Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox

E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Sectiunea I

I TRANSPORT, DEPOZITARE ŞI COMUNICAŢII

Această secţiune include:
- activităţi legate de asigurarea transportului de pasageri sau de mărfuri (pe bază de grafic sau fără), pe calea ferată, prin conducte, pe drumuri, pe apă sau pe calea aerului
- activităţi anexe, ca terminale şi facilităţi de parcare, manipularea încărcăturii, depozitare etc.
- activităţi poştale şi de telecomunicaţii
- închirierea echipamentului de transport, cu conducător sau operator
Această secţiune exclude:
- reparaţii majore sau modificări ale echipamentului de transport, cu excepţia autovehiculelor, vezi 35
- construcţia, întreţinerea şi repararea drumurilor, a căilor ferate, porturilor, aerodroamelor, vezi 45
- întreţinerea şi repararea autovehiculelor, vezi 50.20
- închirierea mijloacelor de transport, fără conducător sau operator, vezi 71.1, 71.2.

IA TRANSPORT, DEPOZITARE ŞI COMUNICAŢII

60 Transporturi terestre; transporturi prin conducte

601 Transportul pe calea ferată

6010 Transporturi pe calea ferată
Această clasă include:
- activitatea transporturilor de călători şi mărfuri, pe calea ferată (inclusiv transporturile poştale pe calea ferată). Tot aici sunt incluse şi activităţile legate de manevră.
Această clasă exclude:
- activităţile din gări şi terminale, manipularea de bagaje, depozitarea de mărfuri şi alte activităţi auxiliare, vezi 63;
- activităţile de întreţinere şi reparaţii minore la materialele rulante, vezi 63.21;
- întreţinerea infrastructurii de cale ferată, vezi 63.21

602 Alte transporturi terestre

6021 Alte transporturi terestre de călători, pe bază de grafic
Această clasă include:
- transporturile terestre de călători, pe bază de grafic, urbane şi suburbane, pe rute precise şi conform unui orar de plecări şi sosiri, precum şi de opriri în staţii. Aceste transporturi pot fi efectuate cu autobuzul sau autocarul, tramvaiul, troleibuzul, metroul sau monoraiul etc.
- în acesta clasă intră şi exploatarea autocarelor pentru transportul pasagerilor la şi de la aeroporturi şi gări, funicularele, telefericele, telecabinele, telescaunele şi alte activităţi de transporturi terestre de călători, pe bază de grafic (inclusiv, autobuze şcolare).

6022 Transporturi cu taxiuri
Această clasă include, de asemenea:
- alte închirieri de autovehicule, cu operator.

6023 Transporturi terestre de călători, ocazionale
Această clasă include:
- activitatea de exploatare a transporturilor terestre ocazionale, de călători, cum sunt: închirierea autovehiculelor cu şofer, transportul la cerere (cu excepţia taxiurilor), excursiile şi alte servicii ocazionale de transport cu autocarul.
- transportul de pasageri cu mijloace de transport cu tracţiune animală şi alte transporturi de pasageri neregulate, neincluse în alte categorii.
Această clasă exclude:
- transportul cu ambulanţe, vezi 85.14

6024 Transporturi rutiere de mărfuri
Această clasă include:
- activitatea tuturor transporturilor, regulate şi neregulate, rutiere, de mărfuri (congelate, refrigerate, încărcături lichide - inclusiv, lapte colectat de la ferme, şi gazoase, încărcături în containere, mobilă, transporturi poştale etc.). În această clasă se include şi transportul de mărfuri cu tracţiune animală, precum şi închirierea mijloacelor de transport rutier al mărfurilor, cu şofer sau operator;
- transportul automobilelor;
- transportul deşeurilor şi reziduurilor colectate deja de terţe părţi, fără tratarea finală a acestora de către firme de transport.
Această clasă include, de asemenea:
- mutări de mobilier;
- închirieri de camioane cu şofer;
- transportul efectuat de hamali.
Această clasă exclude:
- exploatarea instalaţiilor pentru manipularea mărfurilor în staţii şi terminale, vezi 63;
- activităţile de poştă şi curierat, vezi 64.1;
- transportul deşeurilor, ca parte indisolubilă a activităţii de colectare a deşeurilor, realizată de firme specializate, vezi diviz. 90

603 Transporturi prin conducte

6030 Transporturi prin conducte
Această clasă include:
- activitatea de transport prin conducte a gazelor, lichidelor şi a altor mărfuri, precum şi transportul reziduurilor;
Această clasă exclude:
- distribuţia gazului natural sau fabricat, al apei sau aburului, vezi 40.22; 40.30; 41.00

61 Transporturi pe apă

611 Transporturi maritime şi de coastă

6110 Transporturi maritime şi de coastă
Această clasă include:
- transportul maritim de pasageri şi mărfuri;
- excursiile cu nave de croazieră;
- transportul de pasageri cu bacuri, feriboturi, taxi-uri de apă;
- transport şi manevrare a barjelor, platformelor petroliere etc.
Această clasă include, de asemenea:
- închirierea ambarcaţiunilor cu echipaj, pentru activităţi recreative.
Această clasă exclude:
- activităţi de restaurant şi bar pe vase, vezi 55.3; 55.4;
- manipularea încărcăturilor, depozitare de mărfuri, operaţii portuare şi alte activităţi auxiliare, vezi 63.

612 Transporturi pe căi navigabile interioare

6120 Transporturi pe căi navigabile interioare
Această clasă include:
- transportul de pasageri şi mărfuri pe cursurile de apă, canale şi în zone portuare, inclusiv transportul cu bacul;
Această clasă include, de asemenea:
- închirierea mijloacelor de transport fluvial şi pe apele interioare, cu echipaj;
- servicii de manevră a mijloacelor de transport pe căi navigabile interioare.

62 Transporturi aeriene
Această diviziune include:
- transportul, aerian sau spaţial, al pasagerilor sau mărfurilor
Această diviziune exclude:
- stropirea recoltelor, vezi 01.41
- revizia aeronavelor sau a motoarelor de aeronave, vezi 35.30
- publicitatea aeriană, vezi 74.40
- fotografia aeriană, vezi 74.81

621 Transporturi aeriene, după grafic

6210 Transporturi aeriene după grafic
Această clasă include:
- transporturile aeriene de călători şi mărfuri, pe linii şi după orare prevăzute în graficele de trafic.
Această clasă exclude:
- zborurile Charter regulate, vezi 62.20

622 Transporturi aeriene, ocazionale

6220 Transporturi aeriene ocazionale
Această clasă include:
- transporturile aeriene ocazionale, de călători şi mărfuri.
Această clasă include, de asemenea:
- zborurile Charter regulate.

623 Transport spaţial

6230 Transporturi spaţiale
Această clasă include:
- lansarea sateliţilor şi a vehiculelor spaţiale;
- transportul spaţial de mărfuri şi pasageri.

63 Activităţi anexe şi auxiliare de transport, activităţi ale agenţiilor de turism

631 Manipulări şi depozitări

6311 Manipulări
Această clasă include:
- activităţile de încărcare şi descărcare a mărfurilor şi bagajelor, indiferent de modul de transport utilizat, inclusiv arimarea (repartizarea şi fixarea încărcăturii la bordul aeronavelor pentru a obţine echilibrarea şi stabilitatea) şi debordajarea (descărcarea navelor la chei).
Această clasă exclude:
- serviciile terminalelor, vezi 63.2

6312 Depozitări
Această clasă include:
- exploatarea spaţiilor de depozitare pentru toate tipurile de mărfuri: depozite generale, silozuri de cereale, depozite frigorifice. În această clasă se include şi depozitarea masei lemnoase şi a produselor din lemn; a petrolului şi a produselor petroliere.
Această clasă exclude:
- exploatarea spaţiilor de parcare pentru autovehicule, vezi 63.21

632 Alte activităţi anexe transporturilor

6321 Alte activităţi anexe transporturilor terestre
Această clasă include:
- serviciile auxiliare pentru transporturi pe linia ferată (gări feroviare, staţii de autobuz, staţii de manipulare a mărfurilor, activităţi de control ale traficului feroviar);
- serviciile auxiliare pentru transporturi rutiere (servicii de staţii de autobuz şi autogări);
- serviciile de exploatare a autostrăzilor, şoselelor, podurilor şi tunelurilor;
- serviciile pentru parcarea autovehiculelor;
- alte servicii auxiliare pentru transporturi terestre;
- întreţinerea şi reparaţiile minore la benzi rulante;
- depozitarea pe timp de iarnă a vehiculelor (caravane) utilizate ca locuinţă.

6322 Alte activităţi anexe transporturilor pe apă
Această clasă include:
- serviciile de exploatare aporturilor şi căilor navigabile (cu excepţia manipulării încărcăturilor), pilotarea şi acostarea la dană;
- aprovizionarea navelor;
- salvare şi scoatere la suprafaţă a navelor scufundate;
- activităţi de întreţinere a farurilor;
- alte servicii auxiliare pentru transportul pe apă.

6323 Alte activităţi anexe transporturilor aeriene
Această clasă include:
- serviciile de exploatare a aeroporturilor (exclusiv manipularea încărcăturilor), de dirijare a traficului aerian şi alte servicii auxiliare pentru transportul aerian;
- serviciile aeroportuare la sol; activităţile şcolilor de pilotaj pentru linii comerciale (cu certificat de profesionist).
Această clasă exclude:
- activităţile şcolilor de aviaţie, cu excepţia celor care acordă certificate de profesionişti, vezi 80.41

633 Activităţi ale agenţiilor de voiaj şi a tur-operatorilor; activităţi de asistenţă turistică n.c.a.

6330 Activităţi ale agenţiilor de voiaj şi a tur-operatorilor; activităţi de asistenţă turistică n.c.a.
Această clasă include:
- activităţile agenţiilor de voiaj:
. activităţile de informare şi consulting în domeniul turismului; organizarea de excursii, cu sau fără procurarea locurilor pentru cazare şi transport;
. activităţile tur-operatorilor;
. activităţile birourilor de informaţii turistice şi de cazare;
. serviciile de ghid pentru turism şi de asigurare a locurilor de odihnă şi tratament.

634 Activităţi ale altor agenţii de transport

6340 Activităţi ale altor agenţii de transport
Această clasă include:
- serviciile de expediere a mărfurilor, organizarea expedierii mărfurilor în contul expeditorului sau destinatarului, recepţia şi acceptarea mărfurilor (inclusiv, ridicarea sau coborârea pe loc a mărfurilor); întocmirea documentelor de transport; gruparea şi degruparea mărfurilor; activităţile de comisionar, de agent de vamă, verificarea facturilor; furnizarea de informaţii asupra agenţilor şi tarifelor de transport; tranzacţiile maritime şi aeriene pentru efectuarea transporturilor; ambalarea şi despachetarea mărfurilor; controlul, cântărirea şi luarea de eşantioane etc.
Această clasă exclude:
- activităţile de mesagerie, vezi 64.12;
- activităţile pentru asigurarea mărfurilor, vezi 67.20

64 Poştă şi telecomunicaţii

641 Activităţi de poştă şi de curier
Activităţile de poştă şi de curier se ocupă, în principal, de colectarea, transportul şi remiterea corespondenţei, a pachetelor şi articolelor similare. În măsura în care există încă, fostele monopoluri naţionale din domeniul poştei sunt, astăzi, în competiţie cu diverse unităţi din sectorul privat. În scopul păstrării unei compatibilităţi stricte cu ISIC Rev. 3.1, clasificarea menţine, încă, distincţia tradiţională dintre fostele monopoluri tradiţionale din domeniul poştei şi alte unităţi.

6411 Activităţile poştei naţionale
Această clasă include:
- primirea, preluarea, transportul şi distribuirea (internă şi internaţională) a obiectelor de corespondenţă (scrisori, cărţi poştale, imprimate, pachete mici, acte de procedură etc);
- colectarea corespondenţei şi a caietelor din cutiile publice de scrisori sau de la oficiile poştale;
- distribuirea şi livrarea corespondenţei şi a caietelor;
- comercializarea timbrelor şi efectelor poştale;
- închirierea căsuţelor poştale, efectuarea unor servicii suplimentare specifice (post restant), inclusiv întreţinerea reţelei poştale specifice.
Această clasă exclude:
- activităţile de transfer, credit, economii şi alte activităţi financiare realizate de administraţiile poştale, vezi 65.12

6412 Alte activităţi de curier (altele decât cele de poştă naţională)
Această clasă include:
- primirea, preluarea, transportul şi distribuirea scrisorilor, pachetelor şi caietelor, de către alte firme decât poşta naţională.
Această clasă include, de asemenea:
- serviciile de livrare la domiciliu;
- serviciile de mesagerie urbană şi transport de bunuri în regim de taxi.
Expedierea se poate face pe unul sau mai multe mijloace de transport, publice sau private.

642 Telecomunicaţii
Pe lângă transmiterea informaţiilor, această grupă acoperă şi activităţi care oferă acces la o anumită reţea, cum este Internet-ul.

6420 Telecomunicaţii
Aceasta clasă include:
- activităţile de transmisie a sunetului, a imaginilor, datelor sau a altor informaţii, prin cabluri, radio, relee sau satelit:
. comunicaţii prin telefon, telegraf şi telex;
. întreţinerea reţelelor de telecomunicaţii;
. transmisia (transportul) programelor de radio şi televiziune;
. asigurarea accesului la Internet.
Aceasta clasă exclude:
- producţia programelor de radio şi televiziune, chiar dacă are legătură cu transmiterea, vezi 92.20

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Votati articolul "Sectiunea I":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News
Poate sunteti interesat si de:
©2024 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!

Modificarile din

Contractele Civile si Actele Comerciale

se aplica deja!

Descarcati GRATUIT Raportul Special

"10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR"

10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016