Aspecte teoretice-Articolul(3)-Materia Drept de Proprietate

Daca ar face un asemenea lucru, Curtea Constitutionala insasi ar incalca Constitutia si principiile dreptului, pentru ca ar inlatura un abuz, o ilegalitate, printr-o arogare abuziva de competenta, ceea ce este evident in afara ideii de justitie constitutionala. Clarificarea si rezolvarea unor asemenea situatii revin numai autoritatilor publice competente potrivit legii, inclusiv instantelor judecatoresti. In raport cu considerentele mai sus mentionate, sub aspectul dreptului constitutional, suntem in prezenta unei exceptii de neconstitutionalitate, in sensul art. 144 lit. c) din Constitutie, in ipoteza in care norma vizata prin exceptie este in vigoare si contrara Constitutiei.

Curtea Constitutionala este competenta¹⁰ sa se pronunte asupra exceptiei de neconstitutionalitate formulate, desi dispozitiile legale invocate a fi neconstitutionale sunt anterioare intrarii in vigoare a Constitutiei, deoarece instanta judecatoreasca a apreciat ca, in principiu, textele nu sunt neconstitutionale si deci, in raport cu art. 150 alin. (1) din Constitutie, a considerat ca au ramas in vigoare, iar pe baza lor s-au stabilit, dupa intrarea in vigoare a Constitutiei din anul 1991, raporturi juridice, astfel cum prevede art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Constitutia din 1991 nu retroactiveaza¹¹ si, ca atare, pentru legile anterioare, ca in cazul Decretului nr. 92/1950, se pune problema daca ele mai sunt sau nu in vigoare (art. 150 alin. (1) din Constitutie), dupa cum sunt conforme sau incalca o prevedere constitutionala; din considerentele invocate de instanta rezulta ca ne aflam in prezenta conflictului legilor in timp, pentru solutionarea caruia este necesar a se deosebi dreptul subiectiv, constituit potrivit legii anterioare, de cel constituit legii posterioare.

Intrucat ne aflam in prezenta¹² unor dispozitii legale anterioare Constitutiei, despre care se sustine ca sunt contrare acesteia, trebuie solutionat conflictul legilor in timp, in functie de modul in care s-a constituit dreptul subiectiv de proprietate, potrivit legii anterioare, sau potrivit legii posterioare.

In principiu, dreptul subiectiv de proprietate constituit potrivit legii anterioare nu poate fi desfiintat de legea posterioara, deoarece aceasta ar implica o aplicare retroactiva a noii legi, ceea ce este contrar art. 15 alin. (2) din Constitutie, conform caruia legea dispune numai pentru viitor. Deci legea noua poate doar, spre a evita retroactivitatea, sa reconstituie dreptul anterior, ceea ce, insa, are efecte numai ex nunc fiind in prezenta unui nou drept ce se naste in baza unui act juridic constitutiv, actul de reconstituire.

Noua lege nu poate desfiinta acest drept, ci numai reglementa modalitatile de reconstituire a dreptului de proprietate.

Legea noua¹³ poate doar, spre a evita retroactivitatea, sa reconstituie dreptul anterior, ceea ce, insa, are efecte numai ex nunc fiind in prezenta unui nou drept ce se naste in baza unui act juridic constitutiv, actul de reconstituire.

Curtea Constitutionala este competenta¹⁴ sa solutioneze exceptia, desi instanta a apreciat ca actele normative ar fi neconstitutionale, deoarece aceasta nu are in vedere aplicarea unei legi anterioare Constitutiei la raporturi juridice stabilite dupa intrarea ei in vigoare, ci este vorba de efectele aplicarii unei legi anterioare Constitutiei, respectiv raporturi juridice stabilite anterior intrarii in vigoare a Constitutiei din anul 1991. Asa fiind, nu se pune problema de a alege intre competenta instantei in caderea careia este aplicarea legii si competenta Curtii Constitutionale, ci de admisibilitatea exceptiei de neconstitutionalitate si, deci, competenta apartine Curtii.

Partea care a invocat exceptia nu o mai poate reitera, intrucat, fiind contrara puterii lucrului judecat, ea este inadmisibila. Daca exceptia respinsa este din nou invocata, dar de alta parte, nu exista puterea de lucru judecat. Decizia anterioara de respingere este, insa, obligatorie potrivit art. 145 alin. (2) din Constitutie, astfel ca atat timp cat motivele care au justificat-o subzista in continuare, fiind aceleasi, rezolvarea exceptiilor ulterioare de aceeasi natura nu poate fi alta.

Constatarea neconstitutionalitatii Decretului 92/1950 pe baza Constitutiei din 1991 nu este posibila in temeiul criteriului ierarhic, al suprematiei Constitutiei, deoarece ar insemna sa se confere regimului constitutional actual un efect retroactiv, ceea ce interzice art. 15 alin. (2) din Constitutie, si nici in temeiul art. 150 alin. (1) din Constitutie, potrivit principiului “lex posterior derogat priori”, deoarece este vorba de un drept constituit conform unei legi anterioare, care nu poate fi stins fara a se da putere retroactiva legii noi si fara a se incalca dispozitiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Referitor la imprejurarea¹⁵ daca se poate ridica exceptia de neconstitutionalitate in conditiile in care legea a carei aplicare s-a facut a fost adoptata inainte de intrarea in vigoare a Constitutiei Romaniei din 1991, se are in vedere, pe de o parte, ca, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, aceasta este singura in drept sa hotarasca asupra competentei sale, conform art. 144 din Constitutie, iar pe de alta parte, potrivit art. 3 alin. (1) din aceeasi lege, competenta Curtii nu poate fi contestata de nici o autoritate. Desigur, aceasta competenta poate aparea numai atunci cand, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, raporturile juridice fie de drept substantial, fie de drept procesual, au fost stabilite dupa intrarea in vigoare a Constitutiei.

Potrivit principiului neretroactivitatii legii, Constitutia dispune numai pentru viitor. In temeiul acestui principiu, prevederile art. 144 lit. c) din Constitutie, conform carora Curtea Constitutionala hotaraste asupra exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate in fata instantelor judecatoresti privind neconstitutionalitatea legilor si a ordonantelor, trebuie intelese in sensul ca se refera numai la actele normative de acest fel, adoptate dupa intrarea in vigoare a Constitutiei.

Nu mai putin insa, potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie, legile si toate celelalte acte normative raman in vigoare in masura in care ele nu contravin Constitutiei. Daca ele sunt contrare acesteia, concluzia logica este ca ele au fost abrogate implicit, fapt intarit de altfel si de principiul ca legea posterioara abroga pe cea care i-a precedat, daca este contrara. Prin urmare, abrogarea dispozitiei legale anterioare Constitutiei, potrivit art. 150 alin. (1) al acesteia, presupune neconformitatea sa cu Constitutia, adica este rezultatul neconstitutionalitatii ei.

Instanta de drept comun are nu numai dreptul, dar si obligatia sa stabileasca daca textul de lege a carui aplicare urmeaza sa se faca mai este sau nu in vigoare. Aceasta implica faptul ca ea trebuie sa se pronunte, cand este cazul, asupra imprejurarii daca textul in cauza a fost sau nu abrogat, explicit sau implicit.

Daca insa, ca in speta, exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicata si instanta de drept comun nu a fost statuati in acest sens, ea se desesizeaza sub acest aspect, exceptia urmand, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sa fie trimisa spre solutionare Curtii Constitutionale, instanta urmand sa-si exprime in incheierea pe care o pronunta in acest scop doar o simpla opinie care nu se reflecta in cadrul interlocutoriu al acestei incheieri.

 In situatia in care, desi nu a suspendat judecarea cauzei, dar a sesizat prin incheiere Curtea Constitutionala, instanta de drept comun nu ar putea sa statueze ca legea a fost sau nu abrogata implicit. Sesizata cu o astfel de exceptie, Curtea Constitutionala nu poate refuza sa o solutioneze, desi nu este vorba despre o lege adoptata dupa intrarea in vigoare a Constitutiei, ci despre una care a fost abrogata implicit prin aceasta, intrucat sunt in discutie raporturi juridice de drept substantial sau procesual stabilite dupa intrarea in vigoare a Constitutiei. Este de retinut ca, in aceasta din urma ipoteza, va trebui facut in prealabil un examen al conformitatii legii atacate cu prevederile Constitutiei, pentru ca numai astfel se poate stabili daca legea a fost sau nu abrogata implicit.

Potrivit dispozitiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constitutionala este singura in drept sa stabileasca, desigur in conditiile legii, asupra competentei sale. Ea se considera competenta sa solutioneze problema privitoare la abrogarea implicita prin Constitutie a unei legi anterioare in situatia in care a fost sesizata in mod legal asupra unei exceptii de neconstitutionalitate. A proceda altfel ar insemna, pe de o parte, o prelungire inutila a procesului, iar pe de alta parte, a se deroga de la o solutie care semnifica o aplicare corecta a Constitutiei.

Este adevarat¹⁶ ca dispozitiile atacate ca neconstitutionale sunt anterioare Constitutiei si in legatura cu ele se pune problema abrogarii, in temeiul art. 150 alin. (1) din Constitutie, dar aceasta virtute abrogativa a Constitutiei nu se impune prin ea insasi. Ea presupune confruntarea dintre Constitutie si dispozitia legala anterioara, pentru a face aplicarea principiului “lex posterior derogat priori” si a asigura suprematia Constitutiei asupra actelor inferioare. Iar aceasta confruntare nu reprezinta altceva decat o forma a controlului de constitutionalitate.

Desigur, fiind vorba si de o problema a aplicarii legii in timp, aceasta forma a controlului de constitutionalitate, si numai ea, este si la indemana organelor care aplica legea, inclusiv a instantelor judecatoresti. Daca insa instanta judecatoreasca nu constata abrogarea, nici chiar in incheierea de sesizare a Curtii, inseamna ca dispozitia legala anterioara Constitutiei este considerata valabila si exista interesul de a declansa controlul de constitutionalitate in fata Curtii.

Competenta Curtii de a se pronunta asupra legilor anterioare Constitutiei rezulta, fara echivoc, si din dispozitiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit carora constatarea neconstitutionalitatii are efecte numai asupra raporturilor juridice stabilite dupa intrarea in vigoare a Constitutiei.

Accesul liber la justitie¹⁷ nu inseamna gratuitatea justitiei, art. 21 din Constitutie neinstituind nici o restrictie cu privire la taxele in justitie, intrucat este legal si normal ca justitiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfasurata de autoritatile judecatoresti sa contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora.

In vederea asigurarii suprematiei sale, Constitutia a reglementat mai multe mijloace: controlul constitutionalitatii legilor (art. 144); abrogarea actelor normative care contravin Constitutiei (art. 150 alin. (1); examinarea conformitatii legislatiei cu Constitutia de catre Consiliul Legislativ, care va face Parlamentului sau, dupa caz, Guvernului propuneri corespunzatoare (art. 150 alin. (2)).

Punerea de acord a intregii legislatii cu actuala Constitutie este un proces complex, de mai lunga durata, care presupune elaborarea de legi organice in domeniile stabilite de art. 72 din Constitutie, inlocuirea unor decrete ale fostului Consiliu de stat sau a unor hotarari ale Guvernului prin legi etc. Pana la realizarea acestui obiectiv, actele normative anterioare Constitutiei, adoptate cu respectarea cerintelor legale din acel moment si care nu contravin pe fond Constitutiei.

Curtea Constitutionala este competenta¹⁸ sa se pronunte asupra exceptiei de neconstitutionalitate, desi dispozitiile legale invocate a fi neconstitutionale sunt anterioare intrarii in vigoare a Constitutiei, deoarece instanta judecatoreasca a apreciat ca textul, in raport cu art. 150 alin. (1) din Constitutie, a ramas in vigoare, iar pe baza lui s-au stabilit, dupa intrarea in vigoare a Constitutiei, raporturi juridice, astfel cum prevede art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

In prezent¹⁹ conceptul de avut obstesc urmeaza a fi raportat la formele proprietatii consacrate si reglementate de Constitutie, pentru a constata daca intre acestea exista ori nu concordanta si, deci, daca poate fi sau nu vorba de abrogarea totala sau partiala a textelor din Codul penal care folosesc termenul de avut obstesc.

Referitor la competenta de solutionare a exceptiei de catre Curtea Constitutionala, potrivit practicii sale constante, cat timp instanta de judecata nu a retinut ca un text legal este abrogat potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie, sesizand Curtea cu solutionarea exceptiei, aceasta este obligata sa se pronunte in virtutea dreptului constitutional al cetatenilor de a invoca neconstitutionalitatea unui text pe care instanta intelege sa-l aplice.

Abrogarea, potrivit art. 154 alin. (1) din Constitutie, este rezultatul contrarietatii legii anterioare cu prevederile Constitutiei, astfel incat ea constituie nu numai o consecinta a aplicarii legii in timp, ci si o problema de constitutionalitate, ca urmare a suprematiei legii fundamentale in cadrul sistemului juridic.

Potrivit art. 154 alin. (1), legile preconstitutionale²⁰ raman in vigoare in masura in care nu contravin Constitutiei. Rezulta ca, prin natura sa, contrarietatea unei legi anterioare Constitutiei cu prevederile acesteia are drept consecinta abrogarea. In cazul legilor anterioare Constitutiei, neconstitutionalitatea are un caracter specific intrucat cauza sa este posterioara legii, constand in schimbarea temeiului legitimitatii sale constitutionale.

In aceste conditii, controlul constitutionalitatii unei legi preconstitutionale, care are ca rezultat constatarea contrarietatii acesteia cu prevederile Constitutiei, nu duce la declararea legii ca neconstitutional - o lege putand fi apreciata numai in functie de regimul constitutional sub imperiul caruia a fost abrogata -, ci la constatarea abrogarii, solutie ce constituie consecinta constitutionala prevazuta de art. 150 alin. (1) a unei asemenea contrarietati.

Nu poate fi primita ideea ca aceste prevederi nu ar fi direct aplicabile, ci numai prin ecranul legii, ca reglementarile preconstitutionale contrare Constitutiei ar supravietui dispozitiei regimului constitutional sub imperiul caruia au fost editate pana cand Consiliul Legislativ va asigura abrogarea lor, deoarece:
- se neaga, in esenta, suprematia Constitutiei in cadrul sistemului juridic si caracterul unitar al acestui sistem datorita structurii sale ierarhice piramidale, derivand din rolul central si supraordonat al Constitutiei si din supralegalitatea careia ar corespunde acest rol;
- ar insemna ca ordinea juridica preconstitutionala a supravietuit disparitiei temeiului ei si ca in Romania ar exista doua ordini juridice, una constitutionala si alta preconstitutionala, ceea ce este o consecinta inadmisibila intrucat presupune coexistenta a doua ordini juridice antagoniste.

Referitor la competenta de solutionare²¹ a exceptiei de neconstitutionalitate de catre Curte, se constata ca, potrivit practicii sale constante, cat timp instanta de judecata nu a retinut ca un text legal este abrogat potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie, sesizand Curtea cu solutionarea exceptiei, aceasta este obligata sa se pronunte in virtutea dreptului constitutional al cetatenilor de a invoca neconstitutionalitatea unui text legal pe care instanta intelege sa-l aplice.

In cazul legilor²² anterioare Constitutiei, neconstitutionalitatea prezinta un caracter specific, intrucat are o cauza posterioara legii, ce consta in contradictia sa cu textul noii Constitutii, ceea ce conduce la abrogarea legii anterioare potrivit art. 150 alin. (1) din legea fundamentala. Ca atare, abrogarea constituie nu numai o consecinta a aplicarii legii in timp, ci si o problema de constitutionalitate, astfel incat critica referitoare la depasirea competentei materiale a Curtii Constitutionale este nefondata.

Totodata, este de mentionat ca recurentul nu face distinctia intre dreptul de a abroga o norma juridica, drept ce revine evident autoritatilor emitente sau celor ierarhic superioare, si dreptul de a constata abrogarea, ce revine autoritatilor ce aplica norma juridica.

In concluzie, abrogarea, potrivit art. 154 alin. (1) din Constitutie, este rezultatul contrarietatii legii anterioare cu prevederile Constitutiei, astfel incat ea constituie nu numai o consecinta a aplicarii legii in timp, ci si o problema de constitutionalitate, ca urmare a suprematiei legii fundamentale in cadrul sistemului juridic.

Note:

1 Decizia nr. 182 din 16 noiembrie 1999 publicata in M.Of. nr. 3 din   7 ianuarie 2000.
Decizia nr. 213 din 7 decembrie 1999, publicata in M.Of. nr. 56 din 4 februarie 2000.
Decizia nr. 48 din 16 martie 2000, publicata in M.Of. nr. 242 din 1 iunie 2000.
Decizia   nr. 8 din 24 ianuarie 2000, publicata in M.Of. nr. 366 din 7 august 2000.
Decizia   nr. 13 din 25 ianuarie 2000, publicata in M.Of. nr. 232 din 26 mai 2000.
Decizia nr. 300 din 1 iulie 1997, publicata in M.Of. nr. 286 din 22 octombrie 1997.
Decizia nr. 44/2000, publicata in M.Of. nr. 328/2000.
2 Gabriel Boroi, Dumitru Radescu, Codul de procedura comentat si adnotat, Editura All, Bucuresti, 1994, p. 906; Gabriel Boroi, Drept Civil Partea Generala, Editura All, Bucuresti, 1998, p. 17; Gheorghe Beleiu, Drept civil roman. Introducere in dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Casa de Editura si Presa "Sansa" S.R.L., Bucuresti, 1995, p. 49.
3 Cauza "C.R. contra Regatului Unit", 1995.
4 Decizia nr. 213/01/1993,   Decizia nr. 112/01.1993.
5 Decizia nr. 302/02.1993.
6 Decizia nr. 4/10.02.1993.
7 Decizia nr. 5/23.02.1993.
8 Decizia nr. 7/02.03.1993.
9 Decizia nr. 14/10.03.93.
10 Decizia nr. 19/08.04.1993; Decizia 20/14.04.1993.
11 Decizia nr. 21 din 20.04.1993.
12 Decizia nr. 23 din 27.04.1993.
13 Decizia nr. 26 din 19.05.1993.
14 Decizia nr. 27 din 25.05.1993.
15 Decizia nr. 31 din 26.05.1993; Decizia nr. 32/26.05.1993; Decizia nr. 33 din 26.05.1993.
16 Decizia nr. 38/07.07.93.
17 Decizia nr. 39/ 07.07.1993.
18 Decizia nr. 40 din 07.07.1993.
19 Decizia nr. 63 din 04.11.1993.
20 Decizia nr. 61 din 01.06.1994.
21 Decizia nr. 72 din 05.07.1994.
22 Decizia nr. 115 din 16.11.1994