Un proiect editorial marca Rentrop&Straton
Liderul informatiilor specializate din Romania
Actualizari legislative. Modele. Explicatii.
E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager

NUP-ul in cazul ministrului Atanasiu ramane definitiv

Verdictul de neincepere a urmaririi penale in cazul fostului ministru al apararii Teodor Atanasiu a ramas definitiv, avand in vedere ca nici consilierul prezidential Adriana Saftoiu, nici social-democratul Eugen Bejinariu nu au contestat decizia instantei.


Potrivit Codului de Procedura Penala, partile interesate aveau la dispozitie 20 de zile pentru a formula plangere la instanta de judecata competenta (Curtea Suprema -n.r).
De asemenea, verdictul dat de completul de trei judecatori de la Curtea Suprema, oricare ar fi fost el, putea fi atacat cu recurs de partile interesate, in termen de 10 zile, la Completul de noua judecatori al Inaltei Curti.


Pentru ca nu s-a facut plangere in instanta, rezolutia de NUP, confirmata de procurorul general al Romaniei, a ramas definitiva.


Teodor Atanasiu a fost suspendat din functia de ministru al apararii pe data de 12 septembrie, cand presedintele Traian Basescu a si semnat decretul de suspendare, dupa ce consilierul prezidential Adriana Saftoiu si deputatul PSD Eugen Bejinariu au depus la Parchetul Militar doua plangeri penale.


Procurorii militari au decis, pe 6 octombrie, neinceperea urmaririi penale (NUP) in cazul lui Atanasiu, dar presedintele Traian Basescu a declarat ca va anula decretul de suspendare dupa trecerea termenului legal de 20 zile, perioada in care solutia procurorilor poate fi atacata la Inalta Curte de Casatie si Justitie. O prima cale ar fi fost ca Adriana Saftoiu, Eugen Bejinariu sau Administratia Prezidentiala sa nu atace in instanta, pana la 26 octombrie, solutia de NUP data de procurorii militari.


Procurorii Sectiei Parchetelor Militare au dispus neinceperea urmaririi penale fata de Teodor Atanasiu sub aspectul savarsirii infractiunilor de abuz in serviciu contra intereselor publice si abuz in serviciu contra intereselor persoanelor ca urmare a plangerilor formulate de consilierul prezidential Adriana Saftoiu si de deputatul Eugen Bejinariu.


Prima plangere penala impotriva ministrului apararii, Teodor Atanasiu, a fost depusa la inceputul lunii iulie de consilierul prezidential Adriana Saftoiu, `pentru abuz in serviciu contra persoanei`. Demersul purtatorului de cuvant al Administratiei Prezidentiale survenea declaratiilor facute de ministrul apararii, legate de faptul ca `Saftoiu ar manipula, prin informatii, presa`.


Cea de a doua plangere penala a fost depusa de deputatul PSD Eugen Bejinariu, membru in Comisia de aparare a Parlamentului, care l-a acuzat pe Atanasiu de abuz in serviciu. Bejinariu a sustinut ca, dupa audierea ministrului apararii si a generalului Eugen Badalan, seful Statului Major General, la comisiile de aparare reunite ale Parlamentului, au fost remarcate grave deficiente de comunicare intre ministru, seful SMG si cel al Directii Generale de Informatii a Armatei.


Teodor Atanasiu a demisionat pe 25 octombrie din functia de ministru al apararii, presedintele Traian Basescu semnand in aceeasi zi decretul de numire in functie a democratului Sorin Frunzaverde.

sursa: Rompres

Copilul tau este gata de
Evaluarea Nationala?

Teste Rezolvate pentru Evaluarea Nationala

Descarca GRATUIT
"Teste Rezolvate pentru Evaluarea Nationala "

Primeste GRATUIT Testele Rezolvate si Informatii Oficiale, direct pe email.

©2026 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI