Articolul 23^1 (1) Persoanele cu domiciliul sau resedinta in Romania ori care dovedesc ca se afla la studii in Romania de cel putin 6 luni pot solicita obtinerea permisului de conducere autoritatilor competente sa le examineze. (2) In sensul prezentei ordonante de urgenta, pentru procedurile aferente permisului
Articolul 130 Orele de educatie rutiera din institutiile de invatamant prescolar, primar si gimnazial se desfasoara potrivit programei aprobate prin ordin comun al ministrului educatiei si cercetarii si al ministrului administratiei si internelor, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Articolul 2 Indrumarea, supravegherea si controlul respectarii normelor de circulatie pe drumurile publice se fac de catre politia rutiera din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, care are obligatia sa ia masurile legale in cazul in care constata incalcari ale acestora.
Articolul 3 Circulatia pe drumurile publice din zona de frontiera si din alte zone pentru care, potrivit legii, s-au stabilit restrictii se face cu respectarea reglementarilor instituite pentru acele zone.
Articolul 5 (1) Administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrarilor, conform competentelor ce ii revin, cu avizul politiei rutiere, este obligat sa instaleze indicatoare ori alte dispozitive speciale, sa aplice marcaje pe drumurile publice, conform standardelor in vigoare, si sa le mentina
Articolul 6 In sensul prezentei ordonante de urgenta, expresiile si termenii de mai jos au urmatorul inteles: 1. acordare a prioritatii - obligatia oricarui participant la trafic de a nu isi continua deplasarea sau de a nu efectua orice alta manevra, daca prin acestea ii obliga pe ceilalti participanti la tr
Articolul 7 Orice vehicul care circula pe drumurile publice trebuie sa corespunda normelor tehnice privind siguranta circulatiei rutiere, protectia mediului si utilizarea conform destinatiei.
Articolul 8 Pentru a fi conduse pe drumurile publice, autovehiculele, cu exceptia celor din categoriile AM, A1, A2 si A, tractoarele agricole sau forestiere si tramvaiele trebuie sa fie dotate cu trusa medicala de prim ajutor, doua triunghiuri reflectorizante si un stingator de incendiu, omologate.
Articolul 12 (1) Vehiculele care circula pe drumurile publice trebuie sa fie inmatriculate sau inregistrate, dupa caz, cu exceptia urmatoarelor categorii de vehicule: a) vehiculele trase sau impinse cu mana; b) bicicletele; c) trotinetele electrice. (2) Pentru a circula pe drumurile publice, vehiculele inm
Articolul 17 (1) Radierea din evidenta a vehiculelor se face de catre autoritatea care a efectuat inmatricularea sau inregistrarea, la cererea proprietarului, numai in urmatoarele cazuri: a) proprietarul doreste retragerea din circulatie a vehiculului si face dovada depozitarii acestuia intr-un spatiu adecvat