Un proiect editorial marca Rentrop&Straton
Liderul informatiilor specializate din Romania
Actualizari legislative. Modele. Explicatii.
E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager

Sanctiuni drastice pentru soferii indisciplinati, prevazute de noul Cod Rutier

Noul Cod Rutier, care va intra in vigoare la 1 decembrie 2006, prevede sanctiuni aspre pentru soferii care vor incalca regulile de circulatie.


`Ei trebuie sa cunoasca faptul ca pot ramane fara permis pentru o perioada de 30 de zile, daca ignora culoare rosie a semaforului, daca efectueaza o depasire neregulamentara sau cand nu acorda prioritate vehiculelor sau pietonilor`, a declarat miercuri, Agentiei ROMPRES, comisar-sef Dumitru Jianu, seful Directiei Politie Rutiera (DPR) din cadrul IGPR.


Potrivit oficialului DPR, daca aceste manevre au condus la producerea unui accident de circulatie din care au rezultat numai pagube materiale, celui in cauza i se retine permisul pentru 60 de zile.


In cazul in care soferul conduce in stare de ebrietate, circula cu o viteza cu peste 50 de kilometri pe ora mai mare decat cea admisa de lege, nu respecta regulile de circulatie la nivelul de trecere a caii ferate sau circula cu un autovehicul cu defectiuni tehnice grave la sistemul de franare sau la cel de directie, acesta risca sa ramana fara permis 90 de zile.


Totodata, noua lege a circulatiei prevede ca, pentru a reintra in posesia permisului, cel in cauza trebuie sa promoveze un test grila de cunoastere a regulilor de circulatie, iar perioada de suspendare a carnetului de conducere se prelungeste pana la promovarea acestui test.


O alta prevedere importanta a noii legi, o constituie introducerea punctelor de penalizare si amenda, care ii vor obliga pe soferi sa respecte toate regulile de circulatie, inclusiv portul centurii de siguranta. Cel care acumuleaza 15 puncte de penalizare risca sa ramana fara permis pe o perioada de 30 de zile.


Totodata, seful Directiei Politiei Rutiere s-a referit la pietonii care risca sa poarte intreaga raspunderii a accidentarii lor, in cazul in care sunt surprinsi si loviti ca urmare a traversarii prin locuri nepermise sau la culoarea rosie a semaforului, in conditiile in care soferul vehicolului implicat in accident a respectat prevederile legale rutiere.


Pe de alta parte, seful DPR a mentionat ca, pentru a reduce numarul accidentelor de circulatie si pentru a crea o stare de siguranta rutiera, este nevoie de o politie puternica, cu o infrastructura corespunzatoare si o lege, `asa cum este cea care va intra in vigoare curand`.


`Din pacate, infrastructura in majoritatea tarilor aflate in tranzitie are multe de suferit`, a spus Jianu.


El a adaugat ca in aceste tari se concentreaza peste 70% din numarul total al accidentelor de circulatie la nivel mondial.

sursa: Rompres

Copilul tau este gata de
Evaluarea Nationala?

Teste Rezolvate pentru Evaluarea Nationala

Descarca GRATUIT
"Teste Rezolvate pentru Evaluarea Nationala "

Primeste GRATUIT Testele Rezolvate si Informatii Oficiale, direct pe email.

©2026 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016