Codul Rutier 2026 actualizat

Articolul 11^2

(1) Directia Generala Permise de Conducere si Inmatriculari dezvolta, administreaza si gestioneaza platforma informatica privind furnizarea de servicii publice electronice pentru inmatricularea vehiculelor de catre autoritatile competente de inmatriculare.

(2) Serviciile publice electronice furnizate prin intermediul platformei prevazute la alin. (1) vizeaza:
a) intermedierea incheierii actelor translative ale dreptului de proprietate asupra vehiculelor, in vederea realizarii operatiunii de inmatriculare sau transcriere a transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului;
b) incarcarea actelor translative ale dreptului de proprietate asupra vehiculelor si, dupa caz, a extraselor din contractele de leasing, care sa contina cel putin partile, data incheierii contractului si datele de identificare ale vehiculului, precum si a proceselor-verbale de predare-primire, de catre proprietarii acestora sau detinatorii mandatati, dupa caz, in vederea realizarii operatiunii de inmatriculare sau transcriere a transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului, precum si transmiterea acestora prin mijloace automatizate catre organele fiscale locale in scopul declararii sau radierii vehiculelor din evidentele fiscale;
c) incarcarea de catre proprietar sau, dupa caz, de catre detinatorul mandatat a documentelor necesare efectuarii operatiunilor de inmatriculare, transcriere a transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului, eliberare a unui nou certificat de inmatriculare sau radiere din circulatie, stabilite prin ordinul ministrului afacerilor interne prevazut la art. 19 si, dupa caz, transmiterea acestora prin mijloace automatizate catre organele fiscale locale;
d) verificarea respectarii prevederilor art. 159 alin. (5), respectiv alin. (5^1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, dupa caz, in situatiile prevazute la lit. a) si b);
e) transmiterea datelor necesare declararii in vederea luarii in/scoaterii din evidentele organului fiscal local, a dobandirii sau instrainarii, dupa caz, a vehiculelor catre organele fiscale locale, prin mijloace automatizate;
f) informarea proprietarului sau, dupa caz, a detinatorului mandatat, cu privire la efectuarea serviciului public electronic solicitat.

(3) Pentru realizarea operatiunilor prevazute la alin. (2) este necesara confirmarea identitatii persoanelor solicitante, astfel cum aceasta a fost stabilita cu ocazia accesarii platformei informatice prevazute la alin. (1).

(4) Datele prelucrate prin intermediul platformei informatice prevazute la alin. (1) nu pot fi prelucrate in alte scopuri, cu exceptia situatiilor prevazute expres de lege si numai daca sunt asigurate garantiile necesare pentru protejarea drepturilor persoanelor vizate.

(5) Actele translative ale dreptului de proprietate prevazute la alin. (2) lit. a) produc toate efectele pe care legea le recunoaste contractelor, atunci cand sunt intrunite conditiile cerute de lege pentru validitatea acestora.

(6) In urma incheierii actului translativ al dreptului de proprietate prin intermediul platformei informatice prevazute la alin. (1), administratorul acesteia ii aplica sigiliul electronic prin care confirma perfectarea actului respectiv, il pune la dispozitia partilor in platforma si il transmite acestora prin intermediul postei electronice.

(7) Proba incheierii contractului este supusa dispozitiilor dreptului comun in materie de proba si existentei sigiliului electronic aplicat in conditiile alin. (6).

(8) Directia Generala Permise de Conducere si Inmatriculari, in calitate de administrator al platformei informatice prevazute la alin. (1), nu raspunde pentru veridicitatea datelor inscrise in actele translative ale dreptului de proprietate prevazute la alin. (2) lit. a).

(9) Intermedierea incheierii actelor translative ale dreptului de proprietate prevazute la alin. (2) lit. a) se realizeaza prin punerea la dispozitia partilor, in cadrul platformei informatice prevazute la alin. (1), a unui model al contractului de instrainare-dobandire, in vederea completarii cu datele necesare si exprimarii vointei cu privire la instrainarea, respectiv dobandirea vehiculului. Exprimarea vointei partilor se realizeaza prin parcurgerea in mod corespunzator a pasilor de urmat in platforma informatica prevazuta la alin. (1).

Sectiunea 2 - Inmatricularea, inregistrarea si radierea vehiculelor