COMUNICAT
Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Pitesti efectueaza cercetari penale fata de inculpatul BOGACIU DUMITRU AURELIAN, arbitru de fotbal in lotul divizionar A, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de luare de mita, in forma continuata.
Din Ordonanta de punere in miscare a actiunii penale intocmita de procurori a rezultat ca la data de 2 octombrie 2008, inculpatul Bogaciu Dumitru Aurelian, in calitate de arbitru de fotbal, desemnat de Federatia Romana de Fotbal sa arbitreze ca arbitru principal meciul FC ARGEs – UNIVERSITATEA CRAIOVA (desfasurat in data de 03 octombrie 2008 in municipiul Pitesti) din cadrul Ligii I, a primit de la inculpatul Penescu Gheorghe Cornel, prin intermediul inculpatului Facaleata Liviu Ilie, suma de 5.000 USD pentru a favoriza echipa F.C.ARGES Pitesti, cu ocazia desfasurarii partidei.
De asemenea, la data de 19 noiembrie 2008, inculpatul a acceptat si beneficiat de oferta facuta de inculpatul Facaleata Liviu Ilie de a fi cazat, cu titlu gratuit, la un hotel din Municipiul Pitesti (in conditiile in care nu fusese delegat sa arbitreze in acele zile vreun meci in municipiul Pitesti) in scopul favorizarii echipei FC ARGES Pitesti la meciurile urmatoarele din Liga I, cand va fi desemnat de catre Federatia Romana de Fotbal – Comisia Centrala a Arbitrilor sa le arbitreze, contravaloarea cazarii fiind in suma de 374 lei.
Inculpatului i s-au adus la cunostinta acuzatiile in conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedura penala, iar la data de 29 aprilie 2009, procurorii anticoruptie au dispus retinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore. La data de 30 aprilie 2009, Tribunalul Arges a dispus masura arestarii preventive pe 29 de zile fata de inculpatul Bogaciu Dumitru Aurelian.
In aceeasi cauza se efectueaza acte de urmarire penala pentru fapte de coruptie si fata de inculpatii Penescu Gheorghe Cornel, Facaleata Liviu Ilie, Constantin Gheorghe, Libertatu Cristian, Corpodean Sorin, Savaniu Marcel si Lica Marcel, toti aflati in stare de arest preventiv pentru o perioada de 29 de zile, ca urmare a masurilor dispuse de Tribunalul Arges la datele de 14 aprilie 2009 si 23 aprilie 2009 (detalii in comunicatele nr. 91/VIII/3 si 99/VIII/3).
In aceeasi cauza, se efectueaza investigatii penale si fata de alte persoane.
La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiteri din cadrul M.A.I. - Directia Generala de Informatii si Protectie Interna.
Facem precizarea ca punerea in miscare a actiunii penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala necesara in vederea propunerii unor masuri preventive, activitate care nu poate, in nicio situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.
BIROUL DE INFORMARE SI RELATII PUBLICE
Sursa: dna.ro
Copilul tau este gata de
Evaluarea Nationala?

Descarca GRATUIT
"Teste Rezolvate pentru Evaluarea Nationala "