Conditiile de exercitare a dreptului de retentie
1. Existenta unei creante care poate izvori dintr-un (i) raport contractual sau (ii) extracontractual.
In cazul existentei unei creante rezultate dintr-un raport contractual putem distinge doua situatii:
- cazul contractelor sinalagmatice * nota 1-cel mai uzitat exemplu se refera la dreptul vanzatorului de a retine lucrul vandut, pana la achitarea integrala a pretului. Natura juridica a dreptului de retentie in acest caz se apropie de exceptia de neexecutare a contractului. Diferenta intre cele doua institutii are in vedere gravitatea neexecutarii: in primul caz orice incalcare de catre o parte a obligatiilor asumate, determina posibilitatea pentru cealalta parte sa se prevaleze de dreptul de retentie. In cazul exceptiei de neexecutare, doar o incalcare grava, suficient de importanta face posibila invocarea acestei exceptii;
- gajul cu deposedare * nota 2
- caz in care creditorul are dreptul sa retina bunul gajat pana la achitarea creantei de catre debitor. In aceasta situatie dreptul de retentie se prezinta ca un efect al contractului de gaj.
Dreptul de retentie poate exista insa si in afara unor raporturi contractuale. Este cazul , de exemplu, al dreptului de retentie exercitat de paratul dintr-o actiune in revendicare, asupra produselor, pana la restituirea cheltuielilor facute pentru producerea si culegerea acestora (art.566 alin.6 Codul Civil).* nota 3
Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca creanta pentru ca dreptul de retentie sa poata fi invocat cu succes sunt certitudinea * nota 4, lichiditatea si exigibilitatea. De asemenea, creanta trebuie sa fie concomitenta sau posterioara intrarii bunului in stapanirea retentorului.
2. Detinerea bunurilor exercitata de catre titularul dreptului de retentie.
Nu conteaza cu ce titlu are loc aceasta detinere, cu titlu de posesor sau cu titlu de detentor precar. In privinta posesorului de rea-credinta, legea limiteaza posibilitatea invocarii dreptului de retentie, doar la cazurile anume prevazute.
Detentia asupra bunului trebuie sa indeplineasca insa anumite conditii negative, respectiv:(i) sa nu provina dintr-un fapt illicit * nota 5 sau (ii) sa nu fie abuziva.
3. Conditii cu privire la bunurile asupra carora se exercita dreptul de retentie.
Noul Cod civil nu distinge cu privire la bunurile asupra carora se exercita detentia, astfel ca acestea pot fi atat bunuri mobile, cat si imobile. Singura circumstantiere este determinata de insasi notiunea de detinere care implica un bun material/corporal asupra caruia aceasta sa poata fi exercitata. Cea care a nascut dezbateri a fost categoria bunurilor incorporale. Opinia majoritara neaga posibilitatea exercitarii dreptului de retentie asupra acestora. S-au conturat insa si opinii care au nuantat solutia anterioara, sustinand posibilitatea exercitarii dreptului de retentie asupra bunurilor necorporale, cata vreme exista un suport material al acestora, exemplul clasic fiind titlurile de credit. * nota 6
De asemenea, sunt excluse din categoria bunurilor care pot forma obiect al dreptului de retentie, bunurile care nu pot fi urmarite silit. Logica in temeiul careia, textul legal a eliminat aceasta categorie, este simpla. De vreme ce efectul dreptului de retentie consta tocmai in dreptul de a participa la distribuirea pretului bunului, in caz de executare silita, eventuala exercitare a retentiei asupra unor astfel de bunuri, ar fi fost lipsita de efect ca urmare a insesizabilitatii.
4. Existenta unei legaturi intre creanta si bunurile detinute
Nu are importanta daca aceasta conexitate este (i) juridica , adica detinerea bunului si creanta corelativa sunt prilejuite de acelasi raport juridic sau doar (ii) materiala, legatura dintre lucru si creanta fiind un act material efectuat asupra acestuia, de ex. anumite reparatii.
Pentru a se pronunta cu privire la existenta dreptului de retentie, instantele analizeaza vointa partilor. Astfel, s-a considerat ca exista un drept de retentie in cazul unor detineri succesive ale aceluiasi bun (de ex. un bun reparat de mai multe ori, predat si readus pentru reparatii), intrucat ne aflam in ipoteza unui contract cadru si deci creditorul poate retine bunul in contul unei reparatii anterioare neachitate (detinerea bunului si creanta corelativa rezulta din acelasi raport juridic).
Dimpotriva, dreptul de retentie nu poate fi exercitat in mod valabil pentru o creanta aferenta unei reparatii anterioare neachitate, daca bunul reparat a fost remis a doua oara in virtutea altui raport juridic, care nu formeaza un tot unitar cu prima solicitare de reparatie, intrucat dreptul de retentie s-a stins cu prilejul primei desesizari voluntare de acel bun. * nota 7
* nota 1
Unii autori au distins si cu privire la o a treia situatie , aceea a contractelor unilaterale , dandu-se drept exemplu, dreptul depozitarului de a retine lucrul deponentului pana la achitarea de catre cel din urma a eventualelor cheltuieli de conservare a bunului depozitat, insa aceasta distinctie nu se poate intemeia pe exemplul oferit, intrucat obligatia de achitare a cheltuielilor de conservare nu se naste din contract, ci dintr-un fapt extracontractual, si anume gestiunea de afaceri;
* nota 2
In literatura franceza, legea 776/2008 privind modernizarea economiei, a dat nastere la numeroase controverse. Aceasta a modificat art. 2286 din Codul Civil francez, reglementand o alta situatie in care se poate exercita dreptul de retentie, si anume: gajul fara deposedare. Controversele au plecat de la faptul ca una dintre conditiile existentei dreptului de retentie este insasi detinerea bunului , conditie care, logic, nu poate fi indeplinita in cazul gajului fara deposedare. A aparut in doctrina, urmare a acestor dispozitii legale, asa-numitul drept de retentie fictiva.
* nota 3
Dreptul de retentie nu poate fi exercitat in niciun caz asupra bunului frugifer sau cand intrarea in stapanirea materiala a bunului s-a facut prin violenta ori frauda sau cand produsele sunt bunuri perisabile ori sunt supuse, ca urmare a trecerii unei scurte perioade de timp, unei scaderi semnificative a valorii lor (art.566 alin.6 Codul Civil);
* nota 4
Instanta a respins ca neintemeiata cererea de constituire a dreptului de retentie asupra unui imobil in privinta caruia paratul are un drept de comodat , motivat de faptul ca dreptul de retentie presupune ca si conditie prealabila stabilirea existentei unei creante a celui care retine bunul precum si existenta unei legaturi intre lucrul a carui restituire se refuza si datoria pretinsa. In speta insa, paratul nu a inteles sa solicite obligarea reclamantilor din cererea conexa la restituirea sumei de 5.000 dolari, pretins a reprezenta creanta acestuia fata de reclamanti, astfel ca, in lipsa stabilirii existentei creantei, cererea a fost respinsa (Judecatoria sect.3, Sentinta civila nr. 15693/08.11.2011-www.legeaz.net).
* nota 5
Cu privire la caracterul illicit al detentiei, Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca : “De la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti privind instituirea dreptului de retentie, debitorul (proprietar) rau platnic nu mai beneficiaza de fructele lucrului retinut, ca o adevarata sanctiune civila stabilita in sarcina acestuia. Folosinta unui lucru, neafectat de o garantie precum dreptul de retentie, fara acordul proprietarului reprezinta insa un fapt ilicit (s.n.), care creeaza in patrimoniul proprietarului prejudiciul cuantificat in lipsa de folosinta. De aceea, actiunea proprietarului-debitor, indreptata impotriva creditorului-retentor (care a dobandit in perioada retentiei fructele bunului retinut), pentru obtinerea de despagubiri pentru lipsa de folosinta a respectivului bun, este neintemeiata in ceea ce priveste contravaloarea fructelor aferente cladirii – asupra careia fusese instituit dreptul de retentie – si intemeiata in ceea ce priveste contravaloarea fructelor aferente terenului pe care este situata cladirea – si care se afla in afara limitelor dreptului de retentie al creditorului. (Decizia nr. 3610 din 15 noiembrie 2011, sectia a II a Civila-www.scj.ro);
* nota 6
A se vedea dispozitiile art. 2192 Codul civil referitoare la depozitul de titluri
* nota 7
Curtea de Casatie franceza, Decizia 145/1967-www.easydroit.fr
