile prevazute la art. 66 alin. (1) lit. l) -o) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificarile si completarile ulterioare, odata cu aplicarea pedepsei accesorii sau a pedepsei complementare a interzicerii exercitarii unor drepturi, dispozitivul va cuprinde mentiunea ca persoana sau persoanele beneficiare ale masurilor de protectie pot solicita emiterea unui ordin european de protectie în conditiile legii.
(7) Dispozitivul trebuie sa cuprinda mentiunea ca hotarârea este supusa apelului, cu aratarea termenului în care acesta poate fi exercitat, indicarea datei în care hotarârea a fost pronuntata si a faptului ca pronuntarea s-a facut în sedinta publica.

Pronuntarea hotararii
Art. 405
(1) Hotarârea se pronunta, dupa redactare, în sedinta publica de catre presedinte sau de catre alt membru al completului de judecata desemnat de presedinte, asistat de grefier, care va citi dispozitivul hotarârii sau se pronunta prin punerea acesteia la dispozitia partilor, a persoanei vatamate si a procurorului, prin mijlocirea grefei instantei.
(2) În cazurile în care rezultatul deliberarii se consemneaza într-o minuta, deliberarea si pronuntarea hotarârii au loc în termen de cel mult 15 zile de la închiderea dezbaterilor, daca legea nu prevede altfel. În cazuri temeinic justificate, daca deliberarea si pronuntarea hotarârii nu pot avea loc în acest termen, instanta poate amâna pronuntarea o singura data, pentru o durata de cel mult 15 zile. Presedintele sau, dupa caz, alt membru al completului pronunta minuta hotarârii, în conditiile alin. (1), daca legea nu prevede altfel.
(3) La pronuntarea hotarârii partile si persoana vatamata nu se citeaza.

Cazurile de contestatie in anulare
Art. 426
Împotriva hotarârilor penale definitive se poate face contestatie în anulare în urmatoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fara citarea legala a unei parti sau când, desi legal citata, a fost în imposibilitate de a se prezenta si de a înstiinta instanta despre aceasta imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, desi existau probe cu privire la o cauza de încetare a procesului penal;
c) când hotarârea din apel a fost pronuntata de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanta de apel nu a fost compusa potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata în apel a avut loc fara participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistenta juridica a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când sedinta de judecata în apel nu a fost publica, în afara de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanta de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, daca audierea era legal posibila;
i) când împotriva unei persoane s-au pronuntat doua hotarâri definitive pentru aceeasi fapta.

Admiterea in principiu
Art. 431
(1) Instanta examineaza admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, cu citarea partilor si cu participarea procurorului. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedica examinarea admisibilitatii în principiu.
(2) Instanta, constatând ca cererea de contestatie în anulare este facuta în termenul prevazut de lege, ca motivul pe care se sprijina contestatia este dintre cele prevazute la art. 426 si ca în sprijinul contestatiei se depun ori se invoca dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestatia si dispune citarea partilor interesate.

Declararea recursului in casatie
Art. 436
(1) Pot formula cerere de recurs în casatie:
a) procurorul, în ceea ce priveste latura penala si latura civila;
b) inculpatul, în ceea ce priveste latura penala si latura civila, împotriva hotarârilor prin care s-a dispus condamnarea, renuntarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicarii pedepsei ori încetarea procesului penal;
c) partea civila si partea responsabila civilmente, în ceea ce priveste latura civila, iar referitor la latura penala, în masura în care solutia din aceasta latura a influentat solutia în latura civila.
(2) Inculpatul, partea civila si partea responsabila civilmente pot formula cerere de recurs în casatie numai prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii în fata Înaltei Curti de Casatie si Justitie.
(3) Pâna la închiderea dezbaterilor la instanta de recurs, partile si procurorul îsi pot retrage recursul în casatie declarat. Retragerea trebuie sa fie facuta personal de parte sau prin mandatar special, iar daca partea se afla în stare de detinere, printr-o declaratie atestata sau consemnata într-un proces-verbal de catre conducerea locului de detinere. Declaratia de retragere se poate face fie la instanta a carei hotarâre a fost atacata, fie la instanta de recurs.
(4) Reprezentantii legali pot retrage recursul în casatie cu respectarea, în ceea ce priveste latura civila, a conditiilor prevazute de legea civila. Inculpatul minor nu poate retrage recursul în casatie declarat personal sau de reprezentantul sau legal.
(5) Recursul în casatie declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic superior.
(6) Decizia instantei de apel prin care a fost respins apelul nu poate fi atacata cu recurs în casatie de persoanele care nu au exercitat calea de atac a apelului ori când apelul acestora a fost retras.

Cazurile in care se poate face recurs in casatie
Art. 438
(1) Hotarârile sunt supuse casarii în urmatoarele cazuri:
1. în cursul judecatii nu au fost respectate dispozitiile privind competenta dupa materie sau dupa calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuata de o instanta inferioara celei legal competente;
2. hotarârea a fost pronuntata de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
3. instanta nu a fost compusa potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
4. judecata a avut loc fara participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
5. judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenta juridica a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
6. sedinta de judecata nu a fost publica, în afara de cazurile când legea prevede altfel;
7. inculpatul a fost condamnat pentru o fapta care nu este prevazuta de legea penala;
8. în mod gresit s-a dispus încetarea procesului penal;
9. hotarârea cuprinde motive contradictorii ori motive straine de natura cauzei sau exista o contradictie între considerentele si dispozitivul hotarârii;
10. instanta nu a procedat la audierea inculpatului prezent, daca audierea era legal posibila;
11. nu s-a constatat gratierea sau în mod gresit s-a constatat ca pedeapsa aplicata inculpatului a fost gratiata;
12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevazute de lege;
13. instanta si-a întemeiat hotarârea pe probe pentru care a fost aplicata sanctiunea excluderii sau în mod gresit s-a aplicat sanctiunea excluderii cu privire la probe legal administrate;
14. instanta nu s-a pronuntat asupra unuia sau mai multor motive de apel.
(2) Cazurile prevazute la alin. (1) pot constitui temei al casarii hotarârii doar daca nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecarii apelului ori daca, desi au fost invocate, au fost respinse sau instanta a omis sa se pronunte asupra lor.
(3) În cazul în care cererea de recurs în casatie a fost respinsa, partea sau procurorul care a declarat recursul în casatie nu mai poate formula o noua cerere împotriva aceleiasi hotarâri, indiferent de motivul invocat.

Admiterea in principiu
Art. 440
(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casatie se examineaza în camera de consiliu de un complet format din un judecator, dupa depunerea raportului magistratului-asistent si atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinita, fara citarea partilor si fara participarea procurorului.
(2) Daca cererea de recurs în casatie nu este facuta în termenul prevazut de lege sau daca nu s-au respectat dispozitiile art. 434, art. 436 alin. (1) si (6), art. 437 si art. 438, instanta respinge, prin încheiere definitiva, cererea de recurs în casatie.
(3) Daca cererea de recurs în casatie a fost retrasa, instanta ia act de retragere, prin încheiere.
(4) În cazul în care instanta constata ca cererea îndeplineste conditiile prevazute la art. 434-438, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casatie si trimite cauza în vederea judecarii recursului în casatie.
(5) În cazul recursurilor în casatie declarate împotriva deciziilor pronuntate de completele de 5 judecatori, ca instante de apel, judecatorul care examineaza admisibilitatea cererii de recurs în casatie în conditiile prevazute în alin. (1) - (4) trebuie sa faca parte dintr-un complet de 5 judecatori.

Solutiile la judecata recursului in casatie
Art. 448
(1) Instanta, judecând recursul în casatie, pronunta una dintre urmatoarele solutii:
1. respinge recursul în casatie, mentinând hotarârea atacata, daca recursul în casatie este nefondat;
2. admite recursul în casatie, casând hotarârea atacata, si:
a) îl achita pe inculpat sau dispune încetarea procesului penal ori înlatura gresita aplicare a legii;
b) dispune rejudecarea de catre instanta de apel ori de catre instanta competenta material sau dupa calitatea persoanei, daca sunt incidente celelalte cazuri de casare prevazute la art. 438.
(2) Daca recursul în casatie vizeaza gresita solutionare a laturii civile, instanta, dupa admiterea recursului, înlatura nelegalitatea constatata sau dispune rejudecarea de catre instanta a carei hotarâre a fost casata, în conditiile alin. (1) pct. 2 lit. b).
(3) În cazul prevazut la alin. (1) pct. 2 lit. a) instanta de recurs în casatie desfiinteaza si hotarârea primei instante, daca se constata aceleasi încalcari de lege ca în decizia recurata.
(4) În cazul în care condamnatul se gaseste în cursul executarii pedepsei, instanta, admitând recursul în casatie si pronuntând casarea cu trimitere, dispune asupra starii de libertate a acestuia, putând lua o masura preventiva.

Cererea de revizuire
Art. 456
(1) Cererea de revizuire se adreseaza instantei care a judecat cauza în prima instanta.
(2) Cererea se formuleaza în scris si trebuie motivata, cu aratarea cazului de revizuire pe care se întemeiaza si a mijloacelor de proba în dovedirea acestuia.
(3) La cerere se vor alatura copii de pe înscrisurile de care cel ce a formulat cererea de revizuire întelege a se folosi în proces, certificate pentru conformitate cu originalul. Când înscrisurile sunt redactate într-o limba straina, ele se vor alatura în traducere efectuata de un traducator autorizat.
(4) În cazul în care cererea nu îndeplineste conditiile prevazute la alin. (2) si (3), instanta pune în vedere celui ce a formulat cererea sa o completeze, într-un termen stabilit de instanta, sub sanctiunea prevazuta la art. 459 alin. (5).

Revizuirea in cazul hotararilor Curtii Europene a Drepturilor Omului
Art. 465
(1) Hotarârile definitive pronuntate în cauzele în care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat o încalcare a drepturilor sau libertatilor fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a solutionarii amiabile a litigiului dintre stat si reclamanti, pot fi supuse revizuirii, daca vreuna dintre consecintele grave ale încalcarii Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si a protocoalelor aditionale la aceasta continua sa se produca si nu poate fi remediata decât prin revizuirea hotarârii pronuntate.
(2) Pot cere revizuirea:
a) persoana al carei drept a fost încalcat;
b) membrii de familie ai condamnatului, chiar si dupa moartea acestuia, numai daca cererea este formulata în favoarea condamnatului;
c) procurorul.
(3) Cererea de revizuire se introduce la instanta care a pronuntat hotarârea a carei revizuire se cere.
(4) Cererea de revizuire se poate face cel mai târziu în termen de 3 luni de la data publicarii în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotarârii definitive pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
(5) Dupa sesizare, instanta poate dispune, din oficiu, la propunerea procurorului sau la cererea partii, suspendarea executarii hotarârii atacate. Dispozitiile art. 460 alin. (1) si (3) se aplica în mod corespunzator.
(6) Participarea procurorului este obligatorie.
(7) La judecarea cererii de revizuire, partile se citeaza. Partea aflata în stare de detinere este adusa la judecata.
(8) Atunci când partile sunt prezente la judecarea cererii de revizuire, instanta asculta si concluziile acestora.
(9) Instanta examineaza cererea în baza actelor dosarului si se pronunta prin decizie.
(10) Instanta respinge cererea în cazul în care constata ca este tardiva, inadmisibila sau nefondata.
(11) Atunci când instanta constata ca cererea este fondata:
a) desfiinteaza, în parte, hotarârea atacata sub aspectul dreptului încalcat si, rejudecând cauza, cu aplicarea dispozitiilor sectiunii 1 a cap. V din titlul III al partii speciale, înlatura consecintele încalcarii dreptului;
b) desfiinteaza hotarârea si, când este necesara administrarea de probe, dispune rejudecarea de catre instanta în fata careia s-a produs încalcarea dreptului, aplicându-se dispozitiile sectiunii 1 a cap. V din titlul III al partii speciale.
(12) Hotarârea pronuntata este supusa cailor de atac prevazute de lege pentru hotarârea revizuita.

Cererea de redeschidere a procesului penal
Art. 467
(1) Cererea de redeschidere a procesului penal poate fi formulata de catre persoana judecata în lipsa si se adreseaza instantei care a judecat cauza în prima instanta.
(2) Când persoana judecata în lipsa este privata de libertate, cererea poate fi depusa la administratia locului de detinere, care o va trimite de îndata instantei competente.
(3) Cererea se formuleaza în scris si trebuie motivata cu privire la îndeplinirea conditiilor prevazute la art. 466.
(4) Cererea poate fi însotita de copii de pe înscrisurile de care persoana judecata în lipsa întelege a se folosi în proces, certificate pentru conformitate cu originalul. Când înscrisurile sunt redactate într-o limba straina, ele vor fi însotite de traducere.
(5) În cazul în care cererea nu îndeplineste conditiile prevazute la alin. (3) si (4), instanta pune în vedere celui ce a formulat cererea sa o completeze pâna la primul termen de judecata sau, dupa caz, într-un termen scurt, stabilit de instanta.

Dispozitii privind asistenta judiciara internationala
Art. 548
(1) Cooperarea judiciara internationala va fi solicitata sau acordata în conformitate cu dispozitiile actelor juridice ale Uniunii Europene, tratatelor internationale din domeniul cooperarii judiciare internationale în materie penala la care România este parte, precum si cu dispozitiile cuprinse în legea speciala si în prezentul capitol, daca în tratatele internationale nu se prevede altfel.
(2) Actele membrilor straini detasati ai unei echipe comune de ancheta efectuate în baza si conform acordului încheiat si dispozitiilor conducatorului echipei au o valoare similara actelor efectuate de catre organele de urmarire penala române.

Punerea in executare a pedepsei inchisorii sau a detentiunii pe viata si a pedepsei accesorii
Art. 555
(1) Pedeapsa închisorii si pedeapsa detentiunii pe viata se pun în executare prin emiterea mandatului de executare. Mandatul de executare se emite de judecatorul delegat cu executarea în ziua ramânerii definitive a hotarârii la instanta de fond sau, dupa caz, în ziua primirii extrasului prevazut la art. 553 alin. (3), se întocmeste în 3 exemplare si cuprinde: denumirea instantei de executare, data emiterii, datele privitoare la persoana condamnatului, numarul si data hotarârii care se executa si denumirea instantei care a pronuntat-o, pedeapsa pronuntata si textul de lege aplicat, pedeapsa accesorie aplicata, timpul retinerii si arestarii preventive ori al arestului la domiciliu, care s-a dedus din durata pedepsei, mentiunea daca cel condamnat este recidivist, precum si, dupa caz, mentiunea prevazuta la art. 404 alin. (6), ordinul de arestare si de detinere, semnatura judecatorului delegat, precum si stampila instantei de executare.
(2) În cazul în care cel condamnat se afla în stare de libertate, odata cu emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii sau a pedepsei detentiunii pe viata, judecatorul delegat cu executarea emite si un ordin prin care interzice condamnatului sa paraseasca tara. Ordinul se întocmeste în 3 exemplare si cuprinde: denumirea instantei de executare, data emiterii, datele privitoare la persoana condamnatului, pedeapsa pronuntata împotriva acestuia, numarul si data hotarârii de condamnare, denumirea instantei care a pronuntat-o, numarul mandatului de executare a pedepsei emis pe numele condamnatului, dispozitia de interzicere a parasirii tarii, semnatura judecatorului delegat, precum si stampila instantei de executare.

Trimiterea spre executare a mandatului
Art. 556
(1) Pentru ducerea la îndeplinire a mandatului de executare se trimit doua exemplare organului de politie de la domiciliul sau resedinta condamnatului, iar în cazul în care acesta nu are domiciliul sau resedinta în România, organului de politie în raza teritoriala a caruia se afla instanta de executare, când condamnatul este liber, sau, dupa caz, când condamnatul este arestat, comandantului la locul de detinere.
(1^1) În situatia în care mandatul de executare contine erori materiale, însa permite identificarea persoanei în vederea punerii în executare, în raport cu datele de identificare ale persoanei existente în evidentele organelor de politie si hotarârea instantei de judecata, organul de politie executa hotarârea, solicitând, în acelasi timp, instantei de judecata îndreptarea erorilor materiale sesizate.
(2) Pentru aducerea la îndeplinire a ordinului de interzicere a parasirii tarii se trimite de îndata câte un exemplar organului competent sa elibereze pasaportul si Inspectoratului General al Politiei de Frontiera.
(2^1) Mandatul de executare sau ordinul de interzicere a parasirii tarii poate fi transmis organelor competente si prin fax, posta electronica sau prin orice mijloc în masura sa produca un document scris în conditii care sa permita autoritatilor destinatare sa îi stabileasca autenticitatea.
(3) În cazul în care cel condamnat se afla în stare de libertate, organele de executare prevazute la alin. (1) si (2) au obligatia de a lua masurile prevazute de lege în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei si a ordinului de interzicere a parasirii tarii, în ziua primirii acestora.

Intervenirea unei legi penale noi
Art. 595
(1) Când dupa ramânerea definitiva a hotarârii de condamnare sau a hotarârii prin care s-a aplicat o masura educativa intervine o lege ce nu mai prevede ca infractiune fapta pentru care s-a pronuntat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsa sau o masura educativa mai usoara decât cea care se executa ori urmeaza a se executa, instanta ia masuri pentru aducerea la îndeplinire, dupa caz, a dispozitiilor art. 4 si 6 din Codul penal.
(2) Aplicarea dispozitiilor alin. (1) se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a persoanei condamnate de catre instanta de executare, iar daca persoana condamnata se afla în executarea pedepsei sau a unei masuri educative, de catre instanta corespunzatoare în grad în a carei circumscriptie se afla locul de detinere sau, dupa caz, centrul educativ ori centrul de detentie.

Legalitatea procesului penal
Art. 2
Procesul penal se desfasoara potrivit dispozitiilor prevazute de lege.

Separarea functiilor judiciare
Art. 3
(1) În procesul penal se exercita urmatoarele functii judiciare:
a) functia de urmarire penala;
b) functia de dispozitie asupra drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanei în faza de urmarire penala;
c) functia de verificare a legalitatii trimiterii ori netrimiterii în judecata;
d) functia de judecata.
(2) Functiile judiciare se exercita din oficiu, în afara de cazul când, prin lege, se dispune altfel.
(3) În desfasurarea aceluiasi proces penal, exercitarea unei functii judiciare este incompatibila cu exercitarea unei alte functii judiciare, cu exceptia celei prevazute la alin. (1) lit. c), care este compatibila cu functia de judecata, mai putin când se dispune începerea judecatii potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c).
(4) În exercitarea functiei de urmarire penala, procurorul si organele de cercetare penala strâng probele necesare pentru a se constata daca exista sau nu temeiuri de trimitere în judecata.
(5) Asupra actelor si masurilor din cadrul urmaririi penale, care restrâng drepturile si libertatile fundamentale ale persoanei, dispune judecatorul desemnat cu atributii în acest sens, cu exceptia cazurilor prevazute de lege.
(6) Asupra legalitatii actului de trimitere în judecata si probelor pe care se bazeaza acesta, precum si asupra legalitatii solutiilor de netrimitere în judecata se pronunta judecatorul de camera preliminara, în conditiile legii.
(7) Judecata se realizeaza de catre instanta, în complete legal constituite.

Obligativitatea punerii in miscare si a exercitarii actiunii penale
Art. 7
(1) Procurorul este obligat sa puna în miscare si sa exercite actiunea penala din oficiu atunci când exista probe din care rezulta savârsirea unei infractiuni si nu exista vreo cauza legala de împiedicare, alta decât cele prevazute la alin. (2) si (3).
(2) În cazurile si în conditiile prevazute expres de lege, procurorul poate renunta la exercitarea actiunii penale daca, în raport cu elementele concrete ale cauzei, nu exista un interes public în realizarea obiectului acesteia.
(3) În cazurile prevazute expres de lege, procurorul pune în miscare si exercita actiunea penala dupa introducerea plângerii prealabile a persoanei vatamate sau dupa obtinerea autorizarii ori sesizarii organului competent sau dupa îndeplinirea unei alte conditii prevazuta de lege.

Dreptul la libertate si siguranta
Art. 9
(1) În cursul procesului penal este garantat dreptul oricarei persoane la libertate si siguranta.
(2) Orice masura privativa sau restrictiva de libertate se dispune în mod exceptional si doar în cazurile si în conditiile prevazute de lege.
(3) Orice persoana arestata are dreptul de a fi informata în cel mai scurt timp si într-o limba pe care o întelege asupra motivelor arestarii sale si are dreptul de a formula contestatie împotriva dispunerii masurii.
(4) Atunci când se constata ca o masura privativa sau restrictiva de libertate a fost dispusa în mod nelegal, organele judiciare competente au obligatia de a dispune revocarea masurii si, dupa caz, punerea în libertate a celui retinut sau arestat.
(5) Orice persoana fata de care s-a dispus în mod nelegal, în cursul procesului penal, o masura privativa de libertate are dreptul la repararea pagubei suferite, în conditiile prevazute de lege.

Dreptul la aparare
Art. 10
(1) Partile si subiectii procesuali principali au dreptul de a se apara ei însisi sau de a fi asistati de avocat.
(2) Partile, subiectii procesuali principali si avocatul au dreptul sa beneficieze de timpul si înlesnirile necesare pregatirii apararii.
(3) Suspectul are dreptul de a fi informat de îndata si înainte de a fi ascultat despre fapta pentru care se efectueaza urmarirea penala si încadrarea juridica a acesteia. Inculpatul are dreptul de a fi informat de îndata despre fapta pentru care s-a pus în miscare actiunea penala împotriva lui si încadrarea juridica a acesteia.
(4) Înainte de a fi ascultati, suspectului si inculpatului trebuie sa li se puna în vedere ca au dreptul de a nu face nicio declaratie.
(5) Organele judiciare au obligatia de a asigura exercitarea deplina si efectiva a dreptului la aparare de catre parti si subiectii procesuali principali în tot cursul procesului penal.
(6) Dreptul la aparare trebuie exercitat cu buna-credinta, potrivit scopului pentru care a fost recunoscut de lege.

Aplicarea legii procesuale penale in timp si spatiu
Art. 13
(1) Legea procesuala penala se aplica în procesul penal actelor efectuate si masurilor dispuse, de la intrarea ei în vigoare si pâna în momentul iesirii din vigoare, cu exceptia situatiilor prevazute în dispozitiile tranzitorii.
(2) Legea procesuala penala româna se aplica actelor efectuate si masurilor dispuse pe teritoriul României, cu exceptiile prevazute de lege.

Obiectul si exercitarea actiunii penale
Art. 14
(1) Actiunea penala are ca obiect tragerea la raspundere penala a persoanelor care au savârsit infractiuni.
(2) Actiunea penala se pune în miscare prin actul de inculpare prevazut de lege.
(3) Actiunea penala se poate exercita în tot cursul procesului penal, în conditiile legii.

Cazurile care impiedica punerea in miscare si exercitarea actiunii penale
Art. 16
(1) Actiunea penala nu poate fi pusa în miscare, iar când a fost pusa în miscare nu mai poate fi exercitata daca:
a) fapta nu exista;
b) fapta nu este prevazuta de legea penala ori nu a fost savârsita cu vinovatia prevazuta de lege;
c) nu exista probe ca o persoana a savârsit infractiunea;
d) exista o cauza justificativa sau de neimputabilitate;
e) lipseste plângerea prealabila, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o alta conditie prevazuta de lege, necesara pentru punerea în miscare a actiunii penale;
f) a intervenit amnistia sau prescriptia, decesul suspectului ori al inculpatului persoana fizica sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoana juridica;
g) a fost retrasa plângerea prealabila, în cazul infractiunilor pentru care retragerea acesteia înlatura raspunderea penala, a intervenit împacarea ori a fost încheiat un acord de mediere în conditiile legii;
h) exista o cauza de nepedepsire prevazuta de lege;
i) exista autoritate de lucru judecat;
j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
(2) În cazurile prevazute la alin. (1) lit. e) si j), actiunea penala poate fi pusa în miscare ulterior, în conditiile prevazute de lege.

Stingerea actiunii penale
Art. 17
(1) În cursul urmaririi penale actiunea penala se stinge prin clasare sau prin renuntare la urmarirea penala, în conditiile prevazute de lege.
(2) În cursul judecatii actiunea penala se stinge prin ramânerea definitiva a hotarârii judecatoresti de condamnare, renuntare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicarii pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal.

Introducerea in procesul penal a partii responsabile civilmente
Art. 21
(1) Introducerea în procesul penal a partii responsabile civilmente poate avea loc, la cererea partii îndreptatite potrivit legii civile, în termenul prevazut la art. 20 alin. (1).
(2) Atunci când exercita actiunea civila, procurorul este obligat sa ceara introducerea în procesul penal a partii responsabile civilmente, în conditiile alin. (1).
(3) Partea responsabila civilmente poate interveni în procesul penal pâna la terminarea cercetarii judecatoresti la prima instanta de judecata, luând procedura din stadiul în care se afla în momentul interventiei.
(4) Partea responsabila civilmente are, în ceea ce priveste actiunea civila, toate drepturile pe care legea le prevede pentru inculpat.

Subiectii procesuali principali
Art. 33
(1) Subiectii procesuali principali sunt suspectul si persoana vatamata.
(2) Subiectii procesuali principali au aceleasi drepturi si obligatii ca si partile, cu exceptia celor pe care legea le acorda numai acestora.

Alti subiecti procesuali
Art. 34
În afara participantilor prevazuti la art. 33, sunt subiecti procesuali: martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum si orice alte persoane sau organe prevazute de lege având anumite drepturi, obligatii sau atributii în procedurile judiciare penale.

Suspectul
Art. 77
Persoana cu privire la care, din datele si probele existente în cauza, rezulta banuiala rezonabila ca a savârsit o fapta prevazuta de legea penala se numeste suspect.

Drepturile suspectului
Art. 78
Suspectul are drepturile prevazute de lege pentru inculpat, daca legea nu prevede altfel.

Desemnarea unui reprezentant al persoanelor vatamate
Art. 80
(1) În situatia în care în cauza exista un numar mare de persoane vatamate care nu au interese contrarii, acestea pot desemna o persoana care sa le reprezinte interesele în cadrul procesului penal. În cazul în care persoanele vatamate nu si-au desemnat un reprezentant comun, pentru buna desfasurare a procesului penal, procurorul sau instanta de judecata poate desemna, prin ordonanta, respectiv prin încheiere motivata, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele. Încheierea sau ordonanta va fi comunicata persoanelor vatamate, care trebuie sa încunostinteze, în termen de 3 zile de la primirea comunicarii, procurorul sau instanta în cazul în care refuza sa fie reprezentati prin avocatul desemnat din oficiu. Toate actele de procedura comunicate reprezentantului sau de care reprezentantul a luat cunostinta sunt prezumate a fi cunoscute de catre persoanele reprezentate.
(2) Reprezentantul persoanelor vatamate exercita toate drepturile recunoscute de lege acestora.

Drepturile persoanei vatamate
Art. 81
În cadrul procesului penal, persoana vatamata are urmatoarele drepturi:
a) dreptul de a fi informata cu privire la drepturile sale;
b) dreptul de a propune administrarea de probe de catre organele judiciare, de a ridica exceptii si de a pune concluzii;
c) dreptul de a formula orice alte cereri ce tin de solutionarea laturii penale a cauzei;
d) dreptul de a fi informata, într-un termen rezonabil, cu privire la stadiul urmaririi penale, la cererea sa expresa, cu conditia de a indica o adresa pe teritoriul României, o adresa de posta electronica sau mesagerie electronica, la care aceste informatii sa îi fie comunicate;
e) dreptul de a consulta dosarul, în conditiile legii;
f) dreptul de a fi ascultata;
g) dreptul de a adresa întrebari inculpatului, martorilor si expertilor;
g^1) dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu întelege, nu se exprima bine sau nu poate comunica în limba româna. În cazurile urgente se pot folosi mijloace tehnice de comunicare, daca se apreciaza ca acest lucru este necesar si ca nu împiedica exercitarea drepturilor persoanei vatamate;
g^2) dreptul de a i se comunica traducerea într-o limba pe care o întelege a oricarei solutii de netrimitere în judecata, atunci când nu întelege limba româna;
h) dreptul de a fi asistata de avocat sau reprezentata;
i) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;
j) alte drepturi prevazute de lege.
(2) Persoana care a suferit o vatamare fizica, materiala sau morala printr-o fapta penala pentru care actiunea penala se pune în miscare din oficiu si care nu doreste sa participe la procesul penal trebuie sa înstiinteze despre aceasta organul judiciar, care, daca apreciaza necesar, o va putea audia în calitate de martor.

Drepturile inculpatului
Art. 83
În cursul procesului penal, inculpatul are urmatoarele drepturi:
a) dreptul de a nu da nicio declaratie pe parcursul procesului penal, atragându-i-se atentia ca daca refuza sa dea declaratii nu va suferi nicio consecinta defavorabila, iar daca va da declaratii acestea vor putea fi folosite ca mijloace de proba împotriva sa;
a^1) dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat si încadrarea juridica a acesteia;
b) dreptul de a consulta dosarul, în conditiile legii;
c) dreptul de a avea un avocat ales, iar daca nu îsi desemneaza unul, în cazurile de asistenta obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;
d) dreptul de a propune administrarea de probe în conditiile prevazute de lege, de a ridica exceptii si de a pune concluzii;
e) dreptul de a formula orice alte cereri ce tin de solutionarea laturii penale si civile a cauzei;
f) dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu întelege, nu se exprima bine sau nu poate comunica în limba româna;
g) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;
g^1) dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale;
h) alte drepturi prevazute de lege.

Asistenta juridica obligatorie a suspectului sau a inculpatului
Art. 90
Asistenta juridica este obligatorie:
a) când suspectul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de detentie ori într-un centru educativ, când este retinut sau arestat, chiar în alta cauza, când fata de acesta a fost dispusa masura de siguranta a internarii medicale, chiar în alta cauza, precum si în alte cazuri prevazute de lege;
b) în cazul în care organul judiciar apreciaza ca suspectul ori inculpatul nu si-ar putea face singur apararea;
c) în cursul procedurii în camera preliminara si în cursul judecatii în cauzele în care legea prevede pentru infractiunea savârsita pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.

Proba si mijloacele de proba
Art. 97
(1) Constituie proba orice element de fapt care serveste la constatarea existentei sau inexistentei unei infractiuni, la identificarea persoanei care a savârsit-o si la cunoasterea împrejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei si care contribuie la aflarea adevarului în procesul penal.
(2) Proba se obtine în procesul penal prin urmatoarele mijloace:
a) declaratiile suspectului sau ale inculpatului;
b) declaratiile persoanei vatamate;
c) declaratiile partii civile sau ale partii responsabile civilmente;
d) declaratiile martorilor;
e) înscrisuri, rapoarte de expertiza sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de proba;
f) orice alt mijloc de proba care nu este interzis prin lege.
(3) Procedeul probatoriu este modalitatea legala de obtinere a mijlocului de proba.

Aprecierea probelor
Art. 103
(1) Probele nu au o valoare dinainte stabilita prin lege si sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluarii tuturor probelor administrate în cauza.
(2) În luarea deciziei asupra existentei infractiunii si a vinovatiei inculpatului instanta hotaraste motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanta are convingerea ca acuzatia a fost dovedita dincolo de orice îndoiala rezonabila.
(3) Hotarârea de condamnare, de renuntare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicarii pedepsei nu se poate întemeia în masura determinanta pe declaratiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejati.

Dispozitii generale
Art. 138
(1) Constituie metode speciale de supraveghere sau cercetare urmatoarele:
a) interceptarea comunicatiilor ori a oricarui tip de comunicare la distanta;
b) accesul la un sistem informatic;
c) supravegherea video, audio sau prin fotografiere;
d) localizarea sau urmarirea prin mijloace tehnice;
e) obtinerea datelor privind tranzactiile financiare ale unei persoane;
f) retinerea, predarea sau perchezitionarea trimiterilor postale;
g) utilizarea investigatorilor sub acoperire si a colaboratorilor;
h) participarea autorizata la anumite activitati;
i) livrarea supravegheata;
j) obtinerea datelor de trafic si de localizare prelucrate de catre furnizorii de retele publice de comunicatii electronice ori furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului.
(2) Prin interceptarea comunicatiilor ori a oricarui tip de comunicare se întelege interceptarea, accesul, monitorizarea, colectarea sau înregistrarea comunicarilor efectuate prin telefon, sistem informatic ori prin orice alt mijloc de comunicare.
(3) Prin acces la un sistem informatic se întelege patrunderea într-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice fie direct, fie de la distanta, prin intermediul unor programe specializate ori prin intermediul unei retele, în scopul de a identifica probe.
(4) Prin sistem informatic se întelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate ori aflate în relatie functionala, dintre care unul sau mai multe asigura prelucrarea automata a datelor, cu ajutorul unui program informatic.
(5) Prin date informatice se întelege orice reprezentare de fapte, informatii sau concepte sub o forma adecvata prelucrarii într-un sistem informatic, inclusiv un program capabil sa determine executarea unei functii de catre un sistem informatic.
(6) Prin supraveghere video, audio sau prin fotografiere se întelege fotografierea persoanelor, observarea sau înregistrarea conversatiilor, miscarilor ori a altor activitati ale acestora.
(7) Prin localizare sau urmarire prin mijloace tehnice se întelege folosirea unor dispozitive care determina locul unde se afla persoana sau obiectul la care sunt atasate.
(8) Prin perchezitionarea trimiterilor postale se întelege verificarea, prin mijloace fizice sau tehnice, a scrisorilor, a altor trimiteri postale sau a obiectelor transmise prin orice alt mijloc.
(9) Prin obtinerea datelor privind tranzactiile financiare ale unei persoane se întelege operatiunile prin care se asigura cunoasterea continutului tranzactiilor financiare si al altor operatiuni efectuate sau care urmeaza sa fie efectuate prin intermediul unei institutii de credit ori al altei entitati financiare, precum si obtinerea de la o institutie de credit sau de la alta entitate financiara de înscrisuri ori informatii aflate în posesia acesteia referitoare la tranzactiile sau operatiunile unei persoane.
(10) Prin utilizarea investigatorilor sub acoperire si a colaboratorilor se întelege folosirea unei persoane cu o alta identitate decât cea reala în scopul obtinerii de date si informatii cu privire la savârsirea unei infractiuni.
(11) Prin participarea autorizata la anumite activitati se întelege comiterea unei fapte similare laturii obiective a unei infractiuni de coruptie, efectuarea de tranzactii, operatiuni sau orice fel de întelegeri privind un bun sau privind o persoana despre care se banuieste ca ar fi disparuta, ca este victima traficului de persoane ori a unei rapiri, efectuarea de operatiuni privind droguri, precum si prestarea unui serviciu, desfasurate cu autorizarea organului judiciar competent, în scopul obtinerii de mijloace de proba.
(12) Prin livrare supravegheata se întelege tehnica de supraveghere si cercetare prin care se permit intrarea, circulatia sau iesirea de pe teritoriul tarii a unor bunuri în privinta carora exista o suspiciune cu privire la caracterul ilicit al detinerii sau obtinerii acestora, sub supravegherea ori cu autorizarea autoritatilor competente, în scopul investigarii unei infractiuni sau al identificarii persoanelor implicate în savârsirea acesteia.
(13) Prin supraveghere tehnica se întelege utilizarea uneia dintre metodele prevazute la alin. (1) lit. a)-d).

Dispunerea efectuarii expertizei sau a constatarii
Art. 172
(1) Efectuarea unei expertize se dispune când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurari ce prezinta importanta pentru aflarea adevarului în cauza este necesara si opinia unui expert.
(2) Expertiza se dispune, în conditiile art. 100, la cerere sau din oficiu, de catre organul de urmarire penala, prin ordonanta motivata, iar în cursul judecatii se dispune de catre instanta, prin încheiere motivata.
(3) Cererea de efectuare a expertizei trebuie formulata în scris, cu indicarea faptelor si împrejurarilor supuse evaluarii si a obiectivelor care trebuie lamurite de expert.
(4) Expertiza poate fi efectuata de experti oficiali din laboratoare sau institutii de specialitate ori de experti independenti autorizati din tara sau din strainatate, în conditiile legii.
(5) Expertiza si examinarea medico-legala se efectueaza în cadrul institutiilor medico-legale.
(6) Ordonanta organului de urmarire penala sau încheierea instantei prin care se dispune efectuarea expertizei trebuie sa indice faptele sau împrejurarile pe care expertul trebuie sa le constate, sa le clarifice si sa le evalueze, obiectivele la care trebuie sa raspunda, termenul în care trebuie efectuata expertiza, precum si institutia ori expertii desemnati.
(7) În domeniile strict specializate, daca pentru întelegerea probelor sunt necesare anumite cunostinte specifice sau alte asemenea cunostinte, instanta ori organul de urmarire penala poate solicita opinia unor specialisti care functioneaza în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Dispozitiile relative la audierea martorului sunt aplicabile în mod corespunzator.
(8) La efectuarea expertizei pot participa experti independenti autorizati, numiti la solicitarea partilor sau subiectilor procesuali principali.
(9) Când exista pericol de disparitie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unor situatii de fapt ori este necesara lamurirea urgenta a unor fapte sau împrejurari ale cauzei, organul de urmarire penala poate dispune prin ordonanta efectuarea unei constatari.
(10) Constatarea este efectuata de catre un specialist care functioneaza în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora.
(11) Certificatul medico-legal are valoarea unui raport de constatare.
(12) Dupa finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciaza ca este necesara opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se poate dispune efectuarea unei expertize.

Drepturile si obligatiile expertului
Art. 175
(1) Expertul are dreptul de a refuza efectuarea expertizei pentru aceleasi motive pentru care martorul poate refuza depunerea marturiei.
(2) Expertul are dreptul sa ia cunostinta de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei.
(3) Expertul poate cere lamuriri organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei cu privire la anumite fapte ori împrejurari ale cauzei ce trebuie evaluate.
(4) Expertul poate cere lamuriri partilor si subiectilor procesuali principali, cu încuviintarea si în conditiile stabilite de organele judiciare.
(5) Expertul are dreptul la un onorariu pentru activitatea depusa în vederea efectuarii expertizei, pentru cheltuielile pe care ar trebui sa le suporte sau le-a suportat pentru efectuarea expertizei. Cuantumul onorariului este stabilit de catre organele judiciare în functie de natura si complexitatea cauzei si de cheltuielile suportate sau care urmeaza a fi suportate de catre expert. Daca expertiza este efectuata de institutia medico-legala ori institutul sau laboratorul de specialitate, costul expertizei este stabilit în conditiile prevazute de legea speciala.
(6) Expertul poate beneficia si de masuri de protectie, în conditiile prevazute la art. 125.
(7) Expertul are obligatia de a se prezenta în fata organelor de urmarire penala sau a instantei de judecata ori de câte ori este chemat si de a-si întocmi raportul de expertiza cu respectarea termenului-limita stabilit în ordonanta organului de urmarire penala sau în încheierea instantei. Termenul-limita din ordonanta sau încheiere poate fi prelungit, la cererea expertului, pentru motive întemeiate, fara ca prelungirea totala acordata sa fie mai mare de 6 luni.
(8) Întârzierea sau refuzul nejustificat de efectuare a expertizei atrage aplicarea unei amenzi judiciare, precum si raspunderea civila a expertului sau a institutiei desemnate sa o efectueze pentru prejudiciile cauzate.

Expertiza medico-legala psihiatrica
Art. 184
(1) În cazul infractiunilor comise de minorii cu vârsta între 14 si 16 ani, în cazul uciderii sau vatamarii copilului nou-nascut ori a fatului de catre mama, precum si atunci când organul de urmarire penala sau instanta are o îndoiala asupra discernamântului suspectului ori inculpatului în momentul savârsirii infractiunii ce face obiectul acuzatiei, se dispune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, stabilindu-se totodata termenul de prezentare în vederea examinarii.
(2) Expertiza se efectueaza în cadrul institutiei medico-legale de catre o comisie, constituita potrivit legii.
(3) Expertiza medico-legala psihiatrica se efectueaza dupa obtinerea consimtamântului scris al persoanei ce urmeaza a fi supusa expertizei, exprimat, în prezenta unui avocat ales sau din oficiu, în fata organului judiciar, iar în cazul minorului, si în prezenta ocrotitorului legal.
(4) În cazul în care suspectul sau inculpatul refuza în cursul urmaririi penale efectuarea expertizei ori nu se prezinta în vederea examinarii la comisia medico-legala psihiatrica, organul de cercetare penala sesizeaza procurorul sau judecatorul de drepturi si libertati în vederea emiterii unui mandat de aducere în scopul prezentarii la comisia medico-legala psihiatrica. Dispozitiile art. 265 alin. (4) - (9) se aplica în mod corespunzator.
(5) În cazul în care considera ca este necesara o examinare complexa, ce necesita internarea medicala a suspectului sau a inculpatului într-o institutie sanitara de specialitate, iar acesta refuza internarea, comisia medico-legala sesizeaza organul de urmarire penala sau instanta cu privire la necesitatea luarii masurii internarii nevoluntare.
(6) În cursul urmaririi penale, procurorul, daca apreciaza ca solicitarea comisiei medico-legale este întemeiata, poate cere judecatorului de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în prima instanta sau de la instanta corespunzatoare în grad acesteia în a carei circumscriptie se afla locul de internare ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea luarea masurii internarii nevoluntare, pentru maximum 30 de zile, în vederea efectuarii expertizei psihiatrice.
(7) Propunerea procurorului de luare a masurii internarii nevoluntare trebuie sa cuprinda, dupa caz, mentiuni cu privire la: fapta pentru care se efectueaza cercetarea penala, încadrarea juridica, denumirea infractiunii; faptele si împrejurarile din care rezulta îndoiala asupra discernamântului suspectului sau inculpatului, sesizarea comisiei medico-legale psihiatrice cu privire la refuzul suspectului sau inculpatului de a se interna, motivarea necesitatii luarii masurii internarii si a proportionalitatii acesteia cu scopul urmarit. Propunerea împreuna cu dosarul cauzei se prezinta judecatorului de drepturi si libertati.
(8) Judecatorul de drepturi si libertati fixeaza ziua si ora de solutionare a propunerii de luare a masurii internarii nevoluntare, în cel mult 3 zile de la data sesizarii, având obligatia de a-l cita pe suspect sau inculpat pentru termenul fixat. Termenul se comunica procurorului, precum si avocatului suspectului sau inculpatului, caruia i se acorda, la cerere, dreptul de a studia dosarul cauzei si propunerea formulata de procuror.
(9) Solutionarea propunerii de luare a masurii internarii nevoluntare se face numai în prezenta suspectului sau inculpatului, în afara de cazul când acesta este disparut, se sustrage sau când din cauza starii sanatatii sau din cauza de forta majora ori stare de necesitate nu se poate prezenta.
(10) Participarea procurorului si a avocatului ales sau numit din oficiu al suspectului ori inculpatului este obligatorie.
(11) În cazul admiterii propunerii de internare nevoluntara, încheierea judecatorului trebuie sa cuprinda:
a) datele de identitate ale suspectului sau inculpatului;
b) descrierea faptei de care este acuzat suspectul sau inculpatul, încadrarea juridica si denumirea infractiunii;
c) faptele si împrejurarile din care rezulta îndoiala asupra starii psihice a suspectului sau inculpatului;
d) motivarea necesitatii luarii masurii internarii nevoluntare în vederea efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice si a proportionalitatii acesteia cu scopul urmarit;
e) durata masurii internarii.
(12) Dupa luarea masurii, suspectului sau inculpatului i se aduc la cunostinta, de îndata, în limba pe care o întelege, motivele internarii, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.
(13) Dupa dispunerea internarii, daca suspectul sau inculpatul se afla în stare de detinere, judecatorul de drepturi si libertati informeaza administratia locului de detinere despre masura internarii si dispune transferul arestatului într-o sectie de psihiatrie a unui penitenciar-spital.
(14) Împotriva încheierii judecatorului de drepturi si libertati se poate face contestatie la judecatorul de drepturi si libertati de la instanta ierarhic superioara de catre suspect, inculpat sau de procuror în termen de 24 de ore de la pronuntare. Contestatia împotriva încheierii prin care se dispune internarea nevoluntara nu suspenda executarea.
(15) Contestatia formulata de suspect sau inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus internarea nevoluntara se solutioneaza în termen de 3 zile de la data înregistrarii acesteia si nu este suspensiva de executare.
(16) În vederea solutionarii contestatiei formulate de procuror, judecatorul de la instanta ierarhic superioara dispune citarea suspectului sau inculpatului. Participarea avocatului ales sau numit din oficiu al suspectului ori inculpatului este obligatorie.
(17) În vederea solutionarii contestatiei formulate de suspect sau de inculpat, judecatorul de la instanta ierarhic superioara comunica acestuia si procurorului data stabilita pentru judecarea contestatiei si le acorda posibilitatea de a depune observatii scrise pâna la acea data, în afara de cazul când apreciaza ca prezenta suspectului sau inculpatului, participarea procurorului si formularea de concluzii orale de catre acestia sunt necesare pentru justa solutionare a contestatiei.
(18) În cazul admiterii contestatiei formulate de suspect sau inculpat, judecatorul de la instanta ierarhic superioara dispune respingerea propunerii de internare si externarea, daca este cazul, de îndata, a suspectului sau inculpatului, daca acesta nu este detinut sau arestat chiar si în alta cauza.
(19) Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 24 de ore de la solutionarea contestatiei. Daca încheierea judecatorului de drepturi si libertati nu este atacata cu contestatie, acesta restituie dosarul procurorului în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de contestatie.
(20) În cursul judecatii, daca inculpatul refuza efectuarea expertizei ori nu se prezinta în vederea examinarii la comisia medico-legala psihiatrica, instanta, din oficiu sau la cererea procurorului, dispune emiterea unui mandat de aducere în conditiile art. 265.
(21) Masura internarii nevoluntare poate fi luata de instanta în cursul judecatii la propunerea comisiei medico-legale psihiatrice. Dispozitiile alin. (6) - (19) se aplica în mod corespunzator.
(22) Imediat dupa luarea masurii internarii nevoluntare sau în cazul schimbarii ulterioare a locului de internare, judecatorul de drepturi si libertati sau, dupa caz, presedintele completului de judecata care a dispus masura încunostinteaza despre aceasta si despre locul internarii un membru al familiei suspectului sau inculpatului ori o alta persoana desemnata de acesta, precum si institutia medico-legala care efectueaza expertiza, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. Institutia de specialitate are obligatia de a informa organele judiciare despre schimbarea locului internarii.
(23) Hotarârea prin care dispune internarea nevoluntara se pune în executare de procuror prin intermediul organelor de politie.
(24) În cazul în care suspectul sau inculpatul se afla în stare de detinere, judecatorul de drepturi si libertati sau instanta ce a dispus masura internarii într-o institutie de specialitate în vederea efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice informeaza, de îndata, administratia locului de detinere sau arestare despre masura dispusa.
(25) Masura internarii medicale în vederea efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice poate fi prelungita o singura data, pe o durata de cel mult 30 de zile. Comisia de expertiza medico-legala psihiatrica sesizeaza procurorul sau, dupa caz, instanta asupra necesitatii prelungirii masurii internarii cu cel putin 7 zile înainte de expirarea acesteia. Sesizarea trebuie sa contina descrierea activitatilor efectuate, motivele pentru care examinarea nu a fost finalizata pe parcursul internarii, examinarile ce urmeaza a fi efectuate, precizarea perioadei pentru care este necesara prelungirea. Dispozitiile alin. (6) - (24) se aplica în mod corespunzator.
(26) În cazul în care înainte de expirarea duratei internarii nevoluntare se constata ca aceasta nu mai este necesara, comisia de expertiza medico-legala psihiatrica sau persoana internata sesizeaza de îndata organul care a dispus masura, în vederea revocarii acesteia. Sesizarea se solutioneaza de urgenta, în camera de consiliu, cu participarea procurorului, dupa audierea avocatului ales sau din oficiu al persoanei internate. Încheierea pronuntata de judecatorul de drepturi si libertati sau de instanta nu este supusa niciunei cai de atac.
(27) Daca în cursul efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice se constata ca sunt îndeplinite conditiile prevazute la art. 247, comisia de expertiza medico-legala psihiatrica sesizeaza organele judiciare în vederea luarii masurii de siguranta a internarii medicale provizorii.
(28) Perioada în care suspectul sau inculpatul a fost internat într-o institutie de specialitate în vederea efectuarii expertizei psihiatrice se deduce din durata pedepsei, în conditiile art. 72 din Codul penal.

Reconstituirea
Art. 193
(1) Organul de urmarire penala sau instanta de judecata, daca gaseste necesar pentru verificarea si precizarea unor date sau probe administrate ori pentru a stabili împrejurari de fapt ce prezinta importanta pentru solutionarea cauzei, poate sa procedeze la reconstituirea, în întregime sau în parte, a modului si a conditiilor în care s-a comis fapta.
(2) Organele judiciare procedeaza la reconstituirea activitatilor sau a situatiilor, având în vedere împrejurarile în care fapta a avut loc, pe baza probelor administrate. În cazul în care declaratiile martorilor, ale partilor sau ale subiectilor procesuali principali cu privire la activitatile sau situatiile ce trebuie reconstituite sunt diferite, reconstituirea trebuie efectuata separat pentru fiecare varianta a desfasurarii faptei descrise de acestia.
(3) Când suspectul sau inculpatul se afla în vreuna din situatiile prevazute la art. 90, reconstituirea se face în prezenta acestuia, asistat de aparator. Atunci când suspectul sau inculpatul nu poate sau refuza sa participe la reconstituire, aceasta se efectueaza cu participarea altei persoane.
(4) Reconstituirea trebuie sa fie efectuata astfel încât sa nu fie încalcata legea sau ordinea publica, sa nu fie adusa atingere moralei publice si sa nu fie pusa în pericol viata sau sanatatea persoanelor.

Cuprinsul si forma procesului-verbal
Art. 199
(1) Procesul-verbal cuprinde:
a) numele, prenumele si calitatea celui care îl încheie;
b) locul unde este încheiat;
c) data la care s-a încheiat procesul-verbal;
d) data si ora la care a început si s-a sfârsit activitatea consemnata în procesul- verbal;
e) numele, prenumele, codul numeric personal si adresa persoanelor ce au fost prezente la întocmirea procesului-verbal, cu mentionarea calitatii acestora;
f) descrierea amanuntita a celor constatate, precum si a masurilor luate;
g) numele, prenumele, codul numeric personal si adresa persoanelor la care se refera procesul-verbal, obiectiile si explicatiile acestora;
h) mentiunile prevazute de lege pentru cazurile speciale.
(2) Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagina si la sfârsit de cel care îl încheie, precum si de persoanele aratate la lit. e) si g). Daca vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuza sa semneze, se face mentiune despre aceasta, precum si despre motivele imposibilitatii ori refuzului de a semna.

Conditiile generale de luare a masurilor asiguratorii
Art. 249
(1) Procurorul, în cursul urmaririi penale, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de camera preliminara ori în cursul judecatii, poate lua masuri asiguratorii, prin ordonanta sau, dupa caz, prin încheiere motivata, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrainarea sau sustragerea de la urmarire a bunurilor care pot face obiectul confiscarii speciale sau al confiscarii extinse ori care pot servi la garantarea executarii pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a repararii pagubei produse prin infractiune.
(2) Masurile asiguratorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.
(3) Masurile asiguratorii pentru garantarea executarii pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului.
(4) Masurile asiguratorii în vederea confiscarii speciale sau confiscarii extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia carora se afla bunurile ce urmeaza a fi confiscate.
(4^1) În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscarii speciale sau al confiscarii extinse, luarea de catre procuror a masurilor asiguratorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrainarea sau sustragerea de la urmarire a acestor bunuri este obligatorie.
(5) Masurile asiguratorii în vederea repararii pagubei produse prin infractiune si pentru garantarea executarii cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului si ale persoanei responsabile civilmente, pâna la concurenta valorii probabile a acestora.
(6) Masurile asiguratorii prevazute la alin. (5) se pot lua, în cursul urmaririi penale, al procedurii de camera preliminara si al judecatii, si la cererea partii civile. Masurile asiguratorii luate din oficiu de catre organele judiciare prevazute la alin. (1) pot folosi si partii civile.
(7) Masurile asiguratorii luate în conditiile alin. (1) sunt obligatorii în cazul în care persoana vatamata este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsa.
(8) Nu pot fi sechestrate bunuri care apartin unei autoritati sau institutii publice ori unei alte persoane de drept public si nici bunurile exceptate de lege.

Procesul-verbal de sechestru si notarea sau inscrierea ipotecara
Art. 253
(1) Organul care aplica sechestrul încheie un proces-verbal despre toate actele efectuate potrivit art. 252, descriind în amanunt bunurile sechestrate, cu indicarea valorii lor. În procesul-verbal se arata si bunurile exceptate de lege de la urmarire, potrivit dispozitiilor art. 249 alin. (8), gasite la persoana careia i s-a aplicat sechestru. De asemenea, se consemneaza obiectiile suspectului sau inculpatului ori ale partii responsabile civilmente, precum si cele ale altor persoane interesate.
(2) În procesul-verbal prevazut la alin. (1) se mentioneaza si faptul ca partile au fost încunostintate ca:
a) pot solicita valorificarea bunului sau bunurilor sechestrate, în temeiul art. 252^1 alin. (1);
b) în cursul procesului penal, înainte de pronuntarea unei hotarâri definitive, bunurile mobile asupra carora s-a instituit sechestrul asigurator pot fi valorificate de catre organul judiciar, chiar si fara consimtamântul proprietarului, daca sunt îndeplinite conditiile prevazute de art. 252^1 alin. (2).
(3) Un exemplar al procesului-verbal prevazut la alin. (1) se lasa persoanei asupra bunurilor careia s-a aplicat sechestrul, iar în lipsa acesteia, celor cu care locuieste, administratorului, portarului sau celui care în mod obisnuit îl înlocuieste ori unui vecin. În cazul când o parte din bunuri sau totalitatea lor au fost predate unui custode, se lasa acestuia o copie de pe procesul-verbal. Un exemplar se înainteaza si organului judiciar care a dispus luarea masurii asiguratorii, în termen de 24 de ore de la încheierea procesului-verbal.
(4) Pentru bunurile imobile sechestrate, procurorul, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent notarea ipotecara asupra bunurilor sechestrate, anexând copie de pe ordonanta sau încheierea prin care s-a dispus sechestrul si un exemplar al procesului-verbal de sechestru.
(5) Prevederile alin. (4) se aplica în mod corespunzator si cu privire la dispunerea înscrierii ipotecare asupra bunurilor mobile.

Poprirea
Art. 254
(1) Sumele de bani datorate cu orice titlu suspectului ori inculpatului sau partii responsabile civilmente de catre o a treia persoana ori de catre cel pagubit sunt poprite în mâinile acestora, în limitele prevazute de lege, de la data primirii ordonantei sau încheierii prin care se înfiinteaza sechestrul.
(2) Sumele de bani prevazute la alin. (1) vor fi consemnate de catre debitori, dupa caz, la dispozitia organului judiciar care a dispus poprirea sau a organului de executare, în termen de 5 zile de la scadenta, recipisele urmând a fi predate procurorului, judecatorului de camera preliminara ori instantei de judecata în termen de 24 de ore de la consemnare.

Continutul citatiei
Art. 258
(1) Citatia este individuala si trebuie sa cuprinda urmatoarele:
a) denumirea organului de urmarire penala sau a instantei de judecata care emite citatia, sediul sau, data emiterii si numarul dosarului;
b) numele si prenumele celui citat, calitatea în care este citat si indicarea obiectului cauzei;
c) adresa celui citat;
d) ora, ziua, luna si anul, locul de înfatisare, precum si invitarea celui citat sa se prezinte la data si locul indicate;
e) mentiunea ca partea citata are dreptul la un avocat cu care sa se prezinte la termenul fixat;
f) daca este cazul, mentiunea ca, potrivit art. 90 sau art. 93 alin. (4), apararea este obligatorie, iar în cazul în care partea nu îsi alege un avocat, care sa se prezinte la termenul fixat, i se va desemna un avocat din oficiu;
g) mentiunea ca partea citata poate, în vederea exercitarii dreptului la aparare, sa consulte dosarul aflat la arhiva instantei sau a parchetului;
h) consecintele neprezentarii în fata organului judiciar.
(2) Citatia transmisa suspectului sau inculpatului trebuie sa cuprinda încadrarea juridica si denumirea infractiunii de care este acuzat, atentionarea ca, în caz de neprezentare, poate fi adus cu mandat de aducere.
(3) Citatia se semneaza de cel care o emite.

Consecintele nerespectarii termenului
Art. 268
(1) Când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decaderea din exercitiul dreptului si nulitatea actului facut peste termen.
(2) Când o masura procesuala nu poate fi luata decât pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului masurii.
(3) Pentru celelalte termene procedurale se aplica, în caz de nerespectare, dispozitiile privitoare la nulitati.

Calculul termenelor procedurale
Art. 269
(1) La calcularea termenelor procedurale se porneste de la ora, ziua, luna sau anul prevazut în actul care a provocat curgerea termenului, în afara de cazul când legea dispune altfel.
(2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteste ora sau ziua de la care începe sa curga termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineste.
(3) Termenele socotite pe luni sau pe ani expira, dupa caz, la sfârsitul zilei corespunzatoare a ultimei luni ori la sfârsitul zilei si lunii corespunzatoare din ultimul an. Daca aceasta zi cade într-o luna care nu are zi corespunzatoare, termenul expira în ultima zi a acelei luni.
(4) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucratoare, termenul expira la sfârsitul primei zile lucratoare care urmeaza.

Acte considerate ca facute in termen
Art. 270
(1) Actul depus înauntrul termenului prevazut de lege la administratia locului de detinere ori la unitatea militara sau la oficiul postal prin scrisoare recomandata este considerat ca facut în termen. Înregistrarea sau atestarea facuta de catre administratia locului de detinere pe actul depus, recipisa oficiului postal, precum si înregistrarea ori atestarea facuta de unitatea militara pe actul depus servesc ca dovada a datei depunerii actului.
(2) Daca un act care trebuia facut într-un anumit termen a fost comunicat sau transmis, din necunoastere ori dintr-o greseala vadita a expeditorului, înainte de expirarea termenului, unui organ judiciar care nu are competenta, se considera ca a fost depus în termen, chiar daca actul ajunge la organul judiciar competent dupa expirarea termenului fixat.
(3) Cu exceptia cailor de atac, actul efectuat de procuror este considerat ca facut în termen daca data la care a fost trecut în registrul de iesire al parchetului este înauntrul termenului cerut de lege pentru efectuarea actului.

Plata cheltuielilor avansate de stat in celelalte cazuri
Art. 275
(1) Cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate dupa cum urmeaza:
1. în caz de achitare, de catre:
a) persoana vatamata, în masura în care i se retine o culpa procesuala;
b) partea civila careia i s-au respins în totul pretentiile civile, în masura în care i se retine o culpa procesuala;
c) inculpatul care a fost obligat la repararea prejudiciului;
 
2. în caz de încetare a procesului penal, de catre:
a) inculpat, daca exista o cauza de nepedepsire;
b) persoana vatamata, în caz de retragere a plângerii prealabile sau în cazul în care plângerea prealabila a fost tardiv introdusa;
c) partea prevazuta în acordul de mediere, în cazul în care a intervenit medierea penala;
d) inculpatul si persoana vatamata, în caz de împacare.
 
3. daca inculpatul cere continuarea procesului penal, cheltuielile judiciare sunt suportate de catre:
a) persoana vatamata, atunci când aceasta si-a retras plângerea prealabila ori s-a dispus clasarea în temeiul dispozitiilor art. 16 alin. (1) lit. a) -c) sau achitarea inculpatului, în masura în care i se retine o culpa procesuala;
b) inculpat, atunci când se dispune clasarea pentru alte situatii decât cele prevazute în dispozitiile art. 16 alin. (1) lit. a) -c) ori încetarea procesului penal;
 
4. în caz de restituire a cauzei la parchet în procedura camerei preliminare, cheltuielile judiciare sunt suportate de catre stat.
 
(2) În cazul declararii apelului, recursului în casatie ori al introducerii unei contestatii sau oricarei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de catre persoana careia i s-a respins ori care si-a retras apelul, recursul în casatie, contestatia sau cererea.
(3) În toate celelalte cazuri, cheltuielile judiciare avansate de stat ramân în sarcina acestuia.
(4) În cazul când mai multe parti sau persoane vatamate sunt obligate la suportarea cheltuielilor judiciare, instanta hotaraste partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare.
(5) Dispozitiile alin. (1) pct. 1 si 2 si ale alin. (2) - (4) se aplica în mod corespunzator în cazul dispunerii în cursul urmaririi penale a unei solutii de clasare si în situatia respingerii unei plângeri formulate împotriva actelor si masurilor dispuse de organele de urmarire penala.
(6) Cheltuielile privind avocatii din oficiu si interpretii desemnati de organele judiciare, potrivit legii, ramân în sarcina statului.
(7) În situatia contestatiilor formulate de catre administratia penitenciarului în cazurile prevazute de Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificarile si completarile ulterioare, cheltuielile judiciare ramân în sarcina statului.

Plata cheltuielilor judiciare facute de parti
Art. 276
(1) În caz de condamnare, renuntare la urmarirea penala, renuntare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicarii pedepsei, inculpatul este obligat sa plateasca persoanei vatamate, precum si partii civile careia i s-a admis actiunea civila cheltuielile judiciare facute de acestea.
(2) Când actiunea civila este admisa numai în parte, instanta îl poate obliga pe inculpat la plata totala sau partiala a cheltuielilor judiciare.
(3) În caz de renuntare la pretentiile civile, precum si în caz de tranzactie, mediere ori recunoastere a pretentiilor civile, instanta dispune asupra cheltuielilor conform întelegerii partilor.
(4) În situatiile prevazute la alin. (1) si (2), când sunt mai multi inculpati ori daca exista si parte responsabila civilmente, se aplica în mod corespunzator dispozitiile art. 274 alin. (2) si (3).
(5) În caz de achitare, persoana vatamata sau partea civila este obligata sa plateasca inculpatului si, dupa caz, partii responsabile civilmente cheltuielile judiciare facute de acestia, în masura în care au fost provocate de persoana vatamata sau de partea civila.
(6) În celelalte cazuri instanta stabileste obligatia de restituire potrivit legii civile.

Nulitatile relative
Art. 282
(1) Încalcarea oricaror dispozitii legale în afara celor prevazute la art. 281 determina nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerintei legale s-a adus o vatamare drepturilor partilor ori ale subiectilor procesuali principali, care nu poate fi înlaturata altfel decât prin desfiintarea actului.
(2) Nulitatea relativa poate fi invocata de procuror, suspect, inculpat, celelalte parti sau persoana vatamata, atunci când exista un interes procesual propriu în respectarea dispozitiei legale încalcate.
(3) Nulitatea relativa se invoca în cursul sau imediat dupa efectuarea actului ori cel mai târziu în termenele prevazute la alin. (4).
(4) Încalcarea dispozitiilor legale prevazute la alin. (1) poate fi invocata:
a) pâna la închiderea procedurii de camera preliminara, daca încalcarea a intervenit în cursul urmaririi penale sau în aceasta procedura;
b) pâna la primul termen de judecata cu procedura legal îndeplinita, daca încalcarea a intervenit în cursul urmaririi penale, când instanta a fost sesizata cu un acord de recunoastere a vinovatiei;
c) pâna la urmatorul termen de judecata cu procedura completa, daca încalcarea a intervenit în cursul judecatii.
(5) Nulitatea relativa se acopera atunci când:
a) persoana interesata nu a invocat-o în termenul prevazut de lege;
b) persoana interesata a renuntat în mod expres la invocarea nulitatii.

Actele organelor de urmarire penala
Art. 286
(1) Procurorul dispune asupra actelor sau masurilor procesuale si solutioneaza cauza prin ordonanta, daca legea nu prevede altfel.
(2) Ordonanta trebuie sa cuprinda:
a) denumirea parchetului si data emiterii;
b) numele, prenumele si calitatea celui care o întocmeste;
c) fapta care face obiectul urmaririi penale, încadrarea juridica a acesteia si, dupa caz, datele privitoare la persoana suspectului sau inculpatului;
d) obiectul actului sau masurii procesuale ori, dupa caz, tipul solutiei, precum si motivele de fapt si de drept ale acestora;
d^1) atunci când este cazul, mentiunea caii de atac disponibile, cu aratarea termenului în care aceasta poate fi exercitata;
e) date referitoare la masurile asiguratorii, masurile de siguranta cu caracter medical si masurile preventive luate în cursul urmaririi;
f) alte mentiuni prevazute de lege;
g) semnatura celui care a întocmit-o.
(3) Procurorul confirma un act sau o masura procesuala prin înscrierea acestei mentiuni si a temeiului de drept pe actul în cauza.
(4) Organele de cercetare penala dispun, prin ordonanta, asupra actelor si masurilor procesuale si formuleaza propuneri prin referat. Dispozitiile alin. (2) se aplica în mod corespunzator.

Pastrarea unor acte de urmarire penala
Art. 287
(1) Când legea prevede ca un act sau o masura procesuala trebuie sa fie încuviintata, autorizata sau confirmata, un exemplar al actului ramâne la procuror.
(2) În cazurile în care procurorul sesizeaza judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara ori alte autoritati prevazute de lege, în vederea solutionarii propunerilor ori cererilor formulate în cursul urmaririi penale, va înainta copii numerotate si certificate de grefa parchetului de pe actele dosarului ori numai de pe cele care au legatura cu cererea sau propunerea formulata. Organul de urmarire penala pastreaza originalul actelor, în vederea continuarii urmaririi penale.

Obiectul supravegherii
Art. 299
(1) Procurorul supravegheaza activitatea organelor de cercetare penala, astfel ca orice infractiune sa fie descoperita si orice persoana care a savârsit o infractiune sa fie trasa la raspundere penala.
(2) De asemenea, procurorul exercita supravegherea activitatii organelor de cercetare penala astfel ca niciun suspect sau inculpat sa nu fie retinut decât în cazurile si în conditiile prevazute de lege.

Trimiterea la organul competent
Art. 301
(1) Când procurorul constata ca urmarirea penala nu se efectueaza de organul de cercetare penala prevazut de lege, ia masuri ca urmarirea sa fie facuta de organul competent, procedând potrivit art. 63.
(2) În cazul prevazut la alin. (1), actele sau masurile procesuale legal efectuate ramân valabile.
(3) Când procurorul constata ca exista vreunul dintre cazurile prevazute la art. 43, dispune reunirea cauzelor, trimitând ulterior cauza organului competent.

Dispozitiile date de procuror
Art. 303
(1) Procurorul poate sa dispuna cu privire la efectuarea oricarui act de urmarire penala de organele de cercetare penala ale politiei judiciare sau de organele de cercetare penala speciale, dupa caz.
(2) Dispozitiile date de procuror în legatura cu efectuarea actelor de cercetare penala sunt obligatorii si prioritare pentru organul de cercetare, precum si pentru alte organe ce au atributii prevazute de lege în constatarea infractiunilor. Organele ierarhic superioare ale politiei judiciare sau ale organelor de cercetare penala speciale nu pot da îndrumari sau dispozitii privind cercetarea penala.
(3) În cazul neîndeplinirii sau al îndeplinirii în mod defectuos de catre organul de cercetare penala a dispozitiilor date de procuror, acesta poate sesiza conducatorul organului de cercetare penala, care are obligatia ca în termen de 3 zile de la sesizare sa comunice procurorului masurile dispuse, ori poate aplica sanctiunea amenzii judiciare pentru abaterile judiciare prevazute la art. 283 alin. (1) lit. a) sau, dupa caz, alin. (4) lit. m) ori poate solicita retragerea avizului prevazut la art. 55 alin. (4) si (5).

Reluarea urmaririi penale in caz de restituire
Art. 334
(1) Urmarirea penala este reluata atunci când judecatorul de camera preliminara a dispus restituirea cauzei la parchet în temeiul art. 346 alin. (3) lit. b).
(2) În cazul în care hotarârea se întemeiaza pe dispozitiile art. 346 alin. (3) lit. a), reluarea se dispune de catre conducatorul parchetului ori procurorul ierarhic superior prevazut de lege, numai atunci când constata ca pentru remedierea neregularitatii este necesara efectuarea unor acte de urmarire penala. Prin ordonanta de reluare a urmaririi penale se vor mentiona si actele ce urmeaza a fi efectuate.
(3) În cazurile de restituire prevazute la alin. (1) si (2) procurorul efectueaza urmarirea penala ori, dupa caz, trimite cauza la organul de cercetare, dispunând prin ordonanta actele de urmarire penala ce urmeaza a fi efectuate.

Plangerea impotriva actelor procurorului
Art. 339
(1) Plângerea împotriva masurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozitiilor date de acesta se rezolva, dupa caz, de prim-procurorul parchetului, de procurorul general al parchetului de pe lânga curtea de apel, de procurorul sef de sectie al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie.
(2) În cazul când masurile si actele sunt ale prim-procurorului, ale procurorului general al parchetului de pe lânga curtea de apel, ale procurorului sef de sectie al Parchetului de pe lânga înalta Curte de Casatie si Justitie ori au fost luate sau efectuate pe baza dispozitiilor date de catre acestia, plângerea se rezolva de procurorul ierarhic superior.
(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplica în mod corespunzator atunci când ierarhia functiilor într-o structura a parchetului e stabilita prin lege speciala.
(4) În cazul solutiilor de clasare, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus solutia.
(5) Ordonantele prin care se solutioneaza plângerile împotriva solutiilor, actelor sau masurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior si se comunica persoanei care a facut plângerea si celorlalte persoane interesate.
(6) Dispozitiile art. 336-338 se aplica în mod corespunzator, daca legea nu dispune altfel.

Publicitatea sedintei de judecata
Art. 352
(1) Sedinta de judecata este publica, cu exceptia cazurilor prevazute de lege. Sedinta desfasurata în camera de consiliu nu este publica.
(2) Nu pot asista la sedinta de judecata minorii sub 18 ani, cu exceptia situatiei în care acestia au calitatea de parti sau martori, precum si persoanele înarmate, cu exceptia personalului care asigura paza si ordinea.
(3) Daca judecarea în sedinta publica ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnitatii sau vietii intime a unei persoane, intereselor minorilor sau ale justitiei, instanta, la cererea procurorului, a partilor ori din oficiu, poate declara sedinta nepublica pentru tot cursul sau pentru o anumita parte a judecarii cauzei.
(4) Instanta poate de asemenea sa declare sedinta nepublica la cererea unui martor, daca prin audierea sa în sedinta publica s-ar aduce atingere sigurantei ori demnitatii sau vietii intime a acestuia sau a membrilor familiei sale, ori la cererea procurorului, a persoanei vatamate sau a partilor, în cazul în care o audiere în public ar pune în pericol confidentialitatea unor informatii.
(5) Declararea sedintei nepublice se face în sedinta publica, dupa ascultarea partilor prezente, a persoanei vatamate si a procurorului. Dispozitia instantei este executorie.
(6) În timpul cât sedinta este nepublica, nu sunt admise în sala de sedinta decât partile, persoana vatamata, reprezentantii acestora, avocatii si celelalte persoane a caror prezenta este autorizata de instanta.
(7) Partile, persoana vatamata, reprezentantii acestora, avocatii si expertii desemnati în cauza au dreptul de a lua cunostinta de actele si continutul dosarului.
(8) Presedintele completului are îndatorirea de a aduce la cunostinta persoanelor ce participa la judecata desfasurata în sedinta nepublica obligatia de a pastra confidentialitatea informatiilor obtinute pe parcursul procesului.
(9) Pe durata judecatii, instanta poate interzice publicarea si difuzarea, prin mijloace scrise sau audiovizuale, de texte, desene, fotografii sau imagini de natura a dezvalui identitatea persoanei vatamate, a partii civile, a partii responsabile civilmente sau a martorilor, în conditiile prevazute la alin. (3) sau (4).
(10) Informatiile de interes public din dosar se comunica în conditiile legii.
(11) În cazul în care informatiile clasificate sunt esentiale pentru solutionarea cauzei, instanta solicita, de urgenta, dupa caz, declasificarea totala, declasificarea partiala sau trecerea într-un alt grad de clasificare ori permiterea accesului la cele clasificate de catre aparatorul inculpatului.
(12) Daca autoritatea emitenta nu permite aparatorului inculpatului accesul la informatiile clasificate, acestea nu pot servi la pronuntarea unei solutii de condamnare, de renuntare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicarii pedepsei în cauza.

Compunerea instantei
Art. 354
(1) Instanta judeca în complet de judecata, a carui compunere este cea prevazuta de lege.
(2) Completul de judecata trebuie sa ramâna acelasi în tot cursul judecarii cauzei. Când acest lucru nu este posibil, completul se poate schimba pâna la începerea dezbaterilor.
(3) Dupa începerea dezbaterilor, orice schimbare intervenita în compunerea completului atrage reluarea dezbaterilor.

Atributiile presedintelui completului
Art. 357
(1) Presedintele completului conduce sedinta, îndeplinind toate îndatoririle prevazute de lege, si decide asupra cererilor formulate de procuror, persoana vatamata si de parti, daca rezolvarea acestora nu este data în caderea completului.
(2) În cursul judecatii, presedintele, dupa consultarea celorlalti membri ai completului, poate respinge întrebarile formulate de parti, persoana vatamata si de procuror, daca acestea nu sunt concludente si utile solutionarii cauzei.
(3) Dispozitiile presedintelui completului sunt obligatorii pentru toate persoanele prezente în sala de sedinta.

Constatarea infractiunilor de audienta
Art. 360
(1) Daca în cursul sedintei se savârseste o fapta prevazuta de legea penala, presedintele completului de judecata constata acea fapta si îl identifica pe faptuitor. Încheierea de sedinta se trimite procurorului competent.
(2) În cazul în care procurorul participa la judecata, poate declara ca începe urmarirea penala, pune în miscare actiunea penala si îl poate retine pe suspect sau pe inculpat.

Pregatirea sedintei de judecata
Art. 361
(1) În vederea repartizarii pe complete si a stabilirii primului termen de judecata, dupa ramânerea definitiva a hotarârii pronuntate în camera preliminara, dosarele nou-formate vor fi transmise, dupa înregistrare în registratura instantei, persoanei desemnate cu repartizarea aleatorie a cauzelor.
(2) Presedintele completului de judecata are îndatorirea sa ia din timp toate masurile necesare pentru ca la termenul de judecata fixat judecarea cauzei sa nu sufere amânare.
(3) În acest scop, dosarele repartizate pe complete în mod aleatoriu vor fi preluate de presedintele completului, care va lua masurile necesare în scopul pregatirii judecatii, astfel încât sa se asigure solutionarea cu celeritate a cauzei.
(4) În cazurile în care asistenta juridica este obligatorie, presedintele completului va lua masuri pentru desemnarea avocatului din oficiu.
(5) În situatia în care în aceeasi cauza au calitatea de inculpat atât persoana juridica, cât si reprezentantii legali ai acesteia, presedintele verifica daca inculpatul persoana juridica si-a desemnat un reprezentant, iar în caz contrar, procedeaza la desemnarea unui reprezentant, din rândul practicienilor în insolventa.
(6) De asemenea, presedintele verifica îndeplinirea dispozitiilor privind citarea si, dupa caz, procedeaza la completarea ori refacerea acestora.
(7) Presedintele completului se îngrijeste ca lista cauzelor fixate pentru judecata sa fie întocmita si afisata la instanta, cu 24 de ore înaintea termenului de judecata.
(8) La întocmirea listei se tine seama de data intrarii cauzelor la instanta, dându-se întâietate cauzelor în care sunt detinuti sau arestati la domiciliu si celor cu privire la care legea prevede ca judecata se face de urgenta.

Felul hotararilor
Art. 370
(1) Hotarârea prin care cauza este solutionata de prima instanta de judecata sau prin care aceasta se dezînvesteste fara a solutiona cauza se numeste sentinta. Instanta se pronunta prin sentinta si în alte situatii prevazute de lege.
(2) Hotarârea prin care instanta se pronunta asupra apelului, recursului în casatie si recursului în interesul legii se numeste decizie. Instanta se pronunta prin decizie si în alte situatii prevazute de lege.
(3) Toate celelalte hotarâri pronuntate de instante în cursul judecatii se numesc încheieri.
(4) Desfasurarea procesului în sedinta de judecata se consemneaza într-o încheiere care cuprinde:
a) ziua, luna, anul si denumirea instantei;
b) mentiunea daca sedinta a fost sau nu publica;
c) numele si prenumele judecatorilor, procurorului si grefierului;
d) numele si prenumele partilor, avocatilor si ale celorlalte persoane care participa în proces si care au fost prezente la judecata, precum si ale celor care au lipsit, cu aratarea calitatii lor procesuale si cu mentiunea privitoare la îndeplinirea procedurii;
e) fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecata si textele de lege în care a fost încadrata fapta;
f) mijloacele de proba care au fost supuse dezbaterii contradictorii;
g) cererile de orice natura formulate de procuror, de persoana vatamata, de parti si de ceilalti participanti la proces;
h) concluziile procurorului, ale persoanei vatamate si ale partilor;
i) masurile luate în cursul sedintei.
(5) Încheierea se întocmeste de grefier în termen de cel mult 72 de ore de la terminarea sedintei si se semneaza de presedintele completului de judecata si de grefier.
(6) Când hotarârea se pronunta în ziua în care a avut loc judecata, nu se întocmeste încheierea.

Hotararile supuse apelului
Art. 408
(1) Sentintele pot fi atacate cu apel, daca legea nu prevede altfel.
(2) Încheierile pot fi atacate cu apel numai odata cu sentinta, cu exceptia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.
(3) Apelul declarat împotriva sentintei se socoteste facut si împotriva încheierilor.

Termenul de declarare a apelului
Art. 410
(1) Pentru procuror, persoana vatamata si parti, termenul de apel este de 10 zile, daca legea nu dispune altfel, si curge de la data comunicarii hotarârii, în cazurile prevazute la art. 406 alin. (1), sau, dupa caz, de la data comunicarii copiei minutei, în celelalte cazuri.
(2) În cazul prevazut la art. 409 alin. (1) lit. e), apelul poate fi exercitat de îndata dupa pronuntarea încheierii prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare si indemnizatiilor si cel mai târziu în 10 zile de la pronuntarea sentintei prin care s-a solutionat cauza sau, dupa caz, în termen de 10 zile de la comunicarea sentintei prin care a fost aplicata amenda judiciara sau prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare sau indemnizatiilor.
(3) Pentru persoanele prevazute la art. 409 alin. (1) lit. f), termenul de apel este de 10 zile si curge de la data la care acestea au aflat despre actul sau masura care a provocat vatamarea.

Repunerea in termen
Art. 411
(1) Apelul declarat dupa expirarea termenului prevazut de lege este considerat ca fiind facut în termen daca instanta de apel constata ca întârzierea a fost determinata de o cauza temeinica de împiedicare, iar cererea de apel a fost facuta în cel mult 10 zile de la încetarea acesteia.
(2) Hotarârea este definitiva pâna la momentul în care instanta de apel admite cererea de repunere în termen.
(3) Pâna la solutionarea repunerii în termen, instanta de apel poate suspenda executarea hotarârii atacate.
(4) Dispozitiile alin. (1) si (3) nu se aplica în situatia redeschiderii procesului penal cerute de persoana condamnata în lipsa.

Retragerea apelului
Art. 415
(1) Pâna la închiderea dezbaterilor la instanta de apel, persoana vatamata si oricare dintre parti îsi pot retrage apelul declarat. Retragerea trebuie sa fie facuta personal de parte sau prin mandatar special, iar daca partea se afla în stare de detinere, printr-o declaratie atestata sau consemnata într-un proces-verbal de catre administratia locului de detinere. Declaratia de retragere se poate face fie la instanta a carei hotarâre a fost atacata, fie la instanta de apel.
(2) Reprezentantii legali pot retrage apelul, cu respectarea, în ceea ce priveste latura civila, a conditiilor prevazute de legea civila. Inculpatul minor nu poate retrage apelul declarat personal sau de reprezentantul sau legal.
(3) Apelul declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic superior.
(4) Apelul declarat de procuror si retras poate fi însusit de partea în favoarea careia a fost declarat.

Efectul suspensiv al apelului
Art. 416
Apelul declarat în termen este suspensiv de executare, atât în ceea ce priveste latura penala, cât si în ceea ce priveste latura civila, în afara de cazul când legea dispune altfel.

Judecarea apelului
Art. 420
(1) Judecarea apelului se face cu citarea partilor si a persoanei vatamate.
(2) Judecarea apelului nu poate avea loc decât în prezenta inculpatului, când acesta se afla în stare de detinere.
(3) Participarea procurorului la judecarea apelului este obligatorie.
(4) Instanta de apel procedeaza la ascultarea inculpatului, când aceasta este posibila, potrivit regulilor de la judecata în fond.
(5) Instanta de apel poate readministra probele administrate la prima instanta si poate administra probe noi, în conditiile art. 100.
(6) Când apelul este în stare de judecata, presedintele completului da cuvântul apelantului, apoi intimatului si pe urma procurorului. Daca între apelurile declarate se afla si apelul procurorului, primul cuvânt îl are acesta.
(7) Procurorul si partile au dreptul la replica cu privire la chestiunile noi ivite cu ocazia dezbaterilor. Inculpatului i se acorda ultimul cuvânt.
(8) Instanta verifica hotarârea atacata pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul cauzei, precum si a oricaror probe administrate în fata instantei de apel.
(9) În vederea solutionarii apelului, instanta, motivat, poate da o noua apreciere probelor.
(10) Instanta se pronunta asupra tuturor motivelor de apel invocate.
(11) La judecarea apelului se aplica regulile de la judecata în fond, în masura în care în prezentul titlu nu exista dispozitii contrare.
(12) Apelul împotriva încheierilor care, potrivit legii, pot fi atacate separat se judeca în camera de consiliu fara prezenta partilor, care pot depune concluzii scrise, cu exceptia cazurilor în care legea dispune altfel ori a celor în care instanta apreciaza ca este necesara judecata în sedinta publica.

Declararea si solutionarea contestatiei
Art. 425^1
(1) Calea de atac a contestatiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
(2) Pot face contestatie procurorul si subiectii procesuali la care hotarârea atacata se refera, precum si persoanele ale caror interese legitime au fost vatamate prin aceasta, în termen de 3 zile, care curge de la pronuntare pentru procuror si de la comunicare pentru celelalte persoane, dispozitiile art. 411 alin. (1) aplicându-se în mod corespunzator.
(3) Contestatia se depune la judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau, dupa caz, la instanta care a pronuntat hotarârea care se ataca si se motiveaza pâna la termenul stabilit pentru solutionare, dispozitiile art. 415 aplicându-se în mod corespunzator.
(4) La solutionarea contestatiei, dispozitiile art. 416 si art. 418 se aplica în mod corespunzator; în cadrul acestor limite, la solutionarea contestatiei împotriva încheierii privind o masura preventiva se poate dispune o masura mai putin grava decât cea solicitata sau decât cea dispusa prin încheierea contestata ori se pot modifica obligatiile din continutul masurii contestate.
(5) Contestatia se solutioneaza de catre judecatorul de drepturi si libertati, respectiv de catre judecatorul de camera preliminara de la instanta superioara celei sesizate sau, dupa caz, de catre instanta superioara celei sesizate, respectiv de completul competent al Înaltei Curti de Casatie si Justitie, în sedinta publica, cu participarea procurorului.
(6) La solutionarea contestatiei se citeaza persoana care a facut contestatia, precum si subiectii procesuali la care hotarârea atacata se refera, dispozitiile art. 90 si art. 91 aplicându-se în mod corespunzator.
(7) Contestatia se solutioneaza prin decizie, care nu este supusa niciunei cai de atac, putându-se pronunta una dintre urmatoarele solutii:
1. respingerea contestatiei, cu mentinerea hotarârii atacate:
a) când contestatia este tardiva sau inadmisibila;
b) când contestatia este nefondata;
2. admiterea contestatiei si:
a) desfiintarea hotarârii atacate si solutionarea cauzei;
b) desfiintarea hotarârii atacate si dispunerea rejudecarii cauzei de catre judecatorul sau completul care a pronuntat-o, atunci când se constata ca nu au fost respectate dispozitiile privind citarea.

Conditiile incheierii acordului de recunoastere a vinovatiei
Art. 480
(1) Acordul de recunoastere a vinovatiei se poate încheia numai cu privire la infractiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 15 ani.
(2) Acordul de recunoastere a vinovatiei se încheie atunci când, din probele administrate, rezulta suficiente date cu privire la existenta faptei pentru care s-a pus în miscare actiunea penala si cu privire la vinovatia inculpatului. La încheierea acordului de recunoastere a vinovatiei, asistenta juridica este obligatorie.
(3) Inculpatul beneficiaza de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege în cazul pedepsei închisorii si de reducerea cu o patrime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege în cazul pedepsei amenzii.
(4) Inculpatul beneficiaza de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege în cazul pedepsei închisorii si de reducerea cu o patrime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege în cazul pedepsei amenzii. Pentru inculpatii minori se va tine seama de aceste aspecte la alegerea masurii educative; în cazul masurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste masuri, prevazute de lege, se reduc cu o treime.

Continutul acordului de recunoastere a vinovatiei
Art. 482
Acordul de recunoastere a vinovatiei cuprinde:
a) data si locul încheierii;
b) numele, prenumele si calitatea celor între care se încheie;
c) date privitoare la persoana inculpatului, prevazute la art. 107 alin. (1);
d) descrierea faptei ce formeaza obiectul acordului;
e) încadrarea juridica a faptei si pedeapsa prevazuta de lege;
f) probele si mijloacele de proba;
g) declaratia expresa a inculpatului prin care recunoaste comiterea faptei si accepta încadrarea juridica pentru care a fost pusa în miscare actiunea penala;
h) felul si cuantumul, precum si forma de executare a pedepsei ori solutia de renuntare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicarii pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror si inculpat;
i) semnaturile procurorului, ale inculpatului si ale avocatului.

Masurile preventive
Art. 493
(1) Judecatorul de drepturi si libertati, în cursul urmaririi penale, la propunerea procurorului, sau, dupa caz, judecatorul de camera preliminara ori instanta poate dispune, daca exista motive temeinice care justifica suspiciunea rezonabila ca persoana juridica a savârsit o fapta prevazuta de legea penala si numai pentru a se asigura buna desfasurare a procesului penal, una sau mai multe dintre urmatoarele masuri:
a) interdictia initierii ori, dupa caz, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice;
b) interdictia initierii ori, dupa caz, suspendarea fuziunii, a divizarii sau a reducerii capitalului social al persoanei juridice, începuta anterior sau în cursul urmaririi penale;
c) interzicerea unor operatiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolventa persoanei juridice;
d) interzicerea încheierii anumitor acte juridice, stabilite de organul judiciar;
e) interzicerea desfasurarii activitatilor de natura celor cu ocazia carora a fost comisa infractiunea.
(2) Pentru a asigura respectarea masurilor prevazute la alin. (1), persoana juridica poate fi obligata la depunerea unei cautiuni constând într-o suma de bani care nu poate fi mai mica de 10.000 lei. Cautiunea se restituie la data ramânerii definitive a hotarârii de condamnare, de amânare a aplicarii pedepsei, de renuntare la aplicarea pedepsei sau de încetare a procesului penal, pronuntate în cauza, daca persoana juridica a respectat masura sau masurile preventive, precum si în cazul în care, prin hotarâre definitiva, s-a dispus achitarea persoanei juridice.
(3) Cautiunea nu se restituie în cazul nerespectarii de catre persoana juridica a masurii sau a masurilor preventive luate, facându-se venit la bugetul de stat la data ramânerii definitive a hotarârii pronuntate în cauza, precum si daca s-a dispus plata din cautiune, în ordinea urmatoare, a despagubirilor banesti acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infractiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii.
(4) Masurile preventive prevazute la alin. (1) pot fi dispuse pe o perioada de cel mult 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii în cursul urmaririi penale si a mentinerii în cursul procedurii de camera preliminara si al judecatii, daca se mentin temeiurile care au determinat luarea acestora, fiecare prelungire neputând depasi 60 de zile.
(5) În cursul urmaririi penale, masurile preventive se dispun de judecatorul de drepturi si libertati prin încheiere motivata data în camera de consiliu, cu citarea persoanei juridice.
(6) Participarea procurorului este obligatorie.
(7) Împotriva încheierii se poate face contestatie la judecatorul de drepturi si libertati sau, dupa caz, la judecatorul de camera preliminara ori instanta ierarhic superioara, de catre persoana juridica si procuror, în termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenti, si de la comunicare, pentru persoana juridica lipsa.
(8) Masurile preventive se revoca de catre judecatorul de drepturi si libertati la cererea procurorului sau a persoanei juridice, iar de catre judecatorul de camera preliminara si de catre instanta si din oficiu, numai când se constata ca nu mai exista temeiurile care au justificat luarea sau mentinerea acestora. Dispozitiile alin. (5) - (7) se aplica în mod corespunzator.
(9) Împotriva reprezentantului persoanei juridice sau a mandatarului acesteia pot fi luate masurile prevazute la art. 265 si art. 283 alin. (2), iar fata de practicianul în insolventa, masura prevazuta la art. 283 alin. (2).
(10) Luarea masurilor preventive nu împiedica luarea masurilor asiguratorii conform art. 249-256.

Dispozitii generale
Art. 504
Urmarirea si judecarea infractiunilor savârsite de minori, precum si punerea în executare a hotarârilor privitoare la acestia se fac potrivit procedurii obisnuite, cu completarile si derogarile prevazute în prezentul capitol si în sectiunea a 8-a a cap. I din titlul V al partii generale.
(2) În cursul urmaririi penale, procedura în cauzele cu infractori minori se aplica si persoanelor care au împlinit 18 ani, pâna la împlinirea vârstei de 21 de ani, daca la data dobândirii calitatii de suspect erau minore, atunci când organul judiciar considera necesar, tinând seama de toate circumstantele cauzei, inclusiv gradul de maturitate si gradul de vulnerabilitate ale persoanei vizate.
(3) Ori de câte ori organul judiciar nu poate stabili vârsta suspectului sau a inculpatului si exista motive pentru a se considera ca acesta este minor, persoana respectiva va fi prezumata a fi minor.
(4) Rezultatele examinarii medicale a minorului suspect sau inculpat asupra caruia s-a dispus o masura preventiva privativa de libertate, efectuate în locul de detinere, potrivit legii privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului, sunt avute în vedere pentru a aprecia capacitatea acestuia de a fi supus actelor sau masurilor dispuse în cursul procesului penal.

Compunerea instantei
Art. 507
(1) Cauzele în care inculpatul este minor se judeca potrivit regulilor de competenta obisnuite de catre judecatori anume desemnati potrivit legii.
(2) Instanta compusa potrivit dispozitiilor alin. (1) ramâne competenta sa judece potrivit dispozitiilor procedurale speciale privitoare la minori, chiar daca între timp inculpatul a împlinit vârsta de 18 ani.
(3) Inculpatul care a savârsit infractiunea în timpul când era minor este judecat potrivit procedurii aplicabile în cauzele cu infractori minori, daca la data sesizarii instantei nu a împlinit 18 ani. Daca la data sesizarii instantei inculpatul împlinise vârsta de 18 ani, dar la data dobândirii calitatii de suspect era minor, instanta învestita, retinând cauza, poate decide aplicarea procedurii pentru cauzele cu infractori minori, atunci când considera necesar, tinând cont de toate circumstantele cauzei, inclusiv gradul de maturitate si gradul de vulnerabilitate ale persoanei vizate.

Amanarea sau intreruperea executarii masurilor privative de libertate
Art. 519
Executarea masurii educative a internarii într-un centru educativ sau a masurii educative a internarii într-un centru de detentie poate fi amânata sau întrerupta în cazurile si în conditiile prevazute de lege.

Activitatile ce pot fi efectuate in procedura urmaririi
Art. 523
(1) În vederea identificarii, cautarii, localizarii si prinderii persoanelor date în urmarire pot fi efectuate, în conditiile prevazute de lege, urmatoarele activitati:
a) supravegherea tehnica;
b) retinerea, predarea si perchezitionarea corespondentei si a obiectelor;
b^1) obtinerea datelor de trafic si de localizare prelucrate de catre furnizorii de retele publice de comunicatii electronice ori furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului;
 
c) perchezitia;
d) ridicarea de obiecte sau înscrisuri;
e) monitorizarea tranzactiilor financiare si dezvaluirea datelor financiare.
(2) Activitatile prevazute la alin. (1) lit. a)-c) pot fi efectuate numai în baza mandatului emis de judecatorul de drepturi si libertati de la instanta competenta sa judece cauza în prima instanta sau de la instanta de executare ori de judecatorul de drepturi si libertati de la instanta competenta potrivit legii speciale în cazul prevazut la art. 521 alin. (2) lit. c).
(3) Activitatile prevazute la alin. (1) lit. d) pot fi efectuate numai cu autorizarea procurorului care supravegheaza activitatea organelor de politie care efectueaza urmarirea persoanei date în urmarire.

Solutionarea cererii
Art. 533
(1) La termenul fixat, în sedinta nepublica, instanta asculta persoanele citate prezente, concluziile procurorului si ale petitionarului si verifica daca sunt îndeplinite conditiile cerute de lege pentru admiterea reabilitarii.
(2) Daca înainte de solutionarea cererii de reabilitare fata de condamnat a fost pusa în miscare actiunea penala pentru alta infractiune, examinarea cererii se suspenda pâna la solutionarea definitiva a acelei cauze.

Felul si intinderea reparatiei
Art. 540
(1) La stabilirea întinderii reparatiei se tine seama de durata privarii nelegale de libertate, precum si de consecintele produse asupra persoanei, asupra familiei celui privat de libertate ori asupra celui aflat în situatia prevazuta la art. 538.
(2) Reparatia consta în plata unei sume de bani sau în constituirea unei rente viagere ori în obligatia ca, pe cheltuiala statului, cel retinut sau arestat nelegal sa fie încredintat unui institut de asistenta sociala si medicala.
(3) La alegerea felului reparatiei si la întinderea acesteia se va tine seama de situatia celui îndreptatit la repararea pagubei si de natura daunei produse.
(4) Persoanelor îndreptatite la repararea pagubei, care înainte de privarea de libertate ori de încarcerare ca urmare a punerii în executare a unei pedepse ori masuri educative privative de libertate erau încadrate în munca, li se calculeaza, la vechimea în munca stabilita potrivit legii, si timpul cât au fost private de libertate.
(5) Reparatia este în toate cazurile suportata de stat, prin Ministerul Finantelor Publice.

Reconstituirea inscrisului sau dosarului
Art. 547
(1) Când nu exista o copie oficiala de pe înscrisul disparut, se procedeaza la reconstituirea acestuia.
(2) Reconstituirea unui dosar se face prin reconstituirea înscrisurilor pe care le continea.
(3) În vederea reconstituirii pot fi folosite orice mijloace de proba prevazute de lege.
(4) Rezultatul reconstituirii se constata, dupa caz, prin ordonanta procurorului sau prin hotarârea instantei data cu citarea partilor, dupa ascultarea acestora si a procurorului.
(5) Neprezentarea partilor legal citate nu împiedica judecarea cauzei.
(6) Hotarârea de reconstituire este supusa apelului.
(7) Împotriva ordonantei procurorului privind rezultatul reconstituirii orice persoana care justifica un interes legitim poate face plângere, dispozitiile art. 336-339 aplicându-se în mod corespunzator.

Hotararile executorii
Art. 550
(1) Hotarârile instantelor penale devin executorii la data când au ramas definitive.
(2) Hotarârile nedefinitive sunt executorii atunci când legea dispune aceasta.

Intrarea in vigoare
Art. 603
(1) Prezentul cod intra în vigoare la data care va fi stabilita prin legea de punere în aplicare a acestuia.
(2) În termen de 12 luni de la data publicarii prezentului cod în Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul va supune Parlamentului spre adoptare proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Codului de procedura penala.