Patronatele sustin ca MMFPS vrea sa
desfiinteze contractele colective de munca. Presedintele UGIR-1930, Cezar
Corici, sustine ca ministrul Muncii, Ioan Botis a propus sindicatelor si
patronatelor desfiintarea contractelor colective de munca la nivel national si
de ramura, iar acestea nu au fost de acord, pentru ca acest lucru ar duce la
concurenta neloiala.
Cezar Corici a precizat ca ministrul
Muncii, Ioan Botis, le-a propus desfiintarea contractelor colective de munca la
nivel national si de ramura, iar sindicatele si patronatele nu au fost de acord,
pentru ca acest lucru ar duce la concurenta neloiala, la lipsa de
predictibilitate pe piata muncii si la eliminarea organizatiilor sindicale si
patronale care au rolul de a negocia contractele colective.
“Angajatii vor fi presati de
angajatori sa fie platiti partial la negru, iar incasarile la bugetul de stat se
vor diminua. Ne deranjeaza si lipsa de predictibilitate, pentru ca nu se va stii
care este salariul minim, iar acest lucru va duce probabil si la desfiintarea
sindicatelor si patronatelor, deoarece principalul rol al acestora este
negocierea contractelor colective de munca”, a spus Corici.
Reprezentantul patronatelor spera ca
intalnirea cu Emil Boc programata marti seara sa rezolve aceasta
problema.
La randul sau, directorul Directiei
de Dialog Social din Ministerul Muncii, Serghei Mesaros, a spus ca ministrul
Ioan Botis nu a propus desfiintarea contractelor colective de munca, ci a vorbit
de faptul ca acestea trebuie sa se aplice la un intreg sector doar daca este
semnat de cel putin jumatate dintre cei acoperiti de acest
contract.
“Ministerul Muncii nu poate
desfiinta un contract. Problema este ca ambele parti, atat sindicatele cat si
patronatele, vor sa discute si in numele celor care nu sunt afiliati la
organizatiile lor. Patronatele spun, de exemplu, ca reprezinta 5% dintr-o ramura
si incheie contractul colectiv la nivel de ramura cu sindicatele respective, dar
ei vor ca acest contract sa se aplice si celor 95% din ramura, chiar daca nu
sunt parte la acest contract, vor sa se aplice indiferent de ce au negociat. Dar
de ce trebuie sa respecte un tert un contract la care nu e parte, nu l-a
negociat si nu a fost reprezentat la negocieri?”, a explicat
Mesaros.
Pe de alta parte, presedintele
“Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, spune ca daca vor fi desfiintate contractele
colective, angajatul devine un sclav la dispozitia
angajatorului.
Copilul tau este gata de
Evaluarea Nationala?

Descarca GRATUIT
"Teste Rezolvate pentru Evaluarea Nationala "