
Parlamentarii cer modificarea Legii farmaciei nr.266/2008, in sensul introducerii avizului de functionare obligatoriu acordat de Colegiul Farmacistilor din Romania, prin colegiile farmacistilor teritoriale judetene /al municipiului Bucuresti, pentru functionarea farmaciilor comunitare.
De asemenea,
propunerea legislativa vizeaza si introducerea unei reglementari care prevede ca, in mediul rural si urban, distanta minima de amplasare a farmaciilor comunitare sa fie de cel putin 500 de metri, in aceeasi localitate, precum si infiintarea acestora prin raportare la numarul locuitorilor din localitate, potrivit datelor existente la Institutul National de Statistica.
Potrivit initiatorilor proiectului de lege, criteriul demografic regasit in legea nationala a farmaciei necesar a fi aplicat la infiintarea farmaciilor in Romania reprezinta un aspect specific acestei piete si se regaseste in mai multe state din Uniunea Europeana. Astfel, sintagma de tipul "maximum o farmacie la un anumit numar de locuitori” are rolul de a impiedica transformarea comertului sanitar intr-un mediu economic foarte concurential. Situatiile de monopol a pietei comertului sanitar afecteaza atat interesele producatorilor, ciat si pe cele ale pacientilor, dar si interesele farmacistilor.
Actuala legislatie prevede, la Articolul 12, alin.1, ca infiintarea unei farmacii comunitare in mediul urban se face in functie de numarul de locuitori, dovedit prin adeverinta eliberata de autoritatea administratiei publice locale, dupa cum urmeaza:
a) in municipiul Bucuresti, o farmacie la 3.000 de locuitori;
b) in orasele resedinta de judet, o farmacie la 3.500 de locuitori;
c) in celelalte orase, o farmacie la 4.000 de locuitori.
LEGE pentru modificarea si completarea Legii farmaciei nr.266/2008
Articol unic.- Legea farmaciei nr. 266/2008, republicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 85 din 2 februarie 2015, cu modificarile si completarile ulterioare se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La art 8 alin. (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“Art. 8. (1) Farmacia comunitara functioneaza pe baza autorizatiei de functionare emise de Ministerul Sinatatii, in conditiile prezentei legi si a avizului de functionare acordat de Colegiul Farmacistilor din Romania prin colegiile farmaciilor teritoriale judetene sau al municipiului Bucuresti".
3. La art. 10 alin. (2), dupa litera a) se introduce o noua litera, lit. a.1), cu urmatorul cuprins:
"a.1) avizul favorabil emis de Colegiul Farmacistilor din Romania prin colegiile farmaciilor teritoriale judetene sau al municipiului Bucuresti, pentru deschiderea unitatii farmaceutice”.
3. Alin. (11) al art. 10 si partea dispozitiva a alin. (1) al art. 12 se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 10. (11) Inspectiile in vederea emiterii autorizatiilor de functionare, mutarea punctului de lucru cu destinatie de unitate farmaceutica, infiintarea oficinelor comunitare rurale/sezoniere, precum si cele de reorganizare a spatiului unitatilor farmaceutice se efectueaza de catre personalul de specialitate imputernicit din cadrul directiilor de sanatate publica judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, de regula farmacist, si de catre personalul de specialitate imputernicit din cadrul colegiului farmacistilor judetean sau al municipiului Bucuresti.
Art.12. (1) Infiintarea unei farmacii comunitare in mediul urban si rural se face in functie de numarul de locuitori, atestat prin document emis de autoritatea administratiei publice locale, potrivit datelor existente la Institutul National de Statistici, dupa cum urmeaza:”
4. Dupa alin. (1) al art. 12 se introduce un nou alineat, alin (1.1) , cu urmatorul cuprins:
“(1.1) In mediul urban si rural distanta minima de amplasare a farmaciilor comunitare va fi de minimum 500 m, in aceeasi localitate".
Redactia E-Juridic are un colectiv de 4 autori specializati din domeniul juridic cu toate ramificatiile sale. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de proiecte de legi, acte adoptate si noutati legislative. Va explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Intrebare: Avand in vedere ca am ajuns la sfarsitul lunii mai si va trebui sa platim orele de sarbatoare legala din luna aprilie ne confruntam cu urmatoarele spete. In luna aprilie un salariat a efectuat norma de lucru de 160 de ore, aparand in pontaj ca lucrata prima zi de Pasti 20 aprilie care a cazut in ziua de duminica. In cadrul societatii avem prevazut in CCM ca se acorda un spor de 5-10 la suta pentru cei care lucreaza sambata si duminica, in functie de orele efectuate. In luna aprilie un alt...
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: In cadrul recentului congres al Uniunii TESA a fost aleasa noua conducere si noul secretarul general. Dosarul cu toate modificarile a fost depus la Tribunalul Bucuresti dar o decizie inca nu a fost inca pronuntata de catre instanta. Noul Secretar general este angajat al unui spital judetean si planuia sa iasa la pensie si sa cumuleze pensia de la spital cu salariul de secretar general, prevazut in statut ca fiind FULL TIME. Dar intre timp a aparut o problema medicala si secretarul general nou...
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: Un salariat doreste sa contribuie la pilonul 3 de pensii cu 150 ron. In acelasi timp angajatorul ii va platii la pilonul 3, 100 ron.- conventia cu asiguratorul fiind in suma de 250 ron pe luna. Plafonul de 400 de euo/an deductibil se aplica pentru suma cumulata de 250 ron/luna sau separat 400 euro/an aferent 150 lei/luna angajat si 400 euro/an aferent sumei de 100 ron/luna angajator?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<