|
30.
In aceste conditii, legiuitorul nu a adus atingere drepturilor castigate in mod legal, ci a statuat, prin norme imperative, ca actele de reconstituire si constituire a dreptului de proprietate, emise in conditii ilegale, sunt lovite de nulitate absoluta. Efectul nulitatii absolute de repunere in situatiile anterioare deschide posibilitatea celor indreptatiti sa beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor (decizia proprietatii si justitiei).
Prin Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005 referitoare la sesizarile de neconstitutionalitate a Legii privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, publicata in M.Of. nr. 591 din 8 iulie 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:
Autorii sesizarilor considera ca legea criticata este neconstitutionala deoarece incalca procedura de adoptare a legii, prevederile constitutionale cu privire la proprietate si cele referitoare la independenta justitiei si inamovibilitatea judecatorilor.
In conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a putea prezenta punctele lor de vedere, pana la data stabilita pentru dezbatere.
Guvernul, in punctul de vedere transmis cu nr. 5/3916, nr. 5/3989 si nr. 5/4079/C.P.T. din 4 iulie 2005, apreciaza ca toate criticile formulate prin cele trei sesizari sunt neintemeiate pentru urmatoarele considerente:
A. I. In legatura cu obiectiile de neconstitutionalitate de principiu, privind legea in ansamblul ei.
Proiectul de lege asupra caruia Guvernul si-a angajat raspunderea in temeiul art. 114 alin. (1) din Constitutie este o lege complexa si cuprinzatoare, titlurile in care este structurata fiind parti componente ale unui intreg unitar, subsumandu-se aceleiasi conceptii unice de legiferare.
Este lipsita de relevanta si critica potrivit careia legea in cauza cuprinde modificari si completari ale unor legi organice. In ultima instanta, actul normativ, a carui constitutionalitate este contestata, este o lege a Parlamentului, si Parlamentul Romaniei adopta in mod obisnuit legi organice.
Cat priveste afirmatia din sesizarea de neconstitutionalitate, potrivit careia nu ar exista identitate intre situatia prezentata de autori si situatia asupra careia Curtea Constitutionala s-a pronuntat deja prin Decizia
nr. 147 din 16 aprilie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, pronuntata in Dosarul nr. 175A/2003, aceasta nu este intemeiata. Obiectul acestui dosar l-a constituit sesizarea de neconstitutionalitate asupra Legii privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, una dintre obiectiile de neconstitutionalitate principale fiind aceea ca Guvernul si-a asumat raspunderea asupra mai multor legi, si nu asupra unui singur proiect de lege cum este cerut de art. 114 alin. (1) din Constitutia revizuita sfost art. 113 alin. (1)t.
Asupra acestei obiectii de neconstitutionalitate, Curtea Constitutionala s-a pronuntat afirmand ca ea "(...) nu poate fi primita deoarece legiuitorul poate sa reglementeze printr-o lege un grup complex de relatii sociale, in vederea obtinerii unui rezultat dezirabil la nivelul intregii societati. (...) Astfel de reglementari nu se abat de la regulile intocmirii unui proiect de lege, asa cum sunt stabilite prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, insa prin complexitatea lor nu au aceeasi alcatuire ca un proiect de lege consacrat reglementarii unei singure materii. Avand in vedere scopul unic al noii reglementari cuprinse in Legea privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, modul in care aceasta este structurata nu este de natura sa afecteze, asa cum sustin autorii sesizarii, dispozitiile art. 113 din Constitutie si nici pe cele ale art. 3 si 12 din Legea nr. 24/2000.".
Similitudinea intre cele doua situatii este evidenta si facil de demonstrat. Sustinerea din sesizare potrivit careia reglementarile din legea in discutie nu se circumscriu unui scop unic - prin aceasta deosebindu-se de situatia anterioara asupra careia s-a pronuntat Curtea Constitutionala - nu este intemeiata.
Astfel, in ceea ce priveste scopul Legii privind reforma in domeniul proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, acesta transpare cu claritate din expunerea de motive si este reprezentat de imperativul respectarii angajamentelor asumate de Romania in procesul de aderare la Uniunea Europeana. Astfel, se arata ca "in vederea respectarii angajamentelor asumate de Romania pentru aderarea la Uniunea Europeana in materia proprietatii este deosebit de importanta finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate in mod abuziv de catre regimul comunist". Referitor la masurile privind reforma in justitie, "realizarea unui sistem judiciar independent, impartial, credibil si eficient" este prezentata drept un deziderat principal, fiind de notorietate faptul ca indeplinirea acestuia constituie o conditie sine qua non a aderarii. Reforma in domeniul proprietatii si al justitiei este o parte componenta a reformei de ansamblu a societatii, pe care actualul Guvern, s-a angajat sa o infaptuiasca inca de la inceputul mandatului sau. In plus, aceasta reforma, asupra careia Guvernul si-a angajat raspunderea in fata Parlamentului potrivit procedurilor constitutionale si regulamentare, este una dintre etapele de finalizare a procesului de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana.
Este evident ca, fata de contextul actual pe plan european, orice deficienta constatata in aceasta directie poate conduce la activarea clauzei de salvgardare si la amanarea datei aderarii, cu consecinte extrem de negative asupra dezvoltarii societatii romanesti pe termen mediu si, mai ales, lung.
Asadar, afirmatia din sesizare conform careia legea atacata "nu se circumscrie unui scop unic" nu se sustine intrucat, asa cum am aratat, este evident ca finalitatea reglementarilor propuse in lege conduce la obtinerea unui rezultat dezirabil la nivelul intregii societati, in scopul realizarii masurilor necesare aderarii Romaniei la Uniunea Europeana la data de 1 ianuarie 2007. Din logica intregii reglementari rezulta ca nu proprietatea si justitia fac obiectul legii, ci reforma in vederea integrarii europene in aceste domenii. Reforma astfel reglementata raspunde unui scop unic urmarit de Guvern atunci cand a recurs la procedura prevazuta la art. 114 alin. (1) din Constitutie.
Cat priveste solicitarea autorilor sesizarii adresata Curtii Constitutionale de a verifica daca prin modalitatea de angajare a raspunderii nu s-a urmarit, contrar principiilor constitutionale, transformarea Guvernului in autoritate legiuitoare a tarii si eludarea pe aceasta cale a dezbaterilor parlamentare, se apreciaza ca aceasta nu poate fi retinuta atat timp cat insasi Constitutia Romaniei consacra procedura angajarii raspunderii Guvernului, fara a o conditiona in vreun fel de momentul sau motivul pentru care Guvernul recurge la aceasta procedura. Angajarea raspunderii constituie un act prin excelenta politic, a carui oportunitate este la latitudinea exclusiva a Guvernului, Parlamentul avand la dispozitie exercitarea controlului parlamentar pe calea motiunii de cenzura.
Evidentiem ca problematica complexitatii legilor asupra carora Guvernul isi poate asuma raspunderea a fost amplu dezbatuta pana in prezent cu diferite ocazii.
In acest context se apreciaza ca este important si edificator de subliniat opinia domnului prof. univ. dr. Antonie Iorgovan cu privire la problema legilor complexe in contextul angajarii raspunderii in conditiile
art. 114 din Constitutie, exprimata intr-o lucrare de referinta in domeniu - "Constitutia Romaniei Revizuita, Comentarii si Explicatii" - Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ion Muraru, Elena Simina Tanasescu - editura All Beck, Bucuresti 2004, la paginile 218-219:
"Este in afara de orice indoiala ca, de vreme ce legiuitorul nu a inteles sa faca distinctie nici in procesul de adoptare a Constitutiei, nici in procedura de revizuire a acesteia, ramane la latitudinea Guvernului sa contureze dimensiunile si continutul acestui proiect de lege, discutia glisand din sfera tehnicii legislative in sfera disputelor politice.
Opozitia parlamentara mai de fiecare data cand un Guvern sau altul si-a angajat raspunderea, a criticat procedura si prin faptul ca era vorba de "un pachet" de proiecte si nu despre un proiect propriu-zis, evitandu-se dezbaterile parlamentare asupra unor probleme esentiale.
Probabil ca asemenea discursuri specifice limbajului politic dintre opozitie si majoritatea parlamentara se vor purta si in continuare, dar textul Constitutiei, cum s-a subliniat mai sus, lasa la latitudinea Guvernului stabilirea obiectului de reglementare a proiectului de lege asupra caruia intelege sa isi angajeze raspunderea si, corespunzator acestui obiect, stabilirea formei tehnico-juridice a proiectului respectiv."
II. In legatura cu obiectiile de neconstitutionalitate privind prevederile referitoare la proprietate.
Cu privire la criticile referitoare la presupusa incalcare a prevederilor constitutionale cuprinse in art. 8 (pluralismul politic), art. 9 (sindicatele), art. 32 (dreptul la invatatura), art. 33 (accesul la cultura), art. 135 alin. (2) lit. c) (asigurarea de catre stat a stimularii cercetarii stiintifice si tehnologice nationale) - prin solutia de restituire in natura a tuturor imobilelor, inclusiv a celor care, in prezent, au destinatii culturale, sociale etc. Guvernul mentioneaza ca acestea nu pot fi retinute in masura in care sugereaza ca exercitarea unora dintre prerogativele actualului stat de drept este conditionata de perpetuarea abuzurilor comise de regimul comunist. Una dintre principalele mize ale asumarii raspunderii a fost tocmai ideea implementarii unor masuri de reparatie reala a abuzurilor din perioada comunista. Astfel, printre scopurile modificarilor aduse Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, a fost si acela al extinderii sferei imobilelor ce pot fi restituite in natura, cu consecinta diminuarii cuantumului despagubirilor si, implicit, a degrevarii bugetului de stat. Acest proces implica desigur si costuri sociale si politice care ar fi fost infinit mai mici daca el ar fi fost declansat inca din anul 1990.
In acelasi context, critica privind presupusa incalcare a art. 53 alin. (2) sau a art. 1 alin. (3) din Constitutie este de asemenea neintemeiata.
Respectarea dreptului de proprietate nu este compatibila cu ideea de exercitare "proportionala" a acestui drept. In conditii care tin de apararea interesului general, acest drept poate fi limitat, dar varianta de "limitare prin nerestituire" experimentata cu abilitate vreme de 15 ani este inacceptabila.
Oricum este de observat ca actualul guvern, nu a abdicat nici de la obligatiile care ii revin in respectarea prevederilor constitutionale evocate. In acest sens trebuie intelese unele masuri care limiteaza - doar temporar totusi - libera exercitare de catre persoanele reimproprietarite a drepturilor astfel configurate ca de exemplu obligatia lor de a mentine destinatia imobilelor care in prezent au o utilitate publica sau sociala.
In plus, Guvernul considera ca dreptul de folosinta si cel de proprietate asupra unor imobile sunt eventuale accesorii, absolut exterioare cadrului constitutional privind pluralismul politic si celelalte valori invocate in sesizare.
Referitor la critica privind incalcarea mai multor principii si texte constitutionale - art. 1 alin. (3) si (4) - prin solutia de reconstituire a dreptului de proprietate pe vechile amplasamente si de revocare a titlurilor de proprietate acordate, considera ca aceasta nu este intemeiata.
Astfel, una din modificarile substantiale aduse legilor fondului funciar este eliminarea sintagmei "de reguala" din continutul actual al Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si a celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului fiinciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, in sensul introducerii principiului respectarii vechiului amplasament pentru reconstituirea dreptului de proprietate.
Guvernul subliniaza faptul ca solutia legislativa pe care o propune acum nu difera in fapt de cea avuta in vedere de legiuitorul din 1991. Si are in vedere faptul ca regula vechiului amplasament a fost enuntata in chiar forma initiala a legii dar exceptiile de la aceasta regula nu au fost niciodata determinate, ceea ce a generat in practica un numar urias de abuzuri, si cetatenii care au fost victima acestor abuzuri sunt aparati de prevederile constitutionale invocate din art. 1, alin. (3) din Constitutie.
Repunerea in termen este justificata de drepturile suplimentare oferite prin noua reglementare, care ar ramane inutilizabile in absenta unui nou termen. Se mentioneaza ca drepturile suplimentare se refera la despagubirea in natura (din terenuri proprietate de stat) pentru terenurile agricole si respectiv acordarea unor suprafete mai mari de terenuri forestiere, tot din proprietatea de stat.
Intrucat noua modificare nu afecteaza punerile in posesie de pana acum, daca acestea au avut loc in mod legal, nu se poate vorbi de o perturbare a securitatii circuitului juridic civil. Legea, asa cum a fost modificata, nu pune in discutie anularea titlurilor de proprietate dobandite in mod legal de persoane indreptatite, dar ii sanctioneaza pe cei care, ilegal, au obtinut titluri de proprietate.
Nu se poate sustine ca repararea unei mari nedreptati istorice - nationalizarea efectuata de regimul comunist - poate sa fie contrara art. 1 alin. (3) sau art. 135 alin. (2) din Constitutia Romaniei. Dimpotriva, tocmai neclaritatea cu privire la adevaratii titulari ai dreptului de proprietate este cea care afecteaza statul de drept. In numele stabilitatii juridice, nu se poate accepta legalizarea unei nedreptati istorice si nici abuzurile comise in aplicarea legilor fondului funciar pana in prezent.
Guvernul considera ca nu poate fi primita nici critica privind pretinsa incalcare a principiului separatiei puterilor in stat, prevazuta in art. 1 alin. (4) din Constitutie, in sensul ca legea stabileste obligatia unei autoritati administrative de a revoca un act, intrucat actele emise de comisiile de fond funciar, care sunt autoritati publice cu activitate administrativa sau administrativ-jurisdictionala, sunt acte administrative, iar unul din principiile actelor administrative este si acela al revocabilitatii acestora.
In acest fel se evita trimiterea cetatenilor direct in instanta, cu costuri considerabile si alte consecinte nedorite. Cata vreme organul administrativ isi poate rectifica propria greseala, este firesc ca acesta sa o poata face. Posibilitatea - si nu obligatia - de a revoca titlurile emise ilegal nu are cum sa fie contrara nici principiului separatiei puterilor in stat deoarece autoritatea administrativa este aceea care decide asupra oportunitatii unui astfel de act, in functie de conditiile concrete ale titlului de proprietate si de eventualele cauze de nulitate ale acestuia.
Semnatarii sesizarii citeaza voit trunchiat prevederile de modificare a Legii fondului funciar nr. 18/1991. Situatia nou reglementata este aceea in care fostii proprietari, care aveau posesia terenului si primisera si adeverinte de proprietate s-au vazut izgoniti de persoane care se prevalau de titluri de proprietate nou emise, cu incalcarea reglementarilor din acel moment.
Chiar si pentru aceste situatii de nedreptate extrema modificarea legislativa a fost una prudenta, specificandu-se ca revocarea acelor titluri cvasifictive poate opera numai in situatia in care acestea nu au intrat in circuitul civil.
Daca respectivele titluri de proprietate au intrat in circuitul civil prin acte de vanzare - cumparare sau in alt mod, fostul proprietar se va adresa justitiei, pentru constatarea nulitatii absolute a titlului respectiv, potrivit prevederilor art. III din Legea nr. 169/1997, modificata si completata.
In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor care consacra nulitatea absoluta a titlurilor emise, in sensul ca "aceasta poate fi constatata de orice persoana interesata, si nu numai de instanta de judecata", mentionam ca autorii sesizarii au interpretat gresit modificarea adusa art. 3 alin. (2) din textul Legii nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991. Trebuie remarcat ca prin aceasta modificare a fost extinsa sfera persoanelor care pot invoca nulitatea actelor emise cu incalcarea legii, solutionarea cererilor ramanand in competenta exclusiva a instantelor judecatoresti.
Nefondata este si critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor ce "realizeaza o ierarhizare a probelor, retinandu-se ca se prezuma ca exprimand adevarul informatiile cuprinse in actele de preluare abuziva" (formularea, apartine semnatarilor sesizarii). In conformitate cu principiile constitutionale ale dreptului la aparare si al accesului liber la justitie, s-a dorit o usurare semnificativa a sarcinii probei.
S-a apreciat de asemenea ca actele normative folosite ca instrument de spoliere a proprietarilor legitimi ar putea, in subsidiar sa fie invocate, in mod simetric de catre aceiasi proprietari ca mijloc de proba subsidiar.
Initiatorii sesizarii vorbesc despre o ierarhizare a probelor, dar nu inteleg de loc semnificatia normelor care dau o valoare probanta actelor de expropriere numai in masura in care dreptul de proprietate nu poate fi dovedit prin mijloacele de proba cunoscute (in primul rand prin acte autentice). De asemenea omit sa precizeze care sunt in opinia domniilor lor normele constitutionale care au fost incalcate in acest caz.
III. In legatura cu obiectiile de neconstitutionalitate privind prevederile referitoare la justitie.
Autorii sesizarii afirma ca, prin intreaga conceptie a noii reglementari, se urmareste subordonarea politica a justitiei, a instantelor judecatoresti, a parchetelor, a Consiliului Superior al Magistraturii, incalcandu-se, astfel, dispozitiile constitutionale care ii acorda rolul de garant al independentei justitiei.
In realitate, in baza noilor reglementari Consiliul Superior al Magistraturii va fi consolidat si va putea sa joace cu adevarat rolul de garant al independentei Justitiei. Permanentizarea activitatii, membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este, dupa cele mai elementare reguli logice, o masura de consolidare a acestui organism. Se elimina astfel si conflictul de interese care exista ca urmare a cumularii calitatii de membru cu aceea de titular al unor functii din conducerea instantelor sau a parchetelor.
Fata de afirmatia din sesizare conform careia prin noua reglementare se diminueaza rolul Consiliul Superior al Magistraturii in cariera magistratilor, trebuie mentionat ca, de fapt, in continuare acesta:
- va propune numirea in functiile de judecator si procurori;
- va decide delegarea, detasarea, transferul si promovarea judecatorilor;
- va decide de asemenea detasarea, transferal si promovarea procurorilor;
- va numi in functii de conducere judecatorii si procurorii.
De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii va organiza si in viitor (fara nici un amestec guvernamental):
- concursurile pentru accesul in magistratura;
- evaluarile judecatorilor si procurorilor dupa numirea in functie;
- concursurile pentru promovare.
Concursurile pentru numirea in functiile de conducere vor fi organizate tot de Consiliul Superior al Magistraturii fara vreo contributie a ministrului justitiei.
Asadar, Ministerul Justitiei nu va exercita nici un fel de control asupra carierei si activitatii profesionale a judecatorilor si procurorilor, acestea ramanand doar atribute ale Consiliului Superior al Magistraturii.
1. Cu privire la obiectiile de neconstitutionalitate privind modificarea si completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii:
a) Se invoca o incalcare a principiul separatiei puterilor in stat prin textul propus al art. 39 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 care instituie obligativitatea prezentarii de catre Consiliul Superior al Magistraturii a rapoartelor anuale asupra starii justitiei si asupra activitatii proprii.
Critica face, in mod voit abstractie de faptul ca art. 1 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata, consacra nu numai principiul separatiei, ci si pe acela al echilibrului puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca - in cadrul democratiei constitutionale.
In incercarea de a da substanta ideii de echilibru intre autoritatea legislativa si cea judecatoreasca doctrina s-a gasit adesea in impas. S-a sustinut ca echilibrul se realizeaza prin respectarea de catre autoritatea judecatoreasca a legilor elaborate de Parlament.
Obligatia respectarii legilor este insa una generala, iar realitatea este ca reglementarile din anul 2004 au avut ca obiectiv exclusiv asigurarea unui plus de independenta justitiei, precum si a unui anumit echilibru intre autoritatea judecatoreasca si cea executiva.
Acest obiectiv a fost de altfel atins daca luam in considerare prerogativele, limitate, pe care Presedintele Romaniei sau ministrul justitiei le are in raport cu Consiliul Superior al Magistraturii.
Exista in schimb o deplina independenta si nici un element de echilibrare in raporturile autoritatii judecatoresti cu Parlamentul, adica exact cu organul reprezentativ suprem al poporului roman art. 61 alin. (1) din Constitutie.
Este de observat ca atributia Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la elaborarea raportului anual privind activitatea sa si a celui privind starea justitiei si prezentarea acestora in fata Parlamentului nu incalca in nici un fel separatia puterilor in stat.
Principiul separatiei puterilor in stat nu presupune o izolare a respectivelor "puteri", ci, dimpotriva, o colaborare permanenta a acestora, cu respectarea stricta a atributiilor fiecareia si cu luarea in considerare a independentei autoritatilor publice in exercitarea atributiilor prevazute de lege.
Prezentarea anuala a rapoartelor Consiliului Superior al Magistraturii asupra activitatii proprii si asupra starii justitiei este necesara intrucat masurile de asanare a legislatiei ori de organizare a justitiei se iau prin intermediul activitatii de legiferare a Parlamentului Romaniei, in vederea elaborarii unei legislatii moderne si eficiente, Parlamentul trebuie sa cunoasca evolutia si problemele cu care se confrunta sistemul judiciar, pe baza unor date reale si verificate statistic.
Pe de alta parte, prezentarea unui raport privind activitati realizate anterior intocmirii raportului nu poate afecta independenta Consiliului Superior al Magistraturii intrucat, potrivit dispozitiilor legale in vigoare, Parlamentul nu are si nu va avea nici in viitor posibilitatea de a interveni in activitatea Consiliului Superior al Magistraturii si nici nu poate lua masuri sanctionatorii sau de coordonare vizand magistratii sau activitatea acestora.
Asa cum reiese din ansamblul reglementarii, prezentarea unui raport de activitate si a unuia asupra starii justitiei are un evident caracter de informare si constituie un instrument necesar in asigurarea transparentei. In plus, CSM este o autoritate publica si nu una oculta, iar toate autoritatile publice au o raspundere publica (diferita de raspunderea juridica). Institutiile lasate in afara controlului public tind sa se comporte abuziv.
Totodata, avand in vedere caracterul public si solemn al sedintelor Parlamentului, ca autoritate de larga reprezentativitate sociala, prezentarea unei informari constituie o masura necesara de informare a opiniei publice, avand si un caracter de sensibilizare a populatiei, Prezentarea raportului in Parlament nu face altceva decat sa faciliteze o dezbatere publica asupra unei componente a administrarii justitiei, chestiune de mare interes public.
Nu in ultimul rand, un astfel de raport are si o valoare practica de necontestat deoarece permite CSM sa introduca pe agenda dezbaterilor parlamentare si publice imperativele de ordin legislativ necesare pentru buna functionare a justitiei.
In alta ordine de idei, este de amintit ca o astfel de practica nu este singulara deoarece si alte autoritati publice prezinta, de asemenea, rapoarte Parlamentului, transmitand periodic informatii care pot contribui la imbunatatirea si modernizarea legislatiei.
b) Se sustine, de asemenea, ca are loc o diminuare a rolului Consiliului Superior al Magistraturii in ceea ce priveste cariera judecatorilor, incalcandu-se, astfel, art. 125 alin. (2) din Constitutie.
Cu privire la aceasta sustinere, aratam ca, asa cum am precizat mai sus, Consiliul Superior al Magistraturii isi pastreaza atributiile din reglementarea actuala in ceea ce priveste cariera judecatorilor (numire, promovare, transferare, sanctionare), fiind in deplina concordanta cu normele constitutionale cuprinse in art. 125 alin. (2).
c) Nu poate fi sustinut nici faptul ca reglementarile propuse restrang rolul Consiliului Superior al Magistraturii la un organism cu rol consultativ, "la dispozitia ministrului justitiei si, implicit, a Presedintelui Romaniei in functiune", ca urmare a eliminarii precizarii "reprezentant al autoritatii judecatoresti" din art. 1 al Legii nr. 317/2004.
Potrivit Capitolului VI - "Autoritatea judecatoreasca" din Titlul III al Constitutiei, Consiliul Superior al Magistraturii este o parte a autoritatii judecatoresti, alaturi de Ministerul Public si instantele de judecata. Numai acestea din urma reprezinta insa puterea judecatoreasca. Art. 1 din Legea nr. 304/2004, atat in vechea reglementare, cat si in noua reglementare, arata clar cine reprezinta puterea judecatoreasca: "Puterea judecatoreasca se exercita de Inalta Curte de Casatie si Justitie si de celelalte instante judecatoresti stabilite de lege".
In plus, potrivit Constitutiei, Consiliul Superior al Magistraturii este "garantul independentei justitiei", calitate reglementata, de altfel si prin modificarile la Legea nr. 317/2004.
In modificarile operate, rolul CSM este identic cu cel conferit de Constitutie. Copierea unor texte din legea fundamentala nu ar fi adus un plus calitativ redactarii, ci dimpotriva, un minus. Neconstitutionala ar fi fost numai afirmatia ca CSM nu este reprezentant al autoritatii judecatoresti. Nu poate fi apreciata ca neconstitutionala necopierea unui text din Constitutie, in conditiile in care toate textele din lege confirma acest atribut constitutional.
Mai mult, ca sa fim rigurosi, expresia eliminata ("reprezentant al autoritatii judecatoresti") era incorecta si chiar neconstitutionala, pentru, ca lasa sa se inteleaga in mod gresit ca CSM ar fi singurul reprezentant al autoritatii judecatoresti. Or potrivit capitolului VI din titlul III, reprezentanti ai autoritatii judecatoresti sunt instantele de judecata si Inalta Curte de Casatie si Justitie, Ministerul Public si CSM. Prin urmare, am eliminat o expresie neconstitutionala.
Cu totul nejustificata este asertiunea potrivit careia redistribuirea competentelor intre plenul Consiliului Superior al Magistraturii si sectiile acestuia ar contraveni art. 134 din Legea fundamentala.
In realitate, Constitutia consacra rolul Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independentei justitiei, insa, in acelasi timp, lasa in sarcina legii speciale reglementarea modului, de impartire a atributiilor intre plenul si sectiile Consiliului Superior al Magistraturii.
Noul demers se inscrie perfect in acest tipar constitutional care nu stabileste care sunt atributiile plenului si care sunt cele ale sectiilor, facand, asa cum am aratat trimitere la legea speciala a acestui organism.
Numai art. 134 alin. (2) din Constitutie se refera la sectiile CSM ca "instante de judecata in domeniul raspunderii disciplinare a judecatorilor si procurorilor." Or modificarile operate au pastrat acest atribut al sectiilor asa incat nu exista nici o norma neconstitutionala.
Noua filozofie propusa prin proiect este rezultatul firesc al permanentizarii activitatii membrilor Consiliului si raspunde totodata unor cerinte absolut logice si rezonabile:
- reprezentantii judecatorilor vor hotari pentru judecatori;
- cei ai procurorilor vor hotari pentru procurori;
- Plenul se va pronunta numai cu privire la problemele comune ale judecatorilor si procurorilor.
Nici abrogarea art. 65-67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii nu poate fi considerata neconstitutionala. De altfel, autorii sesizarii nici nu precizeaza ce dispozitie constitutionala ar fi incalcata in acest caz. De altfel textele citate si-au produs efectele, mentinerea lor nemaiavand, de fapt, nici o relevanta in economia legii.
d) Este lipsita de suport si afirmatia potrivit careia modificarea adusa Legii nr. 317/2004 ar contraveni prevederilor art. 133 alin. (4) din Constitutie afectand retroactiv durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii alesi in 2004.
Afirmatia este inexacta deoarece mandatul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este, in continuare cel stabilit in art. 133 alin. (4) din Constitutie, modificarea adusa Legii nr. 317/2004 fiind in sensul textului constitutional.
Astfel, mandatul membrilor Consiliului ramane cel de 6 ani, insa, ca urmare a permanentizarii activitatii acestora - aspect pe care legea fundamentala nu il interzice - modul de functionare a Consiliului devine unul incomparabil mai eficient.
Faptul ca aceste reguli sunt diferite fata de cele existente la inceputul mandatului membrilor in functie ai Consiliului nu incalca in nici un fel normele constitutionale, care, asa cum am mai aratat, lasa pe seama legii speciale organizarea si functionarea acestuia.
Fiind vorba de o lege speciala, nimic nu impiedica legiuitorul ca, in cazul in care considera necesara o reasezare a regulilor de organizare si functionare a unui organism, sa intervina legislativ, fara ca aceasta interventie sa fie considerata retroactiva.
Noile dispozitii privind functionarea Consiliului vor fi aplicabile de la data intrarii in vigoare a legii de modificare, membrii in functie avand, insa, obligatia de a se adapta noilor reglementari.
In acelasi sens, s-a exprimat, in repetate randuri, Curtea Constitutionala, statuand ca "(...) legea posterioara nu poate atinge dreptul nascut sub imperiul legii anterioare, deoarece ar insemna ca legea noua sa fie aplicata retroactiv, contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Constitutie si cerintelor legate de asigurarea stabilitatii raporturilor juridice, insa poate modifica regimul juridic al dreptului anterior. (...) Acesta este un aspect care nu priveste existenta dreptului, ci regimul sau juridic." (Decizia Curtii Constitutionale nr. 3 din 2 februarie 1993, publicata in Monitorul Oficial nr. 95 din 17 mai 1993; Decizia Curtii Constitutionale nr. 5 din 23 februarie 1993, publicata in Monitorul Oficial nr. 129 din 17 iunie 1993.)
In consecinta "o lege nu este retroactiva atunci cand modifica pentru viitor o stare de drept nascuta anterior si nici atunci cand suprima producerea in viitor a efectelor unei situatii juridice constituite sub imperiul legii vechi pentru ca in aceste cazuri legea noua nu face altceva decat sa reglementeze pentru perioada ulterioara intrarii ei in vigoare, adica in domeniul ei propriu de aplicare". (Decizia Curtii Constitutionale nr. 294 din 6 iulie 2004, publicata in Monitorul Oficial nr. 887 din 29 septembrie 2004)
2. Cu privire la obiectiile de neconstitutionalitate privind modificarea si completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul magistratilor:
a) Referitor la critica privind neconstitutionalitatea art. 63 din Legea nr. 303/2004 ca urmare a instituirii a doua noi cazuri de eliberare din functie: incapacitatea profesionala si nepromovarea examenului, aceasta nu poate fi retinuta.
In realitate, motivul de eliberare din functie constand in incapacitatea profesionala exista si in reglementarea actuala a art. 63 alin. (1) lit. d), in timp ce prin modificarea propusa, la lit. h) a art. 63 se prevede eliberarea din functie doar in cazul nepromovarii examenului prevazut la art. 31 alin. (14).
Aceasta din urma solutie a fost instituita numai pentru cazul intrarii in magistratura fara concurs sau examen, potrivit art. 31 din Legea nr. 303/2004, situatie in care s-a considerat necesara sanctionarea celui care, intrand in magistratura fara concurs, nu isi indeplineste obligatia de a urma si a absolvi cursurile de perfectionare de 6 luni organizate de Institutul National al Magistraturii.
Datorita caracterului exceptional al accederii in magistratura fara concurs, posibilitate acordata anumitor categorii de persoane, este necesara instituirea, totusi, a unor garantii cu privire la calitatea profesionala a acestora, in scopul garantarii indeplinirii in mod eficient a actului de justitie.
Cele doua motive de eliberare din functie nu impieteaza, astfel, in nici un fel, asupra inamovibilitatii judecatorilor si, respectiv, independentei procurorilor, iar singura "epurare" de care se poate vorbi este "epurarea incompetentilor" care va putea fi operata exclusiv de catre Consiliul Superior al Magistraturii.
In acest context consideram necesar sa subliniem o data in plus: Ministerul Justitiei nu va exercita nici un fel de control asupra carierei si activitatii profesionale a judecatorilor si procurorilor, fie ei incompetenti ori straluciti din punct de vedere profesional si moral, acestea ramanand doar atribute ale Consiliului Superior al Magistraturii.
b) In ceea ce priveste obiectiile fata de modificarile legislative privind numirea in functii la toate instantele si incetarea mandatelor de conducere actuale de 5 ani, acestea sunt lipsite de temei.
Modificarea Legii nr. 303/2004 este de esenta in ceea ce priveste numirea in functii de conducere. Astfel, de la mandatul de 5 ani fara posibilitatea reinvestirii se trece la un mandat de 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii, o singura data. Procedura de numire se modifica prin introducerea unui concurs sau examen care testeaza abilitatile manageriale, de comunicare, de organizare a resurselor umane, capacitatea de a lua decizii si de a-si asuma raspunderea. Modificarea regulilor privind numirea si exercitarea functiilor de conducere in timpul derularii mandatului impun incetarea acestuia, fara ca astfel sa se aduca atingere vreunui principiu constitutional Concursul prevazut la Art. IV din Titlul XVII este organizat ca urmare a modificarilor substantiale aduse procedurii de numire in functiile de conducere la curtile de apel, tribunale, judecatorii si la parchetele de pe langa acestea, precum si duratei mandatelor.
Noile reglementari sunt de aplicabilitate imediata, motiv pentru care conducatorii instantelor si parchetelor respective nu mai pot fi considerati ca indeplinesc criteriile pentru indeplinirea functiilor respective. Ei pot, insa, sa participe la concurs, putand, fi, astfel, reinvestiti in functie potrivit noilor criterii de selectie.
Stabilitatea si continuitatea functionarii instantelor si parchetelor nu vor fi incalcate, atata timp cat legea prevede ca, pana la numirea in functie potrivit noilor criterii si proceduri, interimatul va fi asigurat de judecatorul sau procurorul care a indeplinit aceasta functie sau, dupa caz, de un alt judecator sau procuror numit de CSM.
In acest sens este si jurisprudenta Curtii Constitutionale care in Decizia nr. 134/2005, publicata in M.Of. al Romaniei, Partea I, nr. 392/10.05.2005, referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 121/2003 pentru modificarea si completarea Legii concurentei
nr. 21/1996, precum si ale art. 17 alin. (1) si ale art. 18 din Legea concurentei nr. 21/1996 a decis ca modificarea mandatului membrilor Consiliului Concurentei inainte de termen este constitutionala.
In analizarea acestei chestiuni nu se poate face abstractie nici de jurisprudenta prin care Curtea Constitutionala a raspuns dilemelor aparute in anul 2002 cu ocazia reducerii duratei mandatului consilierilor de conturi ai Curtii de Conturi care, potrivit Constitutiei, erau tot inamovibili si independenti, ca si judecatorii.
Si atunci s-a vorbit despre eventuala neconstitutionalitate a unei astfel de masuri invocand-se tot o presupusa incalcare a principiului neretroactivitatii legii si chiar un asa-numit atentat la principiul inamovibilitatii, de care si respectivii consilieri beneficiau in baza unei prevederi constitutionale exprese.
Toate aceste obiectiuni au fost maturate de catre Curtea Constitutionala prin motivari de remarcabila acuratete si consecventa stiintifica inserate de exemplu in deciziile:
- nr. 17/23 ianuarie 2002, publicata in M.Of. nr. 104 din 7 februarie 2002;
- nr. 91/21 martie 2002, publicata in M.Of. nr. 390 din 7 iunie 2002 si
- nr. 147/9 mai 2002, publicata in M.Of. nr. 508 din 15 iulie 2002.
c) Lipsita de suport este si critica referitoare la neconstitutionalitatea abrogarii primului alineat al art. 8 din Legea nr. 303/2004 care abroga alineatul (1), referitor la interzicerea subordonarii judecatorilor si procurorilor scopurilor sau doctrinelor politice.
Precizam ca eliminarea alin. (1) din cuprinsul art. 8 al Legii nr. 303/2004 se datoreaza lipsei de logica si de aplicabilitate a acestui text: de fapt, nici o persoana nu se poate "subordona" unor "doctrine politice", care nu sunt altceva decat idei, teorii din domeniul stiintelor politice.
O persoana poate eventual sa simpatizeze cu o doctrina politica ori sa aiba un crez politic, dar in mod evident, nu se poate "subordona" unei idei.
Prin urmare, in respect fata de libertatea gandirii si a constiintei - garantata de Constitutia Romaniei - a fost eliminata o prevedere care ar fi putut transmite mesajul ca in Romania se incearca controlul gandurilor si al constiintei.
Ceea ce este important in asigurarea independentei judecatorilor si procurorilor este comportamentul, atitudinea, actiunea, adica exteriorizarea ideilor.
Situatia in care o persoana actioneaza pe baza unor convingeri izvorate din impartasirea unor doctrine politice este deja acoperita de reglementarea propusa prin proiect referitoare la interdictiile si incompatibilitatile aplicabile judecatorilor si procurorilor.
De asemenea, potrivit alin. (1) al art. 5 din proiect, "Judecatorii si procurorii sunt obligati ca, prin intreaga lor activitate, sa asigure suprematia legii, sa respecte drepturile si libertatile persoanelor, precum si egalitatea lor in fata legii si sa asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participantilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, sa respecte Codul deontologic al judecatorilor si procurorilor si sa participe la formarea profesionala continua".
In plus, proiectul de modificare a Legii nr. 303/2004 prevede la art. 3 alin. (4) ca "orice persoana, organizatie, autoritate sau institutie este datoare sa respecte independenta judecatorilor".
Adevarate garantii de nesubordonare sunt si prevederile privind independenta judecatorilor si procurorilor, fiind prima data cand pentru procurori se prevede in mod expres independenta.
d) Obiectia cu privire la incalcarea principiului separatiei puterilor prevazut de art. 1 alin. (4) din Constitutie, a principiului independentei judecatorilor, respectiv a principiului inamovibilitatii pentru judecatori prevazut de art. 125 din Constitutie, precum si a principiului stabilitatii si impartialitatii, in cazul procurorilor, prevazut de art. 132 alin. (1) din Constitutie, prin anularea drepturilor castigate sau, dupa caz, restrangerea exercitiului unor asemenea drepturi, nu este intemeiata.
Este lipsita de sens invocarea caracterului neconstitutional al alin. (12) al art. 14 din Legea nr. 303/2004 care prevede ca pentru inscrierea la concursul de admitere la Institutul National al Magistraturii, candidatul plateste o taxa al carei cuantum se stabileste prin hotarare a Consiliului Superior al Magistraturii, in functie de cheltuielile necesare pentru organizarea concursului.
O astfel de reglementare nu poate fi considerata neconstitutionala in raport cu principiul independentei si inamovibilitatii ori, dupa caz, al stabilitatii, pentru simplul motiv ca aceasta taxa se plateste numai pentru concursul de admitere la Institutul National al Magistraturii, deci anterior dobandirii statutului de judecator sau procuror. Pentru concursurile de promovare sau de numire in functiile de conducere nu este prevazuta plata vreunei taxe, astfel incat nu se pune problema afectarii in vreun fel a statutului judecatorilor si procurorilor.
Este de asemenea pe deplin constitutionala introducerea alin. (6) al art. 29. Departe de a fi o discriminare pe criteriul etnic, contrara art. 16 din Constitutie, aceasta prevedere da substanta dreptului constitutional la identitate prevazut de art. 6 din Legea fundamentala. Expresia acestui drept constitutional se regaseste, de altfel, si in alte acte normative, dintre care se mentioneaza Legea administratiei publice locale nr. 215/2001. O asemenea dispozitie este intrutotul constitutionala prin prisma art. 128 din Constitutia Romaniei. De altfel, nu poate fi interpretata nici ca o incalcare a egalitatii in drepturi deoarece, in aceasta privinta, si jurisprudenta Curtii Constitutionale este constanta in a arata ca modalitatea in care legiuitorul intelege sa reglementeze felul in care sunt organizate instantele prin numirea unor judecatori este de competenta exclusiva a Parlamentului.
e) Nu contravin Constitutiei nici noile prevederi, care dau posibilitatea Presedintelui Romaniei sa refuze numirea judecatorilor si procurorilor propusi de Consiliul Superior al Magistraturii.
Prevederea legala citata da eficienta prevederilor art. 1 alin. (3) din Constitutie care caracterizeaza Romania ca stat "democratic".
Trebuie amintit ca, spre deosebire de alte state, in Romania judecatorii si procurorii nu sunt alesi prin vot popular.
Presedintele Romaniei insa este ales democratic, prin vot popular si prin urmare este singurul exponent al vointei populare in raporturile cu autoritatea judecatoreasca.
Aceasta ultima calitate justifica instituirea, in favoarea Presedintelui, a unei "cai de atac" in cazul in care apreciaza ca propunerea CSM privind numirea unui judecator sau procuror nu ar fi justificata si se impune a fi reanalizata tot de catre CSM.
Esential este faptul ca, intr-o astfel de disputa, Consiliul Superior al Magistraturii are ultimul cuvant, deci isi pastreaza integral si nestirbit dreptul de a decide asupra chestiunii mentionate (Presedintele nu are posibilitatea unui al doilea refuz in cazul renominalizarii aceleiasi persoane de catre CSM).
In termeni constitutionali, acest tip de raport juridic dintre Presedinte si CSM constituie o perfecta punere in practica legislativa a principiului constitutional al "separatiei si echilibrului puterilor" pe care il mentioneaza art. 1 alin. (4) din legea fundamentala.
Analogia pe care semnatarii sesizarii o fac cu situatia in care Presedintele nu poate sa refuze numirea unor ministri care au primit votul de incredere de la Parlament este inexacta si mai cu seama irelevanta.
Spre deosebire de CSM, Parlamentul se constituie ca urmare a exprimarii, prin vot, a vointei populare.
Mult mai adecvata ar fi analogia cu procedura conform careia Presedintele poate refuza o singura data promulgarea unei legi adoptate de Parlament, situatie in care respectiva lege este reexaminata de forumul legiuitor care o poate adopta insa tot in forma initiala.
In plus, Guvernul apreciaza ca trebuie respectat principiul simetriei, consacrat si aplicat in doctrina si practica juridica. Art. 125 alineatul 1 din Constitutia Romaniei statueaza ca judecatorii sunt numiti de Presedintele Romaniei. Or principiul simetriei actelor functioneaza si in cazul actelor Presedintelui, in sensul ca semnatura Presedintelui de numire a unui judecator nu este una formala, ci una de substanta, neputandu-se sustine ca semnatura Presedintelui este de fapt o simpla formalitate. Numirea unui judecator implica o responsabilitate juridica pentru Presedintele Romaniei, fapt pentru care este pe deplin explicabila posibilitatea refuzului numirii unei persoane.
Dimpotriva, se sustine ca si anterior acestor modificari posibilitatea ca Presedintele Romaniei, in virtutea principiului simetriei mentionat mai sus, putea refuza numirea unui judecator sau procuror. Or textul nou nuanteaza acest refuz, eliminand posibilitatea unui abuz al Presedintelui, in sensul ca Presedintele Romaniei poate refuza o singura data numirea unui judecator sau procuror, pe cand vechiul text nu prevedea o asemenea limitare, Presedintele putand refuza nelimitat si fara a motiva numirea in functie a judecatorilor si procurorilor.
Au de asemenea un deplin suport constitutional prevederile legale nou-introduse care stabilesc ca numirea principalelor functii de conducere din Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Parchetul National Anticoruptie se face de catre Presedintele Romaniei, la propunerea Ministrului Justitiei si cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
Potrivit art. 94 litera c) din Constitutie, Presedintele are ca atributie numirea in functii publice, iar aceasta numire se face in conditiile legii.
Nu exista nici un text constitutional care sa reglementeze numirea in functiile de conducere din parchete, ceea ce inseamna ca aceasta se face in conditiile reglementate de lege.
Referitor la numirea conducatorilor Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si, respectiv, Parchetului National Anticoruptie, potrivit art. 132 alin. (1) din Constitutie, procurorii isi desfasoara activitatea potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei. De aceea, ministrul justitiei raspunde pentru eficienta parchetelor. In aceste conditii, ministrul justitiei trebuie sa vegheze la conducerea parchetelor pe baza principiului responsabilitatii si al eficientei.
Ministrul justitiei nu controleaza in nici un caz solutiile procurorilor, acestia fiind independenti, potrivit art. 4 alin. (1) din proiectul de modificare a Legii nr. 303/2004, iar nu numai stabili, asa cum se prevede in actuala forma a Legii nr. 303/2004. Independenta procurorilor este consacrata si prin art. 61 alin. (2) din modificarile aduse Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara.
In plus, dezbaterile din CSM - provocate de solicitarea avizului - aduc transparenta acestor numiri si revocari, avand in vedere caracterul public al sedintelor CSM, la care participa presa si oricine doreste. Se mentioneaza si faptul ca cererea de revocare a procurorilor generali si a celorlalte persoane carora li se aplica aceasta dispozitie se circumscrie unor cerinte de eficienta mentionate explicit in art. 50 din Legea nr. 303 modificata, astfel incat nu vor putea avea loc abuzuri.
Mai mult, modificarile propuse sunt in total acord cu documentele internationale in materie si chiar se ridica deasupra standardelor europene. Astfel, Recomandarea (2000)19 privind rolul procurorului in sistemul justitiei penale, adoptata de Comitetul de Ministri al Consiliului Europei, afirma in articolul 11 ca "parchetele vor da periodic si public socoteala pentru activitatile lor si, in special, pentru cum au indeplinit prioritatile". Iar in articolul 13 se recunoaste posibilitatea ca procurorii "sa faca parte din executiv sau sa fie subordonati executivului" si se cer anumite garantii, cum ar fi reglementarea prin lege a puterilor executivului asupra procurorilor, transparenta in exercitarea puterilor executivului asupra procurorilor, respectarea tratatelor internationale si a principiilor generale de drept etc. Modificarile operate de proiectul de lege merg mai departe, in sensul ca atribuie mult mai multa independenta procurorilor din Romania.
Procedura de numire si revocare a conducatorilor parchetului este conforma cu procedura de numire si revocare din alte state membre ale Uniunii Europene, precum Danemarca, Finlanda, Suedia, Germania, Irlanda, Olanda, Spania, Portugalia, Cehia, Estonia, Slovenia si altele.
f) Referitor la sustinerea inlaturarii sau amputarii serioase a drepturilor judecatorilor si procurorilor, autorii sesizarii nu fac referire decat la cel privind pensionarea, aratand ca modificarile propuse incalca principiile independentei si inamovibilitatii, respectiv al stabilitatii.
Afirmatia nu se poate retine deoarece si in sistemul reglementarii adoptate in anul 2004 principiul era acela al pensionarii la "implinirea varstei prevazute de lege", adica de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurarii sociale, care constituie dreptul comun in materie de pensionare, iar mentinerea in functie peste acea limita de varsta constituia exceptia, fiind conditionata de obtinerea unui aviz conform din partea Consiliului Superior al Magistraturii.
Noua reglementare nu inlatura principiul existent, ci doar exceptia, pornind tocmai de la faptul ca dupa implinirea varstei legale judecatorul nu mai este la fel de inamovibil si nici la fel de independent pentru ca intreaga sa activitate profesionala depinde:
- mai intai de conducerea unei instante care face (sau nu) propunerea de mentinere a sa in functie,
- apoi de membrii Consiliului Superior al Magistraturii care dau (sau nu) avizul conform de mentinere in functie.
Solutiile unui astfel de judecator nu mai ofera nici ele garantia corectitudinii si a obiectivitatii.
Se pare ca in viziunea initiatorilor sesizarii deplina independenta si inamovibilitate a judecatorilor nu poate fi realizata decat daca sunt numiti "pe viata".
Legea fundamentala nu utilizeaza insa aceasta sintagma mentionand ca judecatorii sunt inamovibili "in conditiile legii" (art. 125 alin. (1)), formulare care lasa legiuitorului libertate in definirea limitelor inamovibilitatii.
Asa a gandit de altfel si guvernul precedent cand a initiat abrogarea Legii nr. 92/1992 prin Legea
nr. 303/2004. Cu acea ocazie, limita maxima de mentinere in activitate a judecatorilor instantei supreme pensionabili a fost redusa de la 70 la 68 de ani, neconsiderandu-se acea reducere ca pe un atentat la independenta sau inamovibilitatea respectivilor magistrati.
Oricum, eliminarea posibilitatii conditionate de a mai exercita functia de magistrat dupa implinirea varstei legale de pensionare este in realitate o garantie a "inamovibilitatii" si "independentei", prin inlaturarea posibilitatii de santaj ori influentare a magistratului pensionabil.
Referitor la aceeasi chestiune este de amintit ca:
- legea fundamentala consacra un drept la pensie (art. 47 alin. (2)) care corespunde obligatiei corelative a statului de a asigura cetatenilor "un nivel de trai decent" (art. 47 alin. (1));
- mecanismul, derogatoriu, de calculare a pensiei de serviciu a magistratilor raspunde pe deplin acestei din urma obligatii;
- nu exista nici o norma constitutionala care sa justifice instituirea unei varste de pensionare mai ridicate pentru o categorie sociala sau profesionala;
- exista in schimb prevederile art. 16 alin. (1) care statueaza "egalitatea cetatenilor in fata legii", deci si in fata Legii nr. 19/2000 care constituie dreptul comun in materie de pensionare, inclusiv in ceea ce priveste limitele de varsta.
Sustinem asadar ca Legea nr. 303/2004, in forma sa initiala, redactata in mare graba in urma cu un an, nu a tinut seama de principiul constitutional instituit de art. 16 alin. (1) si ca doar prin noua reglementare se intra in ordinea constitutionala.
Nu exista insa nici o baza constitutionala care sa restranga posibilitatea legiuitorului de a reglementa rezonabil chestiunea varstei de pensionare a judecatorilor. Dispozitia legala in discutie aplica exact art. 125 alin. (1) din Constitutie care, in ceea ce priveste circumscrierea notiunii constitutionale a inamovibilitatii, prevede ca aceasta cade in sarcina legii: "Judecatorii numiti de Presedintele Romaniei sunt inamovibili in conditiile legii", iar in speta se discuta chiar de legile organizarii judiciare si statutului magistratilor (lato sensu). In acest sens, Legea nr. 303/2004 prin. art. 3 alin. (1), asa cum era formulat si in vechea reglementare ca si in noua formulare, preia "sarcina" constitutionala mai sus precizata statuand ca "Judecatorii sunt inamovibili, in conditiile prezentei legi". Cu alte cuvinte, daca acest art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 a fost considerat constitutional pana acum (si nu are cum sa nu fie din moment ce chiar art. 125 alin. (1) din Constitutie lasa definirea inamovibilitatii in sarcina legii organice), nu se vede de ce inamovibilitatea, raportata in cazul de fata la pensionarea in conditiile legii a magistratilor, ar schimba caracterul constitutional al acestui articol.
In aceeasi logica, faptul ca noua lege privind statutul judecatorilor si procurorilor trimite la legea pensiilor ne poate constitui o neconstitutionalitate pentru ca o dispozitie dintr-un act normativ poate face trimitere la alt act normativ de forta juridica egala, acesta din urma act avand rolul de "act interpretativ", adica de act ce interpreteaza o notiune, o sintagma sau un text de lege din norma interpretata. Cum Legea nr. 303/2004 si Legea nr. 19/2000 au aceeasi forta juridica (sunt legi organice, Legea nr. 19/2000 a fost adoptata in cvorumul cerut legilor organice), acest tip de trimitere este posibil, dispozitia privind pensionarea din Legea
nr. 303/2004 fiind legea interpretata, iar dispozitiile Legii nr. 19/2000 fiind normele de interpretare cu privire la varsta de pensionare a judecatorilor si procurorilor. Asadar, aici nu este vorba de autoritati publice diferite (magistrati si alte categorii de pensionabili), ci de norme de interpretare.
De altfel, chiar Legea nr. 303/2004 in vechea formulare s-a folosit de aceasta modalitate (a trimiterii unei norme la o alta norma care o interpreteaza pe prima), si anume fostul art. 83 alin. (1) (actualul art. 84 alin. (1) din noua lege), care prevede:
"Partea din pensia de serviciu care depaseste nivelul pensiei din sistemul public al asigurarilor sociale se suporta din bugetul de stat".
Prin urmare, pentru calculul pensiei de serviciu al magistratilor atunci cand aceasta depasea nivelul pensiei din sistemul public al asigurarilor sociale, legea statutului magistratilor trimitea la norma generala, la aceeasi Lege nr. 19/2000. Or in logica celor care au formulat sesizarea, acest text de lege ar fi neconstitutional. Daca ar fi asa, pe cale de consecinta, toate pensiile de serviciu care depasesc nivelul pensiei din sistemul public al asigurarilor sociale de stat nu ar mai trebui suportate din bugetul de stat. Prin urmare, partea care depaseste acest nivel nu ar mai putea fi platita pentru ca nu ar exista un text legal care sa reglementeze aceasta situatie. Ceea ce, desigur, i-ar defavoriza pe judecatorii de la ICCJ, intrucat pensiile de serviciu ale magistratilor depasesc nivelul pensiei din sistemul public al asigurarilor sociale prevazute de Legea nr. 19/2000.
In acelasi context trebuie subliniate noile privilegii instituite in favoarea judecatorilor si procurorilor:
- au fost relaxate considerabil conditiile de pensionare anticipata a judecatorilor si procurorilor care au o vechime minima de 15 ani daca diferenta pana la 25 de ani este reprezentata de activitatea de avocat;
- iar pentru a elimina diferentele de tratament intre beneficiarii pensiei de serviciu si ai celei de urmas, a fost prevazuta posibilitatea actualizarii si a acesteia din urma, in raport cu veniturile judecatorilor si procurorilor in functie.
g) Presupusa scoatere a procurorilor din sfera magistratilor si trecerea Ministerului Public sub controlul politic al Presedintelui Romaniei si al ministrului justitiei sunt simple afirmatii lipsite de continut. Proiectul nu face decat sa dea eficienta deplina reglementarii constitutionale care se refera distinct la "statutul judecatorului" si, respectiv, la "statutul procurorului"
Prevazand ca "magistratura este activitatea judiciara desfasurata de judecatori in scopul infaptuirii justitiei si de procurori in scopul apararii intereselor generale ale societatii", proiectul pune accent pe prevederile constitutionale din art. 126 si art. 131.
Conform acestei definitii, atat procurorii cat si judecatorii raman magistrati, dar se fac diferente clare pentru a da substanta rolului lor diferit in activitatea judiciara. Confuzia nedeterminata intre judecator si procuror, datorata folosirii imprecise a termenului de "magistrat" si a abordarii de catre legiuitor in mod nediferentiat a celor doua functii, fara a se avea in vedere rolul real al judecatorilor si procurorilor, a condus la condamnarea Romaniei la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in cauzele Vasilescu c. Romaniei si Pantea a Romaniei.
Sunt importante adevaratele garantii ale independentei si impartialitatii acestora, stabilite expres, prin norme juridice precise, iar nu prin formule literare. Astfel, ar trebui privite dispozitiile art. 4 alin. (1) din proiectul, de modificare a Legii nr. 303/2004, potrivit carora procurorii sunt independenti, iar nu numai stabili, asa cum se prevede in actuala forma a Legii nr. 303/2004.
Adevarate garantii de independenta si nesubordonare sunt prevederile, trecute cu vederea, care garanteaza independenta procurorilor in adoptarea solutiilor si propunerea mecanismelor pentru punerea in aplicare a acestui principiu.
Astfel, procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, in cadrul procedurii de verificare a conduitei judecatorilor si procurorilor, interventia procurorului ierarhic superior, in orice forma, in efectuarea urmaririi penale sau in adoptarea solutiei.
De asemenea, a fost prevazut in mod expres ca, in solutiile adoptate, procurorul este independent. Introducerea acestui principiu are drept consecinta, acordarea posibilitatii procurorului care a adoptat o solutie infirmata de procurorul ierarhic superior de a solicita controlul instantei competente sa judece cauza in fond, Lucrarile repartizate pot fi trecute altui procuror numai in cazul suspendarii sau al incetarii calitatii acestuia, potrivit legii, ori in absenta sa daca exista cauze obiective care justifica urgenta. Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, in cadrul procedurii de verificare a conduitei judecatorilor si procurorilor, masura dispusa de procurorul ierarhic superior (modificarea art. 61 din Legea nr. 304/2004)
(Continuarea spetei 30) |
