Dictionar juridic - Definitia termenului UZUCAPIUNE

Uzucapiune este modul prin care o persoana poate deveni proprietar al unui bun sau al altor drepturi reale prin posesia continua si neintrerupta a acelui bun pe o perioada de timp prevazuta de lege. Practic, daca folosesti un bun ca si cum ar fi al tau pentru multi ani, legea poate recunoaste acest drept de proprietate. Conceptul se bazeaza pe ideea ca posesia indelungata simplifica dovada proprietatii, ofera certitudine si stabilitate in raporturile juridice si sanctioneaza lipsa de diligenta a vechiului proprietar care a lasat bunul in folosul altuia pentru o perioada lunga. Pentru ca uzucapiunea sa functioneze, posesia trebuie sa fie reala si utila, iar detentia temporara sau posesia viciata nu poate duce la dobandirea proprietatii. Termenul necesar pentru a dobandi dreptul poate fi de 30 de ani in general, sau intre 10 si 20 de ani daca posesia a fost de buna-credinta si bazata pe un titlu legal, denumit “just titlu”. Durata exacta depinde de locul unde se afla bunul si de domiciliul adevaratului proprietar.