Articolul 11 (1) Proprietarii de vehicule sau detinatorii mandatati ai acestora sunt obligati sa le inmatriculeze sau sa le inregistreze, dupa caz, inainte de a le pune in circulatie, conform prevederilor legale. (2) Inmatricularea vehiculelor este continua, de la admiterea in circulatie pana la scoaterea din
Articolul 23 (1) Dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai pe drumurile publice il are numai persoana care poseda permis de conducere valabil, corespunzator categoriei ori subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, sau dovada inlocuitoare a acestuia cu drept de ci
Articolul 1 (1) Circulatia pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor si a celorlalte categorii de participanti la trafic, drepturile, obligatiile si raspunderile care revin persoanelor fizice si juridice, precum si atributiile unor autoritati ale administratiei publice, institutii si organizatii sunt supus
Articolul 14 (1) Tramvaiele, troleibuzele, mopedele, tractoarele agricole sau forestiere, altele decat cele prevazute la art. 13 alin. (3), inclusiv remorcile destinate a fi tractate de acestea, vehiculele lente, precum si vehiculele cu tractiune animala se inregistreaza la nivelul primarilor comunelor, ai orase
Articolul 11^7 (1) Platforma informatica este dezvoltata astfel incat sa pastreze evidenta prelucrarilor realizate. (2) Evidenta prevazuta la alin. (1) este protejata prin masuri corespunzatoare impotriva accesului neautorizat si poate fi utilizata numai in scopul monitorizarii protectiei datelor, inclusiv pent
Articolul 22 (1) Examinarea medicala se realizeaza in scopul certificarii aptitudinilor fizice si mentale ale unei persoane necesare conducerii unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, iar evaluarea psihologica in scopul certificarii capacitatilor psihologice necesare pentru a conduce autoveh
Articolul 22^3 (1) Agentia Nationala pentru Plati si Inspectie Sociala, atunci cand constata ca un conducator de autovehicul, de tractor agricol sau forestier ori tramvai se afla in evidenta sa ori a agentiilor pentru plati si inspectie sociala judetene sau a municipiului Bucuresti, cu o afectiune medicala dintre
Articolul 29 (1) Circulatia pe drumurile publice se desfasoara in conformitate cu regulile de circulatie si cu respectarea semnificatiei semnalizarii rutiere realizate prin mijloacele de semnalizare, semnalele si indicatiile politistului rutier care dirijeaza circulatia, semnalele speciale de avertizare luminoas
Articolul 32 (1) Semnalele speciale de avertizare luminoase sunt emise intermitent de dispozitivele de iluminare montate pe autovehicule si au urmatoarele semnificatii: a) lumina rosie obliga participantii la trafic sa opreasca in directia de mers cat mai aproape de marginea drumului; b) lumina albastra obliga
Articolul 35 (1) Participantii la trafic trebuie sa aiba un comportament care sa nu afecteze fluenta si siguranta circulatiei, sa nu puna in pericol viata sau integritatea corporala a persoanelor si sa nu aduca prejudicii proprietatii publice ori private. (2) Participantii la trafic sunt obligati ca, la cerer