Aspecte teoretice - Articolul (1) Materia Dreptul Muncii

Aspecte introductive cu privire la regimul juridic al conventiilor  civile de prestari de servicii

Legea nr. 10/1972 - Vechiul Cod al muncii¹, prevedea in mod expres² ca dispozitiile sale nu se aplica “raporturilor in care prestarea unei munci se face pe baza unui contract de drept civil.”³

Dupa 1989, in practica, prestarea de activitati in temeiul unor conventii civile incheiate in baza Codului civil a cunoscut o evolutie spectaculoasa, fapt care a determinat reglementarea acestor raporturi juridice printr-un act normativ special.

Prestarea muncii in baza unor astfel de conventii civile crea avantaje pentru patroni si serioase dezavantaje pentru cei care prestau munca.⁴

Pentru a acoperi legislativ aceasta situatie de fapt si pentru a inlatura aceste  fenomene negative, legiuitorul a adoptat Legea nr. 83/1995 privind unele masuri de protectie a persoanelor incadrate in munca⁵.

Acest act normativ nu a avut efectele scontate, motiv pentru care legiuitorul a adoptat Legea nr. 130/1999 privind unele masuri de protectie a persoanelor incadrate in munca⁶.

Ulterior, in temeiul Legii nr. 130/1999,  prin  Hotararea Guvernului  nr. 935 din 11 noiembrie 1999 s-au stabilit conditiile in care pot presta munca persoanele care nu incheie contracte individuale de munca si modul de utilizare a sumelor reprezentand comisionul perceput de inspectoratele teritoriale de munca, respectiv de directiile generale de munca si protectie sociala⁷.

Cadrul normativ a fost completat prin Ordinul ministrului muncii si protectiei sociale nr. 747 din 13 decembrie 1999 pentru aprobarea Normelor privind incasarea, evidenta si modul de utilizare a sumelor provenite din comisionul incasat de inspectoratele teritoriale de munca si de directiile generale de munca si protectie sociala, potrivit art. 12 din Legea nr. 130/1999, cu modificarile si completarile ulterioare, a procedurii de inregistrare a contractelor individuale de munca si a modului de tinere a evidentei muncii prestate de salariatii angajatorilor prevazuti la art. 8 din Legea nr. 130/1999, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si de inregistrare si evidenta a conventiilor civile de prestari de servicii⁸.

Aceasta avalansa de reglementari a inlocuit Legea nr. 83/1995, iar  acest act normativ a fost abrogat in mod expres de art. 24 din Legea nr. 130/1999.⁹

Incepand cu 1 martie 2003 a intrat in vigoare Legea nr. 53/2003¹⁰ - Codul muncii, care in acord cu legislatia comunitara¹¹ a creat un nou cadru pentru raporturile juridice de munca, adoptand o conceptie unitara si generalizatoare cu privire la aceste raporturi¹².

In doctrina s-a statuat ca munca efectuata in cadrul unui raport juridic civil, gen contract de prestari de servicii, reglementat de Legea nr. 130/1999, este munca prestata in afara unor raporturi juridice de munca¹³.

Dupa intrarea in vigoare a noului Cod al muncii, au existat doua opinii cu privire la actualitatea conventiilor civile de prestari de servicii. Astfel, intr-o prima opinie se considera ca aceste conventii civile de prestari de servicii continua sa produca efecte juridice, deoarece Legea nr. 53/2003 nu a abrogat in mod expres acest act normativ.

In cea de-a doua opinie, care coincide cu opinia oficiala a Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale, se considera ca aceste conventii civile au incetat sa mai produca efecte juridice. Personal nu achiesam la pozitia Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale¹⁴.

Argumentele care sprijina pozitia oficiala a Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale, ar putea fi urmatoarele:
- legiuitorul roman, din dorinta de a se conforma legislatiei comunitare - acquisului comunitar - a adoptat o conceptie unitara in materia raporturilor de munca, statuand  ca  totalitatea raporturilor individuale si colective de munca dintre salariat si angajator vor fi cuprinse in contractul individual de munca reglementat de Codul muncii. (art. 1 C. m.);
- dispozitiile cuprinse in Legea nr. 130/1999 cu privire la conventiile civile de prestari servicii au fost abrogate in mod implicit de dispozitiile Codului muncii, deoarece conditiile in care se putea incheia o conventie civila de prestari de servicii au fost preluate de noul Cod al muncii prin: art. 80-86 care reglementeaza contractul individual de munca pe durata determinata; art. 87-100 care reglementeaza munca prin agent de munca temporara; art. 101-104 care reglementeaza contractul individual de munca cu timp partial¹⁵;
- principiul autonomiei institutionale, consacrat in jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene, precum si de art. 14 - “Evitarea Paralelismelor” - din Legea nr. 24/2000¹⁶ privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, se opune paralelismului institutional;
- astfel cum s-a aratat mai sus, regimul juridic al conventiilor civile de prestarii de servicii este statuat  de  Legea nr. 130/1999, completata cu dispozitiile cuprinse in art. 1 din  H.G. nr. 935/1999, dispozitii care au fost  abrogate in mod expres de art. 13 din H.G. nr. 247/2003;
- in acelasi sens trebuie avute in vedere si dispozitiile O.U.G. nr. 9/2003 pentru modificarea si completarea Legii nr. 19/2000, prin intermediul carora au fost abrogate toate textele legale care faceau referire la conventiile civile de prestari servicii, respectiv art. 5 alin. (1) pct. VI si art. 29 alin. (1) lit. f).

In aceasta opinie, noul Cod al muncii a abrogat in mod implicit dispozitiile cu privire la conventiile civile de prestari de servicii cuprinse in Legea nr. 130/1999. Precizam ca aceasta prima opinie a fost contrazisa de pozitia oficiala a Guvernului, care a considerat oportun, legal si necesar sa abroge in mod expres dispozitiile cu privire la conventiile civile de prestari de servicii cuprinse in Legea nr. 130/1999.

Opinia care sustine ca si dupa intrarea in vigoare a noului Cod al muncii, conventiile civile de prestari de servicii continua sa produca efecte juridice, si la care achiesam, se intemeiaza in mod corect pe dispozitiile art.  61 alin. 3 si art. 63 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, texte legale care stabilesc caracterul expres al abrogarii.¹⁷

In consecinta, orice abrogare a dispozitiilor cuprinse in Legea nr. 130/1999 cu privire la conventiile civile de prestari de servicii, trebuia realizata in mod expres prin mentionarea tuturor datelor de identificare a respectivelor articole¹⁸.

Pentru acest motiv, Guvernul a abrogat in mod expres dispozitiile cu privire la conventiile civile de prestari de servicii, cuprinse in Legea nr. 130/1999, prin art. 4 din O.U.G. nr. 23/2003 pentru modificarea si completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale si pentru modificarea art. II si III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 9/2003.

Conventiile civile de prestarii de servicii incheiate anterior intrarii in vigoare a actului normativ abrogator, raman valabile, deoarece la momentul incheierii, acestea au respectat dispozitiile legale in vigoare. De asemenea, efectele juridice produse pana la momentul abrogarii dispozitiilor cu privire la conventiile civile de prestari de servicii sunt legal dobandite pentru partile conventiei.

Pentru viitor, angajatorul trebuie sa incheie contracte individuale de munca, deoarece raporturile determinate de aceste conventii civile de prestarii de servicii sunt raporturi juridice cu executare succesiva in timp, iar normele juridice cuprinse in Codul muncii si  O.U.G. nr. 23/2003 prohibesc conventiile civile de prestarii de servicii fiind  norme imperative si de imediata aplicare.

In concluzie, incepand cu data de 14 aprilie 2003, data intrarii in vigoare a O.U.G. nr. 23/2003, conventiile civile in forma reglementata de Legea nr. 130/1999 au incetat sa mai existe.

In prezent, doctrina secondata de catre jurisprudenta recunosc valabilitatea conventiei civile de prestari de servicii incheiate in baza Codului civil. O astfel de conventie civila, incheiata pe baza dispozitiilor cuprinse in Codul civil, este asimilata de jurisprudenta si de catre practica contractului de antrepriza.¹⁹

In baza contractului de antrepriza²⁰, una dintre parti, numita antreprenor, se obliga sa execute pe riscul sau o anumita lucrare din insarcinarea celeilalte parti, numita client, in schimbul unei remuneratii.²¹
Art. 10 din Legea nr. 53/2003 defineste contractul individual de munca, ca fiind “contractul in temeiul caruia, o persoana fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze munca  pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, in schimbul unei remuneratii denumite salariu”.

Din analiza celor doua definitii, rezulta in mod evident diferentele semnificative existente intre contractul individual de munca si contractul de antrepriza.
Astfel:
- in baza contractului individual de munca, salariul se plateste  dupa cantitatea si calitatea muncii depuse, in timp ce in cazul antreprizei, se plateste numai rezultatul muncii antreprenorului²²;
- salariatul isi executa obligatiile ce-i revin din incheierea contractului de munca fiind in dependenta - subordonare juridica - fata de patron si obligat sa respecte regulile stabilite de acesta, in timp ce antreprenorul se bucura de independenta juridica cat priveste modul de executare a lucrarii in conformitate cu comanda primita de la client.²³;
- pentru considerentul de mai sus, intre salariat si angajator se stabileste un raport de prepusenie, conform art. 1000 alin. (3) C. civ., lucru care nu se intampla in cazul contractului de antrepriza, unde antreprenorul se bucura de independenta in executarea lucrarii;
- in cazul raporturilor juridice de drept civil, generate de contractul de antrepriza, antreprenorul nu este incadrat  in colectivul unitatii si nu se supune nici regulamentului de ordine interioara a acesteia, fata de raporturile juridice de munca, unde cel ce munceste  se incadreaza in colectivul de munca al unitatii si este obligat sa respecte dispozitiile regulamentului de ordine interioara²⁴;
- sunt raporturi juridice civile, acele raporturi legate de indeplinirea unei lucrari concrete, determinate fata de raporturile juridice de dreptul muncii care se caracterizeaza prin faptul ca salariatul savarseste o activitate de munca determinata in mod generic.
Sintetizand diferentele constatate, conchidem ca daca cel care presteaza munca suporta concomitent si riscurile ei, suntem in prezenta unui raport juridic civil, iar daca riscurile prestarii muncii revin celeilalte parti, raporturile juridice stabilite intre parti sunt raporturi de dreptul muncii.²⁵
       
Contractul civil de prestarii de servicii (contractul de antrepriza) reglementeaza raporturile juridice care nu sunt reglementate de dreptul muncii, deoarece de esenta contractului civil de prestari de servicii este convenirea asupra rezultatului muncii, si nu asupra muncii in sine, astfel cum se intampla in cazul contractului de munca.

In concluzie, incheierea in continuare de conventii civile de prestari de servicii este posibila, dar nu in baza dispozitiilor cuprinse in legea speciala (Legea nr. 130/1999), ci in baza dispozitiilor cuprinse in Codul civil, respectiv a dispozitiilor ce reglementeaza contractul de antrepriza.

Aspecte introductive cu privire la profesiile liberale

In decursul timpului, fiecare sistem de drept²⁶ (care a avut o existenta consistenta din punct de vedere temporal) si-a fundamentat continutul pe anumite institutii²⁷ juridice care, fiecare in parte, prezinta un rol esential in evolutia respectivului sistem de drept. Societatea moderna se caracterizeaza printr-o amplificare fara precedent a activitatii normative, fapt care face ca si institutiile juridice sa capete o noua valoare si o noua conotatie²⁸.

Sistemul de drept a ajuns la o anumita forma si la un anumit continut numai dupa ce a trecut prin anumite etape²⁹. Aceste faze au determinat acumulari in scara (repetate), fapt care a determinat ca unele din aceste institutii juridice sa fie specifice doar unei anumite etape din evolutia respectivului sistem de drept. Pe aceasta cale, sistemul de drept in cauza  a capatat forma si continutul compatibile cu realitatea sociala.

Illo tempore, sistemul de drept romano-germanic, a parcurs urmatoarele etape:
a) perioada adoptarii Constitutiilor - etapa specifica secolului XVIII;
b) perioada adoptarii Codurilor civile, respectiv a Codurilor comerciale - etapa specifica secolului XIX;
c) perioada adoptarii Tratatelor Internationale - Organizatiilor Internationale - etapa specifica secolului XX;
d) perioada mondializarii sub toate aspectele: spatial, temporal, axiologic, juridic si economic.

Cu referire stricta la profesiile liberale, precizam ca aceasta institutie juridica a parcurs alaturi de intregul sistem de drept, etapele mai sus precizate. De principiu, in cadrul sistemului de drept roman, un rol important l-au jucat (il joaca) urmatoarele institutii: familia, contractul³⁰, dreptul de proprietate si profesiunile liberale³¹. Institutia familie apartine dreptului familiei; institutia contractului si dreptului de proprietate (institutia proprietatii are un anumit continut in dreptul musulman si un alt continut in dreptul romano-germanic³²) apartin dreptului civil, iar institutia profesiunilor liberale³³ apartine, de principiu, dreptului muncii³⁴.

Exercitarea unei profesii liberale presupune cu necesitate prestarea unei munci. Sub acest aspect, sunt necesare urmatoarele precizari cu privire la munca³⁵:
a) munca este o activitate constient umana prin care se urmareste producerea bunurilor cerute de satisfacerea necesitatilor de orice fel ar fi ele;
b) caracteristicile esentiale ale muncii sunt urmatoarele:
- este o activitate exclusiv umana;
- este o activitate constient umana, deoarece numai omul este capabil sa-si dirijeze capacitatile fizice si intelectuale spre o anumita finalitate (satisfacerea necesitatilor);
- presupune utilizarea aptitudinilor fizice si intelectuale  in scopul satisfacerii trebuintelor umane³⁶, motiv pentru care consideram ca nu toti oamenii sunt capabili sa presteze o astfel de activitate;
- are ca finalitate, de principiu, satisfacerea trebuintelor umane, motiv pentru care munca creste cantitativ si calitativ in mod direct proportional cu trebuintele umane;
- munca³⁷ nu este o marfa³⁸, dupa cum prevede in mod expres Constitutia Organizatiei Internationale a Muncii³⁹;
- munca poate fi manuala sau intelectuala, dupa cum aptitudinile omului pot fi fizice (manuale) si intelectuale.

Precizam ca nu se poate face o distinctie clara intre o activitate manuala si una intelectuala, deoarece aceste laturi ale aceleiasi activitati se intrepatrund. Fara indoiala ca munca are si alte caracteristici, dar, in opinia noastra, acestea sunt caracteristicile esentiale, fara de care nu se poate discuta despre forta de munca. In acest sens, doctrina⁴⁰ stabileste urmatoarele caracteristici: munca este inseparabila de persoana umana; este imposibil sa fie pastrata; nu poate fi sporita cantitativ;  este determinata numeric, ca persoane apte de munca, in principal, prin legile demografice; este destul de greu deplasabila dintr-o zona in alta; imposibil sa fie schimbata (printr-un contract de schimb) cu un bun.

Consideram ca particularitatile prezentate de catre noi se completeaza cu cele stabilite de catre literatura de specialitate si, astfel, se poate califica, in mod corect, notiunea de munca. In consecinta, putem defini munca drept o activitate specific umana care consta in demersuri manuale si intelectuale, prin care omul, in mod constient, isi utilizeaza aptitudinile fizice si intelectuale, in scopul producerii bunurilor cerute de satisfacerea trebuintelor sale, fara ca aceasta activitate sa fie supusa reglementarilor legale privind concurenta. Daca munca nu este supusa regulilor⁴¹ stabilite in materia concurentei⁴², este supusa,  in schimb, regulilor relative la libera circulatie a persoanelor⁴³. Munca se presteaza in diferite forme, fara ca toate aceste forme de munca sa priveasca dreptul muncii (de exemplu, munca prestata in cadrul unui raport juridic de drept civil⁴⁴). Astfel munca se poate presta: in afara unor raporturi juridice de munca si in cadrul unor raporturi juridice de munca⁴⁵.
Doctrina a identificat si raporturile juridice conexe (sau aflate in corelatie cu relatiile de munca⁴⁶) celor de munca, adica “raporturile juridice grefate pe contractul individual de munca sau derivate din existenta acestora⁴⁷”,  adica: raporturile dintre organizatiile sindicale si subiectele raporturilor juridice de munca; raporturile dintre organizatiile patronale si subiectele raporturilor juridice de munca;  raporturile privind pregatirea si perfectionarea profesionala; raporturile privind stimularea ocuparii fortei de munca; raporturile privind protectia muncii;  raporturile privind jurisdictia muncii. Aceasta impartire a formelor in care se poate presta munca are implicatii asupra obiectului dreptului muncii, deoarece munca prestata in afara unor raporturi juridice de munca nu se integreaza in obiectul dreptului muncii.

Profesiile liberale intrunesc, la nivel mondial, zeci de milioane de membri  si constituie, in cadrul comunitatii internationale⁴⁸, un factor socio-economic de o importanta deosebita⁴⁹. Profesiile liberale dau expresie dreptului la libera circulatie⁵⁰ a persoanelor⁵¹ si a serviciilor. Lipsa unei preocupari doctrinare si legislative globale cu privire la aceasta institutie se datoreaza si faptului ca in perioada prerevolutionara aceasta institutie era inexistenta sau daca exista avea o alta natura juridica. Imediat dupa 1990 s-a produs o inflatie legislativa cu privire la aceasta institutie, fapt care a luat pe nepregatite literatura de specialitate si legiuitorul⁵².

Aceasta trecere brusca de la “nimic” la “foarte mult” a facut ca literatura de specialitate sa ocoleasca cu maxima prudenta tratarea acestei institutii. Privind profesiile liberale in paralel cu persoanele juridice⁵³ (reglementate de Decretul-Lege nr. 31/1954 privind persoanele fizice si persoanele juridice) sau cu societatile comerciale (reglementate de Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale), vom observa ca institutia care formeaza obiectul prezentului studiu a luat nastere in mod diametral opus modului in care au luat nastere acestea (persoanele juridice si societatile comerciale).

Pentru persoanele juridice, dar si pentru societatile comerciale, legiuitorul a statuat mai intai un set de reguli, de generala aplicare, pentru ca ulterior sa stabileasca reguli proprii pentru anumite categorii de persoane juridice sau de societati comerciale. Astfel, prin Decretul-Lege nr. 31/1954 privind persoanele juridice si persoanele fizice, legiuitorul a stabilit cadrul general aplicabil persoanelor juridice, pentru ca apoi prin legi speciale sa normeze specificul fiecarei persoane juridice in parte (Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale; O.G. nr. 26/2000 privind asociatiile si fundatiile). La fel au stat lucrurile si cu societatile comerciale, in sensul ca legiuitorul a stabilit mai intai cadrul general aplicabil (Legea nr. 31/1990) pentru ca apoi, prin norme speciale, sa reglementeze fiecare categorie de societati comerciale in parte (societati bancare, societati de asigurare etc.)⁵⁴.
Profesiile liberale⁵⁵ au luat nastere in sens invers fata de persoanele juridice si societatile comerciale, in sensul ca legiuitorul mai intai a reglementat fiecare categorie de profesii liberale, iar ulterior ar fi trebuit sa stabileasca cadrul general (un set de principii comune tuturor categoriilor de profesii liberale), dar in avalansa legislativa a uitat sa faca acest lucru.

Daca pentru persoanele juridice si societatile comerciale, principiile aplicabile la nivel general sunt stabilite de catre legiuitor, in cadrul profesiilor liberale principiile aplicabile trebuie deduse pe cale de interpretare de catre jurisprudenta si literatura de specialitate. Pentru a se pune capat acestei incoerente legislative si pentru a evita controversele doctrinare si jurisprudentiale, legiuitorul ar trebui sa adopte o lege cadru⁵⁶ cu privire la profesiile liberale. Desi adoptarea unei legi-cadru in acest domeniu, este in contratimp cu logica juridica, consideram ca adoptarea unei astfel de legi trebuie sa cuprinda principiile extrase din varietatea de reglementari existente in domeniu.

Adoptarea unei astfel de legi este facila (din punct de vedere stiintific) deoarece legiuitorul va extrage aceste principii dintr-un “pamant fertil” dat de reglementarile existente. Plecand de la diversitatea reglementarilor, menirea legiuitorului este mult mai usoara, deoarece acesta va extrage ideile diriguitoare din ceva care exista, iar ulterior le va completa, daca acest lucru va fi necesar.

Este mult mai dificila crearea de principii fata de extragerea acestora dintr-o activitate anterioara, activitate supusa analizei timpului si criticii. Cu privire la acest aspect, pentru persoanele juridice si pentru societatile comerciale, lucrurile stau invers, in sensul ca legiuitorul a trebuit sa extraga cadrul general aplicabil din “neant”.

In concluzie, lipsa unor principii unanim recunoscute (inclusiv de catre legiuitor) a facut ca legiuitorul sa normeze “in bezna” aceasta institutie.

Pentru a putea defini profesiile liberale trebuie sa tinem seama de urmatoarele aspecte:
a) Profesiile liberale constituie o “activitate profesionala reglementata”, adica o activitate profesionala a carei prestare este restrictionata de efectuarea dovezii privind pregatirea profesionala necesara exercitarii unei astfel de activitati (profesii liberale).
b) Profesiile liberale folosesc “capital uman”, adica cunostintele si aptitudinile dobandite in urma educatiei sau la locul de munca, prin pregatire si experienta.
c) Profesiile liberale folosesc o “educatie reglementata (pregatire reglementata)”, adica o educatie si pregatire efectuata in scopul practicarii unei profesii, ale carei cursuri de ordin teoretic sunt completate de pregatirea si practica profesionala potrivite.
d) Profesiile liberale au nevoie de o “perioada de adaptare”, in sensul ca practicarea acestor profesii reglementate este insotita de continuarea pregatirii si educatiei, dar cu  accent pe aspectele practice (stagiul).
e) Profesiile liberale, astfel cum spune si denumirea, sunt “profesii”, adica constituie o specialitate (calificare) detinuta de o persoana prin studii⁵⁷.
f) Profesiile liberale sunt “profesii reglementate” in sensul ca sunt profesii exercitate de catre membrii asociatiilor private/publice care se bucura de o recunoastere legala.
g) De principiu,  profesiile liberale beneficiaza de o “recunoastere profesionala (sau o recunoastere a calificarii)”, in sensul ca diplomele si certificatele profesionale care atesta calificarea intr-o anumita profesie sunt recunoscute de catre o autoritate administrativa a statului, in colaborare cu organizatiile profesionale si sunt urmate de emiterea unor permise pentru exercitarea profesiei liberale respective.
h) In cadrul profesiilor liberale se aplica “testul de aptitudini”, adica acel test pentru evaluarea competentei profesionale a solicitantului, derulat sub auspiciile autoritatilor competente.
   
Potrivit art. 1.2 din Statutul Uniunii Mondiale a Profesiunilor Liberale, “ele (profesiile liberale n.a.) se bazeaza pe mai multe criterii fundamentale comune de exercitare: independenta, competenta, responsabilitatea, deontologia, secretul profesional etc...”. Caracteristicile profesiilor liberale sunt urmatoarele: independenta (a), responsabilitatea (b), pastrarea secretului profesional (c), constituirea in corpuri profesionale distincte⁵⁸ (d), profesiuni care imbina interesul public cu interesul privat (e), sunt exercitate dupa promovarea concursului de admitere in profesie (f), persoanele care exercita profesia liberala sunt absolvente de invatamant superior (g), persoanele care exercita profesia liberala depun juramantul (h), competenta persoanelor care exercita profesiunea liberala (i), deontologia profesiilor liberale (j).

a) Independenta profesiilor liberale
Prin esenta lor, profesiile liberale sunt exercitate in mod independent, ele neputand fi suspuse ierarhiei administrative sau tutelei. Independenta membrilor organizatiilor profesionale nu poate fi absoluta, deoarece acestia se supun dispozitiilor legii si deontologiei profesionale si nu au dreptul sa-si abandoneze clientul sau pacientul in nici o imprejurare. Reprezentantii profesiilor liberale isi desfasoara activitatea independent de structurile statului, se bazeaza pe propriile decizii si sunt constienti ca responsabilitatea dezvoltarii propriei intreprinderi le revine in exclusivitate.

Independenta⁵⁹, care se exprima in toate actele pe care membrii organizatiilor profesionale le savarsesc, este data de competenta profesionala, confidentialitatea si moralitatea acestora⁶⁰.  Indiferent de statutul pe care-l au, membrii organizatiilor profesionale isi exercita profesia in mod independent, ei actionand liber, conform standardelor de competenta si deontologie profesionala imperativa.

Independenta unei profesii liberale este asigurata si de actele prin care statul incredinteaza ordinelor profesionale sarcina de a controla profesia in cadrul deontologiei. Prin urmare, apartenenta unui profesionist la un ordin este absolut necesara, iar profesia se poate mentine independenta numai daca ea se autoguverneaza printr-un ordin.
Sub acest aspect, profesiile liberale se impart in:
- profesii liberale absolute (standard, propriu-zise);
- profesii liberale relative.

Profesiile liberale absolute⁶¹ se afla in raporturi de coordonare sau/si de subordonare cu institutii din afara sistemului intr-un singur moment, si anume acela al elaborarii de catre Parlament sau de catre Guvern a cadrului legislativ. Dupa acest moment, profesiunile liberale devin independente si incontrolabile de autoritati din afara sistemului⁶². Din acest motiv, autoritatea legiuitoare ar trebui sa profite de momentul propice (adoptarea cadrului normativ) pentru a putea trasa o evolutie corecta si logica din punct de vedere juridic pentru respectiva profesiune liberala. Profesiile liberale absolute sunt acelea care depind de autoritati si institutii din afara sistemului doar in momentul adoptarii legii de functionare si organizare.

Ulterior acestui moment, profesiunea respectiva se supune legii sale de organizare⁶³ precum si hotararilor adoptate de organele proprii create pe baza acestei legi. De asemenea, majoritatea profesiunilor liberale isi adopta statute proprii avand ca fundament legea de organizare. Caracterul absolut al acestei institutii nu trebuie exacerbat, deoarece si aceasta categorie de profesiuni liberale sunt supuse controlului exercitat de instantele judecatoresti, deoarece, dupa cum am precizat, art. 21 din Constitutie propovaduieste accesul liber la justitie. Prin caracterul absolut se intelege capacitatea respectivei profesiuni liberale de a fi coordonata numai de propriile organisme create in acest scop.

Profesiunile liberale relative⁶⁴ reprezinta acea categorie de profesiuni care sunt subordonate in mod bilateral, adica sunt subordonate intr-un prim moment Parlamentului sau Guvernului, apoi sunt coordonate si de organe din afara sistemului (Ministerul Justitiei, Ministerul Finantelor Publice). Pentru aceste profesii liberale, independenta lor functionala si organizatorica este redusa. Cu privire la ambele categorii de profesiuni liberale, precizam ca asa-zisa subordonare a profesiunilor liberale fata de Parlament sau fata de Guvern, la momentul adoptarii cadrului legislativ aplicabil, este o falsa problema deoarece pentru a putea vorbi de subordonare trebuie sa existe doua parti, ori in acest moment institutia profesiilor liberale nici nu exista, fiind in curs de aparitie.

Profesiile liberale nu sunt subordonate Parlamentului deoarece din momentul in care acestea sunt create, legiuitorul nu mai poate face altceva decat sa modifice sau sa abroge legea de infiintare, deoarece profesiunile liberale dobandesc “capacitate deplina de exercitiu” inca de la nastere.  Profesiunile liberale relative sunt subordonate/coordonate mai intai de organele din sistem, iar apoi de organele din afara sistemului. Trebuie precizat ca ambele categorii de profesii liberale sunt supuse autoritatii judecatoresti, in masura in care apare un litigiu si numai daca instantele judecatoresti sunt sesizate.

In acest caz, nu este vorba despre control sau coordonare, ci avem de-a face cu solutionarea unui conflict juridic cu privire la profesiile liberale. De exemplu, profesia de avocat este o profesie liberala absoluta, deoarece este supusa doar legii sale de organizare; profesia de notar public sau “magistratul din materia necontencioasa” se situeaza la mijlocul drumului intre functia publica si profesia liberala. Cu alte cuvinte, el este titularul unei profesii liberale fara a fi eliberat pentru aceasta de tutela statului.

Doctrina⁶⁵ a dispus ca “ruptura de stat nu poate fi totala, ca si in cazul avocatului, deoarece notarul este titularul unei delegatii din partea puterii publice de a da forta deosebita actelor sale, la fel ca cele care provin de la un functionar public”. S-a stabilit in literatura de specialitate⁶⁶ ca notarul public este titularul unei profesiuni liberale deoarece: exista libertatea publicului de a-si alege notarul; biroul notarial cu toate mijloacele sale nu constituie un bun public dat in concesionare notarului, ci este rezultatul eforturilor proprii ale notarului; presteaza servicii de natura necomerciala, fiiind supus regimului fiscal stabilit pentru profesiunile liberale.

In aceeasi maniera a fost definit notarul si prin rezolutia⁶⁷ adoptata in unanimitate de notariatele membre ale Uniunii Europene in martie 1990 la Madrid, unde s-a stabilit ca “notarul este un ofiter public avand primita o delegatie de autoritate din partea statului pentru a conferi caracter de autenticitate actelor al caror autor este, garantand conservarea, forta probanta si forta executorie a numitelor acte”.

In concluzie, diferenta existenta intre profesia de avocat si profesia de notar public releva si diferentele existente intre profesiile liberale absolute si profesiile liberale relative.

b) Responsabilitatea profesiilor liberale⁶⁸
Responsabilitatea este un  element fundamental al exercitarii profesiilor liberale, deoarece acestea sunt profesii disponibile, responsabile, independente, libere, de proximitate si de contact uman direct.
Responsabilitatea este o trasatura specifica, individuala, directa si permanenta a profesiilor liberale, trasatura care este evidentiata in raporturile dintre profesionisti si clientii lor. Ea este influentata direct de competenta, calitatea prestatiilor si moralitatea membrilor organizatiilor profesionale.

Stabilirea raspunderii profesiilor liberale este de mare actualitate, tinand seama si de faptul ca unele societati de asigurare au inceput sa se indeparteze de profesiile cu risc. Mai mult, exista unele tendinte, venind din partea institutiilor statului sau organizatii neguvernamentale care solicita o inversare a probelor, in sensul ca prestatorul de servicii va trebui sa faca dovada in justitie ca nu a gresit.

In acest context, are loc o extindere a dezbaterilor⁶⁹ pe tema raportului dintre obligatia de mijloace si cea de rezultat. Pentru contracararea acestor initiative, trebuie sa se actioneze pentru: acordarea unei atentii sporite formarii profesionale continue pentru a se elimina greselile; stabilirea mai clara a limitelor responsabilitatilor profesionale; responsabilitatea membrilor profesiilor liberale sa fie atrasa numai in limita greseliilor  comise; evitarea imprejurarilor care permit inceperea urmaririi penale.

c) Pastrarea secretului profesional
Secretul profesional este definit ca fiind obligatia de a nu divulga anumite date privind viata privata a clientilor sau pacientilor, fiind un drept fundamental al omului, iar membrii organizatiilor profesionale sunt garantii si depozitarii acestui drept. Libertatea individuala si secretul profesional trebuie respectate de catre toate organizatiile profesionale, deoarece acestea constituie o modalitate de exercitare a profesiilor liberale si element esential al eficacitatii actului profesional.

Membrii organizatiilor profesionale trebuie sa aiba grija ca transparenta, absolut necesara in domeniul informatiilor publice, sa nu fie sacralizata. Promovarea noilor tehnologii informatice au atras dupa sine atingerea unor drepturi fundamentale privind viata privata.
Chiar in aceste conditii, profesiile liberale au obligatia de a respecta secretul profesional, care reprezinta in fapt garantia respectarii democratiei.
   
d) Constituirea in corpuri profesionale distincte
Astfel cum am aratat constituirea profesiunilor liberale, in corpuri profesionale distincte, este o caracteristica esentiala a acestora. Pe aceasta cale se da expresie si caracterului independent al profesiilor liberale.

Dincolo de cadrul sau, profesia liberala are relatii de colaborare cu celelalte autoritati si institutii⁷⁰. Daca in interiorul profesiei avem de-a face cu raporturi de subordonare sau/si de coordonare, in exteriorul profesiei liberale, de principiu, ar trebui sa avem doar relatii de colaborare. Exceptia de la acest principiu este data de categoria profesiilor liberale relative.

Structurarea profesiilor liberale se realizeaza in mai multe forme, in functie de criteriul adoptat. Astfel, putem vorbi de structurare interna si structurare externa. Structurarea interna  se realizeaza in cadrul profesiei liberale si nu se rasfrange in afara respectivei profesii liberale. Structurarea externa  are in vedere modul de organizare al profesiilor liberale la nivel national sau la nivel international. Sub acest aspect, avem:
- structurare externa nationala, adica Uniunea Profesiilor Liberale din Romania;
- structurare externa internationala - de exemplu: pentru America Latina - Confederatia Latino-Americana a Profesiilor Universitare,  pentru Uniunea Europeana -  Consiliul European al Profesiilor Liberale etc.;
- structurare externa mondiala, adica Uniunea Mondiala a Profesiilor Liberale.

Structurarea externa⁷¹, dintr-un alt punct de vedere poate fi: individuala, atunci cand o anumita profesie liberala se organizeaza la nivel national (Uniunea Avocatilor din Romania), international (Uniunea Internationala a Avocatilor) si mondial, respectiv colectiva atunci cand toate profesiile liberale se organizeaza la nivel national, international si mondial.

Potrivit art. 1.3 din Statutul Uniunii Mondiale a Profesiilor Liberale, “in numeroase tari, profesiile liberale s-au grupat deja, la nivel national, in uniuni sau asociatii interprofesionale. In acelasi timp, un mare numar de profesii au suscitat, fiecare la randul ei, o regrupare la nivel mondial si au constituit uniuni sau asociatii internationale.” In pofida diversitatii mediului politic, economic, istoric sau cultural al tarilor in care sunt exercitate profesiile liberale, problemele cu care acestea se confrunta sunt peste tot comparabile si adesea identice⁷².

Profesiile liberale constituie, la nivel international, un sector economic si social specific⁷³. Acest sector face parte din grupul de activitati caracterizate prin prestarea de servicii personalizate a caror importanta este in continua crestere in societatea post-industriala.

Actualmente, sunt in curs (indeosebi in cadrul OMC) importante negocieri interguvernamentale, in care sunt vizate profesiile liberale, iar acestea din urma se vad confruntate cu riscul de a fi nevoite sa suporte solutii fara a fi putut sa se faca auzite, datorita faptului ca ele nu dispun de o organizatie reprezentativa la nivel international (mondial). {i pentru aceste considerente a devenit indispensabil ca organizatiile nationale care reprezinta profesiile liberale sa se regrupeze pe plan mondial.

In concluzie, profesiile liberale, in functie de gradul lor de structurare⁷⁴, dau nastere la asociatii interprofesionale prin intermediul carora fiecare profesie liberala isi realizeaza in mod eficient obiectivele urmarite atat la nivel national, cat si la nivel international sau mondial.

e) Profesiile liberale imbina interesul public cu interesul privat
De principiu, persoanele care exercita profesiuni liberale indeplinesc, in exercitiul atributiilor lor, atat o functie de interes privat, cat si una de interes public. De exemplu, actele notarului public raspund unui interes privat al persoanei care solicita indeplinirea actului, dar si interesului public, constituind acte de autoritate, inscrisuri pentru proba⁷⁵.
Este foarte dificila si totodata arbitrara realizarea unei distinctii absolute intre interesul public si interesul privat, deoarece in cadrul profesiilor liberale aceste interese se intrepatrund, de cele mai multe ori.

In concluzie, realizarea unei distinctii foarte clare intre interesul public si interesul privat va putea fi facuta pentru fiecare profesie reglementata in parte.

f) Profesiile liberale sunt exercitate dupa promovarea concursului de admitere in profesie.
g) Persoanele care exercita profesia liberala sunt absolvente de invatamant superior.
h) Persoanele care exercita profesia liberala depun juramantul.
i) Competenta persoanelor care exercita profesiunea liberala.
j) Deontologia profesiilor liberale (de regula, deontologia profesiunilor liberale este cuprinsa in codul deontologic).
k) Diversitatea profesiilor liberale.

Profesiile liberale reunesc profesionisti din domenii variate (juridic, medical, contabil, mass-media, arhitectura). Aceasta diversitate a profesiilor liberale se manifesta numai la nivelul formei, deoarece pe fond, profesiile liberale sunt animate de aceeasi viziune liberala pe care isi intemeiaza activitatea, definita de spiritul de initiativa, de flexibilitate si de profesionalism⁷⁶.

Sunt supuse profesiile liberale legislatiei aplicabile concurentei?

In conditiile actuale, in care protectia consumatorului a devenit o prioritate atat la nivel national, cat si la nivel comunitar, se pune urmatoarea problema:
- sunt supuse profesiile liberale Legii concurentei nr. 21 din 10 aprilie 1996, republicata⁷⁷?
Din punctul nostru de vedere, profesiile liberale sunt supuse legislatiei concurentei⁷⁸, pentru urmatoarele motive:

i) potrivit art. 2 din Legea nr. 21/1996 “Dispozitiile prezentei legi se aplica actelor si faptelor care au sau pot avea ca efect restrangerea, impiedicarea sau denaturarea concurentei savarsite de:
a) agenti economici sau asociatii de agenti economici - persoane fizice sau juridice - de cetatenie, respectiv de nationalitate romana sau straina, denumiti in continuare agenti economici;
b) organele administratiei publice centrale sau locale, in masura in care acestea, prin deciziile emise sau prin reglementarile adoptate, intervin in operatiuni de piata, influentand direct sau indirect concurenta, cu exceptia situatiilor cand asemenea masuri sunt luate in aplicarea altor legi sau pentru apararea unui interes public major.”

ii) Potrivit dispozitiilor legale cuprinse in Legea nr. 296 din 28 iunie 2004 privind Codul consumului⁷⁹, are calitatea de agent economic, persoana fizica sau juridica, autorizata, care in cadrul activitatii sale profesionale fabrica, importa, depoziteaza, transporta sau comercializeaza produse ori parti din acestea sau presteaza servicii. Observam ca aceasta definitie face vorbire de persoanele care in cadrul activitatii lor profesionale presteaza servicii. Din punctul nostru de vedere, intra in aceasta categorie si persoanele care practica o profesie liberala⁸⁰, deoarece acestea presteaza servicii cu ocazia desfasurarii activitatii lor profesionale.

iii) Potrivit Deciziei din 19.02.2002 pronuntata de Curtea Europeana de Justitie, avocatii desfasoara o activitate economica si, prin urmare, infiinteaza intreprinderi, in sensul art. 85, 86 si 90 din Tratat (devenite, dupa modificare, art. 81 CE, 82 CE si 86 CE). In cazul in care ordinul avocatilor dintr-un stat membru adopta un regulament privind colaborarea dintre avocati si alte profesii liberale, acesta nu indeplineste o misiune sociala intemeiata pe principiul solidaritatii si nici prerogative specifice exercitarii autoritatii publice. El reprezinta un organ de reglementare a unei profesii, a carei exercitare constituie o activitate economica.

iv) In acelasi sens, mentionam si prevederile art. 2 alin. 3 din Legea nr. 21/1996, potrivit carora “Cand agentii economici, determinati conform alin. (1) lit. a), participa la o grupare realizata pe cale conventionala prin acord, intelegere, pact, protocol, contract si altele asemenea, fie ea explicita, publica ori oculta, secreta, dar fara personalitate juridica si indiferent de forma - antanta, coalitie, grup, bloc, federatie si altele asemenea, pentru actele si faptele prevazute la alin. (1), savarsite in cadrul participarii la o asemenea grupare, dispozitiile prezentei legi se aplica fiecarui agent economic, tinand seama de principiul proportionalitatii.”
Jurisprudenta Curtii Europene de Justitie⁸¹ - Cazul Wooters - Decizia⁸² din 19 februarie 2002 in Cauza C-309/99, J.C.J. Wouters, J. W. Savelbergh si Price Waterhouse Belastingadviseurs BV
c/ Algemene Raad van de Nederlandse Orde van Advocaten, publicata in Rec. 2002, p. I-1577).
Prin hotararea din 10 august 1999, transmisa Curtii la 13 august 1999, Raad van State a ridicat, in aplicarea
art. 234 CE, noua intrebari prejudiciale privind interpretarea art. 3 lit. g) din Tratatul CE sdevenit, dupa modificare, art. 3, paragraful 1, lit. g), CEt 5 din Tratatul CE (devenit art. 10 CE), 52 si 59 din Tratatul E (devenite, dupa modificare, art. 43 CE si 49 CE), precum si a art. 85, 86 si 90 din Tratatul CE (devenite art. 81 CE, 82 CE si 86 CE).
Aceste intrebari au fost ridicate cu ocazia recursurilor introduse, in principal, de avocati impotriva refuzului Arrondismentsrechtbank din Amsterdam de anulare a deciziilor luate de Nederlandse Orde van Advocaten (Ordinul olandez al avocatilor), care, la randul sau, a refuzat anularea deciziilor comitetului de supraveghere a ordinelor avocatilor din circumscriptiile Amsterdam si Rotterdam, ce au interzis exercitarea activitatii de avocat⁸³ prin colaborarea integrata cu expertii-contabili.

Cadrul juridic national
Art. 134 din Constitutia Regatului Tarilor de Jos reglementeaza infiintarea si regimul juridic al organismelor de drept public, dispunand ca:
“1. Pot fi infiintate si dizolvate in virtutea legii organisme publice cu vocatie profesionala sau alte organisme publice.
2. Legea determina atributiile si organizarea organismelor publice, compunerea acestora si puterile conferite organelor de directie, precum si publicitatea dezbaterilor. Organele de conducere pot dispune de o competenta de reglementare, acordata in virtutea legii.
3. Legea organizeaza modalitatea de control a organelor de conducere. Deciziile acestora nu vor putea fi anulate, decat pentru incalcarea dispozitiilor legale ori a interesului general”.
Advocatenwet

In aplicarea acestei dispozitii, a fost adoptata legea din 23 iunie 1952 privind infiintarea Ordinului olandez al avocatilor si aprobarea regulamentului de ordine interioara si a regulilor disciplinare aplicabile avocatilor si procurorilor (in continuare, “Advocatenwet”⁸⁴).
In termenii art. 17, paragrafele 1-2 din lege:
“1. Toti avocatii inscrisi in Olanda constituie Ordinul olandez al avocatilor, organism de drept public in sensul art. 134 din Constitutie, cu sediul la Haga.
2. Toti avocatii inscrisi pe langa un tribunal constituie Ordinul avocatilor din circumscriptia respectiva”.

Art. 18, paragraful 1 si art. 22, paragraful 1 din Legea avocatilor prevad ca Ordinul olandez (national) al avocatilor si ordinele locale sunt conduse de Algemene Raad van de Nederlanse Orde van Advocaten (Consiliul general al ordinului national al avocatilor, in continuare “Consiliul general”) si de Raden van toezicht van de Orden in de arrondissementen (comitete de supraveghere ale ordinelor locale, in continuare “comitete de supraveghere”).

Art. 19 si 20 din legea avocatilor prevad organizarea alegerilor membrilor Consiliului general. Acestia sunt alesi de catre College van Afgevaardigen (“Colegiul delegatilor”), ai carui membri sunt, la randul lor, alesi in cadrul reuniunilor ordinelor locale⁸⁵.

In termenii art. 26 din Legea avocatilor:
“Consiliul general si comitetele de supraveghere asigura exercitarea onesta a profesiei si au competenta sa adopte orice masura de natura sa contribuie la aceasta. Ele apara drepturile si interesele avocatilor, supravegheaza respectarea obligatiilor ce le revin si isi indeplinesc misiunea impartiala prin adoptarea de regulamente”.

Art. 28 din Legea avocatilor dispune:
“1. Colegiul delegatilor poate adopta regulamente in vederea exercitarii oneste a profesiei, inclusiv regulamente in materia asistentei avocatilor in varsta sau avand o incapacitate profesionala totala ori partiala... Colegiul adopta, de asemenea, regulamentele necesare administrarii si organizarii Ordinului olandez al avocatilor.
2. Propunerile de regulament sunt supuse Colegiului delegatilor de catre Consiliul general ori de cel putin cinci delegati. Consiliul general poate invita comitetele de supraveghere sa isi dea avizul pe proiectul de regulament, anterior supunerii spre aprobare Colegiului delegatilor.
3. Din momentul adoptarii, regulamentele sunt comunicate Ministerului Justitiei si publicate in Jurnalul Oficial”.

Art. 29 din legea avocatilor precizeaza:
“1. Regulamentele sunt obligatorii pentru membrii Ordinului national si pentru avocatii vizitatori ...
2. Ele nu pot contine nici o dispozitie aferenta situatiilor reglementate de lege si nici nu pot privi materii care, data fiind diversitatea imprejurarilor specifice fiecarei circumscriptii, nu pot fi reglementate prin dispozitii generale.
3. Dispozitiile reglementare privind un subiect reglementat prin sau in baza legii isi inceteaza efectele de plin drept”.
Potrivit art. 16 b) si 16 c) din Legea avocatilor, prin “avocati vizitatori” se intelege: persoanele care nu sunt inscrise ca avocat in Olanda, dar care sunt autorizate sa isi desfasoare activitatea profesionala intr-un alt stat membru al Uniunii Europene cu titlul de avocat sau cu un titlu echivalent.

Art. 30 din Legea avocatilor dispune:
“1. Deciziile Colegiului delegatilor, ale Consiliului general ori ale altor organe ale Ordinului olandez al avocatilor pot fi suspendate sau anulate prin decret regal in masura in care ele sunt contrare legii sau interesului general.
2. Suspendarea sau anularea opereaza intr-un termen de 6 luni de la data comunicarii prevazuta la art. 28, paragraful 3 sau, atunci cand este incidenta o decizie a Consiliului general ori a altui organ al ordinului, in sase luni de la notificarea acestuia ministrului justitiei, prin decizie motivata care sa stabileasca, daca este necesar, durata suspendarii.
3. Suspendarea intrerupe imediat efectul dispozitiilor respective. Durata suspendarii nu poate depasi un an, fiind inclusa si prelungirea acesteia.
4. Daca anularea nu este adoptata prin decret regal in termenul fixat pentru suspendare, decizia suspendata este considerata valabila.
5. Anularea se aplica asupra tuturor efectelor susceptibile de a fi anulate ale dispozitiilor in cauza, cu exceptia cazurilor in care decretul regal dispune altfel”.
Samenwerkingsverordening 1993

In temeiul art. 28 din Legea avocatilor, Colegiul delegatilor a adoptat Samenwerkinsverordening 1993 (Regulamentul din  anul 1993 asupra colaborarii⁸⁶). Art. 1 al regulamentului defineste notiunea de “relatie de colaborare⁸⁷” drept “orice colaborare in cadrul careia participantii isi exercita profesia in mod colectiv si prin impartirea riscurilor sau numai conducerea ori raspunderea finala”.
Art. 2 prevede:
“1. Avocatul nu este autorizat sa deroge ori sa atenueze obligatiile ce ar putea aduce atingere libertatii si independentei in exercitarea profesiei, inclusiv apararea interesului si relatia de incredere intre avocat si client, ce reprezinta corolarul acesteia.
2. Dispozitia paragrafului 1 este aplicabila si avocatului⁸⁸ care nu isi desfasoara activitatea intr-o colaborare realizata cu alti avocati ori cu terti”.

In termenii art. 3 din Regulamentul din anul 1993:
“Avocatul nu este autorizat sa dispuna ori sa determine atenuarea colaborarii decat cu conditia ca profesia fiecarui participant sa aiba ca obiect principal practicarea dreptului”.

Art. 4 din Regulamentul din anul 1993 dispune:
“Avocatul⁸⁹ are dreptul sa incheie contracte ori sa colaboreze doar cu:
a) alti avocati inscrisi in Olanda;
b) alti avocati⁹⁰ ce nu sunt inscrisi in Olanda, cu respectarea dispozitiilor art. 5;
c) membrii unei alte categorii profesionale ce este agreata in acest scop de Consiliul general, conform art. 6”.

In termenii art. 6 din Regulamentul din anul 1993:
“1. Aprobarea vizata la art. 4 lit. c) poate fi acordata cu conditia ca:
a) membrii acelei categorii profesionale sa exercite o profesie liberala; si
b) exercitarea acestei profesii sa fie determinata de posesia unei diplome de invatamant superior sau asimilata; si
c) membrii acestei categorii profesionale sa se supuna unor reguli disciplinare comparabile cu cele ale avocatilor; si
d) imprejurarea de a se realiza o relatie de colaborare cu membrii acestei categorii profesionale sa nu fie contrara art. 2 si 3.
2. Aprobarea poate fi, de asemenea, acordata unei ramuri dintr-o categorie profesionala. In acest caz, conditiile prevazute la paragraful 1 lit. a)-d) se aplica mutatis mutandis, fara a aduce atingere competentei Consiliului general de a stabili conditii suplimentare.
3. Consiliul general consulta Colegiul delegatilor, inainte de a lua o decizie precum cea prevazuta la paragrafele precedente ale prezentului articol”.

Art. 7, paragraful 1 din Regulamentul din anul 1993 dispune:
“In cadrul tuturor legaturilor sale exterioare, avocatul trebuie sa evite sa prezinte intr-un mod inexact, inselator ori incomplet orice forma de colaborare la care ia parte, inclusiv o relatie de colaborare”.

In baza art. 8 din Regulamentul din anul 1993:
“1. Orice relatie de colaborare trebuie sa poarte in mod obligatoriu un nume colectiv, in ce priveste toate legaturile cu exteriorul.
2. Numele colectiv nu poate fi de natura sa induca in eroare [...]
3. Avocatul ce participa in cadrul unei relatii de colaborare este tinut sa puna la dispozitie, la cerere, lista ce mentioneaza numele participantilor in cadrul relatiei de colaborare in cauza, profesia si sediul acestora.
4. Orice document ce emana dintr-o relatie de colaborare trebuie sa mentioneze numele, calitatea si sediul semnatarului acestuia”.

In sfarsit, in termenii art. 9, paragraful 2 din Regulamentul din anul 1993:
“Avocatul nu poate lua parte nici la stabilirea si nici la modificarea unei colaborari inaintea momentului in care Comitetul de supraveghere nu a decis daca modurile de stabilire ori de modificare a colaborarii, inclusiv in ce priveste modalitatea prin care va fi reprezentata in exterior, respecta dispozitiile luate in baza prezentului regulament”.

Din expunerea de motive a Regulamentului din anul 1993 reiese ca o colaborare intre avocati⁹¹ si notari, consilieri fiscali si mandatarii de brevet a fost deja autorizata in trecut si ca aprobarea fata de aceste trei categorii profesionale ramane valabila. Cu toate acestea, expertii-contabili sunt citati ca un exemplu de categorie profesionala cu care avocatilor nu le este permis sa colaboreze.
Directivele aferente legaturilor de colaborare intre avocati si alti practicieni (agreati)

In plus fata de Regulamentul din anul 1993, Ordinul olandez al avocatilor a edictat unele directive aferente legaturilor de colaborare dintre avocati si alti practicieni (agreati). Aceste directive dispun dupa cum urmeaza:
“1. Respectul regulilor etice si deontologice
Regula nr. 1
Avocatul nu are posibilitatea, dedusa din participarea sa la o relatie de colaborare cu titularul unei alte profesii liberale, sa limiteze ori sa obstructioneze respectarea regulilor deontologice ce ii sunt aplicabile.
2. Dosare distincte si administrarea separata a dosarelor si arhivelor
Regula nr. 2:
Avocatul ce colaboreaza cu titularul unei alte profesii liberale este obligat ca, pentru fiecare dosar in care intervine alaturi de acesta, sa formeze un dosar separat si sa se asigure, in raport de colaborarea in cauza:
- sa separe administrarea juridica a dosarului de cea financiara;
- sa constituie o arhiva separata de cea a celorlalti titulari ai unei profesii liberale.
3. Conflicte de interese
Regula nr. 3
Avocatul ce colaboreaza cu titularul unei alte profesii liberale nu poate asigura apararea intereselor unei parti, atunci cand acestea sunt contrare partii ce a fost asistata de catre acest titular ori este posibil sa rezulte un atare conflict de interese.
4. Secretul profesional si inregistrarea elementelor dosarului
Avocatul⁹² este obligat ca, in orice cauza ce participa alaturi de titularul unei profesii liberale, sa inregistreze cu precizie toate documentele si elementele ce le aduce la cunostinta acelui titular al unei profesii liberale”.

Fondul cauzelor

Dl Wouters, avocat in cadrul baroului din Amsterdam, a devenit, in anul 1991, asociat in societatea Arthur Andersen & Co. Belastingadviseurs (consilieri fiscali). La finele anului 1994, dl Wouters a informat Comitetul de supraveghere al Ordinului avocatilor din circumscriptia Rotterdam de intentia sa de a se inscrie in cadrul baroului din acest oras si de a-si exercita profesia sub denumirea “Arthur Andersen & Co., advocaten en belastingadviseurs” (“avocati si consilieri fiscali”).

Prin Decizia din 27 iulie 1995, comitetul a considerat ca asociatii societatii Arthur Andersen & Co. Belastingadviseurs colaborau, in sensul Regulamentului din anul 1993, cu membrii societatii Arthur Andersen & Co. Accountants, cu alte cuvinte cu membrii categoriei profesionale a expertilor-contabili, astfel incat d-l Wouters a incalcat art. 4 al regulamentului. In plus, comitetul a considerat ca dl Wouters a incalcat si art. 8 al Regulamentului din anul 1993, prin participarea la o colaborare a carei denumire colectiva ar fi mentionat numele persoanei fizice “Arthur Andersen”.

Citeste Articolul in continuare (...)  

(pentru note de subsol, vezi Articol (3) )