Politistii au depistat doua persoane pe numele carora fusesera eliberate mandate europene de arestare, de catre autoritatile competente din Cipru, respectiv Italia, conform datelor furnizate de Inspectoratul General al Politiei Romane.
Primul caz de acest gen a fost inregistrat joi dimineata, in jurul orei 06.30, cand politistii din Gheorghieni, jud. Harghita l-au ridicat pe Misaila Elvis Justin,in varsta de 23 ani.
Pe numele sau, Tribunalul Districtual Nicosia a emis, la data de 29 ianuarie un mandat european de arestare pentru savarsirea infractiunilor de conspiratie la comiterea unei infractiuni majore, furt savarsit de un functionar si furt dintr-un seif inchis, fapte incriminate de Codul Penal al Republicii Cipru.
Cel in cauza se afla, in prezent, in arestul IPJ Mures, urmand a se proceda in functie de hotararea Sectiei Penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Cel de-al doilea caz a fost inregistrat joi, in jurul pranzului, cand politistii gorjeni l-au identificat si ridicat din Bucuresti pe Ali Asan Denis, in varsta de 26 ani.
Pe numele sau, autoritatile italiene au emis un mandat european de arestare pentru savarsirea infractiunii de viol.
Cel in cauza a fost prezentat Parchetului de pe langa Curtea de Apel Craiova, in prezent aflandu-se in arestul IPJ Dolj.
Sursa: Amos News
Copilul tau este gata de
Evaluarea Nationala?

Descarca GRATUIT
"Teste Rezolvate pentru Evaluarea Nationala "