Societatea civila si-a reluat duminica apelul catre Parlament, prin care solicita adoptarea urgenta a legii lustratiei si sprijin pentru finalizarea dosarelor Revolutiei si mineriadelor.
"Consideram ca, indiferent de criticile ce pot fi aduse Raportului, nici un roman de buna credinta nu poate contesta justetea unei asemenea condamnari. Cu toate acestea, impotriva evidentei acestor crime, la data de 18 decembrie 2006, s-a incercat tocmai in Parlamentul Romaniei impiedicarea condamnarii crimelor comunismului.
Reamintim ca, in vreme ce in toate celelalte tari comuniste din Europa caderea comunismului s-a produs fara inregistrarea de victime, in Romania prabusirea dictaturii comuniste s-a soldat cu peste 1.100 de morti si peste 3.300 de raniti. Printre cei cercetati de Justitie ca responsabili ai acestui masacru se afla personalitati publice si politice, unele prezente chiar in Parlamentul Romaniei.
Tentativa de impiedicare a condamnarii oficiale a crimelor comunismului, incercata la 17 ani de la caderea oficiala a acestuia, confirma faptul ca flagelul comunist nu a fost invins decat partial in decembrie 1989", se spune in documentul in cauza.
De aceasta data, scrisoarea este insotita de semnaturile peste 700 de intelectuali, la care se dauga spriijinul venit din partea a un milion de sindicalisti si sase ONG-uri.
Noul demers vine dupa pe data de 17 martie, Parlamentului i-a fost remisa o scrisoare similara ca text si continut. Autorii apelului considera ca actuala criza politica "reprezinta o incercare de a bloca urmarile firesti ale condamnarii oficiale a comunismului” de catre presedintie.
Sursa: Amos News
Copilul tau este gata de
Evaluarea Nationala?

Descarca GRATUIT
"Teste Rezolvate pentru Evaluarea Nationala "