Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox

E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
E-JURIDIC.ROE-JURIDIC.RO » Legislatia judirica actualizata la zi 
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Legea nr. 51 din 1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat .PDF

Legea nr. 51 din 1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat .PDF
Vrei sa fii sau esti deja avocat? Trebuie sa cunosti si Legea nr. 51 din 1995 pentru organizarea si exercitarea acestei profesii. Din fericire, E-Juridic iti pune acest act la dispozitie gratuit atat in format online, cat si ca .PDF!

Legea nr. 51 din 1995 a fost actualizata prin republicarea in Monitorul Oficial nr. 440 din 2018. De atunci si pana acum, actul a mai trecut prin patru modificari aduse de Legea nr. 46/2019, Legea nr. 142/2019, Legea nr. 100/2020 si Legea nr. 184/2021. Toate aceste noutati sunt incluse in prevederile de mai jos, dar si in .PDF-ul pe care il puteti descarca.

Legea nr. 51 din 1995, act de importanta pentru actuali si viitori avocati, se afla in vigoare inca din iunie 1995. 

Pentru o utilizare si informare rapida puteti accesa capitolul de interes utilizand meniul de mai jos.

Actul a fost actualizat la zi si contine toate modificarile.

Articolele sau alineatele abrogate nu au fost incluse. Numerotarea, insa, a ramas asa cum actul poate fi gasit in Monitorul Oficial.

LEGEA nr. 51 din 1995 - Structura

CAPITOLUL I - Dispozitii generale
CAPITOLUL II - Dobandirea calitatii de avocat
CAPITOLUL III - Drepturile si indatoririle avocatului
CAPITOLUL IV - Organizarea profesiei de avocat
CAPITOLUL V - Asistenta judiciara
CAPITOLUL VI - Raspunderea disciplinara
CAPITOLUL VII - Exercitarea in Romania a profesiei de catre avocatii care au obtinut calificarea profesionala in unul dintre statele membre ale Uniunii Europene si ale Spatiului Economic European
CAPITOLUL VIII - Dispozitii tranzitorii si finale


legea 51 din 1995 avocat PDF

Nota! Legea nr. 51 din 1995 disponibila mai jos a fost actualizata la zi si cuprinde toate prevederile valabile in 2022. Pe masura ce apar noutati, documentul va fi actualizat.

Legea nr. 51 din 1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat

Legea nr. 51 din 1995. CAPITOLUL I - Dispozitii generale

Art. 1
(1) Profesia de avocat este libera si independenta, cu organizare si functionare autonome, in conditiile prezentei legi si ale statutului profesiei.
(2) Profesia de avocat se exercita numai de avocatii inscrisi in tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Nationale a Barourilor din Romania, denumita in continuare U.N.B.R.
(3) Constituirea si functionarea de barouri in afara U.N.B.R. sunt interzise. Actele de constituire si de inregistrare ale acestora sunt nule de drept. Nulitatea poate fi constatata si din oficiu.

Art. 2
(1) In exercitarea profesiei avocatul este independent si se supune numai legii, statutului profesiei si codului deontologic.
(2) Avocatul promoveaza si apara drepturile, libertatile si interesele legitime ale omului.
(3) Avocatul are dreptul sa asiste si sa reprezinte persoanele fizice si juridice in fata instantelor autoritatii judecatoresti si a altor organe de jurisdictie, a organelor de urmarire penala, a autoritatilor si institutiilor publice, precum si in fata altor persoane fizice sau juridice, care au obligatia sa permita si sa asigure avocatului desfasurarea nestingherita a activitatii sale, in conditiile legii.
(4) Orice persoana are dreptul sa isi aleaga in mod liber avocatul.
(5) In exercitarea dreptului de aparare avocatul are dreptul si obligatia de a starui pentru realizarea liberului acces la justitie, pentru un proces echitabil si intr-un termen rezonabil.

Art. 3
(1) Activitatea avocatului se realizeaza prin:
a) consultatii si cereri cu caracter juridic;
b) asistenta si reprezentare juridica in fata instantelor judecatoresti, a organelor de urmarire penala, a autoritatilor cu atributii jurisdictionale, a notarilor publici si a executorilor judecatoresti, a organelor administratiei publice si a institutiilor, precum si a altor persoane juridice, in conditiile legii;
c) redactarea de acte juridice, atestarea identitatii partilor, a continutului si a datei actelor prezentate spre autentificare;
d) asistarea si reprezentarea persoanelor fizice sau juridice interesate in fata altor autoritati publice cu posibilitatea atestarii identitatii partilor, a continutului si a datei actelor incheiate;
e) apararea si reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor fizice si juridice in raporturile acestora cu autoritatile publice, cu institutiile si cu orice persoana romana sau straina;
f) activitati de mediere;
g) activitati fiduciare desfasurate in conditiile Codului civil;
h) stabilirea temporara a sediului pentru societati la sediul profesional al avocatului si inregistrarea acestora, in numele si pe seama clientului, a partilor de interes, a partilor sociale sau a actiunilor societatilor astfel inregistrate;
i) activitatile prevazute la lit. g) si h) se pot desfasura in temeiul unui nou contract de asistenta juridica;
j) activitati de curatela speciala potrivit legii si Statutului profesiei de avocat;
k) orice mijloace si cai proprii exercitarii dreptului de aparare, in conditiile legii.
(2) Activitatile prevazute la alin. (1) se exercita numai de avocat, daca legea nu prevede altfel.
(3) Avocatul este obligat sa tina evidenta actelor intocmite conform alin. (1) lit. c) si d), cu excluderea actelor intocmite pentru asistare si reprezentare, si sa le pastreze in arhiva sa profesionala, in ordinea intocmirii lor. In termen de cel mult 3 zile de la data intocmirii actelor prevazute la alin. (1), avocatul este obligat sa inregistreze operatiunea in Registrul electronic al actelor intocmite de avocati potrivit alin. (1) lit. c) si d), conform procedurii prevazute in Regulamentul de organizare si functionare a registrului, aprobat de Consiliul U.N.B.R., sub sanctiunea inopozabilitatii fata de terti.

Art. 4
In exercitarea profesiei si in legatura cu aceasta avocatul este protejat de lege.

Art. 5
(1) Formele de exercitare a profesiei de avocat sunt: cabinete individuale, cabinete asociate, societati civile profesionale sau societati profesionale cu raspundere limitata.
(2) In cabinetul individual isi poate exercita profesia un avocat definitiv, singur sau impreuna cu alti avocati colaboratori.
(3) Cabinetele individuale se pot asocia in scopul exercitarii in comun a profesiei; drepturile si obligatiile avocatilor titulari ai unor cabinete asociate isi pastreaza caracterul personal si nu pot fi cedate. In mod corespunzator cabinetele individuale se pot asocia si cu societatile civile profesionale.
(4) Cabinetele individuale se pot grupa pentru a-si crea facilitati tehnico-economice in vederea exercitarii profesiei si isi pastreaza individualitatea in relatiile cu clientii.
(5) Societatea civila profesionala se constituie din 2 sau mai multi avocati definitivi. In societatea civila profesionala isi pot exercita profesia si avocati colaboratori sau avocati salarizati. Societatea civila profesionala si avocatii care profeseaza in cadrul ei nu pot acorda asistenta juridica persoanelor cu interese contrare.
(6) Cabinetele grupate, cabinetele asociate, societatile civile profesionale si societatile profesionale cu raspundere limitata pot avea si proprietate comuna.
(7) Avocatul poate schimba oricand forma de exercitare a profesiei, cu instiintarea baroului din care face parte.
(8) Avocatul nu isi poate exercita profesia, in acelasi timp, in mai multe forme de exercitare a acesteia.
(9) Formele de exercitare a profesiei pot fi instrainate prin acte intre vii numai intre avocati definitivi si aflati in exercitiul profesiei sau pot fi lichidate la incetarea calitatii, cu respectarea regimului investitiilor reglementat prin prezenta lege.
(10) La constituirea formelor de exercitare a profesiei si ulterior, avocatii au dreptul sa stabileasca patrimoniul afectat exercitarii profesiei, in conditiile legii, cu procedura reglementata pentru constituirea Registrului electronic al evidentei patrimoniului de afectatiune al avocatilor, in conditiile stabilite de Consiliul U.N.B.R. prin Regulamentul de organizare si functionare. Inscrierea efectuata in registru are efecte de opozabilitate fata de terti, in conditiile prevazute de lege.

Art. 6
(1) Societatea profesionala cu raspundere limitata este o societate cu personalitate juridica, constituita in conditiile prevazute de prezenta lege si de Statutul profesiei de avocat, prin asocierea a cel putin 2 avocati definitivi, aflati in exercitiul profesiei, indiferent daca detin sau nu ori daca apartin sau nu unei alte forme de exercitare a profesiei.
(2) Dobandirea personalitatii juridice a societatii profesionale cu raspundere limitata are loc la data inregistrarii la barou a deciziei emise de catre consiliul baroului in a carui raza teritoriala se afla sediul ei principal.
(3) Societatea profesionala cu raspundere limitata este titulara a unui patrimoniu propriu.
(4) Obligatiile si raspunderea societatii profesionale cu raspundere limitata sunt garantate cu patrimoniul propriu. Asociatii raspund personal numai in limita aportului social al fiecaruia.
(5) In situatia in care societatea profesionala cu raspundere limitata se constituie din avocati care fac parte din alte forme de exercitare a profesiei, acestea din urma pot sa nu fie supuse lichidarii, daca asociatii convin astfel.
(6) Forma de exercitare a profesiei din care provine asociatul, daca este cazul, isi inceteaza activitatea profesionala desfasurata in nume propriu pe perioada in care avocatul titular sau, dupa caz, avocatii titulari ai acesteia au calitatea de asociat in societatea profesionala cu raspundere limitata. Pe perioada in care forma de exercitare a profesiei isi inceteaza activitatea din aceasta cauza, in Tabloul avocatilor se mentioneaza corespunzator situatia privind incetarea activitatii, in conditiile prevazute de Statutul profesiei de avocat.
(7) In cazul prestatiilor profesionale constand in asistenta si reprezentare juridica la instante, parchete, organe de cercetare penala sau alte autoritati, societatea profesionala cu raspundere limitata are obligatia de a mentiona in contractul incheiat cu clientul numele avocatului/avocatilor ales/alesi sau acceptat/acceptati de client sa asigure serviciul profesional, precum si acordarea sau, dupa caz, neacordarea dreptului de substituire.
(8) Societatea profesionala cu raspundere limitata conduce contabilitatea in partida simpla si este supusa regimului transparentei fiscale. Plata impozitului pe venit se face de catre fiecare asociat, pentru venitul sau propriu.

Art. 7
Orice avocat, indiferent de forma de exercitare a profesiei, poate sa incheie conventii de colaborare cu experti sau cu alti specialisti, in conditiile legii. Societatile civile profesionale si societatile profesionale cu raspundere limitata pot incheia astfel de conventii numai cu acordul tuturor asociatilor.

Art. 8
(1) Formele de exercitare a profesiei de avocat si cabinetele grupate vor fi individualizate prin denumire, dupa cum urmeaza:
a) in cazul cabinetului individual - numele avocatului titular, urmat de sintagma cabinet de avocat;
b) in cazul cabinetelor asociate - numele tuturor titularilor, urmate de sintagma cabinete de avocat asociate;
c) in cazul societatilor civile profesionale si al societatilor profesionale cu raspundere limitata - numele a cel putin unuia dintre asociati, urmat de sintagma societate civila de avocati sau, dupa caz, societate profesionala de avocati cu raspundere limitata;
d) in cazul cabinetelor grupate - numele fiecarui titular de cabinet, urmat de sintagma cabinete de avocat grupate.
(2) Denumirea formei de exercitare a profesiei, individualizata potrivit alin. (1), poate fi pastrata si dupa decesul sau plecarea unuia dintre asociati, cu acordul acestuia, sau, dupa caz, al tuturor mostenitorilor celui decedat, exprimat in forma autentica.
(3) Denumirile prevazute la alin. (1) vor figura pe firmele cabinetelor sau societatilor, in conditiile stabilite de statutul profesiei.
(4) In cazul tuturor formelor de exercitare a profesiei de catre avocatii straini se pot utiliza denumirea si numele formei de exercitare a profesiei din tara sau din strainatate, in conditiile prezentului articol.

Art. 9
(1) Conventiile de grupare si de asociere a cabinetelor, actele de constituire a societatilor civile profesionale de avocati si a societatilor profesionale cu raspundere limitata, precum si conventiile prevazute la art. 7 se incheie in forma scrisa, cu respectarea conditiilor de fond prevazute de lege si de statutul profesiei.
(2) Consiliul baroului sesizat verifica indeplinirea conditiilor legale si, constatand indeplinirea lor, dispune inregistrarea conventiei in termen de o luna de la inregistrarea cererii.
(3) Impotriva deciziei consiliului baroului orice persoana care se considera vatamata intr-un drept sau interes legitim al sau poate formula plangere la organele de jurisdictie profesionala, in conditiile prezentei legi si ale statutului profesiei.
(4) Barourile tin evidenta separata a avocatilor pentru fiecare forma de exercitare a profesiei.

Art. 10
(1) Barourile si U.N.B.R. asigura exercitarea calificata a dreptului de aparare, competenta si disciplina profesionala, protectia demnitatii si onoarei avocatilor membri.
(2) In fiecare judet exista si functioneaza un singur barou membru al U.N.B.R., cu sediul in localitatea de resedinta a judetului.
(3) Fiecare barou organizeaza si asigura functionarea a cate unui serviciu de asistenta judiciara pe langa fiecare judecatorie. Consiliul baroului raspunde de organizarea si functionarea acestui serviciu.

Art. 11
Avocatul este dator sa pastreze secretul profesional privitor la orice aspect al cauzei care i-a fost incredintata, cu exceptia cazurilor prevazute expres de lege.

Legea nr. 51 din 1995. CAPITOLUL II - Dobandirea calitatii de avocat

SECTIUNEA 1. Conditiile de inscriere in avocatura
Art. 12
(1) Poate fi membru al unui barou din Romania cel care indeplineste urmatoarele conditii:
a) are exercitiul drepturilor civile si politice;
b) este licentiat al unei facultati de drept cu durata stabilita de lege;
c) nu se gaseste in vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevazute de prezenta lege;
d) este apt, din punct de vedere medical, pentru exercitarea profesiei.
(2) Indeplinirea conditiei prevazute la lit. d) a alin. (1) trebuie dovedita cu certificat medical de sanatate, eliberat pe baza constatarilor facute de o comisie medicala constituita in conditiile prevazute in statutul profesiei.

Art. 13
(1) Membrul unui barou dintr-o alta tara poate exercita profesia de avocat in Romania, in cazul indeplinirii conditiilor prevazute de prezenta lege.
(2) Pentru a acorda consultanta juridica privind dreptul romanesc, avocatul strain are obligatia de a sustine un examen de verificare a cunostintelor de drept romanesc si de limba romana, organizat de U.N.B.R.
(3) Avocatul strain poate exercita profesia de avocat in Romania, la alegere, in cadrul uneia dintre formele de organizare prevazute la art. 5.
(4) Avocatul strain nu poate pune concluzii orale sau scrise in fata instantelor judecatoresti si a celorlalte organe jurisdictionale si judiciare, cu exceptia celor de arbitraj international.
(5) Onorariile cuvenite avocatului strain se vor inregistra si se vor plati integral in Romania.
(6) Avocatul strain care exercita profesia in Romania este obligat sa se inscrie in tabloul special tinut de fiecare barou si se supune prevederilor prezentei legi, ale statutului profesiei si codului deontologic.

Art. 14
Este nedemn de a fi avocat:
a) cel condamnat definitiv prin hotarare judecatoreasca la pedeapsa cu inchisoare pentru savarsirea unei infractiuni intentionate, de natura sa aduca atingere prestigiului profesiei;
b) cel care a savarsit abuzuri prin care au fost incalcate drepturile si libertatile fundamentale ale omului, stabilite prin hotarare judecatoreasca, sau a savarsit abateri disciplinare grave, sanctionate cu masura excluderii din profesie, ca sanctiune disciplinara;
c) cel caruia i s-a aplicat pedeapsa interdictiei de a exercita profesia, pe durata stabilita prin hotarare judecatoreasca sau disciplinara;
d) cel in sarcina caruia s-a retinut, in baza unei hotarari judecatoresti definitive sau prin acte ale organelor profesiei de avocat, fapta de a fi exercitat sau sprijinit, sub orice forma, exercitarea fara drept de catre o persoana a profesiei de avocat.

Art. 15
Exercitarea profesiei de avocat este incompatibila cu:
a) activitatea salarizata in cadrul altor profesii decat cea de avocat;
b) ocupatiile care lezeaza demnitatea si independenta profesiei de avocat sau bunele moravuri;
c) exercitarea nemijlocita de fapte materiale de comert.

Art. 16
Exercitarea profesiei de avocat este compatibila numai cu:
a) calitatea de deputat sau senator, consilier in consiliile locale sau judetene;
b) activitati si functii didactice in invatamantul superior, activitati didactice cu continut juridic in invatamantul liceal si gimnazial;
c) activitati in domeniul cercetarii stiintifice sau al creatiei intelectuale;
d) calitatea de arbitru, mediator, conciliator sau negociator, consilier fiscal, consilier in proprietate industriala, traducator autorizat, practician in insolventa, responsabil cu protectia datelor cu caracter personal, expert in executarea contractelor cu finantare europeana;
e) alte activitati prevazute de lege.

Art. 17
(1) Primirea in profesie se realizeaza numai in baza unui examen organizat de U.N.B.R., cel putin anual si la nivel national, potrivit prezentei legi si Statutului profesiei de avocat.
(2) Examenul pentru primirea in profesia de avocat se sustine in cadrul Institutului National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor si se desfasoara in mod unitar, in centrele teritoriale ale acestuia, avand la baza o metodologie elaborata si aprobata de Consiliul U.N.B.R.
(3) Tematica examenului este unica la nivelul U.N.B.R., iar selectarea subiectelor se face de comisia nationala de examen.
(4) Comisia nationala de examen este formata cu precadere din avocati - cadre didactice universitare, care au minimum 10 ani vechime in profesia de avocat. Desemnarea acesteia se face de Comisia permanenta a U.N.B.R., la propunerea barourilor.
(5) Dispozitiile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se aplica in mod corespunzator, precum si judecatorilor de la instantele internationale.

Art. 18
(1) La inceputul exercitarii profesiei avocatul efectueaza in mod obligatoriu un stagiu de pregatire profesionala cu durata de 2 ani, timp in care are calitatea de avocat stagiar.
(2) Conditiile efectuarii stagiului, drepturile si obligatiile avocatului stagiar, ale avocatului indrumator, precum si ale baroului fata de acestia sunt reglementate prin statutul profesiei.
(3) In perioada stagiului, cu acordul avocatului indrumator, avocatii stagiari pot urma cursuri de masterat, care sunt luate in considerare la aprecierea formarii profesionale initiale, in conditiile prevazute de Statutul profesiei de avocat.
(4) Stagiul se suspenda in caz de lipsa motivata din profesie ori in caz de incetare a indrumarii profesionale fara culpa avocatului stagiar. Perioada de stagiu anterior efectuata se socoteste pentru indeplinirea stagiului.
(5) Dupa efectuarea stagiului avocatul stagiar va sustine examenul de definitivare.
(6) Avocatul stagiar respins de trei ori la examenul de definitivare va fi exclus din profesie.

Art. 19
Activitatea unui avocat stagiar poate fi indrumata numai de avocati definitivi cu o vechime de cel putin 6 ani in aceasta calitate si care se bucura de o reputatie profesionala nestirbita.

Art. 20
(1) Calitatea de avocat definitiv se dobandeste in baza unui examen organizat de U.N.B.R., anual si la nivel national, potrivit prezentei legi si Statutului profesiei de avocat sau prin promovarea examenului de absolvire a Institutului National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor, in conditiile prevazute de Statutul profesiei de avocat.
(2) Examenul de definitivare se sustine in cadrul Institutului National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor si se desfasoara in mod unitar, pe centre teritoriale, avand la baza o metodologie elaborata si aprobata de Consiliul U.N.B.R.
(3) Tematica examenului de definitivare este unica la nivelul U.N.B.R., iar selectarea subiectelor se face de comisia nationala de examen.
(4) Comisia nationala de examen este formata, cu precadere, din avocati - cadre didactice universitare, care au minimum 10 ani vechime in profesie. Desemnarea acesteia se face de Comisia permanenta a U.N.B.R., la propunerea barourilor.
(5) Cel care a promovat examenul de primire in profesia de avocat si care pana la data sustinerii examenului de primire in profesia de avocat a indeplinit functia de judecator, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de 5 ani dobandeste calitatea de avocat definitiv, fara sustinerea examenului de definitivare prevazut la alin. (1), cu conditia promovarii examenului de definitivat in profesia din care provine.
(6) Dispozitiile alin. (5) se aplica si persoanelor care au promovat examenul de intrare in profesia de avocat si care au indeplinit functii de specialitate juridica in aparatul Parlamentului, Administratiei Prezidentiale, Guvernului, Curtii Constitutionale, Avocatului Poporului, Curtii de Conturi si Consiliului Legislativ timp de 5 ani neintrerupti.
(7) Avocatul stagiar care a exercitat cel putin un mandat de parlamentar, primar, viceprimar, presedinte de consiliu judetean sau vicepresedinte de consiliu judetean dobandeste la cerere calitatea de avocat definitiv.
(8) Avocatii - fosti judecatori nu pot pune concluzii la instantele unde au functionat, iar fostii procurori si cadrele de politie nu pot acorda asistenta juridica la unitatea de urmarire penala la care si-au desfasurat activitatea, timp de 5 ani de la incetarea functiei respective.

Art. 21
(1) La inscrierea in barou avocatul depune in fata consiliului baroului, in cadru solemn, urmatorul juramant: Jur sa respect si sa apar Constitutia si legile tarii, drepturile si libertatile omului si sa exercit profesia de avocat cu cinste si demnitate. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!"
(2) Juramantul poate fi depus si fara formula religioasa, in acest caz, juramantul va incepe cu formula: "Jur pe onoare si constiinta!"

Art. 22
(1) Avocatul stagiar poate pune concluzii numai la judecatorie si poate asista ori reprezenta partea la organele si institutiile prevazute la art. 3.
(2) Avocatii stagiari, dupa inscrierea in barou, au obligatia sa urmeze cursurile Institutului National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor, in perioada de stagiu.
(3) Avocatul definitiv are dreptul sa puna concluzii la toate instantele, cu exceptia Inaltei Curti de Casatie si Justitie si Curtii Constitutionale, unde va putea pune concluzii daca are o vechime neintrerupta in profesie de cel putin 5 ani de la definitivare.
(4) Avocatul definitiv este obligat sa frecventeze formele de pregatire profesionala continua organizate de barou, Institutul National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor sau de formele de exercitare a profesiei, in conditiile prevazute de Statutul profesiei de avocat.

Art. 23
(1) Baroul are obligatia sa intocmeasca anual tabloul avocatilor definitivi si stagiari in ordine alfabetica, cu mentionarea numelui, prenumelui, titlului stiintific, datei inscrierii in barou, sediului profesional, formei de exercitare a profesiei si a instantelor la care au dreptul sa puna concluzii.
(2) A doua parte a tabloului va cuprinde cabinetele asociate, societatile civile profesionale si societatile profesionale cu raspundere limitata, cu indicarea sediului si a avocatilor care le compun.
(3) Prin grija baroului, tabloul anual al avocatilor si modificarile intervenite sunt comunicate, la inceputul fiecarui an, instantelor judecatoresti, organelor de urmarire penala si autoritatilor administrative ale judetului sau municipiului Bucuresti, precum si U.N.B.R. Distinct, se va inainta U.N.B.R. tabloul avocatilor incompatibili.

Art. 24
(1) Consiliul baroului emite decizii de trecere pe tabloul avocatilor incompatibili, la cerere sau din oficiu, iar reinscrierea pe tabloul avocatilor cu drept de exercitare a profesiei se face numai la cerere, dupa incetarea starii de incompatibilitate.
(2) In cazurile in care exista incompatibilitate, decizia de primire in profesie va produce efectele numai de la data incetarii starii de incompatibilitate.
(3) Pana la incetarea starii de incompatibilitate, cel primit in profesie va fi inscris in tabloul avocatilor incompatibili intr-o sectiune, distinct.

Art. 25
(1) Instantele sunt obligate sa verifice si sa se pronunte asupra calitatii de reprezentant al unei persoane care se prezinta ca avocat, exercitand acte specifice acestei profesii si folosind insemnele profesiei de avocat.
(2) Exercitarea, fara drept, a oricarei activitati specifice profesiei de avocat constituie infractiune si se pedepseste potrivit legii penale.
(3) Fapta unei persoane care exercita activitati specifice profesiei de avocat in cadrul unor entitati care nu fac parte din formele de organizare profesionala recunoscute de prezenta lege constituie infractiune si se pedepseste potrivit legii penale.
(4) Actele specifice profesiei de avocat, efectuate in mod public de o persoana care nu a dobandit calitatea de avocat in conditiile prezentei legi, sunt nule.

SECTIUNEA a 2-a. Incetarea si suspendarea calitatii de avocat
Art. 26
Calitatea de avocat inceteaza:
a) prin renuntarea scrisa la exercitiul profesiei;
b) prin deces;
c) daca impotriva avocatului s-a luat masura excluderii din profesie ca sanctiune disciplinara;
d) daca avocatul a fost condamnat definitiv pentru o fapta prevazuta de legea penala si care il face nedemn de a fi avocat, conform legii.

Art. 27
Calitatea de avocat este suspendata:
a) in caz de incompatibilitate, pe durata existentei acestei stari;
b) pe perioada interdictiei de a profesa, dispusa prin hotarare judecatoreasca sau disciplinara;
c) in caz de neplata totala sau partiala a taxelor si a contributiilor profesionale catre barou, catre U.N.B.R. si catre sistemul propriu de asigurari sociale, timp de 3 luni de la scadenta acestora si pana la lichidarea integrala a datoriilor;
d) la cererea scrisa a avocatului.

Legea nr. 51 din 1995. CAPITOLUL III - Drepturile si indatoririle avocatului

SECTIUNEA 1. Drepturile avocatilor
Art. 28
(1) Avocatul inscris in tabloul baroului are dreptul sa asiste si sa reprezinte orice persoana fizica sau juridica, in temeiul unui contract incheiat in forma scrisa, care dobandeste data certa prin inregistrarea in registrul oficial de evidenta.
(2) Avocatul, precum si clientul au dreptul sa renunte la contractul de asistenta juridica sau sa il modifice de comun acord, in conditiile prevazute de statutul profesiei. Renuntarea unilaterala a clientului nu constituie cauza de exonerare pentru plata onorariului cuvenit, pentru serviciile avocatiale prestate, precum si pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de avocat in interesul procesual al clientului.

Art. 29
(1) Avocatul are dreptul de a alege si de a fi ales in organele de conducere ale profesiei, in conditiile prevazute in prezenta lege si in statut.
(2) Nu pot face parte din organele de conducere ale profesiei avocatii care au datorii scadente la taxele si contributiile stabilite pentru formarea bugetului U.N.B.R. si al baroului, precum si a fondurilor Casei de Asigurari a Avocatilor din Romania si ale filialelor.

Art. 30
(1) Pentru activitatea sa profesionala avocatul are dreptul la onorariu si la acoperirea tuturor cheltuielilor facute in interesul procesual al clientului sau.
(2) Activitatea desfasurata de avocat in conditiile legii si ale Statutului profesiei de avocat, indiferent de forma si modalitatea de exercitare a profesiei, care genereaza venituri profesionale, nu poate fi reconsiderata ca activitate dependenta in conformitate cu prevederile din Codul fiscal.
(3) Avocatii pot conveni cu clientii onorarii superioare celor stabilite in tabloul onorariilor minimale adoptat de Consiliul U.N.B.R.
(4) In acest scop, avocatul poate sa isi deschida un cont bancar pentru incasarea onorariilor si altul pentru depunerea sumelor primite de la client pentru cheltuieli procesuale in interesul acestuia. Modul de administrare a sumelor predate de client avocatului, pentru cheltuieli procesuale in interesul sau, va fi stabilit prin conventia dintre avocat si client, in conditiile prevazute de statutul profesiei.
(5) Contractul de asistenta juridica, legal incheiat, este titlu executoriu. Investirea cu formula executorie este de competenta judecatoriei in a carei raza teritoriala se afla sediul profesional al avocatului. Restantele din onorarii si alte cheltuieli efectuate de avocat in interesul procesual al clientului sau se recupereaza potrivit dispozitiilor statutului profesiei.

Art. 31
Contestatiile si reclamatiile privind onorariile se solutioneaza de decanul baroului. Decizia decanului poate fi atacata la consiliul baroului, a carui hotarare este definitiva.

Art. 32
(1) Avocatii au propriul sistem de asigurari sociale.
(2) Sistemul de asigurari sociale al avocatilor este reglementat prin lege si se bazeaza pe contributia acestora, precum si pe alte surse prevazute de lege ori de Statutul Casei de Asigurari a Avocatilor.
(3) Timpul servit in avocatura este considerat vechime in munca.
(4) Avocatul are dreptul la recuperarea capacitatii de munca, in conditiile prevazute de Statutul profesiei de avocat.

Art. 33
Constituie vechime in profesia de avocat perioada in care avocatul a exercitat functia de judecator, procuror, notar, a indeplinit functii de specialitate juridica in aparatul Parlamentului, Administratiei Prezidentiale, Guvernului, Curtii Constitutionale, Avocatului Poporului, Curtii de Conturi si Consiliului Legislativ, precum si perioada in care acesta a fost suspendat din profesie in vederea exercitarii unei functii de demnitate publica sau a unei functii asimilate cu functia de demnitate publica.

Art. 34
(1) Pentru asigurarea secretului profesional, actele si lucrarile cu caracter profesional aflate asupra avocatului sau in cabinetul sau sunt inviolabile. Perchezitionarea avocatului, a domiciliului ori a cabinetului sau sau ridicarea de inscrisuri si bunuri nu poate fi facuta decat de procuror, in baza unui mandat emis in conditiile legii.
(2) Sunt exceptate de la masura ridicarii de inscrisuri si de la masura confiscarii:
a) inscrisurile care contin comunicari intre avocat si clientul sau;
b) inscrisurile care contin consemnari efectuate de catre avocat cu privire la aspecte referitoare la apararea unui client.
(3) Nu vor putea fi ascultate si inregistrate, cu niciun fel de mijloace tehnice, convorbirile telefonice ale avocatului si nici nu va putea fi interceptata si inregistrata corespondenta sa cu caracter profesional, decat in conditiile si cu procedura prevazute de lege.
(4) Raportul dintre avocat si persoana pe care o asista sau o reprezinta nu poate forma obiectul supravegherii tehnice decat daca exista date ca avocatul savarseste ori pregateste savarsirea unei infractiuni dintre cele prevazute in art. 139 alin. (2) din Codul de procedura penala. Daca pe parcursul sau dupa executarea masurii rezulta ca activitatile de supraveghere tehnica au vizat si raporturile dintre avocat si suspectul ori inculpatul pe care acesta il apara, probele obtinute nu pot fi folosite in cadrul niciunui proces penal, urmand a fi distruse, de indata, de catre procuror. Judecatorul care a dispus masura este informat, de indata, de catre procuror. Judecatorul dispune informarea avocatului.

Art. 35
(1) Contactul dintre avocat si clientul sau nu poate fi stanjenit sau controlat, direct sau indirect, de niciun organ al statului.
(2) In cazul in care clientul se afla in stare de arest sau detentie, administratia locului de arest ori detentie are obligatia de a lua masurile necesare pentru respectarea drepturilor prevazute la alin. (1).

Art. 36
Avocatul care profeseaza individual, cabinetele asociate, societatea civila profesionala si societatea profesionala cu raspundere limitata au dreptul la sediu profesional in circumscriptia baroului in care sunt inscrisi si la sedii secundare in alt barou din tara sau din strainatate unde sunt luati in evidenta.

Art. 37
Ministerul Justitiei este obligat sa asigure spatiile necesare in vederea desfasurarii activitatii avocatilor in sediul instantelor judecatoresti.

Art. 38
(1) In exercitarea profesiei, avocatii sunt parteneri indispensabili ai justitiei, ocrotiti de lege, fara a putea fi asimilati functionarilor publici, cu exceptia situatiilor in care atesta identitatea partilor, a continutului sau datei unui act.
(2) Avocatul este obligat sa respecte solemnitatea sedintei de judecata, sa nu foloseasca cuvinte sau expresii de natura a aduce atingere demnitatii judecatorului, procurorului, altor avocati, partilor sau reprezentantilor acestora in proces.
(3) Avocatul nu raspunde penal pentru sustinerile facute oral sau in scris, in forma adecvata si cu respectarea prevederilor alin. (2), in fata instantelor de judecata, a organelor de urmarire penala sau a altor organe administrative de jurisdictie si nici daca sunt in legatura cu consultatiile oferite justitiabililor ori cu formularea apararii in acea cauza ori pentru sustinerile facute in cadrul consultatiilor verbale sau consultatiilor scrise acordate clientilor, daca ele sunt facute cu respectarea normelor de deontologie profesionala.
(4) Nerespectarea de catre avocat a prevederilor alin. (2) si (3) constituie abatere disciplinara grava. Raspunderea disciplinara nu exclude raspunderea penala sau civila.
(5) Nu constituie abatere disciplinara si nici nu pot atrage alte forme de raspundere juridica a avocatului opiniile juridice ale acestuia, exercitarea drepturilor, indeplinirea obligatiilor prevazute de lege si folosirea mijloacelor legale pentru pregatirea si realizarea efectiva a apararii libertatilor, drepturilor si intereselor legitime ale clientilor sai.

SECTIUNEA a 2-a. Indatoririle avocatilor
Art. 39
(1) Avocatul este dator sa studieze temeinic cauzele care i-au fost incredintate, angajate sau din oficiu, sa se prezinte la fiecare termen la instantele de judecata sau la organele de urmarire penala ori la alte institutii, conform mandatului incredintat, sa manifeste constiinciozitate si probitate profesionala, sa pledeze cu demnitate fata de judecatori si de partile din proces, sa depuna concluzii scrise sau note de sedinta ori de cate ori natura sau dificultatea cauzei cere aceasta ori instanta de judecata dispune in acest sens. Nerespectarea imputabila a acestor indatoriri profesionale constituie abatere disciplinara.
(2) Avocatul este obligat sa depuna toata diligenta pentru apararea drepturilor, libertatilor si intereselor legitime ale clientilor si sa uzeze de mijloacele prevazute de lege, pe care le considera favorabile acestora.
(3) Avocatul este obligat sa se abtina de la asistarea si sfatuirea unui client in realizarea de catre acesta de acte sau fapte ce ar putea constitui infractiuni.
(4) Avocatul este indreptatit sa se retraga imediat si sa renunte la asistarea si reprezentarea clientului in cazul in care actiunile si scopurile acestuia, aparent legale la inceputul asistentei si/sau al reprezentarii, se dovedesc, pe parcursul acesteia, ca fiind infractionale.

Art. 40
Avocatul este obligat sa acorde asistenta juridica in cauzele in care a fost desemnat din oficiu sau gratuit de catre barou.

Art. 41
Avocatul este obligat sa se asigure pentru raspunderea profesionala, in conditiile stabilite prin statutul profesiei.

Art. 42
Avocatul este obligat sa participe la toate sedintele convocate de consiliul baroului, la activitatile profesionale si la sedintele organelor de conducere din care face parte. Absentarea repetata si in mod nejustificat constituie abatere disciplinara.

Art. 43
(1) Avocatul este obligat sa tina evidentele cerute de lege si de statut cu privire la cauzele in care s-a angajat si sa achite cu regularitate si la timp taxele si contributiile stabilite pentru formarea bugetului baroului si a fondurilor Casei de Asigurari a Avocatilor din Romania si ale filialelor. Bugetul U.N.B.R. este format din contributiile barourilor, stabilite conform legii si statutului profesiei.
(2) Actele intocmite de avocat pentru tinerea evidentelor profesionale cerute de lege, precum si pentru legitimarea fata de terti a calitatii de reprezentant au forta probanta deplina pana la inscrierea in fals.

Art. 44
Avocatul este obligat sa restituie actele ce i s-au incredintat persoanei de la care le-a primit.

Art. 45
(1) Avocatul nu poate asista sau reprezenta parti cu interese contrare in aceeasi cauza sau in cauze conexe si nu poate pleda impotriva partii care l-a consultat mai inainte in legatura cu aspectele litigioase concrete ale pricinii.
(2) Orice contact dintre avocat si o persoana cu interese contrare in cauza in care avocatul este angajat, reprezentantul acesteia sau un tert care se dovedeste ca este interesat de solutia ce se va pronunta in cauza nu poate fi realizat decat cu acordul expres, prealabil, al clientului, in prezenta clientului sau a persoanei desemnate de acesta.
(3) Avocatul nu poate fi ascultat ca martor si nu poate furniza relatii niciunei autoritati sau persoane cu privire la cauza care i-a fost incredintata, decat daca are dezlegarea prealabila, expresa si scrisa din partea tuturor clientilor sai interesati in cauza.
(4) Calitatea de martor are intaietate fata de calitatea de avocat cu privire la faptele si imprejurarile pe care acesta le-a cunoscut inainte de a fi devenit aparator sau reprezentant al vreunei parti in cauza.
(5) Daca a fost ascultat ca martor, avocatul nu mai poate desfasura nicio activitate profesionala in acea cauza.
(6) Divulgarea de catre avocat, fara drept, a unei informatii confidentiale din sfera privata a clientului sau ori care priveste un secret operational sau comercial care i-a fost incredintat in virtutea aceleiasi calitati sau de care a putut sa ia cunostinta in timpul desfasurarii activitatilor specifice profesiei constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.
(7) Sunt obligati sa respecte secretul profesional si membrii organelor de conducere ale profesiei de avocat cu privire la aspectele de care au luat cunostinta in virtutea exercitarii prerogativelor cu care au fost investiti.
(8) Nu constituie infractiune fapta avocatului de nedenuntare a unor infractiuni despre care ia cunostinta in exercitarea profesiei, cu exceptia urmatoarelor infractiuni:
1. omor, ucidere din culpa sau alta infractiune care a avut ca urmare moartea unei persoane;
2. genocid, infractiuni contra umanitatii sau infractiuni de razboi contra persoanelor;
3. cele prevazute de art. 32-38 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea si combaterea terorismului, cu modificarile si completarile ulterioare.
In toate cazurile, este exonerat de raspundere avocatul care previne savarsirea infractiunii sau consecintele acesteia in alt mod decat denuntarea faptuitorului.
(9) Avocatul nu poate indeplini functia de expert sau de traducator in cauza in care este angajat aparator.

Art. 46
(1) Avocatul este obligat sa poarte roba in fata instantelor judecatoresti.
(2) Caracteristicile robei sunt cele stabilite prin statutul profesiei.
(3) Purtarea robei in afara incintei instantei judecatoresti este interzisa, cu exceptia cazurilor in care avocatul este delegat de catre organele profesiei sa reprezinte baroul sau U.N.B.R. intr-o ocazie care impune aceasta tinuta.

Art. 47
(1) Orice comunicare publica sau orice publicitate facuta de un avocat sau de o forma de exercitare a profesiei este permisa, cu conditia ca aceasta sa respecte reglementarile profesionale si cele privitoare la independenta, demnitatea, integritatea profesiei, pastrarea secretului profesional, sa fie obiectiva si sa corespunda adevarului.
(2) Statutul profesiei de avocat reglementeaza detaliat normele aplicabile publicitatii facute de avocati sau de formele de exercitare a profesiei de avocat in scopul atragerii clientelei.

Legea nr. 51 din 1995. CAPITOLUL IV - Organizarea profesiei de avocat

SECTIUNEA 1. Baroul
Art. 48
(1) Profesia de avocat este organizata si functioneaza in baza principiului autonomiei, in limitele competentelor prevazute in prezenta lege.
(2) Alegerea organelor de conducere ale profesiei de avocat se face numai prin vot secret.
(3) Organele de conducere colegiale iau hotarari numai prin vot deschis. Deliberarile si votul constituie secret profesional.

Art. 49
(1) Baroul este constituit din toti avocatii dintr-un judet sau din municipiul Bucuresti. Sediul baroului este in orasul de resedinta al judetului, respectiv in municipiul Bucuresti.

(2) Baroul are personalitate juridica, patrimoniu si buget propriu.
(3) Contributia avocatilor la realizarea bugetului este stabilita de consiliul baroului.
(4) Patrimoniul baroului poate fi folosit in activitati producatoare de venituri, in conditiile legii.

Art. 50
(1) Organele de conducere ale baroului sunt:
a) adunarea generala;
b) consiliul;
c) decanul.
(2) In cadrul baroului isi desfasoara activitatea comisia de cenzori si comisia de disciplina. Organizarea, functionarea, precum si atributiile acestora sunt reglementate potrivit Statutului profesiei de avocat.
(3) In cadrul fiecarui barou este organizata si functioneaza Curtea de Arbitraj Profesional a Avocatilor, institutie permanenta de arbitraj, neguvernamentala, fara personalitate juridica, independenta in exercitarea atributiilor. Organizarea, functionarea, precum si atributiile Curtii de Arbitraj Profesional a Avocatilor sunt reglementate potrivit Statutului profesiei de avocat.

Art. 51
(1) Adunarea generala este formata din toti avocatii inscrisi in tabloul baroului cu drept de exercitare a profesiei.
(2) Adunarea generala are urmatoarele competente:
a) stabileste masuri pentru exercitarea profesiei in baroul respectiv, in limitele legii si ale statutului;
b) alege si revoca decanul, membrii consiliului, membrii comisiei de cenzori si pe cei ai comisiei de disciplina. Decanul este ales pentru un mandat de 4 ani si poate fi reales o singura data. Decanul se alege dintre avocatii cu o vechime de minimum 10 ani in profesie;
c) alege delegatii baroului la Congresul avocatilor;
d) propune candidatii pentru Comisia centrala de disciplina;
e) aproba proiectul de buget al baroului si da descarcare consiliului cu privire la activitatea si gestiunea sa.

Art. 52
(1) Adunarea generala ordinara se intruneste anual, in primul trimestru, la convocarea consiliului baroului.
(2) Convocarea se face prin afisare la sediul baroului, la sediul serviciilor de asistenta din judet si prin publicare intr-un ziar local cu cel putin 15 zile inainte de data stabilita.
(3) Adunarea generala extraordinara poate fi convocata de consiliul sau de comisia de cenzori ale baroului.
(4) La cererea a peste o treime din totalul membrilor baroului consiliul este obligat sa convoace adunarea generala extraordinara in termen de cel mult 15 zile de la primirea cererii. In acest caz procedura convocarii va fi efectuata cu cel putin 7 zile inainte de data stabilita.
(5) Sedinta adunarii generale este condusa de decan impreuna cu 5 membri alesi prin vot deschis de cei prezenti, dintre care unul va fi desemnat secretar. In caz de alegere sau de revocare a decanului ori a membrilor consiliului niciunul dintre acestia nu va face parte din prezidiu, iar sedinta va fi condusa de cel mai in varsta membru prezent.

Art. 53
(1) Adunarea generala este legal constituita cu participarea majoritatii membrilor sai.
(2) In cazul in care numarul legal nu este intrunit, iar pe ordinea de zi a sedintei nu este inclusa alegerea organelor de conducere a baroului, prezidiul adunarii generale, de fata cu cei prezenti, stabileste o noua adunare generala in termen de cel mult 15 zile de la data primei convocari. Consiliul baroului are obligatia sa indeplineasca procedura convocarii cu cel putin 7 zile inainte de data fixata.
(3) Adunarea generala convocata in conditiile alin. (2) este legal constituita cu participarea a cel putin unei treimi din numarul total al membrilor sai.
(4) Hotararile adunarii generale se iau cu votul majoritatii membrilor prezenti, in afara de cazurile in care legea prevede alt cvorum de sedinta si de vot.

Art. 54
(1) Adunarile generale de alegere a organelor de conducere a baroului sunt legal constituite numai cu participarea majoritatii membrilor adunarii generale a baroului.
(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), in cazul barourilor care au in evidenta mai mult de 500 de avocati cu drept de exercitare a profesiei, in cazul in care, la prima convocare, numarul legal de participanti nu este intrunit sunt aplicabile, in mod corespunzator, dispozitiile art. 53 alin. (2) si (3).
(2^1) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), in cazul barourilor care au in evidenta mai mult de 2.000 de avocati cu drept de exercitare a profesiei, adunarea generala convocata se considera legal constituita daca la procesul de votare participa cel putin 30% din numarul total al membrilor adunarii generale a baroului.
(2^2) In cazul prevazut la alin. (2^1), Consiliul baroului poate decide, prin hotarare, ca in adunarile generale elective, procesul de votare pentru alegerile prevazute la art. 51 alin. (2) lit. b), c) si d) sa se desfasoare pe parcursul mai multor zile consecutive, fara a putea depasi 7 zile in total.
(2^3) Persoanele care ocupa functiile rezultate din adunarea electiva precedenta continua sa isi exercite atributiile specifice, pentru fiecare caz in parte, pana la validarea rezultatelor procesului de alegere prevazut de prezentul articol.
(3) Participarea la adunarea generala de alegere a organelor de conducere a baroului se face personal. Avocatul membru al baroului nu poate delega exercitarea dreptului sau de vot unui alt avocat.

Art. 54^1
(1) Atat in cazul adunarii generale ordinare sau extraordinare, cat si in cazul adunarii generale de alegere a organelor de conducere a baroului, consiliul baroului poate hotari ca votul sa se desfasoare prin mijloace electronice.
(2) In situatia prevazuta la alin. (1), cvorumul va fi stabilit in raport cu numarul total al membrilor baroului care si-au exprimat optiunea de vot, cu respectarea dispozitiilor art. 53 si art. 54 alin. (2), (2^1) si (2^2), dupa caz.
(3) Consiliul baroului va face public, pe site-ul web al baroului, cu cel putin 30 de zile inaintea datei adunarii generale in care va fi utilizata procedura de vot electronic, regulamentul privind utilizarea sistemului electronic de votare, care va contine garantii cu privire la securitatea si corectitudinea procesului de vot si de respectare a secretului votului in cazul adunarii generale de alegere a organelor de conducere a baroului.

Art. 55
(1) Consiliul baroului este format din 5 pana la 21 de membri, alesi pe o durata de 4 ani, dintre avocatii cu drept de exercitare a profesiei si o vechime neintrerupta de cel putin 8 ani. Decanul si prodecanul se includ in acest numar.
(2) Consiliul baroului are urmatoarele atributii:
a) adopta hotarari pentru aplicarea si respectarea prevederilor prezentei legi si ale statutului profesiei;
b) duce la indeplinire hotararile si deciziile Congresului avocatilor, Consiliului U.N.B.R., Comisiei permanente a U.N.B.R. si ale adunarii generale a baroului;
c) intocmeste, modifica si da publicitatii tabloul anual al avocatilor, membri ai baroului, si il comunica celor in drept;
d) adopta masuri pentru organizarea controlului profesional, disciplinar si deontologic, pentru solutionarea sesizarilor si reclamatiilor, in conditiile prevazute de lege si de statutul profesiei;
e) verifica si constata indeplinirea conditiilor legale ale cererilor de primire in profesie si aproba primirea in profesie cu examen sau cu scutire de examen;
f) hotaraste asupra starii de incompatibilitate si asupra incetarii acesteia;
g) solutioneaza cererile de transfer in conformitate cu prevederile legii si ale statutului profesiei;
h) verifica si constata daca actele privind constituirea, modificarea si schimbarea formelor de exercitare a profesiei, precum si conventiile de grupare sau de conlucrare profesionala indeplinesc conditiile prevazute de lege si de statutul profesiei de avocat; autorizeaza functionarea acestor forme; organizeaza si tine evidenta lor;
i) identifica si sesizeaza organelor judiciare competente cazurile de exercitare sub orice forma a activitatii specifice de avocat de catre persoane care nu au calitatea de avocat inscris intr-un barou si pe tabloul avocatilor acelui barou sau, inscrise fiind, nu au dreptul de exercitare a profesiei;
j) coordoneaza activitatea filialei sau sucursalei Casei de Asigurari a Avocatilor (C.A.A.) din raza de competenta si exercita controlul activitatii acesteia la sesizarea Consiliului de administratie al C.A.A. sau a Consiliului U.N.B.R., independent de dreptul propriu de control al Consiliului de administratie al C.A.A. sau al Consiliului U.N.B.R.;
k) organizeaza conferintele de stagiu, cercurile de studii si editeaza publicatiile baroului;
l) organizeaza si indruma activitatea serviciilor de asistenta juridica din judet, potrivit legii si statutului profesiei;
m) sesizeaza comisia de disciplina cu judecarea abaterilor disciplinare ale avocatilor;
n) suspenda din exercitarea profesiei, pe durata neplatii taxelor, avocatul care nu achita taxele si contributiile prevazute de lege si de statutul profesiei timp de 3 luni de la scadenta acestora, daca a fost avertizat despre neplata si nu s-a conformat obligatiei;
o) solutioneaza contestatiile impotriva deciziei decanului privind onorariile;
p) stabileste cota de contributie a avocatilor la bugetul baroului;
q) accepta donatiile si legatele facute baroului;
r) aproba organigrama, statul de functii si angajeaza personalul baroului;
s) intocmeste proiectul de buget anual, pe care il supune adunarii generale, si administreaza patrimoniul baroului;
s) prezinta anual adunarii generale, spre aprobare, raportul de activitate a consiliului si a decanului, de gestiune curenta si de gestionare a patrimoniului baroului;
t) alege prodecanul baroului;
t) solutioneaza plangerile si contestatiile impotriva deciziilor decanului baroului;
u) indeplineste orice alte atributii prevazute in lege sau in alte acte normative.

Art. 56
(1) Sedintele consiliului baroului sunt convocate de decan sau de inlocuitorul acestuia. Consiliul poate fi convocat si de o treime din membrii acestuia.
(2) Consiliul baroului lucreaza legal in prezenta a doua treimi din numarul membrilor sai si ia hotarari valabile cu votul majoritatii membrilor prezenti.

Art. 57
(1) Decanul baroului are urmatoarele competente:
a) reprezinta baroul in raporturile acestuia cu persoanele fizice si juridice din tara si din strainatate;
b) prezideaza sedintele consiliului baroului;
c) aproba cererile de asistenta juridica gratuita;
d) exercita caile de atac impotriva hotararilor comisiei de disciplina si impotriva deciziilor consiliului baroului pentru care sunt prevazute cai de atac;
e) ordonanteaza cheltuielile baroului;
f) ia masuri privind conducerea baroului care nu sunt de competenta adunarii generale sau a consiliului baroului;
g) indeplineste orice alte atributii prevazute de lege sau hotarate de organele de conducere ale U.N.B.R. si date in competenta sa.
(2) Prodecanul il inlocuieste pe decan la cererea sau in absenta acestuia.
(3) Daca decanul si prodecanul sunt in imposibilitate temporara de a-si exercita functiile, consiliul baroului poate delega un consilier pentru a indeplini, in tot sau in parte, atributiile decanului.
(4) La Baroul Bucuresti, consiliul baroului alege 2 prodecani. Decanul este inlocuit, la cerere sau in absenta sa, de catre prodecanul pe care il desemneaza in scris.
Art. 58
Avocatul nemultumit de decizia decanului o poate ataca la consiliul baroului, in termen de 15 zile de la comunicare.

SECTIUNEA a 2-a. Uniunea Nationala a Barourilor din Romania - U.N.B.R.
Art. 59
(1) Uniunea Nationala a Barourilor din Romania - U.N.B.R. este formata din toate barourile din Romania si are sediul in capitala tarii, municipiul Bucuresti.
(2) U.N.B.R. este persoana juridica de interes public, are patrimoniu si buget proprii.
(3) Bugetul U.N.B.R. se formeaza din contributia barourilor in cote stabilite de Congresul avocatilor. Patrimoniul U.N.B.R. poate fi folosit si in activitati producatoare de venituri, in conditiile legii.
(4) Baroul de avocati se constituie si functioneaza numai in cadrul U.N.B.R., potrivit prezentei legi si statutului profesiei.
(5) U.N.B.R. este succesoarea de drept a Uniunii Avocatilor din Romania.
(6) Folosirea fara drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Nationala a Barourilor din Romania", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocatilor din Romania" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum si folosirea insemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat in alte conditii decat cele prevazute de prezenta lege constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.

Art. 60
(1) Organele de conducere ale U.N.B.R. sunt:
a) Congresul avocatilor;
b) Consiliul U.N.B.R.;
c) Comisia permanenta a U.N.B.R.;
d) presedintele U.N.B.R.
(2) In cadrul U.N.B.R. se constituie si functioneaza:
a) Comisia centrala de cenzori;
b) Comisia centrala de disciplina;
c) aparatul tehnic-administrativ.

Art. 61
(1) Congresul avocatilor este constituit din delegati ai fiecarui barou, potrivit normei de reprezentare stabilite de statutul profesiei, din membrii Consiliului U.N.B.R. si din presedintele Consiliului de administratie al Casei de Asigurari a Avocatilor.
(2) Congresul avocatilor se intruneste anual in sesiune ordinara, la convocarea Consiliului U.N.B.R.
(3) La cererea a cel putin unei treimi din numarul barourilor, Consiliul U.N.B.R. este obligat sa convoace Congresul avocatilor in sesiune extraordinara.

Art. 62
(1) Convocarea congresului se face cu cel putin o luna inainte de data stabilita, prin instiintarea in scris a barourilor si prin publicare intr-un ziar central. Consiliile barourilor sunt obligate sa afiseze data convocarii si ordinea de zi la sediul baroului si la instantele judecatoresti din raza acestora.
(2) Barourile sunt obligate sa isi aleaga delegatii cu cel putin 10 zile inainte de congres.
(3) Congresul este legal constituit in prezenta a doua treimi din numarul membrilor sai si adopta hotarari cu votul majoritatii membrilor prezenti.

Art. 63
(1) Congresul avocatilor are urmatoarele atributii:
a) analizeaza si aproba raportul anual al Consiliului U.N.B.R.;
b) alege si revoca membrii Consiliului U.N.B.R. dintre membrii congresului, potrivit prevederilor art. 64 alin. (1) si prevederilor Statutului profesiei de avocat;
c) alege si revoca Comisia centrala de cenzori;
d) face propuneri autoritatilor cu drept de initiativa legislativa privind profesia de avocat;
e) adopta si modifica statutul profesiei si statutul Casei de Asigurari a Avocatilor, in conformitate cu prevederile prezentei legi si pe baza proiectelor intocmite de Consiliul U.N.B.R.;
f) adopta hotarari privitoare la relatiile dintre barouri, perfectionarea pregatirii profesionale si respectarea regulilor deontologice ale profesiei;
g) alege si revoca membrii Comisiei centrale de disciplina. Fiecare barou are dreptul de a propune cate un candidat pentru Comisia centrala de disciplina. Competenta si procedura de judecata ale Comisiei centrale de disciplina se stabilesc prin statut;
h) aproba bugetul anual al Casei de Asigurari a Avocatilor si executia bugetara anuala;
i) aproba bugetul anual al U.N.B.R. si executia bugetara anuala a acestuia si stabileste cota de contributie a barourilor la formarea bugetului U.N.B.R. Cheltuielile necesare organizarii congreselor se suporta de catre fiecare barou in functie de numarul reprezentantilor sai;
j) exercita si alte atributii prevazute de lege.
(2) Hotararile congresului sunt definitive si obligatorii pentru toate organele profesiei.

Art. 64
(1) Consiliul U.N.B.R. este format din decanii barourilor si reprezentantii barourilor alesi potrivit normei de reprezentare stabilite in statutul profesiei.
(2) Mandatul de membru al Consiliului U.N.B.R. este de 4 ani. In cazul incetarii mandatului unuia dintre ei, inlocuitorul sau executa diferenta de mandat. Inlocuitorul este desemnat in conditiile prevazute la alin. (1).
(3) In caz de schimbare a decanului unui barou noul decan il inlocuieste de drept pe predecesorul sau. Celelalte vacante sunt completate la proximul congres al avocatilor.
(4) Consiliul U.N.B.R. se intruneste trimestrial la convocarea presedintelui U.N.B.R. Convocarea se face cu cel putin 15 zile inainte de data sedintei.
(5) La cererea a cel putin unei treimi din numarul membrilor Consiliului U.N.B.R. sau in situatii exceptionale, presedintele U.N.B.R. va convoca Consiliul U.N.B.R. in sedinta extraordinara, in cel mult 10 zile de la data solicitarii sau a evenimentului justificativ.
(6) Consiliul U.N.B.R. lucreaza in prezenta a cel putin doua treimi din numarul membrilor sai si adopta hotarari valabile cu votul majoritatii membrilor prezenti.

Art. 65
Consiliul U.N.B.R. are urmatoarele atributii:
a) este organul reprezentativ si deliberativ al barourilor din Romania si asigura activitatea permanenta a U.N.B.R.;
b) duce la indeplinire hotararile Congresului avocatilor;
c) rezolva orice probleme interesand profesia de avocat intre sesiunile Congresului avocatilor, cu exceptia acelora care sunt date in competenta exclusiva a Congresului avocatilor;
d) exercita controlul asupra activitatii si asupra hotararilor Comisiei permanente a U.N.B.R.;
e) organizeaza examenul de verificare a cunostintelor de drept romanesc si de limba romana ale avocatilor straini;
f) organizeaza si conduce activitatea Institutului National de Pregatire si Perfectionare a Avocatilor, constituit ca persoana juridica de drept privat nonprofit si care nu face parte din sistemul national de invatamant si nu este supus procedurilor de autorizare si acreditare;
g) aproba folosirea patrimoniului U.N.B.R. si C.A.A. in activitati producatoare de venituri, potrivit legii;
h) adopta hotarari in toate problemele privind pregatirea si perfectionarea profesionala a avocatilor, precum si recomandari privind relatiile dintre barouri;
i) organizeaza examenul de primire in profesia de avocat si de dobandire a titlului profesional de avocat definitiv, in conditiile art. 17 si cu respectarea prevederilor Statutului profesiei de avocat;
j) organizeaza si supravegheaza serviciul statistic general al U.N.B.R.;
k) organizeaza si editeaza publicatiile U.N.B.R. si sprijina publicatiile barourilor;
l) intocmeste proiectul de buget al U.N.B.R. si il supune spre aprobare Congresului avocatilor, precum si executia bugetara anuala a bugetului U.N.B.R.;
m) intocmeste raportul anual de activitate si de gestiune a patrimoniului U.N.B.R. si le supune spre aprobare Congresului avocatilor;
n) staruie pentru realizarea bugetului U.N.B.R. si executarea de catre barouri a hotararilor adoptate de Congresul avocatilor si de Consiliul U.N.B.R.;
o) alege si revoca presedintele si vicepresedintii U.N.B.R. si membrii Comisiei permanente a U.N.B.R., dintre membrii sai, avocati cu o vechime mai mare de 10 ani in profesie, pentru un mandat de 4 ani;
p) verifica legalitatea si temeinicia deciziilor de primire in profesie si de inscriere in tabloul avocatilor, date de catre consiliile barourilor, la cererea persoanelor interesate;
q) anuleaza, pentru cauze de nelegalitate, hotararile si deciziile adoptate de organele de conducere ale barourilor, cu exceptia celor care vizeaza plangeri ale tertilor sau ale avocatilor impotriva deciziilor adoptate in materia plangerilor indreptate impotriva avocatilor, care incalca legea si Statutul profesiei de avocat, ca urmare a contestatiei formulate de membrii baroului respectiv sau a sesizarii presedintelui U.N.B.R.;
r) infiinteaza Casa Centrala de Credit si Ajutor a Avocatilor si controleaza activitatea acesteia;
s) alege si revoca membrii Consiliului de administratie al C.A.A., coordoneaza activitatea acestuia si exercita controlul activitatii sale la sesizarea consiliului unui barou, a Comisiei permanente sau a Comisiei de cenzori a C.A.A.;
s) indeplineste si alte atributii prevazute de lege si adopta hotarari in interesul profesiei, cu respectarea legii;
t) acorda, la propunerea Comisiei permanente a U.N.B.R., titlul de membru de onoare, respectiv de presedinte de onoare al U.N.B.R.;
t) emite hotarari cu caracter interpretativ pentru aplicarea corecta si unitara a Statutului profesiei de avocat, a Statutului C.A.A. si a altor acte normative emise in baza acestora;
u) aproba bugetul anual al Institutului National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor si executia bugetara anuala a acestuia;
v) adopta, cu caracter de recomandare, tabloul onorariilor minimale pentru serviciile prestate potrivit legii de formele de exercitare a profesiei de avocat.

Art. 66
Comisia permanenta a U.N.B.R. se compune din 15 membri, dintre care 5 membri sunt reprezentanti ai Baroului Bucuresti, iar 10 membri sunt reprezentanti ai celorlalte barouri din tara. Presedintele si vicepresedintii U.N.B.R. sunt membri de drept ai Comisiei permanente a U.N.B.R. si se includ in cei 15 membri. Mandatul membrilor Comisiei permanente a U.N.B.R. este de 4 ani. In caz de incetare a mandatului unui membru al Comisiei permanente a U.N.B.R., desemnarea inlocuitorului se face pe aceleasi criterii si inlocuitorul executa diferenta de mandat. Unul dintre membrii Comisiei permanente a U.N.B.R. indeplineste functia de secretar al acesteia si este desemnat prin vot de Comisia permanenta a U.N.B.R. Presedintele U.N.B.R. este si presedintele Comisiei permanente a U.N.B.R.

Art. 67
(1) Comisia permanenta a U.N.B.R. are urmatoarele atributii:
a) este organul executiv al Consiliului U.N.B.R., cu activitate permanenta si de legatura cu barourile U.N.B.R.;
b) duce la indeplinire hotararile Congresului avocatilor si ale Consiliului U.N.B.R. si supravegheaza executarea acestor hotarari de catre barouri, adoptand decizii corespunzatoare;
c) organizeaza serviciile Consiliului U.N.B.R. si serviciile proprii si angajeaza personalul acestora;
d) aproba organigramele si statele de functii ale U.N.B.R., Casei de Asigurari a Avocatilor si Institutului National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor, la propunerea, dupa caz, a Comisiei permanente a U.N.B.R., Consiliului de administratie al C.A.A. si, respectiv, a Consiliului de conducere al INPPA;
e) asigura executia bugetara si urmareste realizarea resurselor bugetului U.N.B.R.;
f) exercita atributiile prevazute de lege cu privire la adunarile generale ale actionarilor/asociatilor societatilor infiintate pentru folosirea patrimoniului U.N.B.R. in activitati producatoare de venituri;
g) accepta donatiile si legatele facute U.N.B.R.;
h) in realizarea atributiilor sale, emite decizii executorii;
i) aproba propunerile barourilor de desemnare a comisiilor teritoriale necesare pentru sustinerea examenului de intrare si definitivare in profesia de avocat;
j) are obligatia sa apere reputatia profesionala a avocatului, la cererea acestuia, pe baza cercetarilor si a propunerilor inaintate de consiliul baroului din care face parte.
(2) Comisia permanenta a U.N.B.R. este condusa de presedintele U.N.B.R. si lucreaza valabil in prezenta majoritatii membrilor sai si tot astfel adopta deciziile.
(3) Comisia permanenta a U.N.B.R. indeplineste si alte atributii stabilite de lege sau de organele ierarhice ale profesiei.

Art. 68
(1) Presedintele U.N.B.R. are urmatoarele atributii:
a) reprezinta U.N.B.R. in relatiile cu persoanele fizice si juridice din tara si din strainatate;
b) incheie conventii, acorduri si contracte in numele U.N.B.R., cu autorizarea Consiliului U.N.B.R.;
c) convoaca si conduce sedintele Consiliului U.N.B.R. si ale Comisiei permanente a U.N.B.R.;
d) ordonanteaza cheltuielile bugetare si extrabugetare ale U.N.B.R.;
e) semneaza actele Consiliului si ale Comisiei permanente ale U.N.B.R.;
f) supravegheaza relatiile dintre structurile centrale ale profesiei si barouri, precum si relatiile dintre barouri;
g) acorda sprijin si ajutor barourilor in relatiile lor cu autoritatile centrale si locale;
h) vegheaza la asigurarea conditiilor corespunzatoare de desfasurare a activitatii avocatilor la instantele judecatoresti si la organele de urmarire penala.
(2) Presedintele este inlocuit, la cerere sau in absenta sa, de catre vicepresedintele pe care il desemneaza in acest scop.

Art. 69
Consiliul U.N.B.R. stabileste personalul necesar indeplinirii atributiilor functiei pentru presedintele U.N.B.R.

Legea nr. 51 din 1995. CAPITOLUL V - Asistenta judiciara

SECTIUNEA 1. Cazurile si conditiile de acordare a asistentei judiciare
Art. 70
(1) In cazurile prevazute de lege, barourile asigura asistenta judiciara in urmatoarele forme:
a) in cauzele penale, in care apararea este obligatorie potrivit dispozitiilor Codului de procedura penala;
b) in orice alte cauze decat cele penale, ca modalitate de acordare a ajutorului public judiciar, in conditiile legii;
c) asistenta judiciara prin avocat, acordata la solicitarea organelor administratiei publice locale.
(2) In cazuri de exceptie, daca drepturile persoanei lipsite de mijloace materiale ar fi prejudiciate prin intarziere, decanul baroului poate aproba acordarea cu titlu gratuit a asistentei de specialitate juridica.

Art. 71
(1) In cazul in care, potrivit art. 11-19 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civila, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 193/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, a fost incuviintata cererea de ajutor public judiciar sub forma asistentei prin avocat, cererea impreuna cu incheierea de incuviintare se trimit de indata decanului baroului din circumscriptia acelei instante.
(2) Decanul baroului sau avocatul caruia decanul i-a delegat aceasta atributie va desemna, in termen de 3 zile, un avocat inscris in Registrul de asistenta judiciara, caruia ii transmite, odata cu instiintarea desemnarii, incheierea prevazuta la alin. (1). Decanul baroului are obligatia de a comunica si beneficiarului ajutorului public judiciar numele avocatului desemnat. Beneficiarul ajutorului public judiciar poate solicita el insusi desemnarea unui anumit avocat, cu consimtamantul acestuia, in conditiile legii.

Art. 72
(1) Avocatul desemnat potrivit art. 71 alin. (2) sa acorde ajutorul public judiciar nu poate refuza aceasta sarcina profesionala decat in caz de conflict de interese sau pentru alte motive justificate.
(2) Refuzul nejustificat de a prelua cazul sau de a continua executarea constituie abatere disciplinara, in conditiile legii.
(3) Refuzul nejustificat al beneficiarului sau renuntarea unilaterala si nejustificata a acestuia la asistenta acordata de avocatul desemnat duce la incetarea ajutorului public sub forma asistentei prin avocat.

Art. 73
(1) Asistenta extrajudiciara prevazuta la art. 35 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/2008, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 193/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, se acorda de Serviciul de asistenta judiciara constituit la nivelul fiecarui barou, pe baza unei cereri al carei model se aproba de Departamentul de coordonare a asistentei judiciare, care va cuprinde mentiuni privind obiectul si natura solicitarii de asistenta, identitatea, codul numeric personal, domiciliul si starea materiala ale solicitantului si ale familiei sale, atasandu-se inscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia si ale familiei sale, precum si dovezi cu privire la obligatiile de intretinere sau de plata. Cererea va fi insotita si de o declaratie pe propria raspundere a solicitantului, in sensul de a preciza daca in cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, in ce forma, pentru ce cauza, precum si cuantumul acestui ajutor.
(2) Dovada starii materiale a solicitantului se face, in principal, cu urmatoarele documente:
a) adeverinta eliberata de autoritatile competente sau de catre angajator, dupa caz, din care sa rezulte veniturile profesionale ale solicitantului si ale celorlalti membri ai familiei supuse, potrivit legii, impozitului pe venit, realizate in perioada prevazuta de legislatia privind ajutorul public judiciar, sau sumele incasate cu titlu de pensie, indemnizatie de somaj sau asigurari sociale si altele asemenea, incasate pe aceeasi perioada;
b) livretul de familie si, dupa caz, certificatele de nastere ale copiilor;
c) certificatul de persoana cu handicap al solicitantului sau al copilului, dupa caz;
d) declaratie pe propria raspundere din care sa reiasa ca solicitantul si ceilalti membri ai familiei nu beneficiaza de alte venituri suplimentare;
e) declaratie pe propria raspundere privind situatia patrimoniala a solicitantului si a familiei sale;
f) declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca solicitantul si/sau celalalt parinte natural ori adoptiv sau, dupa caz, o alta persoana careia i s-a incredintat copilul in vederea adoptiei ori care are copilul in plasament sau in plasament in regim de urgenta ori a fost numita tutore se ocupa de cresterea si ingrijirea copilului si ca acesta nu este incredintat sau dat in plasament niciunui organism privat autorizat ori serviciu public autorizat sau unei persoane juridice;
g) dovada eliberata de autoritatile competente privind situatia bunurilor impozabile ale solicitantului sau, dupa caz, ale celorlalti membri ai familiei;
h) alte acte necesare stabilirii dreptului la acordarea de asistenta judiciara, potrivit legii.
(3) Cererea de acordare a asistentei extrajudiciare se depune la serviciul de asistenta judiciara si se solutioneaza in termen de cel mult 15 zile lucratoare de la data inregistrarii, prin decizie de admitere ori de respingere, dupa caz.
(4) In cazul admiterii cererii de acordare a asistentei extrajudiciare, decizia privind acordarea de asistenta judiciara va cuprinde urmatoarele:
a) denumirea actului;
b) denumirea organului emitent;
c) temeiul legal si de fapt pentru emiterea deciziei;
d) persoana careia i se acorda asistenta extrajudiciara;
e) tipul sau forma asistentei extrajudiciare acordate;
f) data eliberarii, functia si semnatura persoanei care a eliberat actul respectiv.
(5) In temeiul deciziei de acordare a asistentei extrajudiciare, decanul baroului competent desemneaza un avocat din Registrul de asistenta judiciara al baroului.
(6) Dupa posibilitati, decanul baroului poate aproba acordarea asistentei extrajudiciare de catre un avocat ales de persoana careia i se acorda asistenta judiciara.
(7) Decizia prevazuta la alin. (3) se comunica solicitantului in termen de 5 zile lucratoare de la data emiterii deciziei.
(8) Decizia de respingere a cererii de acordare a asistentei extrajudiciare poate fi contestata la consiliul baroului, in termen de 5 zile de la comunicarea acesteia.
(9) Contestatiile formulate impotriva deciziei de respingere se solutioneaza de consiliul baroului, cu caracter de urgenta la prima sedinta a consiliului baroului.

Art. 74
Avocatul care acorda asistenta judiciara potrivit prezentului capitol nu are dreptul sa primeasca de la client sau de la cel aparat niciun fel de remuneratie sau de alte mijloace de recompensa, nici chiar cu titlu de acoperire a cheltuielilor.

SECTIUNEA a 2-a. Organizarea activitatii de acordare a asistentei judiciare
Art. 75
(1) In cadrul U.N.B.R. se organizeaza Departamentul de coordonare a asistentei judiciare, organ cu activitate permanenta, coordonat de un vicepresedinte al U.N.B.R. Structura organizatorica a acestui departament se stabileste prin decizie a Comisiei permanente a U.N.B.R.
(2) Departamentul de coordonare a asistentei judiciare emite decizii si norme metodologice in limitele atributiilor conferite prin prezenta lege, in conditiile si cu procedura prevazute de Statutul profesiei de avocat.

Art. 76
Departamentul de coordonare a asistentei judiciare exercita, in principal, urmatoarele atributii:
a) desfasoara conducerea metodologica a activitatii de acordare a asistentei judiciare;
b) elaboreaza proiectul de Regulament-cadru pentru organizarea serviciilor de asistenta judiciara;
c) propune sau, dupa caz, avizeaza, proiecte de protocoale ce se incheie cu autoritatile publice competente in scopul obtinerii mijloacelor financiare necesare pentru organizarea serviciilor de asistenta judiciara;
d) organizeaza Registrul national de asistenta judiciara pe baza registrelor intocmite de barouri;
e) organizeaza si coordoneaza metodologia de plata a onorariilor pentru asistenta judiciara acordata;
f) efectueaza controlul asupra asistentei judiciare acordate;
g) elaboreaza proiecte de acte normative in domeniul asistentei judiciare, pe care le propune Ministerului Justitiei in vederea promovarii;
h) stabileste, impreuna cu Ministerul Justitiei, indicii statistici, tine evidenta statistica a sistemului de asistenta judiciara si analizeaza informatiile necesare pentru planificarea si coordonarea corecta a sistemului de asistenta judiciara;
i) colaboreaza cu Ministerul Justitiei pentru buna functionare si planificarea, inclusiv din punct de vedere bugetar, a sistemului de asistenta judiciara;
j) popularizeaza sistemul de asistenta judiciara;
k) stabileste formularistica utilizata de barouri pentru organizarea activitatii de asistenta judiciara si extrajudiciara, in conditiile legii;
l) reprezinta U.N.B.R. in domeniul asistentei judiciare, in cadrul colaborarii internationale in materie, in conditiile legii sau ale Statutului profesiei de avocat.

Art. 77
In vederea organizarii activitatii de asistenta judiciara, barourile indeplinesc urmatoarele atributii:
a) organizeaza serviciile de asistenta judiciara atat la nivelul fiecarui barou, cat si la sediul fiecarei instante judecatoresti;
b) organizeaza si actualizeaza Registrul de asistenta judiciara al fiecarui barou pe baza cererilor avocatilor, aprobate de consiliul baroului;
c) desemneaza avocatii inscrisi in Registrul de asistenta judiciara pentru acordarea asistentei judiciare, tinand cont de experienta profesionala si de calificarea avocatului, precum si de natura si complexitatea cazului, de celelalte desemnari ale acestuia potrivit prezentei legi si de gradul de angajare al acestuia;
d) efectueaza controlul asupra acordarii asistentei judiciare de catre avocatii din cadrul baroului;
e) organizeaza si executa programe de popularizare a sistemului de asistenta judiciara;
f) indeplinesc orice alte atributii prevazute de lege sau de Regulamentul-cadru pentru organizarea serviciilor de asistenta judiciara.

Art. 78
(1) Baroul organizeaza serviciile de asistenta judiciara la sediile tuturor instantelor judecatoresti din judet, in spatii destinate exclusiv desfasurarii acestei activitati, care se pun la dispozitie, in mod obligatoriu si cu titlu gratuit de Ministerul Justitiei sau, dupa caz, de autoritatile administratiei publice locale.
(2) Serviciile de asistenta prevazute la alin. (1) sunt conduse de un avocat definitiv, numit de consiliul baroului, si sunt coordonate de un membru al consiliului. Organizarea, functionarea si atributiile serviciilor de asistenta judiciara se realizeaza potrivit regulamentului aprobat de consiliul baroului, in baza Regulamentului-cadru pentru organizarea serviciilor de asistenta judiciara, aprobat de Consiliul U.N.B.R.

Art. 79
(1) Fiecare barou organizeaza Registrul de asistenta judiciara in care sunt inscrisi avocatii ce pot fi desemnati pentru acordarea asistentei judiciare si a asistentei extrajudiciare.
(2) Registrul este public, se pastreaza pe suport hartie si in format electronic si se publica pe pagina de internet a fiecarui barou.
(3) Actualizarea Registrului de asistenta judiciara pentru urmatorul an calendaristic se efectueaza pana la sfarsitul lunii septembrie a anului calendaristic precedent.
(4) In cazuri exceptionale, in Registrul de asistenta judiciara pot fi operate modificari si in cursul anului, potrivit procedurii prevazute pentru inscrierea in registru.
(5) U.N.B.R. organizeaza Registrul national de asistenta judiciara, constituit din registrele de asistenta judiciara ale tuturor barourilor.
(6) Registrul national de asistenta judiciara se publica pe pagina de internet a U.N.B.R. si se actualizeaza in mod automat odata cu actualizarea datelor din registrul fiecarui barou.

Art. 80
(1) Pentru inscrierea in Registrul de asistenta judiciara, avocatul depune o cerere la baroul din care face parte.
(2) Cererea prevazuta la alin. (1) se completeaza conform formularului aprobat de Departamentul de coordonare a asistentei judiciare din cadrul U.N.B.R.
(3) Inscrierea avocatului in Registrul de asistenta judiciara se efectueaza in baza deciziei consiliului baroului.
(4) Consiliul baroului poate, motivat, sa refuze inscrierea in registru sau sa radieze din registru un avocat in urmatoarele cazuri:
a) daca avocatului solicitant i s-a aplicat o sanctiune disciplinara;
b) daca avocatul este invinuit pentru savarsirea unei infractiuni de drept comun;
c) daca s-a constatat incalcarea repetata a dispozitiilor prezentei legi sau calitatea inferioara a asistentei judiciare acordate.
(5) Radierea din registru poate fi dispusa pentru o perioada de un an, iar daca se constata savarsirea consecutiva a trei sau a mai multor abateri de la obligatiile prevazute de prezenta lege, radierea se poate dispune pentru o perioada de pana la 3 ani.
(6) Refuzul baroului de inscriere a avocatului solicitant in registru, precum si masura radierii unui avocat din registru pot fi contestate potrivit procedurii prevazute la cap. VI din prezenta lege.
(7) Decizia de radiere din registru se aduce la cunostinta publicului prin afisare pe pagina de internet a baroului, precum si pe pagina de internet a U.N.B.R.

Art. 81
(1) Pentru asistenta judiciara acordata, avocatul desemnat are dreptul la un onorariu stabilit de organul judiciar, potrivit naturii si volumului activitatii desfasurate, in limitele sumelor stabilite prin protocolul incheiat intre U.N.B.R. si Ministerul Justitiei.
(2) Prin actul de incuviintare a asistentei judiciare, organul judiciar stabileste si valoarea provizorie a onorariului avocatului.
(3) Dupa acordarea asistentei judiciare, avocatul intocmeste un referat scris cu privire la prestatia avocatiala efectiva, conform formularului aprobat de Departamentul de coordonare a asistentei judiciare din cadrul U.N.B.R. Referatul este supus confirmarii organului judiciar, care, in functie de volumul si complexitatea activitatii desfasurate de avocat, precum si in raport cu durata, tipul si particularitatile cauzei, poate dispune mentinerea sau majorarea onorariului stabilit initial.
(4) Referatul confirmat potrivit alin. (3) se inainteaza baroului, in vederea efectuarii formalitatilor prevazute de lege pentru plata onorariilor.
(5) In cazul in care avocatul este sanctionat disciplinar, potrivit art. 85 alin. (1), avocatul nu va primi onorariul in asigurarea asistentei judiciare pentru care a fost desemnat, pentru acel caz.

Art. 82
(1) Plata onorariului pentru asistenta judiciara acordata se face lunar prin virament bancar, pe baza documentelor pentru decontare prevazute la art. 81 alin. (2), avizate de consiliul baroului.
(2) Sumele necesare pentru plata onorariilor sau, dupa caz, a remuneratiilor pentru asistenta judiciara se vireaza, lunar, in conditiile legii, intr-un cont distinct, deschis de fiecare barou. Respectarea de catre barouri a destinatiei fondurilor astfel virate face si obiect al controlului U.N.B.R., in conditiile stabilite de Statutul profesiei de avocat.

Art. 83
U.N.B.R. si barourile conlucreaza cu Ministerul Justitiei, Consiliul Superior al Magistraturii, instantele judecatoresti, precum si cu parchetele de pe langa acestea, in vederea desfasurarii in bune conditii a activitatii de acordare a asistentei judiciare prevazute de prezentul capitol.

Art. 84
(1) Onorariile pentru asistenta judiciara acordata in oricare dintre formele prevazute de prezentul capitol se stabilesc prin protocolul incheiat intre U.N.B.R., Ministerul Justitiei si Ministerul Public.
(2) Plata onorariilor prevazute la alin. (1) se face in termen de 45 de zile de la data depunerii deconturilor de catre barouri la organul judiciar competent. Pentru intarzierea la plata a onorariilor se calculeaza si se platesc dobanzi/penalitati la nivelul prevazut de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, in cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat. Plata dobanzilor/penalitatilor se face la cererea barourilor.
(3) Fondurile necesare pentru plata onorariilor prevazute la alin. (1) se asigura din sumele prevazute la art. 47 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si completarile ulterioare.

(4) Pentru cheltuielile curente necesare functionarii serviciilor de asistenta judiciara a barourilor, din sumele virate lunar pentru remunerarea avocatilor, fiecare barou isi constituie un fond prin retinerea a 2% din valoarea acestor sume aprobate si efectiv varsate, conform regulilor stabilite prin Statutul profesiei de avocat. Retinerea procentului de 2% se face la achitarea efectiva a onorariului catre avocatul indreptatit.
(5) Onorariile pentru asistenta judiciara acordata in oricare dintre formele prevazute de prezentul capitol, la solicitarea organelor administratiei publice locale, se acorda din fondurile acestor organe, in limitele sumelor stabilite prin protocol incheiat de fiecare barou cu acestea. In lipsa protocolului, sunt aplicabile limitele stabilite prin protocolul prevazut la art. 81 alin. (1).

legea avocatilor 51 din 1995 obligatii drepturi

Legea nr. 51 din 1995. CAPITOLUL VI - Raspunderea disciplinara

Art. 85
(1) Avocatul raspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi sau ale statutului, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale baroului sau ale uniunii, precum si pentru orice fapte savarsite in legatura cu profesia sau in afara acesteia, care sunt de natura sa prejudicieze onoarea si prestigiul profesiei, ale corpului de avocati sau ale institutiei.
(2) Avocatul care conduce asistenta judiciara de pe langa fiecare instanta este obligat sa sesizeze in scris consiliului baroului faptele comise de orice avocat, in conditiile prevederilor alin. (1).
(3) Instantele judecatoresti si parchetele Ministerului Public sunt obligate sa inainteze consiliului baroului orice plangere facuta impotriva unui avocat si sa il instiinteze despre orice actiune de urmarire penala sau de judecata pornita impotriva unui avocat.
(4) Constituie abatere disciplinara grava incalcarea dispozitiilor din lege si din Statutul profesiei de avocat care prevad expres o astfel de calificare.

Art. 86
(1) Anchetarea abaterii si exercitarea actiunii disciplinare sunt de competenta consiliului baroului.
(2) Anchetarea abaterii si exercitarea actiunii disciplinare privind decanii barourilor si membrii Consiliului U.N.B.R. sunt de competenta Consiliului U.N.B.R. Persoana anchetata sau trimisa in judecata disciplinara nu participa la luarea hotararii.
(3) Membrii comisiei permanente care sunt anchetati nu pot participa la dezbaterile privind luarea deciziei de exercitare a actiunii disciplinare.
(4) In toate cazurile, actiunea disciplinara poate fi exercitata in termen de cel mult un an de la data luarii la cunostinta, de catre consiliul baroului, despre savarsirea abaterii, dar nu mai tarziu de 3 ani de la data savarsirii acesteia.

Art. 87
(1) In cadrul fiecarui barou se organizeaza si functioneaza o comisie de disciplina care judeca, in prima instanta si in complet de 3 membri, abaterile disciplinare savarsite de avocatii din acel barou.
(2) In cadrul U.N.B.R. este organizata si functioneaza Comisia centrala de disciplina, care judeca:
a) ca instanta de fond, in complet de 3 membri, abaterile savarsite de membrii Consiliului U.N.B.R. si de decanii barourilor;
b) in contestatie, in complet de 5 membri, potrivit prevederilor statutului profesiei.
(3) Recursul declarat impotriva deciziei disciplinare a Comisiei centrale de disciplina, ca instanta de fond, este judecat de Consiliul U.N.B.R. constituit ca instanta disciplinara in plenul sau, in afara de persoana implicata in cauza.
(4) Impotriva hotararilor pronuntate potrivit alin. (2) si (3) partea interesata poate formula contestatie la Sectia de contencios administrativ si fiscal a Curtii de Apel Bucuresti.
(5) Procedura judecarii abaterilor disciplinare este stabilita in statutul profesiei si se completeaza cu prevederile Codului de procedura civila.

Art. 88
(1) Sanctiunile disciplinare sunt:
a) mustrarea;
b) avertismentul;
c) amenda de la 500 lei la 5.000 lei, care se face venit la bugetul baroului. Plata amenzii se va face in termen de 30 de zile de la data ramanerii definitive a hotararii disciplinare. Neachitarea in acest termen atrage suspendarea de drept din exercitiul profesiei, pana la achitarea sumei. Limitele amenzii disciplinare se actualizeaza periodic de catre Consiliul U.N.B.R., in functie de rata inflatiei;
d) interdictia de a exercita profesia pe o perioada de la o luna la un an;
e) excluderea din profesie.
(2) In perioada interdictiei avocatul nu poate presta sub nicio forma asistenta juridica, nu poate face uz de calitatea de avocat si nu poate participa la activitatea organelor profesiei.
(3) Impotriva deciziei disciplinare pot declara recurs persoana interesata, decanul baroului si presedintele uniunii, in termen de 15 zile de la comunicare.

Art. 89
(1) In caz de abatere evidenta si grava, instanta disciplinara poate lua masura suspendarii avocatului din exercitiul profesiei pana la judecarea definitiva a cauzei.
(2) Impotriva incheierii prin care s-a luat aceasta masura se poate declara recurs in termen de 5 zile de la comunicare.
(3) Recursul este suspensiv de executare si va fi solutionat de urgenta.

Legea nr. 51 din 1995. CAPITOLUL VII - Exercitarea in Romania a profesiei de catre avocatii care au obtinut calificarea profesionala in unul dintre statele membre ale Uniunii Europene si ale Spatiului Economic European

SECTIUNEA 1. Dispozitii generale
Art. 90
(1) Dispozitiile prezentului capitol se aplica avocatilor care si-au obtinut calificarea profesionala in unul dintre statele membre ale Uniunii Europene si ale Spatiului Economic European, care isi exercita profesia pe teritoriul Romaniei:
a) in mod independent sau in asociere;
b) ca avocati salariati in Romania;
c) prin prestare de servicii.
(2) Dispozitiile prezentului capitol sunt aplicabile si avocatilor care si-au obtinut calificarea profesionala in Confederatia Elvetiana, care isi exercita profesia pe teritoriul Romaniei in oricare dintre modalitatile prevazute la alin. (1).

Art. 91
In sensul prezentului capitol:
a) avocat reprezinta orice persoana provenind dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European, care este autorizata sa-si desfasoare activitatile profesionale sub titlul profesional corespunzator obtinut intr-un stat membru;
b) stat membru de origine reprezinta statul membru al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European, in care un avocat a obtinut dreptul de a utiliza unul dintre titlurile profesionale prevazute la lit. a), inainte de a practica profesia de avocat in Romania;
c) titlu profesional din statul membru de origine reprezinta titlul profesional utilizat in statul membru unde un avocat a obtinut dreptul de a folosi acest titlu, inainte de a practica profesia de avocat in Romania;
d) grupare reprezinta orice entitate, cu sau fara personalitate juridica, organizata potrivit legislatiei unui stat membru, in cadrul careia avocatii isi desfasoara activitatile profesionale impreuna, sub nume comun;
e) titlu profesional din Romania reprezinta titlul profesional sub care un avocat este inscris in Tabloul avocatilor din Romania;
f) autoritatea romana competenta este structura din cadrul U.N.B.R., desemnata potrivit statutului.

Art. 92
Avocatii care profeseaza in Romania sub titlul profesional din statul membru de origine pot desfasura aceleasi activitati profesionale ca si avocatii care profeseaza sub titlul profesional obtinut in Romania, pot acorda asistenta juridica si pot reprezenta persoane fizice sau persoane juridice in fata instantelor romane, referitor la dreptul statului membru de origine, dreptul comunitar, dreptul international, precum si dreptul romanesc, cu respectarea regulilor de procedura aplicabile in fata instantelor romane.

Art. 93
(1) Avocatii care profeseaza in Romania sub titlul profesional din statul membru de origine vor folosi denumirea sub care isi desfasoara profesia in statul membru de origine, exprimata in limba oficiala sau in una dintre limbile oficiale ale statului membru de origine respectiv.
(2) Pe langa denumirea prevazuta la alin. (1), in denumire se va mentiona, alaturi de forma juridica de exercitare a profesiei in Romania, si forma juridica a gruparii din statul membru de origine.
(3) Autoritatea romana competenta poate cere unui avocat care profeseaza sub titlul profesional obtinut in statul membru de origine sa indice gruparea profesionala din care face parte in statul membru de origine sau autoritatea judiciara in cadrul careia este admis sa-si exercite profesia, potrivit legii din statul membru de origine.
(4) Avocatul care obtine admiterea in profesia de avocat in Romania in conditiile art. 94 sau 103 are dreptul sa foloseasca titlul profesional din statul membru de origine, exprimat in limba oficiala sau in una dintre limbile oficiale ale statului membru de origine, alaturi de titlul profesional corespunzator profesiei de avocat din Romania.

Art. 94
(1) Indiferent de forma de exercitare a activitatii pe teritoriul Romaniei, avocatii care profeseaza sub titlul profesional din statul membru de origine pot solicita oricand recunoasterea diplomelor, in vederea admiterii in profesia de avocat si a practicarii acesteia sub titlul profesional din Romania.
(2) In vederea recunoasterii diplomelor in Romania, solicitantul va trebui sa sustina, la alegere, un examen de verificare a cunostintelor sau sa efectueze un stagiu de 3 ani in domeniul dreptului romanesc.
(3) U.N.B.R. va stabili componenta comisiei de evaluare, precum si continutul si modul de desfasurare ale examenului sau ale stagiului, dupa caz.
(4) La depunerea cererii de recunoastere a diplomei, in vederea determinarii continutului si modului de desfasurare ale examenului sau ale perioadei de stagiu, comisia de evaluare va verifica in prealabil daca experienta profesionala dobandita de solicitant este de natura sa acopere in tot sau in parte diferentele existente intre dreptul romanesc si cel al statului membru de origine in care a fost obtinuta diploma, in vederea exceptarii partiale sau totale de la indeplinirea conditiilor prevazute la alin. (2).
(5) Prevederile prezentului articol se completeaza cu dispozitiile legislatiei-cadru privind recunoasterea reciproca a calificarilor profesionale.

Art. 95
(1) Autoritatea competenta romana si autoritatile competente din statele membre de origine colaboreaza in vederea aplicarii corespunzatoare a dispozitiilor prezentei legi, informatiile care se obtin in cadrul acestor colaborari fiind confidentiale. Colaborarea se poate realiza si prin intermediul sistemului de informare in cadrul pietei interne, in conformitate cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii si libertatea de a furniza servicii in Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 68/2010, cu modificarile ulterioare.
(2) Autoritatea competenta din statul membru de origine poate formula observatii in cadrul procedurilor disciplinare care se desfasoara impotriva unui avocat care profeseaza sub titlul profesional din acel stat.


SECTIUNEA a 2-a. Exercitarea cu caracter permanent a profesiei in Romania de catre avocatii care au obtinut calificarea profesionala in unul dintre statele membre ale Uniunii Europene si ale Spatiului Economic European
Art. 96
(1) In conditiile prezentei sectiuni, oricare dintre avocatii prevazuti la art. 91 lit. a) poate desfasura pe teritoriul Romaniei, cu caracter permanent si sub titlul profesional din statul membru de origine, activitatile prevazute la art. 92.
(2) Avocatii care isi exercita in mod permanent activitatea pe teritoriul Romaniei pot dobandi titlul profesional din Romania fie in conditiile prevazute la art. 94, fie potrivit art. 103.

Art. 97
(1) Avocatul care doreste sa profeseze in Romania sub titlul profesional din statul membru in care si-a obtinut calificarea profesionala se inscrie in tabloul special tinut de barourile romane, in conditiile prezentului articol, ale art. 13 alin. (6) si ale statutului profesiei.
(2) Autoritatea romana competenta inscrie avocatul solicitant pe baza prezentarii unui certificat care atesta inregistrarea lui la autoritatea competenta din statul membru de origine. Autoritatea romana competenta informeaza autoritatea competenta din statul membru de origine despre inscriere.
(3) Certificatul prevazut la alin. (2) trebuie sa fie eliberat cu cel mult 3 luni inainte de formularea cererii de inscriere in Tabloul avocatilor din Romania.
(4) La publicarea numelor avocatilor inscrisi in Romania, autoritatea romana competenta va publica si numele avocatilor inscrisi potrivit prezentei sectiuni.

Art. 98
(1) Avocatilor care profeseaza sub titlul profesional din statul membru de origine li se asigura reprezentarea corespunzatoare in asociatiile profesionale ale avocatilor din Romania, potrivit dispozitiilor prezentei legi si ale statutului profesiei; ei au cel putin dreptul de a participa la alegerea organelor de conducere ale acestor asociatii.
(2) Avocatii care profeseaza sub titlul profesional din statul membru de origine sunt obligati fie sa se asigure pentru raspundere profesionala, in conditiile stabilite prin statutul profesiei, fie sa devina membri ai Casei de Asigurari a Avocatilor, in conditiile prevazute la cap. VII.
(3) Avocatii pot fi scutiti de obligatiile prevazute la alin. (2), daca fac dovada unei asigurari platite sau a unei alte garantii date in conditiile legii statului membru de origine, in masura in care asigurarea sau garantia este echivalenta din punctul de vedere al conditiilor si al acoperirii. Daca acoperirea este doar partiala, avocatii trebuie sa incheie o asigurare suplimentara pentru a acoperi aspectele care nu se regasesc in asigurarea sau in garantia data potrivit reglementarilor din statul membru de origine.

Art. 99
Avocatii inscrisi in Romania sub titlul profesional din statul membru de origine pot profesa ca salariati in oricare dintre formele de organizare a profesiei, permise pentru avocatii care profeseaza sub titlul profesional obtinut in Romania.

Art. 100
Avocatii care profeseaza in Romania sub titlul profesional din statul membru de origine se supun acelorasi reguli de conduita profesionala prevazute in prezenta lege si in statutul profesiei ca si avocatii care profeseaza sub titlul profesional obtinut in Romania, pentru activitatile desfasurate pe teritoriul tarii.

Art. 101
(1) Avocatii prevazuti in prezentul capitol raspund disciplinar pentru nerespectarea prezentei legi sau a statutului, potrivit prevederilor cap. VI.
(2) Inainte de initierea procedurilor disciplinare impotriva unui avocat care profeseaza sub titlul profesional din statul membru de origine, autoritatea romana competenta informeaza in cel mai scurt timp autoritatea competenta din statul membru de origine, furnizand orice informatii utile in cauza.
(3) Autoritatea romana competenta coopereaza cu autoritatea competenta din statul membru de origine pe tot parcursul desfasurarii procedurilor disciplinare.
(4) Retragerea permanenta sau temporara de catre autoritatea competenta din statul membru de origine a autorizatiei de exercitare a profesiei are ca efect obligatoriu interdictia temporara sau permanenta ca avocatul in cauza sa profeseze in Romania sub titlul profesional din statul membru de origine.

Art. 102
(1) Unul sau mai multi avocati din aceeasi grupare ori din acelasi stat membru, care profeseaza sub titlul profesional din statul membru de origine, pot profesa in Romania prin infiintarea unui sediu secundar al gruparii respective, organizat in orice forma de exercitare a profesiei de avocat prevazuta de legea romana.
(2) Profesia de avocat se poate exercita si in cadrul formelor asociate prevazute de legea romana, astfel:
a) mai multi avocati din diferite state membre, care profeseaza sub titlurile profesionale din statele membre de origine;
b) unul sau mai multi avocati dintre cei prevazuti la lit. a) si unul sau mai multi avocati din Romania.
(3) Avocatul care intentioneaza sa profeseze sub titlul profesional din statul membru de origine informeaza autoritatea romana competenta despre faptul ca este membru al unei forme de exercitare a profesiei in statul membru de origine si furnizeaza toate detaliile relevante despre acea grupare.

Art. 103
(1) Avocatii care profeseaza sub titlul profesional din statul membru de origine si care isi desfasoara activitatea efectiv si cu regularitate, pe o perioada de cel putin 3 ani in Romania, in domeniul dreptului romanesc sau al dreptului comunitar sunt admisi in profesia de avocat in Romania, fara a fi necesara indeplinirea conditiilor prevazute la art. 94, cu respectarea prevederilor prezentei legi referitoare la exercitiul drepturilor civile si politice si la cazurile de nedemnitate si incompatibilitate.
(2) In fata autoritatii romane competente solicitantii trebuie sa faca dovada desfasurarii cu regularitate a activitatii in Romania pe o perioada de cel putin 3 ani in domeniul dreptului romanesc sau comunitar. In acest scop:
a) avocatii trebuie sa prezinte toate informatiile si documentele relevante cu privire la numarul de cauze in care au acordat asistenta juridica, precum si cu privire la natura acestora;
b) autoritatea romana competenta poate sa verifice caracterul efectiv si regularitatea activitatii desfasurate si poate cere avocatului, daca este necesar, sa ofere clarificari, in scris sau verbal, cu privire la informatiile si documentele prevazute la lit. a).
(3) Avocatii care profeseaza sub titlul profesional din statul membru de origine in Romania pot oricand sa ceara ca diplomele sa le fie recunoscute, potrivit dispozitiilor art. 94, in vederea obtinerii admiterii in profesia de avocat in Romania si a exercitarii acesteia sub titlul profesional astfel obtinut.
(4) Avocatii care profeseaza sub titlul profesional din statul membru de origine si care au desfasurat in mod efectiv si cu regularitate o activitate profesionala in Romania pe o perioada de cel putin 3 ani, dar pe o perioada mai scurta in domeniul dreptului romanesc, pot obtine admiterea in profesia de avocat si dreptul de a o practica sub titlul profesional din Romania, fara a fi necesara indeplinirea conditiilor prevazute la art. 94, cu respectarea prevederilor prezentei legi referitoare la exercitiul drepturilor civile si politice si la cazurile de nedemnitate si incompatibilitate, dupa urmatoarea procedura:
a) autoritatea romana competenta ia in considerare desfasurarea efectiva si cu regularitate a activitatii in perioada de cel putin 3 ani, cunostintele si experienta profesionala dobandite in Romania, precum si orice participare la prelegeri si seminarii despre dreptul romanesc sau deontologia profesiei de avocat;
b) solicitantul pune la dispozitia baroului roman orice informatie si documentatie relevanta, in special despre cauzele in care a acordat asistenta juridica.
(5) Decizia autoritatii romane competente de a nu acorda inscrierea automata in cazul in care nu s-a prezentat dovada ca cerintele prevazute la alin. (1) sau (4) au fost indeplinite va fi motivata, comunicata solicitantului si baroului si supusa cailor de atac prevazute de statutul profesiei.
(6) Desfasurarea efectiva si cu regularitate a activitatii avocatului in Romania si capacitatea sa de a o continua sunt evaluate pe baza unui interviu sustinut cu comisia de evaluare prevazuta la art. 94.
(7) Autoritatea romana competenta poate, printr-o decizie motivata si supusa cailor de atac prevazute de statutul profesiei, sa refuze avocatului solicitant acordarea titlului profesional de avocat in Romania, daca se considera ca aceasta ar aduce atingere ordinii publice, ca urmare a unor abateri disciplinare, a unor plangeri si incidente de orice fel.
(8) Reprezentantii U.N.B.R. sunt obligati sa pastreze confidentialitatea informatiilor primite cu ocazia examinarii cererii de acordare a titlului profesional in Romania.

SECTIUNEA a 3-a. Exercitarea in Romania, prin prestarea de servicii, a profesiei de catre avocatii provenind din statele membre ale Uniunii Europene si ale Spatiului Economic European
Art. 104
(1) In conditiile prezentei sectiuni, avocatii provenind din statele membre ale Uniunii Europene si ale Spatiului Economic European pot desfasura in Romania activitati profesionale care pot fi exercitate ocazional sub forma prestarii de servicii.
(2) Activitatea de prestare de servicii prevazuta la alin. (1) se exercita in Romania prin reprezentarea drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor fizice si persoanelor juridice in justitie sau in fata autoritatilor publice, in conditiile prevazute pentru avocatii stabiliti in acest stat, fara a fi necesara inscrierea in barou.
(3) Pentru exercitarea altor activitati decat cele mentionate la alin. (2), avocatul respecta conditiile si regulile de conduita profesionala ale statului membru de origine, precum si legislatia romana privind profesia, in special cu privire la incompatibilitati, la secretul profesional, la relatiile dintre avocati, la interdictia ca acelasi avocat sa reprezinte doua parti avand interese contrarii, precum si la publicitate. Un avocat care nu este stabilit in Romania este tinut de respectarea acestor reguli numai in masura in care respectarea lor este justificata obiectiv pentru asigurarea exercitarii corecte a activitatilor de avocat, a demnitatii profesiei si a respectarii regulilor privind incompatibilitatea.

Art. 105
(1) Autoritatea romana competenta cere avocatului care presteaza servicii dovedirea calitatii sale de avocat.
(2) In cazul nerespectarii obligatiilor prevazute la art. 104, autoritatea romana competenta stabileste prin statut consecintele acestei nerespectari.
(3) La verificarea cazului de nerespectare a obligatiilor prevazute la art. 104, autoritatea romana competenta poate solicita orice informatii profesionale utile cu privire la persoana care presteaza servicii.
(4) Autoritatea romana competenta va informa autoritatea competenta din statul membru de origine despre orice decizie luata. Comunicarile prevazute de prezentul alineat au caracter confidential.
 

Legea nr. 51 din 1995. CAPITOLUL VIII - Dispozitii tranzitorii si finale

Art. 106
Prezenta lege va fi pusa in aplicare astfel:
a) actualele organe de conducere ale Uniunii Avocatilor din Romania isi vor indeplini in continuare atributiile, potrivit legii si statutului profesiei, ca organe de conducere ale U.N.B.R., pe intreaga durata a mandatului pentru care au fost alese;
b) Consiliul U.N.B.R. va elabora proiectul statutului profesiei si il va adopta in termen de cel mult 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi. Statutul profesiei va fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I;
c) formele noi de asociere pentru exercitarea profesiei de avocat se vor organiza si vor functiona numai dupa intrarea in vigoare a noului statut al profesiei.

Art. 107
(1) La data intrarii in vigoare a prezentei legi persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate in baza altor acte normative ori au fost incuviintate prin hotarari judecatoresti sa desfasoare activitati de consultanta, reprezentare sau asistenta juridica, in orice domenii, isi inceteaza de drept activitatea. Continuarea unor asemenea activitati constituie infractiune si se pedepseste potrivit legii penale.
(2) De asemenea, la data intrarii in vigoare a prezentei legi inceteaza de drept efectele oricarui act normativ, administrativ sau jurisdictional prin care au fost recunoscute ori incuviintate activitati de consultanta, reprezentare si asistenta juridica contrare dispozitiilor prezentei legi.
(3) Prevederile alin. (1) si (2) nu se aplica profesiei de consilier juridic, care va fi exercitata potrivit dispozitiilor Legii nr. 514/2003 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier juridic, cu completarile ulterioare.
(4) Consiliile si decanii barourilor au obligatia si autorizarea sa urmareasca ducerea la indeplinire a prevederilor alin. (1) si (2) si sa ia masurile legale in acest sens.

Art. 108
La data intrarii in vigoare a prezentei legi, denumirea Uniunea Avocatilor din Romania se inlocuieste cu denumirea Uniunea Nationala a Barourilor din Romania, in toate actele normative.

Art. 109
La data intrarii in vigoare a prezentei legi orice dispozitii contrare se abroga.

Art. 110
Procedurile si formalitatile de autorizare prevazute de prezenta lege pot fi indeplinite si prin intermediul punctului de contact unic, in conformitate cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 49/2009, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 68/2010, cu modificarile ulterioare. Prevederile prezentului articol se aplica de la data operationalizarii punctului de contact unic.

Redactia E-juridic
de Redactia E-juridic

Redactia E-Juridic are un colectiv de 4 autori specializati din domeniul juridic cu toate ramificatiile sale. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de proiecte de legi, acte adoptate si noutati legislative. Va explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene.

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Data aparitiei: 18 Ianuarie 2022
Votati articolul "Legea nr. 51 din 1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat .PDF":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 2 voturi
Urmareste-ne pe Google News

ARTICOLE SIMILARE

ARTICOLE SIMILARE

Mai multe articole despre legea avocatilor 51 din 1995

ARTICOLE SIMILARE

Mai multe articole despre legea 51 avocati

ARTICOLE SIMILARE

Mai multe articole despre legea 51 din 1995 pdf

ARTICOLE SIMILARE

Mai multe articole despre legea nr 51 din 1995 actualizata pdf
©2024 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI