Spete - dreptul muncii (pct. 1- 5)

1. Instanta constitutionala este independenta fata de autoritatea judecatoreasca, nefiind inclusa in sistemul instantelor judecatoresti de drept comun. Raspunderea civila contractuala a salariatilor exista numai pentru pagubele produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor, iar obligatia de restituire priveste foloasele materiale primite necuvenit in cadrul executarii contractului individual de munca. Astfel, daca raspunderea patrimoniala se stabileste numai pentru daunele produse in legatura cu munca salariatilor, in cadrul derularii raporturilor juridice de munca, optiunea legiuitorului a fost ca si recuperarea acestor daune sa se faca in acelasi cadru, respectiv prin retineri din drepturile salariale in rate lunare.

Prin Decizia nr. 650 din 29 noiembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 274 alin. (1) si art. 275 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicata in M.Of. nr. 1.175 din 27 decembrie 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine ca dispozitiile art. 274 alin. (1) si ale art. 275 din Codul muncii, impunand ca angajatorul sa astepte 3 ani pana la recuperarea in cea mai mare parte a pagubei cauzate de salariat, practic ii interzic accesul la justitie si il pun intr-o situatie discriminatorie fata de salariat, care isi poate executa creanta imediat dupa obtinerea titlului executoriu, chiar si pe calea executarii silite.

Judecatoria Tecuci apreciaza ca exceptia ridicata este neintemeiata, intrucat dispozitiile legale criticate au rolul de a proteja salariatul aflat in stare de subordonare fata de angajator.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Incheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul apreciaza ca exceptia ridicata nu este intemeiata, procedura de recuperare prevazuta de dispozitiile legale criticate nu il defavorizeaza pe angajatorul creditor, ci, dimpotriva, se pune la dispozitia sa o procedura simplificata si facila, care nu contravine dispozitiilor constitutionale invocate.

Avocatul Poporului considera ca dispozitiile legale criticate sunt constitutionale, intrucat acestea se aplica in mod egal tuturor salariatilor, fara nici o discriminare pe considerente arbitrare, iar faptul ca angajatorul prejudiciat se poate adresa executorului judecatoresc numai daca prejudiciul nu a fost integral acoperit prin retineri lunare timp de 3 ani nu contravine principiului egalitatii in drepturi, ci constituie o masura de protectie a salariatilor, justificata de situatia speciala a acestei categorii de cetateni.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curtii Constitutionale punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Curtea, examinand Incheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, rapoartele intocmite de judecatorul-raportor, sustinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Compuneri perfecte pentru clasele III-IV

Vezi AICI detalii

Teste rezolvate de matematica pentru clasele V-VIII

Vezi AICI detalii

Literatura romana Rezumatele textelor studiate in clasele IX-XII

Vezi AICI detalii

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 274 alin. (1) si ale art. 275 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, avand urmatorul continut:
- Art. 274 alin. (1): “In cazul in care contractul individual de munca inceteaza inainte ca salariatul sa il fi despagubit pe angajator si cel in cauza se incadreaza la un alt angajator ori devine functionar public, retinerile din salariu se fac de catre noul angajator sau noua institutie ori autoritate publica, dupa caz, pe baza titlului executoriu transmis in acest scop de catre angajatorul pagubit.”
- Art. 275: “In cazul in care acoperirea prejudiciului prin retineri lunare din salariu nu se poate face intr-un termen de maximum 3 ani de la data la care s-a efectuat prima rata de retineri, angajatorul se poate adresa executorului judecatoresc in conditiile Codului de procedura civila.”

Autorul exceptiei considera ca dispozitiile legale criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) - “Egalitatea in drepturi” si ale art. 21 alin. (1) - “Accesul liber la justitie” din Constitutie.

Referitor la solicitarea reprezentantului partii, Nitu Andronache, de obligare a autorului exceptiei la plata cheltuielilor de judecata, Curtea Constitutionala constata ca, potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, “Curtea Constitutionala este independenta fata de orice alta autoritate publica si se supune numai Constitutiei si prezentei legi”. Prin urmare, instanta constitutionala este independenta fata de autoritatea judecatoreasca, nefiind inclusa in sistemul instantelor judecatoresti de drept comun. Curtea are o competenta speciala, stabilita prin art. 146 din Constitutie, pronuntand, in solutionarea exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate in fata instantelor judecatoresti, decizii definitive si general obligatorii care nu reprezinta titluri executorii precum hotararile instantelor judecatoresti. Asa fiind, Curtea nu este competenta sa se pronunte cu privire la cererile care au ca obiect obligarea vreunei parti la plata cheltuielilor de judecata, stabilirea acestei obligatii, precum si cuantumul ei constituind atributul exclusiv al instantei judecatoresti.

Analizand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea observa ca art. 270 alin. (1) din Codul muncii prevede raspunderea patrimoniala a salariatilor pentru pagubele produse angajatorului, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, iar art. 272 din acelasi cod stabileste obligatia salariatilor de a restitui suma incasata nedatorat, precum si contravaloarea bunurilor primite necuvenit ori a serviciilor ce li s-au prestat fara sa fi fost indreptatiti la acestea. Ca modalitate de acoperire a acestor daune se prevede retinerea din drepturile salariale cuvenite salariatului vinovat, in rate lunare, care nu pot fi mai mari de o treime din salariul lunar net, respectiv jumatate din salariul lunar net cand se cumuleaza si cu alte retineri.
Curtea constata ca raspunderea civila contractuala a salariatilor exista numai pentru pagubele produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor, iar obligatia de restituire priveste foloasele materiale primite necuvenit in cadrul executarii contractului individual de munca. Astfel, daca raspunderea patrimoniala se stabileste numai pentru daunele produse in legatura cu munca salariatilor, in cadrul derularii raporturilor juridice de munca, optiunea legiuitorului a fost ca si recuperarea acestor daune sa se faca in acelasi cadru, respectiv prin retineri din drepturile salariale in rate lunare.

Curtea observa ca dispozitiile legale criticate fac parte din titlul XI “Raspunderea juridica”, cap. III “Raspunderea patrimoniala” din Codul muncii, prevederile art. 274 alin. (1) avand in vedere cazul in care salariatul s-a incadrat la un alt angajator si caruia i se transmite titlul executoriu in vederea continuarii retinerilor, iar prevederile art. 275 avand ca ipoteza imposibilitatea acoperirii integrale a daunei prin retineri lunare timp de 3 ani, caz in care angajatorul se poate adresa executorului judecatoresc in conditiile Codului de procedura civila.

Prin urmare, dispozitiile legale criticate nu ingradesc accesul liber la justitie, prevazut de art. 21 din Constitutie, intrucat angajatorul se poate adresa instantelor judecatoresti pentru stabilirea existentei pagubei si a raspunderii salariatului, pentru obligarea acestuia la plata si pentru executarea silita pe calea popririi drepturilor salariale. Aceste dispozitii constituie norme speciale ale procedurii de executare, excluzand posibilitatea urmaririi pe calea executarii silite si a altor elemente de patrimoniu apartinand salariatului debitor, timp de 3 ani.

In ceea ce priveste pretinsa incalcare a principiului egalitatii in drepturi, consacrat de art. 16 alin. (1) din Legea fundamentala, Curtea retine ca angajatorul si salariatul se afla in situatii obiectiv diferite, determinate de drepturile si indatoririle lor specifice in cadrul raportului juridic de munca, si, ca atare, nu pot avea parte de tratamente juridice identice sau similare.

Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

2. Suspendarea contractului individual de munca constituie o masura temporara, putand fi dispusa de angajator fata de salariatul impotriva caruia s-a formulat plangerea penala ori s-a inceput urmarirea penala pentru savarsirea de infractiuni incompatibile cu functia detinuta. Pe perioada suspendarii salariatul nu poate detine doar functia cu care este incompatibila fapta pentru care s-a formulat plangerea penala, nefiind impiedicat sa se incadreze la alta unitate ori in alta functie chiar la aceeasi unitate. Astfel, dreptul sau la munca nu este atins. Masura suspendarii nu este contrara nici principiului prezumtiei de nevinovatie, care se aplica numai in cadrul raspunderii penale. Plangerea penala se intemeiaza pe date si pe indicii cu privire la savarsirea de salariat a unei infractiuni incompatibile cu functia detinuta, iar existenta ori inexistenta vinovatiei se stabileste prin hotarare judecatoreasca definitiva.

Prin Decizia nr. 520 din 11 octombrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicata in M.Of. nr. 985 din 7 noiembrie 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorii acesteia sustin ca dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii incalca prevederile art. 16 alin. (1), art. 24, art. 41 alin. (1) si art. 53 din Constitutie, “instituind o inegalitate in fata legii a persoanelor incadrate in munca si ingradind dreptul la munca al acestora, drept ce poate fi, astfel, restrans in mod abuziv de catre angajator pe baza unei aprecieri exclusive, bazate pe bunul sau plac”. Considera ca aceste dispozitii legale au caracter discriminatoriu si in raport cu prevederile art. 74 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, care permit suspendarea contractului individual al functionarului public numai daca s-a pus in miscare actiunea penala pentru faptele reclamate.

Tribunalul Suceava - Sectia civila apreciaza ca exceptia ridicata nu este intemeiata, iar dispozitiile legale criticate nu contravin prevederilor constitutionale invocate, deoarece salariatul al carui contract individual de munca a fost suspendat se poate incadra pe perioada suspendarii la o alta unitate sau in orice alta functie care nu este incompatibila cu fapta pentru care angajatorul a formulat plangere penala impotriva sa, si nimic nu ingradeste exercitiul dreptului la aparare. Arata ca textul de lege criticat prevede o masura de protectie a salariatului, intrucat angajatorul, dispunand suspendarea, nu poate concomitent sa desfaca contractul de munca.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Incheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii este nefondata, intrucat aceste dispozitii legale nu contravin prevederilor art. 41 alin. (1) din Constitutie. Arata ca masura suspendarii contractului individual de munca are caracter preventiv si temporar, putand fi dispusa de angajator numai impotriva salariatului banuit ca a savarsit o fapta incompatibila cu functia detinuta, iar pe perioada suspendarii salariatul respectiv nu este impiedicat sa se incadreze la alta unitate ori in alta functie. De asemenea, pentru situatia in care se va constata inexistenta faptei ori nevinovatia salariatului, alin. (2) al aceluiasi articol prevede masuri reparatorii corespunzatoare. Invoca jurisprudenta Curtii Constitutionale in materie, respectiv Decizia nr. 24/2003. Apreciaza ca, intrucat textul de lege criticat se aplica deopotriva tuturor celor aflati in situatia prevazuta in ipoteza normei legale, fara nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica sustinuta de autorul exceptiei cu privire la incalcarea prevederilor art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie este neintemeiata. Arata ca dispozitiile legale criticate nu incalca dispozitiile art. 24 si 53 din Legea fundamentala.

Avocatul Poporului apreciaza ca dispozitiile legale criticate sunt constitutionale, intrucat acestea nu contravin sub nici un aspect dreptului la aparare, salariatul al carui contract de munca s-a suspendat putand sa se adreseze instantelor judecatoresti cu cereri, opozitii si intampinari, precum si sa exercite caile legale de atac. Salariatul respectiv nu este impiedicat sa se incadreze la alta unitate ori in alta functie decat cea cu care este incompatibila fapta ce constituie obiectul acuzarii. Invoca jurisprudenta Curtii Constitutionale, respectiv Decizia nr. 24/2003 si Decizia nr. 200/2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 566 din 1 august 2002. Arata ca dispozitiile legale criticate sunt constitutionale, intrucat acestea nu instituie privilegii sau discriminari intre cetatenii aflati in situatii identice, precum si ca suspendarea nu reprezinta o sanctiune, ci o masura cu caracter preventiv.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicata.

Curtea, examinand Incheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, rapoartele intocmite de judecatorul-raportor, sustinerile partilor prezente, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2) si ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr.  53/2003 - Codul muncii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, care au urmatorul cuprins: “(1) Contractul individual de munca poate fi suspendat din initiativa angajatorului in urmatoarele situatii: [...]
c) in cazul in care angajatorul a formulat plangere penala impotriva salariatului sau acesta a fost trimis in judecata pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti.”

Autorii exceptiei sustin ca dispozitiile legale criticate incalca prevederile art. 16 alin. (1), art. 24, art. 41 alin. (1) si art. 53 din Constitutie, care au urmatorul cuprins:
- Art. 16 alin. (1): “Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.”
- Art. 24: “(1) Dreptul la aparare este garantat.
(2) In tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.”;
- Art. 41 alin. (1): “Dreptul la munca nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca este libera.”
- Art. 53: “(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii.”

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea Constitutionala constata ca aceasta este neintemeiata si, in consecinta, urmeaza a fi respinsa pentru urmatoarele considerente:

Constitutionalitatea dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. c) a fost examinata de Curtea Constitutionala in cadrul controlului prealabil exercitat asupra Codului muncii. Cu acel prilej, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 24 din 22 ianuarie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, ca aceste dispozitii legale nu incalca prevederile Constitutiei. In motivarea acestei solutii s-a retinut ca suspendarea contractului individual de munca constituie o masura temporara, putand fi dispusa de angajator fata de salariatul impotriva caruia s-a formulat plangerea penala ori s-a inceput urmarirea penala pentru savarsirea de infractiuni incompatibile cu functia detinuta. Pe perioada suspendarii salariatul nu poate detine doar functia cu care este incompatibila fapta pentru care s-a formulat plangerea penala, nefiind impiedicat sa se incadreze la alta unitate ori in alta functie chiar la aceeasi unitate. Astfel, dreptul sau la munca nu este atins. Masura suspendarii nu este contrara nici principiului prezumtiei de nevinovatie, care se aplica numai in cadrul raspunderii penale. Plangerea penala se intemeiaza pe date si pe indicii cu privire la savarsirea de salariat a unei infractiuni incompatibile cu functia detinuta, iar existenta ori inexistenta vinovatiei se stabileste prin hotarare judecatoreasca definitiva. Fapta salariatului, chiar daca nu va atrage raspunderea penala a acestuia, poate constitui abatere disciplinara, ce poate fi sanctionata inclusiv cu incetarea contractului de munca.

In situatii in care se va constata nevinovatia salariatului si dispunerea nejustificata a suspendarii contractului individual de munca, salariatul are dreptul la masuri reparatorii corespunzatoare in temeiul dispozitiilor art. 52 alin. (2) din Codul muncii, potrivit carora: “(2) In cazurile prevazute la alin. (1) lit. c), daca se constata nevinovatia celui in cauza, salariatul isi reia activitatea avuta anterior si i se va plati o despagubire egala cu salariul si celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendarii contractului.”

Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natura sa justifice schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, cele statuate in decizia mentionata isi mentin valabilitatea si in prezenta cauza, astfel incat exceptia de neconstitutionalitate invocata urmeaza sa fie respinsa ca neintemeiata.

Curtea observa ca dispozitiile legale criticate se aplica in mod egal fata de toti salariatii care se afla in situatii identice, fara privilegii si fara discriminari. Prevederile art. 52 alin. (2) din Codul muncii, pe langa reparatiile acordate salariatului al carui contract de munca s-a suspendat, reprezinta si garantii in prevenirea comportamentului abuziv al angajatorului. Intrucat dispozitiile legale examinate nu restrang exercitiul nici unui drept fundamental, prevederile art. 53 din Constitutie nu au incidenta in cauza.

In ceea ce priveste sustinerea autorului exceptiei referitoare la caracterul discriminatoriu al art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, prin raportare la prevederile art. 74 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, Curtea constata ca neconcordanta dintre legile in vigoare in aceeasi materie nu constituie o problema de constitutionalitate, ci numai neconcordanta cu principiile si normele constitutionale.

3. Intreaga legislatie a muncii se bazeaza pe principii generale care au menirea sa asigure desfasurarea raporturilor juridice de munca intr-un cadru legal, judicios si echitabil, apararea deopotriva a intereselor legitime, atat ale angajatorilor, cat si ale salariatilor. Reglementarile legale adoptate pe baza acestor principii generale trebuie sa asigure accesul liber al persoanei la o activitate economica, libera initiativa si exercitarea acestora in conditiile legii, garantate de art. 45 din Constitutie, precum si exercitarea neingradita a dreptului la munca si la protectia sociala a salariatilor, consacrat de art. 41 din Constitutie.

Prin Decizia nr. 506 din 4 octombrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 62 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicata in M.Of. nr. 982 din 4 noiembrie 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine ca dispozitiile art. 62 alin. (2) din Codul muncii, sanctionand cu nulitate absoluta decizia de concediere daca aceasta nu cuprinde precizari cu privire la termenul in care poate fi contestata si la instanta judecatoreasca la care se contesta, ingradesc dreptul angajatorului de acces liber la justitie si la un proces echitabil, precum si exercitiul dreptului sau de aparare, punandu-l in conditii de inferioritate procesuala.

Curtea de Apel Constanta - Sectia pentru cauze cu minori si de familie, precum si pentru cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale apreciaza ca exceptia ridicata nu este intemeiata, deoarece dispozitiile legale criticate nu incalca nici unul dintre textele constitutionale invocate. Arata ca precizarile impuse de textul de lege sunt necesare pentru ca salariatul sa se poata apara impotriva unor eventuale masuri abuzive ori nejustificate.

In conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia ridicata.

Guvernul considera ca dispozitiile legale criticate reprezinta o concretizare a prevederilor constitutionale referitoare la dreptul la munca si la protectia sociala a muncii. Considera ca aceste masuri de protectie “sunt de natura sa asigure exercitiul neingradit al drepturilor si al intereselor legitime ale salariatilor, ce decurg din raporturile juridice de munca, in cadrul unor eventuale litigii privind nelegalitatea sau netemeinicia deciziei de concediere, neputand fi considerate ca ar institui, in privinta angajatorului, vreo restrangere a dreptului de acces liber la justitie sau a dreptului la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil, ori o restrangere a dreptului de aparare”.

Avocatul Poporului apreciaza ca dispozitiile art. 62 alin. (2) din Codul muncii sunt constitutionale, intrucat nu contravin sub nici un aspect dreptului partilor la un proces echitabil si la solutionarea cauzei intr-un termen rezonabil. Considera ca aceste dispozitii legale au caracter procedural si dau expresie unor principii generale ale dreptului muncii, asigurand si exercitiul deplin al dreptului la aparare.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicata.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partii prezente si concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 62 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, prevederi care au urmatorul cuprins: “Decizia se emite in scris si, sub sanctiunea nulitatii absolute, trebuie sa fie motivata in fapt si in drept si sa cuprinda precizari cu privire la termenul in care poate fi contestata si la instanta judecatoreasca la care se contesta.”

Autorul exceptiei sustine ca dispozitiile legale criticate incalca prevederile art. 21 alin. (2) si (3) si art. 24 alin. (1) din Constitutie, care au urmatorul continut:
- Art. 21 alin. (2) si (3): “(2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.
(3) Partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil.”;
- Art. 24 alin. (1): “Dreptul la aparare este garantat.”

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea Constitutionala constata ca aceasta este neintemeiata si, in consecinta, urmeaza a fi respinsa pentru urmatoarele considerente:

Intreaga legislatie a muncii se bazeaza pe principii generale care au menirea sa asigure desfasurarea raporturilor juridice de munca intr-un cadru legal, judicios si echitabil, apararea deopotriva a intereselor legitime, atat ale angajatorilor, cat si ale salariatilor. Reglementarile legale adoptate pe baza acestor principii generale trebuie sa asigure accesul liber al persoanei la o activitate economica, libera initiativa si exercitarea acestora in conditiile legii, garantate de art. 45 din Constitutie, precum si exercitarea neingradita a dreptului la munca si la protectia sociala a salariatilor, consacrat de art. 41 din Constitutie.

Printre aceste reglementari legale au o importanta deosebita cele care se refera la incheierea, executarea si incetarea contractelor individuale de munca. Pentru a se preveni eventualele comportari abuzive ale angajatorilor, prin care ar leza drepturile si interesele legitime ale salariatilor, Codul muncii reglementeaza in mod expres conditiile de fond si de forma in care angajatorul poate dispune din propria initiativa concedierea salariatului, cu efect de incetare a contractului individual de munca.

In cadrul conditiilor de forma, alin. (2) al art. 62 din Codul muncii dispune ca decizia de concediere sa fie emisa in scris, sa fie motivata in fapt si in drept si sa cuprinda precizari cu privire la termenul in care poate fi contestata si la instanta judecatoreasca la care se contesta. Lipsa acestor elemente de motivare si precizari atrage nulitatea absoluta a deciziei de concediere.

Decizia de concediere reprezinta un act unilateral, manifestarea de vointa a angajatorului, care nu trebuie sa se adreseze justitiei ori altor organe pentru a solicita incetarea raporturilor juridice de munca cu un anumit salariat. In schimb, salariatul are tot interesul sa conteste in justitie masura de concediere, daca o considera ca fiind luata fara motive legale si de fapt intemeiate. Apararea impotriva unei masuri abuzive nelegale ori neintemeiate de ingradire a exercitiului dreptului la munca constituie un drept constitutional fundamental al salariatului. Acest drept il poate exercita numai in cunostinta de cauza, respectiv daca este informat in mod corespunzator despre motivele de drept si de fapt pe care angajatorul si-a intemeiat decizia si mijloacele procedurale prin care poate contesta masura luata.

Odata declansat litigiul, si angajatorul isi poate face apararea prin mijloacele procedurale legale, inclusiv prin exercitarea cailor de atac; respectarea legalitatii mijloacelor procedurale garanteaza desfasurarea unui proces echitabil pentru toate partile implicate. Precizarile cu privire la termenul de contestare si la instanta judecatoreasca competenta sa solutioneze litigiul inca de la inceput, in cuprinsul deciziei de concediere, contribuie la solutionarea cauzei intr-un termen rezonabil.

4. Desfasurarea raporturilor juridice de munca se efectueaza in conditii anume reglementate, in deplina cunostinta a drepturilor si indatoririlor partilor. Siguranta si stabilitatea acestor raporturi prezinta interes general pentru intreaga societate si interes particular atat pentru angajatori, cat si pentru salariati. Un rol deosebit de important pentru asigurarea acestor cerinte il reprezinta contractul individual de munca.

Prin Decizia nr. 448 din 15 septembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (1) si ale art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicata in M.Of. nr. 872 din 28 septembrie 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine ca dispozitiile art. 16 alin. (1) si ale art. 276 alin. (1) lit. d) din Codul muncii contravin prevederilor art. 41 si ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constitutie, deoarece instituie pentru angajator obligativitatea incheierii contractului individual de munca in forma scrisa.

Apreciaza ca se ingradeste dreptul la munca al cetatenilor, se creeaza disconfort si o serie de dificultati angajatorului, pus in situatia sa incheie contractul de munca in prima zi in care salariatul se prezinta la munca.

Judecatoria Dej apreciaza ca exceptia ridicata este neintemeiata, intrucat reglementarile legale criticate “nu sunt menite sa ingradeasca dreptul la munca al angajatilor, ci, din contra, ele sunt de natura sa-i protejeze de abuzurile la care pot fi supusi din partea angajatorului in situatia in care se prefera folosirea lor la munca fara forme legale”.

Considera ca dispozitiile de lege criticate nu au nici o legatura cu prevederile art. 135 alin. (2) lit. a) din Constitutie.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul considera ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (1) si ale art. 276 alin. (1) lit. d) din Codul muncii este neintemeiata. In acest sens arata ca prevederile de lege criticate constituie o masura de protectie a salariatilor, prin care se concretizeaza dispozitiile art. 41 din Constitutie, prin asigurarea exercitiului neingradit al drepturilor si intereselor legitime ale salariatilor, in vederea evitarii eventualelor abuzuri din partea angajatorilor.

Apreciaza ca textele de lege criticate nu contin prevederi care sa afecteze obligatia statului de a asigura libertatea comertului, protectia concurentei loiale, precum si crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie, dispozitiile art. 135 alin. (2) lit. a) din Constitutie neavand de altfel incidenta in cauza.
Avocatul Poporului apreciaza ca dispozitiile art. 16 alin. (1) si ale art. 276 alin. (1) lit. d) din Codul muncii nu contin prevederi contrare dreptului la munca si la protectia sociala a muncii.

Arata ca, in scopul eliminarii oricaror discriminari la angajare si al asigurarii stabilitatii raporturilor de munca, in Codul muncii sunt prevazute numeroase garantii menite sa impiedice comportamentul abuziv al angajatorilor, printre care “foarte importanta este stricta reglementare a conditiilor de incheiere a contractului individual de munca”. Invoca in acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale, respectiv Decizia nr. 379/2004.

Considera ca raportarea dispozitiilor de lege criticate la prevederile art. 135 alin. (2) lit. a) din Constitutie nu are incidenta in cauza.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicata.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului si dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 16 alin. (1) si ale art. 276 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, avand urmatorul cuprins:
- Art. 16 alin. (1): “Contractul individual de munca se incheie in baza consimtamantului partilor, in forma scrisa, in limba romana. Obligatia de incheiere a contractului individual de munca in forma scrisa revine angajatorului.”
- Art. 276 alin. (1) lit. d): “(1) Constituie contraventie si se sanctioneaza astfel urmatoarele fapte: [...]
d) primirea la munca a unei persoane pentru care nu a fost intocmit contract individual de munca ori stipularea in contractul individual de munca a unor clauze contrare dispozitiilor legale, cu amenda de la 20.000.000 lei la 50.000.000 lei.”

Ulterior sesizarii Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate, Legea nr. 53/2003 a fost modificata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 65/2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 576 din 5 iulie 2005, prilej cu care textul art. 16 alin. (1) a fost completat, in timp ce dispozitiile art. 276 alin. (1) lit. d) au fost preluate cu un continut asemanator in cuprinsul art. 276 alin. (1) lit. e). Astfel, textele de lege criticate au urmatorul cuprins:
- Art. 16 alin. (1): “Contractul individual de munca se incheie in baza consimtamantului partilor, in forma scrisa, in limba romana. Obligatia de incheiere a contractului individual de munca in forma scrisa revine angajatorului. Angajatorul persoana juridica, persoana fizica autorizata sa desfasoare o activitate independenta, precum si asociatia familiala au obligatia de a incheia, in forma scrisa, contractul individual de munca anterior inceperii raporturilor de munca.”
- Art. 276 alin. (1) lit. e): “(1) Constituie contraventie si se sanctioneaza astfel urmatoarele fapte: [...]
e) primirea la munca a persoanelor fara incheierea unui contract individual de munca potrivit art. 16 alin. (1), cu amenda de la 15.000.000 lei la 20.000.000 lei pentru fiecare persoana identificata, fara a depasi valoarea cumulata de 1 miliard lei”.

Curtea Constitutionala urmeaza sa se pronunte asupra constitutionalitatii acestor dispozitii legale, in noua redactare, intrucat solutia legislativa este aceeasi cu cea anterioara modificarii.

Autorul exceptiei sustine ca dispozitiile legale criticate incalca prevederile art. 41 si ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constitutie, care au urmatorul continut:
- Art. 41: “(1) Dreptul la munca nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca este libera.
(2) Salariatii au dreptul la masuri de protectie sociala. Acestea privesc securitatea si sanatatea salariatilor, regimul de munca al femeilor si al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe tara, repausul saptamanal, concediul de odihna platit, prestarea muncii in conditii deosebite sau speciale, formarea profesionala, precum si alte situatii specifice, stabilite prin lege.
(3) Durata normala a zilei de lucru este, in medie, de cel mult 8 ore.
(4) La munca egala, femeile au salariu egal cu barbatii.
(5) Dreptul la negocieri colective in materie de munca si caracterul obligatoriu al conventiilor colective sunt garantate.”
- Art. 135 alin. (2) lit. a): “Statul trebuie sa asigure:
a) libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie”.

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea Constitutionala constata ca aceasta este neintemeiata si, in consecinta, urmeaza a fi respinsa pentru urmatoarele considerente:

Desfasurarea raporturilor juridice de munca se efectueaza in conditii anume reglementate, in deplina cunostinta a drepturilor si indatoririlor partilor. Siguranta si stabilitatea acestor raporturi prezinta interes general pentru intreaga societate si interes particular atat pentru angajatori, cat si pentru salariati. Un rol deosebit de important pentru asigurarea acestor cerinte il reprezinta contractul individual de munca.

Contractul individual de munca este conventia prin care se materializeaza vointa angajatorului si a viitorului salariat de a intra intr-un raport juridic de munca. In aceasta conventie, negociata si liber consimtita, sunt prevazute, in limitele stabilite de legislatie si de contractele colective de munca, toate elementele necesare pentru cunoasterea conditiilor de desfasurare si de incetare a raportului de munca, drepturile, obligatiile si raspunderile ambelor parti.

Intrucat contractul individual de munca reprezinta cea mai concludenta dovada a ceea ce au convenit partile, documentul pe baza caruia se poate verifica in ce masura si-a indeplinit obligatiile oricare dintre parti, ce drepturi poate revendica si ce raspunderi are, chiar si in cadrul solutionarii unor eventuale litigii, incheierea lui, chiar inainte de inceperea raportului de munca si in forma scrisa, este in interesul ambelor parti.

Raspunderea pentru incheierea contractului individual de munca revine, in mod firesc, angajatorului. Existenta contractului previne comportamentul abuziv al angajatorului, dar si atitudinea incorecta a salariatului in indeplinirea sarcinilor pentru care s-a angajat. Incadrarea in munca doar cu forme legale, pe baza unor contracte individuale de munca, asigura si cunoasterea si exercitarea obligatiilor legale ce le revin celor care folosesc forta de munca salariata.

Prevederea obligatiei incheierii contractului individual de munca, in forma scrisa, precum si sanctionarea neindeplinirii acestei obligatii legale nu ingradesc in nici un fel exercitiul dreptului la munca si, cu atat mai putin, libertatea comertului.

5. Raporturile juridice de munca sunt reglementate de Codul muncii, alte acte normative cu obiect de reglementare ce vizeaza relatiile sociale de munca, precum si de contractele colective de munca. Aceste acte normative stabilesc drepturile si indatoririle minimale ale partilor raporturilor juridice de munca pe care trebuie sa le respecte atat angajatorul, cat si salariatul, conditiile de fond si de forma ale incheierii, executarii si incetarii contractelor individuale de munca, precum si regulile de solutionare a litigiilor ce s-ar ivi in legatura cu desfasurarea raporturilor juridice de munca.

Prin Decizia nr. 383 din 7 iulie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicata in M.Of. nr. 792 din 31 august 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine, in esenta, ca art. 268 din Codul Muncii se afla intr-o vadita contradictie cu prevederile art. 45 si art. 21 alin. (3) din Constitutie. Astfel, arata ca activitatea economica si libera initiativa presupun, in mod esential, dreptul persoanei fizice, individual sau in formele asociative permise de legea romana, de a-si stabili cadrul organizatoric in care sa-si desfasoare aceasta activitate. Acest drept presupune si posibilitatea conducerii unei societati de a stabili printr-o procedura proprie abaterile disciplinare si sanctiunile aplicabile pentru savarsirea unor asemenea abateri de catre angajati. In aceste conditii, regimul extrem de restrictiv al formei si cuprinsului deciziei prin care inceteaza raporturile de munca ale angajatului vatama, in opinia sa, libertatea economica, intrucat “determina persoanele sau grupurile de persoane constituite intr-o societate comerciala sa aiba rezerve fie in a-si incepe activitatea economica, fie in a o dezvolta, in masura in care restrictiile pe care le au in relatiile cu angajatul pot conduce la serioasa afectare sau chiar la blocarea activitatii sale economice”.

In ceea ce priveste contradictia dintre prevederile art. 268 din Codul muncii si dispozitiile constitutionale care consacra dreptul la un proces echitabil, arata ca “prin impunerea, cu titlu de norme de ordine publica, a unui cuprins extrem de laborios si de natura a fi interpretat in favoarea angajatului a deciziei prin care se aplica o masura disciplinara, precum si prin instituirea unei veritabile rasturnari a sarcinii probei, prin prevederile art. 287 din Codul muncii legiuitorul roman creeaza toate premisele pentru ca, in litigiul avand ca obiect contestarea valabilitatii masurii disciplinare dispuse de angajator, partile sa se afle intr-un vadit dezechilibru procesual”. In acelasi sens, aminteste si faptul ca, referindu-se la cerinta procesului echitabil, consacrata in art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca aceasta presupune “obligatia statului, prin lege si prin puterea judecatoreasca, de a nu inlatura egalitatea in plan procesual a partilor si de a nu le pune, prin orice instrument, intr-o pozitie de inferioritate una fata de cealalta”.
Curtea de Apel Constanta - Sectia pentru cauze cu minori si de familie, precum si pentru cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale considera ca exceptia de neconstitutionalitate nu este intemeiata. In acest sens, arata ca textul de lege criticat nu incalca dispozitiile art. 45 din Constitutie, instituirea unor conditii de forma in ceea ce priveste decizia de sanctionare disciplinara reprezentand o garantie pentru exercitarea efectiva a dreptului de munca. Astfel, textul de lege criticat asigura stabilitatea raporturilor de munca, legalitatea si temeinicia incetarii acestora.

In ceea ce priveste dispozitiile constitutionale care consacra dreptul la un proces echitabil, arata ca cerintele de forma impuse de textul de lege criticat nu reprezinta ingradiri ale drepturilor procesuale civile care sunt incidente in faza de judecata, drepturi care sunt aceleasi pentru toate partile. De altfel, aminteste ca sanctiunea disciplinara este o masura adoptata unilateral de angajator, in afara unui proces care, eventual, poate avea loc in fata instantei.

In conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia ridicata.

Avocatul Poporului apreciaza ca dispozitiile art. 268 din Codul muncii sunt constitutionale, intrucat au caracter procedural si dau expresie unor principii generale ale dreptului muncii, fara sa contravina dreptului partilor la un proces echitabil si la solutionarea cauzei intr-un termen rezonabil. Prevederile referitoare la conditiile de validitate ale deciziei de sanctionare reprezinta garantii indispensabile derularii contractului de munca atat pentru angajat, cat si pentru cel care angajeaza. Referindu-se la dispozitiile art. 45 din Constitutie, arata ca acestea nu sunt incidente in cauza.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutia Romaniei, ale art. 1 alin. (2) si ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispozitii care au urmatorul continut:
- Art. 268: “(1) Angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei.
(2) Sub sanctiunea nulitatii absolute, in decizie se cuprind in mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinara;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost incalcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, in conditiile prevazute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuata cercetarea;
d) temeiul de drept in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica;
e) termenul in care sanctiunea poate fi contestata;
f) instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata.
(3) Decizia de sanctionare se comunica salariatului in cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii si produce efecte de la data comunicarii.
(4) Comunicarea se preda personal salariatului, cu semnatura de primire, ori, in caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandata, la domiciliul sau resedinta comunicata de acesta.
(5) Decizia de sanctionare poate fi contestata de salariat la instantele judecatoresti competente in termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicarii.”
In opinia autorului exceptiei, textul de lege criticat contravine urmatoarelor prevederi constitutionale:
- Art. 21 alin. (3): “Partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil.”
- Art. 45: “Accesul liber al persoanei la o activitate economica, libera initiativa si exercitarea acestora in conditiile legii sunt garantate.”

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca dispozitiile art. 41 alin. (1) teza intai din Constitutie prevad ca “Dreptul la munca nu poate fi ingradit”. In vederea exercitarii efective a acestui drept, legislatia muncii trebuie sa prevada garantii si raspunderi corespunzatoare, atat prin norme de drept substantial, cat si prin norme de drept procesual.

Raporturile juridice de munca sunt reglementate de Codul muncii, alte acte normative cu obiect de reglementare ce vizeaza relatiile sociale de munca, precum si de contractele colective de munca. Aceste acte normative stabilesc drepturile si indatoririle minimale ale partilor raporturilor juridice de munca pe care trebuie sa le respecte atat angajatorul, cat si salariatul, conditiile de fond si de forma ale incheierii, executarii si incetarii contractelor individuale de munca, precum si regulile de solutionare a litigiilor ce s-ar ivi in legatura cu desfasurarea raporturilor juridice de munca.

Reglementarile legale care urmaresc asigurarea stabilitatii raporturilor juridice de munca apara interesele legitime atat ale salariatilor, cat si ale angajatorilor. Stabilirea limitativa a cazurilor in care si a motivelor pentru care incetarea raporturilor juridice de munca poate avea loc din initiativa si din vointa unilaterala a angajatorului reprezinta cea mai importanta garantie pentru exercitarea dreptului la munca. Conditiile de forma si de continut ale actului prin care angajatorul dispune incetarea contractului individual de munca sunt impuse de lege pentru a preveni eventualele abuzuri din partea angajatorilor, precum si pentru a avea suficiente elemente de verificare a legalitatii si temeiniciei masurii dispuse. Aceste exigente sunt justificate, in mod special, in cazurile in care incetarea raportului juridic de munca se dispune ca o masura de sanctionare disciplinara.

Obligatia angajatorului, prevazuta de art. 268 din Codul muncii, de a inscrie, sub sanctiunea nulitatii absolute, anumite date in decizia prin care dispune aplicarea unei sanctiuni disciplinare nu are nici o legatura cu dreptul oricarei persoane de acces liber la o activitate economica, la libera initiativa si de exercitare a acestora. Potrivit prevederilor art. 45 din Constitutie, acest drept fundamental poate fi exercitat in conditiile legii. Asadar, persoana care accede la o activitate economica pe baza liberei sale initiative si utilizeaza forta de munca salariata are obligatia sa respecte reglementarile legale referitoare la incheierea, executarea si incetarea contractelor individuale de munca.

De asemenea, Curtea retine ca intocmirea si comunicarea deciziei de sanctionare disciplinara sunt operatiuni anterioare desfasurarii procesului pentru solutionarea litigiului. Dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constitutie, se realizeaza prin posibilitatea asigurata tuturor partilor procesului de a se folosi de toate regulile si garantiile procesuale in vederea apararii si realizarii intereselor lor legitime, ceea ce nu are nici o legatura cu cerintele legale privind forma si continutul actelor de dispozitie ale angajatorului.