Un proiect editorial marca Rentrop&Straton
Liderul informatiilor specializate din Romania
Actualizari legislative. Modele. Explicatii.
E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager

Masuri convenite de ministrii justitiei din Romania si Italia

Ministrul Justitiei, Tudor Chiuariu, a aflat cu consternare si profund regret despre fapta comisa de un cetatean roman, ieri, 31 octombrie 2007, la Roma, se arata intr-un comunicat remis AMOS News.

Tudor CHIUARIU l-a asigurat pe omologul sau italian, Clemente MASTELLA, ca autoritatile judiciare romane vor coopera eficient cu autoritatile italiene pentru prevenirea si pentru combaterea faptelor penale savarsite de cetatenii romani pe teritoriu italian.

Intre Romania si Italia exista un acord privind transferul persoanelor condamnate carora li s-a aplicat masura expulzarii, semnat in 2003 si ratificat in 2006.

In baza acestui acord, cei doi ministri au convenit ca, pana la sfarsitul anului, sa asigure transferul a aproximativ 100 de cetateni romani, condamnati in Italia, pentru executarea restului de pedeapsa, in penitenciarele din Romania. Alte 100 de persoane vor fi transferate in 2008.

De asemenea, cei doi ministri au hotarat sa aiba, in cel mai scurt timp, o intalnire la Roma, pentru a stabili si alte masuri concrete, pentru imbunatatirea cooperarii dintre autoritatile celor doua state.

Demersul de astazi a fost precedat de o discutie bilaterala, la nivel de ministri, privind cooperarea judiciara si responsabilizarea fiecarui Guvern privind proprii cetateni, la 18 septembrie a.c., la Bruxelles, si de o intalnire la nivel de experti, care a avut loc ieri, 31.10.2007, la Bucuresti.  

Romania dispune de un cadru juridic adecvat pentru cooperarea judiciara in materie penala dintre cele doua tari, in toate fazele procesului penal.

Pe de alta parte, intelegand emotia pe care aceasta fapta a creat-o in randul opiniei publice italiene, ministrul roman al justitiei subliniaza ca toate masurile pe care autoritatile italiene si cele romane le vor lua vor avea in vedere persoanele care au incalcat legea, si nu cetatenii romani, in general.

Asa cum in Italia exista o comunitate romaneasca considerabila, tot asa in Romania exista una italiana. La aceasta stare de fapt s-a ajuns natural, datorita compatibilitatilor care exista intre cele doua popoare si culturi. Ar fi regretabil ca astfel de fapte sa conduca la tensionarea relatiilor dintre cele doua popoare.

Ministrul roman al justitiei a asigurat autoritatile italiene de tot sprijinul necesar pentru ca astfel de evenimente regretabile sa fie prevenite.

Sursa: Amos News

Copilul tau este gata de
Evaluarea Nationala?

Teste Rezolvate pentru Evaluarea Nationala

Descarca GRATUIT
"Teste Rezolvate pentru Evaluarea Nationala "

Primeste GRATUIT Testele Rezolvate si Informatii Oficiale, direct pe email.

©2026 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016