Actiune pentru constatarea dobandirii dreptului de proprietate prin uzucapiune. Fise distractive pentru gradinita Portal Codul Muncii Proiecte Didactice pentru succesul la Titularizare sau Definitivat Educatori
(I.C.C.J., Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia nr. 356 din 13 ianuarie 2006)
Cuprins pe materii. Drept civil. Moduri de dobandire a proprietatii Actiune pentru constatarea dobandirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii.
Index alfabetic
- Drept civil.
- Actiune pentru constatarea dobandirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii.
- C.civ.: art. 1847; art. 1897 alin. 3
Uzucapiunea, ca mod de dobandire a proprietatii asupra unui imobil, reprezinta in mod indirect si o sanctiune a fostului proprietar, care, prin pasivitatea lui, a facut ca timp indelungat bunul sa se afle in posesia altei persoane, ce s-a comportat ca un adevarat proprietar. Ca atare, e necesar ca actiunea in constatarea dobandirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii, sa fie solutionata in contradictoriu cu fostul proprietar.
C.F. a chemat in judecata Primaria Municipiului Giurgiu si Ministerul Finantelor prin D.G.F.P. Giurgiu solicitand sa se constate calitatea sa de proprietar prin efectul uzucapiunii asupra suprafetei de 200 m.p. teren situat in Giurgiu.
In motivarea actiunii reclamantul a aratat ca stapaneste acest teren din anul 1959, cand a cumparat de la O.D. cu chitanta suprafata de 450 m.p., pe care in 1979 a fost nevoit sa o doneze statului, donatia fiind constatata nula, prin sentinta civila nr.1462 din 5 aprilie 1994 a Judecatoriei Giurgiu, iar prin sentinta civila nr.648/1998 a aceleiasi judecatorii s-a constatat perfecta vanzarea doar pentru 250 m.p., pentru care vanzatorul a facut dovada proprietatii cu acte.
Judecatoria Giurgiu, prin sentinta civila nr.5425 din 20 decembrie 2000, a respins exceptia autoritatii lucrului judecat invocata de parata Primaria Municipiului Giurgiu, a admis actiunea si a constatat calitatea reclamantului de proprietar prin efectul uzucapiunii asupra suprafetei de 450 m.p. teren, situat in Giurgiu.
Cu referire la exceptia autoritatii lucrului judecat in care parata a invocat sentinta civila nr.4600 din 7 aprilie 1999 a Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti, s-a retinut ca, in speta, nu exista identitate de parti, obiect si cauza, intrucat, prin aceasta sentinta s-a respins actiunea in revendicare a terenului din strada Linistei, formulata de sotii C. in contradictoriu cu Consiliul local al Municipiului Giurgiu si M.I., precum si actiunea in constatarea nulitatii partiale a titlului de proprietate nr.49.891 din 17 aprilie 1995 emis I.M. pentru 200 m.p. in intravilanul municipiului Giurgiu si s-a admis cererea de interventie principala formulata de M.F., constatandu-se calitatea intervenientului de proprietar asupra terenului in suprafata de 190 m.p. revendicat de reclamanti.
Instanta a retinut ca reclamantul C.F. a stapanit continuu, netulburat si cu buna credinta intreaga suprafata de 450 m.p., din 1958 pana in 1979, cand posesia a fost tulburata prin cedarea fortata a proprietatii, precum si dupa anul 1990, prin restabilirea proprietatii ca efect al anularii donatiei, iar temeiul posesiei a fost intelegea partilor, desi nu s-a prezentat act de proprietate.
Apelul Primariei municipiului Giurgiu a fost respins ca nemotivat prin decizia civila nr.335 din 24 aprilie 2001 pronuntata de Tribunalul Giurgiu. Sentinta a devenit si irevocabila la data de 15 mai 2001, nefiind exercitata calea de atac a recursului.
La 14 mai 2002, in temeiul art.330 pct.2 din Codul de procedura civila, astfel cum a fost modificat prin OUG nr.138 din 2 octombrie 2000 si nr.59 din 27 aprilie 2001, Procurorul
General al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie a declarat recurs in anulare impotriva sentintei civile nr.5425 din 20 decembrie 2000 a Judecatoriei Giurgiu, considerand ca aceasta a fost pronuntata cu incalcarea esentiala a legii, ceea ce a determinat o solutionare gresita a cauzei pe fond si ca este si vadit netemeinica.
In motivarea recursului in anulare s-a aratat ca: instanta, in mod gresit, nu a solutionat cererea in contradictoriu cu fostul proprietar, a admis actiunea in constatarea uzucapiunii fara a tine seama de prevederile art.1863 si urm. si, respectiv art.1867 din Codul civil, a admis actiunea pentru o suprafata de teren mai mare decat cea cu care a fost sesizata.
Recursul in anulare este fondat.
Fiind cunoscut ca uzucapiunea, ca mod de dobandire a proprietatii asupra unui imobil, reprezinta in mod indirect si o sanctiune a fostului proprietar, care, prin pasivitatea lui, a facut ca timp indelungat bunul sa se afle in posesia altei persoane, ce s-a comportat ca un adevarat proprietar, e necesar ca actiunea in constatarea calitatii de proprietar prin efectul uzucapiunii, sa fie solutionata in contradictoriu cu fostul proprietar.
Din probele dosarului rezulta ca suprafata de 450 m.p. cuprinde atat terenul cu privire la care Judecatoria Giurgiu, prin sentinta civila nr.648/1998 a constatat incheiat contractul de vanzare-cumparare intervenit la 13 octombrie 1958 intre defunctul O.D. (vanzator) si C.F. (cumparator), cat si suprafata de 190 m.p. atribuita I.M. de Comisia de aplicare a Legii 18/1991 cu titlu de proprietate nr.4989 din 17 aprilie 1995 si cu privire la care ulterior, prin sentinta civila nr.4600/1999 a Judecatoriei sectorului 6 s-a constatat ca M.F. are calitatea de proprietar.
Or, in aceasta situatie se impunea ca, in cauza, sa aiba calitate de parati, atat descendentii lui O.D., cat si proprietarii M.I. si M.F.
Cu toate acestea, judecatoria in mod gresit a admis actiunea in contradictoriu cu Primaria Municipiului Giurgiu si Ministerul Finantelor Publice prin D.G.F.P. Giurgiu.
Au fost gresit aplicate si prevederile legale referitoare la intreruperea prescriptiei. Potrivit art.1863 si urm. din Codul civil prescriptia poate fi intrerupta in mod natural, atunci cand posesorul este lipsit mai mult de un an de folosinta lucrului de catre vechiul proprietar sau de catre o a treia persoana, iar intreruperea civila are loc in cazul introducerii unei actiuni directe la instanta, sau pe cale incidentala. In aceasta situatie, potrivit art.1867 Cod civil intreruperea sterge orice prescriptie inceputa inaintea sa, acea prescriptie in nici un caz nemaiputand fi continuata.
In speta insa, in ce priveste diferenta de 200 m.p. teren pentru care defunctul vanzator O.D. nu a facut dovada dreptului de proprietate la incheierea chitantei sub semnatura privata in 1958 si pe care reclamantul C.F. a pretins ca l-ar fi posedat neintrerupt, nu este indeplinita conditia implinirii termenului necesar uzucapiunii, care a fost intrerupt prin sentinta civila nr.4600/1999 a Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti (definitiva prin decizia civila nr.2054/1999 a Tribunalului Bucuresti), prin care s-a admis cererea de interventie principala a lui M.F. si s-a constatat dreptul de proprietate al acestuia asupra suprafetei de 190 m.p. teren.
Reclamantul a pierdut si posesia terenului in litigiu mai mult de un an.
Din acest punct de vedere, pentru clarificarea tuturor aspectelor legate de prescriptia achizitiva si aplicarea corecta a dispozitiilor legale mentionate, instanta trebuia sa completeze probatoriul, ceea ce nu a facut.
De asemenea, in mod gresit instanta a admis actiunea pentru o suprafata de teren mai mare decat cea cu care a fost sesizata prin cerere, respectiv, pentru 450 m.p., fata de 200 m.p., incalcand astfel prevederile art.129 (6) din Codul de procedura civila in redactarea actuala.
Din considerentele mentionate, rezulta ca instanta a admis actiunea cu incalcarea esentiala a textelor de lege citate si, facand totodata, o insuficienta si gresita aplicare a probelor administrate.
Asa fiind, recursul in anulare a fost admis, sentinta judecatoriei, precum si decizia tribunalului, au fost casate, iar cauza a fost trimisa spre rejudecare la prima instanta.
Cu ocazia rejudecarii, instanta va proceda la completarea probatoriului ce se impune pentru clarificarea tuturor aspectelor mentionate in considerente si aplicarea corecta a prevederilor legale in materie.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri