CJUE a decis in cazul Coman: Notiunea \sot\ cuprinde sotii de acelasi sex

Domnul Relu Adrian Coman, resortisant roman, si domnul Robert Clabourn Hamilton, resortisant american, au locuit impreuna timp de patru ani in Statele Unite inainte de a se casatori la Bruxelles in anul 2010. In luna decembrie 2012, domnul Coman si sotul sau au solicitat autoritatilor romane sa le fie comunicate procedura si conditiile in care domnul Hamilton putea, in calitatea sa de membru al familiei domnului Coman, sa obtina dreptul de a locui in mod legal in Romania pe o perioada mai mare de trei luni. Aceasta cerere se intemeia pe directiva privind exercitarea libertatii de circulatie, care permite sotului unui cetatean al Uniunii care si-a exercitat aceasta libertate sa se alature sotului sau in statul membru in care acesta din urma locuieste.

Raspunzand la aceasta solicitare, autoritatile romane i-au informat pe domnii Coman si Hamiltonca acesta din urma beneficia numai de un drept de sedere pe o perioada de trei luni, pentru motivul, printre altele, ca el nu putea fi calificat in Romania drept „sot” al unui cetatean al Uniunii, intrucat acest stat membru nu recunoaste casatoriile intre persoanele de acelasi sex („casatorii homosexuale”).

Domnul Coman si domnul Hamilton au introdus in aceste conditii o actiune in fata instantelor romane prin care solicitau constatarea existentei unei discriminari pe criteriul orientarii sexuale, in ceea ce priveste exercitarea dreptului de libera circulatie in Uniune. Fiind sesizata cu o exceptie de neconstitutionalitate ridicata in cadrul acestui litigiu, Curtea Constitutionala (Romania) intreaba Curtea de Justitie daca domnul Hamilton intra in sfera notiunii de „sot” al unui cetatean al Uniunii care si-a exercitat libertatea de circulatie si trebuie, prin urmare, sa i se acorde un drept de sedere permanenta in Romania.

Prin hotararea pronuntata astazi, Curtea aminteste mai intai ca directiva privind exercitarea libertatii de circulatie reglementeaza doar conditiile de intrare si de sedere ale unui cetatean al Uniunii in alte state membre decat cel al carui resortisant este si ca ea nu poate constitui temeiul unui drept de sedere derivat in favoarea resortisantilor unui stat non-UE, membri ai familiei unui cetatean al Uniunii, in statul membru al carui resortisant este acest cetatean. Directiva nu este, asadar, susceptibila sa constituie temeiul unui drept de sedere derivat in favoarea domnului Hamilton in statul membru al carui resortisant este domnul Coman, Romania. Curtea aminteste insa ca, in anumite cazuri, unor resortisanti non-UE, membri ai familiei unui cetatean al Uniunii, care nu pot beneficia, in temeiul dispozitiilor directivei, de un drept de sedere derivat in statul membru al carui resortisant este acest cetatean, li se poate recunoaste un asemenea drept in temeiul articolului 21 alineatul (1) din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene (dispozitie care confera in mod direct cetatenilor Uniunii dreptul fundamental si individual de libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre).

Teste rezolvate la limba si literatura romana clasa a VIII-a

Vezi AICI detalii

Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor

Vezi AICI detalii

Teste rezolvate de matematica pentru clasele V-VIII

Vezi AICI detalii

Curtea arata in continuare ca conditiile de acordare a acestui drept de sedere derivat nu trebuie sa fie mai stricte decat cele prevazute de directiva pentru acordarea unui asemenea drept de sedere unui resortisant al unui stat non-UE, membru al familiei unui cetatean al Uniunii care si-a exercitat dreptul de libera circulatie stabilindu-se intr-un stat membru, altul decat cel al carui resortisant este.

Curtea constata ca, in cadrul directivei privind exercitarea libertatii de circulatie, notiunea „sot”, care desemneaza o persoana legata de o alta persoana prin casatorie, este neutra din punctul de vedere al genului si este, asadar, susceptibila sa inglobeze sotul de acelasi sex al unui cetatean al Uniunii. Curtea precizeaza insa ca starea civila a persoanelor, care cuprinde normele referitoare la casatorie, este o materie care intra in competenta statelor membre si ca dreptul Uniunii nu aduce atingere acestei competente, statele mentionate fiind astfel libere sa prevada sau sa nu prevada casatoria homosexuala. Ea aminteste de asemenea ca Uniunea respecta identitatea nationala a statelor membre, inerenta structurilor lor fundamentale politice si constitutionale.

Curtea considera cu toate acestea ca refuzul unui stat membru de a recunoaste, exclusiv in scopul acordarii unui drept de sedere derivat unui resortisant al unui stat non-UE, casatoria acestui resortisant cu un cetatean al Uniunii de acelasi sex legal incheiata intr-un alt stat membru este susceptibil sa impiedice exercitarea dreptului acestui cetatean de libera circulatie si de sedere pe teritoriul statelor membre. Aceasta ar face ca libertatea de circulatie sa varieze de la un stat membru la altul in functie de dispozitiile de drept national care guverneaza casatoria intre persoanele de acelasi sex.

In aceste conditii, Curtea aminteste ca libera circulatie a persoanelor poate face obiectul unor restrictii independente de cetatenia persoanelor in cauza, cu conditia ca aceste restrictii sa se intemeieze pe consideratii obiective de interes general si sa fie proportionale cu obiectivul legitim urmarit de dreptul national.

In aceasta privinta, ordinea publica, invocata in speta drept justificare pentru a restrange dreptul de elibera circulatie, trebuie interpretata in mod strict, astfel incat sfera ei sa nu poata fi stabilita unilateral de fiecare stat membru fara exercitarea unui control din partea institutiilor Uniunii. Obligatia unui stat membru de a recunoaste, exclusiv in scopul acordarii unui drept de sedere derivat unui resortisant al unui stat non-UE, o casatorie homosexuala incheiata intr-un alt stat membru conform dreptului acestui stat nu aduce atingere institutiei casatoriei in acest prim stat membru. In special, aceasta obligatie nu impune acestui stat membru sa prevada, in dreptul sau national, institutia casatoriei homosexuale. In plus, o asemenea obligatie de recunoastere exclusiv in scopul acordarii unui drept de sedere derivat unui resortisant al unui stat non-UE nu aduce atingere identitatii nationale si nici nu ameninta ordinea publica a statului membru in cauza.

Curtea aminteste in sfarsit ca o masura nationala care este de natura sa impiedice exercitarea liberei circulatii a persoanelor nu poate fi justificata decat daca aceasta masura este conforma cu drepturile fundamentale care sunt garantate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Intrucat dreptul fundamental la respectarea vietii private si de familie este garantat la articolul 7 din carta, Curtea arata ca si din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului reiese ca relatia pe care o are un cuplu homosexual este susceptibila sa intre in sfera notiunii „viata privata”, precum si a notiunii „viata de familie” la fel ca cea a unui cuplu heterosexual care se afla in aceeasi situatie.