Decizia Curtii Constitutionale este definitiva si general obligatorie
Patronatele spera ca, de-acum, solicitarile le vor fi rezolvate in termene rezonabile
Curtea Constitutionala a dat ieri dreptate reprezentantilor IMM-urilor, considerand ca trecerea Registrului Comertului din subordinea Ministerului Justitiei in cea a Camerelor de Comert este neconstitutionala. "In sedinta din data de 10 decembrie 2009, Curtea Constitutionala a solutionat, in cadrul controlului anterior promulgarii legii, prevazut de art.146 lit.a) din Constitutie, sesizarea asupra neconstitutionalitatii Legii pentru modificarea si completarea Legii camerelor de comert din Romania nr.335/2007 si a Legii nr.26/1990 privind Registrul Comertului, sesizare formulata de un numar de 56 de deputati. In urma deliberarii, Curtea Constitutionala a constatat, cu majoritate de voturi, ca legea este neconstitutionala", noteaza Curtea Constitutionala intr-un comunicat, precizand ca decizia este definitiva si general obligatorie.
Pe rolul Registrului Comertului exista peste 13.000 de solicitari ale agentilor economici care nu pot fi rezolvate cu celeritate, termenele acordate fiind decalate cu pana la 9 luni din cauza volumului mare de lucrari. Patronatele, care au solicitat in nenumarate randuri deblocarea activitatii Registrului, spera ca, prin decizia de ieri a Curtii Constitutionale, situatia va intra pe fagasul normal, solicitarile lor urmand a fi rezolvate in termene rezonabile.
MJ: S-ar fi periclitat aplicarea unor directive europene
Presedintele Traian Basescu anunta, luna trecuta, ca va retrimite la Parlament legea prin care Oficiul National al Registrului Comertului trece din subordinea Ministerului de Justitie in cea a Camerelor de Comert, anunt facut ca urmare a nemultumirilor reprezentantilor IMM fata de acest act normativ si a propunerii Ministerului Justitiei.
In sprijinul solicitarii sale, ministerul sustinea ca proiectul de lege ridica probleme de constitutionalitate si conformitate cu alte legi in vigoare. "Prin trecerea ONRC din subordinea MJLC in subordinea Camerelor de Comert (institutii private), se pun in discutie programele de cooperare juridica in plan european, cum sunt E-justice si N-lex, precum si aplicarea unor directive europene in materia societatilor comerciale. De asemenea, se ignora si pericliteaza mecanismele moderne, care functionau bine pana in acest moment, de publicitate si aplicare a procedurilor in materia insolventei si regimul societatilor comerciale si a comerciantilor. Sunt afectate si aplicabilitatea reglementarilor in materia combaterii spalarii banilor si finantarii terorismului, care stabilesc obligatii clare in acest sens", sustinea la 3 noiembrie Alina Bica, secretar de stat in cadrul MJLC.
Sursa:
Infoportal
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Intrebare: La solicitarea salariatilor si cu acceptul acestora se poate accepta un program de lucru de 16 ore urmat de 48 de ore de sau minim 32 libere? motivatia este lipsa de personal calificat pe piata muncii - salvamar
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: Va rog sa-mi spuneti daca este specificat undeva cite zile libere se acorda la casatoria unui salariat. Suntem intreprindere mica si nu avem contract colectiv de munca doar regulament unde am prevazut 2 zile libere pentru casatorie. Este alta reglementare in afara de Codul muncii unde spune ca se acorda zile libere pentru casatorie conform contrat colectiv de munca sau regulament? Societatea a fost infiintata in anul 2020.
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: Daca dorim sa angajam un candidat cu experienta si certificari in domeniul achizitiilor publice, dar cu diploma de Inginer diplomat, Profilul Inginerie economica, Specializarea Inginerie si manangement in alimetatie publica si agroturism, Facultatea de Management, inginerie economica in agricultura si dezvoltare rurala Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara, o putem face pe postul de Economist cu atributii specifice achizitiilor publice pana la introducerea in Nomenclatorul...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<